UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI Facultatea de Educa ţ ie Fizic ă şi Sport

CURS DE MASAJ ŞI TEHNICI COMPLEMENTARE
Autor: Conferenţiar universitar doctor Veronica Bălteanu

&

Vă sugerăm să folosiţi un caiet special în care să faceţi notaţii asupra problemelor studiate. În acest caiet puteţi scrie răspunsurile la întrebările puse în text. Temele care vor fi evaluate de către tutori sunt marcate în text.

3

CUPRINS

1. MASAJUL – ISTORIC, NOŢIUNI GENERALE 1.1. ISTORIC 1.2. NOŢIUNI GENERALE 1.3. APRECIERI REFERITOARE LA ACTIVITATEA MASEURULUI, SPAŢIILE DE MASAJ, REGULI IGIENICE DE PRACTICARE A MASAJULUI 2. TEHNICA MASAJULUI, PROCEDEE DE MASAJ 2.1. PROCEDEELE PRINCIPALE DE MASAJ 2.2. PROCEDEELE SECUNDARE DE MASAJ 2.3. ALTE MANEVRE DE MASAJ 3. CONTRAINDICAŢIILE MASAJULUI 4. REGULI METODICE PENTRU PRACTICAREA MASAJULUI 5. METODA MASAJULUI PARŢIAL 6. MIJLOACE AJUTĂTOARE ÎN APLICAREA MASAJULUI 7. AUTOMASAJUL 8. PRESOPUNCTURA 8.1. SCURTĂ INCURSIUNE ÎN MEDICINA TRADIŢIONALĂ BIBLIOGRAFIE

4 4 6

7 9 9 24 28 34 35 36 39 41 42 47 49

4

1. MASAJUL – ISTORIC, NOŢIUNI GENERALE 1.1. ISTORIC Documentele istorice păstrate până în prezent arată că masajul s-a practicat în toate timpurile şi la toate popoarele antice. Denumirea acestei activităţi este atribuită la o dată relativ recentă. În limba română denumirea “masaj” a acestei practici a fost introdusă prin intermediul literaturii medicale franceze, care a dominat la noi în secolul trecut. Această denumire este introdusă în prezent în toate limbile moderne fiind considerat termen universal. În limba franceză cuvântul “massage“ apare pentru prima dată în lucrarea lui Lepage “Cercetări istorice asupra medicinei chineze”, publicată în 1813. Presupuneri asupra etimologiei cuvântului sunt: • “mass” în limba arabă înseamnă a apăsa; • “massesch” în limba ebraică veche are aceeaşi semnificaţie; • “massien” în limba greacă înseamnă a frământa. Din studiile a numeroşi cercetători reiese că masajul a fost unul dintre cele mai vechi mijloace descoperite de oameni pentru alinarea suferinţelor. La început avea un caracter empiric, magia se asocia gesturilor, era legat de anumite ritualuri şi practici. De îngrijirea bolnavilor se ocupau reprezentanţii cultului religios, prestaţiile acestora departe de a fi fost fundamentate ştiinţific, aveau însă o mare valoare psiho-terapeutică. Practicarea masajului a înregistrat epoci de mare răspândire la chinezi, indieni, egipteni, popoare care au ajuns la un înalt nivel de cultură şi civilizaţie. La aceste popoare masajul era asociat cu alte procedee empirice de terapie cum sunt: aplicaţiile calde locale, ungeri cu diferite substanţe (mirodenii, uleiuri), mişcări pasive ale segmentelor corpului. În timp, odată cu evoluţia societăţii, cu acumularea de noi cunoştinţe şi experienţe, aceste practici s-au sistematizat, s-au conturat anumite reguli terapeutice care, ulterior au condus la fondarea unor adevărate şcoli medicale. Medicina tradiţională din China are o foarte mare vechime. Masajul la chinezi era practicat de către o castă de preoţi-medici (cu peste 3000 de ani î.e.n.), în scopul activării circulaţiei sângelui şi a umorilor din corp, pentru stimularea sau liniştirea nervilor cât şi pentru vindecarea unor tulburări sau boli cronice ale organismului. Manevrele se executau lent şi stăruitor. Scrierile lui Cung-Fu recomandau folosirea exerciţiilor fizice şi a masajului, cu caracter localizat. Este de reţinut indicaţia care se făcea, de asociere a gândirii bolnavului cu mişcarea, idee ce corespunde noţiunii ştiinţifice din medicina modernă, de “reprezentare corticală a mişcării”. Din datele istorice ale Egiptului antic s-au transmis numeroase documente scrise pe papirusuri, inscripţii, picturi şi sculpturi care aduc mărturii despre practicarea masajului în scopul tratării bolnavilor. În India antică, masajul a fost cunoscut şi practicat în popor, în legătură cu unele procedee cu caracter igienic sau ritual, cum ar fi ungerea trupului cu uleiuri aromate, îmbăierea în apele fluviilor şi lacurilor considerate sacre. Scrierile AyarVeda conturează reguli de folosire a exerciţiilor fizice şi masajului. Aceste practici aveau caracter profund religios. Legile lui Manu asociază practicarea lor cu îmbăierile pentru purificarea sufletului. Ulterior, şcoala Hatha-Yoga face recomandarea economiei de energie, de obţinere a unui randament maxim cu un efort minim, principiu existent şi în prezent în practica oricărei activităţi, inclusiv cea sportivă. Practica Yoga se remarcă prin valoroase exerciţii de respiraţie şi tehnici de relaxare. Masajul a fost practicat şi de alte popoare vechi ale orientului, 5

cum sunt: asirienii, babilonienii, mezii, perşii, în scopul tratării răniţilor din războaiele frecvente ce aveau loc în acele timpuri. La evrei , cărţile de cult recomandau folosirea masajului în scop igienic. Primele aplicaţii ale masajului în legătură cu activitatea sportivă au apărut în Grecia, ca mijloc important pentru îngrijirea atleţilor. Grecii antici au folosit masajul în pregătirea diferitelor categorii de sportivi, remarcându-se faptul că se utiliza atât înainte de efort cât şi după terminarea acestuia, în scopul prevenirii şi combaterii oboselii musculare şi nervoase. Practicanţii acestui masaj se numeau aliptes şi foloseau diferite uleiuri şi pulberi fine pentru a uşura executarea manevrelor. Atleţii greci practicau şi automasajul. Medicii greci au fost primii specialişti care au recomandat şi fundamentat practicarea masajului în mod ştiinţific. Herodicos din Lentini (428-347 î.e.n.), medic celebru în antichitate, socotit părintele gimnasticii medicale şi al masajului, prescria bolnavilor săi anumite exerciţii fizice şi alergări pentru vindecarea bolilor şi întărirea organismului. Hipocrat (460-377 î.e.n.) este considerat cel mai mare medic al antichităţii. Acesta, discipol al lui Herodicos din Lentini, a continuat practicile şi tradiţiile instituite anterior. El a precizat indicaţiile şi efectele acestor mijloace terapeutice, evidenţiind influenţele fiziologice pe care le au cât şi contraindicaţiile pentru practicarea lor. Pentru prima dată Hipocrat a descris factorii naturali de mediu şi importanţa lor pentru sănătatea omului. În Imperiul Roman , după cucerirea Greciei, cultura greacă s-a răspândit în imperiu şi mai ales la Roma, prin intermediul sclavilor. Medicii şi gimnaştii greci luaţi în captivitate, cât şi alţii atraşi de bogăţie şi glorie, au făcut ca aceste descoperiri să fie cunoscute de romani, unele ca atare, altele adaptate concepţiei acestui popor. Gimnastica greacă nu a fost preluată de romani, aceştia practicând cu precădere exerciţiile cu caracter militar. Masajul practicat de sclavii greci devine obişnuit în regimul de viaţă al romanilor bogaţi. Se practica în terme, care erau adevărate monumente arhitecturale cât şi în locuinţele acestora, sub forma unui masaj de înviorare dimineaţa şi altul seara, pentru relaxare. Celsius , unul dintre cei mai mari medici romani de origine greacă, recomanda masajul atît înainte cât şi după exerciţiile corporale. A fost preocupat de teoretizarea principalelor manevre de masaj făcând şi o clasificare a acestora, în funcţie de intensitate: manevre puternice, moderate şi uşoare, iar după forma lor: manevre lungi, medii şi scurte. Oribasius , de asemenea medic de origine greacă, se ocupa de tratarea gladiatorilor răniţi, intitulându-se cu mândrie “medic al gladiatorilor”. El a contribuit la îmbogăţirea practicilor medicale în privinţa recuperării posttraumatice. Este considerat precursorul medicului de medicină sportivă din zilele noastre. De la acesta au rămas reguli de practicare a masajului şi descrieri tehnice valabile şi în prezent. Evul mediu este perioada care a frânat evoluţia ştiinţelor, mai ales a acelora care priveau îngrijirea corpului, care era desconsiderată de dogmele religioase. Practicarea exerciţiilor fizice şi a masajului a decăzut. În popor, totuşi, masajul şia păstrat importanţa şi s-a transmis prin tradiţie, din generaţie în generaţie. În timp ce în Europa interesul pentru îngrijirea trupului era interzis, lumea arabă se dezvolta cucerind teritorii în Asia, Africa de Nord, Spania, sudul Franţei. După cuceririle făcute şi încetarea războaielor, arabii au pus accent pe dezvoltarea ştiinţei şi artei. Avicena (980-1037), pe numele său adevărat Abu Ali Ibn Sin (medic arab), în lucrarea “Cartea legilor medicinei” a concentrat toate cunoştinţele medicale din 6

Anglia. Odată cu răspândirea cunoştinţelor medicale. Practicarea lui urmăreşte un scop igienic (de întreţinere a sănătăţii şi prevenire a unor tulburări funcţionale). În ţara noastră masajul empiric a fost cunoscut şi practicat în trecut în popor. au desfăşurat atât în şcoli cât şi în instituţiile medicale o bogată activitate în direcţia corectării deficienţelor fizice. cât şi domeniul culturii fizice medicale. În epoca modernă masajul se dezvoltă sub aspect tehnic în cadrul medicinei. transmiţându-se prin tradiţie din generaţie în generaţie. sub formă de curs pentru studenţii A.F. Pehr Henrik Ling (1776-1839) pune bazele ştiinţifice ale masajului şi gimnasticii moderne. recomandările lui de asociere a masajului cu hidroterapia şi dietetica. general şi parţial” al francezului M. Elevii acestuia au perfecţionat tehnica. educaţiei fizice şi sportului. aceste aplicaţii au fost înlocuite cu masajul ştiinţific. Ulterior. recuperării stării de sănătate după diverse afecţiuni cât şi în domeniul sportului de performanţă. R. ortopezii şi reumatologii. În secolul al IXX şi începutul secolului al XX-lea au fost publicate numeroase lucrări şi manuale de masaj. de dezobosire (după 7 . istoricul. NOŢIUNI GENERALE Masajul reprezintă o prelucrare metodică. prin mijloace manuale şi/sau instrumentale (mecanice. Franţa. Absolvenţii acestui institut de învăţământ superior cât şi ai celorlalte facultăţi de educaţie fizică înfiinţate în ţară. acţiunea fiziologică şi tratamentul câtorva maladii prin acest remediu”. în 1885 a publicat teza de doctorat cu tema: “Masajul. constituie noutăţi.acele timpuri făcând şi o descriere exactă a masajului. cât şi pentru refacere după consumarea efortului. electrice).Ionescu publică “Masajul“. Primii medici care au introdus masajul în clinici au fost chirurgii.Lascăr şi V. Manga. fiind prima de acest gen din ţară.2. iar practicarea lui se extinde în multe ţări ale Europei ca: Suedia.S. s-au efectuat cercetări experimentale care urmăreau stabilirea exactă a efectelor masajului în scopul precizării indicaţiilor acestuia pentru organismul sănătos şi cel bolnav. au diversificat manevrele de masaj şi l-au răspândit în toată lumea. În 1933 a fost publicat tratatul “Masajul practic şi teoretic.P. efecte trofice. Masajul medical s-a instituit la noi începând cu a doua jumătate a secolului trecut. manipulaţiunile. terapeutic (de tratare a unor afecţiuni organice.N. hidrice. aplicarea lui urmărind efecte stimulatoare (înainte de antrenamente şi competiţii). Defrumerie. funcţionale sau traumatice). sub îndrumarea profesorilor I. Este dovedită valoarea masajului aplicat înainte de efort pentru pregătirea organismului. liniştitoare. 1.E. Germania. N. Renaşterea este epoca în care reînvie interesul pentru cultura fizică. urmat de mai multe ediţii de cursuri şi lucrări în care fundamentează masajul şi automasajul. De asemenea. A. dovedindu-se valoarea lui pentru prevenirea şi tratarea leziunilor şi tulburărilor produse prin accidentare. după înfiinţarea acestuia în 1922.Roşca. în 1889. sistematică a părţilor moi ale corpului uman. Rusia. O adevărată şcoală de masaj începe să se formeze la Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport. Masajul esre de asemenea legat de activitatea sportivă. Hălmagiu a susţinut teza de doctorat cu titlul: “Masajul şi mobilizarea ca tratament în unele fracturi”. asociat cu alte mijloace de îngrijire a bolnavilor. Masajul în sport a făcut de asemenea mari progrese.

masajul este un mijloc de bază în terapia recuperatorie. Din cele expuse se poate aprecia că efectele masajului se leagă de profilaxie. terapeutic sau legate de activitatea sportivă. personal în cazul sportivilor de mare valoare. efecte remarcabile de refacere neuropsihică (pe cale reflexă) şi neuromusculară (pe cale directă. 1. Aplicarea manevrelor de masaj. bine fundamentat ştiinţific. acţiune denumită automasaj. luni pentru asistenţi medicali sau cadre recrutate din rândul foştilor sportivi. terapie şi activitatea sportivă. fie că ne referim la efectele stimulative locale şi generale pe care le are în plan biologic. În prezent. La sportivii de mare performanţă masajul este un mijloc indispensabil în regimul cotidian de viaţă sportivă. masajul este prezent ca mijloc de terapie în cadrul terapiei generale. este recomandat ca mijloc profilactic important în menţinerea stării de sănătate fizică şi psihică. de combatere a oboselii după activităţi intense care solicită organismul în plan neuropsihic sau neuromuscular. pentru efectele trofice. APRECIERI REFERITOARE LA ACTIVITATEA MASEURULUI. trebuie să aibă cunoştinţe atât din domeniul antrenamentului sportiv 8 . cu atribuţii de psihoterapeut care cunoaşte. SPAŢIILE DE MASAJ. REGULI IGIENICE DE PRACTICARE A MASAJULUI Maseurul. decurgând din aceasta o clasificare în funcţie de scopul urmărit prin aplicarea lui: • masaj igienic. mecanică). de reechilibrare biologică. având o importanţă mai mare sau mai mică în funcţie de diagnostic. constituind un mijloc specific al kinetoterapiei (terapia prin mişcare). în scop igienic. necesare în faza de refacere. În aceste facultăţi.concursuri sau în pauzele din cadrul concursurilor). cel care practică masajul sportiv (al sportivului de înaltă performanţă). • masaj sportiv. trebuie să fie un specialist pregătit în unităţi de specialitate. cel din unităţile sanitare. Pregătirea lui se desfăşoară în instituţii de şcolarizare postliceală sau cursuri cu durata de 6-12. Aceste cerinţe impuse de performanţa sportivă. Masajul se studiază în cadrul facultăţilor şi secţiilor de kinetoterapie. sau la cele de relaxare. Masajul la omul contemporan supus în permanenţă stressului cotidian. explică prezenţa maseurului în echipa tehnică. • masaj terapeutic. expresia unei funcţionalităţi superioare a organismului uman. precum şi în facultăţile de educaţie fizică. manuale sau instrumentale. regenerare trofică ce induce faza de supracompensare.3. circulatorii şi neuromusculare la nivelul aparatului locomotor. se face de către maseur (o persoană calificată) sau de către o persoană asupra propriului corp. în special la nivelul aparatului locomotor. legat de activitatea de performanţă. Efectele masajului ca mijloc terapeutic sunt remarcabile în special în afecţiunile traumatice. masajul este o disciplină de studiu obligatorie. pentru efectele lui stimulative ce susţin efortul psihic şi fizic din antrenamente şi competiţii (susţinerea biologică a efortului). de regenerare activă pe plan biologic. simte corpul acestuia şi aplică mijloacele optime în funcţie de situaţie. În tratarea unor boli sau recuperarea sechelelor datorate unor afecţiuni. Maseurul care practică masajul la sportivi. Pentru omul sănătos poate constitui un mijloc de susţinere a activităţii cotidiene. recreaţionale sau de întreţinere.

echilibrat. Cel ce urmează a fi masat. pacientul. în special articulaţia pumnului şi articulaţiile degetelor. care îi însoţesc pe aceştia la competiţii. ei devenind adeseori confidenţi ai sportivilor. sucuri de fructe sau lactate. are un rol foarte important. Masajul terapeutic de pură competenţă medicală se adresează strict specialistului în masaj. frig sau orice alţi factori nocivi (se instalează cort în apropierea locului de desfăşurare a competiţiei). iar în cazul în care este răcit să poarte o mască la gură. Acesta trebuie să fie un om cult. temperatura trebuie să fie de 20-24 grade celsius. Din mobilierul specific fac parte scăunelele reglabile şi în mod obligatoriu în cabinet trebuie să existe o chiuvetă pentru spălarea mîinilor. ploaie. care ar putea răni pacientul.şi cel competiţional. deosebit. durată. Masajul se poate practica în spaţii special amenajate (cabinete de masaj) sau în aer liber. Indicaţiile masajului sunt pentru persoanele sănătoase în scop igienic. fără handicapuri de nici un fel. să asigure cele mai comode poziţii atât pentru cel masat cât şi pentru maseur. Nu trebuie să poarte inele. sportivul. la competiţii. însă pentru activitatea sportivă sunt recomandaţi maseurii cu stare de sănătate bună.2. de asemenea. de întreţinere). de refacere după o stare de oboseală. În încăperi trebuie asigurată o ambianţă plăcută. deşi au un bun simţ tactil. pentru mărirea mobilităţii articulaţiilor mîinilor şi supleţei mişcărilor acestora. Maseurii cu handicap de vedere. unghii lungi sau neîngrijite. În activitatea sportivă. Mâinile maseurului trebuie să fie bine spălate înainte de fiecare şedinţă de masaj. care nici el nu acţionează singur. să aibă o înălţime convenabilă maseurului. el devenind uneori o persoană foarte importantă în anturajul sportivului de performanţă. Se fac mişcări de flexie. dulciuri. ziare sau pliante cu specificul activităţii. vânt. cu o bună cunoaştere a domeniului în care lucrează (sportiv. o măsuţă cu reviste. Cabinetele trebuie să fie bine aerisite iar spaţiile libere să fie ferite de radiaţiile solare. igienic. timp în care încăperea se aeriseşte. un grup sanitar şi duşuri. un vestiar pentru îmbrăcatdezbrăcat. rezistent la oboseala fizică şi psihică. cu o stare de sănătate bună. sunt în general utilizaţi în unităţile sanitare.(mobilizări pasive). de asemenea trebuie să se prezinte în bune condiţii de igienă personală. Regulile de igienă se referă atât la igiena maseurului. locul de aplicare). să nu aibă bătături.30h să facă o pauză de cca. Să nu consume băuturi alcoolice înainte de activitate. bancheta de masaj bine întreţinută din punct de vedere igienic. proceduri. pantalon lung sau scurt. Este de dorit ca acesta să aibă palme mari şi un simţ tactil la nivel palmar. ci numai la recomandarea medicului de specialitate (diagnostic. maseurului. de întreţinere. Este recomandat ca la 2 . medical. extensie. Se recomandă ca masajul să se efectueze la distanţă de 2-3 ore faţă de ora de servire a mesei anterioare şi cu 3060 minute înainte de masa următoare. în scop terapeutic în cazul terapiei complete de recuperare după îmbolnăviri sau traumatisme. a celui masat cât şi a spaţiului în care se desfăşoară activitatea. în care să consume fructe. să evite fumatul cu cel puţin 15 minute înainte de efectuarea masajului. Începerea fiecărei şedinţe de masaj trebuie să fie precedată de câteva exerciţii pregătitoare ale segmentelor şi articulaţiilor membrelor superioare. Sălile de masaj trebuie să aibă anexe. Se mobilizează fiecare segment. 20 minute pentru a se odihni (relaxare neuromusculară). echipamentul adecvat (tricou cu mâneci scurte. abducţie şi adducţie. 9 . eventual o mică sală de aşteptare în care se găsesc scaune sau fotolii. brăţări. papuci asemănători celor de la înot) întotdeauna foarte curat.

2. contraindicaţii locale. Structurile anatomice moi ale organismului se prelucrează metodic. Manevrele care se folosesc numai asupra anumitor regiuni. masajul va fi un factor eficient. • fricţiunea. la diferite situaţii în care s-au aplicat. Acestea constituie procedeele (manevrele) principale sau fundamentale . se numesc procedee (manevre) ajutătoare sau secundare . regionale sau generale. de cunoaşterea aprofundată a efectelor masajului asupra organismului şi se cunoaşte bine tehnica de aplicare. psihopatiile. aplicarea procedeelor de masaj fundamentale (principale) respectă următoarea succesiune: • netezirea – effleurage. Dintre acestea distingem contraindicaţiile temporare (legate de o stare patologică acută. Constă în alunecări ritmice. Din acest considerent.se înainte de efort. terapeutic şi un suport important al performanţei sportive. O parte din manevre sunt cuprinse în toate formele de masaj şi se aplică asupra tuturor ţesuturilor şi segmentelor corpului. de la suprafaţă spre profunzime. umed şi rece). PROCEDEELE PRINCIPALE DE MASAJ Încadrarea în această categorie a unor manevre este determinată de utilizarea lor în orice şedinţă de masaj. Sunt. Dacă se ţine seama de recomandările făcute. • frământatul (petrisage). neigienic. uşoare. din aproape în aproape în ordinea aşezării lor anatomice. de asemenea. al reconfortării.practicându. igienic. • vibraţiile. după efort. Contraindicaţiile masajului sunt de asemenea numeroase. trecătoare. de spaţiul în care se desfăşoară activitatea (impropriu.). Contraindicaţiile pot ţine de starea de sănătate a celui masat. etc. respectându-se indicaţiile şi contraindicaţiile. au avut o evoluţie şi o adaptare de-a lungul timpului. în funcţie de efectele pe care le determină. 10 . vindecabilă) şi definitive (legate de o boală incurabilă cum ar fi neoplaziile generalizate. manuale sau mecanice.1. dar şi de starea de sănătate a maseurului. în timpul competiţiilor (în pauzele dintre probe) cât şi pentru refacere. un “medicament” de neînlocuit. segmente sau ţesuturi. PROCEDEE DE MASAJ Procedeele de masaj (manevrele). ajungându-se la o clasificare în ce priveşte tehnica şi metodica de execuţie. Netezirea (effleurage) este masajul care vizează în special tegumentele. temporare sau definitive care depind de un anumit diagnostic şi pe care le precizează medicul specialist. 2. Manevrele de masaj au denumiri sugestive în funcţie de felul mişcării executate. TEHNICA MASAJULUI. ale mâinilor maseurului în sensul circulaţiei sanguine venoase şi limfatice în spaţiile şi vasele respective. • baterea (tapotamentul). indiferent de specificul regiunii sau segmentului masat.

superficială. Dotte) Mişcările mâinilor maseurului seamănă cu cele de mângâiere. Circulaţia în vasele limfatice este activată prin alunecări lente şi cu uşoară presiune (presiuni glisante). “sacadat”. fiind de obicei lungi. Principiul de acţiune al netezirii (G. manevrele simultane lungi descrise anterior se pot executa şi alternativ. În concluzie. • cu faţa palmară sau/şi dorsală a mâinilor (pe suprafeţe plane. Efectuarea presiunii alternează ritmic şi la distanţe egale cu scurte întreruperi. • pumnii închişi (zona palmară sau cubitală a pumnilor). manevrele pot fi clasificate astfel: • manevre simultane (în care ambele mâini lucrează deodată). transversal şi oblic ). Mollon şi P. la nivelul spatelui. întinse – spate. După modul în care lucrează mâinile . mâinile maseurului aplicânduse pe rând pe suprafaţa de masat. Astfel.lungimea lor variind în funcţie de acestea. 11 . abdomen). Vasele de sânge şi limfatice situate în ţesuturile mai profunde şi în muşchi sunt influenţate prin manevre executate cu presiune ceva mai crescută executate cu: • zona eminenţei tenare şi hipotenare a mâinilor (rădăcina mâinilor). în principal acţionând pe segmentele membrelor. în funcţie de scopul urmărit. spate. Întrucât circulaţia în artere se desfăşoară contrar presiunii executate prin această manevră.Fig. influenţa se resimte la nivelul terminaţiunilor nervose şi vaselor pielii. cu presiune minimă şi cu o frecvenţă variabilă. • marginea cubitală (tăişul mâinii). pe regiunea scapulară. sunt acţiuni de împingere sau tragere a mâinilor pe suprafaţa de masat. una după alta. presiunea (apăsarea) în manevrele de netezire se adaptează la natura şi consistenţa ţesuturilor în funcţie de necesitate. membre în întregime sau segmentele acestora). • manevre alternative (mâinile acţionează pe rând). se aplică longitudinal pe suprafaţa de masat. în mod obişnuit. cuprinzând tot segmentul (ex. de asemenea mâinile aplicându-se alternativ. Manevrele alternative scurte respectă o direcţie transversală pe suprafaţa de masat. În această execuţie cu presiune mică. (longitudinal. se recurge la executarea cu întreruperi. Din punct de vedere al tehnicii . Manevrele alternative se execută în trei direcţii. 1. pe aceeaşi suprafaţă sau pe suprafeţe învecinate. torace. mâinile alunecând pe rând. Manevrele simultane . Manevrele alternative medii au direcţie de aplicare oblică. procedeul numindu-se “manevra maşinii de cusut”. manevrele de netezire se execută: • cu degetele (pe suprafeţe mici şi rotunjite – articulaţii).

acţionând atât simultan cât şi alternativ. crescând treptat în intensitate pe măsură ce se obţine acomodarea subiectului. Netezirea finală (de încheiere). Netezirea introductivă (iniţială) se aplică la începutul oricărei şedinţe de masaj. prin acţiunea directă a manevrelor asupra vaselor superficiale care realizează împingerea coloanei sanguine venoase în sens centripet. folosind cele trei tipuri de manevre: lungi. Prin manevrele executate simultan. Acest fapt este explicat prin aceea că tunica medie a venelor este formată dintr-un strat muscular foarte subţire. atât pentru confortul neuropsihic al subiectului. cu degetele uşor flexate şi depărtate. • pe segmentele circulare ale membrelor. Netezirea intermediară are drept scop scăderea intensităţii manevrelor după solicitarea ţesuturilor prin manevre mai puternice. medii şi scurte. mai stimulente. de întindere (tragere) a firelor de păr. în vederea aplicării manevrelor de masaj mai puternice. segmentele fiind cuprinse între mâinile maseurului la acelaşi nivel în porţiunile mai groase sau cu o mână deasupra celeilalte pe porţiunile mai subţiri. se efectuează la finalul şedinţei. faţa dorsală. cu nodozităţile articulare ale degetelor flectate. este influenţată şi circulaţia profundă. asemănător unui circuit care începe şi se termină cu acelaşi procedeu). rolul lor fiind de a induce un efect calmant asupra subiectului. acţiunea sa realizându-se pe două căi: • mecanică. pentru a evita producerea unor reacţii dureroase. În cazul acesteia. cât şi pentru relaxarea şi odihnirea mâinilor maseurului. cu presiune crescută. după cum indică numele. cu dispoziţia 12 . cu partea cubitală sau cu faţa palmară a pumnului închis. Alunecările mâinilor maseurului în efectuarea netezirii trebuie să aibă un ritm care să depăşească cu puţin viteza curgerii sângelui prin vene. • netezirea intermediară (după manevrele mai puternice). Succesiunea manevrelor este inversă faţă de cea din netezirea introductivă (de la manevrele scurte. • netezirea finală (de încheiere). membre inferioare) mâinile maseurului vor folosi priza “în pieptene”. în venele superficiale şi asupra circulaţiei limfatice. alunecările se realizează cu mâinile “în brăţară”. Direcţia mişcărilor respectă sensul de întoarcere a sângelui către inimă (circulaţia de retur) şi sensul circulaţiei limfei în spaţiile şi vasele limfatice.Clasificarea manevrelor de netezire din punct de vedere metodic este următoarea: • netezirea introductivă (iniţială). ritmul şi intensitatea mişcărilor vor descreşte treptat. manevrele se vor adapta astfel: • pentru regiunile cu pilozitate crescută (cap. efectuate sacadat (pentru a nu îngreuna circulaţia în artere) sau/şi însoţite de vibraţii care cresc efectul de relaxare al netezirilor. Efectele netezirii Netezirea are efecte importante asupra circulaţiei sângelui în capilare. Din punct de vedere al specificului regiunii . având priza “în brăţară”. Alunecările pot fi continui. alternative. Pe cale mecanică. • reflexă. • pentru părţile moi mai consistente ale corpului. “încălzirea” lui. la manevrele simultane lungi. mai ales în cazul în care mâinile maseurului acţionează “sacadat”. mâinile maseurului se aplică cu faţa palmară. Ritmul de execuţie respectă trecerea de la uşor.

Cu vârsta elasticitatea pielii se diminuează prin încărcarea progresivă a fibrelor elastice cu calciu (14%). activează secreţia de sebum a glandelor sebacee. În acest caz. sporesc acelaşi rol antimicrobian. pentru ca acestea să fie mai bine tolerate şi mai eficiente. amoniac) şi compuşi organici neazotaţi (acid lactic. necesită o abordare mai complexă. de a realiza o stare de relaxare fizică şi psihică a pacientului prin sugestie şi autosugestie. Rolul sebumului este de protecţie antimicrobiană şi antiparazitară la nivelul pielii. la care maseurul. de netezire.fibrelor transversală (sub formă de inele). În acelaşi mod glandele sudoripare reacţionează la solicitările mecanice ale masajului. calitate manifestată prin extensibilitate. Elasticitatea pielii. stimulează diferenţierea celulelor bazale şi astfel se reduce timpul necesar reânoirii epidermului. uree. creatină. determină creşterea fracţiei de ejecţie cu aport energetic sporit în periferie. Circulaţia limfei este activată prin manevre lente. pentru a fi realizată o circulaţie sporită la nivelul lor. 13 . mai ales în practica sportivă. etc.). Aceste efecte de accelerare a circulaţiei de întoarcere. netezirea se completează cu manevre simultane lungi. K + . Masajul asociat altor mijloace de refacere (complex de mijloace). Acest fapt conduce la ameliorarea proprietăţilor fizico-mecanice ale pielii: elasticitatea. iar priza realizată în acest fel (în brăţară). Fiind aplicat la începutul şedinţei de masaj mai are rol de a stabili colaborarea între subiect şi maseur. prevenind instalarea oboselii cronice. care pe lângă acest strat muscular inelar cu dispoziţie transversală mai prezintă un rând de fibre musculare dispuse longitudinal. produşi reziduali rezultaţi în urma degradării substanţelor proteice (acid uric. prin tactul şi comportamentul său. completat cu produşii sudoripari. este favorizată de masaj care. Datorită consistenţei venelor de calibru mai mare. se realizează acomodarea subiectului în vederea aplicării procedeelor de masaj mai puternice. întârzie şi diminuează acest fenomen fiziologic specific vârstei înaintate. completează contracţia musculaturii netede a venelor. are o contribuţie importantă. Masajul igienic. uşurează travaliul cardiac. alternative lungi. Eliminarea acestor compuşi metabolici (reziduali). substanţe rezultate în urma complexelor procedee biochimice care au loc în timpul contracţiei musculare. cu mâinile “în brăţară”. Prin transpiraţie se elimină substanţe minerale (Na + .). Acţiunea mecanică directă determină exfolierea celulelor cornoase de la nivelul stratului disjunct. Efectele specifice acestui tip de manevră. contractilitatea. depinde de fibrele elastice conţinute în structura dermului. rezistenţa la presiune. Ca 2 + . Cl . Aceasta poate surveni în urma unor eforturi submaximale şi maximale repetate între care nu se asigură refacerea corespunzătoare a organismului. pe lângă cele executate “sacadat”. devine obligatoriu. care stimulează deschiderea canalelor excretorii. în special netezirea care se adresează suprafeţei corpului. Filmul acid amintit anterior. PO 4 3 . se remarcă şi asupra funcţiilor pielii. executate cu uşoară presiune. favorizând astfel circulaţia de retur. de asemenea intervine prin transpiraţie în reglarea funcţiei de termoreglare. contracţiile sistolice fiind mai ample şi mai rare. Manevrele mecanice aplicate structurilor de suprafaţă. prin stimularea contracţiei muşchiului erector. medii şi scurte. format de glandele sebacee. prin formarea filmului acid de suprafaţă. favorizează refacerea proprietăţilor funcţionale ale ţesuturilor. Prin acest procedeu “netezire”. specific suprafeţei corpului..

Principiul schematic de acţiune al fricţiunii (după G. Fricţiunea constă în presarea ţesuturilor moi subcutanate pe ţesuturile profunde sau pe un plan dur (osos sau cartilaginos) şi deplasarea lor în limita elasticităţii proprii. aceste manevre determină încetinirea funcţiilor ţesuturilor şi organelor şi au efect inhibitor asupra sensibilităţii. reprezentat de hipoderm. În această idee. Această vasodilataţie este persistentă. cu efect vasodilatator.Pe cale reflexă. cu ritm rapid. Mollon şi P. declanşează reflexul axonic antidronic. a căror impulsuri se transmit centrilor superiori care declanşează pe cale reflexă reacţii de răspuns în ţesuturile şi organele corpului. comparativ cu cel deschis în mod obişnuit. executate cu presiune ceva mai mare. în cazul unor leziuni posttraumatice. Excitarea terminaţiilor nervoase la nivelul pielii produsă în acest fel. Senzaţia de durere este corelată de obicei cu temperatura pielii. semn al deschiderii vaselor capilare în număr mult mai mare pe unitatea de suprafaţă. menţinându-se şi după încetarea acţiunilor mecanice aplicate prin manevrele de netezire. fiind una din cele mai vechi manevre de masaj cunoscute. asupra sistemului nervos şi decontracturantă. au acţiune calmantă. relaxantă. Aplicaţiile reci sub această formă scad pragul de sensibilitate dureroasă prin inhibarea locală a receptorilor (a perceperii şi conductibilităţii nervoase). prin aplicarea manevrelor de netezire sunt excitaţi receptorii senzitivo-senzoriali reprezentaţi de extero-proprio şi enteroceptori. lente şi uşoare prezentate anterior. Dotte) 14 . Impactul manevrelor de netezire asupra terminaţiunilor nervoase este diferit. liniştitoare. Fricţiunea Acest procedeu este cel mai des folosit după netezire. de asemenea reducerea circulaţiei în acest fel diminuează metabolismul local împiedicând formarea colagenului. iar procesele hemoragice acolo unde există sunt diminuate prin vaso-constricţia obţinută. conductibilităţii şi reactivităţii nervilor. Manevrele lungi executate cu ritm şi intensitate redusă. netezirea se aplică folosind cuburi de gheaţă (crioterapie). la nivelul musculaturii striate. Manevrele de netezire scurte. În acelaşi timp. care conduce la apariţia hiperemiei cutanate. au efecte opuse manevrelor lungi. temperatura ridicată acutizează senzaţia dureroasă. Aceasta vizează în general ţesutul subcutanat. iar cea scăzută o diminuează.

slab reprezentat. puţin elastice. Mâinile se deplasează succesiv.Unele părţi ale corpului cum sunt faţa şi gâtul au stratul de hipoderm foarte subţire. de trecere de la fricţiune la frământat. Cuta este o manevră pentru care priza se aplică cu suprafaţa palmară a celor patru degete. Combinarea fricţiunii cu frământatul reprezintă o formă intermediară. Masajul în cută poate fi executat sub formă liniară sau “şerpuit”. Alegerea prizei este de asemenea determinată de structura anatomică a zonei masate. “una după alta”. • fricţiune executată cu faţa palmară sau dorsală a mâinii. muşchii din zonă fiind aproape de suprafaţă. Sensul de execuţie al manevrelor de fricţiune este determinat de particularităţile anatomice ale diferitelor segmente ale corpului. Pe suprafeţele cu ţesut moale. În general acestea se aplică circular. se aplică mâna cu partea dorsală. Combinarea rezultă fie prin folosirea tuturor formelor tehnice de aplicare a fricţiunii respectând gradarea intensităţii. sensul manevrelor poate fi liniar. fricţiunea poate fi superficială. care se realizează între police şi index sau între marginile cubitale ale mâinilor. fie prin combinarea fricţiunii cu alt procedeu. executându-se cu o mână. cu partea cubitală sau cu pumnul închis. • fricţiune executată cu marginea cubitală a mâinii. medie sau profundă. aceste creşteri şi descreşteri ale intensităţii putând alterna de la un moment la altul prin micşorarea sau mărirea unghiului de aplicare al prizei (3070 °). respectiv de cută. folosind o singură mână sau pe amândouă. atunci când se aplică într-unul din modurile descrise anterior. policele făcând opoziţie în aşa fel încât ţesutul moale subcutanat este prelucrat luând forma pe care mâna maseurului o imprimă. mai musculoasă a mâinii (zona eminenţei tenare şi hipotenare). cu pumnul închis. În situaţia aplicării masajului pe suprafeţe mari şi foarte mari. fricţiunea este simplă. inelar). pe suprafeţe mai mari va acţiona cu mâna în întregime. Pe suprafeţele mai sensibile se folosesc prizele aplicate cu partea mai moale. cu priza “în cleşte”. constând în mişcări scurte şi ritmice de “dus-întors”. Din punct de vedere tehnic . Fricţiunea se mai poate executa şi prin alte forme decât cele clasice descrise anterior (auxiliare). spaţiilor interosoase şi intermusculare. cu frământatul. concentric sau excentric pe suprafeţele mici. iar pe cele mai mari cu ambele mâini. pentru a obţine o prelucrare sistematică eficientă. în funcţie de structura zonei sau de scopul urmărit. manevrele de fricţiune se clasifică după modul de acţionare al mâinii. fricţiunea va apela la o formă metodică adecvată şi anume la fricţiunea combinată. • fricţiune executată cu pumnul (nodozităţile degetelor). • fricţiune executată cu “rădăcina mâinii”. continuând aceeaşi mişcare pe toată suprafaţa de masat. când mâinile aplică priza simultan dar se deplasează în sensuri opuse. tendoanelor. Din aceste moduri de acţionare. maseurul alege forma cea mai potrivită suprafeţei căreia îi aplică masajul astfel: pe suprafeţele mici va acţiona cu vârful degetelor (index. medius. medius. în lungul ligamentelor. inelar). Un alt aspect particular este manevra de fricţiune în “zig-zag” aplicată la nivelul musculaturii paravertebrale. ceea ce face ca fricţiunea să constituie manevra principală prin care se acţionează asupra lor. După intensitatea manevrelor. 15 . iar pe porţiunile mai voluminoase. Din punct de vedere metodic . Manevra prin care se fricţionează tendonul lui Achile este un mod particular de abordare. astfel: • fricţiune executată cu vârful degetelor (index. mai puţin sensibile.

Acţiunea manevrelor de fricţiune stimulează activitatea factorilor lipolitici determinând scăderea stratului adipos al cărui exces este inestetic.(mişcare asemănătoare cu rulatul unei ţigări). “ Ciupirile şi pensările ” sunt alte forme de aplicare a masajului pentru ţesutul moale de la suprafaţa corpului (tegument. Activarea circulaţiei locale. conduce la accelerarea procesului de regenerare şi cicatrizare a ţesuturilor în cazul existenţei unor leziuni. Influenţa masajului prin manevrele de fricţiune în tratarea sechelelor cicatriceale este importantă. Dotte) Efectele fricţiunii sunt induse. care reprezintă o protecţie mecanică pentru organism. sub formă de cută rulată. cu trei degete (indexmedius-inelar – “priza toc”). Principiul de acţiune al pensărilor (după G. 16 . Mollon şi P. picioare. prin reducerea aderenţelor. fără a provoca reacţii dureroase. • reflexă. Presiunea este adecvată. Manevrele se execută în ritm viu. menţinând astfel supleţea pielii. de asemenea. manevrele de fricţiune se adresează în principal ţesutului fibro-grăsos subcutanat care constituie stratul hipodermic sau paniculul adipos. Fricţiunea executată cu intensitate excită proprioceptorii de la nivelul articulaţiilor. Pe cale mecanică. Priza cu care se realizează poate fi cu două degete (index-police). unde structurile anatomice amintite sunt dispuse la suprafaţă. în limita elasticităţii ţesuturilor. fricţiunea contribuie la înlăturarea depunerilor sărurilor de calciu în fibrele elastice pe care le îngroaşă. Ca şi netezirea. pe suprafaţa de masat şi au efect stimulent. fiind beneficiarele acestui procedeu de masaj. epiderm. Supleţea şi elasticitatea ţesuturilor supraiacente. treimea inferioară a gambei). pe două căi: • mecanică. ţesut celular subcutanat). de asemenea tendoanele. tecile sinoviale de la nivelul unor regiuni ale corpului (mâini. Stratul adipos se află într-un circuit continuu de mobilizare şi depozitare sub influenţa factorilor lipolitici şi lipogenici. redarea elasticităţii ţesuturilor şi prin activarea metabolismului local. Procesul de regenerare şi cicatrizare la vârste înaintate este de aproximativ cinci ori mai redus decât la vârstele tinere. din loc în loc. derm sunt favorizate de manevrele mecanice ale fricţiunii. buna nutriţie locală realizată în acest fel. faţa anterioară a antebraţului.Acelaşi masaj în cută poate fi executat acţionând transversal pe suprafaţa respectivă.

ruperi de muşchi. Executate cu ritm lent şi insistent scad sensibilitatea locală. În situaţia aplicării fricţiunii cu ritm viu şi intensitate sporită efectele sunt contrare. lucru foarte important în tratarea leziunilor şi sechelelor apărute fie în viaţa de zi cu zi sau în activitatea sportivă (contuzii. Aplicaţiile fricţiunii în activitatea terapeutică. încordarea nervoasă generală. acetilcolinei urmată de vasodilataţie locală (hiperemie). asupra caror structuri anatomice se resimt mai eficient şi care sunt căile de obţinere a acestor efecte. TEMĂ nr. contractura musculară. a tensiunii şi gradului de scurtare al muşchilor. Efectele benefice multiple ale fricţiunii obţinute pe cale mecanică. fricţiunea pentru ţesuturile subcutanate. de asemenea al accidentelor exprimate prin durere. întinderi. a unui efort fizic intens şi brusc. Efectul fricţiunilor de activare a reţelei vasculare arteriale. frământatul este procedeul cel mai eficient pentru masajul ţesuturilor profunde. Pe cale reflexă. de fascii. entorse. de stimulare a sistemului nervos central şi periferic. după cum se ştie.Articulaţia. 17 . de tendoane sau ligamente). fac ca aceste manevre să fie utilizate frecvent în diverse situaţii. au rol important în prevenirea traumatismelor de tipul întinderilor şi smulgerilor de fibre de la nivelul joncţiunii musculo-tendinoase în cazul unor mişcări greşite. Un alt efect important obţinut prin manevrele de fricţiune este acela de creştere a gradului de penetrabilitate cutanată pentru diverse medicamente. efectele fricţiunii constau (prin stimularea reflexului axonic antidromic) în eliberarea la nivelul vaselor cutanate a bradikininei. după netezirea adresată pielii.1 Care sunt efectele cele mai importante ale procedeului de masaj „netezire”. De asemenea se contraindică în situaţia exudatelor hemoragice. în special al muşchilor. umorale. în funcţie de scop aleg o formă sau alta pentru obţinerea efectului dorit. Acestea pătrund mai uşor şi mai repede prin orificiile pilosebacee şi sudoripare. hormonale) reglarea circulaţiei sanguine şi limfatice în întregul organism. histaminei. articulare şi periarticulare se repercutează favorabil asupra supleţei şi rezistenţei acestor structuri. atât în scop profilactic. întrucât fricţionarea zonei poate favoriza ruperea vaselor locale şi continuarea hemoragiei. cât şi terapeutic. de asemenea sunt combătute stazele prin activarea circulaţiei venoase şi limfatice. Aceste reacţii locale cutanate declanşează prin mecanisme complexe (nervoase. Manevrele de fricţiune executate cu presiune moderată dar insistent. Ele sunt contraindicate doar în procesele inflamatorii şi hemoragice acute. Activarea circulaţiei locale prin fricţiune poate produce “embolii microbiene” în capilarele locale care apoi se pot extinde. Care sunt cele mai importante efecte ale procedeului de masaj „fricţiune” Frăm ântatul (petrissage) Urmărind succesiunea metodică logică de aplicare a masajului de la suprafaţa corpului în profunzime. poate fi considerată un adevărat organ senzorial în ce priveşte semnalizarea variaţiilor posturale. sportivă sau igienică.

frământând ţesuturile atât în sens longitudinal cât şi în sens transversal. atât la nivelul segmentelor lungi şi subţiri ale membrelor cât şi pe suprafeţe plane (ex. • frământatul “în rindea”. forma lor fiind determinată de specificul regiunii. Mollon şi P.Manevrele constau în prinderea muşchilor şi a altor ţesuturi profunde. Priza este menţinută formând o cută lungă pe lungimea muşchiului. spate). • priza medie . Frământatul în cută reprezintă o formă de masaj care se poate aplica atât pe suprafeţele plate şi întinse cât şi la segmentele membrelor (braţ. • priza mare . unul deasupra celuilalt (gambă. Dotte) Posibilităţile de execuţie tehnică a manevrelor sunt diferite. Principiul de acţiune al frământatului (după G. Muşchii sunt prinşi şi presaţi între degete şi palme. Prizele folosite diferă de la un segment la altul al corpului în funcţie de grosimea stratului de ţesut prelucrat.între degete şi rădăcina mâinii. policele ambelor mâini fiind situate la acelaşi nivel în porţiunile mai voluminoase (coapsă) sau etajat. • frământatul circular şi frământatul şerpuit. Aceste mişcări. • frământatul cu pumnii. astfel: • frământatul în cută. priza medie este cel mai mult utilizată. coapsă). stoarcerea lor prin comprimare sau prin presiune pe planul profund. gambă. se ridică şi apoi se presează pe planul osos. apoi pe planul osos profund. “în brăţară” sau “în inel”. Frământatul circular şi frământatul şerpuit se realizează cu o priză care să prindă segmentul “în cerc”. • frământatul prin rularea muşchilor. antebraţ. • frământatul între marginile cubitale ale mâinii. urmată de apăsarea ei pe planul dur profund. ridicarea lor (când este posibil). astfel: • priza mică . braţ). repetate de câteva ori în acelaşi loc. antebraţ. 18 . Această formă de cută se mai numeşte şi cută deplasabilă sau în val şi este specifică zonelor cu elasticitate mare a ţesuturilor. Cuta realizată între degete şi rădăcina mâinii este stoarsă prin ducerea mâinii înainte şi comprimarea cutei cu partea musculoasă a palmelor. sunt urmate de aplicarea mâinilor din aproape în aproape pe suprafaţa învecinată.între vârfurile degetelor.realizată între police şi index. Dintre aceste forme.

realizată între marginile cubitale ale mâinilor. sensul de acţionare al frământatului fiind cel al circulaţiei de retur. maseurul înclină mult trunchiul înainte şi trece mai mult greutatea corpului său pe braţe. moment în care muşchiul se relaxează. de asemenea.). Forţa de acţionare a maseurului poate fi mai mică sau mai mare. pe două căi: • mecanică. combate atrofiile musculare. asigură o troficitate normală. medie sau în val. deplasarea mâinii se va face prin mişcări scurte pentru a nu provoca senzaţii de durere. policele orientate înainte.În cazul manevrelor de frământat şerpuit. ca o reţea de adaptare. Prin manevrele de stoarcere. fără a solicita elasticitatea ţesuturilor peste limitele accesibile. Partea dorsală a trunchiului (spatele) cât şi faţa anterioară a toracelui necesită adaptarea manevrelor de frământat la forma musculaturii acestor zone. muşchii sunt prelucraţi între două suprafeţe dure reprezentate de mâna maseurului şi suportul osos al musculaturii cutiei toracice. Pentru regiunea abdominală. Muşchii situaţi pe aceste regiuni ale corpului sunt întinşi ca suprafaţă. Mâna maseurului execută presiuni moderate (sau mai pronunţate) şi deplasări scurte ale ţesuturilor (înainte-înapoi). manevra de frământat denumită “în rindea” (mişcare asemănătoare cu cea a tâmplarului) şi rularea muşchilor sunt cele mai adecvate. După fiecare mişcare presiunea slăbeşte. cu priza mică. în funcţie de volumul şi rezistenţa muşchilor masaţi. manevrele de frământat favorizează eliminarea mai rapidă a cataboliţilor anaerobi lactacizi. înaintând progresiv. Ţinând seama că la această manevră presiunea este crescută pentru a obţine efecte în profunzime. halterofili. Atunci când masa musculară este bine dezvoltată (la sportivi: culturişti. După efortul fizic foarte mare. luptători. maseurul aplică o mână pe zona opusă celei masate şi realizează o “contra priza” pentru a fixa mai bine poziţia pacientului. pentru a acţiona cu forţă sporită. realizându-se o presiune şi o torsiune a masei musculare între degete şi palme. Astfel. Pentru aceştia. Când subiectul se află în poziţie aşezat. sanguine şi limfatice. boxeri. priza poate fi aplicată cu “mână peste mână”. 19 . pe lângă frământatul în cută cu diferitele lui forme. Acest mecanism este deosebit de important în cazul sportivilor de performanţă la care în timp se formează capilare noi. elasticitatea ţesutului muscular este bine întreţinută prevenind leziunile la acest nivel. lucru foarte important în practica sportivă. Efectele frământatului sunt obţinute. Frământatul contribuie la menţinerea musculaturii într-o stare de funcţionare bună. priza este realizată tot circular. Pe cale mecanică este stimulată deschiderea unor capilare de rezervă care favorizează circulaţia profundă şi eliminarea produşilor toxici. • reflexă. Priza se realizează prin aplicarea mâinii maseurului pe suprafaţa de masat cu zona eminenţei tenare şi hipotenare (“rădăcina mâinii”). iar volumul lor nu este atât de bine conturat pentru a putea fi prelucraţi eficient prin manevrele de frământat în cută. O altă formă de frământat pentru zona trunchiului (posterioară şi anterioară) este cea de rulare a muşchilor respectivi. la un unghi de 30-45 °. degetele uşor depărtate de aceasta. Ambele variante se bazează pe mişcarea de presiune a cutei între mâna maseurului şi planul dur profund. etc. mâinile acţionând alternativ. Priza se aplică în acelaşi fel ca la frământatul “în rindea”. apoi mâna execută presiuni cu mişcări circulare. după care înaintează uşor pe direcţia circulaţiei de retur. în funcţie de consistenţa ţesuturilor (hipoderm) se foloseşte o formă specială de frământat în cută. câteva pe acelaşi loc.

Tapotamentul (baterea): este cea mai stimulentă manevră de masaj aplicată ţesuturilor moi ale corpului. Partea cubitală a mâinii cade 20 . Acest procedeu derivă din formele masajului empiric practicate din cele mai vechi timpuri. cu mâinile în poziţie intermediară de prono-supinaţie. .manevre „în ventuză” („în cupă”). . Excitabilitea dă posibilitatea susţinerii eforturilor prelungite şi rezistenţă la oboseală. Contractilitatea. pot doza mai bine intensitatea şi frecvenţa. palmele faţă în faţă. Mollon – P. la care se produce o mobilizare a sistemului nervos central. . Importanţa acestui procedeu în terapie se resimte în special în stările de atonie.manevre „de plescăit”. cu diferite părţi ale mâinii. determinând o sincronizare îmbunătăţită şi o mobilizare mai mare a unităţilor motorii. Aceste efecte determinate de masaj-frământat la nivel muscular sunt greu de stabilit prin care mecanism sunt obţinute. coatele apropiate de trunchi. 90 °). deoarece mâinile maseurului se pot adapta nevoilor şi particularităţilor fiecărei persoane. Dotte) Din punct de vedere tehnic. preponderente fiind cele reflexe. Tapotamentul constă în aplicarea unor loviri ritmice ale ţesuturilor. Principiul de acţiune al tapotamentului (G. mecanic sau reflex. antebraţele în flexie pe braţe (cca. care se executau cu mănunchiuri de crenguţe. sub formă de biciuiri asociate cu băile de aburi. consecinţe ale imobilizărilor prelungite necesare după diferite traumatisme sau alte afecţiuni musculare. . atrofie şi insuficienţă musculară.manevre „de bătătorit”. Se poate afirma că ele se suprapun. aplicaţiile manuale sunt de preferat în toate tipurile de manevre. contractilitatea şi conductibilitatea. Manevrele de tocat – sunt cele mai frecvent folosite şi cele mai cunoscute. proprietatea muşchiului apreciată prin creşterea forţei de contracţie. în funcţie de scopul urmărit. Cu toate că există posibilitatea aplicării cu ajutorul unor dispozitive. clasificate astfel: .Pe cale reflexă sunt stimulate fiziologic proprietăţile muşchilor: excitabilitatea. procedeul are diferite forme. Ele se pot aplica mecanic sau manual. Execuţia constă în serii de lovituri aplicate suprafeţei de masat.manevre „de tocat”.manevre „de percutat”. este de asemenea superioară în cazul sportivilor de performanţă.

mişcări care necesită supleţe şi mobilitate mare a articulaţiilor mâinilor maseurului. foarte eficientă. cu ritm scăzut. Atunci când dorim ca loviturile să fie mai uşoare. mişcarea fiind executată în principal din articulaţia pumnului. Pentru porţiunile mai musculoase. pentru a nu fi prea puternice pentru pacient şi pentru a nu-l obosi pe maseur. cu degetele depărtate şi uşor flectate. Intensitatea aplicaţiilor depinde de distanţa de la care se execută şi de greutatea mâinilor maseurului. care cad relaxate.manevre auxiliare ale tapotamentului. degetele cad pe suprafaţa de masat de la distanţă mică. gambele.se aplică cu m îinile “în cupă”. O variantă a acestei manevre este cea executată cu partea dorsală a mâinii. Priza acestor manevre este tangenţială cu suprafaţa de contact sau aplicată sub un unghi de 45 °. Mişcările suple şi repezi executate din poignée (încheietura mâinii). dar şi pe suprafeţe mici şi sensibile (faţa în masajul cosmetic). Pentru executarea tocatului în acest mod. În situaţia în care aplicarea loviturilor se face din imediata apropiere. loviturile fiind aplicate cu intensitate mai mare. În cazul acestei manevre intensitatea este dată de greutatea segmentului cu care maseurul aplică loviturile şi nu de contracţia activă a muşchilor mâinilor. care cad uşor şi pasiv pe suprafaţa masată. „în mănunchi de nuiele”. pentru a obţine efecte în profunzime. în aplicaţiile perpendiculare pe tegument. braţele maseurului sunt lipite de trunchi. în ritm viu.perpendicular pe suprafaţa zonei de masat. anume „de plescăit”. lovind ţesuturile cu partea lor laterodorsală. se execută cu faţa palmară a celor patru degete (fără police). mâinile maseurului pot fi apopiate şi întinse (palma deschisă). alternativ. excepţie făcând anumite forme speciale de masaj. Manevrele “în căuş“ sau ”în ventuză” . Pe zonele mai musculoase. Loviturile se aplică din apropierea zonei pe care se execută masajul pentru ca acestea să poată fi dozate cu uşurinţă în ce priveşte intensitatea şi ritmul. dozând după caz intensitatea loviturilor. degetele fiind apropiate şi uşor flectate. 21 . abdomen). chiar şi în cazul în care se aplică de la o distanţă ceva mai mare. se aplică în general pe suprafeţe întinse cum sunt: spatele. Tocatul în general se execută cu ritm viu. pasiv. În toate cele trei variante prezentate. coatele sunt depărtate de trunchi. coapsele (faţa posterioară a trunchiului). cu marginea cubitală a mâinii şi cea executată cu treimea inferioară a antebraţului . tocatul se execută cu partea cubitală a metacarpianului V. tocatul cu vârful degetelor. Poziţia coatelor. mai puţin sensibile. Zgomotul produs în execuţie defineşte acestă formă de tapotament . Manevrele de plescăit . la nivelul capului şi în regiunea precordială. intensitatea fiind reglată de forţa de execuţie şi de apropierea celor două suprafeţe de contact . specifice acestei manevre. o altă variantă a tocatului. când trebuie să fie executat lent. Mâinile pot executa mişcările simultan sau alternativ. acestea se execută cu vârful degetelor (pe zonele foarte sensibile – faţă. făcând-o accesibilă. pentru ca procedeul să nu fie dureros. este cea executată cu treimea inferioară a antebraţelor. atenuează intensitatea loviturii. antebraţelor şi mâinilor este aceeaşi ca la manevrele prezentate anterior. Aerul din palme.

este manevra care se aplică pe suprafeţe cu masă musculară bine dezvoltată (coapse. 22 . Pe cale mecanică. de ritmul şi de intensitatea cu care se aplică şi se obţin pe cale: • mecanică. alternativ sau simultan. într-un ritm viu . Manevrele de percutat (percuţia) . de asemenea fără efect mecanic. • reflexă. cu intensitate foarte mică. Pe aceeaşi cale mecanică se acţionează asupra nervilor vaso-motori.se execută cu pulpa degetelor care sunt în poziţie uşor flectate . Efectele tapotamentului Manevrele de tapotament sunt cele mai stimulente şi mai excitante manevre de masaj. cu marginea cubitală a acestuia. regiunea fesieră). Acest procedeu de masaj este aplicat frecvent asociat cu mijloacele de încălzire. iar mişcarea degetelor seamănă cu cea de “cântat la pian”. fiind favorizaţi factorii lipolitici. Aceste efecte depind de ritmul şi de intensitatea cu care sunt aplicate manevrele respective. Sunetul produs seamănă cu cel al “picăturilor de ploaie”. Acceasta se execută cu pumnul semiînchis sau închis.Bătătoritul . spaţiul ramas liber asigurând elasticitatea zonei. cu un deget sau cu două degete (index-medius). se obţine o contracţie rapidă a fibrelor musculare prin motoneuroni fazici. cotractibilitatea. exteriorizată prin cresterea tonusului. iar prin motoneuroni tonici se determină o contracţie lentă. efectele remarcându-se asupra funcţionalităţii acestora. contracţiile musculare sunt parţiale. Prin excitarea fibrelor nervoase motorii propriu-zise. crescând afluxul sanguin spre regiunea masată. stimuleză proprietăţile fiziologice ale muşchilor (excitabilitatea. manevra având un vădit efect analgezic (atunci când nu are contraindicaţii). Această formă de tapotament se aplică pe zone sensibile. în scopul menţinerii acesteia în cadrul competiţiilor de durată (în pauze). Manevrele executate cu marginea cubitală a pumnului semiînchis sunt mai puţin dure. Prin excitarea nervilor somatici senzitivi scade sensibilitatea dureroasă. conductibilitatea). atrofiei şi insuficienţei musculare. În cadrul terapiei se recomandă în combaterea atoniei. interesează un număr mare de fibre musculare producând o contracţie amplă. această formă de masaj mobilizează lipidele din adipocite. palmele situate în apropierea zonei de aplicare a masajului. între acestea neexistând o delimitare din punct de vedere fiziologic. fără a se produce un efect mecanic. reglând astfel intensitatea loviturilor aplicate. unde poate fi executat şi pe zone strict localizate. pentru efectele sale stimulente. remarcate în special după traumatismele aparatului locomotor. a tonusului muscular. pe faţă. În cazul în care ritmul şi intensitatea sunt crescute.ceea ce înseamnă că efectele declanşate pe cale mecanică se continuă pe cale reflexă . aplicat punctiform. de creştere a excitabilităţii. Când acestea sunt aplicate cu ritm lent şi intensitate redusă . în masajul cosmetic şi în masajul capului. La sportivi tapotamentul este un procedeu nelipsit. Manevrele de tapotament interesează şi ramurile periferice ale nervilor senzitivi şi motori. înainte de efort. Aceste efecte variază în funcţie de sensibilitatea zonei pe care sunt aplicate. ceea ce conduce la scăderea stratului adipos. cu o mână sau cu ambele. formele lui variate fiind adaptate nevoilor de moment ale sportivului . Degetele execută mişcări fine de lovire a ţesuturilor . În practică sunt mult folosite atât în masajul propriu-zis cât şi în automasaj unde pot fi bine dozate. hiperemia cutanată produsă fiind de lungă durată. ritmice. Execuţiile cu intensitate mică.

TEMA nr. prevăzute cu dispozitive speciale pentru contactul aparatului cu suprafaţa corpului. Dotte) Executate cu mâna. Mollon şi P. Din această cauză ele se execută cu ajutorul aparatelor special concepute în acest scop (aparate de vibromasaj). Ambele aplicaţii instrumentale şi manuale au avantaje şi dezavantaje.constau în imprimarea unor mişcări oscilatorii în ţesuturi. în spasme şi în oboseala musculară. În cazul executării vibraţiilor manuale se folosesc diferite tehnici: . frecvenţa şi amplitudinea oscilaţiilor putând fi reglate după scop şi preferinţă. . ai antebraţului şi braţului. sensibilitatea acestora).vibraţii executate cu vârful degetelor. . completâdu-se reciproc. de la cele mici. În acest scop au fost create diferite tipuri de aparate de vibromasaj. (particularităţile privind „priza” pentru diferite segmente ale corpului). grosimea ţesuturilor.vibraţii executate cu pumnul închis. mişcările vibratorii fiind asemănătoare cu un tremurat continuu. până la cele cu benzi. fapt pentru care se recomandă aplicarea lor alternativ. care se aplică pe suprafeţe mari antrenând mase musculare întinse. fiind foarte obositoare şi greu de executat. Vibraţiile executate cu aparat de vibromasaj sunt ritmice şi uniforme. uşoare.2 Descrieţi execuţia tehnică a manevrelor de „Frământat”.vibraţii executate cu faţa palmară a mâinilor.vibraţii executate cu podul palmei. . Ele se realizează prin contracţii alternative ale muşchilor antagonişti ai degetelor şi mâinilor.Tapotamentul este contraindicat în contracturile musculare şi în afecţiunile în care durerea este prezentă. cât mai multe pe unitate de timp. Principiul de acţiune al vibraţiilor (după G. Care sunt caracteristicile masajului calmant? Care sunt caracteristicile masajului stimulativ? Vibraţiile . acestea realizeaz ă deplasări mici (de câţiva milimetri) ale pielii şi ţesuturilor subiacente şi presiuni ondulatorii. în raport cu suprafaţa pe care se aplică (întinderea regiunii. 23 .

mucoasele. Influenţele masajului se resimt şi asupra conţinutului sanguin. intestinul. mai ales adrenalina. Vibraţiile produse instrumental. Pe cale reflexă. urmată de acid lactic . hiperemia tegumentară. a numărului de hematii şi leucocite. Hiperemia tegumentară este rezultată prin intervenţia mai multor substanţe ca: serotonina (care produce vasodilataţie la nivelul muşchilor scheletici şi un important venospasm). facilitează mobilizarea lor din ţesutul subcutanat. În terapie se recomandă în afecţiunile congestive şi dureroase ale organelor interne (masajul reflex) şi în tratarea leziunilor aparatului locomotor. considerate porţi de intrare ale organismului au “păzitori specializaţi”. prostagladinele din grupa E. Manevrele de masaj executate într-un ritm viu. etc.. este asupra circulaţiei sanguine. liniştitor. al procedeelor principale descrise.cu efect vasodilatator local.Efectele vibraţiilor . Pe cale mecanică. Aceste efecte se referă la circulaţia arterială. prin sistemul eferent simpatic. producând vasodilataţia acestora. Combinarea lor cu manevre de netezire şi fricţiune sporesc aceste efecte. datorită predominenţei receptorilor de tip beta (vasodilatator) ce intră în componeţa peretelui vascular (la nivelul arteriolelor ciculaţiei generale efectul este vasoconstrictor). fapt pentru care se recomandă în tratarea obezităţii şi a celulitei. Pe cale reflexă. eliberatoare de cathecolamine. Cathecolaminele. executate cu ritm viu şi intensitate crescută împiedică depozitarea adipocitelor. dar. manevrele uşoare şi prelungite au efect calmant. plămânii. activat şi de contribuţia proteazelor tisulare (kalicreine). prin implicarea sistemului nervos în “reglajele” vasculare periferice. 24 . urmată de reacţii compensatorii adenosimpatice. etc. Diverse structuri anatomice ca: pielea. fapt explicat prin stimularea reflexă a organelor hematopoetice şi prin mobilizarea sângelui din organele de depozit. kininele plasmatice (produc cel mai important efect vasodilatator. Explicarea fiziologiei masajului este legată de acest fenomen. Efectele cele mai importante ale masajului Efectul cel mai important al masajului.sunt induse pe două căi: mecanică. activează circulaţia locală profundă şi se exteriorizează prin hiperemie. procedeele de masaj amintite. de zece ori mai active decât histamina). se produce degranularea celulelor amintite (mastocite şi bazofile) şi eliberarea de histamină care acţioneză în principal asupra vaselor mici (capilare). activează acetilcolina (mediator chimic al fibrelor parasimpatice terminale şi simpatico-parasimpatice ganglionare). prin acţiune metabolică indirectă creşte glicoliza. care în prima fază determină o vasodilataţie periferică.După o şedinţă de masaj general se remarcă o uşoară creştere a hemoglobinei. manevrele mai energice şi mai stimulente ale masajului. Prin fricţiune. acţioneză asupra venelor din muşchiul striat în sens vasodilatator. reflexă. reprezentaţi de mastocite şi bazofile (forma circulantă a mastocitului). manevrele de vibraţie mai puternice. de relaxare şi încălzire. producând o senzaţie plăcută. pentru decontracturare musculară şi relaxare phihică. reduc sensibilitatea cutanată. frământat şi tapotament. acestea persistă în timp şi se transmit la distanţă.

Efectul acestui procedeu. Cernutul este un procedeu folosit frecvent mai ales la sportivi. Rulatul se execută de asemenea în principal pe membre. Execuţia constă în prinderea masei musculare între feţele palmare ale mâinilor. relaxare ce este îmbunătăţită prin această manevră. 2. cu degetele întinse şi se deplasează ritmic. relaxant. mâinile maseurului prinzând segmentul respectiv între feţele palmare. cernutul face parte din masajul liniştitor. • rulatul. PROCEDEELE SECUNDARE DE MASAJ Manevrele secundare (auxiliare sau ajutătoare) de masaj se numesc astfel întrucât sunt folosite în scopul completării efectelor procedeelor principale. Ritmul de execuţie poate fi mediu sau mai viu. Alte efecte ale rulatului sunt de creştere a supleţei ţesuturilor şi decontracturare musculară. Dotte) 25 . • presiunile. Rularea muşchilor se execută între cele două planuri dure reprezentate de mâinile maseurului şi segmentul osos profund. tapotament). alternativ. generează reacţii foarte complexe.2. altele au o tehnică de execuţie proprie. masajul. se bazează pe o bună relaxare musculară şi nervoasă din partea subiectului.În concluzie. aparent “ banal”. pe cele două planuri paralele. • scuturările. cu degetele uşor flectate şi deplasarea acestora dintr-o parte în alta. alternând astfel solicitarea cu relaxarea musculaturii. de jos în sus. prin presiuni alternative ale mâinilor. fiind folosite printre ele. • tracţiunile şi tensiunile. mâinile deplasându-se din aproape în aproape de-a lungul segmentului respectiv. efectele fiziologice prezentate contribuind la înţelegerea lui ca un veritabil mijloc de acţionare în diverse împrejurări. mai stimulent decât precedentul. mişcare asemănătoare cernutului cu o sită. Se aplică pe segmentele membrelor superioare şi inferioare. după aplicarea manevrelor puternice (frământat. penrtu ameliorarea stării de sănate a organismului. Unele manevre din această categorie derivă din procedeele principale. Alături de netezire şi fricţiune. Principiul de acţiune al rulatului (după G. Cele mai cunoscute şi mai des folosite sunt: • cernutul. combinat cu acestea. Mollon şi P.

mişcare ce se repetă în acelaşi fel pe toată zona. cu palma deschisă sau pe porţiuni mai mici. denumite presiuni vibrate. 26 . Aceste manevre de presiune mai puternice. după leziuni musculo. prin intermediul mâinilor. Presiunile . fără a exagera apăsarea. Mâinile maseurului au o priză cu palmele deschise. manevra trebuie executată în ritmul funcţiei respiratorii (16-18 respiraţii pe minut). Ele nu se aplică copiilor şi bătrânilor la care se pot provoca leziuni (la bătrâni se pot produce fisuri sau fracturi datorită osteoporozei). De asemenea în cadrul complexului de refacere a organismului după efort. cu baza în apropierea coloanei vertebrale. cealaltă preluând mişcarea de la radial la cubital.articulare. se execută presiuni repetate. prin rularea uneia de la cubital la radial. Ele pot fi aplicate pe suprafeţe mari ale corpului. Presiunile mai pot fi aplicate la nivelul spatelui. O altă formă de executare a presiunilor. Subiectul execută un inspir forţat. existente şi în formele de practicare ale masajului empiric.În activitatea sportivă rulatul este frecvent folosit după eforturi intense. La nivelul membrelor superioare şi inferioare presiunile se pot aplica asemănător ca şi pe spate (unele) sau cu mâinile “în brăţară “la un anumit nivel. Acest mod de aplicare este caracteristic zonei spatelui. asociate cu mişcări respiratorii astfel: se aşează mâinile cu degetele răsfirate. procedeu folosit cu foarte mult timp în urmă. din aproape în aproape. sau prin rulare de la ”rădăcina mâinii” spre vârful degetelor (mişcare aemănătoare cu cea a tamponului pentru cerneală). manevră denumită în acest caz "presopunctură". se regăsesc şi în masajul modern. chiar localizate pe un punct. În cazul în care vrem să mărim forţa de apăsare. pe segmentul pe care se acţionează. Accelerarea ritmului respirator (nerespectarea acestei condiţii) poate produce hiperventilaţie pulmonară urmată de alcaloză metabolică şi hipotensiune arterială. de la extremitatea distală către cea proximală. denumite în acest caz presiuni simple. aceste manevre sunt incluse în şedinţa de masaj. mai ales atunci când sunt asociate cu vibraţiile (presiuni vibrate). În terapie este folosit pentru recuperarea după accidente. Această manevră necesită o colaborare între acţiunile subiectului şi ale maseurului. manevră denumită “în garou”. Aplicate ca procedee independete. maseurul execută câteva presiuni în scopul creşterii volumului de aer expirat. transversal. Ele pot fi aplicate ca procedee independente. după competiţii. se aplică numai tinerilor sănătoşi şi robuşti. cât şi după acestea. asociate cu mişcări respiratorii şi cu vibraţiile. este cu mâinile aşezate transversal pe suprafaţa de masat. aplicarea făcându-se peste echipament. sub formă de automasaj în pauzele din cadrul competiţiei sau antrenamentului. completând în special efectele procedeelor de fricţiune şi frământat. aplicate de o parte şi de alta a coloanei vertebrale şi execută apăsări (una sau mai multe) în acelaşi loc. Presiunile au efect de relaxare. sau mutându-se din aproape în aproape. pe cele două hemitorace. iar în momentul de final al expirului. Mâinile maseurului pot eexecuta presiuni statice prin aşezarea lor în direcţie longitudinală. se aşează mână peste mână şi se lasă greutatea corpului prin înclinare înainte. pe direcţia spaţiilor intercostale. presiunile îşi modifică tehnica după întinderea şi sensibilitatea regiunii respective. eventual ajutat de maseur prin ridicarea pasivă a părţilor laterale ale toracelui.

La nivelul trunchiului priza pentru tracţiuni este de apucare peste braţe. fasciculitelor. Efectele pozitive sunt obţinute prin întreruperea arcurilor reflexe la nivelul dermatoamelor sau miotoamelor în sens viscero-musculo-cutanat. 27 . Local se instalează o uşoară ischemie trecătoare (datorită scăderii afluxului sanguin în zona masată). manevră ce necesită din partea maseurului calităţi fizice deosebite. inervate de acelaşi nerv rahidian. Intensitatea presiunii poate fi mai mare sau mai mică. se realizează tracţiunea. pe inserţia unui tendon sau muşchi.cu două-trei degete pentru tracţiunile aplicate articulaţiilor degetelor. apoi se trage în sus. realizat în principal la nivelul ţesutului conjunctiv. în cadrul şedinţelor de masaj segmentar. o degajare sub presiune a elementelor intraarticulare şi obţinerea unui spaţiu între acestea. diminuarea oboselii sau înlăturarea ei. Se execută tragerea în sus. tracţiunea subiectului în sens vertical.Acest procedeu mai este denumit impropiu şi “acupunctură fără ace”. de asemenea durata poate fi diferită. mâinile se aplică pe tâmple sau pe frunte şi ceafă. după care apare hiperemia locală. Tracţiunile şi tensiunile . stă la baza tehnicii masajului reflex. periarticular sau pe traseul unei vene. pentru care se folosesc diverse aparate de tracţiune. Priza se aplică în funcţie de segmentul respectiv. sau punctele şi meridianele din acupunctura tradiţională chineză. În urma aplicării presiunii senzaţia determinată dispare treptat. cealaltă mână se aplică asupra articulaţiei respective. după câteva minute. de asemenea şi celorlalte articulaţii ale corpului. practicate ocazional. acţiunea interesând un nerv (rădăcina sau un punct situat pe traiectul său). descris de Head. • cu mâna – cuprinzând extremitatea distală a segmentului. Scopul acestei manevre este de realizare a întinderii şi alungirii elementelor articulare şi periarticulare în limitele fiziologice. astfel: • priza mică . În activitatea sportivă se poate folosi în cazul afecţiunilor ţesuturilor perimusculare şi periarticulare de tipul enteziopatiilor. efectele acestuia transmiţându-se pe cale reflexă la organele şi ţesuturile din profunzime. tonusul muscular scade obţinându-se relaxarea musculară. se aplică în special asupra articulaţiilor şi ţesuturilor periarticulare. subiectul fiind în poziţie şezând sau stând. sau poate constitui un tratament de lungă durată. Presopunctura se execută pe anumite puncte sau zone bine determinate având repere anatomice precise. tendinitelor. de Hensen şi Schilak. În această categorie se includ şi elongaţiile terapeutice efectuate la nivelul coloanei vertebrale. Aceste manevre în terapie au la bază masajul executat pe zonele amintite. frecvent folosit în situaţii diverse. Tracţiunile la nivelul coloanei vertebrale cervicale se realizează prin poziţionarea capului în axul gâtului. Aplicarea acestor presiuni localizate poate constitui un mijloc cu efecte imediate. Tracţiunile se aplică în mod deosebit la articulaţiile degetelor. cu avantajul că poate fi aplicat oriunde şi de către oricine. Local. localizată. procedee tehnice dintre cele mai vechi incluse în tehnica masajului. o scădere evidentă a sensibilităţii (uneori până la anestezie). cât şi sensul de aplicare al mişcărilor circulare (concentric sau excentric) în funcţie de scopul urmărit. care are ca principiu masarea zonelor de inervaţie metamerică (dermatoamele). Acest tip de presiune profundă.

Scopul acestor manevre este de creare a senzaţiei de facilitare funcţională secundară întinderilor structurilor anatomice articulare şi periarticulare şi variaţiilor tonusului muscular. cu trunchiul în uşoară extensie. Aceste mişcări se pot asocia cu tracţiunile executate în axul lung al membrelor şi cu tensiunile. cu prudenţă pentru a nu produce contractură musculară. Pentru realizarea manevrelor de scuturat a membrelor superioare şi inferioare în întregime. cât şi în radiculitele de origine vertebrală. în sindroame clinice algice. leziunilor musculare. pentru redobândirea mobilităţii articulare afectate în urma imobilizării consecutive unor traumatisme sau altor afecţiuni cu impotenţă funcţională sau imobilizare prelungită. de origine mecanică. unul câte unul. manevre înrudite cu tensiunile şi tracţiunile. Rolul lor deosebit este în terapie. Ritmul viu provoacă efecte stimulente. Acestea.Elongaţiile se aplică în special la nivelul coloanei vertebrale cervicale şi lombare. Efectele acestor manevre executate separat sau asociate. aplicată degetelor extreme (police-haluce. au rolul de a înlocui manevrele de masaj care nu se pot aplica (frământatul). Ele se pot aplica în scop profilactic şi igienic pentru menţinerea mobilităţii articulare. deget mic) ale segmentului subiectului (sau marginilor laterale ale mâinilor şi picioarelor) imprimă mişcări ritmice. iar acolo unde subiectul poate fi ridicat în braţe sau pe umeri. la nivelul extremităţilor membrelor. una susţine segmentul. Scuturările . ligamentelor. Se mai poate folosi priza medie. mâna maseurului apucă degetele mâinilor subiectului (simultan sau alternativ) sau picioarele subiectului la nivelul călcâielor (simultan sau alternativ) şi execută mişcări oscilatorii de sus în jos (şi invers) şi laterale stânga-dreapta. Manevrele nu trebuie să depăşească pragul durerii sau pot să treacă foarte puţin peste acesta. Realizarea acestor manevre se face cu prudenţă. maseurul îi poate aplica scuturatul întregului corp. Executarea acestor manevre se face cu blândeţe. mai ales în situaţiile cu prezenţa durerii. cealaltă mână fixând pumnul sau glezna respectivă pentru scuturatul degetelor. maseurul folosind priza mică cu policele şi indexul. Tensiunile sunt manevre pasive care se execută conform biomecanicii fiecărei articulaţii. La nivelul articulaţiilor mari ale corpului priza este cu ambele mâini. se realizează cu aceeaşi priză mică amintită anterior. 28 . sau se pot scutura degetele pe rând. cealaltă execută mişcarea. Priza realizată între police şi index ale mâinilor maseurului. în sus şi în jos sau stânga-dreapta. la mâini şi picioare. active. cunoscând foarte bine tehnica de execuţie. prin scuturatul spaţiilor interosoase. în planurile şi axele normale ale mişcărilor. unde se aplică în mod special. aplicată cu mâna “în căuş” pe toate degetele mâinii sau piciorului subiectului. constau în mişcări oscilatorii executate ritmic. La nivelul degetelor. Aceste manevre solicită pe cel care le execută la un efort fizic deosebit. iar cele executate lent determină efecte de relaxare. acute sau cronice. locale şi generale. sunt în funcţie de ritmul cu care se execută. la sfârşitul şedinţei de masaj. în cazul afectării discurilor intervertebrale. atât cea manuală cât şi cea mecanică. adresate membrelor superioare şi inferioare sau segmentelor acestora.

Procedeele. extracte de seminţe. datorită aportului crescut de căldură aplicat prin procedură (provoacă hiperemie). cel mai important. . . . În afară de apa simplă se practică şi proceduri care folosesc alte ingrediente ca: bioxidul de carbon.3. . constituie zona de indiferenţă a acesteia pentru organism. . .solicitare minimă a termoreglării.masajul cu gheaţă. . la acelaşi excitant aplicat. 29 . Senzaţia de confort termic a organismului uman se realizează la temperaturi cutanate de 34-35 °C şi la o temperatură centrală de 37 °. prin intermediul termoreceptorilor. ALTE MANEVRE DE MASAJ În afară de manevrele fundamentale şi secundare de masaj manual. asupra presiunii capilare. plante medicinale. gazoasă). acţionând asupra pielii care reacţionează la excitanţii diferiţi şi participă la procesele de adaptare.sauna. Efectele factorului termic se produc asupra temperaturii tegumentelor. astfel: .zona care solicită intens termogeneza. această formă asociată numindu. folosite de către maseur.masajul cu bule gazoase în apă. Sfera hidroterapiei se lărgeşte prin aplicarea unor proceduri termice cum sunt: aerul cald. . prin temperatura mediului (apă sau aer) situându-se în jurul temperaturii de 0 °C (crioterapie . la nivelul centrilor nervoşi superiori şi în scoarţa cerebrală. Reacţia vasculară de răspuns se realizează prin excitarea elementelor contractile ale vaselor.2. Hidromasajul reprezintă asocierea manevrelor de masaj cu proceduri de hidroterapie. . parafina. Temperatura apei la 34-35 °C. identică sau foarte apropiată de temperatura cutanată de confort.masajul cu jet de aer cald.factorul termic. Influenţele exercitate asupra sistemului de termoreglare al organismului se clasifică în funcţie de temperaturile mediilor utilizate.masajul reflex.terapie prin frig). substanţe chimice. produce creşterea temperaturii cutanate. Factorul termic. vitezei de circulaţie sanguină. în scop profilactic sau terapeutic. există alte procedee care cuprind: . lichidă.se hidrotermoterapie.hidromasajul. menţinerea homeostaziei centrale a corpului. lumina.factorul chimic. nămolul. cea mai importantă în primul minut al aplicării. volumului vaselor.factorul mecanic. Hidroterapia acţionează asupra organismului prin: .zona care determină solicitări mari ale termolizei.zona de indiferenţă . realizează legătura între mediul extern şi cel intern al organismului. Excitantul termic cald. urmând ca în minutele următoare să se realizeze o uşoară scădere a temperaturii cutanate. hidrogenul sulfurat. foarte variate au la bază apa la diferite temperaturi şi sub diferite stări de agregare (solidă. producîndu-se arcul reflex.

abdomen. Excitantul chimic se obţine prin diferite substanţe introduse în apă. masajul fiind de obicei parţial (spate. iar presiunea duşului proiectează apa pe zona interesată. cele mai evidente creşteri înregistrându-se în primele două minute. ocupă locul următor ca importanţă. în funcţie de natura excitantului: agentul termic cald provoacă o stare de parasimpaticotonie cu eliberare de acetilcolină. La nivelul muşchilor menţinerea temperaturii ridicate este de durată mai mare. La nivelul articulaţiilor apa poate fi proiectată perpendicular pe acestea. în cadrul hidroterapiei. Pacientul se află într-o baie cu apă.După îndepărtarea excitantului termic cald. Decocturile de plante medicinale (muşeţel. deasupra căreia cade apa în ploaie prin 4-6 duşuri rozetă. gălbenele) prin uleiurile pe care le conţin. hrean) acţionează asupra diferitor sisteme şi organe îmbunătăţindu-le funcţionalitatea. plantele cu efect iritant (muştar. care absoarbe apa din vană printr-un furtun cu sorb şi apoi. În următoarele două minute temperatura scade. cea mai importantă scădere înregistrându-se în primele două minute.acţiunea presiunii hidrostatice asupra toracelui.acţiunea de împingere în sus a corpului cufundat în apă (potrivit legii lui Arhimede). brad. Jetul cilindric de apă este proiectat la un unghi de 35 ° faţă de suprafaţa corpului. Acţiunile mecanice legate de hidroterapie sunt: . abdomenului şi asupra corpului în totalitate. după care se stabileşte la un anumit nivel.. de la o distanţă de 30cm (duza este situată sub apă). influenţează respiraţia. printr-o duză cilindrică o proiectează asupra zonei interesate. bioxid de carbon). torace. după circa 20-30 minute. Agenţii termici stimulează eliberarea în tegumente a histaminei şi acetilcolinei. Temperatura apei este de 38 °C. stratul subcutanat constituind pentru muşchi un veritabil izolant termic. Efectele mecanice ale manevrelor de masaj sunt amplificate de cele ale agentului termic. Subiectul se află în decubit. printr-o serie de manevre obţinute artificial amplifică reacţiile vasculare. circulaţia şi metabolismul. provoacă un tonus crescut al simpaticului. După îndepărtarea excitantului rece. Excitantul rece produce scăderea rapidă a temperaturii cutanate în primul minut al aplicării. Vasodilataţia puternică obţinută în acest fel favorizează pocesele de resorbţie. temperatura pielii revine. după cel termic. Manevra se 30 . temperatura cutanată se restabileşte destul de repede. iar durata procedurii este de 5-10 minute. de la o înălţime de 60cm. . În funcţie de sensibilitatea acesteia se reglează presiunea apei (presiunea este de 1-6 atmosfere). pe o banchetă de masaj. membre). curgerea continuă a apei în baie. Excitantul mecanic. a sechelelor posttraumatice şi în masajul sportiv. bulelor gazoase (aer. la temperatura de 37-38 °C. Acestea pot fi: presiunea duşurilor. Presiunea duşului se realizează cu ajutorul unui compresor electric. Temperatura ţesuturilor creşte rapid cu cât ţesutul este superficial şi stratul de ţesut adipos mai subţire. însă mult mai lent. facilitează executarea mişcărilor. relaxarea musculară şi scade pragul de sensibilitate dureroasă.acţiunea factorilor mecanici asociaţi procedurilor. plantele cu efect astringent (coaja de stejar). . iar agenţii termici reci. Duşul subacval constă în aplicarea unui duş cilindric asupra corpului sau a unor segmente ale acestuia. Procedura este recomandată în tratarea artrozelor. Duş-masajul constă în executarea masajului manual asupra unui segment (regiune sau pe tot corpul) sub jetul unor duşuri calde cu acţiune verticală.

Asocierea factorului mecanic al jetului de aer. . Durata procedurii poate fi de 10-15 minute.realizarea unui masaj profund. În terapie se indică în tratarea edemelor. cu factorul termic are efecte asupra circulaţiei. cu masajul superficial realizat de bulele gazoase. . Dezavantajele acestei proceduri sunt cele legate de măsurile de protecţie deosebită în privinţa instalaţiei (impune o stare perfectă de funcţionare a compresorului. articulaţiile coxofemurale). care se proiectează pe zona de tratat. .realizează o hiperemie profundă. în constipaţiile atone.reduce aderenţele. 5 minute. 31 . Se execută în cadă. pe care îl reduce. .diminuarea extensibilităţii colagenului şi prevenirea formării edemului. cu efectul termic al apei şi presiunea hidrostatică.favorizează procesele de resorbţie. prin provocarea vasodilataţiei capilare şi arteriale. Această procedură constă în folosirea aerului comprimat sau a oxigenului.stimulează activitatea motorie a viscerelor din cavitatea abdominală. favorizând hiperemia şi tonusul muscular. Se recomandă pentru tratarea stărilor nevrotice.diminuarea conducerii nervoase şi scăderea durerii. Procedura are la bază combinarea masajului (netezirii) cu crioterapia. Băile cu bule gazoase . timp de 3-7 minute şi se repetă la interval de două ore. în celulită şi obezitate. Execuţia se realizează prin aplicarea cubului de gheaţă prin netezire pe zona de tratat. . Procedura nu se aplică pe zona organelor genitale.stare de confort fizic şi psihic pentru pacient.desfăşoară în sens centripet. Durata este de cca. Printr-un tub de cauciuc legat la o butelie de oxigen. priza cu împământare. bulele se degajă în apă cu o presiune de 1-2 atmosfere. . echipament de protecţie . . a proceselor aderenţiale. Efectele se resimt la nivelul sistemului nervos (relaxare) şi sistemului cardiovascular. a redorilor articulare. cu un aparat generator tip Föhn. iar temperatura apei 34-35 °C. în artroze. iar durata procedurii este de 5-15 minute. a tulburărilor neurovegetative şi în masajul sportiv. Efectele duşului subacval sunt: . redarea supleţei cicatricelor. Avantajul procedurii constă în faptul că nu necesită efort fizic din partea celui care execută manevrele. La nivelul aplicării se produc următoarele efecte: . Masajul local cu gheaţă . în care se degajă oxigen dintr-un generator situat pe fundul acesteia. retracţiilor musculo.vasoconstricţie locală cu scăderea consumului de oxigen şi reducerea metabolismului.miorelaxare. în contracturile musculare antalgice. .mănuşi şi cizme de cauciuc pentru cel care aplică procedura). La nivelul abdomenului duşul acţionează în sensul acelor de ceasornic cu presiunea apei mică (1 atmosferă). mai ales în zonele musculoase şi cu ţesut adipos în exces (lombe. .relaxarea musculaturii prin aportul factorului termic şi al presiunii hidrostatice.tendinoase. fese. Duşul cu aer cald constă în producerea unui jet de aer cald.

impulsurile plecate de la acest nivel sunt proiectate de centrii superiori talamici pe zone somatice de la tegumente (MacKenzie şi Head). Efectele se remarcă după 3-4 şedinţe. prin aplicarea manevrei pe zona de proiecţie periostală învecinată zonei afectată. • masajul pe zone reflexogene Head. se bazează pe influenţa reflexă. manevră ce se poate repeta de 2-3 ori. • zona ombilicală pentru intestinul subţire. prin aplicarea pe zone de proiecţie dureroase. entorse. • flancul drept abdominal pentru colonul ascendent. Masajul pe zone reflexogene Head se bazează pe faptul că un anumit segment medular inervează prin fibre nervoase vegetative o arie viscerală şi prin fibre nervoase somatice un dermatom (o suprafaţă delimitată a tegumentelor). Alegerea punctelor de presiune se face în funcţie de sensibilitatea la apăsare. muşchi). Astfel se explică senzaţiile de hiperestezie sau durere proiectate pe tegumentele abdomenului. • hipocondrul drept pentru ficat. În această grupă sunt incluse: • masajul periostal. acestea constând în combaterea fenomenelor congestive. în cazul afecţiunilor organelor din cavitatea abdominală. În cazul unui viscer afectat. cu genunchii în flexie şi uşor depărtaţi şi constă în neteziri ale regiunii abdominale în întregime. Metoda prezintă dezavantajul că este dureroasă pe parcursul aplicării presiunii. Masajul reflex al acestor zone se efectuează din decubit dorsal. Pentru masajul (reflex) diverselor organe abdominale. leziuni musculare fibrilare). a contracturii musculare şi a durerii. Aplicaţiile privesc atât terapia afecţiunilor aparatului locomotor cât şi celor viscerale. zonele reflexogene sunt: • epigastru pentru stomac. sau pe zone tegumentare situate la distanţă. mutându-se apoi pe alt punct dureros la palpare. Masajul periostal . • fosa iliacă stângă pentru colonul sigmoid. Acţiunea manevrelor de masaj cuprinse în această categorie. Se recomandă în recuperarea sechelelor posttraumatice ale aparatului locomotor (ligamente. • hipogastrul pentru vezica urinară. vezica biliară. de la distanţă a acestora. • hipocondrul stâng pentru splină. pe direcţia viscerului subiacent. • presopunctura.Datorită acestor efecte se aplică în afecţiunile traumatice ale aparatului locomotor (contuzii. apoi netezirile se aplică în special pe zona în care este localizată afecţiunea 32 . imediat după producerea acestora. • flancul stâng abdominal pentru colonul descendent. Masajul reflex . însoţită de fricţiuni circulare se execută 2-3 minute pe fiecare punct. Această presiune. tegumentare sau periostale.autorii germani Wolger şi Krauss descriu următoarea tehnică: executarea unor presiuni puternice cu policele sau cu mediusul în punctele situate pe periost acolo unde ţesutul moale este superficial.

Câteva exemple de zone reflexe ale ţesutului conjunctiv pentru diferite organe: • pleură . care la rândul lor. Aceste manevre aplicate pe diferite zone ale abdomenului normalizează funcţiile motorii şi secretorii ale aparatului digestiv. un control minuţios al zonei ce în evidenţă zonele cu contractură şanţurile. aspectul şi consistenţa suprafeţele interesate cu pulpa Masajul de acest tip. iniţiat de Dicke. Dicke intercaleză în acest masaj al spatelui şi câteva manevre “echilibratoare”. Teritoriile ţesutului conjunctiv ale dermei nu sunt strict delimitate. D6-D10. D1-D2. zona inimii şi zona stomacului ajung până la D9-D10 deşi au zona de maxim efect situată la D1-D2 pentru inimă şi D5 pentru stomac). absorbţia şi pe cele de evacuare ale căilor biliare şi intestinale. Astfel se pun mărită. La acest prag se ajunge repetând de trei ori masajul regiunii şi de două ori pe cel al construcţiei de bază.(disfuncţia). se masează numai zona afectată. răspunsul. Masând ţesutul conjunctiv se obţine un efect reflex în teritoriul şi organele care corespund părţii din derma masată. • ficat. prin palpare. Masajul zonelor reflexe iniţiat de Dicke are la bază excitaţiile produse în piele prin masaj.uretră. • apendice şi colon ascendent. Indicaţia este pentru dischineziile biliare. • rinichi . relaxare şi o reacţie generală bună. se masează în sus şi în jos faţă de aceasta. zonele de umflătură şi ţesuturilor. • stomac. până se atinge pragul de reacţie. • duoden. D9-D2. D9-D10. • pancreas.plămâni. Masajul zonelor reflexe duce la ameliorări importante şi chiar la vindecare. L1-L2. hipotonicitatea. D3-D10. constipaţiile atone şi ptoze ale viscerelor. • colon descendent. D10-L1. pe cale reflexă determină reacţii în organele situate la depărtare de locul masat. • organe sexuale. • inimă. Înainte de a se efectua masajul se face urmează a fi tratată. 33 . D5-D9. transmiterea informaţiilor spre analizatorii centrali făcându-se prin intermediul sinapselor. pe partea anterioară a toracelui. În cazul în care ţesutul interesat se găseşte în regiunea construcţiei de bază. După procedura de bază care determină o ameliorare. tulburările de mobilitate gastrică. Palparea se execută cuprinzând policelui şi indexului. Ţesutul conjunctiv al pielii constituie punctul de plecare. D7-D9. D9-D12. efectele iradiind în zonele învecinate şi chiar la depărtare (ex. se începe întotdeauna în regiunea sacrată (construcţia de bază). D9-D1.

Iniţial. de la 40 °-100 °C.5 l) peste pietrele încinse. Această operaţiune se poate repeta la interval de 2 minute. constă în folosirea aerului uscat la temperaturi foarte ridicate. În continuare se recomandă automasajul prin 34 . Căldura este obţinută de la o sursă electrică prevăzută şi cu generator de ozon.Zonele reflexogene ale suprafeţei corpului Sauna . Spaţiul destinat saunei este o încăpere ai cărei pereţi sunt placaţi în interior cu lemn de pin care are calitate izotermă şi de absorbţie a umidităţii. împiedicând formarea condensului. în absenţa (relativă) a umidităţii. organismul este supus aerului fierbinte. pe parcurs aplicându-se un şoc termic prin turnarea apei (0. Procedură de origine finlandeză.

În terapie se indică în afecţiuni reumatismale. Contraindicaţiile totale şi definitive se referă la prezenţa tumorilor maligne. • varicelor inflamate şi voluminoase. sechele posttraumatice. În aceste situaţii masajul poate fi indicat pe zonele sănătoase ale corpului în perioada acută a afecţiunilor enumerate. obezitate. masajul este contraindicat în unele situaţii. Folosirea saunei necesită respectarea indicaţiilor privind dozarea frecvenţei acestora. în tratamentul acneei. Contraindicaţiile saunei sunt în afecţiunile cardiace. • artritelor. Contraindicaţiile temporare (locale sau generale) privesc fazele acute ale îmbolnăvirilor sau anumite intervale de timp de la debutul acestora. Contraindicaţiile temporare şi locale ale masajului sunt în cazul: • rupturilor şi hematoamelor musculare. temperaturii suportabile şi duratei transpiraţiei. Afecţiunile pielii datorate factorilor fizici. De asemenea. acest mijloc al kinetoterapiei îşi găseşte mereu utilitatea în viaţa omului. petele pigmentare congenitale sau dobândite (nevi pigmentari) trebuie evitate în aplicarea masajului pentru a nu fi lezionate. aplicat de către o persoană calificată sau sub formă de automasaj. Lezarea accidentală a acestora prin executarea manevrelor de masaj pot degenera în neoplasme cutanate cu evoluţie rapidă. După aceasta urmează aplicarea duşului rece sau imersia în apă cu gheaţă. CONTRAINDICAŢIILE MASAJULUI Din prezentarea efectelor fiecărui procedeu de masaj. Folosit în scop igienic (profilactic). Contraindicaţiile msajului sunt grupate în: • totale şi definitive. 3. Alte zone ale corpului pigmentate constituţional cum sunt areolele mamare. se remarcă importanţa masajului ca mijloc de influenţare a sănătăţii organismului. Masajul general are contraindicaţii temporare în: 35 . iar după remiterea acestei faze. Aceleaşi contraindicaţii le au şi unele afecţiunile psihice. • osteitelor şi osteomielitelor. Contraindicaţiile parţiale se referă la aplicarea masajului pe anumite regiuni ale corpului şi la folosirea anumitor manevre (alegerea manevrelor în funcţie de scop sau de un anumit diagnostic). independent sau asociat cu alte mijloace. sunt de asemenea exceptate de la aplicarea oricăror manevre de masaj. Masajul se aplică numai când pielea este perfect sănătoasă. Pe lângă multiplele indicaţii pe care le are. a celor asociate cu hidro şi termoterapia. • temporare. • parţiale. fapt de care trebuie să se ţină cont de către cei care îl practică. În practica sportivă este recomandată atât în scop igienic cât şi terapeutic pentru efectele sedative şi decongenstionante. a celor clasice principale şi secundare. masajul constituie un mijloc important în recuperare. chimici sau infecţioşi impun contraindicarea temporară a masajului. indiferent de localizarea şi stadiul lor de dezvoltare. tuberculoză şi stările infecţioase acute. legat de activitatea sportivă sau în terapie.folosirea unor nuiele elastice (biciuiri) sau executat cu o mănuşă aspră.

pentru a putea efectua cu cea mai mare eficienţă precedeele. accidente vasculare cerebrale acute. atât pentru subiect cât şi pentru maseur. T. pleurezii. uşoare. Sauna-descrieţi instalaţia şi efectele care se produc prin acest procedeu 4.).• afecţiuni neuro-psihice (meningo-encefalite. pancreatite acute. executate cu supleţe.3 Prezentaţi clasificarea masajului în funcţie de scop. anevrisme de aortă. se recomandă alegerea unor poziţii cât mai comode. pulmonar activ. tulburări severe de ritm şi de conducere. • afecţiuni ale aparatului cardio-vascular (infarct miocardic acut. pe parcursul şedinţei de masaj trebuie să aibă o poziţie comodă care să îi asigure relaxarea musculară şi o stare de confort psihic. Indicaţiile şi contraindicaţiile masajului sunt de competenţa medicului specialist. fără variaţii de sens. să realizeze îmbinarea acestora pentru a obţine efectele cele mai potrivite scopului propus. TEMA nr. hematurii macroscopice). inflamaţii acute ale uterului şi anexelor. prin poziţia de lucru. manevrele de la începutul şedinţei de masaj vor fi simple. endocardite. mai ales în privinţa aplicării în scop terapeutic şi în legătură cu practica sportivă. insuficienţă cardiacă decompensată). fără efort inutil. Dintre acestea amintim hipersensibilizarea (gâdilarea) şi încordarea reflexă neuromusculară declanşate unor subiecţi la atingerea cu mâinile maseurului. Un bun maseur trebuie să adapteze procedeele de masaj fiecărei părţi a corpului în funcţie de caracteristicile anatomice. hemofilie. legate de specificul sau stadiul unor boli. • afecţiuni acute ale aparatului respirator (pneumonii. pneumotorax). În practica masajului mai există situaţii în care acesta este contraindicat din alte motive decât cele prezentate. prin calităţile sale de bun specialist să poată obţine efectele specifice fiecărei manevre. trebuie să asigure o abordare corectă a zonei de masat. ritm şi intensitate. miocardite. • boli de sânge (leucemii acute. ciroze hepatice decompensate vascular sau parenchimatos). Pe parcursul şedinţei solicitarea creşte ca ritm şi intensitate. hemoragii digestive. Astfel. În aceste cazuri se indică automasajul. • afecţiuni uro-genitale (glomerulo-nefrite acute. REGULI METODICE PENTRU PRACTICAREA MASAJULUI Pentru practicarea corectă a masajului din punct de vedere tehnic. Această 36 . agnor instabil. penetraţii. purpurele. Subiectul (pacientul). hepatite virale acute.).B. Indicaţiile şi contra indicaţiile masajului. urmând apoi o descreştere treptată pentru ca în final acestea să aibă un caracter liniştitor. • infecţii generalizate (septicemii).C. • afecţiuni ale aparatului digestiv (perforaţii. pielonefrite acute. insuficienţe renale acute şi cronice decompensate. etc. hipertensiune arterială. pentru pregătirea organismului. colicistite acute. Maseurul. etc.

• Masajul peretelui toracic . Peretele toracic se deosebeşte ca structură de regiunea spatelui dar şi prin rolul său esenţial în respiraţie. • Masajul spatelui . 5. iar după aplicarea acestuia se recomandă ca subiectul să rămână în repaus un timp (20-30 minute). Pentru masajul acestei regiuni se recomandă poziţia decubit dorsal cu capul uşor ridicat. a maseurului. ritm şi intensitate. segmentele membrelor. sunt stabilite de medic (de preferinţă executate de acelaşi maseur care cunoaşte pacientul). capul. cu mâna îndemânatică spre pacient. calmante necesită un timp mai lung. se ridică braţele. iar în unele situaţii se recomandă şi automasajul. pe suprafeţe simetrice ale corpului aceleiaşi persoane. Pielea acestei regiuni este mai fină şi mai sensibilă. efectele cumulate ale acestora permiţând reluarea în condiţii optime a oricărei activităţi. Datorită conformaţiei anatomice şi rolurilor funcţionale diferite. liniştitoare. unui tendon sau unei articulaţii. ritmul de execuţie al manevrelor depind de sensibilitatea subiectului şi de scopul urmărit. În masajul terapeutic. Efectele masajului unei şedinţe se resimt imediat dar nu au o durată mare (câteva ore). Manevrele şi metodele de aplicare diferă în funcţie de forma şi structura fiecărei regiuni sau segment al corpului. plană şi aproape netedă (cu excepţia coloanei vertebrale şi a omoplaţilor) este acoperită de o dermă mai groasă şi mai puţin sensibilă. O deosebire esenţială este la acest nivel al trunchiului între bărbaţi la care se remarcă muşchii pectorali bine dezvoltaţi şi femei la care predomină relieful glandelor mamare. scurte. excitant. Pentru masajul zonelor laterale se răsuceşte puţin trunchiul spre partea 37 . În acest caz ei trebuie să lucreze simultan. peretele toracic şi abdominal. Durata şedinţei este în funcţie de necesitate dar şi de preferinţe. masajul poate fi executat de doi tehnicieni la acelaşi subiect. Manevrele lungi. ţesutul conjunctiv şi adipos este slab reprezentat. obţinerea unor efecte de durată necesită continuitate. Pentru masajul stimulent. rezemat pe un plan înclinat. musculatura este plată şi dispusă în mai multe straturi. METODA MASAJULUI PARŢIAL Masajul parţial se aplică pe suprafeţe bine determinate din punct de vedere anatomic şi funcţional cum sunt regiunile trunchiului. ţesuturile subcutanate mai reduse pe părţile laterale şi pe linia mediană. Această regiune întinsă. numărul şedinţelor (10-12) şi a seriilor în care se reiau după unele pauze. Masajul local se adresează unei porţiuni de piele. de scopul urmărit. iar circulaţia sângelui redusă şi divers orientată. Pe spate se aplică toate procedeele principale de masaj şi o parte din cele ajutătoare. membrele superioare întinse pe lângă corp. mâinile se aşează sub ceafă sau pe creştet. După masajul stimulent este indicată executarea unor exerciţii de respiraţie şi mişcări de înviorare.curbă ascendentă şi descendentă a intensităţii manevrelor se repetă pe fiecare segment sau regiune a corpului. executate cu intensitate crescută este necesar timp mai scurt. Uneori. Cel masat este în decubit ventral cu capul răsucit într-o parte. Masajul regiunilor trunchiului constă în prelucrarea celor trei regiuni distincte: spatele. aceste regiuni se masează întotdeauna separat. Alegerea manevrelor şi alternarea lor depinde şi de experienţa celui care le aplică. cât mai apropiat în ce priveşte efectuarea manevrelor ca formă. faţa. Pentru masajul părţilor laterale. manevrele vii. Poziţia celui care masează este în stând sau aşezat pe un scaun cu înălţime potrivită. Intensitatea. unui grup de muşchi. numărul de repetări.

cu spatele spre maseur. din creştet spre părţile laterale şi înapoi spre ceafă. Pentru masajul acestor segmente. cute groase şi moi care modifică forma şi funcţiile centurii abdominale. pe creştet. Poziţia celui masat şi a maseurului este aceeaşi ca la masajul peretelui toracic. pentru masajul părţii laterale a coapsei şi gambei. • Masajul membrelor inferioare şi al regiunii fesiere . musculatura fiind predispusă la atonie şi insuficienţă funcţională. mai groase şi mai puternice decât membrele superioare. Oasele şi articulaţiile sunt mari şi rezistente. Persoanele predispuse la obezitate. ventral. Poziţia pacientului poate fi aşezat pe un scaun scund sprijinindu-şi fruntea sau bărbia pe mâinile proprii sau pe un plan de sprijin potrivit de înalt. pe părţile laterale şi pe partea posterioară. vibraţiile şi percuţiile uşoare. 38 . Ordinea aplicării masajului este următoarea: plantă. legaţi între ei prin puternice formaţiuni fibroase. plaţi şi se inseră pe piele şi pe oasele craniului. Membrele inferioare sunt mai lungi. pacientul se poziţionează în decubit lateral. membrele inferioare ale pacientului sunt flectate din articulaţiile coxo-femurale şi genunchi. pe frunte. moale şi elastică. antebraţ. Circulaţia sângelui la acest nivel este divers orientată. • Masajul capului . regiunea fesieră. maseurul stă în spatele pacientului care îşi sprijină capul pe pieptul acestuia. masajul prezintă anumite particularităţi legate de conformaţia anatomică cât şi de influenţele pe care dorim să le exercităm asupra acesteia. Executantul stă în picioare sau aşezat cu mâna îndemânatică spre banchetă. Masajul capului mai poate fi executat şi din diverse poziţii de decubit (dorsal. adaptate funcţiilor statice şi dinamice specifice lor. Masajul membrelor inferioare pe partea posterioară se execută din poziţia decubit ventral. muşchii voluminoşi şi tonici. Pentru a obţine o relaxare mai eficientă a muşchilor abdominali. Muşchii sunt foarte subţiri. La această regiune. Ramificaţiile nervilor provin din nervii cranieni şi cervicali. Manevrele de masaj specifice acestei zone sunt netezirea. Uneori. La unele persoane prezintă o mare sensibilitate cu caracter specific. precum şi de ramificaţii ale nervilor periferici. fie pe toată lungimea lor începând cu partea posterioară. Executantul stă în picioare sau aşezat în partea segmentului pe care îl masează în ordinea următoare: mână. braţ. Aceste ţesuturi sunt străbătute de o reţea bogată de vase sanguine şi limfatice. Poziţia maseurului este în stând sau aşezat în partea segmentului asupra căruia aplică masajul sau la capătul banchetei pentru masajul segmentelor apropiate. Vasele se ramifică în diferite direcţii: din mijlocul frunţii spre tâmple şi în sus spre creştet. mai mult decât pentru cele de forţă şi rezistenţă. care este în stând sau aşezat pe un scaun mai înalt. • Masajul membrelor superioare . umăr. care împiedică deseori aplicarea manevrelor de masaj. Între piele şi oasele craniului există un strat foarte subţire de ţesuturi fibro-elastice şi musculare. După masajul trunchiului. fricţiunea. global sau strict localizat. Peretele abdominal este o adevărată centură constituită din muşchi plani şi supli. Pentru masajul frunţii şi al părţii anterioare a capului.opusă regiunii pe care se aplică masajul. gambă. adaptate pentru mişcări ample şi de abilitate. • Masajul peretelui abdominal . Manevrele mai puternice nu se pot aplica datorită lipsei suportului osos. care îi permit un anumit grad de mobilitate. Pielea la acest nivel este subţire. iar picioarele se sprijină pe tălpi. coapsă. Volumul muşchilor şi al ţesuturilor moi este mai redus decât cel al membrelor inferioare. pacientul este aşezat în decubit dorsal cu capul uşor ridicat pe plan înclinat. Masajul capului poate fi executat pe toată suprafaţa. Pielea capului este groasă şi bine întinsă. în cadrul masajului general urmează masajul membrelor inferioare care se poate executa fie pe segmente. bine hrănite şi sedentare prezintă sub piele straturi abundente de grăsime.

simetric pe ambele părţi (pentru a preveni hemispasmul). Nervul facial (a şaptea pereche de nervi cranieni) este un nerv mixt cu intermediarul Wrisberg. box). Este o formă specială de masaj practicată în cosmetică şi în scop terapeutic. Bolnavul nu poate sufla. de natură infecţioasă sau virotică. comisura bucală coborâtă. revenind către tâmple. Ramul temporo-facial se distribuie muşchiului auricular anterior. aderenţe. loţiuni) cu proprietăţi fiziologice şi terapeutice. 39 . Manevrele exercită o acţiune circulatorie şi trofică. Masajul cosmetic se aplică asociat cu unele preparate (unguente. ochiul nu poate fi închis nici în timpul clipitului. Se ridică apoi degetele către rădăcina părului. ridicătorului aripilor nasului şi buzei superioare. trecând apoi pe bărbie. şanţul nazo-genian este şters. faţa apare cu un aspect asimetric de partea bolnavă. muşchii feţei sunt imobili. de-a lungul maxilarelor. Masajul frunţii se realizează începând dinspre tâmple. de aici derivând intensitatea şi forma clinică a paraliziei. sprâncenosului. extern şi intern (intrabucal). piramidalului. are în general o evoluţie favorabilă legată de precocitatea aplicării tratamentului. Leziunea nervului se poate produce la orice nivel pe traiectul său anatomic. aripile nasului. creme. • Masajul feţei . zigomaticelor. În tratamentul de recuperare al parezelor de facial. orbicularului pleoapelor. Ramul cervico-facial inervează rizoriul. unilaterală. urcând spre ureche unde masajul se face mai insistent şi se termină în zona sprâncenelor. Masajul în acest caz este de două feluri. El se divide în două ramuri: temporo-facial şi cervico-facial. În activitatea sportivă este util în unele cazuri de accidentări ale feţei survenite în activitate (ex. riduri). dilatatorului narinelor şi jumătatea supraorbicularului buzelor. se alunecă cu presiuni lejere ale degetelor către axa de simetrie a feţei. buccinatorul. caninului. Masajul cosmetic se aplică în special la femei în scopul păstrării aspectului sănătos şi proaspăt al pielii sau pentru corectarea unor imperfecţiuni. al urmelor unor boli de piele sau accidente la nivelul feţei (cicatrice. În acest masaj se folosesc o serie de procedee clasice adaptate la particularităţile morfologice şi funcţionale ale acestei regiuni. cauzele care o determină fiind numeroase. Nervul facial este nervul mimicii şi al expresiei (ridicătorul pleoapei superioare nu depinde de nervul facial ci de nervul oculomotor comun). jumătatea interioară a orbicularului buzelor. nici în somn. Secreţia lacrimală este abundentă. Ca mod de abordare. moţul bărbiei. triunghiularul buzelor şi pielosul gâtului. Masajul terapeutic al feţei are drept scop tratarea modificărilor inestetice şi de tonus ale ţesuturilor (cute. pareze). fluiera. Paralizia (pareza) nervului facial. buza superioară. transversului nasului. În paralizia (pareza) de facial. executând un masaj transversal. Acelaşi masaj este refăcut în sens invers şi se termină prin întinderea pielii din zona unghiului extern al ochiului. masajul şi exerciţiile selective pentru muşchii feţei au un rol deosebit de important. de la caz la caz. cunoscut sub numele de 7-bis. tonică şi stimulentă asupra pielii şi ţesuturilor subcutanate.lateral) în funcţie de zona pe care se aplică (partea occipitală sau laterală a capului). apoi canalul nazo-genian. muşchilor feţei externe a pavilionului frontalului. El se realizează prin manevre de netezire şi fricţiune în ritm lent. centrală sau periferică este destul de frecventă. cât şi de natura şi locul leziunii nervoase. se începe cu regiunea intersurcilienilor. cutele frunţii sunt şterse. soluţii. Paralizia facială periferică “a frigore”.

Pulberile folosite pot fi de origine minerală. vegetală sau animală. Talcul este inofensiv pentru ţesuturi. canale limfatice şi trunchiuri nervoase. tapotament şi vibraţii. Cel mai frecvent este folosit talcul (silicat de magneziu hidratat). . Din practică şi dintr-o îndelungată experienţă s-a ajuns la concluzia că succesiunea regiunilor şi segmentelor în cazul masajului general este determinată de cele două poziţii fundamentale folosite în toate împrejurările: decubit ventral şi decubit dorsal.• Masajul gâtului . creme. Granulele acestei pulberi au formă romboidală. aceste 40 . al gambei şi coapsei pe partea dorsală. În timpul masajului absoarbe secreţiile sebacee şi sudoripare. membrelor superioare (mână.regiunea posterioară a gâtului prezintă muşchi de-a lungul coloanei vertebrale cervicale dispuşi în mai multe straturi. uleiuri. MIJLOACE AJUTĂTOARE ÎN APLICAREA MASAJULUI În practica masajului. tiroida şi parotidele. al piciorului pe faţa plantară. fiind străbătută de conducte organice importante ca traheea şi esofagul. MASAJUL GENERAL Masajul general al ţesuturilor de la suprafaţa corpului se efectuează prelucrând pe rând toate segmentele anatomice. al toracelui. Cea mai practică metodă respectă următoarea ordine de efectuare a masajului segmentelor în cadrul masajului general: • din decubit ventral se efectuează masajul spatelui.regiunea anterioară a gâtului se caracterizează printr-o mare complexitate anatomică şi funcţională. pentru executarea cu uşurinţă a manevrelor. anterioară şi posterioară care se deosebesc ca structură şi funcţii: . pulbere de origine minerală. antebraţ. Poziţia celui masat este de decubit ventral cu capul uşor în flexie. 6. • din decubit dorsal rezemat pe plan înclinat se continuă cu masajul peretelui abdominal. care este aşezat pe un scaun mai înalt sau în picioare. Masajul capului şi al feţei în cadrul masajului general este opţional. al regiunii fesiere. De asemenea sunt situate complexe formaţiuni ganglionare şi glandulare. manevre folosite în masajul spatelui. fricţiuni şi vibraţii uşoare în sensul circulaţiei sanguine de retur. ganglionii limfatici cervicali. • din decubit dorsal se masează membrele inferioare pe partea anterioară în ordinea: picior. cu fruntea rezemată pe dosul mâinilor sau poziţia şezând pe un scaun scund cu fruntea sprijinită înainte pe un plan potrivit de înalt cu spatele la maseur. Manevrele folosite sunt cele clasice de netezire. braţ) şi se încheie cu masajul gâtului. Poziţia indicată pentru cel masat este cea de decubit dorsal cu capul ridicat sau şezând rezemat cu capul în uşoară extensie. Pe aceste structuri anatomice sensibile nu se execută decât neteziri. adaptate ca intensitate acestei zone mai sensibile din apropierea capului. iar feţele foarte lunecoase asigură alunecarea cu uşurinţă a mâinilor maseurului pe suprafaţa pudrată. Prin manevrele de masaj şi prin procesul de descuamare a pielii. La acest nivel este necesar să delimităm cele două regiuni. frământat. se aplică pe piele diferite pulberi fine. de vase mari de sânge ca arterele carotidei şi venele jugulare. gambă. nu este alterabil şi nu se combină cu alte substanţe chimice. fricţiune. precum şi formaţiunea reflexogenă “glomus carotidian”. coapsă.

Dintre grăsimile minerale. efectele acestora. Maseurul trebuie să cunoască proprietăţile substanţelor pe care le poate utiliza în funcţie de scopul masajului aplicat. Grăsimile utilizate în masaj sunt de origine animală. care conţine stearină). Cea mai uitlizată este lanolina. Grăsimile de origine vegetală ca uleiul de măsline. grăsime de origine animală obţinută prin extracţia şi purificarea lipidelor din lâna de oaie. cel mai frecvent folosită este vaselina cu amestec de hidrocarburi extrase din reziduri de hidrocarburi rezultate din distilarea petrolului. pe cale transepidermică şi pe cale transfoliculară. Pulberile de origine vegetală ca: amidonul de grâu. Dintre acestea amintim: palmilatul de aluminiu. iar cele liposolubile pe cale transfoliculară. Pielea. sub forma unor mixturi (cu lichide) sau creme (cu grăsimi). nu sunt folosite ca atare ci în combinaţie cu alte substanţe pentru obţinerea unor creme şi pomezi folosite în cosmetică şi dermatologie. emolient şi răcoritor. pielea rămânând curată după executarea masajului. Efectul acestora poate fi calmant. oleum jecoris (untura de peşte. vegetale sau animale cu diferite cantităţi de apă (soluţii apoase) la care se adaugă pudră în diferite proporţii (10-20%) pentru creşterea consistenţei. Viteza de transport prin piele se numeşte “clearence”-ul pielii. în multe situaţii. componenţa. uleiul de ricin. pentru a obţine cele mai bune rezultate şi a nu produce efecte negative asupra organismului. în funcţie de scopul pentru care sunt folosite. care are o mare penetrabilitate epidermică. de orez. Cremele şi pomezile. Efectul emolient asupra straturilor de la suprafaţa corpului îndepărtează scoamele. Cremele constituie amestecuri de grăsimi minerale. Trebuie manevrat cu atenţie întrucât este iritant pentru căile respiratorii. uşor permeabilă la apă. termenul de valabilitate. conţin substanţe chimice cu proprietăţi farmacodinamice. Pudrele de natură organică cum sunt sărurile acizilor graşi cu metalele. axungia (grăsime de porc din jurul epiploonului. foarte bogată în vitamine) nu se folosesc ca atare ci sunt conţinute în diverse creme sau pomezi. nu sunt decât întâmplător folosite în practica masajului. Alte grăsimi animale ca: cetaceum sau spermancetum (obţinută din substanţele grase conţinute în cavităţile pericraniene ale unor specii de balene). se utilizează mai ales în masajul cosmetic şi în terapia afecţiunilor dermatologice. În acest mod substanţele conţinute în creme şi pomezi (unguente) determină acţiuni farmacodinamice asupra organismului. 41 .particule de talc sunt îndepărtate treptat. producând acid lactic şi butiric care sunt iritanţi pentru ţesuturi. vegetală şi minerală. În consistenţa acestora se includ diverse substanţe active. împiedică evaporarea apei. Substanţele lipofile şi hidrofile pătrund pe cale transepidermică. oleul de lanolină şi oleul de parafină în combinaţie cu lanolina şi alte substanţe active sunt folosite în terapie. cât şi diferite substanţe active. Stratul impermeabil creat prin aplicare pomezilor împiedică produsele de secreţie ale pielii să ajungă la suprafaţă. Acestea pătrund în piele proporţional cu gradul de concentraţie în care sunt încorporate (conform legii lui Fick). uleiul de in. Pomezile sunt amestecuri de grăsimi minerale şi animale la care se adaugă pudre inerte pentru creşterea consistenţei (10-15%) şi pentru a deveni aderente la suprafaţa pielii. întrucât în contact cu transpiraţia fermentează. determină creşterea vasodilataţiei şi favorizează schimburile dintre substanţele medicamentoase aplicate şi ţesuturi. miristratul de zinc. permite substanţelor solide traversarea ei prin difuziune pasivă sau prin transport activ.

În primul rând este necesară cunoaşterea procedeelor de masaj şi influenţele lor asupra organismului. pe genunchi. regiunea peretelui abdominal şi a toracelui din decubit dorsal cu trunchiul sprijinit pe plan înclinat. rapid şi durează între 5-15 minute în automasajul parţial. scuturări şi neteziri. Aplicarea manevrelor începe cu membrele inferioare. De asemenea. • cere efort fizic din partea celui în cauză. manevrele se execută cu vigoare. Cu toate aceste neajunsuri automasajul s-a dovedit a fi o metodă de lucru eficientă cu condiţia respectării unor cerinţe. În comparaţie cu masajul executat de un specialist sau o persoană iniţiată în tehnica de aplicare a acestuia. trebuie să evite oboseala şi stânjenirea marilor funcţii. coapsă). • nu permite o bună circulaţie sanguină. Se urmăreşte aceeaşi curbă a intensităţii prezentată la metodica masajului şi se respectă la automasajul fiecărei regiuni în parte. Gradarea şi combinarea procedeelor de automasaj trebuie să respecte metodica de lucru a masajului. Persoanele în vârstă trebuie să evite lucrul din poziţii cu capul în jos. frământat. derivate din poziţiile de bază (decubit.7. AUTOMASAJUL Automasajul este masajul aplicat propriei persoane. din poziţia şezând (picior. rulat. începând manevrele cu manevre pregătitoare de netezire uşoară. Automasajul se execută cu calm. Pentru obţinerea efectelor stimulente. • unele regiuni sunt greu abordabile (spatele). Aceste poziţii trebuie să asigure stablitatea corpului şi relaxarea musculară. stând). şezând. apoi membrele superioare şi la final cu zona cervicală. Sunt recomandate poziţiile cu bază mare de sprijin. Durata şedinţei de automasaj variază după preferinţe şi necesităţi. 42 . automasajul prezintă anumite inconveniente: • nu asigură o relaxare perfectă a ţesuturilor. tapotament. iar cel extins între 20-30 minute. să facă accesibile aplicării manevrelor regiunile şi segmentele corpului pe care vrem să le masăm şi să permită executarea a cât mai multe manevre. Fără a cunoaşte tehnica manevrelor şi fără a înţelege mecanismul acţiunilor nu se poate practica automasajul. vibraţii. • unele poziţii sunt incomode. fără grabă şi cu supleţe în mişcare. după care scade treptat şi se încheie prin manevre liniştitoare de cernut. în special respiraţia. se continuă cu regiunea spatelui din aşezat sau stând. Pentru o execuţie corectă şi fără eforturi inutile trebuie cunoscute poziţiile cele mai comode pentru abordarea diferitelor zone ale corpului. se creşte progresiv intensitatea prin manevre de fricţiune. adaptate la particularităţile şi necesităţile propriului corp. gambă.

atât în ce priveşte spaţiul în care se efectuează. Automasajul sportiv este legat de practicarea exerciţiilor fizice şi sportului. Aceasta se aseamănă cu acupunctura. uşoare şi lungi. înainte de concurs pentru a mări efectele încălzirii şi pregătirii psihice. cel mai simplu mijloc de a trata o afec ţiune. Contraindicaţiile automasajului sunt în general aceleaşi prezentate la capitolul masaj. precum şi persoanelor în vârstă. să se execute câteva mişcări de respiraţie şi de relaxare pentru a combate tendinţa de blocare a toracelui şi de încordare exagerată a unor grupe musculare implicate în aplicarea masajului. se folosesc de obicei substanţe care. Automasajul executat în scop igienic se asociază de obicei cu procedeele simple de călire a organismului ca: băi de soare. aplicate pe piele. manevră chinezească milenară. Selectarea şi adaptarea procedeelor folosite este dictată de afecţiune.Pentru obţinerea manevrelor liniştitoare se execută manevre în ritm lent. valoarea automasajului nu trebuie exagerată pentru a nu se crea impresia că el ar putea înlocui efectele exerciţiilor fizice. PRESOPUNCTURA Presopunctura. Se practică cu scopul de a pregăti organismul pentru efortul care urmează. Automasajul terapeutic se înscrie în cadrul terapiei complexe de care beneficiază o afecţiune. 43 . La sportivi automasajul poate fi aplicat după încetarea efortului sau poate fi amânat pe mai târziu (după câteva ore) dacă sportivul este prea obosit. duşul sau spălatul. Automasajul igienic asigură obţinerea şi păstrarea unei bune condiţii fizice prin prevenirea efectelor nefavorabile ale surmenajului şi activarea marilor funcţii ale organismului. }edinţele de automasaj aplicate în cursul zilei se recomandă a fi efectuate la 2-3 ore după masă sau cu jumătate de oră înainte de mesele principale pentru a nu tulbura funcţiile digestive şi schimburile nutritive. Cele mai bune efecte ale automasajului se obţin prin asocierea lui cu gimnastica şi unele sporturi ca înotul. 8. o fac mai netedă şi mai alunecoasă. sportiv şi terapeutic. În aceste condiţii efectul va fi mai bun decât dacă automasajul ar fi aplicat în faza acută a oboselii. cât şi după concurs. ca şi pentru executarea masajului. Se recomandă în special persoanelor cu regim de mişcare redus. în timpul concursurilor (în pauze) pentru a menţine încălzirea şi starea psihică optimă. Pentru executarea automasajului. în scopul grăbirii refacerii potenţialului energetic al organismului. deosebirea constând în aceea că în acupunctură se folosesc ace. Se poate practica şi peste costumul de sport. Automasajul este şi un mijloc de odihnă activă care reface organismul mai bine şi mai repede decât odihna pasivă. aer şi apă. Se recomandă ca după automasajul fiecărei regiuni sau segment să se execute o serie de mişcări active simple pentru mobilizarea articulaţiilor. regional sau local. cât şi igiena corpului. jocurile. are la bază presiunea (frecvent folosită în manevrele de masaj). care se realizează cu vârful degetului. sedentarilor. respectând cele trei mari direcţii: igienic. automasajul putând fi general. atletismul. pe o durată de 5-20 minute în automasajul parţial şi de 40 de minute în automasajul extins. iar în presopunctură vârful degetului. Cu toate efectele sale favorabile de întreţinere a stării generale a organismului. Acesta se execută de obicei dimineaţa sau seara în legătură cu baia. Indicaţiile automasajului se referă la scopul în care este recomandat. Automasajul trebuie executat în condiţii de igienă.

• orice maseur . Cea mai corectă denumire a metodei la care ne referim. urcă spre cap. care nici ei nu sunt relevanţi. întrucât punctele pot fi masate cu unghia degetului sau cu alte instrumente speciale sau ocazionale ca: baghetă de lemn. cât şi metoda presopuncturii. După acelaşi concept. aşadar acest concept străvechi dăinuie. diminuarea durerii după traumatisme. gimnastică energetică şi alimentaţie energetică sunt necesare celui care poate şi doreşte să folosească metoda presopuncturii ca mijloc terapeutic independent sau asociat celorlalte forme de masaj. micromasajul (chinezesc).polul INN. energia cosmică pătrunde în corp prin tălpi. combaterea oboselii. iar întreruperea acestui circuit înseamnă încetarea vieţii. • conducători auto .în anumite situaţii se poate interveni pentru rezolvarea unor probleme de urgenţă. termeni improprii întrucât metoda nu foloseşte acul. Energiile care circulă prin corpul omenesc. presopunctura poate fi efectuată în diverse situaţii. micromasaj. de către orice persoană aflată în diverse ipostaze ca: • bolnav . reglarea ritmului respirator şi stimularea muşchiului diafragm (cântăreţi). între cei doi poli: • cap . alternantă. Din acest considerent. întrucât el se adresează atât punctelor cât şi meridianelor. Dacă presopunctura poate fi efectuată de către orice persoană. Diferiţi autori folosesc termeni ca: digitopresură sau digitopunctură. • sportiv sau antrenor . Orice dereglare în scurgerea energiilor se manifestă prin boală.prevenirea tracului. Energia Zong . transmisă de procreatori. de sticlă. derivaţi din acupuncture.prima energie a omului. Noţiunile de acupunctură. În literatura de specialitate se întâlnesc destul de frecvent termenii acupressing şi akupressur. pe anumite puncte. capătul unui stilou. obiecte ce prezintă un capăt rotunjit. Acestea au o bipolaritate INN şi IANG şi circulă prin organism în mod ciclic. Conform medicinei tradiţionale chineze.masajul anumitor puncte din zona feţei previne şi diminuează ridurile. Pentru toate aceste situaţii este necesară o bună înţelegere a mecanismelor presopuncturii.pentru menţinerea unei forme fizice bune. variantă modernă a micromasajului chinezesc. învingerea stărilor psihice negative (tracul). • membre inferioare .Avantajul presopuncturii constă în faptul că se poate folosi şi sub formă de autotratament. • artist . • cosmetician . conform medicinei tradiţionale chineze sunt de trei feluri: 1. 44 . coboară apoi.polul IANG. fiind mai complicat.indiferent de vârstă. • orice persoană care (cunoaşte tehnica şi indicaţiile) doreşte să ajute pe cineva în caz de îmbolnăvire. tot ce există în univers este energie “Energia este indisociabilă materiei” afirmă Einstein după 5000 de ani.folosind atât masajul clasic. este cea de presopunctură (presiune asupra punctului). necesită pregătire de specialitate. comparată cu suportul informaţiei genetice de care depinde diferenţierea celulelor şi dezvoltarea ulterioară a embrionului. mişcare continuă. manevră asociată altor prescripţii medicale sau ca metodă unică de tratament. Prin corp circulă neîntrerupt energii care provin din cosmos şi de pe Pământ (aer şi alimente).

Iong şi Wei. sunt repartizate la om în funcţie de vârstă în mod diferit. este atribuită aerului inspirat şi alimentelor. Scăderea energiei Iong.2. se condiţionează şi se întrepătrund aşa cum sunt reprezentate în simbolul bipolarităţii. chiar dacă una din ele domină iar cealaltă este redusă. La fiinţele vii această energie prezintă în permanenţă două feţe INN şi IANG sau doi poli . aspect deosebit de important în practica acupuncturii (periodicitate denumită pendula energetică). îngemănate. opuse şi complementare. cât şi a energiei Zong favorizează instalarea bătrâneţii. Simbolurile energiei INN şi IANG sunt: • • • • • • INN simbolizează pământul noaptea materia întunericul frigul golul IANG simbolizează • • • • • • 45 cerul ziua energia lumina căldura plenitudinea . Evitarea îmbolnăvirilor şi instalarea timpurie a bătrâneţii se pot realiza conform conceptului chinezesc prin gimnastică şi alimentaţie energetică. Se consideră că energia Iong circulă prin meridianele principale după un orar fix. se produce moartea. circulă de la un organ la altul îndeplinind rolul de a le transporta în organism. Simbolul bipolarităţii (după Sabin Ivan) Aceste contrarii INN şi IANG se găsesc pretutindeni: în toate fiinţele vii. Când una din ele dispare. prin masaj şi acupunctură. Aceste energii: Zong. Medicina tradiţională chineză are ca obiectiv principal menţinerea circulaţiei energiei în mod continuu şi armonios. 3.considerată energia care protejează organismul împotriva agresiunilor externe. Excesul de energie şi vidul de energie sunt noţiuni care stau la baza întregii patologii tradiţionale chineze. Energia Wei . Perturbarea acesteia determină îmbolnăviri grave.energia de nutriţie. pentru fiziolog este prezentată prin metabolismul celular. Energia. asemănată cu sistemul imunologic de apărare a organismului. Aceşti doi termeni INN şi IANG (imposibil de tradus în cadrul gândirii filosofice taoiste) sunt două contrarii care coexistă în permanenţă. Ele au perioade de maximă intensitate şi scad odată cu înaintarea în vârstă. de producere a sângelui şi lichidelor organice. Această energie.negativ şi pozitiv. iar totalitatea moleculelor constituie materia. Calitatea sa este apreciată după starea de sănătate a pielii (aspectul pielii). Energia Iong . conform conceptului amintit. având maxima activitate în fiecare meridian timp de două ore.

Fiecare meridian principal are un traseu intern. perechi. Aceste meridiane poartă numele organului cu care este în legătură energetică. Energiile circulă în mod armonios. care sunt tot nişte linii imaginare. • meridianul intestinului subţire (IS). iar la chinezi denumite Tching. Denumirea de meridiane este atribuită prin analogie cu meridianele globului pământesc.INN. Dintre acestea exemplificăm: meridianele curioase şi meridianele tendino-musculare. • meridianul cordului (C). • meridianul rinichiului (R).IANG. digestiv şi genito-urinar. Dintre meridianele curioase. mai importante sunt: 46 .INN. • meridianul intestinului gros (IG). cu sediul în piele. • partea dreaptă a corpului . • trunchiul . În afară de cele 24 de meridiane principale.INN. în corp există nenumărate alte meridiane secundare. • meridianul vezicii urinare (V).IANG. iar al doilea cu funcţiile aparatului respirator. Armonia din corpul omenesc este dată de armonia celor două forţe. perturbarea lor însemnând boală. iar dispariţia uneia dintre ele echivalând cu moartea. prin care se face legătura directă cu organul pe care îl deserveşte şi altul extern. Energiile circulă în corp de-a lungul unor canale invizibile (imaginare) numite meridiane la occidentali (-Georges Soulié de Morant 1875-1955). Primul. Cele 12 meridiane principale. • meridianul vezicii biliare (VB).IANG şi INN. are legătură cu funcţiile organelor genitale şi ale inimii. • meridianul Trei focare (TF). Energia Iong (de nutriţie) circulă prin cele 24 de meridiane (câte 12 pentru fiecare jumătate de corp) care se numesc meridiane principale. aflat între cer şi pământ. • membrele inferioare . care au legături atât între ele cât şi cu meridianele principale. prin corp existând o vastă reţea de canale care se leagă între ele. • meridianul ficatului (F). Vase-sex. sunt: • meridianul plămânului (P). cu cea mai strictă regularitate. astfel: • capul . • meridianul Vase-sex (VS). Acestea au legături energetice cu funcţiile organismului. • partea posterioară a corpului . • meridianul splină-pancreas (SP). • partea stângă a corpului . • meridianul stomacului (S). cu excepţia meridianului “Vase-sex” şi “Trei focare”. • partea anterioară a corpului .• • • liniştea repausul feminitatea • • • zgomotul mişcarea masculinitatea Omul. împrumută de la fiecare simbolurile respective.IANG.

.prin masaj. considerat părintele analgeziei prin acupunctură şi electropunctură. persistă toată viaţa şi sunt situate în mici depresiuni ale pielii. având lungimea de 1-10 cm. 4mm 2 . Aceste meridiane secundare. Un punct are o suprafaţă de cca. cicatrice. la care se adaugă un număr de ordine (numărul 1 reprezentând punctul care se află la locul de unde începe traseul extern al meridianului).Sarladière. Dispariţia lor se produce atunci când pe locul respectiv survin modificări (bătături. modulate în forma unui cilindru foarte subţire (în chineză Kao). . cu influxul nervos sau scurgerea curentului electric. iar 1. tumori.. . de la coccis la gingia superioară (după ce înconjoară capul). 47 . o rezistenţă electrică scăzută (Dinier. Din punct de vedere terapeutic. F1 meridianul ficatului (F).cu acul . Scurgerea energiilor prin meridian este comparată de unii autori cu un curent de apă între două maluri.meridianul vasul guvernor (VG). În afara punctelor situate pe meridiane. Punctele folosite în acupunctură au proprietăţi electrice. Localizarea punctelor din piele şi de pe meridiane folosite în acupunctură. iar grosimea de 0.confecţionat din oţel inoxidabil. iar în profunzime prezintă un orificiu prin care intră în piele vase şi nervi.2-0.). Pe fiecare meridian se găseşte un număr fix de puncte cu acţiuni diferite (dispersie. . exact pe traseul meridianelor principale care se află în piele.3 mm.câmpuri magnetice. numărul de ordine al punctului pe acest meridian.prin curent electric special . cele mai importante sunt punctele situate la extremităţile membrelor. etc. Descoperirea acestor proprietăţi electrice au condus la ideea construirii unor aparate electronice cu ajutorul cărora punctele pot fi detectate uşor şi precis. pentru reglarea energiilor atunci când se produc perturbări în medianele principale. tonifiere. Aceste puncte. prezente de la naştere. Meridianele tendino-musculare sunt situate deasupra pielii. transfer de energie de la un meridian la altul. pe piele se mai găsesc alte 400 de puncte numite puncte extrameridiane. Mai mult de jumătate dintre acestea sunt situate pe pavilionul urechii. Stimularea punctelor se face prin diferite mijloace: . realizează mica circulaţie a energiilor. grefon de piele). intervenind numai la nevoie. (VC) şi (VG). Meridianele principale realizează marea circulaţie a energiilor în corp. a fost primul care a stimulat punctele cu ajutorul curentului electric. medic din armata lui Napoleon.căldura locală obţinută prin arderea frunzelor uscate de peliniţă. .meridianul vasului de concepţie (VC). situat pe linia mediană posterioară. stabilit în urmă cu mii de ani şi neschimbat până în zilele noastre. În medicina occidentală punctele se notează cu iniţiala meridianului căruia îi aparţine. folosite pentru acupunctură. în lipsa acestor aparate sunt localizate cu ajutorul unor măsurători şi a unor repere anatomice. Denumirea acestor puncte de pe meridiane este dificil de tradus din limba chineză. sub coate şi sub genunchi. Fiecare meridian are un număr fix de puncte. ex. Niboyet şi Grall). situat pe linia mediană anterioară a corpului (de la pubis până la bărbie).maxa . aur sau argint.

• pacienţii care au folosit recent medicamente tranchilizante. prin intermediul unui vibrator punctiform confecţionat din aur sau argint (fonoforeză). Mişcarea circulară se execută în sensul mişcării acelor de ceasornic. muşchi. bradicardie). creşterea sensibilităţii şi a tonusului muscular local. . care au fost trataţi cu raze X sau hipnoză. în China este folosită unitatea de măsură numită CUN. Lamy a conceput un aparat special pentru stimularea punctelor cu ajutorul sunetelor. Durata unei şedinţe este de 5-10 min. 8. aceasta se întrerupe imediat.injectare cu diverse substanţe (ser fiziologic. Presopunctura poate fi aplicată şi în caz de urgenţă. În cazul în care subiectul prezintă o stare “de rău” în timpul aplicării presopuncturii. • subiecţii obosiţi sau slăbiţi. diverse lucrări de specialitate) care pot fi găsite prin urmărirea unor repere anatomice (oase. Presiunea se execută cu vârful degetului sau cu unghia. Contraindicaţiile presopuncturii sunt pentru: • bolnavii cu afecţiuni cardiace şi psihice (grave). Efectul va fi de înroşire a pielii. cortizon. care este apreciată cu ajutorul degetului mare al pacientului. tahicardie). În urma statisticii efectuate de renumitul profesionist Pedro Chan reiese că presopunctura obţine 75% rezultate pozitive în migrene. apoi se reia cura (cu 10-15 şedinţe). în sens opus mişcării acelor de ceasornic. astfel: 1 CUN = grosimea degetului mare al pacientului. insomnii. 2 CUN = grosimea degetelor arătător şi mijlociu de la mâna pacientului. scădere a sensibilităţii şi a tonusului muscular. poate fi eficientă ca tratament în multe suferinţe.. • gravidele în ultimul trimestru de sarcină.).J. energic. Tehnica presupune respectarea punctelor (prezentate în planşe. În funcţie de necesitate manevra poate fi repetată până la 3 şedinţe pe zi (3 şedinţe de presopunctură echivalează cu o şedinţă de acupunctură). Pentru măsurători (stabilirea reperelor). vitamina C. În cazul tratamentului prin presopunctură. în ritm viu. Manevrele de dispersie se execută în afecţiunile provocate de exces de energie (hiperemie. (timp în care scade durerea).vibraţii sonore . dureri reumatice. ocazional. În concluzie putem aprecia că presopunctura executată corect.1. aplicate vertical. o cură cuprinde 10-15 şedinţe după care se face o pauză de 2 săptămâni. manuale. Manevrele de tonifiere se folosesc pentru afecţiunile datorate lipsei de energie (hipotonie. etc. tulburări psihice minore şi de 65% în cazul afecţiunilor aparatului genital şi digestiv. Masajul se execută cu vârful degetului aplicat oblic. Boicil. SCURTĂ INCURSIUNE ÎN MEDICINA TRADIŢIONALĂ Tehnica REIKI 48 . 3 CUN = grosimea degetelor arătător. tendoane) şi prin unele măsurători. prin manevră de dispersie sau tonifiere. cu răbdare. • persoane în stare de ebrietate (cu excepţia manevrelor specifice pentru tratarea alcoolismului). mijlociu. apăsând uşor. Efectul este de paloare a tegumentului la locul aplicării. inelar şi mic de la mâna pacientului. După localizarea punctului urmează masarea acestuia cu vârful degetului sau cu unghia.

în raport cu scopul urmărit. ci prin presiuni extrem de blânde şi prelungite. precum şi topografia cutanată a punctelor asupra cărora trebuie să se acţioneze. chiar şi în fazele avansate ale bolii canceroase. punctele de la nivelul degetelor şi extremităţilor terminale ale metacarpienelor corespunzând capului şi organelor senzoriale de la acest nivel. ce prezintă această metodă de tratament. care pot dura. rezultatele obţinute în tratamentul durerii. ATSU=presiune). Tehnica Shiatsu. este prin esenţa ei total inofensivă în caz de eşec terapeutic. Podoterapia Prin această metodă de tratament se înţelege obţinerea unor beneficii terapeutice prin masarea unor anumite zone de pe faţa plantară a labei piciorului. Literatura de specialitate oferă hărţi detaliate privind afecţiunile ce beneficiază de tratament Shiatsu. dau şi hărţile de aplicare a tehnicii atât pentru pacienţi cât şi pentru autotratament. bolţii plantare fiindu-i atribuite organele interne toracice şi abdominale superioare. s-au dovedit a fi de mare eficienţă. dar fără a depăşi 40-45 de minute. Practic. şedinţa de Reiki. segmentul terminal al coloanei vertebrale şi vezica urinară. 49 . corespunzând unor proiecţii cutanate ale unor suferinţe organice. Lucrările de specialitate. denumeşte astfel un mod de tratament executat prin presiuni digitale sau manuale asupra unor puncte determinate de pe suprafaţa corpului. între 5 şi 45 de minute. De asemenea. se reduce la aplicarea palmelor pe aria cutanată corespunzătoare organului sau manifestărilor clinice ale acestuia şi menţinerea lor nemişcate în limita unor durate de timp prestabilite sau până la obţinerea rezultatelor dorite. membrele inferioare. extrem de simplă ca metodologie.Aceasta se consideră ca fiind o metodă precisă care are puterea să conecteze energia universală la puterile înnăscute de tămăduire a trupului. Această artă a vindecării nu se realizează prin manipulări ale trupului sau segmentelor sale. în timp ce ariei calcaneene i-au revenit organele din partea inferioară a abdomenului. denumită şi terapie manuală. Tehnica SHIATSU Tehnică japoneză (SHI=degete. adică sub nici o formă nu poate prin ea însăşi să agraveze starea pacientului. atât timp cât diagnosticul şi stadiul de evoluţie al bolii impuneau alte priorităţi terapeutice.

Cuza”. Bălteanu V. {nsuşi autorul lansează un avertisment în care spune că el (autorul) nu oferă nici criterii de diagnostic şi nici sugestii de tratament. Masajul şi automasajul . I. pentru a grăbi revenirea la normal a organismului după parcurgerea unei stări de boală. deşi procedeele descrise mai sus îi erau la îndemână. Univ. Iaşi. cunoaşterea regulilor de aplicare a masajului este mai mult decât o necesitate. 1994 50 . nu numai pentru kinetoterapeuţi. se poate trage concluzia că pentru menţinerea unei bune stări de sănătate. ca şi pentru creşterea capacităţii de efort. în scopul de a corecta dezechilibrările organismului şi mai afirmă: “{n caz de boală este necesar să se consulte un medic”. care exclude orice comentariu asupra locului şi importanţei pe care o are practica masajului în scop igienic şi profilactic. inclusiv în sportul de performanţă. Ed. Plecând de la această afirmaţie. pe stimularea energiei vitale.Caiet metodic de kinetoterapie (partea I). . ci doar mijloacele de intensificare a vitalităţii şi sănătăţii. profesorii din educaţia fizică şcolară sau antrenori. atribuind stress-ului cea mai păgubitoare intervenţie în dereglarea stării de sănătate. Aceasta. “Al. ci chiar pentru cetăţeanul de rând aflat de multe ori în situaţia de a nu-şi putea rezolva o situaţie de sănătate.Automasajul CHI {şi sprijină mecanismele de acţiune ce intervin în vindecarea organului bolnav. BIBLIOGRAFIE 1.

Ed. Ministerului Tineretului şi Sportului. E. Ed. . Libby Barnett. Iaşi. 1978 6. Antet. Ionescu N.. Stadion. Oradea. . Ed. Timişoara.Reiki . 1972 51 . 1993 8. . Ed.Gimnastică corectivă .Les manoeuvres des massages .Curs de kinetoterapie . Drăgan I. Belc S. Bucureşti. 1994 12. Cuza”.C. 1997 11.Miracolul secolului XX sau terapia de îndreptare a coxalelor prin masaj şi presopunctură . 1970 9. Marcu V. Ed. 1994 3. Cuza” Iaşi. Deleanu M.Masajul . Vlad T. Antet. Ed. Bucureşti.Masajul tălpilor .A.Stimulaţi-vă energia vitală .Masaj . 1994 14.lucrări practice . Oradea.Presopunctura şi alte mijloace naturiste . . Mantak Chia . 1983 13. Kohn I. Sport-Turism. Universitas. . Univ. Editis. “Al. 1992 5. Centrul de Esperanto. Medicală.. Ed.M. . Ivan S.Masaj şi kinetoterapie . Dotte P.. 1994 10.2. Medicală. Saionji Masayuki . Bălteanu V.formă de reflexoterapie . Ed. Ed.automasaj . Petrescu O. . Bucureşti. Timişoara.Masaj . 1991 4.. Bucureşti. Ed. Maggie Chambers . Paris. I. . “Al. Bucureşti. 1969 7. Ed. Univ. Mollon G. . Ed. Cordun M.Masajul (tehnici şi aplicaţii în sport) . Bucureşti.Cultură fizică medicală (curs) . .I.