Cronicari Fabula lui Urmuz (D. Dem.

Demetrescu-Buzau) se traduce printr-o lipsa totala de logica a mesajului, succesiunea libera a versurilor dandu-i insa o fluenta ludica. Timpul secventei narative este nedeterminat, iar asocierea personajelor cu actele lor posibile cu totul intamplatoare: "Cica niste cronicari/ Duceau lipsa de salvari./ Si-au rugat pe Rapaport/ Sa le dea un pasaport". Personajele sunt introduse treptat in aceasta constructie rotitoare, concava, focalizatoare. Rapaport juca "un carambolas", uitand, in aceasta ierarhizare absurda a faptelor, ca Aristotel nu stia de ostropel. Consecinta acestui act declansator de alte actiuni absurde trimite la Galileo Galilei, singurul raspunzator de aceasta teribila greseala ontologica: "Galileu! O, Galileu!/ Striga el atunci mereu,/ Nu mai trage de urechi/ Ale tale ghete vechi." Absenta oricarei cauzalitati logice determina declansarea unui joc abstract al dominoului, pentru ca "Galileu" va scoate pe neasteptate "o sinteza" "din redingota franceza", pentru a gasi remediul acestei stari negative: "Sarafoff,/ Serveste-te de cartof!" Morala fabulei, ea insasi absurda, este unicul raspuns in aceasta situatie a jocului ilogic de cuvinte: dincolo de harta cunoasterii umane nu se afla decat un singur principiu, hazardul, asezat aici, absolut aleator, sub deviza "Pelicanul sau babita".