CAPITOLUL II

Tehnologicitatea construcţiei şi reparării autovehiculelor

Tehnologicitatea construcţiei şi reparării autovehiculelor reprezintă corelaţia optimă între
construcţia pieselor şi subansamblurilor de autovehicule şi cerinţele tehnologiei de fabricaţie şi
reparare.
Tehnologicitatea este determinată de:
-cerinţele constructive,
- tehnologice,
-economice,
-de exploatare,
impuse autovehiculelor (asigurarea condiţiilor pentru asamblarea prin interschimbabilitate totală
sau parţială etc.).
Cerinţele impuse autovehiculelor din punct de vedere al tehnologicităţii:
- cerinţe constructive,
- cerinţe tehnologice,
- cerinţe de exploatare.
 Cerinţele constructive, se referă la:
- forma constructivă a reperelor, subansamblurilor sau ansamblului în general;
- alegerea generală şi unificarea materialelor şi semifabricatelor;
- optimizarea formei geometrice în scopul simplificării şi reducerii greutăţii pieselor;
- asigurarea condiţiilor pentru asamblare prin interschimbabilitate totală sau parţială;
- alegerea raţională a bazelor de aşezare;
- adaptarea construcţiei la cerinţele impuse de metodele şi procedeele moderne de prelucrare
şi montaj.
 Cerinţele tehnologice, se referă la:
- utilizarea procedeelor tehnologice moderne la fabricaţie şi control;
- reducerea duratei de pregătire şi asimilare a fabricaţiei;
- reducerea consumurilor materiale prin optimizarea formei pieselor şi alegerea corectă a
semifabricatelor;
-asigurarea continuităţii tehnologice.

  Cerinţele de exploatare, se conturează în timpul proiectării şi construcţiei autovehiculului şi

se referă la:
- asigurarea fiabilităţii şi mentenabilităţii produsului;
- reparaţii şi consumuri minime de piese;
- simplitatea deservirii tehnice şi a reparaţiei;
- asigurarea reciclabilităţii produsului.
 
Tehnologicitatea are un caracter relativ, fiind influenţată de condiţiile de fabricaţie, de nivelul
de dotare cu utilaje tehnologice, de tipul şi nivelul producţiei, etc. De aici şi diferenţa dintre un
produs tehnologic în producţie individuală şi netehnologic în producţie de serie.

Căile de asigurare a tehnologicităţii:

- Unificarea constructivă şi tehnologică;
- Optimizarea formei constructive a pieselor;
- Reducerea consumului de materiale.
 Unificarea constructivă şi tehnologică
Unificarea constructivă şi tehnologică reprezintă un ansamblu de norme unitare obligatorii în vederea
reducerii numărului de tipuri, dimensiuni şi grupe destinate unor anumite tipuri de produse.
Unificarea se poate face prin standardizarea şi tipizarea pieselor.
Standardizarea, reprezintă normalizarea la scară naţională sau internaţională în scopul asigurării
interschimbabilităţii şi calităţii pieselor.
Tipizarea reprezintă acţiunea de standardizare prin care din mai multe produse destinate aceluiaşi
scop se elimină tipurile inutile sau performanţe inferioare.
  Optimizarea formei constructive a pieselor
Optimizarea formei constructive a pieselor trebuie să fie în concordanţă cu tehnologiile optime de
fabricaţie şi reparaţie.
Cerinţele cu caracter constructiv necesare a se optimiza, sunt: simplificarea schemei de funcţionare,
alegerea formei geometrice a piesei, împărţirea pe subansambluri independente, dar optim corelate,
alegerea raţională a materialelor, asigurarea asamblării fără lucrări de ajustare, stabilirea elementelor
de bază ale proceselor tehnologice de fabricare, alegerea parametrilor preciziei dimensionale şi de
calitate a suprafeţelor prelucrate, etc.
  Reducerea consumului de materiale
Se poate realiza pe baza reducerii greutăţii autovehiculelor şi a înlocuirii reperelor metalice cu alte
materiale performante din materiale neferoase, materiale plastice şi compozite.
Reducerea greutăţii se face prin:
- perfecţionarea şi simplificarea formei constructive a autovehiculului;
- utilizarea aliajelor de aluminiu, magneziu şi materiale plastice;
- utilizarea de materiale compozite.
 Tehnologicitatea semifabricatelor

Semifabricate turnate
La proiectarea formei şi dimensiunilor semifabricatelor turnate se au în vedere aspecte legate
de:
- prelucrabilitatea piesei;
- defecţiunile care pot să apară la turnare.
Cele mai frecvente defecţiuni sunt:
- apariţia cavităţilor sau retasurilor datorate contracţiei materialului topit la răcire;
- discontinuităţi;
- porozităţi;
- incluziuni etc.
Pentru preîntâmpinarea acestor defecte se vor evita trecerile bruşte de secţiune şi a unghiurilor
care devin concentratori de tensiuni utilizând raze de racordare şi asigurarea unor variaţii treptate a
secţiunii.

a.
N a. formă netehnologică (N);
b. formă tehnologică (T).

b.
T

Suprafeţele orizontale mari vor fi evitate deoarece acestea se deformează la răcire, iar bulele de
aer se adună în partea superioară favorizând apariţia suflurilor.
Cavităţile şi porozităţile pot fi eliminate cu ajutorul unor miezuri

1 - miez,
2 –piesă.

Semifabricate matriţate
Semifabricatele matriţate se utilizează pentru fabricarea bolţurilor, niturilor, flanşelor, bielelor,
roţilor dinţate etc. La stabilirea formei piesei trebuie să se ţină seama de asigurarea posibilităţilor de
curgere a materialului în scopul umplerii matriţei, de construcţia matriţei, de precizia dimensională
şi de prelucrarea ulterioară. Pentru uşurarea curgerii se recomandă şi treceri treptate între secţiuni
şi evitarea schimburilor bruşte de direcţie.

N – netehnologică,
T – tehnologică.
 La construcţia matriţei se recomandă înclinarea pereţilor piesei la exterior cu 1:6, iar la interior
cu 1:10.

N – netehnologică,
T – tehnologică.

Din punct de vedere al preciziei se recomandă toleranţe cât mai largi.

Semifabricate prelucrate mecanic

Apropierea cât mai mult de forma şi dimensiunile unei piese finite. Forma constructivă a
piesei să fie cât mai simplă.

N – netehnologică,
T – tehnologică.

Prelucrabilitatea materialelor este definită prin intermediul durabilităţii sculei, a gradului de

finisare al suprafeţei, a forţelor şi puterii necesare la prelucrare şi prin forma aşchiei. Depinde de
proprietăţile materialului şi de regimul de aşchiere.
Cea mai bună prelucrabilitate o au aliajele pe bază de magneziu şi aluminiu, iar cea mai slabă o
au oţelurile anticorozive şi oţelurile rapide (0,7-1,4%).
Tehnologicitatea construcţiei asamblate
Dintre regulile de bază ce trebuie respectate cu privire la tehnologicitatea construcţiei
asamblate se amintesc:
- evitarea centrării multiple;
- la piesele conice se va prevedea aceeaşi înclinare;
- suprafeţele de capăt să fie cu teşituri sau zone de trecere.
 
Factorii care influenţează tehnologicitatea construcţiei unei piese
Cerinţele tehnologice impuse construcţiei pieselor prelucrate prin diferite procedee trebuie să
contribuie la: creşterea preciziei şi stabilităţii dimensionale, creşterea calităţii suprafeţelor
prelucrate, reducerea volumului de muncă inclusiv prin creşterea preciziei de obţinere a
semifabricatelor, scăderea costurilor de producţie, etc.
Pornind de la aceste cerinţe tehnologicitatea construcţiei pieselor este determinată de
următorii factori:
- prelucrabilitate bună a materialului piesei;
- stabilirea corectă şi raţională a bazelor tehnologice de aşezare şi cotare a pieselor;
- forma constructivă a piesei;
- corecta stabilire a toleranţelor şi rugozităţii pieselor;
- unificarea şi normalizarea pieselor.
 
Tehnologicitatea reparării autovehiculelor
Prin tehnologicitatea reparării autovehiculelor sau reparabilitate se înţelege proprietatea
construcţiei autovehiculului şi a părţilor sale componente de adaptare la lucrările de reparaţii, în
scopul restabilirii capacităţii de lucru pierdute şi a proprietăţilor iniţiale prin cele mai eficiente şi
economice metode tehnologice de reparare.