Cercetatorul Ray Birdwhistell pune bazele unei noi discipline din sfera stiintelor comunicarii: kinezica (1945).

Kinezica studiaza modalitatile de comunicare prin intermediul gesturilor si al mimicii. Birdwhistell prezinta o teorie foarte interesanta: el sustine ca apartenenta unui individ la o anumita clasa sociala poate fi dedusa din mimica si gesturile acelui individ.

Considera societatea americana de atunci ca fiind impartita in 3 clase principale: lower, middle si higher class; acestea erau la randul lor subimpartite in 2 clase: upper si lower El sustine ca apartenenta la una sau alta dintre clase determina un comportament non-verbal specific.

In cartea sa Introduction to kinesics (1952) Birdwhistell a incercat sa realizeze o terminologie specifica pentru kinezica. Astfel unitatile gestuale elementare lipsite de semnificatii sunt denumite kineme, iar gesturile semnificative poarta numele de kinemorfeme. Ex. Inchiderea accidentala a unui ochi=kinem; cand facem cu ochiul=kinemorfem.

Pe de o parte interpretarea diferita data aceluiasi gest in zone geografice diferite (desenarea unui cerculet cu degetele mare si aratator unite la varf inseamna O.K. in America, zero in Franta, bani in Japonia, o aluzie la homosexualitatea cuiva in Malta si o amenintare cu moartea in Tunisia) si posibilitatea exprimarii aceleiasi idei prin gesturi neasemanatoare (in locul semnului de O.K., rusul ridica degetul mare in pozitie verticala, francezul isi duce la buze aratatorul si degetul mare unite la varf, brazilianul isi strange intre degete lobul urechii) pledeaza pentru prezenta arbitrariului in acest domeniu.

Pe de alta parte insa, existenta unor gesturi universale nu poate fi negata. Peste tot in lume nedumerirea se exprima prin ridicarea din umeri, tristetea sau veselia sunt semnalate prin modificari fizionomice asemanatoare.

O clasificare foarte des citata este cea facuta de cercetatorii americani Paul Ekman si Wallace V. Frisen, potrivit careia gesturile pot fi: embleme, ilustratori, manifestari afective, gesturi de reglaj si adaptori. Emblemele tin loc de cuvinte si pot sa se constituie intr-un limbaj de sine statator. Ex. Limbajul surdomutilor

Ilustratorii indeplinesc functia de insotire si de completare a comunicarii verbale. Exista 8 tipuri principale de ilustratori: 1. Bastoanele sunt miscari verticale ale maini menite sa accentueze anumite cuvinte si sa atraga atentia asupra elementelor esentiale ale discursului. Ex. Un discurs public 2. Pictografele deseneaza in aer forma unor obiecte despre care se vorbeste. 3. Kinetografele descriu o actiune sau o miscare corporala pe care emitatorul socoteste insuficient sa o redea numai prin cuvinte.

4.
5. 6. 7.

8.

Ideografele descriu si ele o miscare, dar una abstracta, miscarea gandului propriu, traictoria unui rationament. Miscarile deictice indica obiecte, locuri, persoane. Miscarile spatiale descriu raporturi de pozitie dintre obiectele sau persoanele despre care se vorbeste. Miscarile ritmice reproduc cadenta unei actiuni. Ex. Propozitia m-a tocat la cap, uite-asa poate fi ilustrata de un gest facut cu mana. Ilustratorii emblematici sunt embleme utilizate in prezenta cuvantului caruia i se substituie in mod normal. Ex. Strigatul de victorie insotit de semnul in forma de V facut cu degetele.

Gesturile de reglaj dirijeaza, controleaza si intretin comunicarea. Au functie expresiva si fatica. Ex. Confirmarea din cap in timpul unui discurs il incureajeaza pe vorbitor sa continue. Miscarile afective comunica starile sufletesti prin care trece emitatorul. Adaptorii constituie clasa de gesturi cea mai putin legata de comunicare. Avem: alter-adaptori gesturi de manipulare a obiectelor in scop practic; auto-adaptorii nevoile propriului nostru trup. Regulile vietii sociale limiteaza foarte mult, sau chiar interzic manifestarea auto-adaptorilor in public.

Mai avem apoi adaptori obiectuali. Ei reprezinta gesturi care fac uz de obiecte, dar nu in scopul caruia ii sunt destinate acestea. Ex. Batutul cu pixul in masa.

1.

2. 3. 4.

Cererea de informatie . Privirea joaca un rol foarte important in realizarea feed-back-ului. Informarea altor persone ca pot vorbi. Indicarea naturii relatiei. Compensarea distantei fizice. Privirea poate instaura o apropiere fizica chiar daca, practic, aceasta nu exista.