UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI Facultatea de Educa ţ ie Fizic ă şi Sport

CURS DE MASAJ ŞI TEHNICI COMPLEMENTARE
Autor: Conferenţiar universitar doctor Veronica Bălteanu

&

Vă sugerăm să folosiţi un caiet special în care să faceţi notaţii asupra problemelor studiate. În acest caiet puteţi scrie răspunsurile la întrebările puse în text. Temele care vor fi evaluate de către tutori sunt marcate în text.

3

CUPRINS

1. MASAJUL – ISTORIC, NOŢIUNI GENERALE 1.1. ISTORIC 1.2. NOŢIUNI GENERALE 1.3. APRECIERI REFERITOARE LA ACTIVITATEA MASEURULUI, SPAŢIILE DE MASAJ, REGULI IGIENICE DE PRACTICARE A MASAJULUI 2. TEHNICA MASAJULUI, PROCEDEE DE MASAJ 2.1. PROCEDEELE PRINCIPALE DE MASAJ 2.2. PROCEDEELE SECUNDARE DE MASAJ 2.3. ALTE MANEVRE DE MASAJ 3. CONTRAINDICAŢIILE MASAJULUI 4. REGULI METODICE PENTRU PRACTICAREA MASAJULUI 5. METODA MASAJULUI PARŢIAL 6. MIJLOACE AJUTĂTOARE ÎN APLICAREA MASAJULUI 7. AUTOMASAJUL 8. PRESOPUNCTURA 8.1. SCURTĂ INCURSIUNE ÎN MEDICINA TRADIŢIONALĂ BIBLIOGRAFIE

4 4 6

7 9 9 24 28 34 35 36 39 41 42 47 49

4

1. MASAJUL – ISTORIC, NOŢIUNI GENERALE 1.1. ISTORIC Documentele istorice păstrate până în prezent arată că masajul s-a practicat în toate timpurile şi la toate popoarele antice. Denumirea acestei activităţi este atribuită la o dată relativ recentă. În limba română denumirea “masaj” a acestei practici a fost introdusă prin intermediul literaturii medicale franceze, care a dominat la noi în secolul trecut. Această denumire este introdusă în prezent în toate limbile moderne fiind considerat termen universal. În limba franceză cuvântul “massage“ apare pentru prima dată în lucrarea lui Lepage “Cercetări istorice asupra medicinei chineze”, publicată în 1813. Presupuneri asupra etimologiei cuvântului sunt: • “mass” în limba arabă înseamnă a apăsa; • “massesch” în limba ebraică veche are aceeaşi semnificaţie; • “massien” în limba greacă înseamnă a frământa. Din studiile a numeroşi cercetători reiese că masajul a fost unul dintre cele mai vechi mijloace descoperite de oameni pentru alinarea suferinţelor. La început avea un caracter empiric, magia se asocia gesturilor, era legat de anumite ritualuri şi practici. De îngrijirea bolnavilor se ocupau reprezentanţii cultului religios, prestaţiile acestora departe de a fi fost fundamentate ştiinţific, aveau însă o mare valoare psiho-terapeutică. Practicarea masajului a înregistrat epoci de mare răspândire la chinezi, indieni, egipteni, popoare care au ajuns la un înalt nivel de cultură şi civilizaţie. La aceste popoare masajul era asociat cu alte procedee empirice de terapie cum sunt: aplicaţiile calde locale, ungeri cu diferite substanţe (mirodenii, uleiuri), mişcări pasive ale segmentelor corpului. În timp, odată cu evoluţia societăţii, cu acumularea de noi cunoştinţe şi experienţe, aceste practici s-au sistematizat, s-au conturat anumite reguli terapeutice care, ulterior au condus la fondarea unor adevărate şcoli medicale. Medicina tradiţională din China are o foarte mare vechime. Masajul la chinezi era practicat de către o castă de preoţi-medici (cu peste 3000 de ani î.e.n.), în scopul activării circulaţiei sângelui şi a umorilor din corp, pentru stimularea sau liniştirea nervilor cât şi pentru vindecarea unor tulburări sau boli cronice ale organismului. Manevrele se executau lent şi stăruitor. Scrierile lui Cung-Fu recomandau folosirea exerciţiilor fizice şi a masajului, cu caracter localizat. Este de reţinut indicaţia care se făcea, de asociere a gândirii bolnavului cu mişcarea, idee ce corespunde noţiunii ştiinţifice din medicina modernă, de “reprezentare corticală a mişcării”. Din datele istorice ale Egiptului antic s-au transmis numeroase documente scrise pe papirusuri, inscripţii, picturi şi sculpturi care aduc mărturii despre practicarea masajului în scopul tratării bolnavilor. În India antică, masajul a fost cunoscut şi practicat în popor, în legătură cu unele procedee cu caracter igienic sau ritual, cum ar fi ungerea trupului cu uleiuri aromate, îmbăierea în apele fluviilor şi lacurilor considerate sacre. Scrierile AyarVeda conturează reguli de folosire a exerciţiilor fizice şi masajului. Aceste practici aveau caracter profund religios. Legile lui Manu asociază practicarea lor cu îmbăierile pentru purificarea sufletului. Ulterior, şcoala Hatha-Yoga face recomandarea economiei de energie, de obţinere a unui randament maxim cu un efort minim, principiu existent şi în prezent în practica oricărei activităţi, inclusiv cea sportivă. Practica Yoga se remarcă prin valoroase exerciţii de respiraţie şi tehnici de relaxare. Masajul a fost practicat şi de alte popoare vechi ale orientului, 5

cum sunt: asirienii, babilonienii, mezii, perşii, în scopul tratării răniţilor din războaiele frecvente ce aveau loc în acele timpuri. La evrei , cărţile de cult recomandau folosirea masajului în scop igienic. Primele aplicaţii ale masajului în legătură cu activitatea sportivă au apărut în Grecia, ca mijloc important pentru îngrijirea atleţilor. Grecii antici au folosit masajul în pregătirea diferitelor categorii de sportivi, remarcându-se faptul că se utiliza atât înainte de efort cât şi după terminarea acestuia, în scopul prevenirii şi combaterii oboselii musculare şi nervoase. Practicanţii acestui masaj se numeau aliptes şi foloseau diferite uleiuri şi pulberi fine pentru a uşura executarea manevrelor. Atleţii greci practicau şi automasajul. Medicii greci au fost primii specialişti care au recomandat şi fundamentat practicarea masajului în mod ştiinţific. Herodicos din Lentini (428-347 î.e.n.), medic celebru în antichitate, socotit părintele gimnasticii medicale şi al masajului, prescria bolnavilor săi anumite exerciţii fizice şi alergări pentru vindecarea bolilor şi întărirea organismului. Hipocrat (460-377 î.e.n.) este considerat cel mai mare medic al antichităţii. Acesta, discipol al lui Herodicos din Lentini, a continuat practicile şi tradiţiile instituite anterior. El a precizat indicaţiile şi efectele acestor mijloace terapeutice, evidenţiind influenţele fiziologice pe care le au cât şi contraindicaţiile pentru practicarea lor. Pentru prima dată Hipocrat a descris factorii naturali de mediu şi importanţa lor pentru sănătatea omului. În Imperiul Roman , după cucerirea Greciei, cultura greacă s-a răspândit în imperiu şi mai ales la Roma, prin intermediul sclavilor. Medicii şi gimnaştii greci luaţi în captivitate, cât şi alţii atraşi de bogăţie şi glorie, au făcut ca aceste descoperiri să fie cunoscute de romani, unele ca atare, altele adaptate concepţiei acestui popor. Gimnastica greacă nu a fost preluată de romani, aceştia practicând cu precădere exerciţiile cu caracter militar. Masajul practicat de sclavii greci devine obişnuit în regimul de viaţă al romanilor bogaţi. Se practica în terme, care erau adevărate monumente arhitecturale cât şi în locuinţele acestora, sub forma unui masaj de înviorare dimineaţa şi altul seara, pentru relaxare. Celsius , unul dintre cei mai mari medici romani de origine greacă, recomanda masajul atît înainte cât şi după exerciţiile corporale. A fost preocupat de teoretizarea principalelor manevre de masaj făcând şi o clasificare a acestora, în funcţie de intensitate: manevre puternice, moderate şi uşoare, iar după forma lor: manevre lungi, medii şi scurte. Oribasius , de asemenea medic de origine greacă, se ocupa de tratarea gladiatorilor răniţi, intitulându-se cu mândrie “medic al gladiatorilor”. El a contribuit la îmbogăţirea practicilor medicale în privinţa recuperării posttraumatice. Este considerat precursorul medicului de medicină sportivă din zilele noastre. De la acesta au rămas reguli de practicare a masajului şi descrieri tehnice valabile şi în prezent. Evul mediu este perioada care a frânat evoluţia ştiinţelor, mai ales a acelora care priveau îngrijirea corpului, care era desconsiderată de dogmele religioase. Practicarea exerciţiilor fizice şi a masajului a decăzut. În popor, totuşi, masajul şia păstrat importanţa şi s-a transmis prin tradiţie, din generaţie în generaţie. În timp ce în Europa interesul pentru îngrijirea trupului era interzis, lumea arabă se dezvolta cucerind teritorii în Asia, Africa de Nord, Spania, sudul Franţei. După cuceririle făcute şi încetarea războaielor, arabii au pus accent pe dezvoltarea ştiinţei şi artei. Avicena (980-1037), pe numele său adevărat Abu Ali Ibn Sin (medic arab), în lucrarea “Cartea legilor medicinei” a concentrat toate cunoştinţele medicale din 6

ortopezii şi reumatologii. după înfiinţarea acestuia în 1922.P. în 1885 a publicat teza de doctorat cu tema: “Masajul. asociat cu alte mijloace de îngrijire a bolnavilor.E.F. Renaşterea este epoca în care reînvie interesul pentru cultura fizică. au desfăşurat atât în şcoli cât şi în instituţiile medicale o bogată activitate în direcţia corectării deficienţelor fizice. Masajul esre de asemenea legat de activitatea sportivă. educaţiei fizice şi sportului. funcţionale sau traumatice). acţiunea fiziologică şi tratamentul câtorva maladii prin acest remediu”. sistematică a părţilor moi ale corpului uman. dovedindu-se valoarea lui pentru prevenirea şi tratarea leziunilor şi tulburărilor produse prin accidentare. O adevărată şcoală de masaj începe să se formeze la Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport. de dezobosire (după 7 . hidrice. urmat de mai multe ediţii de cursuri şi lucrări în care fundamentează masajul şi automasajul. În ţara noastră masajul empiric a fost cunoscut şi practicat în trecut în popor. Practicarea lui urmăreşte un scop igienic (de întreţinere a sănătăţii şi prevenire a unor tulburări funcţionale). iar practicarea lui se extinde în multe ţări ale Europei ca: Suedia. fiind prima de acest gen din ţară. Absolvenţii acestui institut de învăţământ superior cât şi ai celorlalte facultăţi de educaţie fizică înfiinţate în ţară. R. A. NOŢIUNI GENERALE Masajul reprezintă o prelucrare metodică. au diversificat manevrele de masaj şi l-au răspândit în toată lumea. general şi parţial” al francezului M. Defrumerie. recuperării stării de sănătate după diverse afecţiuni cât şi în domeniul sportului de performanţă. Este dovedită valoarea masajului aplicat înainte de efort pentru pregătirea organismului. Masajul medical s-a instituit la noi începând cu a doua jumătate a secolului trecut. În epoca modernă masajul se dezvoltă sub aspect tehnic în cadrul medicinei. Odată cu răspândirea cunoştinţelor medicale. constituie noutăţi. s-au efectuat cercetări experimentale care urmăreau stabilirea exactă a efectelor masajului în scopul precizării indicaţiilor acestuia pentru organismul sănătos şi cel bolnav. cât şi pentru refacere după consumarea efortului.Roşca. liniştitoare. sub formă de curs pentru studenţii A.2. Anglia. Elevii acestuia au perfecţionat tehnica. N.S.Lascăr şi V. aplicarea lui urmărind efecte stimulatoare (înainte de antrenamente şi competiţii). transmiţându-se prin tradiţie din generaţie în generaţie. recomandările lui de asociere a masajului cu hidroterapia şi dietetica.Ionescu publică “Masajul“. efecte trofice. Rusia. sub îndrumarea profesorilor I. electrice). Primii medici care au introdus masajul în clinici au fost chirurgii. prin mijloace manuale şi/sau instrumentale (mecanice. Germania. Manga. În secolul al IXX şi începutul secolului al XX-lea au fost publicate numeroase lucrări şi manuale de masaj. Ulterior. cât şi domeniul culturii fizice medicale. istoricul.acele timpuri făcând şi o descriere exactă a masajului. manipulaţiunile. Franţa. în 1889. În 1933 a fost publicat tratatul “Masajul practic şi teoretic. 1.N. aceste aplicaţii au fost înlocuite cu masajul ştiinţific. De asemenea. Pehr Henrik Ling (1776-1839) pune bazele ştiinţifice ale masajului şi gimnasticii moderne. terapeutic (de tratare a unor afecţiuni organice. Masajul în sport a făcut de asemenea mari progrese. Hălmagiu a susţinut teza de doctorat cu titlul: “Masajul şi mobilizarea ca tratament în unele fracturi”.

expresia unei funcţionalităţi superioare a organismului uman. în special la nivelul aparatului locomotor. terapie şi activitatea sportivă. se face de către maseur (o persoană calificată) sau de către o persoană asupra propriului corp. precum şi în facultăţile de educaţie fizică.concursuri sau în pauzele din cadrul concursurilor). La sportivii de mare performanţă masajul este un mijloc indispensabil în regimul cotidian de viaţă sportivă. Maseurul care practică masajul la sportivi. cel care practică masajul sportiv (al sportivului de înaltă performanţă). terapeutic sau legate de activitatea sportivă. necesare în faza de refacere. Pregătirea lui se desfăşoară în instituţii de şcolarizare postliceală sau cursuri cu durata de 6-12. acţiune denumită automasaj. de reechilibrare biologică. Pentru omul sănătos poate constitui un mijloc de susţinere a activităţii cotidiene. În prezent. cel din unităţile sanitare. de combatere a oboselii după activităţi intense care solicită organismul în plan neuropsihic sau neuromuscular. Masajul la omul contemporan supus în permanenţă stressului cotidian. decurgând din aceasta o clasificare în funcţie de scopul urmărit prin aplicarea lui: • masaj igienic. • masaj sportiv. sau la cele de relaxare. de regenerare activă pe plan biologic. în scop igienic. este recomandat ca mijloc profilactic important în menţinerea stării de sănătate fizică şi psihică. Masajul se studiază în cadrul facultăţilor şi secţiilor de kinetoterapie. În tratarea unor boli sau recuperarea sechelelor datorate unor afecţiuni. APRECIERI REFERITOARE LA ACTIVITATEA MASEURULUI. masajul este un mijloc de bază în terapia recuperatorie. efecte remarcabile de refacere neuropsihică (pe cale reflexă) şi neuromusculară (pe cale directă. Din cele expuse se poate aprecia că efectele masajului se leagă de profilaxie. masajul este prezent ca mijloc de terapie în cadrul terapiei generale. În aceste facultăţi. explică prezenţa maseurului în echipa tehnică. trebuie să aibă cunoştinţe atât din domeniul antrenamentului sportiv 8 . cu atribuţii de psihoterapeut care cunoaşte. fie că ne referim la efectele stimulative locale şi generale pe care le are în plan biologic. mecanică). masajul este o disciplină de studiu obligatorie. recreaţionale sau de întreţinere. având o importanţă mai mare sau mai mică în funcţie de diagnostic. REGULI IGIENICE DE PRACTICARE A MASAJULUI Maseurul.3. trebuie să fie un specialist pregătit în unităţi de specialitate. bine fundamentat ştiinţific. legat de activitatea de performanţă. luni pentru asistenţi medicali sau cadre recrutate din rândul foştilor sportivi. constituind un mijloc specific al kinetoterapiei (terapia prin mişcare). manuale sau instrumentale. personal în cazul sportivilor de mare valoare. simte corpul acestuia şi aplică mijloacele optime în funcţie de situaţie. pentru efectele trofice. circulatorii şi neuromusculare la nivelul aparatului locomotor. Aceste cerinţe impuse de performanţa sportivă. Aplicarea manevrelor de masaj. Efectele masajului ca mijloc terapeutic sunt remarcabile în special în afecţiunile traumatice. 1. • masaj terapeutic. pentru efectele lui stimulative ce susţin efortul psihic şi fizic din antrenamente şi competiţii (susţinerea biologică a efortului). SPAŢIILE DE MASAJ. regenerare trofică ce induce faza de supracompensare.

să nu aibă bătături. Nu trebuie să poarte inele. sportivul. papuci asemănători celor de la înot) întotdeauna foarte curat. o măsuţă cu reviste. care ar putea răni pacientul. sucuri de fructe sau lactate. bancheta de masaj bine întreţinută din punct de vedere igienic. durată. un grup sanitar şi duşuri. cu o bună cunoaştere a domeniului în care lucrează (sportiv. are un rol foarte important. Se recomandă ca masajul să se efectueze la distanţă de 2-3 ore faţă de ora de servire a mesei anterioare şi cu 3060 minute înainte de masa următoare. de întreţinere). brăţări. Masajul se poate practica în spaţii special amenajate (cabinete de masaj) sau în aer liber. echipamentul adecvat (tricou cu mâneci scurte. Se mobilizează fiecare segment.30h să facă o pauză de cca. să asigure cele mai comode poziţii atât pentru cel masat cât şi pentru maseur. temperatura trebuie să fie de 20-24 grade celsius. abducţie şi adducţie. Sălile de masaj trebuie să aibă anexe. să evite fumatul cu cel puţin 15 minute înainte de efectuarea masajului.(mobilizări pasive). Maseurii cu handicap de vedere. în special articulaţia pumnului şi articulaţiile degetelor. sunt în general utilizaţi în unităţile sanitare. în care să consume fructe. pentru mărirea mobilităţii articulaţiilor mîinilor şi supleţei mişcărilor acestora. 20 minute pentru a se odihni (relaxare neuromusculară). deşi au un bun simţ tactil. ploaie. proceduri. de asemenea trebuie să se prezinte în bune condiţii de igienă personală. însă pentru activitatea sportivă sunt recomandaţi maseurii cu stare de sănătate bună. pantalon lung sau scurt. ei devenind adeseori confidenţi ai sportivilor. Cel ce urmează a fi masat. rezistent la oboseala fizică şi psihică. frig sau orice alţi factori nocivi (se instalează cort în apropierea locului de desfăşurare a competiţiei). În activitatea sportivă. în scop terapeutic în cazul terapiei complete de recuperare după îmbolnăviri sau traumatisme. Începerea fiecărei şedinţe de masaj trebuie să fie precedată de câteva exerciţii pregătitoare ale segmentelor şi articulaţiilor membrelor superioare. pacientul. igienic. maseurului. Masajul terapeutic de pură competenţă medicală se adresează strict specialistului în masaj. fără handicapuri de nici un fel. unghii lungi sau neîngrijite. iar în cazul în care este răcit să poarte o mască la gură. echilibrat. Este recomandat ca la 2 . timp în care încăperea se aeriseşte. el devenind uneori o persoană foarte importantă în anturajul sportivului de performanţă. 9 . vânt. cu o stare de sănătate bună. un vestiar pentru îmbrăcatdezbrăcat. Acesta trebuie să fie un om cult. a celui masat cât şi a spaţiului în care se desfăşoară activitatea. Indicaţiile masajului sunt pentru persoanele sănătoase în scop igienic. care nici el nu acţionează singur. Se fac mişcări de flexie. de asemenea. medical. de refacere după o stare de oboseală. Mâinile maseurului trebuie să fie bine spălate înainte de fiecare şedinţă de masaj.2. Să nu consume băuturi alcoolice înainte de activitate. ziare sau pliante cu specificul activităţii. ci numai la recomandarea medicului de specialitate (diagnostic. la competiţii. Cabinetele trebuie să fie bine aerisite iar spaţiile libere să fie ferite de radiaţiile solare. extensie. eventual o mică sală de aşteptare în care se găsesc scaune sau fotolii. locul de aplicare). să aibă o înălţime convenabilă maseurului. dulciuri.şi cel competiţional. În încăperi trebuie asigurată o ambianţă plăcută. Este de dorit ca acesta să aibă palme mari şi un simţ tactil la nivel palmar. Din mobilierul specific fac parte scăunelele reglabile şi în mod obligatoriu în cabinet trebuie să existe o chiuvetă pentru spălarea mîinilor. deosebit. de întreţinere. care îi însoţesc pe aceştia la competiţii. Regulile de igienă se referă atât la igiena maseurului.

Netezirea (effleurage) este masajul care vizează în special tegumentele. umed şi rece). ale mâinilor maseurului în sensul circulaţiei sanguine venoase şi limfatice în spaţiile şi vasele respective. 2. Dintre acestea distingem contraindicaţiile temporare (legate de o stare patologică acută. au avut o evoluţie şi o adaptare de-a lungul timpului. O parte din manevre sunt cuprinse în toate formele de masaj şi se aplică asupra tuturor ţesuturilor şi segmentelor corpului. Contraindicaţiile masajului sunt de asemenea numeroase. în timpul competiţiilor (în pauzele dintre probe) cât şi pentru refacere. la diferite situaţii în care s-au aplicat. aplicarea procedeelor de masaj fundamentale (principale) respectă următoarea succesiune: • netezirea – effleurage. • fricţiunea. terapeutic şi un suport important al performanţei sportive. de asemenea. neigienic. în funcţie de efectele pe care le determină. Manevrele de masaj au denumiri sugestive în funcţie de felul mişcării executate. respectându-se indicaţiile şi contraindicaţiile. indiferent de specificul regiunii sau segmentului masat. 2. segmente sau ţesuturi. PROCEDEE DE MASAJ Procedeele de masaj (manevrele). Dacă se ţine seama de recomandările făcute. igienic. manuale sau mecanice. • vibraţiile. un “medicament” de neînlocuit. regionale sau generale.practicându. psihopatiile. Constă în alunecări ritmice. se numesc procedee (manevre) ajutătoare sau secundare . TEHNICA MASAJULUI. Acestea constituie procedeele (manevrele) principale sau fundamentale . ajungându-se la o clasificare în ce priveşte tehnica şi metodica de execuţie. • frământatul (petrisage). uşoare. Din acest considerent.se înainte de efort. trecătoare. vindecabilă) şi definitive (legate de o boală incurabilă cum ar fi neoplaziile generalizate.1. dar şi de starea de sănătate a maseurului. Structurile anatomice moi ale organismului se prelucrează metodic. după efort. Manevrele care se folosesc numai asupra anumitor regiuni. temporare sau definitive care depind de un anumit diagnostic şi pe care le precizează medicul specialist.). de cunoaşterea aprofundată a efectelor masajului asupra organismului şi se cunoaşte bine tehnica de aplicare. • baterea (tapotamentul). masajul va fi un factor eficient. Sunt. Contraindicaţiile pot ţine de starea de sănătate a celui masat. PROCEDEELE PRINCIPALE DE MASAJ Încadrarea în această categorie a unor manevre este determinată de utilizarea lor în orice şedinţă de masaj. de la suprafaţă spre profunzime. etc. din aproape în aproape în ordinea aşezării lor anatomice. al reconfortării. 10 . de spaţiul în care se desfăşoară activitatea (impropriu. contraindicaţii locale.

cuprinzând tot segmentul (ex. superficială. În această execuţie cu presiune mică. 11 . manevrele de netezire se execută: • cu degetele (pe suprafeţe mici şi rotunjite – articulaţii). transversal şi oblic ).lungimea lor variind în funcţie de acestea. Efectuarea presiunii alternează ritmic şi la distanţe egale cu scurte întreruperi. Circulaţia în vasele limfatice este activată prin alunecări lente şi cu uşoară presiune (presiuni glisante). sunt acţiuni de împingere sau tragere a mâinilor pe suprafaţa de masat. una după alta. Întrucât circulaţia în artere se desfăşoară contrar presiunii executate prin această manevră. 1. • cu faţa palmară sau/şi dorsală a mâinilor (pe suprafeţe plane. se aplică longitudinal pe suprafaţa de masat. mâinile alunecând pe rând. cu presiune minimă şi cu o frecvenţă variabilă. în mod obişnuit. În concluzie. manevrele simultane lungi descrise anterior se pot executa şi alternativ. Din punct de vedere al tehnicii . Dotte) Mişcările mâinilor maseurului seamănă cu cele de mângâiere. Mollon şi P. de asemenea mâinile aplicându-se alternativ. spate. Manevrele alternative medii au direcţie de aplicare oblică. în funcţie de scopul urmărit. Principiul de acţiune al netezirii (G. • pumnii închişi (zona palmară sau cubitală a pumnilor). la nivelul spatelui. în principal acţionând pe segmentele membrelor. întinse – spate. Manevrele alternative se execută în trei direcţii. pe regiunea scapulară. se recurge la executarea cu întreruperi. membre în întregime sau segmentele acestora). “sacadat”. influenţa se resimte la nivelul terminaţiunilor nervose şi vaselor pielii. fiind de obicei lungi. Manevrele simultane . manevrele pot fi clasificate astfel: • manevre simultane (în care ambele mâini lucrează deodată). Vasele de sânge şi limfatice situate în ţesuturile mai profunde şi în muşchi sunt influenţate prin manevre executate cu presiune ceva mai crescută executate cu: • zona eminenţei tenare şi hipotenare a mâinilor (rădăcina mâinilor). procedeul numindu-se “manevra maşinii de cusut”. abdomen). Manevrele alternative scurte respectă o direcţie transversală pe suprafaţa de masat.Fig. • manevre alternative (mâinile acţionează pe rând). După modul în care lucrează mâinile . presiunea (apăsarea) în manevrele de netezire se adaptează la natura şi consistenţa ţesuturilor în funcţie de necesitate. pe aceeaşi suprafaţă sau pe suprafeţe învecinate. torace. mâinile maseurului aplicânduse pe rând pe suprafaţa de masat. • marginea cubitală (tăişul mâinii). Astfel. (longitudinal.

Pe cale mecanică. la manevrele simultane lungi. folosind cele trei tipuri de manevre: lungi. de întindere (tragere) a firelor de păr. acţiunea sa realizându-se pe două căi: • mecanică. În cazul acesteia. Efectele netezirii Netezirea are efecte importante asupra circulaţiei sângelui în capilare. mai stimulente. prin acţiunea directă a manevrelor asupra vaselor superficiale care realizează împingerea coloanei sanguine venoase în sens centripet. cu partea cubitală sau cu faţa palmară a pumnului închis. cu degetele uşor flexate şi depărtate. alunecările se realizează cu mâinile “în brăţară”. cu nodozităţile articulare ale degetelor flectate. • pentru părţile moi mai consistente ale corpului. Netezirea intermediară are drept scop scăderea intensităţii manevrelor după solicitarea ţesuturilor prin manevre mai puternice. asemănător unui circuit care începe şi se termină cu acelaşi procedeu). Succesiunea manevrelor este inversă faţă de cea din netezirea introductivă (de la manevrele scurte. faţa dorsală. cât şi pentru relaxarea şi odihnirea mâinilor maseurului. • netezirea intermediară (după manevrele mai puternice). mâinile maseurului se aplică cu faţa palmară. cu presiune crescută.Clasificarea manevrelor de netezire din punct de vedere metodic este următoarea: • netezirea introductivă (iniţială). acţionând atât simultan cât şi alternativ. mai ales în cazul în care mâinile maseurului acţionează “sacadat”. • netezirea finală (de încheiere). în venele superficiale şi asupra circulaţiei limfatice. cu dispoziţia 12 . Netezirea introductivă (iniţială) se aplică la începutul oricărei şedinţe de masaj. Netezirea finală (de încheiere). Alunecările mâinilor maseurului în efectuarea netezirii trebuie să aibă un ritm care să depăşească cu puţin viteza curgerii sângelui prin vene. este influenţată şi circulaţia profundă. Prin manevrele executate simultan. alternative. după cum indică numele. rolul lor fiind de a induce un efect calmant asupra subiectului. având priza “în brăţară”. Ritmul de execuţie respectă trecerea de la uşor. Acest fapt este explicat prin aceea că tunica medie a venelor este formată dintr-un strat muscular foarte subţire. segmentele fiind cuprinse între mâinile maseurului la acelaşi nivel în porţiunile mai groase sau cu o mână deasupra celeilalte pe porţiunile mai subţiri. Alunecările pot fi continui. membre inferioare) mâinile maseurului vor folosi priza “în pieptene”. “încălzirea” lui. se efectuează la finalul şedinţei. Din punct de vedere al specificului regiunii . în vederea aplicării manevrelor de masaj mai puternice. crescând treptat în intensitate pe măsură ce se obţine acomodarea subiectului. efectuate sacadat (pentru a nu îngreuna circulaţia în artere) sau/şi însoţite de vibraţii care cresc efectul de relaxare al netezirilor. • pe segmentele circulare ale membrelor. pentru a evita producerea unor reacţii dureroase. Direcţia mişcărilor respectă sensul de întoarcere a sângelui către inimă (circulaţia de retur) şi sensul circulaţiei limfei în spaţiile şi vasele limfatice. manevrele se vor adapta astfel: • pentru regiunile cu pilozitate crescută (cap. medii şi scurte. • reflexă. atât pentru confortul neuropsihic al subiectului. ritmul şi intensitatea mişcărilor vor descreşte treptat.

necesită o abordare mai complexă. Cl . uşurează travaliul cardiac. cu mâinile “în brăţară”. Circulaţia limfei este activată prin manevre lente. Acţiunea mecanică directă determină exfolierea celulelor cornoase de la nivelul stratului disjunct. se realizează acomodarea subiectului în vederea aplicării procedeelor de masaj mai puternice. etc. în special netezirea care se adresează suprafeţei corpului. creatină. prin stimularea contracţiei muşchiului erector. format de glandele sebacee. Datorită consistenţei venelor de calibru mai mare. prevenind instalarea oboselii cronice. prin formarea filmului acid de suprafaţă. Aceasta poate surveni în urma unor eforturi submaximale şi maximale repetate între care nu se asigură refacerea corespunzătoare a organismului. Eliminarea acestor compuşi metabolici (reziduali). mai ales în practica sportivă. Cu vârsta elasticitatea pielii se diminuează prin încărcarea progresivă a fibrelor elastice cu calciu (14%). substanţe rezultate în urma complexelor procedee biochimice care au loc în timpul contracţiei musculare. se remarcă şi asupra funcţiilor pielii. stimulează diferenţierea celulelor bazale şi astfel se reduce timpul necesar reânoirii epidermului. amoniac) şi compuşi organici neazotaţi (acid lactic. Manevrele mecanice aplicate structurilor de suprafaţă. Aceste efecte de accelerare a circulaţiei de întoarcere. devine obligatoriu. Masajul igienic. Efectele specifice acestui tip de manevră. executate cu uşoară presiune. de netezire. K + . calitate manifestată prin extensibilitate. are o contribuţie importantă. produşi reziduali rezultaţi în urma degradării substanţelor proteice (acid uric. alternative lungi. Filmul acid amintit anterior. Masajul asociat altor mijloace de refacere (complex de mijloace). activează secreţia de sebum a glandelor sebacee. Elasticitatea pielii. În acest caz. întârzie şi diminuează acest fenomen fiziologic specific vârstei înaintate. favorizând astfel circulaţia de retur. contracţiile sistolice fiind mai ample şi mai rare. completat cu produşii sudoripari. uree. favorizează refacerea proprietăţilor funcţionale ale ţesuturilor. completează contracţia musculaturii netede a venelor. Rolul sebumului este de protecţie antimicrobiană şi antiparazitară la nivelul pielii. care pe lângă acest strat muscular inelar cu dispoziţie transversală mai prezintă un rând de fibre musculare dispuse longitudinal. pe lângă cele executate “sacadat”. PO 4 3 . 13 . Acest fapt conduce la ameliorarea proprietăţilor fizico-mecanice ale pielii: elasticitatea. Prin acest procedeu “netezire”. care stimulează deschiderea canalelor excretorii. depinde de fibrele elastice conţinute în structura dermului. de asemenea intervine prin transpiraţie în reglarea funcţiei de termoreglare. sporesc acelaşi rol antimicrobian. determină creşterea fracţiei de ejecţie cu aport energetic sporit în periferie. de a realiza o stare de relaxare fizică şi psihică a pacientului prin sugestie şi autosugestie.). Ca 2 + . este favorizată de masaj care. pentru a fi realizată o circulaţie sporită la nivelul lor. pentru ca acestea să fie mai bine tolerate şi mai eficiente. prin tactul şi comportamentul său. În acelaşi mod glandele sudoripare reacţionează la solicitările mecanice ale masajului. Fiind aplicat la începutul şedinţei de masaj mai are rol de a stabili colaborarea între subiect şi maseur..fibrelor transversală (sub formă de inele). contractilitatea. iar priza realizată în acest fel (în brăţară). specific suprafeţei corpului. medii şi scurte.). la care maseurul. netezirea se completează cu manevre simultane lungi. Prin transpiraţie se elimină substanţe minerale (Na + . rezistenţa la presiune.

În acelaşi timp. executate cu presiune ceva mai mare. Fricţiunea constă în presarea ţesuturilor moi subcutanate pe ţesuturile profunde sau pe un plan dur (osos sau cartilaginos) şi deplasarea lor în limita elasticităţii proprii. Aplicaţiile reci sub această formă scad pragul de sensibilitate dureroasă prin inhibarea locală a receptorilor (a perceperii şi conductibilităţii nervoase). cu efect vasodilatator. Manevrele de netezire scurte. asupra sistemului nervos şi decontracturantă. semn al deschiderii vaselor capilare în număr mult mai mare pe unitatea de suprafaţă. au acţiune calmantă. Excitarea terminaţiilor nervoase la nivelul pielii produsă în acest fel. Fricţiunea Acest procedeu este cel mai des folosit după netezire. iar cea scăzută o diminuează. Principiul schematic de acţiune al fricţiunii (după G. în cazul unor leziuni posttraumatice. Manevrele lungi executate cu ritm şi intensitate redusă. temperatura ridicată acutizează senzaţia dureroasă. În această idee. reprezentat de hipoderm. cu ritm rapid. Impactul manevrelor de netezire asupra terminaţiunilor nervoase este diferit. lente şi uşoare prezentate anterior. aceste manevre determină încetinirea funcţiilor ţesuturilor şi organelor şi au efect inhibitor asupra sensibilităţii. care conduce la apariţia hiperemiei cutanate. declanşează reflexul axonic antidronic. liniştitoare. au efecte opuse manevrelor lungi. a căror impulsuri se transmit centrilor superiori care declanşează pe cale reflexă reacţii de răspuns în ţesuturile şi organele corpului. Mollon şi P. iar procesele hemoragice acolo unde există sunt diminuate prin vaso-constricţia obţinută. fiind una din cele mai vechi manevre de masaj cunoscute. de asemenea reducerea circulaţiei în acest fel diminuează metabolismul local împiedicând formarea colagenului. Această vasodilataţie este persistentă. Aceasta vizează în general ţesutul subcutanat. relaxantă.Pe cale reflexă. Senzaţia de durere este corelată de obicei cu temperatura pielii. comparativ cu cel deschis în mod obişnuit. netezirea se aplică folosind cuburi de gheaţă (crioterapie). prin aplicarea manevrelor de netezire sunt excitaţi receptorii senzitivo-senzoriali reprezentaţi de extero-proprio şi enteroceptori. conductibilităţii şi reactivităţii nervilor. la nivelul musculaturii striate. Dotte) 14 . menţinându-se şi după încetarea acţiunilor mecanice aplicate prin manevrele de netezire.

Sensul de execuţie al manevrelor de fricţiune este determinat de particularităţile anatomice ale diferitelor segmente ale corpului. fricţiunea este simplă. Din punct de vedere tehnic . iar pe porţiunile mai voluminoase. de trecere de la fricţiune la frământat. Alegerea prizei este de asemenea determinată de structura anatomică a zonei masate. respectiv de cută. Mâinile se deplasează succesiv. atunci când se aplică într-unul din modurile descrise anterior. astfel: • fricţiune executată cu vârful degetelor (index. “una după alta”. spaţiilor interosoase şi intermusculare. mai musculoasă a mâinii (zona eminenţei tenare şi hipotenare). inelar). În general acestea se aplică circular. • fricţiune executată cu pumnul (nodozităţile degetelor). puţin elastice.Unele părţi ale corpului cum sunt faţa şi gâtul au stratul de hipoderm foarte subţire. executându-se cu o mână. continuând aceeaşi mişcare pe toată suprafaţa de masat. 15 . Un alt aspect particular este manevra de fricţiune în “zig-zag” aplicată la nivelul musculaturii paravertebrale. cu priza “în cleşte”. Manevra prin care se fricţionează tendonul lui Achile este un mod particular de abordare. iar pe cele mai mari cu ambele mâini. cu frământatul. folosind o singură mână sau pe amândouă. • fricţiune executată cu faţa palmară sau dorsală a mâinii. aceste creşteri şi descreşteri ale intensităţii putând alterna de la un moment la altul prin micşorarea sau mărirea unghiului de aplicare al prizei (3070 °). sensul manevrelor poate fi liniar. pentru a obţine o prelucrare sistematică eficientă. inelar). care se realizează între police şi index sau între marginile cubitale ale mâinilor. Pe suprafeţele mai sensibile se folosesc prizele aplicate cu partea mai moale. se aplică mâna cu partea dorsală. când mâinile aplică priza simultan dar se deplasează în sensuri opuse. Masajul în cută poate fi executat sub formă liniară sau “şerpuit”. policele făcând opoziţie în aşa fel încât ţesutul moale subcutanat este prelucrat luând forma pe care mâna maseurului o imprimă. fie prin combinarea fricţiunii cu alt procedeu. concentric sau excentric pe suprafeţele mici. mai puţin sensibile. medius. cu partea cubitală sau cu pumnul închis. Combinarea rezultă fie prin folosirea tuturor formelor tehnice de aplicare a fricţiunii respectând gradarea intensităţii. medie sau profundă. Cuta este o manevră pentru care priza se aplică cu suprafaţa palmară a celor patru degete. maseurul alege forma cea mai potrivită suprafeţei căreia îi aplică masajul astfel: pe suprafeţele mici va acţiona cu vârful degetelor (index. medius. manevrele de fricţiune se clasifică după modul de acţionare al mâinii. fricţiunea poate fi superficială. În situaţia aplicării masajului pe suprafeţe mari şi foarte mari. slab reprezentat. Combinarea fricţiunii cu frământatul reprezintă o formă intermediară. Din punct de vedere metodic . în funcţie de structura zonei sau de scopul urmărit. constând în mişcări scurte şi ritmice de “dus-întors”. Pe suprafeţele cu ţesut moale. Din aceste moduri de acţionare. După intensitatea manevrelor. ceea ce face ca fricţiunea să constituie manevra principală prin care se acţionează asupra lor. fricţiunea va apela la o formă metodică adecvată şi anume la fricţiunea combinată. • fricţiune executată cu “rădăcina mâinii”. Fricţiunea se mai poate executa şi prin alte forme decât cele clasice descrise anterior (auxiliare). în lungul ligamentelor. tendoanelor. cu pumnul închis. pe suprafeţe mai mari va acţiona cu mâna în întregime. • fricţiune executată cu marginea cubitală a mâinii. muşchii din zonă fiind aproape de suprafaţă.

care reprezintă o protecţie mecanică pentru organism.(mişcare asemănătoare cu rulatul unei ţigări). Activarea circulaţiei locale. menţinând astfel supleţea pielii. pe suprafaţa de masat şi au efect stimulent. din loc în loc. buna nutriţie locală realizată în acest fel. de asemenea. “ Ciupirile şi pensările ” sunt alte forme de aplicare a masajului pentru ţesutul moale de la suprafaţa corpului (tegument. Dotte) Efectele fricţiunii sunt induse. Pe cale mecanică. faţa anterioară a antebraţului. derm sunt favorizate de manevrele mecanice ale fricţiunii. Principiul de acţiune al pensărilor (după G. Fricţiunea executată cu intensitate excită proprioceptorii de la nivelul articulaţiilor. Acţiunea manevrelor de fricţiune stimulează activitatea factorilor lipolitici determinând scăderea stratului adipos al cărui exces este inestetic. picioare. Supleţea şi elasticitatea ţesuturilor supraiacente. pe două căi: • mecanică. prin reducerea aderenţelor. fără a provoca reacţii dureroase. de asemenea tendoanele. tecile sinoviale de la nivelul unor regiuni ale corpului (mâini. Ca şi netezirea. redarea elasticităţii ţesuturilor şi prin activarea metabolismului local. ţesut celular subcutanat). Procesul de regenerare şi cicatrizare la vârste înaintate este de aproximativ cinci ori mai redus decât la vârstele tinere. în limita elasticităţii ţesuturilor. sub formă de cută rulată.Acelaşi masaj în cută poate fi executat acţionând transversal pe suprafaţa respectivă. conduce la accelerarea procesului de regenerare şi cicatrizare a ţesuturilor în cazul existenţei unor leziuni. • reflexă. Manevrele se execută în ritm viu. Influenţa masajului prin manevrele de fricţiune în tratarea sechelelor cicatriceale este importantă. Stratul adipos se află într-un circuit continuu de mobilizare şi depozitare sub influenţa factorilor lipolitici şi lipogenici. Presiunea este adecvată. fiind beneficiarele acestui procedeu de masaj. Mollon şi P. epiderm. fricţiunea contribuie la înlăturarea depunerilor sărurilor de calciu în fibrele elastice pe care le îngroaşă. manevrele de fricţiune se adresează în principal ţesutului fibro-grăsos subcutanat care constituie stratul hipodermic sau paniculul adipos. Priza cu care se realizează poate fi cu două degete (index-police). unde structurile anatomice amintite sunt dispuse la suprafaţă. treimea inferioară a gambei). 16 . cu trei degete (indexmedius-inelar – “priza toc”).

Aceste reacţii locale cutanate declanşează prin mecanisme complexe (nervoase. Manevrele de fricţiune executate cu presiune moderată dar insistent. Efectul fricţiunilor de activare a reţelei vasculare arteriale. TEMĂ nr. Acestea pătrund mai uşor şi mai repede prin orificiile pilosebacee şi sudoripare. atât în scop profilactic. Care sunt cele mai importante efecte ale procedeului de masaj „fricţiune” Frăm ântatul (petrissage) Urmărind succesiunea metodică logică de aplicare a masajului de la suprafaţa corpului în profunzime. de asemenea al accidentelor exprimate prin durere. Efectele benefice multiple ale fricţiunii obţinute pe cale mecanică. entorse. Activarea circulaţiei locale prin fricţiune poate produce “embolii microbiene” în capilarele locale care apoi se pot extinde. Ele sunt contraindicate doar în procesele inflamatorii şi hemoragice acute. hormonale) reglarea circulaţiei sanguine şi limfatice în întregul organism. frământatul este procedeul cel mai eficient pentru masajul ţesuturilor profunde. a unui efort fizic intens şi brusc. asupra caror structuri anatomice se resimt mai eficient şi care sunt căile de obţinere a acestor efecte. poate fi considerată un adevărat organ senzorial în ce priveşte semnalizarea variaţiilor posturale. ruperi de muşchi. fac ca aceste manevre să fie utilizate frecvent în diverse situaţii. de fascii. întinderi. după cum se ştie. în funcţie de scop aleg o formă sau alta pentru obţinerea efectului dorit. articulare şi periarticulare se repercutează favorabil asupra supleţei şi rezistenţei acestor structuri. de tendoane sau ligamente). Aplicaţiile fricţiunii în activitatea terapeutică. după netezirea adresată pielii. umorale. Un alt efect important obţinut prin manevrele de fricţiune este acela de creştere a gradului de penetrabilitate cutanată pentru diverse medicamente. de stimulare a sistemului nervos central şi periferic. În situaţia aplicării fricţiunii cu ritm viu şi intensitate sporită efectele sunt contrare. efectele fricţiunii constau (prin stimularea reflexului axonic antidromic) în eliberarea la nivelul vaselor cutanate a bradikininei. acetilcolinei urmată de vasodilataţie locală (hiperemie). 17 . în special al muşchilor. fricţiunea pentru ţesuturile subcutanate. lucru foarte important în tratarea leziunilor şi sechelelor apărute fie în viaţa de zi cu zi sau în activitatea sportivă (contuzii. de asemenea sunt combătute stazele prin activarea circulaţiei venoase şi limfatice. au rol important în prevenirea traumatismelor de tipul întinderilor şi smulgerilor de fibre de la nivelul joncţiunii musculo-tendinoase în cazul unor mişcări greşite. cât şi terapeutic. Pe cale reflexă. Executate cu ritm lent şi insistent scad sensibilitatea locală. De asemenea se contraindică în situaţia exudatelor hemoragice. contractura musculară. întrucât fricţionarea zonei poate favoriza ruperea vaselor locale şi continuarea hemoragiei. încordarea nervoasă generală.1 Care sunt efectele cele mai importante ale procedeului de masaj „netezire”. sportivă sau igienică. histaminei.Articulaţia. a tensiunii şi gradului de scurtare al muşchilor.

spate). • frământatul circular şi frământatul şerpuit. • priza mare . sunt urmate de aplicarea mâinilor din aproape în aproape pe suprafaţa învecinată. antebraţ. antebraţ. atât la nivelul segmentelor lungi şi subţiri ale membrelor cât şi pe suprafeţe plane (ex. astfel: • frământatul în cută. Frământatul în cută reprezintă o formă de masaj care se poate aplica atât pe suprafeţele plate şi întinse cât şi la segmentele membrelor (braţ. forma lor fiind determinată de specificul regiunii. Prizele folosite diferă de la un segment la altul al corpului în funcţie de grosimea stratului de ţesut prelucrat. astfel: • priza mică .între degete şi rădăcina mâinii. braţ). priza medie este cel mai mult utilizată. frământând ţesuturile atât în sens longitudinal cât şi în sens transversal. “în brăţară” sau “în inel”. • frământatul cu pumnii. • priza medie . Dotte) Posibilităţile de execuţie tehnică a manevrelor sunt diferite. Mollon şi P.între vârfurile degetelor. Principiul de acţiune al frământatului (după G. policele ambelor mâini fiind situate la acelaşi nivel în porţiunile mai voluminoase (coapsă) sau etajat. urmată de apăsarea ei pe planul dur profund. stoarcerea lor prin comprimare sau prin presiune pe planul profund. apoi pe planul osos profund. Priza este menţinută formând o cută lungă pe lungimea muşchiului. coapsă). ridicarea lor (când este posibil). repetate de câteva ori în acelaşi loc. Aceste mişcări. Dintre aceste forme. Frământatul circular şi frământatul şerpuit se realizează cu o priză care să prindă segmentul “în cerc”. 18 . • frământatul prin rularea muşchilor. unul deasupra celuilalt (gambă.Manevrele constau în prinderea muşchilor şi a altor ţesuturi profunde. se ridică şi apoi se presează pe planul osos.realizată între police şi index. gambă. • frământatul “în rindea”. Această formă de cută se mai numeşte şi cută deplasabilă sau în val şi este specifică zonelor cu elasticitate mare a ţesuturilor. • frământatul între marginile cubitale ale mâinii. Cuta realizată între degete şi rădăcina mâinii este stoarsă prin ducerea mâinii înainte şi comprimarea cutei cu partea musculoasă a palmelor. Muşchii sunt prinşi şi presaţi între degete şi palme.

mâinile acţionând alternativ.). după care înaintează uşor pe direcţia circulaţiei de retur. priza poate fi aplicată cu “mână peste mână”. muşchii sunt prelucraţi între două suprafeţe dure reprezentate de mâna maseurului şi suportul osos al musculaturii cutiei toracice. Pe cale mecanică este stimulată deschiderea unor capilare de rezervă care favorizează circulaţia profundă şi eliminarea produşilor toxici. pe lângă frământatul în cută cu diferitele lui forme. în funcţie de volumul şi rezistenţa muşchilor masaţi. halterofili. Muşchii situaţi pe aceste regiuni ale corpului sunt întinşi ca suprafaţă. Forţa de acţionare a maseurului poate fi mai mică sau mai mare. • reflexă.În cazul manevrelor de frământat şerpuit. degetele uşor depărtate de aceasta. O altă formă de frământat pentru zona trunchiului (posterioară şi anterioară) este cea de rulare a muşchilor respectivi. în funcţie de consistenţa ţesuturilor (hipoderm) se foloseşte o formă specială de frământat în cută. realizându-se o presiune şi o torsiune a masei musculare între degete şi palme. apoi mâna execută presiuni cu mişcări circulare. Atunci când masa musculară este bine dezvoltată (la sportivi: culturişti. sanguine şi limfatice. ca o reţea de adaptare. Când subiectul se află în poziţie aşezat. Ambele variante se bazează pe mişcarea de presiune a cutei între mâna maseurului şi planul dur profund. etc. maseurul aplică o mână pe zona opusă celei masate şi realizează o “contra priza” pentru a fixa mai bine poziţia pacientului. Priza se realizează prin aplicarea mâinii maseurului pe suprafaţa de masat cu zona eminenţei tenare şi hipotenare (“rădăcina mâinii”). manevrele de frământat favorizează eliminarea mai rapidă a cataboliţilor anaerobi lactacizi. pe două căi: • mecanică. maseurul înclină mult trunchiul înainte şi trece mai mult greutatea corpului său pe braţe. Pentru regiunea abdominală. 19 . policele orientate înainte. deplasarea mâinii se va face prin mişcări scurte pentru a nu provoca senzaţii de durere. de asemenea. lucru foarte important în practica sportivă. asigură o troficitate normală. câteva pe acelaşi loc. manevra de frământat denumită “în rindea” (mişcare asemănătoare cu cea a tâmplarului) şi rularea muşchilor sunt cele mai adecvate. pentru a acţiona cu forţă sporită. medie sau în val. cu priza mică. moment în care muşchiul se relaxează. combate atrofiile musculare. elasticitatea ţesutului muscular este bine întreţinută prevenind leziunile la acest nivel. Ţinând seama că la această manevră presiunea este crescută pentru a obţine efecte în profunzime. priza este realizată tot circular. Acest mecanism este deosebit de important în cazul sportivilor de performanţă la care în timp se formează capilare noi. Partea dorsală a trunchiului (spatele) cât şi faţa anterioară a toracelui necesită adaptarea manevrelor de frământat la forma musculaturii acestor zone. boxeri. Pentru aceştia. sensul de acţionare al frământatului fiind cel al circulaţiei de retur. Prin manevrele de stoarcere. fără a solicita elasticitatea ţesuturilor peste limitele accesibile. După efortul fizic foarte mare. luptători. Astfel. Efectele frământatului sunt obţinute. la un unghi de 30-45 °. realizată între marginile cubitale ale mâinilor. Priza se aplică în acelaşi fel ca la frământatul “în rindea”. înaintând progresiv. După fiecare mişcare presiunea slăbeşte. Mâna maseurului execută presiuni moderate (sau mai pronunţate) şi deplasări scurte ale ţesuturilor (înainte-înapoi). Frământatul contribuie la menţinerea musculaturii într-o stare de funcţionare bună. iar volumul lor nu este atât de bine conturat pentru a putea fi prelucraţi eficient prin manevrele de frământat în cută.

. sub formă de biciuiri asociate cu băile de aburi. Tapotamentul constă în aplicarea unor loviri ritmice ale ţesuturilor. Execuţia constă în serii de lovituri aplicate suprafeţei de masat.manevre „de plescăit”. pot doza mai bine intensitatea şi frecvenţa. cu mâinile în poziţie intermediară de prono-supinaţie. proprietatea muşchiului apreciată prin creşterea forţei de contracţie. Aceste efecte determinate de masaj-frământat la nivel muscular sunt greu de stabilit prin care mecanism sunt obţinute. Contractilitatea. coatele apropiate de trunchi. în funcţie de scopul urmărit. procedeul are diferite forme. Importanţa acestui procedeu în terapie se resimte în special în stările de atonie. 90 °). Acest procedeu derivă din formele masajului empiric practicate din cele mai vechi timpuri. Ele se pot aplica mecanic sau manual. atrofie şi insuficienţă musculară. antebraţele în flexie pe braţe (cca. contractilitatea şi conductibilitatea. . Mollon – P. cu diferite părţi ale mâinii. care se executau cu mănunchiuri de crenguţe. deoarece mâinile maseurului se pot adapta nevoilor şi particularităţilor fiecărei persoane.manevre „în ventuză” („în cupă”).Pe cale reflexă sunt stimulate fiziologic proprietăţile muşchilor: excitabilitatea. . este de asemenea superioară în cazul sportivilor de performanţă. Tapotamentul (baterea): este cea mai stimulentă manevră de masaj aplicată ţesuturilor moi ale corpului. la care se produce o mobilizare a sistemului nervos central. Dotte) Din punct de vedere tehnic. mecanic sau reflex. preponderente fiind cele reflexe. consecinţe ale imobilizărilor prelungite necesare după diferite traumatisme sau alte afecţiuni musculare. Se poate afirma că ele se suprapun.manevre „de percutat”. . palmele faţă în faţă. determinând o sincronizare îmbunătăţită şi o mobilizare mai mare a unităţilor motorii. Cu toate că există posibilitatea aplicării cu ajutorul unor dispozitive.manevre „de tocat”. Manevrele de tocat – sunt cele mai frecvent folosite şi cele mai cunoscute. Excitabilitea dă posibilitatea susţinerii eforturilor prelungite şi rezistenţă la oboseală. Partea cubitală a mâinii cade 20 .manevre „de bătătorit”. Principiul de acţiune al tapotamentului (G. clasificate astfel: . aplicaţiile manuale sunt de preferat în toate tipurile de manevre.

excepţie făcând anumite forme speciale de masaj. În cazul acestei manevre intensitatea este dată de greutatea segmentului cu care maseurul aplică loviturile şi nu de contracţia activă a muşchilor mâinilor. antebraţelor şi mâinilor este aceeaşi ca la manevrele prezentate anterior. mişcarea fiind executată în principal din articulaţia pumnului. Aerul din palme. loviturile fiind aplicate cu intensitate mai mare. mişcări care necesită supleţe şi mobilitate mare a articulaţiilor mâinilor maseurului. coatele sunt depărtate de trunchi. se execută cu faţa palmară a celor patru degete (fără police). cu marginea cubitală a mâinii şi cea executată cu treimea inferioară a antebraţului . coapsele (faţa posterioară a trunchiului). mâinile maseurului pot fi apopiate şi întinse (palma deschisă). Intensitatea aplicaţiilor depinde de distanţa de la care se execută şi de greutatea mâinilor maseurului. chiar şi în cazul în care se aplică de la o distanţă ceva mai mare. cu ritm scăzut. pentru a nu fi prea puternice pentru pacient şi pentru a nu-l obosi pe maseur. cu degetele depărtate şi uşor flectate. dozând după caz intensitatea loviturilor. alternativ. mai puţin sensibile. este cea executată cu treimea inferioară a antebraţelor. făcând-o accesibilă. o altă variantă a tocatului. în ritm viu. Poziţia coatelor. se aplică în general pe suprafeţe întinse cum sunt: spatele. pentru a obţine efecte în profunzime. anume „de plescăit”. atenuează intensitatea loviturii. În toate cele trei variante prezentate. gambele.perpendicular pe suprafaţa zonei de masat. Priza acestor manevre este tangenţială cu suprafaţa de contact sau aplicată sub un unghi de 45 °. Mişcările suple şi repezi executate din poignée (încheietura mâinii). degetele cad pe suprafaţa de masat de la distanţă mică. Loviturile se aplică din apropierea zonei pe care se execută masajul pentru ca acestea să poată fi dozate cu uşurinţă în ce priveşte intensitatea şi ritmul. Mâinile pot executa mişcările simultan sau alternativ. Pe zonele mai musculoase. O variantă a acestei manevre este cea executată cu partea dorsală a mâinii. tocatul cu vârful degetelor. în aplicaţiile perpendiculare pe tegument. Tocatul în general se execută cu ritm viu. degetele fiind apropiate şi uşor flectate. abdomen). Atunci când dorim ca loviturile să fie mai uşoare.se aplică cu m îinile “în cupă”. foarte eficientă. tocatul se execută cu partea cubitală a metacarpianului V. lovind ţesuturile cu partea lor laterodorsală. care cad uşor şi pasiv pe suprafaţa masată. Zgomotul produs în execuţie defineşte acestă formă de tapotament .manevre auxiliare ale tapotamentului. la nivelul capului şi în regiunea precordială. Manevrele “în căuş“ sau ”în ventuză” . braţele maseurului sunt lipite de trunchi. pentru ca procedeul să nu fie dureros. intensitatea fiind reglată de forţa de execuţie şi de apropierea celor două suprafeţe de contact . pasiv. Pentru porţiunile mai musculoase. specifice acestei manevre. Manevrele de plescăit . 21 . când trebuie să fie executat lent. „în mănunchi de nuiele”. acestea se execută cu vârful degetelor (pe zonele foarte sensibile – faţă. care cad relaxate. dar şi pe suprafeţe mici şi sensibile (faţa în masajul cosmetic). Pentru executarea tocatului în acest mod. În situaţia în care aplicarea loviturilor se face din imediata apropiere.

Manevrele de tapotament interesează şi ramurile periferice ale nervilor senzitivi şi motori. cu o mână sau cu ambele. reglând astfel intensitatea loviturilor aplicate. ritmice. • reflexă. Când acestea sunt aplicate cu ritm lent şi intensitate redusă . formele lui variate fiind adaptate nevoilor de moment ale sportivului . pe faţă. Execuţiile cu intensitate mică. Aceste efecte variază în funcţie de sensibilitatea zonei pe care sunt aplicate. regiunea fesieră). palmele situate în apropierea zonei de aplicare a masajului. între acestea neexistând o delimitare din punct de vedere fiziologic. Manevrele executate cu marginea cubitală a pumnului semiînchis sunt mai puţin dure. pentru efectele sale stimulente. se obţine o contracţie rapidă a fibrelor musculare prin motoneuroni fazici. într-un ritm viu . a tonusului muscular. înainte de efort. crescând afluxul sanguin spre regiunea masată. Manevrele de percutat (percuţia) .se execută cu pulpa degetelor care sunt în poziţie uşor flectate . interesează un număr mare de fibre musculare producând o contracţie amplă. în masajul cosmetic şi în masajul capului. contracţiile musculare sunt parţiale. cu intensitate foarte mică. fiind favorizaţi factorii lipolitici. de ritmul şi de intensitatea cu care se aplică şi se obţin pe cale: • mecanică. spaţiul ramas liber asigurând elasticitatea zonei. în scopul menţinerii acesteia în cadrul competiţiilor de durată (în pauze). atrofiei şi insuficienţei musculare. Sunetul produs seamănă cu cel al “picăturilor de ploaie”. fără a se produce un efect mecanic. cotractibilitatea. La sportivi tapotamentul este un procedeu nelipsit. cu un deget sau cu două degete (index-medius). exteriorizată prin cresterea tonusului. manevra având un vădit efect analgezic (atunci când nu are contraindicaţii). unde poate fi executat şi pe zone strict localizate. efectele remarcându-se asupra funcţionalităţii acestora. Acceasta se execută cu pumnul semiînchis sau închis. În cazul în care ritmul şi intensitatea sunt crescute. Prin excitarea fibrelor nervoase motorii propriu-zise.ceea ce înseamnă că efectele declanşate pe cale mecanică se continuă pe cale reflexă . aplicat punctiform. 22 . Pe aceeaşi cale mecanică se acţionează asupra nervilor vaso-motori. Pe cale mecanică. iar prin motoneuroni tonici se determină o contracţie lentă. de asemenea fără efect mecanic. conductibilitatea). stimuleză proprietăţile fiziologice ale muşchilor (excitabilitatea. această formă de masaj mobilizează lipidele din adipocite.este manevra care se aplică pe suprafeţe cu masă musculară bine dezvoltată (coapse. iar mişcarea degetelor seamănă cu cea de “cântat la pian”. cu marginea cubitală a acestuia. ceea ce conduce la scăderea stratului adipos. hiperemia cutanată produsă fiind de lungă durată. Degetele execută mişcări fine de lovire a ţesuturilor . Aceste efecte depind de ritmul şi de intensitatea cu care sunt aplicate manevrele respective. de creştere a excitabilităţii. alternativ sau simultan. În cadrul terapiei se recomandă în combaterea atoniei. Efectele tapotamentului Manevrele de tapotament sunt cele mai stimulente şi mai excitante manevre de masaj. În practică sunt mult folosite atât în masajul propriu-zis cât şi în automasaj unde pot fi bine dozate. remarcate în special după traumatismele aparatului locomotor. Prin excitarea nervilor somatici senzitivi scade sensibilitatea dureroasă. Această formă de tapotament se aplică pe zone sensibile. Acest procedeu de masaj este aplicat frecvent asociat cu mijloacele de încălzire.Bătătoritul .

cât mai multe pe unitate de timp. în spasme şi în oboseala musculară. TEMA nr. 23 . sensibilitatea acestora). Din această cauză ele se execută cu ajutorul aparatelor special concepute în acest scop (aparate de vibromasaj).vibraţii executate cu faţa palmară a mâinilor. fapt pentru care se recomandă aplicarea lor alternativ. Principiul de acţiune al vibraţiilor (după G. completâdu-se reciproc. acestea realizeaz ă deplasări mici (de câţiva milimetri) ale pielii şi ţesuturilor subiacente şi presiuni ondulatorii. ai antebraţului şi braţului. . Ambele aplicaţii instrumentale şi manuale au avantaje şi dezavantaje.vibraţii executate cu pumnul închis. .vibraţii executate cu vârful degetelor. frecvenţa şi amplitudinea oscilaţiilor putând fi reglate după scop şi preferinţă.2 Descrieţi execuţia tehnică a manevrelor de „Frământat”.Tapotamentul este contraindicat în contracturile musculare şi în afecţiunile în care durerea este prezentă. (particularităţile privind „priza” pentru diferite segmente ale corpului). de la cele mici. fiind foarte obositoare şi greu de executat. Dotte) Executate cu mâna. grosimea ţesuturilor. mişcările vibratorii fiind asemănătoare cu un tremurat continuu. în raport cu suprafaţa pe care se aplică (întinderea regiunii. care se aplică pe suprafeţe mari antrenând mase musculare întinse. În acest scop au fost create diferite tipuri de aparate de vibromasaj. . Vibraţiile executate cu aparat de vibromasaj sunt ritmice şi uniforme. Mollon şi P.vibraţii executate cu podul palmei. Ele se realizează prin contracţii alternative ale muşchilor antagonişti ai degetelor şi mâinilor. uşoare.constau în imprimarea unor mişcări oscilatorii în ţesuturi. Care sunt caracteristicile masajului calmant? Care sunt caracteristicile masajului stimulativ? Vibraţiile . până la cele cu benzi. În cazul executării vibraţiilor manuale se folosesc diferite tehnici: . prevăzute cu dispozitive speciale pentru contactul aparatului cu suprafaţa corpului.

fapt explicat prin stimularea reflexă a organelor hematopoetice şi prin mobilizarea sângelui din organele de depozit. Diverse structuri anatomice ca: pielea. Pe cale reflexă. Manevrele de masaj executate într-un ritm viu. Pe cale reflexă.cu efect vasodilatator local. prostagladinele din grupa E. executate cu ritm viu şi intensitate crescută împiedică depozitarea adipocitelor. producând o senzaţie plăcută. a numărului de hematii şi leucocite. etc. activează circulaţia locală profundă şi se exteriorizează prin hiperemie. hiperemia tegumentară. Combinarea lor cu manevre de netezire şi fricţiune sporesc aceste efecte. urmată de reacţii compensatorii adenosimpatice. liniştitor. se produce degranularea celulelor amintite (mastocite şi bazofile) şi eliberarea de histamină care acţioneză în principal asupra vaselor mici (capilare). manevrele de vibraţie mai puternice. Pe cale mecanică. datorită predominenţei receptorilor de tip beta (vasodilatator) ce intră în componeţa peretelui vascular (la nivelul arteriolelor ciculaţiei generale efectul este vasoconstrictor). Aceste efecte se referă la circulaţia arterială. plămânii. Hiperemia tegumentară este rezultată prin intervenţia mai multor substanţe ca: serotonina (care produce vasodilataţie la nivelul muşchilor scheletici şi un important venospasm).Efectele vibraţiilor . Efectele cele mai importante ale masajului Efectul cel mai important al masajului. mai ales adrenalina.. reduc sensibilitatea cutanată. Prin fricţiune. mucoasele. urmată de acid lactic . reflexă. Vibraţiile produse instrumental. de relaxare şi încălzire. eliberatoare de cathecolamine. este asupra circulaţiei sanguine. acţioneză asupra venelor din muşchiul striat în sens vasodilatator.sunt induse pe două căi: mecanică. procedeele de masaj amintite. Cathecolaminele. Explicarea fiziologiei masajului este legată de acest fenomen. manevrele uşoare şi prelungite au efect calmant. facilitează mobilizarea lor din ţesutul subcutanat. prin acţiune metabolică indirectă creşte glicoliza. prin implicarea sistemului nervos în “reglajele” vasculare periferice. frământat şi tapotament. dar. activează acetilcolina (mediator chimic al fibrelor parasimpatice terminale şi simpatico-parasimpatice ganglionare). prin sistemul eferent simpatic. producând vasodilataţia acestora. etc. reprezentaţi de mastocite şi bazofile (forma circulantă a mastocitului). 24 . fapt pentru care se recomandă în tratarea obezităţii şi a celulitei. activat şi de contribuţia proteazelor tisulare (kalicreine). acestea persistă în timp şi se transmit la distanţă. kininele plasmatice (produc cel mai important efect vasodilatator. care în prima fază determină o vasodilataţie periferică. manevrele mai energice şi mai stimulente ale masajului. de zece ori mai active decât histamina). considerate porţi de intrare ale organismului au “păzitori specializaţi”.După o şedinţă de masaj general se remarcă o uşoară creştere a hemoglobinei. Influenţele masajului se resimt şi asupra conţinutului sanguin. În terapie se recomandă în afecţiunile congestive şi dureroase ale organelor interne (masajul reflex) şi în tratarea leziunilor aparatului locomotor. intestinul. al procedeelor principale descrise. pentru decontracturare musculară şi relaxare phihică.

fiind folosite printre ele. Unele manevre din această categorie derivă din procedeele principale. Principiul de acţiune al rulatului (după G. aparent “ banal”. 2. pe cele două planuri paralele. cu degetele întinse şi se deplasează ritmic. • presiunile. relaxare ce este îmbunătăţită prin această manevră. combinat cu acestea. Execuţia constă în prinderea masei musculare între feţele palmare ale mâinilor. după aplicarea manevrelor puternice (frământat. Ritmul de execuţie poate fi mediu sau mai viu. mâinile maseurului prinzând segmentul respectiv între feţele palmare. Se aplică pe segmentele membrelor superioare şi inferioare. Alături de netezire şi fricţiune. masajul. mai stimulent decât precedentul. Alte efecte ale rulatului sunt de creştere a supleţei ţesuturilor şi decontracturare musculară. cu degetele uşor flectate şi deplasarea acestora dintr-o parte în alta. generează reacţii foarte complexe.2. mâinile deplasându-se din aproape în aproape de-a lungul segmentului respectiv. cernutul face parte din masajul liniştitor. Cernutul este un procedeu folosit frecvent mai ales la sportivi. • scuturările. se bazează pe o bună relaxare musculară şi nervoasă din partea subiectului. altele au o tehnică de execuţie proprie. efectele fiziologice prezentate contribuind la înţelegerea lui ca un veritabil mijloc de acţionare în diverse împrejurări. relaxant. alternând astfel solicitarea cu relaxarea musculaturii. Dotte) 25 . Efectul acestui procedeu. PROCEDEELE SECUNDARE DE MASAJ Manevrele secundare (auxiliare sau ajutătoare) de masaj se numesc astfel întrucât sunt folosite în scopul completării efectelor procedeelor principale. prin presiuni alternative ale mâinilor. Rularea muşchilor se execută între cele două planuri dure reprezentate de mâinile maseurului şi segmentul osos profund. Mollon şi P. • rulatul. • tracţiunile şi tensiunile. mişcare asemănătoare cernutului cu o sită. tapotament). penrtu ameliorarea stării de sănate a organismului. Rulatul se execută de asemenea în principal pe membre. Cele mai cunoscute şi mai des folosite sunt: • cernutul.În concluzie. alternativ. de jos în sus.

maseurul execută câteva presiuni în scopul creşterii volumului de aer expirat. prin rularea uneia de la cubital la radial. manevra trebuie executată în ritmul funcţiei respiratorii (16-18 respiraţii pe minut). Ele nu se aplică copiilor şi bătrânilor la care se pot provoca leziuni (la bătrâni se pot produce fisuri sau fracturi datorită osteoporozei). se regăsesc şi în masajul modern. Subiectul execută un inspir forţat. manevră denumită în acest caz "presopunctură". Mâinile maseurului au o priză cu palmele deschise. Aplicate ca procedee independete. din aproape în aproape. chiar localizate pe un punct. 26 . iar în momentul de final al expirului. aplicate de o parte şi de alta a coloanei vertebrale şi execută apăsări (una sau mai multe) în acelaşi loc. La nivelul membrelor superioare şi inferioare presiunile se pot aplica asemănător ca şi pe spate (unele) sau cu mâinile “în brăţară “la un anumit nivel. De asemenea în cadrul complexului de refacere a organismului după efort.În activitatea sportivă rulatul este frecvent folosit după eforturi intense.articulare. aceste manevre sunt incluse în şedinţa de masaj. se execută presiuni repetate. asociate cu mişcări respiratorii astfel: se aşează mâinile cu degetele răsfirate. denumite în acest caz presiuni simple. procedeu folosit cu foarte mult timp în urmă. Accelerarea ritmului respirator (nerespectarea acestei condiţii) poate produce hiperventilaţie pulmonară urmată de alcaloză metabolică şi hipotensiune arterială. de la extremitatea distală către cea proximală. Acest mod de aplicare este caracteristic zonei spatelui. existente şi în formele de practicare ale masajului empiric. pe direcţia spaţiilor intercostale. cealaltă preluând mişcarea de la radial la cubital. O altă formă de executare a presiunilor. cât şi după acestea. Aceste manevre de presiune mai puternice. eventual ajutat de maseur prin ridicarea pasivă a părţilor laterale ale toracelui. pe cele două hemitorace. se aplică numai tinerilor sănătoşi şi robuşti. asociate cu mişcări respiratorii şi cu vibraţiile. Această manevră necesită o colaborare între acţiunile subiectului şi ale maseurului. manevră denumită “în garou”. sau mutându-se din aproape în aproape. sub formă de automasaj în pauzele din cadrul competiţiei sau antrenamentului. Ele pot fi aplicate pe suprafeţe mari ale corpului. este cu mâinile aşezate transversal pe suprafaţa de masat. pe segmentul pe care se acţionează. Presiunile . cu baza în apropierea coloanei vertebrale. mişcare ce se repetă în acelaşi fel pe toată zona. Presiunile mai pot fi aplicate la nivelul spatelui. denumite presiuni vibrate. fără a exagera apăsarea. În cazul în care vrem să mărim forţa de apăsare. presiunile îşi modifică tehnica după întinderea şi sensibilitatea regiunii respective. Mâinile maseurului pot eexecuta presiuni statice prin aşezarea lor în direcţie longitudinală. după competiţii. cu palma deschisă sau pe porţiuni mai mici. Ele pot fi aplicate ca procedee independente. Presiunile au efect de relaxare. completând în special efectele procedeelor de fricţiune şi frământat. prin intermediul mâinilor. se aşează mână peste mână şi se lasă greutatea corpului prin înclinare înainte. aplicarea făcându-se peste echipament. sau prin rulare de la ”rădăcina mâinii” spre vârful degetelor (mişcare aemănătoare cu cea a tamponului pentru cerneală). mai ales atunci când sunt asociate cu vibraţiile (presiuni vibrate). În terapie este folosit pentru recuperarea după accidente. transversal. după leziuni musculo.

În această categorie se includ şi elongaţiile terapeutice efectuate la nivelul coloanei vertebrale. Priza se aplică în funcţie de segmentul respectiv. sau punctele şi meridianele din acupunctura tradiţională chineză. Local. Efectele pozitive sunt obţinute prin întreruperea arcurilor reflexe la nivelul dermatoamelor sau miotoamelor în sens viscero-musculo-cutanat. astfel: • priza mică . cu avantajul că poate fi aplicat oriunde şi de către oricine. subiectul fiind în poziţie şezând sau stând. apoi se trage în sus. practicate ocazional. Presopunctura se execută pe anumite puncte sau zone bine determinate având repere anatomice precise. acţiunea interesând un nerv (rădăcina sau un punct situat pe traiectul său). Tracţiunile şi tensiunile . se aplică în special asupra articulaţiilor şi ţesuturilor periarticulare. după câteva minute. stă la baza tehnicii masajului reflex. realizat în principal la nivelul ţesutului conjunctiv. • cu mâna – cuprinzând extremitatea distală a segmentului. procedee tehnice dintre cele mai vechi incluse în tehnica masajului. care are ca principiu masarea zonelor de inervaţie metamerică (dermatoamele). o degajare sub presiune a elementelor intraarticulare şi obţinerea unui spaţiu între acestea. sau poate constitui un tratament de lungă durată.Acest procedeu mai este denumit impropiu şi “acupunctură fără ace”. diminuarea oboselii sau înlăturarea ei. La nivelul trunchiului priza pentru tracţiuni este de apucare peste braţe. Tracţiunile se aplică în mod deosebit la articulaţiile degetelor. cealaltă mână se aplică asupra articulaţiei respective. Tracţiunile la nivelul coloanei vertebrale cervicale se realizează prin poziţionarea capului în axul gâtului. tendinitelor. tracţiunea subiectului în sens vertical. fasciculitelor. cât şi sensul de aplicare al mişcărilor circulare (concentric sau excentric) în funcţie de scopul urmărit. de asemenea şi celorlalte articulaţii ale corpului. manevră ce necesită din partea maseurului calităţi fizice deosebite. Local se instalează o uşoară ischemie trecătoare (datorită scăderii afluxului sanguin în zona masată). de Hensen şi Schilak. tonusul muscular scade obţinându-se relaxarea musculară. În urma aplicării presiunii senzaţia determinată dispare treptat. efectele acestuia transmiţându-se pe cale reflexă la organele şi ţesuturile din profunzime. Intensitatea presiunii poate fi mai mare sau mai mică. descris de Head. mâinile se aplică pe tâmple sau pe frunte şi ceafă. În activitatea sportivă se poate folosi în cazul afecţiunilor ţesuturilor perimusculare şi periarticulare de tipul enteziopatiilor. Aplicarea acestor presiuni localizate poate constitui un mijloc cu efecte imediate. o scădere evidentă a sensibilităţii (uneori până la anestezie). localizată. în cadrul şedinţelor de masaj segmentar. inervate de acelaşi nerv rahidian. pe inserţia unui tendon sau muşchi. Se execută tragerea în sus. de asemenea durata poate fi diferită. periarticular sau pe traseul unei vene. Aceste manevre în terapie au la bază masajul executat pe zonele amintite. 27 .cu două-trei degete pentru tracţiunile aplicate articulaţiilor degetelor. se realizează tracţiunea. Acest tip de presiune profundă. după care apare hiperemia locală. frecvent folosit în situaţii diverse. pentru care se folosesc diverse aparate de tracţiune. Scopul acestei manevre este de realizare a întinderii şi alungirii elementelor articulare şi periarticulare în limitele fiziologice.

se realizează cu aceeaşi priză mică amintită anterior. la sfârşitul şedinţei de masaj. active. pentru redobândirea mobilităţii articulare afectate în urma imobilizării consecutive unor traumatisme sau altor afecţiuni cu impotenţă funcţională sau imobilizare prelungită. unde se aplică în mod special. Executarea acestor manevre se face cu blândeţe. mâna maseurului apucă degetele mâinilor subiectului (simultan sau alternativ) sau picioarele subiectului la nivelul călcâielor (simultan sau alternativ) şi execută mişcări oscilatorii de sus în jos (şi invers) şi laterale stânga-dreapta. sunt în funcţie de ritmul cu care se execută. maseurul îi poate aplica scuturatul întregului corp. în planurile şi axele normale ale mişcărilor. Realizarea acestor manevre se face cu prudenţă. mai ales în situaţiile cu prezenţa durerii. La nivelul degetelor. Rolul lor deosebit este în terapie. maseurul folosind priza mică cu policele şi indexul. Tensiunile sunt manevre pasive care se execută conform biomecanicii fiecărei articulaţii. deget mic) ale segmentului subiectului (sau marginilor laterale ale mâinilor şi picioarelor) imprimă mişcări ritmice. Se mai poate folosi priza medie. locale şi generale. Aceste manevre solicită pe cel care le execută la un efort fizic deosebit. în sindroame clinice algice. Aceste mişcări se pot asocia cu tracţiunile executate în axul lung al membrelor şi cu tensiunile. ligamentelor. Ele se pot aplica în scop profilactic şi igienic pentru menţinerea mobilităţii articulare. cât şi în radiculitele de origine vertebrală. una susţine segmentul. prin scuturatul spaţiilor interosoase. cu trunchiul în uşoară extensie. La nivelul articulaţiilor mari ale corpului priza este cu ambele mâini. aplicată degetelor extreme (police-haluce. Acestea. cu prudenţă pentru a nu produce contractură musculară. adresate membrelor superioare şi inferioare sau segmentelor acestora. la mâini şi picioare. cealaltă execută mişcarea. Scuturările . Scopul acestor manevre este de creare a senzaţiei de facilitare funcţională secundară întinderilor structurilor anatomice articulare şi periarticulare şi variaţiilor tonusului muscular. Ritmul viu provoacă efecte stimulente. la nivelul extremităţilor membrelor. cunoscând foarte bine tehnica de execuţie. sau se pot scutura degetele pe rând. Manevrele nu trebuie să depăşească pragul durerii sau pot să treacă foarte puţin peste acesta. manevre înrudite cu tensiunile şi tracţiunile. Priza realizată între police şi index ale mâinilor maseurului. de origine mecanică. 28 . iar acolo unde subiectul poate fi ridicat în braţe sau pe umeri. constau în mişcări oscilatorii executate ritmic. unul câte unul. în cazul afectării discurilor intervertebrale. acute sau cronice. aplicată cu mâna “în căuş” pe toate degetele mâinii sau piciorului subiectului. atât cea manuală cât şi cea mecanică. cealaltă mână fixând pumnul sau glezna respectivă pentru scuturatul degetelor. au rolul de a înlocui manevrele de masaj care nu se pot aplica (frământatul). Pentru realizarea manevrelor de scuturat a membrelor superioare şi inferioare în întregime. iar cele executate lent determină efecte de relaxare. leziunilor musculare.Elongaţiile se aplică în special la nivelul coloanei vertebrale cervicale şi lombare. în sus şi în jos sau stânga-dreapta. Efectele acestor manevre executate separat sau asociate.

Reacţia vasculară de răspuns se realizează prin excitarea elementelor contractile ale vaselor.solicitare minimă a termoreglării. . Hidroterapia acţionează asupra organismului prin: . Influenţele exercitate asupra sistemului de termoreglare al organismului se clasifică în funcţie de temperaturile mediilor utilizate. producîndu-se arcul reflex.masajul cu jet de aer cald. la acelaşi excitant aplicat.factorul chimic. plante medicinale. Senzaţia de confort termic a organismului uman se realizează la temperaturi cutanate de 34-35 °C şi la o temperatură centrală de 37 °. . .zona care solicită intens termogeneza. vitezei de circulaţie sanguină.3. acţionând asupra pielii care reacţionează la excitanţii diferiţi şi participă la procesele de adaptare. parafina. substanţe chimice. gazoasă). lumina. . prin temperatura mediului (apă sau aer) situându-se în jurul temperaturii de 0 °C (crioterapie . . realizează legătura între mediul extern şi cel intern al organismului. În afară de apa simplă se practică şi proceduri care folosesc alte ingrediente ca: bioxidul de carbon. nămolul.2. ALTE MANEVRE DE MASAJ În afară de manevrele fundamentale şi secundare de masaj manual. prin intermediul termoreceptorilor. Efectele factorului termic se produc asupra temperaturii tegumentelor. Excitantul termic cald.masajul cu bule gazoase în apă.factorul termic. cel mai important. extracte de seminţe. Temperatura apei la 34-35 °C. Factorul termic. astfel: . hidrogenul sulfurat. urmând ca în minutele următoare să se realizeze o uşoară scădere a temperaturii cutanate. în scop profilactic sau terapeutic.terapie prin frig).se hidrotermoterapie. Hidromasajul reprezintă asocierea manevrelor de masaj cu proceduri de hidroterapie. constituie zona de indiferenţă a acesteia pentru organism. folosite de către maseur.zona de indiferenţă . această formă asociată numindu.factorul mecanic. produce creşterea temperaturii cutanate.masajul reflex. . . volumului vaselor. există alte procedee care cuprind: . datorită aportului crescut de căldură aplicat prin procedură (provoacă hiperemie). foarte variate au la bază apa la diferite temperaturi şi sub diferite stări de agregare (solidă. lichidă. Procedeele. la nivelul centrilor nervoşi superiori şi în scoarţa cerebrală. Sfera hidroterapiei se lărgeşte prin aplicarea unor proceduri termice cum sunt: aerul cald. menţinerea homeostaziei centrale a corpului. asupra presiunii capilare. cea mai importantă în primul minut al aplicării. .masajul cu gheaţă.zona care determină solicitări mari ale termolizei. 29 .hidromasajul. identică sau foarte apropiată de temperatura cutanată de confort.sauna. .

Manevra se 30 . Vasodilataţia puternică obţinută în acest fel favorizează pocesele de resorbţie. pe o banchetă de masaj. printr-o serie de manevre obţinute artificial amplifică reacţiile vasculare. Pacientul se află într-o baie cu apă. brad. gălbenele) prin uleiurile pe care le conţin. Temperatura ţesuturilor creşte rapid cu cât ţesutul este superficial şi stratul de ţesut adipos mai subţire. deasupra căreia cade apa în ploaie prin 4-6 duşuri rozetă. printr-o duză cilindrică o proiectează asupra zonei interesate. la temperatura de 37-38 °C. în cadrul hidroterapiei. bulelor gazoase (aer. Temperatura apei este de 38 °C. după care se stabileşte la un anumit nivel. facilitează executarea mişcărilor. Agenţii termici stimulează eliberarea în tegumente a histaminei şi acetilcolinei. temperatura pielii revine. masajul fiind de obicei parţial (spate. de la o distanţă de 30cm (duza este situată sub apă). Duş-masajul constă în executarea masajului manual asupra unui segment (regiune sau pe tot corpul) sub jetul unor duşuri calde cu acţiune verticală. Acţiunile mecanice legate de hidroterapie sunt: . . după cel termic. de la o înălţime de 60cm. Subiectul se află în decubit. La nivelul articulaţiilor apa poate fi proiectată perpendicular pe acestea. a sechelelor posttraumatice şi în masajul sportiv. provoacă un tonus crescut al simpaticului. stratul subcutanat constituind pentru muşchi un veritabil izolant termic. plantele cu efect iritant (muştar. cele mai evidente creşteri înregistrându-se în primele două minute. ocupă locul următor ca importanţă. În următoarele două minute temperatura scade.acţiunea factorilor mecanici asociaţi procedurilor. După îndepărtarea excitantului rece. relaxarea musculară şi scade pragul de sensibilitate dureroasă. Procedura este recomandată în tratarea artrozelor. abdomen.acţiunea de împingere în sus a corpului cufundat în apă (potrivit legii lui Arhimede). Acestea pot fi: presiunea duşurilor. Duşul subacval constă în aplicarea unui duş cilindric asupra corpului sau a unor segmente ale acestuia. Efectele mecanice ale manevrelor de masaj sunt amplificate de cele ale agentului termic. plantele cu efect astringent (coaja de stejar). Presiunea duşului se realizează cu ajutorul unui compresor electric. însă mult mai lent. hrean) acţionează asupra diferitor sisteme şi organe îmbunătăţindu-le funcţionalitatea. Excitantul rece produce scăderea rapidă a temperaturii cutanate în primul minut al aplicării. circulaţia şi metabolismul. iar agenţii termici reci. membre).acţiunea presiunii hidrostatice asupra toracelui. torace. care absoarbe apa din vană printr-un furtun cu sorb şi apoi.. Excitantul chimic se obţine prin diferite substanţe introduse în apă. . după circa 20-30 minute. iar durata procedurii este de 5-10 minute. La nivelul muşchilor menţinerea temperaturii ridicate este de durată mai mare. în funcţie de natura excitantului: agentul termic cald provoacă o stare de parasimpaticotonie cu eliberare de acetilcolină. iar presiunea duşului proiectează apa pe zona interesată. curgerea continuă a apei în baie. bioxid de carbon).După îndepărtarea excitantului termic cald. Jetul cilindric de apă este proiectat la un unghi de 35 ° faţă de suprafaţa corpului. abdomenului şi asupra corpului în totalitate. influenţează respiraţia. Excitantul mecanic. Decocturile de plante medicinale (muşeţel. cea mai importantă scădere înregistrându-se în primele două minute. În funcţie de sensibilitatea acesteia se reglează presiunea apei (presiunea este de 1-6 atmosfere). temperatura cutanată se restabileşte destul de repede.

realizează o hiperemie profundă. cu un aparat generator tip Föhn. redarea supleţei cicatricelor. La nivelul aplicării se produc următoarele efecte: . .relaxarea musculaturii prin aportul factorului termic şi al presiunii hidrostatice. Se execută în cadă.reduce aderenţele.tendinoase.stimulează activitatea motorie a viscerelor din cavitatea abdominală. . favorizând hiperemia şi tonusul muscular. În terapie se indică în tratarea edemelor. priza cu împământare. Duşul cu aer cald constă în producerea unui jet de aer cald. Efectele se resimt la nivelul sistemului nervos (relaxare) şi sistemului cardiovascular. care se proiectează pe zona de tratat. Dezavantajele acestei proceduri sunt cele legate de măsurile de protecţie deosebită în privinţa instalaţiei (impune o stare perfectă de funcţionare a compresorului. La nivelul abdomenului duşul acţionează în sensul acelor de ceasornic cu presiunea apei mică (1 atmosferă). a tulburărilor neurovegetative şi în masajul sportiv.mănuşi şi cizme de cauciuc pentru cel care aplică procedura). timp de 3-7 minute şi se repetă la interval de două ore. Durata procedurii poate fi de 10-15 minute. în celulită şi obezitate. . cu factorul termic are efecte asupra circulaţiei. fese. . bulele se degajă în apă cu o presiune de 1-2 atmosfere. .diminuarea conducerii nervoase şi scăderea durerii. iar durata procedurii este de 5-15 minute. Execuţia se realizează prin aplicarea cubului de gheaţă prin netezire pe zona de tratat. Se recomandă pentru tratarea stărilor nevrotice.vasoconstricţie locală cu scăderea consumului de oxigen şi reducerea metabolismului. .miorelaxare.stare de confort fizic şi psihic pentru pacient. echipament de protecţie . Masajul local cu gheaţă . prin provocarea vasodilataţiei capilare şi arteriale. pe care îl reduce. în contracturile musculare antalgice.desfăşoară în sens centripet. . retracţiilor musculo. 5 minute. Procedura are la bază combinarea masajului (netezirii) cu crioterapia. Această procedură constă în folosirea aerului comprimat sau a oxigenului. Procedura nu se aplică pe zona organelor genitale. Printr-un tub de cauciuc legat la o butelie de oxigen. a redorilor articulare. în constipaţiile atone. . cu masajul superficial realizat de bulele gazoase. . Efectele duşului subacval sunt: . iar temperatura apei 34-35 °C.diminuarea extensibilităţii colagenului şi prevenirea formării edemului. cu efectul termic al apei şi presiunea hidrostatică. 31 . Băile cu bule gazoase .favorizează procesele de resorbţie. în care se degajă oxigen dintr-un generator situat pe fundul acesteia. a proceselor aderenţiale. mai ales în zonele musculoase şi cu ţesut adipos în exces (lombe. Durata este de cca. Avantajul procedurii constă în faptul că nu necesită efort fizic din partea celui care execută manevrele. în artroze.realizarea unui masaj profund. Asocierea factorului mecanic al jetului de aer. articulaţiile coxofemurale).

Aplicaţiile privesc atât terapia afecţiunilor aparatului locomotor cât şi celor viscerale. de la distanţă a acestora. Astfel se explică senzaţiile de hiperestezie sau durere proiectate pe tegumentele abdomenului. mutându-se apoi pe alt punct dureros la palpare. Metoda prezintă dezavantajul că este dureroasă pe parcursul aplicării presiunii. muşchi). impulsurile plecate de la acest nivel sunt proiectate de centrii superiori talamici pe zone somatice de la tegumente (MacKenzie şi Head). apoi netezirile se aplică în special pe zona în care este localizată afecţiunea 32 . Alegerea punctelor de presiune se face în funcţie de sensibilitatea la apăsare. Masajul periostal . • flancul drept abdominal pentru colonul ascendent. zonele reflexogene sunt: • epigastru pentru stomac. în cazul afecţiunilor organelor din cavitatea abdominală. pe direcţia viscerului subiacent. • hipocondrul stâng pentru splină. Masajul reflex al acestor zone se efectuează din decubit dorsal. cu genunchii în flexie şi uşor depărtaţi şi constă în neteziri ale regiunii abdominale în întregime.autorii germani Wolger şi Krauss descriu următoarea tehnică: executarea unor presiuni puternice cu policele sau cu mediusul în punctele situate pe periost acolo unde ţesutul moale este superficial. prin aplicarea manevrei pe zona de proiecţie periostală învecinată zonei afectată. În această grupă sunt incluse: • masajul periostal. însoţită de fricţiuni circulare se execută 2-3 minute pe fiecare punct. • hipocondrul drept pentru ficat. vezica biliară. Efectele se remarcă după 3-4 şedinţe. • presopunctura. Acţiunea manevrelor de masaj cuprinse în această categorie. se bazează pe influenţa reflexă.Datorită acestor efecte se aplică în afecţiunile traumatice ale aparatului locomotor (contuzii. Această presiune. a contracturii musculare şi a durerii. Masajul reflex . imediat după producerea acestora. entorse. • fosa iliacă stângă pentru colonul sigmoid. Masajul pe zone reflexogene Head se bazează pe faptul că un anumit segment medular inervează prin fibre nervoase vegetative o arie viscerală şi prin fibre nervoase somatice un dermatom (o suprafaţă delimitată a tegumentelor). prin aplicarea pe zone de proiecţie dureroase. Se recomandă în recuperarea sechelelor posttraumatice ale aparatului locomotor (ligamente. • flancul stâng abdominal pentru colonul descendent. • zona ombilicală pentru intestinul subţire. leziuni musculare fibrilare). sau pe zone tegumentare situate la distanţă. • masajul pe zone reflexogene Head. tegumentare sau periostale. manevră ce se poate repeta de 2-3 ori. Pentru masajul (reflex) diverselor organe abdominale. • hipogastrul pentru vezica urinară. acestea constând în combaterea fenomenelor congestive. În cazul unui viscer afectat.

D7-D9. D1-D2. pe cale reflexă determină reacţii în organele situate la depărtare de locul masat. La acest prag se ajunge repetând de trei ori masajul regiunii şi de două ori pe cel al construcţiei de bază. aspectul şi consistenţa suprafeţele interesate cu pulpa Masajul de acest tip. Astfel se pun mărită. L1-L2. După procedura de bază care determină o ameliorare. se masează numai zona afectată. Masajul zonelor reflexe duce la ameliorări importante şi chiar la vindecare. Înainte de a se efectua masajul se face urmează a fi tratată. iniţiat de Dicke. D10-L1. • duoden. În cazul în care ţesutul interesat se găseşte în regiunea construcţiei de bază. • apendice şi colon ascendent. se începe întotdeauna în regiunea sacrată (construcţia de bază). transmiterea informaţiilor spre analizatorii centrali făcându-se prin intermediul sinapselor. Masajul zonelor reflexe iniţiat de Dicke are la bază excitaţiile produse în piele prin masaj. • pancreas.uretră. • organe sexuale. • rinichi . zonele de umflătură şi ţesuturilor. se masează în sus şi în jos faţă de aceasta. D6-D10. Aceste manevre aplicate pe diferite zone ale abdomenului normalizează funcţiile motorii şi secretorii ale aparatului digestiv. care la rândul lor. pe partea anterioară a toracelui. D5-D9. răspunsul.(disfuncţia). Câteva exemple de zone reflexe ale ţesutului conjunctiv pentru diferite organe: • pleură . Teritoriile ţesutului conjunctiv ale dermei nu sunt strict delimitate. un control minuţios al zonei ce în evidenţă zonele cu contractură şanţurile. • inimă. hipotonicitatea. zona inimii şi zona stomacului ajung până la D9-D10 deşi au zona de maxim efect situată la D1-D2 pentru inimă şi D5 pentru stomac). D9-D2. absorbţia şi pe cele de evacuare ale căilor biliare şi intestinale. • colon descendent.plămâni. Palparea se execută cuprinzând policelui şi indexului. D3-D10. • stomac. relaxare şi o reacţie generală bună. Dicke intercaleză în acest masaj al spatelui şi câteva manevre “echilibratoare”. Indicaţia este pentru dischineziile biliare. Masând ţesutul conjunctiv se obţine un efect reflex în teritoriul şi organele care corespund părţii din derma masată. constipaţiile atone şi ptoze ale viscerelor. Ţesutul conjunctiv al pielii constituie punctul de plecare. tulburările de mobilitate gastrică. D9-D12. 33 . D9-D10. prin palpare. până se atinge pragul de reacţie. • ficat. efectele iradiind în zonele învecinate şi chiar la depărtare (ex. D9-D1.

Zonele reflexogene ale suprafeţei corpului Sauna . organismul este supus aerului fierbinte. Procedură de origine finlandeză. împiedicând formarea condensului. în absenţa (relativă) a umidităţii. pe parcurs aplicându-se un şoc termic prin turnarea apei (0. Spaţiul destinat saunei este o încăpere ai cărei pereţi sunt placaţi în interior cu lemn de pin care are calitate izotermă şi de absorbţie a umidităţii.5 l) peste pietrele încinse. de la 40 °-100 °C. Iniţial. Căldura este obţinută de la o sursă electrică prevăzută şi cu generator de ozon. În continuare se recomandă automasajul prin 34 . Această operaţiune se poate repeta la interval de 2 minute. constă în folosirea aerului uscat la temperaturi foarte ridicate.

După aceasta urmează aplicarea duşului rece sau imersia în apă cu gheaţă. Lezarea accidentală a acestora prin executarea manevrelor de masaj pot degenera în neoplasme cutanate cu evoluţie rapidă. fapt de care trebuie să se ţină cont de către cei care îl practică. Folosit în scop igienic (profilactic). • temporare.folosirea unor nuiele elastice (biciuiri) sau executat cu o mănuşă aspră. se remarcă importanţa masajului ca mijloc de influenţare a sănătăţii organismului. Afecţiunile pielii datorate factorilor fizici. Contraindicaţiile temporare şi locale ale masajului sunt în cazul: • rupturilor şi hematoamelor musculare. în tratamentul acneei. În terapie se indică în afecţiuni reumatismale. obezitate. Contraindicaţiile msajului sunt grupate în: • totale şi definitive. a celor asociate cu hidro şi termoterapia. masajul este contraindicat în unele situaţii. • parţiale. masajul constituie un mijloc important în recuperare. În aceste situaţii masajul poate fi indicat pe zonele sănătoase ale corpului în perioada acută a afecţiunilor enumerate. petele pigmentare congenitale sau dobândite (nevi pigmentari) trebuie evitate în aplicarea masajului pentru a nu fi lezionate. Masajul general are contraindicaţii temporare în: 35 . Contraindicaţiile saunei sunt în afecţiunile cardiace. indiferent de localizarea şi stadiul lor de dezvoltare. sunt de asemenea exceptate de la aplicarea oricăror manevre de masaj. În practica sportivă este recomandată atât în scop igienic cât şi terapeutic pentru efectele sedative şi decongenstionante. De asemenea. • artritelor. • varicelor inflamate şi voluminoase. aplicat de către o persoană calificată sau sub formă de automasaj. Contraindicaţiile totale şi definitive se referă la prezenţa tumorilor maligne. chimici sau infecţioşi impun contraindicarea temporară a masajului. • osteitelor şi osteomielitelor. independent sau asociat cu alte mijloace. Aceleaşi contraindicaţii le au şi unele afecţiunile psihice. iar după remiterea acestei faze. Folosirea saunei necesită respectarea indicaţiilor privind dozarea frecvenţei acestora. Alte zone ale corpului pigmentate constituţional cum sunt areolele mamare. Pe lângă multiplele indicaţii pe care le are. CONTRAINDICAŢIILE MASAJULUI Din prezentarea efectelor fiecărui procedeu de masaj. 3. Contraindicaţiile parţiale se referă la aplicarea masajului pe anumite regiuni ale corpului şi la folosirea anumitor manevre (alegerea manevrelor în funcţie de scop sau de un anumit diagnostic). a celor clasice principale şi secundare. Masajul se aplică numai când pielea este perfect sănătoasă. sechele posttraumatice. temperaturii suportabile şi duratei transpiraţiei. tuberculoză şi stările infecţioase acute. Contraindicaţiile temporare (locale sau generale) privesc fazele acute ale îmbolnăvirilor sau anumite intervale de timp de la debutul acestora. acest mijloc al kinetoterapiei îşi găseşte mereu utilitatea în viaţa omului. legat de activitatea sportivă sau în terapie.

miocardite. fără variaţii de sens. hemofilie. tulburări severe de ritm şi de conducere.C. Indicaţiile şi contra indicaţiile masajului. ciroze hepatice decompensate vascular sau parenchimatos). atât pentru subiect cât şi pentru maseur. • boli de sânge (leucemii acute. pentru pregătirea organismului. mai ales în privinţa aplicării în scop terapeutic şi în legătură cu practica sportivă. uşoare. pleurezii. etc. pe parcursul şedinţei de masaj trebuie să aibă o poziţie comodă care să îi asigure relaxarea musculară şi o stare de confort psihic. hepatite virale acute. hematurii macroscopice). inflamaţii acute ale uterului şi anexelor. legate de specificul sau stadiul unor boli. • afecţiuni uro-genitale (glomerulo-nefrite acute. Această 36 . să realizeze îmbinarea acestora pentru a obţine efectele cele mai potrivite scopului propus. T. Maseurul. Astfel. În practica masajului mai există situaţii în care acesta este contraindicat din alte motive decât cele prezentate. insuficienţe renale acute şi cronice decompensate. pulmonar activ. REGULI METODICE PENTRU PRACTICAREA MASAJULUI Pentru practicarea corectă a masajului din punct de vedere tehnic.• afecţiuni neuro-psihice (meningo-encefalite. endocardite. În aceste cazuri se indică automasajul. Pe parcursul şedinţei solicitarea creşte ca ritm şi intensitate. prin poziţia de lucru. colicistite acute. executate cu supleţe. insuficienţă cardiacă decompensată). TEMA nr. anevrisme de aortă. • afecţiuni ale aparatului cardio-vascular (infarct miocardic acut. se recomandă alegerea unor poziţii cât mai comode.3 Prezentaţi clasificarea masajului în funcţie de scop. • afecţiuni acute ale aparatului respirator (pneumonii. Un bun maseur trebuie să adapteze procedeele de masaj fiecărei părţi a corpului în funcţie de caracteristicile anatomice. accidente vasculare cerebrale acute. pentru a putea efectua cu cea mai mare eficienţă precedeele. trebuie să asigure o abordare corectă a zonei de masat. • infecţii generalizate (septicemii). Sauna-descrieţi instalaţia şi efectele care se produc prin acest procedeu 4. prin calităţile sale de bun specialist să poată obţine efectele specifice fiecărei manevre. Dintre acestea amintim hipersensibilizarea (gâdilarea) şi încordarea reflexă neuromusculară declanşate unor subiecţi la atingerea cu mâinile maseurului. etc. ritm şi intensitate. purpurele. • afecţiuni ale aparatului digestiv (perforaţii.).B. urmând apoi o descreştere treptată pentru ca în final acestea să aibă un caracter liniştitor. hipertensiune arterială. manevrele de la începutul şedinţei de masaj vor fi simple. hemoragii digestive. agnor instabil. penetraţii. fără efort inutil. pancreatite acute. pielonefrite acute. Subiectul (pacientul). Indicaţiile şi contraindicaţiile masajului sunt de competenţa medicului specialist.). pneumotorax).

Pentru masajul acestei regiuni se recomandă poziţia decubit dorsal cu capul uşor ridicat. numărul de repetări. obţinerea unor efecte de durată necesită continuitate. efectele cumulate ale acestora permiţând reluarea în condiţii optime a oricărei activităţi. de scopul urmărit. ritm şi intensitate. Pentru masajul părţilor laterale. Masajul regiunilor trunchiului constă în prelucrarea celor trei regiuni distincte: spatele. Pentru masajul stimulent. Masajul local se adresează unei porţiuni de piele. rezemat pe un plan înclinat. Pentru masajul zonelor laterale se răsuceşte puţin trunchiul spre partea 37 . capul. aceste regiuni se masează întotdeauna separat. musculatura este plată şi dispusă în mai multe straturi. pe suprafeţe simetrice ale corpului aceleiaşi persoane. iar în unele situaţii se recomandă şi automasajul. Uneori. ţesutul conjunctiv şi adipos este slab reprezentat. membrele superioare întinse pe lângă corp. executate cu intensitate crescută este necesar timp mai scurt. faţa. METODA MASAJULUI PARŢIAL Masajul parţial se aplică pe suprafeţe bine determinate din punct de vedere anatomic şi funcţional cum sunt regiunile trunchiului. Manevrele lungi. Manevrele şi metodele de aplicare diferă în funcţie de forma şi structura fiecărei regiuni sau segment al corpului. O deosebire esenţială este la acest nivel al trunchiului între bărbaţi la care se remarcă muşchii pectorali bine dezvoltaţi şi femei la care predomină relieful glandelor mamare. manevrele vii. Această regiune întinsă. • Masajul peretelui toracic . unui grup de muşchi. Pe spate se aplică toate procedeele principale de masaj şi o parte din cele ajutătoare. • Masajul spatelui . ţesuturile subcutanate mai reduse pe părţile laterale şi pe linia mediană. masajul poate fi executat de doi tehnicieni la acelaşi subiect. sunt stabilite de medic (de preferinţă executate de acelaşi maseur care cunoaşte pacientul). Cel masat este în decubit ventral cu capul răsucit într-o parte. Alegerea manevrelor şi alternarea lor depinde şi de experienţa celui care le aplică. Peretele toracic se deosebeşte ca structură de regiunea spatelui dar şi prin rolul său esenţial în respiraţie. mâinile se aşează sub ceafă sau pe creştet. scurte. 5. excitant.curbă ascendentă şi descendentă a intensităţii manevrelor se repetă pe fiecare segment sau regiune a corpului. Poziţia celui care masează este în stând sau aşezat pe un scaun cu înălţime potrivită. Durata şedinţei este în funcţie de necesitate dar şi de preferinţe. iar după aplicarea acestuia se recomandă ca subiectul să rămână în repaus un timp (20-30 minute). liniştitoare. peretele toracic şi abdominal. iar circulaţia sângelui redusă şi divers orientată. Intensitatea. cât mai apropiat în ce priveşte efectuarea manevrelor ca formă. Efectele masajului unei şedinţe se resimt imediat dar nu au o durată mare (câteva ore). calmante necesită un timp mai lung. a maseurului. Datorită conformaţiei anatomice şi rolurilor funcţionale diferite. segmentele membrelor. unui tendon sau unei articulaţii. ritmul de execuţie al manevrelor depind de sensibilitatea subiectului şi de scopul urmărit. plană şi aproape netedă (cu excepţia coloanei vertebrale şi a omoplaţilor) este acoperită de o dermă mai groasă şi mai puţin sensibilă. se ridică braţele. Pielea acestei regiuni este mai fină şi mai sensibilă. După masajul stimulent este indicată executarea unor exerciţii de respiraţie şi mişcări de înviorare. În acest caz ei trebuie să lucreze simultan. cu mâna îndemânatică spre pacient. numărul şedinţelor (10-12) şi a seriilor în care se reiau după unele pauze. În masajul terapeutic.

adaptate funcţiilor statice şi dinamice specifice lor. Executantul stă în picioare sau aşezat cu mâna îndemânatică spre banchetă. Poziţia maseurului este în stând sau aşezat în partea segmentului asupra căruia aplică masajul sau la capătul banchetei pentru masajul segmentelor apropiate.opusă regiunii pe care se aplică masajul. bine hrănite şi sedentare prezintă sub piele straturi abundente de grăsime. • Masajul membrelor inferioare şi al regiunii fesiere . Volumul muşchilor şi al ţesuturilor moi este mai redus decât cel al membrelor inferioare. Manevrele mai puternice nu se pot aplica datorită lipsei suportului osos. Pentru masajul acestor segmente. Poziţia celui masat şi a maseurului este aceeaşi ca la masajul peretelui toracic. pacientul este aşezat în decubit dorsal cu capul uşor ridicat pe plan înclinat. Aceste ţesuturi sunt străbătute de o reţea bogată de vase sanguine şi limfatice. global sau strict localizat. Masajul membrelor inferioare pe partea posterioară se execută din poziţia decubit ventral. muşchii voluminoşi şi tonici. în cadrul masajului general urmează masajul membrelor inferioare care se poate executa fie pe segmente. Ramificaţiile nervilor provin din nervii cranieni şi cervicali. care împiedică deseori aplicarea manevrelor de masaj. • Masajul membrelor superioare . moale şi elastică. Manevrele de masaj specifice acestei zone sunt netezirea. ventral. Pielea capului este groasă şi bine întinsă. mai mult decât pentru cele de forţă şi rezistenţă. pe creştet. mai groase şi mai puternice decât membrele superioare. gambă. plaţi şi se inseră pe piele şi pe oasele craniului. Circulaţia sângelui la acest nivel este divers orientată. Peretele abdominal este o adevărată centură constituită din muşchi plani şi supli. Executantul stă în picioare sau aşezat în partea segmentului pe care îl masează în ordinea următoare: mână. precum şi de ramificaţii ale nervilor periferici. pe frunte. Masajul capului poate fi executat pe toată suprafaţa. regiunea fesieră. iar picioarele se sprijină pe tălpi. Pentru a obţine o relaxare mai eficientă a muşchilor abdominali. braţ. Uneori. din creştet spre părţile laterale şi înapoi spre ceafă. Poziţia pacientului poate fi aşezat pe un scaun scund sprijinindu-şi fruntea sau bărbia pe mâinile proprii sau pe un plan de sprijin potrivit de înalt. pentru masajul părţii laterale a coapsei şi gambei. adaptate pentru mişcări ample şi de abilitate. cu spatele spre maseur. Pielea la acest nivel este subţire. musculatura fiind predispusă la atonie şi insuficienţă funcţională. fricţiunea. Persoanele predispuse la obezitate. • Masajul peretelui abdominal . membrele inferioare ale pacientului sunt flectate din articulaţiile coxo-femurale şi genunchi. coapsă. La unele persoane prezintă o mare sensibilitate cu caracter specific. antebraţ. pe părţile laterale şi pe partea posterioară. care îi permit un anumit grad de mobilitate. După masajul trunchiului. umăr. Masajul capului mai poate fi executat şi din diverse poziţii de decubit (dorsal. fie pe toată lungimea lor începând cu partea posterioară. Vasele se ramifică în diferite direcţii: din mijlocul frunţii spre tâmple şi în sus spre creştet. pacientul se poziţionează în decubit lateral. legaţi între ei prin puternice formaţiuni fibroase. • Masajul capului . Muşchii sunt foarte subţiri. Între piele şi oasele craniului există un strat foarte subţire de ţesuturi fibro-elastice şi musculare. La această regiune. vibraţiile şi percuţiile uşoare. 38 . Pentru masajul frunţii şi al părţii anterioare a capului. Membrele inferioare sunt mai lungi. masajul prezintă anumite particularităţi legate de conformaţia anatomică cât şi de influenţele pe care dorim să le exercităm asupra acesteia. care este în stând sau aşezat pe un scaun mai înalt. maseurul stă în spatele pacientului care îşi sprijină capul pe pieptul acestuia. cute groase şi moi care modifică forma şi funcţiile centurii abdominale. Oasele şi articulaţiile sunt mari şi rezistente. Ordinea aplicării masajului este următoarea: plantă.

moţul bărbiei. buza superioară. trecând apoi pe bărbie. de la caz la caz. buccinatorul. urcând spre ureche unde masajul se face mai insistent şi se termină în zona sprâncenelor. Masajul în acest caz este de două feluri. masajul şi exerciţiile selective pentru muşchii feţei au un rol deosebit de important. de aici derivând intensitatea şi forma clinică a paraliziei. executând un masaj transversal. fluiera. În tratamentul de recuperare al parezelor de facial. cunoscut sub numele de 7-bis. caninului. creme. nici în somn. El se realizează prin manevre de netezire şi fricţiune în ritm lent. Bolnavul nu poate sufla. Se ridică apoi degetele către rădăcina părului. Paralizia facială periferică “a frigore”. zigomaticelor. jumătatea interioară a orbicularului buzelor. orbicularului pleoapelor. Acelaşi masaj este refăcut în sens invers şi se termină prin întinderea pielii din zona unghiului extern al ochiului. Masajul cosmetic se aplică în special la femei în scopul păstrării aspectului sănătos şi proaspăt al pielii sau pentru corectarea unor imperfecţiuni. ridicătorului aripilor nasului şi buzei superioare. Masajul frunţii se realizează începând dinspre tâmple. cauzele care o determină fiind numeroase. transversului nasului. apoi canalul nazo-genian. aderenţe. ochiul nu poate fi închis nici în timpul clipitului.lateral) în funcţie de zona pe care se aplică (partea occipitală sau laterală a capului). centrală sau periferică este destul de frecventă. tonică şi stimulentă asupra pielii şi ţesuturilor subcutanate. extern şi intern (intrabucal). se începe cu regiunea intersurcilienilor. de-a lungul maxilarelor. În acest masaj se folosesc o serie de procedee clasice adaptate la particularităţile morfologice şi funcţionale ale acestei regiuni. box). În activitatea sportivă este util în unele cazuri de accidentări ale feţei survenite în activitate (ex. muşchilor feţei externe a pavilionului frontalului. Masajul terapeutic al feţei are drept scop tratarea modificărilor inestetice şi de tonus ale ţesuturilor (cute. dilatatorului narinelor şi jumătatea supraorbicularului buzelor. cât şi de natura şi locul leziunii nervoase. loţiuni) cu proprietăţi fiziologice şi terapeutice. Paralizia (pareza) nervului facial. faţa apare cu un aspect asimetric de partea bolnavă. Leziunea nervului se poate produce la orice nivel pe traiectul său anatomic. are în general o evoluţie favorabilă legată de precocitatea aplicării tratamentului. aripile nasului. Nervul facial este nervul mimicii şi al expresiei (ridicătorul pleoapei superioare nu depinde de nervul facial ci de nervul oculomotor comun). Masajul cosmetic se aplică asociat cu unele preparate (unguente. triunghiularul buzelor şi pielosul gâtului. 39 . de natură infecţioasă sau virotică. Ca mod de abordare. riduri). Nervul facial (a şaptea pereche de nervi cranieni) este un nerv mixt cu intermediarul Wrisberg. al urmelor unor boli de piele sau accidente la nivelul feţei (cicatrice. Ramul cervico-facial inervează rizoriul. Este o formă specială de masaj practicată în cosmetică şi în scop terapeutic. El se divide în două ramuri: temporo-facial şi cervico-facial. pareze). Manevrele exercită o acţiune circulatorie şi trofică. se alunecă cu presiuni lejere ale degetelor către axa de simetrie a feţei. soluţii. simetric pe ambele părţi (pentru a preveni hemispasmul). şanţul nazo-genian este şters. comisura bucală coborâtă. revenind către tâmple. piramidalului. muşchii feţei sunt imobili. Secreţia lacrimală este abundentă. Ramul temporo-facial se distribuie muşchiului auricular anterior. unilaterală. sprâncenosului. cutele frunţii sunt şterse. În paralizia (pareza) de facial. • Masajul feţei .

fiind străbătută de conducte organice importante ca traheea şi esofagul. Poziţia indicată pentru cel masat este cea de decubit dorsal cu capul ridicat sau şezând rezemat cu capul în uşoară extensie. vegetală sau animală. al gambei şi coapsei pe partea dorsală. tapotament şi vibraţii. fricţiune. MASAJUL GENERAL Masajul general al ţesuturilor de la suprafaţa corpului se efectuează prelucrând pe rând toate segmentele anatomice. braţ) şi se încheie cu masajul gâtului. care este aşezat pe un scaun mai înalt sau în picioare. Pulberile folosite pot fi de origine minerală. Pe aceste structuri anatomice sensibile nu se execută decât neteziri. creme. al regiunii fesiere. • din decubit dorsal se masează membrele inferioare pe partea anterioară în ordinea: picior. Cel mai frecvent este folosit talcul (silicat de magneziu hidratat). gambă. cu fruntea rezemată pe dosul mâinilor sau poziţia şezând pe un scaun scund cu fruntea sprijinită înainte pe un plan potrivit de înalt cu spatele la maseur. Manevrele folosite sunt cele clasice de netezire. Din practică şi dintr-o îndelungată experienţă s-a ajuns la concluzia că succesiunea regiunilor şi segmentelor în cazul masajului general este determinată de cele două poziţii fundamentale folosite în toate împrejurările: decubit ventral şi decubit dorsal. tiroida şi parotidele. manevre folosite în masajul spatelui. Prin manevrele de masaj şi prin procesul de descuamare a pielii. coapsă. anterioară şi posterioară care se deosebesc ca structură şi funcţii: . La acest nivel este necesar să delimităm cele două regiuni. precum şi formaţiunea reflexogenă “glomus carotidian”. Masajul capului şi al feţei în cadrul masajului general este opţional.regiunea anterioară a gâtului se caracterizează printr-o mare complexitate anatomică şi funcţională. pulbere de origine minerală. iar feţele foarte lunecoase asigură alunecarea cu uşurinţă a mâinilor maseurului pe suprafaţa pudrată. uleiuri. de vase mari de sânge ca arterele carotidei şi venele jugulare.regiunea posterioară a gâtului prezintă muşchi de-a lungul coloanei vertebrale cervicale dispuşi în mai multe straturi. pentru executarea cu uşurinţă a manevrelor. adaptate ca intensitate acestei zone mai sensibile din apropierea capului. canale limfatice şi trunchiuri nervoase. membrelor superioare (mână. Cea mai practică metodă respectă următoarea ordine de efectuare a masajului segmentelor în cadrul masajului general: • din decubit ventral se efectuează masajul spatelui. al piciorului pe faţa plantară. MIJLOACE AJUTĂTOARE ÎN APLICAREA MASAJULUI În practica masajului. De asemenea sunt situate complexe formaţiuni ganglionare şi glandulare. • din decubit dorsal rezemat pe plan înclinat se continuă cu masajul peretelui abdominal. Poziţia celui masat este de decubit ventral cu capul uşor în flexie. 6. frământat. fricţiuni şi vibraţii uşoare în sensul circulaţiei sanguine de retur. se aplică pe piele diferite pulberi fine. antebraţ. Granulele acestei pulberi au formă romboidală. În timpul masajului absoarbe secreţiile sebacee şi sudoripare. nu este alterabil şi nu se combină cu alte substanţe chimice. Talcul este inofensiv pentru ţesuturi. aceste 40 . ganglionii limfatici cervicali.• Masajul gâtului . al toracelui. .

nu sunt decât întâmplător folosite în practica masajului. În acest mod substanţele conţinute în creme şi pomezi (unguente) determină acţiuni farmacodinamice asupra organismului. care are o mare penetrabilitate epidermică. pielea rămânând curată după executarea masajului. Efectul acestora poate fi calmant. grăsime de origine animală obţinută prin extracţia şi purificarea lipidelor din lâna de oaie. Cremele constituie amestecuri de grăsimi minerale. Pulberile de origine vegetală ca: amidonul de grâu. Alte grăsimi animale ca: cetaceum sau spermancetum (obţinută din substanţele grase conţinute în cavităţile pericraniene ale unor specii de balene). Grăsimile utilizate în masaj sunt de origine animală. împiedică evaporarea apei.particule de talc sunt îndepărtate treptat. oleul de lanolină şi oleul de parafină în combinaţie cu lanolina şi alte substanţe active sunt folosite în terapie. iar cele liposolubile pe cale transfoliculară. de orez. Efectul emolient asupra straturilor de la suprafaţa corpului îndepărtează scoamele. se utilizează mai ales în masajul cosmetic şi în terapia afecţiunilor dermatologice. axungia (grăsime de porc din jurul epiploonului. nu sunt folosite ca atare ci în combinaţie cu alte substanţe pentru obţinerea unor creme şi pomezi folosite în cosmetică şi dermatologie. Stratul impermeabil creat prin aplicare pomezilor împiedică produsele de secreţie ale pielii să ajungă la suprafaţă. Pudrele de natură organică cum sunt sărurile acizilor graşi cu metalele. Trebuie manevrat cu atenţie întrucât este iritant pentru căile respiratorii. În consistenţa acestora se includ diverse substanţe active. pentru a obţine cele mai bune rezultate şi a nu produce efecte negative asupra organismului. uleiul de in. 41 . foarte bogată în vitamine) nu se folosesc ca atare ci sunt conţinute în diverse creme sau pomezi. care conţine stearină). producând acid lactic şi butiric care sunt iritanţi pentru ţesuturi. vegetală şi minerală. în funcţie de scopul pentru care sunt folosite. Cremele şi pomezile. emolient şi răcoritor. uşor permeabilă la apă. în multe situaţii. Pielea. Viteza de transport prin piele se numeşte “clearence”-ul pielii. componenţa. Dintre grăsimile minerale. Maseurul trebuie să cunoască proprietăţile substanţelor pe care le poate utiliza în funcţie de scopul masajului aplicat. sub forma unor mixturi (cu lichide) sau creme (cu grăsimi). întrucât în contact cu transpiraţia fermentează. cât şi diferite substanţe active. termenul de valabilitate. efectele acestora. oleum jecoris (untura de peşte. determină creşterea vasodilataţiei şi favorizează schimburile dintre substanţele medicamentoase aplicate şi ţesuturi. Cea mai uitlizată este lanolina. Dintre acestea amintim: palmilatul de aluminiu. Pomezile sunt amestecuri de grăsimi minerale şi animale la care se adaugă pudre inerte pentru creşterea consistenţei (10-15%) şi pentru a deveni aderente la suprafaţa pielii. Substanţele lipofile şi hidrofile pătrund pe cale transepidermică. conţin substanţe chimice cu proprietăţi farmacodinamice. pe cale transepidermică şi pe cale transfoliculară. miristratul de zinc. cel mai frecvent folosită este vaselina cu amestec de hidrocarburi extrase din reziduri de hidrocarburi rezultate din distilarea petrolului. Grăsimile de origine vegetală ca uleiul de măsline. vegetale sau animale cu diferite cantităţi de apă (soluţii apoase) la care se adaugă pudră în diferite proporţii (10-20%) pentru creşterea consistenţei. permite substanţelor solide traversarea ei prin difuziune pasivă sau prin transport activ. uleiul de ricin. Acestea pătrund în piele proporţional cu gradul de concentraţie în care sunt încorporate (conform legii lui Fick).

frământat. gambă. regiunea peretelui abdominal şi a toracelui din decubit dorsal cu trunchiul sprijinit pe plan înclinat. se creşte progresiv intensitatea prin manevre de fricţiune. trebuie să evite oboseala şi stânjenirea marilor funcţii. Pentru obţinerea efectelor stimulente. adaptate la particularităţile şi necesităţile propriului corp. începând manevrele cu manevre pregătitoare de netezire uşoară. şezând. stând). • unele poziţii sunt incomode. Aplicarea manevrelor începe cu membrele inferioare. În primul rând este necesară cunoaşterea procedeelor de masaj şi influenţele lor asupra organismului. iar cel extins între 20-30 minute. rulat. pe genunchi. De asemenea.7. Automasajul se execută cu calm. manevrele se execută cu vigoare. Se urmăreşte aceeaşi curbă a intensităţii prezentată la metodica masajului şi se respectă la automasajul fiecărei regiuni în parte. Sunt recomandate poziţiile cu bază mare de sprijin. Aceste poziţii trebuie să asigure stablitatea corpului şi relaxarea musculară. rapid şi durează între 5-15 minute în automasajul parţial. AUTOMASAJUL Automasajul este masajul aplicat propriei persoane. fără grabă şi cu supleţe în mişcare. să facă accesibile aplicării manevrelor regiunile şi segmentele corpului pe care vrem să le masăm şi să permită executarea a cât mai multe manevre. • nu permite o bună circulaţie sanguină. În comparaţie cu masajul executat de un specialist sau o persoană iniţiată în tehnica de aplicare a acestuia. după care scade treptat şi se încheie prin manevre liniştitoare de cernut. Durata şedinţei de automasaj variază după preferinţe şi necesităţi. • cere efort fizic din partea celui în cauză. Pentru o execuţie corectă şi fără eforturi inutile trebuie cunoscute poziţiile cele mai comode pentru abordarea diferitelor zone ale corpului. Persoanele în vârstă trebuie să evite lucrul din poziţii cu capul în jos. apoi membrele superioare şi la final cu zona cervicală. Cu toate aceste neajunsuri automasajul s-a dovedit a fi o metodă de lucru eficientă cu condiţia respectării unor cerinţe. coapsă). automasajul prezintă anumite inconveniente: • nu asigură o relaxare perfectă a ţesuturilor. scuturări şi neteziri. se continuă cu regiunea spatelui din aşezat sau stând. 42 . vibraţii. din poziţia şezând (picior. Gradarea şi combinarea procedeelor de automasaj trebuie să respecte metodica de lucru a masajului. derivate din poziţiile de bază (decubit. Fără a cunoaşte tehnica manevrelor şi fără a înţelege mecanismul acţiunilor nu se poate practica automasajul. • unele regiuni sunt greu abordabile (spatele). în special respiraţia. tapotament.

regional sau local. atât în ce priveşte spaţiul în care se efectuează. Se poate practica şi peste costumul de sport. Aceasta se aseamănă cu acupunctura. uşoare şi lungi. are la bază presiunea (frecvent folosită în manevrele de masaj). Automasajul executat în scop igienic se asociază de obicei cu procedeele simple de călire a organismului ca: băi de soare. 8. se folosesc de obicei substanţe care. în timpul concursurilor (în pauze) pentru a menţine încălzirea şi starea psihică optimă. PRESOPUNCTURA Presopunctura. aer şi apă. sedentarilor. respectând cele trei mari direcţii: igienic. Indicaţiile automasajului se referă la scopul în care este recomandat. valoarea automasajului nu trebuie exagerată pentru a nu se crea impresia că el ar putea înlocui efectele exerciţiilor fizice. manevră chinezească milenară. în scopul grăbirii refacerii potenţialului energetic al organismului. automasajul putând fi general. duşul sau spălatul.Pentru obţinerea manevrelor liniştitoare se execută manevre în ritm lent. Automasajul sportiv este legat de practicarea exerciţiilor fizice şi sportului. Se recomandă în special persoanelor cu regim de mişcare redus. Automasajul trebuie executat în condiţii de igienă. }edinţele de automasaj aplicate în cursul zilei se recomandă a fi efectuate la 2-3 ore după masă sau cu jumătate de oră înainte de mesele principale pentru a nu tulbura funcţiile digestive şi schimburile nutritive. sportiv şi terapeutic. deosebirea constând în aceea că în acupunctură se folosesc ace. În aceste condiţii efectul va fi mai bun decât dacă automasajul ar fi aplicat în faza acută a oboselii. Cu toate efectele sale favorabile de întreţinere a stării generale a organismului. aplicate pe piele. care se realizează cu vârful degetului. cel mai simplu mijloc de a trata o afec ţiune. pe o durată de 5-20 minute în automasajul parţial şi de 40 de minute în automasajul extins. Acesta se execută de obicei dimineaţa sau seara în legătură cu baia. Selectarea şi adaptarea procedeelor folosite este dictată de afecţiune. cât şi igiena corpului. Automasajul igienic asigură obţinerea şi păstrarea unei bune condiţii fizice prin prevenirea efectelor nefavorabile ale surmenajului şi activarea marilor funcţii ale organismului. Pentru executarea automasajului. ca şi pentru executarea masajului. înainte de concurs pentru a mări efectele încălzirii şi pregătirii psihice. Se practică cu scopul de a pregăti organismul pentru efortul care urmează. o fac mai netedă şi mai alunecoasă. cât şi după concurs. Automasajul este şi un mijloc de odihnă activă care reface organismul mai bine şi mai repede decât odihna pasivă. 43 . Se recomandă ca după automasajul fiecărei regiuni sau segment să se execute o serie de mişcări active simple pentru mobilizarea articulaţiilor. Automasajul terapeutic se înscrie în cadrul terapiei complexe de care beneficiază o afecţiune. precum şi persoanelor în vârstă. Cele mai bune efecte ale automasajului se obţin prin asocierea lui cu gimnastica şi unele sporturi ca înotul. Contraindicaţiile automasajului sunt în general aceleaşi prezentate la capitolul masaj. jocurile. iar în presopunctură vârful degetului. atletismul. La sportivi automasajul poate fi aplicat după încetarea efortului sau poate fi amânat pe mai târziu (după câteva ore) dacă sportivul este prea obosit. să se execute câteva mişcări de respiraţie şi de relaxare pentru a combate tendinţa de blocare a toracelui şi de încordare exagerată a unor grupe musculare implicate în aplicarea masajului.

• orice maseur .pentru menţinerea unei forme fizice bune. întrucât el se adresează atât punctelor cât şi meridianelor. După acelaşi concept. manevră asociată altor prescripţii medicale sau ca metodă unică de tratament. diminuarea durerii după traumatisme. coboară apoi. gimnastică energetică şi alimentaţie energetică sunt necesare celui care poate şi doreşte să folosească metoda presopuncturii ca mijloc terapeutic independent sau asociat celorlalte forme de masaj. micromasajul (chinezesc). micromasaj. Orice dereglare în scurgerea energiilor se manifestă prin boală. Prin corp circulă neîntrerupt energii care provin din cosmos şi de pe Pământ (aer şi alimente). • sportiv sau antrenor . Pentru toate aceste situaţii este necesară o bună înţelegere a mecanismelor presopuncturii. Dacă presopunctura poate fi efectuată de către orice persoană. Energiile care circulă prin corpul omenesc.prevenirea tracului. mişcare continuă.în anumite situaţii se poate interveni pentru rezolvarea unor probleme de urgenţă. Diferiţi autori folosesc termeni ca: digitopresură sau digitopunctură.prima energie a omului. necesită pregătire de specialitate. obiecte ce prezintă un capăt rotunjit.polul INN. întrucât punctele pot fi masate cu unghia degetului sau cu alte instrumente speciale sau ocazionale ca: baghetă de lemn. alternantă.masajul anumitor puncte din zona feţei previne şi diminuează ridurile. • membre inferioare . În literatura de specialitate se întâlnesc destul de frecvent termenii acupressing şi akupressur.indiferent de vârstă. • cosmetician . • orice persoană care (cunoaşte tehnica şi indicaţiile) doreşte să ajute pe cineva în caz de îmbolnăvire. cât şi metoda presopuncturii. derivaţi din acupuncture. variantă modernă a micromasajului chinezesc.folosind atât masajul clasic. reglarea ritmului respirator şi stimularea muşchiului diafragm (cântăreţi).polul IANG. de sticlă. este cea de presopunctură (presiune asupra punctului). de către orice persoană aflată în diverse ipostaze ca: • bolnav . Cea mai corectă denumire a metodei la care ne referim. comparată cu suportul informaţiei genetice de care depinde diferenţierea celulelor şi dezvoltarea ulterioară a embrionului. iar întreruperea acestui circuit înseamnă încetarea vieţii. între cei doi poli: • cap . care nici ei nu sunt relevanţi. tot ce există în univers este energie “Energia este indisociabilă materiei” afirmă Einstein după 5000 de ani. conform medicinei tradiţionale chineze sunt de trei feluri: 1. transmisă de procreatori. fiind mai complicat. Conform medicinei tradiţionale chineze. Energia Zong . capătul unui stilou. • artist . urcă spre cap. Noţiunile de acupunctură. aşadar acest concept străvechi dăinuie. combaterea oboselii. presopunctura poate fi efectuată în diverse situaţii. termeni improprii întrucât metoda nu foloseşte acul. Din acest considerent.Avantajul presopuncturii constă în faptul că se poate folosi şi sub formă de autotratament. • conducători auto . pe anumite puncte. 44 . energia cosmică pătrunde în corp prin tălpi. învingerea stărilor psihice negative (tracul). Acestea au o bipolaritate INN şi IANG şi circulă prin organism în mod ciclic.

se produce moartea. conform conceptului amintit. 3. Simbolurile energiei INN şi IANG sunt: • • • • • • INN simbolizează pământul noaptea materia întunericul frigul golul IANG simbolizează • • • • • • 45 cerul ziua energia lumina căldura plenitudinea . Aceste energii: Zong. Această energie. aspect deosebit de important în practica acupuncturii (periodicitate denumită pendula energetică). Medicina tradiţională chineză are ca obiectiv principal menţinerea circulaţiei energiei în mod continuu şi armonios. Energia. sunt repartizate la om în funcţie de vârstă în mod diferit. este atribuită aerului inspirat şi alimentelor. Simbolul bipolarităţii (după Sabin Ivan) Aceste contrarii INN şi IANG se găsesc pretutindeni: în toate fiinţele vii.negativ şi pozitiv. Iong şi Wei. circulă de la un organ la altul îndeplinind rolul de a le transporta în organism. Perturbarea acesteia determină îmbolnăviri grave. Evitarea îmbolnăvirilor şi instalarea timpurie a bătrâneţii se pot realiza conform conceptului chinezesc prin gimnastică şi alimentaţie energetică. pentru fiziolog este prezentată prin metabolismul celular. iar totalitatea moleculelor constituie materia. Când una din ele dispare. având maxima activitate în fiecare meridian timp de două ore. se condiţionează şi se întrepătrund aşa cum sunt reprezentate în simbolul bipolarităţii. îngemănate.considerată energia care protejează organismul împotriva agresiunilor externe. La fiinţele vii această energie prezintă în permanenţă două feţe INN şi IANG sau doi poli . Energia Wei . cât şi a energiei Zong favorizează instalarea bătrâneţii. Aceşti doi termeni INN şi IANG (imposibil de tradus în cadrul gândirii filosofice taoiste) sunt două contrarii care coexistă în permanenţă. Se consideră că energia Iong circulă prin meridianele principale după un orar fix. Energia Iong . Excesul de energie şi vidul de energie sunt noţiuni care stau la baza întregii patologii tradiţionale chineze. de producere a sângelui şi lichidelor organice. prin masaj şi acupunctură. Calitatea sa este apreciată după starea de sănătate a pielii (aspectul pielii).energia de nutriţie. opuse şi complementare. asemănată cu sistemul imunologic de apărare a organismului. Ele au perioade de maximă intensitate şi scad odată cu înaintarea în vârstă. chiar dacă una din ele domină iar cealaltă este redusă.2. Scăderea energiei Iong.

perechi. care sunt tot nişte linii imaginare. mai importante sunt: 46 .IANG şi INN. cu sediul în piele. în corp există nenumărate alte meridiane secundare. • partea dreaptă a corpului .IANG.• • • liniştea repausul feminitatea • • • zgomotul mişcarea masculinitatea Omul. iar al doilea cu funcţiile aparatului respirator. astfel: • capul . • meridianul splină-pancreas (SP). care au legături atât între ele cât şi cu meridianele principale. Dintre meridianele curioase. • meridianul cordului (C). cu excepţia meridianului “Vase-sex” şi “Trei focare”. • meridianul Trei focare (TF). • partea anterioară a corpului . prin care se face legătura directă cu organul pe care îl deserveşte şi altul extern.INN.INN. prin corp existând o vastă reţea de canale care se leagă între ele. Dintre acestea exemplificăm: meridianele curioase şi meridianele tendino-musculare. • meridianul ficatului (F). Vase-sex. iar dispariţia uneia dintre ele echivalând cu moartea. Energiile circulă în corp de-a lungul unor canale invizibile (imaginare) numite meridiane la occidentali (-Georges Soulié de Morant 1875-1955). Energiile circulă în mod armonios. Cele 12 meridiane principale. digestiv şi genito-urinar. • partea stângă a corpului . sunt: • meridianul plămânului (P). Energia Iong (de nutriţie) circulă prin cele 24 de meridiane (câte 12 pentru fiecare jumătate de corp) care se numesc meridiane principale. • trunchiul . Primul. • meridianul intestinului subţire (IS). aflat între cer şi pământ.IANG. Aceste meridiane poartă numele organului cu care este în legătură energetică. Acestea au legături energetice cu funcţiile organismului. • meridianul stomacului (S). • meridianul Vase-sex (VS). perturbarea lor însemnând boală. • meridianul vezicii urinare (V). • meridianul vezicii biliare (VB). În afară de cele 24 de meridiane principale. • meridianul intestinului gros (IG). • meridianul rinichiului (R). • partea posterioară a corpului . • membrele inferioare . iar la chinezi denumite Tching.INN. cu cea mai strictă regularitate. Armonia din corpul omenesc este dată de armonia celor două forţe. împrumută de la fiecare simbolurile respective.IANG. are legătură cu funcţiile organelor genitale şi ale inimii. Fiecare meridian principal are un traseu intern. Denumirea de meridiane este atribuită prin analogie cu meridianele globului pământesc.

Dispariţia lor se produce atunci când pe locul respectiv survin modificări (bătături.3 mm. etc. iar grosimea de 0. tumori. Aceste meridiane secundare.maxa . grefon de piele). a fost primul care a stimulat punctele cu ajutorul curentului electric. Localizarea punctelor din piele şi de pe meridiane folosite în acupunctură. persistă toată viaţa şi sunt situate în mici depresiuni ale pielii. cu influxul nervos sau scurgerea curentului electric. medic din armata lui Napoleon. Meridianele principale realizează marea circulaţie a energiilor în corp. În medicina occidentală punctele se notează cu iniţiala meridianului căruia îi aparţine. realizează mica circulaţie a energiilor. aur sau argint.prin masaj. În afara punctelor situate pe meridiane. F1 meridianul ficatului (F). 47 .confecţionat din oţel inoxidabil. Mai mult de jumătate dintre acestea sunt situate pe pavilionul urechii. (VC) şi (VG). sub coate şi sub genunchi. Niboyet şi Grall). situat pe linia mediană posterioară. o rezistenţă electrică scăzută (Dinier. Din punct de vedere terapeutic. transfer de energie de la un meridian la altul.). considerat părintele analgeziei prin acupunctură şi electropunctură. modulate în forma unui cilindru foarte subţire (în chineză Kao). numărul de ordine al punctului pe acest meridian. ex. iar în profunzime prezintă un orificiu prin care intră în piele vase şi nervi. Descoperirea acestor proprietăţi electrice au condus la ideea construirii unor aparate electronice cu ajutorul cărora punctele pot fi detectate uşor şi precis. având lungimea de 1-10 cm.câmpuri magnetice. în lipsa acestor aparate sunt localizate cu ajutorul unor măsurători şi a unor repere anatomice.meridianul vasul guvernor (VG).căldura locală obţinută prin arderea frunzelor uscate de peliniţă. folosite pentru acupunctură. exact pe traseul meridianelor principale care se află în piele. . pe piele se mai găsesc alte 400 de puncte numite puncte extrameridiane. . prezente de la naştere. 4mm 2 . de la coccis la gingia superioară (după ce înconjoară capul).cu acul . iar 1.prin curent electric special . Aceste puncte. .2-0. . la care se adaugă un număr de ordine (numărul 1 reprezentând punctul care se află la locul de unde începe traseul extern al meridianului).. Pe fiecare meridian se găseşte un număr fix de puncte cu acţiuni diferite (dispersie. Un punct are o suprafaţă de cca. Fiecare meridian are un număr fix de puncte. Denumirea acestor puncte de pe meridiane este dificil de tradus din limba chineză. Punctele folosite în acupunctură au proprietăţi electrice. pentru reglarea energiilor atunci când se produc perturbări în medianele principale. Stimularea punctelor se face prin diferite mijloace: . intervenind numai la nevoie. stabilit în urmă cu mii de ani şi neschimbat până în zilele noastre. cele mai importante sunt punctele situate la extremităţile membrelor.meridianul vasului de concepţie (VC).Sarladière. situat pe linia mediană anterioară a corpului (de la pubis până la bărbie). Meridianele tendino-musculare sunt situate deasupra pielii. . Scurgerea energiilor prin meridian este comparată de unii autori cu un curent de apă între două maluri. cicatrice. tonifiere.

• pacienţii care au folosit recent medicamente tranchilizante. o cură cuprinde 10-15 şedinţe după care se face o pauză de 2 săptămâni.J. Manevrele de dispersie se execută în afecţiunile provocate de exces de energie (hiperemie. inelar şi mic de la mâna pacientului. energic. astfel: 1 CUN = grosimea degetului mare al pacientului. aplicate vertical.1. Presopunctura poate fi aplicată şi în caz de urgenţă. În funcţie de necesitate manevra poate fi repetată până la 3 şedinţe pe zi (3 şedinţe de presopunctură echivalează cu o şedinţă de acupunctură). Durata unei şedinţe este de 5-10 min. aceasta se întrerupe imediat. SCURTĂ INCURSIUNE ÎN MEDICINA TRADIŢIONALĂ Tehnica REIKI 48 . Efectul va fi de înroşire a pielii. cortizon. creşterea sensibilităţii şi a tonusului muscular local. După localizarea punctului urmează masarea acestuia cu vârful degetului sau cu unghia. În cazul tratamentului prin presopunctură. în ritm viu. dureri reumatice. (timp în care scade durerea). care au fost trataţi cu raze X sau hipnoză.). apoi se reia cura (cu 10-15 şedinţe). scădere a sensibilităţii şi a tonusului muscular. în sens opus mişcării acelor de ceasornic. prin intermediul unui vibrator punctiform confecţionat din aur sau argint (fonoforeză). • gravidele în ultimul trimestru de sarcină. mijlociu. 2 CUN = grosimea degetelor arătător şi mijlociu de la mâna pacientului. care este apreciată cu ajutorul degetului mare al pacientului. manuale. În cazul în care subiectul prezintă o stare “de rău” în timpul aplicării presopuncturii. • subiecţii obosiţi sau slăbiţi. ocazional. tendoane) şi prin unele măsurători. Boicil.. 8. 3 CUN = grosimea degetelor arătător. Presiunea se execută cu vârful degetului sau cu unghia. Efectul este de paloare a tegumentului la locul aplicării. Mişcarea circulară se execută în sensul mişcării acelor de ceasornic. bradicardie). diverse lucrări de specialitate) care pot fi găsite prin urmărirea unor repere anatomice (oase. poate fi eficientă ca tratament în multe suferinţe. Pentru măsurători (stabilirea reperelor). Tehnica presupune respectarea punctelor (prezentate în planşe. În urma statisticii efectuate de renumitul profesionist Pedro Chan reiese că presopunctura obţine 75% rezultate pozitive în migrene.vibraţii sonore . muşchi. etc. . apăsând uşor. tulburări psihice minore şi de 65% în cazul afecţiunilor aparatului genital şi digestiv. Manevrele de tonifiere se folosesc pentru afecţiunile datorate lipsei de energie (hipotonie. • persoane în stare de ebrietate (cu excepţia manevrelor specifice pentru tratarea alcoolismului). prin manevră de dispersie sau tonifiere. Lamy a conceput un aparat special pentru stimularea punctelor cu ajutorul sunetelor. Masajul se execută cu vârful degetului aplicat oblic. Contraindicaţiile presopuncturii sunt pentru: • bolnavii cu afecţiuni cardiace şi psihice (grave). în China este folosită unitatea de măsură numită CUN. vitamina C. insomnii. În concluzie putem aprecia că presopunctura executată corect. tahicardie). cu răbdare.injectare cu diverse substanţe (ser fiziologic.

ce prezintă această metodă de tratament. Tehnica Shiatsu. Lucrările de specialitate. rezultatele obţinute în tratamentul durerii. dau şi hărţile de aplicare a tehnicii atât pentru pacienţi cât şi pentru autotratament. adică sub nici o formă nu poate prin ea însăşi să agraveze starea pacientului. bolţii plantare fiindu-i atribuite organele interne toracice şi abdominale superioare. se reduce la aplicarea palmelor pe aria cutanată corespunzătoare organului sau manifestărilor clinice ale acestuia şi menţinerea lor nemişcate în limita unor durate de timp prestabilite sau până la obţinerea rezultatelor dorite. şedinţa de Reiki. Podoterapia Prin această metodă de tratament se înţelege obţinerea unor beneficii terapeutice prin masarea unor anumite zone de pe faţa plantară a labei piciorului. precum şi topografia cutanată a punctelor asupra cărora trebuie să se acţioneze. chiar şi în fazele avansate ale bolii canceroase.Aceasta se consideră ca fiind o metodă precisă care are puterea să conecteze energia universală la puterile înnăscute de tămăduire a trupului. ATSU=presiune). în timp ce ariei calcaneene i-au revenit organele din partea inferioară a abdomenului. Tehnica SHIATSU Tehnică japoneză (SHI=degete. De asemenea. segmentul terminal al coloanei vertebrale şi vezica urinară. punctele de la nivelul degetelor şi extremităţilor terminale ale metacarpienelor corespunzând capului şi organelor senzoriale de la acest nivel. ci prin presiuni extrem de blânde şi prelungite. 49 . atât timp cât diagnosticul şi stadiul de evoluţie al bolii impuneau alte priorităţi terapeutice. Această artă a vindecării nu se realizează prin manipulări ale trupului sau segmentelor sale. membrele inferioare. Literatura de specialitate oferă hărţi detaliate privind afecţiunile ce beneficiază de tratament Shiatsu. extrem de simplă ca metodologie. în raport cu scopul urmărit. Practic. denumită şi terapie manuală. s-au dovedit a fi de mare eficienţă. dar fără a depăşi 40-45 de minute. este prin esenţa ei total inofensivă în caz de eşec terapeutic. între 5 şi 45 de minute. corespunzând unor proiecţii cutanate ale unor suferinţe organice. denumeşte astfel un mod de tratament executat prin presiuni digitale sau manuale asupra unor puncte determinate de pe suprafaţa corpului. care pot dura.

Plecând de la această afirmaţie. ca şi pentru creşterea capacităţii de efort. I. ci doar mijloacele de intensificare a vitalităţii şi sănătăţii. pentru a grăbi revenirea la normal a organismului după parcurgerea unei stări de boală.Automasajul CHI {şi sprijină mecanismele de acţiune ce intervin în vindecarea organului bolnav. ci chiar pentru cetăţeanul de rând aflat de multe ori în situaţia de a nu-şi putea rezolva o situaţie de sănătate. . care exclude orice comentariu asupra locului şi importanţei pe care o are practica masajului în scop igienic şi profilactic. Univ. nu numai pentru kinetoterapeuţi. atribuind stress-ului cea mai păgubitoare intervenţie în dereglarea stării de sănătate. în scopul de a corecta dezechilibrările organismului şi mai afirmă: “{n caz de boală este necesar să se consulte un medic”. Ed. se poate trage concluzia că pentru menţinerea unei bune stări de sănătate. pe stimularea energiei vitale. profesorii din educaţia fizică şcolară sau antrenori. Cuza”. 1994 50 . cunoaşterea regulilor de aplicare a masajului este mai mult decât o necesitate. Bălteanu V.Caiet metodic de kinetoterapie (partea I). BIBLIOGRAFIE 1. Iaşi. Masajul şi automasajul . {nsuşi autorul lansează un avertisment în care spune că el (autorul) nu oferă nici criterii de diagnostic şi nici sugestii de tratament. deşi procedeele descrise mai sus îi erau la îndemână. Aceasta. “Al. inclusiv în sportul de performanţă.

Ed.lucrări practice .. . 1994 3. .Miracolul secolului XX sau terapia de îndreptare a coxalelor prin masaj şi presopunctură . Paris.Curs de kinetoterapie . Bucureşti.Cultură fizică medicală (curs) . Bucureşti. 1969 7. Cuza” Iaşi. 1970 9. Ed.C. Stadion. Bucureşti.Stimulaţi-vă energia vitală . Libby Barnett. Oradea.formă de reflexoterapie . Ed. Mantak Chia . Universitas. Ed. Mollon G.M. . Oradea. Drăgan I. Medicală. Bucureşti. Maggie Chambers . Antet.Reiki . Ed. 1983 13. 1994 10. Saionji Masayuki . Kohn I. E. Vlad T. 1994 12. Antet. Timişoara. “Al.. 1972 51 .2. “Al. Ed. Deleanu M.Masaj . Timişoara. Bucureşti. 1978 6.automasaj . Ed. Univ. Petrescu O. Ed. 1991 4. Sport-Turism. Ed.I. Iaşi. Marcu V. Bălteanu V. Ed.Masajul (tehnici şi aplicaţii în sport) . Ministerului Tineretului şi Sportului.Masajul . Ed. Belc S. . . . I.. 1994 14. . 1993 8. Editis. Univ. 1992 5.Les manoeuvres des massages . Medicală. . Cuza”. Dotte P. Ivan S..A.Masaj şi kinetoterapie . Centrul de Esperanto. Bucureşti. Ed. . Ionescu N. .Masajul tălpilor .Masaj . Cordun M.Gimnastică corectivă . 1997 11.Presopunctura şi alte mijloace naturiste .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful