BAZELE MOLECULARE

ALE EREDITĂŢII
Acidul deoxyribonucleic
(ADN)

 reprezentarea vieţii la nivel molecular

 molecula fundamentală a vieţii

Acidul dezoxiribonucleic (ADN)
este “rezervorul” eredităţii înglobând toate informaţiile
ereditare şi care transmite informaţii esenţiale pentru:

• formarea şi creşterea
celulelor
bolile genetice
•diversificarea
specializată a celulelor
modificări ale
secvenţelor
•diviziunea celulelor
normale de ADN
•răspunsul celulelor la
factorii de mediu
 PURINE Citozina(C)
Structura chimică a bazelor
nucleotidice condiţionează
Adenina(A)
legăturile spaţiale ale ADN,
Guanina(G) fiind constituite perechi
complementare de baze, între o
Guanina(G)
Timina(T)
purină şi o pirimidină, unite prin
punţi de hidrogen. Perechile
PIRIMIDINE
sunt întotdeauna aceleaşi: G-C
şi A-T
Adenina(A)
Timina(T)

ADN este un polimer de unităţi

dezoxiribonucleice
Citozina(C) Uracil(U)

Bazele nucleotidice

Bază Diferenţa de compoziţie biochimică

dintre ADN şi ARN: în ARN, în locul
Bază
deoxiribozei se află riboza iar ca
Bază
bază pirimidinică, în loc de timină se
găseşte uracil (U).
Bază
Lanţ nucleotidic
de ADN
Dubla elice de ADN

În anul 1953, Watson şi Crick (Premiu Nobel!)

au identificat structura secundară a ADN.

Ei au propus un model dublu

helicoidal care explică cele 2
aspecte funcţionale esenţiale ale
ADN:
1. replicarea
2. transferul informaţiei
ereditare
 James Watson
Francis Crick
1962 Nobel Prize

http://www.sciencemag.org/cgi/content/full/300/5617/255
http://www.lecb.ncifcrf.gov/~toms/icons/Watson.Crick.Nature.jpg
Dubla elice de ADN
Această structură conferă unele proprietăţi
foarte importante:

1.stocare şi codare a informaţiei

bazat pe secvenţa celor 4 tipuri de
baze nucleotidice prezente de-a lungul
lanţului ADN. Pentru o moleculă care
are o lungime de N baze, există 4N
posibilităţi de secvenţe.
• virusurile: câteva mii perechi de
baze;
• bacteria: 4×106 pb
• omul: 3×109 pb (fiind un organism
diploid, fiecare celulă somatică umană
are 6×109 pb)
Dubla elice de ADN
Această structură conferă unele proprietăţi
foarte importante:

2.replicarea
(formarea) ADN de tip “semi-conservativ”
Dubla elice de ADN
Această structură conferă unele proprietăţi
foarte importante:

3.conservarea informaţiei ereditare

orice pierdere de nucleotid poate fi
imediat înlocuită prin lanţul complementar
“reparând” astfel pe loc defectul.
4.“hibridizarea”
permite, fiecărui lanţ să-şi găsească
“perechea” într-un complex mixt de
molecule. Acest proces este util atât în
mecanismul nuclear de regularizare a
expresiei genei cât şi în tehnici de inginerie
genetică.
 Încălzire, NaOH Cele 2 lanţuri complementare
Denaturare
(lanţ simplu) pot fi relativ uşor separate
(denaturare) prin metode
fizice (încălzire prudentă) sau
chimice (uree, formamidă,
carbonat Na)

Ele se pot reîmperechea printr-o

Răcire
Renaturare
refrigerare lentă (renaturare).
(dublu lanţ) Lanţurile necomplementare nu se
Dubla elice de ADN Denaturare şi renaturare împerechează.
matrice
ADN mARN Proteina
codon

Start
Metionina
Fenomenul de denaturare-renaturare
Glicina
stă la baza unei metode esenţiale de
studiu a acizilor nucleici: se poate
Secvenţe de aminoacizi
Serina

Izoleucina
verifica cu care lanţ se poate lega
Glicina
(hibrida) un lanţ de origine determinată,
cunoscută. Hibridarea segmentelor
Alanina
complementare de ADN este o metodă
Alanina fundamentală de analiza a genelor şi
Serina de inginerie genetică.
Transcripţie Translaţie
Replicare Transferul informaţiei genetice
 Transferul informaţiei genetice
- transcripţia şi translaţia -
Transcripţie

Translaţie
 Codul genetic
A doua bază nucleotidică
Prima bază A treia bază
nucleotidică U (Uracil) C(Citozina) A(Adenina) G(Guanina) nucleotidică

Fenilalanina (Phe) Serina (Ser) Tirosina (Tyr) Cisteina (Cys) U (Uracil)

Fenilalanina (Phe) Serina (Ser) Tirosina (Tyr) Cisteina (Cys) C (Citozina)
U (Uracil)
Leucina (Leu) Serina (Ser) Codon non-sens Codon non-sens A (Adenina)
Leucina (Leu) Serina (Ser) Codon non-sens Triptofan (Trp) G (Guanina)

Leucina (Leu) Prolina (Pro) Histidina (Hys) Arginina (Arg) U (Uracil)

Leucina (Leu) Prolina (Pro) Histidina (Hys) Arginina (Arg) C (Citozina)
C (Citozina)
Leucina (Leu) Prolina (Pro) Glutamina (Glu) Arginina (Arg) A (Adenina)
Leucina (Leu) Prolina (Pro) Glutamina (Glu) Arginina (Arg) G (Guanina)

Isoleucina (Ile) Treonina (Thr) Asparagina (Asp) Serina (Ser) U (Uracil)

Isoleucina (Ile) Treonina (Thr) Asparagina (Asp) Serina (Ser) C (Citozina)
A (Adenina)
Isoleucina (Ile) Treonina (Thr) Lisina (Lys) Arginina (Arg) A (Adenina)
Methionine (Met) Treonina (Thr) Lisina (Lys) Arginina (Arg) G (Guanina)

Valina (Val) Alanina (Ala) Acid aspartic (Asp) Glicina (Gly) U (Uracil)
Valina (Val) Alanina (Ala) Acid aspartic (Asp) Glicina (Gly) C (Citozina)
G (Guanina)
Valina (Val) Alanina (Ala) Acid glutamic (Glu) Glicina (Gly) A (Adenina)
Valina (Val) Alanina (Ala) Acid glutamic (Glu) Glicina (Gly) G (Guanina)
 GENA
Gena: secvenţă nucleotidică de ADN servind ca unitate
structurală şi funcţională a informaţiei ereditare, prin sinteza
unei molecule de acid ribonucleic (ARN) complementară
moleculei de ADN (unitatea de transcripţie)
Acizii nucleici (ADN şi ARN) au două funcţii majore:
1. controlul sintezei tuturor proteinelor
2. transmiterea nealterată a informaţiei ereditare de
la o generaţie la alta.
 Toate proteinele (structurale, enzime, de transport, hormoni, receptori)
sunt compuse dintr-o serie de aminoacizi. Secvenţialitatea celor 20
aminoacizi determină funcţia proteinei pe care o formează

 Toate proteinele sunt codate în ADN


 Unitatea de ADN care codează pentru o proteină este, prin definiţie,
gena sa.
 Structura genei

Se estimează că numărul genelor existente de-a lungul celor 46 de cromozomi

nucleari este de 20.000

Nr. de Localizarea Mărimea aprox. a genei Nr. de regiuni

Proteina aminoacizi în genei în exprimată în perechi de codante în
proteina cromozom baze (pb) fiecare genă
finală
Alfa-globina 141 16 850 3

Beta-globina 146 11 1600 3

Colagen tip I (α1) 1000 17 18000 51

Colagen tip II (α 2) 1000 7 38000 52

Insulina 51 11 1430 3

F.IX al coag. 415 X 34000 8

F. VIII al coag. 2332 X 186000 26

Distrofina 3685 X > 2.000.000 79

 Structura genei
n ron on o n n on n on n on n on n
x o
n t Ex n t E x o n tr E x o n tr E x o n tr E x o n tr E x o
r
E I I I I I I
DNA 1 1 2 2 3 3 4 4 5 5 6 6 7

pre-mRNA

Splicing 1 2 34 5 6 7

RNA
 Erori ale programului
genetic (mutaţii genice)
Mutaţia = modificare brusc apărută în materialul genetic.
Mutaţiile pot interesa regiuni largi ale materialului genetic,
detectabile microscopic, la nivel cromozomial
sau pot fi sub-microscopice, interesând una sau mai multe nucleotide.
Până nu demult se credea că ADN-ul genomului uman este stabil, nemodificabil
şi lipsit de erori. Dacă ar fi aşa, evoluţia ar fi fost imposibilă.
Pe de altă parte, mutaţiile secvenţelor de ADN nu pot fi prea frecvente
deoarece marea lor majoritate sunt detrimentale, dezavantajoase şi deci nu
permit schimbări gradual selective ale organismului.
Cele mai multe mutaţii se corectează utilizând lanţul de ADN nealterat (gene
reparatorii?) Dacă însă sunt alterate ambele lanţuri ale ADN-ului sau dacă
alterarea apare înaintea sau în timpul replicării ADN, secvenţa de ADN
alterată rămâne constantă şi se va regăsi la toate celulele rezultate din
diviziunile următoare.
 Erori ale programului
genetic (mutaţii genice)
cca 6-10% dintre nou născuţi au o nouă mutaţie!
cele mai multe din aceste mutaţii sunt latente,
nemanifeste fenotipic, deoarece gena similară de pe
cromozomul omolog este normală şi balansează efectul
genei mutante.

Identificarea unui număr crescut de mutaţii la nivelul

ADN a dat naştere la principiu că
“orice poate merge prost, va merge”
(Legea genomului a lui Murphy?)
 Erori ale programului
genetic (mutaţii genice)
Cauzele mutaţiilor sunt de cele mai multe ori necunoscute (spontane sau
inexplicate).

Experimental s-a demonstrat producerea mutaţiilor genetice prin:

☻radiaţii ionizante
☻substanţe chimice (coloranţi de acridină, azot muştar, acid nitros,...)
☻virusuri

Cele mai multe însă sunt mutaţii “spontane” produse sub acţiunea unor factori
necunoscuţi sau a unor factori endogeni cum ar fi:

- variaţii termice ale atomilor din molecula de ADN;

- nerespectarea complementarităţii bazelor;
- defecte de “reparare” a unor secvenţe de ADN;
- producerea unor recombinări între gene nealele.
 Erori ale programului
genetic (mutaţii genice)
Proteinele sintetizate ca urmare a unei mutaţii sunt modificate şi produc la rândul
lor perturbarea unei funcţii normale.
Anemia falciformă (drepanocitoza, hemoglobinoza S) = mutaţie la una din
cele 146 de subunităţi ale ß-hemoglobinei prin care se schimbă ordinea bazelor
din codonul acidului glutamic: succesiunea normală GAG este înlocuită cu
succesiunea GTG (codonul valinei). Rezultatul este o hemoglobină anormală
(HbS) cu consecinţe fizico-chimice profunde
 Tipuri de mutaţii
1.Substituţia constă în înlocuirea unei baze nucleotidice cu altă bază.
Există 2 feluri de substituţie:

a. prin tranziţie, în care o bază purinică (Adenina, Guanina) este înlocuită cu cealaltă
bază purinică, sau o bază pirimidinică (Timina, Citozina sau Uracil) este înlocuită
cu o altă bază pirimidinică.
ACG -------------> GCG (Pur--->Pur)
(Threonine) (Alanina)
GCT -------------> GTC (Pyr--->Pyr)
(Alanine) (Valina)
b. prin transversie, în care o bază purinică este înlocuită cu una pirimidinică sau
invers, o bază pirimidinică este înlocuită cu una purinică.
AAA -------------> CAA (Pur--->Pyr)
(Lysine) (Glutamine)
ATT -------------> ATG (Pyr--->Pur)
(Isoleucin) (Methionine)

2. Inserţia = introducerea într-un mesaj anumit a unei noi perechi de nucleotide, cu

falsificarea lecturii tripletei.
3. Deleţia = pierderea uneia sau mai multor perechi de baze.
 Fibroza Chistică
• gena CFTR (transmembrane conductance regulator)
• 7q31.2
• > 1400 mutaţii
• 60-80% = ΔF508 (Δ=del; F=Fenilalanina; 508=poziţia Aa în
proteină
• boala = deleţia a 3 perechi de baze (din cele ~70000) şi sub-
secvent pierderea unuia din cei 1480 Aa (Fenilalanina) ai
proteinei CFTR

507 508 507 509

-T-A-G-A-A-A- -T-A-G-A-A
G-A-A-A- -T-A-A-

-A-U-C-U-U-U- -A-U-C-U-U
C-U-U-U- -A-U-U-
Iso Fen Iso
 Genomul uman

Termenul genom (Winkler în 1920) = GENa şi cromozOM

totalitatea materialului genetic al unei celule sau a unui individ

(totalitatea nucleotidelor situate în ADN-ul cromozomilor)

Cunoaşterea genomului uman presupune:

cartografiere = determinarea poziţiei locilor în cromozomi

secvenţare = determinarea secvenţelor de baze nucleotidice (3x109 pb)
Harta locilor morbizi ai
cromozomului X