Sunteți pe pagina 1din 10

Cromatografia de gaze este cea mai raspandita metoda de analiza croma-tografica, datorita faptului ca prezinta o serie de avantaje.

Folosirea unui gaz ca faza mobila face posibila realizarea unui transfer de masa rapid intre fazele mobila si stationara, datorita vitezei de difuziune ridicate a componentelor; in acest fel echilibrele de distributie se pot stabili de foarte multe ori intr-un interval scurt de timp. Viscozitatea redusa a gazelor face posibila folosirea unor coloane lungi si cu retinere mica, de foarte mare eficacitate. Detectia componentelor separate se face usor, folosind tehnici simple de mare sensibilitate, usor adaptabile la controlul analitic automat. Gaz cromatografia se poate cupla usor cu alte metode instrumentale, cum sunt metodele spectrale, ceea ce permite realizarea unei analize detaliate. Aparatura

Aparatura folosita in cromatografia de gaze se caracterizeaza printr-o gama variata de tipuri, de complexitate diferita. Schema de principiu a unui cromatograf de gaze este prezentata in figura 5.4. Figura 5.4 Schema de principiu a unui cromatograf de gaze (1- sursa de gaz purtator; 2 dispozitivul de reglare si masurare a debitului de gaz purtator; 3 - dispozitivul pentru introducerea probei; 4 termostatul; 5 - coloana cromatografica; 6 - detectorul; 7 - inregistratorul). Coloana cromatografica reprezinta componenta cea mai importanta a aparatului. Este confectionata din cupru, aluminiu, otel inoxidabil sau sticla. Lungimea coloanei este de ordinul centimetrilor pana la zeci de metri, in cazul coloanelor capilare, in functie de necesitati; cel mai frecvent coloana are lungimea de 1-3 m si diametrul de 4-8 mm.

Detectorul pune in evidenta componentele separate si eluate in curentul de gaz purtator, prin emiterea unor semnale electrice proportionale cu con 616b18g centratia lor. Cele mai cunoscute detectoare folosite in gaz cromatografie sunt catarometrul si detectorul cu ionizare de flacara.

Catarometrul cel mai cunoscut este puntea Wheastone al carui principiu de functionare consta in variatia rezistentei termice a unui fir incalzit, ca urma-re a modificarii coeficientului de conductibilitatea termica al acestuia, datorate schimbarilor intervenite in compozitia gazului inconjurator. Acest tip de detector prezinta dezavantajul unei sensibilitati moderate si a unui timp de raspuns mare. In cazul aparatelor de analiza gaz cromatografice echipate cu detector de tip catarometru se foloseste ca gaz purtator hidrogenul, acesta prezentand o valoare a conductibilitatii termice mult diferita de cea a substantelor din ames-tecul supus analizei. Detectorul cu ionizare de flacara (FID) are drept sursa de ionizare energia termica a unei flacari de hidrogen. Principiul de functionare al acestui tip de detector consta in masurarea conductibilitatii electrice a unei flacari de hidrogen in prezenta unui compus organic; in acest mod se stabileste proportionalitatea directa dintre conductibilitatea electrica a gazului si concentratia particulelor incarcate din gaz. Acest tip de detector prezinta sensibilitate mare, necesita o cantitate redusa de proba pentru analiza si are o eficacitate si viteza de separare crescute. Drept gaz purtator in cazul detectorului cu ionizare in flacara se foloseste azotul, care prezinta o valoare scazuta a coeficientului de difuzie. O importanta deosebita pentru performanta aparatului o prezinta puritatea gazului purtator; impuritatile prezente in acesta pot provoca modificari chimi-ce in faza stationara. Cele mai des intalnite impuritati sunt apa, oxigenul; eliminarea lor se face prin trecerea fluxului de gaz purtator prin trape ce contin site moleculare sau silicagel. Modul de introducere a probei de analizat in aparat depinde de starea de agregare a acesteia: probele gazoase se introduc cu ajutorul seringilor, pipete-lor sau a unor robinete, iar cele lichide cu seringi de tip Hamilton. Probele li-chide

sunt vaporizate in camera de vaporizare a aparatului, dupa care sunt an-trenate de catre gazul purtator. Temperatura de operare a coloanei cromatografice variaza in limite largi, functie de natura amestecului supus separarii: - 80 oC . + 400 oC. In general, analiza cromatografica de gaze se desfasoara la temperatura constanta (cromatografie izoterma); in cazul separarii unui amestec complex, ce contine multe componente cu temperaturi de fierbere diferite, cuprinse intr-un interval larg de temperatura, se procedeaza la operarea coloanei cromato-grafice in conditii de regim de temperatura programata, care realizeaza cresterea progresiva a temperaturii, pe masura ce analiza se desfasoara, marind in acest fel viteza fazei mobile cu componentele separate. Faza mobila folosita in cromatografia gazoasa este un gaz: hidrogen, azot, argon, heliu, dioxid de carbon etc. Alegerea gazului purtator se face pentru fiecare caz particular in parte, in functie de natura amestecului supus analizei si de tipul de detector cu care este echipat aparatul. La alegerea gazului purtator folosit ca faza mobila se au in vedere: sensibilitatea detectorului, eficacitatea separarii, interactiunea gazului purtator cu componentele probei de analizat si cu faza stationara. Natura chimica a gazului purtator influenteaza procesul de separare cromatografica, in sensul ca adsorbtia gazului purtator pe faza stationara blocheaza unii centri activi ai acesteia, influentand mult timpii de retinere ai componentelor separate. Impuritatile prezente in gazul purtator se adsorb preferential pe suprafata fazei stationare formand straturi subtiri, cu alte proprietati adsorbante in raport cu componentele probei, rezultand in final o modificare totala a comportarii acestora. Faza stationara poate fi un material solid cu proprietati adsorbante sau un lichid greu volatil, cu mare capacitate de separare pentru componentele probei, depus pe un suport solid sau pe peretii coloanei, in film subtire; in primul caz avem de a face cu cromatografia de adsorbtie gaz-solid, iar in cele de al doilea caz cu cromatografia in faza gaz de repartitie, cu cazul ei particular gaz cro-matografia cu coloane capilare. In cazul cromatografiei gaz-lichid de repartitie suportul fazei stationare are rolul de a retine faza stationara lichida; la alegerea acesteia se tine seama de: suportul sa fie complet inert chimic fata de componentele probei de anali

zat; sa nu exercite efect catalitic asupra componentelor in eventualele reactii de descompunere ale acestora; sa prezinte suprafata mare pe unitatea de volum; sa posede pori de dimensiuni suficient de mari si uniformi pentru a permi te o buna difuziune a fazei gazoase prin faza stationara lichida; sa prezinte o granulatie corespunzatoare; sa aiba stabilitate termica ridicata si o buna rezistenta mecanica.

Se folosesc particule cu diametrul de 0,15 - 1,3 mm, in functie de diame-trul interior al coloanei. Suprafata specifica a suportului se controleaza prin silanizare, o suprafata prea mare favorizand adsorbtia componentelor probei in suport. Cele mai multe suporturi se prepara pe baza de kiselgur si se gasesc sub diverse denumiri comerciale, ca de exemplu Chromosorb tip P. Faza stationara lichida folosita frecvent in cromatografia de gaze este de tipul polimeri siliconici, SE. Pentru a putea fi folosit ca faza stationara in gaz cromatografia de repar-titie, un lichid trebuie sa indeplineasca o serie de conditii: sa aiba o selectivitate ridicata; sa posede rezistenta termica ridicata; sa prezinte inertie chimica fata de componentele probei de analizat; sa aiba o capacitate de solubilizare buna pentru toti componentii probei; sa aiba viscozitate redusa. Eficacitatea separarii cromatografice este evaluata prin rezolutie, care pen-tru doua componente ale caror picuri sunt vecine in cromatograma, asa dupa cum se vede in figura 5.5 , este definita ca:

(5.14 ) unde este distanta dintre varfurile a doua picuri adiacente, iar Yi, Yj reprezinta latimea picurilor.

Figura 5.5 Marimile care definesc rezolutia separarii cromatografice Valori mari ale rezolutiei presupun o buna separare, iar valori mici (sub-unitare) separari nesatisfacatoare. Analiza calitativa consta in identificarea componentelor separate si se realizeaza prin doua procedee: a. cu ajutorul parametrilor de retinere (retentie), mai exact prin interme -

diul timpului de retentie, definit ca timpul scurs din momentul introducerii probei de analizat in coloana cromatografica pana la aparitia maximului peak-ului componentei respective, asa dupa cum se observa in figura 5.6.

Figura 5.6 Timpul de retinere Folosind acest procedeu se compara timpii de retinere ai componentelor din proba de separat de analizat cu cei ai etaloanelor cromatografice (substante de referinta). b. identificarea componentelor cu ajutorul detectorilor specifici consta in cuplarea gaz cromatografiei cu metode spectrale de identificare, cum sunt spectrofotometria de absorbtie in infrarosu, in ultraviolet, spectrometria de masa, rezonanta magnetica nucleara etc. Analiza cantitativa se realizeaza, in cele mai multe cazuri, prin masurarea suprafetei picurilor cromatografice si corelarea lor cu concentratia componen-telor prezente in proba de analizat. Calcularea suprafetei picurilor cromatografice se realizeaza inmultind inaltimea lui, masurata din varful acestuia pana la linia de baza, cu latimea lui, corespunzatoare la jumatatea inaltimii, asa cum se arata in figura 5.7.

Figura 5.7 Calculul suprafetei picurilor cromatografice Aparatele moderne sunt echipate cu integratoare electronice, rezultatul calculului automat al concentratiei componentelor fiind afisat pe ecranul monito-rului calculatorului. Aplicatiile analizei cromatografice in faza gaz sunt extrem de numeroase in domenii variate: . separarea de hidrocarburi individuale din unele produse petroliere; . analiza chimica a poluantilor atmosferici din aer, apa, sol; . analiza chimica a unor medicamente; . analiza chimica a unor ingredienti alimentari .determinarea continutului de hidrocarburi aromatice policiclice, care pre-zinta o mare toxicitate; . separari de lipide, glucide, aminoacizi. Cromatografia de gaze cu coloane capilare (GCCC) Eficienta procesului cromatografic este data de numarul maxim de compo-nente care pot fi separate in coloana, aceasta fiind cea mai importanta piesa a unui aparat de cromatografie in faza gazoasa. Performantele obtinute prin folosirea unor coloane cu diametrul foarte mic (coloane capilare) si lungimi de ordinul a zeci de metri sunt impresionante; astfel, scazand diametrul coloanei de la 0,5 mm la 0,1 mm, se obtine o marire a numarului de talere teoretice de la 2 000 la 10 000 pentru o lungime de un metru. Prin cuplarea gaz cromatografiei pe coloane capilare cu spectrometria de masa, numarul de talere teoretice creste, marind si mai mult posibilitatile de separare.

Tuburile capilare folosite pentru obtinerea coloanelor capilare sunt confectionate din metale, mase plastice, sticla, cuart, silice, cel mai frecvent fiind folosite ultimele trei materiale. Faza stationara depusa in pelicula pe peretii interiori ai coloanei capilare se prezinta ca un film subtire, uniform si stabil. Eficienta unei coloane capilare este proportionala cu patratul grosimii peliculei de faza stationara depusa. Faza stationara trebuie sa aiba o buna aderenta la peretele interior al coloanei, pentru a obtine pelicule subtiri si de grosime uniforma. Cantitatea de proba de analizat introdusa in coloana capilara este mult mai mica decat in cazul coloanelor clasice avand in vedere diametrul interior si de-bitul de gaz purtator cu valori foarte mici; introducerea unei cantitati de proba asa de mici in coloana capilara duce lasupraincarcarea coloanei, care se ma-nifesta prin deformarea picurilor si scaderea rezolutiei. Detectia componentelor separate se face continuu, rapid si cu mare sensibilitate si se bazeaza pe modificarea unei proprietati fizice sau chimice a gazu-lui purtator in momentul cand in acesta isi fac aparitia componentele probei. Aceasta modificare este transformata intr-un semnal electric, care dupa ampli-ficare se inregistreaza. Un bun detector trebuie sa aiba: sensibilitate ridicata; selectivitate pentru anumiti componenti; raspuns rapid; domeniu cat mai mare de proportionalitate intre semnal si cantitatea corespunzatoare de component; zgomot de fond redus; stabilitate la fluctuatiile parametrilor de lucru. Alegerea unui anume detector pentru GCCC se face luand in consideratie naturacomponentelor amestecului de separat si caracteristicile detectorului, cum sunt sensibilitatea, selectivitatea, limita de detectie, liniaritatea etc. Cel mai folosit detector in GCCC este cel cu ionizare in flacara (FID), care prezinta o sensibilitate ridicata pentru compusii organici ce contin carbon in molecula, domeniu de liniaritate mare, stabilitate foarte buna a liniei de ba-za, sensibilitate scazuta la variatiile temperaturii si a debitului de gaz purtator, volum mort mic si intretinere usoara. Printre dezavantajele mai importante ale acestui tip de detector amintim raspunsul mic sau lipsa de raspuns pentru unii compusi (azot, oxigen, monoxid si dioxid de carbon, apa, sulfura de carbon, amoniac etc); distrugerea probei dupa detectie; impurificarea detectorului cu solventi clorurati si alti compusi. Principiul de functionare a detectorului FID se bazeaza pe modificarea conductibilitatii electrice a gazelor in prezenta unor particule incarcate elec-tric; gazul purtator aflat intre cei doi electrozi constituie un mediu izolator, iar in momentul aparitiei in acesta a unor particule incarcate electric (ioni), ele se constituie intr-un curent electric de intensitate foarte mica, care este amplificat si inregistrat.

Ionizarea moleculelor de proba se produce in flacara de hidrogen, la temperatura de 2 000 -2 200 oC. Detectorul cu ionizare fotonica (DIF) se bazeaza pe ionizarea compo-nentelor probei prin bombardarea cu fotoni cu energii corespunzatoare si ma-surarea curentului electric format prin deplasarea moleculelor ionizate in cam-pul electric creat intre cei doi electrozi. Sursa de fotoni este un tub cu descarcare in gaze (hidrogen, heliu, neon, xenon etc) la presiuni scazute. Avantajele principale ale acestui tip de detector sunt oferite de sensibi-litatea ridicata, zgomotul de fond scazut, domeniu mare de liniaritate, nu distruge proba. Se folosesc si detectori specializati, capabili de a detecta numai acele componente care contin in molecula lor anumite elemente chimice, cum sunt fosforul sau azotul; in acest caz se foloseste detectorul cu ionizare termo-alcalina pe baza de sodiu, cesiu sau rubidiu, inglobate in ceramica. Limita de detectie a acestui tip de aparat este de ordinul 10-12 - 10-15 grame. O tehnica combinata de separare si detectie folosita cu rezultate remarca-bile, mai ales pentru identificarea cu precizie ridicata a componentelor pre-zente in probele de mare complexitate compozitionala, este cuplarea GCCC cu SM (spectrometria de masa); spectrometria de masa este folosita atat pentru identificarea si dozarea componentilor probei de analizat, cat si pentru eluci-darea structurii compusilor respectivi. Aplicatiile GCCC sunt extrem de numeroase si performante, acoperind domenii largi de analiza, consecinta a perfectionarii tehnologiei de fabricare si prelucrare a coloanelor capilare, alaturi de imbunatatirile aduse dispozitivelor de introducere a probelor si de detectie care prezinta cote de mare sensibilitate si selectivitate. GCCC realizeaza separari eficiente ale componentelor prezente in ames-tecuri de foarte mare complexitate compozitionala, permitand totodata si efec-tuarea unor determinari cantitative caracterizate de un grad ridicat de precizie, folosind pentru aceasta cantitati mici de proba pe care le separa in intervale reduse de timp. Dintre numeroasele aplicatii care fac apel la tehnica GCCC, amintim pe cele realizate in domeniul separarii si identificarii hidrocarburilor, de mare importanta fiind analiza aromaticelor policiclice din mediul ambiant stiuta fiind actiunea cancerigena a acestora. Separarea compusilor hidroxilici - alcooli si fenoli - se realizeaza cu oarecare dificultate datorita numeroaselor legaturi de hidrogen ce apar intre moleculele de alcool si a volatilitatii relativ reduse a compusilor fenolici.

Polaritatea ridicata a acizilor organici face dificila separarea acestora, ceea ce reclama derivatizarea acestora, cel mai frecvent ei sunt convertiti in esteri. Din domeniul biomedical amintim prostaglandine, glucide, steroide etc. separarile de aminoacizi, peptide,

Un domeniu de aplicatie de cea mai mare importanta este cel al poluarii mediului, unde GCCC este folosita frecvent in analiza calitativa si cantitativa a poluantilor prezenti in aer, ape, sol.