ISTORICUL LOCALITATII MARAUS

Din culmea impurpurata a Varfului Plesu(1.112),din Muntii Codrului, coboara clinuri linistite cu vai largi si poieni asternute cu flori, iar unul din aceste clinuri este si Dealul Garba, de unde izvoraste raul Sartos si coborand pe vale in jos dupa 5 km intalnesti localitatea Maraus. Asezat la poalele Muntilor Codrului, hotarul satului Maraus ocupa intinsele plaiuri ale dealurilor ce coboara din culmea Piciorului Garbei si pana in interfata lor cu sesurile Siadului si Craivei. Pitorescul acestor locuri este imprimat de imbinarea armonioasa a codrilor si colinelor insorite cu undele limpezi ale Vaii Sartosului si a izvoarelor care o insotesc. Frumusetea peisajului geografic al satului Maraus este accentuata de crestele acoperite cu paduri de foioase ce lasa loc ici si colo unor suprafete bune de pasunat ori cultivate cu cereale. Satul este inundat de livezi cu pruni, meri, peri si ciresi. Gospodariile oamenilor sunt parca ascunse sub umbra nucilor seculari.Cu alte cuvinte,mediul geogrfic a fost si este inca un factor de stabilitate a asezarilor, un mediu care a favorizat continuitatea vietii acestor oameni. La randul lor, localnicii au mladit cu bratele lor acest peisaj, facandu-l sa rodeasca, au defrisat paduri spre a avea fanete si pasuni. Mai mentionam faptul ca localitatea Maraus se gaseste in partea vestica a Romaniei, intre Crisul Negru si Crisul Alb sip e sosea, la 5 km distant de comuna Craiva, pe drumul judetean Ineu-Tinca Oradea. Se invecineaza la nord cu satele Stoinesti, Ciuntesti si Valani, la sud cu localitatea Secaci, in vest cu Craiva, iar in est cu Hodisel si Dumbravita de Codru. Satul fiind asezat pe cele doua vai, Valea Mare(Sartosul) si Marauselul, are o campie numai in partea vestica spre Craiva, in rest e inconjurat de dealuri. In partea de est, Dealul de Maraus, in sud Dealul Tarlii, Dealul Lupului si Dealul Ceretut, in sud-vest Dealul Stanii, iar in nord Dealul de Stoinesti, Dealul Cichii si Dealul Vavilonului. Hotarul este cuprins deci intre aceste dealuri si are o suprafata de 300 ha arabil, 200 ha pasuni si paduri. Clima este temperat continentala de nuanta blanda, verile sunt calduroase, de multe ori secetoase; iernile sunt destul de blande, iar vanturile slabe, poate datorita faptului ca satul e inconjurat in trei parti de dealuri care-l feresc de crivatul din nord-est. Principalele ape sunt cele doua vai: Valea Mare care izvoraste din Dealul Garba si primeste ca afluenti Valea Osoii din partea dreapta, apoi Valea Rea; dupa 4 km intra in satul Maraus , primeste o alta apa cu numele Harnisoara si strabate satul dintrun capat in celalalt dar nu inainte de a primi din partea stanga paraul Dragaita, iar din dreapta Valea Marauselului, vale care in primaverile cu ploi abundente oese din matca, provocand pagube. In localitatea Maraus intalnim Lacul Garbei. Padurile si pasunile cuprind 50% din terenul localitatii. Padurile sunt alcatuite din plantatii de conifere: brad, molid, pin, precum si foioase: stejar, gorun, fag, carpen. Pe langa vai si paraie se gasesc macesi, arini, porumbari, muri iar in padure o multime de fagi, ghiocei, lacrimioare, dumbrajnic, calugari, albastrele de padure, agrijei, branduse, ciubotica-cucului. Fauna este reprezentata prin animale ca: cerbi carpatini, capriori, jderi, pisici salbatice, mistreti, lupi, vulpi, vidre, veverite, pasari de padure din care amintim: fazani, potarnichi, ulii, ciori, mierle, cuci, privighetori, ciocanitori. Datorita faptului ca hotarul satului se intinde mai mult pe dealuri, solul este de culoare galben-rosiatica, pe alocuri nisipos sau argilos. Singurul deal unde predomina piatra este Dealul Harnilor de unde locuitorii aduceau piatra pentru temelia caselor. Numele satului a fost inca din vechime Maraus. Dupa cei mai batrani ar veni de la cuvantul ,,mar fiindca pe dealul pe care s-au asezat primii locuitorii erau multi meri padureti (salbatici). In 1721 satul se numeste ,,POSSESIO MAROSS. In 1828 apare cu numele Nagy Maros- Marauselul Mare. Acest nume il poarta satul Maraus pana in 1913, cand il gasim sub numele de Belnagymaros- Marauselul Mare de Beliu. Dupa unirea Transilvaniei cu Romania, in 1918, localitatea primeste din nou vechiul nume romanesc: Maraus. Dezvoltarea istorica a localitatii este cel mai pregnant ilustrata de evolutia numerica a populatiei . Prima atestare documentara cu privire la locuitorii satului Maraus o avem in anul 1721, cand erau noua familii care plateau dari. Acesti locuitori erau: Jurat Stefanus Hajdu (Stefan Haidau), Georgeus Hajdu (Gheorghe Haidau), Ieremias Hajdu(Ieremia Haidau), Michaiel Kiss (Mihai Chis sau Mihai Micu), Drangh Flor (Tranc Flore), Ioanes Ungur, Jeler-Ioannes Katona (Ioan Cotuna), Jeler-Marian Katona (Marian Cotuna). Deci in 1721 Marausul era locuit de 9 familii care plateau dari si posedau 5 sesii, 64 ari de pamant arabil, 24 portii de fanati, 18 vaci, 10 cai, 43 porci. Nu aveau nici un cazan de fiert tuica, nu aveau moara. Intr-un document se preciza numarul caselor existente in raza satului Maraus dupa cum urmeaza: Craiva 59 case, Chislaca 69, Coroi 21, Siad 43, Rogoz 27, Marauselul

Mare 24, Marauselul Mic 40, Ciuntesti 35. Intr-o alta lucrare gasim situatia locuitorilor din satele amintite la anii 1910, 1920, 1931 dupa cum urmeaza: Stoinesti 320, 267, 252, 49 case, Ciuntesti 402, 382, 391, 88 case si Rogoz 233, 238, 233, 52 case. Aceste sate apartinatoare notariatului circular Maraus si-au avut resedinta din punct de vedere administrativ in localitatea Maraus. Este de mentionat faptul ca populatia din Maraus si celelalte sate era compusa din romani, iar mai tarziu li s-au alaturat cateva familii de maghiari si evrei, care la randul lor si-au pastrat obiceiurile si religia. Astazi populatia intregii comune Craiva este pur romaneasca. In anul 1756 locuitorii Marausului vor fi alaturi de miile de tarani din sudul Bihorului care pornind din nou sa-si caute dreptate asalteaza forurile superioare cu impresionantele lor plangeri care expun obligatiile insuportabile la care sunt siliti si multe alte nedreptati ce li se fac.Continuand in ordinea cronologica a evenimentelor putem adauga si plangerea taranilor din Maraus in anul 1785 impotriva stapanului de pamant care facea abuzuri. Dupa cum spunea marele istoric , scriitor si orator Nicolae Iorga istoria Ardealului nostru este o istorie despre sate si preoti. Dar aceasta istorie trebuie sa fie scrisa de noi cu toate ca ea, este mai greu de scris decat istoria unui stat. A vorbi despre trecutul unui sat crestin inseamna a vorbi mai intai de biserica si a demonstra ca ea a existat de la inceputul erei noastre trebuie sa incepem cu crestinarea dacilor. Se stie ca intemeierea biserici crestine a avut loc in Ziua Cincizecimii. Cei dintai locuitori ai Parohiei Maraus s-au asezat pe varful Dealului, care poarta si pana astazi denumirea Dealul Maraus, unde si-au construit o bisericuta din lemn , locul careia se stie de catre locuitorii mai batrani, iar dupa o anumita perioada de timp ei au coborat pe cele doua Vai: Valea Mare si Marauselul , in locul numit Carna (intre cele doua vai) au construit a doua biserica, amenajandu-se in jurul acestei biserici primul cimitir organizat al satului. La anul 1895 dupa ce satul s-a extins inspre vest, a fost construita alta biserica pe locul bisericii actuale. Aceasta biserica construita din lemn, dar acum lipita in interior si exterior cu pamant si varuita in alb, era acoperita cu sindrila, iar mai tarziu cu tigla. Inca din anul 1950 s-a pus problema construiri unei noi biserici din caramida, s-au facut chiar 10.000 caramizi, dar a fost vanduta in 1962 Consiliului Popular Maraus pentru constructia scolii generale de opt ani. Se reuseste in anul 1972 cu aviz aprobat de Sf. Episcopie si Departamentul Cultelor, construirea unei noi biserici. De aceasta data fundatia este din beton, peretii din caramida, la fel si turnul, acoperisul biserici este din tigla, iar iconostasul din lemn sculptat. Toate aceste lucrari au avut loc in timpul pastoriri preotului Merlusca Viorel, care a pastorit aici timp de sapte ani, si-l putem socoti ca si cititor al bisericii noi din Maraus alaturi de epitropul membrii consiliului parochial Mot Traian, Otis Nicolae, Haidau Nicolae, Popa Gheorghe, Tranc Alexandru, Grama Ioan, Cotuna Ioan, Stanca Ioan,Cojita Traian si altii. In anul 1979, septembrie a venit actualul preot Tatar Ioan, ca pastor al acestei filii si in acelasi timp duhovnic al satenilor. In primavara anului 1980, am reusit sa dotam iconostasul cu icoane , sa imprejmuim biserica cu gard de fier in lungime de 84 m, iar in anul 1981 sa o tencuim la exterior. Biserica are o lungime de 17 m, o latime de 7 m, nu este inca pictata in interior si are obiecte de cult, de valoare istorica si artistica. La inceputul organizarii scolii, sistemul institutiului national din mediul rural era sub directa indrumare a bisericii, care in aceste conditii va juca un rol progresist, contribuind in mod substantial la ridicarea culturala a satelor. Plata invatatorului se facea atat de locuitorii satului cat si de stapanul de pamant. Din statisticile scolare se constata ca frecventa scolarilor era in general slaba. Sunt consemnate si perioade in care nici un elev nu mergea la scoala regulat, cauzele absentelor in scoli trebuie cautate in primul rand in starea materiala grea a locuitorilor. In anul 1788 invatator era Teodor Popovici . in acest an nu stim numarul de elevi. In anul 1842-1843 invatator Teodor Papp. In acesti ani la scoala veneau 15 elevi. In 1844-1845 erau 25 de elevi, iar invatator Ilie Nicolici. In anul 1853 in Maraus era invatator Nicolae Tatun. La 7 decembrie 1864 era invatator Vasile Vlad. Au fost recenzati 62 copii de varsta scolara, 32 baieti si 30 fete, din care frecventau scoala numai 30, adica 20 baieti si 10 fete. In anul 1900 in Maraus si Secaci era invatator Nicolau Hanzal, care avea sotie pe Livia Hanzal. Intre anii 1939-1947, a functionat ca invatator Ioan Haiduc, in anul 1946 77 de elevi, clasa I 17, clasa a-II-a 12, clasa a-III-a 15, clasa a-IV-a 7, clasa a-V-a 6, clasa a-VI-a 11, clasa a-VII-a 9, dar in acest an nu se plateste chirie. Dupa invatatorul Haiduc vine Mertan, care sta pana in anul 1959. In anul 1959 invatator este Bistrean Petru, care este numit si director. In 1963, dupa ce se construieste scoala generala de opt ani la Maraus, functioneaza de aici incolo multi profesori, fie titulari, fie suplinitori, printer care amintim: Ana Borha din Maraus, Madut Aurel din Coroi, absolventi ai Liceului ,,Iosif Vulcan din Beius, Stefan Iustin tot din Coroi, Bercea Pavel din Rogoz, Filip Ioan din Ineu, Popa Lidia si Dudas Pavel, Dudas Vasile, toti din Maraus, Mot Aurora din Savarsin, apoi absolventi ai institutelor de invatamant superior, profesorii: Leucuta Samuil si sotia sa Eugenia din Siad, Florica Jurca din Craiva, Tamas Marieta din Coroi, Veronica Ghina din Ineu si Bercea Iolanda. In 1984-1985 vine ca director profesor Stanca Maxim din Coroi cu sotia sa Stanca Maria din Siad. Ca invatatori din 1960 incoace au functionat: Panda din Lunca Teuz, Trotea, Pavel Berce, Ana Borha, Bistrean Zorinca, iar acum de cativa ani incoace, Suciu Aurel. Vorbind de scoala,

nivelul cultural s-a ridicat din ce in ce mai mult in anii puterii populare. Inainte de 1948 nu erau cu studii medii, dintre fii satului Maraus, decat doi tineri. Unul cu numele de Vasile Otis, copil sarac dar foarte intelligent, a facut Liceul ,,Samuil Vulcan din Beius, apoi Facultatea de Drept la Culj, dupa razboi, actualmente directorul statistici judetului Salaj, iar al doilea este Ioan Popa, secretarul Consiliului Popular Craiva. Dupa 1944 12 tineri ai satului au absolvit cursurile Liceului ,,Samuil Vulcan din Beius, iar dupa 1960, zeci de fii ai satului au terminat cursurile liceelor de cultura generala din Ineu si Arad sau ale liceelor de specialitate din Arad, Lipova, Salonta, Beius si Oradea. Ne putem mandri si cu faptul ca 14 fii ai satului sunt cu studii superioare: medici, farmacisti, ingineri, profesori, subingineri, apoi cu numarul de 13 fii cu studii postliceale. In ceea ce priveste constructia caselor se stie ca ele in acea vreme se construiau cu barne, una sau doua camere, acoperite cu sindrila sau paie, gospodaria consta din totalitataea constructiilor casa, grajdul si cotetele pentru porci si pasari. Locuinta oamenilor din Maraus a fost intotdeauna cu un singur nivel, numai ca a crescut numarul camerelor locuibile si s-a schimbat aspectul interior si exterior: 1.Odaia de oaspeti(casa dinspre ulita) era tinuta in permanenta curata. Pe peretii laterali erau asezate paturile in care se aflau saltele umplute cu paie. Peste saltele erau asezate lipideele alese in razboiul de tesut. Deasupra acestora erau puse duni acoperite cu cergi din lana tot in razboi sau cu lipidee alese sau lucrate. Peste cergi se aflau pernele suprapuse pe doua sau trei randuri cu capatul brodat sau ales. Peretele din fata avea o friza de icoane intercalate cu farfurii. Deasupra paturilor erau asezate niste blide pe care sunt puse stergare, albe sau colorate numite felegi . Intre paturi, de obicei in dreptul ferestrelor, era o lavita cu speteaza frumos sculptata sau decorate ,care uneori avea si lada. In mijlocul casei se afla masa acoperita cu masarita din canepa sau alt material avand ciucuri sau cipca. Langa paturi erau lavite sau scaune. Lazile de zestre de la capatul paturilor puteau fi cu spinare sau fara, in ele se aflau haine de sarbatoare sau panza tesuta in razboi. In odaia de oaspeti se mai afla sifonierul , ruda cu haine, cuptorul sau soba de incalzit care puteau fi din caramida, cohle de pamani sau din tuci. Pe jos inainte era vatra de pamant muruita, iar mai recent podea din lemn peste care erau puse presuri vargate. Deasupra mesei atarna lampa, agatata de grinda mare. 2.Tinda-aici se afla o masa cu lavita sau scaune,in jur. Podisorul era folosit penutru asezarea vaselor in el. Tot aici se gasea o polita agata pe perete pentru blide si ulcele. Langa soba se gasea scaunul cu galeata in care se afla apa de baut, cuptorul de pamant, iar deasupra, pe perete erau agatate lingurare cu linguri si furculite, cancee. 3.Tarnatul(prispa) aici se aflau rame cu fotografii, diferite blide inflorate incadrate in felegi, cuier , iar in capatul tarnatului de obicei era camara. 4.Camara-in interior se afla un stelaj pe care se puneau compoturile, acriturile, oale cu magiun de prune, bidoane cu untura, albia de copt paine, trocul pentru placinta, cel cu sare, ruda cu slanina, butoaiele cu vin, cada cu varza. In colna de la capatul casei era cuptorul pentru copt paine, tipsiile, lopeti folosite pentru introducerea painii in cuptor, draglul pentru trasul jarului, ruda cu ijogul pentru maturatul vetrei si matura din nuiele pentru stersul vetrei. Principalele ocupatii ale locuitorilor au fost si sunt crestera animalelor si agricultura, la care se adauga lucrul la padure, carbunaritul, lemnaritul, si prelucrarea canepi. Pentru oamenii din Maraus costumul a constituit din stramosi atat un vesmant obligatoriu, cat si un mijloc de afirmare a personalitatii fiecaruia dintre semenii din vatra satului. In timpul lucrului, la targuri, hora sau sarbatoare, nimeni nu se putea imbraca oricum, ci dupa legile necesare ale buneicuviintei. Prin costum se distingea fata de nevasta, flacaul de barbat sau tanarul de varstnic. Costumul mai constituie un atribut al puritatii morale sau fizice, dar si cumpana sublinierii harniciei sau,dimpotriva, a lenii. La costumul femeiesc gateala capului consta in par pieptanat cu doua sau cu o singura chica, care erau lasate pe spate si erau legate cu doua prime albe sau tricolore. De obicei umblau cu capul descoperit. Purtau la gat zgarda din margele, lata de 1 sau 2 degete, care se purta si la lucru. Unele purtau si margele de sticla de diferite culori, precum si bani de argint. La hora si sarbatori se roseau la fata cu popir, hartie creponata uda de culoare rosie si se pudrau. Fetele la lucru purtau carpa, cele casatorite il purtau permanent alaturi de zgarda si margele. Spatoaiele erau de obicei din panza alba de canepa, incretite la gat, cu ochi pe maneci, pumnari lati de trei degete, intorsi si cu cipca pe margini. Spatoaiele de sarbatoare erau cusute cu negru si putin albastru. Peste spatoi se purta colt de tern cu ciucuri si era inchis la spate. Vara se purta dupa caz si zobon de catifea pe care erau cusute si margele. Pe timp racoros purtau cojoc de lana inflorat cu ata de satin pe margini, iar in fata o floare cusuta tot in culori. Poalele

facute din panza alba, largi, incretite la pumnata iar in patrea de jos cu cipca sau colti tot colorati, cu fitau. Pumnata poalelor era colorata, destul de lata si se incingeau cu ata colorata si cusuta cu mana. Zadia era de culoare neagra si avea trei grupe de pliuri despartite de doua randuri vertical de flori multicolore numite chei. Ca imbracaminte mai groasa purtau si sumane. In picioare purtau opinci sau papuci cu tureac din piele de box, purtate in zilele de sarbatoare. Vara in zilele de lucru umblau si desculte. La costumul baratesc feciorii erau tunsi dupa ceafa si aveau parul pieptanat peste cap cu coama. Batranii purtau cusma. Toti barbatii purtau clop de par, de culoare neagra sau cafenie, adesea cu pana naturala sau cumparata. Pe timp de iarna purtau caciuli. Camasa era din panza alba cu guler, aveau pieptar cu lucru de mana, realizat cu ata colorata in rosu, galben, albastru si negru. Nasturii erau colorati sau albi, fiind prinsi mai ales la piept si pumnari, cate trei la fiecare maneca. De obicei camasa era introdusa in pantaloni, numai in fata, iar in spate scoasa, dar aranjata in laibar ca sa stea dreapta. Laibarul era negru de obicei, cu modele cusute din tinar la buzunare, guler si in fata. Era confectionat din postav sau catifea. Pe timp racoros purtau cojoace. Izmenele erau in functie de anotimp - vara largi din in, misir sau canepa incinse cu bracinar si incretite atat in spate, cat si in fata, iarna din material mai subtire si nu prea largi pentru a intra sub cioareci facuti din lana, sau nadraji facuti din stofa sau catifea. Acestia erau croiti ca sa intre in cizme. In partea de jos izmenele erau cu cipcuta lucrata cu mana. Dupa 1900, barbatul purta si zadie atat la izmene, cat si la pantaloni, care dupa caz era ornamentata sau nu. Mai recent pantalonii de lana se confectionau din catifea. Cizmele erau din piele cu tureci tari. In timp de iarna atat barbatul, cat si femeia purtau sumane de lana alba cu sinore negre si ornamentate cu stofa colorata diferit, in dreptul buzunarelor, in fata si pe partea de jos. Cei care confectionau sumanele mergeau din sat in sat unde coseau sumanul, cu mana, dupa talia persoanei, ornamentarea facand-o dupa obicei. La batrani, negru cu rosu, la tineri si albastru. In principal, confectionarea imbracamintei se facea in gospodaria proprie, cu mana, doar cele mai complicate erau croite si cusute de meseriasi de specialitate. Costumul popular a fost si o expresie a starii sociale a oamenilor din localitate, intrucat prin calitatea materialuli se deosebeau cei cu posibilitati material mai mari sau mai mici. Diferite obiceiuri. La nastere, de cele mai multe ori femeile nasteau acasa, nasterea avand loc sub asistenta unei vecine sau al unui membru al familiei. Dupa nastere, copilul era infasat de moasa, care apoi era pus langa mama lui pentru alaptat. Tatal copilului trebuia sa plateasca aldamas prietenilor, mamelor si vecinilor. Moasa, pentru serviciul prestart, era rasplatita dupa caz cu bani, obiecte sau alimente, ea continuand sa viziteze copilul multe zile la rand. Rudele, vecinele si alte femei din sat veneau dupa nastere la femeie cu demancat (mergeau cu cinste). Mancarea adusa era de o calitate deosebita, iar aducerea ei se facea in conditii specifice. Aceasta se aducea intr-un cos, fiecare fel de mancare fiind aranjat in cea mai frumoasa vesela, iar deasupra cosului se punea o felega cu o broderie dintre cele mai frumoase. La randul ei, femeia se imbraca de sarbatoare. Botezul se facea de regula la 2-3 saptamani dupa nastere, in functie de hotararea familiei. In prima faza nasa duce copilul la biserica, invelit in perna de puf cu fata alba fodrata, iar pe fata copilului era tot un acoperamant tot alb, care este lucrat cu mana si frumos brodat. Copilul era botezat de catre preot, uns cu sfantul mir, apoi se inconjoara masa din mijlocul biserici, preotul cu cadelnita in fata, iar nasa cu copilul si moasa cu lumanarea il ilumineaza si se canta. Petrecerea este data la care se iese din lazuie (la sase saptamani). Pentru ca petrecerea sa coincide cu botezul, acesta se facea si el tot la sase luni. Imbaierea copilului se face la cateva zile de la nastere de catre moasa, femei din gospodarie sau vecine. Se obisnuieste ca imbaierea sa fie facuta inainte de ducerea copilului la biserica pentru botez. In apa pentru imbaiere se pun nuci (sa fie tare), bani (pentru a fi bogat), pene (pentru a trece usor prin apa), grau (pentru a avea recolte bune), tamaie (pentru a fi ferit de duhuri rele). Alegerea numelui la botez era sarcina mamei si a tatalui, dar o influenta mare o aveau batranii casei. De obicei purtau numele tatalui sau al bunicului ori chiar al unui barbat sau fecior decedat in familie. Daca se nastea in preajma serbari unui sfant din calendar, I se punea numele sfantului respectiv (Ioan, Nicolae, Petru, Pavel, etc.). In cazul in care era fetita se proceda la fel. (Sava Cristina, preluat de la preotul Tatar Ioan)

Interviu luat preotului

- Am vazut cartea dumneavoastra in care ati prezentat monografia satului Maraus. Puteti sa ne raspundeti la cateva intrebari? - Cu mare placere!

- Ce v-a determinat sa scrieti aceasta carte? - Mi s-a cerut cand eram la Facultatea de Teologie din Sibiu o lucrare de seminar despre Maraus.Date despre Maraus se gasesc si intr-un document intitulat ,, Bisericile Bihorului scris de profesorul I.T. Rosu care a venit in toate satele din jurul Marausului, la fiecare biserica sa ceara cartile de slujba si s-a inspirit de la adnotarile scrise pe prima pagina pentru a scrie istoricul fiecarei localitati din imprejurimile Bihorului. Noi petem gasi documente despre Maraus si la biblioteca judetului Oradea, Episcopia Ortodoxa romana din Oradea sau la muzeul Crisurilor tot din Oradea. - De unde vine numele de Maraus? - Numele de Maraus vine de la cuvantul mar fiindca pe dealul pe care s-au asezat primii locuitori erau multi meri. In anul 1721 satul se numeste ,,Possesio Marros. In 1828, apare sub numele de Nagy Maros-Marauselul Mare.acest nume il poarta pana in 1913, cand il gasim sub numele de Belnagymaros-Marauselul Mare de Beliu, iar apoi isi recapata numele de Maraus. - Ce v-a determinat sa va intoarceti dupa terminarea studiilor in satul natal? - Fiind mezinul familiei, al-III-lea din trei baieti, eram sprijinul batranetilor parintilor,iar sotia fiind tot din Maraus si fiind singura la parinti am hotarat sa raman in satul natal. In 1979, cand preotul Mierlusca Viorel a plecat la Arad, Parohia Craiva cu Filia Maraus le-am preluat, iar sotia mea s-a angajat ca asistenta la dispensarul din Craiva. Un alt factor care m-a determinat sa raman in sat a fost dragostea fata de locurile natale si locuitori. - De ce Marausul nu mai este o comuna? - La 1852 Marausul avea deja notariat, fiindca de atunci dateaza constructia unde locuia notarul si unde se afla biroul primarului Marausului, fiind in acelasi timp si resedinta de comuna pana in 1968. Comuna Maraus era formata din sase sate: Maraus, Valani, Ciuntesti, Stoinesti, Rogoz, Secaci, deci putem spune ca Marausul nu mai este comuna, deoarece s-a unit cu Craiva. - Puteti sa ne enumerati numele unor primari? - Unul dintre primari a fost chiar tatal meu intre anii 1948-1950, care a fost 4 ani in razboi, 4 ani in lagar, iar abia dupa aceea a fost primar. In anul 1950 s-a hotarat ca primarii sa fie alesi dintre muncitori. Intre anii 1957-1969 a urmat ca primar Nica Zenovie, dupa care a urmat fratele sau Nica Ioan, iar apoi Nica Pavel. Urmeaza la conducere Coras Ioan, din Stoinesti, iar mai apoi Berce Teodor din Valani. Dintre notary amintim pe: Zaraschi, Bica, invatator Haiduc. - Ce credeti despre oamenii din Maraus? - Marausenii sunt oameni harnici, destul de civilizati, de omenie, si fac tot ceea ce pot pentru binele copiilor lor. Din fiecare gospodarie au iesit intelectuali, cu studii medii sau superioare. - Exista la Maraus un obiectiv touristic de vizitat? - Actual, vizitatorii Marausului, cauta sa ajunga pe frumoasa si pitoreasca Vale a Marausului, de unde la 1 km se afla Cantonul. Speram pe viitor ca investitorii americani vor instala o tabara pe Ceretut, iar drumul Beliu-Secaci-Maraus-Ciuntesti strategic speram sa fie asfaltat. - De cati ani este construita biserica? - Prima biserica a fost construita in 1750-1800 in Deal de Maraus, iar a-II-a intre anii 1800-1896 in Carna, intre cele doua Vai, in jurul careia se afla cimitirul. In 1896 a-III-a biserica care a dainuit pana in 1972 pe timpul preotului Mierlusca, biserica, care a fost daramata si construita in locul sau actuala biserica. - Cine a contribuit la construirea bisericii?

- Cel mai mult s-a implicat vrednicul preot Viorel Mierlusca, dar si epitropii Pintea Gavril, Tranc Alexandru, Irimie Ispas, Stanca Ioan, Cotuna Gheorghe si cantorii Pasca Ioan, Dudas Nicolae, consilieri, fiind: Haidau Nicolae, Pele Petru, Mot Nicolae, Cotuna Ioan. Angela Voiticeanu Caramida, din Arad, a fost pictorita bisericii, iar Berce Ioan si Puf Teodor, au fost tencuitorii. - Din ce an sunteti preot in satul natal? - La Maraus sunt preot de 31 de ani. Din 1879, pana in prezent. - Cum sunt legaturile intre oameni si biserica? - 80% din oameni isi fac datoria fata de biserica, parohia avand 180 de personae, din care 37 sunt romi. - Oamenii mai merg la biserica? - Frecventa la biserica este de 20-30% din credinciosi duminica si cei mai multi vin la sarbatori importante. - Ca si simbol al satului Maraus, povestiti-ne in cateva randuri viata de scolar. - In 07.07.1952. m-am nascut din parinti Ioan si Saveta. In 1959-1963 clasele I-IV Maraus cu invatator Bistrian Petru si Ana Borha. 1963-1967 clasele V-VIII, la scoala noua din Maraus, iar in 1967-1968 clasa a-IX-a fara frecventa la Ineu. 1970 examen de admitere la Seminariul Teologic din Caransebes, cu media 8,16 reusit fara loc. 1971 examen de admitere la Seminar, admis cu media de 8,23. 1971-1976 elev la Seminarul Teologic in 1 septembrie, herotonit deacon la manastrea Arad, Gai de episcopul Visariop. In 2 septembrie herotonit preot la capela Episcopiei Arad, pentru parohia Minisu de Sus, unde m-am instalat si am fost chemat pe neasteptate la 9 luni de armata. 1976 examen de admitere la Institutul Sibiu. Octombrie 1976- Iunie 1977stagiu military Zalau si Bistrita, prezent la examen la Sibiu 1979-1983 student fara frecventa. Examen in fata profesorului Teodor Bodogae, unul dintre cei 4 mari bizantini ai lumii. Am avut doua fete si un baiat. Elena 1976, Valeriu 1977, Rodicuta 1986. Le multumesc profesorilor . ( Sava Cristina si Sabau Camelia)