Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tipuri
Există 3 tipuri de ciumă infecțioasă în funcție de calea de transmitere: bubonică,
septicemică și pneumonică. Ciuma bubonică
Ciuma bubonică cunoscută ca ”moartea neagră” în Evul Mediu, este forma cea mai
comună și este transmisă prin ciupitura puricilor infectați. O dată ajunsă în organism
bacteriile traversează sistemul limfatic și se cantonează în cel mai apropiat nodul limfatic
unde se multiplică. Din această cauză nodulii limfatici (gangionii) devin inflamați,
tensionați și dureroși. Se manifestă prin inflamarea ganglionilor limfatici de la nivel
inghinal, axilă sau gât. În stadiile mai avansate ale bolii acești noduli dureroși supurează.
Denumirea populară a acestora este de ”bube”.
Ciuma septicemică
Ciuma septicemică apare când infecția se răspândește direct în sânge fără a forma
”bubele”. În acest caz, infecția poate fi produsă prin ciupituri de purici sau prin contact
direct al pielii lezate cu materiale infectate.
Ciuma pneumonică
Ciuma pneumonică sau ciuma plămânilor este forma cea mai gravă de ciumă. Apare ca
urmare ca o complicație a ciumei bubonice. Bacteria infectantă se poate transmite la altă
persoană prin secrețiile eliminate de către bolnav. Acestă formă de ciumă, netratată are
o rată mare de mortalitate.
Transmitere
Factori de risc
locația: ciuma sau pesta este endemică (larg răspândită) în multe țări din Africa,
Asia, America și fostele țări Sovietice. Distribuția geografică a ciumei este strâns
legată de cea a rozătoarelor infectate care se găsesc pe toate continentele în
zonele tropicale, subtropicale și în cele temperate mai calde
ocupația: veterinarii, personalul de laborator, persoanele care lucrează în mediul
exterior
vânătoarea, alpinismul sau mersul în camping pot crește riscul contaminării
expunând persoana la rozătoare posibil infestate
Semne și simptome
După o perioadă de incubație de 3 - 7 zile, persoanele infectate prezintă simptome
asemănatoare cu cele ale gripei: febră mare, frison, durere de cap, dureri la nivelul
corpului, stare de slăbiciune, greață și vomă.
Semne:
febră ridicată
frisoane
cefalee (dureri de cap)
mialgie (dureri musculare)
slăbiciune musculară
inflamarea glandelor limfatice
diaree
vărsături
dificultăți de respirație
dificultăți la înghițire
delir
Diagnostic
Diagnosticul de certitudine este cel de laborator: identificarea bacteriei în lichidul
recoltat din nodulii care supurează, sânge sau spută.
Tratament
Opțiunile de tratament pentru ciumă implică de obicei izolarea într-un salon de spital și
tratament cu antibiotice puternice.
Măsuri de prevenție
informarea populației asupra zonelor endemice
educarea populaţiei expuse riscului
protejarea împotriva ciupiturilor de purici
evitarea manipulării animalelor sau a carcaselor acestora din zonele endemice cu
ciumă
evitarea contactului cu țesuturi din plăgile supurative sau materiale folosite la
acoperirea acestora sau expunerea la pacienții cu forme pneumonice
dezinsecţia animalelor de companie şi domestice
utilizarea de repelenţi şi insecticide
deratizarea şi protecţia rezervelor de hrană, pentru a împiedica accesul
rozătoarelor
vaccinarea categoriilor de risc