Patologia imobilizarii la

varstnici

AMG III B
RAUTA IOAN VALERIAN
Imobilizarea la pat reprezintă o măsură utilizată frecvent în cazul pacienților cu afecțiuni severe, în care
deplasarea ar reprezenta un stres suplimentar asupra organismului. Deși imobilizarea este deseori
necesară, lipsa de mișcare prelungită prezintă numeroase dezavantaje, unele dintre acestea putând să
aibă efecte devastatoare asupra pacienților. Printre complicațiile repausului la pat, se numără reducerea
masei musculare, pierderea densității osoase, creșterea riscului de căderi la vârstnici și afectarea
suplimentară a altor sisteme și organe.
Reducerea masei musculare.

Limitarea bruscă a activității fizice determină pierderea masei musculare. S-a

dovedit prin studii anterioare cum numai 7 zile de repaus la pat rezultă într-o
reducere cu 3% a diametrului musculaturii principale de la nivelul membrelor
inferioare. Acest proces este denumit și sarcopenie, fiind întâlnit frecvent la
vârstnici și la persoanele sedentare. Numeroase studii au demonstrat o
atrofiere semnificativă a musculaturii membrelor inferioare chiar și după
perioade scurte de imobilizare, activitatea fizică fiind esențială în menținerea
sănătății sistemului musculo-scheletal. Reducerea masei musculare determină
o reducere cu 40% a forței mușchilor în primele 6-7 zile, alături de o scădere a
răspunsului mușchilor la stimulii exercitați de sistemul nervos central si periferic.
Creșterea riscului de căderi la vârstnici.
Cu cât perioada de imobilizare este mai mare, riscul
pacientului de a prezenta o afectare semnificativă a
echilibrului și a capacității de mișcare crește. Sistemele
muscular și osos, alături de sistemele vestibular și
vizual, colaborează continuu pentru a menține poziția
corpului și pentru a asigura mișcarea adecvată a
organismului. Atunci când aceste structuri nu își mai
pot realiza optim funcțiile, riscul de accidentări și de
pierdere a echilibrului crește. Acest aspect este
important mai ales în cazul persoanelor în vârstă,
deoarece riscul de căderi la vârstnic este asociat cu
numeroase complicații, putând avea efecte
nefavorabile asupra calității vieții.
Pierderea densității osoase.
Activitatea fizică are un rol important în
menținerea unei structuri osoase sănătoase.
Forța exercitată de către mușchi asupra
oaselor și a articulațiilor declanșează
mecanisme de protecție, stimulând
regenerarea celulară și întărirea structurii
acestor organe. Lipsa de mișcare înclină
balanța spre un consum osos accelerat,
acesta nefiind echilibrat de o regenerare
adecvată. Cu timpul, densitatea osoasă
scade, mai exact cu 1% pentru fiecare 7 zile
petrecute în repaus la pat, expunând
pacientul la complicații sub formă de fracturi.
Afectarea altor sisteme și organe.

Activitatea fizică zilnică contribuie la sănătatea tuturor

organelor, nu numai a musculaturii și a oaselor. Printr-un efort
fizic susținut, sisteme precum cel cardiovascular, respirator,
metabolic, cerebral sunt stimulate în vederea creșterii
eficienței. Repausul la pat poate fi punctul de plecare pentru
numeroase complicații de la nivelul acestor sisteme.

Inima și vasele de sânge.

Referitor la sistemul cardiovascular, inima este un mușchi și

necesită antrenament constant. Sedentarismul și imobilizarea la
pat au fost asociate cu o reducere eficienței sistemului
cardiovascular, cu reducerea volumului de sânge circulant și
creșterea frecvenței cardiace. În plus, în timp poate să apară un
răspuns inadecvat la schimbarea poziției corpului din șezut în
picioare, acest fenomen fiind cunoscut și sub denumirea de
hipotensiune ortostatică.
Plămânii.
S-a identificat, de asemenea, un risc crescut de dezvoltare a
atelectaziei pulmonare și un risc semnificativ de pneumonie.
Refluxul gastro-esofagian asociat cu imobilizarea prelungită la
pat crește riscul de aspirație a conținutului gastric, inclusiv a
secrețiilor acide, la nivel pulmonar. Aceste secreții au efect
nociv asupra mucoasei respiratorii, determinând leziuni sau
complicații mult mai severe, cum ar fi pneumonia de aspirație.

Sistemul digestiv.

Sistemul digestiv este, de asemenea, afectat de un repaus

prelungit la pat. Pacienții imobilizați pot experimenta reflux
gastro-esofagian, printr-un pasaj alimentar redus dinspre
esofag spre stomac din cauza poziției de decubit dorsal, dar și
ulcer. Refluxul gastro-esofagian poate produce iritația mucoasei
esofagiene prin persistența secrețiilor gastrice la acest nivel,
pacientul prezentând regurgitație și durere cu caracter de
arsura în piept, cunoscuta și drept pirozis. Aceste complicații
pot fi evitate prin poziționarea pacientului pe mai multe perne,
mai ales în perioada de după alimentație.
Glandele endocrine.

Sistemul endocrin suferă, de asemenea, modificări prin

imobilizarea prelungită, cu consecințe metabolice
distincte. Rata metabolismului bazal scade, cu alte cuvinte
scade capacitatea corpului uman de a consuma energie
pentru a asigura funcțiile vitale. Din acest motiv, este
indicată o activitatea fizică susținută, sedentarismul
determinând scăderea metabolismului bazal cu 7% doar
după 24 de ore. De asemenea, repausul prelungit crește
riscul de a dezvolta rezistența la insulină, ceea ce
determină o utilizare neadecvată a glucozei la nivel
celular, dezvoltându-se, în timp, diabetul zaharat de tip 2.
Acest fenomen apare mai ales din cauza reducerii
receptorilor de insulină de la nivel muscular, odată cu
reducerea masei musculare, determinând hiperglicemie
cronică.
Sistemul urinar.

Pacienții imobilizați la pat sunt la risc de a dezvolta infecții

urinare recurente și calculi renali. În mod normal, gravitația are
un rol semnificativ în eliminarea urinei din rinichi spre vezica
urinară, dar și în eliminarea completă a urinei din vezica urinară
în timpul micțiunii. Stagnarea urinei la nivel renal si la nivelul
vezicii urinare determină, în timp, formare de calculi și
împiedică eliminarea diverselor microorganisme patogene
ajunse la acest nivel.

Pielea.

Imobilizarea prelungită în aceeași poziție poate determina

apariția unor leziuni la nivelul pielii. Presiunea crescută
exercitată mai ales asupra segmentului posterior al corpului
prin poziția întinsă scade circulația sangvină la acel nivel și
poate determina escare, cunoscute și sub numele de ulcer de
presiune la niveul pielii. Inițial, poate fi observată roșeață la
nivelul pielii, cu modificarea temperaturii tegumentului și,
ulterior, pot fi identificate ulcerații și leziuni.
Având în vedere toate aceste posibile complicații, pacienții
imobilizați la pat necesită o îngrijire deosebită, care să
faciliteze vindecarea optimă. Măsurile de îngrijire includ:
asigurarea unei igiene corporale potrivite, a unei alimentații
echilibrate și a unei hidratări corespunzătoare;
punerea la dispoziție a unui pat medical cu funcții specifice,
de modificare a inclinației segmentelor, util pentru confortul
pacientului în timpul unor activități cum ar fi cititul, mâncatul
sau pentru a stimula circulația membrelor inferioare;
evitarea repausului în aceeași poziție pentru mult timp,
pentru a evita formarea ulcerului de presiune la nivelul pielii;
punerea la dispoziție a unor dispozitive medicale cu rol de
sprijin, pentru ridicarea și așezarea fără incidente a
bolnavului;
mobilizarea precoce, în limitele admise, chiar și câțiva metri
de mers pe zi sau ridicat din pat câteva minute;
monitorizarea parametrilor pentru funcțiile vitale, cum ar fi
măsurarea repetată a tensiunii arteriale, a saturației în oxigen
a sângelui periferic, a frecvenței respiratorii, a temperaturii
corporale;
nu în ultimul rând, asigurarea unui mediu cât mai puțin
stresant pentru pacient, sănătatea mentală fiind, de
asemenea, o componentă esențială pentru vindecare și
evoluție pe termen lung.
 BIBLIOGRAFIA

https://www.romedic.ro/complicatiile-imobilizarii-la-pat-0P39417
https://www.revistagalenus.ro/practica-medicala/sindromul-de-imobilizare-la-pacientii-varstnici/
https://vitaplusmedical.ro/craiova/osteodensitometrie-dexa/
https://canephron.md/pentru-pacientii/anatomia-si-fiziologia