PERCEPEREA PERSOANEI

ŞI
FORMAREA IMPRESIILOR
 Chiar dacă ducem lipsă de informaţii despre cineva, reuşim să
ne construim o impresie cvasi-totală despre persoana în cauză,
completând activ golurile cu date stocate în memorie;

 De cele mai multe ori nu depunem un efort deosebit şi conştient

pentru a ne forma o impresie despre cineva.

 Automatismul formării impresiilor despre ceilalţi este motivat de

necesitatea cunoaşterii celuilalt pentru a şti cum să ne
comportăm în interacţiunea imediată sau ulterioară.

 Impresiile despre cineva, fineţea şi conţinutul acestora, sunt

dictate de scopurile interacţiunii curente şi / sau subsecvente.
 Paradigma cercetării formării impresiilor (ASCH)

 Cercetările asupra formării impresiilor au debutat în

anii `40 şi sunt legate de numele lui Solomon Asch.

 Indiferent de cantitatea şi calitatea informaţiilor,

impresiile despre ceilalţi:
• se organizează cu uşurinţă într-o imagine coerentă şi unitară,
într-un tot narativ

• reprezintă construcţii care pleacă dincolo de informaţia

disponibilă, “golurile” fiind completate “de la sine”.
Modalităţi de formare a impresiilor despre ceilalţi

 Impresiile despre ceilalţi sunt achiziţionate:

• în timpul perceperii şi interacţiunii directe, adică în acele

situaţii când persoana percepută se află în câmpul nostru
perceptiv (comunicarea faţă în faţă, observarea
comportamentului de la distanţă, convorbirea telefonică etc.).

• indirect - atunci când persoana respectivă nu se află în

câmpul nostru perceptiv, atunci când aceasta este
reprezentata simbolic (“prezent simbolic”): analiza unor
documente sau produse ale activităţii sale.

• prin comunicarea cu un terţ despre persoana în cauză.

 Trăsăturile de personalitate: “cărămizi”pentru
(re)construcţia mintală a celuilalt
 Formarea impresiilor implică o anume activitate
cognitivă, de (re)construcţie mintală a celuilalt;

 Limbajul nostru conţine un bogat vocabular de cuvinte

şi fraze pentru formarea şi exprimarea impresiilor
despre ceilalţi:

• Cuvintele care apar cel mai frecvent în descrierile altor persoane

reprezintă trăsături de personalitate.

• Se referă la particularităţile individuale în termeni de

comportamente, abilităţi, motive sau manieră de relaţionare cu
ceilalţi.
 ERORI ÎN FORMAREA IMPRESIILOR

Erorile în formarea impresiilor sunt determinate de:

 ordinea prezentării informaţiilor;

 relevanţa informaţiei pentru organizarea interacţiunii;
 valenţa informaţiei;
 ordinea şi valenţa informaţiei acţionând simultan;
 socializarea şi experienţa personală;
 nevoia de coerenţă.
 Ordinea prezentării informaţiilor

“Contează prima impresie pe care o creezi”

Experiment:

1. inteligent - harnic - impulsiv - critic - încăpăţânat – invidios

2. invidios - încăpăţânat - critic - impulsiv - harnic - inteligent

 Ordinea prezentării informaţiilor

 Efectul informaţiei anterioare:

• formarea impresiei se declanşează din clipa în
care este receptat primul bit de informaţie despre
persoana în cauză;

• informaţia primară “colorează” / denaturează

perceperea şi integrarea informaţiilor succesive;

• ordinea prezentării informaţiei influenţează şi

judecata despre abilitatea persoanei.
 Ordinea prezentării informaţiilor

Efectul informaţiei recente:

 apare în situaţiile în care persoana care-şi
formează impresiile este:

• limitată în resurse cognitive (de exemplu, este distrasă,

obosită etc.) sau

• scopul interacţiunii este de a îmbunătăţi performanţa ţintei

percepute.
 Relevanţa informaţiei

 Trăsăturile de personalitate care au un

impact mai mare asupra impresiei finale au
fost definite ca fiind trăsături centrale.

 Trăsăturile care au impact redus asupra

impresiei finale sunt trăsături periferice
 Relevanţa informaţiei

 Există două axe relevante pentru evaluarea

persoanei:
• axa dezirabilităţii sociale (cu polii evaluativi
prietenos/bun social - ostil/rău social)

• axa dezirabilităţii intelectuale (cu polii competent/bun

intelectual - incompetent/rău intelectual).
 Relevanţa informaţiei

 Există două motive esenţiale importante pentru

organizarea interacţiunilor sociale:
• nevoia de a prezice dacă o persoana va fi
prietenoasă sau ostilă în comunicarea cu noi (vom
simţi plăcere sau disconfort în interacţiune)

• nevoia de a cunoaşte dacă persoana percepută

este competentă sau nu (poate să ne fie utilă sau
nu).
 Valenţa informaţiei
 Efectul informaţiei neutre = în absenţa informaţiei contrare
oamenii au tendinţa de a “gândi pozitiv” despre ceilalţi, formându-
şi impresii pozitive.

 Efectul informaţiei negative = dacă există informaţii negative

despre o persoană, acest aspect atrage atenţia şi duce la o
exacerbare disproporţională a importanţei informaţiei.

De ce?

Informaţiile negative:
 sunt neobişnuite şi distinctive
 sugerează, în mod indirect, un potenţial pericol.
 Valenţa informaţiei

 Efectul informaţiei extreme =

o trăsătură mai pronunţată are un impact mai mare asupra

impresiei generale decât una moderat manifestă
 Ordinea şi valenţa informaţiei simultan

 Eroarea evaluativă sau efectul de halo:

valenţa informaţiei anterioare determină o distorsiune
a informaţiilor subsecvente în sensul evaluării iniţiale;

Ex. atunci când suntem confruntaţi mai întâi cu o informaţie pozitivă despre
cineva există o tendinţă de interpretare a informaţiilor subsecvente în
sens pozitiv (halo pozitiv)

şi invers, confruntarea iniţială cu o informaţie negativă ne va “colora

percepţia” informaţiei subsecvente în sensul evaluării negative (halo
negativ).
 Socializarea şi experienţa personală
 Dincolo de caracteristicile comune ale procesului de
formare a impresiilor, există diferenţe interindividuale în
considerarea relevanţei informaţiilor şi interpretarea
acesteia.

 Indivizii pot să-şi elaboreze modalităţi ideosincratice de

caracterizare a persoanelor = constructe personale.

 Sunt dimensiuni evaluative bipolare elaborate în scopul

conferirii semnificaţiei comportamentelor personale şi ale
celorlalţi.
 Nevoia de coerenţă
 În asocierea diferitor trăsături de personalitate, important este
sensul evaluativ şi descriptiv al informaţiei.
Ex.
• în mintea noastră trăsăturile pozitive nu sunt asociate cu trăsături
negative.
• comportamentele care sunt incompatibile (non-concordanţă
descriptivă), chiar dacă sunt pozitive (de exemplu “precaut” şi
“curajos”), nu sunt percepute ca fiind asociate.

 Asociaţiile dintre trăsăturile de personalitate sunt ghidate de

principiul coerenţei evaluative şi principiul coerenţei
descriptive