Revista Vox Philosophiae

(www.filozofie.eu)

Revista Vox Philosophiae

Umanul din zona virtualităţii

Lucia Simona Dinescu, Corpul în imaginarul virtual,

Editura Polirom, Iaşi,2007

Recenzie

Ioana Baciu

1
 Revista Vox Philosophiae
(www.filozofie.eu)

E interesantă această carte datorită intenţiei autoarei recenzate de a evidenţia importanţa pe

care cibernetica o are vis-a-vis de reprezentarea umanului. Astfel, datorită ciberneticii, corpul uman
capătă valoarea unui avatar, a unei entităţi transgenice. În mediul virtual, cum afirma şi autoarea,
’’orice proces de virtualizare poate coincide cu valorificarea umanului’’(p.10). Umanul este
valorificat, aşa cum va prezenta autoarea recenzată, diferite forme, în zona virtuală: cyborgul,
avatarul, fiinţa transgenică.

Astfel, în capitolul I, autoarea redă problematica cyborgului, afirmând un lucru demn de

reţinut, şi anume: ’’în realitatea virtuală corpul este redefinit ca o interfaţă maşinică prin procesul de
conectare la calculator, în timp ce interfaţa realităţii virtuale încorporează utilizatorul său.’’ (p.63).
Acest lucru semnifică faptul că intrăm într-o eră post-umană, apare o nouă ontologie şi
epistemologie, şi anume cea virtuală, existând, aşa cum bine subliniază autoarea recenzată, şi o
antropologie tehnologică. În această eră post-umană, aşa cum aminteau şi Deleuze dar şi Guattari,
apare corpul fără organe. Astfel: ’’corpul nu este privit ca o entitate fixă, universală, coerent
organizată, ci ca o entitate dinamică, fluctuantă, dezorganizată’’(p.64). Omul devine maşinic, adică
îşi pierde urma de biologic, şi se îndepărtează de fluxul psihic, intelectual ori afectiv. Această
caracteristică a omului de a se purta maşinic aparţine şi maşinilor dezirante care, aşa cum afirmau
atât Deleuze, cât şi Guatari, înglobează atât partea umană, cât şi cea tehnologică, prin faptul că
trebuie să urmeze nişte reguli foarte bine stabilite, însă ele se organizează conform dorinţei lor.
În capitolul al II-lea, Lucia Dinescu ne vorbeşte despre Avatar ca fiind ’’acea experienţă
existenţială , perceptivă şi autoperceptivă; folosit pentru a desemna ideea de reprezentare a corpului
uman la interfaţa calculatorului.’’ (p. 106).Avatarul, ne explică în continuare autoarea , are
semnificaţia de simulare a .corpului uman digitalizat, fiind un alter ego al fiinţei umane. Avatarul se
poate încadra în registrul fantasmaticului, al fantomaticului. Un exemplu de avatarizare a corpului
este cel dat de artista Orlan, care îşi re-modelează corpul, prin intervenţii chirurgicale, pentru a se
asemăna diferitelor personaje alese de ea.
În capitolul al III, Lucia Dinescu ne vorbeşte despre postuman şi corpul transgenic. În acest
context, apare o afirmaţie extrem de pertinentă a autoarei asupra transumanităţii: ’’ transumanismul
transgresează umanul însuşi, împreună cu barierele acestuia, deschizându-se înspre acceptarea
entuziastă a unei forme de viaţă trans-, post-, supra- umane’’. (p. 164). Un eemplu de gândire
transumanistă este cel legat de viziunea transumaniştilor asupra maşinii-om, maşina care gândeşte şi

2
 Revista Vox Philosophiae
(www.filozofie.eu)

care evoluează în cyberlume, în spaţiu virtual. Transumaniştii privesc spre o lume unde maşinile au
voinţă, au instinct şi capacitatea de a gândi.
Capitolul al IV-lea este dedicat de autoarea recenzată cyberfeminismului, referindu-se la
depăşirea problemei genului, astfel încât noţiunea de masculin şi feminin să nu mai apară în
contextul virtual. Cyborgul este neutru, nu mai are gen. Lucia Dinescu o aminteşte pe Donna
Haraway, promotoarea Manifestului Cyborg (p. 240), ce doreşte o imagine schimbată a cyborgului,
renunţându-se la acea imagine clasică a cyborgului-masculin. În concluzie, trebuie afirmat faptul că
Internetul devine spaţiul unde fiinţa străină îşi poate etala identitatea, devenirea, de poate schimba,
poate renunţa la conceptul de gen.
Cartea Luciei Simona Dinescu este o provocare, dar şi o invitaţie la parcurgerea unor căi
inedite de explorare, şi anume a celor reprezentate de universul cibernetic, unde fiinţa umană capătă
valenţe noi. Fiinţa umană se metamorfozează, dispare noţiunea de gen, de sine. Omul virtual simte,
vede, înţelege. Da, poate toate aceste lucruri, graţie unei voinţe de putere diferite: cea a cyborgului.