Motorul Diesel și motorul Otto

• Rudolf Christian Karl Diesel a fost un inginer și inventator german.

• Motorul diesel este un motor cu ardere internă în care combustibilul se
aprinde datorită temperaturii ridicate create de comprimarea aerului
necesar arderii, și nu prin utilizarea unui dispozitiv auxiliar, așa cum ar fi
bujia în cazul motorului cu aprindere prin scânteie.
• Comprimarea unui gaz conduce la creșterea temperaturii sale, aceasta
fiind metoda prin care se aprinde combustibilul în motoarele diesel.
Aerul este aspirat în cilindri și este comprimat de către piston până la un
raport de 25:1, mai ridicat decât cel al motoarelor cu aprindere prin

Motorul Diesel scânteie. Spre sfârșitul cursei de comprimare motorina (combustibilul)

este pulverizată în camera de ardere cu ajutorul unui injector. Motorina
se aprinde la contactul cu aerul deja încălzit prin comprimare până la o
temperatura de circa 700-900 °C. Arderea combustibilului duce la
creșterea temperaturii și presiunii, care acționează pistonul. În
continuare, ca la motoarele obișnuite, biela transmite forța pistonului
către arborele cotit, transformând mișcarea liniară în mișcare de rotație.
Aspirarea aerului în cilindrise face prin intermediul supapelor, dispuse la
capul cilindrilor. Pentru mărirea puterii, majoritatea motoarelor diesel
moderne sunt supraalimentate cu scopul de a mări cantitatea de aer
introdusă în cilindri. Folosirea unui răcitor intermediar pentru aerul
introdus în cilindri crește densitatea aerului și conduce la un randament
mai bun.
• În timpul iernii, când afară este frig, motoarele diesel pornesc mai greu deoarece
masa metalică masivă a blocului motor {format din cilindri și chiulasă) absoarbe o
mare parte din căldura produsă prin comprimare, reducând temperatura și
împiedicând aprinderea. Unele motoare diesel folosesc dispozitive electrice de
încălzire, de exemplu bujii cu incandescență, ajutând la aprinderea motorinei la
pornirea motorului diesel. Alte motoare folosesc rezistențe electrice dispuse în
galeria de admisie, pentru a încălzi aerul. Sunt folosite și rezistențe electrice
montate în blocul motor, tot pentru a ușura pornirea și a micșora uzura. Motorina
are un grad mare de vâscozitate, mai ales la temperaturi scăzute, ducând la formarea
de cristale în combustibil, în special în filtre, împiedicând astfel alimentarea corectă
a motorului. Montarea de mici dispozitive electrice care să încălzească motorina,
mai ales în zona rezervorului și a filtrelor a rezolvat această problemă. De
asemenea, sistemul de injecție al multor motoare trimite înapoi în rezervor motorina
deja încălzită, care nu a fost injectată, prevenind astfel cristalizarea combustibilului
din rezervor. În prezent, folosirea aditivilor moderni a rezolvat și această problemă.
• O componentă vitală a motoarelor diesel este regulatorul de turație, mecanic sau electronic,
care reglează turația motorului prin dozarea corectă a motorinei injectate. Spre deosebire de
motoarele cu aprindere prin scânteie (Otto), cantitatea de aer aspirată nu este controlată, fapt
ce duce la supraturarea motorului. Regulatoarele mecanice se folosesc de diferite mecanisme
în funcție de sarcină și viteză. Regulatoarele motoarelor moderne, controlate electronic,
comandă injecția de combustibil și limitează turația motorului prin intermediul unei unități
centrale de control care primește permanent semnale de la senzori, dozând corect cantitatea
de motorină injectată.
• Controlul precis al timpilor de injecție este secretul reducerii consumului și al emisiilor
poluante. Timpii de injecție sunt măsurați în unghiuri de rotație ai arborelui cotit înainte de
punctul mort superior. De exemplu, dacă unitatea centrală de control inițiază injecția cu 10
grade înainte de punctul mort superior, vorbim despre un avans la injecție de 10 grade.
Avansul la injecție optim este dat de construcția, turația și sarcina motorului respectiv.
• Avansând momentul injecției (injecția are loc înainte ca pistonul să ajungă la punctul mort
interior) arderea este completă, la presiune și temperatură mare, dar cresc și emisiile de oxizi
de azot. La cealalată extremă, o injecție întârziată conduce la ardere incompletă și emisii
vizibile de particule.
• Motorul diesel modern este o îmbinare a creațiilor a doi inventatori. În mare,
rămâne fidel conceptului original al lui Rudolf Diesel, adică combustibilul este
aprins prin comprimarea aerului din cilindru. Însă, aproape toate motoarele
diesel de azi folosesc așa-numitul sistem de injecție solidă, inventat de Herbert
Akroyd Stuart, pentru motorul său cu cap incandescent (un motor cu aprindere
prin comprimare care precedase motorul diesel, dar funcționează oarecum
diferit). În cazul injecției solide, combustibilul este adus la o presiune extremă cu
ajutorul unor pompe și introdus în camera de ardere prin intermediul unor
injectoare și a aerului comprimat, într-o stare aproape solidă. La început,
combustibilul era injectat în motorul diesel cu ajutorul aerului comprimat care îl
pulveriza în cilindru. Mărimea compresorului de aer era atât de mare, încât
primele motoare diesel erau foarte grele și voluminoase în raport cu puterea
produsă, mai ales datorită antrenării unor astfel de compresoare. Primele motoare
montate pe nave aveau un motor auxiliar dedicat antrenării compresorului de
injecție. Sistemul era prea mare și greoi pentru a fi folosit în industria auto.
Motorul Otto

• Nikolaus August Otto a fost un inventator german, născut în Ducatul Nassau. A locuit în Franța
unde s-a interesat de mașinile cu gaz ale inginerului francez Etienne Lenoir.
• Otto a fost inventatorul primului motor cu combustie internă care ardea în mod eficient
combustibilul direct într-o cameră cilindrică cu piston mobil, mișcarea efectuându-se de-a lungul
generatoarei cilindrului. Deși fuseseră inventate și alte motoare cu combustie internă (de exemplu,
de către Etienne Lenoir), acestea nu s-au bazat pe patru timpi separați. Conceptul de patru timpi
este posibil să fi fost deja discutat la data invenției lui Otto, dar el a fost primul care l-a pus în
practică.
• Potrivit recentelor studii istorice inventatorii italieni Eugenio Barsanti și Felice Matteucci au
brevetat o primă versiune care funcționa eficient a unui motor cu combustie internă în 1854 în
Londra (patent nr. 1072). Se susține că motorul Otto este în multe privințe inspirat din
precedentele invenții ale acestuia, dar, deocamdată nu există nicio documentație despre un motorul
de inspirație italiană creat de Otto.
• Motorul în patru timpi este un tip de motor cu ardere internă al cărui piston
face 4 curse simple într-un ciclu motor. Pistonul se mișcă într-un cilindru
închis la un capăt de chiulasă. Mișcarea pistonului este asigurată de un
mecanism bielă-arbore cotit și are loc între două poziții extreme: punctul mort
interior și punctul mort exterior.În punctul mort interior PMI, pistonul este în
interiorul cilindrului și volumul acestuia este minim.La punctul mort
exterior PME, pistonul se găsește la cealaltă extremitate în raport cu PMI și
volumul acestuia este maxim.Un ciclu motor are loc de-a lungul a două rotații
ale arborelui cotit și cuprinde patru faze, numerotate în figura alăturată cu:
1. – Admisia
2. – Compresia
3. – Arderea si Destinderea
4. – Evacuarea