ISTORIA DREPTULUI ROMANESC

INTRODUCERE
Institutia sefului de stat si are obrsia chiar n istoria lumii, a sistemelor statale. Din totdeauna colectivitatile umane organizate au avut un sef, recunoscut sau impus, n contextul mprejurarilor istorice. Cu att mai mult, statele, concepute ca mari colectivitati umane, grupate pe teritorii mai mult sau mai putin ntinse, delimitate prin frontiere, au cuprins n sistemul organizarii lor politice si institutia sefului de stat. Explicarea institutiei sefului de stat presupune ntelegerea corecta a relatiei popor (natiune) organizare statala a puterii. Explicarea institutiei sefului de stat trebuie realizata n functie de structura executivului si de locul sefului de stat n acest executiv.

INSTITUIA sEFULUI STATULUI N PERIOADA DACILOR

Puterea suprema n stat era detinuta de catre rege. Institutia regalitatii tinde sa devina ereditara, dovada ca Burebista si Decebal erau fii de regi. Cu toate acestea, puteau veni la succesiunea tronului si fratii regelui, precum si marele preot. Astfel, la succesiunea lui Scorillo a venit Diurpanrus, ca frate al regelui, pe cnd Decebal l-a succedat pe unchiul sau (Diurparnus), iar la moartea lui Burebista puterea i-a revenit lui Deceneu care era mare preot. Parcurgmd o perioad 212d317c 59; de doua secole, monarhia sclavagista dacica a dobndit o serie de trasaturi specifice, care i dau o identitate proprie. Regele dac este vrful nobilimii sclavagiste si totodata vrful ierarhiei aparatului de stat, purtnd nca puternice urme ale caracterului militar. Acest caracter nu trebuie privit n relatie cu sediul de evolutie al statului sclavagist dac, ci n relatie cu pericolul extern care impunea si consolidarea permanenta a functiei externe. O alta trasura specifica monarhiei dace o constituie exercitarea puterii laice si religioase de catre o singura persoana asu de catre persoane diferite. Deceneu si Comoycus au fost totodata regi si mar preoti, pe cnd n vremea lui Burebista puterea religioasa a fost detinuta de catre Deceneu, iar n vremea lui Decebal de cate Vesinas. Mentionam de asemenea, ca o trasatura aparte, monopolul regelui asupra minelor de aur. n fine, monarhia sclavagista dacica nu poate fi ncadrata n cadrul monarhiilor sclavagiste clasice. Pe lnga rege se formeaza o curte compusa din sfetnici si executanti ai vointei sale, n cadrul unui aparat de stat care si desfosoara activitatea la nivel central. Cu toatea ca nu suntem n posesia unor date din care sa rezulte cum era organizat sistemul puterii centrale si care erau competentele naltior demniatri, stim totusi ca acestia din urma se bucurau de stabilitate si continuitate n exercitarea atributilor lor. Amintim n acest sens activitatea ndelungata pe care a desfasurat-o Acornion la curtea lui Burebista si care, potrivit inscriptiei de la Dionysopolis, a fost ,,cea dinti si cea mai mare cinste". Pe de alta parte, n organizarea activitatii la nivelul central, se contureaza o

ierarhizare a dregatorilor, deoarece asa cum Acornion a fost prim sfetnic al lui Burebista, tot asa Deceneu si Vesinas detineau pozitie situata imediat dupa cea a regelui. Potrivit stirilor transmise de catre Iordanes si Dio Cassius, marii preoti detineau o putere aproape regala. ntr-adevar, n organizarea statala data de catre Burebista, marele preot exercita atributiunile unui adevar vicerege. Rolul deosebit de important ce revenea puterii religioase se explica, n primul rnd, prin aceea ca regii daci, alaturi de vrfurile aristocratiei, erau interesanti sa acrediteze ideea ca legile sunt de origine divina. ntruct, n conceptia de atunci preotii erau singurii n masura sa interpreteze vointa zeilor, tot lor le reveneau si principalele atributiuni judecatoresti. n ultima instanta, principalul factor prin intermediul caruia s-a elaborat (n sens formal) si s-a impus sistemul de drept geto-dac. Istoricii antichitatii au evocat n repetate rnduri si dragostea de libertate a getodacilor. Potrivit spuselor lui Strabon, n epoca ascensiunii lor politice, geto-dacii aveau o armata de 200000 de luptatori. Forta militara a acestei armate a fost de natura sa impresioneze pe toti contemporanii, caci vreme de doua secole ea nu a putut fi nfrnta. Cele din urma lupte ale acestei armate au fost si cele mai impresionante, caci pentru nfrngerea ei, nenvinsa Roma, sub conducerea unuia dintre cei mai valorosi generali, a trebuit sa-si concentreze toata puterea vreme de sase ani. Asadar, n epoca istorica situata ntre domnia lui Burebista si cea lui Decebal, societatea geto-daca a cunoscut o organizare ntemeiata pe criterii ce ne dau posibilitatea sa realizam dusctintia dintre societatea gentilica si cea statala: croteriul stratificarii sociale si criteriul teritorial. Diferenta sociala realizata ntre tarababostea si comati, existenta sclaviei, precumk si apartenenta la colectivitate, nu n functie de rudenia de snge, ci n functie de teritoriul locuit, ne arata ca geto-dacii erau organizati ntr-un sistem se sine statator. Cu toate ca procesul de consolidare a statului dac a fost frnat dupa ocupatia romana, existenta sa a avut puternice ecouri n istografia epocii si totodata a lansat urme n istoria poporului nostru.

INSTITUIA sEFULUI STATULUI N PERIOADA MONARHIEI CONSTITUIONALE

Alturi de biseric, domnia, n Principatele Romne a constituit principala institutie ncepnd cu secolul al XIV-lea si continund n perioada modern. De-a lungul timpului amintit, domnii din familiile Basarabilor si Musatinilor au fost ncoronati potrivit principiilor electiv si ereditar. Interventiile Imperiului Otoman si ale Rusiei Tariste, mai ales ctre finele "secolului fanariot" au determinat pe marii boieri s aprecieze varianta unui suveran apusean. n "dorintele" celor dou Divanuri Ad-Hoc, printre altele se cerea: deplina autonomie a Principatelor, unirea "ntr-un singur stat cu numele de Romnia" si condus de un "principe strin, cu drept de mostenire la tron ales dintr-o familie european".

Reprezentantii celor sapte mari Puteri nu au respectat aceste dorinte ale romnilor si n Conventia de la Paris a fost prevzut printre altele, cte un domn pentru fiecare tar; a triumfat ns punctul de vedere al unionistilor romni si prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza. Dup integrarea administrativ de la 24 ianuarie 1862, elemente din viata politic romneasc solicitau instalarea unei domnii dintr-o dinastie strin, acesta fiind apreciat drept un obiectiv prioritar pentru tar. Dup lovitura de stat de la 2 mai 1864, opozitionistii conservatori si liberali au fost tot mai vehementi n a cere alegerea unui principe dintr-o familie domnitoare din Occident. Alexandru Ioan Cuza a constatat c regimul guvernrii personale nu are succes, desi n tar fuseser adoptate reforme deosebit de importante; ntr-o corespondent ctre Napoleon al III-lea, domnitorul aprecia c "singurul mijloc de a elibera Romnia de marasmul politic n care se zbtea era abordarea unui principe strin ereditar" - n mod deschis, renuntnd la tron. Detronarea lui Cuza a nelinistit puterile garante, puse iarsi, n fata unui fapt mplinit; vehement pronuntndu-se Austria, Rusia si Turcia; ultima cerea desfacerea Unirii Principatelor, cerint urmat si de celelalte dou Puteri. Pentru rezolvarea acestei probleme a Principatelor a fost deschis Conferinta de la Paris, la 10 martie 1866, a celor sapte puteri europene - conferint care a durat o lun de zile. Desi au existat pozitii divergente, n cele din urm, cu sprijinul diplomatiei secrete a lui Napoleon al III-lea, alegerea s-a oprit asupra lui Carol de Hohenzollern - Sigmaringen. Cu toat puternica opozitie a Turciei, care a amenintat cu "invadarea Romniei pentru restabilirea legalittii", autorittile de la Bucuresti au organizat un plebiscit, pentru consultarea cettenilor privind alegerea ca domn a lui Carol. Succesul plebiscitului (ncheiat la 20 aprilie 1866) a fost evident: 685.965 voturi favorabile, 224 mpotriv, si 124.837 abtineri.
Dar, cu o majoritate simpl, Confeinta puterilor garante a respins alegerea unui print strin pe tronul Romniei, solicitnd autorittilor romne s aleag un nou domn pmntean (2 mai 1866). n ziua de 8 mai, I.C. Brtianu si I. Blceanu venind de la Paris, poarta la Dsseldorf o lung discutie cu tatl printului Carol si se ajunge la concluzia c, deplasarea ctre Bucuresti a printului trebuie fcut nentrziat. La 11 iunie 1866, Adunarea Constituant a adoptat Constitutia - legea fundamental a trii - care a fost apoi promulgat de domnitorul Carol. Avnd drept model constitutia belgian, se proclamau principii impuse de revolutia francez "liberttile si drepturile fundamentale ale cetteanului", "suveranitatea national", "separarea puterilor n stat", "responsabilitatea ministerial". Statul era organizat sub forma monarhiei constitutionale,cu o succesiune la domnie chiar colaterala in lipsa descendentilor directi. Prin Constitutie, Domnia devenea o componenta importanta a puterii: persoana domnului era inviolabila, orice act al domnului trebuia contrasemnat de ministrul de resort, numea si revoca ministrii, sanctiona si promulga legi, acorda amnistie, numea sau confirma in functii publice, nu putea crea noi functii, era seful armatei, conferea grade militare si acorda decoratii, incheia conventii cu state straine, convoca corpurile legiuitoare, dispune de dreptul de veto absolut - a uzat de el in trei ocazii minore in 1866, 1871 si 1872. Constitutia era completat de o lege electoral care promova interesele marilor proprietari funciari si ai burgheziei liberale. Constitutia din anul 1866 a reprezentat un puternic instrument n dezvoltarea Romniei moderne, n afirmarea independentei, n consolidarea institutiilor burgheze si a statului national romn.

Institutia sefului de stat n tara noastra o vom explica prin prisma dispozitiilor constitutionale, ncepnd cu prima noastra constitutie. Astfel, potrivit Statului lui Cuza puterile publice erau ncredintate domnului, unei adunari ponderatice si unei adunari elective. Termenul domn este folosit si de catre Constitutia din anul 1866 (art. 82), domnul avnd puteri constitutionale ereditare, iar puterea legislativa se exercita colectiv de catre domn si reprezentanta nationala (art. 32). La 8 iunie 1884, n urma proclamarii regatului n anul 1881, textele constitutionale sunt puse de acord cu aceasta realitate. Constitutia din anul 1923 vorbeste de rege (art. 77), aratnd ca puterea legislativa se exercita colectiv de catre rege si reprezentanta nationala (art. 34), ca puterea executiva este ncredintata regelui (art. 39). Denumirea de rege este mentinuta si de Constitutia din 1938 (art. 34) care-l declara capul statului (art. 30) si desigur cuprinde dispozitii similare cu cele din art. 34 si 39 ale Constitutiei din 1923. n perioada 1940 - 1944 prerogativele regale au fost substantial restrnse, dar regele ramne ca sef al statului pna n decembrie 1947, n baza Constitutiei din 1923 repusa n vigoare prin Decretul nr. 1626 din 1944. Prin Legea nr. 363/1947 atributiile de sef de stat sunt ncredintate Prezidiului republicii, care devine sef de stat colegial. Aceasta a fost organizat ca un organ al administratiei de stat, ca organ suprem executiv, daca folosim exprimarea Decretului nr. 31/1948. Constatarea este interesanta din punct de vedere istoric pentru ca daca actele constitutionale adoptate n aceasta perioada (ne referim ndeosebi la Decretul nr. 1626/1944 si Decretul nr. 2218/1946) au mentinut separatia puterilor, Legea nr. 363/1947 a nlocuit acest principiu cu unicitatea puterii. Constitutia din anul 1948, ncredinteaza functia de sef de stat Prezidiului Marii Adunari Nationale, organ central, caracterizat ca organ suprem al puterii de stat, mentinut si de Constitutia din 1952 pna n anul 1961, cnd a fost nlocuit prin Consiliul de Stat. Consiliul de Stat, organ colegial, este mentinut si de Constitutia din anul 1965. n anul 1974 Constitutia a fost modificata, crendu-se functia de presedinte de republica, ndeplinita de o singura persoana. Dupa revolutia din decembrie 1989, prin Decretul - Lege nr. 2 din 27 decembrie privind constituirea, organizarea si functionarea Consiliului Frontului Salvarii Nationale se creeaza functia de presedinte al consiliului. Decretul - Lege ncredinteaza exercitarea atributiilor de sef de stat presedintelui consiliului. Prin Decretul - Lege nr. 92/1990 privind alegerea parlamentului si a Presedintelui Romniei, functia de sef de stat este ncredintata Presedintelui Romniei, ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Aceasta solutie este consacrata si prin Constitutia actuala a Romniei.

CONCLUZIE

Daca institutiile politice desemneaza regulile jocului, atunci Constitutia devine institutia de referinta. n functie de evolutiile constitutionale, putem analiza stabilitatea si specificul regimurilor politice, altfel spus modul n care a fost condus si administrat statul. Din acest punct de vedere, Romnia a fost dominata de instabilitate. Durata medie de viata a unui regim politic n cei 185 de ani ce s-au scurs de la 1821, cnd ncepea procesul de modernizare institutionala accelerata, a fost de 14 ani si 2 luni. Cele 13 regimuri ce s-au succedat sunt expresia inconsistentei institutionale si a cautarii stabilitatii - domniile pamntene (1822-1827), ocupatia rusa sau nceputul protectoratului rusesc (1827-1834), domniile regulamentare (1834-1849), ocupatia ruseasca sau regimul puterii protectoare (1849-1854), ocupatia turco-austriaca sau regimul puterilor garante (1854-1859), regimul conventionalist si domnia lui Cuza (1859-1866), monarhia constitutionala (1866-1938), monarhia autoritara (1938-1940), regimul statului romn al Maresalului Antonescu (19401944), tranzitia cvasiconstitutionala (1944-1947), totalitarismul de tip sovietic (1947-1989), regimul tranzitiei institutionale (1989-1991), regimul constitutional-republican cu trasaturi semiprezidentiale (1991-prezent). Cei 72 de ani ce s-au scurs ntre momentul instalarii monarhiei constitutionale si lovitura de stat autoritara a lui Carol al II-lea au reprezentat cel mai stabil regim politic romnesc al epocii moderne. Nici nainte, nici dupa, situatia nu s-a repetat. Dupa 1938 au fost experimentate nca sase regimuri politice (din care doua de tranzitie institutionala), trecnd de la dictatura regala si regimul personal al maresalului Antonescu, cu o scurta paranteza cvasiconstitutionala, la totalitarism si, dupa 1990, prin scurta tranzitie institutionala la etapa actuala, republican-democratica. Privita retrospectiv, monarhia constitutionala a fost nu doar cel mai rezistent, dar si cel mai dinamic regim romnesc. n comparatie, urmatorul regim n ordinea longevitatii, cel comunist, impus prin ocupatie militara si stabilizat prin teroarea securista, desi a rezistat 42 de ani, a fracturat societatea si nu a putut genera institutii functionale. Institutia sefului statului a cunoscut de-a lungul istoriei numeroase modificari. Analiznd diferite epoci, insa putem observa ca aceasta a ocupat intotdeauna primul loc in ierarhia institutiilor statului, fiind centrul tuturor activiatatilor desfasurate n cadrul statului

BIBLIOGRAFIE
1. 2. 3. 4. 5. http://www.ebacalaureat.ro http://www.mnir.ro/publicat/damian/aspecte_text.html http://media.ici.ro http://ro.wikipedia.org