Laicizarea dreptului

Daca epoca crestina l-a plasat in centru pe Dumnezeu, pentru a formula conceptul de drept si intregul sistem al sau, aceasta perioada este urmata de un proces de laicizare, care este marcat de o mutare a
centrului de interes de la Dumnezeu la om si anume, pe ratiunea umana.
Teoria contractului social si Teoria separatiei puterilor
Influentele asupra teoriei statului
Hugo Grotius Thomas Hobbes John Locke J.J. Rousseau
Fondarea fiecarui stat este
precedata de un contract social, prin
care poporul transmite puterea
guvernantilor si isi stabileste forma
sa de guvernamant (monarhie,
republica). Ceea ce este important
este faptul ca, potrivit teoriei sale,
dupa incheierea contractului social,
poporul pierde dreptul de a-i
pedepsi pe guvernanti.
In ceea ce priveste forma
contractului social, aceasta poate fi
atat un tratat international si nu un
simplu contract, el formeaza
principiul fortei obligatorii a
tratatelor internationale facta....
pactul social are o valoare definitiva
si presupune obedienta poporului
fata de suverani.

Statul este creat in baza unui contract social
pentru a se mentine pacea si siguranta in
societate este nevoie de un astfel de contract
social, deoarece omul pentru om e lup
(hommo...), iar starea naturala a oamenilor
precedenta statului este aceea de razboi al
tuturor impotriva tuturor (bellum omnium
contra omnes).
Statul este un izvor unic al dreptului, pentru ca
numai el spune dreptul, il defineste, are puterea
de comanda, pentru ca legea este un
comandament.
Oamenii cedeaza statului drepturile lor naturale
in schimbul pacii. Statul la Th. Hobbes este
totalitar, contractul se incheie intre stat si popor
si nu intre suverani si popor. Puterea statului
reprezinta un summum imperium, adica are
caracter absolut si este suverana. Legile sunt
facute de monarh, dar el nu este supus legilor,
pentru ca el este ex legem si supra legem.
La Th. Hobbes, justul nu este natural ci este legal,
are forta normativa, fiind creat de om.

Omul este natural sociabil, dar nu se afla intr-o stare de razboi, ca la
Th. Hobbes. Starea de natura cuprinde, in schimb, mai multe drepturi
fundamentale: dreptul la libertate, dreptul la munca, dreptul la
proprietate privata. Contractul social la Locke are ca scop
garantarea drepturilor naturale, in cadrul insa al dreptului pozitiv.
Autoritatile publice ale statului sunt investite cu putere, dar trebuie
sa garanteze aceste drepturi. In cazul in care autoritatile statale
abuzeaza de puterea intrebuintata, poporul are legitimitatea sa-si ia
inapoi suveranitatea sa. De aici rezulta caracterul bilateral al
obligatiei politice: obligatia poporului de a se supune legilor pozitive
ale statului, care se fondeaza pe obligatia statului de a respecta
drepturile naturale ale omului (aceasta teorie in timp a dus la
aparitia notiunii drepturilor fundamentale ale omului).
La John Locke supunerea fata de puterea politica nu este
neconditionata, pentru ca drepturile naturale ale oamenilor
reprezinta o conditie permanenta a exercitarii puterii.
Teoria sa fondeaza liberalismul politic. Astfel, pactul cu majoritatea
inseamna de fapt, un contract cu intreaga societate. Astfel, un fond
majoritar poate sa retraga unui individ (cetatean) dreptul inalienabil
al proprietatii private. Cu privire la scopul statului, acesta nu este ca
la Thomas Hobbes, ci reprezinta un maxim de libertate pentru
individ.

Jean Jaques Rousseau sustine si el ca omul se
afla intr-o stare de natura, nu este un animal
social, ci un animal cu 2 tendinte: mila si
perfectibilitatea, care il fac uman.
El se asociaza cu altii, incheie un contract, prin
care ii cedeaza totalitatea drepturilor sale
naturale entitatii create prin contract, adica
statul, care i le restituie imediat.
Prin ratiunea contractului, drepturile sale
naturale se transforma in drepturi civile.
Pactul social are la baza totalitatea vointelor
individuale care se contopesc intr-o vointa
generala, ajungandu-se la o unitate politica
prin fuziune.
Vointa generala este ratiunea publica.
Suveranul este reprezentat de ansamblul
cetatenilor, daca vointa lor poate valora vointa
politica. In schimb, guvernarea democratica
este un ideal.
Definitia dreptului
Hugo Grotius Thomas Hobbes John Locke J.J. Rousseau
Dreptul reprezinta un mijloc rational si natural de
a asigura pacea. La el, dreptul are un caracter
imuabil, atat de neschimbator incat ajunge sa
afirme ca dreptul ar fi existat, chiar daca
Dumnezeu nu ar fi existat. Omul este un animal
social, astfel ca simpla lui sociabilitate este
suficienta pentru crearea dreptului. La randul ei,
sociabilitatea decurge din dreptul natural, pentru
ca ea se realizeaza prin pactul/contractul social.
In literatura de specialitate s-a apreciat ca, dreptul
natural al lui Grotius se situeaza intre dreptul
natural crestin care subordeanaza dreptului
natural divin si curentul rationalist al dreptului
natural modern, care tinde sa elimine complet
dreptul natural divin ca ordine juridica.

Rolul de legiuitor apartine suveranului, care nu parteajeaza aceasta putere cu nimeni.
Legea este cea care determina dreptul, astfel un act este legal daca este in conformitate
cu legea facuta de suveran.
S-a spus ca Thomas Hobbes s-ar apropia mai mult de pozitivismul juridic, dar in realitate,
conceptia lui are 3 coordonate, care o separa de acesta:
1. El sustine existenta unei legi naturale. Pe aceasta lege se fondeaza pacea si
stabilitatea, ordinea societatii, legea pozitiva nefiind altceva decat mijlocul prin care se
atinge pacea. Legea pozitiva este inevitabil legata de legea naturala.
2. Nu intalnim ideea limitarii puterii statului de catre drept, asa cum sustin pozitivistii,
pentru ca el sustine ca suveranitatea este absoluta, avand caracter indivizibil si
neputandu-se aduce atingere.
3. Intregul sau stistem politico-juridic este diferit de cel pozitivist, caracterizat prin
neutralitatea dreptului. La Th. Hobbes, legile pozitive au ca scop suprem asigurarea
pacii si a a sigurantei cetatenilor, dar sunt subordonate legii naturale care le arata ceea
ce trebuie sa fie.

Dreptul
trebuie sa
asigure
libertatea
individului,
aceasta fiind
principala lui
misiune,
pentru ca
dreptul, prin
tot ceea ce
face, el
comanda,
prescrie,
permite sau
sanctioneaza
Legea este caracterizata de o generalitate
selectiva, pentru ca ea nu poate avea valoare in
afara pactului social colectiv. > dubla generalitate
a legii: generalitate formala, care provine din
autoritatea statala; generalitatea materiala, care
pune in evidenta prescriptiile formulate. Acesta
dubla generalitate presupune 2 consecinte:
a) Legea fiind un act de vointa generala nu
poate sa se pronunte asupra particularilor. La
revolutia franceza acest lucru s-a materializat in
lege si decret.
b) Faptul ca legea este expresia vointei
generale, inseamna ca ea este rationala si
legitima in stat. Doar legea poate implini omul,
pentru ca ea ii asigura pacea, libertatea si
justitia.