I.3.3.

Noiuni de biomecanic
a. Manifestrile mecanice ale contraciei musculare.
Tipuri de contracii. Muchiul dezvolt o for de contracie egal i de sens contrar forei creia i se opune. In funcie de mrimea acestei fore muchiul se poate scurta, alungi sau poate pstra aceeai lungime. Contracie izotonic - muchiul se contract contra unei fore exterioare constante (ridicarea unei greuti). Contracie neizotonic - fora variaz ca mrime - intinderea unui resort. Contracie izometric - contracie in care lungimea muchiului nu se modific, dar tensiunea in el crete. Fora dezvoltat este egal cu cea care trebuie invins (contracia postural sau pentru susinerea unui obiect). Muchiul nu efectueaz lucru mecanic. Contracia tetanic - Prin stimulare cu un impuls unic muchiul se contract sub forma unei secuse unice (intervalul intre stimuli trebuie s fie mai lung decat timpul necesar contraciei i relaxrii); la stimulare repetitiv cu o anumit frecven, peste o limit dat, contraciile individuale fuzioneaz intro contracie unic - contracie tetanic (fig.) Frecvena depinde de tipul de muchi (mai mare la muchii rapizi)(musculatura ocular 350 stimuli/secund, muchi solear 30). Alungirea muchiului - dac fora exterioar este mai mare decat valoarea maxim a forei pe care o poate dezvolta muchiul, acesta se alungete cu toate c se contract activ. Atat in repaus, cat i in contracie, muchiul degaj cldur. Cldur disipat de muchi este : - cldura de repaus; - cldura de contracie, care la randul ei este cldura de meninere a forei de contracie i - cldura de scurtare (proporional cu gradul scurtrii); - cldura de relaxare, care se produce imediat dup incetarea stimulrii; - cldura de restabilire, care se produce in urma reaciilor chimice de regenerare a ATP

b. Echilibrul corpului in poziie vertical

In aceast poziie, corpul uman este in echilibru stabil, iar verticala CG trece prin interiorul unui poligon convex de sprijin care in condiiile pierderii echilibrului ii mrete suprafaa prin indeprtarea picioarelor. Condiiile de echilibru al intregului corp cuprind i echilibrul capului, trunchiului i membrelor inferioare Capul - rezemat pe condilii primei vertebre, atlasul - verticala CG (b in Fig. 3) trece cu puin anterior de articulaia occipito-atlantoid, adic in faa liniei transversale care unete cei doi condili, fapt pentru care capul nu se men ine in echilibru fr efort

(observai un om care doarme, capul su se apleac inainte); in stare de veghe ins, muchii cefei, in uoar contracie static, opresc capul de a cdea inainte. Prin urmare, echilibrul craniului este asigurat de mu chii cefei, care produc un moment de rotaie pd, avand rolul de a anula efectul greutii capului. Diferitele vertebre ii menin poziia una deasupra celeilalte in acelai mod ca i capul. Pentru regiunea cervical i dorsal, intervin muchii spatelui, in timp ce in regiunea lombar unde verticala CG trece prin spatele vertebrelor, momentul compensator pentru meninerea echilibrului este format de muchii abdomenului. Trunchiul - st in echilibru pe picioare, rezemat pe capetele celor dou femururi; - verticala CG trece prin spatele axei imaginare orizontale care une te articulaiile coxofemurale, momentul compensator fiind realizat de ligamentul lui Bertin, muchiul psoasiliac i tensorul fasciei late, care, sprijinindu-se pe coaps, trag bazinul inainte. Echilibrul coapselor pe tibie - condilii femurului se sprijin pe tibie, iar verticala CG trece la nivelul genunchiului prin faa axei transversale articulare; - gemenii i ligamentele genunchiului asigur echilibrul; - genunchii sunt meninui in extensie prin aciunea gravitaiei, in limita permis de distensia ligamentelor articulare. Echilibrul gambei pe picior - verticala CG al intregului corp trece prin faa articulaiei tibio-tarsiene - acesta este meninut de tricepsul sural, care in ortostatism se afl in stare de contracie permanent; - pentru meninerea echilibrului corpului in poziie vertical, intervin mai activ muchii gambei

c. Poziii anormale ale corpului uman

- pozia momentan datorat purtrii unei greuti verticala CG se deplaseaz, i, ca urmare, omul trebuie s ii schimbe poziia pan ce aceast vertical trece din nou prin poligonul de sprijin; - atitudini patologice datorate flexiei sau extensiei anormale a diferitelor segmente; - poziii vicioase datorate modificrilor scheletului, care rezist foarte bine la un efort de scurt durat, dar nu i la cele mai indelungate i se deformeaz sub influena contraciilor musculare anormale de lung durat; Exemple: 1. La un om care are un picior mai scurt, men inerea echilibrului cere aplecarea trunchiului lateral ctre piciorul mai scurt, consecina acestei aplecri repetate fiind apariia scoliozei , care este o deformare a coloanei vertebrale a crei convexitate este indreptat spre partea piciorului mai scurt;

2. In anumite condiii, la adolesceni mai ales, poate aprea o exagerare a curburii dorsale numit cifoz pentru a crei compensare se produce o amplificare a curburii lombare cu convexitatea anterioar, numit lordoz 3. Piciorul plat reprezint tot o consecin a poziiei verticale vicioase. Apare datorit discordanei dintre apsarea puternic i continu a corpului celui care st mult timp in picioare i este supraincrcat cu greuti i rezistena oaselor i a ligamentelor (in multe cazuri este vorba despre o boal profesional care apare la persoanele care lucreaz mult timp in picioare).

d. Elemente de hemodinamic
Hemodinamica are ca obiect studiul fenomenelor fizice ale circulaiei (mecanica inimii i hidrodinamica curgerii sangelui prin vase elastice), aparatele, modelele precum i dispozitivele experimentale folosite pentru acest studiu. Studiul circulaiei sanguine folosete modele mecanice datorit numeroaselor analogii care exist intre funcionarea inimii i cea a unei pompe, intre artere i tuburile elastice etc. Inima este un organ cavitar musculos care pompeaz sange (lichid nenewtonian pseudoplastic) in tot organismul prin contracii ritmice (datorit ciclului cardiac) in vasele de sange de diameter diferite, avand perei nerigizi i parial elastici. Inima are aproximativ 60-100 bti /minut, i aproximativ 100.000 bti/zi. Btile inimii sunt accelerate de activitatea muscular i de temperatura mai ridicat a corpului. Rolul de pomp al inimii Rolul principal al inimii const in expulzarea sangelui in circulaie, prin inchiderea i deschiderea in mod pasiv a valvulelor care au rol de supap. Inima este constituit din dou pompe, conectate prin circulaiile pulmonar i sistemic: - pompa dreapt care are rolul de a pompa spre plmani sangele dezoxigenat colectat din organism (circulaia pulmonar) - pompa stng colecteaz sangele oxigenat din plmani i il pompeaz in corp (circulaia sistemic) Fiecare parte a inimii este echipat cu dou seturi de valvule care, in mod normal, impugn deplasarea sangelui intr-un singur sens, cele dou pompe ale inimii avand fiecare cate dou camere: -atriul este un rezervor care colecteaz sangele adus de vene i ventriculul care pompeaz sangele in artere. Septul este peretele care desparte atat atriile cat i ventriculele i care impiedic trecerea sangelui dintr-un atriu/ventricul in cellalt. Etaneitatea pompelor este determinat de musculatura cardiac. Micarea valvulelor este reglat de diferena de presiune dintre atrii, ventricule i vase sanguine, ele impiedicand sangele s curg in direcie greit. Musculatura cardiac asigur atat variaia volumului

inimii i presiunii sangelui precum i energia necesar funcionrii prin procesele biofizice i chimiomecanice din miocard Fazele ciclului cardiac Activitatea de pomp a inimii se poate aprecia cu ajutorul debitului cardiac, care reprezint volumul de sange expulzat de fiecare ventricul intr-un minut. El este egal cu volumul de sange pompat de un ventricul la fiecare btaie (volum-btaie), inmulit cu frecvena cardiac. Volumul btaie al fiecrui ventricul este, in medie, de 70 ml, iar frecvena cardiac normal este de 70-75 bti/min.; astfel, debitul cardiac de repaus este de aproximativ 5 l /min. Inima trebuie s pun in micare in fiecare minut, in medie 4 l in repaus, iar in timpul exerciiilor fizice, pan la 20 l. In somn, debitul cardiac scade, iar in stri febrile, sarcin i la altitudine, crete. Fiecare btaie a inimii const intr-o anumit succesiune de evenimente, care reprezint ciclul cardiac. Acesta cuprinde 3 faze: - sistola atrial const in contracia celor dou atrii, urmat de influxul sanguin in ventricule. Cand atriile sunt complet golite, valvulele atrioventriculare se inchid, impiedicand intoarcerea sangelui in atrii. - sistola ventricular const in contracia ventriculelor i ejecia din ventricule a sangelui, care intr astfel in sistemul circulator. Cand ventriculele sunt complet golite, valvula pulmonar i cea aortic se inchid. - diastola const in relaxarea atriilor i ventriculelor, urmat de reumplerea atriilor. Inchiderea valvulelor atrioventriculare i a celor aortice produce sunetele specifice btilor inimii i pot fi ascultate cu ajutorul stetoscopului Fazele ciclului cardiac, din punct de vedere mecanic, cu referire la ventriculul stng sunt: umplerea (diastol ventricular), contracia atrial, contracia izovolumic sau izometric, ejecia i relaxarea izovolumic (izometric). Umplerea corespunde diastolei ventriculare care dureaz 0,50s. Datorit relaxrii miocardului, presiunea intracavitar scade rapid pan la caiva mmHg. In momentul in care devine mai mica decat presiunea atrial, se deschide valvula mitral ducand la scurgerea sangelui din atriu. Relaxarea continu a miocardului, permite scderea in continuare a presiunii, generand umplerea rapid a ventriculului, urmat de un aflux mai lent, datorit scderii diferenei de presiune. Contracia atrial este faza in timpul creia se umple complet ventriculul. In timpul acestor faze, valvula sigmoid este inchis, iar presiunea aortic este mai mare decat cea ventricular. In timpul contraciei izovolumice (la volum constant), ambele valvule sunt inchise, ventriculul contractandu-se ca o cavitate inchis, asupra unui lichid incompresibil, fapt care duce la o cre tere foarte rapid a presiunii intracavitare. Deoarece musculatura se contract, forma ventriculului se

modific, dar volumul sangelui coninut rmane acelai. Presiunea sangelui crete rapid depind-o pe cea din aort, in acest moment deschizandu-se valvula sigmoid. In timpul ejeciei, datorit contraciei miocardului ventricular, sangele este expulzat in aort, cu vitez mare, la inceput avand loc o ejecie rapid (aproximativ 2/3 din debitul sistolic este expulzat in prima jumtate a sistolei). Prin urmare, presiunea aortic i cea ventricular devin foarte apropiate ca valoare, la o diferen de 2-3 mmHg. Musculatura se relaxeaz dup jumtatea perioadei de ejecie i presiunea din ventricul scade, la inceput mai incet decat cea aortic, expulzarea sangelui continuind mai lent. Cand presiunea ventricular scade sub cea aortic, se inchide valvula sigmoid. Urmeaz o perioad scurt in care ventriculele devin caviti inchise (diastol izovolumic sau relaxare izovolumic). In acest timp, presiunea intraventricular continu s scad pan la valori inferioare celei din atrii, permiand deschiderea valvelor atrio-ventriculare. In acest moment, incepe umplerea cu sange a ventriculelor. Aceast relaxare este foarte rapid, aezarea fibrelor musculare in straturi cu orientare diferit i energia elastic inmagazinat in esutul conjunctiv ce leag straturile reprezentand factori deosebit de importani. Msurarea presiunii arteriale Primul document care atest msurarea presiunii arteriale dateaz din secolul al XVIII-lea. In 1773, cercettorul englez Stephen Hales a msurat in mod direct presiunea sangelui unui cal prin inserarea unui tub cu un capt deschis direct in vena jugular a animalului. Sangele a urcat in tub pan la inlimea de 2,5 m adic pan la inlimea la care presiunea coloanei de sange (greutatea coloanei raportat la suprafa) a devenit egal cu presiunea din sistemul circulator. Acest experiment st la baza utilizriicateterului pentru msurarea direct a presiunii arteriale. Cateterul este o sond care se introduce direct in arter, prevzut cu un manometru miniaturizat care permite monitorizarea continu a presiunii sangelui (metoda este folosit rar, mai ales in urgen). In mod uzual, presiunea arterial se msoar prin metode indirecte bazate pe principiul comprimrii unei artere mari cu ajutorul unei manon pneumatic in care se realizeaz o presiune msurabil, valorile presiunii intraarteriale apreciindu-se prin diverse metode, comparativ cu presiunea cunoscut din manet. Dintre metodele indirecte menionm: metoda palpatorie, metoda auscultatorie, metoda oscilometric. Metoda palpatorie (Riva Rocci) msoar numai presiunea sistolic, prin perceperea primei pulsaii a arterei radiale (palparea pulsului) la decomprimarea lent a manonului aplicat in jurul braului. In metoda ascultatorie (Korotkow) in loc de palparea pulsului, se ascult cu ajutorul unui stetoscop plasat in plica cotului zgomotele ce apar la nivelul arterei brahiale la decomprimarea lent a manonului, datorit circulaiei turbulente, urmandu-se a determena atat presiunea sistolic, cat i cea

diastolic. Se pompeaz aer in manon pan ce prin stetoscop nu se mai aude nici un zgomot (presiunea din manon este mai mare cu 30-40 mm Hg peste cea la care dispare pulsul radial), dup care aerul este decomprimat lent. Cand presiunea aerului devine egal cu presiunea sistolic, sangele reuete s se deplaseze prin artera brahial dincolo de zona comprimat de manon, iar in stetoscop se aud primele zgomote. In acest moment se citete presiunea pe manometru, ea reprezentand valoarea presiunii sistolice. Zgomotele provin de la vartejurile ce apar in coloana de sange care curge cu vitez mare. Curgerea se face in regim turbulent deoarece se ingusteaz lumenul arterial. Pe msur ce aerul din manon este decomprimat, zgomotele se aud tot mai tare deoarece amplitudinea micrilor pereilor arteriali crete i odat cu ea se intensific vibraiile sonore. In momentul in care presiunea aerului din manon i presiunea diastolic sunt egale, artera nu se mai inchide in diastol, zgomotele scad brusc in intensitate i dispar. Presiunea citit in acest moment pe manometru este presiunea diastolic. Aadar, momentul in care se aude in stetoscop primul zgomot marcheaza presiunea sistolica; momentul in care zgomotele nu se mai aud marcheaz presiunea diastolica. Metoda oscilometric (Pachon) permite determinarea presiunii sistolice, diastolice i medii. Aceast metod urmrete amplitudinea oscilaiilor pereilor arterei brahiale in timpul decomprimrii treptate a aerului din manonul gonflabil. Presiunea sistolic se inregistreaz la apariia oscilaiilor, presiunea diastolic la dispariia acestora, iar presiunea medie in momentul in care amplitudinea oscilaiilor este maxim. Aspecte biofizice ale patologiei circulaiei sngelui Se refer la modificri ale vascozitii sanguine, ale dimensiunilor inimii, precum i la modificri aprute in diametrele i elasticitatea vaselor de sange. Creterea vscozitii sanguine duce la o rezisten vascular mrit (conform legii Poiseuille- Hagen). Apare suprasolicitarea cordului prin creterea presiunilor arteriale in circulaia sistemic i in special pulmonar, acest lucru favorizand staza sanguin, aderena trombocitar, ateroscleroza i accidentele vasculare. Creterea vascozitii sanguine se poate datora unui numr anormal de leucocite (de exemplu in leucemii) sau unei cantiti crescute de proteine plasmatice - fibrinogenul (in inflamaii) sau ca lanurile K (proteine ce intr in compoziia anticorpilor) secretate de o linie limfocitar anormal (boal numit macroglobulinemie in care vascozitatea relativ a serului este >4 ). Vascozitatea sangelui crete in intoxicaiile cu bioxid de carbon din cauza creterii volumului hematiilor. Creterea hematocritului se intalnete rar, in cazul deshidratrii (prin transpiraie, prin febr, prin vrsturi) precum i in poliglobulie (boal care se caracterizeaz prin creterea exagerat a numrului de globule roii). Din cauza valorilor mari ale hematocritului, crete vascozitatea sangelui prin

stanjenirea micrii libere a hematiilor care sunt deformate mecanic i favorizarea apariiei de aglomerri eritrocitare. Aceste creteri ale hematocritului pot aprea ca un mecanism compensator in hipoxie (scderea presiunii pariale a oxigenului in sange) - de exemplu hipoxia datorat altitudinii sau hipoxia din unele boli ce afecteaz ventilaia pulmonar. Conform legii lui Poiseuille, pentru a trece printr-un vas un anumit debit de sange, trebuie s se acioneze cu o presiune cu atat mai mare cu cat vascozitatea lichidului este mai mare. Prin urmare, creterea vascozitii sangelui cere o contracie mai mare din partea inimii pentru a asigura circulaia, ceea ce se traduce prin creterea tensiunii arteriale. Scderea vscozitii sanguine este intalnit in strile de anemie, atingand uneori valoarea 2, cand poate fi cauza apariiei unor sufluri la un cord normal, prin favorizarea unei curgeri turbulente, in pierderea de sange sau cand se consum multe lichide inainte de recoltarea sangelui, in hidremie i hiperglicemie Modificarea dimensiunilor inimii poate s apar ca urmare a presiunii mrite a sangelui care necesit din partea inimii efectuarea unui lucru mecanic mai mare. In aceste condi ii, inima mrindu-i dimensiunile (razele de curbur ale pereilor devenind mai mari), conform legii lui Laplace, pentru a realiza o aceeai presiune sistolic se produce o tensiune mai mare in perei. Cand pereii arteriali se rigidizeaz aportul de lucru mecanic al arterei fa de inim dispare sau se micoreaz foarte mult, inima fiind nevoit s efectueze un lucru mecanic mai mare decat in mod obinuit, ceea ce duce la obosirea acesteia. Mai mult, poate s apar i riscul curgerii turbulente, urmat de creterea rezistenei la inaintare a coloanei de sange i la apariia unor sufluri. In ateroscleroz depozitele de colesterol de pe pereii vaselor de sange, micoreaz diametrul acestora. Conform ecuaiei de continuitate, aria seciunii transversale ingustandu-se, crete viteza fluidului prin acea seciune. O cretere a vitezei de curgere a fluidului atrage dup sine, conform ecuaiei lui Bernoulli, o cretere a presiunii dinamice, urmate de o scdere a presiunii statice, vasul putandu-se bloca, la fel cum, de asemenea, este posibil ca un cheag de sange s blocheze vasul ingustat.

e. Cateterul. Cateterizarea cardiac. Angiografia. Angioplastia.

Cea mai obinuit tehnic de msurare direct a presiunii utilizeaz un cateter conectat la un traductor de presiune extravascular, prin intermediul unui cateter umplut cu fluid. Aceast tehnic este pe larg aplicat in practica clinic, atat in cateterizarea diagnosticului (cateterul este conectat de la o arter periferic spre o arter central), cat i in monitorizarea ingrijirii critice i operative (cateterul este fixat pentru o perioad de timp mai mare intr-o arter periferic). Cateterul este un tub de cauciuc, teflon sau polietilen, cu diametrul suficient de mic, intre 110 mm, cu capul rotunjit pentru a permite alunecarea prin artere i vene, umplut cu lichid (soluie heparin-

salin). Cateterul poate fi folosit atat pentru stabilirea unui diagnostic, cat i pentru terapie, inclusiv angiografie (radiografie a vaselor sangvine pentru studiul vaselor de sange arterial prin injectare de substan de contrast printr-un cateter; debitul de sange este vizualizat prin fluoroscopie, pe baz de raze X) i angioplastie (cardiologie intervenional - angioplastia este o metod nechirurgical pentru tratamentul stenozelor arterelor coronare; ideea de baz const in poziionarea unui cateter balon in interiorul seciunii ingustate a unei artere; prin umflarea balonului de la captul cateterului se lrgete seciunea ingustat i se deschide artera. Procedurile bazate pe cateterizare pornesc de la ideea de a minimaliza traumele datorate introducerii cateterului in vasul de sange. Practic, pacientul nu simte micarea cateterului in interiorul vasului de sange. De asemenea, cand este introdus cateterul in vasul de sange, trebuie luate msuri pentru evitarea coagulrii sangelui. Acest fenomen conduce la un tromboembolism, afectand in acela i timp i rezultatul msurrii presiunii. La aproximativ un centimetru de varf se afl un orificiu care permite ptrunderea sangelui in cateter. Punctul de acces al cateterului in sistemul cardiovascular poate fi bra ul sau piciorul. Prin punctul de acces, sub control radiologic, cateterul este condus spre zona de investigaie. Presiunea sangelui este transmis prin aceast coloan de lichid la traductor. Deplasarea lichidului produce o deformare a diafragmei traductorului care este inregistrat de un sistem electromecanic. Semnalul electric rezultat este apoi amplificat pentru a fi vizualizat, de exemplu, pe un monitor. Procedurile bazate pe cateterizare sunt aplicate in laboratoare speciale in spitale, de c tre cardiologi, radiologi, cardiologi intervenioniti i ali specilaiti. Cateterizarea cardiac este o procedur minim invaziv de investigaie a aparatului cardiovascular, prin care un tub lung i subire cateterul este ghidat in cavitile inimii, de obicei printr-un vas de sange de la man sau picior (o ven periferic, pentru investigarea inimii drepte, sau o arter periferic, pentru investigarea inimii stangi). Cateterul permite verificarea presiunii sangelui din vase i cavitile inimii, evaluarea cantitii de sange, vizualizarea arterelor coronare de la suprafaa inimii, eventual chiar i aorta - efectuarea angiocardiografiei, verificarea nivelului de oxigen din sange oximetriei sanguine, obinerea curbelor de diluie pentru substane marker. Cateterizarea cardiac reprezint unul din cele mai precise teste pentru diagnosticul bolilor arterelor coronare. In situaii speciale se pot executa, tot prin intermediul cateterului, tratamente nechirurgicale precum angioplastie, stentare , implantare de pacemaker, valvuloplastie sau embolizare. Angioplastia este o procedur utilizat pentru deschiderea arterelor ingustate de ateroscleroz. Pentru depistarea zonei blocate arterele coronare sunt vizualizate prin radiografiere cu ajutorul razelor X (angiografie). Pentru angiografie, un fir conduc tor este inserat printr-o arter in bra sau in picior, apoi condos prin aort in poziia necesar. In acest moment, un cateter este inserat de-a lungul firului conductor i este injectat substana de contrast in vasele de sange, pentru o bun vizualizare

pe imaginea radiografic (alb). Deoarece vasele de sange sunt iluminate, suprafeele ingustate sau identific blocajul. Dispozitivul pentru angioplastia cardiac este un cateter (tub flexibil, subire i lung) care este introdus intr-un vas de sange al inimii (artera coronar) pentru a deschide o suprafa ingustat sau blocat. In angioplastie cateterul balon urmrete firul conductor pan in artera coronar blocat. Balonul este umflat i impinge plaga spre pereii arterei. Balonul este desumflat, iar cateterul i firul conductor sunt retrase. Vasul de sange ingustat datorit aterosclerozei este deschis prin angioplastie i este meninut deschis prin utilizarea stent-ului. Pentru introducerea stent-ului este introdus mai intai un fir conductor in zona ingustat a arterei. Un cateter balon cu un stent este plasat in artera ingustat. Prin umflarea balonului acesta expandeaz i impinge plaga spre pereii arterei. Cateterul balon este desumflat, iar stent-ul rmane in zona de interes pentru a menine artera deschis. Cateterul i firul conductor sunt retrase. Dup un anumit interval de timp, plaga poate recidiva, reformandu-se in jurul stent-ului. Pentru a preveni acest lucru se pot folosi stent-uri cu medicament care este absorbit in timp de organism.

I.3.4. Elemente de termodinamic biologic

Noiuni generale.

Definiie. In accepiunea original, termodinamica este acea ramura a fizicii care se ocup de relaiile
intre cldur (Q) i lucru mecanic (L), dar intr-un sens mai larg, ea este tiina care studiaz transformrile reciproce ale diferitelor forme de energie in sistemele naturale i in cele construite de om. Termodinamica biologic se ocup cu studiul transformrilor de energie in sistemele biologice.

a. Sisteme termodinamice.
Sistem - ansamblu de componente aflate in interaciune, delimitate de mediul extern care il inconjoar. Sistem termodinamic - sistem macroscopic alctuit dintr-un numr foarte mare de atomi i molecule, aflate in interaciune energetic atat intre ele cat i cu mediul exterior. Clasificarea sistemelor termodinamice: -deschise - schimb cu exteriorul atat energie cat i substan - inchise - schimb cu exteriorul numai energie - izolate - nu au nici un fel de schimburi cu exteriorul, de care sunt separate prin perei adiabatici. Sistemul izolat este o abstractizare, caz limit, util numai pentru simplificarea unor raionamente. In natur nu exist sisteme izolate. Starea sistemului termodinamic - este reprezentat de totalitatea parametrilor si de stare (care sunt mrimi fizice msurabile)

Parametrii de stare sunt de dou feluri: - intensivi - au valori definite in orice punct al sistemului, care nu depind de dimensiuni (presiunea, concentraia, temperatura); - extensivi - depind de dimensiunile sistemului i de cantitatea de substan existent in sistem (volumul, masa, numrul de moli). Starea de echilibru termodinamic - este caracterizat de urmtoarele proprieti: - parametrii de stare sunt constani in timp; - parametrii intensivi sunt constani in spaiu (omogenizare); - dezordinea este maxim (entropia termodinamic este maxim); - schimburile de energie i substan, atat intre componentele sistemului, cat i cu mediul inconjurtor inceteaz; - producerea de entropie inceteaz. Starea staionar se caracterizeaz prin: - parametrii de stare sunt constani in timp; - parametrii intensivi nu sunt constani in spaiu; - schimburile de substan i energie intre componentele sistemului i cu mediul extern nu inceteaz; - producerea de entropie este minim, fr a fi egal cu zero. Procese termodinamice - treceri ale sistemului termodinamic de la o stare (staionar sau de echilibru termodinamic) la alt stare (staionar sau de echilibru termodinamic) prin modificarea in timp a parametrilor termodinamici. Ele pot fi : - reversibile - sunt procese cvasistatice; in orice moment sistemul este in echilibru termodinamic. Dac se schimb semnul parametrilor termodinamici, sistemul evolueaz de la starea final spre starea iniial pe acelai drum; - ireversibile sunt, in general, procese necvasistatice. Revenirea la starea iniial (dac este posibil) se face pe alt drum i pe seama unei intervenii active din exterior (nu poate decurge de la sine).

b. Principiul I al termodinamicii
In urma eecurilor de a construi o main care, odat pornit, s funcioneze la nesfarit fr a consuma energie (perpetuum mobile de spea I-a) s-a ajuns la concluzia c nu se poate crea energie, ci pentru furnizarea unei energii este necesar consumarea alteia. In 1840, H. Hess a formulat regula dup care cldura eliberat sau absorbit ntr-o reacie chimic nu depinde de etapele intermediare prin care poate decurge aceast reacie ci numai de starea iniial i cea final a reactanilor. Intre 1842 i 1850 o serie de cercettori (J.R. Mayer, J. Joule, H. Helmholtz) au descoperit echivalena dintre lucru mecanic i energie i au determinat echivalentul mecanic al caloriei.

Principiul I al termodinamicii sau principiul conservrii energiei, postuleaz existena unui

parametru caracteristic oricrui sistem, numit energie intern (U) a sistemului, parmetru care exprim capacitatea total a sistemului de a efectua aciuni de orice tip i are o valoare bine determinat in fiecare stare a sistemului.

Aplicaii ale principiului I in biologie

Sistemele biologice sunt sisteme termodinamice deschise, iar procesele biologice sunt procese termodinamice ireversibile. Organismele vii sunt sisteme a cror energie intern poate crete sau scdea in funcie de diferite condiii (varsta, starea fiziologic etc.). Pentru a aplica corect principiul I in cazul organismelor, trebuie s se in seama de faptul fundamental c ele sunt sisteme deschise care iau i degaj in exterior energie, astfel incat problema conservrii energiei se pune numai pentru sistemul inchis format din organismul respectiv impreun cu mediul su inconjurtor. Bilanul energetic al organismului. Aplicand principiul I in cazul unui organism, se poate formula urm torul bilan energetic: energia preluat din mediu = travaliul mecanic efectuat + cldura degajat + energia depozitat n rezevele organismului. Testul clinic al intensitii metabolismului bazal, prin care se stabilete valoarea de referin la care s fie raportat efectul diferiilor factori care influeneaz metabolismul energetic, este un exemplu de asemenea bilan in condiii simplificate. Subiectul este in repaus (nu efectueaz lucru mecanic) i nu a mancat 12 ore (nu preia energie din mediu). In acest caz, bilan ul energetic se poate scrie: cldura degajat = - energia depozitat = energia utilizat

c. Principiul II al termodinamicii
Principiul II al termodinamicii generalizeaz constatarea practic a imposibilitii ca o main termic s transforme integral o cantitate de cldur in lucru mecanic, randamentul de transformare fiind intotdeauna subunitar. Exist mai multe formulri ale principiului II. In varianta care indic sensul spontan al desfurrii proceselor termodinamice, principiul II se numete principiul creterii entropiei. Conform acestei variante, procesele ireversibile care se desfoar spontan in sistemele termodinamice izolate au acel sens care duce la creterea entropiei.

Entropia este un parametru de stare care msoar gradul de dezordine a unui sistem termodinamic. d. Principiul III al termodinamicii
Entropia unui sistem tinde spre o valoare constant atunci cand temperatura se apropie de zero absolut. Pe msur ce sistemul se apropie de zero absolut , agitaia termic se reduce i sistemul tinde s devin ordonat. Odat cu aceasta fluctuaiile de entropie se reduc i ele.

e. Transportul cldurii prin conducie, convecie i radiaie

Transportul cldurii prin conducie Fenomenul de transport al cldurii se numete conductibilitate termic i a fost studiat de ctre Fourier. Sistem neuniform inclzit, adic exist o diferen de temperatur intre diferite puncte ale sale. In consecin flux de cldur (JQ) echilibru termic (se egaleaz temperaturile). Mecanismul de transmitere energia cinetic a moleculelor fiind mai mare la captul mai cald duce la o ciocnire mare a moleculelor i energia caloric se transmite din aproape in aproape la captul opus.

Definiia 3. Cantitatea de cldur transportat in unitatea de timp este proporional cu seciunea transversal prin care are loc conductibilitatea, cu gradientul de temperatur i depinde de natura substanei
Conductibilitatea termic a cristalelor depinde de direcie deoarece sunt sisteme anizotrope. Conductibilitatea termic a lichidelor este mai mic decat a solidelor, iar a gazelor este mai mic decat cea a lichidelor. Conductibilitatea termic i cea electric cresc atunci cand temperatura scade. Transportul cldurii prin convecie (cureni) Are loc numai in cazul lichidelor i al gazelor care vin in contact cu un material solid compact aflat la alt temperatur. Dac solidul cu care vine in contact masa de fluid (ex. aer) este la o temperatur mai sczut decat a acestuia, atunci fluidul cald cedeaz peretelui o parte din energie i se va rci. Devenind prin rcire mai dens, aerul va cdea, urmand s fie inlocuit de o cantitate de aer mai cald din incint. In acest fel se realizeaz o deplasare continu de aer in jurul peretelui i totodat se realizeaz un transfer de cldur de la aerul cald la peretele rece Prin inclzire, la locul de contact cu o surs cald, fluidul ii modific densitatea i ca urmare se formeaz cureni ascendeni. Transportul cldurii prin radiaie Spre deosebire de conducie i convecie, la transportul cldurii prin radiaie nu este necesar un mediu material pentru a transporta energia. Energia caloric se transmite prin unde electromagnetice cu lungime de und mai mare decat a luminii de culoare roie din spectrul vizibil (>rou), care sunt purttoare cu cldur. Ele se numesc

radiaii infraroii.
Corpurile care permit trecerea radiaiilor infraroii se numesc diatermane iar cele care nu permit trecerea lor se numesc atermane. Cand un corp metalic atinge o temperatur de 5000C el se inroete i devine luminos. Odat cu creterea in continuare a temperaturii culoarea lui variaz spre alb.

Cldura pe care o primete corpul prin inclzire se transform in energie radiant. Energia radiant emis in unitatea de timp se numete putere emitoare a corpului. Un corp care absoarbe toate radiaiile care cad asupra lui se numete corp negru. Atunci cand un corp negru este inclzit, el emite toate radiaiile posibile. Corpul negru este definit ca emitor i totodat absorbant perfect de radiaie. Transportul cldurii n organism Organismul uman produce cldur care se transmite din centrul corpului spre suprafa, iar de aici spre mediul exterior. Cantitatea de cldur i temperatura din interiorul organismului difer de la un organ la altul. Cldura este transportat din locurile cu temperatura mai ridicat spre cele cu temperatura mai sczut prin conducie i convecie. Conductibilitatea termic a esuturilor este redus, mai ales a celor groase, astfel incat rolul principal in transportul cldurii il constituie sangele. Transmiterea cldurii prin intermediul sangelui este favorizat i de cldura lui specific mare, fiind aproximativ egal cu cea a apei (1 calggrad sau 4185 J/kggrad). Transmisia cldurii spre exterior se realizeaz prin conducie, convecie, radiere i evaporarea apei prin transpiraie. Transmiterea cldurii prin conducie, convecie i radiere reprezint aproximativ 70 80 % din totalul cldurii transmise mediului exterior, iar prin evaporare se cedeaz 20 30 % din aceasta. In condiii de efort fizic pierderea de cldur prin evaporare este de 6070 % din totalul cldurii. In cazul muncilor fizice grele corpul poate pierde 4 12 l ap prin evaporare, ceea ce reprezint o cedare considerabil de cldur. Din cauza aderrii unui strat de aer de circa 4 8 mm la suprafaa pielii, numit strat marginal, corpul se va opune cedrii cldurii prin curenii de convecie i conducie. Grosimea acestui strat scade atunci cand corpul este in micare. Sterilizarea Etuvele, autoclavele sunt dispozitive in care se pot obine i menine temperaturi relativ mari. Etuvele permit obinerea de temperaturi mari i distrugerea germenilor in general in condiii uscate. Autoclavele fiind incinte ermetic inchise, permit sterilizarea umed la temperaturi i presiuni mari (la presiunea de 1 atm apa ar fierbe i s-ar evapora la 100C). Diverii germeni (bacterii, toxine etc.) pot fi distrui la temperaturi mari fie prin blocarea unor procese vitale din microorganisme, fie prin descompunerea efectiv a unor molecule complexe. Distrugerea acestora este ins un proces statistic i de aceea temperatura trebuie meninut un timp minim pentru ca probabilitatea de distrugere s fie cat mai apropiat de 1 (deci rata de supravieuire a germenilor s fie practic zero).

I.3.5. Fenomene bioelectrice

Prezena, atat in citoplasma oricrei celule, cat i in fluidele extracelulare, a numeroase tipuri de atomi i molecule ionizate, deci incrcate electric, i faptul c activitatea metabolic menine diferene de concentraii ale acestor ioni, fac ca fenomenele electrice s fie proprii tuturor celulelor. Potenialul de repaus al celulelor O caracteristic de baz a unei celule vii este existena unei diferene de potenial electric intre faa extern i cea intern a membranei celulare. In interiorul celulei, respectiv in mediul intersti ial, potenialul este acelai. Deci diferena de potenial se stabilete intre aceste medii. Aceast diferen de potenial se numete potenial de repaus celular (PR)(spre deosebire de cel din timpul activitii). Are valori cuprinse intre ( 50) (-100) mV. Pentru a explica modul in care apare PR se vor analiza cateva sisteme bicompartimentale simple dintre care ultimul este apropiat de sistemul citoplasm lichid interstiial. Potenialul de aciune celular Sistemul nervos periferic i central constituie o vast reea de comunicaie in cadrul organismului, reea in care pentru transmiterea semnalelor este utilizat un fenomen de natur bioelectric, influxul sau impulsul nervos. Impulsul nervos reprezint variaia tranzitorie i propagabil a potenialului de membran al fibrelor nervoase, numit potenial de aciune (PA), produs de un stimul (uneori exist i o activitate celular spontan). Potenialul de aciune este o depolarizare trectoare a membranei celulare prin care interiorul celulei devine mai puin negativ decat in stare de repaus i diferena de potenial de-o parte i de alta a membranei celulare scade. Exist i poteniale de aciune hiperpolarizante, de exemplu in celulele receptoare retiniene. Declanarea potenialului de aciune se realizeaz prin deschiderea porilor unor canale cationice sau anionice (uneori prin inchiderea porilor cationice, in cazul PA hiperpolarizante). Apar fluxuri de ioni care determin producerea unui semnal electric. Ionii implicai sunt in special ionii de Na+ (in faza ascendent a PA) i de K+ (in faza descendent). In celula muscular, in faza ascendent sunt implicai ionii de Ca++. Fazele potenialului de aciune Intre momentul aciunii excitantului i rspunsul celulei exist un interval de timp, characteristic fiecrui tip de celule, numit perioad de laten. Prima faz a potenialului de aciune este reprezentat de un potenial local i se numete prepotenial. Faza urmtoare este potenialul de vrf, cu fazele ascendent i descendent. Faza a treia este alctuit din postpotenialele pozitiv i negativ. Din punct de vedere funcional se disting dou perioade refractare, perioada refractar absolut, in care celula nu

poate fi excitat, in faza ascendent i parial in faza descendent, i perioada refractar relativ, in care excitabilitatea este redus, in celelalte faze ale PA. Atunci cand asupra fibrelor nervoase acioneaz un stimul de durat are loc o acomodare manifestat prin creterea pragului de excitabilitate. Acomodarea poate fi rapid (fibrele din nervii motori) sau lent (unele fibre senzitive). Propagarea potenialului de aciune Propagarea potentialului de

actiune

de-a

lungul

membranei

excitabile

Mecanismul propagarii excitatiei este explicat cu ajutorul teoriei cablului. Zona excitata B este caracterizata printr-o inversare a polarizarii. Ca urmare a acestei inversari apar curenti locali atat in interiorul fibrei cat si in exterior. Acesti curenti tind sa excite dintr-o zona excitata si zonele vecine. Propagarea se face din aproape in aproape in sensul indicat mai sus, deoarece zona C care a fost excitata inaintea zonei B nu mai este sensibila la depolarizare pentru ca ea se gaseste intr-o perioada refractara. Excitatiile se propaga deci intr-un singur sens Viteza impulsului nervos atinge zeci de metri pe secunda in cazul fibrelor amielinice. La fibrele mielinice conducerea (propagarea) excitatiei se face in salturi si mult mai repede decat in cazul fibrelor amielinice. Stratul de mielina este de natura lipo-proteica si deci este un bun izolant. In acest caz curentii locali trec in afara, prin lichidul interstitial, fapt ce determina o crestere a conductiei.