Sunteți pe pagina 1din 7

SEPARAREA PRIN CROMATOGRAFIE DE

GAZE
INTRODUCERE

Cromatografia este o metodă de separare și analiză a substanțelor chimice din


amestecuri, care se bazează pe interacțiunea diferențiată a doi sau mai mulți compuși de
separat (numiti soluții) cu doua faze cromatografice: faza mobila și faza staționară.
Izolarea substanțelor chimice din amestecuri și identificarea componentelor a
reprezentat întotdeauna una dintre obiectivele prioritare ale chimiei. La ora actuală nu numai
în chimia analitică ci și în tehnologia chimică se manifestă o cerere din ce în ce mai mare de
compuși cu puritate foarte avansată. Separarea amestecurilor în componente este o operație
esențială care permite obținerea acestora într-o stare cât mai pura. Aceasta separare se poate
face la scara analitică, daca ne interesează să cunoaștem numai compoziția amestecului sau la
scara preparativă, daca vrem să obținem fizic componentele separate.
În prezent există un mare număr de metode de separare care și-au găsit aplicații în
chimie. Fiecare dintre aceste metode poate cuprinde mai multe tehnici de separare. Cele mai
importante dintre metode de separare sunt cele bazate pe echilibrul între faze, care valorifică
diferența dintre proprietățile de distribuție ale componentelor unui amestec între doua faze
nemiscibile aflate în contact. Asemenea metode sunt distilarea, cristalizarea, precipitarea,
sublimarea, extracția. Aceste metode, cunoscute și aplicate de multa vreme, s-au dovedit a fi
insuficiente atunci când s-a pus problema separarii unor amestecuri foarte complexe și a fost
nevoie de dezvoltarea unor noi metode, printre care s-au impus mai ales cele cromatografice.
Principalele avanteje pe care le prezinta cromatografia ca metoda de separare sunt:
 Permite separarea, identificarea și dozarea cantitativă simultană a componentelor
unui amestec
 Se poate aplica unui număr foarte mare de produse, practic orice compus organic
putând fi separat printr-o metoda cromatografica
 Sensibilitatea metodelor cromatografice este extrem de ridicată, ceea ce înseamnă
că necesită doar cantitate foarte mică de proba. În același timp însa se pot aplica și
la scara preparativă
 Durata analizei este redusă, comparativ cu alte metode de analiză ale
amestecurilor complexe.

2
Aparatura

Aparatura folosită în cromatografia de gaze se caracterizează printr-o gamă variată de


tipuri, de complexitate diferită.
Schema de principiu a unui cromatograf de gaze este prezentată în figura 1
Figura 1. Schema de
principiu a unui cromato-
graf de gaze
(1 sursă de gaz purtător; 2 
dispozitivul de reglare și mă-
surare a debitului de gaz pur-
tător; 3  dispozitivul pentru
întroducerea probei; 4 
termostatul; 5  coloana
cromatografică; 6  detectorul; 7  înregistratorul).
Coloana cromatografică reprezintă componenta cea mai importanta a aparatului. Este
confecționată din cupru, aluminiu, oțel inoxidabil sau sticlă.
Lungimea coloanei este de ordinul centimetrilor până la zeci de metri, în cazul
coloanelor capilare, în funcție de necesități, cel mai frecvent coloană are lungimea de 13 m
și diametrul de 48 mm.
Detectorul pune în evidență componentele separate și luate în curentul de gaz purtător,
prin emiterea unor semnale electrice proporționale cu concentrația lor.
Cele mai cunoscute detectoare folosite în gaz cromatografie sunt catarometrul și
detectorul cu ionizare de flacara.

Catarometrul cel mai cunoscut este puntea Wheastone al cărui principiu de


funcționare constă în variația rezistenței termice a unui fir încălzit, ca urmare a modificării
coeficientului de conductibilitatea termică al acestuia, datorate schimbărilor intervenite în
compoziția gazului înconjurator.
Acest tip de detector prezintă dezavantajul unei sensibilități moderate și a unui timp de
răspuns mare.

3
În cazul aparatelor de analiză gaz cromatografice echipate cu detector de tip
catarometru se folosește ca gaz purtător hidrogenul, acesta prezentand o valoare a
conductibilitatii termice mult diferită de cea a substanțelor din amestecul supus analizei.
Detectorul cu ionizare de flacara (FID) are drept sursă de ionizare energia termică a
unei flacări de hidrogen.
Principiul de functionare al acestui tip de detector constă în măsurarea conductibilității
electrice a unei flacări de hidrogen în prezența unui compus organic, în acest mod se stabilește
proporționalitatea directă dintre conductibilitatea electrică a gazului și concentrația
particulelor încărcate din gaz.
Acest tip de detector prezintă sensibilitate mare, necesită o cantitate redusă de proba
pentru analiză și are o eficacitate și viteză de separare crescute.
Drept gaz purtator în cazul detectorului cu ionizare în flacară se foloseste azotul, care
prezintă o valoare scazută a coeficientului de difuzie.
O importanță deosebită pentru performanța aparatului o prezintă puritatea gazului
purtător; impuritățile prezente în acesta pot provoca modificări chimice în faza staționară.
Cele mai des întâlnite impurități sunt apa, oxigenul; eliminarea lor se face prin trecerea
fluxului de gaz purtător prin trape ce conțin site moleculare sau silicagel.
Modul de introducere a probei de analizat în aparat depinde de starea de agregare a
acesteia: probele gazoase se întroduc cu ajutorul seringilor, pipetelor sau a unor robinete, iar
cele lichide cu seringi de tip Hamilton. Probele lichide sunt vaporizate în camera de
vaporizare a aparatului, dupa care sunt antrenate de catre gazul purtător.
Temperatura de operare a coloanei cromatografice variază în limite largi, funcție de
natura amestecului supus separarii:  80 oC . + 400 oC.
In general, analiza cromatografică de gaze se desfasoară la temperatura constantă
(cromatografie izoterma); în cazul separării unui amestec complex, ce conține multe
componente cu temperaturi de fierbere diferite, cuprinse într-un interval larg de temperatura,
se procedează la operarea coloanei cromatografice în condiții de regim de temperatură
programată, care realizează creșterea progresivă a temperaturii, pe măsură ce analiza se
desfășoară, mărind în acest fel viteza fazei mobile cu componentele separate.
Diagrama care reprezinta rezultatul analizei cromatografice se numeste cromatograma.
Ea este înregistrata în general ca o funcție a intensitatii semnalului detectorului în raport cu
timpul. Semnalul corespunzator fiecarei componente care apare în cromatograma se numeste
pic cromatografic, iar aria picului este proportionala cu concentratia componentei respective.
În cazul cromatografiei planare, cromatograma este chiar placa sau hârtia pe care a avut loc
4
analiza, iar componentele sunt evidentiate sub forma unor spoturi. Un exemplu de
cromatograma este data în Figura 1.1.

Faza mobilă folosită în cromatografia gazoasă este un gaz: hidrogen, azot, argon,
heliu, dioxid de carbon etc.
Alegerea gazului purtător se face pentru fiecare caz particular în parte, în funcție de
natura amestecului supus analizei și de tipul de detector cu care este echipat aparatul.
La alegerea gazului purtător folosit ca faza mobilă se au in vedere: sensibilitatea
detectorului, eficacitatea separării, interacțiunea gazului purtator cu componentele probei de
analizat și cu faza staționară.
Natura chimică a gazului purtător influențeaza procesul de separare cromatografica, în
sensul ca adsorbția gazului purtător pe faza staționară blocheaza unii centri activi ai acesteia,
înfluentând mult timpii de reținere ai componentelor separate.
Impuritățile prezente în gazul purtător se adsorb preferențial pe suprafața fazei
staționare formând straturi subțiri, cu alte proprietăți adsorbante în raport cu componentele
probei, rezultând în final o modificare totală a comportării acestora.

5
Faza staționară poate fi un material solid cu proprietăți adsorbante sau un lichid greu
volatil, cu mare capacitate de separare pentru componentele probei, depus pe un suport solid
sau pe pereții coloanei, în film subțire; în primul caz avem de a face cu cromatografia de
adsorbție gazsolid, iar în cele de al doilea caz cu cromatografia în faza gaz de repartiție, cu
cazul ei particular gaz cromatografia cu coloane capilare.
O serie de avantaje ale acestor faze staționare față de cromatografia gaz-lichid pot fi
menționate:
1. Stabilitate mare peste un interval de temperaturi mai larg
2. Mai puțin sensibile la acțiunea oxigenului
3. Fenomenul de degradare a fazei staționare este practic inexistent
4. Selectivitate mai bună
Principalii adsorbanți sunt: SiO2( silice tratată la temperaturi de 700-950ºC), AlO3(
alumina, utilizată la separarea hidrocarburilor saturate si nesaturate, cu mase
molecular mici), C grafitizat
In cazul cromatografiei gaz-lichid de repartiție suportul fazei staționare are rolul de a
reține faza staționara lichidă; la alegerea acesteia se ține seama de:
 suportul să fie complet inert chimic față de componentele probei de analizat;
 să nu exercite efect catalitic asupra componentelor în eventualele reacții de
descompunere ale acestora;
 sa prezinte suprafață mare pe unitatea de volum;
 sa posede pori de dimensiuni suficient de mari și uniformi pentru a permite o bună
difuziune a fazei gazoase prin faza staționară lichidă;
 sa prezinte o granulație corespunzatoare;
 sa aiba stabilitate termica ridicată și o bună rezistență mecanica.

Se folosesc particule cu diametrul de 0,15 - 1,3 mm, în funcție de diametrul interior al


coloanei.
Suprafața specifica a suportului se controleaza prin silanizare, o suprafață prea mare
favorizând adsorbția componentelor probei în suport.
Cele mai multe suporturi se prepara pe baza de kiselgur și se găsesc sub diverse
denumiri comerciale, ca de exemplu Chromosorb tip P.
Faza staționara lichidă folosită frecvent în cromatografia de gaze este de tipul polimeri
siliconici, SE.

6
Pentru a putea fi folosit ca faza staționară în gaz cromatografia de repartiție, un lichid
trebuie să îndeplinească o serie de condiții:
 să aibă o selectivitate ridicată;
 să posede rezistența termică ridicată;
 să prezinte inerție chimică față de componentele probei de analizat;
 să aibă o capacitate de solubilizare bună pentru toți componenții probei;
 sa aibă viscozitate redusă.