Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
POLITEHNICA București
VOINŢA
4. Executarea hotărârii
O dată hotărârea luată, urmează execuţia, prin care se ajunge la atingerea
propriu-zisă a scopului. Aceasta constă în transformarea hotărârii în acţiune.
Acţiunea se poate desfăşura pe plan intern (acţiune mintală), atunci când
scopul îl constituie rezolvarea unei probleme sau efectuarea unui proces de
învăţare, sau, în plan extern (acţiune motorie), atunci când realizarea scopului
reclamă operarea cu anumite obiecte sau situaţii externe.
Execuţia nu este o simplă formalitate şi nu se realizează automat. Dimpotrivă,
de multe ori, ea implică un efort susţinut din parte subiectului, pentru a face faţă şi a
depăşi diversele dificultăţi care pot apărea pe parcurs.
Se întâlnesc situaţii când acţiunea declanşată rămâne nefinalizată, tocmai
datorită insuficientei mobilizări şi perseverenţe. Constatând că diferitele tentative se
izbesc de obstacole neaşteptate sau se dovedesc ineficiente, subiectul poate
abandona şi poate renunţa definitiv la acţiune.
5. Evaluarea rezultatelor (feed-back-ul)
Psihologia contemporană de inspiraţie cibernetică (vezi Golu, M.) introduce o
a cincea fază, evaluativ-corectoare/optimizatoare.
Ea se realizează în două forme: secvenţială şi globală. Cea secvenţială
intervine în fiecare fază de bază şi asigură prevenirea sau înlăturarea eventualelor
deviaţii şi erori iar forma globală se manifestă la finalul actului voluntar, asigurând
informaţia inversă despre caracterul de reuşită şi despre posibilele consecinţe ale
sale.
Autoreglarea actelor voluntare are un caracter conştient-discursiv, spre
deosebire de autoreglarea actelor involuntare, care are un caracter automat,
realizându-se pe baza influenţei necondiţionate a efectului asupra stimulului.
Această capacitate se formează în ontogeneză, nivelul ei de elaborare şi
eficienţă luând valori semnificativ diferite de la un subiect la altul.
Identitatea şi relativa autonomie a fazelor actului voluntar sunt demonstrate şi
de datele clinicii psihiatrice. Acestea arată că tulburările voinţei pot lua un caracter
secvenţial, manifestându-se preponderent în interiorul unei faze sau a alteia: în faza
deliberării (abulicul cântăreşte la nesfârşit avantajele şi dezavantajele, îşi modifică
mereu proiectele şi nu întreprinde nimic); în faza deciziei (subiecţii anxioşi se
plasează sub autoritatea altora – părinţi, prieteni, preoţi etc. şi se cantonează în
slujbe inferioare pentru a scăpa de responsabilităţi).
CALITĂŢILE VOINŢEI