Pesta

Elaborat: Vrancean Mariana M1804

Coordonator: Nastas Aliona
 Cuprins:

Istoricul
Tipurile ciumei
Transmiterea
Factori de risc 
Semne si simptome
Diagnosticul si tratamentul
Masuri de preventitie
Apariția din
Asia
• Se pare că ciuma a apărut pentru
prima oara în 1330, in Asia
Centrala. A facut ravagii in China
de Est și India, s-a extins spre vest
prin Orientul Mijlociu și Africa de
Nord, ajungând in Europa. 
• În 1347, ciuma ajunsese deja in
porturile Conatantinopol și
Trebizonda.
SOSIREA ÎN EUROPA
•Primele semne despre apariția ciumei negre in Europa
dateazi din 1347. În octombrie in acel an s-au intors 12
corăbii italiene pe Marea Neagrā, debarcand in portul
sicilan Messina. Echipajul și călatori au ajuns slabiți, unii
dintre ei morți, alții pe moarte. Pe vase, pe langa oameni,
mai erau și şobolani, ca de altfel pe orice alt vapor. Cand
vapoarele au ajuns la destinație, șobolanii „călători" s-au
imprăștiat printe șobolanii de pe uscat pe care l-au
infenctat cu puricii purtători de bacteria raspunzătoare de
boala. Puricii ce se hraneau cu sangele șobolanilor le- au
transmis ciuma. 
•Costumul de protectie primitiv purtat de
medici in Evul Mediu european in timpul
ciumei era cu totul altfel. 
a) Tinuta era compusa dintr-o haina
lunga si grea, o palarie neagra,
manusi, cizme si o masca
infricosatoare, cu ochi rosii si un cioc
prelung. In mana,doctorii. adeseori
tineau un bat. 
b) Haina larga si lunga pana la glezne,
de culoare neagra, era fabricata din
textile grele sau din piele si era
acoperita cu ceara.
c)  Pe cap, medicul purta o palarie
neagra, iar fata ii era acoperita de o
masca infricosatoare, de obicei din
carpa intarita, cu ochii acoperiti de
lentile rosii si un cioc prelung,
asemanator cu al corbilor
Despre lentilele rosii se credea ca l-ar fi facut pe
purtator imun la fortele raului.
Ciocul, gol pe dinauntru, era umplut cu ierburi
aromatice si condimente pentru a acoperi miasmele
pestilentiale, despre care se credea ca imprastiau boala.
Printre preferatele medicilor erau trandafirii, garoafele,
levantica, menta sau buretii imbibati in camfor sau
otet. 
Unele masti pemiteau chiar arderea ierburilor
aromatice. 
Pentru a evita contactul direct cu persoanele
infectate, medicul se folosea adeseori de un bat, care il
ajuta atat in consultatii si palpari, cat si in a tine la
distanta bolnavii.
Morminte comune

În câteva săptămâni și luni, epidemia a

cauzat atâtea victime,încât oamenii au
fost nevoiți să sape uriașe gropi comune,
dar și acestea s-au umplut curând, mulți
rămânând în locul unde și- au găsit
moartea. 
Bogați, săraci, tineri și bătrâni, au murit
deopotrivă. Preoții au fost cei mai expuşi,
fiindcă s-au ocupat de cei bolnavi. Câteva
teritorii însă, ca de exemplu Milano și
împrejurimile, au fost mai puțin afectate
Modul si căile de transmitere

•Yersinia pestis are ca rezervor

principal rozătoarele. 
•De la animale Y. pestis se transmite la
om prin intermediul puricilor
șobolanului (Xenopsilla cheopis), în
proventricolul si stomacul cărora
supraviețuiește timp îndelungat, sau
prin praf de dejecte ori produse
animaliere. 
•Interuman pesta este transmisă prin
puricele Pulex irritans și, frecvent,
prin inhalare de picături Flϋgge de la
pacient în faza prodromală sau acută a
pestei pulmonare.
 Locația: ciuma sau pesta este endemică (larg răspândită) în
multe țări din Africa, Asia, America și fostele țări Sovietice.
Distribuția geografică a ciumei este strâns legată de cea a
rozătoarelor infectate care se găsesc pe toate continentele în
zonele tropicale, subtropicale și în cele temperate mai calde

Factori de risc: Ocupația: veterinarii, personalul de laborator, persoanele care

lucrează în mediul exterior

Vânătoarea, alpinismul sau mersul în camping pot crește riscul

contaminării expunând persoana la rozătoare posibil infestate
  Ciuma Bubonica
Ciuma bubonică cunoscută ca ”moartea neagră” în Evul Mediu, este forma cea
mai comună și este transmisă prin ciupitura puricilor infectați. O dată ajunsă în
organism bacteriile traversează sistemul limfatic și se cantonează în cel mai
apropiat nodul limfatic unde se multiplică. Din această cauză nodulii limfatici
(gangionii) devin inflamați, tensionați și dureroși. Se manifestă prin inflamarea
ganglionilor limfatici de la nivel inghinal, axilă sau gât. În stadiile mai avansate
Există 3 tipuri de ale bolii acești noduli dureroși supurează.

ciumă infecțioasă în
funcție de calea de  Ciuma Septicemica
transmitere: Ciuma septicemică apare când infecția se răspândește direct în sânge fără
a forma ”bubele”. În acest caz, infecția poate fi produsă prin ciupituri de
  Bubonică purici sau prin contact direct al pielii lezate cu materiale infectate.

 Septicemică
 Ciuma pneumonica
 pneumonică 
este forma cea mai gravă de ciumă. Apare ca urmare ca o complicație a
ciumei bubonice. Bacteria infectantă se poate transmite la altă persoană prin
secrețiile eliminate de către bolnav. Acestă formă de ciumă, netratată are o
rată mare de mortalitate.
•Semne și simptome

 Oamenii infectați cu acestă

bacterie dezvoltă simptome
asemănatoare cu cele ale
gripei după o perioadă de
incubație de 3-7 zile.
 Ca simptome tipice
menționăm: apariția bruscă a
febrei, frison, durere de cap și
a corpului, slăbiciune, greață
și vomă. 
•Diagnostic
•Diagnosticul de certitudine este cel de
laborator: identificarea bacteriei în
lichidul recoltat din nodulii care
supurează, sânge sau spută.
•Tratament
Opțiunile de tratament pentru ciumă
implică de obicei izolarea într-un salon de
spital și tratament cu antibiotice puternice
 Datorită faptului că germenii răspunzători
de transmiterea afecţiunii sunt sensibili la
antibiotice, aceasta poate fi tratată, dacă se
intervine la timp.
Cu cât pacientii sunt diagnosticați cât mai
rapid, cu atât tratamentul antibiotic și cel de
suport sunt mai eficiente.
 Netratată ciuma evoluează spre deces.
•Masuri de preventie

 informarea populației asupra zonelor

endemice
 educarea populaţiei expuse riscului
 protejarea împotriva ciupiturilor de purici
 evitarea manipulării animalelor sau a
carcaselor acestora din zonele endemice cu
ciumă
 evitarea contactului cu țesuturi din plăgile
supurative sau materiale folosite la acoperirea
acestora sau expunerea la pacienții cu forme
pneumonice
 dezinsecţia animalelor de companie şi
domestice
 utilizarea de repelenţi şi insecticide
 deratizarea şi protecţia rezervelor de hrană,
pentru a împiedica accesul rozătoarelor
 vaccinarea categoriilor de risc