Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
de Florin CARAGIU
Teologul român a afirmat că raţiunea însăşi are nevoie să fie adâncită şi completată
prin trăire. Trăirea este, în Ortodoxie, mai mult decât via negativa a teologiei.
Teologia apofatică, fiind, în esenţă, altceva decât o operaţie de negare intelectuală,
este descrisă ca o experienţă directă. „Noi socotim“, concluzionează pr. Dumitru
Stăniloae, „că cele două feluri de cunoaştere nu se contrazic şi nu se exclud, ci se
completează“.
Din punct de vedere psihologic, unitatea ontologică a fiinţei umane cunoaşte o lege
internă fundamentală, ţinând aproape de evidenţă. Aceasta este afirmarea
identităţii de sine prin unitatea dintre trăire şi gândire, dintre trăire şi acţiune. Omul
trăieşte gândind şi gândeşte trăind. Cum remarca Petre Ţuţea (exponentul bunului
simţ filosofic): „În logică, legile gândirii juste au la bază sentimentul justului sau
injustului. Din universul de valori nu putem ieşi“.
Homo humanus este o unitate ontologică, în care tendinţa fundamentală este dată
de sinergia părţilor, de „sintonizarea fiinţei umane cu oricare parte a sufletului său“
(S. D. Ogodescu). La rândul său, Prescott Lecky (cel care a elaborat teoria
autoconsistenţei) a arătat - destul de convingător - că tendinţa spre unitate
constituie o forţă motivaţională de seamă a persoanei, pe care o concepe ca pe o
„schemă unificatoare a experienţei, o organizare a valorilor care sunt consistente
unele cu altele“.