Semiologia psihiatrică

Elementele constitutive ale

psihicului
 Procesele psihice senzoriale
 Senzația – Percepția - Reprezentarea
 Procesele psihice cognitive superioare
 Gândirea – Limbajul – Memoria – Imaginația
 Activitățile și procesele reglatorii
 Activitatea – Motivația – Afectivitatea – Voința –
Deprinderile – Atenția
 Elementele constitutive ale
psihicului
 Interacțiunea proceselor psihice
 Sistemul psihic uman și conștiința
 Sistemul de personalitate
 Personalitatea – Temperamentul – Aptitudinile –
Caracterul - Creativitatea
Procese psihice senzoriale
 Senzaţiile
 Procese psihice elementare
 Reflectă în mod izolat însuşirile concrete ale
obiectelor şi fenomenelor în condiţiile acţiunii directe
a stimulilor asupra organelor de simţ (analizatori)
 Analizatorii – aparate de semnalizare senzorială,
specializate şi autoreglabile, compuşi din: receptor
(transferă energia excitanţilor externi în influx
nervos), calea de conducere (duce excitaţia la scoarţa
cerebrală), segmentul cortical (transformă impulsul
nervos în fapt psihic) şi conexiunea inversă
(transmiterea impulsurilor nervoase prin nervi
senzitivi, pentru autoreglarea receptorilor)
 Senzaţiile
 Ne semnalează despre ceea ce este şi ce se
întâmplă în jurul nostru, dar şi în propriul
organism
 Însuşirile obiectelor: culoare, greutate, gust,
miros, temperatură, formă, etc.
 Caracteristicile imaginii primare la contactul
cu stimulii:
 Durata senzaţiei
 Intensitatea senzaţiei
 Calitatea senzaţiei (vizuale, olfactive, auditive, etc)
 Tonalitatea afectiv - asociativă
 Omul reacţionează la toţi stimulii din
jur
 Procesele senzoriale - cadru psihic
de referinţă – în funcţie de care ne
orientăm în mediul fizic şi în parte,
în cel social adaptarea la
mediu
 Clasificarea senzaţiilor
 După structura conţinutului informaţional:
1. Senzaţii exteroceptive – reflectă excitaţii din
sfera corpului nostru
1. Telereceptive – de la distanţă – vizuale, auditive,
olfactive
2. Tangoreceptive – prin atingere – cutanate, gustative
2. Senzaţii proprioceptive – reflectă poziţia şi
mişcările corpului nostru – kinestezice sau de
echilibru
3. Senzaţii interoceptive – informează despre stările
şi modificările organelor noastre interne şi a
proceselor vegetative – senzaţii de durere
 Percepţiile
 Procese senzoriale complexe – totalitatea
informaţiilor despre însuşirile concrete ale obiectelor
şi fenomenelor
 La baza lor stau senzaţiile – reflectă însuşiri
izolate separate
 În orice percepţie sunt implicate diferite
senzaţii
 Apare totdeauna în prezent şi prin acţiunea
directă a obiectelor şi fenomenelor asupra
analizatorilor
Percepţia – spaţiu,
timp, mişcare
 Percepţia spaţială
 Proprietăţile spaţiale ale obiectelor – forma,
mărimea, distanţa, direcţia, relieful
 Analizator vizual, tactil, kinestezic
 Percepţia timpului
 Trei sisteme de referinţă:
 Sistemul fizic şi cosmic – repetarea fenomenelor
naturale (ziua şi noaptea, succesiunea
anotimpurilor)
 Sistemul biologic – ritmicitatea funcţiilor
organismului (stări de somn / veghe, alimentaţie)
 Sistemul socio – cultural – activitatea şi experienţa
umană amplasată istoric, etc.
 Mijloace tehnice de măsurare
 Percepţia propriu – zisă
 Percepţia succesiunii evenimentelor
 Percepţia duratei
 Percepţia mişcării
 Se referă la obiectele în mişcare – deplasarea
obiectelor în spaţiu
 Funcţie de:
 Viteza de deplasare
 Raportul de mişcare dintre observator şi obiect

 Distanţa la care se găseşte observatorul faţă de

obiect
 Necesită realizarea unui anumit prag pentru
perceperea sa (mişcările lente, distanţe mari – iluzie
de repaos)
 Participă analizatorul vizual, motric, auditiv, vibrator
 PERCEPŢIILE
 Modificări:
 Cantitative: hipo-, hiperestezia.
 Calitative: iluzii, halucinaţii.
 HIPERESTEZIE: creşterea intensităţii
senzaţiilor şi percepţiilor
 Surmenaj, debutul unor boli infecto-contagioase,
afecţiuni psihice, b. Basedow.
 Cenestopatiile: senzaţii penibile difuze, cu sediu
variabil, care apar fără o modificare organică
evidenţiabilă.

 HIPOESTEZIA:
 Stări reactive acute, isterie, oligofrenii, sch,
tulburări de conştiinţă
 ILUZIILE
 Orice eroare cognitivă sau perceptivă.
 Mecanism:
 Proiectarea imaginarului şi a inconştientului în
actul perceptiv
 Prelucrarea eronată a imaginilor percepute

 Iluzii fiziologice
 Iluzii patologice:
 Veridice
 Interpretare delirantă
 Generate de un excitant real
 VIZUALE:
 Metamorfopsii: deformarea obiectelor şi a spaţiului
perceput
 Macropsie, micropsie, dismegalopsie (largi, alungite)
 Porropsia (mai apropiate sau mai îndepărtate)
 Pareidolie (interpretare imaginativă)
 Falsele recunoaşteri (identificarea greşită a diverselor
persoane): déjà vu, deja connu, deja vecu, jamais vu.
 Iluzia sosiilor: sdr. discordante
 AUDITIVE
 GUSTATIVE ŞI OLFACTIVE (parosmie)
 Viscerale
 De modificare a schemei corporale: formă,
mărime, greutate, poziţie.
 Normal
 Tulb. funcţionale sau leziuni ale
receptorilor, căilor de conducere, zonelor
integrative
 Stări febrile, b. infecto-contagioase, toxice
 Stări confuzionale
 Nevrotici (isterici, TOC)
 Psihotici
 HALUCINAŢIILE
 Percepţie fără obiect.
 Halucinaţii funcţionale: percepţia unor
excitanţi obiectivi determină apariţia unor
percepţii false.
 zgomotele roţilor de tren  voci care îl
ameninţă
 percepute atât timp cât există excitantul real
 Halucinozele: h. a căror semnificaţie psihopatologică este
recunoscută de bolnav; caută să le verifice autenticitatea.

 Halucinaţii propriu-zise (psihosenzoriale):

 Proiecţia spaţială: în spaţiul perceptiv sau dincolo de limitele
acestuia
 Convingerea bolnavului asupra “realităţii” lor
 “Perceperea” lor prin modalităţile senzoriale obişnuite (căi
extero-, intero-, proprio-) şi pe căi senzoriale normale (h.
auditive, etc.)
 Grad variabil de intensitate
 Claritate diferită
 Complexitate variabilă
 Durată (intermitente/continue)
 Rezonanţă afectivă
 H. exteroceptive:
 Auditive: (afecţiuni ORL, b. neurologice, st. confuzionale, deliruri
toxice şi infecţioase, depresie, sch, parafrenie, aură epileptică)
 Elementare
 Comune
 Verbale
 Vizuale: (surmenaj, neurastenie, af. Oftalmologice, neurologice)
 Elementare
 Complexe
 Scenice: statice (panoramice), în mişcare (cinematografice)
 Autoscopice: subiectul îşi percepe vizual propriul
corp, părţi din corp, organe. “imaginea dublă”
 Olfactive şi gustative:
 Tactile
 H. interoceptive:
 Senzaţia existenţei unei fiinţe în corp sau a
schimbării poziţiei unor organe, a obstruării
sau perforării lor, transformării organismului.

 H. proprioceptive:
 H. motorii sau kinestezice: impresii de mişcare
sau de deplasare a unor segmente sau ale
corpului în întregime.
 Senzațiile și percepțiile
 Prima treaptă a cunoașterii
 Singurele procese psihice care culeg informații
prin contact direct cu stimulii
 Fără informațiile obținute prin senzații și
percepții ar fi imposibile formarea proceselor
cognitive superioare
Reprezentarea
 Reprezentarea
 Proces cognitiv – senzorial de semnalizare –
imagini unitare, dar schematice – a însușirilor
concrete și caracteristice ale obiectelor și
fenomenelor, în absența acțiunii directe a
acestora asupra analizatorilor
 Cunoașterea

Senzația Gândirea

Reprezentarea Memoria

Percepția Imaginația
 Reprezentarea - caracteristici
 Proces senzorial
 Imagine secundară
 Este un proces complex de reconstrucție mentală
 Nu derivă din gândire
 Nu este un simplu fapt de evocare din memorie
 Este o subtreaptă între senzorial (senzații,
percepții) și logic (procese cognitive superioare)
 Calitățile reprezentărilor
 Imaginea reprezentării cuprinde toate
componentele semnificative ale obiectului
 Reprezentarea este o imagine panoramică –
reconstituie în plan mental și apoi redă integral
și simultan toate informațiile despre un obiect
 Semnalizează însușirile caracteristice – omițând
sau diminuând detaliile
 Reprezentarea nu redă relațiile spațio -
temporale
 Calitățile reprezentărilor
 În reprezentare există conștiința absenței
obiectului, ea reflectă trecutul ca trecut
 Nuanțele cromatice se reduc la culorile
fundamentale
 Reprezentarea are o mare libertate față de
schema structurală a obiectelor individuale –
imaginea reprezentării se poate modifica în
funcție de cerințe
 După analizatorul dominant
 Reprezentări vizuale
 Reprezentări auditive
 Reprezentări kinestezice
 Reprezentări vizuale
 Cele mai numeroase din experiența unui om
 Exprimă cele mai multe dintre caracteristicile
reprezentării
 Sunt foarte dezvoltate la pictori, proiectanți,
arhitecți
 Reprezentări auditive
 Reproduc zgomotele, sunetele muzicale și
verbale singulare, structuri melodice sau
verbale
 Foarte importante pentru învățarea limbilor
străine (pronunție, accente, etc.)
 Au rol important în munca dirijorilor,
compozitorilor, etc.
 Reprezentări kinestezice
 Constau în imagini mintale ale propriilor
mișcări – acte ideomotorii care pregătesc
desfășurarea viitoarelor mișcări (se produc
micromișcări ale mușchilor implicați)
Rolul reprezentărilor în activitatea
mintală
 Readuc în minte imaginile obiectelor care nu mai
sunt prezente
 Sprijină construirea sensului cuvintelor
 Pregătesc și ușurează generalizările din gândire
 Influențează procesul imaginației
 Sunt punct de plecare pentru desfășurarea
raționamentelor în vederea rezolvării unei
probleme
Procesele cognitive
superioare
 Intelectul
 Sistem de relații, activități și procese psihice
superioare (inteligența, gândirea, memoria,
imaginația, limbajul)
 Se formează numai în mediul socio-cultural
 Uzează de proprietăți specifice ale creierului uman
 Se bazează pe experiența senzorială dar o depășește
 Este propriu doar omului
 Procesul constituirii intelectului
(stadiile dezvoltării intelectuale)
 Stadiul inteligenței senzorio-motorii (0 – 2 ani)
 Stadiul preoperațional (2 – 7 ani)
 Stadiul operațiilor concrete (7 – 12 ani)
 Stadiul operațiilor formale (12 – 17 ani)

 Fiecare stadiu al dezvoltării intelectuale

cuprinde achizițiile stadiului precedent, dar le
depășește prin restructurarea la un nivel superior
 ATENŢIA
 Fenomen psihic de activitate selectivă,
concentrare şi orientare a energiei
psihonervoase în vederea desfăşurării
optime a activităţii psihice ( în special procese
senzoriale şi cognitive)
 Mecanismele corticale ale focalizării și
orientării energiei psihonervoase pot fi:
 Simple – obiectul ne interesează, răspunde
trebuințelor, generează trăiri afective pozitive –
atenția este stimulată, orientată și se va menține
timp îndelungat
 Complexe – intervin mecanisme voluntare de
activare și organizare
 Formele atenţiei:
 Atenţia involuntară – nu solicită efort de
voinţă conştientizat, este de scurtă durată
 Factori externi – intensitate deosebită a
stimulului, noutatea, neobişnuitul, apariţia şi
dispariţia bruscă, mobilitatea unui stimul pe fondul
altora ficşi, gradul de complexitate al stimulului
 Factori interni – interesul personal
 Formele atenţiei:
 Atenţia voluntară – intenţionată şi autoreglată
conştient, inhibarea voită a altor preocupări
colaterale
- esenţială pentru activitate

 Favorizată de: stabilirea exactă a scopurilor,

evidenţierea semnificaţiei activităţii, crearea
intenţionată a ambianţei favorabile, eliminarea
factorilor disturbatori, stabilirea momentelor
activităţii
 Atenția postvoluntară
 Deprinderea de a fi atent
 Rezultă din utilizarea repetată a atenției
voluntare
 automatizare
 Nivel superior de manifestare a atenției, este la
fel de bine organizată ca atenția voluntară, dar
nu necesită încordare
 Avantaj – nu generează oboseala; servește cel
mai bine orice activitate
 Însușirile atenției
 Volumul – cantitatea de elemente asupra cărora se
poate orienta şi concentra atenţia simultan
 Stabilitatea – persistenţa, durata menţinerii atenţiei
 Crește odată cu vârsta (la școlari este de 12 – 15 min, la
adulți 40 – 50 min sau mai mult)
 Condiționată de complexitatea stimulului, natura sarcinii,
motivația pentru acțiunea desfășurată
 Însușirile atenției
 Concentrarea – depinde de: importanţa activităţii,
interesul pentru activitate, structurarea, antrenament
de rezistenţă la factori disturbatori
 Distributivitatea – desfășurarea concomitentă a
mai multor activități, cu condiția ca măcar
unele dintre ele să fie relativ automatizate
 Mobilitatea – deplasarea și reorientarea
atenției de la un obiect la altul, în intervalele
cerute de desfășurarea activității
 HIPERPROSEXII: st. maniacale, depresii,
cenestopaţi, hipocondrie, tulburări fobice,
tulburarea obsesiv compulsivă.

 HIPOPROSEXII, APROSEXII:
 St. confuzionale, anxietate, surmenaj,
oligofrenii, demenţe, schizofrenie.
 Memoria
 Procesul psihic care reflectă lumea şi relaţiile
omului cu aceasta prin întipărirea, păstrarea şi
reactualizarea experienţei anterioare
 Proces psihic de stocare a informaţiei,
acumulare şi utilizare a experienţei cognitive
 Strânsă interacţiune cu toate procesele psihice
 Memoria – capacitate psihică
absolut necesară
 Este implicată în cunoaștere și învățare,
înțelegere și rezolvare de probleme, inteligență
și creativitate
 Se află în interacțiune și interdependență cu
toate celelalte fenomene psihice
 Memoria asigură continuitatea vieții psihice
 Reflectă trecutul ca trecut
 Procesele memoriei
 Faza de achiziţie (memorare)
 Faza de reţinere (păstrare)
 Faza de reactivare, actualizare (recunoaştere şi
reproducere)
 Formele memoriei
 Criteriul prezenţei / absenţei scopului:
 Memoria involuntară
 Prima treaptă genetică în dezvoltarea memoriei, are
caracter întâmplător – depinde de stimuli
 Memoria voluntară
 Organizată, sistematică
 Depinde de: stabilirea conştientă a scopului, depunerea
unui efort voluntar, utilizarea unor procedee speciale
pentru facilitarea memorării – comparaţii, clasificări,
repetiţii, etc.
 Formele memoriei
 Criteriul prezenţei / absenţei gândirii:
 Memoria mecanică
 Lipsa înţelegerii, simplă repetare a materialului
 Memoria logică
 Bazată pe înţelegerea sensurilor şi semnificaţiilor
materialului memorat, pe dezvoltarea gândirii

RAŢIUNE
 Formele memoriei
 Criteriul duratei păstrării:
 Memoria de scurtă durată
 Imediată, nestocată
 Capacitatea de a reproduce imediat un material variază
funcţie de:
- Vârsta subiectului

- Starea de dispoziţie
 Formele memoriei
 Criteriul duratei păstrării:
 Memoria de lungă durată
 Durează de la 8 – 10 minute la ani
 Se pune în evidenţă prin reactivarea şi reactualizarea
amintirilor
 Reactivarea – trei genuri de conduită:
- Amintirile – reconstituire a trecutului
- Recunoaşterea
- Reînvăţare – timp mai scurt
 MEMORIA
 HIPERMNEZIA:
 HIPOMNEZIA:
 Surmenaj, stări nevrotice, întârzieri în dezvoltarea
mintală, tulburări cognitive
 AMNEZIILE:
 Anterograde: evenimentele trăite după debutul bolii
 Retrograde: se întind progresiv spre trecut
 GÂNDIREA
 Proces central al vieţii psihice, o activitate cognitivă
complexă, mijlocită şi generalizată prin care se distinge
esenţialul, în ordinea lucrurilor şi ideilor, p e baza
experienţei şi a prelucrării informaţiilor

 Operaţiile g. : analiza, sinteza, comparaţia,

abstractizarea, generalizarea.

 Cuvânt- noţiune- judecata- raţionament- întelegere.

Tipuri de tulburări ale gândirii:
 Tulburări ale ritmului şi coerenţei gândirii
 Tulburări ale conţinutului gândirii
 Tulburări ale gândirii în expresia verbală şi
grafică
 Tulburări de ritm şi coerenţă ale gândirii:
 Accelerarea ritmului ideativ:
 Fugă de idei (asociaţii întâmplătoare, asonanţă, rimă,
localizare în timp şi spaţiu, contraste facile)

 Mentismul (depănare rapidă, incoercibilă a reprezentărilor şi

a ideilor; au atitudine critică): st. de mare tensiune nervoasă, oboseală,
intoxicaţie uşoară cu cofeină, alcool, schizofrenie

 Tahipsihie
 Incoerenţa gândirii
 Salată de cuvinte
 Verbigeraţie
 Încetinirea ritmului ideativ: bradipsihie, vâscozitatea
psihică, fading mental, baraj ideativ
 Anideaţie: idioţie, demenţă sau epilepsie
 Tulburări de conţinut ale gândirii:

 Ideea dominantă
 Ideea obsedantă
 Ideea prevalentă
 Ideea delirantă
 Tulburări de conţinut ale gândirii:
 Ideea dominantă (reversibilă, sfera normalului)
 Ideea obsedantă (străină, contradictorie personalităţii
individului, îi recunoaşte caracterul parazitar, luptă pt.
a o înlătura)
 OBSESIA:
 Obsesii ideative
 Amintiri şi reprezentările obsesive
 Obsesii fobice – teama nejustificată, pe care nu o poate alunga,
în ciuda faptului că evită situaţia respectivă.
 Obsesii impulsive – compulsiune, ritualuri
 Ideea prevalentă:
 Poziţie dominantă în câmpul conştiinţei
 Neconcordantă cu realitatea şi cu semnificaţie
aberantă
 Orientează şi diferenţiază cursul gândirii
 Celelalte idei o sprijină, nu se opun ei.
 Concordantă cu personalitatea individului
 Tendinţa la dezvoltare şi înglobare a evenimentelor şi
persoanelor din jur, potenţialitate delirantă.
 epilepsie, alcoolism, tulburarea bipolară, st.
predelirante.
 Ideea delirantă:

 O judecată eronată care stăpâneşte, domină conştiinţa

bolnavului şi-i modifică comportamentul în sens patologic.
 Este impenetrabilă la contraargumente şi inabordabilă prin
confruntare, în ciuda contradicţiilor cu realitatea.
 Este incompatibilă cu existenţa unei atitudini critice, este
lipsit de capacitatea de a-i sesiza în mod conştient esenţa
patologică.
 Delir sistematizat: caută să impună ideile sale realităţii, le
trăieşte cu o nestrămutată convingere.
 Nesistematizat: coerenţa şi stringenţa aparent logice nu sunt
aşa de puternice: slab structurat, instabil, polimorf, variabil
ca tematică, fără tendinţa a se impune realităţii.
 Idei delirante:
 Expansive
 de mărire şi bogăţie, de invenţie, de reformă, de
filiaţie, mistice
 Depresive
 de persecuţie, revendicare, gelozie, de relaţie, de
autoacuzare, hipocondriace, transformare şi
posesiune, de negaţie
 Mixte
 de influenţă, metafizice
 Fobiile
 Exprimă starea emotivă de respingere şi teamă
de obiecte, acţiuni, persoane şi situaţii, stări
neargumentate logic, dar pe care bolnavul nu
le poate anula şi stapâni
 Fobiile pot fi:
 a intra în piaţă – agorafobia,
 locuri înalte – hipsofobia,
 locuri înguste – claustrofobia.
 obiecte: ascuţite – aihmofobia, de tren, vapor, apă –
hidrofobia
 mulţime – antropofobie
 singurătate – monofobia
 boală – nosofobia
 societate – petofobia. ereutofobia
 a nu se murdări – misofobia
 moarte – tanatofobia
 animale – zoofobia
 a mânca - sitiofobia
 Comunicarea
 Procesul de comunicare umană – fundamental
în organizarea oricărei grupări sociale
 - Comunicarea directă (dialog) – presupune un
schimb de mesaje; rolul de emiţător – şi
destinatar – receptor se schimbă alternativ
 - Comunicarea indirectă (ex: comunicarea
convorbirilor de la radio – se adresează tuturor
auditorilor, fară posibilitatea unui răspuns.
 Comunicarea
 Dispune de mai multe modalităţi:
 Comunicare prin gesturi
 C. afectiv – expresivă (mimică emoţională,
pantomimică)
 C. atitudinală (postura)

 C. verbală (limbaj)

 C. prin scris

 C. prin simboluri logice, matematice sau imagini

plastice, artistice – limbaje numite artificiale
 Limbajul
 Face parte din obiectul şi studiul psihologiei şi
psihiatriei
 Formă specifică de activitate subiectivă, de
comunicare interumană, realizat prin vorbire
 Formele limbajului
 Limbajul intern – “monolog interior”, sau
“dialog cu sine însuşi”, caracterizat prin
asonoritate, concentrare şi mare viteză de
desfăşurare
 Limbajul extern – are 2 forme:
 Limbaj oral (vorbit)
 Limbaj scris
 Formele limbajului
 Limbajul oral – subiectul este activ, vorbirea
este dinamică şi orientată către cineva,
exprimarea este mai liberă
 Limbajul scris – elaborează mesaje şi le
fixează în semne grafice, cuvinte şi fraze
scrise; este mai pretenţios şi necesită un plan
prealabil
 Scrisul – modalitate intelectualizată a limbajului
(codificare lingvistică)
 Tulb. ale comunicării verbale şi
grafice
 TULB. LIMBAJ ORAL:
 DISLOGII (modificari de forma si continut ale
gandirii, fara modificari ale functiei limbajului si
aparatului logomotor) :
 De formă: hiperactivitatea verbală, tahifemie, logoree,
verbigeraţie, hipoactivitatea verbală, mutism (akinetic,
absolut, relativ, discontinuu, electiv), mutitatea, musitaţia,
mutacism, afemia (anartria): lez. neurologică. Blocaj
verbal, palilalie
 De conţinut:
 Cuvinte: neologisme active/pasive, jargonofazie
 Frazei: agramatism, paragramatism, embololalie, embolofazie
 Tulburări ale comunicării verbale şi
grafice

 DISFAZII: tulburări de înţelegere şi

exprimare ale limbajului vorbit şi scris,
prin leziuni cerebrale de focar unilaterale
 Surditatea verbală
 Intoxicaţia prin cuvânt

 Amnezia verbală
 DISLALII ( tulburari de pronuntare prin modificări
logomotorii) :

 De sunet: R, S, Z, J. (rotacism – R, sigmalismul – Y; S;

Z)
 Silabe

 Cuvinte

 Balbism clonic: vorbirea repetată, sacadată:

 Balbism tonic: rezistenţă puternică la pronunţarea

unei silabe.
 B. tonico-clonic.
 Tulburările limbajului scris: ale activităţii
grafice, morfologiei şi semanticii

 Activităţii grafice

- hipoactivitate grafică
- hiperactivitate grafică
- grafomania = predilecţie pentru exprimarea grafică
îndeosebi la procesomani
- incoerenţă grafică
- stereotipia grafică = repetarea unor cuvinte sau fraze,
scrierea fiecărui cuvânt sau alineat cu majuscule
 Morfologiei

- privesc forma, caracterele şi dispunerea literelor şi a

cuvintelor scrise

 Semanticii grafice

- se referă in special la paragrafisme care sunt substituţii,

transpoziţii sau omisiuni de cuvinte sau litere
- se intâlnesc în schizofrenie, delir
 IMAGINAŢIA
 Proces psihic de prelucrare, transformare şi
sintetizare a reprezentărilor şi ideilor, a
experienţei personale în scopul formării unor
noi imagini şi idei.
 Caracteristic – dinamismul, potenţialul
combinatoric şi transformativ

Imagini noi, fără echivalent în experienţa subiectului

sau realitate
 IMAGINAŢIA
 Este proprie numai omului,
apare pe o anumită treaptă
a dezvoltării psihice (când
se dezvoltă reprezentările,
limbajul, gîndirea,
inteligenţa, etc.)
 Interacţionează cu toate
procesele psihice, mai ales
cu memoria, gândirea,
limbajul, afectivitatea
 IMAGINAŢIA
 Scăzută: oligofrenii, demenţe, st. de
inhibiţie, nevroze, depresii, psihastenii.

 Exaltarea imag. Intoxicaţii uşoare, st. de

excitaţie, delir cronic, schizofrenie
 Voinţa
 Procesul psihic complex de reglaj superior care
orientează activitatea psihică spre realizarea unui
scop în mod deliberat ales
 Trecere conştientă de la o idee sau raţionament la o
activitate sau inhibiţie a unei activităţi
 Concentrarea energiei psihonervoase în vederea
învingerii obstacolelor şi atingerii scopurilor
conştient stabilite
 Tulburările de voinţă
 Cantitative – hiperbulia, hipobulia, abulia
 Calitative – disabulia, parabulia, impulsivitatea,
raptusurile

 Hiperbulia – exagerarea capacităţii de acţiune a

voinţei; apare în toxicomanii şi paranoia
 Hipobulia – diminuarea capacităţii voluntare prin
rezistenţa la comutarea gândirii în acţiune; apare în
stări nevrotice, psihopatii, suferinţe somatice,
traumatisme craniene, oligofrenii, demenţe
 Tulburările de voinţă
 Abulia – deficit de iniţiativă şi acţiune; apare în
catatonie, psihozele depresive endogene

 Disabulia – trecere dificilă la acţiune sau la

continuarea ei + negativism + indispoziţie afectivă
– debutul schizofreniei
 Parabulia – deficitul voinţei asociat unor pulsiuni,
dorinţe sau acte – schizofrenie
 Tulburările de voinţă
 Impulsivitatea – deficitul capacităţii voluntare de
inhibiţie şi sursa actelor impulsive, neconforme
normelor sociale; caracteristică psihopaţilor
 Raptusurile – reacţii comportamentale violente
lipsite de capacitatea unui control voliţional, prin
limitarea stării de conştiinţă. Pot fi:
 Violente în epilepsie şi schizofrenii
 Coleroase în manie

 Anxioase în melancolie
Afectivitatea
 Afectivitatea:
 Aspect fundamental al personalităţii umane
 Un răspuns organic, psihic şi comportamental al
individului la schimbările din mediul intern sau
extern
 Altă caracteristică – natura socială a proceselor
afective – ne exteriorizăm afectiv după modele
structurale preluate din comunitate
 Procesele afective sunt în interacţiune cu procesele
cognitive – consens – randamentul intelectual creşte
 Proprietăţile proceselor afective:
 Polaritatea
 Intensitatea
 Durata
 Mobilitatea
 Expresivitatea
 Expresivitatea proceselor afective:
 Capacitatea de exteriorizare emoţională
 Cele mai cunoscute expresii emoţionale sunt:
 Mimica – expresie involuntară si neverbalizată a stării
afective, se referă la elementele mobile ale feţei – ochi,
privire, sprâncene, buze
 Pantomimica – reacţii la care participă tot corpul

 Schimbarea vocii – intensitatea ritmului vorbirii,

intonaţie, timbrul vocii, etc.
 Modificări vegetative
 Expresivitatea proceselor afective:
 Modificări vegetative:
 Respiraţie mai rapidă

 Creşterea tensiunii musculare – muşchii gâtului

 Tremur – emoţii şi stări conflictuale

 Secreţia salivară descreşte în timpul emoţiilor –

senzaţie de uscăciune a gurii
 Compoziţia chimică şi hormonală a sângelui se
modifică – adrenalina, glucide, echilibrul acid - bază
 Rolul expresivităţii emoţionale:
 Rol de comunicare
 Rol de influenţare a conduitei altora în vederea
săvârşirii unor acte
 Rol de autoreglare – pentru adaptarea în situaţii de
confruntare
 Rol de contagiune – reacţii similare pozitive sau
negative, afective, de coeziune sau dezbinare în grup
 Rol de accentuare sau diminuare a însăşi stării
afective (plânsul eliberează sau face rău – încarcă
afectiv)
Tulburările cantitative ale afectivităţii:
 Hipotimia
 Atimia
 Hipertimia
 Depresia – hipertimia negativă
 Anxietatea
 Euforia – hipertimia pozitivă
 Disforia
 Hipotimia – scăderea de intensitate diferită a
afectului, reducerea mimicii şi reactivităţii
comportamentale
 Atimia – indiferentism afectiv, inexpresivitatea
mimicii şi gesturilor
 Hipertimia – puternică tensiune afectivă
 Depresia – hipertimia negativă – ideaţie lentă, tristă,
inhibiţie, nelinişte motorie, ţinută şi gesturi
concordante stării afective
 Anxietatea – teamă fără obiect, nelinişte sau agitaţie
psihomotorie, tulburări neurovegetative
 Euforia – hipertimia pozitivă – stare afectivă
generală, care se transmite ambianţei, excesivă
veselie şi exaltare cu fugă de idei, logoree,
expansivitate motorie, supraestimare şi exacerbare a
instinctelor
 Disforia – tulburare afectivă caracterizată prin
depresie, anxietate, disconfort general asociate cu
logoree, excitabilitate generală, impulsivă şi
coleroasă (abstinenţa toxicomanică, epilepsie,
encefalopatii)
 Tulburările calitative ale afectivităţii:
 Paratimiile – stări afective paradoxale, inadecvate,
cu manifestări opuse faţă de motivaţia lor
 Inversiunea negativă – ostilitate sau indiferentism
faţă de toate persoanele, inclusiv cele care
întruneau afecţiunea bolnavului
 Ambivalenţa afectivă – stări afective opuse
(atracţie – repulsie, dragoste – ură)
 Conştiinţa
 Este sinteza activităţii psihice, modalitate superioară
de reconstrucţie a realităţii pe plan subiectiv, ideatic,
imagistic şi simbolic
 Însuşirile specifice ale conştiinţei umane – funcţiile
de relaţie, sinteză, autoreglare şi adaptare
 Tulburările de conştiinţă
 Tulburări care privesc starea de veghe sau
conştienţă:
1. Starea de obtuzie
2. Starea de somnolenţă
3. Starea de obnubilare
4. Starea de torpoare
5. Starea de stupoare
6. Starea de comă
 Ţinuta vestimentară
 Ţinuta dezordonată vestimentar – poate atesta
starea confuzivă, degradarea personalităţii în
toxicomanii, discordanţa faţă de mediu în
schizofrenii + indiferentism + negativism
 Exagerarea rafinamentului vestimentar – tendinţa
la extravaganţă a istericului, manifestarea deviantă
a sexopaţilor (travestivism), egofilia psihopatului
 Excentricitatea vestimentară – exagerări de
însemne, distincţii, machiaj, apare în excitaţia
maniacală, stări delirante megalomanice
 Ce trebuie să ştie un medic în domeniul
psihiatriei?
 Să stabilească o comunicare cu pacientul
 Să realizeze interviul cu pacientul
 Să efectueze examinarea psihiatrică
 Cum să recunoască boala
 Cum să deosebească semnele şi stările clinic
semnificative de cele nesemnificative
 Cum să trateze boala la primul nivel de îngrijire
 Când şi cum să îndrume către specialist pacientul
 Ce trebuie să ştie un medic în domeniul
psihiatriei?
 Cum să colaboreze cu specialistul în jurul unui
diagnostic care implică şi tratament psihiatric sau
în cazul comorbidităţilor
 Să cunoască principiile generale ale terapiei în
psihiatrie
 Cum să îşi determine un pacient să primescă
tratamentul adecvat şi corespunzător de la
specialist