Recuperarea în boala Parkinson

Afecțiune degenerativă a SNC extrapiramidal, de cauză necunoscută ce atinge neuronii din

ganglionii bazali (substanța neagra – locus niger)
Debutul este insidios, cu semne pronunțate, dar nu neapărat caracteristice acestei afecțiuni –
oboseală marcată, mers încetinit, bradikinezie, voce cu intensitate redusă, fața devine ușor
inexpresivă, și uneori bolnavul prezintă stare depresivă.
Semiologie
Prezintă 3 semne cardinale
1) Rigiditate (hipertonie extrapiramidală)
2) Tremurături
3) Bradikinezie
 Rigiditatea
- Este elementul cel mai constant
- Este prezentă pe toate grupele musculare, dar cu predominanță pe mușchii
antigravitaționali (care??)
- Este omogenă la mobilizare pasivă – cedează treptat (roată dințată)
- Spre deosebire de hipertonia piramidală, rigiditatea extrapiramidală se
caracterizează prin aceea că, la mobilizare pasivă, segmentul de membru își
păstrează amplitudinea imprimată (precum o țeavă de plumb)
- Se intensifică la oboseală și în timpul mișcărilor voluntare
Tremurăturile
- La început sunt unilaterale, apoi devin bilaterale
- Se intensifică la oboseală, emoții
- Diminuază sau dispar în timpul somnului/mișcărilor voluntare

Bradikinezia
Caracterizată prin:
- Facies inexpresiv, cu o mimică săracă; pierderea clipitului
- Membrele superioare imobile (privit în globalitate) cu pierderea mișcărilor
alternative
- Membrele inferioare – idem, mersul este cu pași mici, lipsind inițierea acestuia
- Odată inițiat mersul, se realizează cu pași mici și repezi, practic bolnavul aleargă
după propriul echilibru
 Alte semne asociate triadei principale
- Tulburări de postură – de orientare și echilibru, și de coordonare postură – mișcare
- Tulburări de vorbit și deglutiție: vorbitul este monocord, palilalie (repetă mai
multe cuvinte într-o frază), tahifemie (vorbește rapid), hipersalivare
- Tulburări senzitive: crampe, senzații de căldură etc
- Tulburări cognitive și psihice: de atenție, de execuție, tulb. de memorie pe termen
scurt, depresie, anxietate, demență
 Evaluarea pacientului cu boală Parkinson
Bilanțul articular și muscular
Bilanțul funcțional
a) Evaluarea echilibrului așezat și ortostatism
b) Evaluarea mersului
c) Evaluarea adaptării la efort fizic

 Bilanțul articular și muscular

- Se va pune accentul pe pozițiile în care membrele superioare și inferioare se fixeaxă:
• antepulsie umăr, flexie – pronație antebraț, flexie metacarpo-falangiană, extensie
interfalangiană, adducție police
• pentru MI, flexie – adducție șold, și flexie genunchi
 Bilanțul funcțional
a) Evaluarea echilibrului așezat și ortostatism:
- Se manifestă prin pierderea reacțiilor de echilibru și a ajustărilor posturale
anticipatorii (feedback și feedforward) – toate acestea vor fi cercetate și analizate
- Echilibrul ortostatic bipodal va fi analizat cu călcâiele apropiate, vârfurile picioarelor
formând un unghi de aprox. 30º, brațele pe lângă corp, cu ochii închiși apoi deschiși,
apoi se destabilizează pacientul în plan sagital, ulterior lateral
- Echilibrul ortostatic unipodal se va cerceta pentru a aproxima gradul de stabilitate pe
fiecare membru – se va integra în fazele mersului. În acest sens se calculează durata
maximă de menținere în echilibru în unipodal
b) Evaluarea mersului
- Se va analiza dacă se realizează cu pași mici (lungimea normală a pasului este de
aprox 70 cm), dacă planta rulează pe sol, dacă dublul sprijin are o durată prea
mare și nu se armonizează cu sprijinul unipodal
- Se va corecta atitudinea de alergare după propriul echilibru – deci se va lucra pe
ajustarea fazelor de mers și pe a echilibrului dinamic
- Se va urmări dacă pacientul se poate opri din mers la comandă verbală
c) Evaluarea adaptării la efort
- Constă în evaluarea distanței maxime pe care pacientul o poate parcurge în 6
minute (testul de mers de 6 minute)
 Reeducarea pacienților cu boală Parkinson
Aceasta este (ca în toate patologiile neurologice) interdisciplinară:
- Kinetoterapia – rol preventiv
- Ergoterapia – facilitează ADL-urile
- Psihoterapia – îl ajută sa-și accepte boala și să poată trăi cu aceasta
- Ortofonia – îi îmbunătățește capacitatea de comunicare
În tot procesul reeducării globale se va ține cont de:
- vârstă, oboseală
- stadiul evolutiv al bolii
- capacitățile cognitive – parkinsonianul: PACIENT CONDAMNAT LA MIȘCĂRI
VOLUNTARE
- Kinetoterapia se va derula cu o frecvență medie de 3 – 5 ședințe/săptămână, pe
perioade de 4 – 6 luni
- Însă trebuie continuat și la domiciliu un program de întreținere pentru a conserva
rezultatele obținute
Principii și obiective ale reeducării pacienților cu boală Parkinson
Există 3 faze evolutive, care ghidează abordarea kinetică:
 Faza 1 (sau luna de miere) – simptome discrete care nu provoacă modificări evidente
în viața cotidiană a pacientului
 Faza 2 (sau faza de instalare) – bolnavul este sub tratament, efectele secundare
medicației devin jenante în viața cotidiană; în acest sens reeducarea trebuie să țină
cont de fluctuațiile fiziologice date de tratament (dopaminergic) (faze on și off)
 Faza 3 sau faza de declin motor – tratamentul medicamentos devine mau puțin
eficace; în această situație, reeducarea va avea în vedere doar menținerea
gestualității specifice ADL-urilor și a mersului
Reeducarea propusă în faza 1
- Prin natura sa ( redori ușoare localizate, micrografie, rigiditate axială etc), este o
fază bazată mai mult pe consiliere și educare a pacientului și pe un program
kinetic care anticipează incapacitățile viitoare
- D.p.d.v. kinetic, se mizează mai mult pe dezvoltarea capacității respiratorii,
mobilitate, echilibru, postură și efort aerob
- Concret, pacientului i se propune:
• Să meargă cât mai mult
• Exerciții de echilibru static și dinamic
• Exerciții în secvențe de redresare (SDR)
• Exerciții din gimnastica de bază (specifice culturii fizice de întreținere)
• Exerciții în bazin
• Stretching pe mușchii predispuși la rigidizare
• Exerciții de respirație abdomino-diafragmatică și toracală
Reeducarea propusă în faza 2
- viața cotidiană este cvasi-normală, dar apar totuși fluctuații de dispoziție datorate
afecțiunii (dar și tratamentului medical)
- Astfel, pacientul prezintă în aceeași zi o succesiune de perioade de performanțe
motrice bune și perioade off, la terminarea efectului medicamentos, unde
bradikinezia/akinezia apare brusc
- În faza off (de blocare), corpul se rigidizează, mișcările se rarefiază
- În faza on (de deblocare), programul kinetic trebuie să stimuleze pacientul la maxim
- Astfel, se va pune accent:
• pe antrenament gimnic global
• inițierea mișcărilor de mers, adunarea unor obiecte de pe sol, semiîntoarceri din
mers
• disocierea centurilor pelvină și scapulară în timpul mersului
• exerciții de tonifiere a adductorilor omoplaților (sunt cifozați cu umerii adduși)
• ameliorarea reacțiilor posturale și a echilibrului
• ameliorarea reflexului parașută (cel clasic), sau, atunci când tinde să cadă spre
înapoi, va fi învățat (pentru că nu poate iniția) să ducă un membru inferior înapoi
(reacția de sprijin)
• stimularea la maxim a funcției mușchilor respiratori – se pot utiliza tehnici FNP pe
lanțurile musculare care facilitează deschiderea toracică
• reeducarea scrisului
Reeducarea propusă în faza 3
- Este faza de declin în cursul căreia posibilitățile motrice în cursul zilei se reduc, și
amplitudinile diminuează
- Pacientul se mișcă foarte lent și are nevoie de ajutor în vederea efectuării ADL-urilor
- Se vor avea în vedere exerciții care se adresează funcției (pt. ADL-uri) și mai
puțin/deloc biomecanica mișcărilor, și în general exerciții care să atenueze
rigidizarea, astfel se vor propune:
• exerciții de mers peste obstacole
• exerciții de redresare
• tehnici de transfer din și în diferite poziții

Câteva principii de respectat în cursul ședinței

- Se va face apel la procesele psihice atenționale, pentru a compensa deficitul
actelor și acțiunilor motrice automate – se vor eșantiona mișcările în secvențe
elementare
- Se va dinamiza și ritma ședința de reeducare
- Se vor evita exercițiile caracterizate prin dublă sarcină
- Se va lua pulsul pacientului înainte și după fiecare ședință – să nu depășească 100
b/min
- Exercițiile să fie progresive și să nu provoace durere (pe cât posibil)
• Se va respecta fatigabilitatea pacientului – se va lucra pasiv/activ în funcție de
aceasta
• Se va asocia pe cât posibil respirația cu exercițiile
• Se va ține seama de emotivitatea pacientului (poate stânjeni mișcările)