Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Contracte de asigurare
Cuprins
Paragraf
INTRODUCERE IN1-IN13
Motivele emiterii acestui IFRS IN1-IN2
Principalele trăsături ale IFRS IN3-IN12
Impactul potenţial al propunerilor viitoare IN13
IFRS 4
Contracte de asigurare
OBIECTIV 1
ARIA DE APLICABILITATE 2-12
Instrumente derivate încorporate 7-9
Separarea componentelor de depozit 10-12
RECUNOAŞTERE ŞI EVALUARE 13-35
Derogare temporară de la alte IFRS 13-20
Testul de adecvare a datoriei 15-19
Deprecierea activelor de reasigurare 20
Modificări ale politicilor contabile 21-30
Rata dobânzii curentă de piaţă 24
Continuarea practicilor existente 25
Prudenţa 26
Marje de investiţii viitoare 27-29
Contabilitatea în “umbră” 30
Contracte de asigurare dobândite într-o combinare de întreprinderi sau 31-33
transfer de portofoliu
Caracteristici de participare discreţionară 34-35
Caracteristici de participare discreţionară în contractele de asigurare 34
Caracteristici de participare discreţionară în instrumentele financiare 35
PREZENTARE DE INFORMAŢII 36-39
Explicarea valorilor recunoscute 36-37
Valoarea, momentul şi incertitudinea fluxurilor de numerar 38-39
DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE ŞI TRANZIŢIA 40-45
Prezentare de informaţii 42-44
Redesemnarea activelor financiare 45
ANEXE
A Definiţii termeni
B Definiţia unui contract de asigurare
C Amendamente la alte IFRS
APROBAREA IFRS 4 DE CĂTRE CONSILIU
BAZĂ PENTRU CONCLUZII
GHID DE IMPLEMENTARE
1
Standardul Inernaţional de raportare Financiară 4 Contracte de asigurare (IFRS 2) cuprinde
paragrafele 1-45 şi Anexele A-C. Toate paragrafele au aceeaşi autoritate. Paragrafele cu
caractere aldine prevăd principiile principale. Termenii definiţi în Anexa A sunt cu caractere italice
prima dată când apar în standard. Definiţiile altor termeni sunt date în Glosarul pentru IFRS. IFRS
4 trebuie citit în contextul obiectivului şi Bazei pentru concluzii, Prefaţei la Standardele
Internaţionale de raportare Financiară şi Cadrului general pentru întocmirea şi prezentarea
situaţiilor financiare. IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori oferă o
bază pentru selectarea şi aplicarea politicilor contabile în absenţa unor recomandări explicite.
2
INTRODUCERE
Motivele emiterii IFRS
IN1 Acesta este primul IFRS care tratează contractele de asigurare. Practicile contabile
pentru contractele de asigurare au fost diverse şi de multe ori au fost diferite de practicile
din alte sectoare. Pentru că multe entităţi vor adopta IFRS în 2005, Consiliul pentru
Standardele Internaţionale de Contabilitate a emis acest IFRS:
(a) pentru a aduce îmbunătăţiri limitate contabilităţii contractelor de asigurare până la
finalizarea de către Consiliu a celei de-a doua faze a proiectului său privind
contractele de asigurare.
(b) Pentru a solicita entităţilor care emit contracte de asigurare (asiguratorii) să prezinte
informaţii despre acele contracte.
IN2 Acest IFRS este o treaptă către faza II a acestui proiect. Consiliul şi-a exprimat
angajamentul faţă de finalizarea fazei II fără întârziere imediat ce a investigat toate
problemele teoretice şi practice relevante şi a finalizat procesul în întregime.
IN4 IFRS scuteşte asiguratorul temporar (adică în cursul fazei I a acestu proiect) de
anumite cerinţe ale altor IFRS, inclusiv cerinţa de a ţine cont de Cadrul general la
selectarea politicilor contabile pentru contractele de asigurare. Totuşi, IFRS:
(a) interzice constituirea rezervelor pentru posibile despăgubiri în temeiul unor contracte
care nu au existat la data raportării (cum ar fi rezervele pentru catastrofe şi egalizare).
(b) Cere un test pentru adecvarea datoriilor din asigurare recunoscute şi un test de
depreciere pentru activele din reasigurare.
(c) Cere asiguratorului să păstreze datoriile din asigurare în bilanţ până la executarea,
anularea sau expirarea lor, şi să prezinte datoriile din asigurare fără compensarea lor
faţă de activele aferente din reasigurare.
IN5 IFRS permite asiguratorului să modifice politicile sale contabile pentru contractele
de asigurare doar dacă, ca o consecinţă, situaţiile sale financiare prezintă informaţii care
sunt mai relevante şi nu mai puţin credibile, sau mai credibile şi nu mai puţin relevante.
În particular, asiguratorul nu poate introduce nici una din următoarele practici, deşi poate
continua să utilizeze politici contabile care le presupun:
(a) evaluarea datoriilor din asigurare pe o bază neactualizată.
(b) Evaluarea drepturilor contractuale faţă de onorariile de administrare a investiţiilor
viitoare la o valoarea care excede valoarea justă decurgând dintr-o comparaţie cu
onorariile curente percepute de alţi participanţi ai pieţei pentru servicii similare.
(c) Utilizarea de politici contabile neuniforme pentru datoriile din asgurare a filialelor.
3
IN6 IFRS permite introducerea unei politici contabile care implică reevaluarea datoriilor
din asigurare desemnate cu consecvenţă în fiecare perioadă pentru a reflecta rata dobânzii
curentă de piaţă (şi, dacă alege asiguratorul, alte estimări şi ipoteze curente). Fără această
permisiune, asiguratorul ar fi fost obligat să aplice modificarea politicilor contabile cu
consecvenţă tuturor datoriilor similare.
IN9 Dacă asiguratorul modifică politicile contabile pentru datoriile din asigurare, poate
reclasifica o parte sau toate activele financiare “la valoarea justă prin contul de profit şi
pierdere”.
IN10 IFRS:
(a) clarifică faptul că asiguratorul nu trebuie să contabilizeze un instrument derivat
încorporat separat la valoarea justă dacă derivatul încorporat satisface definiţia unui
contract de asigurare.
(b) Obligă asiguratorul să separe (adică să contabilizeze separat) componentele de
depozit ale unor contracte de asigurare, pentru a evita omisiunea activelor şi datoriilor
din bilanţul său.
(c) Clarifică aplicabilitatea practicii cunoscute uneori sub denumirea de “contabilitate în
umbră”.
(d) Permite o prezentare extinsă pentru contractele de asigurare dobândite într-o
combinare de întreprinderi sau transfer de portofoliu.
(e) Abordează aspecte limitate ale caracteristicilor de participare discreţionară cuprinse
în contractele de asigurare sau instrumentele financiare.
IN12 Entităţile trebuie să aplice IFRS pentru perioadele anuale care încep la sau după 1
ianuarie 2005, dar este încurajată aplicarea mai devreme. Asiguratorul nu trebuie sp
aplice anumite aspecte ale IFRS informaţiilor comparative care se referă la perioadele
anuale care încep înainte de 1 ianuarie 2005.
4
IN13 Consiliul se aşteaptă să aprobe în al doilea trimestru al lui 2004 Proiectele de
expunere care propun amendamente la:
(a) tratamentul garanţiilor financiare şi contractele de asigurare de credit; şi
(b) opţiunea din IAS 39 care permite entităţii să desemneze active financiare şi datorii
financiare “la valoarea justă prin contul de profit şi pierdere”.
5
IFRS 4
Contracte de asigurare
OBIECTIV
1. Obiectivul acestui standard este de a specifica raportarea financiară pentru contractele
de asigurare efectuată de entităţile care emit astfel de contracte (denumite în IFRS
asiguratori) până la finalizarea de către Consiliu a celei de-a doua faze a proiectului
său privind contractele de asigurare. În particular acest IFRS solicită:
(a) îmbunătăţiri limitate la contabilitatea contractelor de asigurare ţinută de asiguratori.
(b) Prezentarea de informaţii care să identifice şi explice sumele din situaţiile financiare
ale asiguratorului care apar din contractele de asigurare şi să ajute utilizatorii acelor
situaţii să înţeleagă valoarea, momentul şi incertitudinea fluxurilor viitoare de
numerar din contractele de asigurare.
ARIA DE APLICABILITATE
2. Entitatea va aplica acest IFRS în cazul:
(a) contractelor de asigurare (inclusiv cele de reasigurare) pe care le emite şi contractelor
de reasigurare pe care le deţine.
(b) Instrumentelor financiare pe care le emite cu o caracteristică de participare
discreţionară (vezi paragraful 35). IAS 32 cere prezentări de informaţii privind
instrumentele financiare, inclusiv cele care conţin astfel de elemente.
3. Acest IFRS nu abordează alte aspecte ale contabilităţii asiguratorilor, cum ar fi
contabilitatea activelor financiare deţinute de asiguratori şi a datoriilor financiare
emise de asiguratori (vezi IAS 32 şi 39), cu excepţia celor din prevederilor tranzitorii
de la paragraful 45.
4. Entitatea nu va aplica acest IFRS în cazul:
(a) garanţiilor la produse acordate direct de producător, dealer sau comerciantul cu
amănuntul (vezi IAS 18 şi IAS 37).
(b) Activelor şi datoriilor angajatorilor în baza planurilor de beneficii pentru angajaţi
(vezi IAS 19 şi IFRS 2) şi obligaţiilor privind pensiile raportate de planuri de pensii
determinate.
(c) Drepturilor sau obligaţiilor contractuale care depind de utilizarea viitoare sau dreptul
de utilizare viitoare faţă de un element nefinanciar (de exemplu, anumite onorarii de
brevete, redevenţe, plăţi de leasing contingente şi elemente similare), precum şi al
garanţiei privind valoarea reziduală încorporată într-un leasing financiar (vezi IAS 17,
IAS 18 şi IAS 38).
(d) Garanţiilor financiare pe care entitatea le acordă sau le primeşte la transferul de active
sau datorii financiare aflate sub incidenţa IAS 39 către o altă parte, indiferent dacă
garanţiile apar ca garanţii financiare, scrisori de credit sau contracte de asigurare (vezi
IAS 39).
(e) Plăţii contingente de plătit sau primit într-o combinare de întreprinderi (vezi IFRS 3).
(f) Contractelor de asigurare directe pe care entitatea le deţine (adică contracte de
asigurare directe în care entitatea este deţinătorul poliţei). Totuşi, cedentul va aplica
acest IFRS contractelor de reasigurare pe care le deţine.
6
5. Pentru uşurinţa prezentării, acest IFRS descrie orice entitate care emite un contract de
asigurare ca asigurator, indiferent dacă emitentul este privit ca asigurator pentru
scopuri legale sau de supraveghere.
6. Contractul de reasigurare este un tip de contract de asigurare. Aşadar, toate referirile
din acest IFRS la contractele de asigurare sunt valabile şi pentru contractele de
reasigurare.
7
Cedentul primeşte compensaţie pentru pierderi din partea reasiguratorului dar
contractul obligă cedentul să ramburseze compensaţia în următorii ani. Obligaţia
respectivă apare din componenta de depozit. Dacă politicile contabile ale cedentului
permit altfel recunoaşterea compensaţiei ca venit fără recunoaşterea obligaţiei care
rezultă, separarea este necesară.
12. Pentru a separa un contract, asiguratorul va:
(a) aplica acest IFRS în cazul componentei de asigurare.
(b) Aplica IAS 39 în cazul componentei de depozit.
RECUNOAŞTERE ŞI EVALUARE
Derogare temporară de alte IFRS
13. Paragrafele 10-12 ale IAS 8 specifică criteriile pe care o entitate le va utiliza la
elaborarea unei politici contabile dacă nici un IFRS nu se aplică în mod specific
vreunui element. Totuşi, acest IFRS scuteşte asiguratorul de aplicarea acelor criterii în
cazul politicilor contabile pentru:
(a) contractele de asigurare pe care le emite (inclusiv costurile de achiziţie aferente şi
activele necorporale aferente, cum ar fi cele descrise în paragrafele 31 şi 32); şi
(b) contractele de reasigurare pe care le deţine.
14. Totuşi, acest IFRS nu scuteşte asiguratorul de anumite implicaţii ale criteriilor din
paragrafele 10-12 ale IAS 8. Mai precis, asiguratorul:
(a) nu va recunoaşte ca datorie rezervele pentru viitoare posibile despăgubiri, dacă acele
despăgubiri provin din contracte de asigurare care nu există la data raportării (cum ar
fi rezervele pentru catastrofe şi rezervele de egalizare).
(b) Va efectua testul de adecvare a datoriei descris în paragrafele 15-19.
(c) Va elimina o datorie din asigurare (sau o parte dintr-o astfel de datorie) din bilanţ
atunci, şi doar atunci când, este stinsă – adică atunci când obligaţia specificată în
contract este executată, anulată ori expiră.
(d) Nu va compensa:
(i) activele din reasigurare cu datoriile aferente din asigurare; sau
(ii) veniturile sau cheltuielile din contractele de reasigurare cu cheltuielile sau
veniturile din contractele de asigurare aferente.
(e) Va avea în vedere dacă activele din reasigurare sunt depreciate (vezi paragraful 20).
8
(a) testul ia în considerare estimările curente ale tuturor fluxurilor de numerar
contractuale şi ale fluxurilor aferente cum ar fi costurile de administrare a cererilor de
despăgubiri, precum şi fluxurile de numerar provenind din opţiuni încorporate şi
garanţii.
(b) Dacă testul demonstrează că datoria este inadecvată, abaterea în întregime este
recunoscută în contul de profit şi pierdere.
17. Dacă politicile contabile ale asiguratorului nu solicită un test de adecvare a datoriilor
care să îndeplinească cerinţele minime ale paragrafului 16, asiguratorul :
(a) va determina valoarea contabilă a datoriilor din asigurare relevante* minus valoarea
contabilă a:
(i) costurilor de achiziţie amânate aferente, şi
(ii) activelor necorporale aferente, cum ar fi cele dobândite într-o combinare de
întreprinderi sau transfer de portofoliu (vezi paragrafele 31 şi 32). Totuşi, activele
din reasigurare aferente nu sunt luate în considerare deoarece asiguratorul le
contabilizează separat (vezi paragraful 20).
(b) Va determina dacă valoarea descrisă la (a) este mai mică decât valoarea contabilă care
ar fi necesară dacă datoriile din asigurare relevante s-ar afla sub incidenţa IAS 37.
Dacă este mai mică, asiguratorul va recunoaşte întreaga diferenţă în contul de profit şi
pierdere şi va reduce valoarea contabilă a costurilor de achiziţie amânate sau a
activelor necorporale aferente sau va majora valoarea contabilă a datoriilor din
asigurare relevante.
18. Dacă testul de adecvare a datoriilor asiguratorului satisface cerinţele minime ale
paragrafului 16, testul se aplică la nivelul de agregare specificat în acel test. Dacă
testul nu satisface cerinţele minime respective, comparaţia de la paragraful 17 se va
face la nivelul unui portofoliu de contracte expuse în mare unor riscuri similare şi
administrate ca un portofoliu singular.
19. Valoarea descrisă la paragraful 17(b) (adică rezultatul aplicării IAS 37) va reflecta
marjele de investiţii viitoare (vezi paragrafele 27-29) dacă, şi doar dacă, valoarea
descrisă la paragraful 17(a) reflectă şi acele marje.
*
Datoriile din asigurare relevante sunt acele datorii din asigurare (şi costurile de achiziţie amânate şi
activele necorporale aferente) pentru care politicile contabile ale asiguratorului nu solicită un test de
adecvare a datoriilor care să îndeplinească cerinţele minime ale paragrafului 16.
9
21. Paragrafele 22-30 se aplică atât modificărilor făcute de asigurator care deja aplică
IFRS cât şi modificărilor făcute de un asigurator care adoptă IFRS pentru prima dată.
22. Asiguratorul poate modifica politicile contabile pentru contractele de asigurare dacă,
şi doar dacă, modificarea face situaţiile financiare mai relevante în raport cu nevoile
de luare a deciziilor economice ale utilizatorilor dar nu mai puţin credibile, sau mai
credibile dar nu mai puţin relevante pentru acele nevoi. Asiguratorul va judeca
relevanţa şi credibilitatea după criteriile IAS 8.
23. Pentru a justifica modificarea politicilor sale contabile pentru contractele de
asigurare, asiguratorul va arăta că modificarea apropie situaţiile sale financiare de
îndeplinirea criteriilor IAS 8, dar modificarea nu trebuie să conformă în totalitate cu
acele criterii. Mai jos sunt discutate următoarele probleme specifice:
(a) rata dobânzii curentă (paragraful 24);
(b) continuarea practicilor existente (paragraful 25);
(c) prudenţa (paragraful 26);
(d) marjele investiţiilor viitoare (paragrafele 27-29); şi
(e) contabilitatea “în umbră” (paragraful 30).
*
în acest paragraf, datoriile din asigurare includ costurile de achiziţie amânate şi activele necorporale
aferente, cum ar fi cele discutate la paragrafele 31 şi 32.
10
asiguratorul le poate modifica dacă aceasta nu diversifică politicile contabile şi
satisface totodată celelalte cerinţe ale acestui IFRS.
Prudenţa
29. În anumite modele de evaluare, rata de actualizare este utilizată pentru a determina
valoarea actualizată a marjei profitului viitor. Marja respectivă de profit este apoi
atribuită unor perioade diferite pe baza unei formule. În aceste modele, rata de
actualizare afectează evaluarea datoriei doar indirect. În particular, utilizarea unei rate
de actualizare mai puţin adecvate are un efect limitat sau nici un efect asupra evaluării
datoriei la început. Totuşi, în alte modele, rata de actualizare determină evaluarea
datoriei direct. În acest din urmă caz, deoarece introducerea unei rate bazate pe active
11
are un efect mai semnificativ, este foarte puţin probabil ca asiguratorul să poată
răsturna prezumţia relativă de la paragraful 27.
Contabilitatea în “umbră”
30. În anumite modele contabile, câştigurile sau pierderile realizate din activele unui
asigurator au un efect direct asupra evaluării unei părţi sau a tuturor (a) datoriilor din
asigurare, (b) costurilor de achiziţie amânate şi (c) activelor necorporale aferente,
cum sunt cele descrise în paragrafele 31 şi 32. Asiguratorul poate, dar nu este obligat,
să modifice politicile sale contabile astfel încât un câştig sau o pierdere recunoscută
dar nerealizată dintr-un activ să afecteze acele evaluări în acelaşi fel în care o face un
câştig sau o pierdere realizată. Ajustarea aferentă a datoriei din asigurare (sau
costurile de achiziţie amânate ori activele necorporale) va fi recunoscută în contul de
capital propriu dacă, şi numai dacă, câştigurile sau pierderile nerealizate sunt
recunoscute direct în capitalul propriu. Această practică este denumită uneori
“contabilitatea în umbră”.
12
(b) Dacă recunoaşte caracteristica de participare discreţionară separat de elementul
garantat, va clasifica acea caracteristică fie ca datorie fie ca o componentă separată a
capitalului propriu. Acest IFRS nu specifică modul în care asiguratorul stabileşte dacă
acea caracteristică este datorie sau capital propriu. Asiguratorul poate împărţi acea
caracteristică în componente de datorie şi capital propriu şi va utiliza o politică
contabilă consecventă pentru acea divizare. Asiguratorul nu poate clasifica acea
caracteristică ca o categorie intermediară care nu este nici datorie nici capital propriu.
(c) Poate recunoaşte toate primele primite ca venituri fără a separa vreo parte care se
referă la componenta de capital propriu. Modificările care rezultă în ceea ce priveşte
elementul garantat şi partea din caracteristica de participare discreţionară clasificată
ca datorie vor fi recunoscute în contul de profit şi pierdere. Dacă caracteristica de
participare discreţionară este clasificată parţial sau total ca şi capital propriu, o parte
din rezultat poate fi atribuită acelei caracteristici (în acelaşi fel în care o parte poate fi
atribuită intereselor minoritare). Asiguratorul va recunoaşte partea din rezultat
atribuibilă componentelor de capital propriu ale caracteristicii de participare ca o
alocare a rezultatului, cu ca venit sau cheltuială (vezi IAS 1).
(d) Dacă contractul conţine un derivat încorporat aflat sub incidenţa IAS 39, va aplica
IAS 39 derivatului încorporat.
(e) În toate privinţele neacoperite de paragrafele 14-20 şi 34(a)(d), va continua să
utilizeze politicile sale contabile existente pentru astfel de contracte, cu excepţia
cazului în care modifică acele politici contabile astfel încât să respecte paragrafele 21-
30.
PREZENTARE DE INFORMAŢII
Explicarea valorilor recunoscute
13
36. Asiguratorul va prezenta informaţii care identifică şi explică valorile din situaţiile
financiare care provin din contractele de asigurare.
37. Pentru aplicarea paragrafului 36, asiguratorul va prezenta:
(a) politicile sale contabile pentru contractele de asigurare şi activele, datoriile, veniturile
şi cheltuielile aferente.
(b) Activele, datoriile, veniturile şi cheltuielile recunoscute (şi, dacă prezintă situaţia
fluxurilor de numerar folosind metoda directă, fluxurile de numerar) provenind din
contractele de asigurare. Mai departe, dacă asiguratorul este cedent, va prezenta:
(i) câştigurile şi pierderile recunoscute în contul de profit şi pierdere din reasigurare;
şi
(ii) dacă cedentul amână şi amortizează câştigurile şi pierderile provenind din
reasigurare, amortizarea pentru perioadă şisumele rămase neamortizate la
începutul şi sfârşitul perioadei.
(c) Procedurile utilizate pentru a determina ipotezele care au efectul cel mai mare asupra
evaluării valorilor recunoscute descrise la (b). Când este posibil, asiguratorul va face
şi o prezentare cuantificată a acelor ipoteze.
(d) Efectul modificării ipotezelor utilizate pentru evaluarea activelor şi datoriilor din
asigurare, prezentând separat efectul fiecărei modificări cu un efect semnificativ
asupra situaţiilor financiare.
(e) Reconcilierile modificărilor datoriilor din asigurare, activelor din reasigurare şi, dacă
există, costurilor de achiziţie amânate aferente.
(d) Informaţii despre riscul ratei dobânzii şi riscul de credit pe care le-ar cere IAS 32
dacă contractele de asigurare ar face obiectul acestui standard.
14
(e) Informaţii despre expunerile la riscul ratei dobânzii sau riscul de piaţă pentru
derivatele încorporate cuprinse într-un contract de asigurare gazdă dacă asiguratorul
nu este obligat, şi nu, evaluează derivatele încorporate la valoarea justă.
Prezentare de informaţii
42. Entitatea nu trebuie să aplice cerinţele de prezentare din acest IFRS informaţiilor
comparative referitoare la perioadele anuale care încep înainte de 1 ianuarie 2005, cu
excepţia prezentărilor cerute de paragraful 37(a) şi (b) privind politicile contabile şi
activele, datoriile, veniturile şi cheltuielile recunoscute (şi fluxurile de numerar dacă
se foloseşte metoda directă).
43. Dacă este imposibilă aplicarea unei cerinţe particulare din paragrafele 10-35
informaţiilor comparative referitoare la perioadele anuale care încep înainte de 1
ianuarie 2005, entitatea trebuie să prezinte acest fapt. Aplicarea testului de adecvare a
datoriilor (paragrafele 15-19) în cazul informaţiilor comparative ar putea fi uneori
imposibilă, dar este foarte puţin probabil să fie imposibilă aplicarea altor cerinţe ale
paragrafelor 10-35 în cazul informaţiilor comparative. IAS 8 explică termenul
“imposibil”.
44. În aplicarea paragrafului 39©(iii), entitatea nu trebuie să prezinte informaţii despre
evoluţia despăgubirilor care au avut loc cu mai mult de cinci ani înainte de sfârşitul
primului exerciţiu financiar în care aplică IFRS. Mai departe, dacă este imposibilă,
atunci când entitatea aplică pentru prima dată acest IFRS, întocmirea de informaţii
despre evoluţia despăgubirilor care au avut loc înainte de începutul primei perioade
pentru care entitatea prezintă integral informaţii comparative conforme cu acest IFRS,
entitatea trebuie să prezinte acest fapt.
15
Anexa A
Definiţia termenilor
16
acestei definiţii.)
Datorie din asigurare Obligaţiile contractuale nete ale asiguratorului în temeiul unui
contract de asigurare.
Risc de asigurare Risc, altul decât riscul financiar, transferat de la deţinătorul
contractului la emitent.
Eveniment asigurat Eveniment viitor incert care este acoperit de un contract de
asigurare şi creează risc de asigurare.
Asigurator Partea care are obligaţia în temeiul unui contract de asigurare de
a despăgubi pe deţinătorul poliţei în cazul apariţiei evenimentului
asigurat
Test de adecvare a Evaluare pentru a vedea dacă valoarea contabilă a unei datorii din
datoriei asigurare trebuie majorată (sau valoarea contabilă a costurilor de
achiziţie amânate aferente ori a activelor necorporale aferente
redusă), pe baza analizei fluxurilor de numerar viitoare.
Asigurat Partea care are dreptul la despăgubiri în temeiul unui contract de
asigurare în cazul producerii evenimentului asigurat.
Active din Drepturile contractuale nete ale cedentului în temeiul unui
reasigurare contract de reasigurare.
Contract de Contract de asigurare emis de un asigurator (reasiguratorul)
reasigurare pentru a despăgubi alt asigurator (cedentul) pentru pierderile
dintr-unul sau mai multe contracte emise de cedent.
Reasigurator Partea care are obligaţia în temeiul unui contract de reasigurare să
despăgubească cedentul în cazul apariţiei evenimentului asigurat.
A separa A contabiliza componentele unui contract ca şi cum ar fi contracte
separate.
17
Anexa B
Definiţia contractului de asigurare
B1 Această anexă oferă îndrumări asupra definiţiei contractului de asigurare din Anexa A.
Abordează următoarele aspecte:
B4 Anumite contracte de asigurare acoperă evenimente care deja s-au produs, dar al căror
efect financiar este încă incert. Un exemplu este un contract de reasigurare care acoperă
asiguratorul direct împotriva cursului nefavorabil al solicitărilor de despăgubire deja
depuse de asiguraţii. În astfel de contracte, evenimentul asigurat înseamnă descoperirea
costurilor ultime ale solicitărilor respective.
Plăţi în natură
B5 Animite contracte de asigurare obligă sau permit efecturarea plăţilor în natură. Un
exemplu este atunci când asiguratorul înlocuieşte un bun furat direct, în loc să
despăgubească de asigurat pentru contravaloarea bunului. Un alt exemplu este atunci
când asiguratorul foloseşte propriile spitale şi personal medical pentru a asigura serviciile
medicale acoperite de contracte.
18
are la bază numărul aşteptat de defecţiuni, dar este incert dacă o anumită maşină se va
strica. Defectarea echipamentului afectează proprietarul său iar contractul compensează
proprietarul (în natură şi nu în numerar). Un alt exemplu este un contract pentru servicii
de depanare autoturisme în care furnizorul convine, contra unui onorariu annual
determinat, să furnizeze asistenţă la faţa locului sau tractarea maşinii până la cel mai
apropiat service. Cel din urmă contract ar putea satisface definiţia unui contract de
asigurare chiar dacă furnizorul nu se obligă să efectueze reparaţii sau înlocuirea pieselor
defecte.
19
B10 Anumite contracte expun emitentul la un risc financiar, pe lângă riscul de asigurare
semnificativ. De exemplu, multe contracte de asigurare de viaţă garantează o rată minimă
de rentabilitate pentru asiguraţii (creând riscul financiar) şi totodată promit compensaţii
în caz de deces care la un moment dat depăşesc semnificativ soldul contului asiguratului
(creând riscul de asigurare sub forma riscului de mortalitate). Astfel de contracte sunt
contracte de asigurare.
B11 În baza unor contracte, evenimentul asigurat declanşează plata unei sume corelate cu
un indice de preţ. Astfel de contracte sunt contracte de asigurare, cu condiţia ca plata care
depinde de evenimentul asigurat să fie semnificativă. De exemplu, o anuitate viageră
corelată cu un indice al costului de viaţă transferă riscul de asigurare deoarece plata este
declanşată de un eveniment incert – supravieţuirea beneficiarului. Corelarea cu indicele
de preţ este un instrument derivat încorporat, dar totodată transferă şi riscul de asigurare.
Dacă transferul rezultat a riscului de asigurare este semnificativ, derivatul încorporat
satisface definiţia contractului de asigurare, caz în care nu trebuie separat şi evaluat la
valoarea justă. (vezi paragraful 7 din acest IFRS).
B14 Anumite contracte solicită o plată în cazul producerii unui eveniment incert
specificat dar nu solicită un efect nefavorabil asupra asiguratului ca o pre-condiţie pentru
plată. Un astfel de contract nu este un contract de asigurare dacă asiguratul foloseşte
contractul pentru a reduce expunerea la riscul de bază. De exemplu, dacă asiguratul
foloseşte un instrument derivat pentru a acoperi riscul unei variabile nefinanciare de bază
corelate cu fluxurile de numerar dintr-un activ al entităţii, derivatul nu este un contract de
asigurare deoarece plata nu depinde dacă asiguratul este afectat de reducerea fluxurilor de
numerar provenind din activul respectiv. Invers, definiţia contractului de asigurare se
referă la un eveniment incert pentru care efectul nefavorabil asupra asiguratului este o
precondiţie contractuală pentru plată. Această precondiţie nu cere asiguratorului să
investigheze dacă evenimentul a cauzat efectiv un efect nefavorabil, dar permite
asiguratorului să refuze plata dacă nu este încredinţat că evenimentul a cauzat un efect
nefavorabil.
20
stabilirii preţului din contract) nu este un risc de asigurare întrucât plata către co-
contractant nu depinde de un eveniment viitor incert cu efecte nefavorabile asupra sa.
Similar, riscul creşterii cheltuielilor (riscul creşterii neaşteptate a costurilor administrative
asociate cu serviciul unui contract şi nu a costurilor asociate cu evenimentele asigurate)
nu este un risc de asigurare pentru că o creştere neaşteptată a cheltuielilor nu afectează pe
co-contractant.
B17 Asiguratorul poate accepta un risc de asigurare semnificativ de la asigurat doar dacă
asiguratorul nu este o entitate separată de asigurat. În cazul unei companii de asigurare
mutuale, aceasta acceptă riscul de la fiecare asigurat şi agregă acele riscuri. Deşi
asiguraţii poartă riscul agregat în mod solidar în calitatea lor de proprietari, compania
mutuală a acceptat totuşi riscul care reprezintă esenţa contractului de asigurare.
21
(h) Garanţiile de buna-funcţionare a produselor. Garanţiile acordate de o altă parte
pentru bunurile vândute de producător, dealer sau comerciant cu amănuntul fac
obiectul acestui IFRS. Totuşi, garanţiile emise direct de producător, dealer sau
comerciant cu amănuntul nu fac obiectul acestui IFRS, pentru că se află sub incidenţa
IAS 18 şi IAS 37.
(i) Asigurarea împotriva viciilor titlului (asigurarea împotriva descoperirii viciilor titlului
de proprietate pentru teren care nu erau vizibile la momentul încheierii contractului de
asigurare). În acest caz, evenimentul asigurat este descoperirea unui viciu şi nu viciul
în sine.
(j) Asistenţa pe durata deplasării (compensaţia în numerar sau în natură acordată
asiguraţilor pentru pierderi suferite în timpul deplasării). Paragrafele B6 şi B7 discută
despre unele contracte de acest fel.
(k) Obligaţiunea “catastrofă” care prevede plăţi reduse de capital, dobândă sau ambele
dacă un eveniment specificat afectează emitentul obligaţiunii (dacă evenimentul
specificat nu crează un risc de asigurare semnificativ, de exemplu dacă evenimentul
reprezintă o modificare a ratei dobânzii sau cursului valutar).
(l) Operaţiunile swap de asigurare şi alte contracte care cer o plată bazată pe modificarea
unor variabile climaterice, geologice sau alte variabile fizice care sunt specifice unei
părţi din contract.
(m)Contractele de reasigurare.
22
sau alte variabile, cu condiţia ca în cazul unei variabile nefinanciare aceasta să nu fie
specifică unei părţi din contract (vezi IAS 39).
(f) Un contract de garanţie financiară (sau scrisoare de credit, produs derivat de credit în
caz de neplată sau contract de asigurare de credit) care cere efectuarea de plăţi chiar
dacă asiguratul nu a înregistrat o pierdere din incapacitatea debitorului de a efectua
plăţi la scadenţă (vezi IAS 39).
(g) Contracte care cer efectuarea unei plăţi bazate pe o variabilă climaterică, geologică
sau altă variabilă fizică care nu este specifică unei părţi din contract (de regulă
denumite instrumente derivate în funcţie de vreme).
(h) Obligaţiuni “catastrofă” care prevăd plăţi reduse de capital, dobândă sau ambele,
bazate pe o variabilă climaterică, geologică sau altă variabilă fizică care nu este
specifică unei părţi din contract.
B20 Dacă contractele descrise la paragraful B19 crează active sau datorii financiare, intră
în aria de aplicabilitate a IAS 39. Printre altele, aceasta înseamnă că părţile din contract
folosesc ceea ce uneori apare sub denumirea de contabilitatea depozitelor, care implică
următoarele:
(a) o parte recunoaşte plata primită ca datorie financiară nu ca venit.
(b) Cealaltă parte recunoaşte plata ca activ financiar şi nu ca cheltuială.
B21 Dacă contractele descrise la paragraful B19 nu crează active sau datorii financiare
se aplică IAS 18. În baza IAS 18, veniturile asociate cu o tranzacţie care implică o
prestare de servicii sunt recunoscute prin raportare la stadiul de finalizare a tranzacţiei
dacă rezultatul acesteia poate fi estimat credibil.
B23 Riscul de asigurare este semnificativ dacă, şi doar dacă, evenimentul asigurat ar
putea cauza plata de către asigurator a unor beneficii suplimentare semnificative sub orice
scenariu, excluzând scenariile care nu au substanţă comercială (nu au un efect care se
poate discerne asupra economiei tranzacţiei). Dacă beneficiile suplimentare semnificative
s-ar plăti în cadrul unor scenarii cu substanţă comercială, condiţia anterioară poate fi
îndeplinită chiar dacă evenimentul asigurat este extrem de improbabil sau chiar dacă
valoarea actualizată aşteptată (ponderată cu probabilitatea) a fluxurilor de numerar
contingente reprezintă o pondere mică din valoarea actualizată aşteptată a tuturor
fluxurilor contractuale rămase.
B24 Beneficiile suplimentare descrise la paragraful B23 se referă la sume care exced
sumele care s-ar plăti dacă nu s-ar produce nici un eveniment asigurat (exclusiv scenariile
fără substanţă comercială). Respectivele sume suplimentare includ costurile de
administrare şi evaluare a cererilor de despăgubire, dar exclud:
(a) pierderea capacităţii de a percepe onorari pentru servicii viitoare de la asigurat. De
exemplu, într-un contract de asigurare de viaţă cu componentă de investiţie, decesul
23
asiguratului înseamnă că asiguratorul nu mai poate presta servicii de administrare a
investiţiei şi percepe onorari pentru aceasta. Totuşi, această pierdere economică
pentru asigurator nu reflectă riscul de asigurare, la fel cum un administratorul unui
fond mutual nu preia riscul de asigurare în legătură cu posibiliul deces al clientului.
De aceea, pierderea potenţială a onorariilor viitoare din administrarea investiţiilor nu
este relevantă pentru a evalua cât din riscul de asigurare se transferă prin contract.
(b) Scutirea la deces de cheltuielile care s-ar efectua prin reziliere sau răscumpărare.
Întrucât contractul a făcut să existe aceste cheltuieli, scutirea de aceste cheltuieli nu
compensează asiguratul pentru un risc preexistent. Aşadar, ele nu sunt relevante
pentru a evalua cât din riscul de asigurare se transferă prin contract.
(c) O plată condiţionată de un eveniment care nu cauzează o pierdere semnificativă
asiguratului. De exemplu, să considerăm un contract care cere emitentului să
plătească un milion de unităţi monetare dacă un bun suferă deteriorări fizice care ar
cauza o pierdere economică nesemnificativă de o unitate monetară pentru asigurat. În
acest contract, asiguratul transferă asiguratorului riscul nesemnificativ de a pierde o
unitate monetară. În acelaşi timp, contractul crează riscul de non-asigurare ca
emitentul să plătească 999.999 unităţi monetare dacă se produce evenimentul
specificat. Pentru că emitentul nu acceptă un risc de asigurare semnificativ de la
asigurat, acest contract nu este unul de asigurare.
(d) Recuperările posibile din reasigurare. Asiguratorul le contabilizează separat.
*
în acest scop, contractele încheiate simultan cu o singură parte (sau contractele care sunt independente în
alt fel) formează un singur contract.
24
pe întreaga viaţă pentru o sumă fixă (cu alte cuvinte asigurarea care prevede o
compensaţie de deces stabilită în cazul decesului asiguratului, fără o dată de expirare).
Este cert faptul că asiguratul va deceda, dar data decesului este incertă. Asiguratorul va
suferi o pierdere din acele contracte individualeîn cazul cărora asiguraţii decedează mai
devreme, chiar dacă nu există o pierdere globală pentru întreg portofoliul de contracte.
B29 Anumite contracte nu transferă nici un risc de asigurare către asigurat la început,
transferă un risc de asigurare mai târziu. De exemplu, să considerăm un contract care
prevede o rentabilitate a investiţiei specificată şi include o opţiune pentru asigurat de a
folosi sumele obţinute din investiţie la scadenţă pentru a încheia un contract de rentă
viageră la rata de anuitate curentă percepută de asigurator altor beneficiari noi în astfel de
contracte la data exercitării opţiunii de către asigurat. Contractul nu transferă nic un risc
de asigurare către asigurator până la exercitarea opţiunii, deoarece asiguratorul rămâne
liber să stabilească preţul anuităţii (rentei) pe o bază care reflectă riscul de asigurare
transferat asiguratorului la acel moment. tOtuşi, dacă contractul stipulează ratele anuităţii
(sau o bază pentru determinarea lor), contractul transferă riscul de asigurare către emitent
la început.
B30 Un contract care îndeplineşte condiţiile unui contract de asigurare rămâne un astfel
de contract până la stingerea sau expirarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor.
25
Anexa C
26
Aprobarea IFRS 4 de către Consiliu
IFRS 4 a fost aprobat de către opt din cei 14 membri ai Consiliului pentru Standardele
Internaţionale de Contabilitate. Profesorul Barth şi domnii Garnett, Gelard, Leisenring,
Smith şi Yamada au votat contra. Opiniile lor sunt prezentate după Bază pentru concluzii.
27