Semiologia psihiatrică

1
 Psihiatria
 Specialitatea medicală care studiază
tulburările mentale, etiologia şi patogeneza
lor, organizează asistenţa şi stabileşte
măsurile profilactice, terapeutice şi de
recuperare a bolnavilor cu afecţiuni psihice

2
 SEMIOLOGIE
 Senzaţiile
 Percepţiile
 Atenţia
 Memoria
 Gândirea
 Limbajul
 Imaginaţia
 Stări afective
 Procese voliţionale
 Conştiinţa

3
 Senzaţiile
 Procese psihice elementare
 Reflectă în mod izolat însuşirile concrete ale
obiectelor şi fenomenelor în condiţiile acţiunii directe
a stimulilor asupra organelor de simţ (analizatori)
 Analizatorii – aparate de semnalizare senzorială,
specializate şi autoreglabile, compuşi din: receptor
(transferă energia excitanţilor externi în influx
nervos), calea de conducere (duce excitaţia la scoarţa
cerebrală), segmentul cortical (transformă impulsul
nervos în fapt psihic) şi conexiunea inversă
(transmiterea impulsurilor nervoase prin nervi
senzitivi, pentru autoreglarea receptorilor) 4
 Senzaţiile
 Ne semnalează despre ceea ce este şi ce se
întâmplă în jurul nostru, dar şi în propriul
organism
 Însuşirile obiectelor: culoare, greutate, gust,
miros, temperatură, formă, etc.
 Caracteristicile imaginii primare la contactul
cu stimulii:
 Durata senzaţiei
 Intensitatea senzaţiei
 Calitatea senzaţiei (vizuale, olfactive, auditive, etc)
 Tonalitatea afectiv - asociativă
5
 Omul reacţionează la toţi stimulii din jur
 Procesele senzoriale - cadru psihic de
referinţă – în funcţie de care ne
orientăm în mediul fizic şi în parte, în
cel social adaptarea la mediu

6
 Clasificarea senzaţiilor
 După structura conţinutului informaţional:
1. Senzaţii exteroceptive – reflectă excitaţii din
sfera corpului nostru
1. Telereceptive – de la distanţă – vizuale, auditive,
olfactive
2. Tangoreceptive – prin atingere – cutanate, gustative
2. Senzaţii proprioceptive – reflectă poziţia şi
mişcările corpului nostru – kinestezice sau de
echilibru
3. Senzaţii interoceptive – informează despre stările
şi modificările organelor noastre interne şi a
proceselor vegetative – senzaţii de durere
7
 Percepţiile
 Procese senzoriale complexe – totalitatea
informaţiilor despre însuşirile concrete ale obiectelor şi
fenomenelor
 La baza lor stau senzaţiile – reflectă însuşiri izolate
separate
 În orice percepţie sunt implicate diferite senzaţii
 Apare totdeauna în prezent şi prin acţiunea
directă a obiectelor şi fenomenelor asupra
analizatorilor

8
Percepţia – spaţiu,
timp, mişcare

9
 Percepţia spaţială
 Proprietăţile spaţiale ale obictelor – forma,
mărimea, distanţa, direcţia, relieful
 Analizator vizual, tactil, kinestezic

10
 Percepţia timpului
 Trei sisteme de referinţă:
 Sistemul fizic şi cosmic – repetarea fenomenelor
naturale (ziua şi noaptea, succesiunea
anotimpurilor)
 Sistemul biologic – ritmicitatea funcţiilor
organismului (stări de somn / veghe, alimentaţie)
 Sistemul socio – cultural – activitatea şi experienţa
umană amplasată istoric, etc.
 Mijloace tehnice de măsurare
 Percepţia propriu – zisă
 Percepţia succesiunii evenimentelor
 Percepţia duratei 11
 Percepţia mişcării
 Se referă la obiectele în mişcare – deplasarea
obiectelor în spaţiu
 Funcţie de:
 Viteza de deplasare
 Raportul de mişcare dintre observator şi obiect

 Distanţa la care se găseşte observatorul faţă de

obiect
 Necesită realizarea unui anumit prag pentru
perceperea sa (mişcările lente, distanţe mari – iluzie
de repaos)
 Participă analizatorul vizual, motric, auditiv, vibrator12
 PERCEPŢIILE
 Modificări:
 Cantitative: hipo-, hiperestezia.
 Calitative: iluzii, halucinaţii.

13
 HIPERESTEZIE: creşterea intensităţii
senzaţiilor şi percepţiilor
 Surmenaj, debutul unor boli infecto-contagioase,
afecţiuni psihice, b. Basedow.
 Cenestopatiile: senzaţii penibile difuze, cu sediu
variabil, care apar fără o modificare organică
evidenţiabilă.

 HIPOESTEZIA:
 Stări reactive acute, isterie, oligofrenii, sch,
tulburări de conştiinţă

14
 ILUZIILE
 Orice eroare cognitivă sau perceptivă.
 Mecanism:
 Proiectarea imaginarului şi a inconştientului în
actul perceptiv
 Prelucrarea eronată a imaginilor percepute

 Iluzii fiziologice
 Iluzii patologice:
 Veridice
 Interpretare delirantă
 Generate de un excitant real

15
 VIZUALE:
 Metamorfopsii: deformarea obiectelor şi a spaţiului
perceput
 Macropsie, micropsie, dismegalopsie (largi, alungite)
 Porropsia (mai apropiate sau mai îndepărtate)
 Pareidolie (interpretare imaginativă)
 Falsele recunoaşteri (identificarea greşită a diverselor
persoane): déjà vu, deja connu, deja vecu, jamais vu.
 Iluzia sosiilor: sdr. discordante
 AUDITIVE
 GUSTATIVE ŞI OLFACTIVE (parosmie)
 Viscerale
 De modificare a schemei corporale: formă,
mărime, greutate, poziţie.

16
 Normal
 Tulb. funcţionale sau leziuni ale
receptorilor, căilor de conducere, zonelor
integrative
 Stări febrile, b. infecto-contagioase, toxice
 Stări confuzionale
 Nevrotici (isterici, TOC)
 Psihotici

17
 AGNOZIILE
 Defect de integrare gnozică (de transformare a
excitaţiei în senzaţie şi a acesteia în imagine
perceptivă), datorită unor leziuni ale centrilor de
integrare.
 A. vizuală (cecitatea psihică):nu recunoaşte
semnificaţia obiectelor, imaginilor sau persoanelor
familiare.
 Leziuni LO
 A. obiectelor animate (a. fizionomiei) /prosopagnozia:
nu recunoaşte persoane foarte cunoscute sau nu se
recunoaşte în oglindă.
 A. culorilor

18
 AGNOZIILE
 A. simbolurilor grafice (cecitatea verbală):
imposibilitatea înţelegerii limbajului scris (alexie),
imposibilitatea scrierii cuvintelor (agrafie), dislexie.
 A. spaţială
 A. auditivă
 A. tactilă: amorfognozie (formă, volum), astereognozie
(obiectelor )
 A. schemei corporale
 Asomatognozia (unul/mai multe segmente ale
corpului), hemisomatognozia (negarea unei jumătăţi a
corpului), anosodiaforia (indiferenţa faţă de boală),
anosognozia (nerecunoaşterea bolii proprii).

19
 HALUCINAŢIILE
 Percepţie fără obiect.
 Halucinaţii funcţionale: percepţia unor
excitanţi obiectivi determină apariţia unor
percepţii false.
 zgomotele roţilor de tren  voci care îl
ameninţă
 percepute atât timp cât există excitantul real

20
 Halucinozele: h. a căror semnificaţie psihopatologică este
recunoscută de bolnav; caută să le verifice autenticitatea.
 Pseudohalucinaţiile: apar spontan, incoercibil, fără
proiecţie spaţială, cu un caracter de străin şi de impus din
afară.
 Halucinaţii propriu-zise (psihosenzoriale):
 Proiecţia spaţială: în spaţiul perceptiv sau dincolo de limitele
acestuia
 Convingerea bolnavului asupra “realităţii” lor
 “Perceperea” lor prin modalităţile senzoriale obişnuite (căi
extero-, intero-, proprio-) şi pe căi senzoriale normale (h. auditive,
etc.)
 Grad variabil de intensitate
 Claritate diferită
 Complexitate variabilă
 Durată (intermitente/comtinue)
 Rezonanţă afectivă
21
 H. exteroceptive:
 Auditive: (afecţiuni ORL, b. neurologice, st. confuzionale, deliruri
toxice şi infecţioase, depresie, sch, parafrenie, aură epileptică)
 Elementare
 Comune
 Verbale
 Vizuale: (surmenaj, neurastenie, af. Oftalmologice, neurologice)
 Elementare
 Complexe
 Scenice: statice (panoramice), în mişcare (cinematografice)
 Autoscopice: subiectul îşi percepe vizual propriul
corp, părţi din corp, organe. “imaginea dublă”
 Olfactive şi gustative:
 tactile

22
 H. interoceptive:
 Senzaţia existenţei unei fiinţe în corp sau a
schimbării poziţiei unor organe, a obstruării
sau perforării lor, transformării organismului.

 H. proprioceptive:
 H. motorii sau kinestezice: impresii de mişcare
sau de deplasare a unor segmente sau ale
corpului în întregime.

23
 ATENŢIA
 Fenomen psihic de activitate selectivă,
concentrare şi orientare a energiei
psihonervoase în vederea desfăşurării
optime a activităţii psihice ( în special procese
senzoriale şi cognitive)

24
 Formele atenţiei:
 Atenţia involuntară – nu solicită efort de
voinţă conştientizat, este de scurtă durată
 Factori externi – intensitate deosebită a
stimulului, noutatea, neobişnuitul, apariţia şi
dispariţia bruscă, mobilitatea unui stimul pe fondul
altora ficşi, gradul de complexitate al stimulului
 Factori interni – interesul personal

25
 Formele atenţiei:
 Atenţia voluntară – intenţionată şi autoreglată
conştient, inhibarea voită a altor preocupări
colaterale
- esenţială pentru activitate

 Favorizată de: stabilirea exactă a scopurilor,

evidenţierea semnificaţiei activităţii, crearea
intenţionată a ambianţei favorabile, eliminarea
factorilor disturbatori, stabilirea momentelor
activităţii 26
Calităţile favorabile şi defavorabile
ale atenţiei
 Volumul – cantitatea de elemente asupra cărora se
poate orienta şi concentra atenţia simultan
 Stabilitatea – persistenţa, durata menţinerii atenţiei
 Concentrarea – depinde de: importanţa activităţii,
interesul pentru activitate, structurarea, antrenament
de rezistenţă la factori disturbatori
 Distributivitatea
 Mobilitatea

27
 Calităţi defavorabile:
 Neatenţia –
 Simultană – însoţeşte atenţia selectivă, concentrată
 Selectivă – ia naştere progresiv, prin repetarea
aceluiaşi stimul lipsit de semnificaţie
 Distragerea atenţiei
 Dispersarea atenţiei
Tulburări ale atenţiei:
 Hipoatenţionismul – hipoprosexia
 Aprosexia – lipsa voluntară de concentrare
(depresie) 28
 HIPERPROSEXII: st. maniacale, depresii,
cenestopaţi, hipocondriaci, fobici,
obsesionali.

 HIPOPROSEXII, APROSEXII:
 St. confuzionale, anxietate, surmenaj,
oligofrenii, demenţe, sch.

29
 Memoria
 Procesul psihic care reflectă lumea şi relaţiile
omului cu aceasta prin întipărirea, păstrarea şi
reactualizarea experienţei anterioare
 Proces psihic de stocare a informaţiei,
acumulare şi utilizare a experienţei cognitive
 Strânsă interacţiune cu toate procesele psihice

30
 Procesele memoriei
 Faza de achiziţie (memorare)
 Faza de reţinere (păstrare)
 Faza de reactivare, actualizare (recunoaştere şi
reproducere)

31
 Formele memoriei
 Criteriul prezenţei / absenţei scopului:
 Memoria involuntară
 Prima treaptă genetică în dezvoltarea memoriei, are
caracter întâmplător – depinde de stimuli
 Memoria voluntară
 Organizată, sistematică
 Depinde de: stabilirea conştientă a scopului, depunerea
unui efort voluntar, utilizarea unor procedee speciale
pentru facilitarea memorării – comparaţii, clasificări,
repetiţii, etc.

32
 Formele memoriei
 Criteriul prezenţei / absenţei gândirii:
 Memoria mecanică
 Lipsa înţelegerii, simplă repetare a materialului
 Memoria logică
 Bazată pe înţelegerea sensurilor şi semnificaţiilor
materialului memorat, pe dezvoltarea gândirii

RAŢIUNE

33
 Formele memoriei
 Criteriul duratei păstrării:
 Memoria de scurtă durată
 Imediată, nestocată
 Capacitatea de a reproduce imediat un material variază
funcţie de:
- Vârsta subiectului

- Starea de dispoziţie

34
 Formele memoriei
 Criteriul duratei păstrării:
 Memoria de lungă durată
 Durează de la 8 – 10 minute la ani
 Se pune în evidenţă prin reactivarea şi reactualizarea
amintirilor
 Reactivarea – trei genuri de conduită:
- Amintirile – reconstituire a trecutului
- Recunoaşterea
- Reînvăţare – timp mai scurt

35
 Factorii care condiţionează
memoria:
 Particularităţile materialului – structura
informaţiilor, modul de organizare al materialului
 Caracteristicile ambianţei + strategia şi tehnica
memorării
 Trăsăturile psihofiziologice ale subiectului

36
 Calităţile memoriei:
 Volumul memoriei – cantitatea de informaţii
 Elasticitatea, supleţea memoriei – capacitatea de a
acumula cunoştinţe noi
 Rapiditatea întipăririi – economie de timp, efort şi repetiţii
 Trăinicia păstrării – conservarea corectă a celor memorate
– pe o perioadă îndelungată de timp
 Exactitatea sau fidelitatea reactualizării celor
memorate
 Promptitudinea reactualizării – realizarea rapidă a
recunoaşterii şi reproducerii, imediat după stimulare

37
 PARAMNEZIILE
 Amintiri deformate, false, neconcordante cu
realitatea fie sub aspect cronologic, fie sub
aspectul lipsei de legătură cu realitatea
obiectivă trăită în prezent sau în trecut de
bolnav.

39
 CRIPTOMNEZIA: nerecunoaşterea, ca fiind
străin, a unui material literar, muzical, ştiinţific, pe
care bolnavul l-a citit sau l-a auzit în realitate, dar
pe care în mod iluzoriu îl consideră al lui propriu.

 FALSA IDENTIFICARE/ RECUNOAŞTERE: a

recunoaşte ceea ce de fapt bolnavul nu cunoaşte.
 Surmenaj, st. maniacale, schizofrenii.

 ILUZIE DE NERECUNOAŞTERE: recunoaşte

persoane pe care nu le-a cunoscut şi nu este sigur
că recunoaşte persoane pe care le-a cunoscut.

40
 ALLOMNEZIILE

 PSEUDOREMINISCENŢE: reproducerea
unor evenimente reale din trecut pe care
acesta le trăieşte ca evenimente prezente.
 CONFABULAŢIILE / H. DE MEMORIE:
reproducerea unor evenimente imaginare,
bolnavul fabulând asupra trecutului cu
convingerea că îl evocă.
 Nu spune adevărul, nu minte, nu ştie că minte.

41
 ECMNEZIA: întoarcerea întregii personalităţi
la perioade demult trăite de bolnav.

 ANECFORIA: posibilitatea reproducerii de

amintiri pe care le credea uitate.
 Reproducerea este posibilă dacă i se sugerează
pacientului unul sau mai multe elemente ale acelor
evenimente.

42
 GÂNDIREA
 Proces central al vieţii psihice, o activitate cognitivă
complexă, mijlocită şi generalizată prin care se distinge
esenţialul de fenomenal, în ordinea lucrurilor şi ideilor,
pa baza experienţei şi a prelucrării informaţiilor
 Operaţiile g. : analiza, sinteza, comparaţia,
abstractizarea, generalizarea.
 Cuvânt- noţiune- judecata- raţionament- întelegere.

43
Tipuri de tulburări ale gândirii:
 Tulburări ale ritmului şi coerenţei gândirii
 Tulburări ale conţinutului gândirii
 Tulburări ale gândirii în expresia verbală şi
grafică

44
 Tulburări de ritm şi coerenţă ale gândirii:
 Accelerarea ritmului ideativ:
 Fugă de idei (asociaţii întâmplătoare, asonanţă, rimă,
localizare în timp şi spaţiu, contraste facile)

 Mentismul (depănare rapidă, incoercibilă a reprezentărilor şi

a ideilor; au atitudine critică): st. de mare tensiune nervoasă, oboseală,
intoxicaţie uşoară cu cofeină, alcool, schizofrenie

 Tahipsihie
 Incoerenţa gândirii
 Salată de cuvinte
 Verbigeraţie
 Încetinirea ritmului ideativ: bradipsihie, vâscozitatea
psihică, fading mental, baraj ideativ
 Anideaţie: idioţie, demenţă sau epilepsie
45
 Tulburări de conţinut ale gândirii:
 Ideea dominantă (reversibilă, sfera normalului)
 Ideea obsedantă (străină, contradictorie personalităţii
individului, îi recunoaşte caracterul parazitar, luptă pt.
a o înlătura)
 OBSESIA:
 Obsesii ideative
 Amintiri şi reprezentările obsesive
 Obsesii fobice – teama nejustificată, pe care nu o poate alunga,
în ciuda faptului că evită situaţia respectivă.
 Obsesii impulsive – compulsiune, ritualuri

46
 Ideea prevalentă:
 Poziţie dominantă în câmpul conştiinţei
 Neconcordantă cu realitatea şi cu semnificaţie
aberantă
 Orientează şi diferenţiază cursul gândirii
 Celelalte ideii o sprijină, nu se opun ei.
 Concordantă cu personalitatea individului
 Tendinţa la dezvoltare şi înglobare a evenimentelor şi
persoanelor din jur, potenţialitate delirantă.
 St. postonirice, epilepsie, alcoolism, PMD, st.
predelirante.

47
 Ideea delirantă:

 O judecată eronată care stăpâneşte, domină conştiinţa

bolnavului şi-i modifică comportamentul în sens patologic.
 Este impenetrabilă la contraargumente şi inabordabilă prin
confruntare, în ciuda contradicţiilor cu realitatea.
 Este incompatibilă cu existenţa unei atitudini critice, este
lipsit de capaciatea de a-i sesiza în mod conştient esenţa
patologică.
 Delir sistematizat: caută să impună ideiile sale realităţii, le
trăieşte cu o nestrămutată convingere.
 Nesistematizat: coerenţa şi stringenţa aparent logice nu sunt
aşa de puternice: slab structurat, instabil, polimorf, variabil
ca tematică, fără tendinţa a se impune realităţii.

48
 Idei delirante:
 Expansive
 de mărire şi bogăţie, de invenţie, de reformă, de
filiaţie, mistice
 Depresive
 de persecuţie, revendicare, gelozie, de relaţie, de
autoacuzare, hipocondriace, transformare şi
posesiune, de negaţie
 Mixte
 de influenţă, metafizice

49
 Fobiile
 Exprimă starea emotivă de respingere şi teamă
de obiecte, acţiuni, persoane şi situaţii, stări
neargumentate logic, dar pe care bolnavul nu
le poate anula şi stapâni

50
 Fobiile pot fi:
 a intra în piaţă – agorafobia,
 locuri înalte – hipsofobia,
 locuri înguste – claustrofobia.
 obiecte: ascuţite – aihmofobia, de tren, vapor, apă –
hidrofobia
 mulţime – antropofobie
 singurătate – monofobia
 boală – nosofobia
 societate – petofobia. ereutofobia
 a nu se murdări – misofobia
 moarte – tanatofobia
 animale – zoofobia
 a mânca - sitiofobia

51
 Limbajul
 Face parte din obiectul şi studiul psihologiei şi
psihiatriei
 Formă specifică de activitate subiectivă, de
comunicare interumană, realizat prin vorbire

52
 Comunicarea
 Procesul de comunicare umană – fundamental
în organizarea oricărei grupări sociale
 - Comunicarea directă (dialog) – presupune un
schimb de mesaje; rolul de emiţător – şi
destinatar – receptor se schimbă alternativ
 - Comunicarea indirectă (ex: comunicarea
convorbirilor de la radio – se adresează tuturor
auditorilor, fară posibilitatea unui răspuns.

53
 Comunicarea
 Dispune de mai multe modalităţi:
 Comunicare prin gesturi
 C. afectiv – expresivă (mimică emoţională,
pantomimică)
 C. atitudinală (postura)

 C. verbală (limbaj)

 C. prin scris

 C. prin simboluri logice, matematice sau imagini

plastice, artistice – limbaje numite artificiale

54
 Formele limbajului
 Limbajul intern – “monolog interior”, sau
“dialog cu sine însuşi”, caracterizat prin
asonoritate, concentrare şi mare viteză de
desfăşurare
 Limbajul extern – are 2 forme:
 Limbaj oral (vorbit)
 Limbaj scris

55
 Formele limbajului
 Limbajul oral – subiectul este activ, vorbirea
este dinamică şi orientată către cineva,
exprimarea este mai liberă
 Limbajul scris – elaborează mesaje şi le fixează
în semne grafice, cuvinte şi fraze scrise; este
mai pretenţios şi necesită un plan prealabil
 Scrisul – modalitate intelectualizată a limbajului
(codificare lingvistică)

56
 Tulb. ale comunicării verbale şi
grafice
 TULB. LIMBAJ ORAL:
 DISLOGII (modificari de forma si continut ale
gandirii, fara modificari ale functiei limbajului si
aparatului logomotor) :
 De formă: hiperactivitatea verbală, tahifemie, logoree,
verbigeraţie, hipoactivitatea verbală, mutism (akinetic,
absolut, relativ, discontinuu, electiv), mutitatea, musitaţia,
mutacism, afemia (anartria): lez. neurologică. Blocaj
verbal, palilalie
 De conţinut:
 Cuvinte: neologisme active/pasive, jargonofazie
 Frazei: agramatism, paragramatism, embololalie, embolofazie
57
 DISFAZII: tulburări de înţelegere şi
exprimare ale limbajului vorbit şi scris,
prin leziuni cerebrale de focar unilaterale
 Surditatea verbală
 Intoxicaţia prin cuvânt

 Amnezia verbală

58
 DISLALII ( tulburari de pronuntare prin modificari
logomotorii) :

 De sunet: R, S, Z, J. (rotacism – R, sigmalismul – Y; S;

Z)
 Silabe

 Cuvinte

 Balbism clonic: vorbirea repetată, sacadată:

 Balbism tonic: rezistenţă puternică la pronunţarea

unei silabe.
 B. tonico-clonic.
59
 Tulburările limbajului scris: ale activităţii
grafice, morfologiei şi semnaticii

 Activităţii grafice

- hipoactivitate grafică
- hiperactivitate grafică
- grafomania = predilecţie pentru exprimarea grafică
îndeosebi la procesomani
- incoerenţă grafică
- stereotipia grafică = repetarea unor cuvinte sau fraze,
scrierea fiecărui cuvânt sau alineat cu majuscule

60
 Morfologiei

- privesc forma, caracterele şi dispunerea literelor şi a

cuvintelor scrise

 Semanticii grafice

- se referă in special la paragrafisme care sunt substituţii,

transpoziţii sau omisiuni de cuvinte sau litere
- se intâlnesc în schizofrenie, delir

61
 IMAGINAŢIA
 Proces psihic de prelucrare, transformare şi
sintetizare a reprezentărilor şi ideilor, a
experienţei personale în scopul formării unor
noi imagini şi idei.
 Caracteristic – dinamismul, potenţialul
combinatoric şi transformativ

Imagini noi, fără echivalent în experienţa subiectului

sau realitate

62
 IMAGINAŢIA
 Este proprie numai omului, apare pe o anumită
treaptă a dezvoltării psihice (când se dezvoltă
reprezentările, limbajul, gîndirea, inteligenţa, etc.)
 Interacţionează cu toate procesele psihice, mai ales
cu memoria, gândirea, limbajul, afectivitatea

63
 IMAGINAŢIA
 Scăzută: oligofrenii, demenţe, st. de
inhibiţie, nevroze, depresii, psihastenii.

 Exaltarea imag. Intoxicaţii uşoare, st. de

excitaţie, delir cronic, schizofrenie

64
 Mitomania:

 Organizarea romanească a trăirii

 Alibiul existenţial

 Supraestimarea

 Conduita de teamă

65
 Voinţa
 Procesul psihic complex de reglaj superior care
orientează activitatea psihică spre realizarea unui
scop în mod deliberat ales
 Trecere conştientă de la o idee sau raţionament la o
activitate sau inhibiţie a unei activităţi
 Concentrarea energiei psihonervoase în vederea
învingerii obstacolelor şi atingerii scopurilor
conştient stabilite

66
 Voinţa
 Trăsătură de personalitate
 Efortul voluntar – caracteristica specifică cea mai
importantă a voinţei – mobilizarea resurselor fizice,
intelectuale şi emoţionale
 Subaprecierea obstacolului – efort voluntar insuficient,
eşec
 Supraaprecierea obstacolului – efort voluntar supradozat
– succes, dar mare consum de energie nervoasă +
oboseală
67
 Tulburările de voinţă
 Cantitative – hiperbulia, hipobulia, abulia
 Calitative – disabulia, parabulia, impulsivitatea,
raptusurile

 Hiperbulia – exagerarea capacităţii de acţiune a

voinţei; apare în toxicomanii şi paranoia
 Hipobulia – diminuarea capacităţii voluntare prin
rezistenţa la comutarea gândirii în acţiune; apare în
stări nevrotice, psihopatii, suferinţe somatice,
traumatisme craniene, oligofrenii, demenţe
68
 Tulburările de voinţă
 Abulia – deficit de iniţiativă şi acţiune; apare în
catatonie, psihozele depresive endogene

 Disabulia – trecere dificilă la acţiune sau la

continuarea ei + negativism + indispoziţie afectivă
– debutul schizofreniei
 Parabulia – deficitul voinţei asociat unor pulsiuni,
dorinţe sau acte – schizofrenie

69
 Tulburările de voinţă
 Impulsivitatea – deficitul capacităţii voluntare de
inhibiţie şi sursa actelor impulsive, neconforme
normelor sociale; caracteristică psihopaţilor
 Raptusurile – reacţii comportamentale violente
lipsite de capacitatea unui control voliţional, prin
limitarea stării de conştiinţă. Pot fi:
 Violente în epilepsie şi schizofrenii
 Coleroase în manie

 Anxioase în melancolie

70
 Afectivitatea:
 Aspect fundamental al personalităţii umane
 Un răspuns organic, psihic şi comportamental al
individului la schimbările din mediul intern sau
extern
 Altă caracteristică – natura socială a proceselor
afective – ne exteriorizăm afectiv după modele
structurale preluate din comunitate
 Procesele afective sunt în interacţiune cu procesele
cognitive – consens – randamentul intelectual creşte
71
 Proprietăţile proceselor afective:
 Polaritatea
 Intensitatea
 Durata
 Mobilitatea
 Expresivitatea

72
 Polaritatea proceselor afective :
 Procesele afective sunt bipolare, cuplate câte 2,
perechi, cu elemente contrare:
 Bucurie – tristeţe; Simpatie – antipatie
 Entuziasm – deprimare; Iubire – ură
 Plăcere – neplăcere.

 Tendinţa de a gravita în jurul polului pozitiv sau

negativ, ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii
trebuinţelor sau aspiraţiilor

73
 Intensitatea proceselor afective:
 Forţa, tăria şi profunzimea cu care se instalează la
un individ procesul afectiv
 Trăirea afectivă poate fi intensă, foarte sau mai
puţin intensă, funcţie de valoarea afectivă a
obiectului, semnificaţia lui şi capacitatea afectivă a
subiectului
 Intensitatea afectivă creşte prin creşterea
semnificaţiei obiectului afectogen

74
 Durata proceselor afective:
 Întinderea, persistenţa în timp a semnificaţiei
pentru subiect a stimulului afectogen
 Un sentiment poate dura un an sau toată viaţa
 O emoţie poate dura câteva clipe, ore, zile

75
 Mobilitatea proceselor afective:
 Trecerea rapidă de la o trăire emotivă la alta, de la
emoţie la sentiment sau de la sentiment la alt
sentiment (de la iubire la ură şi invers)
 Se deosebeşte de fluctuaţii (trecere afectivă fără
motiv – indiciu al slăbiciunii, imaturităţii sau
patologiei proceselor afective)

76
 Expresivitatea proceselor afective:
 Capacitatea de exteriorizare emoţională
 Cele mai cunoscute expresii emoţionale sunt:
 Mimica – expresie involuntară si neverbalizată a stării
afective, se referă la elementele mobile ale feţei – ochi,
privire, sprâncene, buze
 Pantomimica – reacţii la care participă tot corpul

 Schimbarea vocii – intensitatea ritmului vorbirii,

intonaţie, timbrul vocii, etc.
 Modificări vegetative

77
 Expresivitatea proceselor afective:
 Modificări vegetative:
 Respiraţie mai rapidă

 Creşterea tensiunii musculare – muşchii gâtului

 Tremur – emoţii şi stări conflictuale

 Secreţia salivară descreşte în timpul emoţiilor –

senzaţie de uscăciune a gurii
 Compoziţia chimică şi hormonală a sângelui se
modifică – adrenalina, glucide, echilibrul acid - bază

78
 Rolul expresivităţii emoţionale:
 Rol de comunicare
 Rol de influenţare a conduitei altora în vederea
săvârşirii unor acte
 Rol de autoreglare – pentru adaptarea în situaţii de
confruntare
 Rol de contagiune – reacţii similare pozitive sau
negative, afective, de coeziune sau dezbinare în grup
 Rol de accentuare sau diminuare a însăşi stării
afective (plânsul eliberează sau face rău – încarcă
afectiv)
79
Tulburările cantitative ale afectivităţii:
 Hipotimia
 Atimia
 Hipertimia
 Depresia – hipertimia negativă
 Anxietatea
 Euforia – hipertimia pozitivă
 Disforia

80
 Hipotimia – scăderea de intensitate diferită a
afectului, reducerea mimicei şi reactivităţii
comportamentale
 Atimia – indiferentism afectiv, inexpresivitatea
mimicei şi gesturilor
 Hipertimia – puternică tensiune afectivă
 Depresia – hipertimia negativă – ideaţie lentă, tristă,
inhibiţie, nelinişte motorie, ţinută şi gesturi
concordante stării afective
 Anxietatea – teamă fără obiect, nelinişte sau agitaţie
psihomotorie, tulburări neurovegetative
81
 Euforia – hipertimia pozitivă – stare afectivă
generală, care se transmite ambianţei, excesivă
veselie şi exaltare cu fugă de idei, logoree,
expansivitate motorie, supraestimare şi exacerbare a
instinctelor
 Disforia – tulburare afectivă caracterizată prin
depresie, anxietate, disconfort general asociate cu
logoree, excitabilitate generală, impulsivă şi
coleroasă (abstinenţa toxicomanică, epilepsie,
encefalopatii)
82
 Tulburările calitative ale afectivităţii:
 Paratimiile – stări afective paradoxale, inadecvate,
cu manifestări opuse faţă de motivaţia lor
 Inversiunea negativă – ostilitate sau indiferentism
faţă de toate persoanele, inclusiv cele care
întruneau afecţiunea bolnavului
 Ambivalenţa afectivă – stări afective opuse
(atracţie – repulsie, dragoste – ură)

83
 Conştiinţa
 Este sinteza activităţii psihice, modalitate superioară
de reconstrucţie a realităţii pe plan subiectiv, ideatic,
imagistic şi simbolic
 Însuşirile specifice ale conştiinţei umane – funcţiile
de relaţie, sinteză, autoreglare şi adaptare

84
 Tulburările de conştiinţă
 Tulburări care privesc starea de veghe sau
conştienţă:
1. Starea de obtuzie
2. Starea de somnolenţă
3. Starea de obnubilare
4. Starea de torpoare
5. Starea de stupoare
6. Starea de comă

85
 Starea de obtuzie – dificultatea recepţionării
corecte a stimulilor din ambianţă cu scăderea
mobilităţii ideatorii şi a precizării unei atitudini
 Starea de somnolenţă – se percep stimulii puternici,
fiind omişi ceilalţi
 Starea de obnubilare – afectează claritatea şi
volumul proceselor de conştiinţă, cu creşterea
pragului senzorial pentru toţi celilalţi excitanţi
externi; percepţii dificile, reacţii întârziate, ideaţie
lentă, răspunsuri vagi

86
 Starea de torpoare – apatie, reducerea reacţiilor
emotive şi a iniţiativei
 Starea de stupoare – inhibiţie psihomotorie cu
fenomene confuzive, bolnavul fiind rupt de
realitate prin perturbări de claritate şi volum ale
conştiinţei, mai severe ca în obnubilare
 Starea de comă – perturbarea profundă a
conştiinţei, cu pierderea funcţiilor de relaţie şi
păstrarea funcţiilor vegetative (respiratorii, cardio –
vasculare). Se disting clinic: coma vigilă, coma
tipică, coma depăşită
87
 Tulburările de conştiinţă
 Tulburări care privesc propria persoană şi relaţia
cu ambianţa:
1. Starea de hebetitudine
2. Starea crepusculară
3. Starea oniroidă
4. Starea amentivă

88
 Starea de hebetitudine – reacţie de dezintegrare a
pacientului faţă de o situaţie care îl depăşeşte şi faţă de
care, în mod paradoxal, rămâne indiferent, areactiv, perplex
 Starea crepusculară – prezintă debut şi sfârşit brusc, ca o
stare de obnubilare tranzitorie cu amnezie, de obicei
parţială, asupra episodului trăit (epilepsie, diencefaloză,
tumori ale lobului temporal)
 Starea oniroidă – percepţia realităţii este fragmentată
prin desfăşurarea unor trăiri delirant – halucinatorii (cu
conţinut fantastic) şi dezorientare temporo - spaţială
 Starea amentivă – profundă alterare a conştiinţei,
incoerenţa gândirii şi vorbirii, agitaţie psihomotorie

89
 Tulburările de conştiinţă
 Tulburări tranzitorii de conştiinţă, numite şi
excepţionale:
1. Beţia patologică
2. Afectul patologic
3. Unele stări crepusculare

Modifică sub diverse forme şi grade de intensitate

conştiinţă propriei persoane şi a relaţiilor cu ambianţa

90
 Tulburările de conştiinţă
 Tulburări de conştiinţă grupate după unele aspecte
de specificitate:
1. Tulburări de orientare spaţială
2. Tulburările percepţiei timpului sau ale orientării în timp
3. Tulburările orientării allopsihice (derealizarea)
4. Tulburările autopsihice

91
 Ţinuta vestimentară
 Ţinuta dezordonată vestimentar – poate atesta
starea confuzivă, degradarea personalităţii în
toxicomanii, discordanţa faţă de mediu în
schizofrenii + indiferentism + negativism
 Exagerarea rafinamentului vestimentar – tendinţa
la extravaganţă a istericului, manifestarea deviantă
a sexopaţilor (travestivism), egofilia psihopatului
 Excentricitatea vestimentară – exagerări de
însemne, distincţii, machiaj, apare în excitaţia
maniacală, stări delirante megalomanice
92
 Ce trebuie să ştie un medic în domeniul
psihiatriei?
 Să stabilească o comunicare cu pacientul
 Să realizeze interviul cu pacientul
 Să efectueze examinarea psihiatrică
 Cum să recunoască boala
 Cum să deosebească semnele şi stările clinic
semnificative de cele nesemnificative
 Cum să trateze boala la primul nivel de îngrijire
 Când şi cum să îndrume către specialist pacientul
93
 Ce trebuie să ştie un medic în domeniul
psihiatriei?
 Cum să colaboreze cu specialistul în jurul unui
diagnostic care implică şi tratament psihiatric sau
în cazul comorbidităţilor
 Să cunoască principiile generale ale terapiei în
psihiatrie
 Cum să îşi determine un pacient să primescă
tratamentul adecvat şi corespunzător de la
specialist

94