Seria “{tiin\e ale educa\iei”

Pedagogie ISSN 1857-2103

OPERA ŞI PERSONALITATEA ŞTIINŢIFICĂ A LUI SPIRU HARET

Daniela OPRI-VLĂDUCĂ
Şcoala Văleni, Dâmboviţa, România

Our study highlights the broad outline of the scientific work and personality of Spiru Haret. He was the Romanian
education reformer at the boundary of XIX-XX century. To achieve this vision we must note Spiru Haret proposed
interdisciplinary science, particularly the relationship between pedagogy and sociology. Within this study we consider
the strong scientific and cultural personality of Spiru Haret who anticipate paradigm of social pedagogy. This is
substantiated by the author's philosophy, promoted the "Mecanica socială" and its political conception of social liberal
with strong accents.

Argument
Opera lui Spiru Haret, de „ctitor al învăţământului românesc”, poate fi privită din perspectivă sociologică
şi pedagogică. Ea conţine elemente ştiinţifice proprii unor domenii aflate în interacţiune pe care astăzi le
studiază unele discipline pedagogice cu caracter interdisciplinar (pedagogia socială, sociologia educaţiei,
psihologia socială, politica educaţiei, managementul educaţiei).
În contextul epocii sale, Haret este un partizan al pedagogiei sociale, care constituie un nou model de
abordare a educaţiei şi învăţământului. Pe baza acestui model, Spiru Haret va reuşi să construiască scheletul
solid al sistemului naţional de învăţământ, care va contribui şi după moartea sa la modernizarea României pe
tot parcursul perioadei interbelice.
Opera lui Spiru Haret are o mare deschidere metodologică şi practică. De altfel, şi personalitatea ştiinţifică a
lui Spiru Haret poate fi privită din diferite perspective: culturală, politică, sociologică, pedagogică, filozofică.
Spiru Haret a fost un om de mare cultură ştiinţifică şi umanistă. S-a afirmat şi în plan politic ca membru
de frunte al Partidului Liberal, reprezentat în parlament, şi ca „ministru al şcoalei”.
Ca pedagog, s-a afirmat în practica învăţământului superior, în calitate de profesor de matematică şi
ştiinţe la Universitatea din Bucureşti. A fost mereu în contact viu cu realitatea şcolii, de la cea primară şi
secundară până la cea universitară. Aşa a fost cu putinţă ca ministrul Spiru Haret să propună legi funda-
mentale pentru modernizarea învăţământului românesc, la toate nivelurile acestuia, de la „şcoala pentru copii
mici” (grădiniţă) până la „seminarul pedagogic” destinat pregătirii profesorilor şcolari.
Toate aceste direcţii de acţiune vorbesc despre amploarea activităţii sociale desfăşurate de Spiru Haret
într-o perioadă hotărâtoare pentru dezvoltarea învăţământului în România, plecând de la idealul unităţii
naţionale.
Spiru Haret ne-a lăsat o operă socială şi pedagogică plină de învăţăminte atunci când vorbim despre
educaţie, mai ales despre reforma şcolii româneşti.
În acest studiu ne vom centra doar asupra personalităţii ştiinţifice a lui Spiru Haret, evidenţiind
contribuţiile aduse în domeniul filozofiei şi al politicii.

Personalitatea lui Spiru Haret

Spiru Haret este o personalitate consacrată în istoria culturii şi civilizaţiei româneşti, prin opera sa socio-
logică, pedagogică, politică. În mod special, este apreciat pentru contribuţia adusă la reforma şcolii care a
dus la crearea sistemului modern de învăţământ românesc, la graniţa dintre secolul XIX-XX. El s-a dovedit
un spirit creator, ca sociolog, pedagog şi politician, ca om de ştiinţă şi profesor universitar, ca ministru al
învăţământului şi animator social.
O listă completă a operei lui Spiru C.Haret este realizată în cartea editată de Biblioteca Centrală Universitară,
intitulată Spiru C.Haret. Biobibliografie [13]. În această operă monumentală, opera lui Spiru Haret este
sistematizată pe următoarele capitole: I. Opere complete; II. Lucrări separate pe domenii: 1) Ştiinţe exacte.
Inginerie; 2) Ştiinţe sociale. Activitate politică; 3) Învăţământ. Cultură; 4) Variate.
Opera lui Spiru Haret cuprinde numeroase contribuţii din domeniul matematicii, ştiinţelor naturii, ştiinţelor
sociale, ştiinţelor pedagogice. Istoricii subliniază următoarele titluri considerate cele mai importante: Raport

153
 STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= {tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2010, nr.9(39)

general asupra învăţământului (1884), Chestiuni de învăţământ (1887), Raport către rege asupra învăţământului
(1903), Chestia ţărăneasă (1905), Pagini de istorie (1906), Raport către rege asupra activităţii învăţătorilor
şi preoţilor în răscoala din 1907 (1907), Şcoala naţionalistă (1907), Mecanica socială (1910) (publicată la
Paris, în limba franceză) [14, p.103; 5, p.103-137].
Cartea lui Emil Bâldescu, intitulată Spiru Haret [2] face trimitere la:
1) Toate scrierile lui Spiru Haret, adunate în zece volume, plus volumul XI de corespondenţe (vezi
Operele lui Spiru C. Haret, publicate de Comitetul pentru ridicarea monumentului său, cu Biografia lui
Haret şi Introducere de Gh.Adamescu, fost secretar general al Ministerului Instrucţiunii, vol.1-11, Editura
Cartea Românească, Bucureşti, 1934-1938).
2) Revista Asociaţiei generale a Învăţătorilor din România, care la 17 decembrie 1932, la 20 de ani de la
moartea lui Haret, publică un număr omagial „Şcoala şi viaţa”, cu contribuţia lui St. Stoian şi al lui G.Ţiţeica
(pe atunci secretar general al Academiei Române);
3) Monografia publicată în timpul vieţii lui Haret de Gh.Adamescu (348 pagini); la paginile care au
omagiat opera lui Spiru Haret, scrise de personalităţi ale timpului (S.Mehedinţi, N.Iorga, Şt.Bărsănescu);
4) Domeniile mari de creaţie haretiană: ştiinţifică, filosofică, politică, sociologică, pedagogică.

Activitatea ştiinţifică
Activitatea ştiinţifică a lui Spiru Haret este plasată în contextul epocii. În plan mondial, ştiinţa
evoluează de la „teoria pură” spre aplicaţii utile omului şi societăţii [4].
În România, la graniţa dintre secolele XIX-XX, se observă o motivaţie superioară faţă de teoria şi
practica ştiinţifică [2, p.20, 21]. Spiru Haret a fost un deschizător de drum în matematică şi astronomie. Petru
Poni a studiat în premieră compoziţia chimică a mineralelor de pe teritoriul României. Ion Ionescu de la Brad
introduce în agricultură practica experimentului şi a mecanizării. În medicină, Nicolae Kreţulescu scrie un
Manual universitar de anatomie descriptivă, recunoscut şi în străinătate; este fondat observatorul ştiinţific din
Bucureşti (1908). Traian Lalescu scrie primul Tratat asupra ecuaţiilor integrale (1911) ş.a.m.d. [2, p.20, 21].
În acest context, Spiru Haret se afirmă în matematică. Este primul român care obţine doctoratul la Univer-
sitatea Sorbona din Paris în ianuarie 1878 cu tema: „Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare”.
Emil Bâldescu prezintă 16 scrieri ştiinţifice ale lui Spiru Haret „de însemnătate inegală”, dar cu contribuţii
în diferite domenii ale matematicii, astronomiei, fizicii, ştiinţelor sociale, istoriei ştiinţei. Este subliniată
tendinţa aplicării metodelor ştiinţifice (din matematică, astronomie) la fenomenele naturale (eclipsă, planete
etc.), dar şi la cele sociale (economie, demografie, tehnologia aviaţiei, descoperirea legilor sociale).
La 3 iulie 1879, Spiru Haret este ales membru component al Academiei. Se va remarca prin comunicările
ştiinţifice propuse despre „acceleraţiunea seculară a mişcării medii a lunii” (1880) , despre „studiul experimental
al mişcării apei în canale descoperite (1882) sau despre „Teoria ariilor în mişcarea sistemelor materiale” (1894).
Foarte importantă este cartea Mecanica socială (1910) care propune un model ştiinţific de abordare a
vieţii sociale ce poate fi aplicat şi în analiza educaţiei şi a şcolii în societatea modernă. Această carte, de
mare valoare metodologică, este precedată de alte trei lucrări care încearcă să aplice ştiinţa la probleme
concrete, „pământeşti”: a) Notă asupra poporaţiunii României, comunicată în şedinţa Academiei din 7
octombrie 1905; b) Raport despre cartea: „Contribuţii la munca pentru ridicarea poporului”; c) Comunicări
asupra lucrării: „Scrisori către învăţători” (1904).
În monografia sa, Emil Bâldescu ne propune o sinteză a contribuţiilor ştiinţifice aduse de Spiru Haret:
a) „diversitatea de preocupări, cu o arie largă multidisciplinară”; b) aprecierea rolului matematicii
„preponderent faţă de celelalte discipline”, datorită rigorii şi obiectivităţii sale; c) „trecerea de la teme de
necesitate practică imediate la cele legate de viaţa economică şi socială a ţării”; d) îmbinarea cercetării cu
munca obştească, „deschizând larg ferestrele problemelor sociale cărora le-a căutat o rezolvare” [2, p.27-29].
Trebuie să remarcăm deja interesul pentru abordarea ştiinţifică a problemelor sociale ale şcolii, evidenţiind
rolul cultural şi moral al învăţătorului, în special în mediul rural. Excepţională este ideea „constituirii şi
folosirii de modele pentru cunoaşterea societăţii”, dezvoltată în cartea sa Mecanica socială.
Spiru Haret este şi în acest domeniu, al metodologiei ştiinţei, un deschizător de drum. El este chiar un
vizionar, deoarece în epoca sa „introducerea modelelor în ştiinţele sociale era încă o problemă de perspectivă
îndepărtată” [9, p.30].

154
 Seria “{tiin\e ale educa\iei”
Pedagogie ISSN 1857-2103

Concepţia filosofică
Importanţa şi contribuţia lui Spiru Haret în domeniul filosofiei poate fi demonstrată, deja, prin
valoarea epistemologică a conceptului de model, aplicat în cunoaşterea fenomenelor naturale, dar şi a celor
sociale. În plus, pe tot parcursul operei sale Mecanica socială, Spiru Haret ne propune mai multe „reflexii
filosofice”, cu trimitere la: a) autori celebri, precum Comte, Spencer, Poincare; b) termenii de statică şi
dinamică, preluaţi din sociologia pozitivistă a lui Comte; c) ideea de filosofie ştiinţifică (a matematicianului
Poincare); d) necesitatea integrării în opera socială a celor mai noi teorii ştiinţifice (teoria electromagnetică a
lui Maxwell) [8; 2, p.45-109].
Aplicarea filozofiei la viaţa socială constituie o idee-forţă care străbate toată opera lui Spiru Haret.
G.G.Antonescu aprecia această tendinţă din perspectiva paradigmei pedagogiei sociale pe care Haret o
iniţiază la graniţa dintre secolul XIX-XX. Astfel, atenţia acordată lucrărilor practice, lucrului manual,
grădiniţelor şcolare demonstrează activismul haretian care va sta la baza reformei învăţământului din 1898 şi
a multor idei haretiste legate de vocaţia socială a învăţătorilor rurali (vezi G.G.Antonescu, 1972).
Opera lui Spiru Haret, Mecanica socială este recunoscută printre „cele 111 lucrări fundamentale” incluse
în Dicţionarul operelor filosofice româneşti [10]. Se aduce ca argument faptul că această carte a avut o
recunoaştere internaţională. Ea a fost publicată în străinătate, în limba franceză (Spiru Haret, Mecanique
sociale, Paris, Gauthier–Villars, 1910; Bucarest, Carol Gobl., 1910).
Cea mai importantă contribuţie filosofică, remarcată de Ion Ianoşi, constă în „aplicarea metodei ştiinţifice
la cercetarea fenomenelor sociale”. Această idee originală străbate toate capitolele cărţii:
1) În capitolul I, noţiunile matematice de variabilă, funcţie, determinare a funcţiilor, variaţie a funcţiilor,
aproximare succesivă sunt interpretate filosofic, la un grad de generalitate superior care permite aplicarea lor
în analiza vieţii sociale.
2) În capitolul II se vorbeşte direct despre „întrebuinţarea metodei matematice în studiul unor fenomene
şi probleme sociale”. În plus, este recunoscută importanţa „principiului continuităţii fenomenelor sociale”.
3) În capitolul III, societatea este definită în raport de modelul ştiinţific de analiză propus anterior. Ea
constituie „o reuniune de indivizi supuşi pe de o parte acţiunilor lor reciproce, pe de altă parte unor acţiuni
exterioare”.
4) În capitolul IV este analizată relaţia dintre echilibru şi mişcare, valabilă în orice sistem social. Astfel,
„starea de echilibru a unui sistem de forţe sociale nu implică deloc starea de repaus social a individului sau a
societăţii”. În educaţie, în şcoală trebuie aplicat, în mod special, principiul filosofic al „vitezelor virtuale” de
dezvoltare de care dispune fiecare elev. El este educabil în funcţie de mediul natural şi social în care trăieşte.
Învăţătorul, profesorul, trebuie să cunoască acest mediu pentru a oferi fiecărui elev şansa realizării sale.
5) În capitolul V, Spiru Haret, vorbeşte despre „dinamica socială”. Ea este explicată prin următoarele
principii, care pot fi aplicate şi în analiza şcolii, în proiectarea şi realizarea reformelor: a) principiul inerţiei;
b) principiul mişcărilor relative; c) principiul egalităţii acţiunii şi reacţiunii.
6) În capitolul VI se face trimitere la factorii sociali care contribuie la dezvoltarea omului şi a societăţii:
a) configuraţia mâinii şi limbajul articulat; b) condiţiile materiale şi geoclimaterice; c) „acţiunea individului”
bazată pe toate calităţile sale psihologice – cea mai importantă fiind – în concepţia lui Haret – voinţa.
În concluzie, Spiru Haret schiţează o filosofie socială care oferă sugestii importante pentru înţelegerea
mecanismelor de evoluţie a şcoli, învăţământului educaţiei. Concepţia sa filozofică pozitivistă exprimă
încrederea umanistă în „civilizaţia integrală sau completă” care solicită o educaţie de calitate a întregului
„corp social”. Este ceea ce va încerca să aplice în viaţa socială „filosoful” Spiru Haret de pe poziţia politică
de parlamentar liberal şi de „ministru al şcoalelor”.
Concepţia politică
Concepţia politică a lui Spiru Haret reflectă viziunea sa ştiinţifică şi filosofică deschisă spre pedagogia
socială. Haret intră destul de târziu în Partidul Liberal. Anterior a lucrat cu miniştri liberali, ca secretar general al
Ministerului de Instrucţie (în 1885). A fost promovat datorită experienţei sale ca „inspector general al şcolilor”.
Spiru Haret a ocupat funcţia de ministru al instrucţiunii, în trei mandate (1897-1899; 1901-1904; 1907-1910).
Concepţia politică a lui Spiru Haret reflectă experienţa sa socială complexă, de savant şi de om de
acţiune, de profesor universitar (şi academician) şi de animator social. Studiindu-i opera, teoretică şi practică,
vom identifica următoarele repere valorice ale concepţiei sale politice liberale:

155
 STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= {tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2010, nr.9(39)

1. Evidenţierea relaţiei dintre politică şi activitatea socială. Calitatea activităţii sociale a politicianului
constituie criteriul aprecierii sale. Politica se deosebeşte total de politicianism; politica este o activitate
socială, pusă în slujba comunităţii; politicianismul este o afacere a individului sau a unui grup care îşi
urmăreşte doar interesele sale.
Omul politic adevărat, remarcă Spiru Haret, „se ocupa cu afacerile publice ale statului (...) care luptă
pentru binele public”. Pe de altă parte, orice om care desfăşoară o activitate rodnică social face politică.
Astfel, „trebuie să se considere ca activitate politică binefăcătoare, orice muncă care are ca scop să mărească
buna stare materială sau să ridice nivelul moral sau intelectual al cetăţenilor, căci prin aceasta se măresc
forţele vii ale statului” [15]. În această perspectivă, învăţătorii implicaţi cu mintea şi sufletul în luminarea
satului românesc fac o politică nobilă în şcoală şi în afara şcolii. Iar mişcarea numită haretism reprezintă o
direcţie de politică educaţională, dar şi culturală, şi socială.
Politicianismul este opus politicii. El „infectează tot ce atinge, fără a face deosebirea între ceea ce este şi
ceea ce nu este admis”. Este o adevărată maladie socială caracterizată prin „tendinţa de căpătuială, subordonarea
intereselor naţionale celor personale, schimbarea convingerilor după profitul care se oferea”. La nivel înalt
„face politicianism şi nu politică ministrul care aduce în juru-i câţi mai mulţi partizani folosind mijloacele
bugetare care-i stau la îndemână, pentru a se impune într-un post de care nu este vrednic” [16; 2, p.117-118].
Problema politicii şi a rolului său în viaţa socială este privită de Spiru Haret şi din perspectiva
învăţământului. În Revista generală a învăţământului, înfiinţată de Haret în 1905, este analizată, în mod
special, relaţia dintre corpul didactic şi politică. Reţinem următoarele idei care conturează o anumită direcţie
de politică a educaţiei:
1) Recunoaşterea dreptului civic al învăţătorilor şi profesorilor de a fi aleşi deputaţi, senatori sau
consilieri, nerespectat de societate în acele vremuri.
2) Orientarea „învăţătorilor să facă politică în sensul cel mai larg al cuvântului care să nu fie în opoziţie
cu chemarea sa”, fără a se transforma în politică de partid [15, p.214].
3) Eliminarea politicianismului din şcoală, prezent atunci când cadrele didactice reprezintă diferite
interese politice sau sunt folosite ca agenţi electorali, ca factori de influenţă asupra comunităţii locale, a
familiei elevilor etc.
4) Înţelegerea corectă a rolului partidelor politice, legitimitate social prin respectarea a patru condiţii:
a) „cunoaşterea exactă a principalelor nevoi ale ţării şi a modului în care ele pot fi satisfăcute”;
b) „priceperea de a duce la îndeplinire principiile stabilite”; c) „devotament şi chiar sacrificiu pentru binele
public”; d) capacitatea de a constitui un guvern” eficient şi responsabil [2, p.125].
În concepţia politică a lui Spiru Haret, problema raporturilor dintre corpul didactic şi partide poate fi
rezolvată în trei modalităţi:
A) Cultivarea acelei orientări sociale progresiste, ce încurajează învăţătorii şi profesorii să facă politică şi
în afara partidelor (care reprezintă doar o categorie sau o clasă socială).
B) Recunoaşterea dreptului de asociere a cadrelor didactice în forme de organizare politică specifice
domeniului lor, cum ar fi Liga Deşteptarea, înfiinţată la 10 iunie 1912, cu scopul de a face educaţia
cetăţenească a maselor populare [2, p.129-130; 17].
C) Înfiinţarea şi susţinerea unui partid politic ce reprezintă trebuinţele şi interesele generale ale tuturor
categoriilor şi claselor sociale, în care se regăsesc motivaţiile şi aspiraţiile întregului corp didactic din şcoala
românească, de la „şcolile pentru copii mici” până la universitate.
Participarea lui Spiru Haret la viaţa politică a ţării este remarcabilă. A activat 24 de ani în Partidul
Liberal în care s-a înscris abia în 1889, când a devenit ministru al instrucţiunii publice. A folosit politica
pentru a promova legile reformei şcolare. În anii 1901-1904, va promova acea mişcare de iluminare a satului
prin educaţie, intrată în istorie sub numele de „haretismul”. Ea are ca scop transformarea învăţătorului rural
în agent social care luptă pentru înălţarea culturală a satului, ca bază a naţiunii române.
Activitatea politică a lui Spiru Haret în Partidul Liberal este evidenţiată de Emil Bâldescu în cartea citată
[2, p.138]. Cea mai importantă acţiune este cea prin care Haret a reuşit să proiecteze şi să aplice reforma
şcolară, înfruntându-se cu miniştrii conservatori şi chiar cu unii colegi de partid. Ca om al şcolii are o
conduita politică echilibrată. Este în afara înfruntărilor din interiorul partidului. Lupta sa este pentru
democratizarea societăţii prin egalizarea şanselor de acces la educaţie, începând cu învăţământul primar
general şi obligatoriu. În acest sens, valorifică „programul Partidului Liberal care prevedea măsuri pentru

156
 Seria “{tiin\e ale educa\iei”
Pedagogie ISSN 1857-2103

înlăturarea analfabetismului, îmbunătăţirea învăţământului rural, dezvoltarea învăţământului profesional în

pas cu nevoile vieţii, extinderea învăţământului secundar, îndrumarea învăţământului universitar spre
cerinţele vieţii practice şi ale tehnicii moderne” [2, p.141].
Politica educaţiei promovată de Spiru Haret înseamnă o luptă permanentă pentru democraţie socială care
poate fi realizată prin reforma învăţământului primar, dar şi a celui secundar şi superior. Un rol special îl
joacă „haretismul” ca mişcare politică de luminare a ţărănimii, de ridicare a nivelului de cultură şi civilizaţie
a statului cu ajutorul educaţiei. Această mişcare anticipează teza educaţiei adulţilor în contextul educaţiei
permanente. În plan politic, ea contribuie la organizarea asociaţiilor ţărăneşti.
Un moment important înregistrat în cadrul „haretismului” are loc în anul 1904. La recomandarea lui
Spiru Haret învăţătorii rurali îi îndrumă pe ţărani să se organizeze economic pentru îmbunătăţirea existenţei
lor. Una dintre măsuri avea în vedere asigurarea ţăranilor contra calamităţilor naturale prin băncile populare.
Pe parcursul întregii sale opere, Spiru Haret militează pentru o idee care concentrează concepţia sa de
politică socială generală şi de politică a educaţiei – „interdependenţa dintre viaţa materială şi cea spirituală”
[2, p.169]. Ea este întruchipată în practica socială prin contribuţia învăţătorului rural.
Ca om politic modern, responsabil de destinul naţiunii sale, Spiru Haret este împotriva concepţiei
conservatoare despre învăţătorul rupt de viaţa socială, „veşnic smerit, cu capul plecat şi cu spinarea
încovoiată”. Învăţătorul ideal „chemat să facă educaţia copiilor, trebuie să-i înveţe nu numai aritmetica şi
gramatica, ci şi simţământul de demnitate omenească” [18].

Bibliografie:
1. Axentii Ioana. Spiru Haret, reformator-pedagog // Universitatea Europei de Sud-Est. - Bucureşti: Lumina,
Universitatea într-o nouă lumină... - Bucureşti: Editura Universitară, 2010.
2. Bâldescu Emil. Spiru Haret. - Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1972.
3. Bârsănescu Ştefan, Bârsănescu Florela. Educaţia, învăţământul, gândirea pedagogică în România. - Bucureşti:
Editura Ştiinţifică, 1978.
4. Bernal J.D. Ştiinţa în istoria societăţii. - Bucureşti: Editura Politică, 1964.
5. Cristea Gabriela C. Spiru Haret un reprezentant al pedagogiei sociale // Didactica Pro… Revistă de teorie şi practică
educaţională. - Chişinău. - 2002. - Nr.5(15), octombrie.
6. Cristea Sorin. Fundamentele pedagogice ale reformei învăţământului. - Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică,
R.A. - 1994.
7. Haret Spiru C. Raport general anual asupra învăţământului, prezentat d-lui Ministru de Instrucţiune Publică şi Culte. -
Bucureşti: Tipografia Academiei Române (Laboratorul Român), 1884.
8. Haret Spiru C. Mecanique sociale. - Paris: Gauthier–Villars, 1910; - Bucarest: Carol Gobl., 1910.
9. Haret Spiru. Mecanica socială. - Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1969.
10. Ianoşi Ion. 111 lucrări fundamentale. Dicţionarul operelor filosofice româneşti. - Bucureşti: Editura Humanits, 1997.
11. Operele lui Spiru C.Haret. Publicate de Comitetul pentru ridicarea monumentului său. Cu Biografia lui Haret şi cu
Introducere de Gh.Adamescu. Vol. 1-11. - Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1934-1938.
12. Popescu V.Vasile. Ştiinţa conducerii învăţământului. - Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1973.
13. Spiru C.Haret. Biobibliografie. - Bucureşti: Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti, 2005.
14. Stanciu Ion Gh. O istorie a pedagogiei universale şi româneşti. - Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1977.
15. Operele lui Spiru Haret. Vol.5. Parlamentare. Rapoarte, expuneri de motive, discursuri, 1901-1904. - Bucureşti:
Editura Cartea Românească, 1935.
16. Revista generală a învăţământului nr.7/1-II şi nr. 9/1-IV-1906.
17. Operele lui Spiru Haret. Vol. 9. Polemice şi politice, 1911-1912. - Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1936, p.18.
18. Operele lui Spiru Haret. Vol.3. Oficiale. Rapoarte şi referate către ministru, către rege; rezoluţii, decizii, circulare,
instrucţiuni, apeluri, înştiinţări, adrese, ordine, 1907-1910. - Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1935, p.59.

Prezentat la 13.12.2010

157