TRANSDISCIPLINARITATEA

O NOUĂ ABORDARE PEDAGOGICĂ

Prof. Claudia Zaharia

Baia de Fier 2011

Motto
.
“Pentru că ne aflăm astăzi în plină revoluţie a inteligenţei, trebuie să
înţelegem că transdisciplinaritatea ne descoperă dimensiunea poetică a existenţei,
traversând, aşa cum am spus , toate disciplinele, dincolo de ele. A nu se confunda
însă, cu pluridisciplinaritatea şi interdisciplinaritatea.”
Basarab Nicolescu

Literatura de specialitate releva mai multe niveluri de integrare curriculară:

“Monodisciplinaritatea” – discipline separate, independente,

considerate izolate;
- accentuează importanţa fiecărei discipline, văzută, fiecare dintre ele, ca
un întreg;

-
Abordarea integrată a curriculumului scoate în evidenţă problemele
semnificative ale vieţii reale şi se întemeiază pe nevoile de educaţie ale elevilor, în
contextul lumii de azi.
 Din punct de vedere curricular, integrarea presupune:

 punerea în relaţie a disciplinelor şcolare, cu scopul de a evita izolarea lor

tradiţională;

 procesul şi rezultatul procesului prin care elevul interpretează materia care îi este
transmisă pornind de la experienţa de viaţă şi de la cunoştinţele pe care deja le-a însuşit;

 stabilirea de relaţii de convergenţă între cunoştinţele, capacităţile, competenţele,

atitudinile, valorile ce aparţin unor discipline şcolare distincte;

 procesul educaţional organizat astfel încât să traverseze barierele obiectelor de

studiu, predarea şi învăţarea fiind văzute din perspectivă holistică, reflectând
lumea reală, care este interactivă.
MODALITĂŢI DE ABORDARE A ÎNVĂŢĂRII DIN PERSPECTIVA
INTEGRATĂ

 Multipluridisciplinaritatea/ pluridisciplinaritatea

 o temă aparţinând unui anumit domeniu este supusă analizei din perspectiva mai multor
discipline, acestea din urmă menţinându-şi nealterată structura şi rămânând independente
unele în raport cu celelalte;

obiectele de studiu contribuie, fiecare în funcţie de propriul specific, la clarificarea

temei investigate;

 la acest nivel vorbim de o corelare a demersurilor mai multor discipline în vederea

clarificării unei probleme din mai multe unghiuri de vedere.
  Interdisciplinaritatea

 are ca principal fundament transferul metodelor dintr-o disciplină într-alta;

 presupune o intersectare a diferitelor arii disciplinare;

 sunt ignorate limitele stricte ale disciplinelor, căutându-se teme comune diferitelor
obiecte de studiu;
 în urma acestei intersectări pot lua naştere noi obiecte de studiu.

 duce la realizarea obiectivelor de învăţare de grad mai înalt; între acestea se numără
şi capacităţile metacognitive, cum ar fi luarea de decizii, rezolvarea de probleme,
însuşirea metodelor şi tehnicilor de învăţare eficientă
 Transdisciplinaritatea

„ se referă – aşa cum indică prefixul trans - la ceea ce se află în acelaşi timp şi între
discipline, şi înăuntrul diverselor discipline, şi dincolo de orice disciplină. Finalitatea sa este
înţelegerea lumii prezente, unul din imperativele sale fiind unitatea cunoaşterii.” Basarab
Nicolescu

 a apărut acum trei decenii în lucrările unor cercetători diferiţi, precum Jean Piaget, Edgar
Morin şi Eric Jantsch. El a fost inventat în epocă pentru a exprima nevoia depăşirii
frontierelor dintre discipline.

 la început de nou mileniu, abordarea transdisciplinară este redescoperită şi folosită

ca răspuns la sfidările fără precedent lansate de lumea noastră,când oamenii
încearcă să ajungă la un echilibru, la o stabilitate, fiind conştienţi de pericolul numit
simbolic „Turnul Babel”
- de la Hans-Georg Gadamer, care se întreabă dacă acesta poate fi evitat printr-o
„administrare raţională a lumii”, la Samuel Huntington, care prevede în diferenţele
culturale principala sursă a viitoarelor conflicte internaţionale,se poate observa
aceeaşi îngrijorare pentru „procesul de babelizare”: 8000 de discipline diferite,
10 000 de religii şi mşcări religioase, 6000 limbi vorbite.

Edgar Morin evaluează pericolul complexităţii crescânde a lumii noastre, a

metasocietăţii, împreună cu lipsa mijloacelor ştiinţifice potrivite pentru a o
organiza.
El discută despre nevoia unei noi perspective, unei noi discipline
pe care o numeşte antropolitică, unei reuniri a trei mari tărâmuri: ştiinţa,
conştiinţa şi politica:

„Ne aflăm la începuturile cunoaşterii. Ne aflăm de asemenea, am spus-o

de-acum suficient, la începuturile conştiinţei. În fine, nu ne aflăm în momentul
unei posibile împliniri a societăţilor istorice, ci abia la începuturile unei veritabile
hipercomplexităţi sociale.”
 viziunea de ansamblu a lui Morin se referă la unificarea nivelurilor
biologic, cultural şi spiritual ale lui homo sapiens, la sistemul bio-psihosocio-
cultural, ceea ce niciun demers ştiinţific nu a reuşit să surprindă în
cercetare până acum. Aici se poate remarca căutarea unui teren comun, a unui
limbaj comun

pentru că motivul presupus a fi stat la baza primului rateu colectiv era dispariţia limbii
comune, tendinţa contemporană pare a fi căutarea unei astfel de „limbi comune” a
întregii noastre epoci, în mijlocul tuturor posibilelor ei evoluţii şi mutaţii.

Prin urmare, este logic ca unul din domeniile vitale în care s-ar cuveni
să se articuleze şi să se dezvolte limbajul viitorului nostru comun
este educaţia.
Comisia Internaţională pentru Educaţia Secolului al XXI-lea, prezidată de Jacques
Delors, stabileşte cei 4 piloni ai unei noi educaţii, pe care Basarab Nicolescu îi
plasează în contextul a ceea ce el numeşte şansa unei culturi trandisciplinare.

Ei sunt formulaţi astfel:

1. A învăţa să cunoşti;
2. A învăţa să faci;
3. A învăţa să trăieşti alături de ceilalţi;
4. A învăţa să fii.
 Conceptul transdisciplinarităţii şi beneficiile sale în educaţie

Sistemele educaţionale se confruntă , la nivel mondial, cu dezvoltarea rapidă a societăţii

informaţionale, unde abilităţile şi deprinderile de manipulare a informaţiei sunt absolut
necesare pentru a supraveţui. Este necesară o transformare majoră a
învăţământului clasic, rigid, bazat pe memorizare

Raportul DG Educaţie şi cultură menţionează: un mediu educativ mai deschis necesita

o nouă arhitectură şcolară, inclusiv un curiculum transdisciplinar şi noi competenţe
ale cadrelor didactice, inclusiv adaptarea la ritmul tehnologiilor.

Transdisciplinaritatea, din perspectiva educaţiei, vizează întrepătrunderea mai

multor discipline, sub forma integrării curriculare, cu posibilitatea construirii în
timp a unei noi discipline sau a unui nou domeniu al cunoaşterii, prin fuziune,
faza cea mai radicală a integrării.
Deşi nu s-au desfiinţat disciplinele, în multe ţări s-a trecut la introducerea unor
teme transversale, la lucrul pe proiecte, la intersecţia în curriculum a unor noi
dimensiuni ale educaţiei.
 Obiectivele învăţării transdisciplinare ar fi:

dezvoltarea personală integrală;

responsabilitatea socială a elevilor.

Abordarea transdisciplinară

- scoate în evidenţă problemele semnificative ale vieţii reale şi se întemeiază

se nevoile de educaţie ale elevilor în contextul lumii de azi;
- oferă elevilor cadrul formal adecvat pentru organizarea cunoştinţelor;
- este adecvată pentru toate nivelurile de abilitate intelectuală ori stil de învăţare;
- este în totalitate participativă, centrată pe elev, bazată pe experienţe anterioare;
- prezintă un înalt grad de complexitate atât în ceea ce priveşte conţinutul cât şi metodologia
de abordare;
 Competenţe formate prin abordarea transdisciplinară

Din perpestiva economică, competenţele dobândite sunt folosite pentru:

 creşterea productivităţii şi compettitvităţii pe piaţa muncii;
 dezvoltarea unei forţe de muncă adaptabilă şi calificată;
 stimularea creativităţii şi crearea mediului inovativ;

Din perspectiva socială, competenţele vor contribui la:

 înţelegerea problemelor şi participarea la soluţionarea lor;
 creşterea coeziunii sociale;
 întărirea drepturilor omului, a autonomiei personale, în detrimentul excluziunii,
al marginalizării ale unor categorii sociale;
 participarea la grupuri sociale eterogene.
Competenţele transdisciplinare nu pot fi clasificate în funcţie de conţinutul unei
discipline ele pot fi clasificate astfel:

 Competenţe generale – metodologice: observarea, experimentarea,

reprezentarea grafică, interpretarea datelor sau a unui text

 Competenţe metacognitive: estimare a gradului de dificultate a sarcinii de lucru;

planificarea strategică, evaluarea rezultatelor, monitorizarea comportamentală,
tehnici personale de învăţare;

 Atitudine pozitivă, motivantă – realism, interes pentru îvăţare, toleranţă pentru

informaţii contradictorii, atitudine pozitivă faţă de performanţele personale;

 Abilităţi pragmatice – iniţiativă personală, capacitate de concentrare,

orientarea acţiunilor spre realizarea sarcinilor, deprinderi de muncă.
Diferenţa dintre competenţele curriculare şi cele transcurriculare se găseşte mai ales în
zona pragmaticului decât în domeniul teoreticului.

Dacă prin abordarea monodisciplinară a învăţării se formează în mod deosebit

competenţe specifice nivelului cognitiv, prin abordarea transdisciplinară se formează
competente integratoare şi durabile prin însăşi transferabilitatea lor.

Ce va şti să facă elevul în urma Ce va şti să facă elevul în urma

învăţării monodisciplinare ?
-să memoreze;
- să reproducă mecanic cunoştinţe;
- să scrie după dictare;
- să facă rezumate;
- să evidenţieze idei principale;
- să facă studii de specialitate pe o temă
dintr-un domeniu dat.
învăţării transdisciplinare ?
-să interpreteze;
- să analizeze;
- să formuleze;
- să exprime opinii personale;
- să folosească informaţia în scopul
rezolvării unor probleme date;
- să identifice şi să soluţioneze
probleme.
 Metode active de predare în abordarea transdisciplinară

Context
Abordarea integrată a curriculum-ului presupune stabilirea unei relaţii biunivoce
între cei doi parteneri educator şi educabil, care se materializează în:

 estimarea timpului necesar parcurgerii temei;

 alegerea metodelor active de învăţare în concordanţă cu specificul temei;
 identificarea resurselor utilizabile;
 documentarea prealabilă în legătură cu specificul temei;
 cooperarea profesor – elev pe tot parcursul derulării temei;
 esenţializarea concluziilor şi stabilirea relevanţei temei pentru viaţa reală.

Metodele active:
 transformă elevul din obiect în subiect alînvăţării;
 îl fac pe elev coparticipant la propria sa educaţie;
 dezvoltă gândirea critică;
 se pretează pentru autoevaluare, cu profund caracter formativ.
Sugestii pentru utilizarea unor metode

 brainstorming;

 reţeaua de discuţii;

 experimentul;

 studiul de caz;

 dramatizarea;

 învăţarea prin cooperare;

 metoda proiectului;

 imageria mentală.
 Utilizarea TIC promovează transdisciplinaritatea

Din punct de vedere pedagogic, organizarea transdisciplinară vizează integrarea

selectivă a mai multor discipline într-o disciplină nouă de sinteză sau într-un domeniu de
cunoaştere.

Din punct de vedere tehnologic, abordarea transdisciplinară orientează învăţarea

spre realitate, favorizând o viziune globală asupra acesteia şi asigurând transferul
cunoştinţelor la situaţii educatuve cât mai diverse.
Utilizarea TIC în cadrul situaţiilor educative

În contextul abordării transdisciplinare, TIC favorizează:

a)dezvoltarea competenţelor transversale prin proiecte transdisciplinare;

b) proiectarea transdisciplinară a unor tematici specifice.

Valenţele formative ale utlizării TIC sunt favorizate de faptul că:

 aplicaţile sunt reconfigurabile; reprezentările sunt dinamice şi permit
manipularea obiectelor, refacerea acţiunilor;
 TIC transformă ideile în “materie”. Înregistrarea activităţii, cât şi a produsului
, poate fi păstrată, reluată şi chiar modificată;
 Are potenţial adaptativ: semnalizare automată prin alerte, analiza şi oferirea
de alternative, răspunsuri selective;
 Stimulează abordarea explorativă şi intervenţionistă.
Bibliografie

o Ghid - Transdisciplinaritatea o nouă abordare a situaţiilor de învăţare, Petrescu, Paloma;

o Ghid metodologi de aplicare la clasă a curriculum-ului integrat inter şi transdisciplinar, pentru
domeniile ştiinţific şi umanist;
o Manifest, Basarab Nicolescu;
o Educaţie şi transdisciplinrttate, Corina Matei;
o Transdisciplinaritatea, Ciuc Maria;
o