 Fructul

Fructul sau pericarpul este organ specific angiospermelor, ce protejează sămânța

și care se formează în urma dublei fecundații, cu modificarea pistilului prin creșterea
ovarului; în interiorul fructului se găsesc seminţele provenite din ovule. Fructul se
formează din peretele ovarului la care uneori pot participa și alte părți ale florii și
inflorescenței.

Alcătuirea pericarpului (fruct)

Pericarpul sau fructul prezintă trei părți: epicarp, mezocarp, endocarp.

Epicarpul, dispus la exterior, se formează din epiderma ovarului. Poate fi neted,

prevăzut cu ghimpi, pubescent, și poate prezenta pe suprafață pruină.

Mezocarpul este partea cea mai dezvoltată și se formează din parenchimul ovarului
(mezofilul carpelelor).

Endocarpul este mai subţire şi/sau lignificat, formându-se din epiderma internă a
ovarului sau din câteva straturi interne aparținând mezocarpului. La unele fructe cărnoase
lipsește.
  Clasificarea fructelor
Toate felurile de fructe:
 după cum au pericarp cărnos sau uscat, se împart în fructe
cărnoase şi fructe uscate,
 iar după cum se deschid sau nu la maturitate, ele pot fi fructe
dehiscente sau fructe indehiscente.

 Unii autori au grupat toate fructele în patru tipuri biologice:

 1.capsula,
 2.nuca,
 3.baca,
 4.drupa.
 1.CAPSULA – fructe uscate, dehiscente: folicula, păstaia, silicva, silicula.

 a. Folicula se formează dintr-un ovar monocarpelar și la maturitate se deschide

pe linia de sutură a marginilor carpelei, iar seminţele se prind de marginile
libere ale fiecărei jumătăţi de carpelă (nemțișorul de câmp, spânz, omag etc).
 b. Păstaia se formează dintr-un ovar monocarpelar și se deschide prin două
linii: linia de sutură a carpelei și linia nervurii mediane, rezultând două valve
care se pot răsuci brusc, aruncând seminţele. Este fruct caracteristic
leguminoaselor (ex. fasole).
 c. Silicva şi silicula sunt fructe uscate formate din gineceu tetracarpelar, la care
carpelele con­cresc prin marginile lor, dar care este bilocular prin formarea
septumului. Se deschid pe patru linii, de o parte și de alta a septumului. Silicva
este fruct caracteristic cruciferelor, fiind de trei-patru ori mai lung decât lat.
Silicula are aceleași caracteristici dar lungimea fructului este egală cu lățimea
lui.
 Fructe uscate dehiscente:
A - folicula de spânz (a - secţiune); B - capsula loculicidă de lalea (b - secţiune);
C - păstaia de mazăre (c - secţiune); D - silicva de micşunele (d - secţiune); E -
silicula latiseptă de Lunaria (e - secţiune); F - silicula angustiseptă de traista –
ciobanului
(f - secţiune); G – picsida de scânteuţă; H - capsula poricidă de mac
 2. Nuca - fructe uscate indehiscente - este cel de-al doile tip
biologic de fruct; are peretele solid, lemnos şi înăuntru sămânţă
liberă, nelipită de pericarp (aluna, ghinda, jirul etc). La tei, fructele
boraginacee şi labiate se numesc nucule (nuci mici). De aici fac
parte:
 a. Achena prezintă pereţi membranoşi (cânepă, floarea-soarelui,
compozite, etc). Sămânţa se prinde de pericarp printr-un singur
punct .

Tipuri de achene: A, B, C –
achene de compozite, cu papus (B)
sau cu cârliguţe (C); D - achenă de
piciorul-cocoşului; E - castană bună;
F - alună; G - ghindă;
H - achenă cu stil păros de Clematis sp.

 b. Cariopsa - o singură sămânţă, concrescută cu pericarpul
(graminee (ex. Grâu – tegumentul seminal intim concrescut cu
pericarpul), poligonacee).
 c. Samara este o nucă sau o achenă la care pericarpul se
extinde mult formând o aripă simplă sau dublă (ulmul, frasinul,
carpenul, mesteacănul, arțar etc.).

Tipuri de samare: A - la ulm; B - la mesteacăn;

C - la Ailanthus glandulosa; D - la arţar; E - la
frasin
 d. Păstaia indehiscentă se întâlneşte la unele leguminoase (roşcove,
arahide). O varietate de păstaie indehiscentă este lomenta (fig.), care
la maturitate se rupe în bucăţi, fiecare bucată conţinând câte o
sămânţă.

Lomentă de Ornithopus sativus (A) şi de

Raphanus raphanistrum (B)

e. Silicva indehiscentă de la Raphanus sativus (ridiche cultivată).

f. Silicula indehiscentă la Cardaria draba (urda vacii).

 3. Baca, fructe simple cărnoase indehiscente
 reprezintă cel de-al treilea tip biologic de fruct; prezintă pericarpul
integral cărnos, format din epicarp subțire, membranos, mezocarp
cărnos, parenchimatic și endocarp subțire ce delimitează lojile
seminale. La Lycopersicon esculentum (tomate) țesutul placentar
este foarte bine dezvoltat.

Fructe baciforme:
A - hesperida la lămâi;
B - peponida la cucurbitacee;
C - mărul în secţiune:
r – receptacul;
c – carpele; end – endocarp;
s – seminţe
 4.Drupa reprezintă cel de-al patrulea tip biologic de fruct; este un fruct
parțial cărnos, cu mezocarp cărnos (la prune, vişine, caise, piersici,
măsline etc.), iar endocarpul este lemnos, sclerificat, tare, formând
sâmburele

Structura unei drupe de prun: A - fruct întreg; B - fruct în

secţiune, cu sâmburele intact; C - fruct, cu sâmburele secţionat: ep -
epicarp; mez - mezocarp;
end – eudocarp
  SAMANTA
 Sămânţa este prezentă la gimnosperme, unde se formează din ovul, în urma unei
fecundații simple, și la angiosperme, în urma unei fecundații duble.

 Părţile unei seminţei mature sunt: tegumentul seminal ce provine din integumentul
ovulului, embrion şi ţesutul cu rezervele nutritive destinate embrionului (albumen
sau perisperm); unele semințe au numai embrion.

 1) Tegumentul seminal reprezintă ansamblul de țesuturi care protejează și învelesc

sămânţa. Poate fi gros, când se formează din două integumente, fiind diferențiat în
testa și tegmen, și subțire, nediferențiat în testa și tegmen, când se formează dintr-
un integument (asteracee). Este impermeabil, având o suprafață: netedă (fasole,
ricin), reticulată (mac), alveolată (cuscuta), prevăzută cu țepi, peri etc.
 Pe suprafaţa tegumentului seminal se găsesc anexe: hilul, micropilul,
rafa, chalaza, strofiola, caruncula, arilul și arilodul.
Hilul reprezintă cicatricea lăsată de funicul la locul ruperii de sămânță .

Seminţe de fasole (A) şi

de castan sălbatic (B): m - micropil; h - hil
 Micropilul apare sub forma unui por și reprezintă zona subțire a tegumentului, pe care o sparge radicula
embrionului în timpul germinației.
 Rafa este o proeminenţă a tegumentului seminal, care se întinde de la hil până la chalază şi apare numai la
seminţele provenite din ovulele anatrope (ricin, mazăre etc.).

 Anexele cărnoase ale tegumentului seminal sunt: strofiola, caruncula, arilul și arilodul. Ele iau naştere la
nivelul micropilului sau la nivelul hilului şi servesc la răspândirea seminţelor prin furnici, păsări sau alte ani­male.

 Strofiola reprezintă o excrescență mică tuberculiformă situată în dreptul chalazei (fasole).

 Caruncula este o proeminentă cărnoasă în formă de neg ce astupă micropilul şi rezultă din proliferarea zonală
a integumentelor (ricin).

 Arilul este o expansiune cărnoasă formată prin proliferarea celulelor integumentului, care începe în regiunea
hilului şi învelește ca o cupă sămânţa, parţial (nufăr, tisă) sau total (nucşoară, Myristica fragrans).

 Arilodul are aceeași origine cu caruncula, dar el se extinde pe toată suprafața seminței (Euonymus europaea-
salba moale).
 2) Embrionul este partea cea mai importantă a seminţei şi ia naștere din
zigotul principal.

 Este format din: radiculă sau rădăciniță, dispusă în apropierea micropilului,

tulpinița sau hipocotilul, muguraş numit gemula sau plumula şi cotiledoanele
(unul sau două), primele organe de natură foliară, subțiri la semințele cu
endosperm, groase la cele fără endosperm, toate aceste componente ale
embrionului reprezentând ţesuturi meristematice, nediferenţiate.

 3) Endospermul reprezintă ţesutul de rezervă din care se va hrăni

embrionul în timpul germinaţiei seminţei.
 Semințele cu endosperm bine dezvoltat se numesc albuminate (ricin,
cereale etc), iar cele fără endosperm, alcătuite numai din tegument și
embrion se numesc exalbuminate (fasole).
 Seminţele albuminate prezintă un ţesut de depozitare special, situat în afara
embrionului, care poate fi albumenul sau endospermul, ţesut triploid provenit din zigotul
accesoriu sau poate fi perisperm adică straturi ale nucelei rămase nedigerate de
albumen în decursul embriogenezei, în care s-au înmagazinat substanţe de rezervă.

Fructul (şi sămânţa) de piper în secţiune longitu­dinală:

e - embrion; p - perisperm; s - tegu­ment seminal

Seminţele albuminate pot prezenta numai endosperm (majoritatea angiospermelor);

endosperm și perisperm (nufăr, piper); numai perisperm (Canna indica).

În aceeaşi sămânţa se găsesc mai multe feluri de materii de rezervă (amidon,

aleuronă, grăsimi, substanțe pectice etc).
 Modalităţi de răspândire a fructelor şi
seminţelor
Fructele şi seminţele au adaptări morfo-structurale
care facilitează transportul şi răspândirea lor la
distanţă, proces numit diseminare. Diseminarea
are loc prin mijloace foarte variate.

Plantele ce prezintă fructe indehiscente răspâdesc şi

fructele şi seminţele în acelaşi timp; cele care au
fructe dehiscente îşi răspândesc numai seminţele.

După modalităţile prin care sunt diseminate

seminţele respectiv fructele, plantele pot fi
împărţite în două categorii: plante autochore şi
plante allochore.
Plantele autochore prezintă o structură
specială a pericarpului, ce le permite
deschiderea explozivă, în condiţii de
uscăciune a aerului, şi aruncarea
seminţelor la distanţă; în cadrul acestei
categorii de plante, mici, ierboase,
(Phaseolus vulgaris - fasole, Ecballium
elaterium - plesnitoare, Impatiens noli-
tangere - slăbănog etc) predomină fructele
uscate dehiscente sau fructe cărnoase
explozive .
 Fructe autochore:
A - capsula explozivă de Cyclanthera
explodens;
B - capsulă de Impatiens noli-tangere;
C - fruct de plesnitoare; D - fruct de Hura
crepitans
Plantele allochore îşi răspândesc fructele şi
seminţele cu ajutorul agenţilor externi (vânt,
animale, apă), seminţele parcurgând distanţe
mult mai mari decât cele ale plantelor autochore.

Plantele care îşi răspândesc fructele şi seminţele

prin vânt se numesc anemochore ; fructele şi
seminţele acestora sunt mici, uşoare (orhidee,
ericacee etc) şi pot fi aripate (samarele de la
carpen, mesteacăn etc), pot prezenta peri
(salcia), papus (păpădia, pălămida) etc.
Unele plante sunt transportate integral prin
intermediul vântului (Salsola kali - ciurlan).
 Fructe şi seminţe anemochore: A – seminţe de orhidee;
B – samară de ulm;
C - samară de mesteacăn;
D – samară de frasin; E – samare de Ailanthus
glandulosa;
F – samare de Gyrocarpus asiaticus; G – disamară de
arţar;
H – L – achene;
H – Senecio sp.; I – Cirsium sp.; J – Valeriana sp.;
L – Scabiosa sp.;
M – Taraxacum sp. (b – achenă izolată cu papus)
 Plantele care îşi răspândesc fructele şi seminţele
cu ajutorul animalelor, se numesc zoochore.
Animalele ce transportă şi răspândesc fructele şi
seminţele pe blana lor se numesc epizoochore,
iar cele care sunt înghiţite (bace şi drupe), trec
prin tubul digestiv fără a fi deteriorate şi se
numesc endozoochore.
 Păsările care transportă şi răspândesc seminţele
şi fructele (Taxus baccata-tisa) se numesc
ornitochore. Multe plante de apă (lintiţa), seminţe
ale acestora sau ale plantelor palustre, se
răspândesc prin fixare de noroiul de pe picioarele
animalelor.
 Plantele care îşi răspândesc fructele şi seminţele
prin intermediul apei se numesc hidrochore
(Leersia oryzoides – orezica, rogoz, trestie etc).
 Fructe zoochore :
A - Galium aparine; B - Cynoglossum officinale;
C - Ranunculus arvensis; D – Agrimonia
eupatoria;
E - Daucus carota; F - Orlaya grandiflora;
G - Bidens tripartitus; H - Xanthium spinosum;
I – Geum urbanum; J - Lappa major: a - fructe
izolate;
1 – Viscum sp. - vâsc; 2 – Cerasus avium - cireş
Omul, prin activitatea sa, răspândeşte
conştient plantele utile, dar, odată cu acestea
au fost răspândite inconştient şi o serie de
buruieni şi plante sălbatice (Erigeron
canadensis, Elodea canadensis, Amarantus
retroflexus etc).

Au fost stabilite, în acest sens, liste cu buruieni

de carantină pentru a împiedica pătrunderea
acestora la noi în ţară.