Educația permanentă-

ce, de ce, cum se poate

realiza?
 Conceptul educației permanente
• ”Dezvoltarea într-o proporție geometrică a volumului
de cunoștințe în domeniile științei, tehnologiei și culturii
impune o schimbare a paradigmei educaționale actuale.
Ritmul de difuzare a ideilor noi întrece posibilitățile de
absorbție de care dispune individul format prin educația
clasică. Aceste schimbări pun la îndoială relevanța și
eficacitatea sistemelor actuale de învățământ, centrate pe
valori recurente, cunoscute, relativ fixe. Setea individului
de ”perfecțiune” impune o reorientare a învățării in
perspectiva educației permanente.
• Se pare că școala nu poate răspunde satisfăcător
acestor sfidări pe care le impune noile realități. Nu mai
este suficientă o simplă formare, ci este nevoie de
creearea unei ființe capabile de autoperfecționare, de
înflorire spirituală consimțită. A învăța, a preda și a
memora nu mai sunt astăzi suficiente.
Questa foto di Autore sconosciuto è concesso in licenza da CC BY
 Trebuie să se învețe și alt ceva: a învața învățarea! E
nevoie deci de o educație permanentă, cea care durează tot
timpul vieții, care debutează în școală și pe care o urmează
fiecare pe socoteala proprie în funcție de interesele și
dorințele fiecăruia. Apetitul pentru cultură, al căutării
perfecționării continue trebuie să constituie o prioritate. A
ști să te cultivi, să-ți îmbogățești spiritul, sunt obiective de
prim rang al unei formări autentice.
 ”Intr-o lume în care totul se schimbă rapid, educația școlară trebuie,
înainte de toate, să vizeze stimularea de comprehensiune a elevului în
detrminarea dezvoltării aptitudinii de memorare mencanică a ideilor,
faptelor și presupozițiilor. Această atenție acordată înțelegerii se cere a fi
însoțită și de o atitudine de abordare globală, holistică a cunoașterii, astfel
încât materia predată să nu fie segmentată, despărțită în compartimente
sau seturi informaționale compacte, artificial despărțite.
 Conceptul de educație permanentă trebuie disociat de o
altă noțiune, adică de caracterul permanent al educației.
Necesitatea permanenței educației în plan individual și social
a fost întrevăzută cu mult timp in urmă, în primul rând de
clasicii pedagogiei universale.
 Comenius spunea: «Pentru fiecare om viața sa - este o
școală,de la leagăn până la mormânt». «Tot ce suntem, ce
facem, ce gandim, vorbim, urzim si dobândim nu este altceva
decât o anumită scară pe care urcăm din ce în ce mai mult,
spre a ajunge cât mai sus, fără însă a putea atinge vreodată
suprema treaptă». Această expresie „educație permanentă”
este un concept specific pedagogiei contemporane, ce acoperă
un principiu teoretic si acțional care încearcă să regleze o
anumită realitate specifică secolului nostru.
 Educația permanentă constituie un răspuns specific față de
dinamismul existențial, în sensul implicării în autoformarea în funcție
de solicitările multiple și inedite, «este un mod al omului de a se elibera
de tensiuni, de crize, de surprizele profesionale neplăcute. Ea este un
scut și un sprijin care întărește încrederea în viitor și în progres; ea are
caracter anticipativ, bazându-se pe obișnuința de a învăța și pe ideea ca
într-o societate democratică fiecare învață de la fiecare». Un concept
care descrie o conduită coextensivă educației permanente este cel de
metacogniție”.

 “Metacogniția-este un concept relativ recent, vehiculat atât de

psihologia cognitivă cât și de științele educației, care atrag atenția
asupra rolului subiectului în cunoaștere, în conștientizarea ei, prin
apelul la autocontrol, autoapreciere și autoperfecționare. Acest concept
se definește ca fiind cunoștințele pe care le are un individ despre
 Școala nu acordă prea multă atenție motivației, dar ar fi necesar ca
profesorii să-i învețe pe elevi să învețe, aceștia devenind mai târziu
capabili să se descurce singuri. Un profesor bun este cel care își ajută
elevii, care îi ascultă și îi motivează, cu cât elevul este mai motivat cu atât
performanța lui va fi mai bună.

Perspectivele educației permanente

 “Exigențele dezvoltării actuale și ale integrării omului în realitate fac ca
percepția noastră despre școală să sufere numeroase modificări. De altfel,
chiar acțiunile din școală se vor modifica în funcție de noile cerințe.
Omul se naște cu un ansamblu de potențialități care trebuie să se
concretizeze în act. Omul este educabil și autoeducabil. Reforma
învățământului actual din România ar trebui să vizeze și respectarea
principiilor educației permanente, care pun accentul pe calitățile
autonomiei și schimbării.
 Educația permanentă este și o formă eficientă de pragmatizare a învățării, de aducere
a acesteia mai aproape de viață. Este o formă de trăire a cunoașterii, de aplicare a ei, de
urmărire a virtualelor consecințe de a lua decizii de unul singur. Plecând de la realitatea
evidentă a necesității schimbării, educația permanentă contribuie la adaptarea rapidă a
oamenilor la realitățile în devenire. Față de caracterul permanent al educației (care
presupune o slabă intenționalitate – deci învăț tot timpul fără a ști pentru ce anume
învăț), educația permanentă este orientată către un scop, prezintă în subsidiar o puternică
intenționalitate (învăț pentru a face față unor situații noi, inedite etc.). Educația
permanentă presupune o reorientare a înseși educației inițiale, formale, instituționalizare.
Baza educației permanente se pune totuși în școală” “«La întrebarea cum putem acționa
ca să-l aducem pe elev la stadiul independenței și autocontrolului asupra propriei vieți,
răspunsul trebuie să aibă în vedere exigențele autonomiei, socializării și autoformării».
Autonomia presupune posibilitatea de a se guverna și administra în mod liber. Autonomia
este, de fapt, o auto-organizare care se auto-produce și care se găsește mereu deschisă față
de lumea
înconjurătoare.
Când învățăm?
Pe perioada unui ciclu
de viață, omul învață tot
timpul.
Fie că respectăm
structura unu ciclu
școlar (grădiniță, scoala
primară, gimnazială,
liceu, univeristate etc.),
a unei calificări sau că
învățăm sa mergem și
să ascultăm – pur și
simplu – omul este într-
o ”continuă învățare”.
V-aţi întrebat vreodată de ce trebuie să învăţăm continuu?

Poate că de la un anumit nivel al cunoaşterii nici nu

ne-am putea opri, chiar dacă am dori. Învăţatul, la fel
ca şi res­pi­ratul sau mâncatul, poate deveni la un
moment dat un re­flex necondiţionat. De când suntem
mici, cu paşi mărunţi, ne obişnuim creierul cu hrană
intelectuală, astfel învăţatul de­vine o stereotipie, iar
informaţia, o nevoie biologică, po­ten­ţată de o
curiozitate naturală încă de la primul „de ce?”.
Unul dintre secretele lumii este că mereu există ceva
nou de învăţat şi, pe măsură ce ştim mai multe,
realizăm cât de multe nu ştim de fapt. Aşa cum Albert
Einstein afirma: „Odată ce te opreşti din învăţat, începi
să mori”
Dacă am înceta să învăţăm, am muri, ne-am înceta evoluţia şi
ne-am com­place într-o lâncezire asemănătoare cu o comă
indusă pro­ba­bil de propria ignoranţă. Cei mai inteligenţi
oameni nu se opresc niciodată din citit, setea de cunoaştere
este pe bună dreptate aditivă. Se spune că avem această
dorin­ţă de a învăţa codificată genetic; atunci, ne-am putea în­
tre­ba de ce ne sunt necesari profesorii, dacă am putea învăţa
sin­guri? Uneori învăţatul poate fi dificil şi frustrarea intervine
atunci când nu putem reţine anumite informaţii; mai ales
când saturaţia şi oboseala survin, une­ori pare imposibil.
Diverse studii arată că ambiţia fie­cărui individ variază direct
proporţional cu nivelul de se­ro­tonină din corp.
Astfel, cu cât ne stabilim scopuri mai mari şi mai dificile, cu
atât mai fericiţi suntem. Spargerea pro­priei rutine poate face
ca timpul să pară că trece mai greu, pe când repetiţiile pun
organismul pe modul autopilot, oamenii fiind mai puţin atenţi
la ceea ce se întâmplă în jur, ceea ce face ca timpul să pară că
trece extrem de rapid. Învăţarea unor lu­cruri noi duce la
formarea unor conexiuni între neuroni şi la înlocuirea
neuronilor pierduţi în timp. Gilbert Ryle considera că există
două aspecte ale procesului de învăţare: să ştii ce să înveţi şi
cum să înveţi. Într-adevăr, informaţiile sunt foarte multe în
jurul nostru şi uneori este dificil să selectezi ce anume îţi va fo­
lo­si şi ce este inutil.
Memoria nu poate stoca o cantitate in­fi­nită de informaţii şi
atunci intervine selecţia.
https://youtube.com/watch?v=HOL8Fg1LFgo&feature=share (filmulet)

https://learningapps.org/display?v=pkuf20k9k22 (joc)

Bibliografie:

https://www.medichub.ro/reviste/medic-ro/chiar-trebuie-sa-invat-c
ontinuu-id-1664-cmsid-51
https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-alexandru-io
an-cuza-din-iasi/pedagogia-invatamantului-primarsi-prescolar/educ
atia-permanenta/2539106