I.

Opinie si cunoastere

A) Cum poti fi sigur ca stii ceea ce comunici Succesul actelor de comunicare depinde de raspunsurile oferite la cele trei intrebari fundamentale ale cunoasterii: 1. Ce conditii trebuie sa indeplineasca o opinie pentru a fi cunoastere? 2. Care sunt opiniile noastre ? 3. Cum putem deosebi simpla opinie de opinia adevarata B) Cunoastere tacita si cunoastere prepozitionala Cunoasterea tacita poate fi caracterizata in mod negativ spunand ca este aceea cunoastere ce nu poate fi despartita de activitatea in a carei producere intervine. In acest sens, cunoasterea tacita este o cunoastere in stare practica. Cunoasterea tacita ese de asa natura incat tot ceea ce este mai propriu ei este faptul ca se sustrage oricarei tentative de exprimare fara rest in enunturile formulate in vreun limbaj. Cunoasterea explicita este aceea care poate fi exprimata in enunturi cu diferite grade de generalitate, ce pot fi asertate si comunicate. A avea cunoastere tacita a ceva inseamna a avea dispozitia sau capacitatea de a actiona intr-un anume fel, a avea cunoastere explicita despre un lucru inseamna a avea posibilitatea de a descrie si explica acel lucru in enunturi ce pot fi intelese fara prea mari probleme de orice persoana. Marea majoritate a teoriilor epistemologice constituie teorii ale cunoasterii propozitionale . C) Teorii asupra cunoasterii opiniei Pe de o parte, o opinie vizeaza ceva, deci are un caracter intentional, pe de alta parte, reprezinta ceva, deci are un caracter reprezentational. In absenta opiniilor adevarate, ar fi imposibil sa ajungem la cunoastere. Opiniile au un continut propozitional, vizeaza o stare de lucruri si reprezinta corect sau incorect o stare de lucruri. Toate teoriile care insista asupra capacitatii opiniilor de a reprezenta o stare de lucrupot fi numite teorii reprezentationaliste asupra opiniei. In acelasi timp, o opinoe poate viza nu doar o stare de lucruri actuala, ci o stare de lucruri posibila, evenimente sau stari de lucruri logic posibile sau viitoare. Exista teorii care sustin ca obiectul uneu opinii nu este un lucru sau o stare de lucruri, ci o judecata. Ideea fundamentala a acestor tipuri de teorii ar fi aceea ca o opinie este un eveniment mintal voluntar ce vizeza sau o anumita stare de lucruri reala ( pe care incearca sa o reprezinte), sau o anumita stare de lucruri posibila (pe care incearca sa o imagineze), sau o judecata. Au existat si abordari teoretice ce inteleg opiniile drept reguli de comportament. A avea o opinie este un fapt cu urmari mult mai profunde: inseamna statornicirea unei deprinderi care va determina si modela actiunile in diverse situatii concrete. Totusi, nu exista o legatura imediata si directa intre a avea o opinie si a actiona in functie de aceea opinie. O opinie este importanta pentru ca modeleaza comportamentul intr-un anumit fel, si nu pentru ca ar putea ar putea fi un pas preliminar pentru dobandirea anumitor adevaruri. Mircea Flonta crede ca suntem indreptatiti sa numim astfel de teorii asupra opiniei, teorii de tip behaviorist. Unul dintre avantajele certe ale unui asemenea gen de teorii este acela ca transforma intelegerea opiniei dintr-un eveniment mintal privat, intr-un act public.