UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI Facultatea de Educa ţ ie Fizic ă şi Sport

CURS DE MASAJ ŞI TEHNICI COMPLEMENTARE
Autor: Conferenţiar universitar doctor Veronica Bălteanu

&

Vă sugerăm să folosiţi un caiet special în care să faceţi notaţii asupra problemelor studiate. În acest caiet puteţi scrie răspunsurile la întrebările puse în text. Temele care vor fi evaluate de către tutori sunt marcate în text.

3

CUPRINS

1. MASAJUL – ISTORIC, NOŢIUNI GENERALE 1.1. ISTORIC 1.2. NOŢIUNI GENERALE 1.3. APRECIERI REFERITOARE LA ACTIVITATEA MASEURULUI, SPAŢIILE DE MASAJ, REGULI IGIENICE DE PRACTICARE A MASAJULUI 2. TEHNICA MASAJULUI, PROCEDEE DE MASAJ 2.1. PROCEDEELE PRINCIPALE DE MASAJ 2.2. PROCEDEELE SECUNDARE DE MASAJ 2.3. ALTE MANEVRE DE MASAJ 3. CONTRAINDICAŢIILE MASAJULUI 4. REGULI METODICE PENTRU PRACTICAREA MASAJULUI 5. METODA MASAJULUI PARŢIAL 6. MIJLOACE AJUTĂTOARE ÎN APLICAREA MASAJULUI 7. AUTOMASAJUL 8. PRESOPUNCTURA 8.1. SCURTĂ INCURSIUNE ÎN MEDICINA TRADIŢIONALĂ BIBLIOGRAFIE

4 4 6

7 9 9 24 28 34 35 36 39 41 42 47 49

4

1. MASAJUL – ISTORIC, NOŢIUNI GENERALE 1.1. ISTORIC Documentele istorice păstrate până în prezent arată că masajul s-a practicat în toate timpurile şi la toate popoarele antice. Denumirea acestei activităţi este atribuită la o dată relativ recentă. În limba română denumirea “masaj” a acestei practici a fost introdusă prin intermediul literaturii medicale franceze, care a dominat la noi în secolul trecut. Această denumire este introdusă în prezent în toate limbile moderne fiind considerat termen universal. În limba franceză cuvântul “massage“ apare pentru prima dată în lucrarea lui Lepage “Cercetări istorice asupra medicinei chineze”, publicată în 1813. Presupuneri asupra etimologiei cuvântului sunt: • “mass” în limba arabă înseamnă a apăsa; • “massesch” în limba ebraică veche are aceeaşi semnificaţie; • “massien” în limba greacă înseamnă a frământa. Din studiile a numeroşi cercetători reiese că masajul a fost unul dintre cele mai vechi mijloace descoperite de oameni pentru alinarea suferinţelor. La început avea un caracter empiric, magia se asocia gesturilor, era legat de anumite ritualuri şi practici. De îngrijirea bolnavilor se ocupau reprezentanţii cultului religios, prestaţiile acestora departe de a fi fost fundamentate ştiinţific, aveau însă o mare valoare psiho-terapeutică. Practicarea masajului a înregistrat epoci de mare răspândire la chinezi, indieni, egipteni, popoare care au ajuns la un înalt nivel de cultură şi civilizaţie. La aceste popoare masajul era asociat cu alte procedee empirice de terapie cum sunt: aplicaţiile calde locale, ungeri cu diferite substanţe (mirodenii, uleiuri), mişcări pasive ale segmentelor corpului. În timp, odată cu evoluţia societăţii, cu acumularea de noi cunoştinţe şi experienţe, aceste practici s-au sistematizat, s-au conturat anumite reguli terapeutice care, ulterior au condus la fondarea unor adevărate şcoli medicale. Medicina tradiţională din China are o foarte mare vechime. Masajul la chinezi era practicat de către o castă de preoţi-medici (cu peste 3000 de ani î.e.n.), în scopul activării circulaţiei sângelui şi a umorilor din corp, pentru stimularea sau liniştirea nervilor cât şi pentru vindecarea unor tulburări sau boli cronice ale organismului. Manevrele se executau lent şi stăruitor. Scrierile lui Cung-Fu recomandau folosirea exerciţiilor fizice şi a masajului, cu caracter localizat. Este de reţinut indicaţia care se făcea, de asociere a gândirii bolnavului cu mişcarea, idee ce corespunde noţiunii ştiinţifice din medicina modernă, de “reprezentare corticală a mişcării”. Din datele istorice ale Egiptului antic s-au transmis numeroase documente scrise pe papirusuri, inscripţii, picturi şi sculpturi care aduc mărturii despre practicarea masajului în scopul tratării bolnavilor. În India antică, masajul a fost cunoscut şi practicat în popor, în legătură cu unele procedee cu caracter igienic sau ritual, cum ar fi ungerea trupului cu uleiuri aromate, îmbăierea în apele fluviilor şi lacurilor considerate sacre. Scrierile AyarVeda conturează reguli de folosire a exerciţiilor fizice şi masajului. Aceste practici aveau caracter profund religios. Legile lui Manu asociază practicarea lor cu îmbăierile pentru purificarea sufletului. Ulterior, şcoala Hatha-Yoga face recomandarea economiei de energie, de obţinere a unui randament maxim cu un efort minim, principiu existent şi în prezent în practica oricărei activităţi, inclusiv cea sportivă. Practica Yoga se remarcă prin valoroase exerciţii de respiraţie şi tehnici de relaxare. Masajul a fost practicat şi de alte popoare vechi ale orientului, 5

cum sunt: asirienii, babilonienii, mezii, perşii, în scopul tratării răniţilor din războaiele frecvente ce aveau loc în acele timpuri. La evrei , cărţile de cult recomandau folosirea masajului în scop igienic. Primele aplicaţii ale masajului în legătură cu activitatea sportivă au apărut în Grecia, ca mijloc important pentru îngrijirea atleţilor. Grecii antici au folosit masajul în pregătirea diferitelor categorii de sportivi, remarcându-se faptul că se utiliza atât înainte de efort cât şi după terminarea acestuia, în scopul prevenirii şi combaterii oboselii musculare şi nervoase. Practicanţii acestui masaj se numeau aliptes şi foloseau diferite uleiuri şi pulberi fine pentru a uşura executarea manevrelor. Atleţii greci practicau şi automasajul. Medicii greci au fost primii specialişti care au recomandat şi fundamentat practicarea masajului în mod ştiinţific. Herodicos din Lentini (428-347 î.e.n.), medic celebru în antichitate, socotit părintele gimnasticii medicale şi al masajului, prescria bolnavilor săi anumite exerciţii fizice şi alergări pentru vindecarea bolilor şi întărirea organismului. Hipocrat (460-377 î.e.n.) este considerat cel mai mare medic al antichităţii. Acesta, discipol al lui Herodicos din Lentini, a continuat practicile şi tradiţiile instituite anterior. El a precizat indicaţiile şi efectele acestor mijloace terapeutice, evidenţiind influenţele fiziologice pe care le au cât şi contraindicaţiile pentru practicarea lor. Pentru prima dată Hipocrat a descris factorii naturali de mediu şi importanţa lor pentru sănătatea omului. În Imperiul Roman , după cucerirea Greciei, cultura greacă s-a răspândit în imperiu şi mai ales la Roma, prin intermediul sclavilor. Medicii şi gimnaştii greci luaţi în captivitate, cât şi alţii atraşi de bogăţie şi glorie, au făcut ca aceste descoperiri să fie cunoscute de romani, unele ca atare, altele adaptate concepţiei acestui popor. Gimnastica greacă nu a fost preluată de romani, aceştia practicând cu precădere exerciţiile cu caracter militar. Masajul practicat de sclavii greci devine obişnuit în regimul de viaţă al romanilor bogaţi. Se practica în terme, care erau adevărate monumente arhitecturale cât şi în locuinţele acestora, sub forma unui masaj de înviorare dimineaţa şi altul seara, pentru relaxare. Celsius , unul dintre cei mai mari medici romani de origine greacă, recomanda masajul atît înainte cât şi după exerciţiile corporale. A fost preocupat de teoretizarea principalelor manevre de masaj făcând şi o clasificare a acestora, în funcţie de intensitate: manevre puternice, moderate şi uşoare, iar după forma lor: manevre lungi, medii şi scurte. Oribasius , de asemenea medic de origine greacă, se ocupa de tratarea gladiatorilor răniţi, intitulându-se cu mândrie “medic al gladiatorilor”. El a contribuit la îmbogăţirea practicilor medicale în privinţa recuperării posttraumatice. Este considerat precursorul medicului de medicină sportivă din zilele noastre. De la acesta au rămas reguli de practicare a masajului şi descrieri tehnice valabile şi în prezent. Evul mediu este perioada care a frânat evoluţia ştiinţelor, mai ales a acelora care priveau îngrijirea corpului, care era desconsiderată de dogmele religioase. Practicarea exerciţiilor fizice şi a masajului a decăzut. În popor, totuşi, masajul şia păstrat importanţa şi s-a transmis prin tradiţie, din generaţie în generaţie. În timp ce în Europa interesul pentru îngrijirea trupului era interzis, lumea arabă se dezvolta cucerind teritorii în Asia, Africa de Nord, Spania, sudul Franţei. După cuceririle făcute şi încetarea războaielor, arabii au pus accent pe dezvoltarea ştiinţei şi artei. Avicena (980-1037), pe numele său adevărat Abu Ali Ibn Sin (medic arab), în lucrarea “Cartea legilor medicinei” a concentrat toate cunoştinţele medicale din 6

în 1885 a publicat teza de doctorat cu tema: “Masajul. Defrumerie.N. Anglia. sistematică a părţilor moi ale corpului uman. Masajul esre de asemenea legat de activitatea sportivă. Este dovedită valoarea masajului aplicat înainte de efort pentru pregătirea organismului.Lascăr şi V. N.Roşca.P. Ulterior. A. De asemenea. iar practicarea lui se extinde în multe ţări ale Europei ca: Suedia. În 1933 a fost publicat tratatul “Masajul practic şi teoretic. au desfăşurat atât în şcoli cât şi în instituţiile medicale o bogată activitate în direcţia corectării deficienţelor fizice. în 1889. recomandările lui de asociere a masajului cu hidroterapia şi dietetica. acţiunea fiziologică şi tratamentul câtorva maladii prin acest remediu”. efecte trofice. urmat de mai multe ediţii de cursuri şi lucrări în care fundamentează masajul şi automasajul. aplicarea lui urmărind efecte stimulatoare (înainte de antrenamente şi competiţii). Rusia. 1.2. asociat cu alte mijloace de îngrijire a bolnavilor. Franţa. au diversificat manevrele de masaj şi l-au răspândit în toată lumea. Primii medici care au introdus masajul în clinici au fost chirurgii. după înfiinţarea acestuia în 1922. de dezobosire (după 7 . hidrice.Ionescu publică “Masajul“.F. Absolvenţii acestui institut de învăţământ superior cât şi ai celorlalte facultăţi de educaţie fizică înfiinţate în ţară. R. terapeutic (de tratare a unor afecţiuni organice. s-au efectuat cercetări experimentale care urmăreau stabilirea exactă a efectelor masajului în scopul precizării indicaţiilor acestuia pentru organismul sănătos şi cel bolnav. general şi parţial” al francezului M.E. În secolul al IXX şi începutul secolului al XX-lea au fost publicate numeroase lucrări şi manuale de masaj. manipulaţiunile. educaţiei fizice şi sportului. Practicarea lui urmăreşte un scop igienic (de întreţinere a sănătăţii şi prevenire a unor tulburări funcţionale). cât şi pentru refacere după consumarea efortului.S.acele timpuri făcând şi o descriere exactă a masajului. fiind prima de acest gen din ţară. Elevii acestuia au perfecţionat tehnica. Masajul medical s-a instituit la noi începând cu a doua jumătate a secolului trecut. transmiţându-se prin tradiţie din generaţie în generaţie. Germania. liniştitoare. cât şi domeniul culturii fizice medicale. recuperării stării de sănătate după diverse afecţiuni cât şi în domeniul sportului de performanţă. ortopezii şi reumatologii. O adevărată şcoală de masaj începe să se formeze la Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport. sub formă de curs pentru studenţii A. Manga. sub îndrumarea profesorilor I. Renaşterea este epoca în care reînvie interesul pentru cultura fizică. Hălmagiu a susţinut teza de doctorat cu titlul: “Masajul şi mobilizarea ca tratament în unele fracturi”. istoricul. constituie noutăţi. Pehr Henrik Ling (1776-1839) pune bazele ştiinţifice ale masajului şi gimnasticii moderne. prin mijloace manuale şi/sau instrumentale (mecanice. Masajul în sport a făcut de asemenea mari progrese. funcţionale sau traumatice). NOŢIUNI GENERALE Masajul reprezintă o prelucrare metodică. Odată cu răspândirea cunoştinţelor medicale. dovedindu-se valoarea lui pentru prevenirea şi tratarea leziunilor şi tulburărilor produse prin accidentare. În epoca modernă masajul se dezvoltă sub aspect tehnic în cadrul medicinei. electrice). aceste aplicaţii au fost înlocuite cu masajul ştiinţific. În ţara noastră masajul empiric a fost cunoscut şi practicat în trecut în popor.

fie că ne referim la efectele stimulative locale şi generale pe care le are în plan biologic. terapeutic sau legate de activitatea sportivă. regenerare trofică ce induce faza de supracompensare. Masajul la omul contemporan supus în permanenţă stressului cotidian. luni pentru asistenţi medicali sau cadre recrutate din rândul foştilor sportivi. cel care practică masajul sportiv (al sportivului de înaltă performanţă). • masaj sportiv. în special la nivelul aparatului locomotor. Aplicarea manevrelor de masaj. este recomandat ca mijloc profilactic important în menţinerea stării de sănătate fizică şi psihică. Efectele masajului ca mijloc terapeutic sunt remarcabile în special în afecţiunile traumatice. masajul este prezent ca mijloc de terapie în cadrul terapiei generale. REGULI IGIENICE DE PRACTICARE A MASAJULUI Maseurul. expresia unei funcţionalităţi superioare a organismului uman. SPAŢIILE DE MASAJ. Pentru omul sănătos poate constitui un mijloc de susţinere a activităţii cotidiene. legat de activitatea de performanţă. circulatorii şi neuromusculare la nivelul aparatului locomotor. mecanică). personal în cazul sportivilor de mare valoare. masajul este o disciplină de studiu obligatorie. în scop igienic. bine fundamentat ştiinţific. pentru efectele trofice. de combatere a oboselii după activităţi intense care solicită organismul în plan neuropsihic sau neuromuscular. masajul este un mijloc de bază în terapia recuperatorie. având o importanţă mai mare sau mai mică în funcţie de diagnostic.concursuri sau în pauzele din cadrul concursurilor). Aceste cerinţe impuse de performanţa sportivă. precum şi în facultăţile de educaţie fizică. explică prezenţa maseurului în echipa tehnică. de reechilibrare biologică. efecte remarcabile de refacere neuropsihică (pe cale reflexă) şi neuromusculară (pe cale directă. În tratarea unor boli sau recuperarea sechelelor datorate unor afecţiuni. se face de către maseur (o persoană calificată) sau de către o persoană asupra propriului corp. decurgând din aceasta o clasificare în funcţie de scopul urmărit prin aplicarea lui: • masaj igienic. trebuie să aibă cunoştinţe atât din domeniul antrenamentului sportiv 8 . acţiune denumită automasaj. Din cele expuse se poate aprecia că efectele masajului se leagă de profilaxie. recreaţionale sau de întreţinere. pentru efectele lui stimulative ce susţin efortul psihic şi fizic din antrenamente şi competiţii (susţinerea biologică a efortului). manuale sau instrumentale. Maseurul care practică masajul la sportivi. Masajul se studiază în cadrul facultăţilor şi secţiilor de kinetoterapie. În aceste facultăţi. trebuie să fie un specialist pregătit în unităţi de specialitate. terapie şi activitatea sportivă. cel din unităţile sanitare. Pregătirea lui se desfăşoară în instituţii de şcolarizare postliceală sau cursuri cu durata de 6-12. 1.3. La sportivii de mare performanţă masajul este un mijloc indispensabil în regimul cotidian de viaţă sportivă. • masaj terapeutic. de regenerare activă pe plan biologic. constituind un mijloc specific al kinetoterapiei (terapia prin mişcare). sau la cele de relaxare. simte corpul acestuia şi aplică mijloacele optime în funcţie de situaţie. cu atribuţii de psihoterapeut care cunoaşte. necesare în faza de refacere. APRECIERI REFERITOARE LA ACTIVITATEA MASEURULUI. În prezent.

Este recomandat ca la 2 . proceduri. un grup sanitar şi duşuri. Să nu consume băuturi alcoolice înainte de activitate. brăţări. 20 minute pentru a se odihni (relaxare neuromusculară). la competiţii. un vestiar pentru îmbrăcatdezbrăcat. iar în cazul în care este răcit să poarte o mască la gură. care ar putea răni pacientul. temperatura trebuie să fie de 20-24 grade celsius. să asigure cele mai comode poziţii atât pentru cel masat cât şi pentru maseur. echipamentul adecvat (tricou cu mâneci scurte. pacientul. sucuri de fructe sau lactate. Masajul se poate practica în spaţii special amenajate (cabinete de masaj) sau în aer liber. de întreţinere. ci numai la recomandarea medicului de specialitate (diagnostic. bancheta de masaj bine întreţinută din punct de vedere igienic. Începerea fiecărei şedinţe de masaj trebuie să fie precedată de câteva exerciţii pregătitoare ale segmentelor şi articulaţiilor membrelor superioare. Nu trebuie să poarte inele. Maseurii cu handicap de vedere. cu o bună cunoaştere a domeniului în care lucrează (sportiv. ploaie. Se mobilizează fiecare segment. să nu aibă bătături. Cel ce urmează a fi masat. pentru mărirea mobilităţii articulaţiilor mîinilor şi supleţei mişcărilor acestora. Acesta trebuie să fie un om cult. deşi au un bun simţ tactil. maseurului. de refacere după o stare de oboseală. Cabinetele trebuie să fie bine aerisite iar spaţiile libere să fie ferite de radiaţiile solare. durată.30h să facă o pauză de cca. Din mobilierul specific fac parte scăunelele reglabile şi în mod obligatoriu în cabinet trebuie să existe o chiuvetă pentru spălarea mîinilor. frig sau orice alţi factori nocivi (se instalează cort în apropierea locului de desfăşurare a competiţiei).2. eventual o mică sală de aşteptare în care se găsesc scaune sau fotolii. extensie. Se recomandă ca masajul să se efectueze la distanţă de 2-3 ore faţă de ora de servire a mesei anterioare şi cu 3060 minute înainte de masa următoare. Sălile de masaj trebuie să aibă anexe. locul de aplicare). însă pentru activitatea sportivă sunt recomandaţi maseurii cu stare de sănătate bună. Mâinile maseurului trebuie să fie bine spălate înainte de fiecare şedinţă de masaj. igienic. Se fac mişcări de flexie. ei devenind adeseori confidenţi ai sportivilor. are un rol foarte important. vânt. dulciuri. în scop terapeutic în cazul terapiei complete de recuperare după îmbolnăviri sau traumatisme. fără handicapuri de nici un fel. 9 .şi cel competiţional. sportivul. o măsuţă cu reviste. a celui masat cât şi a spaţiului în care se desfăşoară activitatea. de întreţinere). de asemenea. Este de dorit ca acesta să aibă palme mari şi un simţ tactil la nivel palmar. timp în care încăperea se aeriseşte. În încăperi trebuie asigurată o ambianţă plăcută. papuci asemănători celor de la înot) întotdeauna foarte curat. Regulile de igienă se referă atât la igiena maseurului. abducţie şi adducţie. în care să consume fructe. În activitatea sportivă. ziare sau pliante cu specificul activităţii. rezistent la oboseala fizică şi psihică. medical. deosebit.(mobilizări pasive). care îi însoţesc pe aceştia la competiţii. în special articulaţia pumnului şi articulaţiile degetelor. Indicaţiile masajului sunt pentru persoanele sănătoase în scop igienic. Masajul terapeutic de pură competenţă medicală se adresează strict specialistului în masaj. de asemenea trebuie să se prezinte în bune condiţii de igienă personală. unghii lungi sau neîngrijite. cu o stare de sănătate bună. sunt în general utilizaţi în unităţile sanitare. pantalon lung sau scurt. să aibă o înălţime convenabilă maseurului. echilibrat. el devenind uneori o persoană foarte importantă în anturajul sportivului de performanţă. să evite fumatul cu cel puţin 15 minute înainte de efectuarea masajului. care nici el nu acţionează singur.

vindecabilă) şi definitive (legate de o boală incurabilă cum ar fi neoplaziile generalizate. terapeutic şi un suport important al performanţei sportive. în timpul competiţiilor (în pauzele dintre probe) cât şi pentru refacere. • fricţiunea. • frământatul (petrisage). Manevrele de masaj au denumiri sugestive în funcţie de felul mişcării executate. 10 . Sunt. masajul va fi un factor eficient.). • vibraţiile. aplicarea procedeelor de masaj fundamentale (principale) respectă următoarea succesiune: • netezirea – effleurage. ajungându-se la o clasificare în ce priveşte tehnica şi metodica de execuţie. Dacă se ţine seama de recomandările făcute. umed şi rece). Netezirea (effleurage) este masajul care vizează în special tegumentele. de la suprafaţă spre profunzime. Acestea constituie procedeele (manevrele) principale sau fundamentale . în funcţie de efectele pe care le determină. Din acest considerent. uşoare. de spaţiul în care se desfăşoară activitatea (impropriu. temporare sau definitive care depind de un anumit diagnostic şi pe care le precizează medicul specialist.1. 2. segmente sau ţesuturi. de cunoaşterea aprofundată a efectelor masajului asupra organismului şi se cunoaşte bine tehnica de aplicare. de asemenea. O parte din manevre sunt cuprinse în toate formele de masaj şi se aplică asupra tuturor ţesuturilor şi segmentelor corpului. au avut o evoluţie şi o adaptare de-a lungul timpului. Structurile anatomice moi ale organismului se prelucrează metodic. contraindicaţii locale. Contraindicaţiile pot ţine de starea de sănătate a celui masat. PROCEDEE DE MASAJ Procedeele de masaj (manevrele).se înainte de efort. se numesc procedee (manevre) ajutătoare sau secundare . 2. Manevrele care se folosesc numai asupra anumitor regiuni. trecătoare. indiferent de specificul regiunii sau segmentului masat. respectându-se indicaţiile şi contraindicaţiile. etc. PROCEDEELE PRINCIPALE DE MASAJ Încadrarea în această categorie a unor manevre este determinată de utilizarea lor în orice şedinţă de masaj. din aproape în aproape în ordinea aşezării lor anatomice. la diferite situaţii în care s-au aplicat. un “medicament” de neînlocuit. Dintre acestea distingem contraindicaţiile temporare (legate de o stare patologică acută. Contraindicaţiile masajului sunt de asemenea numeroase. igienic. ale mâinilor maseurului în sensul circulaţiei sanguine venoase şi limfatice în spaţiile şi vasele respective. • baterea (tapotamentul). al reconfortării. dar şi de starea de sănătate a maseurului. TEHNICA MASAJULUI. Constă în alunecări ritmice. manuale sau mecanice. după efort. neigienic. regionale sau generale.practicându. psihopatiile.

Manevrele simultane . în principal acţionând pe segmentele membrelor. una după alta. de asemenea mâinile aplicându-se alternativ. spate. • manevre alternative (mâinile acţionează pe rând). Manevrele alternative medii au direcţie de aplicare oblică. • cu faţa palmară sau/şi dorsală a mâinilor (pe suprafeţe plane. superficială. Manevrele alternative se execută în trei direcţii. manevrele pot fi clasificate astfel: • manevre simultane (în care ambele mâini lucrează deodată). se aplică longitudinal pe suprafaţa de masat. în funcţie de scopul urmărit. pe aceeaşi suprafaţă sau pe suprafeţe învecinate. în mod obişnuit. membre în întregime sau segmentele acestora). mâinile maseurului aplicânduse pe rând pe suprafaţa de masat. Vasele de sânge şi limfatice situate în ţesuturile mai profunde şi în muşchi sunt influenţate prin manevre executate cu presiune ceva mai crescută executate cu: • zona eminenţei tenare şi hipotenare a mâinilor (rădăcina mâinilor). manevrele de netezire se execută: • cu degetele (pe suprafeţe mici şi rotunjite – articulaţii). sunt acţiuni de împingere sau tragere a mâinilor pe suprafaţa de masat. 11 .lungimea lor variind în funcţie de acestea. Circulaţia în vasele limfatice este activată prin alunecări lente şi cu uşoară presiune (presiuni glisante). mâinile alunecând pe rând. procedeul numindu-se “manevra maşinii de cusut”. cu presiune minimă şi cu o frecvenţă variabilă. Mollon şi P. • marginea cubitală (tăişul mâinii). torace. fiind de obicei lungi. (longitudinal. După modul în care lucrează mâinile . transversal şi oblic ).Fig. abdomen). Din punct de vedere al tehnicii . pe regiunea scapulară. “sacadat”. • pumnii închişi (zona palmară sau cubitală a pumnilor). întinse – spate. Întrucât circulaţia în artere se desfăşoară contrar presiunii executate prin această manevră. În această execuţie cu presiune mică. presiunea (apăsarea) în manevrele de netezire se adaptează la natura şi consistenţa ţesuturilor în funcţie de necesitate. Principiul de acţiune al netezirii (G. influenţa se resimte la nivelul terminaţiunilor nervose şi vaselor pielii. Astfel. Efectuarea presiunii alternează ritmic şi la distanţe egale cu scurte întreruperi. În concluzie. la nivelul spatelui. cuprinzând tot segmentul (ex. Manevrele alternative scurte respectă o direcţie transversală pe suprafaţa de masat. manevrele simultane lungi descrise anterior se pot executa şi alternativ. 1. Dotte) Mişcările mâinilor maseurului seamănă cu cele de mângâiere. se recurge la executarea cu întreruperi.

în vederea aplicării manevrelor de masaj mai puternice. cu presiune crescută. • netezirea intermediară (după manevrele mai puternice). după cum indică numele.Clasificarea manevrelor de netezire din punct de vedere metodic este următoarea: • netezirea introductivă (iniţială). acţiunea sa realizându-se pe două căi: • mecanică. Ritmul de execuţie respectă trecerea de la uşor. prin acţiunea directă a manevrelor asupra vaselor superficiale care realizează împingerea coloanei sanguine venoase în sens centripet. faţa dorsală. alunecările se realizează cu mâinile “în brăţară”. mai stimulente. Succesiunea manevrelor este inversă faţă de cea din netezirea introductivă (de la manevrele scurte. rolul lor fiind de a induce un efect calmant asupra subiectului. crescând treptat în intensitate pe măsură ce se obţine acomodarea subiectului. cu partea cubitală sau cu faţa palmară a pumnului închis. “încălzirea” lui. medii şi scurte. Netezirea introductivă (iniţială) se aplică la începutul oricărei şedinţe de masaj. Acest fapt este explicat prin aceea că tunica medie a venelor este formată dintr-un strat muscular foarte subţire. Prin manevrele executate simultan. pentru a evita producerea unor reacţii dureroase. cu dispoziţia 12 . • pe segmentele circulare ale membrelor. • pentru părţile moi mai consistente ale corpului. se efectuează la finalul şedinţei. în venele superficiale şi asupra circulaţiei limfatice. mai ales în cazul în care mâinile maseurului acţionează “sacadat”. la manevrele simultane lungi. Pe cale mecanică. de întindere (tragere) a firelor de păr. • netezirea finală (de încheiere). alternative. atât pentru confortul neuropsihic al subiectului. Netezirea intermediară are drept scop scăderea intensităţii manevrelor după solicitarea ţesuturilor prin manevre mai puternice. ritmul şi intensitatea mişcărilor vor descreşte treptat. folosind cele trei tipuri de manevre: lungi. membre inferioare) mâinile maseurului vor folosi priza “în pieptene”. acţionând atât simultan cât şi alternativ. Alunecările pot fi continui. manevrele se vor adapta astfel: • pentru regiunile cu pilozitate crescută (cap. efectuate sacadat (pentru a nu îngreuna circulaţia în artere) sau/şi însoţite de vibraţii care cresc efectul de relaxare al netezirilor. cât şi pentru relaxarea şi odihnirea mâinilor maseurului. Netezirea finală (de încheiere). mâinile maseurului se aplică cu faţa palmară. având priza “în brăţară”. Efectele netezirii Netezirea are efecte importante asupra circulaţiei sângelui în capilare. • reflexă. Din punct de vedere al specificului regiunii . cu nodozităţile articulare ale degetelor flectate. asemănător unui circuit care începe şi se termină cu acelaşi procedeu). În cazul acesteia. segmentele fiind cuprinse între mâinile maseurului la acelaşi nivel în porţiunile mai groase sau cu o mână deasupra celeilalte pe porţiunile mai subţiri. este influenţată şi circulaţia profundă. cu degetele uşor flexate şi depărtate. Direcţia mişcărilor respectă sensul de întoarcere a sângelui către inimă (circulaţia de retur) şi sensul circulaţiei limfei în spaţiile şi vasele limfatice. Alunecările mâinilor maseurului în efectuarea netezirii trebuie să aibă un ritm care să depăşească cu puţin viteza curgerii sângelui prin vene.

K + . completat cu produşii sudoripari. prevenind instalarea oboselii cronice. iar priza realizată în acest fel (în brăţară). este favorizată de masaj care. uree. netezirea se completează cu manevre simultane lungi. pentru ca acestea să fie mai bine tolerate şi mai eficiente. medii şi scurte. Prin transpiraţie se elimină substanţe minerale (Na + . cu mâinile “în brăţară”. favorizează refacerea proprietăţilor funcţionale ale ţesuturilor. determină creşterea fracţiei de ejecţie cu aport energetic sporit în periferie. Datorită consistenţei venelor de calibru mai mare. Acest fapt conduce la ameliorarea proprietăţilor fizico-mecanice ale pielii: elasticitatea. contractilitatea. activează secreţia de sebum a glandelor sebacee. prin formarea filmului acid de suprafaţă. completează contracţia musculaturii netede a venelor. necesită o abordare mai complexă. mai ales în practica sportivă. specific suprafeţei corpului. pentru a fi realizată o circulaţie sporită la nivelul lor. contracţiile sistolice fiind mai ample şi mai rare. produşi reziduali rezultaţi în urma degradării substanţelor proteice (acid uric. uşurează travaliul cardiac. Efectele specifice acestui tip de manevră. Cu vârsta elasticitatea pielii se diminuează prin încărcarea progresivă a fibrelor elastice cu calciu (14%). Cl . amoniac) şi compuşi organici neazotaţi (acid lactic. care stimulează deschiderea canalelor excretorii. rezistenţa la presiune. se realizează acomodarea subiectului în vederea aplicării procedeelor de masaj mai puternice. are o contribuţie importantă. În acelaşi mod glandele sudoripare reacţionează la solicitările mecanice ale masajului.fibrelor transversală (sub formă de inele). Eliminarea acestor compuşi metabolici (reziduali). format de glandele sebacee. Elasticitatea pielii. Filmul acid amintit anterior. creatină. Acţiunea mecanică directă determină exfolierea celulelor cornoase de la nivelul stratului disjunct. la care maseurul. Masajul igienic. 13 . prin tactul şi comportamentul său. favorizând astfel circulaţia de retur. depinde de fibrele elastice conţinute în structura dermului. prin stimularea contracţiei muşchiului erector. în special netezirea care se adresează suprafeţei corpului. alternative lungi. Aceste efecte de accelerare a circulaţiei de întoarcere. Circulaţia limfei este activată prin manevre lente. de a realiza o stare de relaxare fizică şi psihică a pacientului prin sugestie şi autosugestie. Prin acest procedeu “netezire”.. Masajul asociat altor mijloace de refacere (complex de mijloace).). de netezire. calitate manifestată prin extensibilitate. devine obligatoriu. pe lângă cele executate “sacadat”. În acest caz. etc. substanţe rezultate în urma complexelor procedee biochimice care au loc în timpul contracţiei musculare. Rolul sebumului este de protecţie antimicrobiană şi antiparazitară la nivelul pielii. Aceasta poate surveni în urma unor eforturi submaximale şi maximale repetate între care nu se asigură refacerea corespunzătoare a organismului. PO 4 3 . de asemenea intervine prin transpiraţie în reglarea funcţiei de termoreglare. care pe lângă acest strat muscular inelar cu dispoziţie transversală mai prezintă un rând de fibre musculare dispuse longitudinal. Manevrele mecanice aplicate structurilor de suprafaţă. stimulează diferenţierea celulelor bazale şi astfel se reduce timpul necesar reânoirii epidermului. întârzie şi diminuează acest fenomen fiziologic specific vârstei înaintate.). executate cu uşoară presiune. sporesc acelaşi rol antimicrobian. se remarcă şi asupra funcţiilor pielii. Ca 2 + . Fiind aplicat la începutul şedinţei de masaj mai are rol de a stabili colaborarea între subiect şi maseur.

conductibilităţii şi reactivităţii nervilor. Excitarea terminaţiilor nervoase la nivelul pielii produsă în acest fel. reprezentat de hipoderm. cu efect vasodilatator.Pe cale reflexă. executate cu presiune ceva mai mare. iar cea scăzută o diminuează. prin aplicarea manevrelor de netezire sunt excitaţi receptorii senzitivo-senzoriali reprezentaţi de extero-proprio şi enteroceptori. Fricţiunea constă în presarea ţesuturilor moi subcutanate pe ţesuturile profunde sau pe un plan dur (osos sau cartilaginos) şi deplasarea lor în limita elasticităţii proprii. au acţiune calmantă. netezirea se aplică folosind cuburi de gheaţă (crioterapie). Aplicaţiile reci sub această formă scad pragul de sensibilitate dureroasă prin inhibarea locală a receptorilor (a perceperii şi conductibilităţii nervoase). a căror impulsuri se transmit centrilor superiori care declanşează pe cale reflexă reacţii de răspuns în ţesuturile şi organele corpului. fiind una din cele mai vechi manevre de masaj cunoscute. Mollon şi P. Aceasta vizează în general ţesutul subcutanat. asupra sistemului nervos şi decontracturantă. iar procesele hemoragice acolo unde există sunt diminuate prin vaso-constricţia obţinută. temperatura ridicată acutizează senzaţia dureroasă. cu ritm rapid. declanşează reflexul axonic antidronic. Manevrele de netezire scurte. aceste manevre determină încetinirea funcţiilor ţesuturilor şi organelor şi au efect inhibitor asupra sensibilităţii. În această idee. care conduce la apariţia hiperemiei cutanate. lente şi uşoare prezentate anterior. Această vasodilataţie este persistentă. semn al deschiderii vaselor capilare în număr mult mai mare pe unitatea de suprafaţă. Fricţiunea Acest procedeu este cel mai des folosit după netezire. Dotte) 14 . menţinându-se şi după încetarea acţiunilor mecanice aplicate prin manevrele de netezire. la nivelul musculaturii striate. comparativ cu cel deschis în mod obişnuit. Principiul schematic de acţiune al fricţiunii (după G. Senzaţia de durere este corelată de obicei cu temperatura pielii. au efecte opuse manevrelor lungi. în cazul unor leziuni posttraumatice. liniştitoare. de asemenea reducerea circulaţiei în acest fel diminuează metabolismul local împiedicând formarea colagenului. Impactul manevrelor de netezire asupra terminaţiunilor nervoase este diferit. În acelaşi timp. Manevrele lungi executate cu ritm şi intensitate redusă. relaxantă.

spaţiilor interosoase şi intermusculare. Pe suprafeţele mai sensibile se folosesc prizele aplicate cu partea mai moale. • fricţiune executată cu pumnul (nodozităţile degetelor). cu pumnul închis. După intensitatea manevrelor. Cuta este o manevră pentru care priza se aplică cu suprafaţa palmară a celor patru degete. mai musculoasă a mâinii (zona eminenţei tenare şi hipotenare). continuând aceeaşi mişcare pe toată suprafaţa de masat. medius. Din punct de vedere tehnic . cu priza “în cleşte”. concentric sau excentric pe suprafeţele mici. se aplică mâna cu partea dorsală. Din aceste moduri de acţionare. În general acestea se aplică circular. muşchii din zonă fiind aproape de suprafaţă. mai puţin sensibile. Combinarea fricţiunii cu frământatul reprezintă o formă intermediară. când mâinile aplică priza simultan dar se deplasează în sensuri opuse. respectiv de cută. atunci când se aplică într-unul din modurile descrise anterior. “una după alta”. puţin elastice. iar pe porţiunile mai voluminoase. • fricţiune executată cu marginea cubitală a mâinii. Sensul de execuţie al manevrelor de fricţiune este determinat de particularităţile anatomice ale diferitelor segmente ale corpului. Combinarea rezultă fie prin folosirea tuturor formelor tehnice de aplicare a fricţiunii respectând gradarea intensităţii. astfel: • fricţiune executată cu vârful degetelor (index. medie sau profundă. pentru a obţine o prelucrare sistematică eficientă. Mâinile se deplasează succesiv. inelar). • fricţiune executată cu faţa palmară sau dorsală a mâinii. inelar). În situaţia aplicării masajului pe suprafeţe mari şi foarte mari. Fricţiunea se mai poate executa şi prin alte forme decât cele clasice descrise anterior (auxiliare). Masajul în cută poate fi executat sub formă liniară sau “şerpuit”.Unele părţi ale corpului cum sunt faţa şi gâtul au stratul de hipoderm foarte subţire. Alegerea prizei este de asemenea determinată de structura anatomică a zonei masate. Manevra prin care se fricţionează tendonul lui Achile este un mod particular de abordare. cu partea cubitală sau cu pumnul închis. în lungul ligamentelor. tendoanelor. • fricţiune executată cu “rădăcina mâinii”. slab reprezentat. pe suprafeţe mai mari va acţiona cu mâna în întregime. ceea ce face ca fricţiunea să constituie manevra principală prin care se acţionează asupra lor. maseurul alege forma cea mai potrivită suprafeţei căreia îi aplică masajul astfel: pe suprafeţele mici va acţiona cu vârful degetelor (index. care se realizează între police şi index sau între marginile cubitale ale mâinilor. iar pe cele mai mari cu ambele mâini. fricţiunea va apela la o formă metodică adecvată şi anume la fricţiunea combinată. cu frământatul. executându-se cu o mână. în funcţie de structura zonei sau de scopul urmărit. fricţiunea este simplă. 15 . fie prin combinarea fricţiunii cu alt procedeu. Din punct de vedere metodic . medius. policele făcând opoziţie în aşa fel încât ţesutul moale subcutanat este prelucrat luând forma pe care mâna maseurului o imprimă. constând în mişcări scurte şi ritmice de “dus-întors”. manevrele de fricţiune se clasifică după modul de acţionare al mâinii. Pe suprafeţele cu ţesut moale. folosind o singură mână sau pe amândouă. aceste creşteri şi descreşteri ale intensităţii putând alterna de la un moment la altul prin micşorarea sau mărirea unghiului de aplicare al prizei (3070 °). Un alt aspect particular este manevra de fricţiune în “zig-zag” aplicată la nivelul musculaturii paravertebrale. de trecere de la fricţiune la frământat. sensul manevrelor poate fi liniar. fricţiunea poate fi superficială.

pe suprafaţa de masat şi au efect stimulent. fără a provoca reacţii dureroase. cu trei degete (indexmedius-inelar – “priza toc”). picioare. unde structurile anatomice amintite sunt dispuse la suprafaţă. conduce la accelerarea procesului de regenerare şi cicatrizare a ţesuturilor în cazul existenţei unor leziuni. epiderm. fiind beneficiarele acestui procedeu de masaj. Influenţa masajului prin manevrele de fricţiune în tratarea sechelelor cicatriceale este importantă. în limita elasticităţii ţesuturilor. fricţiunea contribuie la înlăturarea depunerilor sărurilor de calciu în fibrele elastice pe care le îngroaşă. Activarea circulaţiei locale. Supleţea şi elasticitatea ţesuturilor supraiacente. derm sunt favorizate de manevrele mecanice ale fricţiunii. buna nutriţie locală realizată în acest fel. prin reducerea aderenţelor. Principiul de acţiune al pensărilor (după G. Acţiunea manevrelor de fricţiune stimulează activitatea factorilor lipolitici determinând scăderea stratului adipos al cărui exces este inestetic. manevrele de fricţiune se adresează în principal ţesutului fibro-grăsos subcutanat care constituie stratul hipodermic sau paniculul adipos. tecile sinoviale de la nivelul unor regiuni ale corpului (mâini. ţesut celular subcutanat). Presiunea este adecvată. de asemenea. Dotte) Efectele fricţiunii sunt induse. care reprezintă o protecţie mecanică pentru organism. “ Ciupirile şi pensările ” sunt alte forme de aplicare a masajului pentru ţesutul moale de la suprafaţa corpului (tegument. Stratul adipos se află într-un circuit continuu de mobilizare şi depozitare sub influenţa factorilor lipolitici şi lipogenici. sub formă de cută rulată. menţinând astfel supleţea pielii.Acelaşi masaj în cută poate fi executat acţionând transversal pe suprafaţa respectivă. Ca şi netezirea.(mişcare asemănătoare cu rulatul unei ţigări). treimea inferioară a gambei). redarea elasticităţii ţesuturilor şi prin activarea metabolismului local. pe două căi: • mecanică. de asemenea tendoanele. Priza cu care se realizează poate fi cu două degete (index-police). Manevrele se execută în ritm viu. 16 . faţa anterioară a antebraţului. din loc în loc. • reflexă. Procesul de regenerare şi cicatrizare la vârste înaintate este de aproximativ cinci ori mai redus decât la vârstele tinere. Mollon şi P. Fricţiunea executată cu intensitate excită proprioceptorii de la nivelul articulaţiilor. Pe cale mecanică.

De asemenea se contraindică în situaţia exudatelor hemoragice. întrucât fricţionarea zonei poate favoriza ruperea vaselor locale şi continuarea hemoragiei. acetilcolinei urmată de vasodilataţie locală (hiperemie). Efectele benefice multiple ale fricţiunii obţinute pe cale mecanică. după netezirea adresată pielii. Ele sunt contraindicate doar în procesele inflamatorii şi hemoragice acute. în special al muşchilor. hormonale) reglarea circulaţiei sanguine şi limfatice în întregul organism. a unui efort fizic intens şi brusc. încordarea nervoasă generală. de asemenea al accidentelor exprimate prin durere. entorse. atât în scop profilactic. lucru foarte important în tratarea leziunilor şi sechelelor apărute fie în viaţa de zi cu zi sau în activitatea sportivă (contuzii. Manevrele de fricţiune executate cu presiune moderată dar insistent. fricţiunea pentru ţesuturile subcutanate. au rol important în prevenirea traumatismelor de tipul întinderilor şi smulgerilor de fibre de la nivelul joncţiunii musculo-tendinoase în cazul unor mişcări greşite. histaminei. frământatul este procedeul cel mai eficient pentru masajul ţesuturilor profunde. în funcţie de scop aleg o formă sau alta pentru obţinerea efectului dorit. TEMĂ nr. Executate cu ritm lent şi insistent scad sensibilitatea locală. întinderi. de asemenea sunt combătute stazele prin activarea circulaţiei venoase şi limfatice. de stimulare a sistemului nervos central şi periferic. Pe cale reflexă. Care sunt cele mai importante efecte ale procedeului de masaj „fricţiune” Frăm ântatul (petrissage) Urmărind succesiunea metodică logică de aplicare a masajului de la suprafaţa corpului în profunzime. Aceste reacţii locale cutanate declanşează prin mecanisme complexe (nervoase. de tendoane sau ligamente). Acestea pătrund mai uşor şi mai repede prin orificiile pilosebacee şi sudoripare. a tensiunii şi gradului de scurtare al muşchilor. Un alt efect important obţinut prin manevrele de fricţiune este acela de creştere a gradului de penetrabilitate cutanată pentru diverse medicamente. după cum se ştie. În situaţia aplicării fricţiunii cu ritm viu şi intensitate sporită efectele sunt contrare. Aplicaţiile fricţiunii în activitatea terapeutică. efectele fricţiunii constau (prin stimularea reflexului axonic antidromic) în eliberarea la nivelul vaselor cutanate a bradikininei. umorale. 17 .Articulaţia. sportivă sau igienică. articulare şi periarticulare se repercutează favorabil asupra supleţei şi rezistenţei acestor structuri. de fascii. Efectul fricţiunilor de activare a reţelei vasculare arteriale. fac ca aceste manevre să fie utilizate frecvent în diverse situaţii. contractura musculară.1 Care sunt efectele cele mai importante ale procedeului de masaj „netezire”. cât şi terapeutic. asupra caror structuri anatomice se resimt mai eficient şi care sunt căile de obţinere a acestor efecte. poate fi considerată un adevărat organ senzorial în ce priveşte semnalizarea variaţiilor posturale. Activarea circulaţiei locale prin fricţiune poate produce “embolii microbiene” în capilarele locale care apoi se pot extinde. ruperi de muşchi.

• frământatul “în rindea”. ridicarea lor (când este posibil). • priza medie . spate). antebraţ.între degete şi rădăcina mâinii. Cuta realizată între degete şi rădăcina mâinii este stoarsă prin ducerea mâinii înainte şi comprimarea cutei cu partea musculoasă a palmelor. • priza mare . atât la nivelul segmentelor lungi şi subţiri ale membrelor cât şi pe suprafeţe plane (ex. Prizele folosite diferă de la un segment la altul al corpului în funcţie de grosimea stratului de ţesut prelucrat. gambă. braţ). Dintre aceste forme. unul deasupra celuilalt (gambă. • frământatul cu pumnii. Principiul de acţiune al frământatului (după G. “în brăţară” sau “în inel”. • frământatul prin rularea muşchilor. 18 . Muşchii sunt prinşi şi presaţi între degete şi palme. coapsă). urmată de apăsarea ei pe planul dur profund. frământând ţesuturile atât în sens longitudinal cât şi în sens transversal. sunt urmate de aplicarea mâinilor din aproape în aproape pe suprafaţa învecinată. Dotte) Posibilităţile de execuţie tehnică a manevrelor sunt diferite. Aceste mişcări. Priza este menţinută formând o cută lungă pe lungimea muşchiului. apoi pe planul osos profund. Această formă de cută se mai numeşte şi cută deplasabilă sau în val şi este specifică zonelor cu elasticitate mare a ţesuturilor. astfel: • frământatul în cută. Mollon şi P. se ridică şi apoi se presează pe planul osos.realizată între police şi index. stoarcerea lor prin comprimare sau prin presiune pe planul profund. antebraţ. priza medie este cel mai mult utilizată. policele ambelor mâini fiind situate la acelaşi nivel în porţiunile mai voluminoase (coapsă) sau etajat. Frământatul circular şi frământatul şerpuit se realizează cu o priză care să prindă segmentul “în cerc”. • frământatul circular şi frământatul şerpuit. Frământatul în cută reprezintă o formă de masaj care se poate aplica atât pe suprafeţele plate şi întinse cât şi la segmentele membrelor (braţ. forma lor fiind determinată de specificul regiunii. repetate de câteva ori în acelaşi loc.între vârfurile degetelor.Manevrele constau în prinderea muşchilor şi a altor ţesuturi profunde. • frământatul între marginile cubitale ale mâinii. astfel: • priza mică .

Pentru aceştia. Mâna maseurului execută presiuni moderate (sau mai pronunţate) şi deplasări scurte ale ţesuturilor (înainte-înapoi). Prin manevrele de stoarcere. Partea dorsală a trunchiului (spatele) cât şi faţa anterioară a toracelui necesită adaptarea manevrelor de frământat la forma musculaturii acestor zone. combate atrofiile musculare. la un unghi de 30-45 °. apoi mâna execută presiuni cu mişcări circulare. Priza se realizează prin aplicarea mâinii maseurului pe suprafaţa de masat cu zona eminenţei tenare şi hipotenare (“rădăcina mâinii”). pe lângă frământatul în cută cu diferitele lui forme. mâinile acţionând alternativ. Acest mecanism este deosebit de important în cazul sportivilor de performanţă la care în timp se formează capilare noi. degetele uşor depărtate de aceasta. boxeri. Când subiectul se află în poziţie aşezat. Forţa de acţionare a maseurului poate fi mai mică sau mai mare. câteva pe acelaşi loc. Muşchii situaţi pe aceste regiuni ale corpului sunt întinşi ca suprafaţă. de asemenea. Ambele variante se bazează pe mişcarea de presiune a cutei între mâna maseurului şi planul dur profund. luptători. priza poate fi aplicată cu “mână peste mână”. medie sau în val. Astfel. moment în care muşchiul se relaxează. După efortul fizic foarte mare. După fiecare mişcare presiunea slăbeşte. Atunci când masa musculară este bine dezvoltată (la sportivi: culturişti. sensul de acţionare al frământatului fiind cel al circulaţiei de retur. sanguine şi limfatice.). priza este realizată tot circular. pentru a acţiona cu forţă sporită. cu priza mică. ca o reţea de adaptare. lucru foarte important în practica sportivă. Priza se aplică în acelaşi fel ca la frământatul “în rindea”. deplasarea mâinii se va face prin mişcări scurte pentru a nu provoca senzaţii de durere. muşchii sunt prelucraţi între două suprafeţe dure reprezentate de mâna maseurului şi suportul osos al musculaturii cutiei toracice. 19 . fără a solicita elasticitatea ţesuturilor peste limitele accesibile. manevra de frământat denumită “în rindea” (mişcare asemănătoare cu cea a tâmplarului) şi rularea muşchilor sunt cele mai adecvate. maseurul înclină mult trunchiul înainte şi trece mai mult greutatea corpului său pe braţe. policele orientate înainte. etc. realizându-se o presiune şi o torsiune a masei musculare între degete şi palme. Ţinând seama că la această manevră presiunea este crescută pentru a obţine efecte în profunzime. • reflexă. iar volumul lor nu este atât de bine conturat pentru a putea fi prelucraţi eficient prin manevrele de frământat în cută. asigură o troficitate normală. maseurul aplică o mână pe zona opusă celei masate şi realizează o “contra priza” pentru a fixa mai bine poziţia pacientului. în funcţie de consistenţa ţesuturilor (hipoderm) se foloseşte o formă specială de frământat în cută.În cazul manevrelor de frământat şerpuit. realizată între marginile cubitale ale mâinilor. Pe cale mecanică este stimulată deschiderea unor capilare de rezervă care favorizează circulaţia profundă şi eliminarea produşilor toxici. manevrele de frământat favorizează eliminarea mai rapidă a cataboliţilor anaerobi lactacizi. înaintând progresiv. Frământatul contribuie la menţinerea musculaturii într-o stare de funcţionare bună. în funcţie de volumul şi rezistenţa muşchilor masaţi. elasticitatea ţesutului muscular este bine întreţinută prevenind leziunile la acest nivel. Pentru regiunea abdominală. după care înaintează uşor pe direcţia circulaţiei de retur. Efectele frământatului sunt obţinute. pe două căi: • mecanică. halterofili. O altă formă de frământat pentru zona trunchiului (posterioară şi anterioară) este cea de rulare a muşchilor respectivi.

atrofie şi insuficienţă musculară. determinând o sincronizare îmbunătăţită şi o mobilizare mai mare a unităţilor motorii. cu mâinile în poziţie intermediară de prono-supinaţie. Cu toate că există posibilitatea aplicării cu ajutorul unor dispozitive. Acest procedeu derivă din formele masajului empiric practicate din cele mai vechi timpuri. coatele apropiate de trunchi. Principiul de acţiune al tapotamentului (G. aplicaţiile manuale sunt de preferat în toate tipurile de manevre.manevre „de tocat”. preponderente fiind cele reflexe. proprietatea muşchiului apreciată prin creşterea forţei de contracţie. Dotte) Din punct de vedere tehnic. contractilitatea şi conductibilitatea. Mollon – P. . 90 °).manevre „de bătătorit”. care se executau cu mănunchiuri de crenguţe. .manevre „în ventuză” („în cupă”). Partea cubitală a mâinii cade 20 . Excitabilitea dă posibilitatea susţinerii eforturilor prelungite şi rezistenţă la oboseală. palmele faţă în faţă.manevre „de percutat”. clasificate astfel: . pot doza mai bine intensitatea şi frecvenţa. procedeul are diferite forme.manevre „de plescăit”. mecanic sau reflex. este de asemenea superioară în cazul sportivilor de performanţă. Importanţa acestui procedeu în terapie se resimte în special în stările de atonie. cu diferite părţi ale mâinii. deoarece mâinile maseurului se pot adapta nevoilor şi particularităţilor fiecărei persoane. Ele se pot aplica mecanic sau manual. . la care se produce o mobilizare a sistemului nervos central.Pe cale reflexă sunt stimulate fiziologic proprietăţile muşchilor: excitabilitatea. Execuţia constă în serii de lovituri aplicate suprafeţei de masat. Manevrele de tocat – sunt cele mai frecvent folosite şi cele mai cunoscute. Tapotamentul (baterea): este cea mai stimulentă manevră de masaj aplicată ţesuturilor moi ale corpului. în funcţie de scopul urmărit. consecinţe ale imobilizărilor prelungite necesare după diferite traumatisme sau alte afecţiuni musculare. Tapotamentul constă în aplicarea unor loviri ritmice ale ţesuturilor. antebraţele în flexie pe braţe (cca. . Aceste efecte determinate de masaj-frământat la nivel muscular sunt greu de stabilit prin care mecanism sunt obţinute. Contractilitatea. sub formă de biciuiri asociate cu băile de aburi. Se poate afirma că ele se suprapun.

făcând-o accesibilă. mişcarea fiind executată în principal din articulaţia pumnului. în aplicaţiile perpendiculare pe tegument. în ritm viu. tocatul cu vârful degetelor. lovind ţesuturile cu partea lor laterodorsală. „în mănunchi de nuiele”. Tocatul în general se execută cu ritm viu. Intensitatea aplicaţiilor depinde de distanţa de la care se execută şi de greutatea mâinilor maseurului. degetele cad pe suprafaţa de masat de la distanţă mică. loviturile fiind aplicate cu intensitate mai mare. mişcări care necesită supleţe şi mobilitate mare a articulaţiilor mâinilor maseurului. pentru a obţine efecte în profunzime. 21 . la nivelul capului şi în regiunea precordială. tocatul se execută cu partea cubitală a metacarpianului V. coapsele (faţa posterioară a trunchiului). Priza acestor manevre este tangenţială cu suprafaţa de contact sau aplicată sub un unghi de 45 °. coatele sunt depărtate de trunchi. Mâinile pot executa mişcările simultan sau alternativ. Pe zonele mai musculoase. mâinile maseurului pot fi apopiate şi întinse (palma deschisă).perpendicular pe suprafaţa zonei de masat. Mişcările suple şi repezi executate din poignée (încheietura mâinii).se aplică cu m îinile “în cupă”. braţele maseurului sunt lipite de trunchi. antebraţelor şi mâinilor este aceeaşi ca la manevrele prezentate anterior. degetele fiind apropiate şi uşor flectate. o altă variantă a tocatului. abdomen). cu ritm scăzut. Loviturile se aplică din apropierea zonei pe care se execută masajul pentru ca acestea să poată fi dozate cu uşurinţă în ce priveşte intensitatea şi ritmul. Poziţia coatelor. pasiv. O variantă a acestei manevre este cea executată cu partea dorsală a mâinii. cu marginea cubitală a mâinii şi cea executată cu treimea inferioară a antebraţului . mai puţin sensibile. anume „de plescăit”. foarte eficientă. Manevrele “în căuş“ sau ”în ventuză” . se execută cu faţa palmară a celor patru degete (fără police). excepţie făcând anumite forme speciale de masaj. dar şi pe suprafeţe mici şi sensibile (faţa în masajul cosmetic). Aerul din palme. În cazul acestei manevre intensitatea este dată de greutatea segmentului cu care maseurul aplică loviturile şi nu de contracţia activă a muşchilor mâinilor. pentru ca procedeul să nu fie dureros. gambele. care cad uşor şi pasiv pe suprafaţa masată. Pentru porţiunile mai musculoase. specifice acestei manevre. este cea executată cu treimea inferioară a antebraţelor. atenuează intensitatea loviturii. cu degetele depărtate şi uşor flectate. se aplică în general pe suprafeţe întinse cum sunt: spatele. când trebuie să fie executat lent. Zgomotul produs în execuţie defineşte acestă formă de tapotament . Manevrele de plescăit . dozând după caz intensitatea loviturilor. acestea se execută cu vârful degetelor (pe zonele foarte sensibile – faţă. pentru a nu fi prea puternice pentru pacient şi pentru a nu-l obosi pe maseur. intensitatea fiind reglată de forţa de execuţie şi de apropierea celor două suprafeţe de contact . Pentru executarea tocatului în acest mod. chiar şi în cazul în care se aplică de la o distanţă ceva mai mare. În toate cele trei variante prezentate. care cad relaxate. alternativ. Atunci când dorim ca loviturile să fie mai uşoare. În situaţia în care aplicarea loviturilor se face din imediata apropiere.manevre auxiliare ale tapotamentului.

Aceste efecte depind de ritmul şi de intensitatea cu care sunt aplicate manevrele respective. stimuleză proprietăţile fiziologice ale muşchilor (excitabilitatea. Manevrele executate cu marginea cubitală a pumnului semiînchis sunt mai puţin dure. pentru efectele sale stimulente. palmele situate în apropierea zonei de aplicare a masajului. Pe cale mecanică. formele lui variate fiind adaptate nevoilor de moment ale sportivului . La sportivi tapotamentul este un procedeu nelipsit. Manevrele de percutat (percuţia) . iar prin motoneuroni tonici se determină o contracţie lentă. 22 . într-un ritm viu .se execută cu pulpa degetelor care sunt în poziţie uşor flectate . Când acestea sunt aplicate cu ritm lent şi intensitate redusă . unde poate fi executat şi pe zone strict localizate. În cadrul terapiei se recomandă în combaterea atoniei. de asemenea fără efect mecanic. cotractibilitatea. remarcate în special după traumatismele aparatului locomotor. între acestea neexistând o delimitare din punct de vedere fiziologic. ceea ce conduce la scăderea stratului adipos. Efectele tapotamentului Manevrele de tapotament sunt cele mai stimulente şi mai excitante manevre de masaj. Pe aceeaşi cale mecanică se acţionează asupra nervilor vaso-motori. regiunea fesieră).este manevra care se aplică pe suprafeţe cu masă musculară bine dezvoltată (coapse.Bătătoritul . de creştere a excitabilităţii. alternativ sau simultan. reglând astfel intensitatea loviturilor aplicate. în masajul cosmetic şi în masajul capului. Prin excitarea nervilor somatici senzitivi scade sensibilitatea dureroasă. conductibilitatea). crescând afluxul sanguin spre regiunea masată. atrofiei şi insuficienţei musculare. pe faţă. cu marginea cubitală a acestuia. ritmice. Sunetul produs seamănă cu cel al “picăturilor de ploaie”. Degetele execută mişcări fine de lovire a ţesuturilor . fără a se produce un efect mecanic.ceea ce înseamnă că efectele declanşate pe cale mecanică se continuă pe cale reflexă . fiind favorizaţi factorii lipolitici. cu un deget sau cu două degete (index-medius). exteriorizată prin cresterea tonusului. hiperemia cutanată produsă fiind de lungă durată. cu o mână sau cu ambele. această formă de masaj mobilizează lipidele din adipocite. contracţiile musculare sunt parţiale. de ritmul şi de intensitatea cu care se aplică şi se obţin pe cale: • mecanică. se obţine o contracţie rapidă a fibrelor musculare prin motoneuroni fazici. Această formă de tapotament se aplică pe zone sensibile. înainte de efort. Prin excitarea fibrelor nervoase motorii propriu-zise. spaţiul ramas liber asigurând elasticitatea zonei. Manevrele de tapotament interesează şi ramurile periferice ale nervilor senzitivi şi motori. Acceasta se execută cu pumnul semiînchis sau închis. în scopul menţinerii acesteia în cadrul competiţiilor de durată (în pauze). În practică sunt mult folosite atât în masajul propriu-zis cât şi în automasaj unde pot fi bine dozate. manevra având un vădit efect analgezic (atunci când nu are contraindicaţii). iar mişcarea degetelor seamănă cu cea de “cântat la pian”. Execuţiile cu intensitate mică. aplicat punctiform. În cazul în care ritmul şi intensitatea sunt crescute. • reflexă. Acest procedeu de masaj este aplicat frecvent asociat cu mijloacele de încălzire. interesează un număr mare de fibre musculare producând o contracţie amplă. efectele remarcându-se asupra funcţionalităţii acestora. Aceste efecte variază în funcţie de sensibilitatea zonei pe care sunt aplicate. a tonusului muscular. cu intensitate foarte mică.

cât mai multe pe unitate de timp. ai antebraţului şi braţului. care se aplică pe suprafeţe mari antrenând mase musculare întinse. În acest scop au fost create diferite tipuri de aparate de vibromasaj. în spasme şi în oboseala musculară.2 Descrieţi execuţia tehnică a manevrelor de „Frământat”. TEMA nr.vibraţii executate cu vârful degetelor. Care sunt caracteristicile masajului calmant? Care sunt caracteristicile masajului stimulativ? Vibraţiile . 23 . grosimea ţesuturilor. Ele se realizează prin contracţii alternative ale muşchilor antagonişti ai degetelor şi mâinilor. în raport cu suprafaţa pe care se aplică (întinderea regiunii.constau în imprimarea unor mişcări oscilatorii în ţesuturi. uşoare. frecvenţa şi amplitudinea oscilaţiilor putând fi reglate după scop şi preferinţă. Mollon şi P. Dotte) Executate cu mâna. Vibraţiile executate cu aparat de vibromasaj sunt ritmice şi uniforme. Ambele aplicaţii instrumentale şi manuale au avantaje şi dezavantaje. prevăzute cu dispozitive speciale pentru contactul aparatului cu suprafaţa corpului. mişcările vibratorii fiind asemănătoare cu un tremurat continuu. . sensibilitatea acestora). fiind foarte obositoare şi greu de executat. completâdu-se reciproc.vibraţii executate cu pumnul închis. (particularităţile privind „priza” pentru diferite segmente ale corpului). fapt pentru care se recomandă aplicarea lor alternativ. până la cele cu benzi.Tapotamentul este contraindicat în contracturile musculare şi în afecţiunile în care durerea este prezentă. Principiul de acţiune al vibraţiilor (după G.vibraţii executate cu faţa palmară a mâinilor. În cazul executării vibraţiilor manuale se folosesc diferite tehnici: . de la cele mici. Din această cauză ele se execută cu ajutorul aparatelor special concepute în acest scop (aparate de vibromasaj). acestea realizeaz ă deplasări mici (de câţiva milimetri) ale pielii şi ţesuturilor subiacente şi presiuni ondulatorii.vibraţii executate cu podul palmei. . .

procedeele de masaj amintite. reprezentaţi de mastocite şi bazofile (forma circulantă a mastocitului). activează circulaţia locală profundă şi se exteriorizează prin hiperemie. etc. Vibraţiile produse instrumental. considerate porţi de intrare ale organismului au “păzitori specializaţi”. Manevrele de masaj executate într-un ritm viu. activează acetilcolina (mediator chimic al fibrelor parasimpatice terminale şi simpatico-parasimpatice ganglionare). al procedeelor principale descrise. manevrele de vibraţie mai puternice. Combinarea lor cu manevre de netezire şi fricţiune sporesc aceste efecte. În terapie se recomandă în afecţiunile congestive şi dureroase ale organelor interne (masajul reflex) şi în tratarea leziunilor aparatului locomotor.cu efect vasodilatator local. mucoasele. etc. manevrele uşoare şi prelungite au efect calmant. urmată de reacţii compensatorii adenosimpatice. reflexă. dar. frământat şi tapotament. este asupra circulaţiei sanguine.. acţioneză asupra venelor din muşchiul striat în sens vasodilatator. Pe cale reflexă. Diverse structuri anatomice ca: pielea. 24 . mai ales adrenalina. fapt pentru care se recomandă în tratarea obezităţii şi a celulitei. prin sistemul eferent simpatic. plămânii. de zece ori mai active decât histamina). hiperemia tegumentară. fapt explicat prin stimularea reflexă a organelor hematopoetice şi prin mobilizarea sângelui din organele de depozit. Pe cale reflexă. reduc sensibilitatea cutanată. executate cu ritm viu şi intensitate crescută împiedică depozitarea adipocitelor. Prin fricţiune. Aceste efecte se referă la circulaţia arterială. prin implicarea sistemului nervos în “reglajele” vasculare periferice. pentru decontracturare musculară şi relaxare phihică. facilitează mobilizarea lor din ţesutul subcutanat. Pe cale mecanică. Cathecolaminele.După o şedinţă de masaj general se remarcă o uşoară creştere a hemoglobinei. Hiperemia tegumentară este rezultată prin intervenţia mai multor substanţe ca: serotonina (care produce vasodilataţie la nivelul muşchilor scheletici şi un important venospasm). urmată de acid lactic . prin acţiune metabolică indirectă creşte glicoliza. datorită predominenţei receptorilor de tip beta (vasodilatator) ce intră în componeţa peretelui vascular (la nivelul arteriolelor ciculaţiei generale efectul este vasoconstrictor). producând o senzaţie plăcută. acestea persistă în timp şi se transmit la distanţă. liniştitor. a numărului de hematii şi leucocite. se produce degranularea celulelor amintite (mastocite şi bazofile) şi eliberarea de histamină care acţioneză în principal asupra vaselor mici (capilare). producând vasodilataţia acestora. kininele plasmatice (produc cel mai important efect vasodilatator.sunt induse pe două căi: mecanică. Explicarea fiziologiei masajului este legată de acest fenomen. intestinul. Influenţele masajului se resimt şi asupra conţinutului sanguin.Efectele vibraţiilor . activat şi de contribuţia proteazelor tisulare (kalicreine). eliberatoare de cathecolamine. prostagladinele din grupa E. Efectele cele mai importante ale masajului Efectul cel mai important al masajului. care în prima fază determină o vasodilataţie periferică. de relaxare şi încălzire. manevrele mai energice şi mai stimulente ale masajului.

mişcare asemănătoare cernutului cu o sită. Ritmul de execuţie poate fi mediu sau mai viu. mâinile maseurului prinzând segmentul respectiv între feţele palmare. • tracţiunile şi tensiunile. 2. Execuţia constă în prinderea masei musculare între feţele palmare ale mâinilor. • rulatul. alternând astfel solicitarea cu relaxarea musculaturii. Cele mai cunoscute şi mai des folosite sunt: • cernutul.În concluzie. Rulatul se execută de asemenea în principal pe membre. combinat cu acestea. Cernutul este un procedeu folosit frecvent mai ales la sportivi. Mollon şi P. Dotte) 25 . Alături de netezire şi fricţiune.2. relaxant. penrtu ameliorarea stării de sănate a organismului. • scuturările. tapotament). cernutul face parte din masajul liniştitor. masajul. PROCEDEELE SECUNDARE DE MASAJ Manevrele secundare (auxiliare sau ajutătoare) de masaj se numesc astfel întrucât sunt folosite în scopul completării efectelor procedeelor principale. mai stimulent decât precedentul. Alte efecte ale rulatului sunt de creştere a supleţei ţesuturilor şi decontracturare musculară. generează reacţii foarte complexe. Rularea muşchilor se execută între cele două planuri dure reprezentate de mâinile maseurului şi segmentul osos profund. se bazează pe o bună relaxare musculară şi nervoasă din partea subiectului. Efectul acestui procedeu. altele au o tehnică de execuţie proprie. relaxare ce este îmbunătăţită prin această manevră. alternativ. de jos în sus. efectele fiziologice prezentate contribuind la înţelegerea lui ca un veritabil mijloc de acţionare în diverse împrejurări. fiind folosite printre ele. după aplicarea manevrelor puternice (frământat. prin presiuni alternative ale mâinilor. pe cele două planuri paralele. Principiul de acţiune al rulatului (după G. mâinile deplasându-se din aproape în aproape de-a lungul segmentului respectiv. Se aplică pe segmentele membrelor superioare şi inferioare. cu degetele întinse şi se deplasează ritmic. Unele manevre din această categorie derivă din procedeele principale. • presiunile. cu degetele uşor flectate şi deplasarea acestora dintr-o parte în alta. aparent “ banal”.

sau mutându-se din aproape în aproape. Aceste manevre de presiune mai puternice. Accelerarea ritmului respirator (nerespectarea acestei condiţii) poate produce hiperventilaţie pulmonară urmată de alcaloză metabolică şi hipotensiune arterială. sub formă de automasaj în pauzele din cadrul competiţiei sau antrenamentului. completând în special efectele procedeelor de fricţiune şi frământat. denumite în acest caz presiuni simple. O altă formă de executare a presiunilor. Aplicate ca procedee independete. În cazul în care vrem să mărim forţa de apăsare. Această manevră necesită o colaborare între acţiunile subiectului şi ale maseurului. asociate cu mişcări respiratorii şi cu vibraţiile. iar în momentul de final al expirului. Subiectul execută un inspir forţat. este cu mâinile aşezate transversal pe suprafaţa de masat. aceste manevre sunt incluse în şedinţa de masaj. Ele pot fi aplicate pe suprafeţe mari ale corpului. se regăsesc şi în masajul modern. fără a exagera apăsarea. chiar localizate pe un punct. manevră denumită în acest caz "presopunctură". cu palma deschisă sau pe porţiuni mai mici. Mâinile maseurului au o priză cu palmele deschise. manevra trebuie executată în ritmul funcţiei respiratorii (16-18 respiraţii pe minut). prin rularea uneia de la cubital la radial. cu baza în apropierea coloanei vertebrale. cât şi după acestea. eventual ajutat de maseur prin ridicarea pasivă a părţilor laterale ale toracelui. La nivelul membrelor superioare şi inferioare presiunile se pot aplica asemănător ca şi pe spate (unele) sau cu mâinile “în brăţară “la un anumit nivel. aplicate de o parte şi de alta a coloanei vertebrale şi execută apăsări (una sau mai multe) în acelaşi loc. Presiunile au efect de relaxare. maseurul execută câteva presiuni în scopul creşterii volumului de aer expirat. De asemenea în cadrul complexului de refacere a organismului după efort. din aproape în aproape. 26 . după leziuni musculo. cealaltă preluând mişcarea de la radial la cubital. Mâinile maseurului pot eexecuta presiuni statice prin aşezarea lor în direcţie longitudinală. mişcare ce se repetă în acelaşi fel pe toată zona. procedeu folosit cu foarte mult timp în urmă. pe cele două hemitorace. de la extremitatea distală către cea proximală. Presiunile mai pot fi aplicate la nivelul spatelui. se execută presiuni repetate.În activitatea sportivă rulatul este frecvent folosit după eforturi intense. existente şi în formele de practicare ale masajului empiric. Ele pot fi aplicate ca procedee independente. mai ales atunci când sunt asociate cu vibraţiile (presiuni vibrate). asociate cu mişcări respiratorii astfel: se aşează mâinile cu degetele răsfirate. presiunile îşi modifică tehnica după întinderea şi sensibilitatea regiunii respective. Ele nu se aplică copiilor şi bătrânilor la care se pot provoca leziuni (la bătrâni se pot produce fisuri sau fracturi datorită osteoporozei). Acest mod de aplicare este caracteristic zonei spatelui. pe segmentul pe care se acţionează. aplicarea făcându-se peste echipament. sau prin rulare de la ”rădăcina mâinii” spre vârful degetelor (mişcare aemănătoare cu cea a tamponului pentru cerneală).articulare. denumite presiuni vibrate. În terapie este folosit pentru recuperarea după accidente. Presiunile . se aplică numai tinerilor sănătoşi şi robuşti. transversal. se aşează mână peste mână şi se lasă greutatea corpului prin înclinare înainte. pe direcţia spaţiilor intercostale. după competiţii. prin intermediul mâinilor. manevră denumită “în garou”.

Tracţiunile şi tensiunile . se aplică în special asupra articulaţiilor şi ţesuturilor periarticulare. manevră ce necesită din partea maseurului calităţi fizice deosebite. sau punctele şi meridianele din acupunctura tradiţională chineză. acţiunea interesând un nerv (rădăcina sau un punct situat pe traiectul său). se realizează tracţiunea. practicate ocazional. frecvent folosit în situaţii diverse. Aplicarea acestor presiuni localizate poate constitui un mijloc cu efecte imediate. de Hensen şi Schilak.cu două-trei degete pentru tracţiunile aplicate articulaţiilor degetelor. Se execută tragerea în sus. o degajare sub presiune a elementelor intraarticulare şi obţinerea unui spaţiu între acestea. în cadrul şedinţelor de masaj segmentar. periarticular sau pe traseul unei vene. În activitatea sportivă se poate folosi în cazul afecţiunilor ţesuturilor perimusculare şi periarticulare de tipul enteziopatiilor. 27 . Acest tip de presiune profundă. Tracţiunile se aplică în mod deosebit la articulaţiile degetelor. pe inserţia unui tendon sau muşchi. cealaltă mână se aplică asupra articulaţiei respective. cu avantajul că poate fi aplicat oriunde şi de către oricine. • cu mâna – cuprinzând extremitatea distală a segmentului. În urma aplicării presiunii senzaţia determinată dispare treptat. La nivelul trunchiului priza pentru tracţiuni este de apucare peste braţe. descris de Head. după câteva minute. Presopunctura se execută pe anumite puncte sau zone bine determinate având repere anatomice precise. tonusul muscular scade obţinându-se relaxarea musculară. Intensitatea presiunii poate fi mai mare sau mai mică. cât şi sensul de aplicare al mişcărilor circulare (concentric sau excentric) în funcţie de scopul urmărit. mâinile se aplică pe tâmple sau pe frunte şi ceafă. sau poate constitui un tratament de lungă durată. după care apare hiperemia locală. de asemenea şi celorlalte articulaţii ale corpului. care are ca principiu masarea zonelor de inervaţie metamerică (dermatoamele). subiectul fiind în poziţie şezând sau stând. inervate de acelaşi nerv rahidian. efectele acestuia transmiţându-se pe cale reflexă la organele şi ţesuturile din profunzime. apoi se trage în sus. tendinitelor. Aceste manevre în terapie au la bază masajul executat pe zonele amintite. procedee tehnice dintre cele mai vechi incluse în tehnica masajului. astfel: • priza mică . o scădere evidentă a sensibilităţii (uneori până la anestezie). pentru care se folosesc diverse aparate de tracţiune. Local. de asemenea durata poate fi diferită. Efectele pozitive sunt obţinute prin întreruperea arcurilor reflexe la nivelul dermatoamelor sau miotoamelor în sens viscero-musculo-cutanat. Tracţiunile la nivelul coloanei vertebrale cervicale se realizează prin poziţionarea capului în axul gâtului.Acest procedeu mai este denumit impropiu şi “acupunctură fără ace”. În această categorie se includ şi elongaţiile terapeutice efectuate la nivelul coloanei vertebrale. realizat în principal la nivelul ţesutului conjunctiv. Scopul acestei manevre este de realizare a întinderii şi alungirii elementelor articulare şi periarticulare în limitele fiziologice. localizată. Local se instalează o uşoară ischemie trecătoare (datorită scăderii afluxului sanguin în zona masată). diminuarea oboselii sau înlăturarea ei. tracţiunea subiectului în sens vertical. fasciculitelor. stă la baza tehnicii masajului reflex. Priza se aplică în funcţie de segmentul respectiv.

Executarea acestor manevre se face cu blândeţe. Tensiunile sunt manevre pasive care se execută conform biomecanicii fiecărei articulaţii. Realizarea acestor manevre se face cu prudenţă. manevre înrudite cu tensiunile şi tracţiunile. La nivelul articulaţiilor mari ale corpului priza este cu ambele mâini. în planurile şi axele normale ale mişcărilor. adresate membrelor superioare şi inferioare sau segmentelor acestora. cu trunchiul în uşoară extensie. Scuturările . la sfârşitul şedinţei de masaj. iar acolo unde subiectul poate fi ridicat în braţe sau pe umeri. Efectele acestor manevre executate separat sau asociate. Aceste mişcări se pot asocia cu tracţiunile executate în axul lung al membrelor şi cu tensiunile. au rolul de a înlocui manevrele de masaj care nu se pot aplica (frământatul).Elongaţiile se aplică în special la nivelul coloanei vertebrale cervicale şi lombare. pentru redobândirea mobilităţii articulare afectate în urma imobilizării consecutive unor traumatisme sau altor afecţiuni cu impotenţă funcţională sau imobilizare prelungită. sau se pot scutura degetele pe rând. Ritmul viu provoacă efecte stimulente. Priza realizată între police şi index ale mâinilor maseurului. maseurul îi poate aplica scuturatul întregului corp. cu prudenţă pentru a nu produce contractură musculară. în cazul afectării discurilor intervertebrale. Ele se pot aplica în scop profilactic şi igienic pentru menţinerea mobilităţii articulare. aplicată cu mâna “în căuş” pe toate degetele mâinii sau piciorului subiectului. cât şi în radiculitele de origine vertebrală. unde se aplică în mod special. aplicată degetelor extreme (police-haluce. acute sau cronice. prin scuturatul spaţiilor interosoase. cealaltă mână fixând pumnul sau glezna respectivă pentru scuturatul degetelor. 28 . Rolul lor deosebit este în terapie. constau în mişcări oscilatorii executate ritmic. Manevrele nu trebuie să depăşească pragul durerii sau pot să treacă foarte puţin peste acesta. sunt în funcţie de ritmul cu care se execută. locale şi generale. atât cea manuală cât şi cea mecanică. Se mai poate folosi priza medie. la mâini şi picioare. active. ligamentelor. în sindroame clinice algice. leziunilor musculare. deget mic) ale segmentului subiectului (sau marginilor laterale ale mâinilor şi picioarelor) imprimă mişcări ritmice. maseurul folosind priza mică cu policele şi indexul. mâna maseurului apucă degetele mâinilor subiectului (simultan sau alternativ) sau picioarele subiectului la nivelul călcâielor (simultan sau alternativ) şi execută mişcări oscilatorii de sus în jos (şi invers) şi laterale stânga-dreapta. Scopul acestor manevre este de creare a senzaţiei de facilitare funcţională secundară întinderilor structurilor anatomice articulare şi periarticulare şi variaţiilor tonusului muscular. Pentru realizarea manevrelor de scuturat a membrelor superioare şi inferioare în întregime. în sus şi în jos sau stânga-dreapta. Acestea. se realizează cu aceeaşi priză mică amintită anterior. la nivelul extremităţilor membrelor. una susţine segmentul. unul câte unul. mai ales în situaţiile cu prezenţa durerii. La nivelul degetelor. Aceste manevre solicită pe cel care le execută la un efort fizic deosebit. cealaltă execută mişcarea. cunoscând foarte bine tehnica de execuţie. de origine mecanică. iar cele executate lent determină efecte de relaxare.

prin intermediul termoreceptorilor. Influenţele exercitate asupra sistemului de termoreglare al organismului se clasifică în funcţie de temperaturile mediilor utilizate.factorul termic.zona de indiferenţă . Temperatura apei la 34-35 °C. identică sau foarte apropiată de temperatura cutanată de confort. Procedeele. . produce creşterea temperaturii cutanate.zona care determină solicitări mari ale termolizei. Hidroterapia acţionează asupra organismului prin: .factorul chimic. Factorul termic. ALTE MANEVRE DE MASAJ În afară de manevrele fundamentale şi secundare de masaj manual. producîndu-se arcul reflex. Efectele factorului termic se produc asupra temperaturii tegumentelor. există alte procedee care cuprind: .sauna. 29 . plante medicinale.zona care solicită intens termogeneza. asupra presiunii capilare. prin temperatura mediului (apă sau aer) situându-se în jurul temperaturii de 0 °C (crioterapie .masajul cu gheaţă.solicitare minimă a termoreglării.3. hidrogenul sulfurat.masajul cu jet de aer cald. folosite de către maseur. Reacţia vasculară de răspuns se realizează prin excitarea elementelor contractile ale vaselor. urmând ca în minutele următoare să se realizeze o uşoară scădere a temperaturii cutanate.terapie prin frig). . substanţe chimice. . Excitantul termic cald. vitezei de circulaţie sanguină. Hidromasajul reprezintă asocierea manevrelor de masaj cu proceduri de hidroterapie. Sfera hidroterapiei se lărgeşte prin aplicarea unor proceduri termice cum sunt: aerul cald.se hidrotermoterapie. extracte de seminţe. la acelaşi excitant aplicat. . . volumului vaselor. cel mai important.2. . gazoasă). . În afară de apa simplă se practică şi proceduri care folosesc alte ingrediente ca: bioxidul de carbon. acţionând asupra pielii care reacţionează la excitanţii diferiţi şi participă la procesele de adaptare. lumina. . această formă asociată numindu.masajul reflex. astfel: . cea mai importantă în primul minut al aplicării. în scop profilactic sau terapeutic. . parafina. nămolul. menţinerea homeostaziei centrale a corpului. foarte variate au la bază apa la diferite temperaturi şi sub diferite stări de agregare (solidă. realizează legătura între mediul extern şi cel intern al organismului.hidromasajul. Senzaţia de confort termic a organismului uman se realizează la temperaturi cutanate de 34-35 °C şi la o temperatură centrală de 37 °. constituie zona de indiferenţă a acesteia pentru organism. lichidă.masajul cu bule gazoase în apă.factorul mecanic. la nivelul centrilor nervoşi superiori şi în scoarţa cerebrală. datorită aportului crescut de căldură aplicat prin procedură (provoacă hiperemie).

. în funcţie de natura excitantului: agentul termic cald provoacă o stare de parasimpaticotonie cu eliberare de acetilcolină. de la o înălţime de 60cm. membre). plantele cu efect iritant (muştar. bioxid de carbon).. de la o distanţă de 30cm (duza este situată sub apă).acţiunea presiunii hidrostatice asupra toracelui. abdomen. bulelor gazoase (aer. după circa 20-30 minute. Manevra se 30 . la temperatura de 37-38 °C. În funcţie de sensibilitatea acesteia se reglează presiunea apei (presiunea este de 1-6 atmosfere). ocupă locul următor ca importanţă. însă mult mai lent. Procedura este recomandată în tratarea artrozelor. La nivelul muşchilor menţinerea temperaturii ridicate este de durată mai mare. curgerea continuă a apei în baie. printr-o duză cilindrică o proiectează asupra zonei interesate. care absoarbe apa din vană printr-un furtun cu sorb şi apoi. Acestea pot fi: presiunea duşurilor. Acţiunile mecanice legate de hidroterapie sunt: . brad. Efectele mecanice ale manevrelor de masaj sunt amplificate de cele ale agentului termic. hrean) acţionează asupra diferitor sisteme şi organe îmbunătăţindu-le funcţionalitatea. temperatura cutanată se restabileşte destul de repede. Decocturile de plante medicinale (muşeţel. În următoarele două minute temperatura scade. cele mai evidente creşteri înregistrându-se în primele două minute. a sechelelor posttraumatice şi în masajul sportiv. după care se stabileşte la un anumit nivel.acţiunea de împingere în sus a corpului cufundat în apă (potrivit legii lui Arhimede). Pacientul se află într-o baie cu apă. printr-o serie de manevre obţinute artificial amplifică reacţiile vasculare. torace. După îndepărtarea excitantului rece. gălbenele) prin uleiurile pe care le conţin.După îndepărtarea excitantului termic cald. Duş-masajul constă în executarea masajului manual asupra unui segment (regiune sau pe tot corpul) sub jetul unor duşuri calde cu acţiune verticală. iar presiunea duşului proiectează apa pe zona interesată. deasupra căreia cade apa în ploaie prin 4-6 duşuri rozetă. Subiectul se află în decubit. . temperatura pielii revine.acţiunea factorilor mecanici asociaţi procedurilor. abdomenului şi asupra corpului în totalitate. relaxarea musculară şi scade pragul de sensibilitate dureroasă. provoacă un tonus crescut al simpaticului. circulaţia şi metabolismul. Presiunea duşului se realizează cu ajutorul unui compresor electric. facilitează executarea mişcărilor. Temperatura ţesuturilor creşte rapid cu cât ţesutul este superficial şi stratul de ţesut adipos mai subţire. iar agenţii termici reci. Excitantul chimic se obţine prin diferite substanţe introduse în apă. Jetul cilindric de apă este proiectat la un unghi de 35 ° faţă de suprafaţa corpului. La nivelul articulaţiilor apa poate fi proiectată perpendicular pe acestea. plantele cu efect astringent (coaja de stejar). Agenţii termici stimulează eliberarea în tegumente a histaminei şi acetilcolinei. Temperatura apei este de 38 °C. Excitantul mecanic. după cel termic. Duşul subacval constă în aplicarea unui duş cilindric asupra corpului sau a unor segmente ale acestuia. Vasodilataţia puternică obţinută în acest fel favorizează pocesele de resorbţie. Excitantul rece produce scăderea rapidă a temperaturii cutanate în primul minut al aplicării. masajul fiind de obicei parţial (spate. cea mai importantă scădere înregistrându-se în primele două minute. iar durata procedurii este de 5-10 minute. în cadrul hidroterapiei. influenţează respiraţia. stratul subcutanat constituind pentru muşchi un veritabil izolant termic. pe o banchetă de masaj.

bulele se degajă în apă cu o presiune de 1-2 atmosfere. în care se degajă oxigen dintr-un generator situat pe fundul acesteia. Se recomandă pentru tratarea stărilor nevrotice. . Durata procedurii poate fi de 10-15 minute.diminuarea extensibilităţii colagenului şi prevenirea formării edemului. . a redorilor articulare. priza cu împământare. . Duşul cu aer cald constă în producerea unui jet de aer cald. cu efectul termic al apei şi presiunea hidrostatică. În terapie se indică în tratarea edemelor. a proceselor aderenţiale. prin provocarea vasodilataţiei capilare şi arteriale. iar durata procedurii este de 5-15 minute.stimulează activitatea motorie a viscerelor din cavitatea abdominală. Această procedură constă în folosirea aerului comprimat sau a oxigenului. Efectele se resimt la nivelul sistemului nervos (relaxare) şi sistemului cardiovascular.realizează o hiperemie profundă. La nivelul abdomenului duşul acţionează în sensul acelor de ceasornic cu presiunea apei mică (1 atmosferă). a tulburărilor neurovegetative şi în masajul sportiv. în constipaţiile atone. . timp de 3-7 minute şi se repetă la interval de două ore. iar temperatura apei 34-35 °C.desfăşoară în sens centripet. mai ales în zonele musculoase şi cu ţesut adipos în exces (lombe.vasoconstricţie locală cu scăderea consumului de oxigen şi reducerea metabolismului. cu factorul termic are efecte asupra circulaţiei.mănuşi şi cizme de cauciuc pentru cel care aplică procedura). 5 minute. . Efectele duşului subacval sunt: . în artroze. Durata este de cca.realizarea unui masaj profund.tendinoase. Dezavantajele acestei proceduri sunt cele legate de măsurile de protecţie deosebită în privinţa instalaţiei (impune o stare perfectă de funcţionare a compresorului.reduce aderenţele. Avantajul procedurii constă în faptul că nu necesită efort fizic din partea celui care execută manevrele. Asocierea factorului mecanic al jetului de aer.favorizează procesele de resorbţie. redarea supleţei cicatricelor. pe care îl reduce. în contracturile musculare antalgice. Băile cu bule gazoase .relaxarea musculaturii prin aportul factorului termic şi al presiunii hidrostatice. Procedura nu se aplică pe zona organelor genitale. . . . Masajul local cu gheaţă . 31 . cu masajul superficial realizat de bulele gazoase.stare de confort fizic şi psihic pentru pacient. La nivelul aplicării se produc următoarele efecte: . care se proiectează pe zona de tratat. Printr-un tub de cauciuc legat la o butelie de oxigen. retracţiilor musculo. Execuţia se realizează prin aplicarea cubului de gheaţă prin netezire pe zona de tratat.miorelaxare. în celulită şi obezitate. cu un aparat generator tip Föhn. . Se execută în cadă. Procedura are la bază combinarea masajului (netezirii) cu crioterapia.diminuarea conducerii nervoase şi scăderea durerii. favorizând hiperemia şi tonusul muscular. echipament de protecţie . fese. articulaţiile coxofemurale).

acestea constând în combaterea fenomenelor congestive. Metoda prezintă dezavantajul că este dureroasă pe parcursul aplicării presiunii. în cazul afecţiunilor organelor din cavitatea abdominală. vezica biliară. • hipocondrul stâng pentru splină. impulsurile plecate de la acest nivel sunt proiectate de centrii superiori talamici pe zone somatice de la tegumente (MacKenzie şi Head). Pentru masajul (reflex) diverselor organe abdominale. Aplicaţiile privesc atât terapia afecţiunilor aparatului locomotor cât şi celor viscerale. Alegerea punctelor de presiune se face în funcţie de sensibilitatea la apăsare. Masajul periostal . tegumentare sau periostale. Acţiunea manevrelor de masaj cuprinse în această categorie. se bazează pe influenţa reflexă. leziuni musculare fibrilare). entorse. • flancul stâng abdominal pentru colonul descendent. apoi netezirile se aplică în special pe zona în care este localizată afecţiunea 32 . • zona ombilicală pentru intestinul subţire. manevră ce se poate repeta de 2-3 ori.Datorită acestor efecte se aplică în afecţiunile traumatice ale aparatului locomotor (contuzii.autorii germani Wolger şi Krauss descriu următoarea tehnică: executarea unor presiuni puternice cu policele sau cu mediusul în punctele situate pe periost acolo unde ţesutul moale este superficial. • flancul drept abdominal pentru colonul ascendent. a contracturii musculare şi a durerii. cu genunchii în flexie şi uşor depărtaţi şi constă în neteziri ale regiunii abdominale în întregime. sau pe zone tegumentare situate la distanţă. mutându-se apoi pe alt punct dureros la palpare. Masajul reflex al acestor zone se efectuează din decubit dorsal. • hipocondrul drept pentru ficat. Masajul pe zone reflexogene Head se bazează pe faptul că un anumit segment medular inervează prin fibre nervoase vegetative o arie viscerală şi prin fibre nervoase somatice un dermatom (o suprafaţă delimitată a tegumentelor). • hipogastrul pentru vezica urinară. În această grupă sunt incluse: • masajul periostal. prin aplicarea pe zone de proiecţie dureroase. însoţită de fricţiuni circulare se execută 2-3 minute pe fiecare punct. Masajul reflex . Efectele se remarcă după 3-4 şedinţe. • masajul pe zone reflexogene Head. Această presiune. Astfel se explică senzaţiile de hiperestezie sau durere proiectate pe tegumentele abdomenului. Se recomandă în recuperarea sechelelor posttraumatice ale aparatului locomotor (ligamente. prin aplicarea manevrei pe zona de proiecţie periostală învecinată zonei afectată. de la distanţă a acestora. pe direcţia viscerului subiacent. • fosa iliacă stângă pentru colonul sigmoid. • presopunctura. zonele reflexogene sunt: • epigastru pentru stomac. muşchi). imediat după producerea acestora. În cazul unui viscer afectat.

La acest prag se ajunge repetând de trei ori masajul regiunii şi de două ori pe cel al construcţiei de bază. • ficat. pe cale reflexă determină reacţii în organele situate la depărtare de locul masat. 33 . Astfel se pun mărită. care la rândul lor. prin palpare. D9-D12. • colon descendent. constipaţiile atone şi ptoze ale viscerelor. Masajul zonelor reflexe iniţiat de Dicke are la bază excitaţiile produse în piele prin masaj. • duoden. pe partea anterioară a toracelui. • apendice şi colon ascendent. D6-D10. hipotonicitatea. În cazul în care ţesutul interesat se găseşte în regiunea construcţiei de bază. Aceste manevre aplicate pe diferite zone ale abdomenului normalizează funcţiile motorii şi secretorii ale aparatului digestiv. Masând ţesutul conjunctiv se obţine un efect reflex în teritoriul şi organele care corespund părţii din derma masată. D1-D2. • pancreas. L1-L2. Palparea se execută cuprinzând policelui şi indexului. zona inimii şi zona stomacului ajung până la D9-D10 deşi au zona de maxim efect situată la D1-D2 pentru inimă şi D5 pentru stomac). • rinichi . • stomac. D9-D2. se masează în sus şi în jos faţă de aceasta. Teritoriile ţesutului conjunctiv ale dermei nu sunt strict delimitate.uretră. Ţesutul conjunctiv al pielii constituie punctul de plecare. D9-D10. până se atinge pragul de reacţie. D3-D10. Câteva exemple de zone reflexe ale ţesutului conjunctiv pentru diferite organe: • pleură . se începe întotdeauna în regiunea sacrată (construcţia de bază). se masează numai zona afectată. D10-L1. Înainte de a se efectua masajul se face urmează a fi tratată. aspectul şi consistenţa suprafeţele interesate cu pulpa Masajul de acest tip. Dicke intercaleză în acest masaj al spatelui şi câteva manevre “echilibratoare”. • organe sexuale. efectele iradiind în zonele învecinate şi chiar la depărtare (ex. D5-D9. După procedura de bază care determină o ameliorare. iniţiat de Dicke. tulburările de mobilitate gastrică. absorbţia şi pe cele de evacuare ale căilor biliare şi intestinale.plămâni. D7-D9. un control minuţios al zonei ce în evidenţă zonele cu contractură şanţurile.(disfuncţia). Indicaţia este pentru dischineziile biliare. • inimă. relaxare şi o reacţie generală bună. D9-D1. zonele de umflătură şi ţesuturilor. răspunsul. Masajul zonelor reflexe duce la ameliorări importante şi chiar la vindecare. transmiterea informaţiilor spre analizatorii centrali făcându-se prin intermediul sinapselor.

pe parcurs aplicându-se un şoc termic prin turnarea apei (0.Zonele reflexogene ale suprafeţei corpului Sauna . împiedicând formarea condensului. În continuare se recomandă automasajul prin 34 . Iniţial.5 l) peste pietrele încinse. Spaţiul destinat saunei este o încăpere ai cărei pereţi sunt placaţi în interior cu lemn de pin care are calitate izotermă şi de absorbţie a umidităţii. Căldura este obţinută de la o sursă electrică prevăzută şi cu generator de ozon. constă în folosirea aerului uscat la temperaturi foarte ridicate. de la 40 °-100 °C. Această operaţiune se poate repeta la interval de 2 minute. Procedură de origine finlandeză. în absenţa (relativă) a umidităţii. organismul este supus aerului fierbinte.

sunt de asemenea exceptate de la aplicarea oricăror manevre de masaj. Masajul general are contraindicaţii temporare în: 35 . Lezarea accidentală a acestora prin executarea manevrelor de masaj pot degenera în neoplasme cutanate cu evoluţie rapidă. 3. legat de activitatea sportivă sau în terapie. În terapie se indică în afecţiuni reumatismale. • artritelor. acest mijloc al kinetoterapiei îşi găseşte mereu utilitatea în viaţa omului. • parţiale. Contraindicaţiile parţiale se referă la aplicarea masajului pe anumite regiuni ale corpului şi la folosirea anumitor manevre (alegerea manevrelor în funcţie de scop sau de un anumit diagnostic). Pe lângă multiplele indicaţii pe care le are. independent sau asociat cu alte mijloace. Alte zone ale corpului pigmentate constituţional cum sunt areolele mamare. a celor clasice principale şi secundare. iar după remiterea acestei faze. Contraindicaţiile saunei sunt în afecţiunile cardiace. în tratamentul acneei. obezitate. petele pigmentare congenitale sau dobândite (nevi pigmentari) trebuie evitate în aplicarea masajului pentru a nu fi lezionate. După aceasta urmează aplicarea duşului rece sau imersia în apă cu gheaţă. Folosit în scop igienic (profilactic). temperaturii suportabile şi duratei transpiraţiei. În practica sportivă este recomandată atât în scop igienic cât şi terapeutic pentru efectele sedative şi decongenstionante. sechele posttraumatice. • temporare. • varicelor inflamate şi voluminoase. chimici sau infecţioşi impun contraindicarea temporară a masajului. a celor asociate cu hidro şi termoterapia. • osteitelor şi osteomielitelor. indiferent de localizarea şi stadiul lor de dezvoltare. Contraindicaţiile totale şi definitive se referă la prezenţa tumorilor maligne.folosirea unor nuiele elastice (biciuiri) sau executat cu o mănuşă aspră. În aceste situaţii masajul poate fi indicat pe zonele sănătoase ale corpului în perioada acută a afecţiunilor enumerate. Contraindicaţiile temporare (locale sau generale) privesc fazele acute ale îmbolnăvirilor sau anumite intervale de timp de la debutul acestora. Contraindicaţiile msajului sunt grupate în: • totale şi definitive. aplicat de către o persoană calificată sau sub formă de automasaj. De asemenea. Aceleaşi contraindicaţii le au şi unele afecţiunile psihice. masajul este contraindicat în unele situaţii. fapt de care trebuie să se ţină cont de către cei care îl practică. CONTRAINDICAŢIILE MASAJULUI Din prezentarea efectelor fiecărui procedeu de masaj. Folosirea saunei necesită respectarea indicaţiilor privind dozarea frecvenţei acestora. Masajul se aplică numai când pielea este perfect sănătoasă. Afecţiunile pielii datorate factorilor fizici. se remarcă importanţa masajului ca mijloc de influenţare a sănătăţii organismului. masajul constituie un mijloc important în recuperare. tuberculoză şi stările infecţioase acute. Contraindicaţiile temporare şi locale ale masajului sunt în cazul: • rupturilor şi hematoamelor musculare.

• afecţiuni acute ale aparatului respirator (pneumonii. REGULI METODICE PENTRU PRACTICAREA MASAJULUI Pentru practicarea corectă a masajului din punct de vedere tehnic. executate cu supleţe. hemoragii digestive. fără variaţii de sens. atât pentru subiect cât şi pentru maseur. • boli de sânge (leucemii acute. colicistite acute. ciroze hepatice decompensate vascular sau parenchimatos).). hepatite virale acute. pneumotorax). purpurele. Sauna-descrieţi instalaţia şi efectele care se produc prin acest procedeu 4. mai ales în privinţa aplicării în scop terapeutic şi în legătură cu practica sportivă. pulmonar activ. endocardite. prin poziţia de lucru. insuficienţă cardiacă decompensată). • afecţiuni ale aparatului digestiv (perforaţii. T. agnor instabil. hipertensiune arterială.). Pe parcursul şedinţei solicitarea creşte ca ritm şi intensitate. pe parcursul şedinţei de masaj trebuie să aibă o poziţie comodă care să îi asigure relaxarea musculară şi o stare de confort psihic. pleurezii. legate de specificul sau stadiul unor boli. inflamaţii acute ale uterului şi anexelor.C. În aceste cazuri se indică automasajul. hemofilie. pentru a putea efectua cu cea mai mare eficienţă precedeele. ritm şi intensitate. etc. anevrisme de aortă. Astfel. tulburări severe de ritm şi de conducere. hematurii macroscopice). Dintre acestea amintim hipersensibilizarea (gâdilarea) şi încordarea reflexă neuromusculară declanşate unor subiecţi la atingerea cu mâinile maseurului. trebuie să asigure o abordare corectă a zonei de masat. • afecţiuni ale aparatului cardio-vascular (infarct miocardic acut. Maseurul. Indicaţiile şi contraindicaţiile masajului sunt de competenţa medicului specialist.B. se recomandă alegerea unor poziţii cât mai comode. Această 36 . prin calităţile sale de bun specialist să poată obţine efectele specifice fiecărei manevre. pielonefrite acute. fără efort inutil.3 Prezentaţi clasificarea masajului în funcţie de scop. În practica masajului mai există situaţii în care acesta este contraindicat din alte motive decât cele prezentate. urmând apoi o descreştere treptată pentru ca în final acestea să aibă un caracter liniştitor. etc. manevrele de la începutul şedinţei de masaj vor fi simple. Un bun maseur trebuie să adapteze procedeele de masaj fiecărei părţi a corpului în funcţie de caracteristicile anatomice. Indicaţiile şi contra indicaţiile masajului. uşoare. • infecţii generalizate (septicemii). • afecţiuni uro-genitale (glomerulo-nefrite acute. să realizeze îmbinarea acestora pentru a obţine efectele cele mai potrivite scopului propus. insuficienţe renale acute şi cronice decompensate. penetraţii. pentru pregătirea organismului. miocardite.• afecţiuni neuro-psihice (meningo-encefalite. accidente vasculare cerebrale acute. pancreatite acute. TEMA nr. Subiectul (pacientul).

faţa. ţesutul conjunctiv şi adipos este slab reprezentat. pe suprafeţe simetrice ale corpului aceleiaşi persoane. Cel masat este în decubit ventral cu capul răsucit într-o parte. Această regiune întinsă. O deosebire esenţială este la acest nivel al trunchiului între bărbaţi la care se remarcă muşchii pectorali bine dezvoltaţi şi femei la care predomină relieful glandelor mamare. a maseurului. iar circulaţia sângelui redusă şi divers orientată. masajul poate fi executat de doi tehnicieni la acelaşi subiect. musculatura este plată şi dispusă în mai multe straturi. Alegerea manevrelor şi alternarea lor depinde şi de experienţa celui care le aplică. se ridică braţele. Manevrele lungi. Durata şedinţei este în funcţie de necesitate dar şi de preferinţe. În masajul terapeutic. Masajul regiunilor trunchiului constă în prelucrarea celor trei regiuni distincte: spatele. membrele superioare întinse pe lângă corp. Intensitatea. Masajul local se adresează unei porţiuni de piele. METODA MASAJULUI PARŢIAL Masajul parţial se aplică pe suprafeţe bine determinate din punct de vedere anatomic şi funcţional cum sunt regiunile trunchiului. Pe spate se aplică toate procedeele principale de masaj şi o parte din cele ajutătoare. Efectele masajului unei şedinţe se resimt imediat dar nu au o durată mare (câteva ore). Uneori. unui grup de muşchi. În acest caz ei trebuie să lucreze simultan. • Masajul peretelui toracic . segmentele membrelor. obţinerea unor efecte de durată necesită continuitate. numărul de repetări. executate cu intensitate crescută este necesar timp mai scurt. Pielea acestei regiuni este mai fină şi mai sensibilă. Peretele toracic se deosebeşte ca structură de regiunea spatelui dar şi prin rolul său esenţial în respiraţie. Manevrele şi metodele de aplicare diferă în funcţie de forma şi structura fiecărei regiuni sau segment al corpului. mâinile se aşează sub ceafă sau pe creştet. scurte. iar în unele situaţii se recomandă şi automasajul. • Masajul spatelui . rezemat pe un plan înclinat. sunt stabilite de medic (de preferinţă executate de acelaşi maseur care cunoaşte pacientul). manevrele vii. ţesuturile subcutanate mai reduse pe părţile laterale şi pe linia mediană. 5. ritmul de execuţie al manevrelor depind de sensibilitatea subiectului şi de scopul urmărit. excitant. Pentru masajul părţilor laterale.curbă ascendentă şi descendentă a intensităţii manevrelor se repetă pe fiecare segment sau regiune a corpului. Pentru masajul acestei regiuni se recomandă poziţia decubit dorsal cu capul uşor ridicat. Pentru masajul zonelor laterale se răsuceşte puţin trunchiul spre partea 37 . Datorită conformaţiei anatomice şi rolurilor funcţionale diferite. liniştitoare. cu mâna îndemânatică spre pacient. peretele toracic şi abdominal. După masajul stimulent este indicată executarea unor exerciţii de respiraţie şi mişcări de înviorare. ritm şi intensitate. capul. efectele cumulate ale acestora permiţând reluarea în condiţii optime a oricărei activităţi. plană şi aproape netedă (cu excepţia coloanei vertebrale şi a omoplaţilor) este acoperită de o dermă mai groasă şi mai puţin sensibilă. aceste regiuni se masează întotdeauna separat. iar după aplicarea acestuia se recomandă ca subiectul să rămână în repaus un timp (20-30 minute). Pentru masajul stimulent. Poziţia celui care masează este în stând sau aşezat pe un scaun cu înălţime potrivită. unui tendon sau unei articulaţii. calmante necesită un timp mai lung. cât mai apropiat în ce priveşte efectuarea manevrelor ca formă. numărul şedinţelor (10-12) şi a seriilor în care se reiau după unele pauze. de scopul urmărit.

braţ. Peretele abdominal este o adevărată centură constituită din muşchi plani şi supli. maseurul stă în spatele pacientului care îşi sprijină capul pe pieptul acestuia. Poziţia pacientului poate fi aşezat pe un scaun scund sprijinindu-şi fruntea sau bărbia pe mâinile proprii sau pe un plan de sprijin potrivit de înalt. Executantul stă în picioare sau aşezat în partea segmentului pe care îl masează în ordinea următoare: mână. vibraţiile şi percuţiile uşoare. legaţi între ei prin puternice formaţiuni fibroase. bine hrănite şi sedentare prezintă sub piele straturi abundente de grăsime. Executantul stă în picioare sau aşezat cu mâna îndemânatică spre banchetă. ventral. Ordinea aplicării masajului este următoarea: plantă. care îi permit un anumit grad de mobilitate. antebraţ. pe părţile laterale şi pe partea posterioară. care este în stând sau aşezat pe un scaun mai înalt. Manevrele mai puternice nu se pot aplica datorită lipsei suportului osos. masajul prezintă anumite particularităţi legate de conformaţia anatomică cât şi de influenţele pe care dorim să le exercităm asupra acesteia. Volumul muşchilor şi al ţesuturilor moi este mai redus decât cel al membrelor inferioare. în cadrul masajului general urmează masajul membrelor inferioare care se poate executa fie pe segmente. muşchii voluminoşi şi tonici. • Masajul membrelor superioare . Vasele se ramifică în diferite direcţii: din mijlocul frunţii spre tâmple şi în sus spre creştet. mai groase şi mai puternice decât membrele superioare. pentru masajul părţii laterale a coapsei şi gambei. gambă. regiunea fesieră. membrele inferioare ale pacientului sunt flectate din articulaţiile coxo-femurale şi genunchi. Între piele şi oasele craniului există un strat foarte subţire de ţesuturi fibro-elastice şi musculare. Masajul membrelor inferioare pe partea posterioară se execută din poziţia decubit ventral. Pentru masajul frunţii şi al părţii anterioare a capului. Pentru masajul acestor segmente. pacientul se poziţionează în decubit lateral. pe frunte. cute groase şi moi care modifică forma şi funcţiile centurii abdominale. coapsă. cu spatele spre maseur. moale şi elastică. umăr. La unele persoane prezintă o mare sensibilitate cu caracter specific. Pentru a obţine o relaxare mai eficientă a muşchilor abdominali. pacientul este aşezat în decubit dorsal cu capul uşor ridicat pe plan înclinat. • Masajul membrelor inferioare şi al regiunii fesiere . După masajul trunchiului. 38 . precum şi de ramificaţii ale nervilor periferici. care împiedică deseori aplicarea manevrelor de masaj. din creştet spre părţile laterale şi înapoi spre ceafă. Ramificaţiile nervilor provin din nervii cranieni şi cervicali. • Masajul peretelui abdominal .opusă regiunii pe care se aplică masajul. Masajul capului poate fi executat pe toată suprafaţa. Manevrele de masaj specifice acestei zone sunt netezirea. Pielea capului este groasă şi bine întinsă. plaţi şi se inseră pe piele şi pe oasele craniului. La această regiune. Poziţia celui masat şi a maseurului este aceeaşi ca la masajul peretelui toracic. Aceste ţesuturi sunt străbătute de o reţea bogată de vase sanguine şi limfatice. fie pe toată lungimea lor începând cu partea posterioară. mai mult decât pentru cele de forţă şi rezistenţă. Masajul capului mai poate fi executat şi din diverse poziţii de decubit (dorsal. Uneori. global sau strict localizat. musculatura fiind predispusă la atonie şi insuficienţă funcţională. adaptate pentru mişcări ample şi de abilitate. iar picioarele se sprijină pe tălpi. Oasele şi articulaţiile sunt mari şi rezistente. Circulaţia sângelui la acest nivel este divers orientată. fricţiunea. Poziţia maseurului este în stând sau aşezat în partea segmentului asupra căruia aplică masajul sau la capătul banchetei pentru masajul segmentelor apropiate. Membrele inferioare sunt mai lungi. adaptate funcţiilor statice şi dinamice specifice lor. • Masajul capului . Persoanele predispuse la obezitate. Muşchii sunt foarte subţiri. Pielea la acest nivel este subţire. pe creştet.

Nervul facial este nervul mimicii şi al expresiei (ridicătorul pleoapei superioare nu depinde de nervul facial ci de nervul oculomotor comun). cauzele care o determină fiind numeroase. revenind către tâmple. Leziunea nervului se poate produce la orice nivel pe traiectul său anatomic. masajul şi exerciţiile selective pentru muşchii feţei au un rol deosebit de important. În acest masaj se folosesc o serie de procedee clasice adaptate la particularităţile morfologice şi funcţionale ale acestei regiuni. de natură infecţioasă sau virotică. Masajul cosmetic se aplică asociat cu unele preparate (unguente. cât şi de natura şi locul leziunii nervoase. box). riduri). caninului. al urmelor unor boli de piele sau accidente la nivelul feţei (cicatrice. buza superioară. şanţul nazo-genian este şters. creme. executând un masaj transversal. Acelaşi masaj este refăcut în sens invers şi se termină prin întinderea pielii din zona unghiului extern al ochiului. de aici derivând intensitatea şi forma clinică a paraliziei. transversului nasului. Nervul facial (a şaptea pereche de nervi cranieni) este un nerv mixt cu intermediarul Wrisberg. piramidalului. Paralizia facială periferică “a frigore”. În activitatea sportivă este util în unele cazuri de accidentări ale feţei survenite în activitate (ex. aderenţe. simetric pe ambele părţi (pentru a preveni hemispasmul). apoi canalul nazo-genian. trecând apoi pe bărbie. buccinatorul. faţa apare cu un aspect asimetric de partea bolnavă. Masajul frunţii se realizează începând dinspre tâmple. muşchilor feţei externe a pavilionului frontalului. nici în somn. El se divide în două ramuri: temporo-facial şi cervico-facial. Secreţia lacrimală este abundentă. unilaterală. urcând spre ureche unde masajul se face mai insistent şi se termină în zona sprâncenelor. muşchii feţei sunt imobili. cunoscut sub numele de 7-bis. Se ridică apoi degetele către rădăcina părului. ochiul nu poate fi închis nici în timpul clipitului. Ramul temporo-facial se distribuie muşchiului auricular anterior. de la caz la caz. aripile nasului. Ca mod de abordare. moţul bărbiei. El se realizează prin manevre de netezire şi fricţiune în ritm lent. Manevrele exercită o acţiune circulatorie şi trofică. Ramul cervico-facial inervează rizoriul. pareze). orbicularului pleoapelor. zigomaticelor. soluţii. centrală sau periferică este destul de frecventă. triunghiularul buzelor şi pielosul gâtului. tonică şi stimulentă asupra pielii şi ţesuturilor subcutanate. Este o formă specială de masaj practicată în cosmetică şi în scop terapeutic. loţiuni) cu proprietăţi fiziologice şi terapeutice. 39 .lateral) în funcţie de zona pe care se aplică (partea occipitală sau laterală a capului). Masajul cosmetic se aplică în special la femei în scopul păstrării aspectului sănătos şi proaspăt al pielii sau pentru corectarea unor imperfecţiuni. Bolnavul nu poate sufla. se începe cu regiunea intersurcilienilor. dilatatorului narinelor şi jumătatea supraorbicularului buzelor. comisura bucală coborâtă. jumătatea interioară a orbicularului buzelor. de-a lungul maxilarelor. Masajul terapeutic al feţei are drept scop tratarea modificărilor inestetice şi de tonus ale ţesuturilor (cute. fluiera. cutele frunţii sunt şterse. Masajul în acest caz este de două feluri. se alunecă cu presiuni lejere ale degetelor către axa de simetrie a feţei. ridicătorului aripilor nasului şi buzei superioare. are în general o evoluţie favorabilă legată de precocitatea aplicării tratamentului. extern şi intern (intrabucal). sprâncenosului. În paralizia (pareza) de facial. Paralizia (pareza) nervului facial. În tratamentul de recuperare al parezelor de facial. • Masajul feţei .

În timpul masajului absoarbe secreţiile sebacee şi sudoripare. gambă. Cel mai frecvent este folosit talcul (silicat de magneziu hidratat). creme. Manevrele folosite sunt cele clasice de netezire. fricţiuni şi vibraţii uşoare în sensul circulaţiei sanguine de retur. Pe aceste structuri anatomice sensibile nu se execută decât neteziri.regiunea posterioară a gâtului prezintă muşchi de-a lungul coloanei vertebrale cervicale dispuşi în mai multe straturi.• Masajul gâtului . al gambei şi coapsei pe partea dorsală. frământat. cu fruntea rezemată pe dosul mâinilor sau poziţia şezând pe un scaun scund cu fruntea sprijinită înainte pe un plan potrivit de înalt cu spatele la maseur. membrelor superioare (mână. Din practică şi dintr-o îndelungată experienţă s-a ajuns la concluzia că succesiunea regiunilor şi segmentelor în cazul masajului general este determinată de cele două poziţii fundamentale folosite în toate împrejurările: decubit ventral şi decubit dorsal. Pulberile folosite pot fi de origine minerală. vegetală sau animală. tiroida şi parotidele. uleiuri. Masajul capului şi al feţei în cadrul masajului general este opţional. nu este alterabil şi nu se combină cu alte substanţe chimice. 6. braţ) şi se încheie cu masajul gâtului. tapotament şi vibraţii. Cea mai practică metodă respectă următoarea ordine de efectuare a masajului segmentelor în cadrul masajului general: • din decubit ventral se efectuează masajul spatelui. de vase mari de sânge ca arterele carotidei şi venele jugulare. Talcul este inofensiv pentru ţesuturi. Granulele acestei pulberi au formă romboidală. MASAJUL GENERAL Masajul general al ţesuturilor de la suprafaţa corpului se efectuează prelucrând pe rând toate segmentele anatomice. MIJLOACE AJUTĂTOARE ÎN APLICAREA MASAJULUI În practica masajului. al piciorului pe faţa plantară. care este aşezat pe un scaun mai înalt sau în picioare. antebraţ. La acest nivel este necesar să delimităm cele două regiuni. se aplică pe piele diferite pulberi fine. • din decubit dorsal se masează membrele inferioare pe partea anterioară în ordinea: picior. coapsă. • din decubit dorsal rezemat pe plan înclinat se continuă cu masajul peretelui abdominal. al toracelui.regiunea anterioară a gâtului se caracterizează printr-o mare complexitate anatomică şi funcţională. De asemenea sunt situate complexe formaţiuni ganglionare şi glandulare. . precum şi formaţiunea reflexogenă “glomus carotidian”. ganglionii limfatici cervicali. fiind străbătută de conducte organice importante ca traheea şi esofagul. manevre folosite în masajul spatelui. Poziţia indicată pentru cel masat este cea de decubit dorsal cu capul ridicat sau şezând rezemat cu capul în uşoară extensie. canale limfatice şi trunchiuri nervoase. pulbere de origine minerală. adaptate ca intensitate acestei zone mai sensibile din apropierea capului. iar feţele foarte lunecoase asigură alunecarea cu uşurinţă a mâinilor maseurului pe suprafaţa pudrată. anterioară şi posterioară care se deosebesc ca structură şi funcţii: . Poziţia celui masat este de decubit ventral cu capul uşor în flexie. pentru executarea cu uşurinţă a manevrelor. fricţiune. aceste 40 . al regiunii fesiere. Prin manevrele de masaj şi prin procesul de descuamare a pielii.

Cremele şi pomezile. producând acid lactic şi butiric care sunt iritanţi pentru ţesuturi. vegetale sau animale cu diferite cantităţi de apă (soluţii apoase) la care se adaugă pudră în diferite proporţii (10-20%) pentru creşterea consistenţei. în funcţie de scopul pentru care sunt folosite. iar cele liposolubile pe cale transfoliculară. În acest mod substanţele conţinute în creme şi pomezi (unguente) determină acţiuni farmacodinamice asupra organismului. uleiul de in. permite substanţelor solide traversarea ei prin difuziune pasivă sau prin transport activ. vegetală şi minerală. oleum jecoris (untura de peşte. nu sunt decât întâmplător folosite în practica masajului. termenul de valabilitate. miristratul de zinc. care conţine stearină). nu sunt folosite ca atare ci în combinaţie cu alte substanţe pentru obţinerea unor creme şi pomezi folosite în cosmetică şi dermatologie. Alte grăsimi animale ca: cetaceum sau spermancetum (obţinută din substanţele grase conţinute în cavităţile pericraniene ale unor specii de balene). Cea mai uitlizată este lanolina. foarte bogată în vitamine) nu se folosesc ca atare ci sunt conţinute în diverse creme sau pomezi.particule de talc sunt îndepărtate treptat. uşor permeabilă la apă. Substanţele lipofile şi hidrofile pătrund pe cale transepidermică. pe cale transepidermică şi pe cale transfoliculară. se utilizează mai ales în masajul cosmetic şi în terapia afecţiunilor dermatologice. Efectul acestora poate fi calmant. grăsime de origine animală obţinută prin extracţia şi purificarea lipidelor din lâna de oaie. Pielea. Acestea pătrund în piele proporţional cu gradul de concentraţie în care sunt încorporate (conform legii lui Fick). sub forma unor mixturi (cu lichide) sau creme (cu grăsimi). pentru a obţine cele mai bune rezultate şi a nu produce efecte negative asupra organismului. conţin substanţe chimice cu proprietăţi farmacodinamice. Cremele constituie amestecuri de grăsimi minerale. Pomezile sunt amestecuri de grăsimi minerale şi animale la care se adaugă pudre inerte pentru creşterea consistenţei (10-15%) şi pentru a deveni aderente la suprafaţa pielii. axungia (grăsime de porc din jurul epiploonului. Maseurul trebuie să cunoască proprietăţile substanţelor pe care le poate utiliza în funcţie de scopul masajului aplicat. Efectul emolient asupra straturilor de la suprafaţa corpului îndepărtează scoamele. Pudrele de natură organică cum sunt sărurile acizilor graşi cu metalele. de orez. Pulberile de origine vegetală ca: amidonul de grâu. care are o mare penetrabilitate epidermică. oleul de lanolină şi oleul de parafină în combinaţie cu lanolina şi alte substanţe active sunt folosite în terapie. uleiul de ricin. emolient şi răcoritor. Grăsimile utilizate în masaj sunt de origine animală. în multe situaţii. determină creşterea vasodilataţiei şi favorizează schimburile dintre substanţele medicamentoase aplicate şi ţesuturi. Grăsimile de origine vegetală ca uleiul de măsline. împiedică evaporarea apei. Stratul impermeabil creat prin aplicare pomezilor împiedică produsele de secreţie ale pielii să ajungă la suprafaţă. Trebuie manevrat cu atenţie întrucât este iritant pentru căile respiratorii. În consistenţa acestora se includ diverse substanţe active. Dintre acestea amintim: palmilatul de aluminiu. întrucât în contact cu transpiraţia fermentează. cât şi diferite substanţe active. cel mai frecvent folosită este vaselina cu amestec de hidrocarburi extrase din reziduri de hidrocarburi rezultate din distilarea petrolului. Viteza de transport prin piele se numeşte “clearence”-ul pielii. pielea rămânând curată după executarea masajului. efectele acestora. Dintre grăsimile minerale. 41 . componenţa.

gambă. • unele regiuni sunt greu abordabile (spatele). Aceste poziţii trebuie să asigure stablitatea corpului şi relaxarea musculară. automasajul prezintă anumite inconveniente: • nu asigură o relaxare perfectă a ţesuturilor. se continuă cu regiunea spatelui din aşezat sau stând. De asemenea. • cere efort fizic din partea celui în cauză. 42 . În primul rând este necesară cunoaşterea procedeelor de masaj şi influenţele lor asupra organismului. manevrele se execută cu vigoare. • nu permite o bună circulaţie sanguină. stând). • unele poziţii sunt incomode. derivate din poziţiile de bază (decubit. rapid şi durează între 5-15 minute în automasajul parţial. Automasajul se execută cu calm. adaptate la particularităţile şi necesităţile propriului corp. Gradarea şi combinarea procedeelor de automasaj trebuie să respecte metodica de lucru a masajului. trebuie să evite oboseala şi stânjenirea marilor funcţii. să facă accesibile aplicării manevrelor regiunile şi segmentele corpului pe care vrem să le masăm şi să permită executarea a cât mai multe manevre. Pentru o execuţie corectă şi fără eforturi inutile trebuie cunoscute poziţiile cele mai comode pentru abordarea diferitelor zone ale corpului. Durata şedinţei de automasaj variază după preferinţe şi necesităţi. apoi membrele superioare şi la final cu zona cervicală. tapotament. scuturări şi neteziri. Sunt recomandate poziţiile cu bază mare de sprijin. Fără a cunoaşte tehnica manevrelor şi fără a înţelege mecanismul acţiunilor nu se poate practica automasajul. coapsă). În comparaţie cu masajul executat de un specialist sau o persoană iniţiată în tehnica de aplicare a acestuia. se creşte progresiv intensitatea prin manevre de fricţiune. rulat. iar cel extins între 20-30 minute. începând manevrele cu manevre pregătitoare de netezire uşoară. în special respiraţia.7. pe genunchi. regiunea peretelui abdominal şi a toracelui din decubit dorsal cu trunchiul sprijinit pe plan înclinat. fără grabă şi cu supleţe în mişcare. Cu toate aceste neajunsuri automasajul s-a dovedit a fi o metodă de lucru eficientă cu condiţia respectării unor cerinţe. Persoanele în vârstă trebuie să evite lucrul din poziţii cu capul în jos. Se urmăreşte aceeaşi curbă a intensităţii prezentată la metodica masajului şi se respectă la automasajul fiecărei regiuni în parte. şezând. după care scade treptat şi se încheie prin manevre liniştitoare de cernut. vibraţii. din poziţia şezând (picior. Pentru obţinerea efectelor stimulente. frământat. AUTOMASAJUL Automasajul este masajul aplicat propriei persoane. Aplicarea manevrelor începe cu membrele inferioare.

Cele mai bune efecte ale automasajului se obţin prin asocierea lui cu gimnastica şi unele sporturi ca înotul. atletismul. uşoare şi lungi. o fac mai netedă şi mai alunecoasă. sportiv şi terapeutic. respectând cele trei mari direcţii: igienic. înainte de concurs pentru a mări efectele încălzirii şi pregătirii psihice. cât şi după concurs.Pentru obţinerea manevrelor liniştitoare se execută manevre în ritm lent. În aceste condiţii efectul va fi mai bun decât dacă automasajul ar fi aplicat în faza acută a oboselii. Indicaţiile automasajului se referă la scopul în care este recomandat. Acesta se execută de obicei dimineaţa sau seara în legătură cu baia. Automasajul sportiv este legat de practicarea exerciţiilor fizice şi sportului. deosebirea constând în aceea că în acupunctură se folosesc ace. aplicate pe piele. să se execute câteva mişcări de respiraţie şi de relaxare pentru a combate tendinţa de blocare a toracelui şi de încordare exagerată a unor grupe musculare implicate în aplicarea masajului. cât şi igiena corpului. }edinţele de automasaj aplicate în cursul zilei se recomandă a fi efectuate la 2-3 ore după masă sau cu jumătate de oră înainte de mesele principale pentru a nu tulbura funcţiile digestive şi schimburile nutritive. Se recomandă ca după automasajul fiecărei regiuni sau segment să se execute o serie de mişcări active simple pentru mobilizarea articulaţiilor. Automasajul trebuie executat în condiţii de igienă. 8. aer şi apă. Se recomandă în special persoanelor cu regim de mişcare redus. atât în ce priveşte spaţiul în care se efectuează. ca şi pentru executarea masajului. 43 . Selectarea şi adaptarea procedeelor folosite este dictată de afecţiune. Pentru executarea automasajului. Automasajul igienic asigură obţinerea şi păstrarea unei bune condiţii fizice prin prevenirea efectelor nefavorabile ale surmenajului şi activarea marilor funcţii ale organismului. sedentarilor. în scopul grăbirii refacerii potenţialului energetic al organismului. Automasajul terapeutic se înscrie în cadrul terapiei complexe de care beneficiază o afecţiune. Automasajul este şi un mijloc de odihnă activă care reface organismul mai bine şi mai repede decât odihna pasivă. Automasajul executat în scop igienic se asociază de obicei cu procedeele simple de călire a organismului ca: băi de soare. La sportivi automasajul poate fi aplicat după încetarea efortului sau poate fi amânat pe mai târziu (după câteva ore) dacă sportivul este prea obosit. valoarea automasajului nu trebuie exagerată pentru a nu se crea impresia că el ar putea înlocui efectele exerciţiilor fizice. Contraindicaţiile automasajului sunt în general aceleaşi prezentate la capitolul masaj. iar în presopunctură vârful degetului. cel mai simplu mijloc de a trata o afec ţiune. manevră chinezească milenară. precum şi persoanelor în vârstă. jocurile. pe o durată de 5-20 minute în automasajul parţial şi de 40 de minute în automasajul extins. PRESOPUNCTURA Presopunctura. Aceasta se aseamănă cu acupunctura. Se practică cu scopul de a pregăti organismul pentru efortul care urmează. Se poate practica şi peste costumul de sport. automasajul putând fi general. duşul sau spălatul. regional sau local. Cu toate efectele sale favorabile de întreţinere a stării generale a organismului. se folosesc de obicei substanţe care. care se realizează cu vârful degetului. are la bază presiunea (frecvent folosită în manevrele de masaj). în timpul concursurilor (în pauze) pentru a menţine încălzirea şi starea psihică optimă.

diminuarea durerii după traumatisme. care nici ei nu sunt relevanţi. variantă modernă a micromasajului chinezesc. transmisă de procreatori. fiind mai complicat. cât şi metoda presopuncturii. • artist . coboară apoi. Energiile care circulă prin corpul omenesc.prevenirea tracului.în anumite situaţii se poate interveni pentru rezolvarea unor probleme de urgenţă. obiecte ce prezintă un capăt rotunjit. 44 . micromasajul (chinezesc). Dacă presopunctura poate fi efectuată de către orice persoană. Pentru toate aceste situaţii este necesară o bună înţelegere a mecanismelor presopuncturii. Noţiunile de acupunctură. • membre inferioare . Conform medicinei tradiţionale chineze. reglarea ritmului respirator şi stimularea muşchiului diafragm (cântăreţi).polul IANG. Energia Zong .Avantajul presopuncturii constă în faptul că se poate folosi şi sub formă de autotratament. între cei doi poli: • cap . În literatura de specialitate se întâlnesc destul de frecvent termenii acupressing şi akupressur.indiferent de vârstă. manevră asociată altor prescripţii medicale sau ca metodă unică de tratament.pentru menţinerea unei forme fizice bune. Din acest considerent. pe anumite puncte. gimnastică energetică şi alimentaţie energetică sunt necesare celui care poate şi doreşte să folosească metoda presopuncturii ca mijloc terapeutic independent sau asociat celorlalte forme de masaj. de către orice persoană aflată în diverse ipostaze ca: • bolnav . termeni improprii întrucât metoda nu foloseşte acul. conform medicinei tradiţionale chineze sunt de trei feluri: 1. • orice persoană care (cunoaşte tehnica şi indicaţiile) doreşte să ajute pe cineva în caz de îmbolnăvire. • sportiv sau antrenor . micromasaj. • conducători auto . capătul unui stilou. presopunctura poate fi efectuată în diverse situaţii. energia cosmică pătrunde în corp prin tălpi. necesită pregătire de specialitate.folosind atât masajul clasic. mişcare continuă. comparată cu suportul informaţiei genetice de care depinde diferenţierea celulelor şi dezvoltarea ulterioară a embrionului. derivaţi din acupuncture. Orice dereglare în scurgerea energiilor se manifestă prin boală. Diferiţi autori folosesc termeni ca: digitopresură sau digitopunctură.prima energie a omului. • orice maseur . tot ce există în univers este energie “Energia este indisociabilă materiei” afirmă Einstein după 5000 de ani. învingerea stărilor psihice negative (tracul).masajul anumitor puncte din zona feţei previne şi diminuează ridurile. urcă spre cap. După acelaşi concept. Prin corp circulă neîntrerupt energii care provin din cosmos şi de pe Pământ (aer şi alimente). Cea mai corectă denumire a metodei la care ne referim.polul INN. • cosmetician . alternantă. iar întreruperea acestui circuit înseamnă încetarea vieţii. Acestea au o bipolaritate INN şi IANG şi circulă prin organism în mod ciclic. aşadar acest concept străvechi dăinuie. întrucât punctele pot fi masate cu unghia degetului sau cu alte instrumente speciale sau ocazionale ca: baghetă de lemn. întrucât el se adresează atât punctelor cât şi meridianelor. combaterea oboselii. este cea de presopunctură (presiune asupra punctului). de sticlă.

Se consideră că energia Iong circulă prin meridianele principale după un orar fix. cât şi a energiei Zong favorizează instalarea bătrâneţii. Când una din ele dispare. chiar dacă una din ele domină iar cealaltă este redusă. iar totalitatea moleculelor constituie materia.energia de nutriţie. Simbolul bipolarităţii (după Sabin Ivan) Aceste contrarii INN şi IANG se găsesc pretutindeni: în toate fiinţele vii. este atribuită aerului inspirat şi alimentelor. Aceşti doi termeni INN şi IANG (imposibil de tradus în cadrul gândirii filosofice taoiste) sunt două contrarii care coexistă în permanenţă.2. sunt repartizate la om în funcţie de vârstă în mod diferit. se produce moartea. Perturbarea acesteia determină îmbolnăviri grave. 3. Această energie. Iong şi Wei. Energia Wei . Scăderea energiei Iong. asemănată cu sistemul imunologic de apărare a organismului. La fiinţele vii această energie prezintă în permanenţă două feţe INN şi IANG sau doi poli . prin masaj şi acupunctură. circulă de la un organ la altul îndeplinind rolul de a le transporta în organism. opuse şi complementare. Aceste energii: Zong. având maxima activitate în fiecare meridian timp de două ore. de producere a sângelui şi lichidelor organice. Energia. Simbolurile energiei INN şi IANG sunt: • • • • • • INN simbolizează pământul noaptea materia întunericul frigul golul IANG simbolizează • • • • • • 45 cerul ziua energia lumina căldura plenitudinea . îngemănate. aspect deosebit de important în practica acupuncturii (periodicitate denumită pendula energetică). Calitatea sa este apreciată după starea de sănătate a pielii (aspectul pielii). conform conceptului amintit. Ele au perioade de maximă intensitate şi scad odată cu înaintarea în vârstă.considerată energia care protejează organismul împotriva agresiunilor externe. Energia Iong . Medicina tradiţională chineză are ca obiectiv principal menţinerea circulaţiei energiei în mod continuu şi armonios. Excesul de energie şi vidul de energie sunt noţiuni care stau la baza întregii patologii tradiţionale chineze. pentru fiziolog este prezentată prin metabolismul celular. Evitarea îmbolnăvirilor şi instalarea timpurie a bătrâneţii se pot realiza conform conceptului chinezesc prin gimnastică şi alimentaţie energetică. se condiţionează şi se întrepătrund aşa cum sunt reprezentate în simbolul bipolarităţii.negativ şi pozitiv.

IANG. • meridianul Vase-sex (VS). are legătură cu funcţiile organelor genitale şi ale inimii. cu excepţia meridianului “Vase-sex” şi “Trei focare”. iar al doilea cu funcţiile aparatului respirator. astfel: • capul . iar dispariţia uneia dintre ele echivalând cu moartea. Energia Iong (de nutriţie) circulă prin cele 24 de meridiane (câte 12 pentru fiecare jumătate de corp) care se numesc meridiane principale. • meridianul splină-pancreas (SP). care sunt tot nişte linii imaginare. • meridianul cordului (C). prin corp existând o vastă reţea de canale care se leagă între ele. • meridianul Trei focare (TF). Primul. • partea stângă a corpului . • meridianul intestinului gros (IG). • meridianul intestinului subţire (IS). aflat între cer şi pământ. Dintre acestea exemplificăm: meridianele curioase şi meridianele tendino-musculare. Acestea au legături energetice cu funcţiile organismului. prin care se face legătura directă cu organul pe care îl deserveşte şi altul extern. • meridianul ficatului (F).INN. Dintre meridianele curioase. digestiv şi genito-urinar. • partea anterioară a corpului . În afară de cele 24 de meridiane principale. Cele 12 meridiane principale. împrumută de la fiecare simbolurile respective.IANG.IANG şi INN. Energiile circulă în mod armonios. Armonia din corpul omenesc este dată de armonia celor două forţe. Vase-sex.INN. perechi. cu sediul în piele. • meridianul vezicii biliare (VB). Fiecare meridian principal are un traseu intern. • membrele inferioare . • partea dreaptă a corpului . Aceste meridiane poartă numele organului cu care este în legătură energetică. în corp există nenumărate alte meridiane secundare. mai importante sunt: 46 . • trunchiul . • meridianul rinichiului (R). perturbarea lor însemnând boală.IANG. care au legături atât între ele cât şi cu meridianele principale. • meridianul stomacului (S). Energiile circulă în corp de-a lungul unor canale invizibile (imaginare) numite meridiane la occidentali (-Georges Soulié de Morant 1875-1955).• • • liniştea repausul feminitatea • • • zgomotul mişcarea masculinitatea Omul. iar la chinezi denumite Tching.INN. • meridianul vezicii urinare (V). cu cea mai strictă regularitate. sunt: • meridianul plămânului (P). Denumirea de meridiane este atribuită prin analogie cu meridianele globului pământesc. • partea posterioară a corpului .

iar în profunzime prezintă un orificiu prin care intră în piele vase şi nervi. transfer de energie de la un meridian la altul. Meridianele tendino-musculare sunt situate deasupra pielii. În afara punctelor situate pe meridiane. Stimularea punctelor se face prin diferite mijloace: . tonifiere.maxa . de la coccis la gingia superioară (după ce înconjoară capul).Sarladière. . realizează mica circulaţie a energiilor. medic din armata lui Napoleon. Din punct de vedere terapeutic.confecţionat din oţel inoxidabil. Fiecare meridian are un număr fix de puncte. exact pe traseul meridianelor principale care se află în piele. cu influxul nervos sau scurgerea curentului electric. Un punct are o suprafaţă de cca. Localizarea punctelor din piele şi de pe meridiane folosite în acupunctură. Meridianele principale realizează marea circulaţie a energiilor în corp. modulate în forma unui cilindru foarte subţire (în chineză Kao). o rezistenţă electrică scăzută (Dinier.3 mm. considerat părintele analgeziei prin acupunctură şi electropunctură.meridianul vasului de concepţie (VC). ex. pe piele se mai găsesc alte 400 de puncte numite puncte extrameridiane. folosite pentru acupunctură. Descoperirea acestor proprietăţi electrice au condus la ideea construirii unor aparate electronice cu ajutorul cărora punctele pot fi detectate uşor şi precis. Dispariţia lor se produce atunci când pe locul respectiv survin modificări (bătături. Mai mult de jumătate dintre acestea sunt situate pe pavilionul urechii. . 47 . . sub coate şi sub genunchi. având lungimea de 1-10 cm. la care se adaugă un număr de ordine (numărul 1 reprezentând punctul care se află la locul de unde începe traseul extern al meridianului). numărul de ordine al punctului pe acest meridian. Punctele folosite în acupunctură au proprietăţi electrice.2-0. situat pe linia mediană anterioară a corpului (de la pubis până la bărbie). (VC) şi (VG). cicatrice. Pe fiecare meridian se găseşte un număr fix de puncte cu acţiuni diferite (dispersie. Niboyet şi Grall). . tumori. În medicina occidentală punctele se notează cu iniţiala meridianului căruia îi aparţine. Aceste puncte. F1 meridianul ficatului (F). 4mm 2 .câmpuri magnetice.meridianul vasul guvernor (VG).).prin masaj. cele mai importante sunt punctele situate la extremităţile membrelor. pentru reglarea energiilor atunci când se produc perturbări în medianele principale. persistă toată viaţa şi sunt situate în mici depresiuni ale pielii.prin curent electric special . iar grosimea de 0. aur sau argint. a fost primul care a stimulat punctele cu ajutorul curentului electric. grefon de piele). Aceste meridiane secundare. etc. intervenind numai la nevoie. Scurgerea energiilor prin meridian este comparată de unii autori cu un curent de apă între două maluri.căldura locală obţinută prin arderea frunzelor uscate de peliniţă. stabilit în urmă cu mii de ani şi neschimbat până în zilele noastre. iar 1. în lipsa acestor aparate sunt localizate cu ajutorul unor măsurători şi a unor repere anatomice.. prezente de la naştere. Denumirea acestor puncte de pe meridiane este dificil de tradus din limba chineză. situat pe linia mediană posterioară. .cu acul .

Manevrele de tonifiere se folosesc pentru afecţiunile datorate lipsei de energie (hipotonie. aceasta se întrerupe imediat. În urma statisticii efectuate de renumitul profesionist Pedro Chan reiese că presopunctura obţine 75% rezultate pozitive în migrene. care au fost trataţi cu raze X sau hipnoză. energic. care este apreciată cu ajutorul degetului mare al pacientului. mijlociu. • persoane în stare de ebrietate (cu excepţia manevrelor specifice pentru tratarea alcoolismului). Manevrele de dispersie se execută în afecţiunile provocate de exces de energie (hiperemie. Presopunctura poate fi aplicată şi în caz de urgenţă. scădere a sensibilităţii şi a tonusului muscular. . muşchi. SCURTĂ INCURSIUNE ÎN MEDICINA TRADIŢIONALĂ Tehnica REIKI 48 . în ritm viu. După localizarea punctului urmează masarea acestuia cu vârful degetului sau cu unghia. în sens opus mişcării acelor de ceasornic. În concluzie putem aprecia că presopunctura executată corect.J. 2 CUN = grosimea degetelor arătător şi mijlociu de la mâna pacientului. manuale. tulburări psihice minore şi de 65% în cazul afecţiunilor aparatului genital şi digestiv. creşterea sensibilităţii şi a tonusului muscular local. apoi se reia cura (cu 10-15 şedinţe). cu răbdare. apăsând uşor. ocazional. 8. • subiecţii obosiţi sau slăbiţi. Boicil. Contraindicaţiile presopuncturii sunt pentru: • bolnavii cu afecţiuni cardiace şi psihice (grave). Presiunea se execută cu vârful degetului sau cu unghia.vibraţii sonore . bradicardie). Pentru măsurători (stabilirea reperelor). aplicate vertical.injectare cu diverse substanţe (ser fiziologic.).. În funcţie de necesitate manevra poate fi repetată până la 3 şedinţe pe zi (3 şedinţe de presopunctură echivalează cu o şedinţă de acupunctură). vitamina C. Lamy a conceput un aparat special pentru stimularea punctelor cu ajutorul sunetelor. prin manevră de dispersie sau tonifiere.1. Durata unei şedinţe este de 5-10 min. Masajul se execută cu vârful degetului aplicat oblic. etc. o cură cuprinde 10-15 şedinţe după care se face o pauză de 2 săptămâni. (timp în care scade durerea). în China este folosită unitatea de măsură numită CUN. insomnii. dureri reumatice. cortizon. poate fi eficientă ca tratament în multe suferinţe. prin intermediul unui vibrator punctiform confecţionat din aur sau argint (fonoforeză). Efectul este de paloare a tegumentului la locul aplicării. 3 CUN = grosimea degetelor arătător. astfel: 1 CUN = grosimea degetului mare al pacientului. Tehnica presupune respectarea punctelor (prezentate în planşe. • pacienţii care au folosit recent medicamente tranchilizante. tendoane) şi prin unele măsurători. Mişcarea circulară se execută în sensul mişcării acelor de ceasornic. În cazul tratamentului prin presopunctură. tahicardie). În cazul în care subiectul prezintă o stare “de rău” în timpul aplicării presopuncturii. inelar şi mic de la mâna pacientului. diverse lucrări de specialitate) care pot fi găsite prin urmărirea unor repere anatomice (oase. Efectul va fi de înroşire a pielii. • gravidele în ultimul trimestru de sarcină.

în raport cu scopul urmărit. punctele de la nivelul degetelor şi extremităţilor terminale ale metacarpienelor corespunzând capului şi organelor senzoriale de la acest nivel. şedinţa de Reiki. precum şi topografia cutanată a punctelor asupra cărora trebuie să se acţioneze. ATSU=presiune). extrem de simplă ca metodologie. 49 . care pot dura. denumită şi terapie manuală. adică sub nici o formă nu poate prin ea însăşi să agraveze starea pacientului. De asemenea. Lucrările de specialitate. bolţii plantare fiindu-i atribuite organele interne toracice şi abdominale superioare. este prin esenţa ei total inofensivă în caz de eşec terapeutic. Această artă a vindecării nu se realizează prin manipulări ale trupului sau segmentelor sale. s-au dovedit a fi de mare eficienţă. în timp ce ariei calcaneene i-au revenit organele din partea inferioară a abdomenului. chiar şi în fazele avansate ale bolii canceroase. se reduce la aplicarea palmelor pe aria cutanată corespunzătoare organului sau manifestărilor clinice ale acestuia şi menţinerea lor nemişcate în limita unor durate de timp prestabilite sau până la obţinerea rezultatelor dorite. Podoterapia Prin această metodă de tratament se înţelege obţinerea unor beneficii terapeutice prin masarea unor anumite zone de pe faţa plantară a labei piciorului. rezultatele obţinute în tratamentul durerii. Literatura de specialitate oferă hărţi detaliate privind afecţiunile ce beneficiază de tratament Shiatsu. denumeşte astfel un mod de tratament executat prin presiuni digitale sau manuale asupra unor puncte determinate de pe suprafaţa corpului. dau şi hărţile de aplicare a tehnicii atât pentru pacienţi cât şi pentru autotratament. dar fără a depăşi 40-45 de minute. atât timp cât diagnosticul şi stadiul de evoluţie al bolii impuneau alte priorităţi terapeutice. ce prezintă această metodă de tratament. Tehnica SHIATSU Tehnică japoneză (SHI=degete. corespunzând unor proiecţii cutanate ale unor suferinţe organice. Practic. Tehnica Shiatsu. între 5 şi 45 de minute. segmentul terminal al coloanei vertebrale şi vezica urinară. membrele inferioare.Aceasta se consideră ca fiind o metodă precisă care are puterea să conecteze energia universală la puterile înnăscute de tămăduire a trupului. ci prin presiuni extrem de blânde şi prelungite.

atribuind stress-ului cea mai păgubitoare intervenţie în dereglarea stării de sănătate. Cuza”. se poate trage concluzia că pentru menţinerea unei bune stări de sănătate. . Univ. Iaşi. ci chiar pentru cetăţeanul de rând aflat de multe ori în situaţia de a nu-şi putea rezolva o situaţie de sănătate. pentru a grăbi revenirea la normal a organismului după parcurgerea unei stări de boală. 1994 50 . pe stimularea energiei vitale. Bălteanu V. I. Masajul şi automasajul . nu numai pentru kinetoterapeuţi. “Al. Ed.Caiet metodic de kinetoterapie (partea I). Plecând de la această afirmaţie. deşi procedeele descrise mai sus îi erau la îndemână. cunoaşterea regulilor de aplicare a masajului este mai mult decât o necesitate. profesorii din educaţia fizică şcolară sau antrenori. în scopul de a corecta dezechilibrările organismului şi mai afirmă: “{n caz de boală este necesar să se consulte un medic”. ci doar mijloacele de intensificare a vitalităţii şi sănătăţii. {nsuşi autorul lansează un avertisment în care spune că el (autorul) nu oferă nici criterii de diagnostic şi nici sugestii de tratament. BIBLIOGRAFIE 1.Automasajul CHI {şi sprijină mecanismele de acţiune ce intervin în vindecarea organului bolnav. inclusiv în sportul de performanţă. care exclude orice comentariu asupra locului şi importanţei pe care o are practica masajului în scop igienic şi profilactic. Aceasta. ca şi pentru creşterea capacităţii de efort.

Medicală. Iaşi. Ed.Stimulaţi-vă energia vitală . Medicală. . 1992 5.. Drăgan I. “Al. Oradea. 1994 12.I.Masaj .Gimnastică corectivă . .formă de reflexoterapie . 1972 51 . Bucureşti. Sport-Turism. Ed. 1991 4. Bucureşti.. Univ. 1994 3. . Ministerului Tineretului şi Sportului. .C. Ionescu N. Mantak Chia . . 1983 13.2. Antet. 1970 9. Editis. .M.automasaj . Stadion. Bucureşti.Masajul tălpilor . Univ. Ed. Dotte P. Vlad T. .Reiki . Bălteanu V. 1994 14. Maggie Chambers .Masaj .. Bucureşti. 1994 10. Ed. .A.Les manoeuvres des massages . 1969 7. Deleanu M. 1997 11. 1978 6. Cordun M. Ed. Belc S. E.Masaj şi kinetoterapie . Bucureşti. Ed. Marcu V. . Ed. Ed.Curs de kinetoterapie . Kohn I. Timişoara. . Libby Barnett. Bucureşti. I. Mollon G. “Al.Miracolul secolului XX sau terapia de îndreptare a coxalelor prin masaj şi presopunctură . Cuza” Iaşi. Ed. Universitas. Petrescu O. Ivan S. Antet. Ed.Cultură fizică medicală (curs) . Ed. Cuza”. Saionji Masayuki .Masajul (tehnici şi aplicaţii în sport) . Ed. 1993 8. Timişoara.lucrări practice . Centrul de Esperanto.Presopunctura şi alte mijloace naturiste .. Paris.Masajul . Oradea.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful