Iluziile Perceptive

Iluziile perceptive sunt cauzate de distorsiuni ale informatiilor care ajung la organelle noastre
de simt (cum ar fi imaginea bratului frint pe jumatate scufundat in apa), in timp ce iluziile
perceptive sunt produse de anumite elemente ale simturilor care actionind combinat ne
creeaza o perceptive deformata sau chiar imposibila (de exemplu, majoritatea iluziilor
magicienilor).
Majoritatea iluziilor perceptive sunt de fapt cauzate de prea buna functionare a mecanismelor
perceptiei, in special de constantele perceptual si legitatile destaltiste, care in majoritatea
cauzelor ne sunt folositoare.
Iluziile perceptive sau perceptiile deformate constituie un caz aparte de perceptii supuse unor
efecte distorsionante sub aspectul lungimii, formei, marimii, greutatii. Daca graficienii au
elaborat o multime de iluzii optico-geometrice, trebuie sa spunem ca perceptia deformata nu
se reduce la acest gen de iluzii ci se datoreaza unor particularitati specifice evolutiei procesuale
a perceptiei ca si desfasurarii acesteia. Analiza cea mai pertinenta a mecanismelor deformarii
perceptiei o datoram lui J. Piaget care a introdus termenul de efecte de camp. Efectele de camp
sunt distorsionari ale imaginii perceptive datorate unor raporturi specifice ce se instituie in
campul perceptiv intre partile componente ale aceluiasi obiect sau intre obiecte diferite aflate
simultan in campul perceptiv. Efectele de camp sunt create tocmai de un anumit mod de
amplasare a obiectelor, de anumite raporturi de supra sau subevaluare a unor laturi ale
obiectelor. Dupa cum am aratat la discutia asupra fazelor procesului perceptiv, in faza de
centrare perceptiva subiectul este expus acestor efecte de camp datorita faptului ca nu dispune
de mecanismele de evaluare adecvata a raporturilor dintre partile componente ale obiectelor
sau a raporturilor dintre diferite obiecte. Legile perspectivei, superpozitia, ecranarea, raportul
dintre lumini si umbre, anumite contraste de marime, forma sau culoare pot determina aceste
perceptii eronate. Prin decentrare intervin mecanisme si structuri operationale proprii
inteligentei ceea ce permite corectarea perceptiilor deformate.
Majoritatea filozofilor si psihologilor au acceptat o distinctie rationala facuta intre a simti si a
percepe(sau, mai bine zis, intre senzatii si perceptii). Se spune adesea ca senzatiile reprezinta
ceva simplu, pe cand perceptiile-ceva complex. Lasand problemele de verificare a presupunerii
facute de o parte, distincita simplu-complex deriva din presupunerea ca perceptiile sunt
alcatuite din elemente simple care au fost reunite prin asociere. Probabil ca un introspectionist
antrenat va disocia elementele constituente unul de celalalt dintr-o perceptie si astfel, le va
experimenta drept simple senzatii. Eforturi de a apropia experienta senzatiilor primare pot fi
facute aducand/prezentand/inoculand stimuli extrm de scurti si izolati. -; de exemplu, razele de
lumina.
Unii psihologi au definit perceptia ca fiind tipic asociata obiectelor externe si senzatiile ca fiind
mult mai subiective, personale, experiente localizate intern. Astfel, o durere spontana in deget
ar putea cinstitui o senzatie; totusi, daca experienta s-a limitat la durerea provocata de un
obiect ascutit, durere localizata acolo, undeva(indefinit, deci)-ar putea constitui o perceptie.

Toate criteriile mentionate mai sus au la baza experienta subiectului -; proprietatile experientei;
aceasta, in amsura in care aceaste proprietati sunt de ordin psihologic. O alternativa la
deosebirea dintre senzatie si perceptie o ofera evaluarea psiho-anatomica si nu cea simplu
psihologica. In acest caz, senzatiile sunt identificate cu procese neurale care nu implica creierul,
in timp ce perceptiile reprezinta o activitate evoluata upstream ce are loc in sistemul nervos,
la nivelul creierului.
Iluzii & halucinatii
sunt termeni formulati pentru a desemna experiente subiective ce contrazic realitatea asa
cum este ea definite intr-o acceptiune generala
Asemenea experiente nu sunt neaparat semne ale unei disturbari psihiatrice; in general, iluziile
se definesc drept interpretari eronate ale stimulilor senzoriali reali (de exemplu, copilul care
percepe ramurile copacilor noaptea ca pe niste gnomi/spiridusi).
Halucinatiile sunt experiente ce par a se manifesta cand nu apare nici o alta sursa de stimuli.
(de exemplu, numele cuiva este strigat de o voce pe care nimeni altcineva nu o mai aude).
Eminentul psihiatru rus Viktor Hrisanfovici Kandinski, autorul primului studiu, devenit classic,
asupra acestui fenomen, l-a definit astfel: Halucinatia este o imagine senzoriala, care nu
depinde in mod nemijlocit de impresiile exterioare si totusi are, pentru bolnav, un caracter de
realitate obiectiva.
In timpul halucinatiei, omul nu percepe nimic. Aceasta este o urma a unor perceptii anterioare,
o reprezentare bolnavicioasa care apare in constiinta. Halucinatia este un vis in stare de veghe.
Omului I se pare ca vede si aude ceea ce nu exista, el poate simti un miros care nu exista, mia
mult-sa simta o atingere. De obicei, sta cu ochii inchisi, dar continua sa vada, iar daca isi astupa
urechile, tot continua sa auda. Uneori, bolnavii isi deseneaza halucinatiile.