UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI Facultatea de Educa ţ ie Fizic ă şi Sport

CURS DE MASAJ ŞI TEHNICI COMPLEMENTARE
Autor: Conferenţiar universitar doctor Veronica Bălteanu

&

Vă sugerăm să folosiţi un caiet special în care să faceţi notaţii asupra problemelor studiate. În acest caiet puteţi scrie răspunsurile la întrebările puse în text. Temele care vor fi evaluate de către tutori sunt marcate în text.

3

CUPRINS

1. MASAJUL – ISTORIC, NOŢIUNI GENERALE 1.1. ISTORIC 1.2. NOŢIUNI GENERALE 1.3. APRECIERI REFERITOARE LA ACTIVITATEA MASEURULUI, SPAŢIILE DE MASAJ, REGULI IGIENICE DE PRACTICARE A MASAJULUI 2. TEHNICA MASAJULUI, PROCEDEE DE MASAJ 2.1. PROCEDEELE PRINCIPALE DE MASAJ 2.2. PROCEDEELE SECUNDARE DE MASAJ 2.3. ALTE MANEVRE DE MASAJ 3. CONTRAINDICAŢIILE MASAJULUI 4. REGULI METODICE PENTRU PRACTICAREA MASAJULUI 5. METODA MASAJULUI PARŢIAL 6. MIJLOACE AJUTĂTOARE ÎN APLICAREA MASAJULUI 7. AUTOMASAJUL 8. PRESOPUNCTURA 8.1. SCURTĂ INCURSIUNE ÎN MEDICINA TRADIŢIONALĂ BIBLIOGRAFIE

4 4 6

7 9 9 24 28 34 35 36 39 41 42 47 49

4

1. MASAJUL – ISTORIC, NOŢIUNI GENERALE 1.1. ISTORIC Documentele istorice păstrate până în prezent arată că masajul s-a practicat în toate timpurile şi la toate popoarele antice. Denumirea acestei activităţi este atribuită la o dată relativ recentă. În limba română denumirea “masaj” a acestei practici a fost introdusă prin intermediul literaturii medicale franceze, care a dominat la noi în secolul trecut. Această denumire este introdusă în prezent în toate limbile moderne fiind considerat termen universal. În limba franceză cuvântul “massage“ apare pentru prima dată în lucrarea lui Lepage “Cercetări istorice asupra medicinei chineze”, publicată în 1813. Presupuneri asupra etimologiei cuvântului sunt: • “mass” în limba arabă înseamnă a apăsa; • “massesch” în limba ebraică veche are aceeaşi semnificaţie; • “massien” în limba greacă înseamnă a frământa. Din studiile a numeroşi cercetători reiese că masajul a fost unul dintre cele mai vechi mijloace descoperite de oameni pentru alinarea suferinţelor. La început avea un caracter empiric, magia se asocia gesturilor, era legat de anumite ritualuri şi practici. De îngrijirea bolnavilor se ocupau reprezentanţii cultului religios, prestaţiile acestora departe de a fi fost fundamentate ştiinţific, aveau însă o mare valoare psiho-terapeutică. Practicarea masajului a înregistrat epoci de mare răspândire la chinezi, indieni, egipteni, popoare care au ajuns la un înalt nivel de cultură şi civilizaţie. La aceste popoare masajul era asociat cu alte procedee empirice de terapie cum sunt: aplicaţiile calde locale, ungeri cu diferite substanţe (mirodenii, uleiuri), mişcări pasive ale segmentelor corpului. În timp, odată cu evoluţia societăţii, cu acumularea de noi cunoştinţe şi experienţe, aceste practici s-au sistematizat, s-au conturat anumite reguli terapeutice care, ulterior au condus la fondarea unor adevărate şcoli medicale. Medicina tradiţională din China are o foarte mare vechime. Masajul la chinezi era practicat de către o castă de preoţi-medici (cu peste 3000 de ani î.e.n.), în scopul activării circulaţiei sângelui şi a umorilor din corp, pentru stimularea sau liniştirea nervilor cât şi pentru vindecarea unor tulburări sau boli cronice ale organismului. Manevrele se executau lent şi stăruitor. Scrierile lui Cung-Fu recomandau folosirea exerciţiilor fizice şi a masajului, cu caracter localizat. Este de reţinut indicaţia care se făcea, de asociere a gândirii bolnavului cu mişcarea, idee ce corespunde noţiunii ştiinţifice din medicina modernă, de “reprezentare corticală a mişcării”. Din datele istorice ale Egiptului antic s-au transmis numeroase documente scrise pe papirusuri, inscripţii, picturi şi sculpturi care aduc mărturii despre practicarea masajului în scopul tratării bolnavilor. În India antică, masajul a fost cunoscut şi practicat în popor, în legătură cu unele procedee cu caracter igienic sau ritual, cum ar fi ungerea trupului cu uleiuri aromate, îmbăierea în apele fluviilor şi lacurilor considerate sacre. Scrierile AyarVeda conturează reguli de folosire a exerciţiilor fizice şi masajului. Aceste practici aveau caracter profund religios. Legile lui Manu asociază practicarea lor cu îmbăierile pentru purificarea sufletului. Ulterior, şcoala Hatha-Yoga face recomandarea economiei de energie, de obţinere a unui randament maxim cu un efort minim, principiu existent şi în prezent în practica oricărei activităţi, inclusiv cea sportivă. Practica Yoga se remarcă prin valoroase exerciţii de respiraţie şi tehnici de relaxare. Masajul a fost practicat şi de alte popoare vechi ale orientului, 5

cum sunt: asirienii, babilonienii, mezii, perşii, în scopul tratării răniţilor din războaiele frecvente ce aveau loc în acele timpuri. La evrei , cărţile de cult recomandau folosirea masajului în scop igienic. Primele aplicaţii ale masajului în legătură cu activitatea sportivă au apărut în Grecia, ca mijloc important pentru îngrijirea atleţilor. Grecii antici au folosit masajul în pregătirea diferitelor categorii de sportivi, remarcându-se faptul că se utiliza atât înainte de efort cât şi după terminarea acestuia, în scopul prevenirii şi combaterii oboselii musculare şi nervoase. Practicanţii acestui masaj se numeau aliptes şi foloseau diferite uleiuri şi pulberi fine pentru a uşura executarea manevrelor. Atleţii greci practicau şi automasajul. Medicii greci au fost primii specialişti care au recomandat şi fundamentat practicarea masajului în mod ştiinţific. Herodicos din Lentini (428-347 î.e.n.), medic celebru în antichitate, socotit părintele gimnasticii medicale şi al masajului, prescria bolnavilor săi anumite exerciţii fizice şi alergări pentru vindecarea bolilor şi întărirea organismului. Hipocrat (460-377 î.e.n.) este considerat cel mai mare medic al antichităţii. Acesta, discipol al lui Herodicos din Lentini, a continuat practicile şi tradiţiile instituite anterior. El a precizat indicaţiile şi efectele acestor mijloace terapeutice, evidenţiind influenţele fiziologice pe care le au cât şi contraindicaţiile pentru practicarea lor. Pentru prima dată Hipocrat a descris factorii naturali de mediu şi importanţa lor pentru sănătatea omului. În Imperiul Roman , după cucerirea Greciei, cultura greacă s-a răspândit în imperiu şi mai ales la Roma, prin intermediul sclavilor. Medicii şi gimnaştii greci luaţi în captivitate, cât şi alţii atraşi de bogăţie şi glorie, au făcut ca aceste descoperiri să fie cunoscute de romani, unele ca atare, altele adaptate concepţiei acestui popor. Gimnastica greacă nu a fost preluată de romani, aceştia practicând cu precădere exerciţiile cu caracter militar. Masajul practicat de sclavii greci devine obişnuit în regimul de viaţă al romanilor bogaţi. Se practica în terme, care erau adevărate monumente arhitecturale cât şi în locuinţele acestora, sub forma unui masaj de înviorare dimineaţa şi altul seara, pentru relaxare. Celsius , unul dintre cei mai mari medici romani de origine greacă, recomanda masajul atît înainte cât şi după exerciţiile corporale. A fost preocupat de teoretizarea principalelor manevre de masaj făcând şi o clasificare a acestora, în funcţie de intensitate: manevre puternice, moderate şi uşoare, iar după forma lor: manevre lungi, medii şi scurte. Oribasius , de asemenea medic de origine greacă, se ocupa de tratarea gladiatorilor răniţi, intitulându-se cu mândrie “medic al gladiatorilor”. El a contribuit la îmbogăţirea practicilor medicale în privinţa recuperării posttraumatice. Este considerat precursorul medicului de medicină sportivă din zilele noastre. De la acesta au rămas reguli de practicare a masajului şi descrieri tehnice valabile şi în prezent. Evul mediu este perioada care a frânat evoluţia ştiinţelor, mai ales a acelora care priveau îngrijirea corpului, care era desconsiderată de dogmele religioase. Practicarea exerciţiilor fizice şi a masajului a decăzut. În popor, totuşi, masajul şia păstrat importanţa şi s-a transmis prin tradiţie, din generaţie în generaţie. În timp ce în Europa interesul pentru îngrijirea trupului era interzis, lumea arabă se dezvolta cucerind teritorii în Asia, Africa de Nord, Spania, sudul Franţei. După cuceririle făcute şi încetarea războaielor, arabii au pus accent pe dezvoltarea ştiinţei şi artei. Avicena (980-1037), pe numele său adevărat Abu Ali Ibn Sin (medic arab), în lucrarea “Cartea legilor medicinei” a concentrat toate cunoştinţele medicale din 6

istoricul. fiind prima de acest gen din ţară. constituie noutăţi. ortopezii şi reumatologii.F. Masajul medical s-a instituit la noi începând cu a doua jumătate a secolului trecut. Odată cu răspândirea cunoştinţelor medicale. în 1885 a publicat teza de doctorat cu tema: “Masajul. Ulterior. cât şi domeniul culturii fizice medicale. sub îndrumarea profesorilor I. Renaşterea este epoca în care reînvie interesul pentru cultura fizică. A. hidrice.P. după înfiinţarea acestuia în 1922. Elevii acestuia au perfecţionat tehnica.Lascăr şi V. Hălmagiu a susţinut teza de doctorat cu titlul: “Masajul şi mobilizarea ca tratament în unele fracturi”. R. în 1889. Defrumerie. s-au efectuat cercetări experimentale care urmăreau stabilirea exactă a efectelor masajului în scopul precizării indicaţiilor acestuia pentru organismul sănătos şi cel bolnav. recuperării stării de sănătate după diverse afecţiuni cât şi în domeniul sportului de performanţă. prin mijloace manuale şi/sau instrumentale (mecanice. funcţionale sau traumatice). cât şi pentru refacere după consumarea efortului. manipulaţiunile.Ionescu publică “Masajul“.2. asociat cu alte mijloace de îngrijire a bolnavilor. urmat de mai multe ediţii de cursuri şi lucrări în care fundamentează masajul şi automasajul. Manga. NOŢIUNI GENERALE Masajul reprezintă o prelucrare metodică. electrice). efecte trofice. Pehr Henrik Ling (1776-1839) pune bazele ştiinţifice ale masajului şi gimnasticii moderne. De asemenea.Roşca. recomandările lui de asociere a masajului cu hidroterapia şi dietetica. general şi parţial” al francezului M. aceste aplicaţii au fost înlocuite cu masajul ştiinţific. educaţiei fizice şi sportului. dovedindu-se valoarea lui pentru prevenirea şi tratarea leziunilor şi tulburărilor produse prin accidentare. În epoca modernă masajul se dezvoltă sub aspect tehnic în cadrul medicinei. În ţara noastră masajul empiric a fost cunoscut şi practicat în trecut în popor. liniştitoare. Masajul în sport a făcut de asemenea mari progrese. Franţa.acele timpuri făcând şi o descriere exactă a masajului. Este dovedită valoarea masajului aplicat înainte de efort pentru pregătirea organismului. sistematică a părţilor moi ale corpului uman.N. În secolul al IXX şi începutul secolului al XX-lea au fost publicate numeroase lucrări şi manuale de masaj. au diversificat manevrele de masaj şi l-au răspândit în toată lumea. terapeutic (de tratare a unor afecţiuni organice. aplicarea lui urmărind efecte stimulatoare (înainte de antrenamente şi competiţii). au desfăşurat atât în şcoli cât şi în instituţiile medicale o bogată activitate în direcţia corectării deficienţelor fizice. Practicarea lui urmăreşte un scop igienic (de întreţinere a sănătăţii şi prevenire a unor tulburări funcţionale). Germania. de dezobosire (după 7 . sub formă de curs pentru studenţii A. iar practicarea lui se extinde în multe ţări ale Europei ca: Suedia. Masajul esre de asemenea legat de activitatea sportivă. Primii medici care au introdus masajul în clinici au fost chirurgii. 1. N. acţiunea fiziologică şi tratamentul câtorva maladii prin acest remediu”.S. Rusia. Absolvenţii acestui institut de învăţământ superior cât şi ai celorlalte facultăţi de educaţie fizică înfiinţate în ţară.E. Anglia. În 1933 a fost publicat tratatul “Masajul practic şi teoretic. transmiţându-se prin tradiţie din generaţie în generaţie. O adevărată şcoală de masaj începe să se formeze la Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport.

simte corpul acestuia şi aplică mijloacele optime în funcţie de situaţie. pentru efectele trofice. efecte remarcabile de refacere neuropsihică (pe cale reflexă) şi neuromusculară (pe cale directă. cu atribuţii de psihoterapeut care cunoaşte. manuale sau instrumentale. circulatorii şi neuromusculare la nivelul aparatului locomotor. de reechilibrare biologică. terapie şi activitatea sportivă. este recomandat ca mijloc profilactic important în menţinerea stării de sănătate fizică şi psihică. cel din unităţile sanitare. • masaj terapeutic. cel care practică masajul sportiv (al sportivului de înaltă performanţă). În aceste facultăţi. personal în cazul sportivilor de mare valoare. La sportivii de mare performanţă masajul este un mijloc indispensabil în regimul cotidian de viaţă sportivă. APRECIERI REFERITOARE LA ACTIVITATEA MASEURULUI. În tratarea unor boli sau recuperarea sechelelor datorate unor afecţiuni. terapeutic sau legate de activitatea sportivă. masajul este prezent ca mijloc de terapie în cadrul terapiei generale. regenerare trofică ce induce faza de supracompensare. masajul este o disciplină de studiu obligatorie. mecanică). precum şi în facultăţile de educaţie fizică. recreaţionale sau de întreţinere. având o importanţă mai mare sau mai mică în funcţie de diagnostic. se face de către maseur (o persoană calificată) sau de către o persoană asupra propriului corp. legat de activitatea de performanţă. Masajul la omul contemporan supus în permanenţă stressului cotidian. Maseurul care practică masajul la sportivi. decurgând din aceasta o clasificare în funcţie de scopul urmărit prin aplicarea lui: • masaj igienic. în special la nivelul aparatului locomotor. sau la cele de relaxare. masajul este un mijloc de bază în terapia recuperatorie. expresia unei funcţionalităţi superioare a organismului uman. în scop igienic. • masaj sportiv. În prezent.3. trebuie să aibă cunoştinţe atât din domeniul antrenamentului sportiv 8 . acţiune denumită automasaj. necesare în faza de refacere. Efectele masajului ca mijloc terapeutic sunt remarcabile în special în afecţiunile traumatice. REGULI IGIENICE DE PRACTICARE A MASAJULUI Maseurul. pentru efectele lui stimulative ce susţin efortul psihic şi fizic din antrenamente şi competiţii (susţinerea biologică a efortului). trebuie să fie un specialist pregătit în unităţi de specialitate. Aplicarea manevrelor de masaj. 1.concursuri sau în pauzele din cadrul concursurilor). Pregătirea lui se desfăşoară în instituţii de şcolarizare postliceală sau cursuri cu durata de 6-12. fie că ne referim la efectele stimulative locale şi generale pe care le are în plan biologic. constituind un mijloc specific al kinetoterapiei (terapia prin mişcare). Aceste cerinţe impuse de performanţa sportivă. bine fundamentat ştiinţific. Din cele expuse se poate aprecia că efectele masajului se leagă de profilaxie. Pentru omul sănătos poate constitui un mijloc de susţinere a activităţii cotidiene. de regenerare activă pe plan biologic. de combatere a oboselii după activităţi intense care solicită organismul în plan neuropsihic sau neuromuscular. explică prezenţa maseurului în echipa tehnică. SPAŢIILE DE MASAJ. luni pentru asistenţi medicali sau cadre recrutate din rândul foştilor sportivi. Masajul se studiază în cadrul facultăţilor şi secţiilor de kinetoterapie.

cu o bună cunoaştere a domeniului în care lucrează (sportiv. în scop terapeutic în cazul terapiei complete de recuperare după îmbolnăviri sau traumatisme. un grup sanitar şi duşuri. pentru mărirea mobilităţii articulaţiilor mîinilor şi supleţei mişcărilor acestora. pantalon lung sau scurt. ziare sau pliante cu specificul activităţii. durată.şi cel competiţional. de refacere după o stare de oboseală. Nu trebuie să poarte inele. eventual o mică sală de aşteptare în care se găsesc scaune sau fotolii. un vestiar pentru îmbrăcatdezbrăcat. bancheta de masaj bine întreţinută din punct de vedere igienic. Se mobilizează fiecare segment. Începerea fiecărei şedinţe de masaj trebuie să fie precedată de câteva exerciţii pregătitoare ale segmentelor şi articulaţiilor membrelor superioare. pacientul. maseurului. În încăperi trebuie asigurată o ambianţă plăcută. sportivul. Este recomandat ca la 2 . echipamentul adecvat (tricou cu mâneci scurte. proceduri. el devenind uneori o persoană foarte importantă în anturajul sportivului de performanţă. Sălile de masaj trebuie să aibă anexe.2. Cel ce urmează a fi masat. de întreţinere). de asemenea trebuie să se prezinte în bune condiţii de igienă personală. papuci asemănători celor de la înot) întotdeauna foarte curat. rezistent la oboseala fizică şi psihică. care nici el nu acţionează singur. fără handicapuri de nici un fel. care îi însoţesc pe aceştia la competiţii. a celui masat cât şi a spaţiului în care se desfăşoară activitatea. să evite fumatul cu cel puţin 15 minute înainte de efectuarea masajului. deşi au un bun simţ tactil. în special articulaţia pumnului şi articulaţiile degetelor. ploaie. Se fac mişcări de flexie. 9 . ei devenind adeseori confidenţi ai sportivilor. Maseurii cu handicap de vedere. timp în care încăperea se aeriseşte. echilibrat. la competiţii. În activitatea sportivă. de asemenea. să aibă o înălţime convenabilă maseurului. are un rol foarte important. Se recomandă ca masajul să se efectueze la distanţă de 2-3 ore faţă de ora de servire a mesei anterioare şi cu 3060 minute înainte de masa următoare. Acesta trebuie să fie un om cult. însă pentru activitatea sportivă sunt recomandaţi maseurii cu stare de sănătate bună. vânt.(mobilizări pasive). 20 minute pentru a se odihni (relaxare neuromusculară). temperatura trebuie să fie de 20-24 grade celsius. medical. cu o stare de sănătate bună. sucuri de fructe sau lactate. să asigure cele mai comode poziţii atât pentru cel masat cât şi pentru maseur. Indicaţiile masajului sunt pentru persoanele sănătoase în scop igienic. de întreţinere. frig sau orice alţi factori nocivi (se instalează cort în apropierea locului de desfăşurare a competiţiei). abducţie şi adducţie. în care să consume fructe.30h să facă o pauză de cca. Este de dorit ca acesta să aibă palme mari şi un simţ tactil la nivel palmar. unghii lungi sau neîngrijite. Cabinetele trebuie să fie bine aerisite iar spaţiile libere să fie ferite de radiaţiile solare. iar în cazul în care este răcit să poarte o mască la gură. brăţări. o măsuţă cu reviste. care ar putea răni pacientul. dulciuri. igienic. Regulile de igienă se referă atât la igiena maseurului. extensie. sunt în general utilizaţi în unităţile sanitare. locul de aplicare). Masajul se poate practica în spaţii special amenajate (cabinete de masaj) sau în aer liber. ci numai la recomandarea medicului de specialitate (diagnostic. Masajul terapeutic de pură competenţă medicală se adresează strict specialistului în masaj. Din mobilierul specific fac parte scăunelele reglabile şi în mod obligatoriu în cabinet trebuie să existe o chiuvetă pentru spălarea mîinilor. să nu aibă bătături. Mâinile maseurului trebuie să fie bine spălate înainte de fiecare şedinţă de masaj. deosebit. Să nu consume băuturi alcoolice înainte de activitate.

ajungându-se la o clasificare în ce priveşte tehnica şi metodica de execuţie. contraindicaţii locale. indiferent de specificul regiunii sau segmentului masat. se numesc procedee (manevre) ajutătoare sau secundare . • fricţiunea. 2.). de cunoaşterea aprofundată a efectelor masajului asupra organismului şi se cunoaşte bine tehnica de aplicare. Manevrele care se folosesc numai asupra anumitor regiuni. O parte din manevre sunt cuprinse în toate formele de masaj şi se aplică asupra tuturor ţesuturilor şi segmentelor corpului. Constă în alunecări ritmice. au avut o evoluţie şi o adaptare de-a lungul timpului. un “medicament” de neînlocuit. în timpul competiţiilor (în pauzele dintre probe) cât şi pentru refacere. Netezirea (effleurage) este masajul care vizează în special tegumentele. • vibraţiile. terapeutic şi un suport important al performanţei sportive. aplicarea procedeelor de masaj fundamentale (principale) respectă următoarea succesiune: • netezirea – effleurage. trecătoare. psihopatiile. dar şi de starea de sănătate a maseurului.practicându. Structurile anatomice moi ale organismului se prelucrează metodic. din aproape în aproape în ordinea aşezării lor anatomice. de spaţiul în care se desfăşoară activitatea (impropriu. PROCEDEE DE MASAJ Procedeele de masaj (manevrele). masajul va fi un factor eficient.1. Acestea constituie procedeele (manevrele) principale sau fundamentale . vindecabilă) şi definitive (legate de o boală incurabilă cum ar fi neoplaziile generalizate. PROCEDEELE PRINCIPALE DE MASAJ Încadrarea în această categorie a unor manevre este determinată de utilizarea lor în orice şedinţă de masaj. de asemenea. respectându-se indicaţiile şi contraindicaţiile. regionale sau generale. temporare sau definitive care depind de un anumit diagnostic şi pe care le precizează medicul specialist. Dacă se ţine seama de recomandările făcute. umed şi rece). etc. igienic. după efort. neigienic. Din acest considerent.se înainte de efort. Manevrele de masaj au denumiri sugestive în funcţie de felul mişcării executate. TEHNICA MASAJULUI. în funcţie de efectele pe care le determină. manuale sau mecanice. uşoare. Dintre acestea distingem contraindicaţiile temporare (legate de o stare patologică acută. de la suprafaţă spre profunzime. al reconfortării. segmente sau ţesuturi. ale mâinilor maseurului în sensul circulaţiei sanguine venoase şi limfatice în spaţiile şi vasele respective. 2. • baterea (tapotamentul). Contraindicaţiile masajului sunt de asemenea numeroase. • frământatul (petrisage). Contraindicaţiile pot ţine de starea de sănătate a celui masat. la diferite situaţii în care s-au aplicat. 10 . Sunt.

(longitudinal. fiind de obicei lungi. Dotte) Mişcările mâinilor maseurului seamănă cu cele de mângâiere. influenţa se resimte la nivelul terminaţiunilor nervose şi vaselor pielii. în principal acţionând pe segmentele membrelor. Manevrele alternative se execută în trei direcţii. manevrele simultane lungi descrise anterior se pot executa şi alternativ. Din punct de vedere al tehnicii . • cu faţa palmară sau/şi dorsală a mâinilor (pe suprafeţe plane. mâinile alunecând pe rând. 11 . • manevre alternative (mâinile acţionează pe rând). întinse – spate. “sacadat”. pe aceeaşi suprafaţă sau pe suprafeţe învecinate. la nivelul spatelui. în funcţie de scopul urmărit. cuprinzând tot segmentul (ex. torace. În concluzie. Astfel. transversal şi oblic ). • marginea cubitală (tăişul mâinii). În această execuţie cu presiune mică. Manevrele alternative scurte respectă o direcţie transversală pe suprafaţa de masat. sunt acţiuni de împingere sau tragere a mâinilor pe suprafaţa de masat. Circulaţia în vasele limfatice este activată prin alunecări lente şi cu uşoară presiune (presiuni glisante). manevrele pot fi clasificate astfel: • manevre simultane (în care ambele mâini lucrează deodată). 1. După modul în care lucrează mâinile . procedeul numindu-se “manevra maşinii de cusut”. Principiul de acţiune al netezirii (G. abdomen). mâinile maseurului aplicânduse pe rând pe suprafaţa de masat. Manevrele simultane . Întrucât circulaţia în artere se desfăşoară contrar presiunii executate prin această manevră. de asemenea mâinile aplicându-se alternativ. se aplică longitudinal pe suprafaţa de masat.Fig. manevrele de netezire se execută: • cu degetele (pe suprafeţe mici şi rotunjite – articulaţii). se recurge la executarea cu întreruperi. superficială. Vasele de sânge şi limfatice situate în ţesuturile mai profunde şi în muşchi sunt influenţate prin manevre executate cu presiune ceva mai crescută executate cu: • zona eminenţei tenare şi hipotenare a mâinilor (rădăcina mâinilor). în mod obişnuit.lungimea lor variind în funcţie de acestea. membre în întregime sau segmentele acestora). presiunea (apăsarea) în manevrele de netezire se adaptează la natura şi consistenţa ţesuturilor în funcţie de necesitate. una după alta. • pumnii închişi (zona palmară sau cubitală a pumnilor). cu presiune minimă şi cu o frecvenţă variabilă. spate. Mollon şi P. Efectuarea presiunii alternează ritmic şi la distanţe egale cu scurte întreruperi. Manevrele alternative medii au direcţie de aplicare oblică. pe regiunea scapulară.

• pentru părţile moi mai consistente ale corpului. cu dispoziţia 12 . alunecările se realizează cu mâinile “în brăţară”. rolul lor fiind de a induce un efect calmant asupra subiectului. de întindere (tragere) a firelor de păr. membre inferioare) mâinile maseurului vor folosi priza “în pieptene”. cât şi pentru relaxarea şi odihnirea mâinilor maseurului. mai ales în cazul în care mâinile maseurului acţionează “sacadat”. • netezirea finală (de încheiere). Netezirea introductivă (iniţială) se aplică la începutul oricărei şedinţe de masaj. faţa dorsală. • pe segmentele circulare ale membrelor. cu partea cubitală sau cu faţa palmară a pumnului închis. acţiunea sa realizându-se pe două căi: • mecanică. acţionând atât simultan cât şi alternativ. Alunecările pot fi continui. efectuate sacadat (pentru a nu îngreuna circulaţia în artere) sau/şi însoţite de vibraţii care cresc efectul de relaxare al netezirilor. mâinile maseurului se aplică cu faţa palmară. asemănător unui circuit care începe şi se termină cu acelaşi procedeu). “încălzirea” lui. în venele superficiale şi asupra circulaţiei limfatice. ritmul şi intensitatea mişcărilor vor descreşte treptat. Acest fapt este explicat prin aceea că tunica medie a venelor este formată dintr-un strat muscular foarte subţire. Alunecările mâinilor maseurului în efectuarea netezirii trebuie să aibă un ritm care să depăşească cu puţin viteza curgerii sângelui prin vene. având priza “în brăţară”. pentru a evita producerea unor reacţii dureroase. Netezirea finală (de încheiere). Prin manevrele executate simultan. segmentele fiind cuprinse între mâinile maseurului la acelaşi nivel în porţiunile mai groase sau cu o mână deasupra celeilalte pe porţiunile mai subţiri. este influenţată şi circulaţia profundă. mai stimulente. folosind cele trei tipuri de manevre: lungi. după cum indică numele. Netezirea intermediară are drept scop scăderea intensităţii manevrelor după solicitarea ţesuturilor prin manevre mai puternice. În cazul acesteia. Din punct de vedere al specificului regiunii . la manevrele simultane lungi. crescând treptat în intensitate pe măsură ce se obţine acomodarea subiectului. alternative. Efectele netezirii Netezirea are efecte importante asupra circulaţiei sângelui în capilare. cu degetele uşor flexate şi depărtate. medii şi scurte. Succesiunea manevrelor este inversă faţă de cea din netezirea introductivă (de la manevrele scurte. atât pentru confortul neuropsihic al subiectului. • netezirea intermediară (după manevrele mai puternice). se efectuează la finalul şedinţei. cu presiune crescută. Direcţia mişcărilor respectă sensul de întoarcere a sângelui către inimă (circulaţia de retur) şi sensul circulaţiei limfei în spaţiile şi vasele limfatice. • reflexă. Ritmul de execuţie respectă trecerea de la uşor. prin acţiunea directă a manevrelor asupra vaselor superficiale care realizează împingerea coloanei sanguine venoase în sens centripet.Clasificarea manevrelor de netezire din punct de vedere metodic este următoarea: • netezirea introductivă (iniţială). Pe cale mecanică. manevrele se vor adapta astfel: • pentru regiunile cu pilozitate crescută (cap. în vederea aplicării manevrelor de masaj mai puternice. cu nodozităţile articulare ale degetelor flectate.

favorizează refacerea proprietăţilor funcţionale ale ţesuturilor. Elasticitatea pielii. K + . medii şi scurte. Filmul acid amintit anterior. Fiind aplicat la începutul şedinţei de masaj mai are rol de a stabili colaborarea între subiect şi maseur. depinde de fibrele elastice conţinute în structura dermului. Masajul igienic. Aceasta poate surveni în urma unor eforturi submaximale şi maximale repetate între care nu se asigură refacerea corespunzătoare a organismului.). uşurează travaliul cardiac.). în special netezirea care se adresează suprafeţei corpului. Prin acest procedeu “netezire”. favorizând astfel circulaţia de retur. Circulaţia limfei este activată prin manevre lente.. stimulează diferenţierea celulelor bazale şi astfel se reduce timpul necesar reânoirii epidermului. amoniac) şi compuşi organici neazotaţi (acid lactic. Rolul sebumului este de protecţie antimicrobiană şi antiparazitară la nivelul pielii. rezistenţa la presiune. cu mâinile “în brăţară”. Ca 2 + . În acelaşi mod glandele sudoripare reacţionează la solicitările mecanice ale masajului. necesită o abordare mai complexă. Aceste efecte de accelerare a circulaţiei de întoarcere. substanţe rezultate în urma complexelor procedee biochimice care au loc în timpul contracţiei musculare. Masajul asociat altor mijloace de refacere (complex de mijloace). sporesc acelaşi rol antimicrobian. iar priza realizată în acest fel (în brăţară). de a realiza o stare de relaxare fizică şi psihică a pacientului prin sugestie şi autosugestie. pe lângă cele executate “sacadat”. executate cu uşoară presiune. contractilitatea. netezirea se completează cu manevre simultane lungi. PO 4 3 . Acest fapt conduce la ameliorarea proprietăţilor fizico-mecanice ale pielii: elasticitatea. Datorită consistenţei venelor de calibru mai mare. la care maseurul. produşi reziduali rezultaţi în urma degradării substanţelor proteice (acid uric. este favorizată de masaj care. întârzie şi diminuează acest fenomen fiziologic specific vârstei înaintate. care stimulează deschiderea canalelor excretorii. etc. devine obligatoriu. completat cu produşii sudoripari. contracţiile sistolice fiind mai ample şi mai rare. calitate manifestată prin extensibilitate. Eliminarea acestor compuşi metabolici (reziduali). Acţiunea mecanică directă determină exfolierea celulelor cornoase de la nivelul stratului disjunct. se realizează acomodarea subiectului în vederea aplicării procedeelor de masaj mai puternice. mai ales în practica sportivă. creatină. Cl . de netezire. pentru ca acestea să fie mai bine tolerate şi mai eficiente. prevenind instalarea oboselii cronice. pentru a fi realizată o circulaţie sporită la nivelul lor. de asemenea intervine prin transpiraţie în reglarea funcţiei de termoreglare.fibrelor transversală (sub formă de inele). Prin transpiraţie se elimină substanţe minerale (Na + . prin tactul şi comportamentul său. uree. activează secreţia de sebum a glandelor sebacee. prin stimularea contracţiei muşchiului erector. Cu vârsta elasticitatea pielii se diminuează prin încărcarea progresivă a fibrelor elastice cu calciu (14%). format de glandele sebacee. determină creşterea fracţiei de ejecţie cu aport energetic sporit în periferie. În acest caz. completează contracţia musculaturii netede a venelor. alternative lungi. Manevrele mecanice aplicate structurilor de suprafaţă. Efectele specifice acestui tip de manevră. 13 . specific suprafeţei corpului. prin formarea filmului acid de suprafaţă. se remarcă şi asupra funcţiilor pielii. care pe lângă acest strat muscular inelar cu dispoziţie transversală mai prezintă un rând de fibre musculare dispuse longitudinal. are o contribuţie importantă.

liniştitoare. care conduce la apariţia hiperemiei cutanate. în cazul unor leziuni posttraumatice. lente şi uşoare prezentate anterior. Dotte) 14 . Aplicaţiile reci sub această formă scad pragul de sensibilitate dureroasă prin inhibarea locală a receptorilor (a perceperii şi conductibilităţii nervoase). Mollon şi P. Fricţiunea constă în presarea ţesuturilor moi subcutanate pe ţesuturile profunde sau pe un plan dur (osos sau cartilaginos) şi deplasarea lor în limita elasticităţii proprii. aceste manevre determină încetinirea funcţiilor ţesuturilor şi organelor şi au efect inhibitor asupra sensibilităţii.Pe cale reflexă. Senzaţia de durere este corelată de obicei cu temperatura pielii. Manevrele de netezire scurte. Impactul manevrelor de netezire asupra terminaţiunilor nervoase este diferit. cu efect vasodilatator. relaxantă. cu ritm rapid. Excitarea terminaţiilor nervoase la nivelul pielii produsă în acest fel. Fricţiunea Acest procedeu este cel mai des folosit după netezire. menţinându-se şi după încetarea acţiunilor mecanice aplicate prin manevrele de netezire. executate cu presiune ceva mai mare. Manevrele lungi executate cu ritm şi intensitate redusă. declanşează reflexul axonic antidronic. reprezentat de hipoderm. iar cea scăzută o diminuează. prin aplicarea manevrelor de netezire sunt excitaţi receptorii senzitivo-senzoriali reprezentaţi de extero-proprio şi enteroceptori. comparativ cu cel deschis în mod obişnuit. la nivelul musculaturii striate. a căror impulsuri se transmit centrilor superiori care declanşează pe cale reflexă reacţii de răspuns în ţesuturile şi organele corpului. au acţiune calmantă. netezirea se aplică folosind cuburi de gheaţă (crioterapie). au efecte opuse manevrelor lungi. Principiul schematic de acţiune al fricţiunii (după G. temperatura ridicată acutizează senzaţia dureroasă. În acelaşi timp. iar procesele hemoragice acolo unde există sunt diminuate prin vaso-constricţia obţinută. Această vasodilataţie este persistentă. asupra sistemului nervos şi decontracturantă. fiind una din cele mai vechi manevre de masaj cunoscute. semn al deschiderii vaselor capilare în număr mult mai mare pe unitatea de suprafaţă. de asemenea reducerea circulaţiei în acest fel diminuează metabolismul local împiedicând formarea colagenului. conductibilităţii şi reactivităţii nervilor. În această idee. Aceasta vizează în general ţesutul subcutanat.

astfel: • fricţiune executată cu vârful degetelor (index. slab reprezentat. Manevra prin care se fricţionează tendonul lui Achile este un mod particular de abordare. Combinarea fricţiunii cu frământatul reprezintă o formă intermediară. • fricţiune executată cu marginea cubitală a mâinii. medius.Unele părţi ale corpului cum sunt faţa şi gâtul au stratul de hipoderm foarte subţire. spaţiilor interosoase şi intermusculare. când mâinile aplică priza simultan dar se deplasează în sensuri opuse. “una după alta”. folosind o singură mână sau pe amândouă. aceste creşteri şi descreşteri ale intensităţii putând alterna de la un moment la altul prin micşorarea sau mărirea unghiului de aplicare al prizei (3070 °). • fricţiune executată cu “rădăcina mâinii”. mai musculoasă a mâinii (zona eminenţei tenare şi hipotenare). fricţiunea este simplă. continuând aceeaşi mişcare pe toată suprafaţa de masat. Masajul în cută poate fi executat sub formă liniară sau “şerpuit”. Un alt aspect particular este manevra de fricţiune în “zig-zag” aplicată la nivelul musculaturii paravertebrale. Din punct de vedere tehnic . fie prin combinarea fricţiunii cu alt procedeu. cu pumnul închis. iar pe cele mai mari cu ambele mâini. Alegerea prizei este de asemenea determinată de structura anatomică a zonei masate. manevrele de fricţiune se clasifică după modul de acţionare al mâinii. tendoanelor. în funcţie de structura zonei sau de scopul urmărit. de trecere de la fricţiune la frământat. • fricţiune executată cu faţa palmară sau dorsală a mâinii. Mâinile se deplasează succesiv. atunci când se aplică într-unul din modurile descrise anterior. medius. Pe suprafeţele mai sensibile se folosesc prizele aplicate cu partea mai moale. respectiv de cută. inelar). 15 . pe suprafeţe mai mari va acţiona cu mâna în întregime. maseurul alege forma cea mai potrivită suprafeţei căreia îi aplică masajul astfel: pe suprafeţele mici va acţiona cu vârful degetelor (index. inelar). cu priza “în cleşte”. ceea ce face ca fricţiunea să constituie manevra principală prin care se acţionează asupra lor. Fricţiunea se mai poate executa şi prin alte forme decât cele clasice descrise anterior (auxiliare). fricţiunea poate fi superficială. în lungul ligamentelor. fricţiunea va apela la o formă metodică adecvată şi anume la fricţiunea combinată. În situaţia aplicării masajului pe suprafeţe mari şi foarte mari. cu partea cubitală sau cu pumnul închis. policele făcând opoziţie în aşa fel încât ţesutul moale subcutanat este prelucrat luând forma pe care mâna maseurului o imprimă. Din aceste moduri de acţionare. muşchii din zonă fiind aproape de suprafaţă. Pe suprafeţele cu ţesut moale. Combinarea rezultă fie prin folosirea tuturor formelor tehnice de aplicare a fricţiunii respectând gradarea intensităţii. În general acestea se aplică circular. executându-se cu o mână. concentric sau excentric pe suprafeţele mici. medie sau profundă. iar pe porţiunile mai voluminoase. puţin elastice. pentru a obţine o prelucrare sistematică eficientă. Din punct de vedere metodic . constând în mişcări scurte şi ritmice de “dus-întors”. Sensul de execuţie al manevrelor de fricţiune este determinat de particularităţile anatomice ale diferitelor segmente ale corpului. mai puţin sensibile. sensul manevrelor poate fi liniar. Cuta este o manevră pentru care priza se aplică cu suprafaţa palmară a celor patru degete. cu frământatul. se aplică mâna cu partea dorsală. • fricţiune executată cu pumnul (nodozităţile degetelor). care se realizează între police şi index sau între marginile cubitale ale mâinilor. După intensitatea manevrelor.

conduce la accelerarea procesului de regenerare şi cicatrizare a ţesuturilor în cazul existenţei unor leziuni. cu trei degete (indexmedius-inelar – “priza toc”). 16 .(mişcare asemănătoare cu rulatul unei ţigări). din loc în loc. Fricţiunea executată cu intensitate excită proprioceptorii de la nivelul articulaţiilor. prin reducerea aderenţelor. Supleţea şi elasticitatea ţesuturilor supraiacente. Manevrele se execută în ritm viu. • reflexă. pe suprafaţa de masat şi au efect stimulent. unde structurile anatomice amintite sunt dispuse la suprafaţă. Dotte) Efectele fricţiunii sunt induse. tecile sinoviale de la nivelul unor regiuni ale corpului (mâini. sub formă de cută rulată. “ Ciupirile şi pensările ” sunt alte forme de aplicare a masajului pentru ţesutul moale de la suprafaţa corpului (tegument. ţesut celular subcutanat). treimea inferioară a gambei). Pe cale mecanică. de asemenea. pe două căi: • mecanică. de asemenea tendoanele. Presiunea este adecvată. Priza cu care se realizează poate fi cu două degete (index-police). manevrele de fricţiune se adresează în principal ţesutului fibro-grăsos subcutanat care constituie stratul hipodermic sau paniculul adipos. buna nutriţie locală realizată în acest fel. Acţiunea manevrelor de fricţiune stimulează activitatea factorilor lipolitici determinând scăderea stratului adipos al cărui exces este inestetic. menţinând astfel supleţea pielii. Stratul adipos se află într-un circuit continuu de mobilizare şi depozitare sub influenţa factorilor lipolitici şi lipogenici. picioare. în limita elasticităţii ţesuturilor. Ca şi netezirea. Influenţa masajului prin manevrele de fricţiune în tratarea sechelelor cicatriceale este importantă. Mollon şi P. redarea elasticităţii ţesuturilor şi prin activarea metabolismului local. faţa anterioară a antebraţului. care reprezintă o protecţie mecanică pentru organism. fiind beneficiarele acestui procedeu de masaj. derm sunt favorizate de manevrele mecanice ale fricţiunii. Principiul de acţiune al pensărilor (după G. Procesul de regenerare şi cicatrizare la vârste înaintate este de aproximativ cinci ori mai redus decât la vârstele tinere. Activarea circulaţiei locale. fără a provoca reacţii dureroase. fricţiunea contribuie la înlăturarea depunerilor sărurilor de calciu în fibrele elastice pe care le îngroaşă. epiderm.Acelaşi masaj în cută poate fi executat acţionând transversal pe suprafaţa respectivă.

1 Care sunt efectele cele mai importante ale procedeului de masaj „netezire”. întinderi. atât în scop profilactic. fac ca aceste manevre să fie utilizate frecvent în diverse situaţii. în funcţie de scop aleg o formă sau alta pentru obţinerea efectului dorit. acetilcolinei urmată de vasodilataţie locală (hiperemie). Executate cu ritm lent şi insistent scad sensibilitatea locală. de asemenea sunt combătute stazele prin activarea circulaţiei venoase şi limfatice. după netezirea adresată pielii. asupra caror structuri anatomice se resimt mai eficient şi care sunt căile de obţinere a acestor efecte. contractura musculară. Un alt efect important obţinut prin manevrele de fricţiune este acela de creştere a gradului de penetrabilitate cutanată pentru diverse medicamente. Ele sunt contraindicate doar în procesele inflamatorii şi hemoragice acute. în special al muşchilor. umorale. a tensiunii şi gradului de scurtare al muşchilor. ruperi de muşchi. a unui efort fizic intens şi brusc. de fascii. hormonale) reglarea circulaţiei sanguine şi limfatice în întregul organism. articulare şi periarticulare se repercutează favorabil asupra supleţei şi rezistenţei acestor structuri. întrucât fricţionarea zonei poate favoriza ruperea vaselor locale şi continuarea hemoragiei. Efectul fricţiunilor de activare a reţelei vasculare arteriale. entorse. În situaţia aplicării fricţiunii cu ritm viu şi intensitate sporită efectele sunt contrare. Care sunt cele mai importante efecte ale procedeului de masaj „fricţiune” Frăm ântatul (petrissage) Urmărind succesiunea metodică logică de aplicare a masajului de la suprafaţa corpului în profunzime. De asemenea se contraindică în situaţia exudatelor hemoragice. Manevrele de fricţiune executate cu presiune moderată dar insistent. frământatul este procedeul cel mai eficient pentru masajul ţesuturilor profunde. Aceste reacţii locale cutanate declanşează prin mecanisme complexe (nervoase. Acestea pătrund mai uşor şi mai repede prin orificiile pilosebacee şi sudoripare. fricţiunea pentru ţesuturile subcutanate. efectele fricţiunii constau (prin stimularea reflexului axonic antidromic) în eliberarea la nivelul vaselor cutanate a bradikininei. histaminei. au rol important în prevenirea traumatismelor de tipul întinderilor şi smulgerilor de fibre de la nivelul joncţiunii musculo-tendinoase în cazul unor mişcări greşite. poate fi considerată un adevărat organ senzorial în ce priveşte semnalizarea variaţiilor posturale. Aplicaţiile fricţiunii în activitatea terapeutică. cât şi terapeutic. Activarea circulaţiei locale prin fricţiune poate produce “embolii microbiene” în capilarele locale care apoi se pot extinde. lucru foarte important în tratarea leziunilor şi sechelelor apărute fie în viaţa de zi cu zi sau în activitatea sportivă (contuzii. Pe cale reflexă. după cum se ştie.Articulaţia. de stimulare a sistemului nervos central şi periferic. de asemenea al accidentelor exprimate prin durere. de tendoane sau ligamente). încordarea nervoasă generală. TEMĂ nr. Efectele benefice multiple ale fricţiunii obţinute pe cale mecanică. 17 . sportivă sau igienică.

• priza mare . Mollon şi P. astfel: • frământatul în cută. coapsă). se ridică şi apoi se presează pe planul osos.realizată între police şi index. repetate de câteva ori în acelaşi loc. Această formă de cută se mai numeşte şi cută deplasabilă sau în val şi este specifică zonelor cu elasticitate mare a ţesuturilor. gambă. braţ). priza medie este cel mai mult utilizată. antebraţ. “în brăţară” sau “în inel”. antebraţ. unul deasupra celuilalt (gambă. Dintre aceste forme. • priza medie . ridicarea lor (când este posibil). Priza este menţinută formând o cută lungă pe lungimea muşchiului. Prizele folosite diferă de la un segment la altul al corpului în funcţie de grosimea stratului de ţesut prelucrat. urmată de apăsarea ei pe planul dur profund. forma lor fiind determinată de specificul regiunii. stoarcerea lor prin comprimare sau prin presiune pe planul profund. • frământatul între marginile cubitale ale mâinii. atât la nivelul segmentelor lungi şi subţiri ale membrelor cât şi pe suprafeţe plane (ex. spate). sunt urmate de aplicarea mâinilor din aproape în aproape pe suprafaţa învecinată.între vârfurile degetelor. 18 .Manevrele constau în prinderea muşchilor şi a altor ţesuturi profunde. • frământatul prin rularea muşchilor. • frământatul “în rindea”. Cuta realizată între degete şi rădăcina mâinii este stoarsă prin ducerea mâinii înainte şi comprimarea cutei cu partea musculoasă a palmelor. policele ambelor mâini fiind situate la acelaşi nivel în porţiunile mai voluminoase (coapsă) sau etajat. astfel: • priza mică . frământând ţesuturile atât în sens longitudinal cât şi în sens transversal. • frământatul circular şi frământatul şerpuit. • frământatul cu pumnii. Frământatul circular şi frământatul şerpuit se realizează cu o priză care să prindă segmentul “în cerc”. apoi pe planul osos profund. Dotte) Posibilităţile de execuţie tehnică a manevrelor sunt diferite. Aceste mişcări. Muşchii sunt prinşi şi presaţi între degete şi palme.între degete şi rădăcina mâinii. Principiul de acţiune al frământatului (după G. Frământatul în cută reprezintă o formă de masaj care se poate aplica atât pe suprafeţele plate şi întinse cât şi la segmentele membrelor (braţ.

sensul de acţionare al frământatului fiind cel al circulaţiei de retur. Efectele frământatului sunt obţinute. Atunci când masa musculară este bine dezvoltată (la sportivi: culturişti. apoi mâna execută presiuni cu mişcări circulare. în funcţie de volumul şi rezistenţa muşchilor masaţi. maseurul înclină mult trunchiul înainte şi trece mai mult greutatea corpului său pe braţe. După fiecare mişcare presiunea slăbeşte. luptători. manevrele de frământat favorizează eliminarea mai rapidă a cataboliţilor anaerobi lactacizi. medie sau în val. Când subiectul se află în poziţie aşezat. Astfel. priza este realizată tot circular. Forţa de acţionare a maseurului poate fi mai mică sau mai mare. în funcţie de consistenţa ţesuturilor (hipoderm) se foloseşte o formă specială de frământat în cută. 19 . fără a solicita elasticitatea ţesuturilor peste limitele accesibile. de asemenea. Pentru regiunea abdominală. După efortul fizic foarte mare. Priza se aplică în acelaşi fel ca la frământatul “în rindea”. maseurul aplică o mână pe zona opusă celei masate şi realizează o “contra priza” pentru a fixa mai bine poziţia pacientului.În cazul manevrelor de frământat şerpuit. pe lângă frământatul în cută cu diferitele lui forme. pentru a acţiona cu forţă sporită. realizată între marginile cubitale ale mâinilor. Mâna maseurului execută presiuni moderate (sau mai pronunţate) şi deplasări scurte ale ţesuturilor (înainte-înapoi). Acest mecanism este deosebit de important în cazul sportivilor de performanţă la care în timp se formează capilare noi. câteva pe acelaşi loc. Ambele variante se bazează pe mişcarea de presiune a cutei între mâna maseurului şi planul dur profund. realizându-se o presiune şi o torsiune a masei musculare între degete şi palme. iar volumul lor nu este atât de bine conturat pentru a putea fi prelucraţi eficient prin manevrele de frământat în cută. deplasarea mâinii se va face prin mişcări scurte pentru a nu provoca senzaţii de durere. policele orientate înainte. înaintând progresiv. sanguine şi limfatice. Priza se realizează prin aplicarea mâinii maseurului pe suprafaţa de masat cu zona eminenţei tenare şi hipotenare (“rădăcina mâinii”). la un unghi de 30-45 °. Muşchii situaţi pe aceste regiuni ale corpului sunt întinşi ca suprafaţă. Partea dorsală a trunchiului (spatele) cât şi faţa anterioară a toracelui necesită adaptarea manevrelor de frământat la forma musculaturii acestor zone. O altă formă de frământat pentru zona trunchiului (posterioară şi anterioară) este cea de rulare a muşchilor respectivi. Frământatul contribuie la menţinerea musculaturii într-o stare de funcţionare bună. ca o reţea de adaptare. halterofili. Pe cale mecanică este stimulată deschiderea unor capilare de rezervă care favorizează circulaţia profundă şi eliminarea produşilor toxici. etc. priza poate fi aplicată cu “mână peste mână”. mâinile acţionând alternativ. cu priza mică. elasticitatea ţesutului muscular este bine întreţinută prevenind leziunile la acest nivel. combate atrofiile musculare. Ţinând seama că la această manevră presiunea este crescută pentru a obţine efecte în profunzime. muşchii sunt prelucraţi între două suprafeţe dure reprezentate de mâna maseurului şi suportul osos al musculaturii cutiei toracice. • reflexă. pe două căi: • mecanică. Prin manevrele de stoarcere. după care înaintează uşor pe direcţia circulaţiei de retur. Pentru aceştia. boxeri.). degetele uşor depărtate de aceasta. asigură o troficitate normală. moment în care muşchiul se relaxează. lucru foarte important în practica sportivă. manevra de frământat denumită “în rindea” (mişcare asemănătoare cu cea a tâmplarului) şi rularea muşchilor sunt cele mai adecvate.

Execuţia constă în serii de lovituri aplicate suprafeţei de masat. Partea cubitală a mâinii cade 20 .manevre „de bătătorit”. cu diferite părţi ale mâinii. Contractilitatea. Mollon – P. determinând o sincronizare îmbunătăţită şi o mobilizare mai mare a unităţilor motorii. aplicaţiile manuale sunt de preferat în toate tipurile de manevre. mecanic sau reflex. procedeul are diferite forme. . palmele faţă în faţă. . Importanţa acestui procedeu în terapie se resimte în special în stările de atonie. Ele se pot aplica mecanic sau manual. 90 °). Cu toate că există posibilitatea aplicării cu ajutorul unor dispozitive. antebraţele în flexie pe braţe (cca. Acest procedeu derivă din formele masajului empiric practicate din cele mai vechi timpuri. clasificate astfel: . atrofie şi insuficienţă musculară.manevre „de tocat”. Principiul de acţiune al tapotamentului (G.manevre „în ventuză” („în cupă”). sub formă de biciuiri asociate cu băile de aburi. Dotte) Din punct de vedere tehnic. la care se produce o mobilizare a sistemului nervos central. proprietatea muşchiului apreciată prin creşterea forţei de contracţie. Aceste efecte determinate de masaj-frământat la nivel muscular sunt greu de stabilit prin care mecanism sunt obţinute. contractilitatea şi conductibilitatea. Tapotamentul (baterea): este cea mai stimulentă manevră de masaj aplicată ţesuturilor moi ale corpului. consecinţe ale imobilizărilor prelungite necesare după diferite traumatisme sau alte afecţiuni musculare. cu mâinile în poziţie intermediară de prono-supinaţie. Excitabilitea dă posibilitatea susţinerii eforturilor prelungite şi rezistenţă la oboseală. .Pe cale reflexă sunt stimulate fiziologic proprietăţile muşchilor: excitabilitatea. pot doza mai bine intensitatea şi frecvenţa. Se poate afirma că ele se suprapun. deoarece mâinile maseurului se pot adapta nevoilor şi particularităţilor fiecărei persoane. preponderente fiind cele reflexe. Manevrele de tocat – sunt cele mai frecvent folosite şi cele mai cunoscute.manevre „de plescăit”. în funcţie de scopul urmărit. coatele apropiate de trunchi.manevre „de percutat”. este de asemenea superioară în cazul sportivilor de performanţă. care se executau cu mănunchiuri de crenguţe. . Tapotamentul constă în aplicarea unor loviri ritmice ale ţesuturilor.

anume „de plescăit”. care cad relaxate. în ritm viu. o altă variantă a tocatului. Pentru executarea tocatului în acest mod. la nivelul capului şi în regiunea precordială. cu degetele depărtate şi uşor flectate. lovind ţesuturile cu partea lor laterodorsală. degetele cad pe suprafaţa de masat de la distanţă mică. mişcarea fiind executată în principal din articulaţia pumnului. Manevrele “în căuş“ sau ”în ventuză” . este cea executată cu treimea inferioară a antebraţelor. În situaţia în care aplicarea loviturilor se face din imediata apropiere. Zgomotul produs în execuţie defineşte acestă formă de tapotament . mai puţin sensibile. tocatul se execută cu partea cubitală a metacarpianului V. care cad uşor şi pasiv pe suprafaţa masată. cu ritm scăzut. se execută cu faţa palmară a celor patru degete (fără police).manevre auxiliare ale tapotamentului. Poziţia coatelor. dar şi pe suprafeţe mici şi sensibile (faţa în masajul cosmetic). chiar şi în cazul în care se aplică de la o distanţă ceva mai mare. Pentru porţiunile mai musculoase.perpendicular pe suprafaţa zonei de masat. coapsele (faţa posterioară a trunchiului). degetele fiind apropiate şi uşor flectate. pentru ca procedeul să nu fie dureros. se aplică în general pe suprafeţe întinse cum sunt: spatele. braţele maseurului sunt lipite de trunchi. tocatul cu vârful degetelor. Pe zonele mai musculoase. în aplicaţiile perpendiculare pe tegument. O variantă a acestei manevre este cea executată cu partea dorsală a mâinii. În toate cele trei variante prezentate. foarte eficientă. dozând după caz intensitatea loviturilor. Priza acestor manevre este tangenţială cu suprafaţa de contact sau aplicată sub un unghi de 45 °. făcând-o accesibilă. Intensitatea aplicaţiilor depinde de distanţa de la care se execută şi de greutatea mâinilor maseurului. pentru a nu fi prea puternice pentru pacient şi pentru a nu-l obosi pe maseur. abdomen). când trebuie să fie executat lent. pentru a obţine efecte în profunzime. Mâinile pot executa mişcările simultan sau alternativ.se aplică cu m îinile “în cupă”. Aerul din palme. Mişcările suple şi repezi executate din poignée (încheietura mâinii). Tocatul în general se execută cu ritm viu. alternativ. excepţie făcând anumite forme speciale de masaj. Loviturile se aplică din apropierea zonei pe care se execută masajul pentru ca acestea să poată fi dozate cu uşurinţă în ce priveşte intensitatea şi ritmul. Manevrele de plescăit . „în mănunchi de nuiele”. antebraţelor şi mâinilor este aceeaşi ca la manevrele prezentate anterior. pasiv. coatele sunt depărtate de trunchi. 21 . Atunci când dorim ca loviturile să fie mai uşoare. cu marginea cubitală a mâinii şi cea executată cu treimea inferioară a antebraţului . mâinile maseurului pot fi apopiate şi întinse (palma deschisă). acestea se execută cu vârful degetelor (pe zonele foarte sensibile – faţă. atenuează intensitatea loviturii. intensitatea fiind reglată de forţa de execuţie şi de apropierea celor două suprafeţe de contact . specifice acestei manevre. gambele. mişcări care necesită supleţe şi mobilitate mare a articulaţiilor mâinilor maseurului. În cazul acestei manevre intensitatea este dată de greutatea segmentului cu care maseurul aplică loviturile şi nu de contracţia activă a muşchilor mâinilor. loviturile fiind aplicate cu intensitate mai mare.

fără a se produce un efect mecanic. cotractibilitatea. Degetele execută mişcări fine de lovire a ţesuturilor . înainte de efort.Bătătoritul . reglând astfel intensitatea loviturilor aplicate. În practică sunt mult folosite atât în masajul propriu-zis cât şi în automasaj unde pot fi bine dozate. La sportivi tapotamentul este un procedeu nelipsit. conductibilitatea). de creştere a excitabilităţii. Această formă de tapotament se aplică pe zone sensibile. exteriorizată prin cresterea tonusului. interesează un număr mare de fibre musculare producând o contracţie amplă. cu un deget sau cu două degete (index-medius). pentru efectele sale stimulente.ceea ce înseamnă că efectele declanşate pe cale mecanică se continuă pe cale reflexă . Sunetul produs seamănă cu cel al “picăturilor de ploaie”.se execută cu pulpa degetelor care sunt în poziţie uşor flectate . crescând afluxul sanguin spre regiunea masată. • reflexă. între acestea neexistând o delimitare din punct de vedere fiziologic. atrofiei şi insuficienţei musculare. manevra având un vădit efect analgezic (atunci când nu are contraindicaţii). Acceasta se execută cu pumnul semiînchis sau închis. În cadrul terapiei se recomandă în combaterea atoniei. a tonusului muscular. aplicat punctiform. Prin excitarea nervilor somatici senzitivi scade sensibilitatea dureroasă. iar prin motoneuroni tonici se determină o contracţie lentă. formele lui variate fiind adaptate nevoilor de moment ale sportivului . regiunea fesieră). unde poate fi executat şi pe zone strict localizate. ceea ce conduce la scăderea stratului adipos. contracţiile musculare sunt parţiale. Efectele tapotamentului Manevrele de tapotament sunt cele mai stimulente şi mai excitante manevre de masaj. hiperemia cutanată produsă fiind de lungă durată. se obţine o contracţie rapidă a fibrelor musculare prin motoneuroni fazici. 22 . Manevrele de tapotament interesează şi ramurile periferice ale nervilor senzitivi şi motori. Când acestea sunt aplicate cu ritm lent şi intensitate redusă . Manevrele de percutat (percuţia) . alternativ sau simultan. cu o mână sau cu ambele. de ritmul şi de intensitatea cu care se aplică şi se obţin pe cale: • mecanică. spaţiul ramas liber asigurând elasticitatea zonei. Acest procedeu de masaj este aplicat frecvent asociat cu mijloacele de încălzire. remarcate în special după traumatismele aparatului locomotor. Aceste efecte depind de ritmul şi de intensitatea cu care sunt aplicate manevrele respective. ritmice. fiind favorizaţi factorii lipolitici. stimuleză proprietăţile fiziologice ale muşchilor (excitabilitatea. pe faţă. iar mişcarea degetelor seamănă cu cea de “cântat la pian”. Pe aceeaşi cale mecanică se acţionează asupra nervilor vaso-motori. Prin excitarea fibrelor nervoase motorii propriu-zise.este manevra care se aplică pe suprafeţe cu masă musculară bine dezvoltată (coapse. În cazul în care ritmul şi intensitatea sunt crescute. de asemenea fără efect mecanic. palmele situate în apropierea zonei de aplicare a masajului. într-un ritm viu . Pe cale mecanică. efectele remarcându-se asupra funcţionalităţii acestora. această formă de masaj mobilizează lipidele din adipocite. în scopul menţinerii acesteia în cadrul competiţiilor de durată (în pauze). Manevrele executate cu marginea cubitală a pumnului semiînchis sunt mai puţin dure. cu marginea cubitală a acestuia. Execuţiile cu intensitate mică. Aceste efecte variază în funcţie de sensibilitatea zonei pe care sunt aplicate. cu intensitate foarte mică. în masajul cosmetic şi în masajul capului.

În acest scop au fost create diferite tipuri de aparate de vibromasaj. mişcările vibratorii fiind asemănătoare cu un tremurat continuu. uşoare.constau în imprimarea unor mişcări oscilatorii în ţesuturi. în spasme şi în oboseala musculară.vibraţii executate cu pumnul închis. TEMA nr. Mollon şi P. Care sunt caracteristicile masajului calmant? Care sunt caracteristicile masajului stimulativ? Vibraţiile . Principiul de acţiune al vibraţiilor (după G. cât mai multe pe unitate de timp. . . prevăzute cu dispozitive speciale pentru contactul aparatului cu suprafaţa corpului. 23 . Vibraţiile executate cu aparat de vibromasaj sunt ritmice şi uniforme.vibraţii executate cu faţa palmară a mâinilor. fiind foarte obositoare şi greu de executat. frecvenţa şi amplitudinea oscilaţiilor putând fi reglate după scop şi preferinţă.Tapotamentul este contraindicat în contracturile musculare şi în afecţiunile în care durerea este prezentă. în raport cu suprafaţa pe care se aplică (întinderea regiunii. În cazul executării vibraţiilor manuale se folosesc diferite tehnici: . completâdu-se reciproc.vibraţii executate cu vârful degetelor. Ele se realizează prin contracţii alternative ale muşchilor antagonişti ai degetelor şi mâinilor. ai antebraţului şi braţului. acestea realizeaz ă deplasări mici (de câţiva milimetri) ale pielii şi ţesuturilor subiacente şi presiuni ondulatorii. de la cele mici. . fapt pentru care se recomandă aplicarea lor alternativ. Ambele aplicaţii instrumentale şi manuale au avantaje şi dezavantaje.vibraţii executate cu podul palmei. (particularităţile privind „priza” pentru diferite segmente ale corpului). Dotte) Executate cu mâna. sensibilitatea acestora). care se aplică pe suprafeţe mari antrenând mase musculare întinse. Din această cauză ele se execută cu ajutorul aparatelor special concepute în acest scop (aparate de vibromasaj).2 Descrieţi execuţia tehnică a manevrelor de „Frământat”. până la cele cu benzi. grosimea ţesuturilor.

Pe cale reflexă. dar. de zece ori mai active decât histamina). care în prima fază determină o vasodilataţie periferică. hiperemia tegumentară. Efectele cele mai importante ale masajului Efectul cel mai important al masajului. liniştitor. manevrele uşoare şi prelungite au efect calmant. procedeele de masaj amintite. este asupra circulaţiei sanguine. manevrele mai energice şi mai stimulente ale masajului.După o şedinţă de masaj general se remarcă o uşoară creştere a hemoglobinei. Hiperemia tegumentară este rezultată prin intervenţia mai multor substanţe ca: serotonina (care produce vasodilataţie la nivelul muşchilor scheletici şi un important venospasm). urmată de reacţii compensatorii adenosimpatice. facilitează mobilizarea lor din ţesutul subcutanat. prin acţiune metabolică indirectă creşte glicoliza. reduc sensibilitatea cutanată. frământat şi tapotament. Prin fricţiune. activat şi de contribuţia proteazelor tisulare (kalicreine).. etc. eliberatoare de cathecolamine. fapt pentru care se recomandă în tratarea obezităţii şi a celulitei. Diverse structuri anatomice ca: pielea.cu efect vasodilatator local. activează circulaţia locală profundă şi se exteriorizează prin hiperemie. Combinarea lor cu manevre de netezire şi fricţiune sporesc aceste efecte. Explicarea fiziologiei masajului este legată de acest fenomen. Vibraţiile produse instrumental. prostagladinele din grupa E.sunt induse pe două căi: mecanică. fapt explicat prin stimularea reflexă a organelor hematopoetice şi prin mobilizarea sângelui din organele de depozit. considerate porţi de intrare ale organismului au “păzitori specializaţi”. intestinul. Manevrele de masaj executate într-un ritm viu. etc. activează acetilcolina (mediator chimic al fibrelor parasimpatice terminale şi simpatico-parasimpatice ganglionare).Efectele vibraţiilor . mucoasele. se produce degranularea celulelor amintite (mastocite şi bazofile) şi eliberarea de histamină care acţioneză în principal asupra vaselor mici (capilare). producând vasodilataţia acestora. reprezentaţi de mastocite şi bazofile (forma circulantă a mastocitului). Pe cale mecanică. manevrele de vibraţie mai puternice. mai ales adrenalina. Influenţele masajului se resimt şi asupra conţinutului sanguin. 24 . acestea persistă în timp şi se transmit la distanţă. plămânii. urmată de acid lactic . executate cu ritm viu şi intensitate crescută împiedică depozitarea adipocitelor. Pe cale reflexă. kininele plasmatice (produc cel mai important efect vasodilatator. prin implicarea sistemului nervos în “reglajele” vasculare periferice. Aceste efecte se referă la circulaţia arterială. Cathecolaminele. În terapie se recomandă în afecţiunile congestive şi dureroase ale organelor interne (masajul reflex) şi în tratarea leziunilor aparatului locomotor. producând o senzaţie plăcută. prin sistemul eferent simpatic. acţioneză asupra venelor din muşchiul striat în sens vasodilatator. reflexă. datorită predominenţei receptorilor de tip beta (vasodilatator) ce intră în componeţa peretelui vascular (la nivelul arteriolelor ciculaţiei generale efectul este vasoconstrictor). al procedeelor principale descrise. a numărului de hematii şi leucocite. de relaxare şi încălzire. pentru decontracturare musculară şi relaxare phihică.

tapotament). Efectul acestui procedeu. mai stimulent decât precedentul. cu degetele întinse şi se deplasează ritmic. • tracţiunile şi tensiunile. cernutul face parte din masajul liniştitor. Unele manevre din această categorie derivă din procedeele principale. Dotte) 25 . Rularea muşchilor se execută între cele două planuri dure reprezentate de mâinile maseurului şi segmentul osos profund. pe cele două planuri paralele. efectele fiziologice prezentate contribuind la înţelegerea lui ca un veritabil mijloc de acţionare în diverse împrejurări. relaxare ce este îmbunătăţită prin această manevră. combinat cu acestea. masajul. mâinile maseurului prinzând segmentul respectiv între feţele palmare. Alte efecte ale rulatului sunt de creştere a supleţei ţesuturilor şi decontracturare musculară.În concluzie. Cele mai cunoscute şi mai des folosite sunt: • cernutul. cu degetele uşor flectate şi deplasarea acestora dintr-o parte în alta. alternativ. mişcare asemănătoare cernutului cu o sită. PROCEDEELE SECUNDARE DE MASAJ Manevrele secundare (auxiliare sau ajutătoare) de masaj se numesc astfel întrucât sunt folosite în scopul completării efectelor procedeelor principale. Cernutul este un procedeu folosit frecvent mai ales la sportivi. Rulatul se execută de asemenea în principal pe membre. se bazează pe o bună relaxare musculară şi nervoasă din partea subiectului. de jos în sus. alternând astfel solicitarea cu relaxarea musculaturii. • presiunile. generează reacţii foarte complexe. penrtu ameliorarea stării de sănate a organismului. • rulatul. Principiul de acţiune al rulatului (după G. Alături de netezire şi fricţiune. Ritmul de execuţie poate fi mediu sau mai viu. fiind folosite printre ele. Se aplică pe segmentele membrelor superioare şi inferioare. Mollon şi P.2. • scuturările. Execuţia constă în prinderea masei musculare între feţele palmare ale mâinilor. altele au o tehnică de execuţie proprie. aparent “ banal”. după aplicarea manevrelor puternice (frământat. 2. relaxant. prin presiuni alternative ale mâinilor. mâinile deplasându-se din aproape în aproape de-a lungul segmentului respectiv.

completând în special efectele procedeelor de fricţiune şi frământat. 26 . este cu mâinile aşezate transversal pe suprafaţa de masat. prin intermediul mâinilor. Accelerarea ritmului respirator (nerespectarea acestei condiţii) poate produce hiperventilaţie pulmonară urmată de alcaloză metabolică şi hipotensiune arterială. De asemenea în cadrul complexului de refacere a organismului după efort. manevră denumită “în garou”. sau mutându-se din aproape în aproape. În cazul în care vrem să mărim forţa de apăsare. mai ales atunci când sunt asociate cu vibraţiile (presiuni vibrate). din aproape în aproape. asociate cu mişcări respiratorii şi cu vibraţiile. se aşează mână peste mână şi se lasă greutatea corpului prin înclinare înainte. presiunile îşi modifică tehnica după întinderea şi sensibilitatea regiunii respective. asociate cu mişcări respiratorii astfel: se aşează mâinile cu degetele răsfirate. Mâinile maseurului au o priză cu palmele deschise. aplicate de o parte şi de alta a coloanei vertebrale şi execută apăsări (una sau mai multe) în acelaşi loc. Presiunile au efect de relaxare. Subiectul execută un inspir forţat. pe segmentul pe care se acţionează. după competiţii. cu baza în apropierea coloanei vertebrale. aceste manevre sunt incluse în şedinţa de masaj. transversal. Această manevră necesită o colaborare între acţiunile subiectului şi ale maseurului. Ele nu se aplică copiilor şi bătrânilor la care se pot provoca leziuni (la bătrâni se pot produce fisuri sau fracturi datorită osteoporozei). maseurul execută câteva presiuni în scopul creşterii volumului de aer expirat. cu palma deschisă sau pe porţiuni mai mici. se aplică numai tinerilor sănătoşi şi robuşti.articulare. Ele pot fi aplicate pe suprafeţe mari ale corpului. se execută presiuni repetate. fără a exagera apăsarea. aplicarea făcându-se peste echipament. sub formă de automasaj în pauzele din cadrul competiţiei sau antrenamentului. de la extremitatea distală către cea proximală. se regăsesc şi în masajul modern. Presiunile . La nivelul membrelor superioare şi inferioare presiunile se pot aplica asemănător ca şi pe spate (unele) sau cu mâinile “în brăţară “la un anumit nivel.În activitatea sportivă rulatul este frecvent folosit după eforturi intense. manevra trebuie executată în ritmul funcţiei respiratorii (16-18 respiraţii pe minut). Acest mod de aplicare este caracteristic zonei spatelui. pe direcţia spaţiilor intercostale. Mâinile maseurului pot eexecuta presiuni statice prin aşezarea lor în direcţie longitudinală. denumite în acest caz presiuni simple. mişcare ce se repetă în acelaşi fel pe toată zona. Ele pot fi aplicate ca procedee independente. Presiunile mai pot fi aplicate la nivelul spatelui. pe cele două hemitorace. Aceste manevre de presiune mai puternice. prin rularea uneia de la cubital la radial. cât şi după acestea. cealaltă preluând mişcarea de la radial la cubital. Aplicate ca procedee independete. iar în momentul de final al expirului. procedeu folosit cu foarte mult timp în urmă. chiar localizate pe un punct. eventual ajutat de maseur prin ridicarea pasivă a părţilor laterale ale toracelui. denumite presiuni vibrate. O altă formă de executare a presiunilor. existente şi în formele de practicare ale masajului empiric. manevră denumită în acest caz "presopunctură". În terapie este folosit pentru recuperarea după accidente. după leziuni musculo. sau prin rulare de la ”rădăcina mâinii” spre vârful degetelor (mişcare aemănătoare cu cea a tamponului pentru cerneală).

Local. tendinitelor. acţiunea interesând un nerv (rădăcina sau un punct situat pe traiectul său). Aceste manevre în terapie au la bază masajul executat pe zonele amintite. de asemenea şi celorlalte articulaţii ale corpului. după câteva minute. În urma aplicării presiunii senzaţia determinată dispare treptat. La nivelul trunchiului priza pentru tracţiuni este de apucare peste braţe. practicate ocazional. Local se instalează o uşoară ischemie trecătoare (datorită scăderii afluxului sanguin în zona masată). după care apare hiperemia locală. astfel: • priza mică . cealaltă mână se aplică asupra articulaţiei respective. sau poate constitui un tratament de lungă durată. efectele acestuia transmiţându-se pe cale reflexă la organele şi ţesuturile din profunzime. realizat în principal la nivelul ţesutului conjunctiv. inervate de acelaşi nerv rahidian. În activitatea sportivă se poate folosi în cazul afecţiunilor ţesuturilor perimusculare şi periarticulare de tipul enteziopatiilor. Efectele pozitive sunt obţinute prin întreruperea arcurilor reflexe la nivelul dermatoamelor sau miotoamelor în sens viscero-musculo-cutanat. fasciculitelor. care are ca principiu masarea zonelor de inervaţie metamerică (dermatoamele). pe inserţia unui tendon sau muşchi. se aplică în special asupra articulaţiilor şi ţesuturilor periarticulare. de asemenea durata poate fi diferită. apoi se trage în sus. mâinile se aplică pe tâmple sau pe frunte şi ceafă. Tracţiunile se aplică în mod deosebit la articulaţiile degetelor. procedee tehnice dintre cele mai vechi incluse în tehnica masajului. Presopunctura se execută pe anumite puncte sau zone bine determinate având repere anatomice precise.cu două-trei degete pentru tracţiunile aplicate articulaţiilor degetelor. frecvent folosit în situaţii diverse. o scădere evidentă a sensibilităţii (uneori până la anestezie). Se execută tragerea în sus. Aplicarea acestor presiuni localizate poate constitui un mijloc cu efecte imediate. pentru care se folosesc diverse aparate de tracţiune. • cu mâna – cuprinzând extremitatea distală a segmentului. tracţiunea subiectului în sens vertical. descris de Head. În această categorie se includ şi elongaţiile terapeutice efectuate la nivelul coloanei vertebrale. diminuarea oboselii sau înlăturarea ei.Acest procedeu mai este denumit impropiu şi “acupunctură fără ace”. o degajare sub presiune a elementelor intraarticulare şi obţinerea unui spaţiu între acestea. Acest tip de presiune profundă. 27 . Tracţiunile la nivelul coloanei vertebrale cervicale se realizează prin poziţionarea capului în axul gâtului. Scopul acestei manevre este de realizare a întinderii şi alungirii elementelor articulare şi periarticulare în limitele fiziologice. subiectul fiind în poziţie şezând sau stând. stă la baza tehnicii masajului reflex. cât şi sensul de aplicare al mişcărilor circulare (concentric sau excentric) în funcţie de scopul urmărit. periarticular sau pe traseul unei vene. tonusul muscular scade obţinându-se relaxarea musculară. Tracţiunile şi tensiunile . manevră ce necesită din partea maseurului calităţi fizice deosebite. cu avantajul că poate fi aplicat oriunde şi de către oricine. localizată. Priza se aplică în funcţie de segmentul respectiv. de Hensen şi Schilak. sau punctele şi meridianele din acupunctura tradiţională chineză. Intensitatea presiunii poate fi mai mare sau mai mică. în cadrul şedinţelor de masaj segmentar. se realizează tracţiunea.

mai ales în situaţiile cu prezenţa durerii. aplicată cu mâna “în căuş” pe toate degetele mâinii sau piciorului subiectului. Priza realizată între police şi index ale mâinilor maseurului. cu trunchiul în uşoară extensie. Se mai poate folosi priza medie. iar cele executate lent determină efecte de relaxare. la mâini şi picioare. La nivelul degetelor. constau în mişcări oscilatorii executate ritmic. cealaltă mână fixând pumnul sau glezna respectivă pentru scuturatul degetelor. acute sau cronice. La nivelul articulaţiilor mari ale corpului priza este cu ambele mâini. una susţine segmentul. locale şi generale. cu prudenţă pentru a nu produce contractură musculară. Rolul lor deosebit este în terapie. au rolul de a înlocui manevrele de masaj care nu se pot aplica (frământatul). la nivelul extremităţilor membrelor. Executarea acestor manevre se face cu blândeţe. Tensiunile sunt manevre pasive care se execută conform biomecanicii fiecărei articulaţii. Pentru realizarea manevrelor de scuturat a membrelor superioare şi inferioare în întregime. de origine mecanică.Elongaţiile se aplică în special la nivelul coloanei vertebrale cervicale şi lombare. Ritmul viu provoacă efecte stimulente. unde se aplică în mod special. atât cea manuală cât şi cea mecanică. cât şi în radiculitele de origine vertebrală. maseurul folosind priza mică cu policele şi indexul. 28 . în cazul afectării discurilor intervertebrale. sunt în funcţie de ritmul cu care se execută. iar acolo unde subiectul poate fi ridicat în braţe sau pe umeri. adresate membrelor superioare şi inferioare sau segmentelor acestora. Efectele acestor manevre executate separat sau asociate. cunoscând foarte bine tehnica de execuţie. Realizarea acestor manevre se face cu prudenţă. cealaltă execută mişcarea. maseurul îi poate aplica scuturatul întregului corp. leziunilor musculare. deget mic) ale segmentului subiectului (sau marginilor laterale ale mâinilor şi picioarelor) imprimă mişcări ritmice. în planurile şi axele normale ale mişcărilor. se realizează cu aceeaşi priză mică amintită anterior. unul câte unul. mâna maseurului apucă degetele mâinilor subiectului (simultan sau alternativ) sau picioarele subiectului la nivelul călcâielor (simultan sau alternativ) şi execută mişcări oscilatorii de sus în jos (şi invers) şi laterale stânga-dreapta. în sus şi în jos sau stânga-dreapta. Acestea. Scopul acestor manevre este de creare a senzaţiei de facilitare funcţională secundară întinderilor structurilor anatomice articulare şi periarticulare şi variaţiilor tonusului muscular. Aceste mişcări se pot asocia cu tracţiunile executate în axul lung al membrelor şi cu tensiunile. Ele se pot aplica în scop profilactic şi igienic pentru menţinerea mobilităţii articulare. la sfârşitul şedinţei de masaj. ligamentelor. Aceste manevre solicită pe cel care le execută la un efort fizic deosebit. active. aplicată degetelor extreme (police-haluce. Manevrele nu trebuie să depăşească pragul durerii sau pot să treacă foarte puţin peste acesta. pentru redobândirea mobilităţii articulare afectate în urma imobilizării consecutive unor traumatisme sau altor afecţiuni cu impotenţă funcţională sau imobilizare prelungită. Scuturările . prin scuturatul spaţiilor interosoase. manevre înrudite cu tensiunile şi tracţiunile. în sindroame clinice algice. sau se pot scutura degetele pe rând.

hidrogenul sulfurat.factorul termic. produce creşterea temperaturii cutanate. Temperatura apei la 34-35 °C. parafina. . nămolul. substanţe chimice. vitezei de circulaţie sanguină. 29 . . menţinerea homeostaziei centrale a corpului.masajul reflex. . Efectele factorului termic se produc asupra temperaturii tegumentelor. Sfera hidroterapiei se lărgeşte prin aplicarea unor proceduri termice cum sunt: aerul cald.zona care solicită intens termogeneza.zona care determină solicitări mari ale termolizei. plante medicinale. Influenţele exercitate asupra sistemului de termoreglare al organismului se clasifică în funcţie de temperaturile mediilor utilizate.solicitare minimă a termoreglării.factorul mecanic. Senzaţia de confort termic a organismului uman se realizează la temperaturi cutanate de 34-35 °C şi la o temperatură centrală de 37 °. acţionând asupra pielii care reacţionează la excitanţii diferiţi şi participă la procesele de adaptare.factorul chimic.se hidrotermoterapie. gazoasă).masajul cu jet de aer cald. cel mai important. producîndu-se arcul reflex. la nivelul centrilor nervoşi superiori şi în scoarţa cerebrală. extracte de seminţe. volumului vaselor. folosite de către maseur.masajul cu bule gazoase în apă. Procedeele.sauna. ALTE MANEVRE DE MASAJ În afară de manevrele fundamentale şi secundare de masaj manual.3. . . . lichidă. urmând ca în minutele următoare să se realizeze o uşoară scădere a temperaturii cutanate. astfel: . . datorită aportului crescut de căldură aplicat prin procedură (provoacă hiperemie). această formă asociată numindu. Hidromasajul reprezintă asocierea manevrelor de masaj cu proceduri de hidroterapie. . cea mai importantă în primul minut al aplicării. prin temperatura mediului (apă sau aer) situându-se în jurul temperaturii de 0 °C (crioterapie . identică sau foarte apropiată de temperatura cutanată de confort. Reacţia vasculară de răspuns se realizează prin excitarea elementelor contractile ale vaselor. la acelaşi excitant aplicat.terapie prin frig). prin intermediul termoreceptorilor.2.hidromasajul. există alte procedee care cuprind: . Excitantul termic cald. în scop profilactic sau terapeutic. În afară de apa simplă se practică şi proceduri care folosesc alte ingrediente ca: bioxidul de carbon. asupra presiunii capilare. realizează legătura între mediul extern şi cel intern al organismului. foarte variate au la bază apa la diferite temperaturi şi sub diferite stări de agregare (solidă. Hidroterapia acţionează asupra organismului prin: . .zona de indiferenţă .masajul cu gheaţă. lumina. Factorul termic. constituie zona de indiferenţă a acesteia pentru organism.

cele mai evidente creşteri înregistrându-se în primele două minute. provoacă un tonus crescut al simpaticului. printr-o serie de manevre obţinute artificial amplifică reacţiile vasculare. La nivelul articulaţiilor apa poate fi proiectată perpendicular pe acestea. relaxarea musculară şi scade pragul de sensibilitate dureroasă. iar durata procedurii este de 5-10 minute. Acţiunile mecanice legate de hidroterapie sunt: . membre). însă mult mai lent. după care se stabileşte la un anumit nivel.acţiunea presiunii hidrostatice asupra toracelui. . . bulelor gazoase (aer. Pacientul se află într-o baie cu apă. Presiunea duşului se realizează cu ajutorul unui compresor electric. influenţează respiraţia. a sechelelor posttraumatice şi în masajul sportiv. Temperatura apei este de 38 °C. la temperatura de 37-38 °C. Duşul subacval constă în aplicarea unui duş cilindric asupra corpului sau a unor segmente ale acestuia. Duş-masajul constă în executarea masajului manual asupra unui segment (regiune sau pe tot corpul) sub jetul unor duşuri calde cu acţiune verticală. după cel termic.acţiunea de împingere în sus a corpului cufundat în apă (potrivit legii lui Arhimede). iar presiunea duşului proiectează apa pe zona interesată. Decocturile de plante medicinale (muşeţel. curgerea continuă a apei în baie. Vasodilataţia puternică obţinută în acest fel favorizează pocesele de resorbţie. bioxid de carbon). Temperatura ţesuturilor creşte rapid cu cât ţesutul este superficial şi stratul de ţesut adipos mai subţire. în cadrul hidroterapiei. stratul subcutanat constituind pentru muşchi un veritabil izolant termic. printr-o duză cilindrică o proiectează asupra zonei interesate.acţiunea factorilor mecanici asociaţi procedurilor. brad. după circa 20-30 minute. gălbenele) prin uleiurile pe care le conţin. Subiectul se află în decubit. Excitantul mecanic. ocupă locul următor ca importanţă. La nivelul muşchilor menţinerea temperaturii ridicate este de durată mai mare. circulaţia şi metabolismul.. În următoarele două minute temperatura scade. În funcţie de sensibilitatea acesteia se reglează presiunea apei (presiunea este de 1-6 atmosfere). Acestea pot fi: presiunea duşurilor. Manevra se 30 . cea mai importantă scădere înregistrându-se în primele două minute. care absoarbe apa din vană printr-un furtun cu sorb şi apoi. Excitantul chimic se obţine prin diferite substanţe introduse în apă. Jetul cilindric de apă este proiectat la un unghi de 35 ° faţă de suprafaţa corpului. Agenţii termici stimulează eliberarea în tegumente a histaminei şi acetilcolinei. Procedura este recomandată în tratarea artrozelor. plantele cu efect astringent (coaja de stejar). Efectele mecanice ale manevrelor de masaj sunt amplificate de cele ale agentului termic. pe o banchetă de masaj. în funcţie de natura excitantului: agentul termic cald provoacă o stare de parasimpaticotonie cu eliberare de acetilcolină. plantele cu efect iritant (muştar. torace. de la o înălţime de 60cm.După îndepărtarea excitantului termic cald. temperatura cutanată se restabileşte destul de repede. temperatura pielii revine. masajul fiind de obicei parţial (spate. deasupra căreia cade apa în ploaie prin 4-6 duşuri rozetă. Excitantul rece produce scăderea rapidă a temperaturii cutanate în primul minut al aplicării. abdomen. După îndepărtarea excitantului rece. hrean) acţionează asupra diferitor sisteme şi organe îmbunătăţindu-le funcţionalitatea. de la o distanţă de 30cm (duza este situată sub apă). facilitează executarea mişcărilor. abdomenului şi asupra corpului în totalitate. iar agenţii termici reci.

diminuarea extensibilităţii colagenului şi prevenirea formării edemului. în celulită şi obezitate.stimulează activitatea motorie a viscerelor din cavitatea abdominală. Avantajul procedurii constă în faptul că nu necesită efort fizic din partea celui care execută manevrele. La nivelul aplicării se produc următoarele efecte: . iar temperatura apei 34-35 °C.stare de confort fizic şi psihic pentru pacient. La nivelul abdomenului duşul acţionează în sensul acelor de ceasornic cu presiunea apei mică (1 atmosferă). timp de 3-7 minute şi se repetă la interval de două ore. Efectele duşului subacval sunt: .diminuarea conducerii nervoase şi scăderea durerii. Dezavantajele acestei proceduri sunt cele legate de măsurile de protecţie deosebită în privinţa instalaţiei (impune o stare perfectă de funcţionare a compresorului. Procedura are la bază combinarea masajului (netezirii) cu crioterapia.reduce aderenţele. cu masajul superficial realizat de bulele gazoase. iar durata procedurii este de 5-15 minute. a tulburărilor neurovegetative şi în masajul sportiv. . a redorilor articulare.realizarea unui masaj profund. Duşul cu aer cald constă în producerea unui jet de aer cald. .realizează o hiperemie profundă. articulaţiile coxofemurale). cu factorul termic are efecte asupra circulaţiei.desfăşoară în sens centripet. . . prin provocarea vasodilataţiei capilare şi arteriale.favorizează procesele de resorbţie. Asocierea factorului mecanic al jetului de aer. . Băile cu bule gazoase . În terapie se indică în tratarea edemelor. Execuţia se realizează prin aplicarea cubului de gheaţă prin netezire pe zona de tratat. care se proiectează pe zona de tratat. Se execută în cadă. cu un aparat generator tip Föhn. Printr-un tub de cauciuc legat la o butelie de oxigen. în care se degajă oxigen dintr-un generator situat pe fundul acesteia. favorizând hiperemia şi tonusul muscular. echipament de protecţie . în contracturile musculare antalgice.tendinoase. Efectele se resimt la nivelul sistemului nervos (relaxare) şi sistemului cardiovascular.relaxarea musculaturii prin aportul factorului termic şi al presiunii hidrostatice. Masajul local cu gheaţă . . Se recomandă pentru tratarea stărilor nevrotice. . bulele se degajă în apă cu o presiune de 1-2 atmosfere. redarea supleţei cicatricelor. . fese. . retracţiilor musculo. Durata este de cca. cu efectul termic al apei şi presiunea hidrostatică.mănuşi şi cizme de cauciuc pentru cel care aplică procedura). priza cu împământare. Această procedură constă în folosirea aerului comprimat sau a oxigenului.miorelaxare. 5 minute. pe care îl reduce. în artroze.vasoconstricţie locală cu scăderea consumului de oxigen şi reducerea metabolismului. în constipaţiile atone. a proceselor aderenţiale. 31 . Procedura nu se aplică pe zona organelor genitale. mai ales în zonele musculoase şi cu ţesut adipos în exces (lombe. Durata procedurii poate fi de 10-15 minute.

Masajul reflex . • masajul pe zone reflexogene Head. cu genunchii în flexie şi uşor depărtaţi şi constă în neteziri ale regiunii abdominale în întregime. entorse. Metoda prezintă dezavantajul că este dureroasă pe parcursul aplicării presiunii. Aplicaţiile privesc atât terapia afecţiunilor aparatului locomotor cât şi celor viscerale. muşchi). apoi netezirile se aplică în special pe zona în care este localizată afecţiunea 32 . sau pe zone tegumentare situate la distanţă. leziuni musculare fibrilare). vezica biliară. manevră ce se poate repeta de 2-3 ori. În cazul unui viscer afectat. pe direcţia viscerului subiacent. În această grupă sunt incluse: • masajul periostal. Alegerea punctelor de presiune se face în funcţie de sensibilitatea la apăsare. a contracturii musculare şi a durerii.Datorită acestor efecte se aplică în afecţiunile traumatice ale aparatului locomotor (contuzii. Astfel se explică senzaţiile de hiperestezie sau durere proiectate pe tegumentele abdomenului. Această presiune. în cazul afecţiunilor organelor din cavitatea abdominală. Masajul reflex al acestor zone se efectuează din decubit dorsal. prin aplicarea pe zone de proiecţie dureroase. zonele reflexogene sunt: • epigastru pentru stomac. • hipogastrul pentru vezica urinară. mutându-se apoi pe alt punct dureros la palpare. Efectele se remarcă după 3-4 şedinţe. Masajul pe zone reflexogene Head se bazează pe faptul că un anumit segment medular inervează prin fibre nervoase vegetative o arie viscerală şi prin fibre nervoase somatice un dermatom (o suprafaţă delimitată a tegumentelor). • flancul drept abdominal pentru colonul ascendent. Se recomandă în recuperarea sechelelor posttraumatice ale aparatului locomotor (ligamente. Acţiunea manevrelor de masaj cuprinse în această categorie. de la distanţă a acestora. tegumentare sau periostale. Pentru masajul (reflex) diverselor organe abdominale. acestea constând în combaterea fenomenelor congestive. • fosa iliacă stângă pentru colonul sigmoid. se bazează pe influenţa reflexă. • presopunctura. • hipocondrul stâng pentru splină. Masajul periostal . imediat după producerea acestora. prin aplicarea manevrei pe zona de proiecţie periostală învecinată zonei afectată.autorii germani Wolger şi Krauss descriu următoarea tehnică: executarea unor presiuni puternice cu policele sau cu mediusul în punctele situate pe periost acolo unde ţesutul moale este superficial. • hipocondrul drept pentru ficat. • zona ombilicală pentru intestinul subţire. însoţită de fricţiuni circulare se execută 2-3 minute pe fiecare punct. • flancul stâng abdominal pentru colonul descendent. impulsurile plecate de la acest nivel sunt proiectate de centrii superiori talamici pe zone somatice de la tegumente (MacKenzie şi Head).

Câteva exemple de zone reflexe ale ţesutului conjunctiv pentru diferite organe: • pleură . 33 . constipaţiile atone şi ptoze ale viscerelor. L1-L2. Masând ţesutul conjunctiv se obţine un efect reflex în teritoriul şi organele care corespund părţii din derma masată.(disfuncţia). • duoden. efectele iradiind în zonele învecinate şi chiar la depărtare (ex. • pancreas. • ficat. • colon descendent. relaxare şi o reacţie generală bună. Indicaţia este pentru dischineziile biliare. La acest prag se ajunge repetând de trei ori masajul regiunii şi de două ori pe cel al construcţiei de bază. aspectul şi consistenţa suprafeţele interesate cu pulpa Masajul de acest tip. tulburările de mobilitate gastrică. pe cale reflexă determină reacţii în organele situate la depărtare de locul masat. Aceste manevre aplicate pe diferite zone ale abdomenului normalizează funcţiile motorii şi secretorii ale aparatului digestiv. hipotonicitatea. D9-D10. se începe întotdeauna în regiunea sacrată (construcţia de bază). • rinichi . După procedura de bază care determină o ameliorare. D5-D9. D7-D9. D9-D12. se masează numai zona afectată. care la rândul lor. Ţesutul conjunctiv al pielii constituie punctul de plecare. D10-L1. un control minuţios al zonei ce în evidenţă zonele cu contractură şanţurile. D9-D1. se masează în sus şi în jos faţă de aceasta. zonele de umflătură şi ţesuturilor. până se atinge pragul de reacţie. absorbţia şi pe cele de evacuare ale căilor biliare şi intestinale. • organe sexuale. D3-D10. Teritoriile ţesutului conjunctiv ale dermei nu sunt strict delimitate.plămâni. D6-D10. D9-D2. Palparea se execută cuprinzând policelui şi indexului.uretră. iniţiat de Dicke. prin palpare. • apendice şi colon ascendent. Dicke intercaleză în acest masaj al spatelui şi câteva manevre “echilibratoare”. Astfel se pun mărită. Masajul zonelor reflexe iniţiat de Dicke are la bază excitaţiile produse în piele prin masaj. În cazul în care ţesutul interesat se găseşte în regiunea construcţiei de bază. zona inimii şi zona stomacului ajung până la D9-D10 deşi au zona de maxim efect situată la D1-D2 pentru inimă şi D5 pentru stomac). Masajul zonelor reflexe duce la ameliorări importante şi chiar la vindecare. • stomac. transmiterea informaţiilor spre analizatorii centrali făcându-se prin intermediul sinapselor. răspunsul. pe partea anterioară a toracelui. • inimă. Înainte de a se efectua masajul se face urmează a fi tratată. D1-D2.

Spaţiul destinat saunei este o încăpere ai cărei pereţi sunt placaţi în interior cu lemn de pin care are calitate izotermă şi de absorbţie a umidităţii. de la 40 °-100 °C. Această operaţiune se poate repeta la interval de 2 minute. Procedură de origine finlandeză. pe parcurs aplicându-se un şoc termic prin turnarea apei (0. În continuare se recomandă automasajul prin 34 . constă în folosirea aerului uscat la temperaturi foarte ridicate. organismul este supus aerului fierbinte. Căldura este obţinută de la o sursă electrică prevăzută şi cu generator de ozon. împiedicând formarea condensului.5 l) peste pietrele încinse.Zonele reflexogene ale suprafeţei corpului Sauna . Iniţial. în absenţa (relativă) a umidităţii.

legat de activitatea sportivă sau în terapie. a celor clasice principale şi secundare. • osteitelor şi osteomielitelor. După aceasta urmează aplicarea duşului rece sau imersia în apă cu gheaţă. a celor asociate cu hidro şi termoterapia. Afecţiunile pielii datorate factorilor fizici. Masajul se aplică numai când pielea este perfect sănătoasă. acest mijloc al kinetoterapiei îşi găseşte mereu utilitatea în viaţa omului. în tratamentul acneei. Alte zone ale corpului pigmentate constituţional cum sunt areolele mamare. • artritelor. sunt de asemenea exceptate de la aplicarea oricăror manevre de masaj.folosirea unor nuiele elastice (biciuiri) sau executat cu o mănuşă aspră. petele pigmentare congenitale sau dobândite (nevi pigmentari) trebuie evitate în aplicarea masajului pentru a nu fi lezionate. aplicat de către o persoană calificată sau sub formă de automasaj. Contraindicaţiile msajului sunt grupate în: • totale şi definitive. În terapie se indică în afecţiuni reumatismale. temperaturii suportabile şi duratei transpiraţiei. Contraindicaţiile totale şi definitive se referă la prezenţa tumorilor maligne. sechele posttraumatice. 3. • temporare. CONTRAINDICAŢIILE MASAJULUI Din prezentarea efectelor fiecărui procedeu de masaj. În practica sportivă este recomandată atât în scop igienic cât şi terapeutic pentru efectele sedative şi decongenstionante. chimici sau infecţioşi impun contraindicarea temporară a masajului. masajul constituie un mijloc important în recuperare. Pe lângă multiplele indicaţii pe care le are. fapt de care trebuie să se ţină cont de către cei care îl practică. Contraindicaţiile saunei sunt în afecţiunile cardiace. tuberculoză şi stările infecţioase acute. obezitate. Lezarea accidentală a acestora prin executarea manevrelor de masaj pot degenera în neoplasme cutanate cu evoluţie rapidă. Folosirea saunei necesită respectarea indicaţiilor privind dozarea frecvenţei acestora. masajul este contraindicat în unele situaţii. De asemenea. iar după remiterea acestei faze. Contraindicaţiile temporare şi locale ale masajului sunt în cazul: • rupturilor şi hematoamelor musculare. • varicelor inflamate şi voluminoase. Contraindicaţiile temporare (locale sau generale) privesc fazele acute ale îmbolnăvirilor sau anumite intervale de timp de la debutul acestora. Masajul general are contraindicaţii temporare în: 35 . Aceleaşi contraindicaţii le au şi unele afecţiunile psihice. Folosit în scop igienic (profilactic). În aceste situaţii masajul poate fi indicat pe zonele sănătoase ale corpului în perioada acută a afecţiunilor enumerate. • parţiale. Contraindicaţiile parţiale se referă la aplicarea masajului pe anumite regiuni ale corpului şi la folosirea anumitor manevre (alegerea manevrelor în funcţie de scop sau de un anumit diagnostic). se remarcă importanţa masajului ca mijloc de influenţare a sănătăţii organismului. independent sau asociat cu alte mijloace. indiferent de localizarea şi stadiul lor de dezvoltare.

pe parcursul şedinţei de masaj trebuie să aibă o poziţie comodă care să îi asigure relaxarea musculară şi o stare de confort psihic. penetraţii. hipertensiune arterială.B. să realizeze îmbinarea acestora pentru a obţine efectele cele mai potrivite scopului propus. hemofilie.C. În practica masajului mai există situaţii în care acesta este contraindicat din alte motive decât cele prezentate. agnor instabil. fără variaţii de sens. manevrele de la începutul şedinţei de masaj vor fi simple. uşoare. mai ales în privinţa aplicării în scop terapeutic şi în legătură cu practica sportivă. Pe parcursul şedinţei solicitarea creşte ca ritm şi intensitate. pielonefrite acute. prin calităţile sale de bun specialist să poată obţine efectele specifice fiecărei manevre. tulburări severe de ritm şi de conducere. TEMA nr. inflamaţii acute ale uterului şi anexelor. Indicaţiile şi contra indicaţiile masajului. pulmonar activ. colicistite acute. • afecţiuni acute ale aparatului respirator (pneumonii. • boli de sânge (leucemii acute. ciroze hepatice decompensate vascular sau parenchimatos). În aceste cazuri se indică automasajul. miocardite. ritm şi intensitate. insuficienţă cardiacă decompensată). legate de specificul sau stadiul unor boli. trebuie să asigure o abordare corectă a zonei de masat. REGULI METODICE PENTRU PRACTICAREA MASAJULUI Pentru practicarea corectă a masajului din punct de vedere tehnic. Un bun maseur trebuie să adapteze procedeele de masaj fiecărei părţi a corpului în funcţie de caracteristicile anatomice. Subiectul (pacientul). pleurezii. pneumotorax). • afecţiuni ale aparatului digestiv (perforaţii. Indicaţiile şi contraindicaţiile masajului sunt de competenţa medicului specialist. pancreatite acute. pentru a putea efectua cu cea mai mare eficienţă precedeele. insuficienţe renale acute şi cronice decompensate. • afecţiuni uro-genitale (glomerulo-nefrite acute. prin poziţia de lucru. Sauna-descrieţi instalaţia şi efectele care se produc prin acest procedeu 4. T. etc. Dintre acestea amintim hipersensibilizarea (gâdilarea) şi încordarea reflexă neuromusculară declanşate unor subiecţi la atingerea cu mâinile maseurului. etc. purpurele.3 Prezentaţi clasificarea masajului în funcţie de scop. • afecţiuni ale aparatului cardio-vascular (infarct miocardic acut. hematurii macroscopice). executate cu supleţe.). Astfel. endocardite. accidente vasculare cerebrale acute.• afecţiuni neuro-psihice (meningo-encefalite. • infecţii generalizate (septicemii).). se recomandă alegerea unor poziţii cât mai comode. atât pentru subiect cât şi pentru maseur. hepatite virale acute. Maseurul. pentru pregătirea organismului. hemoragii digestive. Această 36 . fără efort inutil. urmând apoi o descreştere treptată pentru ca în final acestea să aibă un caracter liniştitor. anevrisme de aortă.

liniştitoare. Poziţia celui care masează este în stând sau aşezat pe un scaun cu înălţime potrivită. iar circulaţia sângelui redusă şi divers orientată. Durata şedinţei este în funcţie de necesitate dar şi de preferinţe. Alegerea manevrelor şi alternarea lor depinde şi de experienţa celui care le aplică. a maseurului. Efectele masajului unei şedinţe se resimt imediat dar nu au o durată mare (câteva ore). Manevrele lungi. aceste regiuni se masează întotdeauna separat. numărul şedinţelor (10-12) şi a seriilor în care se reiau după unele pauze. cât mai apropiat în ce priveşte efectuarea manevrelor ca formă.curbă ascendentă şi descendentă a intensităţii manevrelor se repetă pe fiecare segment sau regiune a corpului. În acest caz ei trebuie să lucreze simultan. Pentru masajul acestei regiuni se recomandă poziţia decubit dorsal cu capul uşor ridicat. calmante necesită un timp mai lung. musculatura este plată şi dispusă în mai multe straturi. segmentele membrelor. • Masajul spatelui . obţinerea unor efecte de durată necesită continuitate. 5. manevrele vii. ritm şi intensitate. unui grup de muşchi. iar după aplicarea acestuia se recomandă ca subiectul să rămână în repaus un timp (20-30 minute). În masajul terapeutic. peretele toracic şi abdominal. faţa. Pentru masajul stimulent. plană şi aproape netedă (cu excepţia coloanei vertebrale şi a omoplaţilor) este acoperită de o dermă mai groasă şi mai puţin sensibilă. Pentru masajul părţilor laterale. Pe spate se aplică toate procedeele principale de masaj şi o parte din cele ajutătoare. unui tendon sau unei articulaţii. Pentru masajul zonelor laterale se răsuceşte puţin trunchiul spre partea 37 . rezemat pe un plan înclinat. Datorită conformaţiei anatomice şi rolurilor funcţionale diferite. excitant. ţesutul conjunctiv şi adipos este slab reprezentat. masajul poate fi executat de doi tehnicieni la acelaşi subiect. Manevrele şi metodele de aplicare diferă în funcţie de forma şi structura fiecărei regiuni sau segment al corpului. membrele superioare întinse pe lângă corp. • Masajul peretelui toracic . efectele cumulate ale acestora permiţând reluarea în condiţii optime a oricărei activităţi. pe suprafeţe simetrice ale corpului aceleiaşi persoane. Pielea acestei regiuni este mai fină şi mai sensibilă. Uneori. de scopul urmărit. cu mâna îndemânatică spre pacient. Această regiune întinsă. Peretele toracic se deosebeşte ca structură de regiunea spatelui dar şi prin rolul său esenţial în respiraţie. iar în unele situaţii se recomandă şi automasajul. sunt stabilite de medic (de preferinţă executate de acelaşi maseur care cunoaşte pacientul). O deosebire esenţială este la acest nivel al trunchiului între bărbaţi la care se remarcă muşchii pectorali bine dezvoltaţi şi femei la care predomină relieful glandelor mamare. ţesuturile subcutanate mai reduse pe părţile laterale şi pe linia mediană. Masajul local se adresează unei porţiuni de piele. Cel masat este în decubit ventral cu capul răsucit într-o parte. capul. Intensitatea. se ridică braţele. METODA MASAJULUI PARŢIAL Masajul parţial se aplică pe suprafeţe bine determinate din punct de vedere anatomic şi funcţional cum sunt regiunile trunchiului. numărul de repetări. După masajul stimulent este indicată executarea unor exerciţii de respiraţie şi mişcări de înviorare. Masajul regiunilor trunchiului constă în prelucrarea celor trei regiuni distincte: spatele. scurte. executate cu intensitate crescută este necesar timp mai scurt. mâinile se aşează sub ceafă sau pe creştet. ritmul de execuţie al manevrelor depind de sensibilitatea subiectului şi de scopul urmărit.

Aceste ţesuturi sunt străbătute de o reţea bogată de vase sanguine şi limfatice. muşchii voluminoşi şi tonici. • Masajul membrelor inferioare şi al regiunii fesiere . Vasele se ramifică în diferite direcţii: din mijlocul frunţii spre tâmple şi în sus spre creştet. mai groase şi mai puternice decât membrele superioare. masajul prezintă anumite particularităţi legate de conformaţia anatomică cât şi de influenţele pe care dorim să le exercităm asupra acesteia. gambă. care îi permit un anumit grad de mobilitate. braţ. • Masajul membrelor superioare . • Masajul capului . După masajul trunchiului. Poziţia pacientului poate fi aşezat pe un scaun scund sprijinindu-şi fruntea sau bărbia pe mâinile proprii sau pe un plan de sprijin potrivit de înalt. pe frunte. global sau strict localizat. care este în stând sau aşezat pe un scaun mai înalt. Ramificaţiile nervilor provin din nervii cranieni şi cervicali. Manevrele mai puternice nu se pot aplica datorită lipsei suportului osos. coapsă. Pentru masajul acestor segmente. Ordinea aplicării masajului este următoarea: plantă. Executantul stă în picioare sau aşezat în partea segmentului pe care îl masează în ordinea următoare: mână. Masajul capului poate fi executat pe toată suprafaţa. 38 . Pielea capului este groasă şi bine întinsă. adaptate funcţiilor statice şi dinamice specifice lor. iar picioarele se sprijină pe tălpi. Manevrele de masaj specifice acestei zone sunt netezirea. Poziţia maseurului este în stând sau aşezat în partea segmentului asupra căruia aplică masajul sau la capătul banchetei pentru masajul segmentelor apropiate. pentru masajul părţii laterale a coapsei şi gambei. Pentru a obţine o relaxare mai eficientă a muşchilor abdominali. Volumul muşchilor şi al ţesuturilor moi este mai redus decât cel al membrelor inferioare. Uneori. membrele inferioare ale pacientului sunt flectate din articulaţiile coxo-femurale şi genunchi. Poziţia celui masat şi a maseurului este aceeaşi ca la masajul peretelui toracic.opusă regiunii pe care se aplică masajul. antebraţ. Circulaţia sângelui la acest nivel este divers orientată. cute groase şi moi care modifică forma şi funcţiile centurii abdominale. ventral. legaţi între ei prin puternice formaţiuni fibroase. fricţiunea. Peretele abdominal este o adevărată centură constituită din muşchi plani şi supli. • Masajul peretelui abdominal . pacientul este aşezat în decubit dorsal cu capul uşor ridicat pe plan înclinat. fie pe toată lungimea lor începând cu partea posterioară. pe creştet. în cadrul masajului general urmează masajul membrelor inferioare care se poate executa fie pe segmente. cu spatele spre maseur. Muşchii sunt foarte subţiri. Executantul stă în picioare sau aşezat cu mâna îndemânatică spre banchetă. Pentru masajul frunţii şi al părţii anterioare a capului. La unele persoane prezintă o mare sensibilitate cu caracter specific. regiunea fesieră. vibraţiile şi percuţiile uşoare. musculatura fiind predispusă la atonie şi insuficienţă funcţională. moale şi elastică. Oasele şi articulaţiile sunt mari şi rezistente. care împiedică deseori aplicarea manevrelor de masaj. mai mult decât pentru cele de forţă şi rezistenţă. Membrele inferioare sunt mai lungi. pe părţile laterale şi pe partea posterioară. Pielea la acest nivel este subţire. La această regiune. Persoanele predispuse la obezitate. Între piele şi oasele craniului există un strat foarte subţire de ţesuturi fibro-elastice şi musculare. adaptate pentru mişcări ample şi de abilitate. plaţi şi se inseră pe piele şi pe oasele craniului. maseurul stă în spatele pacientului care îşi sprijină capul pe pieptul acestuia. precum şi de ramificaţii ale nervilor periferici. Masajul membrelor inferioare pe partea posterioară se execută din poziţia decubit ventral. Masajul capului mai poate fi executat şi din diverse poziţii de decubit (dorsal. bine hrănite şi sedentare prezintă sub piele straturi abundente de grăsime. din creştet spre părţile laterale şi înapoi spre ceafă. umăr. pacientul se poziţionează în decubit lateral.

are în general o evoluţie favorabilă legată de precocitatea aplicării tratamentului. urcând spre ureche unde masajul se face mai insistent şi se termină în zona sprâncenelor. ochiul nu poate fi închis nici în timpul clipitului. centrală sau periferică este destul de frecventă. revenind către tâmple. muşchii feţei sunt imobili. riduri). • Masajul feţei . sprâncenosului. buccinatorul. Paralizia (pareza) nervului facial. extern şi intern (intrabucal). ridicătorului aripilor nasului şi buzei superioare. În activitatea sportivă este util în unele cazuri de accidentări ale feţei survenite în activitate (ex. Se ridică apoi degetele către rădăcina părului. executând un masaj transversal. El se divide în două ramuri: temporo-facial şi cervico-facial. Nervul facial (a şaptea pereche de nervi cranieni) este un nerv mixt cu intermediarul Wrisberg.lateral) în funcţie de zona pe care se aplică (partea occipitală sau laterală a capului). al urmelor unor boli de piele sau accidente la nivelul feţei (cicatrice. şanţul nazo-genian este şters. buza superioară. 39 . dilatatorului narinelor şi jumătatea supraorbicularului buzelor. masajul şi exerciţiile selective pentru muşchii feţei au un rol deosebit de important. de la caz la caz. zigomaticelor. În acest masaj se folosesc o serie de procedee clasice adaptate la particularităţile morfologice şi funcţionale ale acestei regiuni. cauzele care o determină fiind numeroase. fluiera. Masajul în acest caz este de două feluri. loţiuni) cu proprietăţi fiziologice şi terapeutice. nici în somn. Acelaşi masaj este refăcut în sens invers şi se termină prin întinderea pielii din zona unghiului extern al ochiului. Este o formă specială de masaj practicată în cosmetică şi în scop terapeutic. orbicularului pleoapelor. muşchilor feţei externe a pavilionului frontalului. Masajul terapeutic al feţei are drept scop tratarea modificărilor inestetice şi de tonus ale ţesuturilor (cute. box). Masajul frunţii se realizează începând dinspre tâmple. faţa apare cu un aspect asimetric de partea bolnavă. moţul bărbiei. Ramul cervico-facial inervează rizoriul. Secreţia lacrimală este abundentă. pareze). triunghiularul buzelor şi pielosul gâtului. jumătatea interioară a orbicularului buzelor. Leziunea nervului se poate produce la orice nivel pe traiectul său anatomic. Nervul facial este nervul mimicii şi al expresiei (ridicătorul pleoapei superioare nu depinde de nervul facial ci de nervul oculomotor comun). unilaterală. Masajul cosmetic se aplică asociat cu unele preparate (unguente. soluţii. aripile nasului. aderenţe. apoi canalul nazo-genian. simetric pe ambele părţi (pentru a preveni hemispasmul). caninului. de aici derivând intensitatea şi forma clinică a paraliziei. tonică şi stimulentă asupra pielii şi ţesuturilor subcutanate. se alunecă cu presiuni lejere ale degetelor către axa de simetrie a feţei. Manevrele exercită o acţiune circulatorie şi trofică. În tratamentul de recuperare al parezelor de facial. cât şi de natura şi locul leziunii nervoase. În paralizia (pareza) de facial. Paralizia facială periferică “a frigore”. cutele frunţii sunt şterse. El se realizează prin manevre de netezire şi fricţiune în ritm lent. creme. Ca mod de abordare. se începe cu regiunea intersurcilienilor. de natură infecţioasă sau virotică. Ramul temporo-facial se distribuie muşchiului auricular anterior. piramidalului. transversului nasului. Bolnavul nu poate sufla. cunoscut sub numele de 7-bis. de-a lungul maxilarelor. comisura bucală coborâtă. trecând apoi pe bărbie. Masajul cosmetic se aplică în special la femei în scopul păstrării aspectului sănătos şi proaspăt al pielii sau pentru corectarea unor imperfecţiuni.

precum şi formaţiunea reflexogenă “glomus carotidian”. fiind străbătută de conducte organice importante ca traheea şi esofagul. al gambei şi coapsei pe partea dorsală. Din practică şi dintr-o îndelungată experienţă s-a ajuns la concluzia că succesiunea regiunilor şi segmentelor în cazul masajului general este determinată de cele două poziţii fundamentale folosite în toate împrejurările: decubit ventral şi decubit dorsal.regiunea anterioară a gâtului se caracterizează printr-o mare complexitate anatomică şi funcţională. În timpul masajului absoarbe secreţiile sebacee şi sudoripare.• Masajul gâtului . ganglionii limfatici cervicali. care este aşezat pe un scaun mai înalt sau în picioare. pulbere de origine minerală. Cel mai frecvent este folosit talcul (silicat de magneziu hidratat). gambă. se aplică pe piele diferite pulberi fine. al toracelui. Masajul capului şi al feţei în cadrul masajului general este opţional. cu fruntea rezemată pe dosul mâinilor sau poziţia şezând pe un scaun scund cu fruntea sprijinită înainte pe un plan potrivit de înalt cu spatele la maseur. fricţiuni şi vibraţii uşoare în sensul circulaţiei sanguine de retur. iar feţele foarte lunecoase asigură alunecarea cu uşurinţă a mâinilor maseurului pe suprafaţa pudrată. tiroida şi parotidele. La acest nivel este necesar să delimităm cele două regiuni. Poziţia indicată pentru cel masat este cea de decubit dorsal cu capul ridicat sau şezând rezemat cu capul în uşoară extensie. pentru executarea cu uşurinţă a manevrelor. coapsă. nu este alterabil şi nu se combină cu alte substanţe chimice. Manevrele folosite sunt cele clasice de netezire. canale limfatice şi trunchiuri nervoase. fricţiune. frământat. aceste 40 . MIJLOACE AJUTĂTOARE ÎN APLICAREA MASAJULUI În practica masajului. Prin manevrele de masaj şi prin procesul de descuamare a pielii. al regiunii fesiere. tapotament şi vibraţii. Pulberile folosite pot fi de origine minerală. 6. • din decubit dorsal se masează membrele inferioare pe partea anterioară în ordinea: picior. de vase mari de sânge ca arterele carotidei şi venele jugulare.regiunea posterioară a gâtului prezintă muşchi de-a lungul coloanei vertebrale cervicale dispuşi în mai multe straturi. vegetală sau animală. • din decubit dorsal rezemat pe plan înclinat se continuă cu masajul peretelui abdominal. creme. Poziţia celui masat este de decubit ventral cu capul uşor în flexie. braţ) şi se încheie cu masajul gâtului. . anterioară şi posterioară care se deosebesc ca structură şi funcţii: . antebraţ. al piciorului pe faţa plantară. De asemenea sunt situate complexe formaţiuni ganglionare şi glandulare. Talcul este inofensiv pentru ţesuturi. Granulele acestei pulberi au formă romboidală. Pe aceste structuri anatomice sensibile nu se execută decât neteziri. MASAJUL GENERAL Masajul general al ţesuturilor de la suprafaţa corpului se efectuează prelucrând pe rând toate segmentele anatomice. adaptate ca intensitate acestei zone mai sensibile din apropierea capului. uleiuri. membrelor superioare (mână. manevre folosite în masajul spatelui. Cea mai practică metodă respectă următoarea ordine de efectuare a masajului segmentelor în cadrul masajului general: • din decubit ventral se efectuează masajul spatelui.

cât şi diferite substanţe active. Substanţele lipofile şi hidrofile pătrund pe cale transepidermică. iar cele liposolubile pe cale transfoliculară. Efectul emolient asupra straturilor de la suprafaţa corpului îndepărtează scoamele. pielea rămânând curată după executarea masajului. axungia (grăsime de porc din jurul epiploonului. nu sunt folosite ca atare ci în combinaţie cu alte substanţe pentru obţinerea unor creme şi pomezi folosite în cosmetică şi dermatologie. uleiul de ricin. de orez. oleul de lanolină şi oleul de parafină în combinaţie cu lanolina şi alte substanţe active sunt folosite în terapie. Grăsimile utilizate în masaj sunt de origine animală. conţin substanţe chimice cu proprietăţi farmacodinamice. în multe situaţii. Alte grăsimi animale ca: cetaceum sau spermancetum (obţinută din substanţele grase conţinute în cavităţile pericraniene ale unor specii de balene). foarte bogată în vitamine) nu se folosesc ca atare ci sunt conţinute în diverse creme sau pomezi. Pielea. Pudrele de natură organică cum sunt sărurile acizilor graşi cu metalele. care are o mare penetrabilitate epidermică. permite substanţelor solide traversarea ei prin difuziune pasivă sau prin transport activ.particule de talc sunt îndepărtate treptat. se utilizează mai ales în masajul cosmetic şi în terapia afecţiunilor dermatologice. Trebuie manevrat cu atenţie întrucât este iritant pentru căile respiratorii. 41 . pe cale transepidermică şi pe cale transfoliculară. vegetale sau animale cu diferite cantităţi de apă (soluţii apoase) la care se adaugă pudră în diferite proporţii (10-20%) pentru creşterea consistenţei. Dintre acestea amintim: palmilatul de aluminiu. întrucât în contact cu transpiraţia fermentează. Viteza de transport prin piele se numeşte “clearence”-ul pielii. Stratul impermeabil creat prin aplicare pomezilor împiedică produsele de secreţie ale pielii să ajungă la suprafaţă. Cea mai uitlizată este lanolina. Pulberile de origine vegetală ca: amidonul de grâu. În consistenţa acestora se includ diverse substanţe active. Maseurul trebuie să cunoască proprietăţile substanţelor pe care le poate utiliza în funcţie de scopul masajului aplicat. În acest mod substanţele conţinute în creme şi pomezi (unguente) determină acţiuni farmacodinamice asupra organismului. care conţine stearină). efectele acestora. împiedică evaporarea apei. pentru a obţine cele mai bune rezultate şi a nu produce efecte negative asupra organismului. vegetală şi minerală. Dintre grăsimile minerale. Acestea pătrund în piele proporţional cu gradul de concentraţie în care sunt încorporate (conform legii lui Fick). Cremele constituie amestecuri de grăsimi minerale. oleum jecoris (untura de peşte. miristratul de zinc. componenţa. sub forma unor mixturi (cu lichide) sau creme (cu grăsimi). determină creşterea vasodilataţiei şi favorizează schimburile dintre substanţele medicamentoase aplicate şi ţesuturi. uşor permeabilă la apă. termenul de valabilitate. producând acid lactic şi butiric care sunt iritanţi pentru ţesuturi. grăsime de origine animală obţinută prin extracţia şi purificarea lipidelor din lâna de oaie. Efectul acestora poate fi calmant. Grăsimile de origine vegetală ca uleiul de măsline. Pomezile sunt amestecuri de grăsimi minerale şi animale la care se adaugă pudre inerte pentru creşterea consistenţei (10-15%) şi pentru a deveni aderente la suprafaţa pielii. nu sunt decât întâmplător folosite în practica masajului. Cremele şi pomezile. în funcţie de scopul pentru care sunt folosite. uleiul de in. emolient şi răcoritor. cel mai frecvent folosită este vaselina cu amestec de hidrocarburi extrase din reziduri de hidrocarburi rezultate din distilarea petrolului.

stând). Sunt recomandate poziţiile cu bază mare de sprijin. regiunea peretelui abdominal şi a toracelui din decubit dorsal cu trunchiul sprijinit pe plan înclinat. frământat. În primul rând este necesară cunoaşterea procedeelor de masaj şi influenţele lor asupra organismului. Persoanele în vârstă trebuie să evite lucrul din poziţii cu capul în jos. rulat. vibraţii. începând manevrele cu manevre pregătitoare de netezire uşoară. gambă. trebuie să evite oboseala şi stânjenirea marilor funcţii. Pentru o execuţie corectă şi fără eforturi inutile trebuie cunoscute poziţiile cele mai comode pentru abordarea diferitelor zone ale corpului. • unele poziţii sunt incomode. Automasajul se execută cu calm. De asemenea. să facă accesibile aplicării manevrelor regiunile şi segmentele corpului pe care vrem să le masăm şi să permită executarea a cât mai multe manevre. iar cel extins între 20-30 minute. tapotament. se creşte progresiv intensitatea prin manevre de fricţiune. Se urmăreşte aceeaşi curbă a intensităţii prezentată la metodica masajului şi se respectă la automasajul fiecărei regiuni în parte. şezând. Pentru obţinerea efectelor stimulente. • nu permite o bună circulaţie sanguină. Cu toate aceste neajunsuri automasajul s-a dovedit a fi o metodă de lucru eficientă cu condiţia respectării unor cerinţe. manevrele se execută cu vigoare. coapsă). Gradarea şi combinarea procedeelor de automasaj trebuie să respecte metodica de lucru a masajului. AUTOMASAJUL Automasajul este masajul aplicat propriei persoane. scuturări şi neteziri. Aplicarea manevrelor începe cu membrele inferioare. Fără a cunoaşte tehnica manevrelor şi fără a înţelege mecanismul acţiunilor nu se poate practica automasajul. apoi membrele superioare şi la final cu zona cervicală. adaptate la particularităţile şi necesităţile propriului corp. derivate din poziţiile de bază (decubit. din poziţia şezând (picior. pe genunchi. • unele regiuni sunt greu abordabile (spatele). se continuă cu regiunea spatelui din aşezat sau stând.7. în special respiraţia. 42 . fără grabă şi cu supleţe în mişcare. automasajul prezintă anumite inconveniente: • nu asigură o relaxare perfectă a ţesuturilor. după care scade treptat şi se încheie prin manevre liniştitoare de cernut. Aceste poziţii trebuie să asigure stablitatea corpului şi relaxarea musculară. rapid şi durează între 5-15 minute în automasajul parţial. În comparaţie cu masajul executat de un specialist sau o persoană iniţiată în tehnica de aplicare a acestuia. Durata şedinţei de automasaj variază după preferinţe şi necesităţi. • cere efort fizic din partea celui în cauză.

uşoare şi lungi. sedentarilor. se folosesc de obicei substanţe care. Se poate practica şi peste costumul de sport. care se realizează cu vârful degetului. Automasajul sportiv este legat de practicarea exerciţiilor fizice şi sportului. automasajul putând fi general. valoarea automasajului nu trebuie exagerată pentru a nu se crea impresia că el ar putea înlocui efectele exerciţiilor fizice. are la bază presiunea (frecvent folosită în manevrele de masaj). sportiv şi terapeutic. în timpul concursurilor (în pauze) pentru a menţine încălzirea şi starea psihică optimă. 8. 43 . PRESOPUNCTURA Presopunctura. ca şi pentru executarea masajului. Cele mai bune efecte ale automasajului se obţin prin asocierea lui cu gimnastica şi unele sporturi ca înotul. să se execute câteva mişcări de respiraţie şi de relaxare pentru a combate tendinţa de blocare a toracelui şi de încordare exagerată a unor grupe musculare implicate în aplicarea masajului. Automasajul igienic asigură obţinerea şi păstrarea unei bune condiţii fizice prin prevenirea efectelor nefavorabile ale surmenajului şi activarea marilor funcţii ale organismului. duşul sau spălatul. Acesta se execută de obicei dimineaţa sau seara în legătură cu baia. înainte de concurs pentru a mări efectele încălzirii şi pregătirii psihice. atât în ce priveşte spaţiul în care se efectuează. Cu toate efectele sale favorabile de întreţinere a stării generale a organismului. Automasajul este şi un mijloc de odihnă activă care reface organismul mai bine şi mai repede decât odihna pasivă. La sportivi automasajul poate fi aplicat după încetarea efortului sau poate fi amânat pe mai târziu (după câteva ore) dacă sportivul este prea obosit.Pentru obţinerea manevrelor liniştitoare se execută manevre în ritm lent. cât şi după concurs. precum şi persoanelor în vârstă. Aceasta se aseamănă cu acupunctura. Se practică cu scopul de a pregăti organismul pentru efortul care urmează. aer şi apă. }edinţele de automasaj aplicate în cursul zilei se recomandă a fi efectuate la 2-3 ore după masă sau cu jumătate de oră înainte de mesele principale pentru a nu tulbura funcţiile digestive şi schimburile nutritive. Indicaţiile automasajului se referă la scopul în care este recomandat. aplicate pe piele. Automasajul executat în scop igienic se asociază de obicei cu procedeele simple de călire a organismului ca: băi de soare. jocurile. în scopul grăbirii refacerii potenţialului energetic al organismului. Contraindicaţiile automasajului sunt în general aceleaşi prezentate la capitolul masaj. regional sau local. iar în presopunctură vârful degetului. manevră chinezească milenară. Se recomandă în special persoanelor cu regim de mişcare redus. Automasajul terapeutic se înscrie în cadrul terapiei complexe de care beneficiază o afecţiune. Se recomandă ca după automasajul fiecărei regiuni sau segment să se execute o serie de mişcări active simple pentru mobilizarea articulaţiilor. Pentru executarea automasajului. atletismul. cel mai simplu mijloc de a trata o afec ţiune. respectând cele trei mari direcţii: igienic. În aceste condiţii efectul va fi mai bun decât dacă automasajul ar fi aplicat în faza acută a oboselii. deosebirea constând în aceea că în acupunctură se folosesc ace. Selectarea şi adaptarea procedeelor folosite este dictată de afecţiune. pe o durată de 5-20 minute în automasajul parţial şi de 40 de minute în automasajul extins. o fac mai netedă şi mai alunecoasă. Automasajul trebuie executat în condiţii de igienă. cât şi igiena corpului.

pe anumite puncte. micromasajul (chinezesc). 44 . • conducători auto . presopunctura poate fi efectuată în diverse situaţii. de sticlă. derivaţi din acupuncture. combaterea oboselii. de către orice persoană aflată în diverse ipostaze ca: • bolnav . coboară apoi. • cosmetician . manevră asociată altor prescripţii medicale sau ca metodă unică de tratament. Diferiţi autori folosesc termeni ca: digitopresură sau digitopunctură. între cei doi poli: • cap . Dacă presopunctura poate fi efectuată de către orice persoană. comparată cu suportul informaţiei genetice de care depinde diferenţierea celulelor şi dezvoltarea ulterioară a embrionului. • membre inferioare .pentru menţinerea unei forme fizice bune. micromasaj. Din acest considerent.polul IANG.Avantajul presopuncturii constă în faptul că se poate folosi şi sub formă de autotratament. energia cosmică pătrunde în corp prin tălpi. învingerea stărilor psihice negative (tracul). Pentru toate aceste situaţii este necesară o bună înţelegere a mecanismelor presopuncturii. cât şi metoda presopuncturii. Noţiunile de acupunctură. • sportiv sau antrenor . În literatura de specialitate se întâlnesc destul de frecvent termenii acupressing şi akupressur.prevenirea tracului. alternantă. aşadar acest concept străvechi dăinuie. gimnastică energetică şi alimentaţie energetică sunt necesare celui care poate şi doreşte să folosească metoda presopuncturii ca mijloc terapeutic independent sau asociat celorlalte forme de masaj. Orice dereglare în scurgerea energiilor se manifestă prin boală. mişcare continuă. întrucât el se adresează atât punctelor cât şi meridianelor. diminuarea durerii după traumatisme. variantă modernă a micromasajului chinezesc. Energiile care circulă prin corpul omenesc. Acestea au o bipolaritate INN şi IANG şi circulă prin organism în mod ciclic. obiecte ce prezintă un capăt rotunjit. urcă spre cap.polul INN. este cea de presopunctură (presiune asupra punctului). • orice maseur . reglarea ritmului respirator şi stimularea muşchiului diafragm (cântăreţi). conform medicinei tradiţionale chineze sunt de trei feluri: 1. Energia Zong . transmisă de procreatori. Cea mai corectă denumire a metodei la care ne referim.indiferent de vârstă. iar întreruperea acestui circuit înseamnă încetarea vieţii.în anumite situaţii se poate interveni pentru rezolvarea unor probleme de urgenţă. Conform medicinei tradiţionale chineze. fiind mai complicat. Prin corp circulă neîntrerupt energii care provin din cosmos şi de pe Pământ (aer şi alimente). necesită pregătire de specialitate.prima energie a omului. care nici ei nu sunt relevanţi. tot ce există în univers este energie “Energia este indisociabilă materiei” afirmă Einstein după 5000 de ani. capătul unui stilou.folosind atât masajul clasic. întrucât punctele pot fi masate cu unghia degetului sau cu alte instrumente speciale sau ocazionale ca: baghetă de lemn. • orice persoană care (cunoaşte tehnica şi indicaţiile) doreşte să ajute pe cineva în caz de îmbolnăvire. • artist .masajul anumitor puncte din zona feţei previne şi diminuează ridurile. După acelaşi concept. termeni improprii întrucât metoda nu foloseşte acul.

iar totalitatea moleculelor constituie materia. aspect deosebit de important în practica acupuncturii (periodicitate denumită pendula energetică). se produce moartea. Energia Wei . Iong şi Wei. Excesul de energie şi vidul de energie sunt noţiuni care stau la baza întregii patologii tradiţionale chineze. sunt repartizate la om în funcţie de vârstă în mod diferit. asemănată cu sistemul imunologic de apărare a organismului. Ele au perioade de maximă intensitate şi scad odată cu înaintarea în vârstă. îngemănate. se condiţionează şi se întrepătrund aşa cum sunt reprezentate în simbolul bipolarităţii.energia de nutriţie. 3. Energia Iong . Simbolurile energiei INN şi IANG sunt: • • • • • • INN simbolizează pământul noaptea materia întunericul frigul golul IANG simbolizează • • • • • • 45 cerul ziua energia lumina căldura plenitudinea . Se consideră că energia Iong circulă prin meridianele principale după un orar fix. opuse şi complementare. Perturbarea acesteia determină îmbolnăviri grave. este atribuită aerului inspirat şi alimentelor. Simbolul bipolarităţii (după Sabin Ivan) Aceste contrarii INN şi IANG se găsesc pretutindeni: în toate fiinţele vii. Această energie. Medicina tradiţională chineză are ca obiectiv principal menţinerea circulaţiei energiei în mod continuu şi armonios. Evitarea îmbolnăvirilor şi instalarea timpurie a bătrâneţii se pot realiza conform conceptului chinezesc prin gimnastică şi alimentaţie energetică. Scăderea energiei Iong. conform conceptului amintit. chiar dacă una din ele domină iar cealaltă este redusă. Aceste energii: Zong. având maxima activitate în fiecare meridian timp de două ore. Calitatea sa este apreciată după starea de sănătate a pielii (aspectul pielii). cât şi a energiei Zong favorizează instalarea bătrâneţii.considerată energia care protejează organismul împotriva agresiunilor externe. Când una din ele dispare. pentru fiziolog este prezentată prin metabolismul celular.negativ şi pozitiv. Aceşti doi termeni INN şi IANG (imposibil de tradus în cadrul gândirii filosofice taoiste) sunt două contrarii care coexistă în permanenţă.2. Energia. de producere a sângelui şi lichidelor organice. circulă de la un organ la altul îndeplinind rolul de a le transporta în organism. La fiinţele vii această energie prezintă în permanenţă două feţe INN şi IANG sau doi poli . prin masaj şi acupunctură.

Fiecare meridian principal are un traseu intern. Cele 12 meridiane principale. care au legături atât între ele cât şi cu meridianele principale. iar al doilea cu funcţiile aparatului respirator. perechi.IANG.IANG. • meridianul Vase-sex (VS). Dintre meridianele curioase. • meridianul splină-pancreas (SP). • partea anterioară a corpului . Energiile circulă în corp de-a lungul unor canale invizibile (imaginare) numite meridiane la occidentali (-Georges Soulié de Morant 1875-1955). Primul. • meridianul ficatului (F). aflat între cer şi pământ. iar dispariţia uneia dintre ele echivalând cu moartea.IANG şi INN. • meridianul rinichiului (R).INN. mai importante sunt: 46 . • meridianul stomacului (S). • meridianul vezicii urinare (V). cu cea mai strictă regularitate. perturbarea lor însemnând boală. Dintre acestea exemplificăm: meridianele curioase şi meridianele tendino-musculare. • meridianul vezicii biliare (VB). care sunt tot nişte linii imaginare. • meridianul intestinului gros (IG). prin corp existând o vastă reţea de canale care se leagă între ele. Aceste meridiane poartă numele organului cu care este în legătură energetică. • partea stângă a corpului . • membrele inferioare . Energiile circulă în mod armonios. • trunchiul . În afară de cele 24 de meridiane principale. digestiv şi genito-urinar. prin care se face legătura directă cu organul pe care îl deserveşte şi altul extern.INN. • partea posterioară a corpului . în corp există nenumărate alte meridiane secundare. Armonia din corpul omenesc este dată de armonia celor două forţe. Energia Iong (de nutriţie) circulă prin cele 24 de meridiane (câte 12 pentru fiecare jumătate de corp) care se numesc meridiane principale. • meridianul cordului (C). • partea dreaptă a corpului . • meridianul intestinului subţire (IS). • meridianul Trei focare (TF). are legătură cu funcţiile organelor genitale şi ale inimii.IANG. Vase-sex. cu excepţia meridianului “Vase-sex” şi “Trei focare”. Acestea au legături energetice cu funcţiile organismului. împrumută de la fiecare simbolurile respective.INN. Denumirea de meridiane este atribuită prin analogie cu meridianele globului pământesc. sunt: • meridianul plămânului (P). cu sediul în piele.• • • liniştea repausul feminitatea • • • zgomotul mişcarea masculinitatea Omul. astfel: • capul . iar la chinezi denumite Tching.

iar în profunzime prezintă un orificiu prin care intră în piele vase şi nervi. sub coate şi sub genunchi. iar 1. Scurgerea energiilor prin meridian este comparată de unii autori cu un curent de apă între două maluri. F1 meridianul ficatului (F).). Denumirea acestor puncte de pe meridiane este dificil de tradus din limba chineză. Dispariţia lor se produce atunci când pe locul respectiv survin modificări (bătături. având lungimea de 1-10 cm. la care se adaugă un număr de ordine (numărul 1 reprezentând punctul care se află la locul de unde începe traseul extern al meridianului). a fost primul care a stimulat punctele cu ajutorul curentului electric. realizează mica circulaţie a energiilor.maxa .2-0. 4mm 2 .prin masaj. În afara punctelor situate pe meridiane. cele mai importante sunt punctele situate la extremităţile membrelor. aur sau argint. Din punct de vedere terapeutic. intervenind numai la nevoie. tumori. Meridianele principale realizează marea circulaţie a energiilor în corp.. exact pe traseul meridianelor principale care se află în piele. persistă toată viaţa şi sunt situate în mici depresiuni ale pielii.meridianul vasul guvernor (VG).căldura locală obţinută prin arderea frunzelor uscate de peliniţă. de la coccis la gingia superioară (după ce înconjoară capul). situat pe linia mediană posterioară. tonifiere. o rezistenţă electrică scăzută (Dinier.confecţionat din oţel inoxidabil. prezente de la naştere. Niboyet şi Grall). stabilit în urmă cu mii de ani şi neschimbat până în zilele noastre. pentru reglarea energiilor atunci când se produc perturbări în medianele principale. considerat părintele analgeziei prin acupunctură şi electropunctură. Meridianele tendino-musculare sunt situate deasupra pielii. Descoperirea acestor proprietăţi electrice au condus la ideea construirii unor aparate electronice cu ajutorul cărora punctele pot fi detectate uşor şi precis. (VC) şi (VG). medic din armata lui Napoleon. 47 . numărul de ordine al punctului pe acest meridian. Aceste puncte.câmpuri magnetice. Fiecare meridian are un număr fix de puncte.3 mm. pe piele se mai găsesc alte 400 de puncte numite puncte extrameridiane. Mai mult de jumătate dintre acestea sunt situate pe pavilionul urechii. situat pe linia mediană anterioară a corpului (de la pubis până la bărbie). Un punct are o suprafaţă de cca. . etc. Stimularea punctelor se face prin diferite mijloace: .prin curent electric special . . cu influxul nervos sau scurgerea curentului electric. . transfer de energie de la un meridian la altul. Pe fiecare meridian se găseşte un număr fix de puncte cu acţiuni diferite (dispersie.meridianul vasului de concepţie (VC). Punctele folosite în acupunctură au proprietăţi electrice. . Aceste meridiane secundare. Localizarea punctelor din piele şi de pe meridiane folosite în acupunctură. În medicina occidentală punctele se notează cu iniţiala meridianului căruia îi aparţine. în lipsa acestor aparate sunt localizate cu ajutorul unor măsurători şi a unor repere anatomice. modulate în forma unui cilindru foarte subţire (în chineză Kao). .cu acul . ex.Sarladière. iar grosimea de 0. grefon de piele). cicatrice. folosite pentru acupunctură.

8. tahicardie). (timp în care scade durerea). Presiunea se execută cu vârful degetului sau cu unghia. dureri reumatice. în sens opus mişcării acelor de ceasornic. . Contraindicaţiile presopuncturii sunt pentru: • bolnavii cu afecţiuni cardiace şi psihice (grave). Efectul va fi de înroşire a pielii. SCURTĂ INCURSIUNE ÎN MEDICINA TRADIŢIONALĂ Tehnica REIKI 48 . apoi se reia cura (cu 10-15 şedinţe). poate fi eficientă ca tratament în multe suferinţe. În urma statisticii efectuate de renumitul profesionist Pedro Chan reiese că presopunctura obţine 75% rezultate pozitive în migrene. manuale. care este apreciată cu ajutorul degetului mare al pacientului. Pentru măsurători (stabilirea reperelor). energic. Tehnica presupune respectarea punctelor (prezentate în planşe. în ritm viu. astfel: 1 CUN = grosimea degetului mare al pacientului. mijlociu. apăsând uşor. în China este folosită unitatea de măsură numită CUN. 3 CUN = grosimea degetelor arătător. cortizon. ocazional. o cură cuprinde 10-15 şedinţe după care se face o pauză de 2 săptămâni. În cazul în care subiectul prezintă o stare “de rău” în timpul aplicării presopuncturii.. • subiecţii obosiţi sau slăbiţi. prin intermediul unui vibrator punctiform confecţionat din aur sau argint (fonoforeză). • pacienţii care au folosit recent medicamente tranchilizante. aplicate vertical. Efectul este de paloare a tegumentului la locul aplicării. cu răbdare. bradicardie). inelar şi mic de la mâna pacientului. După localizarea punctului urmează masarea acestuia cu vârful degetului sau cu unghia.). muşchi. care au fost trataţi cu raze X sau hipnoză. scădere a sensibilităţii şi a tonusului muscular. În funcţie de necesitate manevra poate fi repetată până la 3 şedinţe pe zi (3 şedinţe de presopunctură echivalează cu o şedinţă de acupunctură). diverse lucrări de specialitate) care pot fi găsite prin urmărirea unor repere anatomice (oase. Masajul se execută cu vârful degetului aplicat oblic.injectare cu diverse substanţe (ser fiziologic. Boicil. tendoane) şi prin unele măsurători. • persoane în stare de ebrietate (cu excepţia manevrelor specifice pentru tratarea alcoolismului). Mişcarea circulară se execută în sensul mişcării acelor de ceasornic. etc. În concluzie putem aprecia că presopunctura executată corect. Presopunctura poate fi aplicată şi în caz de urgenţă. În cazul tratamentului prin presopunctură. Manevrele de tonifiere se folosesc pentru afecţiunile datorate lipsei de energie (hipotonie. Lamy a conceput un aparat special pentru stimularea punctelor cu ajutorul sunetelor. insomnii. • gravidele în ultimul trimestru de sarcină.vibraţii sonore . tulburări psihice minore şi de 65% în cazul afecţiunilor aparatului genital şi digestiv. Durata unei şedinţe este de 5-10 min. Manevrele de dispersie se execută în afecţiunile provocate de exces de energie (hiperemie. 2 CUN = grosimea degetelor arătător şi mijlociu de la mâna pacientului.J. creşterea sensibilităţii şi a tonusului muscular local. vitamina C.1. prin manevră de dispersie sau tonifiere. aceasta se întrerupe imediat.

denumită şi terapie manuală. denumeşte astfel un mod de tratament executat prin presiuni digitale sau manuale asupra unor puncte determinate de pe suprafaţa corpului. bolţii plantare fiindu-i atribuite organele interne toracice şi abdominale superioare. ATSU=presiune). 49 . chiar şi în fazele avansate ale bolii canceroase. se reduce la aplicarea palmelor pe aria cutanată corespunzătoare organului sau manifestărilor clinice ale acestuia şi menţinerea lor nemişcate în limita unor durate de timp prestabilite sau până la obţinerea rezultatelor dorite. Această artă a vindecării nu se realizează prin manipulări ale trupului sau segmentelor sale. Practic. în raport cu scopul urmărit. dau şi hărţile de aplicare a tehnicii atât pentru pacienţi cât şi pentru autotratament. este prin esenţa ei total inofensivă în caz de eşec terapeutic. adică sub nici o formă nu poate prin ea însăşi să agraveze starea pacientului. membrele inferioare. între 5 şi 45 de minute. ci prin presiuni extrem de blânde şi prelungite. extrem de simplă ca metodologie.Aceasta se consideră ca fiind o metodă precisă care are puterea să conecteze energia universală la puterile înnăscute de tămăduire a trupului. De asemenea. Tehnica SHIATSU Tehnică japoneză (SHI=degete. Podoterapia Prin această metodă de tratament se înţelege obţinerea unor beneficii terapeutice prin masarea unor anumite zone de pe faţa plantară a labei piciorului. s-au dovedit a fi de mare eficienţă. care pot dura. Literatura de specialitate oferă hărţi detaliate privind afecţiunile ce beneficiază de tratament Shiatsu. în timp ce ariei calcaneene i-au revenit organele din partea inferioară a abdomenului. ce prezintă această metodă de tratament. şedinţa de Reiki. Lucrările de specialitate. atât timp cât diagnosticul şi stadiul de evoluţie al bolii impuneau alte priorităţi terapeutice. rezultatele obţinute în tratamentul durerii. segmentul terminal al coloanei vertebrale şi vezica urinară. dar fără a depăşi 40-45 de minute. punctele de la nivelul degetelor şi extremităţilor terminale ale metacarpienelor corespunzând capului şi organelor senzoriale de la acest nivel. precum şi topografia cutanată a punctelor asupra cărora trebuie să se acţioneze. corespunzând unor proiecţii cutanate ale unor suferinţe organice. Tehnica Shiatsu.

pentru a grăbi revenirea la normal a organismului după parcurgerea unei stări de boală. Masajul şi automasajul . Iaşi. Aceasta. . Ed. Cuza”.Automasajul CHI {şi sprijină mecanismele de acţiune ce intervin în vindecarea organului bolnav. ci doar mijloacele de intensificare a vitalităţii şi sănătăţii. inclusiv în sportul de performanţă. ca şi pentru creşterea capacităţii de efort. BIBLIOGRAFIE 1. pe stimularea energiei vitale.Caiet metodic de kinetoterapie (partea I). 1994 50 . {nsuşi autorul lansează un avertisment în care spune că el (autorul) nu oferă nici criterii de diagnostic şi nici sugestii de tratament. Univ. ci chiar pentru cetăţeanul de rând aflat de multe ori în situaţia de a nu-şi putea rezolva o situaţie de sănătate. nu numai pentru kinetoterapeuţi. atribuind stress-ului cea mai păgubitoare intervenţie în dereglarea stării de sănătate. profesorii din educaţia fizică şcolară sau antrenori. în scopul de a corecta dezechilibrările organismului şi mai afirmă: “{n caz de boală este necesar să se consulte un medic”. cunoaşterea regulilor de aplicare a masajului este mai mult decât o necesitate. Plecând de la această afirmaţie. se poate trage concluzia că pentru menţinerea unei bune stări de sănătate. deşi procedeele descrise mai sus îi erau la îndemână. “Al. Bălteanu V. I. care exclude orice comentariu asupra locului şi importanţei pe care o are practica masajului în scop igienic şi profilactic.

Antet. Ministerului Tineretului şi Sportului. 1993 8.Gimnastică corectivă . Bucureşti. Medicală.. Ed. 1997 11..automasaj .lucrări practice . Cuza” Iaşi. Ed.I. Ed.C. Medicală. Univ. . Editis. Vlad T. Ed. “Al. Ed. Bucureşti. 1978 6. Dotte P. . .Masajul tălpilor . “Al. Timişoara. 1991 4. Maggie Chambers .Miracolul secolului XX sau terapia de îndreptare a coxalelor prin masaj şi presopunctură .Presopunctura şi alte mijloace naturiste . Antet.. . Belc S. 1992 5. Drăgan I.Masajul (tehnici şi aplicaţii în sport) . Deleanu M. Ed. Oradea. 1970 9. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. Sport-Turism. 1969 7. Timişoara. Saionji Masayuki .2. Universitas. Cordun M.Curs de kinetoterapie . 1972 51 . . Ivan S. Petrescu O. 1994 10. Univ. Centrul de Esperanto. . I. Ed. Bucureşti.A.Masaj . . Ed. Paris.. Libby Barnett.Stimulaţi-vă energia vitală . E.formă de reflexoterapie .Cultură fizică medicală (curs) .Les manoeuvres des massages . Ed. . Cuza”. . 1994 14. Ed.Masaj . Ed. Ed. Kohn I. .Masaj şi kinetoterapie .M. 1994 12.Masajul . 1983 13. Iaşi. Ionescu N. Mantak Chia . Bălteanu V. Oradea. Marcu V. Stadion.Reiki . Mollon G. 1994 3.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful