Contuzia

Entorsa
Asistent medical principal
licentiat
ELENA COZMA
•Contuzia reprezintă modificarea
structurală şi functională a ţesuturilor
produsă în urma unui traumatism închis,
produsa de un corp contondent cu
suprafata plana care intereseaza , in grade
variabile , tesut subcutanat, fascii, muschi,
tendoane, aponevroze, articulatii, vase,
nervi, si organe interne.
•Contuzia are doua elemente
particulare :
• -Integritatea pielii
• -Traumatismul ditect
• -Sub actiunea agentului
traumatic , sub pielea intacta se
produc striviri si rupturi tisulare
variabile
•In funcţie de suprafaţa contuziei:
• - contuzii difuze si
• - contuzii localizate .
•In functie de profunzimea leziunilor :
• - contuzii superficiale, ( de cele mai multe ori o contuzie
usoara ,banala )
• - contuzii profunde, ( prin eventuala interesare a unor organe
interne , poate fi foarte grava si chiar mortala ),
• - contuzii mixte.
•In contuzia superficiala se poate produce un
blocaj temporar al circulatiei
celulare ,caracterizat prin tulburari funcţionale.
•Sub epidermul intact, in derm se produc
hemoragii ducand la apariţia echimozelor.
•Sangele revarsat in spaţiul interstiţial comprima
vasele saghine si limfatice producand edemul
•Cand in hipoderm se acumuleaza cantitaţi mari
de sange, datorita ambundenţei si laxitaţii
tesutului conjunctiv duc la formarea
hematomului
•In afară de vasele sanghine si
limfatice mai pot fi lezate şi fibre
musculare şi fibre nervoase.
•Cand circulaţia este total
compromisa , apar necroze
•Acumulare de sânge extravazat in tesuturi, spatii anatomice,
bine delimitate sau cavitaţi.
•Hematomul se manifestă prin tumefacţie dureroasă,
staţionară sau crescandă .Cresterea rapidă in volum indica
traumatismul unui vas de calibru mare .
•Cand hematomul se constituie rapid, este pulsatil (pulsatii
sincrone cu bataile cardiace ), acesta provine din
traumatismul unei artere = urgentă .
Seromul este o
acumulare subcutană de
lichid limfatic seros sau
vascos ,in urma rupturii
vaselor limfatice
subcutane
•Se observa de obicei la extremitatea distala a
membrelor( mană, picior) .
•Agentul traumatic striveşte capilarele şi
arteriolele iar coagularea intravasculară
impiedică orice vascularizaţie .
•La inceput pielea este normal colorată , apoi
devine palidă iar dupa 8- 10 zile prezintă o
necroză bine delimitată .
•În funcţie de profunzimea ţesutului afectat ,
necroza poate fi : superficială sau profundă
•Edemul posttraumatic dur este o celulită
posttraumatică .
• Localizată de obicei pe dosul mâiniisau
piciorului.
•La scurt timp dupa traumatism apare o
tumefacţie prin edem care creste rapid in
volum, dură , elastică şi caldă .
•Se adaugă tulburari trofice cutanate :
piele lucioasă, violacee, , mâna este
dureroasă cu impotentă funcţională a
degetelor .
•Contuzia prin strivire
constituie cea mai gravă
formă de contuzie periferică ,
care duce de cele mai multe
ori la moarte
•Perioada de strivire cu o durata de aproximativ 10 ore in care se produc leziuni musculare grave,
muschii striviţi sunt devitalizaţi, bolnavul prezinta agitaţie sau stupoare
•Perioada de edem si şoc , caracterizata prin apariţia edemului local si a starii de şoc.Se instaleaza la
cateva ore de la scoaterea accidentatului de sub agentul de presiune(darâmaturi, copac,etc.) Starea
generala a accidentatului este aparent mulţumitoare in prima fază ,dar membrul afectat devine treptat
insensibil, amorţit, rece, livid, ceea ce arată absenţa irigaţiei arteriale .
•In 24-48 de ore edemul membrului afectat este impresionant ( creste de 3 -4 ori) apar flictene .Se
poate instala starea de şoc prin hipovolemie ( hematocritul crescut) si incep tulburarile umorale
hiperpotasemie( 7mEq/l), hiponatremie (120-130mEq/l).
•Perioada fenomenelor renale ( parioada anuriei ) survine pe fondul satarii de soc si incepe cu scaderea
diurezei
•In majoritatea cazurilor contuzia are o evoluţie favorabile si un prognostic bun.

•Exista si cazuri de contuzii severe a caror evoluţie este marcată de comlicaţii a organelor interne , care pun în pericol chiar viaţa
accidentatului.

•Complicatii: - precoce ale contuziilor superficiale :

• Infectia - de la exterior( prin piele) sau din interior ( pe cale hematogena).Hematoamele postcontuzionale reprezintă excelente
medii de cultură pentrui diverşi germeni patogeni; se pot forma flegmoane, abcese, cu leziuni tegumentare secundare .
•Hemoragia secundara , prin necroza peretilor vasculari;
•Necroza cutanata = reprezinta transformarea unei contuzii primitive intr-o plaga secundara .

•tardive :
•osificarea musculara ( osteom muscular posttraumatic), localizat de obicei in brahialul anterior , deltoid, adductori, cvadriceps.
•In prima faza se depun săruri fosfocalcare , iar in a doua etapă ţesutul osos neoformat se delimitează de ţesuturile din jur
•Tratamentul contuziilor are ca scop:
• - suprimarea durerilor,
• - oprirea hemoragiei intratisulare, si
• - recuperarea funcţionala a segmentului lezat
•Pentru combaterea durerii se utilizeaza antalgice
•In hematoamele mici este indicat repausul si aplicaţia locală cu comprese reci sau punga cu gheaţă .
•In hematoamele constituite lent se recomandă puncţia evacuatorie (hemotorax, hemoperitoneu,
hemartroza), in cele infectate se instituie antibioterapia
•. In rupturile musculare si tendinoase se recomandă tratamentul chirurcical.
•In contuzia grava a membrelor, segmentul lezat va fi imobilizat pe un aparat gipsat circular despicat.
•In seroame se face evacuarea chirurgicala cu abord larg, cu excizia peretelul pseudogelatinos cu
hemostază şi sutura cu „capitonaj lung”eventual cu drenaj aspirativ
•Plaga (rana, traumatism deschis) reprezintă lipsa
de continuitate a pielii, mucoaselor şi ţesuturilor
subiacente, produsa prin agenţi traumatici
(mecanici, termici, chimici, electrici, etc.).
•În funcţie de natura agentului traumatic:
•- mecanic - tăiere, înţepare, muşcătură,
împuşcare, intervenţie chirurgicală sau
accidentală
•- termic - arsura, degeratură
•- chimic - arsură chimică
•- electric - electrocutare, trăsnet.
•- biologici: prin muscatura de animal, om, sarpe,
insecte;
•În funcţie de regiunea anatomică interesată:
•- cap (scalp, faţă, etc.)
•- gât
•- membre
• trunchi (abdomen, torace, pelvis).
•În funcţie de profunzime şi complexitate:
•- plăgi superficiale - limitate la tegument şi tesuturile subiacente; nu
depăşesc fasciile de înveliş
•- plăgi profunde: - nepenetrante (nu pătrund în cavităţi seroase):
oarbe, în seton (deasupra fasciei superficiale), transfixiante (simple sau
complexe);
• - penetrante (fără/cu leziuni viscerale).
•În funcţie de gradul contaminării şi
prognoza ratei de infecţii:
- plăgi curate - incizii chirurgicale pe
tegumente dezinfectate, fără pătrundere în
tractul digestiv (hernii, etc.); risc de infecţie
existent - în jur de 2%
•plăgi cu contaminare minimă (din tractul
digestiv, respirator sau genitourinar); risc de
infecţie - în jur de 4%
•plăgi contaminate (contaminare majora a
plăgii): abordarea terapeutică corectă duce
la risc de infecţie - în jur de 8%
•plăgi infectate (presupun o infecţie
preexistentă: peritonită apendiculară, etc.);
risc de infecţie de până la 40%.
•Plagi care se pot trata conservator ;
• Plagi care impun tratament chirurgical
•Tratamentul plagilor este diferit în funcţie de starea plagii:
• - Plagi fara semne evidente de infectie
• - Plagi cu semne clinice evidente de infectie

•Tratamentul plăgilor fara semne de infecţie principii:

•Combaterea durerii, generatoare de şoc = administrarea de analgezice.
• Hemostaza reprezintă primul gest terapeutic în prezenţa unei plăgi (urgenţa absolută)
•Tratamentul local se aplica dupa un examen amănunţit şi complect.
•Tratamentul local poate fi: - conservator sau
• - chirurgical.
Tratamentul conservator este indicat în plagile simple, cu margini regulate,
superficiale,fără leziuni tendinomusculare sau vasculonerviase importante. În aceste
plagi pielea este epilată cu grijă şi degresată sau se spala bine cu apă şi săpun.Se face
apoi dezinfectie cu iod sau betadină .Plaga se spală cu ser fiziologic steril sau apă
oxigenată care îndepărtează resturile de ţesuturi distruse şi eventual corpii străini.
Toaleta plagii este urmată de un pansament steril.

Atunci când o plaga a membrelor impune un tratament chirurgical, pregatirea locala şi

generala are un rol important.
Plaga va fi explorată sistematic.
Concomitent cu explorarea plagii, se practică excizia tesuturilor
•Hemoragia = scurgerea abundentă de
sânge, internă sau externă, în urma
ruperii sau tăierii peretelui unui vas
sangvin poartă numele de hemoragie.
•În cazul în care evaluarea
politraumatizatului evidenţiază o
hemoragie se vor institui măsurile de
oprire a hemoragiei (hemostaza).
•Majoritatea hemoragiilor pot fi oprite
prin aplicarea unui pansament
compresiv.
•În cazuri, rare, de hemoragii masive,
care nu pot fi oprite prin compresie
poate fi necesară aplicarea garoului.
•Garoul este un cordon elastic care se leagă:
• - deasupra hemoragiei în cazul hemoragiilor
arteriale şi
• - dedesubtul hemoragiei în cazul celor
venoase.
•Deoarece garoul opreşte circulaţia sângelui
complet, poate determina leziuni ischemice
severe, sub nivelul său.
•La aplicarea garoului, se va ataşa un bileţel
pe care se va nota data şi ora la care a fost
aplicat şi la fiecare 15-20 minute se va slăbi
puţin garoul, pentru a permite irigarea zonei.
•Entorsa
•Leziune traumatică a unei articulații
provocată de executarea bruscă a
unei mișcări dincolo de limitele
fiziologice, fără a fi urmată de o
deplasare permanentă a oaselor sau
a ligamentelor.
•aspecte esentiale :- in entorse , toate
structurile moi ale articulatiei (ligamente,
copsula,sinoviala,cartilaj, discuri sau
meniscuri) precum si extremitatile
osoase( intreaga echipa articulara )pot
prezenta leziuni variabile;
•indifferent de amploarea leziunilor locale,
entorsele se traduc prin tulburari
functionale importante
•Entorsele neglijate sau incorect tratate lasa
deseori sechele , uneori foarte grave,.
•Simptome funcţionale :
• durerea: este vie, atroce, uneori sincopala dupa producerea accidentului.Este localizată in regiunea articulaţiei traumatizata, uneori cu iradiere
la distanţa in segmentul de corp inferior sau superior articulaţiei afectate.Uneori durerea vie din momentul accidentului scade in intensitate ,
pacientul isi poate relua activitatea pentru cateva ore ( chiar si activitaţi sportive), ca apoi sa revina ,impiedicand complect funcţia articulară .
• Impotenţa functionala totala sau parţiala ,jena ,este totdeauna prezenta si amploarea sa variază cu gradul leziunii ligamentare si cu articulaţia
interesata . In entorsele benigne jena funcţionala este parţială, pe cand in entorsele grave impotenţa funcţionala este totala si persistentă.
•Semne obiective:  Umflarea rapidă, uneori însoţită de modificarea culorii pielii;

•a) Tumefierea regiunii articulare prin edem, hematom, hemartoza , iar la 12 – 48 ore de la accident , apar echimoze periarticulare .Tumefacţia
regiunii extinsa uneori mascheaza reliefurile osteo articulare.
•b) hipertermia cutanata
• c) hipotonia musculara
• d) ruptura totala , dezinsertia ligamentara si smulgerea insertiei osoase , au drept consecinta o laxitate articulara ,cu mişcari anormale in sens
lateral sau anteroposterior ( instabilitate ), cum se observa deseori la genunchi, glezna, cot, degete.
• e) pentru diagnosticul de certitudine este necesara o radiografie din cel putin doua incidenţe . Aceasta elimină suspiciunea unei luxaţii si indica
eventualele leziuni osoase asociate ( smulgeri, fracturi paraarticulare)
•Diagnosticul pozitiv de entorsa este pus pe
baza: - anamnezei,
• - examenului clinic si
• - radiologic
•Diagnosticul diferential se face cu :
• diverse afectiuni degenerative sau inflamatorii( se evidenţiaza pe baza
anamnezei),
• cu contuzia( durerea este prezenta la palpare , cu aceeas intensitate , pe
toata zona traumatizată ,spre deosebire de entorsa , in care durerea are sediu
ligamentar ) ,
• cu luxatia ( proeminentele osoase sunt modificate in luxatii si pastrate in
entorse).
•In fisurile intraarticulare si paraarticulare ca si in decolarile epifizare ,
leziunile predominante sunt cele scheletice ( durerea la presiune in punctele
fixe osoase , crepitaţiile osoase, mobilitatea anormala
•Cu artrozele , care pot sa dea uneori dureri mari articulare .
• Diagnosticul diferential se face cu ajutorul imagisticii.
•În general, cu cât durerea este mai puternică, cu atât
leziuna este mai severă. Entorsele au diverse grade de
gravitate, de la uşoare la deosebit de severe:
•Entorsa uşoară - apare când fibrele ligamentelor se
supraîntind sau se rup uşor. Puteţi simţi durere uşoară
sau considerabilă şi sensibilitate când atingeţi sau
mişcaţi articulaţia. Nu există umflătură sau aceasta
este mică. De obicei, articulaţia susţine greutatea iar
radiografia este normală. Entorsele minore repetate
pot duce la slăbirea articulaţiei. În majoritatea
cazurilor, o articulaţie cu o entorsă uşoară va fi
capabilă să susţină greutatea în circa 24 de ore şi va fi
complet vindecată în aproximativ două săptămâni.
•Entorsa de gradul I - intindere
ligamentara,
•Entorsa de gradul II - apare când
fibrele ligamentelor se rup, dar fără
să ducă la o ruptură completă.
Durerea şi sensibilitatea sunt
moderate ca intensitate, dar este
recomandat să evitaţi folosirea
articulaţiei lezate, mai ales că există
un sentiment de instabilitate. Puteţi
prezenta un grad de umflare şi
colorare în albastru-gri a zonei.
•Entorsa de gradul III - apare atunci
când unul sau mai multe ligamente
se rup complet iar zona este
dureroasă, umflată şi colorată
albastru-negru. Pacientul nu poate
mişca normal articulaţia iar dacă
încearcă să facă acest lucru va sesiza
că articulaţia este instabilă iar
mobilitatea este pusă în pericol.
•Entorsa de gradul IV - dezinsertia
sau smulgerea insertiei osoase a
ligamentului.
•Clasificare dupa stadiul de instabilitate:
•Entorse benigne (stabile )
•Entorse grave ( instabile)
•Entorsele benigne , corect tratate se recupereaza integral in 14 – 21 zile .Dupa vindecare pot recidiva
deoarece ligamentele se fragilizeaza .
•Entorsele grave tratate chirurgical la timp si corect ,cu inventarul intraoperator complect al leziunilor
pot ajunge la vindecare certă , fara complicaţii post-entorsa ( laxitatea cronica )
• Anatomopatologic, modificari :
•Articulare : leziunea ligamentară ( elongaţie, ruptură partială sau
totală ,smulgerea inserţiei osoase), leziunea capsulară ( deşirare ,
smulgere, rupturi), sinoviala articulară ( destramată , herniată , rupt) ,
cartilajul hialin( fisurat) ,discurile sau meniscurile
intraarticulare( rupte sau dezinserate).
•Periarticulare : tesut sucutanat, muschi , tendoane, nervi, vase.
•Ligamentele : pot prezenta mai
multe grade lezionale
• - elongaţie ,
•- ruptura parţială,
•- ruptura totală,
•- smulgerea inserţiei osoase.
•Smulgerea unei inserţii osoase
este mai frecventa in cazul
ligamentelor scurte si puternice
( la genunchi)
•Mecanismul de producere:

•abducție, flexie și rotația

externă a gambei

•2. Lezarea ligamentului

colateral intern și a
ligamenturlui încrucișat anterior
•Leziunea capsulara: este solitară şi
simultană cu leziunea ligamentară si
constă în: smulgere, rupturi variabile
cu intindere, care explica în unele
cazuri laxitatea articulară
reziduală ,cu recidive, uneori
invalidante .
•Sinoviala articulara
•Poate fi destrămată, ruptă, sau
herniată prin breşa capsulară
•Hemartroza este redusă de obicei
Se intalneşte de obicei in entorsele
genunchiului. Revarsatul sangvin
intraarticular se opreste prin
coagulare intraarticulară , se
rezoarbe spontan, sau evoluează
spre hidartroză persistentă .
•Alteori sinoviala poate evolua spre
hidartroză de la inceput.
•Cartilajul hialin poate prezenta fisuri
mai mult sau mai putin intinse.
•Meniscurile şi discurile
intraarticulare ( articulaţia
acromioclaviculară, articulaţia
sternoclaviculară, articulaţia
genunchiului) pot fi rupte sau
dezinserate.
• 1.Leziune vertical
longitudinală
• 2.Leziune radială
• 3.Leziune oblică
• 4.Leziune orizontală (în
toartă de coș)
• 5.Leziune complexă,
degenerativă
• 6.Leziunea meniscului
discoid
•Leziunile osoase: sunt reduse si reprezentate de smulgeri osoase
parcelare.
•Cand leziunea osoasă este intinsă este mai corect să discutăm
despre o fractură .
•Leziunile osoase sunt responsabile de hemartroze importante in
care rezorbţia lenta a sangelui duce la formarea de pachete
fibroase, cloazonari secundare ale articulaţiei, redori articulare.
•Leziunile periarticulare: Intereseaza partile moi din jurul
articulaţiei : ţesut subcutanat, muschi, tendoane, vase si nervi.
•Vasele sangvine aflate in ţesutul subcutanat vecin articulţiei
traumatizate, pot prezenta rupturi, raspunzatoare de producerea
unor echimoze superficiale, variabile ca intindere şi a edemului
regional.
•Edemul poate evolua spre rezorbtie complecta sau spre fibroza.
•Muschii si tendoanele: pot prezenta : contuzii, deşirari, revarsate sangvine in tecile tenosinoviale,
rupturi musculare , rupturi sau smulgeri de tendoane.
•Hematoamele consecutive rupturilor musculare se pot calcifica dand osteoame .
•In entorsele de umar putem intilni leziuni ale plexului brahial, iar in leziunile de genunchi, leziuni ale
nervului sciatic popliteu extern
•Atrofii musculare :precoce si constante.
•Incep la aproximativ 48 ore de la accident si au o evoluţie progresivă .
•Atrofiile afectează mai des muschii extensori, ( cvadricepsul).
•Leziunile sunt lent reversibile.
•Atrofia musculara domina prognosticul funcţional al entorselor.
•Impune o reeducare complectă si prelungită , intrucat persistenţa ei duce la instabilitate articulară si
recidivă.
•Entorsa poate fi considerată ca un proces inflamator
traumatic care evolueaza , in 5 -6 săptămani se stinge ,
lasand o fibroză cu caracter cicatrial, variabil ca intindere
in structurile articulare si periarticulare , cu consecinţe
variabile.
•Evolutia si prognosticul sunt date de :
• - gradul entorsei
•-localizarea
•-varsta pacientului si gradul de colaborare
•-tratamentul aplicat
•Entorsele benigne: corect tratate evoluţia este favorabila si vindecarea se obtine in 14 -21 zile , cu
recuperarea funcţională integrala.După vindecarea clinică , uneori, pot surveni recidive, ligamentele fiind
fragilizate .

•Entorsele grave: vindecarea poate fi certă si tratată prin tratament chirurgical precoce , corect efectuat, cu
inventarul intaoperator complect al leziunilor .Acest tratament constitue cea mai bună profilaxie a laxităţii
articulare cronice.

•Entorsele grave sau incorect tratate , evoluţia este mult mai lunga , articulaţia devine dureroasă, instabilă,
iar prognosticul este nefavorabil.
•Apar tulburări trofice, vasculare , traduse clinic prin dureri, impotenţă functională, tumefacţie, cianoză,
hipertermie, limitarea antalgică a mişcărilor, redoare si instabilitate articulară.
•Radiologic putem intâlni osteoporoză algică, osificări periarticulare, corpi liberi intraarticulari, smulgeri
osoase.
•Prognostic
•In funcţie de localizare , prognosticul urmeaza o scară de
gravitate care merge de la simpla laxitate articulară ( complect
reversibila) la periartoză posttraumatică , cu redoare marcată
şi persistentă.
•Algoneurodistrofia depaseste cu mult limitele regiunii
traumatizate: dupa o entorsa benignă de pumn tulburarile
pot cuprinde braţul in intregime cu dureri intense si tulburari
vasomotorii difuze, cu evoluţie indelungată .
•In entorsele grave de genunchi incorect tratate elementul
funcţional este instabilitatea articulară
•In entorsele de glezna , jena functionala si instabilitatea sunt
explicate de diastaza peroniera si osteoporoza reziduală.
La tineri entorsele corect tratate nu ridica probleme deosebite
La varstnici entorsele sunt mai grave , uneori fiind urmate de osteoporoză , periartroză
cu redoare articulară definitivă.
•Tratamentul entorselor:

•PROTECŢIE – imobilizaţi zona afectată pentru a produce

vindecarea şi protejaţi-o de accidente suplimentare.
Utilizaţi pansamente elastice, benzi, atele, cârje sau
baston dacă este nevoie.
•REPAUS – evitaţi activităţile care produc durere sau
umflare. Repausul este esenţial pentru începerea
vindecării ţesuturilor din zona afectată, dar încercaţi să
mişcaţi părţile neafectate pentru a preveni pierderea
semnificativă a condiţiei
•GHEAŢĂ – pentru a scădea durerea, umflătura sau
spasmul muscular, aplicaţi imediat gheaţă pe zona
afectată. Sunt utile pungile cu gheaţă, băile cu nămol şi
masajul cu gheaţă pe zone mici. Reaplicaţi periodic
gheaţă până când umflătura cedează
•RIDICAREA – ridicaţi braţul sau piciorul umflat
deasupra nivelului inimii pentru a reduce edemul. Acest
lucru este important în special noaptea.
•Tratament medicamentos:
•In functie de starea generala medicamente pentru sedarea generala a organismului (ciclobarbital,
diazepam, dormicum,)
•Toate metodele expuse au ca scop combaterea durerii, şi edemului, prin blocarea reacţiilor vasomotorii
dăunatoare şi nu pot substitui tratamentul leziunii ligamentare propriuzise.
•Tratament ortopedic: Imobilizarea articulară poate fi un tratament unic in entorsele stabile sau un
tratament de aşteptare până la intervenţia chirurgicală pentru entorsele grave (gradul , II, III, IV).
•Durata imobilizarii variaza in functie de localizarea si gravitatea leziunilor capsulo –ligamentare, fiind
mai scurta in formele benigne si mai de durata in formele grave sau cu complicaţii, entorsa de glezna,
aproximativ 10-15 zile , entorsa de genunchi, 21-30 ( uneori pana la 60 ) zile .
Tratamentul entorselor

1.Repaus
2.Gheață
3.Compresie
4.Ridicarea
piciorului
•Imobilizarea se poate face cu : fasa elastica, aparat gipsat, atele din rasini sau clei zincat.

•In toate entorsele , dar mai ales in cele ale pumnului si degetelor pacientul este educat sa execute sub imobilizare
contractii izometrice pentru menţinerea tonusului muscular
• Tratamentul leziunilor ligamentare trbuie sa fie cât mai precoce si adaptat gradului lezional.In acest sens sunt câteva
etape :
• - mobilizarea precoce - in entorsele benigne , imobilizate in gips articulat , la 4 -5 zile de la accident se incepe cu
usoare contractii izometrice ( mai ales in luxatia pumnului si degetelor)
•imobilizarea articulară:durata imobilizării variază in functie de localizarea si gravitatea leziunilor .
•Entorsa de umar, acromioclaviculară, interfalangiană ,mai ales in formele uşoare , imobilizarea durează mai puţin decât in
entorsele de glezna ( 10-15 zile) sau in entorsele de genunchi( 21 -30 zile , uneori pana la 60 de zile)
•Imobilizand articulaţia in pozitie funcţională din primele zile , un timp suficient in raport cu intinderea leziunilor,
ligamentele, capsula, sinoviala, si muschii se refac.
•Dupa acest interval, articulaţia işi reia, in marea majoritate, mişcarile normale intr-un interval scurt de timp.
•Tratamentul chirurgical:
•Imobilizarea articulară nu trebuie să amâne intervenţia chirurgicală , dacă aceasta este necesară .
•Un element important este explorarea intraoperatorie complectă a leziunilor ligamentocapsulare , pentru a depista o ruptura de menisc, o smulgere de lambou dintr-un ligament încrucişat
smuls, sau rupt, incarcerarea ligamentului intern, dezinserţia unui franj sinovial, prezenţa unui fragment osteocartilaginos liber sau alte cauze de interpunere intraarticulară .
•In raport cu sediul, tipul si gradul leziunilor capsulo-ligamentare se poate recurge la:
• Sutura ligamentară simplă( ligamentorafie)
•Reinserţia ligamentului smuls ( ligamentopexie ),
•Translocarea inserţiei osoase a unui ligament
•Plastia unui ligament imposibil de suturat ( ligamentoplastie)
•Reconstrucţia ligamentară ( neoligamente )
•Fixarea la os a unui tendon care sa protejeze un ligament rupt ( tenodeza)
•Desfiintarea chirurgicala a unei articulaţii cu mare instabilitate ( artrodeza)
•Tratamentul entorselor vechi se confrunta ,de cele mai multe ori cu tratamentul laxitaţilor ligamentare cronice si ( sau) cu tratamentul algoneurodistrofiei posttraumatice.
•In laxitatile cronice , trebuie tratate mai întai unele leziuni intraarticulare ( corpi liberi, leziunimeniscale ).
•Trebuie urmat apoi un program strict de reeducare musculara , dupa care unele laxitaţi ajung să fie bine compensate.
•In aceste cazuri acest program pregăteste articulaţia pentru un tratament chirurgical adecvat.
•Reconstructia ligamentara: - neoligament-cu
ajutorul tendoanelor vecine ,
•- cu materiale autoplastice ( piele proaspătă sau
conservată , tendoane, fascia lată) sau
•- materiale aloplastice (materiale textile,
dacron,fibre de carbon)
• Trebuie sa restabileasca punctele de inserie ale
vechiului ligament.
•Entorsele recidivante
•se produc la aceleas articulatii si in
aceleas circumstanţe ca si entorsele
iniţiale .
•Comparativ cu prima entorsa , entorsa
recidivanta prezinta un risc suplimentar
de tulburare proprioceptiva sechelara
dupa ruptura neuroligamentara iniţiala si
uneori laxitate articulara reziduala .
•Tulburarea proprioceptiva antreneaza o
eroare de echilibru intre grupele
musculare sau o eroare de pozitie
articulara in raport cu centrul de greutate
•Tratament medicamentos:
•Puteti utiliza analgezice şi unguente antiinflamatoare pentru ameliorarea durerii însoţite de tumefiere.
Fiţi atenţi totuşi pentru că utilizarea antiinflamatoarelor de tipul aspirinei poate creşte sângerarea .
•Sindromul algoneurodistrofic posttraumatic , prin importanţa si intinderea sa, impune un tratament
local ( fizioterapie, ) sau general ( cortizon, decanofort, betablocante)
•De cele mai multe ori, pentru persoanele fără pregătire medicală este greu de diferenţiat entorsa de
luxaţie sau fractură; de aceea în faţa unei victime a unui accident, care se plânge de dureri la nivelul
scheletului sau articulaţiei, întotdeauna se va pune în repaus absolut zona dureroasă.
•Acest lucru se realizează prin imobilizare provizorie a regiunii ,până la prezentarea într-un serviciu
medical de specialitate .
Va