• 1.

Ce tipuri de compuşi pot fi separaţi cu ajutorul cromatografiei

gazoasa?
• Prin cromatografia de gaze se poate separa orice amestec de gaze sau lichide care se
volatilizeaza la temperaturi de maxim 400-500Grade Celsius (limita sistemului
cromatografic). In general, se aplica pe gaze naturale, poluanti din diferite medii
• 2. Care sunt componentele de bază ale unui cromatograf de gaze?
Desenaţi schema bloc a unui cromatograf. Descrieti fiecare
componentă.

Injectie
Detector
Procesare
date
Debitmetru
Coloana
Rezervor Cuptor
eluent
• Componente de baza: rezervor eluent, debitmetru,injector, coloana, cuptor,
detector, calculator
• Rezervorul de eluent - recipientul ce contine gazul purtator. Gazul are rolul de a
transporta proba prin coloana cromatografica. Cei mai utilizati eluenti sunt heliul,
azotul, hidrogenul si argonul.
• Debitmetru-controleaza debitul cu care curge eluentul
• Sistemul de injectie: proba se introduce manual printr-o seringa sau automat prin
acest sistem.
• Coloana cromatografica: se gaseste faza stationara. Aici are loc separarea in
momentul in care proba este eluata prin coloana.In functie de diferentele
constantelor de repartitie k1 si k2, componentii raman in urma eluentului.
Coloana poate fi confectionata din tuburi de otel inoxidabil, sticla, teflon ,plastic
sau metale moi ( cupru si aluminiu).
• Cuptorul sau incinta termostata – asigura temperatura uniforma sau graduala pe
durata procesului (intre 22-400 grade C)
• Detector-cel mai important component si pune in evidenta analitii care ies din
coloana, identificand anumite proprietati ale substantelor care ies din coloana.
• Calculatorul: are soft specializat si asigura comanda operatiilor (inceputul si
sfarsitul elutiei, volumul de eluent,ordinea in care probleme sunt injectate.
Calculatorul preia semnale de la detector si le transforma in rezultate sub forma
• 3. De ce este necesară purificarea eluenţilor în cromatografia gazoasa şi în ce scop se face
această purificare.
• Cu cat puritatea eluentului este mai mare, cu atat sensibilitatea detectorului este mai ridicata. De aceea, este necesar un eluent cat mai pur.
Purificarea eluentului se realizeaza prin trecerea acestuia prin coloane cu granule de cupru sau prin filtre cu site de silicagel sau de carbune
activ.
• Astfel, se retin impuritatile pe umplutura coloanei.
• Eluentul trebuie sa nu prezinte urme de apa deoarece acestea pot scadea sensibilitatea detectorului. De asemenea, urmele de oxigen pot oxida
lent faza stationara.

• 4. Exemple de eluenţi în cromatografia gazoasa.

• Cei mai utilizati eluenti in cromatografia de gaze sunt heliul, hidrogenul, azotul si argonul.
• Heliul
• -deoarece este un gaz rar, nu reactioneaza cu proba
• - are vascozitate ridicata si nu prezinta pericol de explozie
• -etansarea instalatiei se face usor la folosirea lui
• -un dezavantaj il constituie pretul foarte ridicat
• Azotul
• -se purifica usor
• -nu reactioneaza cu probele
• -nu prezinta pericol de explozie
• -un alt avantaj este pretul scazut
• -azotul are valori ale conductibilitatii termice apropiate de valorile multor substante organice gazoase
• Hidrogenul
• -este un eluent care se obtine foarte usor
• -prezinta puritate ridicata
• -comparativ cu alte gaze, hidrogenul are vascozitate minima
• -deoarece prezinta pericol de explozie, este imperativa etansarea perfecta a instalatiei
• -un dezavantaj este reprezentat de faptul ca la temperaturi mari poate reactiona cu probele
• Argonul
• -asemenea hidrogenului, argonul se obtine usor
• -are puritate ridicata
• -nu prezinta pericol de explozie
• -etansarea se realizeaza usor
• 5.Azotul este mult mai ieftin decât heliul. De ce nu este utilizat azotul, drept gaz purtător,
atunci când se foloseşte un detector de conductibilitate termică.
• Detectorul de conductibilitate termica are un principiu de lucru bazat pe masurarea
diferentei dintre conductibilitatea termica a probei si cea a eluentului. Astfel, azotul nu
poate fi folosit ca eluent atunci cand se foloseste detectorul de conductibilitate termica
deoarece conductibilitatea termica a azotului este apropiata de cea a multor substante
organice gazoase (detectorul nu va fi capabil sa isi indeplineasca functia).

• 6. Care este diferenţa dintre coloanele capilare şi cele împachetate?

• Principala diferenta dintre capilara si coloana impachetata este reprezentata de faptul ca
cea din urma se impacheteaza dens cu o umplutura solida, omogena si fin divizata. Coloana
capilara ofera reproductibilitate analitica superioara comparativ cu cea umpluta. Coloana
capilara are diametrul cuprins intre 0.2 – 0.5mm, pe cand cea impachetata are diametrul
de 2-4mm. De asemenea, lungimea difera:
• 25-200 m la capilara
• 1-4 m la coloana impachetata
• Peretii capilarei sunt mult mai subtiri decat cei ai coloanei cu umplutura.
• Durata de folosire a coloanei capilare este mai mare decat a coloanei impachetate.

• 7. Care este rolul incintei termostatate?

• Incinta termostata are rolul de a asigura temperatura optima procesului de
separare. Temperatura de lucru poate fi cuprinsa intre 22C si 400C, iar aceasta
• 8.Dati doua exemple de detectori specifici în cromatografia gazoasa.
• Detectorul cu captura de electroni ECD– utilizat in analiza substantelor sulfuroase,
substantelor cu azot sau halogenate
-principiul de functionare este reprezentat de afinitatea pentru electroni ai
substantelor organice din diferite clase
• Detectorul fotometric cu flacara FPD– este specific compusilor cu S si P in
compozitie
• -detectia se realizeaza pe identificarea spectrelor caracteristice emise de
moleculele cu P si/sau S la descompunerea lor in flacara difuza de hidrogen
• 9. Dati doua exemple de detectori universali în cromatografia gazoasa.
• Detectorul cu ionizare in flacara (FID) –este universal pentru compusii organici
• Este format dintr-o microflacara cu hidrogen, in care ajunge eluentul amestecat cu
hidrogen. Din ardere rezulta particule incarcate electric din cauza temperaturii
mari din flacara.
• Detectorul este foarte sensibil, rezistent si distructiv
• Detectorul de conductibilitate termica TCD – este universal deoarece se bazeaza
pe masurarea diferentei de conductibilitate termica dintre analit si eluent.
Sensibilitatea determinarilor este maxima atunci cand se foloseste He sau H drept
gaz purtator
• 10.Explicaţi modul de lucru al unui detector de conductibilitate termică.
• Detectorul de conductibilitate termica sau catarometru este universal deoarece se
bazeaza pe masurarea diferentei de conductibilitate termica dintre analit si eluent. TDC
este format din doua sau patru filamente incalzite (Pt sau W). Aceste metale au coeficient
mare de variatie a rezistivitatii cu temperatura. Puntea Wheatstone este formata din cele
doua filamente situate in canale separate ale unui bloc metalic incalzit. In canalele de
intrare si iesire din coloana, faza mobila circula cu acelasi debit si aceeasi presiune.
Filamentele sunt racite diferit de fluxurile de gaz,deci rezistentele lor vor fi diferite.
• Principiul se bazeaza pe diferenta de rezistivitate in puntea Wheatstone;aceasta diferenta
genereaza un curent amplificat,iar semnalul se trimite la inregistrator.
• 11.Explicaţi modul de lucru al unui detector cu captură de electroni.
• Principiul de functionare se bazeaza pe diferenta dintre afinitatile pentru electroni ale
diferitelor clase de substante organice. Cand acest detector este parte constituenta a
cromatografului, faza mobila va fi azotul iradiat cu tritiu sau Ni 63.Deoarece electronii liberi
au mobilitate ridicata ei nu se vor recombina cu ioni pozitivi. Ionii N+2 rezultati din iradiere
sunt captati prin inducerea unui camp electric de intensitate mica.Se vor forma si ioni
negativi datorita prezentei moleculelor ce prezinta afinitate pentru electronii liberi. Ionii
negativi astfel formati se vor combina foarte usor cu cei pozitivi ( de 105 – 108 mai usor
decat cu electronii liberi). N2 eluent trece pe baza de Ni63 in N+2 + 1e- .
• Component + electron  component-----
• N+2 + component----- molecula neutra
• Inainte de a ajunge la electrozi, intensitatea curentului va scadea proportional cu
• 12.Explicaţi modul de lucru al unui detector de ionizare în flacără.
• Principiul se bazeaza pe ionizarea compusilor rezultata din ardere in
flacara;ionizarea este urmata de neutralizarea ionilor migrati la electrozi si de
masurarea conductibilitati electrice a mediului ionizat. Este format dintr-o
microflacara cu hidrogen, in care ajunge eluentul amestecat cu hidrogen. Din
ardere rezulta particule incarcate electric din cauza temperaturii mari din
flacara.
• Este un detector universal pentru compusi organici deoarece nu detecteaza
gaze anorganice ca H2S, CO2, SO2, H2O, CO.
13.Spectrometrul de masă ca detector in GC
• cromatografia nu permite indentificarea directă a compuşilor separaţi
• spectrometria de masă este în schimb o foarte bună metodă de identificare a
unor compuşi
• s-a permis caracterizarea compuşilor olfactivi şi gustativi din alimentaţie,
• diagnosticarea medicală a unor boli pe baza compuşilor întâlniţi în fluide
bilogice
• studierea unor metaboliţi ai medicamentelor
• analize de mediu
• cromatografia prin piroliză pentru analiza polimerilor naturali şi sintetici, a
materialelor plastice, a peptidelor şi proteinelor, microorganismelor şi
insectelor etc;
• determinarea unor combinaţii metalice volatile (halogenuri, hidruri, compuşi
organometalici, combinaţii complexe volatile etc.).
 Spectrometria de masă
• se bazează pe ionizarea atomilor sau moleculelor probei de analizat,
• accelerarea ionilor formaţi,
• separarea lor în funcţie de raportul masă/sarcină,
• înregistrarea acestora
• interpretarea semnalelor obţinute
• un sistem de introducere a probei permite transformarea acesteia
într-un fascicul atomic sau molecular gazos care este trimis în
camera de ionizare
• transformarea atomilor sau moleculelor neutre ale probei în ioni

Sistem de
Sistem de Sistem de Sistem de Detector de înregistrare şi
ionizare accelerare separare ioni evaluare
 Spectrometria de masă
• accelerarea ionilor se face de către câmpuri electrice intense
– obţinute prin aplicarea unei tensiuni între 400 şi 4000 V între electrozi prevăzuţi cu fante prin
care pot trece ionii
• din sistemul de accelerare ionii ies sub forma unui fascicul colimat
– cu viteze şi energii cinetice

• Sistemele de separare - analizoare

– în câmp magnetic,
– în câmp electrostatic,
– pe baza timpului de zbor,
– în câmpuri electrostatice
– în câmpuri magnetice suprapuse sau succesive.

1 1 1
eV  m1v1  m 2 v 2  m3 v32  .............
2 2

2 2 2
 Spectrometrul de masă cu sector magnetic
• se bazează pe acţiunea câmpului magnetic asupra particulelor cu sarcină
electrică aflate în mişcare.
• ionii de diferite rapoarte masă/sarcină vor fi focalizaţi la detector în
conformitate cu ecuaţia fundamentală a spectrometriei cu o singură
focalizare.
• odată cu creşterea intensităţii câmpului magnetic se separă ioni din ce în
ce mai grei la un potenţial de accelerare V constant.
• creşterea potenţialului accelerator duce la înregistrarea ionilor din ce în ce
mai uşori dacă se menţine intensitatea constantă
• după amplificarea curentului de ioni se înregistrează spectrul de masă

H 2r 2
m/ z 
2V
 Spectrul de masă
• este reprezentarea grafică a raportului
m/e a ionilor formaţi funcţie de
abundenţa lor relativă
• abundenţa relativă reprezintă
concentraţia relativă a ionului
molecular de origine şi a fragmentelor
ionice rezultate prin disocierea acestuia
• poziţia picurilor indică masa ionilor
• înălţimea lor exprimă intensităţile
relative ale diferitelor specii de ioni
• 14.Clasificarea sistemelor cromatografiei lichide
• Sistemele cromatografiei lichide se clasifica dupa mai multe criterii:
• a) dupa starea de agregare a fazei stationare: cromatografia lichid-solid si cromatografia lichid-lichid
• - in cromatografia lichid-solid faza stationara este un solid cu proprietati adsorbante (silicagel, alumina), iar in cromatografia lichid-
lichid faza stationara este un compus organic lichid; aceasta faza necesita un suport solid: umplutura de pamant diatomic ( kiselgur)
sau peretii capilarei; faza lichida este ori adsorbita fizic , ori prin covalenta ( faza legata chimic)
•
• b) dupa conditiile de operare: cromatografia in conditii isocratice si cromatografia cu gradienti
• - in conditii isocratice parametrii de operare ( presiune, temperatura, faza mobila) nu sufera modificari
• - in cromatografia cu gradienti parametrii se modifica, este posibila automatizarea si este crescuta sensibilitatea
• -tipuri de gradienti: de faza stationara ( compozitie, granulatie), de mediu ( temperatura, presiune), de faza mobila ( compozitie,
concentratie, pH, polaritate) sau combinati ( temperatura –pH, grasimea stratului-concentratie)
•
• c)dupa dispunerea fazei stationare in coloana: cromatografia pe coloana deschisa si cea pe coloana inchisa
• -in cromatografia pe coloana deschisa faza stationara intra in contact cu mediul ambiant, pe cand in cromatografia pe coloana
inchisa faza stationara este izolata de mediul inconjurator
• - faza stationara este introdusa in coloana prin mai multe modalitati: sub forma unui film depus direct pe peretii capilarei, depus pe
un suport solid introdus in coloana anterior sau sub forma de umplutura
•
• d) dupa modul in care se efectueaza elutia:
• -cromatografie planara –elutia se realizeaza prin capilaritate
• - cromatografie conventionala - eluentul curge liber sub actiunea gravitatiei
• -electrocromatografie - eluentul curge datorita unei diferente de potential
• - cromatografie de inalta performanta- elutia se realizeaza datorita unei diferente de presiune ce poate ajunge pana la 400 atm

• e) dupa mecanismul de selectie:

• - cromatografia ionica: selectia se bazeaza pe interactiile ionice ale analitilor cu componentii uneia dintre faze
• -cromatografie de afinitate: selectia se bazeaza pe interactia de tip antigen-anticorp
• -cromatografia chirala: consta in introducerea unui “selector chiral” in o faza pentru a separa enantiomerii unui amestec racenic
• -cromatografia cu faza normala(NPC) sau inversa (RPC)
• 15. Care este diferenta dintre cromatografia conventionala si cromatografia
de lichide de inalta performanta?
• In cromatografia conventionala elutia se desfasoara prin curgere normala a
eluentului la presiune atmosferica sau cu 1-2 atm mai ridicata, pe cand in
cromatografia de inalta performanta elutia este realizata sub diferenta de
presiune ( poate ajunge la 400 atm).
• 16. Care sunt componentele de bază ale unui cromatograf de lichide?
Desenaţi schema bloc a unui cromatograf. Descrieti fiecare componentă.
• Rezervorul de solventi: - contine solventii ce constituie faza mobila; acestia trebuie sa fie purificati prin
filtrare si api degazati prin baie cu ultrasunete, barbotare de heliu sau filtrare; dupa degazare solventii
trebuie utilizati deoarece dupa 15 min procedura de degazara va trebui sa fie repetata
• Pompa :- are rolul de a transporta eluentul la coloana ; pentru presiune normala pana in 2 atm se utilizeaza
pompa peristaltica, iar la presiuni inalte se utilizeaza pompe cu debit constant si cu presiune constanta;
acestea doua din urma se pot folosi doar cuplate cu detectori foarte sensibili
• Injectorul:- este de fapt o valva sub forma de o bucla cu volum cunoscut ce lucreaza in sistem by-pass,
pozitia ei modificandu-se pentru ca o parte din eluent sa curga de la pomapa la bucla
• Coloana cromatografica:- aici se gaseste faza stationara si aici are loc separarea in functie de constantele de
repartitie K1 si K2 ; in cromatografia lichida clasica coloana poate fi confectionata din sticla sau poliacrilat, iar
in cromatografia lichida de inalta performanta coloana este realizata din otel inoxidabil rezistent la presiuni
mari
• Detectorul: este cel mai important element al cromatografului deoarece identifica analitii prin
recunoasterea unei proprietati diferite de a eluentului; cei mai folositi detectori in LC sunt: detectori de
absorbanta UV, IR, spectrometrul de masa, detectori electromichimici, s.a
• Calculatorul: are soft specializat si asigura comanda operatiilor (inceputul si sfarsitul elutiei, volumul de
eluent,ordinea in care probleme sunt injectate. Calculatorul preia semnale de la detector si le transforma in
rezultate sub forma de cromatograme; rezultatele sunt trimise la imprimanta si printate
• 17. Dati doua exemple de detectori specifici în cromatografia lichida
• Detectorul de activitate optica : - este utilizat la identificarea compusilor chirali si este de doua tipuri:
• -detectorul de rotatie optica: - detectia se realizeaza prin masurarea unghiului de rotatie cand
lumina polarizata trece prin celula de curgere
• -detectorul cu dicroism circular: - detectia se bazeaza de diferitele valori ale absorbantei luminii
• Detectorul de rezonanta electronica in spin (ESR): - este singurul care poate masura direct radicalii, prin
existenta electronilor neimperecheati
• Detectorul de fluorescenta- este foarte sensibil si determina compusii initial fluorescenti sau compusii
• 18. Dati doua exemple de detectori universali în cromatografia lichida
• Detector al indicelui de refractie: - detectia se bazeaza pe compararea
indicelui de refractie al eluentului fara proba( referinta) cu cel al eluentului in
care se gaseste proba
• Detector electrochimic:-detectia se face in functie de o proprietate electrica a
efluentului: constanta dielectrica, rezistenta ( detector conductometric),
tensiunea ( detector potentiometric) s.a
• 19.Detectorul de absorbtie moleculara in UV -VIS utilizat in cromatografia
lichida
• este un detector universal
• principiul de detecţie
– se bazează pe absorbţia luminii de către compuşii probei, urmată de
măsurarea absorbanţei efluentului
• în UV (190-400 nm)
• vizibil (400-800 nm)
• compuşii probei trebuie să aibă grupări cromofore proprii sau dobândite prin
derivatizare
• sistemele cromofore sunt sisteme de legături duble conjugate şi/sau perechi de
electroni neparticipanţi
– hidrocarburi nesaturate, derivaţi aromatici, amine, nitroderivaţi,
• este extrem de sensibil (până la 1 ppb)
• se operează cu două fascicole
– un fascicul trece prin celula în flux,
– celălat printr-un filtru care ii reduce din intensitate
– determinarea intensităţilor celor două fascicole - cu detectori fotoelectrici

Schema celulei unui detector de

absorbanţă în UV
1- intrare fază mobilă cu analit;
2- radiaţie UV;
3- ferestre de cuarţ;
4- detector; 5- evacuare efluent.

dupa posibilitatea de alegere a unlgimii de undă a radiaţiei incidente

detectorii de absorbţie UV-Vis sunt grupaţi în trei categorii care diferă
prin sursa de radiaţie incidentă (tipul de lampă),
prin dispozitivul de selecţie a lungimilor de undă (filtru, prismă sau reţea de difracţie)
prin sistemul de detecţie a radiaţiei transmise (fotodiodă sau retea de diode) celor
două radiaţii transmise în urma interacţiunii radiaţiei incidente cu compuşii din efluent
(fază mobilă şi probă) şi compuşii din fază mobilă (referinţă);
detectorul UV-Vis cu lungime de undă fixă:
lampa de mercur sau de zinc, cu filtru colorat şi două fotodiode
pentru măsurarea absorbanţei
• detectorul UV-Vis cu lungimi de undă multiple
– lampa de deuteriu sau wolfram,
– prisma sau reţeaua de difracţie
– două fotodiode;
• detectorul UV-Vis cu şretea de diode (UV-DAD)
– lampa de deuteriu sau wolfram
– reţeaua de difracţie
– mai multe diode pentru fotodetecţie
– detectorii UV-DAD au posibilitatea de a înregistra continuu spectrul efluentului
– pot reda un spectru tridimensional al absorbanţei compuşilor în funcţie de lungimea de undă şi de timp
• ceea ce duce la identificarea compuşilor separaţi.

• 20.Detectorul de fuorescenta utilizat in cromatografia lichida

• este specific (selectiv) şi are o sensibilitate ridicată
• este folosit pentru determinarea unor compuşi iniţial fluorescenţi sau după transformarea lor în compuşi fluorescenţi
• anumiţi compuşi organici
– cu sisteme conjugate extinse: nuclee aromatice condensate, heterocicluri, sau derivaţi aromatici cu diferite grupe
funcţionale
• au proprietatea de a interacţiona cu o radiaţie incidentă (radiaţia de excitare), trecând într-o stare energetică
superioară
• revenirea la starea energetică iniţială se face prin emisia unei radiaţii caracteristice compusului (radiaţia de emisie), a
cărei intensitate este măsurabilă şi proporţională cu concentraţia lui
• tratamentul cu reactivi de derivatizare măreşte numărul de specii fluorescente
– detecţia aminoacizilor pe hidrolizate proteice - clorură de dansil [clorură de 5-(dimetilamino)-1-naftalensulfonil]
• formează compuşi fluorescenţi cu aminele primare şi secundare, cu aminoacizii şi cu fenolii.
• prezenţa oxigenului molecular în faza mobilă poate cauza stingerea fluorescenţei,
– pentru a obţine un răspuns maxim şi constant este esenţială degazarea solvenţilor înaintea utilizării acestora.
• datorită sensibilităţii ridicate se utilizează la analiza:
– produşilor farmaceutici, produşilor naturali, probelor clinice, produşilor petrolieri.
• detectorul fluorimetric cu lampă
– radiaţia de excitare provine de la o sursă UV (lampă de mercur) cu lungime de undă fixă (254
nm)
– conţine două monocromatoare
• primul selectează lungimea de undă a radiaţiei de excitare
• al doilea preia radiaţia emisă (de fluorescenţă) şi produce spectrul de fluorescenţă
• detectorul cu fluorimetrie indusă cu laser - LIF
– foloseşte laserul ca sursă de radiaţie de excitare
– două monocromatoare
• detectorul LIF cu DAD
– foloseşte laserul ca sursă de radiaţie de excitare
– mai multe diode pentru fotodetecţie

• 21.Detectorul refractometric utilizat in cromatografia lichida

• are o sensibilitate de 10-7 unităţi de indice de refracţie (1 ppm)
• este larg folosit, universal
• principiul de detecţie se bazează pe compararea indicelui de refracţie al fazei
mobile cu al fazei mobile ce conţine şi proba
• prezintă avantajul că răspunde la aproape toţi analitii
• răspunsul lui nu depinde de debit
• este foarte sensibil la variaţii mici de temperatură
• se produce o deviere a fascicolului incident ori de câte ori indicii de refracţie ai celor
 1- oglindă; 2 probă; 3-referinţă; 4-lentilă;
5-zero optic; 6-ajustor de zero;
7-mască 8- sursă de lumină;
9- detector;
10- amplificator şi sursă de alimentare
11- înregistrator.

22. Detectorul de dispersie a luminii utilizat in cromatografia

lichida
principiul de funcţionare constă in măsurarea luminii dispersate de către analit
la trecerea eluentului printr-o celulă de difuzie a luminii, străbătută de un flux
de lumină de mare intensitate
o sursă laser care generează lumină la o lungime de undă adecvată măsurării
lumina dispersată este examinată sub un unghi specific de către un senzor
semnalul electronic emis este înregistrat

1- faza mobilă; 2 gaz; 3-nebulizare; 4-

evaporare;
5-detecţie; 6-tub încălzit (tub de drift);
7-sursa de lumină (laser); 8-
fotomultiplicator;
9-evacuare gaz rezidual
• de tip „liquid light scattering”
– măsoară lumina dispersată de către moleculele solutului aflat în efluentul lichid
– lichidele care conţin molecule mari dispersează lumina făcând posibilă detectarea lor

• de tip „evaporative light scattering”

– măsoară lumina dispersată de particulele de solut reziduale formate
– nebulizarea efluentului din coloana cromatografică
• într-un nebulizator concentric
– se introduce un flux de gaz încălzit - aer sau un gaz inert
– eluentul care părăseşte coloana cromatografică este atomizat continuu în mici picături
• parcurg un tub numit tub de drift
– solventul este evaporat,
– solutul se găseşte sub formă de particule solide fine transportate de gazul
atomizat
• particulele solide sunt trecute printr-un flux de lumină provenit de la o sursă laser, cu
heliu sau neon
• lumina dispersată de particule trece printr-o pereche de fibre optice
• este transmisă fotomultiplicatorului
– este procesată electronic
• apoi informaţia este preluată de un sistem computerizat de achiziţie a datelor sau de un
înregistrator potenţiometric
• 23. Detectori electrochimici utilizati in cromatografia lichida
detectori universali
se bazează pe proprietăţile electrice ale efluentului
prezintă o sensibilitate ridicată,
simplitate
are o largă arie de aplicabilitate
după parametrul măsurat, detectorii pot fi clasificaţi după:
constanta dielectrică (detectori capacitivi);
tensiune electrică (detectori potenţiometrici, pe bază de electrozi ion selectivi) – sunt prea specifici
pentru aplicaţii pe scară largă în cromatografia lichidă;
rezistenţă electrică (detectori conductometrici);
curent electric (detectori coulometrici, polarografici şi amperometrici).
• 24. Cromatografia lichid-solid. Tehnica clasica. Cromatografia lichida
cu faza normala
• separarea componenţilor amestecului de analizat se datorează diferenţelor de polaritate ale
acestora
• cu cât o moleculă este mai polară, cu atât creşte capacitatea ei de adsorbţie pe suprafeţe polare
– va fi mai puternic reţinută pe faza staţionară,
– desorbţia (eluarea) moleculelor foarte polare poate deveni dificilă.
• procesul de adsorbţie este folosit pentru molecule nepolare sau cu polaritate scăzută
• repartiţia este utilizată în cazul separării moleculelor polare.
• Ordinea de crestere a polaritatii compusilor organici implicit a adsorbţiei lor pe suprafeţe polare
este:
hidrocarburi saturate, hidrocarburi nesaturate, compuşi halogenaţi, aldehide, cetone, esteri,
compuşi cu grupări funcţionale (-OH, -NH2, -SH, -NO2), acizi, baze, săruri.
• O fază staţionară trebuie să permită doar adsorbţii reversibile ale moleculelor aflate în faza
mobilă, fără a interacţiona chimic cu acestea
• cele mai importante caracteristici ale unui bun adsorbant sunt:
– suprafaţă specifică mare;
– prezenţa grupărilor polare reactive;
– posibilitatea de reproducere a gradului de activare.
• În ordinea creascătoare a puterii de adsorbţie activitatea este determinată de polaritatea şi de
numărul centrilor de adsorbţie:
– zaharoză, celuloză, amidon, carbonat de calciu,sulfat de calciu, fosfat de calciu, carbonat de
magneziu, oxid de calciu, silicagel, cărbune de lemn, oxid de magneziu, oxid de aluminiu
(alumina).
• Faze staţionare
• trebuie să se limiteze la a absorbi reversibil moleculele aflate în faza mobilă, fără a
interacţiona chimic cu acestea
• alumina şi silicagelul
– materiale cu polaritate ridicată, care adsorb moleculele puternic
– în silicagel (un polimer al acidului ortosilicic) centrii de adsorbţie sunt atomii de oxigen
şi grupele silanol care formează cu uşurinţă legături de hidrogen cu moleculele polare
• prin derivatizare
– domeniu larg de activitate
– pe suprafaţa aluminei sunt centri de adsorbţie de alt tip, dar o parte din aceştia sunt
grupe -OH.
• activarea adsorbantului
• Faza stationara creşterea selectivităţii adsorbanţilor polari se poate realiza prin
impregnarea cu diferinţi agenţi ca:
– azotatul de argint pentru olefine,
– boraţi anorganici, wolframaţi, molibdaţi şi arseniţi pentru glicoli sau zaharuri,
– bisulfit pentru aldehide şi cetone,
– ionul Hg (II) pentru mercaptani,
– acid picric pentru hidrocarburi aromatice, etc.
• adsorbanţii acizi (silicagel) reţin preferenţial bazele în ordinea creşterii bazicităţii,
• adsorbanţii bazici (alumina) reţin compuşii acizi
• adsorbanţii nepolari (cărbunele) vor adsorbi preferenţial compuşi cu mase moleculare
• Alegerea fazei staţionare şi a gradului său de activitate este determinată de natura
probei:
– dacă componenţii probei sunt puternic polari şi adsorbiţi prea puternic
• desorbţia lor este dificilă, fiind posibile şi procese de chemosorbţie;
• analiţii puternic polari sunt mai bine separaţi pe adsorbanţi cu activitate
mică;
– analiţii cu polaritate redusă trebuie separaţi pe adsorbanţi cu polarităţi ridicate,
• în caz contrar ei vor elua prea repede, fără separarea lor
• Faze mobile un număr mare de solvenţi sau amestecuri de solvenţi solventul
trebuie
– să corespundă unor factori practici: viscozitate adecvată;stabilitatea;
compatibilitatea cu detectarea; solubilitatea în raport cu proba;
puritatea adecvată;îndepărtarea uşoară.
– să contribuie la o rezoluţie maximă pentru separarea probei în timp rezonabil
• pentru corelarea solvenţilor folosiţi drept faze de eluţie în cromatografia de
adsorbţie se utilizează un factor de polaritate
• gruparea solvenţilor în ordinea puterii cromatografice poartă numele de serie
eluotropică.
 Solvenţi utilizaţi în cromatografia de adsorbţie
· petrol uşor (eter de petrol,
hexan, heptan)
· ciclohexan
· tetraclorură de carbon
Creşte · toluen
putere · benzen
a · cloroform
de · eter etilic
eluţie · acetat de etil
· acetonă
· normal propanol
· etanol
· metanol
· apă
• 25.Cromatografia lichid-lichid. Tehnica clasica. Cromatografia lichida cu faza inversa
• Cromatografa lichidă cu fază inversă înlocuieşte la ora actuală, tehnicile clasice denumite
– cromatografie de repartiţie
– cromatografie lichid-lichid (LLC)
• mecanismul de retenţie este explicat pe baza proceselor de repartiţie a moleculelor analitului între două
faze lichide nemiscibile între ele.
• Tehnici clasice. Cromatografie de repartiţie, cromatografia lichid- lichid
• se bazează preponderent pe procese de repartiţie a compuşilor din amestec între faza mobilă lichidă şi faza
stationară,
– aflată tot în stare de agregare lichidă
• faza staţionară lichidă este depusă pe un suport solid, nemiscibil cu faza mobilă
– poate fi adsorbită fizic sau legată chimic pe suportulul solid
• ca material suport se utilizează silicagel, celuloză microcristalină, kieselgur, amidon, etc.
• fazele staţionare utilizate în cromatografia gaz-lichid pot fi utilizate şi în sistemele de repartiţie lichid-lichid,
– dar faza mobilă trebuie astfel aleasă încât să se evite desorbţia compuşilor de pe suportul solid
• EXEMPLU silicagel - umplutură într-o coloană cromatografică
• se trece un amestec de apă-metanol-acetat de etil
– fază mobilă
• la prima vedere s-ar părea că este vorba de cromatografie lichid-solid
• in realitate
– apa din faza mobilă se leagă prin legături de hidrogen de grupele silanol ale silicagelului (cu rol de
suport solid)
– se comportă ca o fază staţionară lichidă
• practic separarea probei
– are loc prin repartiţie între faza mobilă şi apa staţionară
• Tehnica modernă. Cromatografia cu fază inversă
• cea mai răspândită tehnică de separare pentru o gamă foarte largă de compuşi solubili în
solvenţi polari
• se bazează pe separarea analiţilor prin repartiţie între faza staţionară mai puţin polară şi faza
mobilă mai polară
• o dată cu inversarea polarităţii fazelor, se inversează şi ordinea de eluţie a compuşilor
• două mari avantaje:
– utilizarea unei faze mobile apoase, compatibilă cu cea mai mare parte a probelor apoase,
care nici nu necesită o etapă prea complicată de pretratare;
– aplicabilitatea la o gamă mai largă de compuşi cu polaritate diferită, inclusiv ionici.
• Faze stationare
• de tipul celor legate chimic obţinute prin derivatizarea silicagelului cu octadecilsilil
– care a dus la obţinerea fazelor cunoscute sub simbolul C18
• prin introducerea radicalului hidrocarbonat (18 atomi de carbon) s-a realizat schimbarea
polarităţii fazei staţionare,
– din polară
• dată de grupele silanol marginale
– în nepolară
• dată de radicalul hidrocarbonat
• faze noi polimerice
– pe bază de copolimer polistiren-divinilbenzen
• nu au la suprafaţă grupări reziduale silanol
• pot opera într-un interval de pH mai mare (1-13) decât fazele pe bază de silicagel
• Faze legate chimic
• C18
• pot avea introduse şi grupări marginale
– –CN, -NH2, -OH, -C6H5
• prezintă avantajul creşterii selectivităţii
– datorită contribuţiei lor la retenţia solutului
• prin interacţii suplimentare de tip
– dipol-dipol
» pe faze legate tip –CN
– legături de hidrogen
» pe faze legate tip -NH2, -OH
– interacţii π-π
» pe faze legate tip -C6H5
• Teoriile moderne consideră că retenţia în RP-LC scade
• cu scăderea conţinutului de apă
• cu creşterea conţinutului de aditivi organici în faza mobilă.
• costul ridicat al etanolului
• absorbţia în UV a acetonei
• viscozitatea ridicată a i-propanolului
 Cromatografia cu faza inversa

Cromatografia cu faza normala

Faza stationara - polara

faza mobila - nepolara

eluaeza mai intai analitii nepolari Faza stationara - nepolara

faza mobila - polara

eluaeza mai intai analitii polari

26. Care este diferenta dintre cromatografia pe hartie si cromatografia pe strat subtire?
• Cromatografia pe hârtie constă în trecerea unei faze mobile lichide prin structura poroasă a hârtiei - faza
staţionară
• hârtia este compusă din fibre de celuloză direcţionate în mod dezordonat celuloza este o împletitură de lanţuri
polimerice de hidraţi de carbon cu caracter hidrofil legate printr-un sistem stabil de legături de hidrogen
• apa sau alţi solvenţi foarte polari sunt strâns reţinuţi în sistemul celulozei hidrofile.
• drept fază mobilă se pot utiliza amestecuri de doi, trei sau mai mulţi solvenţi, soluţii de săruri şi soluţii tampon
• Dezavantaje : necesită timpi de developare mai lungi; zonele nu sunt întotdeauna clar definite
– în analizele cantitative exactitatea este desul de slabă; condiţiile de developare sunt dificil de reprodus
• Cromatografia pe strat subţire este o metodă simplă, flexibilă şi ieftină separările pe strat sunt influenţate de
procesele de adsorbţie, repartiţie, excludere sau schimb ionic
• avantaje: conduce la separări mai nete şi mai rapide, are o sensibilitate mai ridicată,
– se poate adapta mai uşor pentru separarea unor analiţi în concentraţii mai mari
• prezintă proprietăţile unei metode pe coloană
• stratul subţire constă dintr-un liant şi un suport activ
• suporţi - silicagelul, alumina, celuloza, diatomita şi diverşi polimeri organici
• lianţi - sulfatul de calciu, amidonul, dispersiile plastice şi bioxidul de siliciu hidratat.
•
• SAU ASA :
• Cromatografia plana este un procedeu ce se bazeaza pe fenomenul de adsorbtie, repartitie, excludere, difuziune
si schimb ionic. Se realizeaza pe hartie unde se intalneste fenomenul de repartitie sau pe strat subtire unde se
intalnesc toate cele patru mecanisme, dar mai mult adsorbtia si repartitia.
• In cromatografia pe hartie se folosesc pe post de faza mobila amestecuri de solventi, solutii de saruri sau solutii
tampon, iar prezinta dezavantaje ca timpii mari de developare, zonele nu se disting bine intotdeauna, exactitate
redusa.
• In schimb cromatografia pe strat subtire este simpla si ieftina, separarile sunt rapide, sensibilitate mare, se pot
adapta analiti in concentratii mai mari. Stratul subtire este constituit dintr-un liant (amidon,sulfat de
calciu,bioxidul de siliciu hidratat) si un suport activ ca silicagelul, alumina, celuloza, polimeri organici.
• 27. Cromatografia plana. Procedeu experimental
• Fazele mobile in cromatografia plana - amestecuri de solvenţi:
– izopropanol – amoniac – apă; n-butanol – acid acetic – apă;
– apă – fenol; formamidă – cloroform; formamidă – cloroform – benzen;
– formamidă – benzen; formamidă – benzen – ciclohexan;
– dimetilformamidă – ciclohexan; kerosen – izopropanol;
– ulei de parafină – dimetilformamidă – metanol – apă.
Procedeul experimental :
• Tratamentul pregătitor:
– pentru plăci unde predomină adsorbţia se activează suportul
– pentru hârtie trebuie introdusă faza staţionară lichidă
• Aplicarea probei
– probele sunt aplicate sub forma unor spoturi în apropierea marginii inferioare
a hârtiei sau stratului subţire, la distanţa de 1-2 cm una faţă de cealaltă
• Developarea
– camera de developare - atmosfera este saturată cu fază mobilă
– developarea ascendentă - faza mobilă urcă din rezervor pe hârtie sau pe stratul
subţire,
– developarea descendentă - faza mobilă coboară din rezervor
28. Cromatografia cu fluide supercritice.
• este o tehnică hibridă ce prezintă caracteristici comune atât cu cromatografia de gaze,
cât şi cu cromatografia de lichide.
• se pot separa şi determina compuşi ce nu se pot analiza în mod adecvat nici prin
cromatografia de gaze, nici prin cea de lichide
– compuşi nevolatili sau labili termic
– compuşi care nu conţin grupări funcţionale potrivite pentru detecţie prin tehnicile
spectrometrice sau electrochimice folosite în cromatografia de lichide.
• Temperatura supercritică a unei substanţe este temperatura peste care, indiferent de
presiune, substanţa nu mai poate exista în fază lichidă.
• Presiunea de vapori a unei substanţe la temperatura sa critică reprezintă presiunea sa
critică.
• Substanţa care se găseşte la temperaturi şi presiuni mai mari, dar apropiate de valorile
critice se află în stare de fluid supercritic. Variabile instrumentale şi experimentale
• presiunile şi temperaturile necesare producerii de fluide supercritice din gaze şi lichide
obişnuite se găsesc în limitele de funcţionare a echipamentelor utilizate în HPLC
• instrumentele pentru cromatografia de fluide supercritice sunt asemănătoare cu aceste
echipamente.
• este necesar un cuptor de termostatare a coloanei pentru a controla cu precizie
temperatura fazei mobile
• este necesar un dispozitiv de contrapresiune denumit restrictor pentru a menţine
presiunea coloanei la o valoare predeterminată înaintea transformării efluentului
coloanei, în vederea detecţiei, din fluid supercritic în gaz.
 29. Tehnici cuplate
• Scopul oricărei analize chimice este rezolvarea unei probleme
– legată de determinarea compoziţiei unei probe
– prin caracterizarea calitativă şi cantitativă a amestecurilor complexe
– în condiţii care să asigure obţinerea unui rezultat cât mai rapid şi cu un grad cât mai mare de
încredere
• este nevoie de mai multe măsurători, prin metode şi tehnici diferite
• constau în combinarea unor sisteme de separare analitică (cromatografie sau electroforeză capilară)
cu sisteme analitice de determinare calitativă, capabile să furnizeze informaţii structurale (tehnici
spectrometrice)
• tehnicile spectrometrice sunt o sursă bogată în informaţii structurale (calitative, de identificare), dar
prezintă două limitări practice:
– uneori este dificilă obţinerea de informaţii cantitative doar din semnalele acestora;
– pentru identificări de încredere necesită probe de puritate cât mai mare, pentru a evita
influenţa interferenţilor.
• tehnicile cromatografice şi electroforetice oferă informaţii foarte bune:
– cantitative, prin evaluarea concentraţiei componenţilor prin aria sau înălţimea picurilor.
– referitoare la complexitatea probelor, prin posibilitatea de separare a componenţilor probelor
complexe;
• termenul din limba engleză „hyphenated tehniques” (tehnici legate/cu cratimă) este unul extrem de
sugestiv
– se referă la legarea efectivă a celor două (uneori trei) tehnici care permit analiza, relativ
simultană, a aceleiaşi probe în acelaşi timp
• tehnici cuplate – respectă ideea de „legare” a celor două sisteme de determinare
• TEHNICI CUPLTE diferenţierea o dă însăşi necesitatea dezvoltării tehnicilor
cuplate: obţinerea informaţiei structurale
– care să confirme determinarea calitativă obţinută cu ajutorul unui detector
„obişnuit”, bazat pe sistem de detecţie indirectă
• diferenţa dintre informaţia obţinută din LC cu detector UV şi cuplajul LC-DAD
(UV) este:
• detectorul UV este capabil doar să pună în evidenţă trecerea prin coloană a
unor compuşi cu grupări funcţionale care absorb în UV
– această informaţie nu este una structurală directă, ci identificarea s-a făcut
indirect, prin comparare cu alte sisteme de informaţie;
• dacă detectorul UV este de tip DAD
– permite ridicarea spectrului UV al compusului separat, care confirmă
identificarea acestuia pe baza informaţiei structurale directe (spectrul).
 Tehnici cuplate
Sistem de separare Sistem de detecţie cuplat Simbol
Cromatografia gazoasă spectrometrie de emisie în plasmă GC-ICP
cuplată inductiv
spectrometrie de mobilitate ionică GC-IMS
spectrometrie de infraroşu cu GC-FTIR
transformare Fourier
spectrometrie de masă GC-MS
spectrometrie de masă cu dublu GC-MS-
cuplaj MS
Cromatografie lichidă de înaltă spectrometrie UV (DAD) HPLC-
performanţă DAD
spectrometrie de infraroşu cu HPLC-
transformare Fourier FTIR
spectrometrie de masă HPLC-MS
spectrometrie de fluorescenţă HPLC-
moleculară FLD-DAD
spectrometrie de rezonanţă HPLC-
RAMAN RAMAN
spectrometrie de rezonanţă HPLC-
magnetică nucleară NMR
 Tehnici cuplate

Sistem de separare Sistem de detecţie cuplat Simbol

Cromatografie cu fluide spectrometrie UV (DAD) -DAD
supercritice spectrometrie de masă -MS

Cromatografie pe strat subţire spectrometrie de fluorescenţă TLC-FLD

moleculară
spectrometrie de infraroşu cu TLC-FTIR
transformată Fourier
spectrometrie de rezonanţă TLC-N
RAMAN
spectrometrie de masă TLC-MS
Electroforeza capilară spectrometrie UV (DAD) CE-DAD
spectrometrie de masă CE-MS
spectrometrie UV (DAD) MECK-
DAD
spectrometrie de fluorescenţă MECK-
moleculară FLD
spectrometrie de masă MECK-MS
• Cuplarea tehnicilor de separare cu spectrometria de masă
• separarea cromatografică a componenţilor unui amestec urmată de analiza acestora, pe
rând, cu ajutorul unui spectrometru de masă;
• cuplarea directă a celor două sisteme de analiză,
– compuşii separaţi într-un cromatograf fiind transferaţi într-un spectrometru de masă
şi identificaţi,
• acesta devenind astfel “detector cromatografic”;
• tehnica prin cuplare este mult mai avantajoasă pentru că reduce timpul de analiză.
• prin cuplarea GC-MS s-au obţinut performanţe considerabile, în special în analiza
poluanţilor organici din atmosferă, reuşindu-se separarea şi identificarea a unui număr
de peste 100 de componenţi prezenţi în aer
• tehnica GC-MS nu este adecvată separării unui număr mare de compuşi organici,
datorită limitărilor impuse de volatilitate şi labilitatea lor termică
• limitează aplicarea GC pentru aproximativ 60% din compuşii organici:
– nu este aplicabilă substanţelor cu volatilitate scăzută, datorită utilizării unei faze
mobile în stare gazoasă;
– nu este aplicabilă substanţelor cu labilitate termică pronunţată, deoarece există
riscul modificărilor structurale ireversibile, survenite în procesul de volatilizare.
• GC-MS-MS
– primul spectrometru serveşte la izolarea ionilor moleculari ai diferiţilor compuşi
prezenţi în probe, care sunt ulterior preluaţi, pe rând, în al doilea spectrometru de
masă.
• cuplarea HPLC-MS este mai complexă
– faza mobilă este un lichid - trebuie adus în condiţiile de transfer în camera de ionizare a
spectrometrului de masă
– soluţia găsită a constat în utilizarea sărurilor de amoniu (care sublimează uşor) drept
aditiv în faza mobilă
– utilizarea HPLC-MS impune în exclusivitate operarea în condiţii izocratice şi o
compoziţie a fazei mobile bogată în solvenţi organici.
• cuplările TLC-MS şi CE-MS sunt realizabile şi utilizate în analize complexe, dar cu aceleaşi
condiţii impuse cuplajului HPLC-MS
• cuplarea SFC-MS -1980,
– mai uşor de realizat decât tandemul LC-MS datorită uşurintei transferului fluidului
supercritic în camera de ionizare a MS.
– dezavantaje:
– efectul presiunii asupra sursei de ionizare a MS şi expansiunea fazei mobile.
• Cuplarea tehnicilor de separare cu alţi detectori spectrometrici
• Cuplajul GC-FTIR
– există disponibile baze de date (biblioteci) de spectre şi sisteme de căutare
computerizată pentru prelucrarea rapidă a datelor
– uneori apar dificultăţi la compararea spectrelor efluenţilor gazoşi obţinute prin GC-FTIR
cu spectrele din bibliotecile de date, corespunzătoare probelor solide sau lichide.
• sisteme tandem dezvoltate doar la scară de laborator
– HPLC-NMR; HPLC-RAMAN; HPLC-FLD
• 30. Propuneti un procedeu analitic complet pentru analiza hidrocarburilor
policiclice aromatice din apa de mare.
• Prelevarea probelor : se ia proba de apa de la diferite adancimi cu ajutorul unor recipente de sticla(cu dop de
sticla) . Trebuie etichetata cu data locul de unde s-a recoltat ,conditiile climatice .mergem la laborator cu proba.
• Metoda cromatografica folosita este cromatografia de gaze cu detectie spectrometria de masa(GC-
MS).detectorul ajuta la identificarea componentilor.
• Pregatirea probei : se ia 1 l de apa . Extragem hidrocarburile printr-o extractie lichid-lichid.apa se introduce in
palnia de separare impreuna cu solventul organic(hexan). Se face extractia cu volume mici de solvent organic
( extractele se aduna intr-un pahar). Apoi se trece prin coloanele de separare (colonite) in care se gasesc
anumiti absorbanti (alumina si silicagel). Are loc etapa de clean-up pt a se indeparta impuritatile si a retine
interferentele. Apoi facem etapa de concentrare .introducem extractul la un rotoevaporator 5-10 ml . Trebuie sa
ajungem la 1 ml . Apoi injectam acest 1 ml in cromatograf . Separarea se bazează pe repartiţia diferită a
componenţilor între o fază mobilă gazoasă şi o fază staţionară.Obtinem cromatograma.
• Interpretarea rezultatelor
• Analiza cantitativa constă în determinarea concentraţiei (sau a cantităţii) analiţilor separaţi. Presupune patru
etape: separarea compuşilor (obţinerea cromatogramei); identificarea compuşilor corespunzători picurilor
individuale; determinarea înălţimii sau ariei picurilor; corelarea înălţimii/ariei picurilor cu concentraţia
componentului
• se utilizează:
– înălţimea picurilor – pentru picuri înguste
– aria picurilor – pentru picuri mai largi
suprafaţa integrată a unui pic este direct proporţională cu cantitatea de solut eluat
Alegem Metoda de normalizare interne
• compoziţia procentuală este determinată prin măsurarea ariei fiecărui pic şi împărţirea ariilor individuale la
aria totală
• aceasta metoda presupune
– că au fost eluati toti compusii probei
– că răspunsul detectorului este acelaşi pentru fiecare compus
• rezultatul este dat sub forma concentratiei procentuale iar ordinul este de ppb
• 31. Propuneti un procedeu analitic complet pentru analiza pesticidelor
organoclorurate din lapte.
• Prelevarea probei : se cumpara o cutie de lapte pt analiza. Metoda cromatografica folosita este cromatografia
gazoasa cu detectori cu captura de electroni care este un detector specific.
• Pregatirea probei : se indeparteaza grasimile din lapte. Se ia 1 l de lapte din cate extragem hidrocarburile prin
extractia lichid-lichid. Laptele este introdus in palnia de separare impreuna cu solventul organic(hexan). Se face
extractia cu volume mici de solvent organic ( extractele se aduna intr-un pahar). ). Apoi se trece prin coloanele de
separare (colonite) in care se gasesc anumiti absorbanti (alumina si silicagel). Are loc etapa de clean-up pt a se
indeparta impuritatile si a retine interferentele. Apoi facem etapa de concentrare .introducem extractul la un
rotoevaporator 5-10 ml . Trebuie sa ajungem la 1 ml . Apoi injectam acest 1 ml in cromatograf . Separarea se
bazează pe repartiţia diferită a componenţilor între o fază mobilă gazoasă şi o fază staţionară.Obtinem
cromatograma.
• Detectorul cu captura de electroni este un detector specific pentru molecule care au functionale electronegative .

• Interpretarea rezultatelor
• Analiza cantitativa constă în determinarea concentraţiei (sau a cantităţii) analiţilor separaţi. Presupune patru
etape: separarea compuşilor (obţinerea cromatogramei); identificarea compuşilor corespunzători picurilor
individuale; determinarea înălţimii sau ariei picurilor; corelarea înălţimii/ariei picurilor cu concentraţia
componentului
• se utilizează:
– înălţimea picurilor – pentru picuri înguste
– aria picurilor – pentru picuri mai largi
suprafaţa integrată a unui pic este direct proporţională cu cantitatea de solut eluat
Alegem Metoda de normalizare interne
• compoziţia procentuală este determinată prin măsurarea ariei fiecărui pic şi împărţirea ariilor individuale la aria
totală
• aceasta metoda presupune
– că au fost eluati toti compusii probei
– că răspunsul detectorului este acelaşi pentru fiecare compus
• rezultatul este dat sub forma concentratiei procentuale iar ordinul este de ppb
• 32. Propuneti un procedeu analitic complet pentru analiza impurificatorilor din propilena polimerizabila. impurificatori:
metan etan etilena propan i-butan alena n-butan cis-butena i-butena 1-butena propin1.3-butadiena
• Prelevarea probei : se realizeaza prin expansiunea intr-un vas/ recipient din care gazul poate fi ulterior evacuat in vederea analizei.Vasele de colectare
sunt confectionate din sticla prevazute cu un orificiu de intrare si unul de iesire . Trebuie sa se cunoasca volumul vasului, temperatura si presiunea
mediului de unde se face colectarea. Metoda cromatografica folosita este cromatografia gazoasa cu detector spectometru de masa.MS-GC
• Pregatirea probei. propilena este un gaz si o prelevez pe faza solida
• materiale adsorbante: cărbune activ, gel de silice
• au proprietatea de a fixa vaporii unui număr mare de compuşi organici
• analiţii sunt desorbiţi din umplutură cu un solvent sau un amestec de solvenţi selectivi
pe cantitatea fixată un tub
– permite să se calculeze concentraţia medie a vaporilor analitului aflat în gazul prelevat pe parcursul pompării
– cantitatea de substanţă reţinută se determină gravimetric
– apoi se extrage (desoarbe) de pe filtru cu un amestec potrivit de solvenţi
– utilizarea coloanelor adsorbante pentru determinarea cantitativa a concentraţiilor mici de compuşi moleculari în stare de vapori dintr-o probă
gazoasă (atmosferă poluată)
– se trece un volum determinat de probă gazoasă printr-o coloană mică de unică folosinţă
– o pompă debitmetrică asigură aspirarea unui volum de gaz în coloană
• compuşii adsorbiţi sunt recuperaţi
– prin extracţia cu solvenţi (sulfură de carbon)
– prin desorbţie termică
• nu diluează analiţii
• nici nu introduce impurităţi
• este adaptabilă pentru determinarea ulterioară prin CG
– coloana este introdusă într-un cuptor special în care se poate atinge rapid (câteva secunde) o creştere a temperaturii până la
3500C
– compuşii desorbiţi sunt transferaţi apoi direct în injectorul cromatografului.
• Separarea se bazează pe repartiţia diferită a componenţilor între o fază mobilă gazoasă şi o fază staţionară.Obtinem cromatograma.
• Interpretarea rezultatelor
• Analiza cantitativa constă în determinarea concentraţiei (sau a cantităţii) analiţilor separaţi. Presupune patru etape: separarea compuşilor (obţinerea
cromatogramei); identificarea compuşilor corespunzători picurilor individuale; determinarea înălţimii sau ariei picurilor; corelarea înălţimii/ariei
picurilor cu concentraţia componentului
Alegem Metoda de normalizare interne
• compoziţia procentuală este determinată prin măsurarea ariei fiecărui pic şi împărţirea ariilor individuale la aria totală
• aceasta metoda presupune
– că au fost eluati toti compusii probei
– că răspunsul detectorului este acelaşi pentru fiecare compus
• 33. Propuneti un procedeu analitic complet pentru analiza vitaminelor
hidrosolubile din sucuri de fructe
• Prelevarea probei: cumparam o cutie de suc de fructe si luam o proba din aceasta. Metoda cromatografica
folosita este cea HPLC cu detectori de absorbtie moleculara in UV viz cu retea de diode. Detectori de
absorbtie moleculara in UV viz cu retea de diode au o lampa de deuteriu sau wolfram o retea de difractie
care au posibilitatea de a inregistra continuu spectrul efluentului . Pot reda un spectru tridimensional al
absorbtiei compusilor in functie de lungimea de unda si de timp ceea ce duce la identificarea compusilor
separati.
• Pregatirea probei : Se face extractie lichid-lichid cu volume mici de solvent organic ( extractele se aduna
intr-un pahar). Apoi se trece prin coloanele de separare (colonite) in care se gasesc anumiti absorbanti
(alumina si silicagel). Are loc etapa de clean-up pt a se indeparta impuritatile si a retine interferentele. Apoi
facem etapa de concentrare . Introducem extractul la un rotoevaporator 5-10 ml . Trebuie sa ajungem la 1
ml . Apoi injectam acest 1 ml in cromatograf . Separarea se bazează pe repartiţia diferită a componenţilor
între o fază mobilă gazoasă şi o fază staţionară.
• Interpretarea rezultatelor
• Analiza cantitativa constă în determinarea concentraţiei (sau a cantităţii) analiţilor separaţi. Presupune
patru etape: separarea compuşilor (obţinerea cromatogramei); identificarea compuşilor corespunzători
picurilor individuale; determinarea înălţimii sau ariei picurilor; corelarea înălţimii/ariei picurilor cu
concentraţia componentului
• se utilizează:
– înălţimea picurilor – pentru picuri înguste
– aria picurilor – pentru picuri mai largi
suprafaţa integrată a unui pic este direct proporţională cu cantitatea de solut eluat
Alegem Metoda de normalizare interne
• compoziţia procentuală este determinată prin măsurarea ariei fiecărui pic şi împărţirea ariilor
individuale la aria totală
• aceasta metoda presupune
– că au fost eluati toti compusii probei
– că răspunsul detectorului este acelaşi pentru fiecare compus
• 34. Propuneţi un procedeu analitic complet pentru analiza
policlorobifenililor din organisme marine.
• Prelevarea probei : este o matrice solida. Se iau cat mai multe portiuni din diferite parti ale materialului care se
sfarama , iar dupa omogenizarea amestecului se trece la reducerea marimii probelor prin diverse metode : probele
prelevate se stocheaza in recipiente din materiale inerte . Se foloseste cromatografia gazoasa cu detector de
captura de electroni care este un detector specific.
• Pregatirea probei : Realizam o extractie Soxhlet care se bazeaza pe principiul extractiei lichid-solid. Astfel proba
solida fin macinata este plasata intr-un cartus Soxhlet confectionat din hartie de filtru cu rezistenta mecanica marita
care este plasat in aparatul Soxhlet. Solventul de extractie refluxat (condensat) extrage din cartusul cu proba
compusii solubili. Extractia Soxhlet decurge relativ incet (12 h -24 h) dar procesul are loc fara sa fie asistat.
Extractoarele uzuale utilizeaza sute de ml de solvent pur si foarte scump. Extractul rezultat este suspus extractiei
lichid-lichid . Se introduce in palnia de separare impreuna cu solventul organic (extractele se aduna intr-un pahar).
Apoi se trece prin coloanele de separare (colonite) in care se gasesc anumiti absorbanti (fluorisilul ). Apoi facem
etapa de concentrare. Introducem extractul la un rotoevaporator 5-10 ml . Trebuie sa ajungem la 1 ml . Apoi
injectam acest 1 ml in cromatograf . Separarea se bazează pe repartiţia diferită a componenţilor între o fază mobilă
gazoasă şi o fază staţionară.Obtinem cromatograma.
• Interpretarea rezultatelor
• Analiza cantitativa constă în determinarea concentraţiei (sau a cantităţii) analiţilor separaţi. Presupune patru etape:
separarea compuşilor (obţinerea cromatogramei); identificarea compuşilor corespunzători picurilor individuale;
determinarea înălţimii sau ariei picurilor; corelarea înălţimii/ariei picurilor cu concentraţia componentului
• se utilizează:
– înălţimea picurilor – pentru picuri înguste
– aria picurilor – pentru picuri mai largi
suprafaţa integrată a unui pic este direct proporţională cu cantitatea de solut eluat
Alegem Metoda de normalizare interne
• compoziţia procentuală este determinată prin măsurarea ariei fiecărui pic şi împărţirea ariilor individuale la aria
totală
• aceasta metoda presupune
– că au fost eluati toti compusii probei
– că răspunsul detectorului este acelaşi pentru fiecare compus
• 35.Propuneti un procedeu analitic complet pentru analiza pesticidelor organofosforice
din cereale
• Prelevrarea probei : prelevam proba dintr-un siloz cu ajutorul unei spatule si se pun intr-un recipient din material inert. Folosim
cromatografia gazoasa cu detector termo-ionic . Acest detector justifică utilizarea detecţiei termoionice la determinarea
pesticidelor care conţin fosfor
• efluentul coloanei se amestecă cu hidrogenul, trece prin flacără şi se arde
• gazul cald rezultat curge prin jurul unei bile de silicat de rubidiu monovalent încălzită electric
• se transformă într-o plasmă cu temperatura de 600 – 800 oC
• rezultatul constă într-un curent ionic mare
• este selectiv pentru compuşii organici care conţin fosfor sau azot
• Pregatirea probei : Realizam o extractie Soxhlet care se bazeaza pe principiul extractiei lichid-solid. Astfel proba solida fin
macinata este plasata intr-un cartus Soxhlet confectionat din hartie de filtru cu rezistenta mecanica marita care este plasat in
aparatul Soxhlet. Solventul de extractie refluxat (condensat) extrage din cartusul cu proba compusii solubili. Extractia Soxhlet
decurge relativ incet (12 h -24 h) dar procesul are loc fara sa fie asistat. Extractoarele uzuale utilizeaza sute de ml de solvent pur
si foarte scump. Extractul rezultat este suspus extractiei lichid-lichid . Se introduce in palnia de separare impreuna cu solventul
organic. Se face extractia cu volume mici de solvent organic ( extractele se aduna intr-un pahar). Apoi se trece prin coloanele
de separare (colonite) in care se gasesc anumiti absorbanti . Apoi facem etapa de concentrare .introducem extractul la un
rotoevaporator 5-10 ml . Trebuie sa ajungem la 1 ml . Apoi injectam acest 1 ml in cromatograf . Separarea se bazează pe
repartiţia diferită a componenţilor între o fază mobilă gazoasă şi o fază staţionară.Obtinem cromatograma.
• Interpretarea rezultatelor
• Analiza cantitativa constă în determinarea concentraţiei (sau a cantităţii) analiţilor separaţi. Presupune patru etape: separarea
compuşilor (obţinerea cromatogramei); identificarea compuşilor corespunzători picurilor individuale; determinarea înălţimii sau
ariei picurilor; corelarea înălţimii/ariei picurilor cu concentraţia componentului
• se utilizează:
– înălţimea picurilor – pentru picuri înguste
– aria picurilor – pentru picuri mai largi
suprafaţa integrată a unui pic este direct proporţională cu cantitatea de solut eluat
Alegem Metoda de normalizare interne
• compoziţia procentuală este determinată prin măsurarea ariei fiecărui pic şi împărţirea ariilor individuale la aria totală
• aceasta metoda presupune
– că au fost eluati toti compusii probei
– că răspunsul detectorului este acelaşi pentru fiecare compus
• 36. Propuneti un procedeu analitic complet pentru analiza compuşilor
aromatici din băuturi alcoolice distilate
• Prelevarea probei –recoltarea se face direct in vase de sticla care nu distruge integritatea chimica a
componentilor . Pt analiza probelor se trateaza individual sau se amesteca intre ele, dupa omogenizare se
recolteaza cu seringi ,cilindri gradati sau pipete. Metoda folosita este cromatografia lichida cu detectori
de absorbtie moleculara in UV-vis .
• Pregatirea probei – se ia o cantitate din bautura si o supunem extractiei lichid-lichid. Se introduce in
palnia de separare impreuna cu solventul organic . Se face extractia cu volume mici de solvent organic
( extractele se aduna intr-un pahar). Apoi se trece prin coloanele de separare (colonite) in care se gasesc
anumiti absorbanti . Apoi facem etapa de concentrare .introducem extractul la un rotoevaporator 5-10 ml .
Trebuie sa ajungem la 1 ml . Apoi injectam acest 1 ml in cromatograf . Separarea se bazează pe repartiţia
diferită a componenţilor între o fază mobilă gazoasă şi o fază staţionară.Obtinem cromatograma.
• Interpretarea rezultatelor
• Analiza cantitativa constă în determinarea concentraţiei (sau a cantităţii) analiţilor separaţi. Presupune
patru etape: separarea compuşilor (obţinerea cromatogramei); identificarea compuşilor corespunzători
picurilor individuale; determinarea înălţimii sau ariei picurilor; corelarea înălţimii/ariei picurilor cu
concentraţia componentului
• se utilizează:
– înălţimea picurilor – pentru picuri înguste
– aria picurilor – pentru picuri mai largi
suprafaţa integrată a unui pic este direct proporţională cu cantitatea de solut eluat
Alegem Metoda de normalizare interne
• compoziţia procentuală este determinată prin măsurarea ariei fiecărui pic şi împărţirea ariilor
individuale la aria totală
• aceasta metoda presupune
– că au fost eluati toti compusii probei
– că răspunsul detectorului este acelaşi pentru fiecare compus
• rezultatul este dat sub forma concentratiei procentuale iar ordinul este de ppb
• 37. Propuneti un procedeu analitic complet pentru analiza carotenoizilor
din morcovi
• Prelevarea probei : luam morcovi din diferite locuri de pe camp . Luam probe din diferite parti ale morcovului si le
punem intr-un recipient de sticla. Ca metoda cromatografica se utilizeaza HPLC cu detector de absorbtie
moleculara in UV-viz(universal)
• Pregatirea probei : Realizam o extractie Soxhlet care se bazeaza pe principiul extractiei lichid-solid. Astfel proba
solida fin macinata este plasata intr-un cartus Soxhlet confectionat din hartie de filtru cu rezistenta mecanica marita
care este plasat in aparatul Soxhlet. Solventul de extractie refluxat (condensat) extrage din cartusul cu proba
compusii solubili. Extractia Soxhlet decurge relativ incet (12 h -24 h) dar procesul are loc fara sa fie asistat.
Extractoarele uzuale utilizeaza sute de ml de solvent pur si foarte scump. Extractul rezultat este suspus extractiei
lichid-lichid . Se introduce in palnia de separare impreuna cu solventul organic (extractele se aduna intr-un pahar).
Apoi se trece prin coloanele de separare (colonite) in care se gasesc anumiti absorbanti (fluorisilul ). Apoi facem
etapa de concentrare .introducem extractul la un rotoevaporator 5-10 ml . Trebuie sa ajungem la 1 ml . Apoi
injectam acest 1 ml in cromatograf . Separarea se bazează pe repartiţia diferită a componenţilor între o fază mobilă
gazoasă şi o fază staţionară.Obtinem cromatograma.
• Interpretarea rezultatelor
• Analiza cantitativa constă în determinarea concentraţiei (sau a cantităţii) analiţilor separaţi. Presupune patru etape:
separarea compuşilor (obţinerea cromatogramei); identificarea compuşilor corespunzători picurilor individuale;
determinarea înălţimii sau ariei picurilor; corelarea înălţimii/ariei picurilor cu concentraţia componentului
• se utilizează:
– înălţimea picurilor – pentru picuri înguste
– aria picurilor – pentru picuri mai largi
suprafaţa integrată a unui pic este direct proporţională cu cantitatea de solut eluat
Alegem Metoda de normalizare interne
• compoziţia procentuală este determinată prin măsurarea ariei fiecărui pic şi împărţirea ariilor individuale la aria
totală
• aceasta metoda presupune
– că au fost eluati toti compusii probei
– că răspunsul detectorului este acelaşi pentru fiecare compus
• rezultatul este dat sub forma concentratiei procentuale iar ordinul este de ppb
• 38. Propuneţi un procedeu analitic complet pentru separarea Cu si Zn din alamă
• Prelevarea probei : luam o bucata de alama . Alama este un aliaj al cuprului si zincului. Spectrometria de absorbtie moleculara
in vizibil
• Pregatirea probei : Dezagregarea alamei : proba de alama (0.1 g) cantarita intr-un pahar Berzelius curat de 200-250mL, se
dezagrega cu 10-15 mL HNO3 concentrat la rasina. Se acopera paharul cu o sticla de ceas si se incalzeste pe o baie de apa sau de
nisip pana cand tot aliajul a trecut in solutie. Se fierbe apoi solutia pt indepartarea oxizilor de azot si se trece cantitativ intr-un
balon cotat de 100 mL din care se va lua cu o pipeta gradata uscata o cota parte care va fi supusa separarii.
• Pregatirea rasinii – rasina schimbatoare de anioni puternic bazica Amberlite aflata intr-o coloana de sticla se activeaza in forma
Cl- prin spalare cu HCl 4 M (30 mL solutie) si apoi se spala cu apa distilata pana la reactie negativa pt ionii Cl-(proba cu AgNO3)
• Prin coloana se trec 50 mL solutie HCl 2.5M cu viteza de 1 mL/minut .In palnia de la capatul coloanei se introduc 20 mL HCl 2.5M
si proba de alama dezagregata se omogenizeaza amestecul prin rotirea usoara a palniei si se trece solutia prin coloana cu viteza
mica . Efluentul se prinde succesiv in cilindri gradati de 25mL . Palnia si rasina se spala cu HCl 2.5M in portiuni de catre 20 mL care
se trec prin coloana pana se obtine o proba de efluent care nu mai contine Cu2+ (proba de ferocianura de potasiu). Toate
solutiile de efluent de la punctul anterior se prind in cilindrii de 25 mL succesiv. Continutul fiecarui cilindru se trece cantitativ in
cate un balon cotat de 50 mL in care se introduc si solutiile de la spalarea cilindrului cu apa distilata. In fiecare balon cotat se
introduc cate 10 mL de NH3 concentrat si se aduce pana la semn cu apa distilata. Se citeste absorbanta la lungimea de unda de
600 nm, fata de apa distilata. Pt stabilitatea cantitatii de cupru din fiecare fractiune de efluent se foloseste o curba de etalonare
care se traseaza prin masurarea absorbantei unor probe care contine 0.25,0.5,0.75,1.0,1.25,1.5 mL dintr-o solutie etalon 0.1 M
de Cu(II) ,5 mL NH3 concentrat si apa distilata pana la semn in balon de 50 ml.
• Se traseaza curba de elutie a cuprului –cantitatea mg in functie de volumul de efluent mL
• Se elueaza zincul ramas fixat in rasina cu HCl 0.03 M . Solutiile de efluent se colecteaza in cilindri gradati de 25 mL succesiv.
Continutul fiecarui cilindru se trece cantitativ in cate un pahar conic curat in care se introduc si solutiile de la spalarea cilindrului
cu apa distilata. Se continua eluarea cu HCl 3* 10 la minus 2 M pana se obtine o proba de efluent fara zinc (proba cu ditizona)
• In fiecare fractiune de efluent se determina zincul prin titrare cu solutie de complexan III 0.01 N in prezenta de 15 mL (prima
portiune) si 7.5 mL (celelalte doua portiuni) de solutie tampon amoniac clorura de amoniu folosind ca indicator eriocrom negru
T. Se traseaza curba de elutie a zincului –cantitatea mg de zinc in functie de volumul de efluent.
• Trasarea spectrului de absorbtie al complexului Cu-amoniac – solutia ce contine complexul de Cu cu amoniacul se introduce intr-
o cuva de cuart si se traseaza spectrul de absobtie la spectrometru.
• Tasarea curbei de etalonare – pt trasarea curbei de etalonare se introduc volume de solutie etalon 0.1 M de Cu(II) exact
masurate cu microbiureta in baloane cotate de 50 mL astfel incat concentratia in Cu(II) sa se incadreze 0.5-3 mmoli/L -
0.25;0.5;0.75;1.0;1.25;1.5; 5 mL NH3 concentrat si apa distilata pana la semn in balon de 50 mL. Va aparea curba de calibrare .
• Masurarea concentratiei probelor necunoscute (efluentii dupa separarea Cu de Zn) – va aparea concentratia calculata.
• 39. Propuneţi un procedeu analitic complet pentru
separarea pigmenţilor clorofilei.
• Prelevarea probei : luam niste frunze pe care le maruntim. Trebuie sa separam clorofilele A,B si a
xantofilelor dintr-un extract metanolic prin cromatografia pe coloana.
• Pregatirea probei: Realizam o extractie Soxhlet care se bazeaza pe principiul extractiei lichid-
solid. Astfel proba solida fin macinata este plasata intr-un cartus Soxhlet confectionat din hartie
de filtru cu rezistenta mecanica marita care este plasat in aparatul Soxhlet. Solventul de extractie
refluxat (condensat) extrage din cartusul cu proba compusii solubili. Extractia Soxhlet decurge
relativ incet (12 h -24 h) dar procesul are loc fara sa fie asistat. Extractoarele uzuale utilizeaza sute
de ml de solvent pur si foarte scump.
• Separarea componentilor clorofilei dintr-un extract organic se bazeaza pe adsorbtia lor diferita pe
o faza stationara formata din zahar si amidon. Trecand extractul in eter de petrol prin coloana
cromatografica xantofilele de culoare galbena avanseaza rapid prin coloana , clorofila B se retine
prin adsorbtie la capatul coloanei iar clorofila A avanseaza incet sub actiunea eluanta a eterului de
petrol in urma xantofilelor. Dupa colectarea fractiunilor de efluent care contine xantofilele si
clorofia A componenta urmatoare clorofila B se elueaza trecand prin coloana o solutie de alcool
izopropilic in eter de petrol 7.5 %. Componentele clorofilei se determina cantitativ
spectrometric( spectometru UV-vis)
• Interpretarea rezultatelor valorile absorbantelor se extrapoleaza pe curbele de etalonare
realizate cu solutii etalon( de concentratii cunoscute) in pigmenti. In cazul in care nu sunt
disponibile etaloane de pigmenti se poate apela la metoda spectrometrica de determinare
cantitativa a pigmentilor astfel : se masoara absorbantele extractului metanolic care contine cei 3
pigmenti la 3 lungimi de unda diferie. Concentratiile pigmentilor asimilatori se determina cu
ajutorul anumitor formule .
• 40. Propuneti un procedeu analitic complet pentru analiza compusilor
fenolici din vin
• Prelevarea probei : dintr-un sortiment de vin se ia o proba care se pune intr-un vas de sticla. . Ca
metoda cromatografica se utilizeaza HPLC cu detector de absorbtie moleculara in UV-
viz(universal)
• Pregatirea probei : Se face extractie lichid-lichid cu volume mici de solvent organic ( extractele se
aduna intr-un pahar). Apoi se trece prin coloanele de separare (colonite) in care se gasesc anumiti
absorbanti (alumina si silicagel). Are loc etapa de clean-up pt a se indeparta impuritatile si a retine
interferentele. Apoi facem etapa de concentrare . Introducem extractul la un rotoevaporator 5-10
ml . Trebuie sa ajungem la 1 ml . Apoi injectam acest 1 ml in cromatograf . Separarea se bazează pe
repartiţia diferită a componenţilor între o fază mobilă gazoasă şi o fază staţionară.
• Interpretarea rezultatelor
• Analiza cantitativa constă în determinarea concentraţiei (sau a cantităţii) analiţilor separaţi.
Presupune patru etape: separarea compuşilor (obţinerea cromatogramei); identificarea compuşilor
corespunzători picurilor individuale; determinarea înălţimii sau ariei picurilor; corelarea
înălţimii/ariei picurilor cu concentraţia componentului
• se utilizează:
– înălţimea picurilor – pentru picuri înguste
– aria picurilor – pentru picuri mai largi
suprafaţa integrată a unui pic este direct proporţională cu cantitatea de solut eluat
Alegem Metoda de normalizare interne
• compoziţia procentuală este determinată prin măsurarea ariei fiecărui pic şi împărţirea ariilor
individuale la aria totală
• aceasta metoda presupune
– că au fost eluati toti compusii probei
– că răspunsul detectorului este acelaşi pentru fiecare compus
• 41. Propuneti un procedeu analitic complet pentru analiza compusilor organici volatili din probe de aer
Prelevarea probei : se realizeaza prin expansiunea intr-un vas/ recipient din care gazul poate fi ulterior evacuat in vederea analizei.Vasele de colectare sunt confectionate
din sticla prevazute cu un orificiu de intrare si unul de iesire . Trebuie sa se cunoasca volumul vasului, temperatura si presiunea mediului de unde se face colectarea.
Metoda cromatografica folosita este cromatografia gazoasa cu detector spectometru de masa. Separarea se bazează pe repartiţia diferită a componenţilor între o
fază mobilă gazoasă şi o fază staţionară.
Spectometria de masa in GC se bazează pe ionizarea atomilor sau moleculelor probei de analizat, accelerarea ionilor formaţi, separarea lor în funcţie de raportul
masă/sarcină, înregistrarea acestora interpretarea semnalelor obţinute
• un sistem de introducere a probei permite transformarea acesteia într-un fascicul atomic sau molecular gazos care este trimis în camera de ionizare
• transformarea atomilor sau moleculelor neutre ale probei în ioni
• Sistemele de separare - analizoare
• Pregatirea probei. prelevez compusii volatili pe faza solida
• materiale adsorbante: cărbune activ, gel de silice
• au proprietatea de a fixa vaporii unui număr mare de compuşi organici
• analiţii sunt desorbiţi din umplutură cu un solvent sau un amestec de solvenţi selectivi
pe cantitatea fixată un tub
– permite să se calculeze concentraţia medie a vaporilor analitului aflat în gazul prelevat pe parcursul pompării
– cantitatea de substanţă reţinută se determină gravimetric
– apoi se extrage (desoarbe) de pe filtru cu un amestec potrivit de solvenţi
– utilizarea coloanelor adsorbante pentru determinarea cantitativa a concentraţiilor mici de compuşi moleculari în stare de vapori dintr-o probă gazoasă
(atmosferă poluată)
– se trece un volum determinat de probă gazoasă printr-o coloană mică de unică folosinţă
– o pompă debitmetrică asigură aspirarea unui volum de gaz în coloană
• compuşii adsorbiţi sunt recuperaţi
– prin extracţia cu solvenţi (sulfură de carbon)
– prin desorbţie termică
• nu diluează analiţii
• nici nu introduce impurităţi
• este adaptabilă pentru determinarea ulterioară prin CG
– coloana este introdusă într-un cuptor special în care se poate atinge rapid (câteva secunde) o creştere a temperaturii până la 350 0C
– compuşii desorbiţi sunt transferaţi apoi direct în injectorul cromatografului.
• Separarea se bazează pe repartiţia diferită a componenţilor între o fază mobilă gazoasă şi o fază staţionară.Obtinem cromatograma.
• Interpretarea rezultatelor
• Analiza cantitativa constă în determinarea concentraţiei (sau a cantităţii) analiţilor separaţi. Presupune patru etape: separarea compuşilor (obţinerea
cromatogramei); identificarea compuşilor corespunzători picurilor individuale; determinarea înălţimii sau ariei picurilor; corelarea înălţimii/ariei picurilor cu
concentraţia componentului
Alegem Metoda de normalizare interne
• compoziţia procentuală este determinată prin măsurarea ariei fiecărui pic şi împărţirea ariilor individuale la aria totală
• aceasta metoda presupune
– că au fost eluati toti compusii probei
– că răspunsul detectorului este acelaşi pentru fiecare compus
• 42. Propuneti un procedeu analitic complet pentru analiza elementelor minerale din fructe
• Prelevarea probei : iau un kg de mere .
o Pregatirea probei : pt ca este o proba solida mai intai usuc marul la etuva pt a indepata apa. Fac o digestie pt a aduce proba in solutie. Folosesc
spectrometrie de emisie în plasmă cuplată inductiv ISP. Care se utilizează pentru analiza calitativă şi cantitativă a unor probe care conţin elemente
ce necesită energii de excitare ridicate.
o Plasma
o este un amestec de electroni şi ioni pozitivi la temperatură ridicată
o este formată electromagnetic,
o în urma cuplării prin inducţie a argonului ionizat cu un câmp de înaltă frecvenţă
• fenomene complexe ale plasmei
• culorile sunt rezultatul relaxării electronilor din stări excitate spre stări cu energie mai mică, după recombinarea ionilor
• în urma acestui proces se emite lumină
o Torţa cu plasmă cuplată inductiv
o este dispozitivul în care se produce plasma
o este construită din trei tuburi concentrice de cuarţ
o proba este introdusă în plasmă sub formă de aerosol, unde este atomizată şi excitată
o flacăra plasmei constituie însăşi radiaţia emisă de atomii probei
o se introduce un flux de argon pentru a pune torţa în funcţiune
o se iniţiază ionizarea argonului – scânteie
o câmpul generat va interacţiona cu ionii şi electronii din plasmă
o iau naştere curenţi electrici turbionari – creşterea temperaturii
o Analiza calitativa : constă în identificarea unui element după lungimile de undă caracteristice ale radiaţiilor emise
o când se utilizează placa fotografică drept detector
o spectrul înregistrat constă din mai multe linii,
o fiecare corespunzând unei radiaţii de o anumită lungime de undă, emisă de atomii unui element din proba de analizat
o metoda cea mai utilizată este cea a spectrelor de comparaţie
o compararea spectrului probei de analizat cu un spectru cunoscut,
o de exemplu cel al fierului care este bogat în linii şi constituie un bun etalon pentru lungimile de undă
Analiza cantitativa - se bazează pe relaţia de proporţionalitate dintre intensitatea radiaţiei emise şi concentraţia elementului de analizat în sursa de radiaţii
I=m* c la puterea n
o intensitatea unei linii spectrale se măsoară faţă de intensitatea liniei unui element numit standard sau etalon intern:
o să aibă concentraţie constantă;
o puritate mare;
o volatilitate şi condiţii de excitare cât mai apropiate de ale elementelor de analizat;
o linia standardului intern trebuie să fie în vecinătatea celei a elementului de analizat
• 43. Propuneti un procedeu analitic complet pentru analiza Pb din apa
fluviului Dunarea
• Prelevarea probei : recoltam apa din Dunare de la diferite adancimi cu ajutorul unor recipente de sticla(cu dop de sticla) .
Trebuie etichetata cu data locul de unde s-a recoltat ,conditiile climatice .mergem la laborator cu proba. Folosim extractia
la punctul de roua si analizam proba cu spectrometrie de emisie în plasmă cuplată inductiv ISP.
• Pregatirea probei: Extractia la punctul de roua principiul se bazează pe proprietatea compuşilor tensioactivi (surfactanţi)
neionici de a forma agregate micelare, în care se solubilizează analiţi nepolari sau slab polari.
• speciile extractibile care conţin ioni metalici obţinute prin adăugarea agenţilor chelatizanţi, respectiv a agenţilor formatori
de perechi de ioni, pot fi solubilizate în agregatele micelare din sistem
• se bazează pe separarea fazelor care intervine în soluţiile apoase ale agenţilor tensioactivi neionici
• agregatele micelare care includ speciile extractibile solubilizate coagulează atunci când sunt încălzite la o anumită
temperatură numită temperatura punctului de rouă
• la această temperatură în sistem se formează două faze:
– faza “solidă” - bogată în agregate micelare
• conţine analiţii solubilizaţi
– faza “lichidă” - conţine numai o cantitate foarte mică de molecule de agent tensioactiv neagregate
• aflate în echilibru cu micelele la concentraţia critică micelară
• separarea fazei „solide” bogată în analit se realizează prin centrifugare
• se trece la solubilizarea analiţilor în acizi pentru a obţine soluţia măsurabilă
• o parte alicotă din proba de analizat, surfactantul şi agentul chelatizant sunt transferate într-un tub centrifugal de 10 mL
• amestecul este omogenizat 1 – 2 min şi lăsat într-o baie de termostatare la temperatura de 70° C timp de 10 min
• separarea fazelor se realizează prin centrifugare la 3500 rpm timp de 5 minute
• fazele se răcesc într-o baie de gheaţă pentru a creşte vâscozitatea fazei bogate în surfactant
• după îndepărtarea fazei apoase, faza micelară rămasă este tratată cu 200 μL de soluţie metanolică şi 1 mL de HNO 3 65%
• o parte alicotă din soluţia obţinută (25μL) este introdusă în GFAAS
• cationii de plumb sunt complexaţi cu brillant cresyl blue (BCB), formând un compus nepolar, apoi solubilizaţi în micelele de
surfactant neionic (Triton X114), din care sunt extraşi cu acid azotic
• Folosesc spectrometrie de emisie în plasmă cuplată inductiv ISP. Care se utilizează pentru analiza calitativă şi
o Plasma
o este un amestec de electroni şi ioni pozitivi la temperatură ridicată
o este formată electromagnetic,
o în urma cuplării prin inducţie a argonului ionizat cu un câmp de înaltă frecvenţă
• fenomene complexe ale plasmei
• culorile sunt rezultatul relaxării electronilor din stări excitate spre stări cu energie mai mică, după recombinarea ionilor
• în urma acestui proces se emite lumină
o Torţa cu plasmă cuplată inductiv
o este dispozitivul în care se produce plasma
o este construită din trei tuburi concentrice de cuarţ
o proba este introdusă în plasmă sub formă de aerosol, unde este atomizată şi excitată
o flacăra plasmei constituie însăşi radiaţia emisă de atomii probei
o se introduce un flux de argon pentru a pune torţa în funcţiune
o se iniţiază ionizarea argonului – scânteie
o câmpul generat va interacţiona cu ionii şi electronii din plasmă
o iau naştere curenţi electrici turbionari – creşterea temperaturii
o Analiza calitativa : constă în identificarea unui element după lungimile de undă caracteristice ale radiaţiilor emise
o când se utilizează placa fotografică drept detector
o spectrul înregistrat constă din mai multe linii,
o fiecare corespunzând unei radiaţii de o anumită lungime de undă, emisă de atomii unui element din proba de
analizat
o metoda cea mai utilizată este cea a spectrelor de comparaţie
o compararea spectrului probei de analizat cu un spectru cunoscut,
o de exemplu cel al fierului care este bogat în linii şi constituie un bun etalon pentru lungimile de undă
Analiza cantitativa - se bazează pe relaţia de proporţionalitate dintre intensitatea radiaţiei emise şi concentraţia elementului de
analizat în sursa de radiaţii
I=m* c la puterea n
o intensitatea unei linii spectrale se măsoară faţă de intensitatea liniei unui element numit standard sau etalon intern:
o să aibă concentraţie constantă;
o puritate mare;
o volatilitate şi condiţii de excitare cât mai apropiate de ale elementelor de analizat;
o linia standardului intern trebuie să fie în vecinătatea celei a elementului de analizat
• 44. Propuneti un procedeu analitic complet pentru analiza metalelor
grele din sol
• Prelevarea probei. Colectam intr-un recipent de sticla cu ajutorul unei spatule sol.
• Pregatirea probei. Este o proba solida deci trebuie sa o aducem in solutie cu ajutorul extractiei cu microunde
care constă în extracţia LS. Apoi se utilizeaza spectometrul de emisie în plasmă cuplată inductiv ISP.
• Extractia cu microune: procesul este favorizat de încălzirea probei şi a solventului de extracţie într-un mediu
de microunde
• microundele au frecvenţa cuprinsă între radiaţiile infraroşii îndepărtate şi cele radio
– sunt transportoare de energie
– dar când sunt absorbite produc un efect termic de încălzire
• proba şi solventul sunt plasate într-un vas închis, confecţionat dintr-un material care nu absorbe microundele
• radiaţiile încălzesc solventul la o temperatură mai înaltă decât punctul lui de fierbere
• în consecinţă, solventul va produce o extracţie rapidă a componenţilor, la o presiune moderată
• materialele din care se confecţionează vasele trebuie să:
– reziste chimic la acţiunea solvenţilor
– fie rezistente la temperatură şi presiune
• politetrafloroetilena (PTFE), cuarţul sau materialele composite
• solvenţii cu constantă dielectrică mică nu absorb microundele
• se pot plasa împreună cu proba în vase deschise sau închise
• solventul nu se încălzeşte deoarece are constanta dielectrică mică şi absoarbe puţin microundele
• proba care conţine apă sau alţi compuşi cu constantă dielectrică mare
– va absorbi microundele realizându-se o încălzire a acesteia
Folosesc spectrometrie de emisie în plasmă cuplată inductiv ISP. Care se utilizează pentru
analiza calitativă şi cantitativă a unor probe care conţin elemente ce necesită energii de excitare
ridicate.
o Plasma
o este un amestec de electroni şi ioni pozitivi la temperatură ridicată
o este formată electromagnetic,
o în urma cuplării prin inducţie a argonului ionizat cu un câmp de înaltă frecvenţă
• fenomene complexe ale plasmei
• culorile sunt rezultatul relaxării electronilor din stări excitate spre stări cu energie mai mică, după recombinarea ionilor
• în urma acestui proces se emite lumină
o Torţa cu plasmă cuplată inductiv
o este dispozitivul în care se produce plasma
o este construită din trei tuburi concentrice de cuarţ
o proba este introdusă în plasmă sub formă de aerosol, unde este atomizată şi excitată
o flacăra plasmei constituie însăşi radiaţia emisă de atomii probei
o se introduce un flux de argon pentru a pune torţa în funcţiune
o se iniţiază ionizarea argonului – scânteie
o câmpul generat va interacţiona cu ionii şi electronii din plasmă
o iau naştere curenţi electrici turbionari – creşterea temperaturii
o Analiza calitativa : constă în identificarea unui element după lungimile de undă caracteristice ale radiaţiilor emise
o când se utilizează placa fotografică drept detector
o spectrul înregistrat constă din mai multe linii,
o fiecare corespunzând unei radiaţii de o anumită lungime de undă, emisă de atomii unui element din proba de
analizat
o metoda cea mai utilizată este cea a spectrelor de comparaţie
o compararea spectrului probei de analizat cu un spectru cunoscut,
o de exemplu cel al fierului care este bogat în linii şi constituie un bun etalon pentru lungimile de undă
Analiza cantitativa - se bazează pe relaţia de proporţionalitate dintre intensitatea radiaţiei emise şi concentraţia elementului de
analizat în sursa de radiaţii
I=m* c la puterea n
o intensitatea unei linii spectrale se măsoară faţă de intensitatea liniei unui element numit standard sau etalon intern:
o să aibă concentraţie constantă;
o puritate mare;
o volatilitate şi condiţii de excitare cât mai apropiate de ale elementelor de analizat;
o linia standardului intern trebuie să fie în vecinătatea celei a elementului de analizat
• 45. Propuneti un procedeu analitic complet pentru analiza Cu, Cd,
Fe, Zn din apa de mare
• Prelevarea probei : recoltam apa din Dunare de la diferite adancimi cu ajutorul unor recipente de sticla(cu dop de sticla)
. Trebuie etichetata cu data locul de unde s-a recoltat ,conditiile climatice .mergem la laborator cu proba. Folosim
extractia la punctul de roua si analizam proba cu spectrometrie de emisie în plasmă cuplată inductiv ISP.
• Pregatirea probei: Extractia la punctul de roua principiul se bazează pe proprietatea compuşilor tensioactivi (surfactanţi)
neionici de a forma agregate micelare, în care se solubilizează analiţi nepolari sau slab polari.
• speciile extractibile care conţin ioni metalici obţinute prin adăugarea agenţilor chelatizanţi, respectiv a agenţilor
formatori de perechi de ioni, pot fi solubilizate în agregatele micelare din sistem
• se bazează pe separarea fazelor care intervine în soluţiile apoase ale agenţilor tensioactivi neionici
• agregatele micelare care includ speciile extractibile solubilizate coagulează atunci când sunt încălzite la o anumită
temperatură numită temperatura punctului de rouă
• la această temperatură în sistem se formează două faze:
– faza “solidă” - bogată în agregate micelare
• conţine analiţii solubilizaţi
– faza “lichidă” - conţine numai o cantitate foarte mică de molecule de agent tensioactiv neagregate
• aflate în echilibru cu micelele la concentraţia critică micelară
• separarea fazei „solide” bogată în analit se realizează prin centrifugare
• se trece la solubilizarea analiţilor în acizi pentru a obţine soluţia măsurabilă
• o parte alicotă din proba de analizat, surfactantul şi agentul chelatizant sunt transferate într-un tub centrifugal de 10 mL
• amestecul este omogenizat 1 – 2 min şi lăsat într-o baie de termostatare la temperatura de 70° C timp de 10 min
• separarea fazelor se realizează prin centrifugare la 3500 rpm timp de 5 minute
• fazele se răcesc într-o baie de gheaţă pentru a creşte vâscozitatea fazei bogate în surfactant
• după îndepărtarea fazei apoase, faza micelară rămasă este tratată cu 200 μL de soluţie metanolică şi 1 mL de HNO3 65%
• o parte alicotă din soluţia obţinută (25μL) este introdusă în GFAAS
• Folosesc spectrometria de emisie în plasmă cuplată inductiv ISP. Care se utilizează pentru analiza calitativă şi
cantitativă a unor probe care conţin elemente ce necesită energii de excitare ridicate.
o Plasma
o este un amestec de electroni şi ioni pozitivi la temperatură ridicată
o este formată electromagnetic,
o în urma cuplării prin inducţie a argonului ionizat cu un câmp de înaltă frecvenţă
• fenomene complexe ale plasmei
• culorile sunt rezultatul relaxării electronilor din stări excitate spre stări cu energie mai mică, după recombinarea ionilor
• în urma acestui proces se emite lumină
o Torţa cu plasmă cuplată inductiv
o este dispozitivul în care se produce plasma
o este construită din trei tuburi concentrice de cuarţ
o proba este introdusă în plasmă sub formă de aerosol, unde este atomizată şi excitată
o flacăra plasmei constituie însăşi radiaţia emisă de atomii probei
o se introduce un flux de argon pentru a pune torţa în funcţiune
o se iniţiază ionizarea argonului – scânteie
o câmpul generat va interacţiona cu ionii şi electronii din plasmă
o iau naştere curenţi electrici turbionari – creşterea temperaturii
o Analiza calitativa : constă în identificarea unui element după lungimile de undă caracteristice ale radiaţiilor emise
o când se utilizează placa fotografică drept detector
o spectrul înregistrat constă din mai multe linii,
o fiecare corespunzând unei radiaţii de o anumită lungime de undă, emisă de atomii unui element din proba de
analizat
o metoda cea mai utilizată este cea a spectrelor de comparaţie
o compararea spectrului probei de analizat cu un spectru cunoscut,
o de exemplu cel al fierului care este bogat în linii şi constituie un bun etalon pentru lungimile de undă
Analiza cantitativa - se bazează pe relaţia de proporţionalitate dintre intensitatea radiaţiei emise şi concentraţia elementului de
analizat în sursa de radiaţii
I=m* c la puterea n
o intensitatea unei linii spectrale se măsoară faţă de intensitatea liniei unui element numit standard sau etalon intern:
o să aibă concentraţie constantă;
o puritate mare;
o volatilitate şi condiţii de excitare cât mai apropiate de ale elementelor de analizat;
o linia standardului intern trebuie să fie în vecinătatea celei a elementului de analizat