Contextul.

Tipuri de context
Contextul este realitatea care inconjoara un semn, un act verbal sau un discurs.
(E. Coseriu)
Tipuri de context (dupa E. Coseriu)
Idiomatic reprezinta insasi limba care permite vorbitorilor sa formeze opozitii sau
asociatii de forme sau de sens. Exemplu: utilizarea cuv. cu sens conotativ.
Verbal constituie insasi discursul, cu toate informatiile, cunostintele, asociatiile
de sensuri pe care ni le ofera.
Extraverbal cuprinde totalitatea imprejurarilor nonlingvistice in care au loc
faptele de vorbire.
Subtipuri de context extraverbal:
-

Context fizic (obiectele care se afla in raza vizuala a vorbitorilor);

Context natural (toate contextele empirice posibile, a caror evidenta se

impune prin caracterul lo runic: soarele, luna, stelele, lumea, cosmosul);

Contextul empiric ()toate starile de lucruri pe care vorbitorii le cunosc,

indifferent daca se afla sau nu in raza lor vizuala: senzatia de foame, frig,
cald);

Contextul natural sau ocazional (imprejurarea particulara in care are loc

discursul: persoanele (sexul, virsta, statutul social), scopul vorbirii, locul,
timpul);

Contextul istoric (imprejurarile istorice pe care le impartasesc vorbitorii,

actuale sau trecute; particulare sau universale);

Contextul cultural (motive stabile, istorice care sunt intelese in spatial

traditiilor literare).

(Acestea de mai jos nu fac parte din clasificare sunt doar niste definitii)

Contextul comunicativ desemneaza orice informative de baza care se presupune

ca e impartasita de emitator si receptor.
Contextul lingvistic desemneaza o parte (parti) a unui enunt care precede si/sau
urmeaza o unitate lingv. supusa analizei si care conditioneaza prezenta, forma
sau functia.