Sunteți pe pagina 1din 11

Ulei esențial de salvie

Referat-Aromaterapie
Mihai Maria Izabela
An IV, Facultatea de Farmacie
Generalități

• Numele de salvie vine din limba latină, unde “salvere”


înseamnă sănătate, stare de bine.
• Ca atare, salvia este o plantă vindecătoare prin
excelență, iar zecile sale de indicații terapeutice
confirmă din plin acest lucru.
• Nu sunt ușor de decelat cele mai importante calități
medicinale ale uleiului de salvie, care deopotrivă
acționează la nivelul psihicului și sistemului nervos, dar
și la nivelul principalelor sisteme și organe din corp.
• Uleiul esential de salvie- se obține prin distilarea
frunzelor într-un flux de vapori și vârfurile înflorite ale
diferitelor soiuri de salvie, inclusiv Salvia officinalis și
Salvia sclarea.
ACȚIUNI – INTERN

• antifungic puternic,
• antidepresiv puternic,
• antioxidant,
• coleretic-colagog,
• anxiolitic,

• antispastic digestiv,
• stimulent al digestiei,

• antispastic respirator, • carminativ,

• expectorant, • febrifug,
• emenagog, • antitumoral,
• reglator al secreției endocrine • antibacterian (efect contra Shigella sp.),
și exocrine a ovarelor, • afrodisiac ușor masculin și feminin,
• depurativ,
INDICAȚII
INTERNE
•  candidoză (bucală, digestivă, respiratorie),
• sughiț (spasmul diafragmei),
• spasme digestive (gastrice, intestinale),
• tuse de toate tipurile și etiologiile (efect antispasmodic),
• astm (adjuvant),
• depresie acută, depresie cronică,
• sindrom anxios-depresiv,
• infecții gripale (faza productivă),
• crampe musculare,
• dischinezie biliară, dispepsie (efect colagog),
• balonare,
• crize biliare (efect coleretic),
• sindrom premenstrual,
• menstruații dificile (dismenoree),
• dizenterie.
ACȚIUNI – EXTERN

• cicatrizant puternic,
• stimulează refacerea pigmentației
normale a pielii,
• astringent pentru piele,
• antifungic puternic,
• dezinfectant,
• antiinflamator.
INDICAȚII
EXTERNE
Recomandări, aplicații:
• ameliorarea stărilor gripale, bronșită, sinuzită
• ciclu neregulat sau dureros, pre-menopauză,
bufeuri
• combaterea celulitei
• ten gras, acneic, suprainfectat
• cicatrici, dificultăți de cicatrizare
• transpirație excesivă
• păr gras, seboree, căderea părului, mătreață
• infecții și alte probleme cutanate
• dezinfectarea suprafețelor
Date de siguranță
Precauții în utilizare
Contraindicații
• ca regulă generală, înainte de utilizarea unui preparat
cosmetic este indicat a se efectua un test în pliul cotului, cu
cel puțin 24 de ore înainte de aplicare
• detalii despre utilizarea în siguranță a uleiurilor esențiale
• a se utiliza cu prudență din cauza influenței hormonale, este
avortiv;
• a se utiliza pe perioade de timp limitate
• a nu se utiliza pentru copii, epileptici, persoane cu
hipertensiune sau boli cronice grave
• a se evita contactul cu ochii
• contraindicat în sarcină
• a nu se lăsa la îndemâna copiilor,
• uzul intern se recomandă sub îndrumarea unui medic sau
aromaterapeut
Cum se folosește în cosmetică și aromaterapie

• este un produs ce nu se folosește ca atare pe piele, doar ca


ingredient în preparate cosmetice și compoziții pentru aromaterapie
• diluat în ulei vegetal, sub formă de masaj pe abdomen pentru
probleme feminine
• diluat în ulei vegetal, sub formă de masaj pe torace sau partea
superioară a spatelui, ca adjuvant în răceli, gripă, infecții ORL
• ca ingredient pentru formularea cremelor, balsamurilor sau uleiurilor
cu efect anticelulitic,
• ca ingredient în balsamuri, unguente sau creme cu aplicare locală
• ca ingredient în prepararea de cleansere, soluții antimicrobiene,
compoziții de igienizare a pielii
• ca ingredient în deodorante, apă de gură, pastă de dinți
• inclus în formularea de șampoane sau frecții capilare
Iată cum să prepari acasă ulei de salvie

• In 500 ml ulei de măsline se adaugă 10


linguri de salvie, uscată și mărunțită.
• Se lasă amestecul la soare, la macerat,
timp de 2 săptămîni, după care se
filtrează, se adaugă 20 de picături de
ulei volatil de salvie pentru uz intern.
• Iar preparatul obținut se adaugă într-o
sticlă închisă la culoare și se păstrează
la loc întunecos și răcoros.
Utilizări în gastronomie

• Salvia este adesea utilizată în preparate mediteraneene, datorită


aromei. De regulă, salvia se folosește în preparate din nordul Italiei și
din regiunea Provence din Franța, inclusiv pentru preparatele cu paște,
orez, carne de pasăre, pește și ouă, carne de vițel, carne de miel,
vânăt, salate, tocane și sosuri de roșii.
• De asemenea, este bine de știut că aroma salviei nu se diminuează
atunci când este expusă la căldură. De aceea, frunzele de salvie pot fi
gătite/prăjite cu alte ingrediente pentru perioade lungi de timp, fără a-și
pierde aroma. De exemplu, italienii au obiceiul de a prăji frunzele de
salvie în unt.
• Salvia mai este folosită și în prepararea brânzeturilor amestecate cu
verdețuri și a sosurilor.
• În anumite zone, femeile au obiceiul de a prepara prăjituri și cozonaci
cu salvie (la cocă se adaugă câteva frunzulițe de salvie tăiate foarte fin).
• Totodată, nu trebuie să uităm și de pizza. Se poate adăuga câteva
frunze de salvie uscată chiar înainte de a începe să consumați felia de
pizza.
Bibliografie

• www.youngliving.com
• www.elemental.eu
• vegis.ro
• ro.maisonjardin.net
• www.infocs.ro
• media.doterra.com
• sfatnaturist.ro
• www.googleimages.com

S-ar putea să vă placă și