Religiile in antichitate

Grecia si Roma antica

Tudorache Elena
Manolescu Denisa
Clasa a IX-a H
Grecia Antica
Religia grecilor antici era o religie fara dogme, fara un credo
rigid si fara texte sacre. Acest fapt facea ca preotilor sa nu li se
ceara o pregatire teologica speciala, asa cum se intampla in
alte zone ale lumii antice. Practic, orice cetatean care se
dovedea loial statului putea deveni preot, fie intamplator, prin
tragere la sorti, fie prin alegere.

Preotii greci nu reprezentau o patura sociala privilegiata ca

in Egipt, India sau Babilon, iar durata functiei de preot era de
obicei de un an. Insa existau si cazuri in care preotul era numit
pentru mai multi ani sau chiar pe viata.

In timp ce in Egipt si in Orientul Apropiat clerul domina

statul, in Grecia fenomenul era invers: statul domina si controla
clasa sacerdotala, oferindu-le preotilor doar functii minore in
temple. De asemenea, in clasa sacerdotala nu exista ierarhie si
nu existau nici seminare pentru pregatirea preotilor. In Grecia,
biserica si statul erau una. Fiecare putea crede ce dorea, cu
conditia sa participe la ceremoniile cultului oficial.
Zeii Greciei antice, la inceputurile istoriei, erau atotputernici. Deasupra lor era doar
Destinul – legea suprema a Universului, care ii asigura stabilitatea si ordinea. Cu timpul
insa, zeii au fost antropomorfizati, fiind inzestrati cu calitati si defecte, cu virtuti si vicii
umane. Astfel, zeii greci au fost umanizati , fapt care a fost criticat de unii poeti si
filozofi. Xenofon, de exemplu, a criticat conceptia potrivit careia zeii ar avea aspect
uman, atribuindu-li-se aceleasi greseli, patimi si pacate ca cele ale oamenilor.

Nu putea fi vorba de libertate religioasa in Grecia antica. Prin legile sale, statul
considera impietatea o crima pe care o sanctiona prin pedepse foarte aspre.
Cultele straine, desi isi manifestau prezenta in orasele-state grecesti, erau
suspectate si urmarite.
• Ca forme de cult, cele mai • Sarbatorile erau foarte numeroase,
importante erau insa binevenite intr-un calendar care
rugaciunea, purificarea, nu era prevazut cu o zi de odihna ca
sacrificiile si respectarea in cel crestin. Doar in luna
sarbatorilor. Se aduceau octombrie, de exemplu, erau nu mai
ofrande zeilor, mai ales putin de opt zile de sarbatoare.
sacrificii de animale,
fiecare zeu avand
preferintele sale: Atena
prefera vaca, Poseidon –
taurul, Afrodita – capra,
Asclepios – cocosul.
 Templele nu erau pentru credinciosi, ci pentru
zei, fiind locuinta acestora. Grecii confundau
adesea zeitatea cu statuia acesteia, care era
spalata, imbracata, ingrijita cu dragoste si,
uneori, chiar certata ca este neglijenta. Zeilor li
se ofereau fructe, vita-de-vie, copaci, animale si
chiar sacrificii umane cu ocazia unor razboaie
sau calamitati. Cu timpul s-a renuntat la
sacrificiile umane, fiind ucisi doar criminalii, si
acestia doar dupa ce au fost imbatati bine. Locul
oamenilor in jerfe a fost luat de animale, cele
mai des sacrificate fiind taurul, oaia si porcul.

Punctul culminant al vietii religioase a vechilor greci il reprezenta adorarea zeului sau
zeitei orasului in timpul ceremoniilor publice. Acestea reprezentau un moment apoteotic
pentru intreaga comunitate. Cu toate acestea, religia Greciei antice a fost distrusa de
filozofie. Pitagora s-a indoit de existenta zeilor, Socrate i-a ignorat, Democrit i-a negat,
iar Euripide i-a ridiculizat.
Roma Antica
• La început romanii practicau o religie agricola prin care se
închinau unei forte impersonale tainice care transfigura natura.
Religia lor initiala era o combinatie de henoteism si animism.
Divinitatile lor erau, de fapt, duhuri fara imagine, fara mitologie,
vag definite dar prevazute cu o functie foarte clara. Astfel un zeu
de felul acesta veghea asupra copilului în leagan, iar altul se
îngrijea de recolta.

• Geniile asigurau fecunditatea; fiecare fiinta omeneasca îsi avea

geniul sau.

• Larii ocroteau ogoarele, Pedantii se ocupau de camara. Când

romanii se mutau dintr-o casa în alta, îi luau cu ei.

• Manii erau considerati drept spiritele stramosilor si faceau obiectul

unui cult.
 Alaturi de aceste divinitati domestice erau adorati
ocrotitorii statului mai ales Jupiter (Zeus), Iunona
(Hera) si Minerva (Atena) care aveau un sanctuar
comun pe dealul Capitoliu. Spre templul lui Jupiter
Capitolinul un comandant de osti victorios îsi
îndrepta parada triumfala iar capetenia dusmana
prizoniera era înjunghiata în temnita de sub templu.

Printre animalele sacre ere Lupoaica. O

lupoaica i-ar fi alaptat pe întemeietorii Romei,
gemenii Romulus si Remus. Gâste sacre erau
în templul Iunonei la Capitoliu. Ele au salvat
fortareata de pe Capitoliu, dând alarma,
noaptea, când a fost atacata de gali.

În perioada Republicii (509-31 î.H.) au adoptat

zeii greci, dându-le nume latine (interpretatio
Romana) si credintele grecesti privind viata
de dupa moarte. Au ramas însa destule
credinte diferite si zei diferiti de cei greci.
Neptun (Poseidon) nu era la romani doar zeul marii, ci si al r âurilor. De
aceea, un preot al lui Neptun se numea Pontifex = facator de poduri.
Marele preot, seful cultului roman, purta titlul de Pontifex Maximus, tradus
în româneste prin “mare pontif”. Titlul pe care l-au purtat toti împaratii
pagâni si chiar primii împarati crestini iar astazi îl poarta papa, numit
“suveranul pontif”. Pontifex Maximus, era un functionar ales, pe vremea
Republicii si se ocupa de supravegherea calendarului si sacrificii, conduc ând
ceremoniile oficiale.

Flaminii erau preotii care aduceau jertfele. Preotii Salieni dansau în cinstea
zeului Marte, Vestalele erau preotesele zeitei Vesta, ocrotitoarea cetatii. Ele
trebuiau sa întretina focul sacru iar daca îl lasau sa se stinga erau îngropate
de vii.

Augurii preziceau viitorul, observând zborul pasarilor iar Haruspicii ghiceau

viitorul dupa maruntaiele victimelor.
• Romanii credeau ca datoria lor era sa
pastreze “Pacea zeilor” prin sacrificii si
ospete speciale la care erau reprezentati
si zeii. Fiecare roman aducea ofrande la
• Romanii erau mult mai
fiecare masa spiritelor gospodariei si
spiritelor camarii. superstitiosi si mai formalisti
• La solstitiile de iarna se decât grecii. Politica si razboiul
sarbatoreau Saturnalele cu tot felul de erau foarte influentate de
orgii în cinstea zeului Saturn (Kronos). practicile pagâne legate de
Sclavii aveau voie sa porunceasca atunci ghicirea viitorului si talmacirea
stapânilor si totul era permis într-un trecutului. Romanii priveau
carnaval general, de care crestinii profitau,
împrejurarile si întâmplarile
ca sa-si practice cultul pe fata. 
neobisnuite ca semne ca “pacea
zeilor a fost rupta. “

• “Semnele” sau “minunile”

includeau asemenea curiozitati
cum ar fi un vitel cu cinci
picioare, pietre fierbinti care
cadeau din cer sau scuturi care
transpirau cu picaturi de sânge.
• Romanii observau atent si hranirea
gainilor în timpul campaniilor lor militare.
Când gainile sacre nu au mâncat, semn
foarte rau pentru lupta care urma, un
amiral roman furios le-a aruncat în mare,
zicând: ”Sa bea daca nu vor sa manânce!”
Se zice ca lipsa lui de evlavie a fost platita
prin pierderea bataliei. Nicio campanie
militara sau act oficial nu se putea efectua
fara a descoperi vointa zeilor prin
divinatie (ghicire, prezicere). A dispretui
semnele era un act de “rau augur”
(prevestitor de rele), iar a nu lua în seama
stelele era un adevarat dezastru. Vestitul
conducator roman Iulius Cezar a fost
prevenit de asasinarea lui prin vise si alte
preziceri pe care nu le-a aluat în seama si
a sfârsit-o rau.

• Totusi, un proverb roman spunea: ”Când

un augur întâlneste alt augur, amândoi
încep sa râda”.