UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI Facultatea de Educa ţ ie Fizic ă şi Sport

CURS DE MASAJ ŞI TEHNICI COMPLEMENTARE
Autor: Conferenţiar universitar doctor Veronica Bălteanu

&

Vă sugerăm să folosiţi un caiet special în care să faceţi notaţii asupra problemelor studiate. În acest caiet puteţi scrie răspunsurile la întrebările puse în text. Temele care vor fi evaluate de către tutori sunt marcate în text.

3

CUPRINS

1. MASAJUL – ISTORIC, NOŢIUNI GENERALE 1.1. ISTORIC 1.2. NOŢIUNI GENERALE 1.3. APRECIERI REFERITOARE LA ACTIVITATEA MASEURULUI, SPAŢIILE DE MASAJ, REGULI IGIENICE DE PRACTICARE A MASAJULUI 2. TEHNICA MASAJULUI, PROCEDEE DE MASAJ 2.1. PROCEDEELE PRINCIPALE DE MASAJ 2.2. PROCEDEELE SECUNDARE DE MASAJ 2.3. ALTE MANEVRE DE MASAJ 3. CONTRAINDICAŢIILE MASAJULUI 4. REGULI METODICE PENTRU PRACTICAREA MASAJULUI 5. METODA MASAJULUI PARŢIAL 6. MIJLOACE AJUTĂTOARE ÎN APLICAREA MASAJULUI 7. AUTOMASAJUL 8. PRESOPUNCTURA 8.1. SCURTĂ INCURSIUNE ÎN MEDICINA TRADIŢIONALĂ BIBLIOGRAFIE

4 4 6

7 9 9 24 28 34 35 36 39 41 42 47 49

4

1. MASAJUL – ISTORIC, NOŢIUNI GENERALE 1.1. ISTORIC Documentele istorice păstrate până în prezent arată că masajul s-a practicat în toate timpurile şi la toate popoarele antice. Denumirea acestei activităţi este atribuită la o dată relativ recentă. În limba română denumirea “masaj” a acestei practici a fost introdusă prin intermediul literaturii medicale franceze, care a dominat la noi în secolul trecut. Această denumire este introdusă în prezent în toate limbile moderne fiind considerat termen universal. În limba franceză cuvântul “massage“ apare pentru prima dată în lucrarea lui Lepage “Cercetări istorice asupra medicinei chineze”, publicată în 1813. Presupuneri asupra etimologiei cuvântului sunt: • “mass” în limba arabă înseamnă a apăsa; • “massesch” în limba ebraică veche are aceeaşi semnificaţie; • “massien” în limba greacă înseamnă a frământa. Din studiile a numeroşi cercetători reiese că masajul a fost unul dintre cele mai vechi mijloace descoperite de oameni pentru alinarea suferinţelor. La început avea un caracter empiric, magia se asocia gesturilor, era legat de anumite ritualuri şi practici. De îngrijirea bolnavilor se ocupau reprezentanţii cultului religios, prestaţiile acestora departe de a fi fost fundamentate ştiinţific, aveau însă o mare valoare psiho-terapeutică. Practicarea masajului a înregistrat epoci de mare răspândire la chinezi, indieni, egipteni, popoare care au ajuns la un înalt nivel de cultură şi civilizaţie. La aceste popoare masajul era asociat cu alte procedee empirice de terapie cum sunt: aplicaţiile calde locale, ungeri cu diferite substanţe (mirodenii, uleiuri), mişcări pasive ale segmentelor corpului. În timp, odată cu evoluţia societăţii, cu acumularea de noi cunoştinţe şi experienţe, aceste practici s-au sistematizat, s-au conturat anumite reguli terapeutice care, ulterior au condus la fondarea unor adevărate şcoli medicale. Medicina tradiţională din China are o foarte mare vechime. Masajul la chinezi era practicat de către o castă de preoţi-medici (cu peste 3000 de ani î.e.n.), în scopul activării circulaţiei sângelui şi a umorilor din corp, pentru stimularea sau liniştirea nervilor cât şi pentru vindecarea unor tulburări sau boli cronice ale organismului. Manevrele se executau lent şi stăruitor. Scrierile lui Cung-Fu recomandau folosirea exerciţiilor fizice şi a masajului, cu caracter localizat. Este de reţinut indicaţia care se făcea, de asociere a gândirii bolnavului cu mişcarea, idee ce corespunde noţiunii ştiinţifice din medicina modernă, de “reprezentare corticală a mişcării”. Din datele istorice ale Egiptului antic s-au transmis numeroase documente scrise pe papirusuri, inscripţii, picturi şi sculpturi care aduc mărturii despre practicarea masajului în scopul tratării bolnavilor. În India antică, masajul a fost cunoscut şi practicat în popor, în legătură cu unele procedee cu caracter igienic sau ritual, cum ar fi ungerea trupului cu uleiuri aromate, îmbăierea în apele fluviilor şi lacurilor considerate sacre. Scrierile AyarVeda conturează reguli de folosire a exerciţiilor fizice şi masajului. Aceste practici aveau caracter profund religios. Legile lui Manu asociază practicarea lor cu îmbăierile pentru purificarea sufletului. Ulterior, şcoala Hatha-Yoga face recomandarea economiei de energie, de obţinere a unui randament maxim cu un efort minim, principiu existent şi în prezent în practica oricărei activităţi, inclusiv cea sportivă. Practica Yoga se remarcă prin valoroase exerciţii de respiraţie şi tehnici de relaxare. Masajul a fost practicat şi de alte popoare vechi ale orientului, 5

cum sunt: asirienii, babilonienii, mezii, perşii, în scopul tratării răniţilor din războaiele frecvente ce aveau loc în acele timpuri. La evrei , cărţile de cult recomandau folosirea masajului în scop igienic. Primele aplicaţii ale masajului în legătură cu activitatea sportivă au apărut în Grecia, ca mijloc important pentru îngrijirea atleţilor. Grecii antici au folosit masajul în pregătirea diferitelor categorii de sportivi, remarcându-se faptul că se utiliza atât înainte de efort cât şi după terminarea acestuia, în scopul prevenirii şi combaterii oboselii musculare şi nervoase. Practicanţii acestui masaj se numeau aliptes şi foloseau diferite uleiuri şi pulberi fine pentru a uşura executarea manevrelor. Atleţii greci practicau şi automasajul. Medicii greci au fost primii specialişti care au recomandat şi fundamentat practicarea masajului în mod ştiinţific. Herodicos din Lentini (428-347 î.e.n.), medic celebru în antichitate, socotit părintele gimnasticii medicale şi al masajului, prescria bolnavilor săi anumite exerciţii fizice şi alergări pentru vindecarea bolilor şi întărirea organismului. Hipocrat (460-377 î.e.n.) este considerat cel mai mare medic al antichităţii. Acesta, discipol al lui Herodicos din Lentini, a continuat practicile şi tradiţiile instituite anterior. El a precizat indicaţiile şi efectele acestor mijloace terapeutice, evidenţiind influenţele fiziologice pe care le au cât şi contraindicaţiile pentru practicarea lor. Pentru prima dată Hipocrat a descris factorii naturali de mediu şi importanţa lor pentru sănătatea omului. În Imperiul Roman , după cucerirea Greciei, cultura greacă s-a răspândit în imperiu şi mai ales la Roma, prin intermediul sclavilor. Medicii şi gimnaştii greci luaţi în captivitate, cât şi alţii atraşi de bogăţie şi glorie, au făcut ca aceste descoperiri să fie cunoscute de romani, unele ca atare, altele adaptate concepţiei acestui popor. Gimnastica greacă nu a fost preluată de romani, aceştia practicând cu precădere exerciţiile cu caracter militar. Masajul practicat de sclavii greci devine obişnuit în regimul de viaţă al romanilor bogaţi. Se practica în terme, care erau adevărate monumente arhitecturale cât şi în locuinţele acestora, sub forma unui masaj de înviorare dimineaţa şi altul seara, pentru relaxare. Celsius , unul dintre cei mai mari medici romani de origine greacă, recomanda masajul atît înainte cât şi după exerciţiile corporale. A fost preocupat de teoretizarea principalelor manevre de masaj făcând şi o clasificare a acestora, în funcţie de intensitate: manevre puternice, moderate şi uşoare, iar după forma lor: manevre lungi, medii şi scurte. Oribasius , de asemenea medic de origine greacă, se ocupa de tratarea gladiatorilor răniţi, intitulându-se cu mândrie “medic al gladiatorilor”. El a contribuit la îmbogăţirea practicilor medicale în privinţa recuperării posttraumatice. Este considerat precursorul medicului de medicină sportivă din zilele noastre. De la acesta au rămas reguli de practicare a masajului şi descrieri tehnice valabile şi în prezent. Evul mediu este perioada care a frânat evoluţia ştiinţelor, mai ales a acelora care priveau îngrijirea corpului, care era desconsiderată de dogmele religioase. Practicarea exerciţiilor fizice şi a masajului a decăzut. În popor, totuşi, masajul şia păstrat importanţa şi s-a transmis prin tradiţie, din generaţie în generaţie. În timp ce în Europa interesul pentru îngrijirea trupului era interzis, lumea arabă se dezvolta cucerind teritorii în Asia, Africa de Nord, Spania, sudul Franţei. După cuceririle făcute şi încetarea războaielor, arabii au pus accent pe dezvoltarea ştiinţei şi artei. Avicena (980-1037), pe numele său adevărat Abu Ali Ibn Sin (medic arab), în lucrarea “Cartea legilor medicinei” a concentrat toate cunoştinţele medicale din 6

În secolul al IXX şi începutul secolului al XX-lea au fost publicate numeroase lucrări şi manuale de masaj. s-au efectuat cercetări experimentale care urmăreau stabilirea exactă a efectelor masajului în scopul precizării indicaţiilor acestuia pentru organismul sănătos şi cel bolnav. recuperării stării de sănătate după diverse afecţiuni cât şi în domeniul sportului de performanţă. Elevii acestuia au perfecţionat tehnica. ortopezii şi reumatologii. prin mijloace manuale şi/sau instrumentale (mecanice. urmat de mai multe ediţii de cursuri şi lucrări în care fundamentează masajul şi automasajul. sistematică a părţilor moi ale corpului uman. Ulterior. general şi parţial” al francezului M. Hălmagiu a susţinut teza de doctorat cu titlul: “Masajul şi mobilizarea ca tratament în unele fracturi”. după înfiinţarea acestuia în 1922. manipulaţiunile. R. de dezobosire (după 7 . educaţiei fizice şi sportului. Germania. Franţa.acele timpuri făcând şi o descriere exactă a masajului. iar practicarea lui se extinde în multe ţări ale Europei ca: Suedia. De asemenea.S. aceste aplicaţii au fost înlocuite cu masajul ştiinţific. cât şi domeniul culturii fizice medicale.Lascăr şi V. Masajul în sport a făcut de asemenea mari progrese. N. au desfăşurat atât în şcoli cât şi în instituţiile medicale o bogată activitate în direcţia corectării deficienţelor fizice. Manga. Masajul medical s-a instituit la noi începând cu a doua jumătate a secolului trecut. acţiunea fiziologică şi tratamentul câtorva maladii prin acest remediu”. Absolvenţii acestui institut de învăţământ superior cât şi ai celorlalte facultăţi de educaţie fizică înfiinţate în ţară. în 1889. hidrice. A. liniştitoare. în 1885 a publicat teza de doctorat cu tema: “Masajul.Roşca. În epoca modernă masajul se dezvoltă sub aspect tehnic în cadrul medicinei.Ionescu publică “Masajul“. recomandările lui de asociere a masajului cu hidroterapia şi dietetica. funcţionale sau traumatice). Rusia. NOŢIUNI GENERALE Masajul reprezintă o prelucrare metodică. Renaşterea este epoca în care reînvie interesul pentru cultura fizică.P. efecte trofice. cât şi pentru refacere după consumarea efortului. terapeutic (de tratare a unor afecţiuni organice. dovedindu-se valoarea lui pentru prevenirea şi tratarea leziunilor şi tulburărilor produse prin accidentare. Odată cu răspândirea cunoştinţelor medicale.2. În ţara noastră masajul empiric a fost cunoscut şi practicat în trecut în popor. electrice). sub formă de curs pentru studenţii A. O adevărată şcoală de masaj începe să se formeze la Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport.N. Este dovedită valoarea masajului aplicat înainte de efort pentru pregătirea organismului. Defrumerie. Pehr Henrik Ling (1776-1839) pune bazele ştiinţifice ale masajului şi gimnasticii moderne. Masajul esre de asemenea legat de activitatea sportivă. transmiţându-se prin tradiţie din generaţie în generaţie. aplicarea lui urmărind efecte stimulatoare (înainte de antrenamente şi competiţii). constituie noutăţi. fiind prima de acest gen din ţară. sub îndrumarea profesorilor I.F. istoricul. În 1933 a fost publicat tratatul “Masajul practic şi teoretic. asociat cu alte mijloace de îngrijire a bolnavilor. Anglia. 1. Practicarea lui urmăreşte un scop igienic (de întreţinere a sănătăţii şi prevenire a unor tulburări funcţionale). Primii medici care au introdus masajul în clinici au fost chirurgii. au diversificat manevrele de masaj şi l-au răspândit în toată lumea.E.

efecte remarcabile de refacere neuropsihică (pe cale reflexă) şi neuromusculară (pe cale directă. personal în cazul sportivilor de mare valoare. trebuie să fie un specialist pregătit în unităţi de specialitate. se face de către maseur (o persoană calificată) sau de către o persoană asupra propriului corp. având o importanţă mai mare sau mai mică în funcţie de diagnostic. manuale sau instrumentale. sau la cele de relaxare. luni pentru asistenţi medicali sau cadre recrutate din rândul foştilor sportivi. cel din unităţile sanitare. în scop igienic. precum şi în facultăţile de educaţie fizică. Pregătirea lui se desfăşoară în instituţii de şcolarizare postliceală sau cursuri cu durata de 6-12. explică prezenţa maseurului în echipa tehnică. APRECIERI REFERITOARE LA ACTIVITATEA MASEURULUI. terapie şi activitatea sportivă. decurgând din aceasta o clasificare în funcţie de scopul urmărit prin aplicarea lui: • masaj igienic. Din cele expuse se poate aprecia că efectele masajului se leagă de profilaxie. fie că ne referim la efectele stimulative locale şi generale pe care le are în plan biologic. recreaţionale sau de întreţinere.concursuri sau în pauzele din cadrul concursurilor). masajul este prezent ca mijloc de terapie în cadrul terapiei generale. legat de activitatea de performanţă. Masajul se studiază în cadrul facultăţilor şi secţiilor de kinetoterapie. în special la nivelul aparatului locomotor. terapeutic sau legate de activitatea sportivă. necesare în faza de refacere. circulatorii şi neuromusculare la nivelul aparatului locomotor. REGULI IGIENICE DE PRACTICARE A MASAJULUI Maseurul. de combatere a oboselii după activităţi intense care solicită organismul în plan neuropsihic sau neuromuscular. regenerare trofică ce induce faza de supracompensare. de regenerare activă pe plan biologic. În prezent. Maseurul care practică masajul la sportivi. masajul este o disciplină de studiu obligatorie. mecanică). În tratarea unor boli sau recuperarea sechelelor datorate unor afecţiuni. • masaj terapeutic. Pentru omul sănătos poate constitui un mijloc de susţinere a activităţii cotidiene. pentru efectele lui stimulative ce susţin efortul psihic şi fizic din antrenamente şi competiţii (susţinerea biologică a efortului). expresia unei funcţionalităţi superioare a organismului uman. este recomandat ca mijloc profilactic important în menţinerea stării de sănătate fizică şi psihică. de reechilibrare biologică. constituind un mijloc specific al kinetoterapiei (terapia prin mişcare). acţiune denumită automasaj. cel care practică masajul sportiv (al sportivului de înaltă performanţă). În aceste facultăţi. cu atribuţii de psihoterapeut care cunoaşte. Aceste cerinţe impuse de performanţa sportivă. trebuie să aibă cunoştinţe atât din domeniul antrenamentului sportiv 8 . • masaj sportiv. simte corpul acestuia şi aplică mijloacele optime în funcţie de situaţie. masajul este un mijloc de bază în terapia recuperatorie.3. bine fundamentat ştiinţific. SPAŢIILE DE MASAJ. La sportivii de mare performanţă masajul este un mijloc indispensabil în regimul cotidian de viaţă sportivă. Efectele masajului ca mijloc terapeutic sunt remarcabile în special în afecţiunile traumatice. Masajul la omul contemporan supus în permanenţă stressului cotidian. 1. Aplicarea manevrelor de masaj. pentru efectele trofice.

maseurului. timp în care încăperea se aeriseşte. frig sau orice alţi factori nocivi (se instalează cort în apropierea locului de desfăşurare a competiţiei). cu o stare de sănătate bună. 20 minute pentru a se odihni (relaxare neuromusculară). de refacere după o stare de oboseală. abducţie şi adducţie. un vestiar pentru îmbrăcatdezbrăcat. pantalon lung sau scurt. Maseurii cu handicap de vedere. pacientul. în care să consume fructe. Nu trebuie să poarte inele. de asemenea. Se fac mişcări de flexie.2. ei devenind adeseori confidenţi ai sportivilor.30h să facă o pauză de cca. un grup sanitar şi duşuri. echilibrat. Din mobilierul specific fac parte scăunelele reglabile şi în mod obligatoriu în cabinet trebuie să existe o chiuvetă pentru spălarea mîinilor. pentru mărirea mobilităţii articulaţiilor mîinilor şi supleţei mişcărilor acestora. Indicaţiile masajului sunt pentru persoanele sănătoase în scop igienic.(mobilizări pasive). vânt. sucuri de fructe sau lactate. Mâinile maseurului trebuie să fie bine spălate înainte de fiecare şedinţă de masaj. Începerea fiecărei şedinţe de masaj trebuie să fie precedată de câteva exerciţii pregătitoare ale segmentelor şi articulaţiilor membrelor superioare.şi cel competiţional. de întreţinere). locul de aplicare). deosebit. igienic. În activitatea sportivă. Masajul terapeutic de pură competenţă medicală se adresează strict specialistului în masaj. brăţări. la competiţii. Se mobilizează fiecare segment. medical. fără handicapuri de nici un fel. 9 . bancheta de masaj bine întreţinută din punct de vedere igienic. Sălile de masaj trebuie să aibă anexe. papuci asemănători celor de la înot) întotdeauna foarte curat. Se recomandă ca masajul să se efectueze la distanţă de 2-3 ore faţă de ora de servire a mesei anterioare şi cu 3060 minute înainte de masa următoare. însă pentru activitatea sportivă sunt recomandaţi maseurii cu stare de sănătate bună. sportivul. Acesta trebuie să fie un om cult. Cel ce urmează a fi masat. să asigure cele mai comode poziţii atât pentru cel masat cât şi pentru maseur. să evite fumatul cu cel puţin 15 minute înainte de efectuarea masajului. are un rol foarte important. rezistent la oboseala fizică şi psihică. durată. în special articulaţia pumnului şi articulaţiile degetelor. Regulile de igienă se referă atât la igiena maseurului. temperatura trebuie să fie de 20-24 grade celsius. a celui masat cât şi a spaţiului în care se desfăşoară activitatea. să nu aibă bătături. iar în cazul în care este răcit să poarte o mască la gură. proceduri. Să nu consume băuturi alcoolice înainte de activitate. Cabinetele trebuie să fie bine aerisite iar spaţiile libere să fie ferite de radiaţiile solare. unghii lungi sau neîngrijite. eventual o mică sală de aşteptare în care se găsesc scaune sau fotolii. ploaie. în scop terapeutic în cazul terapiei complete de recuperare după îmbolnăviri sau traumatisme. care îi însoţesc pe aceştia la competiţii. extensie. de asemenea trebuie să se prezinte în bune condiţii de igienă personală. dulciuri. Este de dorit ca acesta să aibă palme mari şi un simţ tactil la nivel palmar. ziare sau pliante cu specificul activităţii. În încăperi trebuie asigurată o ambianţă plăcută. care ar putea răni pacientul. Este recomandat ca la 2 . Masajul se poate practica în spaţii special amenajate (cabinete de masaj) sau în aer liber. care nici el nu acţionează singur. de întreţinere. o măsuţă cu reviste. să aibă o înălţime convenabilă maseurului. ci numai la recomandarea medicului de specialitate (diagnostic. cu o bună cunoaştere a domeniului în care lucrează (sportiv. echipamentul adecvat (tricou cu mâneci scurte. sunt în general utilizaţi în unităţile sanitare. deşi au un bun simţ tactil. el devenind uneori o persoană foarte importantă în anturajul sportivului de performanţă.

temporare sau definitive care depind de un anumit diagnostic şi pe care le precizează medicul specialist. • frământatul (petrisage). masajul va fi un factor eficient. de la suprafaţă spre profunzime. TEHNICA MASAJULUI. Contraindicaţiile pot ţine de starea de sănătate a celui masat. Manevrele care se folosesc numai asupra anumitor regiuni. O parte din manevre sunt cuprinse în toate formele de masaj şi se aplică asupra tuturor ţesuturilor şi segmentelor corpului. la diferite situaţii în care s-au aplicat. se numesc procedee (manevre) ajutătoare sau secundare . după efort. PROCEDEELE PRINCIPALE DE MASAJ Încadrarea în această categorie a unor manevre este determinată de utilizarea lor în orice şedinţă de masaj. un “medicament” de neînlocuit. din aproape în aproape în ordinea aşezării lor anatomice. au avut o evoluţie şi o adaptare de-a lungul timpului. • fricţiunea. umed şi rece). Dacă se ţine seama de recomandările făcute. Constă în alunecări ritmice. indiferent de specificul regiunii sau segmentului masat. terapeutic şi un suport important al performanţei sportive. psihopatiile. Sunt. trecătoare. Netezirea (effleurage) este masajul care vizează în special tegumentele. al reconfortării. Structurile anatomice moi ale organismului se prelucrează metodic. • baterea (tapotamentul). igienic. de asemenea.). manuale sau mecanice. PROCEDEE DE MASAJ Procedeele de masaj (manevrele). 2. 10 .se înainte de efort. aplicarea procedeelor de masaj fundamentale (principale) respectă următoarea succesiune: • netezirea – effleurage. respectându-se indicaţiile şi contraindicaţiile. ajungându-se la o clasificare în ce priveşte tehnica şi metodica de execuţie. vindecabilă) şi definitive (legate de o boală incurabilă cum ar fi neoplaziile generalizate. • vibraţiile. ale mâinilor maseurului în sensul circulaţiei sanguine venoase şi limfatice în spaţiile şi vasele respective. Acestea constituie procedeele (manevrele) principale sau fundamentale . 2. de spaţiul în care se desfăşoară activitatea (impropriu. dar şi de starea de sănătate a maseurului. uşoare. Din acest considerent. Manevrele de masaj au denumiri sugestive în funcţie de felul mişcării executate. Dintre acestea distingem contraindicaţiile temporare (legate de o stare patologică acută. contraindicaţii locale. etc. în funcţie de efectele pe care le determină.1. segmente sau ţesuturi. neigienic. în timpul competiţiilor (în pauzele dintre probe) cât şi pentru refacere. regionale sau generale.practicându. Contraindicaţiile masajului sunt de asemenea numeroase. de cunoaşterea aprofundată a efectelor masajului asupra organismului şi se cunoaşte bine tehnica de aplicare.

una după alta. manevrele pot fi clasificate astfel: • manevre simultane (în care ambele mâini lucrează deodată). “sacadat”. pe aceeaşi suprafaţă sau pe suprafeţe învecinate. în mod obişnuit. Dotte) Mişcările mâinilor maseurului seamănă cu cele de mângâiere. Întrucât circulaţia în artere se desfăşoară contrar presiunii executate prin această manevră. • manevre alternative (mâinile acţionează pe rând). transversal şi oblic ). spate. Manevrele alternative se execută în trei direcţii. • cu faţa palmară sau/şi dorsală a mâinilor (pe suprafeţe plane. influenţa se resimte la nivelul terminaţiunilor nervose şi vaselor pielii. (longitudinal. abdomen). sunt acţiuni de împingere sau tragere a mâinilor pe suprafaţa de masat. În concluzie. fiind de obicei lungi. Mollon şi P. torace. Circulaţia în vasele limfatice este activată prin alunecări lente şi cu uşoară presiune (presiuni glisante). 11 . de asemenea mâinile aplicându-se alternativ. • marginea cubitală (tăişul mâinii). mâinile maseurului aplicânduse pe rând pe suprafaţa de masat. procedeul numindu-se “manevra maşinii de cusut”. Efectuarea presiunii alternează ritmic şi la distanţe egale cu scurte întreruperi. la nivelul spatelui. membre în întregime sau segmentele acestora). Manevrele alternative scurte respectă o direcţie transversală pe suprafaţa de masat. În această execuţie cu presiune mică. Manevrele alternative medii au direcţie de aplicare oblică. 1. Astfel. cuprinzând tot segmentul (ex. cu presiune minimă şi cu o frecvenţă variabilă. manevrele simultane lungi descrise anterior se pot executa şi alternativ. superficială. Din punct de vedere al tehnicii . se aplică longitudinal pe suprafaţa de masat. manevrele de netezire se execută: • cu degetele (pe suprafeţe mici şi rotunjite – articulaţii). pe regiunea scapulară. presiunea (apăsarea) în manevrele de netezire se adaptează la natura şi consistenţa ţesuturilor în funcţie de necesitate. Vasele de sânge şi limfatice situate în ţesuturile mai profunde şi în muşchi sunt influenţate prin manevre executate cu presiune ceva mai crescută executate cu: • zona eminenţei tenare şi hipotenare a mâinilor (rădăcina mâinilor). în principal acţionând pe segmentele membrelor. După modul în care lucrează mâinile . în funcţie de scopul urmărit. Principiul de acţiune al netezirii (G. întinse – spate. mâinile alunecând pe rând. • pumnii închişi (zona palmară sau cubitală a pumnilor).lungimea lor variind în funcţie de acestea.Fig. Manevrele simultane . se recurge la executarea cu întreruperi.

medii şi scurte. se efectuează la finalul şedinţei. cu nodozităţile articulare ale degetelor flectate. Alunecările mâinilor maseurului în efectuarea netezirii trebuie să aibă un ritm care să depăşească cu puţin viteza curgerii sângelui prin vene. Din punct de vedere al specificului regiunii . în venele superficiale şi asupra circulaţiei limfatice. pentru a evita producerea unor reacţii dureroase. este influenţată şi circulaţia profundă. În cazul acesteia. • pe segmentele circulare ale membrelor. asemănător unui circuit care începe şi se termină cu acelaşi procedeu). Pe cale mecanică. atât pentru confortul neuropsihic al subiectului. rolul lor fiind de a induce un efect calmant asupra subiectului. mâinile maseurului se aplică cu faţa palmară.Clasificarea manevrelor de netezire din punct de vedere metodic este următoarea: • netezirea introductivă (iniţială). cât şi pentru relaxarea şi odihnirea mâinilor maseurului. “încălzirea” lui. Netezirea finală (de încheiere). Acest fapt este explicat prin aceea că tunica medie a venelor este formată dintr-un strat muscular foarte subţire. alunecările se realizează cu mâinile “în brăţară”. • netezirea intermediară (după manevrele mai puternice). având priza “în brăţară”. alternative. acţionând atât simultan cât şi alternativ. segmentele fiind cuprinse între mâinile maseurului la acelaşi nivel în porţiunile mai groase sau cu o mână deasupra celeilalte pe porţiunile mai subţiri. cu dispoziţia 12 . crescând treptat în intensitate pe măsură ce se obţine acomodarea subiectului. • pentru părţile moi mai consistente ale corpului. cu presiune crescută. Netezirea intermediară are drept scop scăderea intensităţii manevrelor după solicitarea ţesuturilor prin manevre mai puternice. Succesiunea manevrelor este inversă faţă de cea din netezirea introductivă (de la manevrele scurte. Prin manevrele executate simultan. efectuate sacadat (pentru a nu îngreuna circulaţia în artere) sau/şi însoţite de vibraţii care cresc efectul de relaxare al netezirilor. faţa dorsală. membre inferioare) mâinile maseurului vor folosi priza “în pieptene”. la manevrele simultane lungi. acţiunea sa realizându-se pe două căi: • mecanică. mai ales în cazul în care mâinile maseurului acţionează “sacadat”. • reflexă. manevrele se vor adapta astfel: • pentru regiunile cu pilozitate crescută (cap. cu partea cubitală sau cu faţa palmară a pumnului închis. folosind cele trei tipuri de manevre: lungi. Efectele netezirii Netezirea are efecte importante asupra circulaţiei sângelui în capilare. Direcţia mişcărilor respectă sensul de întoarcere a sângelui către inimă (circulaţia de retur) şi sensul circulaţiei limfei în spaţiile şi vasele limfatice. cu degetele uşor flexate şi depărtate. Alunecările pot fi continui. după cum indică numele. Ritmul de execuţie respectă trecerea de la uşor. în vederea aplicării manevrelor de masaj mai puternice. mai stimulente. • netezirea finală (de încheiere). ritmul şi intensitatea mişcărilor vor descreşte treptat. de întindere (tragere) a firelor de păr. prin acţiunea directă a manevrelor asupra vaselor superficiale care realizează împingerea coloanei sanguine venoase în sens centripet. Netezirea introductivă (iniţială) se aplică la începutul oricărei şedinţe de masaj.

fibrelor transversală (sub formă de inele). cu mâinile “în brăţară”. de netezire. Acest fapt conduce la ameliorarea proprietăţilor fizico-mecanice ale pielii: elasticitatea. iar priza realizată în acest fel (în brăţară). Ca 2 + . Cu vârsta elasticitatea pielii se diminuează prin încărcarea progresivă a fibrelor elastice cu calciu (14%). contractilitatea. netezirea se completează cu manevre simultane lungi. Aceasta poate surveni în urma unor eforturi submaximale şi maximale repetate între care nu se asigură refacerea corespunzătoare a organismului. medii şi scurte. necesită o abordare mai complexă. Manevrele mecanice aplicate structurilor de suprafaţă.). Aceste efecte de accelerare a circulaţiei de întoarcere. produşi reziduali rezultaţi în urma degradării substanţelor proteice (acid uric. creatină. Filmul acid amintit anterior. devine obligatoriu. K + . prin tactul şi comportamentul său.). determină creşterea fracţiei de ejecţie cu aport energetic sporit în periferie. la care maseurul. 13 . care pe lângă acest strat muscular inelar cu dispoziţie transversală mai prezintă un rând de fibre musculare dispuse longitudinal. Eliminarea acestor compuşi metabolici (reziduali). etc. uşurează travaliul cardiac. pentru a fi realizată o circulaţie sporită la nivelul lor. amoniac) şi compuşi organici neazotaţi (acid lactic. Prin transpiraţie se elimină substanţe minerale (Na + . Datorită consistenţei venelor de calibru mai mare. Fiind aplicat la începutul şedinţei de masaj mai are rol de a stabili colaborarea între subiect şi maseur. mai ales în practica sportivă. Cl . uree. este favorizată de masaj care. de a realiza o stare de relaxare fizică şi psihică a pacientului prin sugestie şi autosugestie. Elasticitatea pielii. prin stimularea contracţiei muşchiului erector. pentru ca acestea să fie mai bine tolerate şi mai eficiente. Masajul igienic. în special netezirea care se adresează suprafeţei corpului. depinde de fibrele elastice conţinute în structura dermului. alternative lungi. favorizează refacerea proprietăţilor funcţionale ale ţesuturilor.. activează secreţia de sebum a glandelor sebacee. prevenind instalarea oboselii cronice. Efectele specifice acestui tip de manevră. rezistenţa la presiune. pe lângă cele executate “sacadat”. substanţe rezultate în urma complexelor procedee biochimice care au loc în timpul contracţiei musculare. stimulează diferenţierea celulelor bazale şi astfel se reduce timpul necesar reânoirii epidermului. specific suprafeţei corpului. Rolul sebumului este de protecţie antimicrobiană şi antiparazitară la nivelul pielii. care stimulează deschiderea canalelor excretorii. favorizând astfel circulaţia de retur. executate cu uşoară presiune. Prin acest procedeu “netezire”. completează contracţia musculaturii netede a venelor. sporesc acelaşi rol antimicrobian. Masajul asociat altor mijloace de refacere (complex de mijloace). se realizează acomodarea subiectului în vederea aplicării procedeelor de masaj mai puternice. În acelaşi mod glandele sudoripare reacţionează la solicitările mecanice ale masajului. întârzie şi diminuează acest fenomen fiziologic specific vârstei înaintate. Circulaţia limfei este activată prin manevre lente. PO 4 3 . are o contribuţie importantă. se remarcă şi asupra funcţiilor pielii. În acest caz. format de glandele sebacee. Acţiunea mecanică directă determină exfolierea celulelor cornoase de la nivelul stratului disjunct. de asemenea intervine prin transpiraţie în reglarea funcţiei de termoreglare. calitate manifestată prin extensibilitate. completat cu produşii sudoripari. contracţiile sistolice fiind mai ample şi mai rare. prin formarea filmului acid de suprafaţă.

liniştitoare. fiind una din cele mai vechi manevre de masaj cunoscute. Impactul manevrelor de netezire asupra terminaţiunilor nervoase este diferit. asupra sistemului nervos şi decontracturantă. Senzaţia de durere este corelată de obicei cu temperatura pielii. În acelaşi timp. aceste manevre determină încetinirea funcţiilor ţesuturilor şi organelor şi au efect inhibitor asupra sensibilităţii. la nivelul musculaturii striate. Fricţiunea Acest procedeu este cel mai des folosit după netezire. În această idee. Manevrele lungi executate cu ritm şi intensitate redusă. Principiul schematic de acţiune al fricţiunii (după G. iar procesele hemoragice acolo unde există sunt diminuate prin vaso-constricţia obţinută. netezirea se aplică folosind cuburi de gheaţă (crioterapie). Aplicaţiile reci sub această formă scad pragul de sensibilitate dureroasă prin inhibarea locală a receptorilor (a perceperii şi conductibilităţii nervoase). iar cea scăzută o diminuează. a căror impulsuri se transmit centrilor superiori care declanşează pe cale reflexă reacţii de răspuns în ţesuturile şi organele corpului. temperatura ridicată acutizează senzaţia dureroasă. au efecte opuse manevrelor lungi. Aceasta vizează în general ţesutul subcutanat. menţinându-se şi după încetarea acţiunilor mecanice aplicate prin manevrele de netezire. lente şi uşoare prezentate anterior. prin aplicarea manevrelor de netezire sunt excitaţi receptorii senzitivo-senzoriali reprezentaţi de extero-proprio şi enteroceptori. în cazul unor leziuni posttraumatice. cu ritm rapid. Dotte) 14 . au acţiune calmantă. conductibilităţii şi reactivităţii nervilor. Manevrele de netezire scurte. Fricţiunea constă în presarea ţesuturilor moi subcutanate pe ţesuturile profunde sau pe un plan dur (osos sau cartilaginos) şi deplasarea lor în limita elasticităţii proprii. declanşează reflexul axonic antidronic. comparativ cu cel deschis în mod obişnuit. reprezentat de hipoderm. de asemenea reducerea circulaţiei în acest fel diminuează metabolismul local împiedicând formarea colagenului. care conduce la apariţia hiperemiei cutanate. Această vasodilataţie este persistentă. Excitarea terminaţiilor nervoase la nivelul pielii produsă în acest fel. Mollon şi P. relaxantă. executate cu presiune ceva mai mare. semn al deschiderii vaselor capilare în număr mult mai mare pe unitatea de suprafaţă.Pe cale reflexă. cu efect vasodilatator.

pe suprafeţe mai mari va acţiona cu mâna în întregime. continuând aceeaşi mişcare pe toată suprafaţa de masat. mai musculoasă a mâinii (zona eminenţei tenare şi hipotenare). Manevra prin care se fricţionează tendonul lui Achile este un mod particular de abordare. Mâinile se deplasează succesiv.Unele părţi ale corpului cum sunt faţa şi gâtul au stratul de hipoderm foarte subţire. iar pe cele mai mari cu ambele mâini. medius. Sensul de execuţie al manevrelor de fricţiune este determinat de particularităţile anatomice ale diferitelor segmente ale corpului. Din punct de vedere metodic . Din punct de vedere tehnic . fricţiunea este simplă. ceea ce face ca fricţiunea să constituie manevra principală prin care se acţionează asupra lor. Din aceste moduri de acţionare. Fricţiunea se mai poate executa şi prin alte forme decât cele clasice descrise anterior (auxiliare). slab reprezentat. 15 . de trecere de la fricţiune la frământat. inelar). Combinarea fricţiunii cu frământatul reprezintă o formă intermediară. iar pe porţiunile mai voluminoase. Masajul în cută poate fi executat sub formă liniară sau “şerpuit”. cu priza “în cleşte”. policele făcând opoziţie în aşa fel încât ţesutul moale subcutanat este prelucrat luând forma pe care mâna maseurului o imprimă. cu partea cubitală sau cu pumnul închis. cu frământatul. inelar). manevrele de fricţiune se clasifică după modul de acţionare al mâinii. medius. pentru a obţine o prelucrare sistematică eficientă. maseurul alege forma cea mai potrivită suprafeţei căreia îi aplică masajul astfel: pe suprafeţele mici va acţiona cu vârful degetelor (index. folosind o singură mână sau pe amândouă. fie prin combinarea fricţiunii cu alt procedeu. când mâinile aplică priza simultan dar se deplasează în sensuri opuse. Alegerea prizei este de asemenea determinată de structura anatomică a zonei masate. atunci când se aplică într-unul din modurile descrise anterior. muşchii din zonă fiind aproape de suprafaţă. medie sau profundă. astfel: • fricţiune executată cu vârful degetelor (index. • fricţiune executată cu faţa palmară sau dorsală a mâinii. aceste creşteri şi descreşteri ale intensităţii putând alterna de la un moment la altul prin micşorarea sau mărirea unghiului de aplicare al prizei (3070 °). sensul manevrelor poate fi liniar. respectiv de cută. Cuta este o manevră pentru care priza se aplică cu suprafaţa palmară a celor patru degete. Pe suprafeţele mai sensibile se folosesc prizele aplicate cu partea mai moale. “una după alta”. fricţiunea va apela la o formă metodică adecvată şi anume la fricţiunea combinată. spaţiilor interosoase şi intermusculare. se aplică mâna cu partea dorsală. • fricţiune executată cu marginea cubitală a mâinii. Un alt aspect particular este manevra de fricţiune în “zig-zag” aplicată la nivelul musculaturii paravertebrale. care se realizează între police şi index sau între marginile cubitale ale mâinilor. concentric sau excentric pe suprafeţele mici. În situaţia aplicării masajului pe suprafeţe mari şi foarte mari. După intensitatea manevrelor. în lungul ligamentelor. fricţiunea poate fi superficială. în funcţie de structura zonei sau de scopul urmărit. cu pumnul închis. Combinarea rezultă fie prin folosirea tuturor formelor tehnice de aplicare a fricţiunii respectând gradarea intensităţii. În general acestea se aplică circular. puţin elastice. • fricţiune executată cu “rădăcina mâinii”. mai puţin sensibile. constând în mişcări scurte şi ritmice de “dus-întors”. • fricţiune executată cu pumnul (nodozităţile degetelor). tendoanelor. Pe suprafeţele cu ţesut moale. executându-se cu o mână.

pe suprafaţa de masat şi au efect stimulent. unde structurile anatomice amintite sunt dispuse la suprafaţă. • reflexă. care reprezintă o protecţie mecanică pentru organism. Pe cale mecanică. cu trei degete (indexmedius-inelar – “priza toc”). fiind beneficiarele acestui procedeu de masaj. prin reducerea aderenţelor. în limita elasticităţii ţesuturilor. Procesul de regenerare şi cicatrizare la vârste înaintate este de aproximativ cinci ori mai redus decât la vârstele tinere. Supleţea şi elasticitatea ţesuturilor supraiacente. tecile sinoviale de la nivelul unor regiuni ale corpului (mâini. buna nutriţie locală realizată în acest fel. conduce la accelerarea procesului de regenerare şi cicatrizare a ţesuturilor în cazul existenţei unor leziuni. treimea inferioară a gambei). fără a provoca reacţii dureroase. Principiul de acţiune al pensărilor (după G. redarea elasticităţii ţesuturilor şi prin activarea metabolismului local. Influenţa masajului prin manevrele de fricţiune în tratarea sechelelor cicatriceale este importantă.Acelaşi masaj în cută poate fi executat acţionând transversal pe suprafaţa respectivă. faţa anterioară a antebraţului. Presiunea este adecvată. ţesut celular subcutanat). epiderm. Dotte) Efectele fricţiunii sunt induse. fricţiunea contribuie la înlăturarea depunerilor sărurilor de calciu în fibrele elastice pe care le îngroaşă. sub formă de cută rulată. menţinând astfel supleţea pielii. Activarea circulaţiei locale. Mollon şi P. Fricţiunea executată cu intensitate excită proprioceptorii de la nivelul articulaţiilor. de asemenea tendoanele. Stratul adipos se află într-un circuit continuu de mobilizare şi depozitare sub influenţa factorilor lipolitici şi lipogenici. pe două căi: • mecanică. picioare. Manevrele se execută în ritm viu. de asemenea. 16 . “ Ciupirile şi pensările ” sunt alte forme de aplicare a masajului pentru ţesutul moale de la suprafaţa corpului (tegument. Acţiunea manevrelor de fricţiune stimulează activitatea factorilor lipolitici determinând scăderea stratului adipos al cărui exces este inestetic. manevrele de fricţiune se adresează în principal ţesutului fibro-grăsos subcutanat care constituie stratul hipodermic sau paniculul adipos. din loc în loc. Ca şi netezirea.(mişcare asemănătoare cu rulatul unei ţigări). Priza cu care se realizează poate fi cu două degete (index-police). derm sunt favorizate de manevrele mecanice ale fricţiunii.

frământatul este procedeul cel mai eficient pentru masajul ţesuturilor profunde. Un alt efect important obţinut prin manevrele de fricţiune este acela de creştere a gradului de penetrabilitate cutanată pentru diverse medicamente. după cum se ştie. Efectul fricţiunilor de activare a reţelei vasculare arteriale. umorale. Manevrele de fricţiune executate cu presiune moderată dar insistent. hormonale) reglarea circulaţiei sanguine şi limfatice în întregul organism. asupra caror structuri anatomice se resimt mai eficient şi care sunt căile de obţinere a acestor efecte. de stimulare a sistemului nervos central şi periferic. ruperi de muşchi. lucru foarte important în tratarea leziunilor şi sechelelor apărute fie în viaţa de zi cu zi sau în activitatea sportivă (contuzii. încordarea nervoasă generală. a unui efort fizic intens şi brusc. poate fi considerată un adevărat organ senzorial în ce priveşte semnalizarea variaţiilor posturale. contractura musculară. Executate cu ritm lent şi insistent scad sensibilitatea locală. 17 . Acestea pătrund mai uşor şi mai repede prin orificiile pilosebacee şi sudoripare. De asemenea se contraindică în situaţia exudatelor hemoragice. Ele sunt contraindicate doar în procesele inflamatorii şi hemoragice acute. de asemenea al accidentelor exprimate prin durere. sportivă sau igienică. Activarea circulaţiei locale prin fricţiune poate produce “embolii microbiene” în capilarele locale care apoi se pot extinde.1 Care sunt efectele cele mai importante ale procedeului de masaj „netezire”. fricţiunea pentru ţesuturile subcutanate. În situaţia aplicării fricţiunii cu ritm viu şi intensitate sporită efectele sunt contrare. Pe cale reflexă. TEMĂ nr. cât şi terapeutic. Efectele benefice multiple ale fricţiunii obţinute pe cale mecanică. acetilcolinei urmată de vasodilataţie locală (hiperemie). în funcţie de scop aleg o formă sau alta pentru obţinerea efectului dorit. întinderi. entorse. în special al muşchilor. histaminei. întrucât fricţionarea zonei poate favoriza ruperea vaselor locale şi continuarea hemoragiei. de fascii. de asemenea sunt combătute stazele prin activarea circulaţiei venoase şi limfatice. a tensiunii şi gradului de scurtare al muşchilor.Articulaţia. după netezirea adresată pielii. atât în scop profilactic. de tendoane sau ligamente). efectele fricţiunii constau (prin stimularea reflexului axonic antidromic) în eliberarea la nivelul vaselor cutanate a bradikininei. au rol important în prevenirea traumatismelor de tipul întinderilor şi smulgerilor de fibre de la nivelul joncţiunii musculo-tendinoase în cazul unor mişcări greşite. articulare şi periarticulare se repercutează favorabil asupra supleţei şi rezistenţei acestor structuri. Aplicaţiile fricţiunii în activitatea terapeutică. Care sunt cele mai importante efecte ale procedeului de masaj „fricţiune” Frăm ântatul (petrissage) Urmărind succesiunea metodică logică de aplicare a masajului de la suprafaţa corpului în profunzime. Aceste reacţii locale cutanate declanşează prin mecanisme complexe (nervoase. fac ca aceste manevre să fie utilizate frecvent în diverse situaţii.

• frământatul circular şi frământatul şerpuit.Manevrele constau în prinderea muşchilor şi a altor ţesuturi profunde. Priza este menţinută formând o cută lungă pe lungimea muşchiului.realizată între police şi index. apoi pe planul osos profund. astfel: • frământatul în cută. gambă. • frământatul “în rindea”.între vârfurile degetelor. sunt urmate de aplicarea mâinilor din aproape în aproape pe suprafaţa învecinată. braţ). • frământatul prin rularea muşchilor. Dintre aceste forme. stoarcerea lor prin comprimare sau prin presiune pe planul profund. Cuta realizată între degete şi rădăcina mâinii este stoarsă prin ducerea mâinii înainte şi comprimarea cutei cu partea musculoasă a palmelor. Frământatul circular şi frământatul şerpuit se realizează cu o priză care să prindă segmentul “în cerc”. Prizele folosite diferă de la un segment la altul al corpului în funcţie de grosimea stratului de ţesut prelucrat. Această formă de cută se mai numeşte şi cută deplasabilă sau în val şi este specifică zonelor cu elasticitate mare a ţesuturilor. astfel: • priza mică . antebraţ. Aceste mişcări. • priza medie . Principiul de acţiune al frământatului (după G. coapsă). spate). unul deasupra celuilalt (gambă. • priza mare . 18 . urmată de apăsarea ei pe planul dur profund. • frământatul între marginile cubitale ale mâinii. • frământatul cu pumnii. se ridică şi apoi se presează pe planul osos. Frământatul în cută reprezintă o formă de masaj care se poate aplica atât pe suprafeţele plate şi întinse cât şi la segmentele membrelor (braţ. atât la nivelul segmentelor lungi şi subţiri ale membrelor cât şi pe suprafeţe plane (ex. antebraţ. frământând ţesuturile atât în sens longitudinal cât şi în sens transversal. Dotte) Posibilităţile de execuţie tehnică a manevrelor sunt diferite. Muşchii sunt prinşi şi presaţi între degete şi palme. forma lor fiind determinată de specificul regiunii. priza medie este cel mai mult utilizată. policele ambelor mâini fiind situate la acelaşi nivel în porţiunile mai voluminoase (coapsă) sau etajat. Mollon şi P.între degete şi rădăcina mâinii. ridicarea lor (când este posibil). repetate de câteva ori în acelaşi loc. “în brăţară” sau “în inel”.

policele orientate înainte. apoi mâna execută presiuni cu mişcări circulare. priza este realizată tot circular. Atunci când masa musculară este bine dezvoltată (la sportivi: culturişti. înaintând progresiv. de asemenea. Ambele variante se bazează pe mişcarea de presiune a cutei între mâna maseurului şi planul dur profund. Muşchii situaţi pe aceste regiuni ale corpului sunt întinşi ca suprafaţă. pe lângă frământatul în cută cu diferitele lui forme. lucru foarte important în practica sportivă. O altă formă de frământat pentru zona trunchiului (posterioară şi anterioară) este cea de rulare a muşchilor respectivi. asigură o troficitate normală. priza poate fi aplicată cu “mână peste mână”. • reflexă. Pentru aceştia. în funcţie de volumul şi rezistenţa muşchilor masaţi. moment în care muşchiul se relaxează. Acest mecanism este deosebit de important în cazul sportivilor de performanţă la care în timp se formează capilare noi. iar volumul lor nu este atât de bine conturat pentru a putea fi prelucraţi eficient prin manevrele de frământat în cută. la un unghi de 30-45 °. etc. Frământatul contribuie la menţinerea musculaturii într-o stare de funcţionare bună. Prin manevrele de stoarcere. mâinile acţionând alternativ. Efectele frământatului sunt obţinute.). Partea dorsală a trunchiului (spatele) cât şi faţa anterioară a toracelui necesită adaptarea manevrelor de frământat la forma musculaturii acestor zone. manevra de frământat denumită “în rindea” (mişcare asemănătoare cu cea a tâmplarului) şi rularea muşchilor sunt cele mai adecvate. medie sau în val. câteva pe acelaşi loc. realizându-se o presiune şi o torsiune a masei musculare între degete şi palme. pe două căi: • mecanică. 19 . pentru a acţiona cu forţă sporită. Priza se realizează prin aplicarea mâinii maseurului pe suprafaţa de masat cu zona eminenţei tenare şi hipotenare (“rădăcina mâinii”). realizată între marginile cubitale ale mâinilor. deplasarea mâinii se va face prin mişcări scurte pentru a nu provoca senzaţii de durere. sensul de acţionare al frământatului fiind cel al circulaţiei de retur. Priza se aplică în acelaşi fel ca la frământatul “în rindea”. degetele uşor depărtate de aceasta. luptători. muşchii sunt prelucraţi între două suprafeţe dure reprezentate de mâna maseurului şi suportul osos al musculaturii cutiei toracice. Ţinând seama că la această manevră presiunea este crescută pentru a obţine efecte în profunzime. după care înaintează uşor pe direcţia circulaţiei de retur. După fiecare mişcare presiunea slăbeşte. Forţa de acţionare a maseurului poate fi mai mică sau mai mare.În cazul manevrelor de frământat şerpuit. cu priza mică. Pentru regiunea abdominală. Astfel. boxeri. Pe cale mecanică este stimulată deschiderea unor capilare de rezervă care favorizează circulaţia profundă şi eliminarea produşilor toxici. maseurul aplică o mână pe zona opusă celei masate şi realizează o “contra priza” pentru a fixa mai bine poziţia pacientului. sanguine şi limfatice. elasticitatea ţesutului muscular este bine întreţinută prevenind leziunile la acest nivel. combate atrofiile musculare. halterofili. în funcţie de consistenţa ţesuturilor (hipoderm) se foloseşte o formă specială de frământat în cută. ca o reţea de adaptare. manevrele de frământat favorizează eliminarea mai rapidă a cataboliţilor anaerobi lactacizi. fără a solicita elasticitatea ţesuturilor peste limitele accesibile. Mâna maseurului execută presiuni moderate (sau mai pronunţate) şi deplasări scurte ale ţesuturilor (înainte-înapoi). maseurul înclină mult trunchiul înainte şi trece mai mult greutatea corpului său pe braţe. După efortul fizic foarte mare. Când subiectul se află în poziţie aşezat.

deoarece mâinile maseurului se pot adapta nevoilor şi particularităţilor fiecărei persoane. Principiul de acţiune al tapotamentului (G. Contractilitatea. antebraţele în flexie pe braţe (cca. Tapotamentul (baterea): este cea mai stimulentă manevră de masaj aplicată ţesuturilor moi ale corpului. . Ele se pot aplica mecanic sau manual.manevre „în ventuză” („în cupă”). cu mâinile în poziţie intermediară de prono-supinaţie. contractilitatea şi conductibilitatea. Importanţa acestui procedeu în terapie se resimte în special în stările de atonie. în funcţie de scopul urmărit. preponderente fiind cele reflexe. . care se executau cu mănunchiuri de crenguţe.manevre „de tocat”. proprietatea muşchiului apreciată prin creşterea forţei de contracţie. pot doza mai bine intensitatea şi frecvenţa. cu diferite părţi ale mâinii. Execuţia constă în serii de lovituri aplicate suprafeţei de masat. clasificate astfel: . Dotte) Din punct de vedere tehnic.manevre „de percutat”. aplicaţiile manuale sunt de preferat în toate tipurile de manevre. la care se produce o mobilizare a sistemului nervos central. . procedeul are diferite forme. este de asemenea superioară în cazul sportivilor de performanţă.manevre „de bătătorit”. Aceste efecte determinate de masaj-frământat la nivel muscular sunt greu de stabilit prin care mecanism sunt obţinute. consecinţe ale imobilizărilor prelungite necesare după diferite traumatisme sau alte afecţiuni musculare. . Excitabilitea dă posibilitatea susţinerii eforturilor prelungite şi rezistenţă la oboseală. atrofie şi insuficienţă musculară. Cu toate că există posibilitatea aplicării cu ajutorul unor dispozitive. sub formă de biciuiri asociate cu băile de aburi. Se poate afirma că ele se suprapun. Manevrele de tocat – sunt cele mai frecvent folosite şi cele mai cunoscute. Mollon – P. Partea cubitală a mâinii cade 20 . 90 °). Tapotamentul constă în aplicarea unor loviri ritmice ale ţesuturilor.manevre „de plescăit”. coatele apropiate de trunchi. determinând o sincronizare îmbunătăţită şi o mobilizare mai mare a unităţilor motorii. Acest procedeu derivă din formele masajului empiric practicate din cele mai vechi timpuri. palmele faţă în faţă.Pe cale reflexă sunt stimulate fiziologic proprietăţile muşchilor: excitabilitatea. mecanic sau reflex.

excepţie făcând anumite forme speciale de masaj. tocatul cu vârful degetelor. în aplicaţiile perpendiculare pe tegument. este cea executată cu treimea inferioară a antebraţelor. se aplică în general pe suprafeţe întinse cum sunt: spatele. care cad relaxate.perpendicular pe suprafaţa zonei de masat. gambele. Poziţia coatelor. pentru a nu fi prea puternice pentru pacient şi pentru a nu-l obosi pe maseur. alternativ. cu degetele depărtate şi uşor flectate. În toate cele trei variante prezentate. Mâinile pot executa mişcările simultan sau alternativ. pentru ca procedeul să nu fie dureros. Zgomotul produs în execuţie defineşte acestă formă de tapotament . lovind ţesuturile cu partea lor laterodorsală. cu ritm scăzut. 21 . În cazul acestei manevre intensitatea este dată de greutatea segmentului cu care maseurul aplică loviturile şi nu de contracţia activă a muşchilor mâinilor. chiar şi în cazul în care se aplică de la o distanţă ceva mai mare. Priza acestor manevre este tangenţială cu suprafaţa de contact sau aplicată sub un unghi de 45 °. Tocatul în general se execută cu ritm viu. loviturile fiind aplicate cu intensitate mai mare. degetele cad pe suprafaţa de masat de la distanţă mică. atenuează intensitatea loviturii. Mişcările suple şi repezi executate din poignée (încheietura mâinii). se execută cu faţa palmară a celor patru degete (fără police). specifice acestei manevre. făcând-o accesibilă.se aplică cu m îinile “în cupă”. antebraţelor şi mâinilor este aceeaşi ca la manevrele prezentate anterior. mişcarea fiind executată în principal din articulaţia pumnului. coapsele (faţa posterioară a trunchiului). coatele sunt depărtate de trunchi. mişcări care necesită supleţe şi mobilitate mare a articulaţiilor mâinilor maseurului. degetele fiind apropiate şi uşor flectate. Loviturile se aplică din apropierea zonei pe care se execută masajul pentru ca acestea să poată fi dozate cu uşurinţă în ce priveşte intensitatea şi ritmul. intensitatea fiind reglată de forţa de execuţie şi de apropierea celor două suprafeţe de contact . dar şi pe suprafeţe mici şi sensibile (faţa în masajul cosmetic). acestea se execută cu vârful degetelor (pe zonele foarte sensibile – faţă. o altă variantă a tocatului. tocatul se execută cu partea cubitală a metacarpianului V. Pentru porţiunile mai musculoase. foarte eficientă. dozând după caz intensitatea loviturilor. mâinile maseurului pot fi apopiate şi întinse (palma deschisă). în ritm viu. Pe zonele mai musculoase. abdomen). Manevrele “în căuş“ sau ”în ventuză” . pasiv. Aerul din palme. Atunci când dorim ca loviturile să fie mai uşoare. Intensitatea aplicaţiilor depinde de distanţa de la care se execută şi de greutatea mâinilor maseurului. mai puţin sensibile. pentru a obţine efecte în profunzime. Pentru executarea tocatului în acest mod.manevre auxiliare ale tapotamentului. braţele maseurului sunt lipite de trunchi. În situaţia în care aplicarea loviturilor se face din imediata apropiere. Manevrele de plescăit . „în mănunchi de nuiele”. cu marginea cubitală a mâinii şi cea executată cu treimea inferioară a antebraţului . anume „de plescăit”. care cad uşor şi pasiv pe suprafaţa masată. când trebuie să fie executat lent. la nivelul capului şi în regiunea precordială. O variantă a acestei manevre este cea executată cu partea dorsală a mâinii.

Aceste efecte variază în funcţie de sensibilitatea zonei pe care sunt aplicate.se execută cu pulpa degetelor care sunt în poziţie uşor flectate . între acestea neexistând o delimitare din punct de vedere fiziologic. Manevrele de percutat (percuţia) . La sportivi tapotamentul este un procedeu nelipsit. fiind favorizaţi factorii lipolitici. conductibilitatea). cu marginea cubitală a acestuia.Bătătoritul . Prin excitarea nervilor somatici senzitivi scade sensibilitatea dureroasă. remarcate în special după traumatismele aparatului locomotor. palmele situate în apropierea zonei de aplicare a masajului. cu un deget sau cu două degete (index-medius). se obţine o contracţie rapidă a fibrelor musculare prin motoneuroni fazici. crescând afluxul sanguin spre regiunea masată. formele lui variate fiind adaptate nevoilor de moment ale sportivului . efectele remarcându-se asupra funcţionalităţii acestora. Pe aceeaşi cale mecanică se acţionează asupra nervilor vaso-motori. În practică sunt mult folosite atât în masajul propriu-zis cât şi în automasaj unde pot fi bine dozate. ceea ce conduce la scăderea stratului adipos. contracţiile musculare sunt parţiale. 22 . această formă de masaj mobilizează lipidele din adipocite. manevra având un vădit efect analgezic (atunci când nu are contraindicaţii). spaţiul ramas liber asigurând elasticitatea zonei.ceea ce înseamnă că efectele declanşate pe cale mecanică se continuă pe cale reflexă . atrofiei şi insuficienţei musculare. În cadrul terapiei se recomandă în combaterea atoniei. Prin excitarea fibrelor nervoase motorii propriu-zise. reglând astfel intensitatea loviturilor aplicate. Efectele tapotamentului Manevrele de tapotament sunt cele mai stimulente şi mai excitante manevre de masaj. iar mişcarea degetelor seamănă cu cea de “cântat la pian”. În cazul în care ritmul şi intensitatea sunt crescute. a tonusului muscular. Sunetul produs seamănă cu cel al “picăturilor de ploaie”. Manevrele de tapotament interesează şi ramurile periferice ale nervilor senzitivi şi motori. ritmice. într-un ritm viu . de creştere a excitabilităţii. înainte de efort. Degetele execută mişcări fine de lovire a ţesuturilor . Execuţiile cu intensitate mică. alternativ sau simultan. fără a se produce un efect mecanic. cu intensitate foarte mică. interesează un număr mare de fibre musculare producând o contracţie amplă. Pe cale mecanică. cu o mână sau cu ambele. pentru efectele sale stimulente. de ritmul şi de intensitatea cu care se aplică şi se obţin pe cale: • mecanică. cotractibilitatea. în masajul cosmetic şi în masajul capului. de asemenea fără efect mecanic. iar prin motoneuroni tonici se determină o contracţie lentă. unde poate fi executat şi pe zone strict localizate. Această formă de tapotament se aplică pe zone sensibile. Manevrele executate cu marginea cubitală a pumnului semiînchis sunt mai puţin dure. pe faţă. aplicat punctiform. exteriorizată prin cresterea tonusului.este manevra care se aplică pe suprafeţe cu masă musculară bine dezvoltată (coapse. • reflexă. în scopul menţinerii acesteia în cadrul competiţiilor de durată (în pauze). regiunea fesieră). Acest procedeu de masaj este aplicat frecvent asociat cu mijloacele de încălzire. Acceasta se execută cu pumnul semiînchis sau închis. Aceste efecte depind de ritmul şi de intensitatea cu care sunt aplicate manevrele respective. Când acestea sunt aplicate cu ritm lent şi intensitate redusă . hiperemia cutanată produsă fiind de lungă durată. stimuleză proprietăţile fiziologice ale muşchilor (excitabilitatea.

de la cele mici. Ele se realizează prin contracţii alternative ale muşchilor antagonişti ai degetelor şi mâinilor. acestea realizeaz ă deplasări mici (de câţiva milimetri) ale pielii şi ţesuturilor subiacente şi presiuni ondulatorii. grosimea ţesuturilor.vibraţii executate cu vârful degetelor. ai antebraţului şi braţului. . completâdu-se reciproc. . frecvenţa şi amplitudinea oscilaţiilor putând fi reglate după scop şi preferinţă. sensibilitatea acestora). Din această cauză ele se execută cu ajutorul aparatelor special concepute în acest scop (aparate de vibromasaj). fapt pentru care se recomandă aplicarea lor alternativ. mişcările vibratorii fiind asemănătoare cu un tremurat continuu. 23 . care se aplică pe suprafeţe mari antrenând mase musculare întinse. (particularităţile privind „priza” pentru diferite segmente ale corpului). Ambele aplicaţii instrumentale şi manuale au avantaje şi dezavantaje. Principiul de acţiune al vibraţiilor (după G. Care sunt caracteristicile masajului calmant? Care sunt caracteristicile masajului stimulativ? Vibraţiile . În cazul executării vibraţiilor manuale se folosesc diferite tehnici: . Vibraţiile executate cu aparat de vibromasaj sunt ritmice şi uniforme.vibraţii executate cu faţa palmară a mâinilor. fiind foarte obositoare şi greu de executat. . Dotte) Executate cu mâna. Mollon şi P. uşoare. În acest scop au fost create diferite tipuri de aparate de vibromasaj. cât mai multe pe unitate de timp. până la cele cu benzi.2 Descrieţi execuţia tehnică a manevrelor de „Frământat”.vibraţii executate cu podul palmei.Tapotamentul este contraindicat în contracturile musculare şi în afecţiunile în care durerea este prezentă. în spasme şi în oboseala musculară. în raport cu suprafaţa pe care se aplică (întinderea regiunii. TEMA nr.vibraţii executate cu pumnul închis. prevăzute cu dispozitive speciale pentru contactul aparatului cu suprafaţa corpului.constau în imprimarea unor mişcări oscilatorii în ţesuturi.

manevrele mai energice şi mai stimulente ale masajului. plămânii. Explicarea fiziologiei masajului este legată de acest fenomen. reflexă. de zece ori mai active decât histamina).. se produce degranularea celulelor amintite (mastocite şi bazofile) şi eliberarea de histamină care acţioneză în principal asupra vaselor mici (capilare). Cathecolaminele. activat şi de contribuţia proteazelor tisulare (kalicreine).Efectele vibraţiilor . prin sistemul eferent simpatic. Efectele cele mai importante ale masajului Efectul cel mai important al masajului. activează acetilcolina (mediator chimic al fibrelor parasimpatice terminale şi simpatico-parasimpatice ganglionare). executate cu ritm viu şi intensitate crescută împiedică depozitarea adipocitelor. dar. Aceste efecte se referă la circulaţia arterială. reprezentaţi de mastocite şi bazofile (forma circulantă a mastocitului). procedeele de masaj amintite. prin acţiune metabolică indirectă creşte glicoliza. considerate porţi de intrare ale organismului au “păzitori specializaţi”. Manevrele de masaj executate într-un ritm viu. prostagladinele din grupa E. manevrele uşoare şi prelungite au efect calmant. reduc sensibilitatea cutanată. Combinarea lor cu manevre de netezire şi fricţiune sporesc aceste efecte. Diverse structuri anatomice ca: pielea. care în prima fază determină o vasodilataţie periferică. Pe cale reflexă. Prin fricţiune. liniştitor. Pe cale reflexă. pentru decontracturare musculară şi relaxare phihică.cu efect vasodilatator local. activează circulaţia locală profundă şi se exteriorizează prin hiperemie. Influenţele masajului se resimt şi asupra conţinutului sanguin. eliberatoare de cathecolamine. frământat şi tapotament. al procedeelor principale descrise. manevrele de vibraţie mai puternice. În terapie se recomandă în afecţiunile congestive şi dureroase ale organelor interne (masajul reflex) şi în tratarea leziunilor aparatului locomotor. Vibraţiile produse instrumental. producând o senzaţie plăcută. fapt explicat prin stimularea reflexă a organelor hematopoetice şi prin mobilizarea sângelui din organele de depozit. Hiperemia tegumentară este rezultată prin intervenţia mai multor substanţe ca: serotonina (care produce vasodilataţie la nivelul muşchilor scheletici şi un important venospasm).sunt induse pe două căi: mecanică. facilitează mobilizarea lor din ţesutul subcutanat. urmată de acid lactic . datorită predominenţei receptorilor de tip beta (vasodilatator) ce intră în componeţa peretelui vascular (la nivelul arteriolelor ciculaţiei generale efectul este vasoconstrictor). mucoasele. hiperemia tegumentară. Pe cale mecanică. acestea persistă în timp şi se transmit la distanţă. etc.După o şedinţă de masaj general se remarcă o uşoară creştere a hemoglobinei. este asupra circulaţiei sanguine. kininele plasmatice (produc cel mai important efect vasodilatator. a numărului de hematii şi leucocite. mai ales adrenalina. de relaxare şi încălzire. fapt pentru care se recomandă în tratarea obezităţii şi a celulitei. producând vasodilataţia acestora. prin implicarea sistemului nervos în “reglajele” vasculare periferice. acţioneză asupra venelor din muşchiul striat în sens vasodilatator. urmată de reacţii compensatorii adenosimpatice. etc. intestinul. 24 .

cernutul face parte din masajul liniştitor. 2. Dotte) 25 . aparent “ banal”. cu degetele uşor flectate şi deplasarea acestora dintr-o parte în alta. Alături de netezire şi fricţiune. Execuţia constă în prinderea masei musculare între feţele palmare ale mâinilor. alternând astfel solicitarea cu relaxarea musculaturii. de jos în sus. altele au o tehnică de execuţie proprie. Rularea muşchilor se execută între cele două planuri dure reprezentate de mâinile maseurului şi segmentul osos profund. PROCEDEELE SECUNDARE DE MASAJ Manevrele secundare (auxiliare sau ajutătoare) de masaj se numesc astfel întrucât sunt folosite în scopul completării efectelor procedeelor principale. relaxare ce este îmbunătăţită prin această manevră. prin presiuni alternative ale mâinilor. cu degetele întinse şi se deplasează ritmic. Mollon şi P. se bazează pe o bună relaxare musculară şi nervoasă din partea subiectului. generează reacţii foarte complexe. mişcare asemănătoare cernutului cu o sită. penrtu ameliorarea stării de sănate a organismului. • scuturările. Principiul de acţiune al rulatului (după G. alternativ. efectele fiziologice prezentate contribuind la înţelegerea lui ca un veritabil mijloc de acţionare în diverse împrejurări. fiind folosite printre ele. combinat cu acestea. • rulatul. Rulatul se execută de asemenea în principal pe membre. Alte efecte ale rulatului sunt de creştere a supleţei ţesuturilor şi decontracturare musculară. Cernutul este un procedeu folosit frecvent mai ales la sportivi. • tracţiunile şi tensiunile. Cele mai cunoscute şi mai des folosite sunt: • cernutul. mai stimulent decât precedentul. mâinile maseurului prinzând segmentul respectiv între feţele palmare. relaxant. tapotament). Se aplică pe segmentele membrelor superioare şi inferioare. Ritmul de execuţie poate fi mediu sau mai viu. Efectul acestui procedeu. mâinile deplasându-se din aproape în aproape de-a lungul segmentului respectiv. după aplicarea manevrelor puternice (frământat.2.În concluzie. masajul. pe cele două planuri paralele. • presiunile. Unele manevre din această categorie derivă din procedeele principale.

manevră denumită “în garou”. 26 . aplicarea făcându-se peste echipament. Acest mod de aplicare este caracteristic zonei spatelui. după leziuni musculo. se regăsesc şi în masajul modern. cu baza în apropierea coloanei vertebrale. manevră denumită în acest caz "presopunctură". completând în special efectele procedeelor de fricţiune şi frământat. Aceste manevre de presiune mai puternice. de la extremitatea distală către cea proximală. se aşează mână peste mână şi se lasă greutatea corpului prin înclinare înainte. fără a exagera apăsarea. mai ales atunci când sunt asociate cu vibraţiile (presiuni vibrate). denumite în acest caz presiuni simple. Ele nu se aplică copiilor şi bătrânilor la care se pot provoca leziuni (la bătrâni se pot produce fisuri sau fracturi datorită osteoporozei). din aproape în aproape. Această manevră necesită o colaborare între acţiunile subiectului şi ale maseurului. La nivelul membrelor superioare şi inferioare presiunile se pot aplica asemănător ca şi pe spate (unele) sau cu mâinile “în brăţară “la un anumit nivel. pe direcţia spaţiilor intercostale. pe cele două hemitorace. se execută presiuni repetate. mişcare ce se repetă în acelaşi fel pe toată zona. manevra trebuie executată în ritmul funcţiei respiratorii (16-18 respiraţii pe minut). prin rularea uneia de la cubital la radial. Presiunile . chiar localizate pe un punct. prin intermediul mâinilor. De asemenea în cadrul complexului de refacere a organismului după efort. sau prin rulare de la ”rădăcina mâinii” spre vârful degetelor (mişcare aemănătoare cu cea a tamponului pentru cerneală). denumite presiuni vibrate. cu palma deschisă sau pe porţiuni mai mici. În terapie este folosit pentru recuperarea după accidente. este cu mâinile aşezate transversal pe suprafaţa de masat. asociate cu mişcări respiratorii astfel: se aşează mâinile cu degetele răsfirate. aplicate de o parte şi de alta a coloanei vertebrale şi execută apăsări (una sau mai multe) în acelaşi loc. procedeu folosit cu foarte mult timp în urmă. cât şi după acestea. Ele pot fi aplicate ca procedee independente. eventual ajutat de maseur prin ridicarea pasivă a părţilor laterale ale toracelui. sub formă de automasaj în pauzele din cadrul competiţiei sau antrenamentului. pe segmentul pe care se acţionează. sau mutându-se din aproape în aproape. presiunile îşi modifică tehnica după întinderea şi sensibilitatea regiunii respective.articulare. asociate cu mişcări respiratorii şi cu vibraţiile. Ele pot fi aplicate pe suprafeţe mari ale corpului. Subiectul execută un inspir forţat. după competiţii. iar în momentul de final al expirului. Mâinile maseurului au o priză cu palmele deschise. cealaltă preluând mişcarea de la radial la cubital. aceste manevre sunt incluse în şedinţa de masaj. În cazul în care vrem să mărim forţa de apăsare. maseurul execută câteva presiuni în scopul creşterii volumului de aer expirat. se aplică numai tinerilor sănătoşi şi robuşti. Accelerarea ritmului respirator (nerespectarea acestei condiţii) poate produce hiperventilaţie pulmonară urmată de alcaloză metabolică şi hipotensiune arterială. Mâinile maseurului pot eexecuta presiuni statice prin aşezarea lor în direcţie longitudinală. existente şi în formele de practicare ale masajului empiric. Presiunile mai pot fi aplicate la nivelul spatelui. transversal. O altă formă de executare a presiunilor. Presiunile au efect de relaxare.În activitatea sportivă rulatul este frecvent folosit după eforturi intense. Aplicate ca procedee independete.

Tracţiunile se aplică în mod deosebit la articulaţiile degetelor. Tracţiunile şi tensiunile . Tracţiunile la nivelul coloanei vertebrale cervicale se realizează prin poziţionarea capului în axul gâtului. cealaltă mână se aplică asupra articulaţiei respective. În urma aplicării presiunii senzaţia determinată dispare treptat. după care apare hiperemia locală. Local. Efectele pozitive sunt obţinute prin întreruperea arcurilor reflexe la nivelul dermatoamelor sau miotoamelor în sens viscero-musculo-cutanat. Priza se aplică în funcţie de segmentul respectiv. manevră ce necesită din partea maseurului calităţi fizice deosebite. acţiunea interesând un nerv (rădăcina sau un punct situat pe traiectul său). În această categorie se includ şi elongaţiile terapeutice efectuate la nivelul coloanei vertebrale. efectele acestuia transmiţându-se pe cale reflexă la organele şi ţesuturile din profunzime. Intensitatea presiunii poate fi mai mare sau mai mică. pe inserţia unui tendon sau muşchi. cu avantajul că poate fi aplicat oriunde şi de către oricine. descris de Head. Se execută tragerea în sus. subiectul fiind în poziţie şezând sau stând. Acest tip de presiune profundă. realizat în principal la nivelul ţesutului conjunctiv. se realizează tracţiunea. se aplică în special asupra articulaţiilor şi ţesuturilor periarticulare. procedee tehnice dintre cele mai vechi incluse în tehnica masajului. mâinile se aplică pe tâmple sau pe frunte şi ceafă. tonusul muscular scade obţinându-se relaxarea musculară. Scopul acestei manevre este de realizare a întinderii şi alungirii elementelor articulare şi periarticulare în limitele fiziologice. o degajare sub presiune a elementelor intraarticulare şi obţinerea unui spaţiu între acestea. Aplicarea acestor presiuni localizate poate constitui un mijloc cu efecte imediate. diminuarea oboselii sau înlăturarea ei. apoi se trage în sus. pentru care se folosesc diverse aparate de tracţiune. La nivelul trunchiului priza pentru tracţiuni este de apucare peste braţe. în cadrul şedinţelor de masaj segmentar. de Hensen şi Schilak. Local se instalează o uşoară ischemie trecătoare (datorită scăderii afluxului sanguin în zona masată). În activitatea sportivă se poate folosi în cazul afecţiunilor ţesuturilor perimusculare şi periarticulare de tipul enteziopatiilor. localizată. cât şi sensul de aplicare al mişcărilor circulare (concentric sau excentric) în funcţie de scopul urmărit. fasciculitelor. 27 . inervate de acelaşi nerv rahidian. o scădere evidentă a sensibilităţii (uneori până la anestezie). • cu mâna – cuprinzând extremitatea distală a segmentului. sau poate constitui un tratament de lungă durată. de asemenea durata poate fi diferită. tracţiunea subiectului în sens vertical.cu două-trei degete pentru tracţiunile aplicate articulaţiilor degetelor. astfel: • priza mică . care are ca principiu masarea zonelor de inervaţie metamerică (dermatoamele). de asemenea şi celorlalte articulaţii ale corpului.Acest procedeu mai este denumit impropiu şi “acupunctură fără ace”. stă la baza tehnicii masajului reflex. Aceste manevre în terapie au la bază masajul executat pe zonele amintite. practicate ocazional. sau punctele şi meridianele din acupunctura tradiţională chineză. după câteva minute. frecvent folosit în situaţii diverse. Presopunctura se execută pe anumite puncte sau zone bine determinate având repere anatomice precise. periarticular sau pe traseul unei vene. tendinitelor.

leziunilor musculare. Acestea. La nivelul degetelor. maseurul folosind priza mică cu policele şi indexul. Ele se pot aplica în scop profilactic şi igienic pentru menţinerea mobilităţii articulare. în cazul afectării discurilor intervertebrale. maseurul îi poate aplica scuturatul întregului corp. Ritmul viu provoacă efecte stimulente. Realizarea acestor manevre se face cu prudenţă. cealaltă execută mişcarea. în sindroame clinice algice. ligamentelor. una susţine segmentul. mai ales în situaţiile cu prezenţa durerii. cu trunchiul în uşoară extensie. deget mic) ale segmentului subiectului (sau marginilor laterale ale mâinilor şi picioarelor) imprimă mişcări ritmice. constau în mişcări oscilatorii executate ritmic. de origine mecanică. unul câte unul. La nivelul articulaţiilor mari ale corpului priza este cu ambele mâini. manevre înrudite cu tensiunile şi tracţiunile. în sus şi în jos sau stânga-dreapta. adresate membrelor superioare şi inferioare sau segmentelor acestora. cealaltă mână fixând pumnul sau glezna respectivă pentru scuturatul degetelor. 28 . Se mai poate folosi priza medie. la mâini şi picioare. atât cea manuală cât şi cea mecanică. sau se pot scutura degetele pe rând. Efectele acestor manevre executate separat sau asociate. aplicată degetelor extreme (police-haluce. Aceste manevre solicită pe cel care le execută la un efort fizic deosebit. acute sau cronice. unde se aplică în mod special. active. Rolul lor deosebit este în terapie. Pentru realizarea manevrelor de scuturat a membrelor superioare şi inferioare în întregime. Executarea acestor manevre se face cu blândeţe. iar cele executate lent determină efecte de relaxare. cât şi în radiculitele de origine vertebrală. la sfârşitul şedinţei de masaj. Manevrele nu trebuie să depăşească pragul durerii sau pot să treacă foarte puţin peste acesta. cunoscând foarte bine tehnica de execuţie. aplicată cu mâna “în căuş” pe toate degetele mâinii sau piciorului subiectului.Elongaţiile se aplică în special la nivelul coloanei vertebrale cervicale şi lombare. prin scuturatul spaţiilor interosoase. se realizează cu aceeaşi priză mică amintită anterior. pentru redobândirea mobilităţii articulare afectate în urma imobilizării consecutive unor traumatisme sau altor afecţiuni cu impotenţă funcţională sau imobilizare prelungită. la nivelul extremităţilor membrelor. locale şi generale. Tensiunile sunt manevre pasive care se execută conform biomecanicii fiecărei articulaţii. iar acolo unde subiectul poate fi ridicat în braţe sau pe umeri. în planurile şi axele normale ale mişcărilor. sunt în funcţie de ritmul cu care se execută. cu prudenţă pentru a nu produce contractură musculară. au rolul de a înlocui manevrele de masaj care nu se pot aplica (frământatul). Scopul acestor manevre este de creare a senzaţiei de facilitare funcţională secundară întinderilor structurilor anatomice articulare şi periarticulare şi variaţiilor tonusului muscular. Scuturările . Aceste mişcări se pot asocia cu tracţiunile executate în axul lung al membrelor şi cu tensiunile. Priza realizată între police şi index ale mâinilor maseurului. mâna maseurului apucă degetele mâinilor subiectului (simultan sau alternativ) sau picioarele subiectului la nivelul călcâielor (simultan sau alternativ) şi execută mişcări oscilatorii de sus în jos (şi invers) şi laterale stânga-dreapta.

folosite de către maseur. acţionând asupra pielii care reacţionează la excitanţii diferiţi şi participă la procesele de adaptare. prin temperatura mediului (apă sau aer) situându-se în jurul temperaturii de 0 °C (crioterapie . Senzaţia de confort termic a organismului uman se realizează la temperaturi cutanate de 34-35 °C şi la o temperatură centrală de 37 °. la acelaşi excitant aplicat. 29 .masajul reflex. ALTE MANEVRE DE MASAJ În afară de manevrele fundamentale şi secundare de masaj manual.hidromasajul. vitezei de circulaţie sanguină. cea mai importantă în primul minut al aplicării. constituie zona de indiferenţă a acesteia pentru organism.factorul mecanic. Influenţele exercitate asupra sistemului de termoreglare al organismului se clasifică în funcţie de temperaturile mediilor utilizate.zona care solicită intens termogeneza. menţinerea homeostaziei centrale a corpului. . hidrogenul sulfurat. Reacţia vasculară de răspuns se realizează prin excitarea elementelor contractile ale vaselor. la nivelul centrilor nervoşi superiori şi în scoarţa cerebrală. asupra presiunii capilare. . foarte variate au la bază apa la diferite temperaturi şi sub diferite stări de agregare (solidă. lichidă. prin intermediul termoreceptorilor. există alte procedee care cuprind: . urmând ca în minutele următoare să se realizeze o uşoară scădere a temperaturii cutanate. . gazoasă). extracte de seminţe. producîndu-se arcul reflex. datorită aportului crescut de căldură aplicat prin procedură (provoacă hiperemie).masajul cu gheaţă.2.factorul termic. parafina.masajul cu jet de aer cald. . . această formă asociată numindu. . . Factorul termic. . Hidroterapia acţionează asupra organismului prin: . produce creşterea temperaturii cutanate.zona care determină solicitări mari ale termolizei. cel mai important. plante medicinale.se hidrotermoterapie.solicitare minimă a termoreglării.sauna. Excitantul termic cald. Efectele factorului termic se produc asupra temperaturii tegumentelor.terapie prin frig). volumului vaselor. astfel: . lumina. în scop profilactic sau terapeutic. identică sau foarte apropiată de temperatura cutanată de confort.zona de indiferenţă . . realizează legătura între mediul extern şi cel intern al organismului. substanţe chimice.3. Sfera hidroterapiei se lărgeşte prin aplicarea unor proceduri termice cum sunt: aerul cald. Hidromasajul reprezintă asocierea manevrelor de masaj cu proceduri de hidroterapie. Procedeele.factorul chimic. În afară de apa simplă se practică şi proceduri care folosesc alte ingrediente ca: bioxidul de carbon.masajul cu bule gazoase în apă. nămolul. Temperatura apei la 34-35 °C.

printr-o duză cilindrică o proiectează asupra zonei interesate. de la o înălţime de 60cm. Subiectul se află în decubit. Efectele mecanice ale manevrelor de masaj sunt amplificate de cele ale agentului termic. Temperatura ţesuturilor creşte rapid cu cât ţesutul este superficial şi stratul de ţesut adipos mai subţire. influenţează respiraţia. care absoarbe apa din vană printr-un furtun cu sorb şi apoi. stratul subcutanat constituind pentru muşchi un veritabil izolant termic. La nivelul muşchilor menţinerea temperaturii ridicate este de durată mai mare. temperatura cutanată se restabileşte destul de repede. provoacă un tonus crescut al simpaticului. În următoarele două minute temperatura scade. Acestea pot fi: presiunea duşurilor. bioxid de carbon). torace. Vasodilataţia puternică obţinută în acest fel favorizează pocesele de resorbţie. bulelor gazoase (aer. Jetul cilindric de apă este proiectat la un unghi de 35 ° faţă de suprafaţa corpului.După îndepărtarea excitantului termic cald. plantele cu efect iritant (muştar. după circa 20-30 minute. relaxarea musculară şi scade pragul de sensibilitate dureroasă. a sechelelor posttraumatice şi în masajul sportiv. Manevra se 30 .. Duşul subacval constă în aplicarea unui duş cilindric asupra corpului sau a unor segmente ale acestuia. Temperatura apei este de 38 °C. Acţiunile mecanice legate de hidroterapie sunt: . abdomen.acţiunea de împingere în sus a corpului cufundat în apă (potrivit legii lui Arhimede). printr-o serie de manevre obţinute artificial amplifică reacţiile vasculare. masajul fiind de obicei parţial (spate. însă mult mai lent. cele mai evidente creşteri înregistrându-se în primele două minute. Excitantul rece produce scăderea rapidă a temperaturii cutanate în primul minut al aplicării. La nivelul articulaţiilor apa poate fi proiectată perpendicular pe acestea. Excitantul chimic se obţine prin diferite substanţe introduse în apă. Agenţii termici stimulează eliberarea în tegumente a histaminei şi acetilcolinei. După îndepărtarea excitantului rece. curgerea continuă a apei în baie. membre). temperatura pielii revine. de la o distanţă de 30cm (duza este situată sub apă). circulaţia şi metabolismul. gălbenele) prin uleiurile pe care le conţin.acţiunea factorilor mecanici asociaţi procedurilor. după care se stabileşte la un anumit nivel. Pacientul se află într-o baie cu apă. ocupă locul următor ca importanţă. Procedura este recomandată în tratarea artrozelor. după cel termic. iar durata procedurii este de 5-10 minute. Duş-masajul constă în executarea masajului manual asupra unui segment (regiune sau pe tot corpul) sub jetul unor duşuri calde cu acţiune verticală. pe o banchetă de masaj.acţiunea presiunii hidrostatice asupra toracelui. . în cadrul hidroterapiei. plantele cu efect astringent (coaja de stejar). Presiunea duşului se realizează cu ajutorul unui compresor electric. Decocturile de plante medicinale (muşeţel. la temperatura de 37-38 °C. brad. Excitantul mecanic. abdomenului şi asupra corpului în totalitate. deasupra căreia cade apa în ploaie prin 4-6 duşuri rozetă. . În funcţie de sensibilitatea acesteia se reglează presiunea apei (presiunea este de 1-6 atmosfere). facilitează executarea mişcărilor. iar agenţii termici reci. cea mai importantă scădere înregistrându-se în primele două minute. iar presiunea duşului proiectează apa pe zona interesată. hrean) acţionează asupra diferitor sisteme şi organe îmbunătăţindu-le funcţionalitatea. în funcţie de natura excitantului: agentul termic cald provoacă o stare de parasimpaticotonie cu eliberare de acetilcolină.

mănuşi şi cizme de cauciuc pentru cel care aplică procedura). a proceselor aderenţiale. .tendinoase.diminuarea extensibilităţii colagenului şi prevenirea formării edemului.desfăşoară în sens centripet. Procedura are la bază combinarea masajului (netezirii) cu crioterapia. Printr-un tub de cauciuc legat la o butelie de oxigen. Această procedură constă în folosirea aerului comprimat sau a oxigenului. în artroze. priza cu împământare. cu factorul termic are efecte asupra circulaţiei.realizează o hiperemie profundă. Efectele duşului subacval sunt: . mai ales în zonele musculoase şi cu ţesut adipos în exces (lombe. Masajul local cu gheaţă . Efectele se resimt la nivelul sistemului nervos (relaxare) şi sistemului cardiovascular.stimulează activitatea motorie a viscerelor din cavitatea abdominală. . prin provocarea vasodilataţiei capilare şi arteriale. 5 minute.vasoconstricţie locală cu scăderea consumului de oxigen şi reducerea metabolismului. Durata este de cca. redarea supleţei cicatricelor. care se proiectează pe zona de tratat. Băile cu bule gazoase .reduce aderenţele. a redorilor articulare. pe care îl reduce.miorelaxare. în constipaţiile atone. . iar temperatura apei 34-35 °C. cu masajul superficial realizat de bulele gazoase. Execuţia se realizează prin aplicarea cubului de gheaţă prin netezire pe zona de tratat. Procedura nu se aplică pe zona organelor genitale. în care se degajă oxigen dintr-un generator situat pe fundul acesteia. iar durata procedurii este de 5-15 minute. în celulită şi obezitate. cu un aparat generator tip Föhn. 31 .realizarea unui masaj profund. Durata procedurii poate fi de 10-15 minute. fese. cu efectul termic al apei şi presiunea hidrostatică. în contracturile musculare antalgice. retracţiilor musculo. a tulburărilor neurovegetative şi în masajul sportiv. . . La nivelul aplicării se produc următoarele efecte: . .diminuarea conducerii nervoase şi scăderea durerii. În terapie se indică în tratarea edemelor. timp de 3-7 minute şi se repetă la interval de două ore.relaxarea musculaturii prin aportul factorului termic şi al presiunii hidrostatice. Asocierea factorului mecanic al jetului de aer. favorizând hiperemia şi tonusul muscular. bulele se degajă în apă cu o presiune de 1-2 atmosfere. articulaţiile coxofemurale). . Duşul cu aer cald constă în producerea unui jet de aer cald. Se execută în cadă. Se recomandă pentru tratarea stărilor nevrotice. . La nivelul abdomenului duşul acţionează în sensul acelor de ceasornic cu presiunea apei mică (1 atmosferă). Dezavantajele acestei proceduri sunt cele legate de măsurile de protecţie deosebită în privinţa instalaţiei (impune o stare perfectă de funcţionare a compresorului. echipament de protecţie .favorizează procesele de resorbţie. Avantajul procedurii constă în faptul că nu necesită efort fizic din partea celui care execută manevrele. .stare de confort fizic şi psihic pentru pacient.

Metoda prezintă dezavantajul că este dureroasă pe parcursul aplicării presiunii. se bazează pe influenţa reflexă. vezica biliară. tegumentare sau periostale. • flancul drept abdominal pentru colonul ascendent. Masajul pe zone reflexogene Head se bazează pe faptul că un anumit segment medular inervează prin fibre nervoase vegetative o arie viscerală şi prin fibre nervoase somatice un dermatom (o suprafaţă delimitată a tegumentelor). Pentru masajul (reflex) diverselor organe abdominale. prin aplicarea manevrei pe zona de proiecţie periostală învecinată zonei afectată. entorse. muşchi). • hipogastrul pentru vezica urinară. sau pe zone tegumentare situate la distanţă. Masajul reflex . prin aplicarea pe zone de proiecţie dureroase. leziuni musculare fibrilare). zonele reflexogene sunt: • epigastru pentru stomac. apoi netezirile se aplică în special pe zona în care este localizată afecţiunea 32 . acestea constând în combaterea fenomenelor congestive. în cazul afecţiunilor organelor din cavitatea abdominală. impulsurile plecate de la acest nivel sunt proiectate de centrii superiori talamici pe zone somatice de la tegumente (MacKenzie şi Head). Acţiunea manevrelor de masaj cuprinse în această categorie. imediat după producerea acestora. Alegerea punctelor de presiune se face în funcţie de sensibilitatea la apăsare.Datorită acestor efecte se aplică în afecţiunile traumatice ale aparatului locomotor (contuzii. de la distanţă a acestora. • hipocondrul drept pentru ficat. manevră ce se poate repeta de 2-3 ori. • zona ombilicală pentru intestinul subţire. însoţită de fricţiuni circulare se execută 2-3 minute pe fiecare punct. Această presiune. • masajul pe zone reflexogene Head.autorii germani Wolger şi Krauss descriu următoarea tehnică: executarea unor presiuni puternice cu policele sau cu mediusul în punctele situate pe periost acolo unde ţesutul moale este superficial. Masajul periostal . Masajul reflex al acestor zone se efectuează din decubit dorsal. Se recomandă în recuperarea sechelelor posttraumatice ale aparatului locomotor (ligamente. • fosa iliacă stângă pentru colonul sigmoid. pe direcţia viscerului subiacent. mutându-se apoi pe alt punct dureros la palpare. cu genunchii în flexie şi uşor depărtaţi şi constă în neteziri ale regiunii abdominale în întregime. Aplicaţiile privesc atât terapia afecţiunilor aparatului locomotor cât şi celor viscerale. Astfel se explică senzaţiile de hiperestezie sau durere proiectate pe tegumentele abdomenului. În cazul unui viscer afectat. • hipocondrul stâng pentru splină. În această grupă sunt incluse: • masajul periostal. • presopunctura. Efectele se remarcă după 3-4 şedinţe. a contracturii musculare şi a durerii. • flancul stâng abdominal pentru colonul descendent.

până se atinge pragul de reacţie. răspunsul. se începe întotdeauna în regiunea sacrată (construcţia de bază). În cazul în care ţesutul interesat se găseşte în regiunea construcţiei de bază. efectele iradiind în zonele învecinate şi chiar la depărtare (ex. tulburările de mobilitate gastrică. pe cale reflexă determină reacţii în organele situate la depărtare de locul masat. • colon descendent. Masajul zonelor reflexe iniţiat de Dicke are la bază excitaţiile produse în piele prin masaj. Înainte de a se efectua masajul se face urmează a fi tratată. D7-D9. care la rândul lor. Masajul zonelor reflexe duce la ameliorări importante şi chiar la vindecare. zonele de umflătură şi ţesuturilor. un control minuţios al zonei ce în evidenţă zonele cu contractură şanţurile. • stomac. Dicke intercaleză în acest masaj al spatelui şi câteva manevre “echilibratoare”. Aceste manevre aplicate pe diferite zone ale abdomenului normalizează funcţiile motorii şi secretorii ale aparatului digestiv. • organe sexuale. hipotonicitatea. se masează în sus şi în jos faţă de aceasta. transmiterea informaţiilor spre analizatorii centrali făcându-se prin intermediul sinapselor. pe partea anterioară a toracelui. absorbţia şi pe cele de evacuare ale căilor biliare şi intestinale. prin palpare.(disfuncţia). • duoden. L1-L2.uretră. Ţesutul conjunctiv al pielii constituie punctul de plecare. Astfel se pun mărită. Indicaţia este pentru dischineziile biliare. D10-L1. D5-D9. 33 . Câteva exemple de zone reflexe ale ţesutului conjunctiv pentru diferite organe: • pleură . D9-D1. • pancreas. D1-D2. relaxare şi o reacţie generală bună. aspectul şi consistenţa suprafeţele interesate cu pulpa Masajul de acest tip. • rinichi .plămâni. D3-D10. D9-D10. D9-D2. • inimă. Teritoriile ţesutului conjunctiv ale dermei nu sunt strict delimitate. La acest prag se ajunge repetând de trei ori masajul regiunii şi de două ori pe cel al construcţiei de bază. zona inimii şi zona stomacului ajung până la D9-D10 deşi au zona de maxim efect situată la D1-D2 pentru inimă şi D5 pentru stomac). Palparea se execută cuprinzând policelui şi indexului. D6-D10. D9-D12. Masând ţesutul conjunctiv se obţine un efect reflex în teritoriul şi organele care corespund părţii din derma masată. se masează numai zona afectată. • ficat. • apendice şi colon ascendent. După procedura de bază care determină o ameliorare. iniţiat de Dicke. constipaţiile atone şi ptoze ale viscerelor.

5 l) peste pietrele încinse.Zonele reflexogene ale suprafeţei corpului Sauna . Spaţiul destinat saunei este o încăpere ai cărei pereţi sunt placaţi în interior cu lemn de pin care are calitate izotermă şi de absorbţie a umidităţii. Procedură de origine finlandeză. împiedicând formarea condensului. Iniţial. În continuare se recomandă automasajul prin 34 . Această operaţiune se poate repeta la interval de 2 minute. constă în folosirea aerului uscat la temperaturi foarte ridicate. pe parcurs aplicându-se un şoc termic prin turnarea apei (0. organismul este supus aerului fierbinte. Căldura este obţinută de la o sursă electrică prevăzută şi cu generator de ozon. de la 40 °-100 °C. în absenţa (relativă) a umidităţii.

folosirea unor nuiele elastice (biciuiri) sau executat cu o mănuşă aspră. Contraindicaţiile msajului sunt grupate în: • totale şi definitive. • osteitelor şi osteomielitelor. se remarcă importanţa masajului ca mijloc de influenţare a sănătăţii organismului. aplicat de către o persoană calificată sau sub formă de automasaj. masajul este contraindicat în unele situaţii. sunt de asemenea exceptate de la aplicarea oricăror manevre de masaj. acest mijloc al kinetoterapiei îşi găseşte mereu utilitatea în viaţa omului. Lezarea accidentală a acestora prin executarea manevrelor de masaj pot degenera în neoplasme cutanate cu evoluţie rapidă. Folosit în scop igienic (profilactic). chimici sau infecţioşi impun contraindicarea temporară a masajului. • temporare. independent sau asociat cu alte mijloace. obezitate. Contraindicaţiile totale şi definitive se referă la prezenţa tumorilor maligne. În aceste situaţii masajul poate fi indicat pe zonele sănătoase ale corpului în perioada acută a afecţiunilor enumerate. CONTRAINDICAŢIILE MASAJULUI Din prezentarea efectelor fiecărui procedeu de masaj. tuberculoză şi stările infecţioase acute. Masajul se aplică numai când pielea este perfect sănătoasă. În terapie se indică în afecţiuni reumatismale. Aceleaşi contraindicaţii le au şi unele afecţiunile psihice. Contraindicaţiile parţiale se referă la aplicarea masajului pe anumite regiuni ale corpului şi la folosirea anumitor manevre (alegerea manevrelor în funcţie de scop sau de un anumit diagnostic). Afecţiunile pielii datorate factorilor fizici. 3. Masajul general are contraindicaţii temporare în: 35 . a celor asociate cu hidro şi termoterapia. • artritelor. fapt de care trebuie să se ţină cont de către cei care îl practică. temperaturii suportabile şi duratei transpiraţiei. Pe lângă multiplele indicaţii pe care le are. masajul constituie un mijloc important în recuperare. • varicelor inflamate şi voluminoase. Contraindicaţiile temporare (locale sau generale) privesc fazele acute ale îmbolnăvirilor sau anumite intervale de timp de la debutul acestora. După aceasta urmează aplicarea duşului rece sau imersia în apă cu gheaţă. Alte zone ale corpului pigmentate constituţional cum sunt areolele mamare. De asemenea. iar după remiterea acestei faze. Contraindicaţiile saunei sunt în afecţiunile cardiace. legat de activitatea sportivă sau în terapie. indiferent de localizarea şi stadiul lor de dezvoltare. în tratamentul acneei. sechele posttraumatice. a celor clasice principale şi secundare. petele pigmentare congenitale sau dobândite (nevi pigmentari) trebuie evitate în aplicarea masajului pentru a nu fi lezionate. În practica sportivă este recomandată atât în scop igienic cât şi terapeutic pentru efectele sedative şi decongenstionante. Folosirea saunei necesită respectarea indicaţiilor privind dozarea frecvenţei acestora. Contraindicaţiile temporare şi locale ale masajului sunt în cazul: • rupturilor şi hematoamelor musculare. • parţiale.

să realizeze îmbinarea acestora pentru a obţine efectele cele mai potrivite scopului propus. Această 36 . • afecţiuni acute ale aparatului respirator (pneumonii. agnor instabil.• afecţiuni neuro-psihice (meningo-encefalite. pancreatite acute. fără efort inutil. În practica masajului mai există situaţii în care acesta este contraindicat din alte motive decât cele prezentate. prin poziţia de lucru. Sauna-descrieţi instalaţia şi efectele care se produc prin acest procedeu 4. • infecţii generalizate (septicemii). pneumotorax). purpurele.C. se recomandă alegerea unor poziţii cât mai comode. uşoare. miocardite. Astfel. trebuie să asigure o abordare corectă a zonei de masat. penetraţii. pleurezii. mai ales în privinţa aplicării în scop terapeutic şi în legătură cu practica sportivă. ciroze hepatice decompensate vascular sau parenchimatos). prin calităţile sale de bun specialist să poată obţine efectele specifice fiecărei manevre. pentru pregătirea organismului. endocardite. hematurii macroscopice). TEMA nr. pentru a putea efectua cu cea mai mare eficienţă precedeele.).3 Prezentaţi clasificarea masajului în funcţie de scop. tulburări severe de ritm şi de conducere. pe parcursul şedinţei de masaj trebuie să aibă o poziţie comodă care să îi asigure relaxarea musculară şi o stare de confort psihic. pielonefrite acute. executate cu supleţe. insuficienţă cardiacă decompensată). etc. legate de specificul sau stadiul unor boli.B. ritm şi intensitate. accidente vasculare cerebrale acute. T. atât pentru subiect cât şi pentru maseur. hipertensiune arterială. hepatite virale acute. • afecţiuni ale aparatului digestiv (perforaţii. urmând apoi o descreştere treptată pentru ca în final acestea să aibă un caracter liniştitor. pulmonar activ. fără variaţii de sens. REGULI METODICE PENTRU PRACTICAREA MASAJULUI Pentru practicarea corectă a masajului din punct de vedere tehnic. Dintre acestea amintim hipersensibilizarea (gâdilarea) şi încordarea reflexă neuromusculară declanşate unor subiecţi la atingerea cu mâinile maseurului. manevrele de la începutul şedinţei de masaj vor fi simple. etc. • afecţiuni uro-genitale (glomerulo-nefrite acute. Indicaţiile şi contra indicaţiile masajului. insuficienţe renale acute şi cronice decompensate. Maseurul. Indicaţiile şi contraindicaţiile masajului sunt de competenţa medicului specialist. Subiectul (pacientul). colicistite acute. hemofilie. • boli de sânge (leucemii acute. În aceste cazuri se indică automasajul. • afecţiuni ale aparatului cardio-vascular (infarct miocardic acut. hemoragii digestive. Pe parcursul şedinţei solicitarea creşte ca ritm şi intensitate. inflamaţii acute ale uterului şi anexelor.). anevrisme de aortă. Un bun maseur trebuie să adapteze procedeele de masaj fiecărei părţi a corpului în funcţie de caracteristicile anatomice.

Efectele masajului unei şedinţe se resimt imediat dar nu au o durată mare (câteva ore). excitant. mâinile se aşează sub ceafă sau pe creştet. segmentele membrelor. peretele toracic şi abdominal. ritmul de execuţie al manevrelor depind de sensibilitatea subiectului şi de scopul urmărit. Poziţia celui care masează este în stând sau aşezat pe un scaun cu înălţime potrivită. Această regiune întinsă. unui tendon sau unei articulaţii. ritm şi intensitate. În masajul terapeutic. Durata şedinţei este în funcţie de necesitate dar şi de preferinţe. Masajul local se adresează unei porţiuni de piele. iar în unele situaţii se recomandă şi automasajul. Masajul regiunilor trunchiului constă în prelucrarea celor trei regiuni distincte: spatele. • Masajul peretelui toracic . Pentru masajul zonelor laterale se răsuceşte puţin trunchiul spre partea 37 . O deosebire esenţială este la acest nivel al trunchiului între bărbaţi la care se remarcă muşchii pectorali bine dezvoltaţi şi femei la care predomină relieful glandelor mamare. scurte. Cel masat este în decubit ventral cu capul răsucit într-o parte. Uneori. Pentru masajul acestei regiuni se recomandă poziţia decubit dorsal cu capul uşor ridicat. ţesuturile subcutanate mai reduse pe părţile laterale şi pe linia mediană. iar circulaţia sângelui redusă şi divers orientată. se ridică braţele. Intensitatea. aceste regiuni se masează întotdeauna separat. unui grup de muşchi. Pentru masajul părţilor laterale. Alegerea manevrelor şi alternarea lor depinde şi de experienţa celui care le aplică. masajul poate fi executat de doi tehnicieni la acelaşi subiect. numărul şedinţelor (10-12) şi a seriilor în care se reiau după unele pauze. executate cu intensitate crescută este necesar timp mai scurt. numărul de repetări. liniştitoare. a maseurului. Manevrele lungi. METODA MASAJULUI PARŢIAL Masajul parţial se aplică pe suprafeţe bine determinate din punct de vedere anatomic şi funcţional cum sunt regiunile trunchiului. Peretele toracic se deosebeşte ca structură de regiunea spatelui dar şi prin rolul său esenţial în respiraţie. de scopul urmărit. plană şi aproape netedă (cu excepţia coloanei vertebrale şi a omoplaţilor) este acoperită de o dermă mai groasă şi mai puţin sensibilă. sunt stabilite de medic (de preferinţă executate de acelaşi maseur care cunoaşte pacientul). iar după aplicarea acestuia se recomandă ca subiectul să rămână în repaus un timp (20-30 minute). După masajul stimulent este indicată executarea unor exerciţii de respiraţie şi mişcări de înviorare. Pielea acestei regiuni este mai fină şi mai sensibilă. musculatura este plată şi dispusă în mai multe straturi. obţinerea unor efecte de durată necesită continuitate. Pe spate se aplică toate procedeele principale de masaj şi o parte din cele ajutătoare. rezemat pe un plan înclinat. pe suprafeţe simetrice ale corpului aceleiaşi persoane. Pentru masajul stimulent. ţesutul conjunctiv şi adipos este slab reprezentat. efectele cumulate ale acestora permiţând reluarea în condiţii optime a oricărei activităţi. În acest caz ei trebuie să lucreze simultan. cu mâna îndemânatică spre pacient. • Masajul spatelui . capul. cât mai apropiat în ce priveşte efectuarea manevrelor ca formă. manevrele vii. 5.curbă ascendentă şi descendentă a intensităţii manevrelor se repetă pe fiecare segment sau regiune a corpului. faţa. Manevrele şi metodele de aplicare diferă în funcţie de forma şi structura fiecărei regiuni sau segment al corpului. Datorită conformaţiei anatomice şi rolurilor funcţionale diferite. membrele superioare întinse pe lângă corp. calmante necesită un timp mai lung.

fricţiunea. Pentru masajul acestor segmente. Pielea la acest nivel este subţire. mai mult decât pentru cele de forţă şi rezistenţă. Uneori. • Masajul membrelor superioare . Ramificaţiile nervilor provin din nervii cranieni şi cervicali. mai groase şi mai puternice decât membrele superioare. 38 . din creştet spre părţile laterale şi înapoi spre ceafă. care îi permit un anumit grad de mobilitate. pe frunte. Masajul capului poate fi executat pe toată suprafaţa. bine hrănite şi sedentare prezintă sub piele straturi abundente de grăsime. care este în stând sau aşezat pe un scaun mai înalt. La unele persoane prezintă o mare sensibilitate cu caracter specific. global sau strict localizat. adaptate funcţiilor statice şi dinamice specifice lor. pe părţile laterale şi pe partea posterioară. • Masajul peretelui abdominal . Între piele şi oasele craniului există un strat foarte subţire de ţesuturi fibro-elastice şi musculare. Manevrele de masaj specifice acestei zone sunt netezirea. Oasele şi articulaţiile sunt mari şi rezistente. După masajul trunchiului. pe creştet. • Masajul membrelor inferioare şi al regiunii fesiere . Pentru a obţine o relaxare mai eficientă a muşchilor abdominali. Vasele se ramifică în diferite direcţii: din mijlocul frunţii spre tâmple şi în sus spre creştet. membrele inferioare ale pacientului sunt flectate din articulaţiile coxo-femurale şi genunchi. Peretele abdominal este o adevărată centură constituită din muşchi plani şi supli. La această regiune. vibraţiile şi percuţiile uşoare. muşchii voluminoşi şi tonici. gambă. regiunea fesieră. Pentru masajul frunţii şi al părţii anterioare a capului. coapsă. cute groase şi moi care modifică forma şi funcţiile centurii abdominale. Aceste ţesuturi sunt străbătute de o reţea bogată de vase sanguine şi limfatice. în cadrul masajului general urmează masajul membrelor inferioare care se poate executa fie pe segmente. Masajul membrelor inferioare pe partea posterioară se execută din poziţia decubit ventral. pentru masajul părţii laterale a coapsei şi gambei. Executantul stă în picioare sau aşezat în partea segmentului pe care îl masează în ordinea următoare: mână. maseurul stă în spatele pacientului care îşi sprijină capul pe pieptul acestuia. moale şi elastică. Volumul muşchilor şi al ţesuturilor moi este mai redus decât cel al membrelor inferioare. cu spatele spre maseur. precum şi de ramificaţii ale nervilor periferici. Circulaţia sângelui la acest nivel este divers orientată. fie pe toată lungimea lor începând cu partea posterioară. Membrele inferioare sunt mai lungi.opusă regiunii pe care se aplică masajul. Poziţia pacientului poate fi aşezat pe un scaun scund sprijinindu-şi fruntea sau bărbia pe mâinile proprii sau pe un plan de sprijin potrivit de înalt. Ordinea aplicării masajului este următoarea: plantă. musculatura fiind predispusă la atonie şi insuficienţă funcţională. Persoanele predispuse la obezitate. umăr. pacientul se poziţionează în decubit lateral. Poziţia celui masat şi a maseurului este aceeaşi ca la masajul peretelui toracic. antebraţ. Manevrele mai puternice nu se pot aplica datorită lipsei suportului osos. Pielea capului este groasă şi bine întinsă. adaptate pentru mişcări ample şi de abilitate. Poziţia maseurului este în stând sau aşezat în partea segmentului asupra căruia aplică masajul sau la capătul banchetei pentru masajul segmentelor apropiate. Muşchii sunt foarte subţiri. care împiedică deseori aplicarea manevrelor de masaj. masajul prezintă anumite particularităţi legate de conformaţia anatomică cât şi de influenţele pe care dorim să le exercităm asupra acesteia. • Masajul capului . braţ. ventral. pacientul este aşezat în decubit dorsal cu capul uşor ridicat pe plan înclinat. Executantul stă în picioare sau aşezat cu mâna îndemânatică spre banchetă. plaţi şi se inseră pe piele şi pe oasele craniului. legaţi între ei prin puternice formaţiuni fibroase. iar picioarele se sprijină pe tălpi. Masajul capului mai poate fi executat şi din diverse poziţii de decubit (dorsal.

box). şanţul nazo-genian este şters. buccinatorul. apoi canalul nazo-genian. faţa apare cu un aspect asimetric de partea bolnavă. moţul bărbiei. extern şi intern (intrabucal). pareze). În activitatea sportivă este util în unele cazuri de accidentări ale feţei survenite în activitate (ex. comisura bucală coborâtă. urcând spre ureche unde masajul se face mai insistent şi se termină în zona sprâncenelor. aderenţe. caninului. revenind către tâmple. Leziunea nervului se poate produce la orice nivel pe traiectul său anatomic. muşchilor feţei externe a pavilionului frontalului. cauzele care o determină fiind numeroase. soluţii. loţiuni) cu proprietăţi fiziologice şi terapeutice. zigomaticelor. se alunecă cu presiuni lejere ale degetelor către axa de simetrie a feţei. El se realizează prin manevre de netezire şi fricţiune în ritm lent. riduri). ochiul nu poate fi închis nici în timpul clipitului. unilaterală. centrală sau periferică este destul de frecventă. În tratamentul de recuperare al parezelor de facial. Masajul cosmetic se aplică asociat cu unele preparate (unguente. Masajul terapeutic al feţei are drept scop tratarea modificărilor inestetice şi de tonus ale ţesuturilor (cute. Masajul frunţii se realizează începând dinspre tâmple. dilatatorului narinelor şi jumătatea supraorbicularului buzelor. cunoscut sub numele de 7-bis. În acest masaj se folosesc o serie de procedee clasice adaptate la particularităţile morfologice şi funcţionale ale acestei regiuni. Ca mod de abordare. transversului nasului. cutele frunţii sunt şterse. piramidalului. Ramul cervico-facial inervează rizoriul. de natură infecţioasă sau virotică. se începe cu regiunea intersurcilienilor. de-a lungul maxilarelor. • Masajul feţei . executând un masaj transversal. nici în somn. El se divide în două ramuri: temporo-facial şi cervico-facial. Secreţia lacrimală este abundentă. de aici derivând intensitatea şi forma clinică a paraliziei. sprâncenosului. masajul şi exerciţiile selective pentru muşchii feţei au un rol deosebit de important. Paralizia facială periferică “a frigore”. jumătatea interioară a orbicularului buzelor. creme. Se ridică apoi degetele către rădăcina părului.lateral) în funcţie de zona pe care se aplică (partea occipitală sau laterală a capului). aripile nasului. buza superioară. Bolnavul nu poate sufla. În paralizia (pareza) de facial. 39 . tonică şi stimulentă asupra pielii şi ţesuturilor subcutanate. al urmelor unor boli de piele sau accidente la nivelul feţei (cicatrice. triunghiularul buzelor şi pielosul gâtului. simetric pe ambele părţi (pentru a preveni hemispasmul). de la caz la caz. are în general o evoluţie favorabilă legată de precocitatea aplicării tratamentului. Masajul cosmetic se aplică în special la femei în scopul păstrării aspectului sănătos şi proaspăt al pielii sau pentru corectarea unor imperfecţiuni. Ramul temporo-facial se distribuie muşchiului auricular anterior. trecând apoi pe bărbie. Este o formă specială de masaj practicată în cosmetică şi în scop terapeutic. Nervul facial (a şaptea pereche de nervi cranieni) este un nerv mixt cu intermediarul Wrisberg. ridicătorului aripilor nasului şi buzei superioare. Acelaşi masaj este refăcut în sens invers şi se termină prin întinderea pielii din zona unghiului extern al ochiului. Nervul facial este nervul mimicii şi al expresiei (ridicătorul pleoapei superioare nu depinde de nervul facial ci de nervul oculomotor comun). fluiera. Masajul în acest caz este de două feluri. Paralizia (pareza) nervului facial. muşchii feţei sunt imobili. Manevrele exercită o acţiune circulatorie şi trofică. cât şi de natura şi locul leziunii nervoase. orbicularului pleoapelor.

regiunea posterioară a gâtului prezintă muşchi de-a lungul coloanei vertebrale cervicale dispuşi în mai multe straturi. Cea mai practică metodă respectă următoarea ordine de efectuare a masajului segmentelor în cadrul masajului general: • din decubit ventral se efectuează masajul spatelui. Poziţia celui masat este de decubit ventral cu capul uşor în flexie. De asemenea sunt situate complexe formaţiuni ganglionare şi glandulare. aceste 40 . manevre folosite în masajul spatelui. coapsă. anterioară şi posterioară care se deosebesc ca structură şi funcţii: . Din practică şi dintr-o îndelungată experienţă s-a ajuns la concluzia că succesiunea regiunilor şi segmentelor în cazul masajului general este determinată de cele două poziţii fundamentale folosite în toate împrejurările: decubit ventral şi decubit dorsal. pentru executarea cu uşurinţă a manevrelor. al gambei şi coapsei pe partea dorsală. de vase mari de sânge ca arterele carotidei şi venele jugulare. MIJLOACE AJUTĂTOARE ÎN APLICAREA MASAJULUI În practica masajului. tiroida şi parotidele. al piciorului pe faţa plantară. • din decubit dorsal rezemat pe plan înclinat se continuă cu masajul peretelui abdominal. La acest nivel este necesar să delimităm cele două regiuni. cu fruntea rezemată pe dosul mâinilor sau poziţia şezând pe un scaun scund cu fruntea sprijinită înainte pe un plan potrivit de înalt cu spatele la maseur. iar feţele foarte lunecoase asigură alunecarea cu uşurinţă a mâinilor maseurului pe suprafaţa pudrată. creme. ganglionii limfatici cervicali. al toracelui. frământat. Manevrele folosite sunt cele clasice de netezire. al regiunii fesiere. Poziţia indicată pentru cel masat este cea de decubit dorsal cu capul ridicat sau şezând rezemat cu capul în uşoară extensie. Pulberile folosite pot fi de origine minerală. În timpul masajului absoarbe secreţiile sebacee şi sudoripare. nu este alterabil şi nu se combină cu alte substanţe chimice. Talcul este inofensiv pentru ţesuturi. gambă. • din decubit dorsal se masează membrele inferioare pe partea anterioară în ordinea: picior.regiunea anterioară a gâtului se caracterizează printr-o mare complexitate anatomică şi funcţională. fricţiune. 6. antebraţ. adaptate ca intensitate acestei zone mai sensibile din apropierea capului. . Granulele acestei pulberi au formă romboidală. tapotament şi vibraţii. Cel mai frecvent este folosit talcul (silicat de magneziu hidratat). uleiuri. MASAJUL GENERAL Masajul general al ţesuturilor de la suprafaţa corpului se efectuează prelucrând pe rând toate segmentele anatomice. canale limfatice şi trunchiuri nervoase. se aplică pe piele diferite pulberi fine. braţ) şi se încheie cu masajul gâtului. fiind străbătută de conducte organice importante ca traheea şi esofagul. Masajul capului şi al feţei în cadrul masajului general este opţional. Prin manevrele de masaj şi prin procesul de descuamare a pielii. membrelor superioare (mână. fricţiuni şi vibraţii uşoare în sensul circulaţiei sanguine de retur. precum şi formaţiunea reflexogenă “glomus carotidian”. care este aşezat pe un scaun mai înalt sau în picioare.• Masajul gâtului . vegetală sau animală. pulbere de origine minerală. Pe aceste structuri anatomice sensibile nu se execută decât neteziri.

sub forma unor mixturi (cu lichide) sau creme (cu grăsimi). întrucât în contact cu transpiraţia fermentează. axungia (grăsime de porc din jurul epiploonului. Alte grăsimi animale ca: cetaceum sau spermancetum (obţinută din substanţele grase conţinute în cavităţile pericraniene ale unor specii de balene). Pielea. termenul de valabilitate. În acest mod substanţele conţinute în creme şi pomezi (unguente) determină acţiuni farmacodinamice asupra organismului. Grăsimile utilizate în masaj sunt de origine animală. Maseurul trebuie să cunoască proprietăţile substanţelor pe care le poate utiliza în funcţie de scopul masajului aplicat. Trebuie manevrat cu atenţie întrucât este iritant pentru căile respiratorii. vegetală şi minerală. pentru a obţine cele mai bune rezultate şi a nu produce efecte negative asupra organismului. de orez. Dintre grăsimile minerale. Cremele şi pomezile. miristratul de zinc. emolient şi răcoritor. cel mai frecvent folosită este vaselina cu amestec de hidrocarburi extrase din reziduri de hidrocarburi rezultate din distilarea petrolului.particule de talc sunt îndepărtate treptat. uşor permeabilă la apă. componenţa. Stratul impermeabil creat prin aplicare pomezilor împiedică produsele de secreţie ale pielii să ajungă la suprafaţă. În consistenţa acestora se includ diverse substanţe active. conţin substanţe chimice cu proprietăţi farmacodinamice. iar cele liposolubile pe cale transfoliculară. în multe situaţii. uleiul de ricin. împiedică evaporarea apei. Cremele constituie amestecuri de grăsimi minerale. Grăsimile de origine vegetală ca uleiul de măsline. Efectul emolient asupra straturilor de la suprafaţa corpului îndepărtează scoamele. producând acid lactic şi butiric care sunt iritanţi pentru ţesuturi. care conţine stearină). Pomezile sunt amestecuri de grăsimi minerale şi animale la care se adaugă pudre inerte pentru creşterea consistenţei (10-15%) şi pentru a deveni aderente la suprafaţa pielii. Dintre acestea amintim: palmilatul de aluminiu. Substanţele lipofile şi hidrofile pătrund pe cale transepidermică. Pulberile de origine vegetală ca: amidonul de grâu. grăsime de origine animală obţinută prin extracţia şi purificarea lipidelor din lâna de oaie. Pudrele de natură organică cum sunt sărurile acizilor graşi cu metalele. uleiul de in. cât şi diferite substanţe active. oleul de lanolină şi oleul de parafină în combinaţie cu lanolina şi alte substanţe active sunt folosite în terapie. vegetale sau animale cu diferite cantităţi de apă (soluţii apoase) la care se adaugă pudră în diferite proporţii (10-20%) pentru creşterea consistenţei. efectele acestora. se utilizează mai ales în masajul cosmetic şi în terapia afecţiunilor dermatologice. 41 . Cea mai uitlizată este lanolina. care are o mare penetrabilitate epidermică. Efectul acestora poate fi calmant. Viteza de transport prin piele se numeşte “clearence”-ul pielii. pielea rămânând curată după executarea masajului. pe cale transepidermică şi pe cale transfoliculară. foarte bogată în vitamine) nu se folosesc ca atare ci sunt conţinute în diverse creme sau pomezi. nu sunt decât întâmplător folosite în practica masajului. nu sunt folosite ca atare ci în combinaţie cu alte substanţe pentru obţinerea unor creme şi pomezi folosite în cosmetică şi dermatologie. determină creşterea vasodilataţiei şi favorizează schimburile dintre substanţele medicamentoase aplicate şi ţesuturi. oleum jecoris (untura de peşte. permite substanţelor solide traversarea ei prin difuziune pasivă sau prin transport activ. Acestea pătrund în piele proporţional cu gradul de concentraţie în care sunt încorporate (conform legii lui Fick). în funcţie de scopul pentru care sunt folosite.

în special respiraţia. Sunt recomandate poziţiile cu bază mare de sprijin. frământat. iar cel extins între 20-30 minute. • unele poziţii sunt incomode. fără grabă şi cu supleţe în mişcare. se continuă cu regiunea spatelui din aşezat sau stând. De asemenea. scuturări şi neteziri. stând). şezând. adaptate la particularităţile şi necesităţile propriului corp. coapsă). manevrele se execută cu vigoare. Cu toate aceste neajunsuri automasajul s-a dovedit a fi o metodă de lucru eficientă cu condiţia respectării unor cerinţe. • cere efort fizic din partea celui în cauză. rapid şi durează între 5-15 minute în automasajul parţial. trebuie să evite oboseala şi stânjenirea marilor funcţii. Fără a cunoaşte tehnica manevrelor şi fără a înţelege mecanismul acţiunilor nu se poate practica automasajul. după care scade treptat şi se încheie prin manevre liniştitoare de cernut. În comparaţie cu masajul executat de un specialist sau o persoană iniţiată în tehnica de aplicare a acestuia. Aplicarea manevrelor începe cu membrele inferioare. să facă accesibile aplicării manevrelor regiunile şi segmentele corpului pe care vrem să le masăm şi să permită executarea a cât mai multe manevre. tapotament. se creşte progresiv intensitatea prin manevre de fricţiune. gambă. apoi membrele superioare şi la final cu zona cervicală. Persoanele în vârstă trebuie să evite lucrul din poziţii cu capul în jos. automasajul prezintă anumite inconveniente: • nu asigură o relaxare perfectă a ţesuturilor. Automasajul se execută cu calm. Aceste poziţii trebuie să asigure stablitatea corpului şi relaxarea musculară. • nu permite o bună circulaţie sanguină. din poziţia şezând (picior. începând manevrele cu manevre pregătitoare de netezire uşoară. vibraţii. Pentru o execuţie corectă şi fără eforturi inutile trebuie cunoscute poziţiile cele mai comode pentru abordarea diferitelor zone ale corpului. Pentru obţinerea efectelor stimulente. • unele regiuni sunt greu abordabile (spatele). AUTOMASAJUL Automasajul este masajul aplicat propriei persoane. pe genunchi. În primul rând este necesară cunoaşterea procedeelor de masaj şi influenţele lor asupra organismului. rulat. Gradarea şi combinarea procedeelor de automasaj trebuie să respecte metodica de lucru a masajului. derivate din poziţiile de bază (decubit. regiunea peretelui abdominal şi a toracelui din decubit dorsal cu trunchiul sprijinit pe plan înclinat. 42 . Se urmăreşte aceeaşi curbă a intensităţii prezentată la metodica masajului şi se respectă la automasajul fiecărei regiuni în parte. Durata şedinţei de automasaj variază după preferinţe şi necesităţi.7.

Cu toate efectele sale favorabile de întreţinere a stării generale a organismului. PRESOPUNCTURA Presopunctura. Se poate practica şi peste costumul de sport. Se practică cu scopul de a pregăti organismul pentru efortul care urmează. cât şi igiena corpului. Acesta se execută de obicei dimineaţa sau seara în legătură cu baia. manevră chinezească milenară. înainte de concurs pentru a mări efectele încălzirii şi pregătirii psihice. are la bază presiunea (frecvent folosită în manevrele de masaj). Automasajul trebuie executat în condiţii de igienă. Se recomandă ca după automasajul fiecărei regiuni sau segment să se execute o serie de mişcări active simple pentru mobilizarea articulaţiilor. o fac mai netedă şi mai alunecoasă. Automasajul executat în scop igienic se asociază de obicei cu procedeele simple de călire a organismului ca: băi de soare. precum şi persoanelor în vârstă. Selectarea şi adaptarea procedeelor folosite este dictată de afecţiune. aer şi apă. duşul sau spălatul. sportiv şi terapeutic. care se realizează cu vârful degetului. sedentarilor. 43 . aplicate pe piele. atletismul. regional sau local. Aceasta se aseamănă cu acupunctura. în scopul grăbirii refacerii potenţialului energetic al organismului. Automasajul sportiv este legat de practicarea exerciţiilor fizice şi sportului. pe o durată de 5-20 minute în automasajul parţial şi de 40 de minute în automasajul extins. În aceste condiţii efectul va fi mai bun decât dacă automasajul ar fi aplicat în faza acută a oboselii. uşoare şi lungi. jocurile. Cele mai bune efecte ale automasajului se obţin prin asocierea lui cu gimnastica şi unele sporturi ca înotul. Pentru executarea automasajului. automasajul putând fi general. Automasajul terapeutic se înscrie în cadrul terapiei complexe de care beneficiază o afecţiune. respectând cele trei mari direcţii: igienic. }edinţele de automasaj aplicate în cursul zilei se recomandă a fi efectuate la 2-3 ore după masă sau cu jumătate de oră înainte de mesele principale pentru a nu tulbura funcţiile digestive şi schimburile nutritive.Pentru obţinerea manevrelor liniştitoare se execută manevre în ritm lent. Automasajul igienic asigură obţinerea şi păstrarea unei bune condiţii fizice prin prevenirea efectelor nefavorabile ale surmenajului şi activarea marilor funcţii ale organismului. La sportivi automasajul poate fi aplicat după încetarea efortului sau poate fi amânat pe mai târziu (după câteva ore) dacă sportivul este prea obosit. Se recomandă în special persoanelor cu regim de mişcare redus. ca şi pentru executarea masajului. deosebirea constând în aceea că în acupunctură se folosesc ace. se folosesc de obicei substanţe care. să se execute câteva mişcări de respiraţie şi de relaxare pentru a combate tendinţa de blocare a toracelui şi de încordare exagerată a unor grupe musculare implicate în aplicarea masajului. iar în presopunctură vârful degetului. Contraindicaţiile automasajului sunt în general aceleaşi prezentate la capitolul masaj. Indicaţiile automasajului se referă la scopul în care este recomandat. Automasajul este şi un mijloc de odihnă activă care reface organismul mai bine şi mai repede decât odihna pasivă. atât în ce priveşte spaţiul în care se efectuează. cât şi după concurs. valoarea automasajului nu trebuie exagerată pentru a nu se crea impresia că el ar putea înlocui efectele exerciţiilor fizice. 8. în timpul concursurilor (în pauze) pentru a menţine încălzirea şi starea psihică optimă. cel mai simplu mijloc de a trata o afec ţiune.

de către orice persoană aflată în diverse ipostaze ca: • bolnav . transmisă de procreatori. Diferiţi autori folosesc termeni ca: digitopresură sau digitopunctură. • artist . micromasaj. iar întreruperea acestui circuit înseamnă încetarea vieţii. presopunctura poate fi efectuată în diverse situaţii. Pentru toate aceste situaţii este necesară o bună înţelegere a mecanismelor presopuncturii.polul IANG. Noţiunile de acupunctură. • conducători auto . care nici ei nu sunt relevanţi. Dacă presopunctura poate fi efectuată de către orice persoană. învingerea stărilor psihice negative (tracul). derivaţi din acupuncture. • orice persoană care (cunoaşte tehnica şi indicaţiile) doreşte să ajute pe cineva în caz de îmbolnăvire.polul INN. întrucât punctele pot fi masate cu unghia degetului sau cu alte instrumente speciale sau ocazionale ca: baghetă de lemn. manevră asociată altor prescripţii medicale sau ca metodă unică de tratament. energia cosmică pătrunde în corp prin tălpi. • cosmetician . diminuarea durerii după traumatisme.pentru menţinerea unei forme fizice bune. între cei doi poli: • cap . • orice maseur . cât şi metoda presopuncturii. • sportiv sau antrenor . întrucât el se adresează atât punctelor cât şi meridianelor. După acelaşi concept. gimnastică energetică şi alimentaţie energetică sunt necesare celui care poate şi doreşte să folosească metoda presopuncturii ca mijloc terapeutic independent sau asociat celorlalte forme de masaj. Acestea au o bipolaritate INN şi IANG şi circulă prin organism în mod ciclic.prevenirea tracului. este cea de presopunctură (presiune asupra punctului). tot ce există în univers este energie “Energia este indisociabilă materiei” afirmă Einstein după 5000 de ani. conform medicinei tradiţionale chineze sunt de trei feluri: 1. termeni improprii întrucât metoda nu foloseşte acul. Prin corp circulă neîntrerupt energii care provin din cosmos şi de pe Pământ (aer şi alimente). Energia Zong . În literatura de specialitate se întâlnesc destul de frecvent termenii acupressing şi akupressur. mişcare continuă.folosind atât masajul clasic. Energiile care circulă prin corpul omenesc. Orice dereglare în scurgerea energiilor se manifestă prin boală. aşadar acest concept străvechi dăinuie. reglarea ritmului respirator şi stimularea muşchiului diafragm (cântăreţi). coboară apoi. 44 . capătul unui stilou. comparată cu suportul informaţiei genetice de care depinde diferenţierea celulelor şi dezvoltarea ulterioară a embrionului. obiecte ce prezintă un capăt rotunjit. de sticlă. necesită pregătire de specialitate. urcă spre cap.Avantajul presopuncturii constă în faptul că se poate folosi şi sub formă de autotratament. fiind mai complicat. • membre inferioare . combaterea oboselii. Conform medicinei tradiţionale chineze. micromasajul (chinezesc).prima energie a omului. alternantă.indiferent de vârstă.în anumite situaţii se poate interveni pentru rezolvarea unor probleme de urgenţă. Cea mai corectă denumire a metodei la care ne referim. variantă modernă a micromasajului chinezesc.masajul anumitor puncte din zona feţei previne şi diminuează ridurile. Din acest considerent. pe anumite puncte.

Când una din ele dispare. se produce moartea. cât şi a energiei Zong favorizează instalarea bătrâneţii. de producere a sângelui şi lichidelor organice. 3. Această energie. prin masaj şi acupunctură. se condiţionează şi se întrepătrund aşa cum sunt reprezentate în simbolul bipolarităţii. iar totalitatea moleculelor constituie materia. conform conceptului amintit. Energia Iong . Aceste energii: Zong. circulă de la un organ la altul îndeplinind rolul de a le transporta în organism.energia de nutriţie. chiar dacă una din ele domină iar cealaltă este redusă. aspect deosebit de important în practica acupuncturii (periodicitate denumită pendula energetică). Se consideră că energia Iong circulă prin meridianele principale după un orar fix. opuse şi complementare. Energia. Calitatea sa este apreciată după starea de sănătate a pielii (aspectul pielii). sunt repartizate la om în funcţie de vârstă în mod diferit. îngemănate. Scăderea energiei Iong. este atribuită aerului inspirat şi alimentelor. La fiinţele vii această energie prezintă în permanenţă două feţe INN şi IANG sau doi poli . pentru fiziolog este prezentată prin metabolismul celular. Ele au perioade de maximă intensitate şi scad odată cu înaintarea în vârstă.negativ şi pozitiv. Energia Wei . Evitarea îmbolnăvirilor şi instalarea timpurie a bătrâneţii se pot realiza conform conceptului chinezesc prin gimnastică şi alimentaţie energetică. Simbolurile energiei INN şi IANG sunt: • • • • • • INN simbolizează pământul noaptea materia întunericul frigul golul IANG simbolizează • • • • • • 45 cerul ziua energia lumina căldura plenitudinea .2. Aceşti doi termeni INN şi IANG (imposibil de tradus în cadrul gândirii filosofice taoiste) sunt două contrarii care coexistă în permanenţă.considerată energia care protejează organismul împotriva agresiunilor externe. Excesul de energie şi vidul de energie sunt noţiuni care stau la baza întregii patologii tradiţionale chineze. având maxima activitate în fiecare meridian timp de două ore. Simbolul bipolarităţii (după Sabin Ivan) Aceste contrarii INN şi IANG se găsesc pretutindeni: în toate fiinţele vii. Perturbarea acesteia determină îmbolnăviri grave. Medicina tradiţională chineză are ca obiectiv principal menţinerea circulaţiei energiei în mod continuu şi armonios. asemănată cu sistemul imunologic de apărare a organismului. Iong şi Wei.

împrumută de la fiecare simbolurile respective. Fiecare meridian principal are un traseu intern. Energia Iong (de nutriţie) circulă prin cele 24 de meridiane (câte 12 pentru fiecare jumătate de corp) care se numesc meridiane principale. cu cea mai strictă regularitate.IANG şi INN. • partea dreaptă a corpului . perechi. care au legături atât între ele cât şi cu meridianele principale. Dintre meridianele curioase. care sunt tot nişte linii imaginare. • meridianul Trei focare (TF).IANG. astfel: • capul . Acestea au legături energetice cu funcţiile organismului. În afară de cele 24 de meridiane principale. Denumirea de meridiane este atribuită prin analogie cu meridianele globului pământesc. • meridianul vezicii urinare (V). • meridianul intestinului gros (IG). cu sediul în piele. aflat între cer şi pământ.IANG. cu excepţia meridianului “Vase-sex” şi “Trei focare”.INN.IANG. Cele 12 meridiane principale. Energiile circulă în mod armonios. prin care se face legătura directă cu organul pe care îl deserveşte şi altul extern. digestiv şi genito-urinar. mai importante sunt: 46 . Dintre acestea exemplificăm: meridianele curioase şi meridianele tendino-musculare. • partea anterioară a corpului . • meridianul intestinului subţire (IS). • meridianul vezicii biliare (VB). • meridianul splină-pancreas (SP). • partea posterioară a corpului . perturbarea lor însemnând boală. Primul. iar al doilea cu funcţiile aparatului respirator. Armonia din corpul omenesc este dată de armonia celor două forţe. • meridianul stomacului (S). prin corp existând o vastă reţea de canale care se leagă între ele. în corp există nenumărate alte meridiane secundare. Aceste meridiane poartă numele organului cu care este în legătură energetică. Vase-sex. iar la chinezi denumite Tching. • meridianul rinichiului (R). iar dispariţia uneia dintre ele echivalând cu moartea. • meridianul cordului (C). Energiile circulă în corp de-a lungul unor canale invizibile (imaginare) numite meridiane la occidentali (-Georges Soulié de Morant 1875-1955). • meridianul Vase-sex (VS).INN. sunt: • meridianul plămânului (P).INN. • trunchiul . are legătură cu funcţiile organelor genitale şi ale inimii.• • • liniştea repausul feminitatea • • • zgomotul mişcarea masculinitatea Omul. • membrele inferioare . • partea stângă a corpului . • meridianul ficatului (F).

Punctele folosite în acupunctură au proprietăţi electrice. Dispariţia lor se produce atunci când pe locul respectiv survin modificări (bătături. intervenind numai la nevoie. grefon de piele). pe piele se mai găsesc alte 400 de puncte numite puncte extrameridiane. Meridianele principale realizează marea circulaţie a energiilor în corp. iar grosimea de 0. etc. Denumirea acestor puncte de pe meridiane este dificil de tradus din limba chineză. modulate în forma unui cilindru foarte subţire (în chineză Kao). transfer de energie de la un meridian la altul. 4mm 2 . stabilit în urmă cu mii de ani şi neschimbat până în zilele noastre. Stimularea punctelor se face prin diferite mijloace: . . Aceste meridiane secundare. Din punct de vedere terapeutic. Niboyet şi Grall).cu acul . .. Localizarea punctelor din piele şi de pe meridiane folosite în acupunctură. persistă toată viaţa şi sunt situate în mici depresiuni ale pielii. . o rezistenţă electrică scăzută (Dinier. (VC) şi (VG). cele mai importante sunt punctele situate la extremităţile membrelor.câmpuri magnetice. a fost primul care a stimulat punctele cu ajutorul curentului electric.Sarladière. Scurgerea energiilor prin meridian este comparată de unii autori cu un curent de apă între două maluri. tonifiere. Mai mult de jumătate dintre acestea sunt situate pe pavilionul urechii. . de la coccis la gingia superioară (după ce înconjoară capul). tumori. situat pe linia mediană anterioară a corpului (de la pubis până la bărbie). Descoperirea acestor proprietăţi electrice au condus la ideea construirii unor aparate electronice cu ajutorul cărora punctele pot fi detectate uşor şi precis.confecţionat din oţel inoxidabil. iar 1.maxa . cu influxul nervos sau scurgerea curentului electric. 47 . . În afara punctelor situate pe meridiane. iar în profunzime prezintă un orificiu prin care intră în piele vase şi nervi.prin masaj. realizează mica circulaţie a energiilor. în lipsa acestor aparate sunt localizate cu ajutorul unor măsurători şi a unor repere anatomice. pentru reglarea energiilor atunci când se produc perturbări în medianele principale. În medicina occidentală punctele se notează cu iniţiala meridianului căruia îi aparţine. având lungimea de 1-10 cm. Aceste puncte. aur sau argint. Fiecare meridian are un număr fix de puncte. situat pe linia mediană posterioară. prezente de la naştere.meridianul vasului de concepţie (VC). considerat părintele analgeziei prin acupunctură şi electropunctură. medic din armata lui Napoleon. la care se adaugă un număr de ordine (numărul 1 reprezentând punctul care se află la locul de unde începe traseul extern al meridianului). Un punct are o suprafaţă de cca. Pe fiecare meridian se găseşte un număr fix de puncte cu acţiuni diferite (dispersie. exact pe traseul meridianelor principale care se află în piele.).căldura locală obţinută prin arderea frunzelor uscate de peliniţă.2-0. cicatrice. folosite pentru acupunctură. Meridianele tendino-musculare sunt situate deasupra pielii. numărul de ordine al punctului pe acest meridian. ex. sub coate şi sub genunchi.meridianul vasul guvernor (VG). F1 meridianul ficatului (F).prin curent electric special .3 mm.

Durata unei şedinţe este de 5-10 min.vibraţii sonore . Contraindicaţiile presopuncturii sunt pentru: • bolnavii cu afecţiuni cardiace şi psihice (grave). Lamy a conceput un aparat special pentru stimularea punctelor cu ajutorul sunetelor. care este apreciată cu ajutorul degetului mare al pacientului. Efectul va fi de înroşire a pielii. în China este folosită unitatea de măsură numită CUN. tahicardie). în sens opus mişcării acelor de ceasornic. În urma statisticii efectuate de renumitul profesionist Pedro Chan reiese că presopunctura obţine 75% rezultate pozitive în migrene. Tehnica presupune respectarea punctelor (prezentate în planşe. • persoane în stare de ebrietate (cu excepţia manevrelor specifice pentru tratarea alcoolismului). aceasta se întrerupe imediat. care au fost trataţi cu raze X sau hipnoză. insomnii. Mişcarea circulară se execută în sensul mişcării acelor de ceasornic. Presiunea se execută cu vârful degetului sau cu unghia.injectare cu diverse substanţe (ser fiziologic. Boicil.J. 8. cu răbdare. • gravidele în ultimul trimestru de sarcină. bradicardie). Manevrele de tonifiere se folosesc pentru afecţiunile datorate lipsei de energie (hipotonie. astfel: 1 CUN = grosimea degetului mare al pacientului. inelar şi mic de la mâna pacientului. în ritm viu.). În cazul în care subiectul prezintă o stare “de rău” în timpul aplicării presopuncturii. Efectul este de paloare a tegumentului la locul aplicării. apăsând uşor. tulburări psihice minore şi de 65% în cazul afecţiunilor aparatului genital şi digestiv. ocazional. (timp în care scade durerea). Presopunctura poate fi aplicată şi în caz de urgenţă. prin manevră de dispersie sau tonifiere. Manevrele de dispersie se execută în afecţiunile provocate de exces de energie (hiperemie. mijlociu. vitamina C. dureri reumatice. o cură cuprinde 10-15 şedinţe după care se face o pauză de 2 săptămâni. cortizon. aplicate vertical. SCURTĂ INCURSIUNE ÎN MEDICINA TRADIŢIONALĂ Tehnica REIKI 48 . După localizarea punctului urmează masarea acestuia cu vârful degetului sau cu unghia. În concluzie putem aprecia că presopunctura executată corect. 3 CUN = grosimea degetelor arătător. diverse lucrări de specialitate) care pot fi găsite prin urmărirea unor repere anatomice (oase. manuale. • subiecţii obosiţi sau slăbiţi. scădere a sensibilităţii şi a tonusului muscular. . apoi se reia cura (cu 10-15 şedinţe).. prin intermediul unui vibrator punctiform confecţionat din aur sau argint (fonoforeză). tendoane) şi prin unele măsurători. energic. 2 CUN = grosimea degetelor arătător şi mijlociu de la mâna pacientului. Pentru măsurători (stabilirea reperelor). muşchi.1. Masajul se execută cu vârful degetului aplicat oblic. • pacienţii care au folosit recent medicamente tranchilizante. În cazul tratamentului prin presopunctură. etc. creşterea sensibilităţii şi a tonusului muscular local. În funcţie de necesitate manevra poate fi repetată până la 3 şedinţe pe zi (3 şedinţe de presopunctură echivalează cu o şedinţă de acupunctură). poate fi eficientă ca tratament în multe suferinţe.

precum şi topografia cutanată a punctelor asupra cărora trebuie să se acţioneze. Practic. care pot dura. atât timp cât diagnosticul şi stadiul de evoluţie al bolii impuneau alte priorităţi terapeutice. 49 . ATSU=presiune). De asemenea. Podoterapia Prin această metodă de tratament se înţelege obţinerea unor beneficii terapeutice prin masarea unor anumite zone de pe faţa plantară a labei piciorului. în raport cu scopul urmărit. Tehnica Shiatsu. chiar şi în fazele avansate ale bolii canceroase. denumeşte astfel un mod de tratament executat prin presiuni digitale sau manuale asupra unor puncte determinate de pe suprafaţa corpului. ce prezintă această metodă de tratament. ci prin presiuni extrem de blânde şi prelungite. denumită şi terapie manuală. Lucrările de specialitate. dau şi hărţile de aplicare a tehnicii atât pentru pacienţi cât şi pentru autotratament. Tehnica SHIATSU Tehnică japoneză (SHI=degete. adică sub nici o formă nu poate prin ea însăşi să agraveze starea pacientului. dar fără a depăşi 40-45 de minute. este prin esenţa ei total inofensivă în caz de eşec terapeutic. extrem de simplă ca metodologie. membrele inferioare. şedinţa de Reiki. corespunzând unor proiecţii cutanate ale unor suferinţe organice.Aceasta se consideră ca fiind o metodă precisă care are puterea să conecteze energia universală la puterile înnăscute de tămăduire a trupului. bolţii plantare fiindu-i atribuite organele interne toracice şi abdominale superioare. rezultatele obţinute în tratamentul durerii. s-au dovedit a fi de mare eficienţă. se reduce la aplicarea palmelor pe aria cutanată corespunzătoare organului sau manifestărilor clinice ale acestuia şi menţinerea lor nemişcate în limita unor durate de timp prestabilite sau până la obţinerea rezultatelor dorite. segmentul terminal al coloanei vertebrale şi vezica urinară. punctele de la nivelul degetelor şi extremităţilor terminale ale metacarpienelor corespunzând capului şi organelor senzoriale de la acest nivel. Această artă a vindecării nu se realizează prin manipulări ale trupului sau segmentelor sale. în timp ce ariei calcaneene i-au revenit organele din partea inferioară a abdomenului. Literatura de specialitate oferă hărţi detaliate privind afecţiunile ce beneficiază de tratament Shiatsu. între 5 şi 45 de minute.

nu numai pentru kinetoterapeuţi. pentru a grăbi revenirea la normal a organismului după parcurgerea unei stări de boală.Caiet metodic de kinetoterapie (partea I). ci chiar pentru cetăţeanul de rând aflat de multe ori în situaţia de a nu-şi putea rezolva o situaţie de sănătate. ci doar mijloacele de intensificare a vitalităţii şi sănătăţii. cunoaşterea regulilor de aplicare a masajului este mai mult decât o necesitate. ca şi pentru creşterea capacităţii de efort. Masajul şi automasajul . în scopul de a corecta dezechilibrările organismului şi mai afirmă: “{n caz de boală este necesar să se consulte un medic”. Univ. care exclude orice comentariu asupra locului şi importanţei pe care o are practica masajului în scop igienic şi profilactic. BIBLIOGRAFIE 1. Bălteanu V. atribuind stress-ului cea mai păgubitoare intervenţie în dereglarea stării de sănătate. deşi procedeele descrise mai sus îi erau la îndemână.Automasajul CHI {şi sprijină mecanismele de acţiune ce intervin în vindecarea organului bolnav. Cuza”. inclusiv în sportul de performanţă. . profesorii din educaţia fizică şcolară sau antrenori. pe stimularea energiei vitale. Iaşi. se poate trage concluzia că pentru menţinerea unei bune stări de sănătate. Ed. “Al. Aceasta. I. {nsuşi autorul lansează un avertisment în care spune că el (autorul) nu oferă nici criterii de diagnostic şi nici sugestii de tratament. 1994 50 . Plecând de la această afirmaţie.

1978 6. Paris. Petrescu O. Mantak Chia . Bucureşti. 1992 5. Ed.. Drăgan I. Cuza” Iaşi.Les manoeuvres des massages . Mollon G. Ed.. Ed.Masajul .C. .2. Antet. 1972 51 . “Al. “Al.Masajul (tehnici şi aplicaţii în sport) . Iaşi.Masajul tălpilor . Libby Barnett.automasaj . Vlad T. Stadion.Miracolul secolului XX sau terapia de îndreptare a coxalelor prin masaj şi presopunctură . Oradea. Medicală.lucrări practice . . 1991 4. E.Presopunctura şi alte mijloace naturiste . .Masaj şi kinetoterapie . 1969 7. Cordun M.. Ed.Reiki . Marcu V. Ed. 1997 11. Bucureşti. 1994 14. Editis. Antet. Ed. Bucureşti. . 1970 9.I. Bucureşti. . 1994 12. Ministerului Tineretului şi Sportului. Ed. Timişoara. Maggie Chambers . Ivan S. . Oradea. 1993 8. Dotte P.. Kohn I. Universitas. Ed.A.Stimulaţi-vă energia vitală . Ed.Masaj . Bălteanu V.Masaj . . Medicală. 1983 13.Gimnastică corectivă . Belc S. Bucureşti. 1994 10. Deleanu M. . Centrul de Esperanto. Ed. Saionji Masayuki . . Sport-Turism.formă de reflexoterapie . Ed. I. Univ. Ionescu N. Ed. 1994 3. Cuza”.M. . Univ.Curs de kinetoterapie .Cultură fizică medicală (curs) . Bucureşti. Timişoara.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful