Titular disciplină: Lector univ. dr.

kinetoterapeut Anca Jianu

An 3 KMS
Kinetoterapia in afectiuni neurologice

Curs 14. Tratamentul de recuperare medicală în boala Parkinson

Boala Parkinson este datorata unor leziuni degenerative, progresive ale neuronilor dintr-o
anumita zona cerebrala numita „locus niger” sau substanta neagra. Din punct de vedere clinic, se
caracterizeaza printr-o triada: rigiditate-bradikinezie-tremor neintentional. Aceasta triada se
exprima prin:
.a. modificari posturale (aparitia cifozei cu proiectia capului inainte);
.b. mersul cu pasi mici si fara balansul membrelor superioare;
.c. afectarea reflexelor de redresare;
.d. pierderea echilibrului;
.e. deformari ale membrelor.

Dupa scoala americana de neurologie, boala Parkinson se clasifica in 5 stadii:

Stadiul I – o atingere unilaterala, usoara; activitatea este normala.
Stadiul II – atingere bilaterala, mai ales a trunchiului; capacitatea de a performa o activitate
incepe sa scada.
Stadiul III – tablou clinic complet.
Stadiul IV – subiectul nu poate merge singur; este partial dependent.
Stadiul V – impotenta functionala totala.

Mijloacele fizicale ce sustin programul kinetic sunt reprezentate de: programe de

hidroterapie (apa calda la 36-37º C este cea mai buna); aplicatii de caldura (scad rigiditatea); etc.

Obiectivele programului kinetic in boala Parkinson:

1. ameliorarea mobilitatii – scaderea mobilitatii este determinata de plasticitate, de redorile
articulare consecutive, de initierea greoaie a miscarilor.
 - Se folosesc tehnici de facilitare: inversarea lenta, initierea ritmica, rotatia ritmica,
inversarea agonistica. Miscarile trebuie sa se faca pe toata amplitudinea si trebuie sa se
lucreze pe fiecare segment in parte.

- Sunt foarte importante rotatiile gatului si trunchiului si este foarte important ca miscarea
sa se faca analitic la oglinda cu autocontrol.

- Sunt foarte importante exercitiile de asuplizare pe toata amplitudinea de miscare; initial,

se performeaza exercitiul simetric, si ulterior asimetric. Toate aceste exercitii urmaresc
corectarea posturilor vicioase cu capul si gatul inainte, cu cifoza dorsala si flexum de sold
si genunchi;

2. ameliorarea vitezei de miscare – acest obiectiv urmareste sa combata bradikinezia; se folosesc

stimuli senzoriali: vocea, lumina, fluieratul, miscarile kinetoterapeutului, muzica ritmata.
- Este esentiala cuplarea exercitiului pe comanda acestor stimuli, astfel incat viteza de
executie sa fie tot mai mare. S-a constatat ca in momentul in care se face acest
antrenament, se ajunge sa se amelioreze si mersul si vorbirea, chiar daca exercitiile nu au
fost tintite in acest sens. Stimulii senzoriali au rolul de a mentine atentia si interesul
pacientului.

- Exista o tehnica speciala Knott, asa-numita tehnica a pompajului sau tehnica ritmica:
segmentul este miscat pasiv de cateva ori pe toata amplitudinea, dupa care miscarea se
face activ, ritmic, de cateva ori. Dupa cateva zile, se constata ca suprimand pompajul,
creste viteza de initiere si de derulare a miscarii;

3. ameliorarea coordonarii miscarilor – se folosesc exercitii libere, axioperiferice si periferico-

axio- periferice;
- Se folosesc exercitii de rotatie a trunchiului, asociate cu miscari ale bratelor, eventual cu
mers. Ritmul exercitiului este foarte important;

- Se performeaza exercitii cu mingea, cu bastoane, cu popice, concomitent cu miscarile de

membre inferioare; de exemplu: mers sau mers pe varfuri; ritmul este foarte important;
 - Se fac exercitii de mers (inainte, lateral, inapoi, pe semne, incrucisat); urcatul si coboratul
scarilor; observatie: la exercitiile de mers, atentie la balansul bratelor si la oscilatiile
laterale ale trunchiului; subiectul nu are voie sa fie teapan, rigid;

- Se folosesc programe de terapie ocupationala;

4. ameliorarea respiratiei – se obtine dupa primele 3 obiective (de mai sus); de obicei, pacientul
are o disfunctie ventilatorie restrictiva; in acest caz, aceasta disfunctie este datorata rigiditatii
toraco-abdominale; aceasta disfunctie impune exersarea unui nou stereotip dinamic ventilator,
adica pacientul trebuie sa ajunga sa-si mobilizeze cutia toracica.
- E nevoie de exercitii de relaxare toracica si abdominala; exercitii respiratorii toracice,
apoi abdominale; exercitii abdomino-toracice inferioare. Exercitiile sunt ritmice pe pasii
de mers sau pe comanda;

5. ameliorarea mimicii – exercitiile de mimica se fac in fata oglinzii; la inceput, exercitiile se fac
analitic, separat pentru fiecare sector al fetei, dupa care exercitiile se fac global: exercitii de
expresie (ras, plans, mirare, furie, etc); exercitiile pot fi ritmate pe stimuli senzoriali; de
asemenea, familia pacientului trebuie sa se implice de la inceput in invatarea programului si
ulterior sa insiste ca pacientul sa-si execute zilnic programul, chiar de cateva ori pe zi, programul
fiind esential in intarzierea evolutiei bolii.