P. 1
Suport de Curs Masaj

Suport de Curs Masaj

|Views: 94|Likes:
Published by Murgu Narcis
Suport de Curs Masaj
Suport de Curs Masaj

More info:

Published by: Murgu Narcis on Mar 15, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/05/2013

pdf

text

original

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI Facultatea de Educa ţ ie Fizic ă şi Sport

CURS DE MASAJ ŞI TEHNICI COMPLEMENTARE
Autor: Conferenţiar universitar doctor Veronica Bălteanu

&

Vă sugerăm să folosiţi un caiet special în care să faceţi notaţii asupra problemelor studiate. În acest caiet puteţi scrie răspunsurile la întrebările puse în text. Temele care vor fi evaluate de către tutori sunt marcate în text.

3

CUPRINS

1. MASAJUL – ISTORIC, NOŢIUNI GENERALE 1.1. ISTORIC 1.2. NOŢIUNI GENERALE 1.3. APRECIERI REFERITOARE LA ACTIVITATEA MASEURULUI, SPAŢIILE DE MASAJ, REGULI IGIENICE DE PRACTICARE A MASAJULUI 2. TEHNICA MASAJULUI, PROCEDEE DE MASAJ 2.1. PROCEDEELE PRINCIPALE DE MASAJ 2.2. PROCEDEELE SECUNDARE DE MASAJ 2.3. ALTE MANEVRE DE MASAJ 3. CONTRAINDICAŢIILE MASAJULUI 4. REGULI METODICE PENTRU PRACTICAREA MASAJULUI 5. METODA MASAJULUI PARŢIAL 6. MIJLOACE AJUTĂTOARE ÎN APLICAREA MASAJULUI 7. AUTOMASAJUL 8. PRESOPUNCTURA 8.1. SCURTĂ INCURSIUNE ÎN MEDICINA TRADIŢIONALĂ BIBLIOGRAFIE

4 4 6

7 9 9 24 28 34 35 36 39 41 42 47 49

4

1. MASAJUL – ISTORIC, NOŢIUNI GENERALE 1.1. ISTORIC Documentele istorice păstrate până în prezent arată că masajul s-a practicat în toate timpurile şi la toate popoarele antice. Denumirea acestei activităţi este atribuită la o dată relativ recentă. În limba română denumirea “masaj” a acestei practici a fost introdusă prin intermediul literaturii medicale franceze, care a dominat la noi în secolul trecut. Această denumire este introdusă în prezent în toate limbile moderne fiind considerat termen universal. În limba franceză cuvântul “massage“ apare pentru prima dată în lucrarea lui Lepage “Cercetări istorice asupra medicinei chineze”, publicată în 1813. Presupuneri asupra etimologiei cuvântului sunt: • “mass” în limba arabă înseamnă a apăsa; • “massesch” în limba ebraică veche are aceeaşi semnificaţie; • “massien” în limba greacă înseamnă a frământa. Din studiile a numeroşi cercetători reiese că masajul a fost unul dintre cele mai vechi mijloace descoperite de oameni pentru alinarea suferinţelor. La început avea un caracter empiric, magia se asocia gesturilor, era legat de anumite ritualuri şi practici. De îngrijirea bolnavilor se ocupau reprezentanţii cultului religios, prestaţiile acestora departe de a fi fost fundamentate ştiinţific, aveau însă o mare valoare psiho-terapeutică. Practicarea masajului a înregistrat epoci de mare răspândire la chinezi, indieni, egipteni, popoare care au ajuns la un înalt nivel de cultură şi civilizaţie. La aceste popoare masajul era asociat cu alte procedee empirice de terapie cum sunt: aplicaţiile calde locale, ungeri cu diferite substanţe (mirodenii, uleiuri), mişcări pasive ale segmentelor corpului. În timp, odată cu evoluţia societăţii, cu acumularea de noi cunoştinţe şi experienţe, aceste practici s-au sistematizat, s-au conturat anumite reguli terapeutice care, ulterior au condus la fondarea unor adevărate şcoli medicale. Medicina tradiţională din China are o foarte mare vechime. Masajul la chinezi era practicat de către o castă de preoţi-medici (cu peste 3000 de ani î.e.n.), în scopul activării circulaţiei sângelui şi a umorilor din corp, pentru stimularea sau liniştirea nervilor cât şi pentru vindecarea unor tulburări sau boli cronice ale organismului. Manevrele se executau lent şi stăruitor. Scrierile lui Cung-Fu recomandau folosirea exerciţiilor fizice şi a masajului, cu caracter localizat. Este de reţinut indicaţia care se făcea, de asociere a gândirii bolnavului cu mişcarea, idee ce corespunde noţiunii ştiinţifice din medicina modernă, de “reprezentare corticală a mişcării”. Din datele istorice ale Egiptului antic s-au transmis numeroase documente scrise pe papirusuri, inscripţii, picturi şi sculpturi care aduc mărturii despre practicarea masajului în scopul tratării bolnavilor. În India antică, masajul a fost cunoscut şi practicat în popor, în legătură cu unele procedee cu caracter igienic sau ritual, cum ar fi ungerea trupului cu uleiuri aromate, îmbăierea în apele fluviilor şi lacurilor considerate sacre. Scrierile AyarVeda conturează reguli de folosire a exerciţiilor fizice şi masajului. Aceste practici aveau caracter profund religios. Legile lui Manu asociază practicarea lor cu îmbăierile pentru purificarea sufletului. Ulterior, şcoala Hatha-Yoga face recomandarea economiei de energie, de obţinere a unui randament maxim cu un efort minim, principiu existent şi în prezent în practica oricărei activităţi, inclusiv cea sportivă. Practica Yoga se remarcă prin valoroase exerciţii de respiraţie şi tehnici de relaxare. Masajul a fost practicat şi de alte popoare vechi ale orientului, 5

cum sunt: asirienii, babilonienii, mezii, perşii, în scopul tratării răniţilor din războaiele frecvente ce aveau loc în acele timpuri. La evrei , cărţile de cult recomandau folosirea masajului în scop igienic. Primele aplicaţii ale masajului în legătură cu activitatea sportivă au apărut în Grecia, ca mijloc important pentru îngrijirea atleţilor. Grecii antici au folosit masajul în pregătirea diferitelor categorii de sportivi, remarcându-se faptul că se utiliza atât înainte de efort cât şi după terminarea acestuia, în scopul prevenirii şi combaterii oboselii musculare şi nervoase. Practicanţii acestui masaj se numeau aliptes şi foloseau diferite uleiuri şi pulberi fine pentru a uşura executarea manevrelor. Atleţii greci practicau şi automasajul. Medicii greci au fost primii specialişti care au recomandat şi fundamentat practicarea masajului în mod ştiinţific. Herodicos din Lentini (428-347 î.e.n.), medic celebru în antichitate, socotit părintele gimnasticii medicale şi al masajului, prescria bolnavilor săi anumite exerciţii fizice şi alergări pentru vindecarea bolilor şi întărirea organismului. Hipocrat (460-377 î.e.n.) este considerat cel mai mare medic al antichităţii. Acesta, discipol al lui Herodicos din Lentini, a continuat practicile şi tradiţiile instituite anterior. El a precizat indicaţiile şi efectele acestor mijloace terapeutice, evidenţiind influenţele fiziologice pe care le au cât şi contraindicaţiile pentru practicarea lor. Pentru prima dată Hipocrat a descris factorii naturali de mediu şi importanţa lor pentru sănătatea omului. În Imperiul Roman , după cucerirea Greciei, cultura greacă s-a răspândit în imperiu şi mai ales la Roma, prin intermediul sclavilor. Medicii şi gimnaştii greci luaţi în captivitate, cât şi alţii atraşi de bogăţie şi glorie, au făcut ca aceste descoperiri să fie cunoscute de romani, unele ca atare, altele adaptate concepţiei acestui popor. Gimnastica greacă nu a fost preluată de romani, aceştia practicând cu precădere exerciţiile cu caracter militar. Masajul practicat de sclavii greci devine obişnuit în regimul de viaţă al romanilor bogaţi. Se practica în terme, care erau adevărate monumente arhitecturale cât şi în locuinţele acestora, sub forma unui masaj de înviorare dimineaţa şi altul seara, pentru relaxare. Celsius , unul dintre cei mai mari medici romani de origine greacă, recomanda masajul atît înainte cât şi după exerciţiile corporale. A fost preocupat de teoretizarea principalelor manevre de masaj făcând şi o clasificare a acestora, în funcţie de intensitate: manevre puternice, moderate şi uşoare, iar după forma lor: manevre lungi, medii şi scurte. Oribasius , de asemenea medic de origine greacă, se ocupa de tratarea gladiatorilor răniţi, intitulându-se cu mândrie “medic al gladiatorilor”. El a contribuit la îmbogăţirea practicilor medicale în privinţa recuperării posttraumatice. Este considerat precursorul medicului de medicină sportivă din zilele noastre. De la acesta au rămas reguli de practicare a masajului şi descrieri tehnice valabile şi în prezent. Evul mediu este perioada care a frânat evoluţia ştiinţelor, mai ales a acelora care priveau îngrijirea corpului, care era desconsiderată de dogmele religioase. Practicarea exerciţiilor fizice şi a masajului a decăzut. În popor, totuşi, masajul şia păstrat importanţa şi s-a transmis prin tradiţie, din generaţie în generaţie. În timp ce în Europa interesul pentru îngrijirea trupului era interzis, lumea arabă se dezvolta cucerind teritorii în Asia, Africa de Nord, Spania, sudul Franţei. După cuceririle făcute şi încetarea războaielor, arabii au pus accent pe dezvoltarea ştiinţei şi artei. Avicena (980-1037), pe numele său adevărat Abu Ali Ibn Sin (medic arab), în lucrarea “Cartea legilor medicinei” a concentrat toate cunoştinţele medicale din 6

funcţionale sau traumatice).N.F. 1. Masajul esre de asemenea legat de activitatea sportivă. manipulaţiunile. liniştitoare.Lascăr şi V. prin mijloace manuale şi/sau instrumentale (mecanice. acţiunea fiziologică şi tratamentul câtorva maladii prin acest remediu”. Odată cu răspândirea cunoştinţelor medicale. R. recuperării stării de sănătate după diverse afecţiuni cât şi în domeniul sportului de performanţă. după înfiinţarea acestuia în 1922. Pehr Henrik Ling (1776-1839) pune bazele ştiinţifice ale masajului şi gimnasticii moderne. educaţiei fizice şi sportului. Defrumerie. Renaşterea este epoca în care reînvie interesul pentru cultura fizică. Rusia. au diversificat manevrele de masaj şi l-au răspândit în toată lumea. cât şi domeniul culturii fizice medicale. electrice). În epoca modernă masajul se dezvoltă sub aspect tehnic în cadrul medicinei. aceste aplicaţii au fost înlocuite cu masajul ştiinţific.S. urmat de mai multe ediţii de cursuri şi lucrări în care fundamentează masajul şi automasajul. Hălmagiu a susţinut teza de doctorat cu titlul: “Masajul şi mobilizarea ca tratament în unele fracturi”. N. aplicarea lui urmărind efecte stimulatoare (înainte de antrenamente şi competiţii). O adevărată şcoală de masaj începe să se formeze la Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport. transmiţându-se prin tradiţie din generaţie în generaţie. general şi parţial” al francezului M. constituie noutăţi. Germania. au desfăşurat atât în şcoli cât şi în instituţiile medicale o bogată activitate în direcţia corectării deficienţelor fizice. dovedindu-se valoarea lui pentru prevenirea şi tratarea leziunilor şi tulburărilor produse prin accidentare. recomandările lui de asociere a masajului cu hidroterapia şi dietetica. Este dovedită valoarea masajului aplicat înainte de efort pentru pregătirea organismului.E. sub îndrumarea profesorilor I. terapeutic (de tratare a unor afecţiuni organice. sistematică a părţilor moi ale corpului uman. De asemenea. NOŢIUNI GENERALE Masajul reprezintă o prelucrare metodică. asociat cu alte mijloace de îngrijire a bolnavilor. în 1889. Manga. de dezobosire (după 7 . istoricul. s-au efectuat cercetări experimentale care urmăreau stabilirea exactă a efectelor masajului în scopul precizării indicaţiilor acestuia pentru organismul sănătos şi cel bolnav. În ţara noastră masajul empiric a fost cunoscut şi practicat în trecut în popor. ortopezii şi reumatologii. Primii medici care au introdus masajul în clinici au fost chirurgii. Absolvenţii acestui institut de învăţământ superior cât şi ai celorlalte facultăţi de educaţie fizică înfiinţate în ţară. Masajul în sport a făcut de asemenea mari progrese. Ulterior.acele timpuri făcând şi o descriere exactă a masajului. cât şi pentru refacere după consumarea efortului.P. Anglia.Ionescu publică “Masajul“. În secolul al IXX şi începutul secolului al XX-lea au fost publicate numeroase lucrări şi manuale de masaj. A. Elevii acestuia au perfecţionat tehnica. efecte trofice. Masajul medical s-a instituit la noi începând cu a doua jumătate a secolului trecut. Franţa. iar practicarea lui se extinde în multe ţări ale Europei ca: Suedia. În 1933 a fost publicat tratatul “Masajul practic şi teoretic. în 1885 a publicat teza de doctorat cu tema: “Masajul.2.Roşca. fiind prima de acest gen din ţară. hidrice. sub formă de curs pentru studenţii A. Practicarea lui urmăreşte un scop igienic (de întreţinere a sănătăţii şi prevenire a unor tulburări funcţionale).

de combatere a oboselii după activităţi intense care solicită organismul în plan neuropsihic sau neuromuscular. masajul este prezent ca mijloc de terapie în cadrul terapiei generale. efecte remarcabile de refacere neuropsihică (pe cale reflexă) şi neuromusculară (pe cale directă. în scop igienic. trebuie să aibă cunoştinţe atât din domeniul antrenamentului sportiv 8 . Aplicarea manevrelor de masaj. precum şi în facultăţile de educaţie fizică. Aceste cerinţe impuse de performanţa sportivă. Maseurul care practică masajul la sportivi. luni pentru asistenţi medicali sau cadre recrutate din rândul foştilor sportivi. regenerare trofică ce induce faza de supracompensare. cel care practică masajul sportiv (al sportivului de înaltă performanţă). acţiune denumită automasaj. Pregătirea lui se desfăşoară în instituţii de şcolarizare postliceală sau cursuri cu durata de 6-12. În prezent. terapeutic sau legate de activitatea sportivă. necesare în faza de refacere. masajul este un mijloc de bază în terapia recuperatorie. cel din unităţile sanitare. masajul este o disciplină de studiu obligatorie. APRECIERI REFERITOARE LA ACTIVITATEA MASEURULUI. Masajul la omul contemporan supus în permanenţă stressului cotidian. de reechilibrare biologică. de regenerare activă pe plan biologic. în special la nivelul aparatului locomotor. În aceste facultăţi. manuale sau instrumentale. constituind un mijloc specific al kinetoterapiei (terapia prin mişcare).concursuri sau în pauzele din cadrul concursurilor). trebuie să fie un specialist pregătit în unităţi de specialitate. terapie şi activitatea sportivă. explică prezenţa maseurului în echipa tehnică. În tratarea unor boli sau recuperarea sechelelor datorate unor afecţiuni. sau la cele de relaxare. este recomandat ca mijloc profilactic important în menţinerea stării de sănătate fizică şi psihică. • masaj terapeutic. personal în cazul sportivilor de mare valoare. fie că ne referim la efectele stimulative locale şi generale pe care le are în plan biologic. bine fundamentat ştiinţific. Din cele expuse se poate aprecia că efectele masajului se leagă de profilaxie. Efectele masajului ca mijloc terapeutic sunt remarcabile în special în afecţiunile traumatice. mecanică). recreaţionale sau de întreţinere. având o importanţă mai mare sau mai mică în funcţie de diagnostic. pentru efectele lui stimulative ce susţin efortul psihic şi fizic din antrenamente şi competiţii (susţinerea biologică a efortului).3. circulatorii şi neuromusculare la nivelul aparatului locomotor. SPAŢIILE DE MASAJ. se face de către maseur (o persoană calificată) sau de către o persoană asupra propriului corp. Pentru omul sănătos poate constitui un mijloc de susţinere a activităţii cotidiene. decurgând din aceasta o clasificare în funcţie de scopul urmărit prin aplicarea lui: • masaj igienic. REGULI IGIENICE DE PRACTICARE A MASAJULUI Maseurul. 1. La sportivii de mare performanţă masajul este un mijloc indispensabil în regimul cotidian de viaţă sportivă. Masajul se studiază în cadrul facultăţilor şi secţiilor de kinetoterapie. • masaj sportiv. pentru efectele trofice. simte corpul acestuia şi aplică mijloacele optime în funcţie de situaţie. legat de activitatea de performanţă. expresia unei funcţionalităţi superioare a organismului uman. cu atribuţii de psihoterapeut care cunoaşte.

în scop terapeutic în cazul terapiei complete de recuperare după îmbolnăviri sau traumatisme. să nu aibă bătături. iar în cazul în care este răcit să poarte o mască la gură. Cabinetele trebuie să fie bine aerisite iar spaţiile libere să fie ferite de radiaţiile solare. de asemenea. Nu trebuie să poarte inele. Se recomandă ca masajul să se efectueze la distanţă de 2-3 ore faţă de ora de servire a mesei anterioare şi cu 3060 minute înainte de masa următoare. Regulile de igienă se referă atât la igiena maseurului. Masajul terapeutic de pură competenţă medicală se adresează strict specialistului în masaj. ei devenind adeseori confidenţi ai sportivilor. sunt în general utilizaţi în unităţile sanitare. Cel ce urmează a fi masat. ploaie. ci numai la recomandarea medicului de specialitate (diagnostic. un vestiar pentru îmbrăcatdezbrăcat. Din mobilierul specific fac parte scăunelele reglabile şi în mod obligatoriu în cabinet trebuie să existe o chiuvetă pentru spălarea mîinilor. maseurului. abducţie şi adducţie. care îi însoţesc pe aceştia la competiţii. 20 minute pentru a se odihni (relaxare neuromusculară). care ar putea răni pacientul. să asigure cele mai comode poziţii atât pentru cel masat cât şi pentru maseur. vânt. papuci asemănători celor de la înot) întotdeauna foarte curat. frig sau orice alţi factori nocivi (se instalează cort în apropierea locului de desfăşurare a competiţiei). el devenind uneori o persoană foarte importantă în anturajul sportivului de performanţă. care nici el nu acţionează singur. ziare sau pliante cu specificul activităţii. Este recomandat ca la 2 . proceduri. timp în care încăperea se aeriseşte. temperatura trebuie să fie de 20-24 grade celsius. rezistent la oboseala fizică şi psihică. bancheta de masaj bine întreţinută din punct de vedere igienic. Se fac mişcări de flexie. Se mobilizează fiecare segment. Să nu consume băuturi alcoolice înainte de activitate. să evite fumatul cu cel puţin 15 minute înainte de efectuarea masajului.30h să facă o pauză de cca. deosebit. pacientul. medical. Mâinile maseurului trebuie să fie bine spălate înainte de fiecare şedinţă de masaj. Este de dorit ca acesta să aibă palme mari şi un simţ tactil la nivel palmar. Masajul se poate practica în spaţii special amenajate (cabinete de masaj) sau în aer liber. locul de aplicare). echipamentul adecvat (tricou cu mâneci scurte. Sălile de masaj trebuie să aibă anexe. a celui masat cât şi a spaţiului în care se desfăşoară activitatea. igienic. un grup sanitar şi duşuri. brăţări. sucuri de fructe sau lactate. fără handicapuri de nici un fel. cu o bună cunoaştere a domeniului în care lucrează (sportiv. În încăperi trebuie asigurată o ambianţă plăcută.(mobilizări pasive). dulciuri. Începerea fiecărei şedinţe de masaj trebuie să fie precedată de câteva exerciţii pregătitoare ale segmentelor şi articulaţiilor membrelor superioare. unghii lungi sau neîngrijite. în care să consume fructe. pentru mărirea mobilităţii articulaţiilor mîinilor şi supleţei mişcărilor acestora. sportivul. de asemenea trebuie să se prezinte în bune condiţii de igienă personală. extensie. la competiţii. să aibă o înălţime convenabilă maseurului. însă pentru activitatea sportivă sunt recomandaţi maseurii cu stare de sănătate bună. Maseurii cu handicap de vedere. durată. are un rol foarte important. o măsuţă cu reviste. eventual o mică sală de aşteptare în care se găsesc scaune sau fotolii. cu o stare de sănătate bună. 9 . echilibrat. în special articulaţia pumnului şi articulaţiile degetelor. În activitatea sportivă. deşi au un bun simţ tactil. de refacere după o stare de oboseală.2. de întreţinere. Indicaţiile masajului sunt pentru persoanele sănătoase în scop igienic. de întreţinere). pantalon lung sau scurt.şi cel competiţional. Acesta trebuie să fie un om cult.

Acestea constituie procedeele (manevrele) principale sau fundamentale . trecătoare. • baterea (tapotamentul).practicându. respectându-se indicaţiile şi contraindicaţiile. dar şi de starea de sănătate a maseurului. vindecabilă) şi definitive (legate de o boală incurabilă cum ar fi neoplaziile generalizate. contraindicaţii locale. terapeutic şi un suport important al performanţei sportive. PROCEDEE DE MASAJ Procedeele de masaj (manevrele). 2. segmente sau ţesuturi.). Netezirea (effleurage) este masajul care vizează în special tegumentele. umed şi rece). Manevrele care se folosesc numai asupra anumitor regiuni. • vibraţiile. al reconfortării. indiferent de specificul regiunii sau segmentului masat. ajungându-se la o clasificare în ce priveşte tehnica şi metodica de execuţie. manuale sau mecanice. se numesc procedee (manevre) ajutătoare sau secundare . ale mâinilor maseurului în sensul circulaţiei sanguine venoase şi limfatice în spaţiile şi vasele respective. aplicarea procedeelor de masaj fundamentale (principale) respectă următoarea succesiune: • netezirea – effleurage.se înainte de efort. 2. igienic. 10 . PROCEDEELE PRINCIPALE DE MASAJ Încadrarea în această categorie a unor manevre este determinată de utilizarea lor în orice şedinţă de masaj. la diferite situaţii în care s-au aplicat. Constă în alunecări ritmice. Dintre acestea distingem contraindicaţiile temporare (legate de o stare patologică acută. Contraindicaţiile masajului sunt de asemenea numeroase. au avut o evoluţie şi o adaptare de-a lungul timpului. regionale sau generale. uşoare. de asemenea. Structurile anatomice moi ale organismului se prelucrează metodic. etc. Contraindicaţiile pot ţine de starea de sănătate a celui masat. • frământatul (petrisage). Manevrele de masaj au denumiri sugestive în funcţie de felul mişcării executate. din aproape în aproape în ordinea aşezării lor anatomice. în funcţie de efectele pe care le determină. după efort. de cunoaşterea aprofundată a efectelor masajului asupra organismului şi se cunoaşte bine tehnica de aplicare. de spaţiul în care se desfăşoară activitatea (impropriu. psihopatiile.1. Sunt. Din acest considerent. un “medicament” de neînlocuit. masajul va fi un factor eficient. • fricţiunea. temporare sau definitive care depind de un anumit diagnostic şi pe care le precizează medicul specialist. Dacă se ţine seama de recomandările făcute. O parte din manevre sunt cuprinse în toate formele de masaj şi se aplică asupra tuturor ţesuturilor şi segmentelor corpului. de la suprafaţă spre profunzime. în timpul competiţiilor (în pauzele dintre probe) cât şi pentru refacere. TEHNICA MASAJULUI. neigienic.

• cu faţa palmară sau/şi dorsală a mâinilor (pe suprafeţe plane. de asemenea mâinile aplicându-se alternativ. membre în întregime sau segmentele acestora). “sacadat”. se recurge la executarea cu întreruperi. Dotte) Mişcările mâinilor maseurului seamănă cu cele de mângâiere. Manevrele alternative scurte respectă o direcţie transversală pe suprafaţa de masat. mâinile alunecând pe rând. Vasele de sânge şi limfatice situate în ţesuturile mai profunde şi în muşchi sunt influenţate prin manevre executate cu presiune ceva mai crescută executate cu: • zona eminenţei tenare şi hipotenare a mâinilor (rădăcina mâinilor). 1. Manevrele alternative medii au direcţie de aplicare oblică. • pumnii închişi (zona palmară sau cubitală a pumnilor). se aplică longitudinal pe suprafaţa de masat. cu presiune minimă şi cu o frecvenţă variabilă.Fig. În această execuţie cu presiune mică. transversal şi oblic ). După modul în care lucrează mâinile . Întrucât circulaţia în artere se desfăşoară contrar presiunii executate prin această manevră. mâinile maseurului aplicânduse pe rând pe suprafaţa de masat. Efectuarea presiunii alternează ritmic şi la distanţe egale cu scurte întreruperi. • marginea cubitală (tăişul mâinii). în mod obişnuit. presiunea (apăsarea) în manevrele de netezire se adaptează la natura şi consistenţa ţesuturilor în funcţie de necesitate. sunt acţiuni de împingere sau tragere a mâinilor pe suprafaţa de masat. Din punct de vedere al tehnicii . la nivelul spatelui. Manevrele simultane . Manevrele alternative se execută în trei direcţii. 11 . manevrele simultane lungi descrise anterior se pot executa şi alternativ. abdomen). Mollon şi P. manevrele pot fi clasificate astfel: • manevre simultane (în care ambele mâini lucrează deodată). în funcţie de scopul urmărit. • manevre alternative (mâinile acţionează pe rând). cuprinzând tot segmentul (ex. (longitudinal. În concluzie. superficială. întinse – spate. spate. Principiul de acţiune al netezirii (G. una după alta. torace. Astfel. pe regiunea scapulară. influenţa se resimte la nivelul terminaţiunilor nervose şi vaselor pielii. fiind de obicei lungi. în principal acţionând pe segmentele membrelor. procedeul numindu-se “manevra maşinii de cusut”. Circulaţia în vasele limfatice este activată prin alunecări lente şi cu uşoară presiune (presiuni glisante).lungimea lor variind în funcţie de acestea. pe aceeaşi suprafaţă sau pe suprafeţe învecinate. manevrele de netezire se execută: • cu degetele (pe suprafeţe mici şi rotunjite – articulaţii).

segmentele fiind cuprinse între mâinile maseurului la acelaşi nivel în porţiunile mai groase sau cu o mână deasupra celeilalte pe porţiunile mai subţiri.Clasificarea manevrelor de netezire din punct de vedere metodic este următoarea: • netezirea introductivă (iniţială). mai stimulente. alunecările se realizează cu mâinile “în brăţară”. Netezirea finală (de încheiere). crescând treptat în intensitate pe măsură ce se obţine acomodarea subiectului. alternative. având priza “în brăţară”. după cum indică numele. în vederea aplicării manevrelor de masaj mai puternice. Direcţia mişcărilor respectă sensul de întoarcere a sângelui către inimă (circulaţia de retur) şi sensul circulaţiei limfei în spaţiile şi vasele limfatice. mai ales în cazul în care mâinile maseurului acţionează “sacadat”. • reflexă. cu nodozităţile articulare ale degetelor flectate. cât şi pentru relaxarea şi odihnirea mâinilor maseurului. efectuate sacadat (pentru a nu îngreuna circulaţia în artere) sau/şi însoţite de vibraţii care cresc efectul de relaxare al netezirilor. Alunecările pot fi continui. asemănător unui circuit care începe şi se termină cu acelaşi procedeu). folosind cele trei tipuri de manevre: lungi. de întindere (tragere) a firelor de păr. Netezirea intermediară are drept scop scăderea intensităţii manevrelor după solicitarea ţesuturilor prin manevre mai puternice. Pe cale mecanică. • pentru părţile moi mai consistente ale corpului. este influenţată şi circulaţia profundă. pentru a evita producerea unor reacţii dureroase. medii şi scurte. cu presiune crescută. Succesiunea manevrelor este inversă faţă de cea din netezirea introductivă (de la manevrele scurte. Alunecările mâinilor maseurului în efectuarea netezirii trebuie să aibă un ritm care să depăşească cu puţin viteza curgerii sângelui prin vene. Acest fapt este explicat prin aceea că tunica medie a venelor este formată dintr-un strat muscular foarte subţire. acţiunea sa realizându-se pe două căi: • mecanică. acţionând atât simultan cât şi alternativ. Efectele netezirii Netezirea are efecte importante asupra circulaţiei sângelui în capilare. în venele superficiale şi asupra circulaţiei limfatice. Netezirea introductivă (iniţială) se aplică la începutul oricărei şedinţe de masaj. Din punct de vedere al specificului regiunii . cu dispoziţia 12 . faţa dorsală. cu degetele uşor flexate şi depărtate. membre inferioare) mâinile maseurului vor folosi priza “în pieptene”. • netezirea intermediară (după manevrele mai puternice). • netezirea finală (de încheiere). mâinile maseurului se aplică cu faţa palmară. la manevrele simultane lungi. “încălzirea” lui. ritmul şi intensitatea mişcărilor vor descreşte treptat. Ritmul de execuţie respectă trecerea de la uşor. Prin manevrele executate simultan. prin acţiunea directă a manevrelor asupra vaselor superficiale care realizează împingerea coloanei sanguine venoase în sens centripet. atât pentru confortul neuropsihic al subiectului. manevrele se vor adapta astfel: • pentru regiunile cu pilozitate crescută (cap. • pe segmentele circulare ale membrelor. se efectuează la finalul şedinţei. În cazul acesteia. rolul lor fiind de a induce un efect calmant asupra subiectului. cu partea cubitală sau cu faţa palmară a pumnului închis.

iar priza realizată în acest fel (în brăţară). calitate manifestată prin extensibilitate. Circulaţia limfei este activată prin manevre lente. contractilitatea. Masajul igienic. care stimulează deschiderea canalelor excretorii. pe lângă cele executate “sacadat”. Acest fapt conduce la ameliorarea proprietăţilor fizico-mecanice ale pielii: elasticitatea. Ca 2 + . sporesc acelaşi rol antimicrobian. uşurează travaliul cardiac. Rolul sebumului este de protecţie antimicrobiană şi antiparazitară la nivelul pielii. PO 4 3 . etc. Prin acest procedeu “netezire”. completează contracţia musculaturii netede a venelor. produşi reziduali rezultaţi în urma degradării substanţelor proteice (acid uric. rezistenţa la presiune. netezirea se completează cu manevre simultane lungi. prin tactul şi comportamentul său. prin stimularea contracţiei muşchiului erector. este favorizată de masaj care. depinde de fibrele elastice conţinute în structura dermului. se realizează acomodarea subiectului în vederea aplicării procedeelor de masaj mai puternice. la care maseurul. Filmul acid amintit anterior. determină creşterea fracţiei de ejecţie cu aport energetic sporit în periferie. Cl . stimulează diferenţierea celulelor bazale şi astfel se reduce timpul necesar reânoirii epidermului. uree. Acţiunea mecanică directă determină exfolierea celulelor cornoase de la nivelul stratului disjunct. Aceasta poate surveni în urma unor eforturi submaximale şi maximale repetate între care nu se asigură refacerea corespunzătoare a organismului. de a realiza o stare de relaxare fizică şi psihică a pacientului prin sugestie şi autosugestie. medii şi scurte. creatină. pentru ca acestea să fie mai bine tolerate şi mai eficiente. prevenind instalarea oboselii cronice. se remarcă şi asupra funcţiilor pielii. substanţe rezultate în urma complexelor procedee biochimice care au loc în timpul contracţiei musculare. format de glandele sebacee. contracţiile sistolice fiind mai ample şi mai rare. prin formarea filmului acid de suprafaţă. Fiind aplicat la începutul şedinţei de masaj mai are rol de a stabili colaborarea între subiect şi maseur. Masajul asociat altor mijloace de refacere (complex de mijloace). care pe lângă acest strat muscular inelar cu dispoziţie transversală mai prezintă un rând de fibre musculare dispuse longitudinal. Prin transpiraţie se elimină substanţe minerale (Na + . favorizând astfel circulaţia de retur. specific suprafeţei corpului. are o contribuţie importantă. devine obligatoriu. Eliminarea acestor compuşi metabolici (reziduali). Datorită consistenţei venelor de calibru mai mare. mai ales în practica sportivă. completat cu produşii sudoripari..). de asemenea intervine prin transpiraţie în reglarea funcţiei de termoreglare. întârzie şi diminuează acest fenomen fiziologic specific vârstei înaintate. necesită o abordare mai complexă. de netezire. alternative lungi. Manevrele mecanice aplicate structurilor de suprafaţă. 13 .fibrelor transversală (sub formă de inele). favorizează refacerea proprietăţilor funcţionale ale ţesuturilor. Aceste efecte de accelerare a circulaţiei de întoarcere. executate cu uşoară presiune. În acelaşi mod glandele sudoripare reacţionează la solicitările mecanice ale masajului. În acest caz. Efectele specifice acestui tip de manevră. activează secreţia de sebum a glandelor sebacee. în special netezirea care se adresează suprafeţei corpului.). Elasticitatea pielii. amoniac) şi compuşi organici neazotaţi (acid lactic. Cu vârsta elasticitatea pielii se diminuează prin încărcarea progresivă a fibrelor elastice cu calciu (14%). K + . cu mâinile “în brăţară”. pentru a fi realizată o circulaţie sporită la nivelul lor.

în cazul unor leziuni posttraumatice. Fricţiunea Acest procedeu este cel mai des folosit după netezire. aceste manevre determină încetinirea funcţiilor ţesuturilor şi organelor şi au efect inhibitor asupra sensibilităţii. declanşează reflexul axonic antidronic. Senzaţia de durere este corelată de obicei cu temperatura pielii. În această idee. asupra sistemului nervos şi decontracturantă. netezirea se aplică folosind cuburi de gheaţă (crioterapie). liniştitoare. menţinându-se şi după încetarea acţiunilor mecanice aplicate prin manevrele de netezire.Pe cale reflexă. lente şi uşoare prezentate anterior. iar procesele hemoragice acolo unde există sunt diminuate prin vaso-constricţia obţinută. Principiul schematic de acţiune al fricţiunii (după G. a căror impulsuri se transmit centrilor superiori care declanşează pe cale reflexă reacţii de răspuns în ţesuturile şi organele corpului. Mollon şi P. au acţiune calmantă. Excitarea terminaţiilor nervoase la nivelul pielii produsă în acest fel. la nivelul musculaturii striate. semn al deschiderii vaselor capilare în număr mult mai mare pe unitatea de suprafaţă. au efecte opuse manevrelor lungi. cu ritm rapid. iar cea scăzută o diminuează. fiind una din cele mai vechi manevre de masaj cunoscute. conductibilităţii şi reactivităţii nervilor. reprezentat de hipoderm. Manevrele de netezire scurte. executate cu presiune ceva mai mare. Dotte) 14 . Impactul manevrelor de netezire asupra terminaţiunilor nervoase este diferit. comparativ cu cel deschis în mod obişnuit. Manevrele lungi executate cu ritm şi intensitate redusă. Această vasodilataţie este persistentă. temperatura ridicată acutizează senzaţia dureroasă. care conduce la apariţia hiperemiei cutanate. În acelaşi timp. Aplicaţiile reci sub această formă scad pragul de sensibilitate dureroasă prin inhibarea locală a receptorilor (a perceperii şi conductibilităţii nervoase). cu efect vasodilatator. relaxantă. de asemenea reducerea circulaţiei în acest fel diminuează metabolismul local împiedicând formarea colagenului. Aceasta vizează în general ţesutul subcutanat. Fricţiunea constă în presarea ţesuturilor moi subcutanate pe ţesuturile profunde sau pe un plan dur (osos sau cartilaginos) şi deplasarea lor în limita elasticităţii proprii. prin aplicarea manevrelor de netezire sunt excitaţi receptorii senzitivo-senzoriali reprezentaţi de extero-proprio şi enteroceptori.

mai puţin sensibile. concentric sau excentric pe suprafeţele mici. Un alt aspect particular este manevra de fricţiune în “zig-zag” aplicată la nivelul musculaturii paravertebrale. ceea ce face ca fricţiunea să constituie manevra principală prin care se acţionează asupra lor. • fricţiune executată cu “rădăcina mâinii”. 15 . Sensul de execuţie al manevrelor de fricţiune este determinat de particularităţile anatomice ale diferitelor segmente ale corpului. respectiv de cută. cu pumnul închis. inelar). aceste creşteri şi descreşteri ale intensităţii putând alterna de la un moment la altul prin micşorarea sau mărirea unghiului de aplicare al prizei (3070 °). Alegerea prizei este de asemenea determinată de structura anatomică a zonei masate. policele făcând opoziţie în aşa fel încât ţesutul moale subcutanat este prelucrat luând forma pe care mâna maseurului o imprimă. când mâinile aplică priza simultan dar se deplasează în sensuri opuse. fricţiunea poate fi superficială. După intensitatea manevrelor. executându-se cu o mână. astfel: • fricţiune executată cu vârful degetelor (index. cu partea cubitală sau cu pumnul închis. atunci când se aplică într-unul din modurile descrise anterior. pe suprafeţe mai mari va acţiona cu mâna în întregime. fricţiunea este simplă. Mâinile se deplasează succesiv. tendoanelor. pentru a obţine o prelucrare sistematică eficientă. cu priza “în cleşte”. de trecere de la fricţiune la frământat. În situaţia aplicării masajului pe suprafeţe mari şi foarte mari. iar pe porţiunile mai voluminoase. iar pe cele mai mari cu ambele mâini. Pe suprafeţele mai sensibile se folosesc prizele aplicate cu partea mai moale. fie prin combinarea fricţiunii cu alt procedeu. “una după alta”. Fricţiunea se mai poate executa şi prin alte forme decât cele clasice descrise anterior (auxiliare). care se realizează între police şi index sau între marginile cubitale ale mâinilor. mai musculoasă a mâinii (zona eminenţei tenare şi hipotenare). medie sau profundă. muşchii din zonă fiind aproape de suprafaţă. maseurul alege forma cea mai potrivită suprafeţei căreia îi aplică masajul astfel: pe suprafeţele mici va acţiona cu vârful degetelor (index. constând în mişcări scurte şi ritmice de “dus-întors”. Combinarea rezultă fie prin folosirea tuturor formelor tehnice de aplicare a fricţiunii respectând gradarea intensităţii. cu frământatul.Unele părţi ale corpului cum sunt faţa şi gâtul au stratul de hipoderm foarte subţire. inelar). fricţiunea va apela la o formă metodică adecvată şi anume la fricţiunea combinată. în funcţie de structura zonei sau de scopul urmărit. slab reprezentat. Cuta este o manevră pentru care priza se aplică cu suprafaţa palmară a celor patru degete. manevrele de fricţiune se clasifică după modul de acţionare al mâinii. puţin elastice. Manevra prin care se fricţionează tendonul lui Achile este un mod particular de abordare. Masajul în cută poate fi executat sub formă liniară sau “şerpuit”. Din aceste moduri de acţionare. Pe suprafeţele cu ţesut moale. • fricţiune executată cu pumnul (nodozităţile degetelor). Din punct de vedere metodic . continuând aceeaşi mişcare pe toată suprafaţa de masat. Combinarea fricţiunii cu frământatul reprezintă o formă intermediară. spaţiilor interosoase şi intermusculare. În general acestea se aplică circular. medius. folosind o singură mână sau pe amândouă. sensul manevrelor poate fi liniar. • fricţiune executată cu marginea cubitală a mâinii. • fricţiune executată cu faţa palmară sau dorsală a mâinii. Din punct de vedere tehnic . medius. în lungul ligamentelor. se aplică mâna cu partea dorsală.

în limita elasticităţii ţesuturilor. faţa anterioară a antebraţului.Acelaşi masaj în cută poate fi executat acţionând transversal pe suprafaţa respectivă. epiderm. pe două căi: • mecanică. buna nutriţie locală realizată în acest fel. de asemenea. de asemenea tendoanele. Priza cu care se realizează poate fi cu două degete (index-police). picioare.(mişcare asemănătoare cu rulatul unei ţigări). Dotte) Efectele fricţiunii sunt induse. pe suprafaţa de masat şi au efect stimulent. 16 . Activarea circulaţiei locale. tecile sinoviale de la nivelul unor regiuni ale corpului (mâini. Supleţea şi elasticitatea ţesuturilor supraiacente. redarea elasticităţii ţesuturilor şi prin activarea metabolismului local. Ca şi netezirea. Pe cale mecanică. care reprezintă o protecţie mecanică pentru organism. • reflexă. Presiunea este adecvată. fără a provoca reacţii dureroase. Influenţa masajului prin manevrele de fricţiune în tratarea sechelelor cicatriceale este importantă. Principiul de acţiune al pensărilor (după G. Fricţiunea executată cu intensitate excită proprioceptorii de la nivelul articulaţiilor. conduce la accelerarea procesului de regenerare şi cicatrizare a ţesuturilor în cazul existenţei unor leziuni. derm sunt favorizate de manevrele mecanice ale fricţiunii. treimea inferioară a gambei). Procesul de regenerare şi cicatrizare la vârste înaintate este de aproximativ cinci ori mai redus decât la vârstele tinere. Stratul adipos se află într-un circuit continuu de mobilizare şi depozitare sub influenţa factorilor lipolitici şi lipogenici. cu trei degete (indexmedius-inelar – “priza toc”). fricţiunea contribuie la înlăturarea depunerilor sărurilor de calciu în fibrele elastice pe care le îngroaşă. sub formă de cută rulată. Manevrele se execută în ritm viu. ţesut celular subcutanat). unde structurile anatomice amintite sunt dispuse la suprafaţă. din loc în loc. Mollon şi P. menţinând astfel supleţea pielii. fiind beneficiarele acestui procedeu de masaj. prin reducerea aderenţelor. Acţiunea manevrelor de fricţiune stimulează activitatea factorilor lipolitici determinând scăderea stratului adipos al cărui exces este inestetic. manevrele de fricţiune se adresează în principal ţesutului fibro-grăsos subcutanat care constituie stratul hipodermic sau paniculul adipos. “ Ciupirile şi pensările ” sunt alte forme de aplicare a masajului pentru ţesutul moale de la suprafaţa corpului (tegument.

de asemenea al accidentelor exprimate prin durere. hormonale) reglarea circulaţiei sanguine şi limfatice în întregul organism. de asemenea sunt combătute stazele prin activarea circulaţiei venoase şi limfatice. contractura musculară. efectele fricţiunii constau (prin stimularea reflexului axonic antidromic) în eliberarea la nivelul vaselor cutanate a bradikininei. Activarea circulaţiei locale prin fricţiune poate produce “embolii microbiene” în capilarele locale care apoi se pot extinde. asupra caror structuri anatomice se resimt mai eficient şi care sunt căile de obţinere a acestor efecte. acetilcolinei urmată de vasodilataţie locală (hiperemie). articulare şi periarticulare se repercutează favorabil asupra supleţei şi rezistenţei acestor structuri. Pe cale reflexă. au rol important în prevenirea traumatismelor de tipul întinderilor şi smulgerilor de fibre de la nivelul joncţiunii musculo-tendinoase în cazul unor mişcări greşite. de stimulare a sistemului nervos central şi periferic. sportivă sau igienică. De asemenea se contraindică în situaţia exudatelor hemoragice. Aceste reacţii locale cutanate declanşează prin mecanisme complexe (nervoase. de fascii. în special al muşchilor. ruperi de muşchi. atât în scop profilactic. 17 . poate fi considerată un adevărat organ senzorial în ce priveşte semnalizarea variaţiilor posturale. Aplicaţiile fricţiunii în activitatea terapeutică. Ele sunt contraindicate doar în procesele inflamatorii şi hemoragice acute. Care sunt cele mai importante efecte ale procedeului de masaj „fricţiune” Frăm ântatul (petrissage) Urmărind succesiunea metodică logică de aplicare a masajului de la suprafaţa corpului în profunzime. după cum se ştie. entorse.1 Care sunt efectele cele mai importante ale procedeului de masaj „netezire”. întrucât fricţionarea zonei poate favoriza ruperea vaselor locale şi continuarea hemoragiei. umorale. TEMĂ nr. Efectele benefice multiple ale fricţiunii obţinute pe cale mecanică. după netezirea adresată pielii. cât şi terapeutic. lucru foarte important în tratarea leziunilor şi sechelelor apărute fie în viaţa de zi cu zi sau în activitatea sportivă (contuzii. în funcţie de scop aleg o formă sau alta pentru obţinerea efectului dorit. a tensiunii şi gradului de scurtare al muşchilor. de tendoane sau ligamente). fricţiunea pentru ţesuturile subcutanate. fac ca aceste manevre să fie utilizate frecvent în diverse situaţii. întinderi. Executate cu ritm lent şi insistent scad sensibilitatea locală. În situaţia aplicării fricţiunii cu ritm viu şi intensitate sporită efectele sunt contrare. Manevrele de fricţiune executate cu presiune moderată dar insistent.Articulaţia. Acestea pătrund mai uşor şi mai repede prin orificiile pilosebacee şi sudoripare. Efectul fricţiunilor de activare a reţelei vasculare arteriale. încordarea nervoasă generală. histaminei. a unui efort fizic intens şi brusc. Un alt efect important obţinut prin manevrele de fricţiune este acela de creştere a gradului de penetrabilitate cutanată pentru diverse medicamente. frământatul este procedeul cel mai eficient pentru masajul ţesuturilor profunde.

Această formă de cută se mai numeşte şi cută deplasabilă sau în val şi este specifică zonelor cu elasticitate mare a ţesuturilor. gambă.între vârfurile degetelor. astfel: • priza mică . apoi pe planul osos profund. braţ). priza medie este cel mai mult utilizată. policele ambelor mâini fiind situate la acelaşi nivel în porţiunile mai voluminoase (coapsă) sau etajat. Aceste mişcări. se ridică şi apoi se presează pe planul osos. Dintre aceste forme. Muşchii sunt prinşi şi presaţi între degete şi palme. spate). “în brăţară” sau “în inel”. Cuta realizată între degete şi rădăcina mâinii este stoarsă prin ducerea mâinii înainte şi comprimarea cutei cu partea musculoasă a palmelor. • priza medie . Frământatul circular şi frământatul şerpuit se realizează cu o priză care să prindă segmentul “în cerc”. forma lor fiind determinată de specificul regiunii. • frământatul prin rularea muşchilor. astfel: • frământatul în cută. • frământatul “în rindea”. urmată de apăsarea ei pe planul dur profund.între degete şi rădăcina mâinii. repetate de câteva ori în acelaşi loc. atât la nivelul segmentelor lungi şi subţiri ale membrelor cât şi pe suprafeţe plane (ex.Manevrele constau în prinderea muşchilor şi a altor ţesuturi profunde. Dotte) Posibilităţile de execuţie tehnică a manevrelor sunt diferite. frământând ţesuturile atât în sens longitudinal cât şi în sens transversal. Prizele folosite diferă de la un segment la altul al corpului în funcţie de grosimea stratului de ţesut prelucrat. unul deasupra celuilalt (gambă. Frământatul în cută reprezintă o formă de masaj care se poate aplica atât pe suprafeţele plate şi întinse cât şi la segmentele membrelor (braţ. 18 . Principiul de acţiune al frământatului (după G. • frământatul cu pumnii. ridicarea lor (când este posibil).realizată între police şi index. • frământatul circular şi frământatul şerpuit. sunt urmate de aplicarea mâinilor din aproape în aproape pe suprafaţa învecinată. Priza este menţinută formând o cută lungă pe lungimea muşchiului. antebraţ. Mollon şi P. • frământatul între marginile cubitale ale mâinii. stoarcerea lor prin comprimare sau prin presiune pe planul profund. coapsă). • priza mare . antebraţ.

apoi mâna execută presiuni cu mişcări circulare. pe două căi: • mecanică. pe lângă frământatul în cută cu diferitele lui forme. degetele uşor depărtate de aceasta. boxeri. realizată între marginile cubitale ale mâinilor. • reflexă. în funcţie de consistenţa ţesuturilor (hipoderm) se foloseşte o formă specială de frământat în cută. moment în care muşchiul se relaxează. Când subiectul se află în poziţie aşezat.). iar volumul lor nu este atât de bine conturat pentru a putea fi prelucraţi eficient prin manevrele de frământat în cută. elasticitatea ţesutului muscular este bine întreţinută prevenind leziunile la acest nivel. muşchii sunt prelucraţi între două suprafeţe dure reprezentate de mâna maseurului şi suportul osos al musculaturii cutiei toracice. mâinile acţionând alternativ. de asemenea. la un unghi de 30-45 °. O altă formă de frământat pentru zona trunchiului (posterioară şi anterioară) este cea de rulare a muşchilor respectivi. Priza se realizează prin aplicarea mâinii maseurului pe suprafaţa de masat cu zona eminenţei tenare şi hipotenare (“rădăcina mâinii”). Prin manevrele de stoarcere. cu priza mică. pentru a acţiona cu forţă sporită. maseurul aplică o mână pe zona opusă celei masate şi realizează o “contra priza” pentru a fixa mai bine poziţia pacientului. Forţa de acţionare a maseurului poate fi mai mică sau mai mare. Frământatul contribuie la menţinerea musculaturii într-o stare de funcţionare bună. priza poate fi aplicată cu “mână peste mână”. realizându-se o presiune şi o torsiune a masei musculare între degete şi palme. în funcţie de volumul şi rezistenţa muşchilor masaţi. Pentru aceştia. priza este realizată tot circular. deplasarea mâinii se va face prin mişcări scurte pentru a nu provoca senzaţii de durere. Acest mecanism este deosebit de important în cazul sportivilor de performanţă la care în timp se formează capilare noi. 19 . Efectele frământatului sunt obţinute. înaintând progresiv. Pe cale mecanică este stimulată deschiderea unor capilare de rezervă care favorizează circulaţia profundă şi eliminarea produşilor toxici. halterofili. maseurul înclină mult trunchiul înainte şi trece mai mult greutatea corpului său pe braţe. medie sau în val.În cazul manevrelor de frământat şerpuit. lucru foarte important în practica sportivă. Pentru regiunea abdominală. după care înaintează uşor pe direcţia circulaţiei de retur. Priza se aplică în acelaşi fel ca la frământatul “în rindea”. Partea dorsală a trunchiului (spatele) cât şi faţa anterioară a toracelui necesită adaptarea manevrelor de frământat la forma musculaturii acestor zone. etc. manevrele de frământat favorizează eliminarea mai rapidă a cataboliţilor anaerobi lactacizi. Atunci când masa musculară este bine dezvoltată (la sportivi: culturişti. După fiecare mişcare presiunea slăbeşte. combate atrofiile musculare. manevra de frământat denumită “în rindea” (mişcare asemănătoare cu cea a tâmplarului) şi rularea muşchilor sunt cele mai adecvate. luptători. Astfel. fără a solicita elasticitatea ţesuturilor peste limitele accesibile. ca o reţea de adaptare. Mâna maseurului execută presiuni moderate (sau mai pronunţate) şi deplasări scurte ale ţesuturilor (înainte-înapoi). policele orientate înainte. asigură o troficitate normală. sanguine şi limfatice. După efortul fizic foarte mare. Ambele variante se bazează pe mişcarea de presiune a cutei între mâna maseurului şi planul dur profund. câteva pe acelaşi loc. Muşchii situaţi pe aceste regiuni ale corpului sunt întinşi ca suprafaţă. sensul de acţionare al frământatului fiind cel al circulaţiei de retur. Ţinând seama că la această manevră presiunea este crescută pentru a obţine efecte în profunzime.

Execuţia constă în serii de lovituri aplicate suprafeţei de masat. cu mâinile în poziţie intermediară de prono-supinaţie. clasificate astfel: . deoarece mâinile maseurului se pot adapta nevoilor şi particularităţilor fiecărei persoane. atrofie şi insuficienţă musculară. preponderente fiind cele reflexe. Partea cubitală a mâinii cade 20 . Contractilitatea. pot doza mai bine intensitatea şi frecvenţa. Importanţa acestui procedeu în terapie se resimte în special în stările de atonie.manevre „în ventuză” („în cupă”). 90 °).manevre „de tocat”. Excitabilitea dă posibilitatea susţinerii eforturilor prelungite şi rezistenţă la oboseală. procedeul are diferite forme. Se poate afirma că ele se suprapun. Mollon – P. este de asemenea superioară în cazul sportivilor de performanţă. . mecanic sau reflex. care se executau cu mănunchiuri de crenguţe.manevre „de plescăit”. Acest procedeu derivă din formele masajului empiric practicate din cele mai vechi timpuri. Aceste efecte determinate de masaj-frământat la nivel muscular sunt greu de stabilit prin care mecanism sunt obţinute. Tapotamentul (baterea): este cea mai stimulentă manevră de masaj aplicată ţesuturilor moi ale corpului. Ele se pot aplica mecanic sau manual. determinând o sincronizare îmbunătăţită şi o mobilizare mai mare a unităţilor motorii. consecinţe ale imobilizărilor prelungite necesare după diferite traumatisme sau alte afecţiuni musculare. Principiul de acţiune al tapotamentului (G. Cu toate că există posibilitatea aplicării cu ajutorul unor dispozitive.manevre „de bătătorit”. la care se produce o mobilizare a sistemului nervos central. . antebraţele în flexie pe braţe (cca. cu diferite părţi ale mâinii. aplicaţiile manuale sunt de preferat în toate tipurile de manevre. în funcţie de scopul urmărit. proprietatea muşchiului apreciată prin creşterea forţei de contracţie. Dotte) Din punct de vedere tehnic. contractilitatea şi conductibilitatea. . Tapotamentul constă în aplicarea unor loviri ritmice ale ţesuturilor.manevre „de percutat”. coatele apropiate de trunchi. Manevrele de tocat – sunt cele mai frecvent folosite şi cele mai cunoscute. sub formă de biciuiri asociate cu băile de aburi. . palmele faţă în faţă.Pe cale reflexă sunt stimulate fiziologic proprietăţile muşchilor: excitabilitatea.

cu ritm scăzut. când trebuie să fie executat lent. Atunci când dorim ca loviturile să fie mai uşoare. degetele cad pe suprafaţa de masat de la distanţă mică. Priza acestor manevre este tangenţială cu suprafaţa de contact sau aplicată sub un unghi de 45 °. abdomen). o altă variantă a tocatului. antebraţelor şi mâinilor este aceeaşi ca la manevrele prezentate anterior. braţele maseurului sunt lipite de trunchi. degetele fiind apropiate şi uşor flectate. cu degetele depărtate şi uşor flectate. pentru ca procedeul să nu fie dureros. Pe zonele mai musculoase.manevre auxiliare ale tapotamentului. dar şi pe suprafeţe mici şi sensibile (faţa în masajul cosmetic). loviturile fiind aplicate cu intensitate mai mare. se aplică în general pe suprafeţe întinse cum sunt: spatele. În toate cele trei variante prezentate. care cad relaxate. tocatul se execută cu partea cubitală a metacarpianului V. foarte eficientă. 21 . Loviturile se aplică din apropierea zonei pe care se execută masajul pentru ca acestea să poată fi dozate cu uşurinţă în ce priveşte intensitatea şi ritmul. anume „de plescăit”. Manevrele “în căuş“ sau ”în ventuză” . în aplicaţiile perpendiculare pe tegument. Manevrele de plescăit . Poziţia coatelor. Intensitatea aplicaţiilor depinde de distanţa de la care se execută şi de greutatea mâinilor maseurului. mai puţin sensibile. la nivelul capului şi în regiunea precordială. care cad uşor şi pasiv pe suprafaţa masată. Aerul din palme. se execută cu faţa palmară a celor patru degete (fără police). alternativ. Zgomotul produs în execuţie defineşte acestă formă de tapotament .se aplică cu m îinile “în cupă”. specifice acestei manevre. excepţie făcând anumite forme speciale de masaj. „în mănunchi de nuiele”. în ritm viu. cu marginea cubitală a mâinii şi cea executată cu treimea inferioară a antebraţului . coatele sunt depărtate de trunchi.perpendicular pe suprafaţa zonei de masat. tocatul cu vârful degetelor. chiar şi în cazul în care se aplică de la o distanţă ceva mai mare. Mâinile pot executa mişcările simultan sau alternativ. pasiv. Pentru executarea tocatului în acest mod. mişcarea fiind executată în principal din articulaţia pumnului. coapsele (faţa posterioară a trunchiului). Mişcările suple şi repezi executate din poignée (încheietura mâinii). intensitatea fiind reglată de forţa de execuţie şi de apropierea celor două suprafeţe de contact . În cazul acestei manevre intensitatea este dată de greutatea segmentului cu care maseurul aplică loviturile şi nu de contracţia activă a muşchilor mâinilor. lovind ţesuturile cu partea lor laterodorsală. acestea se execută cu vârful degetelor (pe zonele foarte sensibile – faţă. făcând-o accesibilă. pentru a obţine efecte în profunzime. atenuează intensitatea loviturii. Pentru porţiunile mai musculoase. Tocatul în general se execută cu ritm viu. O variantă a acestei manevre este cea executată cu partea dorsală a mâinii. dozând după caz intensitatea loviturilor. mişcări care necesită supleţe şi mobilitate mare a articulaţiilor mâinilor maseurului. pentru a nu fi prea puternice pentru pacient şi pentru a nu-l obosi pe maseur. mâinile maseurului pot fi apopiate şi întinse (palma deschisă). În situaţia în care aplicarea loviturilor se face din imediata apropiere. gambele. este cea executată cu treimea inferioară a antebraţelor.

crescând afluxul sanguin spre regiunea masată. conductibilitatea). stimuleză proprietăţile fiziologice ale muşchilor (excitabilitatea. palmele situate în apropierea zonei de aplicare a masajului. Pe aceeaşi cale mecanică se acţionează asupra nervilor vaso-motori. iar mişcarea degetelor seamănă cu cea de “cântat la pian”. Manevrele de percutat (percuţia) . cu marginea cubitală a acestuia. regiunea fesieră).este manevra care se aplică pe suprafeţe cu masă musculară bine dezvoltată (coapse. exteriorizată prin cresterea tonusului. formele lui variate fiind adaptate nevoilor de moment ale sportivului . Când acestea sunt aplicate cu ritm lent şi intensitate redusă . între acestea neexistând o delimitare din punct de vedere fiziologic.Bătătoritul . Această formă de tapotament se aplică pe zone sensibile. această formă de masaj mobilizează lipidele din adipocite. de asemenea fără efect mecanic. fiind favorizaţi factorii lipolitici. pe faţă. atrofiei şi insuficienţei musculare. Pe cale mecanică. de creştere a excitabilităţii. Prin excitarea nervilor somatici senzitivi scade sensibilitatea dureroasă. cotractibilitatea. a tonusului muscular. Aceste efecte variază în funcţie de sensibilitatea zonei pe care sunt aplicate. 22 . cu intensitate foarte mică. ceea ce conduce la scăderea stratului adipos. Execuţiile cu intensitate mică. hiperemia cutanată produsă fiind de lungă durată. pentru efectele sale stimulente. spaţiul ramas liber asigurând elasticitatea zonei. ritmice. în scopul menţinerii acesteia în cadrul competiţiilor de durată (în pauze). aplicat punctiform. fără a se produce un efect mecanic. cu o mână sau cu ambele. manevra având un vădit efect analgezic (atunci când nu are contraindicaţii). Acest procedeu de masaj este aplicat frecvent asociat cu mijloacele de încălzire. înainte de efort. unde poate fi executat şi pe zone strict localizate. de ritmul şi de intensitatea cu care se aplică şi se obţin pe cale: • mecanică. se obţine o contracţie rapidă a fibrelor musculare prin motoneuroni fazici.se execută cu pulpa degetelor care sunt în poziţie uşor flectate .ceea ce înseamnă că efectele declanşate pe cale mecanică se continuă pe cale reflexă . contracţiile musculare sunt parţiale. Efectele tapotamentului Manevrele de tapotament sunt cele mai stimulente şi mai excitante manevre de masaj. Acceasta se execută cu pumnul semiînchis sau închis. în masajul cosmetic şi în masajul capului. Prin excitarea fibrelor nervoase motorii propriu-zise. Manevrele de tapotament interesează şi ramurile periferice ale nervilor senzitivi şi motori. interesează un număr mare de fibre musculare producând o contracţie amplă. În practică sunt mult folosite atât în masajul propriu-zis cât şi în automasaj unde pot fi bine dozate. În cadrul terapiei se recomandă în combaterea atoniei. Degetele execută mişcări fine de lovire a ţesuturilor . Aceste efecte depind de ritmul şi de intensitatea cu care sunt aplicate manevrele respective. într-un ritm viu . Sunetul produs seamănă cu cel al “picăturilor de ploaie”. remarcate în special după traumatismele aparatului locomotor. reglând astfel intensitatea loviturilor aplicate. cu un deget sau cu două degete (index-medius). • reflexă. La sportivi tapotamentul este un procedeu nelipsit. iar prin motoneuroni tonici se determină o contracţie lentă. efectele remarcându-se asupra funcţionalităţii acestora. alternativ sau simultan. În cazul în care ritmul şi intensitatea sunt crescute. Manevrele executate cu marginea cubitală a pumnului semiînchis sunt mai puţin dure.

Principiul de acţiune al vibraţiilor (după G. grosimea ţesuturilor. (particularităţile privind „priza” pentru diferite segmente ale corpului). Ele se realizează prin contracţii alternative ale muşchilor antagonişti ai degetelor şi mâinilor. cât mai multe pe unitate de timp.2 Descrieţi execuţia tehnică a manevrelor de „Frământat”. de la cele mici. în spasme şi în oboseala musculară. prevăzute cu dispozitive speciale pentru contactul aparatului cu suprafaţa corpului. mişcările vibratorii fiind asemănătoare cu un tremurat continuu. frecvenţa şi amplitudinea oscilaţiilor putând fi reglate după scop şi preferinţă.constau în imprimarea unor mişcări oscilatorii în ţesuturi. Mollon şi P. Vibraţiile executate cu aparat de vibromasaj sunt ritmice şi uniforme. acestea realizeaz ă deplasări mici (de câţiva milimetri) ale pielii şi ţesuturilor subiacente şi presiuni ondulatorii.vibraţii executate cu vârful degetelor. .vibraţii executate cu faţa palmară a mâinilor.Tapotamentul este contraindicat în contracturile musculare şi în afecţiunile în care durerea este prezentă. până la cele cu benzi. uşoare.vibraţii executate cu podul palmei. ai antebraţului şi braţului. În acest scop au fost create diferite tipuri de aparate de vibromasaj. Dotte) Executate cu mâna. . . fapt pentru care se recomandă aplicarea lor alternativ. completâdu-se reciproc. În cazul executării vibraţiilor manuale se folosesc diferite tehnici: . sensibilitatea acestora). care se aplică pe suprafeţe mari antrenând mase musculare întinse. TEMA nr. fiind foarte obositoare şi greu de executat. Ambele aplicaţii instrumentale şi manuale au avantaje şi dezavantaje.vibraţii executate cu pumnul închis. Care sunt caracteristicile masajului calmant? Care sunt caracteristicile masajului stimulativ? Vibraţiile . Din această cauză ele se execută cu ajutorul aparatelor special concepute în acest scop (aparate de vibromasaj). 23 . în raport cu suprafaţa pe care se aplică (întinderea regiunii.

intestinul. plămânii. Combinarea lor cu manevre de netezire şi fricţiune sporesc aceste efecte. mai ales adrenalina. Aceste efecte se referă la circulaţia arterială. se produce degranularea celulelor amintite (mastocite şi bazofile) şi eliberarea de histamină care acţioneză în principal asupra vaselor mici (capilare). Explicarea fiziologiei masajului este legată de acest fenomen. a numărului de hematii şi leucocite. prin acţiune metabolică indirectă creşte glicoliza. datorită predominenţei receptorilor de tip beta (vasodilatator) ce intră în componeţa peretelui vascular (la nivelul arteriolelor ciculaţiei generale efectul este vasoconstrictor). facilitează mobilizarea lor din ţesutul subcutanat. este asupra circulaţiei sanguine. activat şi de contribuţia proteazelor tisulare (kalicreine). În terapie se recomandă în afecţiunile congestive şi dureroase ale organelor interne (masajul reflex) şi în tratarea leziunilor aparatului locomotor.După o şedinţă de masaj general se remarcă o uşoară creştere a hemoglobinei. acţioneză asupra venelor din muşchiul striat în sens vasodilatator. urmată de reacţii compensatorii adenosimpatice.sunt induse pe două căi: mecanică. frământat şi tapotament. producând vasodilataţia acestora. Vibraţiile produse instrumental. prostagladinele din grupa E. kininele plasmatice (produc cel mai important efect vasodilatator. de zece ori mai active decât histamina). urmată de acid lactic . activează circulaţia locală profundă şi se exteriorizează prin hiperemie. acestea persistă în timp şi se transmit la distanţă.. reflexă. Diverse structuri anatomice ca: pielea. Pe cale reflexă. Pe cale reflexă.Efectele vibraţiilor . Pe cale mecanică. executate cu ritm viu şi intensitate crescută împiedică depozitarea adipocitelor. hiperemia tegumentară. procedeele de masaj amintite. etc. manevrele uşoare şi prelungite au efect calmant. manevrele mai energice şi mai stimulente ale masajului. de relaxare şi încălzire. liniştitor. producând o senzaţie plăcută. reprezentaţi de mastocite şi bazofile (forma circulantă a mastocitului). fapt pentru care se recomandă în tratarea obezităţii şi a celulitei. Hiperemia tegumentară este rezultată prin intervenţia mai multor substanţe ca: serotonina (care produce vasodilataţie la nivelul muşchilor scheletici şi un important venospasm). care în prima fază determină o vasodilataţie periferică. eliberatoare de cathecolamine. Cathecolaminele. 24 . mucoasele. reduc sensibilitatea cutanată. al procedeelor principale descrise. Manevrele de masaj executate într-un ritm viu. fapt explicat prin stimularea reflexă a organelor hematopoetice şi prin mobilizarea sângelui din organele de depozit. Influenţele masajului se resimt şi asupra conţinutului sanguin. pentru decontracturare musculară şi relaxare phihică.cu efect vasodilatator local. Efectele cele mai importante ale masajului Efectul cel mai important al masajului. prin implicarea sistemului nervos în “reglajele” vasculare periferice. etc. activează acetilcolina (mediator chimic al fibrelor parasimpatice terminale şi simpatico-parasimpatice ganglionare). Prin fricţiune. manevrele de vibraţie mai puternice. considerate porţi de intrare ale organismului au “păzitori specializaţi”. prin sistemul eferent simpatic. dar.

relaxant. efectele fiziologice prezentate contribuind la înţelegerea lui ca un veritabil mijloc de acţionare în diverse împrejurări. penrtu ameliorarea stării de sănate a organismului. generează reacţii foarte complexe. masajul. Rularea muşchilor se execută între cele două planuri dure reprezentate de mâinile maseurului şi segmentul osos profund. Ritmul de execuţie poate fi mediu sau mai viu. • presiunile. Rulatul se execută de asemenea în principal pe membre. Mollon şi P. aparent “ banal”. pe cele două planuri paralele. combinat cu acestea. PROCEDEELE SECUNDARE DE MASAJ Manevrele secundare (auxiliare sau ajutătoare) de masaj se numesc astfel întrucât sunt folosite în scopul completării efectelor procedeelor principale. fiind folosite printre ele. de jos în sus. • scuturările. Se aplică pe segmentele membrelor superioare şi inferioare. Cernutul este un procedeu folosit frecvent mai ales la sportivi. • tracţiunile şi tensiunile. se bazează pe o bună relaxare musculară şi nervoasă din partea subiectului. mai stimulent decât precedentul. Execuţia constă în prinderea masei musculare între feţele palmare ale mâinilor. Efectul acestui procedeu. alternând astfel solicitarea cu relaxarea musculaturii. relaxare ce este îmbunătăţită prin această manevră. Alături de netezire şi fricţiune. 2. mişcare asemănătoare cernutului cu o sită. mâinile deplasându-se din aproape în aproape de-a lungul segmentului respectiv. Cele mai cunoscute şi mai des folosite sunt: • cernutul. Principiul de acţiune al rulatului (după G. alternativ. Unele manevre din această categorie derivă din procedeele principale. după aplicarea manevrelor puternice (frământat. mâinile maseurului prinzând segmentul respectiv între feţele palmare. cu degetele uşor flectate şi deplasarea acestora dintr-o parte în alta. Dotte) 25 . altele au o tehnică de execuţie proprie. cu degetele întinse şi se deplasează ritmic. Alte efecte ale rulatului sunt de creştere a supleţei ţesuturilor şi decontracturare musculară. • rulatul. cernutul face parte din masajul liniştitor.În concluzie. tapotament). prin presiuni alternative ale mâinilor.2.

În cazul în care vrem să mărim forţa de apăsare. maseurul execută câteva presiuni în scopul creşterii volumului de aer expirat. Aceste manevre de presiune mai puternice. mişcare ce se repetă în acelaşi fel pe toată zona. presiunile îşi modifică tehnica după întinderea şi sensibilitatea regiunii respective. prin intermediul mâinilor. sau mutându-se din aproape în aproape. transversal. mai ales atunci când sunt asociate cu vibraţiile (presiuni vibrate). Presiunile au efect de relaxare. cât şi după acestea. se aplică numai tinerilor sănătoşi şi robuşti. Mâinile maseurului au o priză cu palmele deschise. se aşează mână peste mână şi se lasă greutatea corpului prin înclinare înainte. fără a exagera apăsarea. asociate cu mişcări respiratorii astfel: se aşează mâinile cu degetele răsfirate. asociate cu mişcări respiratorii şi cu vibraţiile. se execută presiuni repetate. Presiunile mai pot fi aplicate la nivelul spatelui. se regăsesc şi în masajul modern. cu palma deschisă sau pe porţiuni mai mici. manevra trebuie executată în ritmul funcţiei respiratorii (16-18 respiraţii pe minut). manevră denumită în acest caz "presopunctură". procedeu folosit cu foarte mult timp în urmă. prin rularea uneia de la cubital la radial. denumite în acest caz presiuni simple. aplicate de o parte şi de alta a coloanei vertebrale şi execută apăsări (una sau mai multe) în acelaşi loc. 26 .articulare. pe direcţia spaţiilor intercostale. sub formă de automasaj în pauzele din cadrul competiţiei sau antrenamentului. De asemenea în cadrul complexului de refacere a organismului după efort. În terapie este folosit pentru recuperarea după accidente. Aplicate ca procedee independete. din aproape în aproape. Accelerarea ritmului respirator (nerespectarea acestei condiţii) poate produce hiperventilaţie pulmonară urmată de alcaloză metabolică şi hipotensiune arterială. Ele nu se aplică copiilor şi bătrânilor la care se pot provoca leziuni (la bătrâni se pot produce fisuri sau fracturi datorită osteoporozei). chiar localizate pe un punct. completând în special efectele procedeelor de fricţiune şi frământat. este cu mâinile aşezate transversal pe suprafaţa de masat. Această manevră necesită o colaborare între acţiunile subiectului şi ale maseurului. aceste manevre sunt incluse în şedinţa de masaj. aplicarea făcându-se peste echipament. Presiunile . după competiţii. denumite presiuni vibrate. Ele pot fi aplicate pe suprafeţe mari ale corpului. pe cele două hemitorace. manevră denumită “în garou”. sau prin rulare de la ”rădăcina mâinii” spre vârful degetelor (mişcare aemănătoare cu cea a tamponului pentru cerneală). de la extremitatea distală către cea proximală. eventual ajutat de maseur prin ridicarea pasivă a părţilor laterale ale toracelui. Subiectul execută un inspir forţat. pe segmentul pe care se acţionează. iar în momentul de final al expirului. Ele pot fi aplicate ca procedee independente. O altă formă de executare a presiunilor. după leziuni musculo. cealaltă preluând mişcarea de la radial la cubital. Mâinile maseurului pot eexecuta presiuni statice prin aşezarea lor în direcţie longitudinală.În activitatea sportivă rulatul este frecvent folosit după eforturi intense. cu baza în apropierea coloanei vertebrale. existente şi în formele de practicare ale masajului empiric. Acest mod de aplicare este caracteristic zonei spatelui. La nivelul membrelor superioare şi inferioare presiunile se pot aplica asemănător ca şi pe spate (unele) sau cu mâinile “în brăţară “la un anumit nivel.

pentru care se folosesc diverse aparate de tracţiune. Local se instalează o uşoară ischemie trecătoare (datorită scăderii afluxului sanguin în zona masată). subiectul fiind în poziţie şezând sau stând. care are ca principiu masarea zonelor de inervaţie metamerică (dermatoamele). se aplică în special asupra articulaţiilor şi ţesuturilor periarticulare. procedee tehnice dintre cele mai vechi incluse în tehnica masajului. stă la baza tehnicii masajului reflex. Priza se aplică în funcţie de segmentul respectiv. Acest tip de presiune profundă. apoi se trage în sus. În urma aplicării presiunii senzaţia determinată dispare treptat. mâinile se aplică pe tâmple sau pe frunte şi ceafă. periarticular sau pe traseul unei vene. Tracţiunile la nivelul coloanei vertebrale cervicale se realizează prin poziţionarea capului în axul gâtului. localizată. practicate ocazional. Scopul acestei manevre este de realizare a întinderii şi alungirii elementelor articulare şi periarticulare în limitele fiziologice. tendinitelor. cealaltă mână se aplică asupra articulaţiei respective. inervate de acelaşi nerv rahidian.Acest procedeu mai este denumit impropiu şi “acupunctură fără ace”. diminuarea oboselii sau înlăturarea ei. de Hensen şi Schilak. Tracţiunile şi tensiunile . după câteva minute. o scădere evidentă a sensibilităţii (uneori până la anestezie). fasciculitelor. La nivelul trunchiului priza pentru tracţiuni este de apucare peste braţe. • cu mâna – cuprinzând extremitatea distală a segmentului. astfel: • priza mică . efectele acestuia transmiţându-se pe cale reflexă la organele şi ţesuturile din profunzime. Tracţiunile se aplică în mod deosebit la articulaţiile degetelor. frecvent folosit în situaţii diverse. acţiunea interesând un nerv (rădăcina sau un punct situat pe traiectul său). Aceste manevre în terapie au la bază masajul executat pe zonele amintite. pe inserţia unui tendon sau muşchi. realizat în principal la nivelul ţesutului conjunctiv. o degajare sub presiune a elementelor intraarticulare şi obţinerea unui spaţiu între acestea. Presopunctura se execută pe anumite puncte sau zone bine determinate având repere anatomice precise. manevră ce necesită din partea maseurului calităţi fizice deosebite. în cadrul şedinţelor de masaj segmentar. descris de Head. În activitatea sportivă se poate folosi în cazul afecţiunilor ţesuturilor perimusculare şi periarticulare de tipul enteziopatiilor. Se execută tragerea în sus. tonusul muscular scade obţinându-se relaxarea musculară. după care apare hiperemia locală. Local. cu avantajul că poate fi aplicat oriunde şi de către oricine. de asemenea durata poate fi diferită. se realizează tracţiunea. Intensitatea presiunii poate fi mai mare sau mai mică. Efectele pozitive sunt obţinute prin întreruperea arcurilor reflexe la nivelul dermatoamelor sau miotoamelor în sens viscero-musculo-cutanat. cât şi sensul de aplicare al mişcărilor circulare (concentric sau excentric) în funcţie de scopul urmărit. Aplicarea acestor presiuni localizate poate constitui un mijloc cu efecte imediate.cu două-trei degete pentru tracţiunile aplicate articulaţiilor degetelor. sau poate constitui un tratament de lungă durată. tracţiunea subiectului în sens vertical. În această categorie se includ şi elongaţiile terapeutice efectuate la nivelul coloanei vertebrale. 27 . de asemenea şi celorlalte articulaţii ale corpului. sau punctele şi meridianele din acupunctura tradiţională chineză.

28 . La nivelul articulaţiilor mari ale corpului priza este cu ambele mâini. acute sau cronice. Scuturările . Tensiunile sunt manevre pasive care se execută conform biomecanicii fiecărei articulaţii. pentru redobândirea mobilităţii articulare afectate în urma imobilizării consecutive unor traumatisme sau altor afecţiuni cu impotenţă funcţională sau imobilizare prelungită. iar cele executate lent determină efecte de relaxare. Realizarea acestor manevre se face cu prudenţă. active. se realizează cu aceeaşi priză mică amintită anterior. cu prudenţă pentru a nu produce contractură musculară. Aceste mişcări se pot asocia cu tracţiunile executate în axul lung al membrelor şi cu tensiunile. în sindroame clinice algice. Pentru realizarea manevrelor de scuturat a membrelor superioare şi inferioare în întregime. în planurile şi axele normale ale mişcărilor. cu trunchiul în uşoară extensie. la mâini şi picioare. Efectele acestor manevre executate separat sau asociate. iar acolo unde subiectul poate fi ridicat în braţe sau pe umeri. adresate membrelor superioare şi inferioare sau segmentelor acestora. în cazul afectării discurilor intervertebrale. Priza realizată între police şi index ale mâinilor maseurului. au rolul de a înlocui manevrele de masaj care nu se pot aplica (frământatul). atât cea manuală cât şi cea mecanică. deget mic) ale segmentului subiectului (sau marginilor laterale ale mâinilor şi picioarelor) imprimă mişcări ritmice. cât şi în radiculitele de origine vertebrală. Rolul lor deosebit este în terapie. Se mai poate folosi priza medie. în sus şi în jos sau stânga-dreapta. Manevrele nu trebuie să depăşească pragul durerii sau pot să treacă foarte puţin peste acesta. aplicată cu mâna “în căuş” pe toate degetele mâinii sau piciorului subiectului. prin scuturatul spaţiilor interosoase. sau se pot scutura degetele pe rând. Executarea acestor manevre se face cu blândeţe. una susţine segmentul. cealaltă execută mişcarea. Ritmul viu provoacă efecte stimulente. maseurul îi poate aplica scuturatul întregului corp. Ele se pot aplica în scop profilactic şi igienic pentru menţinerea mobilităţii articulare. unul câte unul. ligamentelor. La nivelul degetelor. Aceste manevre solicită pe cel care le execută la un efort fizic deosebit. Acestea.Elongaţiile se aplică în special la nivelul coloanei vertebrale cervicale şi lombare. mai ales în situaţiile cu prezenţa durerii. cunoscând foarte bine tehnica de execuţie. unde se aplică în mod special. maseurul folosind priza mică cu policele şi indexul. locale şi generale. constau în mişcări oscilatorii executate ritmic. la sfârşitul şedinţei de masaj. Scopul acestor manevre este de creare a senzaţiei de facilitare funcţională secundară întinderilor structurilor anatomice articulare şi periarticulare şi variaţiilor tonusului muscular. mâna maseurului apucă degetele mâinilor subiectului (simultan sau alternativ) sau picioarele subiectului la nivelul călcâielor (simultan sau alternativ) şi execută mişcări oscilatorii de sus în jos (şi invers) şi laterale stânga-dreapta. la nivelul extremităţilor membrelor. leziunilor musculare. manevre înrudite cu tensiunile şi tracţiunile. sunt în funcţie de ritmul cu care se execută. cealaltă mână fixând pumnul sau glezna respectivă pentru scuturatul degetelor. aplicată degetelor extreme (police-haluce. de origine mecanică.

parafina.zona care solicită intens termogeneza. lichidă. Sfera hidroterapiei se lărgeşte prin aplicarea unor proceduri termice cum sunt: aerul cald.hidromasajul. Influenţele exercitate asupra sistemului de termoreglare al organismului se clasifică în funcţie de temperaturile mediilor utilizate. la acelaşi excitant aplicat. în scop profilactic sau terapeutic. urmând ca în minutele următoare să se realizeze o uşoară scădere a temperaturii cutanate.solicitare minimă a termoreglării. . identică sau foarte apropiată de temperatura cutanată de confort. datorită aportului crescut de căldură aplicat prin procedură (provoacă hiperemie). Procedeele. . Excitantul termic cald. prin intermediul termoreceptorilor. Hidromasajul reprezintă asocierea manevrelor de masaj cu proceduri de hidroterapie. . extracte de seminţe. 29 .se hidrotermoterapie. plante medicinale.masajul cu jet de aer cald.terapie prin frig). Hidroterapia acţionează asupra organismului prin: . nămolul. gazoasă). . produce creşterea temperaturii cutanate. . la nivelul centrilor nervoşi superiori şi în scoarţa cerebrală.factorul chimic. hidrogenul sulfurat.masajul cu gheaţă. producîndu-se arcul reflex.factorul mecanic. cel mai important.3. există alte procedee care cuprind: . . această formă asociată numindu. asupra presiunii capilare.zona care determină solicitări mari ale termolizei. Reacţia vasculară de răspuns se realizează prin excitarea elementelor contractile ale vaselor. Senzaţia de confort termic a organismului uman se realizează la temperaturi cutanate de 34-35 °C şi la o temperatură centrală de 37 °.masajul reflex. menţinerea homeostaziei centrale a corpului. vitezei de circulaţie sanguină. ALTE MANEVRE DE MASAJ În afară de manevrele fundamentale şi secundare de masaj manual. În afară de apa simplă se practică şi proceduri care folosesc alte ingrediente ca: bioxidul de carbon. Factorul termic. . astfel: .factorul termic.2. lumina.sauna.zona de indiferenţă . folosite de către maseur. Temperatura apei la 34-35 °C. acţionând asupra pielii care reacţionează la excitanţii diferiţi şi participă la procesele de adaptare. . cea mai importantă în primul minut al aplicării. . prin temperatura mediului (apă sau aer) situându-se în jurul temperaturii de 0 °C (crioterapie . substanţe chimice.masajul cu bule gazoase în apă. realizează legătura între mediul extern şi cel intern al organismului. constituie zona de indiferenţă a acesteia pentru organism. volumului vaselor. foarte variate au la bază apa la diferite temperaturi şi sub diferite stări de agregare (solidă. Efectele factorului termic se produc asupra temperaturii tegumentelor.

hrean) acţionează asupra diferitor sisteme şi organe îmbunătăţindu-le funcţionalitatea. Excitantul mecanic. după cel termic. La nivelul articulaţiilor apa poate fi proiectată perpendicular pe acestea. de la o înălţime de 60cm. În următoarele două minute temperatura scade. la temperatura de 37-38 °C. Procedura este recomandată în tratarea artrozelor. Duş-masajul constă în executarea masajului manual asupra unui segment (regiune sau pe tot corpul) sub jetul unor duşuri calde cu acţiune verticală. relaxarea musculară şi scade pragul de sensibilitate dureroasă.. abdomen. Temperatura ţesuturilor creşte rapid cu cât ţesutul este superficial şi stratul de ţesut adipos mai subţire. pe o banchetă de masaj. stratul subcutanat constituind pentru muşchi un veritabil izolant termic. influenţează respiraţia. Agenţii termici stimulează eliberarea în tegumente a histaminei şi acetilcolinei. plantele cu efect iritant (muştar. brad.acţiunea presiunii hidrostatice asupra toracelui.După îndepărtarea excitantului termic cald. deasupra căreia cade apa în ploaie prin 4-6 duşuri rozetă. plantele cu efect astringent (coaja de stejar). Duşul subacval constă în aplicarea unui duş cilindric asupra corpului sau a unor segmente ale acestuia. provoacă un tonus crescut al simpaticului. după care se stabileşte la un anumit nivel. după circa 20-30 minute.acţiunea de împingere în sus a corpului cufundat în apă (potrivit legii lui Arhimede).acţiunea factorilor mecanici asociaţi procedurilor. Acestea pot fi: presiunea duşurilor. . . iar durata procedurii este de 5-10 minute. cele mai evidente creşteri înregistrându-se în primele două minute. facilitează executarea mişcărilor. bulelor gazoase (aer. Acţiunile mecanice legate de hidroterapie sunt: . Vasodilataţia puternică obţinută în acest fel favorizează pocesele de resorbţie. iar agenţii termici reci. curgerea continuă a apei în baie. La nivelul muşchilor menţinerea temperaturii ridicate este de durată mai mare. în funcţie de natura excitantului: agentul termic cald provoacă o stare de parasimpaticotonie cu eliberare de acetilcolină. ocupă locul următor ca importanţă. membre). circulaţia şi metabolismul. După îndepărtarea excitantului rece. Excitantul chimic se obţine prin diferite substanţe introduse în apă. Efectele mecanice ale manevrelor de masaj sunt amplificate de cele ale agentului termic. Pacientul se află într-o baie cu apă. Subiectul se află în decubit. temperatura cutanată se restabileşte destul de repede. abdomenului şi asupra corpului în totalitate. în cadrul hidroterapiei. Temperatura apei este de 38 °C. printr-o duză cilindrică o proiectează asupra zonei interesate. a sechelelor posttraumatice şi în masajul sportiv. gălbenele) prin uleiurile pe care le conţin. care absoarbe apa din vană printr-un furtun cu sorb şi apoi. În funcţie de sensibilitatea acesteia se reglează presiunea apei (presiunea este de 1-6 atmosfere). însă mult mai lent. cea mai importantă scădere înregistrându-se în primele două minute. temperatura pielii revine. Presiunea duşului se realizează cu ajutorul unui compresor electric. Manevra se 30 . iar presiunea duşului proiectează apa pe zona interesată. Decocturile de plante medicinale (muşeţel. torace. Excitantul rece produce scăderea rapidă a temperaturii cutanate în primul minut al aplicării. printr-o serie de manevre obţinute artificial amplifică reacţiile vasculare. de la o distanţă de 30cm (duza este situată sub apă). masajul fiind de obicei parţial (spate. bioxid de carbon). Jetul cilindric de apă este proiectat la un unghi de 35 ° faţă de suprafaţa corpului.

a proceselor aderenţiale. La nivelul aplicării se produc următoarele efecte: . articulaţiile coxofemurale).reduce aderenţele. iar temperatura apei 34-35 °C. .desfăşoară în sens centripet. în celulită şi obezitate. Efectele duşului subacval sunt: . Băile cu bule gazoase .diminuarea conducerii nervoase şi scăderea durerii.stimulează activitatea motorie a viscerelor din cavitatea abdominală. Execuţia se realizează prin aplicarea cubului de gheaţă prin netezire pe zona de tratat. . .favorizează procesele de resorbţie. favorizând hiperemia şi tonusul muscular. echipament de protecţie . Dezavantajele acestei proceduri sunt cele legate de măsurile de protecţie deosebită în privinţa instalaţiei (impune o stare perfectă de funcţionare a compresorului. fese.realizarea unui masaj profund. În terapie se indică în tratarea edemelor. La nivelul abdomenului duşul acţionează în sensul acelor de ceasornic cu presiunea apei mică (1 atmosferă). cu masajul superficial realizat de bulele gazoase. . în artroze. în constipaţiile atone.diminuarea extensibilităţii colagenului şi prevenirea formării edemului. iar durata procedurii este de 5-15 minute. . cu factorul termic are efecte asupra circulaţiei. . Duşul cu aer cald constă în producerea unui jet de aer cald. Procedura nu se aplică pe zona organelor genitale. retracţiilor musculo. cu efectul termic al apei şi presiunea hidrostatică. cu un aparat generator tip Föhn. în care se degajă oxigen dintr-un generator situat pe fundul acesteia.tendinoase.realizează o hiperemie profundă.miorelaxare. . timp de 3-7 minute şi se repetă la interval de două ore. bulele se degajă în apă cu o presiune de 1-2 atmosfere. Această procedură constă în folosirea aerului comprimat sau a oxigenului. 5 minute. . prin provocarea vasodilataţiei capilare şi arteriale. pe care îl reduce. Procedura are la bază combinarea masajului (netezirii) cu crioterapia. Avantajul procedurii constă în faptul că nu necesită efort fizic din partea celui care execută manevrele.stare de confort fizic şi psihic pentru pacient. a redorilor articulare. Printr-un tub de cauciuc legat la o butelie de oxigen.vasoconstricţie locală cu scăderea consumului de oxigen şi reducerea metabolismului. priza cu împământare. Durata procedurii poate fi de 10-15 minute. redarea supleţei cicatricelor. care se proiectează pe zona de tratat. 31 .relaxarea musculaturii prin aportul factorului termic şi al presiunii hidrostatice. Se recomandă pentru tratarea stărilor nevrotice. în contracturile musculare antalgice. Efectele se resimt la nivelul sistemului nervos (relaxare) şi sistemului cardiovascular. . Masajul local cu gheaţă . mai ales în zonele musculoase şi cu ţesut adipos în exces (lombe. a tulburărilor neurovegetative şi în masajul sportiv.mănuşi şi cizme de cauciuc pentru cel care aplică procedura). Durata este de cca. Se execută în cadă. Asocierea factorului mecanic al jetului de aer.

manevră ce se poate repeta de 2-3 ori. Efectele se remarcă după 3-4 şedinţe. apoi netezirile se aplică în special pe zona în care este localizată afecţiunea 32 . acestea constând în combaterea fenomenelor congestive. impulsurile plecate de la acest nivel sunt proiectate de centrii superiori talamici pe zone somatice de la tegumente (MacKenzie şi Head). muşchi). Se recomandă în recuperarea sechelelor posttraumatice ale aparatului locomotor (ligamente. • zona ombilicală pentru intestinul subţire. însoţită de fricţiuni circulare se execută 2-3 minute pe fiecare punct. prin aplicarea manevrei pe zona de proiecţie periostală învecinată zonei afectată. Această presiune. Masajul reflex . a contracturii musculare şi a durerii. Masajul pe zone reflexogene Head se bazează pe faptul că un anumit segment medular inervează prin fibre nervoase vegetative o arie viscerală şi prin fibre nervoase somatice un dermatom (o suprafaţă delimitată a tegumentelor). zonele reflexogene sunt: • epigastru pentru stomac. • presopunctura. mutându-se apoi pe alt punct dureros la palpare. Masajul periostal . se bazează pe influenţa reflexă.Datorită acestor efecte se aplică în afecţiunile traumatice ale aparatului locomotor (contuzii. Pentru masajul (reflex) diverselor organe abdominale. Astfel se explică senzaţiile de hiperestezie sau durere proiectate pe tegumentele abdomenului. • flancul stâng abdominal pentru colonul descendent. Metoda prezintă dezavantajul că este dureroasă pe parcursul aplicării presiunii. sau pe zone tegumentare situate la distanţă. pe direcţia viscerului subiacent. • flancul drept abdominal pentru colonul ascendent. Acţiunea manevrelor de masaj cuprinse în această categorie. • masajul pe zone reflexogene Head. leziuni musculare fibrilare). Masajul reflex al acestor zone se efectuează din decubit dorsal. vezica biliară. de la distanţă a acestora. Aplicaţiile privesc atât terapia afecţiunilor aparatului locomotor cât şi celor viscerale. Alegerea punctelor de presiune se face în funcţie de sensibilitatea la apăsare. tegumentare sau periostale. cu genunchii în flexie şi uşor depărtaţi şi constă în neteziri ale regiunii abdominale în întregime. imediat după producerea acestora. • hipogastrul pentru vezica urinară. În această grupă sunt incluse: • masajul periostal.autorii germani Wolger şi Krauss descriu următoarea tehnică: executarea unor presiuni puternice cu policele sau cu mediusul în punctele situate pe periost acolo unde ţesutul moale este superficial. În cazul unui viscer afectat. • hipocondrul drept pentru ficat. • fosa iliacă stângă pentru colonul sigmoid. prin aplicarea pe zone de proiecţie dureroase. entorse. • hipocondrul stâng pentru splină. în cazul afecţiunilor organelor din cavitatea abdominală.

absorbţia şi pe cele de evacuare ale căilor biliare şi intestinale. transmiterea informaţiilor spre analizatorii centrali făcându-se prin intermediul sinapselor. Masajul zonelor reflexe duce la ameliorări importante şi chiar la vindecare. • pancreas.uretră. D6-D10. Masajul zonelor reflexe iniţiat de Dicke are la bază excitaţiile produse în piele prin masaj. După procedura de bază care determină o ameliorare. prin palpare. aspectul şi consistenţa suprafeţele interesate cu pulpa Masajul de acest tip. Dicke intercaleză în acest masaj al spatelui şi câteva manevre “echilibratoare”. relaxare şi o reacţie generală bună. se începe întotdeauna în regiunea sacrată (construcţia de bază). un control minuţios al zonei ce în evidenţă zonele cu contractură şanţurile. În cazul în care ţesutul interesat se găseşte în regiunea construcţiei de bază. care la rândul lor. Înainte de a se efectua masajul se face urmează a fi tratată. până se atinge pragul de reacţie. Aceste manevre aplicate pe diferite zone ale abdomenului normalizează funcţiile motorii şi secretorii ale aparatului digestiv. • ficat. D7-D9. La acest prag se ajunge repetând de trei ori masajul regiunii şi de două ori pe cel al construcţiei de bază. tulburările de mobilitate gastrică. Masând ţesutul conjunctiv se obţine un efect reflex în teritoriul şi organele care corespund părţii din derma masată. • inimă. D9-D12. D9-D10. răspunsul. zonele de umflătură şi ţesuturilor. • apendice şi colon ascendent. iniţiat de Dicke. pe partea anterioară a toracelui. D10-L1. zona inimii şi zona stomacului ajung până la D9-D10 deşi au zona de maxim efect situată la D1-D2 pentru inimă şi D5 pentru stomac). • duoden. hipotonicitatea.plămâni. D9-D2. D9-D1. efectele iradiind în zonele învecinate şi chiar la depărtare (ex. Indicaţia este pentru dischineziile biliare. Câteva exemple de zone reflexe ale ţesutului conjunctiv pentru diferite organe: • pleură . • organe sexuale. L1-L2. • stomac. • rinichi . Teritoriile ţesutului conjunctiv ale dermei nu sunt strict delimitate. D5-D9. D1-D2. pe cale reflexă determină reacţii în organele situate la depărtare de locul masat.(disfuncţia). Palparea se execută cuprinzând policelui şi indexului. 33 . • colon descendent. Astfel se pun mărită. constipaţiile atone şi ptoze ale viscerelor. Ţesutul conjunctiv al pielii constituie punctul de plecare. se masează în sus şi în jos faţă de aceasta. D3-D10. se masează numai zona afectată.

Iniţial. organismul este supus aerului fierbinte.5 l) peste pietrele încinse. de la 40 °-100 °C. în absenţa (relativă) a umidităţii. Spaţiul destinat saunei este o încăpere ai cărei pereţi sunt placaţi în interior cu lemn de pin care are calitate izotermă şi de absorbţie a umidităţii. Procedură de origine finlandeză. În continuare se recomandă automasajul prin 34 . pe parcurs aplicându-se un şoc termic prin turnarea apei (0. Această operaţiune se poate repeta la interval de 2 minute. constă în folosirea aerului uscat la temperaturi foarte ridicate. împiedicând formarea condensului. Căldura este obţinută de la o sursă electrică prevăzută şi cu generator de ozon.Zonele reflexogene ale suprafeţei corpului Sauna .

iar după remiterea acestei faze. Folosirea saunei necesită respectarea indicaţiilor privind dozarea frecvenţei acestora. indiferent de localizarea şi stadiul lor de dezvoltare. De asemenea. masajul este contraindicat în unele situaţii. • temporare. Pe lângă multiplele indicaţii pe care le are. a celor clasice principale şi secundare. CONTRAINDICAŢIILE MASAJULUI Din prezentarea efectelor fiecărui procedeu de masaj. chimici sau infecţioşi impun contraindicarea temporară a masajului. Aceleaşi contraindicaţii le au şi unele afecţiunile psihice. Contraindicaţiile msajului sunt grupate în: • totale şi definitive. • artritelor. În terapie se indică în afecţiuni reumatismale. Contraindicaţiile temporare (locale sau generale) privesc fazele acute ale îmbolnăvirilor sau anumite intervale de timp de la debutul acestora. independent sau asociat cu alte mijloace. • parţiale. Contraindicaţiile temporare şi locale ale masajului sunt în cazul: • rupturilor şi hematoamelor musculare. Alte zone ale corpului pigmentate constituţional cum sunt areolele mamare. Masajul se aplică numai când pielea este perfect sănătoasă. se remarcă importanţa masajului ca mijloc de influenţare a sănătăţii organismului. sunt de asemenea exceptate de la aplicarea oricăror manevre de masaj. 3. masajul constituie un mijloc important în recuperare. Contraindicaţiile parţiale se referă la aplicarea masajului pe anumite regiuni ale corpului şi la folosirea anumitor manevre (alegerea manevrelor în funcţie de scop sau de un anumit diagnostic). tuberculoză şi stările infecţioase acute. a celor asociate cu hidro şi termoterapia.folosirea unor nuiele elastice (biciuiri) sau executat cu o mănuşă aspră. Afecţiunile pielii datorate factorilor fizici. temperaturii suportabile şi duratei transpiraţiei. legat de activitatea sportivă sau în terapie. acest mijloc al kinetoterapiei îşi găseşte mereu utilitatea în viaţa omului. Contraindicaţiile totale şi definitive se referă la prezenţa tumorilor maligne. • varicelor inflamate şi voluminoase. • osteitelor şi osteomielitelor. În practica sportivă este recomandată atât în scop igienic cât şi terapeutic pentru efectele sedative şi decongenstionante. în tratamentul acneei. sechele posttraumatice. În aceste situaţii masajul poate fi indicat pe zonele sănătoase ale corpului în perioada acută a afecţiunilor enumerate. petele pigmentare congenitale sau dobândite (nevi pigmentari) trebuie evitate în aplicarea masajului pentru a nu fi lezionate. Contraindicaţiile saunei sunt în afecţiunile cardiace. După aceasta urmează aplicarea duşului rece sau imersia în apă cu gheaţă. aplicat de către o persoană calificată sau sub formă de automasaj. Masajul general are contraindicaţii temporare în: 35 . obezitate. fapt de care trebuie să se ţină cont de către cei care îl practică. Lezarea accidentală a acestora prin executarea manevrelor de masaj pot degenera în neoplasme cutanate cu evoluţie rapidă. Folosit în scop igienic (profilactic).

În aceste cazuri se indică automasajul. atât pentru subiect cât şi pentru maseur. uşoare. urmând apoi o descreştere treptată pentru ca în final acestea să aibă un caracter liniştitor. TEMA nr. pleurezii.3 Prezentaţi clasificarea masajului în funcţie de scop. • afecţiuni uro-genitale (glomerulo-nefrite acute. inflamaţii acute ale uterului şi anexelor. pulmonar activ. prin poziţia de lucru. hematurii macroscopice). Indicaţiile şi contraindicaţiile masajului sunt de competenţa medicului specialist. tulburări severe de ritm şi de conducere. hepatite virale acute. pentru pregătirea organismului.• afecţiuni neuro-psihice (meningo-encefalite. hipertensiune arterială. • infecţii generalizate (septicemii).). etc. Această 36 . ciroze hepatice decompensate vascular sau parenchimatos). endocardite. insuficienţe renale acute şi cronice decompensate. • afecţiuni acute ale aparatului respirator (pneumonii. În practica masajului mai există situaţii în care acesta este contraindicat din alte motive decât cele prezentate. colicistite acute. Un bun maseur trebuie să adapteze procedeele de masaj fiecărei părţi a corpului în funcţie de caracteristicile anatomice. penetraţii. insuficienţă cardiacă decompensată). purpurele. REGULI METODICE PENTRU PRACTICAREA MASAJULUI Pentru practicarea corectă a masajului din punct de vedere tehnic. manevrele de la începutul şedinţei de masaj vor fi simple. • boli de sânge (leucemii acute. hemoragii digestive. pentru a putea efectua cu cea mai mare eficienţă precedeele. să realizeze îmbinarea acestora pentru a obţine efectele cele mai potrivite scopului propus. Sauna-descrieţi instalaţia şi efectele care se produc prin acest procedeu 4.C. mai ales în privinţa aplicării în scop terapeutic şi în legătură cu practica sportivă. fără efort inutil. Pe parcursul şedinţei solicitarea creşte ca ritm şi intensitate. fără variaţii de sens. Subiectul (pacientul). Indicaţiile şi contra indicaţiile masajului. prin calităţile sale de bun specialist să poată obţine efectele specifice fiecărei manevre. pielonefrite acute. agnor instabil.).B. • afecţiuni ale aparatului digestiv (perforaţii. Dintre acestea amintim hipersensibilizarea (gâdilarea) şi încordarea reflexă neuromusculară declanşate unor subiecţi la atingerea cu mâinile maseurului. Astfel. pe parcursul şedinţei de masaj trebuie să aibă o poziţie comodă care să îi asigure relaxarea musculară şi o stare de confort psihic. trebuie să asigure o abordare corectă a zonei de masat. executate cu supleţe. pneumotorax). pancreatite acute. accidente vasculare cerebrale acute. legate de specificul sau stadiul unor boli. anevrisme de aortă. miocardite. etc. • afecţiuni ale aparatului cardio-vascular (infarct miocardic acut. hemofilie. T. se recomandă alegerea unor poziţii cât mai comode. ritm şi intensitate. Maseurul.

sunt stabilite de medic (de preferinţă executate de acelaşi maseur care cunoaşte pacientul). ţesuturile subcutanate mai reduse pe părţile laterale şi pe linia mediană. cu mâna îndemânatică spre pacient. de scopul urmărit. METODA MASAJULUI PARŢIAL Masajul parţial se aplică pe suprafeţe bine determinate din punct de vedere anatomic şi funcţional cum sunt regiunile trunchiului. În acest caz ei trebuie să lucreze simultan. segmentele membrelor. Pentru masajul acestei regiuni se recomandă poziţia decubit dorsal cu capul uşor ridicat. Manevrele şi metodele de aplicare diferă în funcţie de forma şi structura fiecărei regiuni sau segment al corpului. scurte. 5. aceste regiuni se masează întotdeauna separat. unui tendon sau unei articulaţii. musculatura este plată şi dispusă în mai multe straturi. Pentru masajul stimulent. faţa. Masajul regiunilor trunchiului constă în prelucrarea celor trei regiuni distincte: spatele. Pielea acestei regiuni este mai fină şi mai sensibilă. După masajul stimulent este indicată executarea unor exerciţii de respiraţie şi mişcări de înviorare. masajul poate fi executat de doi tehnicieni la acelaşi subiect. a maseurului. manevrele vii. se ridică braţele. iar în unele situaţii se recomandă şi automasajul. rezemat pe un plan înclinat. Intensitatea. liniştitoare. iar circulaţia sângelui redusă şi divers orientată. peretele toracic şi abdominal. Cel masat este în decubit ventral cu capul răsucit într-o parte. Datorită conformaţiei anatomice şi rolurilor funcţionale diferite. obţinerea unor efecte de durată necesită continuitate. pe suprafeţe simetrice ale corpului aceleiaşi persoane. ţesutul conjunctiv şi adipos este slab reprezentat. capul. cât mai apropiat în ce priveşte efectuarea manevrelor ca formă. calmante necesită un timp mai lung.curbă ascendentă şi descendentă a intensităţii manevrelor se repetă pe fiecare segment sau regiune a corpului. ritmul de execuţie al manevrelor depind de sensibilitatea subiectului şi de scopul urmărit. mâinile se aşează sub ceafă sau pe creştet. Această regiune întinsă. Masajul local se adresează unei porţiuni de piele. numărul şedinţelor (10-12) şi a seriilor în care se reiau după unele pauze. iar după aplicarea acestuia se recomandă ca subiectul să rămână în repaus un timp (20-30 minute). Poziţia celui care masează este în stând sau aşezat pe un scaun cu înălţime potrivită. Peretele toracic se deosebeşte ca structură de regiunea spatelui dar şi prin rolul său esenţial în respiraţie. numărul de repetări. Efectele masajului unei şedinţe se resimt imediat dar nu au o durată mare (câteva ore). Pe spate se aplică toate procedeele principale de masaj şi o parte din cele ajutătoare. Manevrele lungi. plană şi aproape netedă (cu excepţia coloanei vertebrale şi a omoplaţilor) este acoperită de o dermă mai groasă şi mai puţin sensibilă. • Masajul spatelui . excitant. Alegerea manevrelor şi alternarea lor depinde şi de experienţa celui care le aplică. membrele superioare întinse pe lângă corp. ritm şi intensitate. Durata şedinţei este în funcţie de necesitate dar şi de preferinţe. Pentru masajul zonelor laterale se răsuceşte puţin trunchiul spre partea 37 . efectele cumulate ale acestora permiţând reluarea în condiţii optime a oricărei activităţi. Pentru masajul părţilor laterale. • Masajul peretelui toracic . executate cu intensitate crescută este necesar timp mai scurt. unui grup de muşchi. O deosebire esenţială este la acest nivel al trunchiului între bărbaţi la care se remarcă muşchii pectorali bine dezvoltaţi şi femei la care predomină relieful glandelor mamare. Uneori. În masajul terapeutic.

musculatura fiind predispusă la atonie şi insuficienţă funcţională. ventral. fricţiunea. legaţi între ei prin puternice formaţiuni fibroase. Muşchii sunt foarte subţiri. membrele inferioare ale pacientului sunt flectate din articulaţiile coxo-femurale şi genunchi. vibraţiile şi percuţiile uşoare. Masajul capului mai poate fi executat şi din diverse poziţii de decubit (dorsal. Executantul stă în picioare sau aşezat în partea segmentului pe care îl masează în ordinea următoare: mână. • Masajul capului . La unele persoane prezintă o mare sensibilitate cu caracter specific. pe creştet. Pentru masajul frunţii şi al părţii anterioare a capului. • Masajul membrelor superioare . Poziţia celui masat şi a maseurului este aceeaşi ca la masajul peretelui toracic. Pielea la acest nivel este subţire. moale şi elastică. Ramificaţiile nervilor provin din nervii cranieni şi cervicali. Uneori. pacientul se poziţionează în decubit lateral. Manevrele mai puternice nu se pot aplica datorită lipsei suportului osos. • Masajul peretelui abdominal . pe părţile laterale şi pe partea posterioară. Persoanele predispuse la obezitate. Masajul capului poate fi executat pe toată suprafaţa. regiunea fesieră. în cadrul masajului general urmează masajul membrelor inferioare care se poate executa fie pe segmente. adaptate pentru mişcări ample şi de abilitate. mai groase şi mai puternice decât membrele superioare. Poziţia pacientului poate fi aşezat pe un scaun scund sprijinindu-şi fruntea sau bărbia pe mâinile proprii sau pe un plan de sprijin potrivit de înalt. pentru masajul părţii laterale a coapsei şi gambei. masajul prezintă anumite particularităţi legate de conformaţia anatomică cât şi de influenţele pe care dorim să le exercităm asupra acesteia. Manevrele de masaj specifice acestei zone sunt netezirea. bine hrănite şi sedentare prezintă sub piele straturi abundente de grăsime. Executantul stă în picioare sau aşezat cu mâna îndemânatică spre banchetă. adaptate funcţiilor statice şi dinamice specifice lor. Între piele şi oasele craniului există un strat foarte subţire de ţesuturi fibro-elastice şi musculare. plaţi şi se inseră pe piele şi pe oasele craniului. care îi permit un anumit grad de mobilitate. 38 . La această regiune. Volumul muşchilor şi al ţesuturilor moi este mai redus decât cel al membrelor inferioare. global sau strict localizat. muşchii voluminoşi şi tonici. Membrele inferioare sunt mai lungi. umăr. din creştet spre părţile laterale şi înapoi spre ceafă. gambă. pacientul este aşezat în decubit dorsal cu capul uşor ridicat pe plan înclinat. După masajul trunchiului. Oasele şi articulaţiile sunt mari şi rezistente. Poziţia maseurului este în stând sau aşezat în partea segmentului asupra căruia aplică masajul sau la capătul banchetei pentru masajul segmentelor apropiate. precum şi de ramificaţii ale nervilor periferici. Circulaţia sângelui la acest nivel este divers orientată. Pentru masajul acestor segmente. cute groase şi moi care modifică forma şi funcţiile centurii abdominale. Aceste ţesuturi sunt străbătute de o reţea bogată de vase sanguine şi limfatice. maseurul stă în spatele pacientului care îşi sprijină capul pe pieptul acestuia. braţ. Ordinea aplicării masajului este următoarea: plantă. antebraţ. fie pe toată lungimea lor începând cu partea posterioară. iar picioarele se sprijină pe tălpi. Pielea capului este groasă şi bine întinsă. Peretele abdominal este o adevărată centură constituită din muşchi plani şi supli. care este în stând sau aşezat pe un scaun mai înalt. coapsă. Pentru a obţine o relaxare mai eficientă a muşchilor abdominali. cu spatele spre maseur.opusă regiunii pe care se aplică masajul. pe frunte. care împiedică deseori aplicarea manevrelor de masaj. Vasele se ramifică în diferite direcţii: din mijlocul frunţii spre tâmple şi în sus spre creştet. Masajul membrelor inferioare pe partea posterioară se execută din poziţia decubit ventral. mai mult decât pentru cele de forţă şi rezistenţă. • Masajul membrelor inferioare şi al regiunii fesiere .

ridicătorului aripilor nasului şi buzei superioare. moţul bărbiei. tonică şi stimulentă asupra pielii şi ţesuturilor subcutanate. se începe cu regiunea intersurcilienilor. sprâncenosului. aripile nasului. muşchii feţei sunt imobili. Masajul terapeutic al feţei are drept scop tratarea modificărilor inestetice şi de tonus ale ţesuturilor (cute. buza superioară. de-a lungul maxilarelor. soluţii. pareze). centrală sau periferică este destul de frecventă. Ramul cervico-facial inervează rizoriul. Manevrele exercită o acţiune circulatorie şi trofică. cutele frunţii sunt şterse. transversului nasului. • Masajul feţei . cunoscut sub numele de 7-bis. al urmelor unor boli de piele sau accidente la nivelul feţei (cicatrice. are în general o evoluţie favorabilă legată de precocitatea aplicării tratamentului. de la caz la caz. În activitatea sportivă este util în unele cazuri de accidentări ale feţei survenite în activitate (ex. de aici derivând intensitatea şi forma clinică a paraliziei. Nervul facial (a şaptea pereche de nervi cranieni) este un nerv mixt cu intermediarul Wrisberg. buccinatorul. El se realizează prin manevre de netezire şi fricţiune în ritm lent. aderenţe. de natură infecţioasă sau virotică. cauzele care o determină fiind numeroase. comisura bucală coborâtă. Bolnavul nu poate sufla. trecând apoi pe bărbie. Masajul cosmetic se aplică asociat cu unele preparate (unguente. urcând spre ureche unde masajul se face mai insistent şi se termină în zona sprâncenelor. Masajul în acest caz este de două feluri. caninului. loţiuni) cu proprietăţi fiziologice şi terapeutice. piramidalului. revenind către tâmple. În paralizia (pareza) de facial. Paralizia (pareza) nervului facial. Nervul facial este nervul mimicii şi al expresiei (ridicătorul pleoapei superioare nu depinde de nervul facial ci de nervul oculomotor comun). apoi canalul nazo-genian. El se divide în două ramuri: temporo-facial şi cervico-facial. riduri). Acelaşi masaj este refăcut în sens invers şi se termină prin întinderea pielii din zona unghiului extern al ochiului. triunghiularul buzelor şi pielosul gâtului. cât şi de natura şi locul leziunii nervoase. Masajul cosmetic se aplică în special la femei în scopul păstrării aspectului sănătos şi proaspăt al pielii sau pentru corectarea unor imperfecţiuni. Leziunea nervului se poate produce la orice nivel pe traiectul său anatomic.lateral) în funcţie de zona pe care se aplică (partea occipitală sau laterală a capului). muşchilor feţei externe a pavilionului frontalului. fluiera. În acest masaj se folosesc o serie de procedee clasice adaptate la particularităţile morfologice şi funcţionale ale acestei regiuni. ochiul nu poate fi închis nici în timpul clipitului. extern şi intern (intrabucal). nici în somn. zigomaticelor. jumătatea interioară a orbicularului buzelor. simetric pe ambele părţi (pentru a preveni hemispasmul). unilaterală. În tratamentul de recuperare al parezelor de facial. Paralizia facială periferică “a frigore”. şanţul nazo-genian este şters. Secreţia lacrimală este abundentă. executând un masaj transversal. Ca mod de abordare. se alunecă cu presiuni lejere ale degetelor către axa de simetrie a feţei. 39 . dilatatorului narinelor şi jumătatea supraorbicularului buzelor. faţa apare cu un aspect asimetric de partea bolnavă. creme. box). masajul şi exerciţiile selective pentru muşchii feţei au un rol deosebit de important. Ramul temporo-facial se distribuie muşchiului auricular anterior. Se ridică apoi degetele către rădăcina părului. Este o formă specială de masaj practicată în cosmetică şi în scop terapeutic. orbicularului pleoapelor. Masajul frunţii se realizează începând dinspre tâmple.

regiunea anterioară a gâtului se caracterizează printr-o mare complexitate anatomică şi funcţională. braţ) şi se încheie cu masajul gâtului. Pe aceste structuri anatomice sensibile nu se execută decât neteziri. aceste 40 . iar feţele foarte lunecoase asigură alunecarea cu uşurinţă a mâinilor maseurului pe suprafaţa pudrată. . fricţiune. al gambei şi coapsei pe partea dorsală. ganglionii limfatici cervicali. care este aşezat pe un scaun mai înalt sau în picioare. În timpul masajului absoarbe secreţiile sebacee şi sudoripare. uleiuri. anterioară şi posterioară care se deosebesc ca structură şi funcţii: . fricţiuni şi vibraţii uşoare în sensul circulaţiei sanguine de retur. pulbere de origine minerală. manevre folosite în masajul spatelui.regiunea posterioară a gâtului prezintă muşchi de-a lungul coloanei vertebrale cervicale dispuşi în mai multe straturi. tiroida şi parotidele. MASAJUL GENERAL Masajul general al ţesuturilor de la suprafaţa corpului se efectuează prelucrând pe rând toate segmentele anatomice. Cel mai frecvent este folosit talcul (silicat de magneziu hidratat). creme. Granulele acestei pulberi au formă romboidală. tapotament şi vibraţii. Pulberile folosite pot fi de origine minerală. pentru executarea cu uşurinţă a manevrelor. gambă. canale limfatice şi trunchiuri nervoase. precum şi formaţiunea reflexogenă “glomus carotidian”. La acest nivel este necesar să delimităm cele două regiuni. nu este alterabil şi nu se combină cu alte substanţe chimice. cu fruntea rezemată pe dosul mâinilor sau poziţia şezând pe un scaun scund cu fruntea sprijinită înainte pe un plan potrivit de înalt cu spatele la maseur.• Masajul gâtului . al regiunii fesiere. Cea mai practică metodă respectă următoarea ordine de efectuare a masajului segmentelor în cadrul masajului general: • din decubit ventral se efectuează masajul spatelui. Masajul capului şi al feţei în cadrul masajului general este opţional. frământat. adaptate ca intensitate acestei zone mai sensibile din apropierea capului. Poziţia celui masat este de decubit ventral cu capul uşor în flexie. Poziţia indicată pentru cel masat este cea de decubit dorsal cu capul ridicat sau şezând rezemat cu capul în uşoară extensie. al toracelui. Prin manevrele de masaj şi prin procesul de descuamare a pielii. al piciorului pe faţa plantară. MIJLOACE AJUTĂTOARE ÎN APLICAREA MASAJULUI În practica masajului. coapsă. de vase mari de sânge ca arterele carotidei şi venele jugulare. vegetală sau animală. 6. se aplică pe piele diferite pulberi fine. • din decubit dorsal rezemat pe plan înclinat se continuă cu masajul peretelui abdominal. antebraţ. membrelor superioare (mână. fiind străbătută de conducte organice importante ca traheea şi esofagul. • din decubit dorsal se masează membrele inferioare pe partea anterioară în ordinea: picior. Din practică şi dintr-o îndelungată experienţă s-a ajuns la concluzia că succesiunea regiunilor şi segmentelor în cazul masajului general este determinată de cele două poziţii fundamentale folosite în toate împrejurările: decubit ventral şi decubit dorsal. De asemenea sunt situate complexe formaţiuni ganglionare şi glandulare. Manevrele folosite sunt cele clasice de netezire. Talcul este inofensiv pentru ţesuturi.

în funcţie de scopul pentru care sunt folosite. se utilizează mai ales în masajul cosmetic şi în terapia afecţiunilor dermatologice. Trebuie manevrat cu atenţie întrucât este iritant pentru căile respiratorii. efectele acestora. determină creşterea vasodilataţiei şi favorizează schimburile dintre substanţele medicamentoase aplicate şi ţesuturi. vegetale sau animale cu diferite cantităţi de apă (soluţii apoase) la care se adaugă pudră în diferite proporţii (10-20%) pentru creşterea consistenţei. pe cale transepidermică şi pe cale transfoliculară. care conţine stearină). împiedică evaporarea apei. producând acid lactic şi butiric care sunt iritanţi pentru ţesuturi. sub forma unor mixturi (cu lichide) sau creme (cu grăsimi). uşor permeabilă la apă. pielea rămânând curată după executarea masajului. 41 . cel mai frecvent folosită este vaselina cu amestec de hidrocarburi extrase din reziduri de hidrocarburi rezultate din distilarea petrolului. uleiul de ricin. Grăsimile de origine vegetală ca uleiul de măsline. axungia (grăsime de porc din jurul epiploonului. emolient şi răcoritor. Cremele constituie amestecuri de grăsimi minerale. nu sunt folosite ca atare ci în combinaţie cu alte substanţe pentru obţinerea unor creme şi pomezi folosite în cosmetică şi dermatologie. Stratul impermeabil creat prin aplicare pomezilor împiedică produsele de secreţie ale pielii să ajungă la suprafaţă. Efectul emolient asupra straturilor de la suprafaţa corpului îndepărtează scoamele. Grăsimile utilizate în masaj sunt de origine animală. În consistenţa acestora se includ diverse substanţe active. oleul de lanolină şi oleul de parafină în combinaţie cu lanolina şi alte substanţe active sunt folosite în terapie. care are o mare penetrabilitate epidermică. Maseurul trebuie să cunoască proprietăţile substanţelor pe care le poate utiliza în funcţie de scopul masajului aplicat. Alte grăsimi animale ca: cetaceum sau spermancetum (obţinută din substanţele grase conţinute în cavităţile pericraniene ale unor specii de balene). Viteza de transport prin piele se numeşte “clearence”-ul pielii. Pomezile sunt amestecuri de grăsimi minerale şi animale la care se adaugă pudre inerte pentru creşterea consistenţei (10-15%) şi pentru a deveni aderente la suprafaţa pielii. Pudrele de natură organică cum sunt sărurile acizilor graşi cu metalele. uleiul de in. nu sunt decât întâmplător folosite în practica masajului. Efectul acestora poate fi calmant. Dintre grăsimile minerale. Pielea. În acest mod substanţele conţinute în creme şi pomezi (unguente) determină acţiuni farmacodinamice asupra organismului. termenul de valabilitate. Substanţele lipofile şi hidrofile pătrund pe cale transepidermică. oleum jecoris (untura de peşte. cât şi diferite substanţe active. grăsime de origine animală obţinută prin extracţia şi purificarea lipidelor din lâna de oaie. miristratul de zinc. permite substanţelor solide traversarea ei prin difuziune pasivă sau prin transport activ. de orez. Cea mai uitlizată este lanolina. Pulberile de origine vegetală ca: amidonul de grâu. Cremele şi pomezile. vegetală şi minerală. Acestea pătrund în piele proporţional cu gradul de concentraţie în care sunt încorporate (conform legii lui Fick). componenţa. pentru a obţine cele mai bune rezultate şi a nu produce efecte negative asupra organismului. iar cele liposolubile pe cale transfoliculară. Dintre acestea amintim: palmilatul de aluminiu. în multe situaţii. foarte bogată în vitamine) nu se folosesc ca atare ci sunt conţinute în diverse creme sau pomezi. conţin substanţe chimice cu proprietăţi farmacodinamice. întrucât în contact cu transpiraţia fermentează.particule de talc sunt îndepărtate treptat.

iar cel extins între 20-30 minute. Fără a cunoaşte tehnica manevrelor şi fără a înţelege mecanismul acţiunilor nu se poate practica automasajul. începând manevrele cu manevre pregătitoare de netezire uşoară. fără grabă şi cu supleţe în mişcare. din poziţia şezând (picior. Sunt recomandate poziţiile cu bază mare de sprijin. vibraţii. Aplicarea manevrelor începe cu membrele inferioare. Se urmăreşte aceeaşi curbă a intensităţii prezentată la metodica masajului şi se respectă la automasajul fiecărei regiuni în parte. • unele poziţii sunt incomode. • nu permite o bună circulaţie sanguină. automasajul prezintă anumite inconveniente: • nu asigură o relaxare perfectă a ţesuturilor. adaptate la particularităţile şi necesităţile propriului corp. în special respiraţia. Cu toate aceste neajunsuri automasajul s-a dovedit a fi o metodă de lucru eficientă cu condiţia respectării unor cerinţe. rulat. În comparaţie cu masajul executat de un specialist sau o persoană iniţiată în tehnica de aplicare a acestuia. gambă. În primul rând este necesară cunoaşterea procedeelor de masaj şi influenţele lor asupra organismului. rapid şi durează între 5-15 minute în automasajul parţial. • unele regiuni sunt greu abordabile (spatele). De asemenea.7. şezând. frământat. tapotament. după care scade treptat şi se încheie prin manevre liniştitoare de cernut. trebuie să evite oboseala şi stânjenirea marilor funcţii. Pentru obţinerea efectelor stimulente. Durata şedinţei de automasaj variază după preferinţe şi necesităţi. 42 . apoi membrele superioare şi la final cu zona cervicală. se creşte progresiv intensitatea prin manevre de fricţiune. se continuă cu regiunea spatelui din aşezat sau stând. Pentru o execuţie corectă şi fără eforturi inutile trebuie cunoscute poziţiile cele mai comode pentru abordarea diferitelor zone ale corpului. să facă accesibile aplicării manevrelor regiunile şi segmentele corpului pe care vrem să le masăm şi să permită executarea a cât mai multe manevre. regiunea peretelui abdominal şi a toracelui din decubit dorsal cu trunchiul sprijinit pe plan înclinat. derivate din poziţiile de bază (decubit. stând). scuturări şi neteziri. • cere efort fizic din partea celui în cauză. manevrele se execută cu vigoare. Persoanele în vârstă trebuie să evite lucrul din poziţii cu capul în jos. coapsă). Aceste poziţii trebuie să asigure stablitatea corpului şi relaxarea musculară. pe genunchi. AUTOMASAJUL Automasajul este masajul aplicat propriei persoane. Automasajul se execută cu calm. Gradarea şi combinarea procedeelor de automasaj trebuie să respecte metodica de lucru a masajului.

ca şi pentru executarea masajului. se folosesc de obicei substanţe care. să se execute câteva mişcări de respiraţie şi de relaxare pentru a combate tendinţa de blocare a toracelui şi de încordare exagerată a unor grupe musculare implicate în aplicarea masajului. duşul sau spălatul. cel mai simplu mijloc de a trata o afec ţiune. care se realizează cu vârful degetului. jocurile. Indicaţiile automasajului se referă la scopul în care este recomandat. regional sau local. 8. Automasajul trebuie executat în condiţii de igienă. sedentarilor. cât şi după concurs. automasajul putând fi general. Cu toate efectele sale favorabile de întreţinere a stării generale a organismului. Automasajul executat în scop igienic se asociază de obicei cu procedeele simple de călire a organismului ca: băi de soare. în timpul concursurilor (în pauze) pentru a menţine încălzirea şi starea psihică optimă. La sportivi automasajul poate fi aplicat după încetarea efortului sau poate fi amânat pe mai târziu (după câteva ore) dacă sportivul este prea obosit. Automasajul sportiv este legat de practicarea exerciţiilor fizice şi sportului. Contraindicaţiile automasajului sunt în general aceleaşi prezentate la capitolul masaj.Pentru obţinerea manevrelor liniştitoare se execută manevre în ritm lent. Automasajul terapeutic se înscrie în cadrul terapiei complexe de care beneficiază o afecţiune. }edinţele de automasaj aplicate în cursul zilei se recomandă a fi efectuate la 2-3 ore după masă sau cu jumătate de oră înainte de mesele principale pentru a nu tulbura funcţiile digestive şi schimburile nutritive. Aceasta se aseamănă cu acupunctura. PRESOPUNCTURA Presopunctura. Acesta se execută de obicei dimineaţa sau seara în legătură cu baia. are la bază presiunea (frecvent folosită în manevrele de masaj). cât şi igiena corpului. aer şi apă. pe o durată de 5-20 minute în automasajul parţial şi de 40 de minute în automasajul extins. Se poate practica şi peste costumul de sport. respectând cele trei mari direcţii: igienic. deosebirea constând în aceea că în acupunctură se folosesc ace. Se practică cu scopul de a pregăti organismul pentru efortul care urmează. manevră chinezească milenară. o fac mai netedă şi mai alunecoasă. Automasajul igienic asigură obţinerea şi păstrarea unei bune condiţii fizice prin prevenirea efectelor nefavorabile ale surmenajului şi activarea marilor funcţii ale organismului. sportiv şi terapeutic. înainte de concurs pentru a mări efectele încălzirii şi pregătirii psihice. uşoare şi lungi. atât în ce priveşte spaţiul în care se efectuează. Cele mai bune efecte ale automasajului se obţin prin asocierea lui cu gimnastica şi unele sporturi ca înotul. atletismul. Se recomandă în special persoanelor cu regim de mişcare redus. aplicate pe piele. în scopul grăbirii refacerii potenţialului energetic al organismului. precum şi persoanelor în vârstă. Pentru executarea automasajului. iar în presopunctură vârful degetului. Se recomandă ca după automasajul fiecărei regiuni sau segment să se execute o serie de mişcări active simple pentru mobilizarea articulaţiilor. valoarea automasajului nu trebuie exagerată pentru a nu se crea impresia că el ar putea înlocui efectele exerciţiilor fizice. Automasajul este şi un mijloc de odihnă activă care reface organismul mai bine şi mai repede decât odihna pasivă. Selectarea şi adaptarea procedeelor folosite este dictată de afecţiune. 43 . În aceste condiţii efectul va fi mai bun decât dacă automasajul ar fi aplicat în faza acută a oboselii.

capătul unui stilou. reglarea ritmului respirator şi stimularea muşchiului diafragm (cântăreţi). Diferiţi autori folosesc termeni ca: digitopresură sau digitopunctură. • conducători auto . combaterea oboselii. termeni improprii întrucât metoda nu foloseşte acul. cât şi metoda presopuncturii.în anumite situaţii se poate interveni pentru rezolvarea unor probleme de urgenţă. fiind mai complicat. Pentru toate aceste situaţii este necesară o bună înţelegere a mecanismelor presopuncturii. întrucât el se adresează atât punctelor cât şi meridianelor. întrucât punctele pot fi masate cu unghia degetului sau cu alte instrumente speciale sau ocazionale ca: baghetă de lemn. • cosmetician . comparată cu suportul informaţiei genetice de care depinde diferenţierea celulelor şi dezvoltarea ulterioară a embrionului. • membre inferioare . • orice maseur .masajul anumitor puncte din zona feţei previne şi diminuează ridurile. Energiile care circulă prin corpul omenesc. învingerea stărilor psihice negative (tracul). Acestea au o bipolaritate INN şi IANG şi circulă prin organism în mod ciclic. Energia Zong . mişcare continuă. este cea de presopunctură (presiune asupra punctului). alternantă. conform medicinei tradiţionale chineze sunt de trei feluri: 1. Noţiunile de acupunctură.folosind atât masajul clasic. manevră asociată altor prescripţii medicale sau ca metodă unică de tratament. aşadar acest concept străvechi dăinuie. Din acest considerent. derivaţi din acupuncture.polul IANG. energia cosmică pătrunde în corp prin tălpi. 44 . pe anumite puncte. presopunctura poate fi efectuată în diverse situaţii. care nici ei nu sunt relevanţi. Prin corp circulă neîntrerupt energii care provin din cosmos şi de pe Pământ (aer şi alimente).polul INN. urcă spre cap. coboară apoi. • orice persoană care (cunoaşte tehnica şi indicaţiile) doreşte să ajute pe cineva în caz de îmbolnăvire. între cei doi poli: • cap .Avantajul presopuncturii constă în faptul că se poate folosi şi sub formă de autotratament. de sticlă. După acelaşi concept. obiecte ce prezintă un capăt rotunjit. Conform medicinei tradiţionale chineze. micromasaj. Dacă presopunctura poate fi efectuată de către orice persoană. iar întreruperea acestui circuit înseamnă încetarea vieţii. tot ce există în univers este energie “Energia este indisociabilă materiei” afirmă Einstein după 5000 de ani. de către orice persoană aflată în diverse ipostaze ca: • bolnav . În literatura de specialitate se întâlnesc destul de frecvent termenii acupressing şi akupressur.prevenirea tracului. Orice dereglare în scurgerea energiilor se manifestă prin boală.indiferent de vârstă. • sportiv sau antrenor . necesită pregătire de specialitate.pentru menţinerea unei forme fizice bune.prima energie a omului. Cea mai corectă denumire a metodei la care ne referim. micromasajul (chinezesc). transmisă de procreatori. diminuarea durerii după traumatisme. variantă modernă a micromasajului chinezesc. • artist . gimnastică energetică şi alimentaţie energetică sunt necesare celui care poate şi doreşte să folosească metoda presopuncturii ca mijloc terapeutic independent sau asociat celorlalte forme de masaj.

aspect deosebit de important în practica acupuncturii (periodicitate denumită pendula energetică). cât şi a energiei Zong favorizează instalarea bătrâneţii. Simbolul bipolarităţii (după Sabin Ivan) Aceste contrarii INN şi IANG se găsesc pretutindeni: în toate fiinţele vii. Iong şi Wei. Se consideră că energia Iong circulă prin meridianele principale după un orar fix. prin masaj şi acupunctură. îngemănate. Această energie. Energia Wei . se condiţionează şi se întrepătrund aşa cum sunt reprezentate în simbolul bipolarităţii. de producere a sângelui şi lichidelor organice. chiar dacă una din ele domină iar cealaltă este redusă.negativ şi pozitiv. Calitatea sa este apreciată după starea de sănătate a pielii (aspectul pielii). Scăderea energiei Iong. Energia Iong . conform conceptului amintit. opuse şi complementare.energia de nutriţie. având maxima activitate în fiecare meridian timp de două ore. Excesul de energie şi vidul de energie sunt noţiuni care stau la baza întregii patologii tradiţionale chineze. este atribuită aerului inspirat şi alimentelor. 3. asemănată cu sistemul imunologic de apărare a organismului.considerată energia care protejează organismul împotriva agresiunilor externe. Energia. Simbolurile energiei INN şi IANG sunt: • • • • • • INN simbolizează pământul noaptea materia întunericul frigul golul IANG simbolizează • • • • • • 45 cerul ziua energia lumina căldura plenitudinea . Când una din ele dispare. Evitarea îmbolnăvirilor şi instalarea timpurie a bătrâneţii se pot realiza conform conceptului chinezesc prin gimnastică şi alimentaţie energetică. Ele au perioade de maximă intensitate şi scad odată cu înaintarea în vârstă. iar totalitatea moleculelor constituie materia. Aceste energii: Zong. sunt repartizate la om în funcţie de vârstă în mod diferit. Aceşti doi termeni INN şi IANG (imposibil de tradus în cadrul gândirii filosofice taoiste) sunt două contrarii care coexistă în permanenţă. circulă de la un organ la altul îndeplinind rolul de a le transporta în organism. Medicina tradiţională chineză are ca obiectiv principal menţinerea circulaţiei energiei în mod continuu şi armonios.2. La fiinţele vii această energie prezintă în permanenţă două feţe INN şi IANG sau doi poli . pentru fiziolog este prezentată prin metabolismul celular. se produce moartea. Perturbarea acesteia determină îmbolnăviri grave.

Cele 12 meridiane principale. iar la chinezi denumite Tching.• • • liniştea repausul feminitatea • • • zgomotul mişcarea masculinitatea Omul. În afară de cele 24 de meridiane principale. mai importante sunt: 46 .INN. cu excepţia meridianului “Vase-sex” şi “Trei focare”. • meridianul Vase-sex (VS). cu cea mai strictă regularitate. • meridianul cordului (C). • partea dreaptă a corpului .IANG şi INN. iar al doilea cu funcţiile aparatului respirator. are legătură cu funcţiile organelor genitale şi ale inimii. • partea stângă a corpului . perturbarea lor însemnând boală. prin care se face legătura directă cu organul pe care îl deserveşte şi altul extern. sunt: • meridianul plămânului (P). astfel: • capul . • meridianul Trei focare (TF). prin corp existând o vastă reţea de canale care se leagă între ele. care sunt tot nişte linii imaginare. Primul.IANG. • meridianul intestinului gros (IG).IANG. Energiile circulă în mod armonios. Dintre acestea exemplificăm: meridianele curioase şi meridianele tendino-musculare. Energiile circulă în corp de-a lungul unor canale invizibile (imaginare) numite meridiane la occidentali (-Georges Soulié de Morant 1875-1955). Aceste meridiane poartă numele organului cu care este în legătură energetică. cu sediul în piele. Armonia din corpul omenesc este dată de armonia celor două forţe. Acestea au legături energetice cu funcţiile organismului. aflat între cer şi pământ. perechi. în corp există nenumărate alte meridiane secundare. • partea anterioară a corpului . care au legături atât între ele cât şi cu meridianele principale.INN. • partea posterioară a corpului . Dintre meridianele curioase. Vase-sex. împrumută de la fiecare simbolurile respective. • meridianul splină-pancreas (SP).INN. iar dispariţia uneia dintre ele echivalând cu moartea. Fiecare meridian principal are un traseu intern. • meridianul rinichiului (R). • meridianul ficatului (F). • meridianul intestinului subţire (IS). • membrele inferioare . • meridianul vezicii urinare (V). Energia Iong (de nutriţie) circulă prin cele 24 de meridiane (câte 12 pentru fiecare jumătate de corp) care se numesc meridiane principale. • meridianul vezicii biliare (VB). digestiv şi genito-urinar. • meridianul stomacului (S). Denumirea de meridiane este atribuită prin analogie cu meridianele globului pământesc.IANG. • trunchiul .

Meridianele principale realizează marea circulaţie a energiilor în corp. iar în profunzime prezintă un orificiu prin care intră în piele vase şi nervi. Mai mult de jumătate dintre acestea sunt situate pe pavilionul urechii. 4mm 2 . a fost primul care a stimulat punctele cu ajutorul curentului electric. Fiecare meridian are un număr fix de puncte.căldura locală obţinută prin arderea frunzelor uscate de peliniţă. prezente de la naştere. (VC) şi (VG). Pe fiecare meridian se găseşte un număr fix de puncte cu acţiuni diferite (dispersie. . Localizarea punctelor din piele şi de pe meridiane folosite în acupunctură.. modulate în forma unui cilindru foarte subţire (în chineză Kao). cu influxul nervos sau scurgerea curentului electric. medic din armata lui Napoleon.Sarladière. exact pe traseul meridianelor principale care se află în piele. Dispariţia lor se produce atunci când pe locul respectiv survin modificări (bătături. intervenind numai la nevoie. tonifiere. F1 meridianul ficatului (F). .prin curent electric special . cicatrice. aur sau argint.2-0. 47 .3 mm. de la coccis la gingia superioară (după ce înconjoară capul). sub coate şi sub genunchi. ex. situat pe linia mediană anterioară a corpului (de la pubis până la bărbie). considerat părintele analgeziei prin acupunctură şi electropunctură. În medicina occidentală punctele se notează cu iniţiala meridianului căruia îi aparţine.maxa . Aceste meridiane secundare. Din punct de vedere terapeutic. În afara punctelor situate pe meridiane. . Aceste puncte. la care se adaugă un număr de ordine (numărul 1 reprezentând punctul care se află la locul de unde începe traseul extern al meridianului). persistă toată viaţa şi sunt situate în mici depresiuni ale pielii.prin masaj. Denumirea acestor puncte de pe meridiane este dificil de tradus din limba chineză. . Meridianele tendino-musculare sunt situate deasupra pielii. Stimularea punctelor se face prin diferite mijloace: . stabilit în urmă cu mii de ani şi neschimbat până în zilele noastre. Scurgerea energiilor prin meridian este comparată de unii autori cu un curent de apă între două maluri. iar 1. . situat pe linia mediană posterioară. pe piele se mai găsesc alte 400 de puncte numite puncte extrameridiane. cele mai importante sunt punctele situate la extremităţile membrelor. numărul de ordine al punctului pe acest meridian. Niboyet şi Grall).confecţionat din oţel inoxidabil. realizează mica circulaţie a energiilor. folosite pentru acupunctură.câmpuri magnetice.). pentru reglarea energiilor atunci când se produc perturbări în medianele principale. iar grosimea de 0.meridianul vasului de concepţie (VC). Un punct are o suprafaţă de cca. Descoperirea acestor proprietăţi electrice au condus la ideea construirii unor aparate electronice cu ajutorul cărora punctele pot fi detectate uşor şi precis.cu acul . având lungimea de 1-10 cm. în lipsa acestor aparate sunt localizate cu ajutorul unor măsurători şi a unor repere anatomice. transfer de energie de la un meridian la altul. Punctele folosite în acupunctură au proprietăţi electrice. o rezistenţă electrică scăzută (Dinier. grefon de piele).meridianul vasul guvernor (VG). tumori. etc.

tulburări psihice minore şi de 65% în cazul afecţiunilor aparatului genital şi digestiv. apăsând uşor. prin intermediul unui vibrator punctiform confecţionat din aur sau argint (fonoforeză). Manevrele de tonifiere se folosesc pentru afecţiunile datorate lipsei de energie (hipotonie. în China este folosită unitatea de măsură numită CUN.vibraţii sonore . inelar şi mic de la mâna pacientului. 2 CUN = grosimea degetelor arătător şi mijlociu de la mâna pacientului. în ritm viu. În cazul în care subiectul prezintă o stare “de rău” în timpul aplicării presopuncturii. apoi se reia cura (cu 10-15 şedinţe). aplicate vertical. Boicil. mijlociu. Efectul este de paloare a tegumentului la locul aplicării. Manevrele de dispersie se execută în afecţiunile provocate de exces de energie (hiperemie.J. scădere a sensibilităţii şi a tonusului muscular. . • persoane în stare de ebrietate (cu excepţia manevrelor specifice pentru tratarea alcoolismului). În cazul tratamentului prin presopunctură. Durata unei şedinţe este de 5-10 min. vitamina C.). o cură cuprinde 10-15 şedinţe după care se face o pauză de 2 săptămâni. Presiunea se execută cu vârful degetului sau cu unghia. • subiecţii obosiţi sau slăbiţi. astfel: 1 CUN = grosimea degetului mare al pacientului. bradicardie).1. cu răbdare. SCURTĂ INCURSIUNE ÎN MEDICINA TRADIŢIONALĂ Tehnica REIKI 48 . 8. diverse lucrări de specialitate) care pot fi găsite prin urmărirea unor repere anatomice (oase. insomnii. cortizon. Mişcarea circulară se execută în sensul mişcării acelor de ceasornic. care au fost trataţi cu raze X sau hipnoză. 3 CUN = grosimea degetelor arătător. Pentru măsurători (stabilirea reperelor). • pacienţii care au folosit recent medicamente tranchilizante. energic. Tehnica presupune respectarea punctelor (prezentate în planşe. dureri reumatice. prin manevră de dispersie sau tonifiere. Efectul va fi de înroşire a pielii. Presopunctura poate fi aplicată şi în caz de urgenţă. care este apreciată cu ajutorul degetului mare al pacientului. tendoane) şi prin unele măsurători. aceasta se întrerupe imediat. creşterea sensibilităţii şi a tonusului muscular local. • gravidele în ultimul trimestru de sarcină. etc. manuale. în sens opus mişcării acelor de ceasornic. Masajul se execută cu vârful degetului aplicat oblic. (timp în care scade durerea). În concluzie putem aprecia că presopunctura executată corect. Contraindicaţiile presopuncturii sunt pentru: • bolnavii cu afecţiuni cardiace şi psihice (grave). ocazional. poate fi eficientă ca tratament în multe suferinţe. Lamy a conceput un aparat special pentru stimularea punctelor cu ajutorul sunetelor. tahicardie). După localizarea punctului urmează masarea acestuia cu vârful degetului sau cu unghia. muşchi.. În funcţie de necesitate manevra poate fi repetată până la 3 şedinţe pe zi (3 şedinţe de presopunctură echivalează cu o şedinţă de acupunctură). În urma statisticii efectuate de renumitul profesionist Pedro Chan reiese că presopunctura obţine 75% rezultate pozitive în migrene.injectare cu diverse substanţe (ser fiziologic.

Aceasta se consideră ca fiind o metodă precisă care are puterea să conecteze energia universală la puterile înnăscute de tămăduire a trupului. Tehnica SHIATSU Tehnică japoneză (SHI=degete. atât timp cât diagnosticul şi stadiul de evoluţie al bolii impuneau alte priorităţi terapeutice. Literatura de specialitate oferă hărţi detaliate privind afecţiunile ce beneficiază de tratament Shiatsu. Această artă a vindecării nu se realizează prin manipulări ale trupului sau segmentelor sale. adică sub nici o formă nu poate prin ea însăşi să agraveze starea pacientului. în timp ce ariei calcaneene i-au revenit organele din partea inferioară a abdomenului. ci prin presiuni extrem de blânde şi prelungite. dar fără a depăşi 40-45 de minute. 49 . şedinţa de Reiki. punctele de la nivelul degetelor şi extremităţilor terminale ale metacarpienelor corespunzând capului şi organelor senzoriale de la acest nivel. corespunzând unor proiecţii cutanate ale unor suferinţe organice. Practic. s-au dovedit a fi de mare eficienţă. membrele inferioare. în raport cu scopul urmărit. denumită şi terapie manuală. Tehnica Shiatsu. extrem de simplă ca metodologie. ce prezintă această metodă de tratament. între 5 şi 45 de minute. ATSU=presiune). dau şi hărţile de aplicare a tehnicii atât pentru pacienţi cât şi pentru autotratament. se reduce la aplicarea palmelor pe aria cutanată corespunzătoare organului sau manifestărilor clinice ale acestuia şi menţinerea lor nemişcate în limita unor durate de timp prestabilite sau până la obţinerea rezultatelor dorite. chiar şi în fazele avansate ale bolii canceroase. precum şi topografia cutanată a punctelor asupra cărora trebuie să se acţioneze. este prin esenţa ei total inofensivă în caz de eşec terapeutic. care pot dura. rezultatele obţinute în tratamentul durerii. Lucrările de specialitate. bolţii plantare fiindu-i atribuite organele interne toracice şi abdominale superioare. Podoterapia Prin această metodă de tratament se înţelege obţinerea unor beneficii terapeutice prin masarea unor anumite zone de pe faţa plantară a labei piciorului. denumeşte astfel un mod de tratament executat prin presiuni digitale sau manuale asupra unor puncte determinate de pe suprafaţa corpului. segmentul terminal al coloanei vertebrale şi vezica urinară. De asemenea.

Cuza”. pentru a grăbi revenirea la normal a organismului după parcurgerea unei stări de boală. în scopul de a corecta dezechilibrările organismului şi mai afirmă: “{n caz de boală este necesar să se consulte un medic”.Caiet metodic de kinetoterapie (partea I). profesorii din educaţia fizică şcolară sau antrenori. Ed. Masajul şi automasajul . 1994 50 . cunoaşterea regulilor de aplicare a masajului este mai mult decât o necesitate. Iaşi. ci doar mijloacele de intensificare a vitalităţii şi sănătăţii.Automasajul CHI {şi sprijină mecanismele de acţiune ce intervin în vindecarea organului bolnav. Aceasta. ci chiar pentru cetăţeanul de rând aflat de multe ori în situaţia de a nu-şi putea rezolva o situaţie de sănătate. BIBLIOGRAFIE 1. Univ. pe stimularea energiei vitale. Bălteanu V. “Al. se poate trage concluzia că pentru menţinerea unei bune stări de sănătate. {nsuşi autorul lansează un avertisment în care spune că el (autorul) nu oferă nici criterii de diagnostic şi nici sugestii de tratament. . ca şi pentru creşterea capacităţii de efort. nu numai pentru kinetoterapeuţi. Plecând de la această afirmaţie. inclusiv în sportul de performanţă. care exclude orice comentariu asupra locului şi importanţei pe care o are practica masajului în scop igienic şi profilactic. atribuind stress-ului cea mai păgubitoare intervenţie în dereglarea stării de sănătate. deşi procedeele descrise mai sus îi erau la îndemână. I.

1970 9. Bucureşti.Masaj . Ed. Bălteanu V. Ed. Saionji Masayuki . 1992 5.Masaj şi kinetoterapie . “Al. 1993 8. 1983 13.. Deleanu M. Bucureşti. . Timişoara.. Oradea. Univ.Masajul (tehnici şi aplicaţii în sport) . Univ. Bucureşti. Ed. . Ed. “Al. .Masajul tălpilor . Drăgan I.formă de reflexoterapie . 1994 12...Masajul . 1997 11. . Mollon G. I. Stadion. Dotte P.automasaj .A.lucrări practice . Mantak Chia . .Presopunctura şi alte mijloace naturiste .I. . Ed. Ed. Antet. .Stimulaţi-vă energia vitală . Sport-Turism. Cuza” Iaşi. Bucureşti. Bucureşti. Cordun M.M. Timişoara. Ed.Masaj . Ionescu N. Medicală.Miracolul secolului XX sau terapia de îndreptare a coxalelor prin masaj şi presopunctură . .Reiki . Oradea.2. Iaşi. 1994 14. Centrul de Esperanto. Ed.Les manoeuvres des massages . 1969 7. Antet.Cultură fizică medicală (curs) . Ed. 1994 3. Editis. Ed. 1978 6. Ivan S. 1994 10. Libby Barnett. . E. Belc S. Ed. Medicală. Paris. Marcu V. Bucureşti. Maggie Chambers . .Curs de kinetoterapie . Ministerului Tineretului şi Sportului. Ed. Kohn I. Petrescu O. Vlad T. Universitas. 1972 51 . Cuza”.C.Gimnastică corectivă . 1991 4.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->