UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI Facultatea de Educa ţ ie Fizic ă şi Sport

CURS DE MASAJ ŞI TEHNICI COMPLEMENTARE
Autor: Conferenţiar universitar doctor Veronica Bălteanu

&

Vă sugerăm să folosiţi un caiet special în care să faceţi notaţii asupra problemelor studiate. În acest caiet puteţi scrie răspunsurile la întrebările puse în text. Temele care vor fi evaluate de către tutori sunt marcate în text.

3

CUPRINS

1. MASAJUL – ISTORIC, NOŢIUNI GENERALE 1.1. ISTORIC 1.2. NOŢIUNI GENERALE 1.3. APRECIERI REFERITOARE LA ACTIVITATEA MASEURULUI, SPAŢIILE DE MASAJ, REGULI IGIENICE DE PRACTICARE A MASAJULUI 2. TEHNICA MASAJULUI, PROCEDEE DE MASAJ 2.1. PROCEDEELE PRINCIPALE DE MASAJ 2.2. PROCEDEELE SECUNDARE DE MASAJ 2.3. ALTE MANEVRE DE MASAJ 3. CONTRAINDICAŢIILE MASAJULUI 4. REGULI METODICE PENTRU PRACTICAREA MASAJULUI 5. METODA MASAJULUI PARŢIAL 6. MIJLOACE AJUTĂTOARE ÎN APLICAREA MASAJULUI 7. AUTOMASAJUL 8. PRESOPUNCTURA 8.1. SCURTĂ INCURSIUNE ÎN MEDICINA TRADIŢIONALĂ BIBLIOGRAFIE

4 4 6

7 9 9 24 28 34 35 36 39 41 42 47 49

4

1. MASAJUL – ISTORIC, NOŢIUNI GENERALE 1.1. ISTORIC Documentele istorice păstrate până în prezent arată că masajul s-a practicat în toate timpurile şi la toate popoarele antice. Denumirea acestei activităţi este atribuită la o dată relativ recentă. În limba română denumirea “masaj” a acestei practici a fost introdusă prin intermediul literaturii medicale franceze, care a dominat la noi în secolul trecut. Această denumire este introdusă în prezent în toate limbile moderne fiind considerat termen universal. În limba franceză cuvântul “massage“ apare pentru prima dată în lucrarea lui Lepage “Cercetări istorice asupra medicinei chineze”, publicată în 1813. Presupuneri asupra etimologiei cuvântului sunt: • “mass” în limba arabă înseamnă a apăsa; • “massesch” în limba ebraică veche are aceeaşi semnificaţie; • “massien” în limba greacă înseamnă a frământa. Din studiile a numeroşi cercetători reiese că masajul a fost unul dintre cele mai vechi mijloace descoperite de oameni pentru alinarea suferinţelor. La început avea un caracter empiric, magia se asocia gesturilor, era legat de anumite ritualuri şi practici. De îngrijirea bolnavilor se ocupau reprezentanţii cultului religios, prestaţiile acestora departe de a fi fost fundamentate ştiinţific, aveau însă o mare valoare psiho-terapeutică. Practicarea masajului a înregistrat epoci de mare răspândire la chinezi, indieni, egipteni, popoare care au ajuns la un înalt nivel de cultură şi civilizaţie. La aceste popoare masajul era asociat cu alte procedee empirice de terapie cum sunt: aplicaţiile calde locale, ungeri cu diferite substanţe (mirodenii, uleiuri), mişcări pasive ale segmentelor corpului. În timp, odată cu evoluţia societăţii, cu acumularea de noi cunoştinţe şi experienţe, aceste practici s-au sistematizat, s-au conturat anumite reguli terapeutice care, ulterior au condus la fondarea unor adevărate şcoli medicale. Medicina tradiţională din China are o foarte mare vechime. Masajul la chinezi era practicat de către o castă de preoţi-medici (cu peste 3000 de ani î.e.n.), în scopul activării circulaţiei sângelui şi a umorilor din corp, pentru stimularea sau liniştirea nervilor cât şi pentru vindecarea unor tulburări sau boli cronice ale organismului. Manevrele se executau lent şi stăruitor. Scrierile lui Cung-Fu recomandau folosirea exerciţiilor fizice şi a masajului, cu caracter localizat. Este de reţinut indicaţia care se făcea, de asociere a gândirii bolnavului cu mişcarea, idee ce corespunde noţiunii ştiinţifice din medicina modernă, de “reprezentare corticală a mişcării”. Din datele istorice ale Egiptului antic s-au transmis numeroase documente scrise pe papirusuri, inscripţii, picturi şi sculpturi care aduc mărturii despre practicarea masajului în scopul tratării bolnavilor. În India antică, masajul a fost cunoscut şi practicat în popor, în legătură cu unele procedee cu caracter igienic sau ritual, cum ar fi ungerea trupului cu uleiuri aromate, îmbăierea în apele fluviilor şi lacurilor considerate sacre. Scrierile AyarVeda conturează reguli de folosire a exerciţiilor fizice şi masajului. Aceste practici aveau caracter profund religios. Legile lui Manu asociază practicarea lor cu îmbăierile pentru purificarea sufletului. Ulterior, şcoala Hatha-Yoga face recomandarea economiei de energie, de obţinere a unui randament maxim cu un efort minim, principiu existent şi în prezent în practica oricărei activităţi, inclusiv cea sportivă. Practica Yoga se remarcă prin valoroase exerciţii de respiraţie şi tehnici de relaxare. Masajul a fost practicat şi de alte popoare vechi ale orientului, 5

cum sunt: asirienii, babilonienii, mezii, perşii, în scopul tratării răniţilor din războaiele frecvente ce aveau loc în acele timpuri. La evrei , cărţile de cult recomandau folosirea masajului în scop igienic. Primele aplicaţii ale masajului în legătură cu activitatea sportivă au apărut în Grecia, ca mijloc important pentru îngrijirea atleţilor. Grecii antici au folosit masajul în pregătirea diferitelor categorii de sportivi, remarcându-se faptul că se utiliza atât înainte de efort cât şi după terminarea acestuia, în scopul prevenirii şi combaterii oboselii musculare şi nervoase. Practicanţii acestui masaj se numeau aliptes şi foloseau diferite uleiuri şi pulberi fine pentru a uşura executarea manevrelor. Atleţii greci practicau şi automasajul. Medicii greci au fost primii specialişti care au recomandat şi fundamentat practicarea masajului în mod ştiinţific. Herodicos din Lentini (428-347 î.e.n.), medic celebru în antichitate, socotit părintele gimnasticii medicale şi al masajului, prescria bolnavilor săi anumite exerciţii fizice şi alergări pentru vindecarea bolilor şi întărirea organismului. Hipocrat (460-377 î.e.n.) este considerat cel mai mare medic al antichităţii. Acesta, discipol al lui Herodicos din Lentini, a continuat practicile şi tradiţiile instituite anterior. El a precizat indicaţiile şi efectele acestor mijloace terapeutice, evidenţiind influenţele fiziologice pe care le au cât şi contraindicaţiile pentru practicarea lor. Pentru prima dată Hipocrat a descris factorii naturali de mediu şi importanţa lor pentru sănătatea omului. În Imperiul Roman , după cucerirea Greciei, cultura greacă s-a răspândit în imperiu şi mai ales la Roma, prin intermediul sclavilor. Medicii şi gimnaştii greci luaţi în captivitate, cât şi alţii atraşi de bogăţie şi glorie, au făcut ca aceste descoperiri să fie cunoscute de romani, unele ca atare, altele adaptate concepţiei acestui popor. Gimnastica greacă nu a fost preluată de romani, aceştia practicând cu precădere exerciţiile cu caracter militar. Masajul practicat de sclavii greci devine obişnuit în regimul de viaţă al romanilor bogaţi. Se practica în terme, care erau adevărate monumente arhitecturale cât şi în locuinţele acestora, sub forma unui masaj de înviorare dimineaţa şi altul seara, pentru relaxare. Celsius , unul dintre cei mai mari medici romani de origine greacă, recomanda masajul atît înainte cât şi după exerciţiile corporale. A fost preocupat de teoretizarea principalelor manevre de masaj făcând şi o clasificare a acestora, în funcţie de intensitate: manevre puternice, moderate şi uşoare, iar după forma lor: manevre lungi, medii şi scurte. Oribasius , de asemenea medic de origine greacă, se ocupa de tratarea gladiatorilor răniţi, intitulându-se cu mândrie “medic al gladiatorilor”. El a contribuit la îmbogăţirea practicilor medicale în privinţa recuperării posttraumatice. Este considerat precursorul medicului de medicină sportivă din zilele noastre. De la acesta au rămas reguli de practicare a masajului şi descrieri tehnice valabile şi în prezent. Evul mediu este perioada care a frânat evoluţia ştiinţelor, mai ales a acelora care priveau îngrijirea corpului, care era desconsiderată de dogmele religioase. Practicarea exerciţiilor fizice şi a masajului a decăzut. În popor, totuşi, masajul şia păstrat importanţa şi s-a transmis prin tradiţie, din generaţie în generaţie. În timp ce în Europa interesul pentru îngrijirea trupului era interzis, lumea arabă se dezvolta cucerind teritorii în Asia, Africa de Nord, Spania, sudul Franţei. După cuceririle făcute şi încetarea războaielor, arabii au pus accent pe dezvoltarea ştiinţei şi artei. Avicena (980-1037), pe numele său adevărat Abu Ali Ibn Sin (medic arab), în lucrarea “Cartea legilor medicinei” a concentrat toate cunoştinţele medicale din 6

de dezobosire (după 7 . În secolul al IXX şi începutul secolului al XX-lea au fost publicate numeroase lucrări şi manuale de masaj. Masajul esre de asemenea legat de activitatea sportivă. recuperării stării de sănătate după diverse afecţiuni cât şi în domeniul sportului de performanţă. în 1885 a publicat teza de doctorat cu tema: “Masajul. efecte trofice.acele timpuri făcând şi o descriere exactă a masajului. sistematică a părţilor moi ale corpului uman.2.Lascăr şi V. au desfăşurat atât în şcoli cât şi în instituţiile medicale o bogată activitate în direcţia corectării deficienţelor fizice. Anglia. istoricul. acţiunea fiziologică şi tratamentul câtorva maladii prin acest remediu”. educaţiei fizice şi sportului. Rusia.F. În ţara noastră masajul empiric a fost cunoscut şi practicat în trecut în popor. general şi parţial” al francezului M. Masajul medical s-a instituit la noi începând cu a doua jumătate a secolului trecut. R. Absolvenţii acestui institut de învăţământ superior cât şi ai celorlalte facultăţi de educaţie fizică înfiinţate în ţară. fiind prima de acest gen din ţară. transmiţându-se prin tradiţie din generaţie în generaţie. Manga. Odată cu răspândirea cunoştinţelor medicale. Practicarea lui urmăreşte un scop igienic (de întreţinere a sănătăţii şi prevenire a unor tulburări funcţionale).N. sub formă de curs pentru studenţii A. după înfiinţarea acestuia în 1922. De asemenea. electrice). O adevărată şcoală de masaj începe să se formeze la Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport. manipulaţiunile. A. urmat de mai multe ediţii de cursuri şi lucrări în care fundamentează masajul şi automasajul. aplicarea lui urmărind efecte stimulatoare (înainte de antrenamente şi competiţii). În 1933 a fost publicat tratatul “Masajul practic şi teoretic.E. iar practicarea lui se extinde în multe ţări ale Europei ca: Suedia. Renaşterea este epoca în care reînvie interesul pentru cultura fizică. Hălmagiu a susţinut teza de doctorat cu titlul: “Masajul şi mobilizarea ca tratament în unele fracturi”. Este dovedită valoarea masajului aplicat înainte de efort pentru pregătirea organismului. dovedindu-se valoarea lui pentru prevenirea şi tratarea leziunilor şi tulburărilor produse prin accidentare. Defrumerie.Roşca. Pehr Henrik Ling (1776-1839) pune bazele ştiinţifice ale masajului şi gimnasticii moderne. Primii medici care au introdus masajul în clinici au fost chirurgii. cât şi domeniul culturii fizice medicale. În epoca modernă masajul se dezvoltă sub aspect tehnic în cadrul medicinei. Ulterior. ortopezii şi reumatologii. hidrice. sub îndrumarea profesorilor I. cât şi pentru refacere după consumarea efortului. Germania. au diversificat manevrele de masaj şi l-au răspândit în toată lumea.P. N. terapeutic (de tratare a unor afecţiuni organice. 1. NOŢIUNI GENERALE Masajul reprezintă o prelucrare metodică. asociat cu alte mijloace de îngrijire a bolnavilor. Elevii acestuia au perfecţionat tehnica. constituie noutăţi. funcţionale sau traumatice).S.Ionescu publică “Masajul“. recomandările lui de asociere a masajului cu hidroterapia şi dietetica. Masajul în sport a făcut de asemenea mari progrese. în 1889. prin mijloace manuale şi/sau instrumentale (mecanice. aceste aplicaţii au fost înlocuite cu masajul ştiinţific. liniştitoare. s-au efectuat cercetări experimentale care urmăreau stabilirea exactă a efectelor masajului în scopul precizării indicaţiilor acestuia pentru organismul sănătos şi cel bolnav. Franţa.

mecanică).concursuri sau în pauzele din cadrul concursurilor). Aceste cerinţe impuse de performanţa sportivă. simte corpul acestuia şi aplică mijloacele optime în funcţie de situaţie. trebuie să fie un specialist pregătit în unităţi de specialitate. precum şi în facultăţile de educaţie fizică. pentru efectele trofice. masajul este prezent ca mijloc de terapie în cadrul terapiei generale. decurgând din aceasta o clasificare în funcţie de scopul urmărit prin aplicarea lui: • masaj igienic. Efectele masajului ca mijloc terapeutic sunt remarcabile în special în afecţiunile traumatice. Maseurul care practică masajul la sportivi. cu atribuţii de psihoterapeut care cunoaşte. expresia unei funcţionalităţi superioare a organismului uman. necesare în faza de refacere. În prezent. regenerare trofică ce induce faza de supracompensare. pentru efectele lui stimulative ce susţin efortul psihic şi fizic din antrenamente şi competiţii (susţinerea biologică a efortului). Din cele expuse se poate aprecia că efectele masajului se leagă de profilaxie. APRECIERI REFERITOARE LA ACTIVITATEA MASEURULUI. • masaj terapeutic. acţiune denumită automasaj. terapie şi activitatea sportivă. explică prezenţa maseurului în echipa tehnică. REGULI IGIENICE DE PRACTICARE A MASAJULUI Maseurul. sau la cele de relaxare. Pregătirea lui se desfăşoară în instituţii de şcolarizare postliceală sau cursuri cu durata de 6-12. de regenerare activă pe plan biologic. În tratarea unor boli sau recuperarea sechelelor datorate unor afecţiuni. recreaţionale sau de întreţinere. Pentru omul sănătos poate constitui un mijloc de susţinere a activităţii cotidiene. de reechilibrare biologică. bine fundamentat ştiinţific. fie că ne referim la efectele stimulative locale şi generale pe care le are în plan biologic. având o importanţă mai mare sau mai mică în funcţie de diagnostic. cel care practică masajul sportiv (al sportivului de înaltă performanţă). în scop igienic. La sportivii de mare performanţă masajul este un mijloc indispensabil în regimul cotidian de viaţă sportivă. este recomandat ca mijloc profilactic important în menţinerea stării de sănătate fizică şi psihică. luni pentru asistenţi medicali sau cadre recrutate din rândul foştilor sportivi.3. în special la nivelul aparatului locomotor. manuale sau instrumentale. Masajul la omul contemporan supus în permanenţă stressului cotidian. 1. se face de către maseur (o persoană calificată) sau de către o persoană asupra propriului corp. circulatorii şi neuromusculare la nivelul aparatului locomotor. constituind un mijloc specific al kinetoterapiei (terapia prin mişcare). personal în cazul sportivilor de mare valoare. • masaj sportiv. efecte remarcabile de refacere neuropsihică (pe cale reflexă) şi neuromusculară (pe cale directă. SPAŢIILE DE MASAJ. masajul este un mijloc de bază în terapia recuperatorie. masajul este o disciplină de studiu obligatorie. cel din unităţile sanitare. terapeutic sau legate de activitatea sportivă. În aceste facultăţi. Aplicarea manevrelor de masaj. legat de activitatea de performanţă. trebuie să aibă cunoştinţe atât din domeniul antrenamentului sportiv 8 . Masajul se studiază în cadrul facultăţilor şi secţiilor de kinetoterapie. de combatere a oboselii după activităţi intense care solicită organismul în plan neuropsihic sau neuromuscular.

de asemenea trebuie să se prezinte în bune condiţii de igienă personală. timp în care încăperea se aeriseşte. pacientul. Din mobilierul specific fac parte scăunelele reglabile şi în mod obligatoriu în cabinet trebuie să existe o chiuvetă pentru spălarea mîinilor. Sălile de masaj trebuie să aibă anexe. o măsuţă cu reviste. în care să consume fructe. brăţări. echipamentul adecvat (tricou cu mâneci scurte. iar în cazul în care este răcit să poarte o mască la gură. 9 .2. Maseurii cu handicap de vedere. extensie. Să nu consume băuturi alcoolice înainte de activitate. durată. sportivul. un grup sanitar şi duşuri. ploaie. În activitatea sportivă. fără handicapuri de nici un fel. de refacere după o stare de oboseală. Se recomandă ca masajul să se efectueze la distanţă de 2-3 ore faţă de ora de servire a mesei anterioare şi cu 3060 minute înainte de masa următoare. maseurului. unghii lungi sau neîngrijite. papuci asemănători celor de la înot) întotdeauna foarte curat. frig sau orice alţi factori nocivi (se instalează cort în apropierea locului de desfăşurare a competiţiei). cu o bună cunoaştere a domeniului în care lucrează (sportiv. locul de aplicare). deşi au un bun simţ tactil.şi cel competiţional. Regulile de igienă se referă atât la igiena maseurului. are un rol foarte important. în scop terapeutic în cazul terapiei complete de recuperare după îmbolnăviri sau traumatisme. Cabinetele trebuie să fie bine aerisite iar spaţiile libere să fie ferite de radiaţiile solare. ci numai la recomandarea medicului de specialitate (diagnostic. În încăperi trebuie asigurată o ambianţă plăcută.(mobilizări pasive). sunt în general utilizaţi în unităţile sanitare. Masajul terapeutic de pură competenţă medicală se adresează strict specialistului în masaj. bancheta de masaj bine întreţinută din punct de vedere igienic. în special articulaţia pumnului şi articulaţiile degetelor. Începerea fiecărei şedinţe de masaj trebuie să fie precedată de câteva exerciţii pregătitoare ale segmentelor şi articulaţiilor membrelor superioare. care nici el nu acţionează singur. de întreţinere. dulciuri. însă pentru activitatea sportivă sunt recomandaţi maseurii cu stare de sănătate bună. a celui masat cât şi a spaţiului în care se desfăşoară activitatea. de întreţinere). medical. Indicaţiile masajului sunt pentru persoanele sănătoase în scop igienic. să asigure cele mai comode poziţii atât pentru cel masat cât şi pentru maseur. să evite fumatul cu cel puţin 15 minute înainte de efectuarea masajului. vânt. să aibă o înălţime convenabilă maseurului. el devenind uneori o persoană foarte importantă în anturajul sportivului de performanţă. un vestiar pentru îmbrăcatdezbrăcat. să nu aibă bătături. Este de dorit ca acesta să aibă palme mari şi un simţ tactil la nivel palmar. Mâinile maseurului trebuie să fie bine spălate înainte de fiecare şedinţă de masaj. temperatura trebuie să fie de 20-24 grade celsius.30h să facă o pauză de cca. de asemenea. care ar putea răni pacientul. pantalon lung sau scurt. ei devenind adeseori confidenţi ai sportivilor. proceduri. la competiţii. Masajul se poate practica în spaţii special amenajate (cabinete de masaj) sau în aer liber. Este recomandat ca la 2 . pentru mărirea mobilităţii articulaţiilor mîinilor şi supleţei mişcărilor acestora. Acesta trebuie să fie un om cult. Nu trebuie să poarte inele. abducţie şi adducţie. 20 minute pentru a se odihni (relaxare neuromusculară). Se fac mişcări de flexie. care îi însoţesc pe aceştia la competiţii. igienic. cu o stare de sănătate bună. deosebit. sucuri de fructe sau lactate. Se mobilizează fiecare segment. echilibrat. rezistent la oboseala fizică şi psihică. ziare sau pliante cu specificul activităţii. Cel ce urmează a fi masat. eventual o mică sală de aşteptare în care se găsesc scaune sau fotolii.

neigienic. manuale sau mecanice. • vibraţiile. au avut o evoluţie şi o adaptare de-a lungul timpului.practicându. după efort. la diferite situaţii în care s-au aplicat. Acestea constituie procedeele (manevrele) principale sau fundamentale . PROCEDEE DE MASAJ Procedeele de masaj (manevrele). psihopatiile. etc. respectându-se indicaţiile şi contraindicaţiile. în funcţie de efectele pe care le determină. Contraindicaţiile pot ţine de starea de sănătate a celui masat. contraindicaţii locale. Structurile anatomice moi ale organismului se prelucrează metodic. Din acest considerent. de spaţiul în care se desfăşoară activitatea (impropriu. PROCEDEELE PRINCIPALE DE MASAJ Încadrarea în această categorie a unor manevre este determinată de utilizarea lor în orice şedinţă de masaj. un “medicament” de neînlocuit. 2. masajul va fi un factor eficient. se numesc procedee (manevre) ajutătoare sau secundare . regionale sau generale. TEHNICA MASAJULUI. Dacă se ţine seama de recomandările făcute. 10 . terapeutic şi un suport important al performanţei sportive. O parte din manevre sunt cuprinse în toate formele de masaj şi se aplică asupra tuturor ţesuturilor şi segmentelor corpului. • fricţiunea.1. Sunt. Constă în alunecări ritmice. uşoare. segmente sau ţesuturi. Manevrele de masaj au denumiri sugestive în funcţie de felul mişcării executate. de cunoaşterea aprofundată a efectelor masajului asupra organismului şi se cunoaşte bine tehnica de aplicare. ale mâinilor maseurului în sensul circulaţiei sanguine venoase şi limfatice în spaţiile şi vasele respective. igienic. din aproape în aproape în ordinea aşezării lor anatomice. de la suprafaţă spre profunzime. în timpul competiţiilor (în pauzele dintre probe) cât şi pentru refacere. ajungându-se la o clasificare în ce priveşte tehnica şi metodica de execuţie. al reconfortării. aplicarea procedeelor de masaj fundamentale (principale) respectă următoarea succesiune: • netezirea – effleurage. trecătoare. de asemenea. Manevrele care se folosesc numai asupra anumitor regiuni. Dintre acestea distingem contraindicaţiile temporare (legate de o stare patologică acută.). vindecabilă) şi definitive (legate de o boală incurabilă cum ar fi neoplaziile generalizate. Contraindicaţiile masajului sunt de asemenea numeroase. • baterea (tapotamentul). 2.se înainte de efort. Netezirea (effleurage) este masajul care vizează în special tegumentele. umed şi rece). dar şi de starea de sănătate a maseurului. indiferent de specificul regiunii sau segmentului masat. • frământatul (petrisage). temporare sau definitive care depind de un anumit diagnostic şi pe care le precizează medicul specialist.

Manevrele alternative scurte respectă o direcţie transversală pe suprafaţa de masat. transversal şi oblic ). abdomen). Manevrele alternative se execută în trei direcţii. manevrele pot fi clasificate astfel: • manevre simultane (în care ambele mâini lucrează deodată). Din punct de vedere al tehnicii . în mod obişnuit. cuprinzând tot segmentul (ex. se recurge la executarea cu întreruperi. în funcţie de scopul urmărit. se aplică longitudinal pe suprafaţa de masat. Manevrele alternative medii au direcţie de aplicare oblică. • pumnii închişi (zona palmară sau cubitală a pumnilor). de asemenea mâinile aplicându-se alternativ.Fig. pe aceeaşi suprafaţă sau pe suprafeţe învecinate. Dotte) Mişcările mâinilor maseurului seamănă cu cele de mângâiere. Circulaţia în vasele limfatice este activată prin alunecări lente şi cu uşoară presiune (presiuni glisante). • marginea cubitală (tăişul mâinii). mâinile alunecând pe rând. Principiul de acţiune al netezirii (G. Astfel.lungimea lor variind în funcţie de acestea. Vasele de sânge şi limfatice situate în ţesuturile mai profunde şi în muşchi sunt influenţate prin manevre executate cu presiune ceva mai crescută executate cu: • zona eminenţei tenare şi hipotenare a mâinilor (rădăcina mâinilor). pe regiunea scapulară. torace. După modul în care lucrează mâinile . • cu faţa palmară sau/şi dorsală a mâinilor (pe suprafeţe plane. cu presiune minimă şi cu o frecvenţă variabilă. membre în întregime sau segmentele acestora). mâinile maseurului aplicânduse pe rând pe suprafaţa de masat. “sacadat”. 11 . spate. fiind de obicei lungi. Întrucât circulaţia în artere se desfăşoară contrar presiunii executate prin această manevră. • manevre alternative (mâinile acţionează pe rând). sunt acţiuni de împingere sau tragere a mâinilor pe suprafaţa de masat. (longitudinal. la nivelul spatelui. Mollon şi P. În concluzie. Manevrele simultane . În această execuţie cu presiune mică. în principal acţionând pe segmentele membrelor. manevrele simultane lungi descrise anterior se pot executa şi alternativ. întinse – spate. presiunea (apăsarea) în manevrele de netezire se adaptează la natura şi consistenţa ţesuturilor în funcţie de necesitate. influenţa se resimte la nivelul terminaţiunilor nervose şi vaselor pielii. 1. manevrele de netezire se execută: • cu degetele (pe suprafeţe mici şi rotunjite – articulaţii). superficială. Efectuarea presiunii alternează ritmic şi la distanţe egale cu scurte întreruperi. procedeul numindu-se “manevra maşinii de cusut”. una după alta.

segmentele fiind cuprinse între mâinile maseurului la acelaşi nivel în porţiunile mai groase sau cu o mână deasupra celeilalte pe porţiunile mai subţiri. pentru a evita producerea unor reacţii dureroase. manevrele se vor adapta astfel: • pentru regiunile cu pilozitate crescută (cap. alunecările se realizează cu mâinile “în brăţară”. • pentru părţile moi mai consistente ale corpului. cu partea cubitală sau cu faţa palmară a pumnului închis. • reflexă. Din punct de vedere al specificului regiunii . Netezirea introductivă (iniţială) se aplică la începutul oricărei şedinţe de masaj. membre inferioare) mâinile maseurului vor folosi priza “în pieptene”. mai ales în cazul în care mâinile maseurului acţionează “sacadat”. efectuate sacadat (pentru a nu îngreuna circulaţia în artere) sau/şi însoţite de vibraţii care cresc efectul de relaxare al netezirilor. după cum indică numele. cu nodozităţile articulare ale degetelor flectate. acţionând atât simultan cât şi alternativ. Ritmul de execuţie respectă trecerea de la uşor. • pe segmentele circulare ale membrelor. la manevrele simultane lungi. rolul lor fiind de a induce un efect calmant asupra subiectului. este influenţată şi circulaţia profundă. faţa dorsală. de întindere (tragere) a firelor de păr. cât şi pentru relaxarea şi odihnirea mâinilor maseurului. • netezirea finală (de încheiere). Netezirea finală (de încheiere). Alunecările pot fi continui. mâinile maseurului se aplică cu faţa palmară. cu dispoziţia 12 . având priza “în brăţară”. medii şi scurte. ritmul şi intensitatea mişcărilor vor descreşte treptat. Prin manevrele executate simultan. se efectuează la finalul şedinţei. cu presiune crescută. alternative. Acest fapt este explicat prin aceea că tunica medie a venelor este formată dintr-un strat muscular foarte subţire.Clasificarea manevrelor de netezire din punct de vedere metodic este următoarea: • netezirea introductivă (iniţială). • netezirea intermediară (după manevrele mai puternice). Efectele netezirii Netezirea are efecte importante asupra circulaţiei sângelui în capilare. În cazul acesteia. “încălzirea” lui. în vederea aplicării manevrelor de masaj mai puternice. atât pentru confortul neuropsihic al subiectului. prin acţiunea directă a manevrelor asupra vaselor superficiale care realizează împingerea coloanei sanguine venoase în sens centripet. acţiunea sa realizându-se pe două căi: • mecanică. folosind cele trei tipuri de manevre: lungi. mai stimulente. Direcţia mişcărilor respectă sensul de întoarcere a sângelui către inimă (circulaţia de retur) şi sensul circulaţiei limfei în spaţiile şi vasele limfatice. crescând treptat în intensitate pe măsură ce se obţine acomodarea subiectului. Alunecările mâinilor maseurului în efectuarea netezirii trebuie să aibă un ritm care să depăşească cu puţin viteza curgerii sângelui prin vene. în venele superficiale şi asupra circulaţiei limfatice. cu degetele uşor flexate şi depărtate. Succesiunea manevrelor este inversă faţă de cea din netezirea introductivă (de la manevrele scurte. Pe cale mecanică. asemănător unui circuit care începe şi se termină cu acelaşi procedeu). Netezirea intermediară are drept scop scăderea intensităţii manevrelor după solicitarea ţesuturilor prin manevre mai puternice.

de a realiza o stare de relaxare fizică şi psihică a pacientului prin sugestie şi autosugestie. În acelaşi mod glandele sudoripare reacţionează la solicitările mecanice ale masajului. favorizând astfel circulaţia de retur. favorizează refacerea proprietăţilor funcţionale ale ţesuturilor.. este favorizată de masaj care. etc. stimulează diferenţierea celulelor bazale şi astfel se reduce timpul necesar reânoirii epidermului. Filmul acid amintit anterior. uşurează travaliul cardiac. K + . mai ales în practica sportivă. completează contracţia musculaturii netede a venelor. necesită o abordare mai complexă. Rolul sebumului este de protecţie antimicrobiană şi antiparazitară la nivelul pielii. Fiind aplicat la începutul şedinţei de masaj mai are rol de a stabili colaborarea între subiect şi maseur. calitate manifestată prin extensibilitate. la care maseurul. întârzie şi diminuează acest fenomen fiziologic specific vârstei înaintate.fibrelor transversală (sub formă de inele). substanţe rezultate în urma complexelor procedee biochimice care au loc în timpul contracţiei musculare. amoniac) şi compuşi organici neazotaţi (acid lactic. Cl . iar priza realizată în acest fel (în brăţară). alternative lungi. pentru ca acestea să fie mai bine tolerate şi mai eficiente. în special netezirea care se adresează suprafeţei corpului. Eliminarea acestor compuşi metabolici (reziduali).). Aceasta poate surveni în urma unor eforturi submaximale şi maximale repetate între care nu se asigură refacerea corespunzătoare a organismului. sporesc acelaşi rol antimicrobian. devine obligatoriu. completat cu produşii sudoripari. format de glandele sebacee. se remarcă şi asupra funcţiilor pielii. de netezire. Masajul asociat altor mijloace de refacere (complex de mijloace). produşi reziduali rezultaţi în urma degradării substanţelor proteice (acid uric. netezirea se completează cu manevre simultane lungi. Prin transpiraţie se elimină substanţe minerale (Na + . Aceste efecte de accelerare a circulaţiei de întoarcere. prin formarea filmului acid de suprafaţă. care pe lângă acest strat muscular inelar cu dispoziţie transversală mai prezintă un rând de fibre musculare dispuse longitudinal. Circulaţia limfei este activată prin manevre lente. Elasticitatea pielii. care stimulează deschiderea canalelor excretorii. prin tactul şi comportamentul său. specific suprafeţei corpului. are o contribuţie importantă. executate cu uşoară presiune. Ca 2 + . determină creşterea fracţiei de ejecţie cu aport energetic sporit în periferie. Cu vârsta elasticitatea pielii se diminuează prin încărcarea progresivă a fibrelor elastice cu calciu (14%). prevenind instalarea oboselii cronice. activează secreţia de sebum a glandelor sebacee. prin stimularea contracţiei muşchiului erector. Acest fapt conduce la ameliorarea proprietăţilor fizico-mecanice ale pielii: elasticitatea. PO 4 3 . uree. pe lângă cele executate “sacadat”. de asemenea intervine prin transpiraţie în reglarea funcţiei de termoreglare. Prin acest procedeu “netezire”. medii şi scurte. Acţiunea mecanică directă determină exfolierea celulelor cornoase de la nivelul stratului disjunct. se realizează acomodarea subiectului în vederea aplicării procedeelor de masaj mai puternice. creatină.). contracţiile sistolice fiind mai ample şi mai rare. pentru a fi realizată o circulaţie sporită la nivelul lor. contractilitatea. Datorită consistenţei venelor de calibru mai mare. În acest caz. 13 . rezistenţa la presiune. Masajul igienic. depinde de fibrele elastice conţinute în structura dermului. cu mâinile “în brăţară”. Manevrele mecanice aplicate structurilor de suprafaţă. Efectele specifice acestui tip de manevră.

Mollon şi P. au acţiune calmantă. semn al deschiderii vaselor capilare în număr mult mai mare pe unitatea de suprafaţă. netezirea se aplică folosind cuburi de gheaţă (crioterapie). Aceasta vizează în general ţesutul subcutanat. prin aplicarea manevrelor de netezire sunt excitaţi receptorii senzitivo-senzoriali reprezentaţi de extero-proprio şi enteroceptori. declanşează reflexul axonic antidronic. de asemenea reducerea circulaţiei în acest fel diminuează metabolismul local împiedicând formarea colagenului. Fricţiunea Acest procedeu este cel mai des folosit după netezire. relaxantă. în cazul unor leziuni posttraumatice. cu efect vasodilatator. executate cu presiune ceva mai mare. care conduce la apariţia hiperemiei cutanate. Dotte) 14 . Excitarea terminaţiilor nervoase la nivelul pielii produsă în acest fel. În acelaşi timp. temperatura ridicată acutizează senzaţia dureroasă. Aplicaţiile reci sub această formă scad pragul de sensibilitate dureroasă prin inhibarea locală a receptorilor (a perceperii şi conductibilităţii nervoase). Impactul manevrelor de netezire asupra terminaţiunilor nervoase este diferit. a căror impulsuri se transmit centrilor superiori care declanşează pe cale reflexă reacţii de răspuns în ţesuturile şi organele corpului. Manevrele de netezire scurte. Principiul schematic de acţiune al fricţiunii (după G. În această idee. aceste manevre determină încetinirea funcţiilor ţesuturilor şi organelor şi au efect inhibitor asupra sensibilităţii. menţinându-se şi după încetarea acţiunilor mecanice aplicate prin manevrele de netezire. comparativ cu cel deschis în mod obişnuit. conductibilităţii şi reactivităţii nervilor. liniştitoare. Fricţiunea constă în presarea ţesuturilor moi subcutanate pe ţesuturile profunde sau pe un plan dur (osos sau cartilaginos) şi deplasarea lor în limita elasticităţii proprii. lente şi uşoare prezentate anterior. iar procesele hemoragice acolo unde există sunt diminuate prin vaso-constricţia obţinută. Această vasodilataţie este persistentă. cu ritm rapid. iar cea scăzută o diminuează. Senzaţia de durere este corelată de obicei cu temperatura pielii. la nivelul musculaturii striate. Manevrele lungi executate cu ritm şi intensitate redusă. asupra sistemului nervos şi decontracturantă. au efecte opuse manevrelor lungi. fiind una din cele mai vechi manevre de masaj cunoscute.Pe cale reflexă. reprezentat de hipoderm.

fricţiunea va apela la o formă metodică adecvată şi anume la fricţiunea combinată. maseurul alege forma cea mai potrivită suprafeţei căreia îi aplică masajul astfel: pe suprafeţele mici va acţiona cu vârful degetelor (index. “una după alta”. inelar). Alegerea prizei este de asemenea determinată de structura anatomică a zonei masate. iar pe cele mai mari cu ambele mâini. medius. slab reprezentat. În general acestea se aplică circular. concentric sau excentric pe suprafeţele mici. Combinarea fricţiunii cu frământatul reprezintă o formă intermediară. manevrele de fricţiune se clasifică după modul de acţionare al mâinii. Combinarea rezultă fie prin folosirea tuturor formelor tehnice de aplicare a fricţiunii respectând gradarea intensităţii. ceea ce face ca fricţiunea să constituie manevra principală prin care se acţionează asupra lor. cu partea cubitală sau cu pumnul închis. medius. După intensitatea manevrelor.Unele părţi ale corpului cum sunt faţa şi gâtul au stratul de hipoderm foarte subţire. cu priza “în cleşte”. Cuta este o manevră pentru care priza se aplică cu suprafaţa palmară a celor patru degete. Pe suprafeţele mai sensibile se folosesc prizele aplicate cu partea mai moale. iar pe porţiunile mai voluminoase. mai puţin sensibile. se aplică mâna cu partea dorsală. fie prin combinarea fricţiunii cu alt procedeu. fricţiunea poate fi superficială. În situaţia aplicării masajului pe suprafeţe mari şi foarte mari. inelar). muşchii din zonă fiind aproape de suprafaţă. executându-se cu o mână. cu pumnul închis. când mâinile aplică priza simultan dar se deplasează în sensuri opuse. puţin elastice. Din punct de vedere metodic . aceste creşteri şi descreşteri ale intensităţii putând alterna de la un moment la altul prin micşorarea sau mărirea unghiului de aplicare al prizei (3070 °). astfel: • fricţiune executată cu vârful degetelor (index. care se realizează între police şi index sau între marginile cubitale ale mâinilor. Un alt aspect particular este manevra de fricţiune în “zig-zag” aplicată la nivelul musculaturii paravertebrale. Manevra prin care se fricţionează tendonul lui Achile este un mod particular de abordare. mai musculoasă a mâinii (zona eminenţei tenare şi hipotenare). • fricţiune executată cu marginea cubitală a mâinii. de trecere de la fricţiune la frământat. • fricţiune executată cu pumnul (nodozităţile degetelor). • fricţiune executată cu faţa palmară sau dorsală a mâinii. Pe suprafeţele cu ţesut moale. folosind o singură mână sau pe amândouă. tendoanelor. atunci când se aplică într-unul din modurile descrise anterior. Din aceste moduri de acţionare. Fricţiunea se mai poate executa şi prin alte forme decât cele clasice descrise anterior (auxiliare). pentru a obţine o prelucrare sistematică eficientă. Din punct de vedere tehnic . în funcţie de structura zonei sau de scopul urmărit. spaţiilor interosoase şi intermusculare. policele făcând opoziţie în aşa fel încât ţesutul moale subcutanat este prelucrat luând forma pe care mâna maseurului o imprimă. în lungul ligamentelor. • fricţiune executată cu “rădăcina mâinii”. constând în mişcări scurte şi ritmice de “dus-întors”. fricţiunea este simplă. continuând aceeaşi mişcare pe toată suprafaţa de masat. respectiv de cută. medie sau profundă. Sensul de execuţie al manevrelor de fricţiune este determinat de particularităţile anatomice ale diferitelor segmente ale corpului. Mâinile se deplasează succesiv. pe suprafeţe mai mari va acţiona cu mâna în întregime. Masajul în cută poate fi executat sub formă liniară sau “şerpuit”. sensul manevrelor poate fi liniar. 15 . cu frământatul.

picioare. 16 . epiderm. Supleţea şi elasticitatea ţesuturilor supraiacente. treimea inferioară a gambei). Pe cale mecanică. Dotte) Efectele fricţiunii sunt induse. sub formă de cută rulată. faţa anterioară a antebraţului. cu trei degete (indexmedius-inelar – “priza toc”). de asemenea. manevrele de fricţiune se adresează în principal ţesutului fibro-grăsos subcutanat care constituie stratul hipodermic sau paniculul adipos. Manevrele se execută în ritm viu.(mişcare asemănătoare cu rulatul unei ţigări). pe două căi: • mecanică. tecile sinoviale de la nivelul unor regiuni ale corpului (mâini. Mollon şi P. Fricţiunea executată cu intensitate excită proprioceptorii de la nivelul articulaţiilor. fără a provoca reacţii dureroase. • reflexă. redarea elasticităţii ţesuturilor şi prin activarea metabolismului local. Acţiunea manevrelor de fricţiune stimulează activitatea factorilor lipolitici determinând scăderea stratului adipos al cărui exces este inestetic. Principiul de acţiune al pensărilor (după G. ţesut celular subcutanat). Influenţa masajului prin manevrele de fricţiune în tratarea sechelelor cicatriceale este importantă. în limita elasticităţii ţesuturilor. care reprezintă o protecţie mecanică pentru organism. Presiunea este adecvată. “ Ciupirile şi pensările ” sunt alte forme de aplicare a masajului pentru ţesutul moale de la suprafaţa corpului (tegument. prin reducerea aderenţelor.Acelaşi masaj în cută poate fi executat acţionând transversal pe suprafaţa respectivă. fricţiunea contribuie la înlăturarea depunerilor sărurilor de calciu în fibrele elastice pe care le îngroaşă. Activarea circulaţiei locale. Ca şi netezirea. derm sunt favorizate de manevrele mecanice ale fricţiunii. conduce la accelerarea procesului de regenerare şi cicatrizare a ţesuturilor în cazul existenţei unor leziuni. Procesul de regenerare şi cicatrizare la vârste înaintate este de aproximativ cinci ori mai redus decât la vârstele tinere. din loc în loc. unde structurile anatomice amintite sunt dispuse la suprafaţă. de asemenea tendoanele. buna nutriţie locală realizată în acest fel. pe suprafaţa de masat şi au efect stimulent. fiind beneficiarele acestui procedeu de masaj. menţinând astfel supleţea pielii. Priza cu care se realizează poate fi cu două degete (index-police). Stratul adipos se află într-un circuit continuu de mobilizare şi depozitare sub influenţa factorilor lipolitici şi lipogenici.

de tendoane sau ligamente). lucru foarte important în tratarea leziunilor şi sechelelor apărute fie în viaţa de zi cu zi sau în activitatea sportivă (contuzii. acetilcolinei urmată de vasodilataţie locală (hiperemie). Activarea circulaţiei locale prin fricţiune poate produce “embolii microbiene” în capilarele locale care apoi se pot extinde. Aceste reacţii locale cutanate declanşează prin mecanisme complexe (nervoase. contractura musculară. Ele sunt contraindicate doar în procesele inflamatorii şi hemoragice acute. frământatul este procedeul cel mai eficient pentru masajul ţesuturilor profunde. atât în scop profilactic. TEMĂ nr.Articulaţia. Pe cale reflexă. după netezirea adresată pielii. poate fi considerată un adevărat organ senzorial în ce priveşte semnalizarea variaţiilor posturale. fricţiunea pentru ţesuturile subcutanate. de asemenea sunt combătute stazele prin activarea circulaţiei venoase şi limfatice. ruperi de muşchi. În situaţia aplicării fricţiunii cu ritm viu şi intensitate sporită efectele sunt contrare.1 Care sunt efectele cele mai importante ale procedeului de masaj „netezire”. sportivă sau igienică. încordarea nervoasă generală. a tensiunii şi gradului de scurtare al muşchilor. De asemenea se contraindică în situaţia exudatelor hemoragice. efectele fricţiunii constau (prin stimularea reflexului axonic antidromic) în eliberarea la nivelul vaselor cutanate a bradikininei. întrucât fricţionarea zonei poate favoriza ruperea vaselor locale şi continuarea hemoragiei. de fascii. fac ca aceste manevre să fie utilizate frecvent în diverse situaţii. Care sunt cele mai importante efecte ale procedeului de masaj „fricţiune” Frăm ântatul (petrissage) Urmărind succesiunea metodică logică de aplicare a masajului de la suprafaţa corpului în profunzime. Efectele benefice multiple ale fricţiunii obţinute pe cale mecanică. histaminei. Acestea pătrund mai uşor şi mai repede prin orificiile pilosebacee şi sudoripare. de asemenea al accidentelor exprimate prin durere. umorale. a unui efort fizic intens şi brusc. Un alt efect important obţinut prin manevrele de fricţiune este acela de creştere a gradului de penetrabilitate cutanată pentru diverse medicamente. Efectul fricţiunilor de activare a reţelei vasculare arteriale. întinderi. Aplicaţiile fricţiunii în activitatea terapeutică. de stimulare a sistemului nervos central şi periferic. cât şi terapeutic. hormonale) reglarea circulaţiei sanguine şi limfatice în întregul organism. 17 . articulare şi periarticulare se repercutează favorabil asupra supleţei şi rezistenţei acestor structuri. în funcţie de scop aleg o formă sau alta pentru obţinerea efectului dorit. în special al muşchilor. Manevrele de fricţiune executate cu presiune moderată dar insistent. entorse. asupra caror structuri anatomice se resimt mai eficient şi care sunt căile de obţinere a acestor efecte. după cum se ştie. Executate cu ritm lent şi insistent scad sensibilitatea locală. au rol important în prevenirea traumatismelor de tipul întinderilor şi smulgerilor de fibre de la nivelul joncţiunii musculo-tendinoase în cazul unor mişcări greşite.

apoi pe planul osos profund. urmată de apăsarea ei pe planul dur profund. • priza medie . astfel: • priza mică . “în brăţară” sau “în inel”. • frământatul prin rularea muşchilor. spate).Manevrele constau în prinderea muşchilor şi a altor ţesuturi profunde. braţ). • frământatul între marginile cubitale ale mâinii. repetate de câteva ori în acelaşi loc. • frământatul “în rindea”. astfel: • frământatul în cută. unul deasupra celuilalt (gambă.între vârfurile degetelor. Cuta realizată între degete şi rădăcina mâinii este stoarsă prin ducerea mâinii înainte şi comprimarea cutei cu partea musculoasă a palmelor. atât la nivelul segmentelor lungi şi subţiri ale membrelor cât şi pe suprafeţe plane (ex. ridicarea lor (când este posibil). stoarcerea lor prin comprimare sau prin presiune pe planul profund. policele ambelor mâini fiind situate la acelaşi nivel în porţiunile mai voluminoase (coapsă) sau etajat. Mollon şi P. forma lor fiind determinată de specificul regiunii. coapsă). antebraţ.între degete şi rădăcina mâinii. se ridică şi apoi se presează pe planul osos. Priza este menţinută formând o cută lungă pe lungimea muşchiului. Dotte) Posibilităţile de execuţie tehnică a manevrelor sunt diferite. sunt urmate de aplicarea mâinilor din aproape în aproape pe suprafaţa învecinată. Muşchii sunt prinşi şi presaţi între degete şi palme.realizată între police şi index. • frământatul circular şi frământatul şerpuit. antebraţ. Principiul de acţiune al frământatului (după G. 18 . gambă. priza medie este cel mai mult utilizată. Aceste mişcări. • frământatul cu pumnii. • priza mare . Această formă de cută se mai numeşte şi cută deplasabilă sau în val şi este specifică zonelor cu elasticitate mare a ţesuturilor. Frământatul în cută reprezintă o formă de masaj care se poate aplica atât pe suprafeţele plate şi întinse cât şi la segmentele membrelor (braţ. frământând ţesuturile atât în sens longitudinal cât şi în sens transversal. Dintre aceste forme. Prizele folosite diferă de la un segment la altul al corpului în funcţie de grosimea stratului de ţesut prelucrat. Frământatul circular şi frământatul şerpuit se realizează cu o priză care să prindă segmentul “în cerc”.

O altă formă de frământat pentru zona trunchiului (posterioară şi anterioară) este cea de rulare a muşchilor respectivi. Astfel. manevrele de frământat favorizează eliminarea mai rapidă a cataboliţilor anaerobi lactacizi. pentru a acţiona cu forţă sporită. Partea dorsală a trunchiului (spatele) cât şi faţa anterioară a toracelui necesită adaptarea manevrelor de frământat la forma musculaturii acestor zone. cu priza mică. câteva pe acelaşi loc. în funcţie de consistenţa ţesuturilor (hipoderm) se foloseşte o formă specială de frământat în cută. Frământatul contribuie la menţinerea musculaturii într-o stare de funcţionare bună. Mâna maseurului execută presiuni moderate (sau mai pronunţate) şi deplasări scurte ale ţesuturilor (înainte-înapoi). 19 . iar volumul lor nu este atât de bine conturat pentru a putea fi prelucraţi eficient prin manevrele de frământat în cută. halterofili. policele orientate înainte. Acest mecanism este deosebit de important în cazul sportivilor de performanţă la care în timp se formează capilare noi. în funcţie de volumul şi rezistenţa muşchilor masaţi. maseurul înclină mult trunchiul înainte şi trece mai mult greutatea corpului său pe braţe. pe lângă frământatul în cută cu diferitele lui forme. la un unghi de 30-45 °. realizându-se o presiune şi o torsiune a masei musculare între degete şi palme. După efortul fizic foarte mare. mâinile acţionând alternativ. După fiecare mişcare presiunea slăbeşte. deplasarea mâinii se va face prin mişcări scurte pentru a nu provoca senzaţii de durere. manevra de frământat denumită “în rindea” (mişcare asemănătoare cu cea a tâmplarului) şi rularea muşchilor sunt cele mai adecvate. etc. Priza se aplică în acelaşi fel ca la frământatul “în rindea”. asigură o troficitate normală. de asemenea. sanguine şi limfatice. Ambele variante se bazează pe mişcarea de presiune a cutei între mâna maseurului şi planul dur profund. fără a solicita elasticitatea ţesuturilor peste limitele accesibile. Pentru regiunea abdominală. priza poate fi aplicată cu “mână peste mână”. • reflexă. Atunci când masa musculară este bine dezvoltată (la sportivi: culturişti. priza este realizată tot circular. Ţinând seama că la această manevră presiunea este crescută pentru a obţine efecte în profunzime. luptători. înaintând progresiv. pe două căi: • mecanică. apoi mâna execută presiuni cu mişcări circulare. Pe cale mecanică este stimulată deschiderea unor capilare de rezervă care favorizează circulaţia profundă şi eliminarea produşilor toxici. muşchii sunt prelucraţi între două suprafeţe dure reprezentate de mâna maseurului şi suportul osos al musculaturii cutiei toracice. Priza se realizează prin aplicarea mâinii maseurului pe suprafaţa de masat cu zona eminenţei tenare şi hipotenare (“rădăcina mâinii”). sensul de acţionare al frământatului fiind cel al circulaţiei de retur. elasticitatea ţesutului muscular este bine întreţinută prevenind leziunile la acest nivel. Pentru aceştia. boxeri. medie sau în val. combate atrofiile musculare. maseurul aplică o mână pe zona opusă celei masate şi realizează o “contra priza” pentru a fixa mai bine poziţia pacientului. lucru foarte important în practica sportivă. degetele uşor depărtate de aceasta. după care înaintează uşor pe direcţia circulaţiei de retur. ca o reţea de adaptare. Forţa de acţionare a maseurului poate fi mai mică sau mai mare. moment în care muşchiul se relaxează. Efectele frământatului sunt obţinute. realizată între marginile cubitale ale mâinilor. Când subiectul se află în poziţie aşezat.În cazul manevrelor de frământat şerpuit. Muşchii situaţi pe aceste regiuni ale corpului sunt întinşi ca suprafaţă.). Prin manevrele de stoarcere.

Contractilitatea. contractilitatea şi conductibilitatea. mecanic sau reflex. cu diferite părţi ale mâinii. proprietatea muşchiului apreciată prin creşterea forţei de contracţie. consecinţe ale imobilizărilor prelungite necesare după diferite traumatisme sau alte afecţiuni musculare. care se executau cu mănunchiuri de crenguţe. Partea cubitală a mâinii cade 20 . . . determinând o sincronizare îmbunătăţită şi o mobilizare mai mare a unităţilor motorii. pot doza mai bine intensitatea şi frecvenţa.manevre „de plescăit”. deoarece mâinile maseurului se pot adapta nevoilor şi particularităţilor fiecărei persoane. la care se produce o mobilizare a sistemului nervos central. cu mâinile în poziţie intermediară de prono-supinaţie. Aceste efecte determinate de masaj-frământat la nivel muscular sunt greu de stabilit prin care mecanism sunt obţinute. Mollon – P. Tapotamentul constă în aplicarea unor loviri ritmice ale ţesuturilor. palmele faţă în faţă. preponderente fiind cele reflexe. 90 °). Ele se pot aplica mecanic sau manual. sub formă de biciuiri asociate cu băile de aburi. Importanţa acestui procedeu în terapie se resimte în special în stările de atonie. . Principiul de acţiune al tapotamentului (G. este de asemenea superioară în cazul sportivilor de performanţă. Se poate afirma că ele se suprapun. Acest procedeu derivă din formele masajului empiric practicate din cele mai vechi timpuri. aplicaţiile manuale sunt de preferat în toate tipurile de manevre. în funcţie de scopul urmărit. procedeul are diferite forme. Tapotamentul (baterea): este cea mai stimulentă manevră de masaj aplicată ţesuturilor moi ale corpului.manevre „în ventuză” („în cupă”). . Cu toate că există posibilitatea aplicării cu ajutorul unor dispozitive.Pe cale reflexă sunt stimulate fiziologic proprietăţile muşchilor: excitabilitatea. Excitabilitea dă posibilitatea susţinerii eforturilor prelungite şi rezistenţă la oboseală. Dotte) Din punct de vedere tehnic. Execuţia constă în serii de lovituri aplicate suprafeţei de masat.manevre „de percutat”. coatele apropiate de trunchi. atrofie şi insuficienţă musculară.manevre „de bătătorit”. antebraţele în flexie pe braţe (cca. clasificate astfel: . Manevrele de tocat – sunt cele mai frecvent folosite şi cele mai cunoscute.manevre „de tocat”.

mişcări care necesită supleţe şi mobilitate mare a articulaţiilor mâinilor maseurului. „în mănunchi de nuiele”. Poziţia coatelor.manevre auxiliare ale tapotamentului. se execută cu faţa palmară a celor patru degete (fără police). Mâinile pot executa mişcările simultan sau alternativ. În cazul acestei manevre intensitatea este dată de greutatea segmentului cu care maseurul aplică loviturile şi nu de contracţia activă a muşchilor mâinilor. Pentru porţiunile mai musculoase. tocatul se execută cu partea cubitală a metacarpianului V. dozând după caz intensitatea loviturilor. chiar şi în cazul în care se aplică de la o distanţă ceva mai mare. În situaţia în care aplicarea loviturilor se face din imediata apropiere. braţele maseurului sunt lipite de trunchi. coapsele (faţa posterioară a trunchiului). anume „de plescăit”. Intensitatea aplicaţiilor depinde de distanţa de la care se execută şi de greutatea mâinilor maseurului. se aplică în general pe suprafeţe întinse cum sunt: spatele. mai puţin sensibile. lovind ţesuturile cu partea lor laterodorsală. pentru a obţine efecte în profunzime. este cea executată cu treimea inferioară a antebraţelor. în ritm viu. abdomen). Loviturile se aplică din apropierea zonei pe care se execută masajul pentru ca acestea să poată fi dozate cu uşurinţă în ce priveşte intensitatea şi ritmul. excepţie făcând anumite forme speciale de masaj. făcând-o accesibilă. 21 . cu marginea cubitală a mâinii şi cea executată cu treimea inferioară a antebraţului . Mişcările suple şi repezi executate din poignée (încheietura mâinii). atenuează intensitatea loviturii. când trebuie să fie executat lent. antebraţelor şi mâinilor este aceeaşi ca la manevrele prezentate anterior. Atunci când dorim ca loviturile să fie mai uşoare. mâinile maseurului pot fi apopiate şi întinse (palma deschisă). Priza acestor manevre este tangenţială cu suprafaţa de contact sau aplicată sub un unghi de 45 °. specifice acestei manevre. la nivelul capului şi în regiunea precordială. Manevrele de plescăit . acestea se execută cu vârful degetelor (pe zonele foarte sensibile – faţă. Zgomotul produs în execuţie defineşte acestă formă de tapotament . cu degetele depărtate şi uşor flectate. care cad relaxate. alternativ. degetele cad pe suprafaţa de masat de la distanţă mică. În toate cele trei variante prezentate. coatele sunt depărtate de trunchi. gambele. dar şi pe suprafeţe mici şi sensibile (faţa în masajul cosmetic). care cad uşor şi pasiv pe suprafaţa masată. O variantă a acestei manevre este cea executată cu partea dorsală a mâinii.perpendicular pe suprafaţa zonei de masat. tocatul cu vârful degetelor. degetele fiind apropiate şi uşor flectate.se aplică cu m îinile “în cupă”. Tocatul în general se execută cu ritm viu. pasiv. cu ritm scăzut. Manevrele “în căuş“ sau ”în ventuză” . pentru ca procedeul să nu fie dureros. intensitatea fiind reglată de forţa de execuţie şi de apropierea celor două suprafeţe de contact . foarte eficientă. pentru a nu fi prea puternice pentru pacient şi pentru a nu-l obosi pe maseur. loviturile fiind aplicate cu intensitate mai mare. Pe zonele mai musculoase. Pentru executarea tocatului în acest mod. Aerul din palme. în aplicaţiile perpendiculare pe tegument. mişcarea fiind executată în principal din articulaţia pumnului. o altă variantă a tocatului.

cu intensitate foarte mică. într-un ritm viu . contracţiile musculare sunt parţiale.este manevra care se aplică pe suprafeţe cu masă musculară bine dezvoltată (coapse. hiperemia cutanată produsă fiind de lungă durată. • reflexă. înainte de efort. de asemenea fără efect mecanic. cu o mână sau cu ambele. Prin excitarea nervilor somatici senzitivi scade sensibilitatea dureroasă. iar prin motoneuroni tonici se determină o contracţie lentă. Acceasta se execută cu pumnul semiînchis sau închis. Execuţiile cu intensitate mică. fiind favorizaţi factorii lipolitici. manevra având un vădit efect analgezic (atunci când nu are contraindicaţii). de creştere a excitabilităţii. stimuleză proprietăţile fiziologice ale muşchilor (excitabilitatea. a tonusului muscular. pentru efectele sale stimulente. crescând afluxul sanguin spre regiunea masată. Degetele execută mişcări fine de lovire a ţesuturilor . această formă de masaj mobilizează lipidele din adipocite. cu marginea cubitală a acestuia. în scopul menţinerii acesteia în cadrul competiţiilor de durată (în pauze). interesează un număr mare de fibre musculare producând o contracţie amplă.Bătătoritul . pe faţă. Pe cale mecanică. Manevrele de tapotament interesează şi ramurile periferice ale nervilor senzitivi şi motori. unde poate fi executat şi pe zone strict localizate.se execută cu pulpa degetelor care sunt în poziţie uşor flectate . de ritmul şi de intensitatea cu care se aplică şi se obţin pe cale: • mecanică. cotractibilitatea. În cadrul terapiei se recomandă în combaterea atoniei. conductibilitatea). exteriorizată prin cresterea tonusului. Această formă de tapotament se aplică pe zone sensibile. Când acestea sunt aplicate cu ritm lent şi intensitate redusă . ritmice. spaţiul ramas liber asigurând elasticitatea zonei. cu un deget sau cu două degete (index-medius). Sunetul produs seamănă cu cel al “picăturilor de ploaie”. Manevrele executate cu marginea cubitală a pumnului semiînchis sunt mai puţin dure. 22 . regiunea fesieră). În practică sunt mult folosite atât în masajul propriu-zis cât şi în automasaj unde pot fi bine dozate. Acest procedeu de masaj este aplicat frecvent asociat cu mijloacele de încălzire. La sportivi tapotamentul este un procedeu nelipsit. atrofiei şi insuficienţei musculare. în masajul cosmetic şi în masajul capului. remarcate în special după traumatismele aparatului locomotor. palmele situate în apropierea zonei de aplicare a masajului.ceea ce înseamnă că efectele declanşate pe cale mecanică se continuă pe cale reflexă . alternativ sau simultan. aplicat punctiform. efectele remarcându-se asupra funcţionalităţii acestora. Aceste efecte variază în funcţie de sensibilitatea zonei pe care sunt aplicate. formele lui variate fiind adaptate nevoilor de moment ale sportivului . iar mişcarea degetelor seamănă cu cea de “cântat la pian”. se obţine o contracţie rapidă a fibrelor musculare prin motoneuroni fazici. Manevrele de percutat (percuţia) . reglând astfel intensitatea loviturilor aplicate. Efectele tapotamentului Manevrele de tapotament sunt cele mai stimulente şi mai excitante manevre de masaj. fără a se produce un efect mecanic. Prin excitarea fibrelor nervoase motorii propriu-zise. În cazul în care ritmul şi intensitatea sunt crescute. între acestea neexistând o delimitare din punct de vedere fiziologic. Pe aceeaşi cale mecanică se acţionează asupra nervilor vaso-motori. Aceste efecte depind de ritmul şi de intensitatea cu care sunt aplicate manevrele respective. ceea ce conduce la scăderea stratului adipos.

completâdu-se reciproc.2 Descrieţi execuţia tehnică a manevrelor de „Frământat”. fiind foarte obositoare şi greu de executat.vibraţii executate cu podul palmei. Din această cauză ele se execută cu ajutorul aparatelor special concepute în acest scop (aparate de vibromasaj).vibraţii executate cu vârful degetelor.vibraţii executate cu faţa palmară a mâinilor. Care sunt caracteristicile masajului calmant? Care sunt caracteristicile masajului stimulativ? Vibraţiile . fapt pentru care se recomandă aplicarea lor alternativ. de la cele mici. care se aplică pe suprafeţe mari antrenând mase musculare întinse.Tapotamentul este contraindicat în contracturile musculare şi în afecţiunile în care durerea este prezentă. Ele se realizează prin contracţii alternative ale muşchilor antagonişti ai degetelor şi mâinilor. . uşoare. Dotte) Executate cu mâna. cât mai multe pe unitate de timp. Vibraţiile executate cu aparat de vibromasaj sunt ritmice şi uniforme. acestea realizeaz ă deplasări mici (de câţiva milimetri) ale pielii şi ţesuturilor subiacente şi presiuni ondulatorii. . În cazul executării vibraţiilor manuale se folosesc diferite tehnici: . prevăzute cu dispozitive speciale pentru contactul aparatului cu suprafaţa corpului. Principiul de acţiune al vibraţiilor (după G. 23 . în raport cu suprafaţa pe care se aplică (întinderea regiunii. în spasme şi în oboseala musculară. . În acest scop au fost create diferite tipuri de aparate de vibromasaj.constau în imprimarea unor mişcări oscilatorii în ţesuturi. frecvenţa şi amplitudinea oscilaţiilor putând fi reglate după scop şi preferinţă. grosimea ţesuturilor. mişcările vibratorii fiind asemănătoare cu un tremurat continuu. până la cele cu benzi. TEMA nr.vibraţii executate cu pumnul închis. Mollon şi P. (particularităţile privind „priza” pentru diferite segmente ale corpului). sensibilitatea acestora). Ambele aplicaţii instrumentale şi manuale au avantaje şi dezavantaje. ai antebraţului şi braţului.

de zece ori mai active decât histamina). a numărului de hematii şi leucocite. prin sistemul eferent simpatic. Prin fricţiune.sunt induse pe două căi: mecanică. considerate porţi de intrare ale organismului au “păzitori specializaţi”. producând o senzaţie plăcută. liniştitor. eliberatoare de cathecolamine. este asupra circulaţiei sanguine. plămânii. Combinarea lor cu manevre de netezire şi fricţiune sporesc aceste efecte. Vibraţiile produse instrumental. Pe cale mecanică.cu efect vasodilatator local. Influenţele masajului se resimt şi asupra conţinutului sanguin. activat şi de contribuţia proteazelor tisulare (kalicreine).. activează circulaţia locală profundă şi se exteriorizează prin hiperemie. hiperemia tegumentară. manevrele de vibraţie mai puternice. 24 . fapt pentru care se recomandă în tratarea obezităţii şi a celulitei. mai ales adrenalina. dar. reprezentaţi de mastocite şi bazofile (forma circulantă a mastocitului). prin acţiune metabolică indirectă creşte glicoliza. reflexă. prostagladinele din grupa E. Manevrele de masaj executate într-un ritm viu. mucoasele. de relaxare şi încălzire. urmată de acid lactic . Explicarea fiziologiei masajului este legată de acest fenomen. procedeele de masaj amintite. etc. datorită predominenţei receptorilor de tip beta (vasodilatator) ce intră în componeţa peretelui vascular (la nivelul arteriolelor ciculaţiei generale efectul este vasoconstrictor). care în prima fază determină o vasodilataţie periferică. Diverse structuri anatomice ca: pielea.Efectele vibraţiilor . kininele plasmatice (produc cel mai important efect vasodilatator. acestea persistă în timp şi se transmit la distanţă. Pe cale reflexă. se produce degranularea celulelor amintite (mastocite şi bazofile) şi eliberarea de histamină care acţioneză în principal asupra vaselor mici (capilare). activează acetilcolina (mediator chimic al fibrelor parasimpatice terminale şi simpatico-parasimpatice ganglionare). prin implicarea sistemului nervos în “reglajele” vasculare periferice. Pe cale reflexă. În terapie se recomandă în afecţiunile congestive şi dureroase ale organelor interne (masajul reflex) şi în tratarea leziunilor aparatului locomotor. facilitează mobilizarea lor din ţesutul subcutanat. reduc sensibilitatea cutanată. intestinul. manevrele uşoare şi prelungite au efect calmant.După o şedinţă de masaj general se remarcă o uşoară creştere a hemoglobinei. urmată de reacţii compensatorii adenosimpatice. Efectele cele mai importante ale masajului Efectul cel mai important al masajului. pentru decontracturare musculară şi relaxare phihică. Hiperemia tegumentară este rezultată prin intervenţia mai multor substanţe ca: serotonina (care produce vasodilataţie la nivelul muşchilor scheletici şi un important venospasm). acţioneză asupra venelor din muşchiul striat în sens vasodilatator. frământat şi tapotament. etc. executate cu ritm viu şi intensitate crescută împiedică depozitarea adipocitelor. al procedeelor principale descrise. Cathecolaminele. fapt explicat prin stimularea reflexă a organelor hematopoetice şi prin mobilizarea sângelui din organele de depozit. Aceste efecte se referă la circulaţia arterială. manevrele mai energice şi mai stimulente ale masajului. producând vasodilataţia acestora.

generează reacţii foarte complexe. penrtu ameliorarea stării de sănate a organismului. Mollon şi P. tapotament). pe cele două planuri paralele. altele au o tehnică de execuţie proprie. mâinile maseurului prinzând segmentul respectiv între feţele palmare. cu degetele întinse şi se deplasează ritmic. Alte efecte ale rulatului sunt de creştere a supleţei ţesuturilor şi decontracturare musculară. Alături de netezire şi fricţiune. aparent “ banal”. mai stimulent decât precedentul. după aplicarea manevrelor puternice (frământat. • rulatul. de jos în sus. Cernutul este un procedeu folosit frecvent mai ales la sportivi. efectele fiziologice prezentate contribuind la înţelegerea lui ca un veritabil mijloc de acţionare în diverse împrejurări. Execuţia constă în prinderea masei musculare între feţele palmare ale mâinilor. Rulatul se execută de asemenea în principal pe membre. masajul. • scuturările. combinat cu acestea. Rularea muşchilor se execută între cele două planuri dure reprezentate de mâinile maseurului şi segmentul osos profund. Efectul acestui procedeu. relaxare ce este îmbunătăţită prin această manevră. cernutul face parte din masajul liniştitor.2. se bazează pe o bună relaxare musculară şi nervoasă din partea subiectului. relaxant. Unele manevre din această categorie derivă din procedeele principale. • tracţiunile şi tensiunile. Cele mai cunoscute şi mai des folosite sunt: • cernutul. alternând astfel solicitarea cu relaxarea musculaturii. prin presiuni alternative ale mâinilor. Dotte) 25 . PROCEDEELE SECUNDARE DE MASAJ Manevrele secundare (auxiliare sau ajutătoare) de masaj se numesc astfel întrucât sunt folosite în scopul completării efectelor procedeelor principale. 2. mâinile deplasându-se din aproape în aproape de-a lungul segmentului respectiv. cu degetele uşor flectate şi deplasarea acestora dintr-o parte în alta. Se aplică pe segmentele membrelor superioare şi inferioare. • presiunile. Principiul de acţiune al rulatului (după G. fiind folosite printre ele. Ritmul de execuţie poate fi mediu sau mai viu.În concluzie. alternativ. mişcare asemănătoare cernutului cu o sită.

Acest mod de aplicare este caracteristic zonei spatelui. Presiunile au efect de relaxare. sub formă de automasaj în pauzele din cadrul competiţiei sau antrenamentului. sau mutându-se din aproape în aproape. cealaltă preluând mişcarea de la radial la cubital. Ele nu se aplică copiilor şi bătrânilor la care se pot provoca leziuni (la bătrâni se pot produce fisuri sau fracturi datorită osteoporozei). denumite în acest caz presiuni simple. Subiectul execută un inspir forţat. cu palma deschisă sau pe porţiuni mai mici. Ele pot fi aplicate pe suprafeţe mari ale corpului. se aşează mână peste mână şi se lasă greutatea corpului prin înclinare înainte. aplicate de o parte şi de alta a coloanei vertebrale şi execută apăsări (una sau mai multe) în acelaşi loc. fără a exagera apăsarea. Accelerarea ritmului respirator (nerespectarea acestei condiţii) poate produce hiperventilaţie pulmonară urmată de alcaloză metabolică şi hipotensiune arterială. eventual ajutat de maseur prin ridicarea pasivă a părţilor laterale ale toracelui. sau prin rulare de la ”rădăcina mâinii” spre vârful degetelor (mişcare aemănătoare cu cea a tamponului pentru cerneală). se regăsesc şi în masajul modern. mişcare ce se repetă în acelaşi fel pe toată zona. manevră denumită “în garou”. cât şi după acestea. maseurul execută câteva presiuni în scopul creşterii volumului de aer expirat. se aplică numai tinerilor sănătoşi şi robuşti. Presiunile . chiar localizate pe un punct. procedeu folosit cu foarte mult timp în urmă. La nivelul membrelor superioare şi inferioare presiunile se pot aplica asemănător ca şi pe spate (unele) sau cu mâinile “în brăţară “la un anumit nivel. prin intermediul mâinilor. asociate cu mişcări respiratorii astfel: se aşează mâinile cu degetele răsfirate.În activitatea sportivă rulatul este frecvent folosit după eforturi intense. Ele pot fi aplicate ca procedee independente. manevră denumită în acest caz "presopunctură". De asemenea în cadrul complexului de refacere a organismului după efort. pe segmentul pe care se acţionează. de la extremitatea distală către cea proximală. 26 . se execută presiuni repetate. cu baza în apropierea coloanei vertebrale. aceste manevre sunt incluse în şedinţa de masaj. completând în special efectele procedeelor de fricţiune şi frământat. Aplicate ca procedee independete. Mâinile maseurului pot eexecuta presiuni statice prin aşezarea lor în direcţie longitudinală. iar în momentul de final al expirului. Aceste manevre de presiune mai puternice. O altă formă de executare a presiunilor. existente şi în formele de practicare ale masajului empiric. transversal. Presiunile mai pot fi aplicate la nivelul spatelui. Această manevră necesită o colaborare între acţiunile subiectului şi ale maseurului. mai ales atunci când sunt asociate cu vibraţiile (presiuni vibrate). asociate cu mişcări respiratorii şi cu vibraţiile. În cazul în care vrem să mărim forţa de apăsare.articulare. este cu mâinile aşezate transversal pe suprafaţa de masat. prin rularea uneia de la cubital la radial. pe direcţia spaţiilor intercostale. Mâinile maseurului au o priză cu palmele deschise. pe cele două hemitorace. În terapie este folosit pentru recuperarea după accidente. presiunile îşi modifică tehnica după întinderea şi sensibilitatea regiunii respective. după leziuni musculo. aplicarea făcându-se peste echipament. denumite presiuni vibrate. după competiţii. din aproape în aproape. manevra trebuie executată în ritmul funcţiei respiratorii (16-18 respiraţii pe minut).

Se execută tragerea în sus. În urma aplicării presiunii senzaţia determinată dispare treptat. procedee tehnice dintre cele mai vechi incluse în tehnica masajului. Scopul acestei manevre este de realizare a întinderii şi alungirii elementelor articulare şi periarticulare în limitele fiziologice. cealaltă mână se aplică asupra articulaţiei respective. acţiunea interesând un nerv (rădăcina sau un punct situat pe traiectul său). Acest tip de presiune profundă.cu două-trei degete pentru tracţiunile aplicate articulaţiilor degetelor. fasciculitelor. pentru care se folosesc diverse aparate de tracţiune. stă la baza tehnicii masajului reflex. Presopunctura se execută pe anumite puncte sau zone bine determinate având repere anatomice precise. • cu mâna – cuprinzând extremitatea distală a segmentului. cât şi sensul de aplicare al mişcărilor circulare (concentric sau excentric) în funcţie de scopul urmărit. diminuarea oboselii sau înlăturarea ei. tracţiunea subiectului în sens vertical. mâinile se aplică pe tâmple sau pe frunte şi ceafă. în cadrul şedinţelor de masaj segmentar. cu avantajul că poate fi aplicat oriunde şi de către oricine.Acest procedeu mai este denumit impropiu şi “acupunctură fără ace”. care are ca principiu masarea zonelor de inervaţie metamerică (dermatoamele). localizată. după câteva minute. după care apare hiperemia locală. pe inserţia unui tendon sau muşchi. frecvent folosit în situaţii diverse. inervate de acelaşi nerv rahidian. sau poate constitui un tratament de lungă durată. descris de Head. Tracţiunile se aplică în mod deosebit la articulaţiile degetelor. Aplicarea acestor presiuni localizate poate constitui un mijloc cu efecte imediate. practicate ocazional. de asemenea durata poate fi diferită. Local. realizat în principal la nivelul ţesutului conjunctiv. Tracţiunile la nivelul coloanei vertebrale cervicale se realizează prin poziţionarea capului în axul gâtului. efectele acestuia transmiţându-se pe cale reflexă la organele şi ţesuturile din profunzime. În activitatea sportivă se poate folosi în cazul afecţiunilor ţesuturilor perimusculare şi periarticulare de tipul enteziopatiilor. periarticular sau pe traseul unei vene. Efectele pozitive sunt obţinute prin întreruperea arcurilor reflexe la nivelul dermatoamelor sau miotoamelor în sens viscero-musculo-cutanat. o scădere evidentă a sensibilităţii (uneori până la anestezie). În această categorie se includ şi elongaţiile terapeutice efectuate la nivelul coloanei vertebrale. Intensitatea presiunii poate fi mai mare sau mai mică. apoi se trage în sus. se aplică în special asupra articulaţiilor şi ţesuturilor periarticulare. tendinitelor. o degajare sub presiune a elementelor intraarticulare şi obţinerea unui spaţiu între acestea. astfel: • priza mică . tonusul muscular scade obţinându-se relaxarea musculară. La nivelul trunchiului priza pentru tracţiuni este de apucare peste braţe. 27 . Priza se aplică în funcţie de segmentul respectiv. Local se instalează o uşoară ischemie trecătoare (datorită scăderii afluxului sanguin în zona masată). se realizează tracţiunea. Tracţiunile şi tensiunile . subiectul fiind în poziţie şezând sau stând. sau punctele şi meridianele din acupunctura tradiţională chineză. de asemenea şi celorlalte articulaţii ale corpului. manevră ce necesită din partea maseurului calităţi fizice deosebite. Aceste manevre în terapie au la bază masajul executat pe zonele amintite. de Hensen şi Schilak.

aplicată cu mâna “în căuş” pe toate degetele mâinii sau piciorului subiectului. iar cele executate lent determină efecte de relaxare. deget mic) ale segmentului subiectului (sau marginilor laterale ale mâinilor şi picioarelor) imprimă mişcări ritmice. La nivelul degetelor. La nivelul articulaţiilor mari ale corpului priza este cu ambele mâini. au rolul de a înlocui manevrele de masaj care nu se pot aplica (frământatul). Realizarea acestor manevre se face cu prudenţă. constau în mişcări oscilatorii executate ritmic. unde se aplică în mod special. în planurile şi axele normale ale mişcărilor. una susţine segmentul. cu prudenţă pentru a nu produce contractură musculară. mai ales în situaţiile cu prezenţa durerii. cunoscând foarte bine tehnica de execuţie. Ritmul viu provoacă efecte stimulente. Se mai poate folosi priza medie. Priza realizată între police şi index ale mâinilor maseurului.Elongaţiile se aplică în special la nivelul coloanei vertebrale cervicale şi lombare. la mâini şi picioare. de origine mecanică. prin scuturatul spaţiilor interosoase. maseurul folosind priza mică cu policele şi indexul. la nivelul extremităţilor membrelor. pentru redobândirea mobilităţii articulare afectate în urma imobilizării consecutive unor traumatisme sau altor afecţiuni cu impotenţă funcţională sau imobilizare prelungită. iar acolo unde subiectul poate fi ridicat în braţe sau pe umeri. aplicată degetelor extreme (police-haluce. în sindroame clinice algice. atât cea manuală cât şi cea mecanică. cât şi în radiculitele de origine vertebrală. Aceste manevre solicită pe cel care le execută la un efort fizic deosebit. leziunilor musculare. mâna maseurului apucă degetele mâinilor subiectului (simultan sau alternativ) sau picioarele subiectului la nivelul călcâielor (simultan sau alternativ) şi execută mişcări oscilatorii de sus în jos (şi invers) şi laterale stânga-dreapta. adresate membrelor superioare şi inferioare sau segmentelor acestora. cu trunchiul în uşoară extensie. unul câte unul. Ele se pot aplica în scop profilactic şi igienic pentru menţinerea mobilităţii articulare. Scopul acestor manevre este de creare a senzaţiei de facilitare funcţională secundară întinderilor structurilor anatomice articulare şi periarticulare şi variaţiilor tonusului muscular. în cazul afectării discurilor intervertebrale. Rolul lor deosebit este în terapie. Executarea acestor manevre se face cu blândeţe. Scuturările . locale şi generale. în sus şi în jos sau stânga-dreapta. manevre înrudite cu tensiunile şi tracţiunile. Tensiunile sunt manevre pasive care se execută conform biomecanicii fiecărei articulaţii. Manevrele nu trebuie să depăşească pragul durerii sau pot să treacă foarte puţin peste acesta. cealaltă execută mişcarea. sunt în funcţie de ritmul cu care se execută. la sfârşitul şedinţei de masaj. ligamentelor. maseurul îi poate aplica scuturatul întregului corp. 28 . active. se realizează cu aceeaşi priză mică amintită anterior. acute sau cronice. Acestea. Aceste mişcări se pot asocia cu tracţiunile executate în axul lung al membrelor şi cu tensiunile. sau se pot scutura degetele pe rând. Efectele acestor manevre executate separat sau asociate. Pentru realizarea manevrelor de scuturat a membrelor superioare şi inferioare în întregime. cealaltă mână fixând pumnul sau glezna respectivă pentru scuturatul degetelor.

acţionând asupra pielii care reacţionează la excitanţii diferiţi şi participă la procesele de adaptare. Senzaţia de confort termic a organismului uman se realizează la temperaturi cutanate de 34-35 °C şi la o temperatură centrală de 37 °. . la acelaşi excitant aplicat. lumina. urmând ca în minutele următoare să se realizeze o uşoară scădere a temperaturii cutanate. Excitantul termic cald.zona de indiferenţă . produce creşterea temperaturii cutanate. folosite de către maseur. ALTE MANEVRE DE MASAJ În afară de manevrele fundamentale şi secundare de masaj manual. asupra presiunii capilare.factorul mecanic.masajul cu gheaţă. producîndu-se arcul reflex. identică sau foarte apropiată de temperatura cutanată de confort. datorită aportului crescut de căldură aplicat prin procedură (provoacă hiperemie). lichidă.zona care determină solicitări mari ale termolizei.zona care solicită intens termogeneza. există alte procedee care cuprind: . Hidroterapia acţionează asupra organismului prin: . . Reacţia vasculară de răspuns se realizează prin excitarea elementelor contractile ale vaselor. constituie zona de indiferenţă a acesteia pentru organism. menţinerea homeostaziei centrale a corpului. . prin intermediul termoreceptorilor. cea mai importantă în primul minut al aplicării. . . . substanţe chimice.hidromasajul. 29 .terapie prin frig). astfel: . Influenţele exercitate asupra sistemului de termoreglare al organismului se clasifică în funcţie de temperaturile mediilor utilizate. foarte variate au la bază apa la diferite temperaturi şi sub diferite stări de agregare (solidă.solicitare minimă a termoreglării. hidrogenul sulfurat. plante medicinale. .factorul termic. această formă asociată numindu.masajul reflex.masajul cu bule gazoase în apă. vitezei de circulaţie sanguină.3. Temperatura apei la 34-35 °C. extracte de seminţe. .se hidrotermoterapie. Efectele factorului termic se produc asupra temperaturii tegumentelor. prin temperatura mediului (apă sau aer) situându-se în jurul temperaturii de 0 °C (crioterapie . . la nivelul centrilor nervoşi superiori şi în scoarţa cerebrală. realizează legătura între mediul extern şi cel intern al organismului. Sfera hidroterapiei se lărgeşte prin aplicarea unor proceduri termice cum sunt: aerul cald. volumului vaselor.sauna. nămolul. În afară de apa simplă se practică şi proceduri care folosesc alte ingrediente ca: bioxidul de carbon. Hidromasajul reprezintă asocierea manevrelor de masaj cu proceduri de hidroterapie.masajul cu jet de aer cald. cel mai important. în scop profilactic sau terapeutic.factorul chimic. gazoasă). Factorul termic. Procedeele. parafina.2.

Subiectul se află în decubit. .După îndepărtarea excitantului termic cald. printr-o duză cilindrică o proiectează asupra zonei interesate. temperatura pielii revine.. Pacientul se află într-o baie cu apă. pe o banchetă de masaj. Excitantul chimic se obţine prin diferite substanţe introduse în apă. În următoarele două minute temperatura scade. La nivelul articulaţiilor apa poate fi proiectată perpendicular pe acestea. provoacă un tonus crescut al simpaticului. Jetul cilindric de apă este proiectat la un unghi de 35 ° faţă de suprafaţa corpului. masajul fiind de obicei parţial (spate. curgerea continuă a apei în baie. Acţiunile mecanice legate de hidroterapie sunt: . iar durata procedurii este de 5-10 minute. care absoarbe apa din vană printr-un furtun cu sorb şi apoi. stratul subcutanat constituind pentru muşchi un veritabil izolant termic. Presiunea duşului se realizează cu ajutorul unui compresor electric. bioxid de carbon). de la o înălţime de 60cm. iar presiunea duşului proiectează apa pe zona interesată. cele mai evidente creşteri înregistrându-se în primele două minute. în funcţie de natura excitantului: agentul termic cald provoacă o stare de parasimpaticotonie cu eliberare de acetilcolină. în cadrul hidroterapiei. Acestea pot fi: presiunea duşurilor. bulelor gazoase (aer. Vasodilataţia puternică obţinută în acest fel favorizează pocesele de resorbţie. după cel termic. deasupra căreia cade apa în ploaie prin 4-6 duşuri rozetă. a sechelelor posttraumatice şi în masajul sportiv. influenţează respiraţia. Efectele mecanice ale manevrelor de masaj sunt amplificate de cele ale agentului termic. de la o distanţă de 30cm (duza este situată sub apă). Temperatura apei este de 38 °C. brad. temperatura cutanată se restabileşte destul de repede. hrean) acţionează asupra diferitor sisteme şi organe îmbunătăţindu-le funcţionalitatea. după circa 20-30 minute. Excitantul mecanic. cea mai importantă scădere înregistrându-se în primele două minute. după care se stabileşte la un anumit nivel. Duşul subacval constă în aplicarea unui duş cilindric asupra corpului sau a unor segmente ale acestuia. gălbenele) prin uleiurile pe care le conţin. În funcţie de sensibilitatea acesteia se reglează presiunea apei (presiunea este de 1-6 atmosfere).acţiunea de împingere în sus a corpului cufundat în apă (potrivit legii lui Arhimede). După îndepărtarea excitantului rece. plantele cu efect iritant (muştar. însă mult mai lent. Manevra se 30 . abdomen. Agenţii termici stimulează eliberarea în tegumente a histaminei şi acetilcolinei.acţiunea factorilor mecanici asociaţi procedurilor. circulaţia şi metabolismul. printr-o serie de manevre obţinute artificial amplifică reacţiile vasculare. ocupă locul următor ca importanţă. La nivelul muşchilor menţinerea temperaturii ridicate este de durată mai mare. membre). iar agenţii termici reci. Excitantul rece produce scăderea rapidă a temperaturii cutanate în primul minut al aplicării. facilitează executarea mişcărilor. Procedura este recomandată în tratarea artrozelor. Temperatura ţesuturilor creşte rapid cu cât ţesutul este superficial şi stratul de ţesut adipos mai subţire. Duş-masajul constă în executarea masajului manual asupra unui segment (regiune sau pe tot corpul) sub jetul unor duşuri calde cu acţiune verticală. relaxarea musculară şi scade pragul de sensibilitate dureroasă.acţiunea presiunii hidrostatice asupra toracelui. la temperatura de 37-38 °C. . Decocturile de plante medicinale (muşeţel. plantele cu efect astringent (coaja de stejar). abdomenului şi asupra corpului în totalitate. torace.

prin provocarea vasodilataţiei capilare şi arteriale. Băile cu bule gazoase . retracţiilor musculo. a proceselor aderenţiale.realizarea unui masaj profund. . Se recomandă pentru tratarea stărilor nevrotice. La nivelul abdomenului duşul acţionează în sensul acelor de ceasornic cu presiunea apei mică (1 atmosferă). Efectele duşului subacval sunt: . . . Se execută în cadă. care se proiectează pe zona de tratat. . 31 .diminuarea conducerii nervoase şi scăderea durerii.desfăşoară în sens centripet. Dezavantajele acestei proceduri sunt cele legate de măsurile de protecţie deosebită în privinţa instalaţiei (impune o stare perfectă de funcţionare a compresorului. priza cu împământare.miorelaxare. . cu efectul termic al apei şi presiunea hidrostatică. Avantajul procedurii constă în faptul că nu necesită efort fizic din partea celui care execută manevrele. Durata este de cca. în celulită şi obezitate. Durata procedurii poate fi de 10-15 minute.relaxarea musculaturii prin aportul factorului termic şi al presiunii hidrostatice. 5 minute.mănuşi şi cizme de cauciuc pentru cel care aplică procedura). Procedura nu se aplică pe zona organelor genitale. favorizând hiperemia şi tonusul muscular. Asocierea factorului mecanic al jetului de aer. bulele se degajă în apă cu o presiune de 1-2 atmosfere. fese.stare de confort fizic şi psihic pentru pacient.stimulează activitatea motorie a viscerelor din cavitatea abdominală. timp de 3-7 minute şi se repetă la interval de două ore. . pe care îl reduce. Această procedură constă în folosirea aerului comprimat sau a oxigenului. a redorilor articulare. mai ales în zonele musculoase şi cu ţesut adipos în exces (lombe. cu un aparat generator tip Föhn.tendinoase. La nivelul aplicării se produc următoarele efecte: . a tulburărilor neurovegetative şi în masajul sportiv. cu factorul termic are efecte asupra circulaţiei. Efectele se resimt la nivelul sistemului nervos (relaxare) şi sistemului cardiovascular. în artroze. în constipaţiile atone. În terapie se indică în tratarea edemelor. redarea supleţei cicatricelor. cu masajul superficial realizat de bulele gazoase. articulaţiile coxofemurale). .diminuarea extensibilităţii colagenului şi prevenirea formării edemului. echipament de protecţie .reduce aderenţele. în contracturile musculare antalgice. iar durata procedurii este de 5-15 minute. Printr-un tub de cauciuc legat la o butelie de oxigen. Procedura are la bază combinarea masajului (netezirii) cu crioterapia. iar temperatura apei 34-35 °C.favorizează procesele de resorbţie.realizează o hiperemie profundă. . în care se degajă oxigen dintr-un generator situat pe fundul acesteia. Duşul cu aer cald constă în producerea unui jet de aer cald.vasoconstricţie locală cu scăderea consumului de oxigen şi reducerea metabolismului. . Execuţia se realizează prin aplicarea cubului de gheaţă prin netezire pe zona de tratat. Masajul local cu gheaţă .

Masajul reflex al acestor zone se efectuează din decubit dorsal. însoţită de fricţiuni circulare se execută 2-3 minute pe fiecare punct. Efectele se remarcă după 3-4 şedinţe. imediat după producerea acestora. manevră ce se poate repeta de 2-3 ori. pe direcţia viscerului subiacent. Aplicaţiile privesc atât terapia afecţiunilor aparatului locomotor cât şi celor viscerale. de la distanţă a acestora. Acţiunea manevrelor de masaj cuprinse în această categorie. entorse. • hipogastrul pentru vezica urinară. • masajul pe zone reflexogene Head.autorii germani Wolger şi Krauss descriu următoarea tehnică: executarea unor presiuni puternice cu policele sau cu mediusul în punctele situate pe periost acolo unde ţesutul moale este superficial. În cazul unui viscer afectat. tegumentare sau periostale. se bazează pe influenţa reflexă. • zona ombilicală pentru intestinul subţire. acestea constând în combaterea fenomenelor congestive. Se recomandă în recuperarea sechelelor posttraumatice ale aparatului locomotor (ligamente. în cazul afecţiunilor organelor din cavitatea abdominală. prin aplicarea pe zone de proiecţie dureroase. Metoda prezintă dezavantajul că este dureroasă pe parcursul aplicării presiunii. cu genunchii în flexie şi uşor depărtaţi şi constă în neteziri ale regiunii abdominale în întregime. Pentru masajul (reflex) diverselor organe abdominale. apoi netezirile se aplică în special pe zona în care este localizată afecţiunea 32 . • presopunctura. Masajul pe zone reflexogene Head se bazează pe faptul că un anumit segment medular inervează prin fibre nervoase vegetative o arie viscerală şi prin fibre nervoase somatice un dermatom (o suprafaţă delimitată a tegumentelor). zonele reflexogene sunt: • epigastru pentru stomac. Masajul periostal . • flancul drept abdominal pentru colonul ascendent. • flancul stâng abdominal pentru colonul descendent. • hipocondrul drept pentru ficat. sau pe zone tegumentare situate la distanţă.Datorită acestor efecte se aplică în afecţiunile traumatice ale aparatului locomotor (contuzii. mutându-se apoi pe alt punct dureros la palpare. În această grupă sunt incluse: • masajul periostal. Masajul reflex . prin aplicarea manevrei pe zona de proiecţie periostală învecinată zonei afectată. Astfel se explică senzaţiile de hiperestezie sau durere proiectate pe tegumentele abdomenului. • fosa iliacă stângă pentru colonul sigmoid. impulsurile plecate de la acest nivel sunt proiectate de centrii superiori talamici pe zone somatice de la tegumente (MacKenzie şi Head). leziuni musculare fibrilare). Alegerea punctelor de presiune se face în funcţie de sensibilitatea la apăsare. vezica biliară. Această presiune. • hipocondrul stâng pentru splină. a contracturii musculare şi a durerii. muşchi).

L1-L2. zonele de umflătură şi ţesuturilor. • colon descendent.plămâni. D6-D10. hipotonicitatea. La acest prag se ajunge repetând de trei ori masajul regiunii şi de două ori pe cel al construcţiei de bază. efectele iradiind în zonele învecinate şi chiar la depărtare (ex. zona inimii şi zona stomacului ajung până la D9-D10 deşi au zona de maxim efect situată la D1-D2 pentru inimă şi D5 pentru stomac). Astfel se pun mărită. pe cale reflexă determină reacţii în organele situate la depărtare de locul masat. Câteva exemple de zone reflexe ale ţesutului conjunctiv pentru diferite organe: • pleură . Masând ţesutul conjunctiv se obţine un efect reflex în teritoriul şi organele care corespund părţii din derma masată. prin palpare. până se atinge pragul de reacţie. D9-D10. pe partea anterioară a toracelui. se începe întotdeauna în regiunea sacrată (construcţia de bază). D9-D12. D9-D1. constipaţiile atone şi ptoze ale viscerelor. • inimă.(disfuncţia). Dicke intercaleză în acest masaj al spatelui şi câteva manevre “echilibratoare”. D3-D10. După procedura de bază care determină o ameliorare. • pancreas. • ficat. Teritoriile ţesutului conjunctiv ale dermei nu sunt strict delimitate. un control minuţios al zonei ce în evidenţă zonele cu contractură şanţurile. care la rândul lor. se masează în sus şi în jos faţă de aceasta. D7-D9. D5-D9. D1-D2. aspectul şi consistenţa suprafeţele interesate cu pulpa Masajul de acest tip. 33 .uretră. Masajul zonelor reflexe iniţiat de Dicke are la bază excitaţiile produse în piele prin masaj. Ţesutul conjunctiv al pielii constituie punctul de plecare. • rinichi . relaxare şi o reacţie generală bună. răspunsul. Palparea se execută cuprinzând policelui şi indexului. transmiterea informaţiilor spre analizatorii centrali făcându-se prin intermediul sinapselor. absorbţia şi pe cele de evacuare ale căilor biliare şi intestinale. iniţiat de Dicke. • apendice şi colon ascendent. Aceste manevre aplicate pe diferite zone ale abdomenului normalizează funcţiile motorii şi secretorii ale aparatului digestiv. se masează numai zona afectată. tulburările de mobilitate gastrică. În cazul în care ţesutul interesat se găseşte în regiunea construcţiei de bază. • stomac. • organe sexuale. Indicaţia este pentru dischineziile biliare. Înainte de a se efectua masajul se face urmează a fi tratată. Masajul zonelor reflexe duce la ameliorări importante şi chiar la vindecare. D10-L1. D9-D2. • duoden.

în absenţa (relativă) a umidităţii. organismul este supus aerului fierbinte. constă în folosirea aerului uscat la temperaturi foarte ridicate. Procedură de origine finlandeză. În continuare se recomandă automasajul prin 34 . Iniţial. pe parcurs aplicându-se un şoc termic prin turnarea apei (0. Căldura este obţinută de la o sursă electrică prevăzută şi cu generator de ozon.5 l) peste pietrele încinse. împiedicând formarea condensului. Spaţiul destinat saunei este o încăpere ai cărei pereţi sunt placaţi în interior cu lemn de pin care are calitate izotermă şi de absorbţie a umidităţii. de la 40 °-100 °C.Zonele reflexogene ale suprafeţei corpului Sauna . Această operaţiune se poate repeta la interval de 2 minute.

Afecţiunile pielii datorate factorilor fizici. aplicat de către o persoană calificată sau sub formă de automasaj. Pe lângă multiplele indicaţii pe care le are. sunt de asemenea exceptate de la aplicarea oricăror manevre de masaj.folosirea unor nuiele elastice (biciuiri) sau executat cu o mănuşă aspră. Alte zone ale corpului pigmentate constituţional cum sunt areolele mamare. • osteitelor şi osteomielitelor. acest mijloc al kinetoterapiei îşi găseşte mereu utilitatea în viaţa omului. Contraindicaţiile parţiale se referă la aplicarea masajului pe anumite regiuni ale corpului şi la folosirea anumitor manevre (alegerea manevrelor în funcţie de scop sau de un anumit diagnostic). Contraindicaţiile temporare şi locale ale masajului sunt în cazul: • rupturilor şi hematoamelor musculare. se remarcă importanţa masajului ca mijloc de influenţare a sănătăţii organismului. masajul este contraindicat în unele situaţii. Folosit în scop igienic (profilactic). petele pigmentare congenitale sau dobândite (nevi pigmentari) trebuie evitate în aplicarea masajului pentru a nu fi lezionate. Lezarea accidentală a acestora prin executarea manevrelor de masaj pot degenera în neoplasme cutanate cu evoluţie rapidă. • parţiale. După aceasta urmează aplicarea duşului rece sau imersia în apă cu gheaţă. Contraindicaţiile msajului sunt grupate în: • totale şi definitive. sechele posttraumatice. tuberculoză şi stările infecţioase acute. Masajul general are contraindicaţii temporare în: 35 . Aceleaşi contraindicaţii le au şi unele afecţiunile psihice. Masajul se aplică numai când pielea este perfect sănătoasă. legat de activitatea sportivă sau în terapie. În practica sportivă este recomandată atât în scop igienic cât şi terapeutic pentru efectele sedative şi decongenstionante. chimici sau infecţioşi impun contraindicarea temporară a masajului. temperaturii suportabile şi duratei transpiraţiei. • temporare. indiferent de localizarea şi stadiul lor de dezvoltare. De asemenea. În terapie se indică în afecţiuni reumatismale. Contraindicaţiile totale şi definitive se referă la prezenţa tumorilor maligne. CONTRAINDICAŢIILE MASAJULUI Din prezentarea efectelor fiecărui procedeu de masaj. în tratamentul acneei. independent sau asociat cu alte mijloace. obezitate. iar după remiterea acestei faze. fapt de care trebuie să se ţină cont de către cei care îl practică. a celor clasice principale şi secundare. Folosirea saunei necesită respectarea indicaţiilor privind dozarea frecvenţei acestora. În aceste situaţii masajul poate fi indicat pe zonele sănătoase ale corpului în perioada acută a afecţiunilor enumerate. Contraindicaţiile saunei sunt în afecţiunile cardiace. a celor asociate cu hidro şi termoterapia. masajul constituie un mijloc important în recuperare. • artritelor. Contraindicaţiile temporare (locale sau generale) privesc fazele acute ale îmbolnăvirilor sau anumite intervale de timp de la debutul acestora. 3. • varicelor inflamate şi voluminoase.

B. executate cu supleţe.). endocardite. În practica masajului mai există situaţii în care acesta este contraindicat din alte motive decât cele prezentate. TEMA nr. fără variaţii de sens. anevrisme de aortă. accidente vasculare cerebrale acute. agnor instabil. mai ales în privinţa aplicării în scop terapeutic şi în legătură cu practica sportivă. inflamaţii acute ale uterului şi anexelor. • afecţiuni uro-genitale (glomerulo-nefrite acute. etc. ciroze hepatice decompensate vascular sau parenchimatos). Maseurul. prin poziţia de lucru. hemoragii digestive. legate de specificul sau stadiul unor boli. penetraţii. insuficienţe renale acute şi cronice decompensate.• afecţiuni neuro-psihice (meningo-encefalite. manevrele de la începutul şedinţei de masaj vor fi simple. Astfel. atât pentru subiect cât şi pentru maseur. Indicaţiile şi contra indicaţiile masajului.3 Prezentaţi clasificarea masajului în funcţie de scop. Subiectul (pacientul). miocardite. pentru pregătirea organismului. se recomandă alegerea unor poziţii cât mai comode. T. colicistite acute. • afecţiuni acute ale aparatului respirator (pneumonii. hepatite virale acute. Un bun maseur trebuie să adapteze procedeele de masaj fiecărei părţi a corpului în funcţie de caracteristicile anatomice. hipertensiune arterială. insuficienţă cardiacă decompensată). trebuie să asigure o abordare corectă a zonei de masat. ritm şi intensitate. • afecţiuni ale aparatului cardio-vascular (infarct miocardic acut. urmând apoi o descreştere treptată pentru ca în final acestea să aibă un caracter liniştitor. REGULI METODICE PENTRU PRACTICAREA MASAJULUI Pentru practicarea corectă a masajului din punct de vedere tehnic. pancreatite acute. etc. pentru a putea efectua cu cea mai mare eficienţă precedeele. hemofilie. uşoare. • afecţiuni ale aparatului digestiv (perforaţii. • infecţii generalizate (septicemii). pielonefrite acute. Această 36 . Pe parcursul şedinţei solicitarea creşte ca ritm şi intensitate. • boli de sânge (leucemii acute. prin calităţile sale de bun specialist să poată obţine efectele specifice fiecărei manevre. să realizeze îmbinarea acestora pentru a obţine efectele cele mai potrivite scopului propus. hematurii macroscopice). pleurezii. Dintre acestea amintim hipersensibilizarea (gâdilarea) şi încordarea reflexă neuromusculară declanşate unor subiecţi la atingerea cu mâinile maseurului. tulburări severe de ritm şi de conducere. pneumotorax). Sauna-descrieţi instalaţia şi efectele care se produc prin acest procedeu 4. În aceste cazuri se indică automasajul.). purpurele. pe parcursul şedinţei de masaj trebuie să aibă o poziţie comodă care să îi asigure relaxarea musculară şi o stare de confort psihic. pulmonar activ. fără efort inutil. Indicaţiile şi contraindicaţiile masajului sunt de competenţa medicului specialist.C.

executate cu intensitate crescută este necesar timp mai scurt. ritm şi intensitate. Efectele masajului unei şedinţe se resimt imediat dar nu au o durată mare (câteva ore). obţinerea unor efecte de durată necesită continuitate. se ridică braţele. segmentele membrelor. mâinile se aşează sub ceafă sau pe creştet. Această regiune întinsă. Pielea acestei regiuni este mai fină şi mai sensibilă. • Masajul peretelui toracic . liniştitoare. excitant. METODA MASAJULUI PARŢIAL Masajul parţial se aplică pe suprafeţe bine determinate din punct de vedere anatomic şi funcţional cum sunt regiunile trunchiului.curbă ascendentă şi descendentă a intensităţii manevrelor se repetă pe fiecare segment sau regiune a corpului. Alegerea manevrelor şi alternarea lor depinde şi de experienţa celui care le aplică. ritmul de execuţie al manevrelor depind de sensibilitatea subiectului şi de scopul urmărit. Pentru masajul zonelor laterale se răsuceşte puţin trunchiul spre partea 37 . Masajul regiunilor trunchiului constă în prelucrarea celor trei regiuni distincte: spatele. Cel masat este în decubit ventral cu capul răsucit într-o parte. faţa. unui tendon sau unei articulaţii. iar în unele situaţii se recomandă şi automasajul. Datorită conformaţiei anatomice şi rolurilor funcţionale diferite. Durata şedinţei este în funcţie de necesitate dar şi de preferinţe. membrele superioare întinse pe lângă corp. iar circulaţia sângelui redusă şi divers orientată. a maseurului. calmante necesită un timp mai lung. sunt stabilite de medic (de preferinţă executate de acelaşi maseur care cunoaşte pacientul). În masajul terapeutic. peretele toracic şi abdominal. O deosebire esenţială este la acest nivel al trunchiului între bărbaţi la care se remarcă muşchii pectorali bine dezvoltaţi şi femei la care predomină relieful glandelor mamare. Uneori. Pentru masajul stimulent. efectele cumulate ale acestora permiţând reluarea în condiţii optime a oricărei activităţi. aceste regiuni se masează întotdeauna separat. 5. Pentru masajul acestei regiuni se recomandă poziţia decubit dorsal cu capul uşor ridicat. Manevrele lungi. După masajul stimulent este indicată executarea unor exerciţii de respiraţie şi mişcări de înviorare. manevrele vii. iar după aplicarea acestuia se recomandă ca subiectul să rămână în repaus un timp (20-30 minute). Poziţia celui care masează este în stând sau aşezat pe un scaun cu înălţime potrivită. Peretele toracic se deosebeşte ca structură de regiunea spatelui dar şi prin rolul său esenţial în respiraţie. Pe spate se aplică toate procedeele principale de masaj şi o parte din cele ajutătoare. capul. Masajul local se adresează unei porţiuni de piele. numărul de repetări. plană şi aproape netedă (cu excepţia coloanei vertebrale şi a omoplaţilor) este acoperită de o dermă mai groasă şi mai puţin sensibilă. ţesutul conjunctiv şi adipos este slab reprezentat. Intensitatea. masajul poate fi executat de doi tehnicieni la acelaşi subiect. pe suprafeţe simetrice ale corpului aceleiaşi persoane. cu mâna îndemânatică spre pacient. cât mai apropiat în ce priveşte efectuarea manevrelor ca formă. musculatura este plată şi dispusă în mai multe straturi. ţesuturile subcutanate mai reduse pe părţile laterale şi pe linia mediană. Pentru masajul părţilor laterale. de scopul urmărit. rezemat pe un plan înclinat. numărul şedinţelor (10-12) şi a seriilor în care se reiau după unele pauze. Manevrele şi metodele de aplicare diferă în funcţie de forma şi structura fiecărei regiuni sau segment al corpului. unui grup de muşchi. • Masajul spatelui . scurte. În acest caz ei trebuie să lucreze simultan.

pacientul se poziţionează în decubit lateral. mai groase şi mai puternice decât membrele superioare. Poziţia maseurului este în stând sau aşezat în partea segmentului asupra căruia aplică masajul sau la capătul banchetei pentru masajul segmentelor apropiate. mai mult decât pentru cele de forţă şi rezistenţă. Pielea capului este groasă şi bine întinsă. Masajul capului poate fi executat pe toată suprafaţa. Vasele se ramifică în diferite direcţii: din mijlocul frunţii spre tâmple şi în sus spre creştet. legaţi între ei prin puternice formaţiuni fibroase. Executantul stă în picioare sau aşezat cu mâna îndemânatică spre banchetă. Poziţia pacientului poate fi aşezat pe un scaun scund sprijinindu-şi fruntea sau bărbia pe mâinile proprii sau pe un plan de sprijin potrivit de înalt. vibraţiile şi percuţiile uşoare. La această regiune. regiunea fesieră.opusă regiunii pe care se aplică masajul. Oasele şi articulaţiile sunt mari şi rezistente. După masajul trunchiului. în cadrul masajului general urmează masajul membrelor inferioare care se poate executa fie pe segmente. Uneori. ventral. moale şi elastică. din creştet spre părţile laterale şi înapoi spre ceafă. pe frunte. cu spatele spre maseur. pacientul este aşezat în decubit dorsal cu capul uşor ridicat pe plan înclinat. pe părţile laterale şi pe partea posterioară. Volumul muşchilor şi al ţesuturilor moi este mai redus decât cel al membrelor inferioare. masajul prezintă anumite particularităţi legate de conformaţia anatomică cât şi de influenţele pe care dorim să le exercităm asupra acesteia. plaţi şi se inseră pe piele şi pe oasele craniului. global sau strict localizat. coapsă. fie pe toată lungimea lor începând cu partea posterioară. cute groase şi moi care modifică forma şi funcţiile centurii abdominale. Executantul stă în picioare sau aşezat în partea segmentului pe care îl masează în ordinea următoare: mână. Peretele abdominal este o adevărată centură constituită din muşchi plani şi supli. iar picioarele se sprijină pe tălpi. • Masajul membrelor superioare . adaptate funcţiilor statice şi dinamice specifice lor. Aceste ţesuturi sunt străbătute de o reţea bogată de vase sanguine şi limfatice. muşchii voluminoşi şi tonici. Poziţia celui masat şi a maseurului este aceeaşi ca la masajul peretelui toracic. Muşchii sunt foarte subţiri. braţ. Masajul membrelor inferioare pe partea posterioară se execută din poziţia decubit ventral. Ordinea aplicării masajului este următoarea: plantă. Pentru a obţine o relaxare mai eficientă a muşchilor abdominali. gambă. • Masajul capului . maseurul stă în spatele pacientului care îşi sprijină capul pe pieptul acestuia. antebraţ. precum şi de ramificaţii ale nervilor periferici. Membrele inferioare sunt mai lungi. Masajul capului mai poate fi executat şi din diverse poziţii de decubit (dorsal. Circulaţia sângelui la acest nivel este divers orientată. • Masajul membrelor inferioare şi al regiunii fesiere . care împiedică deseori aplicarea manevrelor de masaj. pentru masajul părţii laterale a coapsei şi gambei. umăr. • Masajul peretelui abdominal . pe creştet. Ramificaţiile nervilor provin din nervii cranieni şi cervicali. care îi permit un anumit grad de mobilitate. bine hrănite şi sedentare prezintă sub piele straturi abundente de grăsime. fricţiunea. La unele persoane prezintă o mare sensibilitate cu caracter specific. Pielea la acest nivel este subţire. Pentru masajul frunţii şi al părţii anterioare a capului. 38 . adaptate pentru mişcări ample şi de abilitate. care este în stând sau aşezat pe un scaun mai înalt. Manevrele de masaj specifice acestei zone sunt netezirea. Persoanele predispuse la obezitate. membrele inferioare ale pacientului sunt flectate din articulaţiile coxo-femurale şi genunchi. Manevrele mai puternice nu se pot aplica datorită lipsei suportului osos. musculatura fiind predispusă la atonie şi insuficienţă funcţională. Între piele şi oasele craniului există un strat foarte subţire de ţesuturi fibro-elastice şi musculare. Pentru masajul acestor segmente.

triunghiularul buzelor şi pielosul gâtului. El se realizează prin manevre de netezire şi fricţiune în ritm lent. Ramul cervico-facial inervează rizoriul. În tratamentul de recuperare al parezelor de facial. Nervul facial (a şaptea pereche de nervi cranieni) este un nerv mixt cu intermediarul Wrisberg. Masajul în acest caz este de două feluri. În acest masaj se folosesc o serie de procedee clasice adaptate la particularităţile morfologice şi funcţionale ale acestei regiuni. moţul bărbiei. Acelaşi masaj este refăcut în sens invers şi se termină prin întinderea pielii din zona unghiului extern al ochiului. Paralizia facială periferică “a frigore”. riduri). are în general o evoluţie favorabilă legată de precocitatea aplicării tratamentului. Masajul frunţii se realizează începând dinspre tâmple. executând un masaj transversal. Nervul facial este nervul mimicii şi al expresiei (ridicătorul pleoapei superioare nu depinde de nervul facial ci de nervul oculomotor comun). buccinatorul. faţa apare cu un aspect asimetric de partea bolnavă. orbicularului pleoapelor. cunoscut sub numele de 7-bis. masajul şi exerciţiile selective pentru muşchii feţei au un rol deosebit de important. de aici derivând intensitatea şi forma clinică a paraliziei. aripile nasului. se începe cu regiunea intersurcilienilor. În paralizia (pareza) de facial. Bolnavul nu poate sufla.lateral) în funcţie de zona pe care se aplică (partea occipitală sau laterală a capului). În activitatea sportivă este util în unele cazuri de accidentări ale feţei survenite în activitate (ex. urcând spre ureche unde masajul se face mai insistent şi se termină în zona sprâncenelor. jumătatea interioară a orbicularului buzelor. 39 . al urmelor unor boli de piele sau accidente la nivelul feţei (cicatrice. dilatatorului narinelor şi jumătatea supraorbicularului buzelor. sprâncenosului. transversului nasului. caninului. de la caz la caz. trecând apoi pe bărbie. creme. simetric pe ambele părţi (pentru a preveni hemispasmul). apoi canalul nazo-genian. centrală sau periferică este destul de frecventă. de-a lungul maxilarelor. cauzele care o determină fiind numeroase. unilaterală. Ca mod de abordare. ochiul nu poate fi închis nici în timpul clipitului. Masajul cosmetic se aplică în special la femei în scopul păstrării aspectului sănătos şi proaspăt al pielii sau pentru corectarea unor imperfecţiuni. Manevrele exercită o acţiune circulatorie şi trofică. nici în somn. buza superioară. zigomaticelor. piramidalului. Se ridică apoi degetele către rădăcina părului. Ramul temporo-facial se distribuie muşchiului auricular anterior. Este o formă specială de masaj practicată în cosmetică şi în scop terapeutic. Leziunea nervului se poate produce la orice nivel pe traiectul său anatomic. cât şi de natura şi locul leziunii nervoase. ridicătorului aripilor nasului şi buzei superioare. comisura bucală coborâtă. Secreţia lacrimală este abundentă. şanţul nazo-genian este şters. se alunecă cu presiuni lejere ale degetelor către axa de simetrie a feţei. aderenţe. soluţii. • Masajul feţei . Paralizia (pareza) nervului facial. El se divide în două ramuri: temporo-facial şi cervico-facial. box). muşchii feţei sunt imobili. Masajul terapeutic al feţei are drept scop tratarea modificărilor inestetice şi de tonus ale ţesuturilor (cute. extern şi intern (intrabucal). loţiuni) cu proprietăţi fiziologice şi terapeutice. muşchilor feţei externe a pavilionului frontalului. pareze). Masajul cosmetic se aplică asociat cu unele preparate (unguente. fluiera. tonică şi stimulentă asupra pielii şi ţesuturilor subcutanate. de natură infecţioasă sau virotică. cutele frunţii sunt şterse. revenind către tâmple.

adaptate ca intensitate acestei zone mai sensibile din apropierea capului. . Poziţia indicată pentru cel masat este cea de decubit dorsal cu capul ridicat sau şezând rezemat cu capul în uşoară extensie. • din decubit dorsal rezemat pe plan înclinat se continuă cu masajul peretelui abdominal. fiind străbătută de conducte organice importante ca traheea şi esofagul. Din practică şi dintr-o îndelungată experienţă s-a ajuns la concluzia că succesiunea regiunilor şi segmentelor în cazul masajului general este determinată de cele două poziţii fundamentale folosite în toate împrejurările: decubit ventral şi decubit dorsal. Masajul capului şi al feţei în cadrul masajului general este opţional. vegetală sau animală. care este aşezat pe un scaun mai înalt sau în picioare. Prin manevrele de masaj şi prin procesul de descuamare a pielii. uleiuri. Pulberile folosite pot fi de origine minerală. Pe aceste structuri anatomice sensibile nu se execută decât neteziri. nu este alterabil şi nu se combină cu alte substanţe chimice. aceste 40 . al toracelui. • din decubit dorsal se masează membrele inferioare pe partea anterioară în ordinea: picior. 6. La acest nivel este necesar să delimităm cele două regiuni. frământat. se aplică pe piele diferite pulberi fine. coapsă. membrelor superioare (mână. Talcul este inofensiv pentru ţesuturi. canale limfatice şi trunchiuri nervoase. ganglionii limfatici cervicali. fricţiuni şi vibraţii uşoare în sensul circulaţiei sanguine de retur. pulbere de origine minerală. al gambei şi coapsei pe partea dorsală. braţ) şi se încheie cu masajul gâtului. tiroida şi parotidele.regiunea posterioară a gâtului prezintă muşchi de-a lungul coloanei vertebrale cervicale dispuşi în mai multe straturi. antebraţ.• Masajul gâtului . manevre folosite în masajul spatelui. Poziţia celui masat este de decubit ventral cu capul uşor în flexie. Manevrele folosite sunt cele clasice de netezire. fricţiune. Cel mai frecvent este folosit talcul (silicat de magneziu hidratat). creme. Cea mai practică metodă respectă următoarea ordine de efectuare a masajului segmentelor în cadrul masajului general: • din decubit ventral se efectuează masajul spatelui. pentru executarea cu uşurinţă a manevrelor. tapotament şi vibraţii.regiunea anterioară a gâtului se caracterizează printr-o mare complexitate anatomică şi funcţională. anterioară şi posterioară care se deosebesc ca structură şi funcţii: . al piciorului pe faţa plantară. Granulele acestei pulberi au formă romboidală. precum şi formaţiunea reflexogenă “glomus carotidian”. al regiunii fesiere. De asemenea sunt situate complexe formaţiuni ganglionare şi glandulare. cu fruntea rezemată pe dosul mâinilor sau poziţia şezând pe un scaun scund cu fruntea sprijinită înainte pe un plan potrivit de înalt cu spatele la maseur. MIJLOACE AJUTĂTOARE ÎN APLICAREA MASAJULUI În practica masajului. În timpul masajului absoarbe secreţiile sebacee şi sudoripare. de vase mari de sânge ca arterele carotidei şi venele jugulare. MASAJUL GENERAL Masajul general al ţesuturilor de la suprafaţa corpului se efectuează prelucrând pe rând toate segmentele anatomice. gambă. iar feţele foarte lunecoase asigură alunecarea cu uşurinţă a mâinilor maseurului pe suprafaţa pudrată.

Cremele constituie amestecuri de grăsimi minerale. Pomezile sunt amestecuri de grăsimi minerale şi animale la care se adaugă pudre inerte pentru creşterea consistenţei (10-15%) şi pentru a deveni aderente la suprafaţa pielii. Pudrele de natură organică cum sunt sărurile acizilor graşi cu metalele. axungia (grăsime de porc din jurul epiploonului. Dintre acestea amintim: palmilatul de aluminiu. efectele acestora. Dintre grăsimile minerale. Grăsimile utilizate în masaj sunt de origine animală. grăsime de origine animală obţinută prin extracţia şi purificarea lipidelor din lâna de oaie. vegetale sau animale cu diferite cantităţi de apă (soluţii apoase) la care se adaugă pudră în diferite proporţii (10-20%) pentru creşterea consistenţei. iar cele liposolubile pe cale transfoliculară. cel mai frecvent folosită este vaselina cu amestec de hidrocarburi extrase din reziduri de hidrocarburi rezultate din distilarea petrolului. Cremele şi pomezile. vegetală şi minerală. Grăsimile de origine vegetală ca uleiul de măsline. uleiul de in. Pielea. În acest mod substanţele conţinute în creme şi pomezi (unguente) determină acţiuni farmacodinamice asupra organismului. cât şi diferite substanţe active. Stratul impermeabil creat prin aplicare pomezilor împiedică produsele de secreţie ale pielii să ajungă la suprafaţă. Efectul acestora poate fi calmant. producând acid lactic şi butiric care sunt iritanţi pentru ţesuturi. se utilizează mai ales în masajul cosmetic şi în terapia afecţiunilor dermatologice. nu sunt decât întâmplător folosite în practica masajului. Maseurul trebuie să cunoască proprietăţile substanţelor pe care le poate utiliza în funcţie de scopul masajului aplicat. 41 . componenţa. întrucât în contact cu transpiraţia fermentează. pielea rămânând curată după executarea masajului. oleum jecoris (untura de peşte. uleiul de ricin. sub forma unor mixturi (cu lichide) sau creme (cu grăsimi). Acestea pătrund în piele proporţional cu gradul de concentraţie în care sunt încorporate (conform legii lui Fick). Viteza de transport prin piele se numeşte “clearence”-ul pielii. care conţine stearină). Trebuie manevrat cu atenţie întrucât este iritant pentru căile respiratorii. emolient şi răcoritor.particule de talc sunt îndepărtate treptat. pe cale transepidermică şi pe cale transfoliculară. Pulberile de origine vegetală ca: amidonul de grâu. pentru a obţine cele mai bune rezultate şi a nu produce efecte negative asupra organismului. conţin substanţe chimice cu proprietăţi farmacodinamice. termenul de valabilitate. nu sunt folosite ca atare ci în combinaţie cu alte substanţe pentru obţinerea unor creme şi pomezi folosite în cosmetică şi dermatologie. miristratul de zinc. care are o mare penetrabilitate epidermică. Substanţele lipofile şi hidrofile pătrund pe cale transepidermică. uşor permeabilă la apă. de orez. oleul de lanolină şi oleul de parafină în combinaţie cu lanolina şi alte substanţe active sunt folosite în terapie. Efectul emolient asupra straturilor de la suprafaţa corpului îndepărtează scoamele. în multe situaţii. permite substanţelor solide traversarea ei prin difuziune pasivă sau prin transport activ. împiedică evaporarea apei. Alte grăsimi animale ca: cetaceum sau spermancetum (obţinută din substanţele grase conţinute în cavităţile pericraniene ale unor specii de balene). determină creşterea vasodilataţiei şi favorizează schimburile dintre substanţele medicamentoase aplicate şi ţesuturi. foarte bogată în vitamine) nu se folosesc ca atare ci sunt conţinute în diverse creme sau pomezi. în funcţie de scopul pentru care sunt folosite. În consistenţa acestora se includ diverse substanţe active. Cea mai uitlizată este lanolina.

în special respiraţia. adaptate la particularităţile şi necesităţile propriului corp. se creşte progresiv intensitatea prin manevre de fricţiune. Cu toate aceste neajunsuri automasajul s-a dovedit a fi o metodă de lucru eficientă cu condiţia respectării unor cerinţe. AUTOMASAJUL Automasajul este masajul aplicat propriei persoane. şezând. • nu permite o bună circulaţie sanguină. gambă. 42 . trebuie să evite oboseala şi stânjenirea marilor funcţii. vibraţii. apoi membrele superioare şi la final cu zona cervicală. Aceste poziţii trebuie să asigure stablitatea corpului şi relaxarea musculară. Pentru o execuţie corectă şi fără eforturi inutile trebuie cunoscute poziţiile cele mai comode pentru abordarea diferitelor zone ale corpului. fără grabă şi cu supleţe în mişcare. frământat. automasajul prezintă anumite inconveniente: • nu asigură o relaxare perfectă a ţesuturilor. coapsă). De asemenea. • unele regiuni sunt greu abordabile (spatele). • unele poziţii sunt incomode. iar cel extins între 20-30 minute. după care scade treptat şi se încheie prin manevre liniştitoare de cernut. regiunea peretelui abdominal şi a toracelui din decubit dorsal cu trunchiul sprijinit pe plan înclinat. începând manevrele cu manevre pregătitoare de netezire uşoară. Automasajul se execută cu calm. tapotament. derivate din poziţiile de bază (decubit. stând). Persoanele în vârstă trebuie să evite lucrul din poziţii cu capul în jos. În primul rând este necesară cunoaşterea procedeelor de masaj şi influenţele lor asupra organismului. Gradarea şi combinarea procedeelor de automasaj trebuie să respecte metodica de lucru a masajului. Se urmăreşte aceeaşi curbă a intensităţii prezentată la metodica masajului şi se respectă la automasajul fiecărei regiuni în parte. manevrele se execută cu vigoare.7. Durata şedinţei de automasaj variază după preferinţe şi necesităţi. din poziţia şezând (picior. Sunt recomandate poziţiile cu bază mare de sprijin. se continuă cu regiunea spatelui din aşezat sau stând. Aplicarea manevrelor începe cu membrele inferioare. să facă accesibile aplicării manevrelor regiunile şi segmentele corpului pe care vrem să le masăm şi să permită executarea a cât mai multe manevre. • cere efort fizic din partea celui în cauză. Pentru obţinerea efectelor stimulente. Fără a cunoaşte tehnica manevrelor şi fără a înţelege mecanismul acţiunilor nu se poate practica automasajul. În comparaţie cu masajul executat de un specialist sau o persoană iniţiată în tehnica de aplicare a acestuia. pe genunchi. scuturări şi neteziri. rulat. rapid şi durează între 5-15 minute în automasajul parţial.

Cele mai bune efecte ale automasajului se obţin prin asocierea lui cu gimnastica şi unele sporturi ca înotul. valoarea automasajului nu trebuie exagerată pentru a nu se crea impresia că el ar putea înlocui efectele exerciţiilor fizice. Indicaţiile automasajului se referă la scopul în care este recomandat. sportiv şi terapeutic. are la bază presiunea (frecvent folosită în manevrele de masaj). Automasajul executat în scop igienic se asociază de obicei cu procedeele simple de călire a organismului ca: băi de soare. Automasajul igienic asigură obţinerea şi păstrarea unei bune condiţii fizice prin prevenirea efectelor nefavorabile ale surmenajului şi activarea marilor funcţii ale organismului. atât în ce priveşte spaţiul în care se efectuează. Se recomandă în special persoanelor cu regim de mişcare redus. Automasajul trebuie executat în condiţii de igienă. }edinţele de automasaj aplicate în cursul zilei se recomandă a fi efectuate la 2-3 ore după masă sau cu jumătate de oră înainte de mesele principale pentru a nu tulbura funcţiile digestive şi schimburile nutritive. în timpul concursurilor (în pauze) pentru a menţine încălzirea şi starea psihică optimă. o fac mai netedă şi mai alunecoasă. în scopul grăbirii refacerii potenţialului energetic al organismului. să se execute câteva mişcări de respiraţie şi de relaxare pentru a combate tendinţa de blocare a toracelui şi de încordare exagerată a unor grupe musculare implicate în aplicarea masajului. duşul sau spălatul. precum şi persoanelor în vârstă. iar în presopunctură vârful degetului. În aceste condiţii efectul va fi mai bun decât dacă automasajul ar fi aplicat în faza acută a oboselii. Automasajul este şi un mijloc de odihnă activă care reface organismul mai bine şi mai repede decât odihna pasivă. care se realizează cu vârful degetului. Se practică cu scopul de a pregăti organismul pentru efortul care urmează. Automasajul terapeutic se înscrie în cadrul terapiei complexe de care beneficiază o afecţiune. înainte de concurs pentru a mări efectele încălzirii şi pregătirii psihice. Se recomandă ca după automasajul fiecărei regiuni sau segment să se execute o serie de mişcări active simple pentru mobilizarea articulaţiilor. sedentarilor. cel mai simplu mijloc de a trata o afec ţiune. Contraindicaţiile automasajului sunt în general aceleaşi prezentate la capitolul masaj. Aceasta se aseamănă cu acupunctura. pe o durată de 5-20 minute în automasajul parţial şi de 40 de minute în automasajul extins. atletismul. Pentru executarea automasajului. automasajul putând fi general. Selectarea şi adaptarea procedeelor folosite este dictată de afecţiune. se folosesc de obicei substanţe care.Pentru obţinerea manevrelor liniştitoare se execută manevre în ritm lent. manevră chinezească milenară. PRESOPUNCTURA Presopunctura. Automasajul sportiv este legat de practicarea exerciţiilor fizice şi sportului. deosebirea constând în aceea că în acupunctură se folosesc ace. cât şi după concurs. 8. Se poate practica şi peste costumul de sport. Cu toate efectele sale favorabile de întreţinere a stării generale a organismului. jocurile. respectând cele trei mari direcţii: igienic. regional sau local. La sportivi automasajul poate fi aplicat după încetarea efortului sau poate fi amânat pe mai târziu (după câteva ore) dacă sportivul este prea obosit. Acesta se execută de obicei dimineaţa sau seara în legătură cu baia. 43 . ca şi pentru executarea masajului. cât şi igiena corpului. aplicate pe piele. aer şi apă. uşoare şi lungi.

fiind mai complicat. diminuarea durerii după traumatisme. • membre inferioare . Diferiţi autori folosesc termeni ca: digitopresură sau digitopunctură. combaterea oboselii. • conducători auto . de către orice persoană aflată în diverse ipostaze ca: • bolnav . Energia Zong .polul IANG. variantă modernă a micromasajului chinezesc. micromasaj. Prin corp circulă neîntrerupt energii care provin din cosmos şi de pe Pământ (aer şi alimente). 44 . aşadar acest concept străvechi dăinuie.în anumite situaţii se poate interveni pentru rezolvarea unor probleme de urgenţă.prevenirea tracului.masajul anumitor puncte din zona feţei previne şi diminuează ridurile. iar întreruperea acestui circuit înseamnă încetarea vieţii.folosind atât masajul clasic. termeni improprii întrucât metoda nu foloseşte acul. presopunctura poate fi efectuată în diverse situaţii. Cea mai corectă denumire a metodei la care ne referim. Noţiunile de acupunctură.indiferent de vârstă. obiecte ce prezintă un capăt rotunjit. este cea de presopunctură (presiune asupra punctului). care nici ei nu sunt relevanţi. micromasajul (chinezesc). Din acest considerent. conform medicinei tradiţionale chineze sunt de trei feluri: 1. • sportiv sau antrenor . Dacă presopunctura poate fi efectuată de către orice persoană. pe anumite puncte. capătul unui stilou. mişcare continuă.prima energie a omului. întrucât el se adresează atât punctelor cât şi meridianelor. • cosmetician . reglarea ritmului respirator şi stimularea muşchiului diafragm (cântăreţi). învingerea stărilor psihice negative (tracul). În literatura de specialitate se întâlnesc destul de frecvent termenii acupressing şi akupressur. Energiile care circulă prin corpul omenesc. • artist . alternantă. • orice persoană care (cunoaşte tehnica şi indicaţiile) doreşte să ajute pe cineva în caz de îmbolnăvire. Acestea au o bipolaritate INN şi IANG şi circulă prin organism în mod ciclic. cât şi metoda presopuncturii. manevră asociată altor prescripţii medicale sau ca metodă unică de tratament. întrucât punctele pot fi masate cu unghia degetului sau cu alte instrumente speciale sau ocazionale ca: baghetă de lemn. transmisă de procreatori. urcă spre cap. După acelaşi concept. energia cosmică pătrunde în corp prin tălpi. comparată cu suportul informaţiei genetice de care depinde diferenţierea celulelor şi dezvoltarea ulterioară a embrionului.Avantajul presopuncturii constă în faptul că se poate folosi şi sub formă de autotratament.polul INN.pentru menţinerea unei forme fizice bune. Pentru toate aceste situaţii este necesară o bună înţelegere a mecanismelor presopuncturii. de sticlă. gimnastică energetică şi alimentaţie energetică sunt necesare celui care poate şi doreşte să folosească metoda presopuncturii ca mijloc terapeutic independent sau asociat celorlalte forme de masaj. Conform medicinei tradiţionale chineze. derivaţi din acupuncture. între cei doi poli: • cap . coboară apoi. tot ce există în univers este energie “Energia este indisociabilă materiei” afirmă Einstein după 5000 de ani. • orice maseur . necesită pregătire de specialitate. Orice dereglare în scurgerea energiilor se manifestă prin boală.

conform conceptului amintit. se produce moartea.2. este atribuită aerului inspirat şi alimentelor. Când una din ele dispare. 3. Calitatea sa este apreciată după starea de sănătate a pielii (aspectul pielii). circulă de la un organ la altul îndeplinind rolul de a le transporta în organism. Medicina tradiţională chineză are ca obiectiv principal menţinerea circulaţiei energiei în mod continuu şi armonios. Aceşti doi termeni INN şi IANG (imposibil de tradus în cadrul gândirii filosofice taoiste) sunt două contrarii care coexistă în permanenţă. La fiinţele vii această energie prezintă în permanenţă două feţe INN şi IANG sau doi poli . îngemănate. cât şi a energiei Zong favorizează instalarea bătrâneţii. Energia Iong . asemănată cu sistemul imunologic de apărare a organismului. prin masaj şi acupunctură. Ele au perioade de maximă intensitate şi scad odată cu înaintarea în vârstă. se condiţionează şi se întrepătrund aşa cum sunt reprezentate în simbolul bipolarităţii. pentru fiziolog este prezentată prin metabolismul celular.considerată energia care protejează organismul împotriva agresiunilor externe. Aceste energii: Zong. aspect deosebit de important în practica acupuncturii (periodicitate denumită pendula energetică). Scăderea energiei Iong. Energia. Perturbarea acesteia determină îmbolnăviri grave. opuse şi complementare. Energia Wei . Iong şi Wei. sunt repartizate la om în funcţie de vârstă în mod diferit. Evitarea îmbolnăvirilor şi instalarea timpurie a bătrâneţii se pot realiza conform conceptului chinezesc prin gimnastică şi alimentaţie energetică.energia de nutriţie. Această energie. având maxima activitate în fiecare meridian timp de două ore. Excesul de energie şi vidul de energie sunt noţiuni care stau la baza întregii patologii tradiţionale chineze. Se consideră că energia Iong circulă prin meridianele principale după un orar fix.negativ şi pozitiv. de producere a sângelui şi lichidelor organice. chiar dacă una din ele domină iar cealaltă este redusă. Simbolul bipolarităţii (după Sabin Ivan) Aceste contrarii INN şi IANG se găsesc pretutindeni: în toate fiinţele vii. iar totalitatea moleculelor constituie materia. Simbolurile energiei INN şi IANG sunt: • • • • • • INN simbolizează pământul noaptea materia întunericul frigul golul IANG simbolizează • • • • • • 45 cerul ziua energia lumina căldura plenitudinea .

• meridianul intestinului gros (IG). Energiile circulă în mod armonios. prin corp existând o vastă reţea de canale care se leagă între ele. prin care se face legătura directă cu organul pe care îl deserveşte şi altul extern. • trunchiul . cu sediul în piele. mai importante sunt: 46 . sunt: • meridianul plămânului (P).IANG. • meridianul cordului (C).INN.IANG. • partea dreaptă a corpului . perechi. Aceste meridiane poartă numele organului cu care este în legătură energetică. astfel: • capul . • meridianul Trei focare (TF). Fiecare meridian principal are un traseu intern. cu cea mai strictă regularitate. Armonia din corpul omenesc este dată de armonia celor două forţe. are legătură cu funcţiile organelor genitale şi ale inimii. • meridianul Vase-sex (VS). Dintre meridianele curioase. Cele 12 meridiane principale.INN. Energia Iong (de nutriţie) circulă prin cele 24 de meridiane (câte 12 pentru fiecare jumătate de corp) care se numesc meridiane principale. care sunt tot nişte linii imaginare. • meridianul vezicii urinare (V). cu excepţia meridianului “Vase-sex” şi “Trei focare”. • membrele inferioare . împrumută de la fiecare simbolurile respective.IANG şi INN. • meridianul intestinului subţire (IS). • partea posterioară a corpului . Vase-sex. • partea anterioară a corpului . iar dispariţia uneia dintre ele echivalând cu moartea. în corp există nenumărate alte meridiane secundare. • meridianul stomacului (S). Primul. • partea stângă a corpului . • meridianul splină-pancreas (SP). Acestea au legături energetice cu funcţiile organismului. • meridianul vezicii biliare (VB). În afară de cele 24 de meridiane principale. • meridianul ficatului (F). iar la chinezi denumite Tching. • meridianul rinichiului (R). Dintre acestea exemplificăm: meridianele curioase şi meridianele tendino-musculare. iar al doilea cu funcţiile aparatului respirator.IANG. digestiv şi genito-urinar. Energiile circulă în corp de-a lungul unor canale invizibile (imaginare) numite meridiane la occidentali (-Georges Soulié de Morant 1875-1955). aflat între cer şi pământ. perturbarea lor însemnând boală.INN.• • • liniştea repausul feminitatea • • • zgomotul mişcarea masculinitatea Omul. Denumirea de meridiane este atribuită prin analogie cu meridianele globului pământesc. care au legături atât între ele cât şi cu meridianele principale.

folosite pentru acupunctură.căldura locală obţinută prin arderea frunzelor uscate de peliniţă. Aceste puncte. Punctele folosite în acupunctură au proprietăţi electrice. Stimularea punctelor se face prin diferite mijloace: . tonifiere. numărul de ordine al punctului pe acest meridian. Din punct de vedere terapeutic. Localizarea punctelor din piele şi de pe meridiane folosite în acupunctură. situat pe linia mediană anterioară a corpului (de la pubis până la bărbie). Dispariţia lor se produce atunci când pe locul respectiv survin modificări (bătături. cicatrice. sub coate şi sub genunchi. Mai mult de jumătate dintre acestea sunt situate pe pavilionul urechii. iar în profunzime prezintă un orificiu prin care intră în piele vase şi nervi. Aceste meridiane secundare. realizează mica circulaţie a energiilor. cele mai importante sunt punctele situate la extremităţile membrelor. a fost primul care a stimulat punctele cu ajutorul curentului electric. Denumirea acestor puncte de pe meridiane este dificil de tradus din limba chineză.3 mm. transfer de energie de la un meridian la altul. modulate în forma unui cilindru foarte subţire (în chineză Kao). În medicina occidentală punctele se notează cu iniţiala meridianului căruia îi aparţine.cu acul .maxa .. considerat părintele analgeziei prin acupunctură şi electropunctură. situat pe linia mediană posterioară. o rezistenţă electrică scăzută (Dinier. iar grosimea de 0. Niboyet şi Grall). persistă toată viaţa şi sunt situate în mici depresiuni ale pielii.câmpuri magnetice. Descoperirea acestor proprietăţi electrice au condus la ideea construirii unor aparate electronice cu ajutorul cărora punctele pot fi detectate uşor şi precis. Scurgerea energiilor prin meridian este comparată de unii autori cu un curent de apă între două maluri. stabilit în urmă cu mii de ani şi neschimbat până în zilele noastre. de la coccis la gingia superioară (după ce înconjoară capul). având lungimea de 1-10 cm. (VC) şi (VG). . .prin masaj.prin curent electric special .). Meridianele principale realizează marea circulaţie a energiilor în corp.2-0. Un punct are o suprafaţă de cca. ex. la care se adaugă un număr de ordine (numărul 1 reprezentând punctul care se află la locul de unde începe traseul extern al meridianului).meridianul vasul guvernor (VG). În afara punctelor situate pe meridiane.confecţionat din oţel inoxidabil. . . 47 . intervenind numai la nevoie. tumori. în lipsa acestor aparate sunt localizate cu ajutorul unor măsurători şi a unor repere anatomice. prezente de la naştere. aur sau argint. Pe fiecare meridian se găseşte un număr fix de puncte cu acţiuni diferite (dispersie. grefon de piele).Sarladière. Meridianele tendino-musculare sunt situate deasupra pielii. etc. 4mm 2 . pentru reglarea energiilor atunci când se produc perturbări în medianele principale. exact pe traseul meridianelor principale care se află în piele. pe piele se mai găsesc alte 400 de puncte numite puncte extrameridiane. medic din armata lui Napoleon. iar 1.meridianul vasului de concepţie (VC). Fiecare meridian are un număr fix de puncte. . F1 meridianul ficatului (F). cu influxul nervos sau scurgerea curentului electric.

în ritm viu. care au fost trataţi cu raze X sau hipnoză.vibraţii sonore . Presiunea se execută cu vârful degetului sau cu unghia. apoi se reia cura (cu 10-15 şedinţe). vitamina C. prin manevră de dispersie sau tonifiere. inelar şi mic de la mâna pacientului. scădere a sensibilităţii şi a tonusului muscular. aceasta se întrerupe imediat. în sens opus mişcării acelor de ceasornic. insomnii. Masajul se execută cu vârful degetului aplicat oblic. În cazul tratamentului prin presopunctură. Boicil. creşterea sensibilităţii şi a tonusului muscular local. tulburări psihice minore şi de 65% în cazul afecţiunilor aparatului genital şi digestiv. În concluzie putem aprecia că presopunctura executată corect. După localizarea punctului urmează masarea acestuia cu vârful degetului sau cu unghia. Manevrele de dispersie se execută în afecţiunile provocate de exces de energie (hiperemie.J. • persoane în stare de ebrietate (cu excepţia manevrelor specifice pentru tratarea alcoolismului).. cortizon. tahicardie). tendoane) şi prin unele măsurători. Durata unei şedinţe este de 5-10 min. cu răbdare. 8. Efectul va fi de înroşire a pielii. • subiecţii obosiţi sau slăbiţi. Pentru măsurători (stabilirea reperelor).1.injectare cu diverse substanţe (ser fiziologic. Efectul este de paloare a tegumentului la locul aplicării. energic. dureri reumatice. aplicate vertical. manuale. care este apreciată cu ajutorul degetului mare al pacientului. etc. o cură cuprinde 10-15 şedinţe după care se face o pauză de 2 săptămâni. Mişcarea circulară se execută în sensul mişcării acelor de ceasornic. mijlociu. prin intermediul unui vibrator punctiform confecţionat din aur sau argint (fonoforeză). • gravidele în ultimul trimestru de sarcină.). • pacienţii care au folosit recent medicamente tranchilizante. poate fi eficientă ca tratament în multe suferinţe. diverse lucrări de specialitate) care pot fi găsite prin urmărirea unor repere anatomice (oase. astfel: 1 CUN = grosimea degetului mare al pacientului. 3 CUN = grosimea degetelor arătător. . muşchi. bradicardie). ocazional. În cazul în care subiectul prezintă o stare “de rău” în timpul aplicării presopuncturii. Lamy a conceput un aparat special pentru stimularea punctelor cu ajutorul sunetelor. În funcţie de necesitate manevra poate fi repetată până la 3 şedinţe pe zi (3 şedinţe de presopunctură echivalează cu o şedinţă de acupunctură). (timp în care scade durerea). SCURTĂ INCURSIUNE ÎN MEDICINA TRADIŢIONALĂ Tehnica REIKI 48 . 2 CUN = grosimea degetelor arătător şi mijlociu de la mâna pacientului. Manevrele de tonifiere se folosesc pentru afecţiunile datorate lipsei de energie (hipotonie. În urma statisticii efectuate de renumitul profesionist Pedro Chan reiese că presopunctura obţine 75% rezultate pozitive în migrene. Presopunctura poate fi aplicată şi în caz de urgenţă. în China este folosită unitatea de măsură numită CUN. apăsând uşor. Contraindicaţiile presopuncturii sunt pentru: • bolnavii cu afecţiuni cardiace şi psihice (grave). Tehnica presupune respectarea punctelor (prezentate în planşe.

Podoterapia Prin această metodă de tratament se înţelege obţinerea unor beneficii terapeutice prin masarea unor anumite zone de pe faţa plantară a labei piciorului. în raport cu scopul urmărit. corespunzând unor proiecţii cutanate ale unor suferinţe organice. Tehnica Shiatsu. care pot dura. şedinţa de Reiki. membrele inferioare. dau şi hărţile de aplicare a tehnicii atât pentru pacienţi cât şi pentru autotratament. ci prin presiuni extrem de blânde şi prelungite. adică sub nici o formă nu poate prin ea însăşi să agraveze starea pacientului. extrem de simplă ca metodologie. denumită şi terapie manuală. denumeşte astfel un mod de tratament executat prin presiuni digitale sau manuale asupra unor puncte determinate de pe suprafaţa corpului. atât timp cât diagnosticul şi stadiul de evoluţie al bolii impuneau alte priorităţi terapeutice. precum şi topografia cutanată a punctelor asupra cărora trebuie să se acţioneze. Practic. Această artă a vindecării nu se realizează prin manipulări ale trupului sau segmentelor sale. s-au dovedit a fi de mare eficienţă. se reduce la aplicarea palmelor pe aria cutanată corespunzătoare organului sau manifestărilor clinice ale acestuia şi menţinerea lor nemişcate în limita unor durate de timp prestabilite sau până la obţinerea rezultatelor dorite. punctele de la nivelul degetelor şi extremităţilor terminale ale metacarpienelor corespunzând capului şi organelor senzoriale de la acest nivel.Aceasta se consideră ca fiind o metodă precisă care are puterea să conecteze energia universală la puterile înnăscute de tămăduire a trupului. dar fără a depăşi 40-45 de minute. Tehnica SHIATSU Tehnică japoneză (SHI=degete. este prin esenţa ei total inofensivă în caz de eşec terapeutic. ce prezintă această metodă de tratament. segmentul terminal al coloanei vertebrale şi vezica urinară. Lucrările de specialitate. în timp ce ariei calcaneene i-au revenit organele din partea inferioară a abdomenului. chiar şi în fazele avansate ale bolii canceroase. ATSU=presiune). 49 . bolţii plantare fiindu-i atribuite organele interne toracice şi abdominale superioare. De asemenea. între 5 şi 45 de minute. rezultatele obţinute în tratamentul durerii. Literatura de specialitate oferă hărţi detaliate privind afecţiunile ce beneficiază de tratament Shiatsu.

Univ. Ed. inclusiv în sportul de performanţă. care exclude orice comentariu asupra locului şi importanţei pe care o are practica masajului în scop igienic şi profilactic. Aceasta. Plecând de la această afirmaţie. I. ci doar mijloacele de intensificare a vitalităţii şi sănătăţii. ca şi pentru creşterea capacităţii de efort. cunoaşterea regulilor de aplicare a masajului este mai mult decât o necesitate. pentru a grăbi revenirea la normal a organismului după parcurgerea unei stări de boală. Masajul şi automasajul .Automasajul CHI {şi sprijină mecanismele de acţiune ce intervin în vindecarea organului bolnav. Iaşi. pe stimularea energiei vitale. se poate trage concluzia că pentru menţinerea unei bune stări de sănătate.Caiet metodic de kinetoterapie (partea I). BIBLIOGRAFIE 1. deşi procedeele descrise mai sus îi erau la îndemână. {nsuşi autorul lansează un avertisment în care spune că el (autorul) nu oferă nici criterii de diagnostic şi nici sugestii de tratament. atribuind stress-ului cea mai păgubitoare intervenţie în dereglarea stării de sănătate. profesorii din educaţia fizică şcolară sau antrenori. ci chiar pentru cetăţeanul de rând aflat de multe ori în situaţia de a nu-şi putea rezolva o situaţie de sănătate. 1994 50 . Cuza”. nu numai pentru kinetoterapeuţi. . Bălteanu V. în scopul de a corecta dezechilibrările organismului şi mai afirmă: “{n caz de boală este necesar să se consulte un medic”. “Al.

1972 51 . Ministerului Tineretului şi Sportului. Oradea. Medicală. Univ. Ed. Bucureşti. “Al. Saionji Masayuki . Petrescu O. Marcu V.Curs de kinetoterapie . “Al. Univ. Bucureşti. Bucureşti.C. Bucureşti. Stadion. Centrul de Esperanto. Antet. . Oradea. Bucureşti. Editis. 1997 11. E.Miracolul secolului XX sau terapia de îndreptare a coxalelor prin masaj şi presopunctură .Les manoeuvres des massages . Iaşi. 1994 14..Reiki .Cultură fizică medicală (curs) . Ed. 1992 5. Bălteanu V.Masajul . Libby Barnett. Cuza”.Gimnastică corectivă .Masaj şi kinetoterapie . Sport-Turism. Timişoara. . Dotte P. Ed. 1993 8. .Stimulaţi-vă energia vitală . Ed.. Ed. Antet. 1983 13. Ed..I.. . Mantak Chia . . Ed. 1970 9.Masajul (tehnici şi aplicaţii în sport) . Deleanu M. Ivan S.formă de reflexoterapie . Cordun M.Masajul tălpilor . Bucureşti. Drăgan I. . Mollon G.Presopunctura şi alte mijloace naturiste . Ed. Vlad T. Ed. Ionescu N. Timişoara. . Maggie Chambers . . Ed.M. Belc S. 1994 12. 1991 4.Masaj . Ed. Medicală. Paris. Kohn I. Universitas. I.lucrări practice .A. . 1969 7. 1994 3.2.automasaj . Ed. 1978 6. . Cuza” Iaşi.Masaj . 1994 10.