Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuprins
1 Istorie
1.1 Scurtă cronologie
2 Cum funcționează motorul diesel
2.1 Injecția controlată mecanic și electronic
2.2 Injecția directă
2.2.1 Injecția directă cu pompă-distribuitor
2.2.2 Injecția directă cu rampă comună (common rail)
2.2.3 Injecția directă cu pompă-injector
3 Tipuri de motoare diesel
3.1 Motoarele diesel timpurii
3.2 Motoarele diesel moderne
4 Avantajele și dezavantajele motorului diesel față de cel cu aprindere prin
scânteie
4.1 Putere și economie de carburant
4.2 Emisii de gaze
4.2.1 Legislația privind emisiile poluante
4.2.2 Nocivitatea emisiilor
4.2.3 Măsurarea produșilor poluanți
4.3 Putere și moment cinetic
4.4 Siguranță în exploatare
4.5 Calitatea și varietatea tipurilor de combustibil
5 Aplicarea calităților motoarelor diesel la cele cu aprindere prin scânteie
6 Aplicații ale motoarelor diesel
6.1 Aplicații neobișnuite
6.1.1 Aeronave
6.1.2 Curse automobilistice
6.1.3 Motociclete
7 Legături externe
8 Note
9 Bibliografie
Istorie
Numele motorului a fost dat după inginerul german Rudolf Diesel la sugestia soției
sale, Martha Diesel, care în 1895 îl sfătuiește cu: Nenn ihn doch einfach
Dieselmotor! („numește-l pur și simplu motor Diesel!”),[1] ușurând astfel lui
Diesel căutarea după denumirea motorului, pe care l-a inventat în 1892 și l-a
patentat pe 23 februarie 1893. Intenția lui Diesel a fost ca motorul său să
utilizeze o gamă largă de combustibili, inclusiv praful de cărbune. Diesel și-a
prezentat invenția funcționând în 1900 la Expoziția Universală (World's Fair) având
drept combustibil ulei de alune (vezi biodiesel).
Scurtă cronologie
1862 - Nikolaus Otto dezvoltă motorul pe bază de gaz de cărbune, similar unui motor
pe benzină modern.
1891 - Herbert Akroyd-Stuart îmbunătățește motorul său pe bază de ulei și cedează
drepturile către Hornsby din Anglia pentru construcția motoarelor. Aceștia au
construit primul motor cu aprindere prin comprimare cu start rece.
1892 - Motorul Hornsby cu numărul 101 este construit și instalat într-o casă de
apă. Acesta se află în muzeul camioanelor MAN din nordul Angliei.
1892 - Rudolf Diesel dezvoltă versiunea sa de motor având la bază principiile
motorului Carnot alimentat cu praf de carbune. În data de 10 august 1893 în
Maschinenfabrik Augsburg pornește pentru prima dată motorul inventat de el.
Aprinderea carburantului în cilindru produsese o bubuitură atât de puternică, incât
a spart niște geamuri și aparate de măsurat, motorul însă rămânând intact. A mai
durat însă încă patru ani, până motorul a funcționat. El avea o putere de 20 CP.[1]
El este angajat de Carl von Linde, apoi de producătorul de fier MAN AG din München
și mai tărziu de Sulzer, companie de motoare din Elveția. Diesel împrumută idei de
la fiecare și lasă o moștenire bogată firmelor.
1892 - John Froelich construiește un tractor cu motor având drept combustibil
petrolul.
1894 - Witte, Reid, and Fairbanks încep construcția de motoare pe bază de petrol cu
diverse sisteme de aprindere.
1896 - Hornsby construiește tractoare cu motor diesel și motoare pentru locomotive.
1897 - Winton produce și conduce primul automobil pe benzină din Statele Unite; mai
târziu construiește fabrici de motoare diesel.
1897 - Mirrlees, Watson & Yaryan construiesc primul motor diesel englez cu licență
Rudolf Diesel. Acesta este expus în Science Museum din South Kensington, Londra.
Cum funcționează motorul diesel
Comprimarea unui gaz conduce la creșterea temperaturii sale, aceasta fiind metoda
prin care se aprinde combustibilul în motoarele diesel. Aerul este aspirat în
cilindri și este comprimat de către piston până la un raport de 25:1, mai ridicat
decât cel al motoarelor cu aprindere prin scânteie. Spre sfârșitul cursei de
comprimare motorina (combustibilul) este pulverizată în camera de ardere cu
ajutorul unui injector. Motorina se aprinde la contactul cu aerul deja încălzit
prin comprimare până la o temperatura de circa 700-900 °C. Arderea combustibilului
duce la creșterea temperaturii și presiunii, care acționează pistonul. În
continuare, ca la motoarele obișnuite, biela transmite forța pistonului către
arborele cotit, transformând mișcarea liniară în mișcare de rotație. Aspirarea
aerului în cilindri se face prin intermediul supapelor, dispuse la capul
cilindrilor. Pentru mărirea puterii, majoritatea motoarelor diesel moderne sunt
supraalimentate cu scopul de a mări cantitatea de aer introdusă în cilindri.
Folosirea unui răcitor intermediar pentru aerul introdus în cilindri crește
densitatea aerului și conduce la un randament mai bun.
În timpul iernii, când afară este frig, motoarele diesel pornesc mai greu deoarece
masa metalică masivă a blocului motor (format din cilindri și chiulasă) absoarbe o
mare parte din căldura produsă prin comprimare, reducând temperatura și împiedicând
aprinderea. Unele motoare diesel folosesc dispozitive electrice de încălzire, de
exemplu bujii cu incandescență, ajutând la aprinderea motorinei la pornirea
motorului diesel. Alte motoare folosesc rezistențe electrice dispuse în galeria de
admisie, pentru a încălzi aerul. Sunt folosite și rezistențe electrice montate în
blocul motor, tot pentru a ușura pornirea și a micșora uzura. Motorina are un grad
mare de viscozitate, mai ales la temperaturi scăzute, ducând la formarea de
cristale în combustibil, în special în filtre, împiedicând astfel alimentarea
corectă a motorului. Montarea de mici dispozitive electrice care să încălzească
motorina, mai ales în zona rezervorului și a filtrelor a rezolvat această problemă.
De asemenea, sistemul de injecție al multor motoare trimite înapoi în rezervor
motorina deja încălzită, care nu a fost injectată, prevenind astfel cristalizarea
combustibilului din rezervor. În prezent, folosirea aditivilor moderni a rezolvat
și această problemă.
Vechile motoare diesel puteau fi pornite, din greșeală, și în sens invers, deși
funcționau ineficient datorită ordinii de aprindere dereglate. Aceasta era de
obicei consecința pornirii mașinii într-o treaptă de viteză greșită.
Injecția directă
Motoarele moderne folosesc una din următoarele metode de injecție directă.
În primele decenii ale secolului al XX-lea, când marile motoare diesel erau montate
pe nave, acestea aveau forma motoarelor cu abur, pistonul împingea o tijă cuplată
la o bielă ce rotea arborele motor. Urmând modelul motoarelor cu abur, s-au
construit motoare cu dublă acțiune, unde arderea avea loc în ambele părți ale
pistonului pentru a mări puterea. Acestea aveau doua rânduri de supape și două
sisteme de injecție. Sistemul permitea, de asemenea, modificarea sensului de
rotație, prin modificarea timpilor de injecție. Prin urmare, motorul putea fi
cuplat direct la axul elicei, fără a mai fi nevoie de o cutie de viteze. Deși aveau
o putere mare și erau foarte eficiente, marea problemă a motoarelor cu dublă
acțiune era etanșeitatea camerelor de ardere. În anii 1930 s-a descoperit că
montarea turbocompresoarelor era o soluție mai ușoară și eficientă.
În mod normal, cilindrii sunt multiplu de doi, dar se poate folosi orice număr de
cilindri, atât timp cât sunt eliminate vibrațiile excesive. Cea mai folosită
configurație este cea de 6 cilindri în linie, dar sunt folosiți și 8 cilindri în V
sau 4 în linie. Motoarele de mică capacitate (în special cele sub 5000 cmc) au de
obicei 4 (majoritatea lor) sau 6 cilindri, fiind folosite la autoturisme. Există și
motoare cu 5 cilindri, un bun compromis între funcționarea lină a unuia de 6
cilindri și dimensiunile reduse ale unuia de 4 cilindri. Motoarele diesel pentru
întrebuințări curente (bărci, generatoare, pompe) au 4, 3, 2 sau chiar un singur
cilindru pentru capacități mici.
Nocivitatea emisiilor
HC – hidrocarburi. Aceste substanțe nu au un efect direct asupra sănătății, cu
excepția hidrocarburilor policiclice aromate, despre care este stabilit caracterul
lor cancerigen. S-a stabilit că aceste hidrocarburi nearse care sunt evacuate de
motoarele cu ardere internă au un rol important în formarea smogului fotochimic.
Smogul fotochimic reprezintă o ceață, caracteristică unor regiuni geografice
(California, Tokyo). Denumirea provine de la combinarea cuvintelor de origine
engleză smoke + fog și este produs în atmosferă sub acțiunea razelor solare, în
special datorită hidrocarburilor și oxizilor de azot. Smogul este iritant pentru
ochi și mucoase, reduce mult vizibilitatea și este un pericol pentru traficul
rutier. Mecanismul de formare este generat de 13 reacții chimice catalizate de
prezența razelor solare. Aldehidele Substanțe organice prezente în gazele de
evacuare în proporție relativ scăzută pentru combustibili clasici de natură
petrolieră, dar cu o pondere mult mai mare pentru combustibilii proveniți din
alcooli. Sunt substanțe iritante pentru organism, iar dintre acestea formaldehida
are un important potențial cancerigen. CO (oxidul de carbon) – are un efect toxic
generat de fixarea hemoglobinei în sânge prin care se împiedică alimentarea cu
oxigen a creierului. O mare influență o are la persoanele cardiace, care pot avea
crize cardiace cu o frecvență mult mai mare.
Oxizii de azot NO și NO2 Oxizii de azot au efecte dăunătoare prin contribuția adusă
la formarea smogului, precum și prin efect direct asupra omului. Principalele
efecte sunt legate de fixarea hemoglobinei și prin efecte mai ales la bolnavii
pulmonari. De asemenea, oxizii de azot împreună cu oxizii de sulf contribuie la
formarea ploilor acide. Particulele nemetalice Aceste particule, în special cele de
funingine, sunt emise mai ales de motoarele diesel. Aceste particule pot fi
inhalate în plămâni, unele din ele putând avea și efect cancerigen. Efectul
particulelor se poate manifesta și asupra clădirilor. Particulele de plumb Acțiunea
plumbului este foarte dăunătoare asupra omului și este bine cunoscută încă din
antichitate. Concentrații scăzute de plumb provoacă tulburarea albuminelor și
glucidelor, atacă rinichii și sistemele nervos și central. Intoxicația cronică de
Pb se numește saturnism și provoacă colită, insuficiență renală, etc. Plumbul se
găsește în combustibilii etilați pentru motoarele cu aprindere prin scânteie.
Siguranță în exploatare
Flamabilitatea combustibilului