Sunteți pe pagina 1din 10

OBOSEALA LA VOLAN

Masterand: Bucur Ioana Claudia Master Psihologia Muncii, Transporturilor si Serviciilor

Secolul nostru este supranumit secolul vitezei nu atat pentru cele cateva zeci sau mii de avioane, cat pentru cele 200 milioane de autovehicule deja existente in lume la ora actuala si pentru 30 milioane autovehicule aruncate anual in circuitul economico-social si de agrement.

Puterea si turatia mtoarelor se maresc tot mai mult, dar nu s-au putut descoperi si mecanisme de amortizare eficiente in caz de ciocnire, de pilda La fel, caroseriile capata forme din ce in ce mai aerodinamice, capabile sa invinga cat mai usor rezistenta aerului, dar ele nu dau securitate eficienta celor din interiorul automobilului

Oboseala duce la riscul de accident, fiind unul dintre principalii factori generatori ai catastrofelor rutiere. Manifestandu-se in grade diferite, incepand cu intarzierea reactiei si cu dificultatea de concentrare a atentiei si terminand cu adormirea la volan, oboseala este la fel de periculoasa, deoarece rapeste conducatorului stapanirea deplina a vehiculului

Mecanismele de producere ale oboselii sunt:


Conflictele interne, psihice, endocrine cauzate de incordarea sistemului nervos

Acumularea in muschi, creier si alte organe a acidului lactic, produs al arderilor metabolice

Fenomenul de frustrare a organismului de oxigen si substante nutritive prin activitate Indelungata si in pozitii incordate

Conducatorul auto trebuie sa stie sa deosebeasca semnele precoce de oboseala de semnele tarzii, pentru ca la aparitia lor sa opreasca pentru odihna. Aparitia somnului involuntar este precedata de o somnolenta de tip special, pe care soferul trebuie sa invete sa o cunoasca. S-a stabilit ca un sofer care adoarme la volan si doarme mai mult de 10 secunde este responsabil in fata organelor juridice daca a produs accidentul, pentru faptul ca nu a oprit in mmentul aparitiei somnolentei, care precede somnul. Exista insa si atipiri de scurta durata (de la fractiuni de secunda pana la 1-2 secunde) care nu sunt precedate de semne premergatoare. In aceste cazuri se discuta acordarea de circumstante atenuante conducatorului din punctul de vedere al responsabilitatii juridice

Un aspect al oboselii este epuizarea organului vizual ochiul- in conditiile conducerii indelungate. Cu cat circulatia va fi mai aglomerata si viteza de deplasare mai mare, incordarea organului vizual de a receptiona cat mai multe semnale va fi mai mare, iar oboseala sa va fi mai rapida si mai intensa. Manifestarile oboselii vizuale sunt progresive, incepand cu o senzatie de greutate in globii oculari si cu incetosarea privirii, stare in care obiectele se vad deformate sau dublate, corpurile fixe incep sa se miste, distanta intre vehicule nu mai este perceputa corect, mai ales cea a vehiculelor care vin din sens opus, culorile si semnalele nu mai sunt vazute corect, ajungandu-se uneori pana la halucinatii, cand soferul, extrem de obosit, incepe sa vada obiecte care nu exista, sa ocoleasca obstacole imaginare

Manifestarile biochimice ale oboselii se caracterizarea prin scaderea in sange si organe a cantitatii de substante nutritive vitamine, zahar- si cresterea cantitatii substantelor rezultate din arderile metabolice, intre care acidul lactic este cel mai important

Manifestarile neuromusculare ale oboselii privesc procesele de stimulare a contractiei musculare de catre nervul optic. Aceasta stimulare se face acum greoi si cu intarziere

Cauzele oboselii sunt:


Efortul depus de organism la volan Relatia dintre ambianta si solicitarea conducatorului auto: -oboseala prin monotonie -oboseala prin abundenta de evenimente Factorii interiori ai automobilului, cum sunt: zgomotul si trepidatiile, gazele toxice si pozitia incomoda la volan

In sectorul transporturilor rutiere pot fi consemnate urmatoarele forme specifice de oboselii:

Scaderea eficientei activitatii conducatorului auto care, parcurgand trasee lungi, depasesc ca durata 8 ore de lucru Manifestarile de oboseala legate de conducerea vehiculului in cursul noptii. Acesta se soldeaza uneori cu adormirea la volan, cel mai frecvent fenomenul intalnindu-se intre orele 24 si 6 dimineata Senzatiile de disconfort psihic care apar pe soselele marginite de pomi plantati la intervale regulate Starea de somnolenta care apare chiar in conditii de zi in circulatia pe soselele asfaltate cu un numar redus de curbe, unde se implica un volum restrans al activitatii motorii Manifestarile de oboseala determinate de factori variati cum sunt tipul si starea vehiculului, zgomotul, volumul si greutatea incarcaturii, starea drumului Responsabilitatea pentru vietile omenesti si valorile materiale incredintate transportului, grija pentru securitatea proprie pot intretine un nivel crescut de tensiune emotionala si contribuie la aparitia fenomenelor de oboseala prematura Efectele socurilor emotionale traite in momentul unor situatii critice

Bibliografie

BLAJ, C.D., Psihologia conducatorului auto, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1978 BLAJ, C.D., Comportamentul la volan, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982 FRUNZA, V., Psihologia circulatiei rutiere, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1975 CEAUSU, V., Psihologia zborului, Editura Militara, Bucuresti, 1976 ANITEI, M., Psihologia personalitatii aviatorului, Editura Press Mihaela S.R.L., Bucuresti, 2000 LUNGU, N., Accident si accidentabilitate in activitatea de conducere auto, Revista de psihologie, nr.3, Editura Academiei, Bucuresti, 1987 BUZEA, C., BEDA, V., ENE, GH., Conduita preventiva, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1979

S-ar putea să vă placă și