SISTEMUL DE CONTROL A

CALITĂȚI MĂRFURILOR ÎN
INDUSTRIE SI COMERȚ.
In cazurile anormale de comercializare, T2 T1 T3 cind respectiv atunci cind momentul vînzării
coincide sau este posterior momentului epuizării termenului de garanţie, fiind însă anterior momentului in care produsul devine inutilizabil, este
necesară soldarea operativă a produsului, urmând ca diferenţa de preţ să fie suportată, după caz, de către întreprinderea comercială
sau de către cea producătoare.

Prin traducerea in practică, cu consecvenţă, a

acestei măsuri s-ar putea asigura paralel cu o recepție calitativă mai atentă şi o creştere a vitezei de circulaţie a mărfurilor.
Din schema II figura 15 se poate observa că la cea de a doua categorie de mărfuri la care momentul vinsăzării este momentul inceperii perioadei de
garanţie vom avea întotdeauna T1 T2 T3, în care T3 este momentul epuizării duratei medii de exploatare.
Intervalul T1 T2 este stabilit diferenţiat la diferite produse şi coincide, in general, cu durata în care în care pot fi evidențiate violile ascunse.

T0 – Momentul terminării fabricației;

T1 – Momentul vînzării;
T2 – Momentul epizării termenului de garanție certificate;
T3 – Momentul epuizării duratei medii de exploatare;
A=T0 T1 – Durata circulației produsului pînă în momentul vînzării(legat de uzură morală, modă etc.);
B=T1 T2 – Durata de grantare a produsului în exploatare(T0 T2 – durata totală de garantare din care T1T2 cu certificat de garantare) ;
C=T1 T3 – Durata medie de exploatare (din care T2T3 – perioada postgaranție piese de schimb contra cost).
La unele dintre aceste mărfuri intervalul T1T2, (automobile, frigidere etc.). T2T3 este in această situaţie perioada de postgaranţie în care furnizorul tre-
buie să asigure piese de schimb contra cost şi să organizeze "service" de asistenţă tehnică, în special pentru produsele de tehnicitate mai mare.
Produsele din categoria a III-a (mărfuri sezoniere) sau de modă se comercializează conform schemei I.
Stabilirea concretă a termenului de garanţie trebuie făcută pentru fiecare categorie de marfă pe bază experimentală sau prin cal cul.
Experimentele în acest scop se pot face în condții normale de depozitare sau în condiţii simulate (severe). Se pot supune procesului de modificare în
scopul stabilirii termenului de garanţie fie e mostră de marfă, fie unul sau mai multe unităţi dintr-o marfă, fie subansamble sau părți componente ale
mărfii.
Stabilirea termenului de garanţie prin caloul constă în fapt în determinarea fiabilităţii mărfii pe baza rezultatelor analizelor chimice şi inoeroărilor fizice-
mecanice.
Mărimea duratei de garantare a unei mărfi depinde de o serie de factori, a căror influenţă poate fi reprezentată printr-o diagramă tip Ishikawa (fig.16),
printre care:
- Calitatea materiei prime;
- Calitatea pieselor, suansamblelor și ansamblelor;
- Calitatea asamblării;
- procesele tehnologice
- nivelul controlului de calitate ( interrazio şi rinal);
- condiţiile standard de exploatare şi întreţi-nere ;
- condiţiile de manipulare, transport şi depozitare.
Totodată, stabilirea termenului de garanţie mai depinde şi de :
- durabilitatea medie a produsului ;
- ciclul de viaţă mediu ( previzibil) al produsului;
- factori conjuncturali ( posibilităţile de import a pieselor de schimb, moda şi deplasările survenite în gustul cumpărătorilor);
- apariţia unor produse de înlocuire ( parţială) a produsului respectiv.
Din cele prezentate anterior, rezultă că termenul de garanţie (respectiv termenul de valabilitate ) nu eate numai o categorie juridică, ci şi o categorie tehni-
co-economică complexă, cu profunde implicaţii în activitate economică a întreprinderilor producătoare şi a întreprinderilor comerciale.
Sintetic, tabloul de ansamblu al sistemului parametrilor temporali implicati in garantarea calității mărfurilor este redat in fig. 5, rezultind insemnătatea
deosebită pe care o are acest sistem in practica de asigurare a calităţii loturilor de mărfuri care circulă în economia naţională.
Importanța stabilirii corecte a termenului de garanţie constă, de asemenea, în faptul că orientează alege rea vitezei de circulație a mărfurilor, permite
stabilizarea ştiinţifică a nivelului stocurilor în producţie şi in comert, contribuind totodată şi la evitarea aparitiei uper mărfuri depreciate.
Caracterul operational al termenului de garanţie este mai clar precizat în cazul mărfurilor alimentare, pentru care prin legea nr. 42/1975 se prevede ca
livrarea acestor produse de către unităţile producătoare să se facă ritmic, inainte de împlinirea unei treimi din termenul de garanţie al produsului, iar
livrările de mărfuri alimentare de la unităţile comerciale cu ridicata la unitățile comerciale cu amănuntul să se facă în ordinea vechi mii fără a se depăşi
termenul de depozitare. In ceea ce priveste pe cele conservate, în nici un caz să nu se depășească două treimi din termenul de valabilitate. Totodată, pentru
cazuri excepționale sunt prevăzute şi condiţiile de prelungire a termenului de garanţie şi respectiv a teremelui de valabilitate.

Potrivit legislaţiei din Români, procesul de comercializare trebuie

astfel organizat incît mărfurile alimentare, produse cosmetice, de
parfumerie şi chimice care au stabilit un termen limită de garantie
(respectiv de valabilitate), să fie vindute către populaţie inainte de
expirarea lui. Pentru situaţii de excepţie sint insă elaborate şi
reglementări care parmit prelungirea acestor termene in conditii
bine precizate, ca de exemplu

Ordinul comun M.C.I nr. 43/1988.M.S nr 34/1 privind

reglementarea modului de prelungire a termenului de garanţie la
bunurile alimentare neconservate, la care termenele iniţiale
acordate de producători au expirat.
Fiind în conexiune directă cu calitatea, termenul de garanţie şi
(după caz termenul de valabilitate) pentru orice tip de marfă
trebuie să-şi afle o reflectare corectă in omologarea, contractarea şi
derularea contractelor, in organizarea depozitării şi vânzării
mărfurilor.
 Metodologia actuală a determinării calității mărfurilor.

In societatea noastră eticheta mărfii reprezintă un instrument esenţial al actului de vinzare-cumpărare. Apariţia şi evoluţia istorică a etichetei pentru
marfă ar merita o investigaţie ştiinţifică temeinică, din care, inevitabil, s-ar putea trage învăţăminte deosebit de utile pentru producţie şi comert.
Dacă facem abstracţie de semnul de producător (pictogramă, ideogramă sau monogramă) aplicat pe unele produse sau ambalaje, în special pe cărămizi,
pe unele elemente de aducţiune a apei pe amfore si alte produse ceramice şi din metal, utilizat in antichitate, semnul reapare odată cu Renaşterea în
Europa, pe diferite produse artizanale, de la picturi, gravuri, sculpturi pînă la cele mai banale obiecte de uz casnic.
Eticheta, ca mijloc de informare simplă şi rapidă asupra produselor, îşi are originea probabil în practica farmaceutică şi mai târziu, in nevoia
alchimistiler de a-şi diferenţia variatele lor preparate chimice.
Odată ou apariţia modului de producție capitalist apare eticheta ca purtătoare a unor informaţii necesare pentru înlesnirea operaţiilor comerciale, cum
sint: denumirea produsului, numele producătorului ( ulterior şi marca sa ), locul de origine a produsului, mai tirziu şi cantitatea de produs pe unitatea de
ambalaj.
Creşterea gradului de prelucrare a produselor, diversificarea sortimentului de mărfuri, evoluţia ambalării şi nevoia de reclamă, au sporit rolul etichetei.
Apariţia hirtiei ca ambalaj şi a mijloacelor leftine de imprimare grafică, au dat un nou impuls perfecţionării etichetei.
Pentru aceste motive, treptat au început să apară reglementări privind eticheta şi etichetarea mărfurilor in codurile comerciale, în standarde şi ulterior in
acte legislative din diferite ţări, iar recent pe plan internaţional.
Orientarea nouă în domeniul etichetării mărfurilor o reprezintă apariţia codului liniar-cifric, apt pentru citire cu un dispozitiv de baleiaj şi racordare
automată prin computer, care permite asigurarea unui sistem informatic amplu şi eficient pentru gestiunea economică.