PARTICULARITĂŢILE DE

VÂRSTĂ ALE
PREŞCOLARILOR
CARACTERIZAREA CREŞTERII DEZVOLTĂ RII
PSIHICE A COPILULUI ANTEPREŞCOLAR
1-3 ANI
CARACTERISTICI GENERALE ALE STADIULUI

• Dacă în etapa anterioară copilul era sub raport fizic şi psihic mai sărac şi mai incomplet
nu doar în raport cu adultul, în această nouă etapă, datorită achiziţiilor de până acum şi
mai ales datorită elaborării unor noi mecanisme de adaptare la contactul cu mediul fizic
şi social în care trăieşte, copilul devine mai dotat şi mai apt pentru viaţa socială.
• Ceea ce domină acest stadiu este nevoia imperios resimţită de copil de a se afirma, de a
se realiza conform cu propriile sale posibilităţi. Pentru a-şi satisface această nevoie, el ar
trebui să-şi elaboreze noi mecanisme şe instrumente psihice, să şi le perfecţioneze pe
cele deja achiziţionate. Mersul, vorbirea, simbolismul mai întâi acţional şi apoi verbal,
vor fi astfel de mecanisme psihice care îi vor permite satisfacerea nevoilor de
independenţă şi de realizare de sine. El trăieşte într-o lume imaginară, în care absolut
totul este posibil, în care obiectele şi fiinţele din jur gândesc, simt, doresc şi se convertesc
rapid în orice doreşte copilul.
• O asemenea particularitate provine din fragilitatea dezvoltării psihice a copilului, din
incapacitatea sa de a cuprinde cu mintea realul. Aceasta duce la o altă caracteristică a
antepreşcolarului şi anume la egocentrismul său, centrarea pe sine, subordonarea
tuturor activităţilor şi obiectelor propriilor sale dorinţe. La acesata se adaugă şi
insuficienta delimitare dintre EU şi NONEU.
 CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA FIZICĂ

• Specific pentru această vârstă este ritmul de creştere intens.

Diferitele segmente ale corpului au ritmul de creştere inegal. Înfăţişarea
generală a organismului se modifică, au loc osificări importante al nivelul
coloanei vertebrale, a cutiei craniene, membrelor şi dentiţiei. Totodată se
dezvoltă sistemul muscular, ligamentele, ceea ce va spori agilitatea copilului.
Progrese remarcante au loc şi în evoluţia creierului. Acesta creşte în greutate,
circumvoluţiile se adâncesc, activitatea diferitelor zone se dezvoltă foarte
mult. Se dezvoltă anlizatorul verbo-motor, fapt care va permite amplificarea
activităţii verbale; încep să se formeze stereotipurile dinamice complexe, ce
vor fi implicate tot mai pregnant în activitatea de adaptare, învăţare şi
relaţionare socială.Vom asista astfel la creşterea capacităţii de control a
diferitelor activităţi motorii, verbale; la sporirea gradului lor de
intenţionalitate.
• .
• Ca o concluzie generală, trebuie să reţinem că, datorită
creşterii osoase, musculare şi cerebrale, asistăm la două
categorii de efecte oarecum opuse: pe de o parte, creşte în
ansamblu rezistenţa organismului, fapt ce facilitează
angajarea lui în activităţi multiple şi diversificate; pe de
altă parte, copiii obosesc mai repede, având nevoie de
perioade dese de odihnă, ceea ce atenţionează asupra
unor corecte măsuri educative.
 PRINCIPALELE ACHIZIŢII PSIHICE
La vârsta antepreşcolară trei mari achiziţii ne reţin atenţia: mersul, care
lărgeşte spectrul experienţei copilului, multitudinea şi varietatea contactelor
sale senzoriomotorii şi afective cu realitatae înconjurătoare; reprezentarea,
capacitatea de a înlocui acşiunea concretă, directă cu imaginea ei, fapt acre are
ecou asupra jocului, manipulării obiectelor şi mai ales asupra dezvoltării
gândirii; limbajul, ca mijloc de comunicare interumană, care foloseşte ca simbol
cuvintele şi nu acţiunile.
• 1. Expansiunea motricităţii la această vârstă este atât de mare încât unii
autori au considerat copilul ca fiind o adevărată ,,pilă electrică” deoarece el
emană, revarsă o mare cantitate de energie. Rolul motricităţii este atât de
important încât s-a vorbit chiar de primatul ei asupra dezvoltăprii tuturor
celorlalte tipuri de conduită ale copilului. la această vârsta progrese
însemnate face locomoţia. Se trece de la mersul normal, la alergat, de la
mersul pe vârful picioarelor la salt. La fel de importante sunt şi progresele
mişcărilor de apucare, pipăire, manipulare a obiectelor. Motricitatea
fixează experienţa perceptivă formată chiar în cursul executării mişcărilor,
oferă posibilitatea copilului de a se descoperii pe sine ca agent a mişcării
ceea ce facilitează multiplicarea iniţiativelor, formarea propriului eu,
contribuie la dezvoltarea unor sentimente precum încrederea în sine, ce
constituie baza autonomiei copilului.
• 2. În ceea ce priveşte capacitatea reprezentării şi anticipării
amintim că la sfârşitul primului an de viaţă, gândirea copilului
este dominată total de acţiunea concretă cu obiectele, iar
treptat în primul semestru al celui de-al doilea an de viaţă se
face trecerea decisivă spre reprezentarea acţiunii înainte de
executarea ei reală. Capacitate copilului de a înmagazina
imagini şi de a le utiliza în joc reprezintă o achiziţie psihică
primordială. Ea dă posibilitatea obţinerii rapide, subite a unor
soluţii, fără încercări şi tatonări prealabile.
• 3. Vorbirea constituie una din achiziţiile cele mai
importante ale antepreşcolarităţii. Ea se dezvoltă din nevoia
copilului de a fi înţeles din cei din jur ca şi din nevoia sa de a
utiliza corect denumirile obiectelor, atât de frecvente în
discuţiile celor mari.
 În procesul însuşirii limbajului o mare importanţă o au:
• - componenta senzoriomotorie. Peste acţiunea sa materială care rămâne
predominantă, se suprapune treptat acţiunea verbală, povestită, pentru
ca în etapele următoare, aceasta să se detaşeze treptat de acţiunea
materială, să se interiorizeze şi să devină acţiune mentală.
• -componenta intelectuală: Există un tip de înţelegere globală a realităţii
care precede capacitatea copilului de a vorbi. Nu numai senzaţiile se
repetă, conducând la consituirea complexelor polisenzoriale, ci şi
cuvintele emise de adultul care îngrijeşte copilul. Datele de observaţie
arată că există un tip de înţelegere globală a realităţii, care precede
acpacitate copilului de a vorbi.
• -componenta afectivă: Mediile caracterizate prin carenţe afective sunt
răspunzătoare de întârzierile apariţiei limbajului şi de sărăcia lui.
• În evoluţia limbajului pot fi desprinse mai multe stadii:
• -stadiul cuvântului-frază, a cuvântului care conţine o amre încărcătură
informaţională şi care exprimă cu precădere atitudinile afective şi mintale
ale copilului;
• -stadiul pre-frazei, câteva cuvinte înşirate unele după altele, mai ales după
importanţa lor afectivă;
• -stadiul pre-conceptelor, care se află după opinia lui Piaget, la jumătatea
drumului între general şi individual;
• -stadiul frazei gramaticale în care copilul exprimă de obicei judecăţi, relaţii
între noţiuni;
• -stadiul structurii sintactice, se manifestă la începutuil celui de-al treilea an
de viaţă
• -stadiul diferenţierii formelor gramaticale, îndeosebi a pronumelui
personal, persoana I, ceea ce dovedeşte existenţa conştiinţei de sine.
• În procesul comunicării intră în acţiune majoritatea funcţiilor
limbajului:
• - comunicativă (copilul exprimă ce vede, ce aude, ce simte, ce vrea)

• - cognitivă (copilul doreşte să fie înţeles şi să înţeleagă)

• - reglatoare (copilul declanşează sau stopează propriile acţiuni sau

pe cele ale altor persoane)
• - ludică (copilului făcându-i o deosebită plăcere jocul cu cuvintele).

Limbajul dă posibilitate copilului de a-şi exterioriza şi obiectiva

propriul univers, de a fi înţeles şi ajutat.
Din evoluţia celor trei achiziţii psihice se remarcă trecerea treptată de
la acţiunea materială la acţiunea verbală, mintală.
• 4. Gândirea antepreşcolarului se dezvoltă în cadrul acţiunii cu
obiectele şi a acţiunii verbale. În conduita verbală se
diferenţiază două etape interogative:
• - „marea identificare” – copilul doreşte să ştie ce reprezintă
fiecare lucru, cum se numeşte, identifică şi diferenţiază
obiectele;
• - „de ce?” – copilul aşteaptă atât o explicaţie cauzală, cât şi una
finalistă.
Multă vreme copilul continuă să creadă în puterea magică
a ţipetelor, plânsului sau a cuvintelor, prin care îşi atrăgea
satisfacerea trebuinţelor. Dar nu numai acţiunile, ci şi obiectele
sunt subordonate capriciilor sale.
• 5. Conduitele socioafective se conturează după două faze
specifice:
• - faza opoziţiei – comportamente ciudate ale copilului, invers decât
ar trebui să fie (trece cu uşurinţă de la stări de bucurie la stări de
tristeţe, de la iubire la agresivitate);
• - cooperarea cu adultul – bazată pe înţelegerea şi interiorizarea unor
interdicţii pe care copilul începe să şi le pună chiar singur (se
apropie de o priză, se uită la ea, dă din cap şi spune cu voce tare
„nu”). La apariţia acestei conduite contribuie încrederea pe care
copilul o capătă faţă de adult. Încrederea ar putea fi subminată,
însă, dacă copilul este ameninţat cu retragerea iubirii sau dacă
adultul tolerează la extrem acţiunile acestuia, până la lipsa de
interes faţă de copil.
 DEBUTUL PERSONALITĂŢII INFANTILE

Viaţa interioară a copilului constituie premisa şi cadrul în care vor debuta

anumite elemente ale personalităţii: conştiinţa în general şi conştiinţa de sine în
special. Copilul înţelege că el şi nu altcineva este cauza acţiunilor lui. El
conştientizează că obiectele şi persoanele cu care intră în relaţie nu au rolul de
a-i satisface unele trebuinţe şi dorinţe, ci de a i le amâna sau chiar suspenda.
Copiii purtaţi multă vreme în braţe şi foarte dependenţi suportă greu despărţirea
de mamă, devin capricioşi, geloşi, îşi strâng jucăriile lângă ei, devin posesivi.
Copiii mobili şi independenţi îşi manifestă gelozia ceva mai târziu, în schimb
regresează în comportament la sosirea unui nou copil în familie. Până spre 2 ani
apar stări de frică (de zgomote, de necunoscut), care sunt precoce şi, prelungite,
vor constitui terenul pe care se va instala timiditatea. Multe dintre aceste stări
sunt provocate de părinţi prin ameninţări: „vine lupul”, „te dau la bau-bau”.
 CARACTERIZAREA CREŞTERII DEZVOLTĂRII
PSIHICE ALE COPILULUI PREŞCOLAR 3-6/7 ANI
CARACTERISTICI GENERALE ALE STADIULUI
• Preşcolaritatea aduce schimbări importante în viaţa copilului, atât în planul dezvoltării somatice,
cât şi al celei psihice, dar şi în ceea ce priveşte planul relaţional. Copiii la această vârstă sunt cuprinşi în
învăţământul preşcolar, cadrul grădiniţei depăşind orizontul restrâns al familiei şi punând în faţa copiilor
cerinţe noi. Motorul dezvoltării psihice îl va constitui adâncirea contradicţiilor dintre solicitările externe
şi posibilităţile interne ale copilului, dintre dorinţele, aspiraţiile, interesele acestuia şi posibilităţile de a şi
le satisface; dintre modul oarecum primitiv de satisfacere a trebuinţelor şi modul civilizat de satisfacere a
lor.
• Afectivitatea, deşi fragilă, cruzele de prestigiu fiind foarte frecvente, se organizează în forma
complexă a sentimentelor. În plin proces de formare este şi personalitatea preşcolarului, conturându-se
pregnant imaginea şi conştiinţa de sine şi mai ales conştiinţa lui morală. Copilul devine mai deschis la
însuşirea unor reguli şi norme comportamentale, mai receptiv faţă de habitusurile din familie sau din
grădiniţă, ceea ce conduce la înmulţirea conduitelor dezirabile din punct de vedere social. Achiziţionarea
unor deprinderi alimentare, igienice, de îmbrăcare, sporeşte gradul de autonomie al copilului.
• Diferenţele de solicitări din partea celor două medii în care trăieşte (familie/ grădiniţă) apare
pericolul dedublării comportamentului copilului (liniştit la grădiniţă, tensionat în familie).
 SUBSTADIILE PREŞCOLARITĂŢII
PREŞCOLARUL MIC (3-4 ani)

• - are dificultăţi de adaptare la mediul grădiniţei, fiind dependent de mamă (9-10

săptămâni);
• - principala formă de activitate este jocul, presărată cu câteva activităţi
sistematice, scurte ca durată (10-15 min), simple în conţinut;
• - manifestă preferinţă pentru jocurile de manipulare;
• - se joacă mai mult singur, repetând stereotipic anumite acţiuni;
• - predomină egocentrismul;
• - procesele de cunoaştere sunt dominate de acţiunea cu obiectele: este curios,
percepe ceea ce „îi sare în ochi”, memorează relativ uşor, fără să îşi propună
deliberat acest lucru;
• - gândirea este subordonată acţiunii cu obiectele;
• - limbajul păstrează un pronunţat caracter situativ: comunicarea din
timpul jocului este redusă, nu înţelege prea bine indicaţiile care i se
dau;
• - în plan afectiv este instabil, trecând cu rapidicate de la o stare la
alta, trăind intens emoţiile;
• - la nivelul motricităţii este neîndemânatic, face mişcări bruşte,
insufucient coordonate;
• - manifestă interes pentru adulţi, adresându-le acestora nenumărate
întrebări în lanţ, un răspuns devenind un pretext pentru o nouă
întrebare.
 PREŞCOLARUL MIJLOCIU (4-5 ani)

• - se adaptează cu mai mare uşurinţă la mediul grădiniţei (3-4 săptămâni);

• - jocul este mai bogat în conţinut; activităţile obligatorii sunt mult mai solicitante (15-20/25
minute);
• - începe să-l preocupe realitatea externă, cercul cunoştinţelor îmbogăţindu-se din ce în ce mai mult;
• - la nivelul proceselor intelectuale este specific desprinderea treptată de acţiune: se dezvoltă
percepţia, care devine un proces orientat;
• - la nivelul dezvoltării limbajului se realizează achiziţii de cca 50 de cuvinte/ lună; la această vârstă
se remarcă apariţia limbajului interior, care constituie un moment important în dezvoltarea psihică a
copilului;
• - se dezvoltă imaginaţia şi creativitatea;
• - reacţiile emotive sunt mai controlate; devine mai sensibil la evenimentele din familie şi din
grădiniţă;
• - faptul că preşcolarul renunţă uneori la dorinţele sale trecătoare, demonstrează că are loc un
început al organizării voinţei;
• - socializează mai rapid cu ceilalţi; se identifică cu grupul educativ din care face parte.
 PREŞCOLARUL MARE (5-6/7 ani)

• - se adaptează rapid la mediul grădiniţei şi cu orice situaţie nou creată;

• - desfăşoară din ce în ce mai multe activităţi de învăţare sistematică (20/25-30 min);
• - îşi organizează mai bine propriile activităţi, manifestând o atitudine critică faţă de ele;
• - percepţia, transformată de mult în observaţie, se exersează, devine pricepere;
• - limbajul capătă o structură mult mai închegată, fiind construit după regulile gramaticale;
• - apar primele forme ale gândirii logice, orientate spre sistematizarea şi observarea
faptelor particulare;
• - sunt utilizate unele forme de memorare;
• - atenţia voluntară îşi prelungeşte durata;
• - dispune de mai multă forţă şi agilitate, chiar şi de capacitatea de a se inhiba;
• - se adaptează uşor, se ataşează repede, opoziţia faşă de adult oscilează cu tendinţa de
reconciliere cu acesta;
• - are loc inserţia mai bună în mediul social, premisă pentru intrarea în şcoală.
 MOTRICITATEA
• - se remarcă nevoia de mişcare;

• - găseşte plăcere în a întreprinde tot felul de acţiuni: imită ceea

ce fac adulţii, îşi exprimă stările emoţionale prin mimică şi
pantomimică;
• - mişcările sunt delicate, diferenţiate, expresive. Pe măsură ce
înaintează spre şcoală, graţia se estompează în favoarea forţei;
• - acţionează cu obiectele, compune/ recompune/ descompune/
transformă; acţionând cu obiectul, copilul pătrunde mai adânc
în intimitatea acestuia, îşi extinde şi îşi îmbogăţeşte
cunoaşterea şi îşi dezvoltă personalitatea.
 SENZORIALITATEA
• - se remarcă o extensie a spaţiului în care se mişcă copilul;
• - se manifestă tendinţa de cunoaştere, de investigare, curiozitatea lui este vie şi permanentă;
• - sensibilitatea copilului (capacitatea lui de a avea senzaţii) se adânceşte şi se restructurează –
sensibilitatea vizuală şi auditivă trec pe prim plan, ele fiind cele care captează în mod prioritar
informaţiile;
• - la vârsta micii preşcolarităţi se diferenţiază şi se denumesc culorile fundamentale ale
spectrului: R, G, Ve, Al, dar nu şi cele intermediare (portocaliu, indigo, violet), care vor fi
diferenţiate la 5 ani;
• - se dezvoltă mult auzul verbal şi cel muzical, fapt ce dă posibilitatea recunoaşterii obiectelor
după sunetele pe care le scot;
• - apar noi forme de percepţie, cum ar fi observaţia, care este o percepţie cu scop, planificată şi
organizată;
• - percepţia unor însuşiri spaţiale se realizează mai uşor dacă sunt puşi în funcţiune mai mulţi
analizatori;
• - fără dirijare şi întărire verbală, percepţia copilului poate trece peste însuşirile semnificative
ale obiectelor. Desprinderea unor însuşiri mai importante ale obiectelor, fixarea lor în cuvinte,
 GÂNDIREA
• - este preconceptuală, are caracter intuitiv, rămânând legată
de imagine şi de demersurile individuale;
• - alături de noţiunile empirice, încep să se contureze
primele operaţii ale gândirii – perioada preoperatorie a
dezvoltării gândirii. Copilul încă nu percepe noţiuni de
conservare, greutate, volum. Gândirea rămâne tributară
ireversibilităţii perceptive: el spune că o foiţă este mai
mare decât un bastonaş obţinute din aceeaşi cantitate de
plastilină.
 MEMORIA
• - dacă la vârsta antepreşcolară memoria are un caracter spontan,
în preşcolaritate, datorită dezvoltării gândirii şi mai ales a
limbajului interior, alături de memorarea mecanică apare şi cea
logică; alături de cea involuntară (neintenţionată) se dezvoltă
cea voluntară;
• - conţinutul memoriei este foarte bogat, se memorează mişcări,
stări afective, imagini, cuvinte, idei;
• - creşte volumul memoriei;

• - trebuie avute în vedere anumite măsuri educative pentru

creşterea disponibilităţilor memoriei: repetarea, acordarea de
semnificaţie, dozarea efortului.
 ATENŢIA
• - reprezintă capacitatea de orientare, focalizare şi concentrare asupra
obiectelor şi fenomenelor, în vederea reflectării lor adecvate;
• - dacă la începutul preşcolarităţii copilul a achiziţionat ambele forme de
atenţie – involutară şi voluntară – sub influenţa gândirii şi limbajului începe
procesul organizării atenţiei voluntare: creşte stabilitatea şi concentrarea ei,
se măreşte volumul, capătă un tot mai pronunţat caracter activ şi selectiv.
Totuşi, cea mai predominantă la această vârstă este atenţia involuntară, fapt
care facilitează distragerea preşcolarilor mici de la sarcinile pe care le au de
îndeplinit;
• - fixarea unor sarcini de către adult, precizarea obiectivelor unor activităţi,
exprimarea clară, caldă, expresivă, solicitarea copilului prin întrebări,
îndrumarea acestuia în ceea ce are de făcut sunt mijloace ce ar putea
contribui la dezvoltarea şi educarea atenţiei copiilor.
 AFECTIVITATEA
• - suportă modificări de natură cantitativă (creşte numărul stărilor şi dispoziţiilor afective), cât
şi calitativă (apar forme noi);
• -restructurarea afectivităţii se realizează în principal pe baza contradicţiei dintre trebuinţa de
autonomie a preşcolarului şi interdicţiile manifestate de adult faţă de el. Pe la 4 ani se
reinstalează conduita de opoziţie faţă de adult. Totuşi adultul şi relaţia cu el rămân pentru
copil elementele esenţiale ale dezvoltării afectivităţii sale;
• - prin imitaţie, copilul preia de al adult o serie de stări afective, dar şi expresiile emoţionale
care le însoţesc;
• - creşte capacitatea de simulare a unor stări afective în vedeea satisfacerii unor trebuinţe
practicarea minciunii;
• -apar mai multe stări afective: vinovăţia (3 ani), mândria (4 ani), pudoarea (3-4 ani), criza de
prestigiu (6 ani), mai ales în situaţiile de mustrare publică a copilului.
• - apar 2 sindroame: sindromul bomboanei amare (starea afectivă de ruşine ce apare în urma
unei recompense nemeritate, bucuria recompensei fiind încărcată de nelinişte) şi sindromul de
spitalizare (reacţia afectivă violentă a copilului atunci când urmează să fie internat – abandon);
• - în preşcolaritate se face trecerea de la emoţii la sentimente ca stări afective stabile şi
 VOINŢA
• -capacitate de autocontrol voluntar se dezvolă pe măsura
trecerii de la un substadiu la altul;
• - motivaţia devine unul dintre factorii importanţi ai
susţinerii voinţei, astfel încât pentru a educa voinţa
preşcolarului, trebuie motivaţii puternice îndeosebi pe
cele cu valoare socială.