Psihicul uman – obiect de

studiu al psihologiei
 Repere conceptuale
Obiectul psihologiei ca ştiinţă îl constituie psihicul şi legităţile manifestării şi dezvoltării lui.

Psihicul – reflectarea subiectivă realităţii obiective de către creier a mediului înconjurător.

Sistemul psihic uman (SPU) este un sistem de funcţii şi procese psihice senzoriale, cognitive care sunt
dispuse ierarhic şi se află într-o interacţiune permanentă.
 Dezvoltarea psihicului şi a conştiinţei
Activitatea psihică este produsul complex al unui tot atât de complex proces evolutiv, fie că
privim de-a lungul epocilor istorice (dezvoltarea filogenetică) sau de-a lungul vieţii individului
(dezvoltarea ontogenetică).
Dezvoltarea psihică se referă la apariţia şi manifestarea proceselor, însuşirilor, stărilor şi
structurilor psihice.
Dezvoltarea psihică are în ansamblu o direcţie calitativ ascendentă, dar ea nu prezintă o
desfăşurare simplă, liniară. Aşa cum sublinia HenriWallon, ea are mai degrabă un curs spiralat,
care presupune ascensiune, dar şi momente de revenire, de repetare, de reluare, dar pe o nouă
bază, a proceselor şi structurilor psihice.
 Analizând dezvoltarea filogenetică a psihicului şi conştiinţei umane putem pune accent pe
activităţile omului de-a lungul epocilor, pe trebuinţele de alimentare care marchează apariţia
atitudinii cognitive faţă de realitate, ceea ce a condus la lărgirea orizontului şi la dezvoltarea
creierului.
Dezvoltarea ontogenetică a psihicului - ansamblul schimbărilor sistematice psiho-
sociale, intraindividuale proprii ciclului vieţii.
Etape în dezvoltarea ontogenetică: vârste de dezvoltare (copilărie, adolescenţă), vârste
de echilibru (tinereţea, maturitatea), vârste de regresie (bătrâneţea). Toate sunt privite ca vârste
ale dezvoltării.
Formula de sinteză devine mai cuprinzătoare: dezvoltarea=evoluţie +involuţie.
 Dezvoltarea psihică este întotdeauna concretă şi personală, având deci particularităţi proprii
fiecărui individ deoarece:
- fiecare fiinţă umană dispune de un echipament ereditar propriu, în care se găsesc toate
caracteristicile speciei umane;
- după naştere, fiecare individ traversează medii diferite, cu influențe variate;
- dacă se recurge la un simplu exemplu, cum ar fi mediul şcolar, se pot sesiza influenţele specifice
tipului de şcoală asupra dezvoltării copiilor;
- diferenţierea poate rezulta chiar şi din întâlnirile concordante sau neconcordante (prea timpurii sau
prea târzii) dintre factorii implicaţi în procesul dezvoltării;
- la acestea se adaugă intervenţia unor evenimente de viaţă.
 Dezvoltarea psihică este sistemică, adică apariţia oricărei noi însuşiri sau
substructuri psihice se reflectă la nivelul întregului sistem psihic căruia îi
modifică, într-o măsura mai mica sau mai mare, vechea organizare. (Astfel,
apariţia în preşcolaritate a reglajului voluntar se răsfrânge asupra tuturor
celorlalte procese şi funcţii psihice).
 Factorii dezvoltării psihice
Principalii factori responsabili de dezvoltarea psihică a individului sunt:
Ereditatea – reprezintă acea însuşire a fiinţelor vii de asemenea între antecesori, pe baza transmiterii
caracterelor morfofiziologice prin intermediul genelor.
Însemnătatea eredităţii constă în faptul că asigură fiinţei umane condiţii de bază ale dezvoltării somato-
psihice, premise şi predispoziţii din cele mai diverse, care sub influenţa mediului şi a educaţiei se vor transforma
în trăsături şi caracteristici definitorii pentru individul uman.
Mediul – prin mediu se înţeleg toţi factorii exogeni care acţionează asupra individului, atât naturali, biologici,
cât şi social-istorici (economici, politici, culturali).
Educaţia – este cel mai important în dezvoltarea psihică şi formarea personalităţii.
 Ipostazele activității psihice: conştiinţa; preconștientul; inconștientul
- conştiinţa implicită – primitivă, nediferenţiată, care există şi la animalele superioare;
- conştiinţa reflexivă – conştiinţa de sine, de „eu”, într-adevăr specific umană.

Conştiinţa îndeplineşte 5 funcţii fundamentale:

Cognitivă - a cunoaşte mediul înconjurător
Orientativă – planurile, scopurile propuse
Anticipativă –conştiinţa încearcă să prevadă cum vor evolua evenimentele, acţiunile noastre
Autureglaj – conştiinţa stopează sau concentrează unele obstacole sau scopuri
Creativă – conştiinţa după ce a însuşit modelele sociale încearcă să creeze ceva propriu.
 Preconştientul este orientat asupra lumii noastre interne. Preconştientul constă din anumite
imagini, priceperi, deprinderi de muncă percepute cândva, este ca un fel de depozit. Este ca un
album de familie, tot ceea ce am învăţat cândva şi nu avem nevoie se păstrează.
Inconştientul – cea mai întunecată parte a psihicului uman, fiindcă ştim foarte puţin despre el.
Se supune foarte greu cenzurii conştiinţei. El constă dintr-o serie de conştiinţe sau de o serie de
dorinţe, vise, stări afective, sentimente trăite cândva, o serie de gânduri ascunse.
Toate procesele psihice au o parte ce se desfăşoară în inconştient (sunt acele acte psihice ce nu
le controlăm conştient, manifestându-se spontan, neintenţionat.
Inconştientul are următoarele roluri:
rol de energizare şi dimizare a întregii vieţi psihice;
rol de asigurare a unităţii eu-lui, prin faptul că este principalul depozitar al informaţiei.
 Conţinutul sistemului psihic

Fenomenele psihice (FP):

 procese psihice
 stările psihice
 însuşiri psihice
Procesele psihice – sunt fenomenele psihice datorită cărora omul cunoaşte
mediul.
Procese psihice sunt:
• senzaţiile şi percepţiile
• memoria
• gândirea cu limbajul
• imaginaţia
Stările psihice – fenomenele care uşurează decurgerea proceselor psihice din ele
fac parte :
• atenţia
• stările afective ( emoţiile)
• voinţa
Însuşirile psihice – fenomenele care apărând pe baza primelor două creează
irepitabilitatea individuală a unui om.
• temperamentul
• caracterul
• aptitudinile
 Elemente de neurofiziologie ale psihicului uman
Creierul se plasează pe cea mai înaltă poziţie făcând parte din Sistemul Nervos Central – el este
responsabil pentru activitatea mintală, pentru coordonarea interacţiunilor cu mediul natural şi social.
Activitatea psiho-neurologică a creierului se realizează prin conlucrarea a trei blocuri funcţionale:
• blocul energetic (trunchiul cerebral şi diencefalul);
• blocul gnostic (partea posterioară şi mediană a emisferelor cerebrale – lobul occipital, parietal,
temporal), aici se găsesc proiecţiile sistemelor senzoriale, verbo – semantice;
• blocul dinamic reglator-frontal – blocul de programare, coordonare a actelor motorii.
 Sistemul nervos acţionează în baza a două procese nervoase fundamentale:
- excitaţie – ce îndeplineşte funcţii active de declanşare şi mobilizare;
- inhibiţia – care frânează excitaţia, o reţine.
Inhibiţia poate fi necondiţionată:
• de protecţie – se instalează când anumite zone neuronale sunt suprasolicitate prin eforturi
îndelungate;
• prin inducţie negativă – apare spontan în jurul punctelor de excitaţie pentru a o îngrădi pe aceasta şi a
realiza o anume economie în consumul de energie nervoasă.