UNIVERSITATEA OVIDIUSCONSTANA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE I TIINELE EDUCAIEI

ASISTEN SOCIAL
ANUL III

ASISTENTA SOCIALA A
GRUPURILOR MINORITARE
STUDIU DE CAZ:

SUSTINEREA PROCESULUI
EDUCATIONAL IN CAZUL UNUI COPIL
CU INFECTIE HIV DISCRIMINAT SI
STIGMATIZAT

PROFESOR COORDONATOR:
STUDENT:
Confereniar univ.dr. LAURA GIURGIU
CIMAU ALEXANDRA

CONSTANTA 2015

,,Copilul este asemenea plantei eliotrope:

are nevoie de soare, mngiere i dragoste
(Iulia Hadeu)
Dac l-ai accepta pe cel slab chiar i
pentru puina lui putere i ai folosi
obscuritatea aa cum are ea puin lumin,
atunci n-ar merge totul bine? Asta se
numete A TE PURTA FIRESC.
(Lao-Tsu, Tao the king)

Nu e complicat s oprim discriminarea,

avem nevoie doar de voin, perseveren i
cel mai mult de dorina de a nu tri ntr-o
societate bolnav de prejudeci.

(un copil ca toi ceilali)

CUPRINS

I.

CUVINTE CHEIE: DISCRIMINARE , STIGMATIZARE

II.

INTRODUCERE

III.

FUNDAMENTARE TEORETICA
A. DISCRIMINAREA SI STIGMATIZAREA PERSOANELOR
INFECTATE HIV / SIDA
B. PREVEDERI LEGISLATIVE
C. STATISTICA
D. INSTITUTII, PROGRAME DESTINATE
PREVENIRII/COMBATERII DISCRIMINARII PERSOANELOR
INFECTATE HIV / SIDA

IV.

CARACTERIZAREA GRUPEI DE VARSTA A MINORULUI PREZENTAT IN

STUDIUL DE CAZ

V.

STUDIUL DE CAZ
A.
PREZENTARE
B.
ECOMAPA

VI.

MARTURII ALE PERSOANELOR INFECTATE CU HIV / SIDA

REFERITOARE LA DISCRIMINARE

VII.

BIBLIOGRAFIE

I.

CUVINTE CHEIE DISCRIMINARE. STIGMATIZARE

Prin discriminare se inelege orice deosebire, excludere, restricie sau preferina, pe baza
de rasa, naionalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, gen, orientaresexuala,
virsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa, infectarea HIV ori apartenena la ocategorie
defavorizata care are ca scop sau efect restrngerea ori inlaturarea recunoaterii,folosinei sau
exercitarii, in condiii de egalitate, a drepturilor omului i a libertailor fundamentale ori a
drepturilor recunoscute de lege, in domeniu politic, economic, social icultural sau in orice
alte domenii ale vieii publice (definiie conform Ordonanei Guvernamentale Numarul 77
din 2003).
Stigmatizarea este o constructie sociala care defineste oamenii prin caracteristici distincte
ori ii marcheaza si devalorizeaza ca si consecinta (Jones et al., 1984; Crocker et al., 1998;
Biernat & Dovidio, 200; Dovidio et al., 2000). O persoana stigmatizata nu este privita ca si o
fiinta umana (Goffman, 1963). De asemenea, stigmatizarea poate duce la izolare, aspect
propus de Goffman (1963), ceea ce este si in prezent o consecinta. Stigma poate lua mai multe
forme si poate fi experientiata in domenii diferite precum: diagnosticul, tratamentul,
deschiderea pentru a vorbi cu ceilalti si situatiile sociale. Cele mai comune consecinte ale
stigmei percepute sunt: furia, depresia, anxietatea, frica, sentimentele de izolare, vina, rusine
si prevenirea din recuperare sau evitarea cautarii de ajutor.
II.

INTRODUCERE

Persoanele infectate cu HIV/SIDA, romii, persoanele cu dizabilitati si persoanele

dependente de droguri sunt cele mai discriminate in Romania. Concluzia apartine
sondajului de opinie "Perceptii si atitudini privind discriminarea", comandat de
Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii si realizat de catre IRES,
decembrie 2013. Alte categorii de persoane discriminate sunt persoanele cu o alta
orientare sexuala si copiii institutionalizati.
Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii:
51% dintre romni consider n mare i n foarte mare msur c fenomenul de discriminare
este una din problemele actuale n timp ce 44% consider acest aspect n mic i n foarte
mic msur
Cele mai discriminate categorii sociale, conform opiniilor respondenilor, sunt reprezentate
de persoanele de etnie rom, persoanele cu dizabiliti fizice sau psihice, persoanele infectate
cu HIV/SIDA, persoanele fr adpost, orfanii i persoanele dependente de droguri.
Conform opiniilor respondenilor persoanele infectate cu HIV/bolnave de SIDA reprezint
categoria cu cele mai mici anse n vederea gsirii unui loc de munc n comparaie cu

persoanele neinfectate. 77% dintre romni consider c este mai uor pentru persoanele
neinfectate s-i gseasc un loc de munc.
HIV / SIDA nu este singura problema de sanatate pentru care oamenii sunt
discriminati si stigmatizati. Si alte conditii cum ar fi epilepsia, cancerul, bolile psihice care au
condus la stigmatizare si discriminare in trecut si in prezent.

In Romania traiesc, conform statisticilor oficiale, peste 12.000 de persoane infectate cu

HIV/SIDA, marea majoritate copiii si adolescenti. Pe langa problemele cauzate de aceasta
boala incurabila ei se confrunta zilnic cu intoleranta si lipsa de informare si educare a
semenilor care genereaza manifestari, uneori primitive, de discriminare. Le este negat accesul
in scolile publice, sunt refuzati de serviciile de sanatate si chiar alungati din comunitatile in
care traiesc. Discriminarea si stigmatizarea sunt pentru multi dintre ei mai greu de indurat
decat boala insasi.
In Romania cele mai frecvente cazuri de discriminare a persoanelor infectate HIV/SIDA
sunt legate de:

accesul copiilor seropozitivi in scolile publice

accesul persoanelor seropozitive la servicii medicale altele decat cele legate de
tratamentul bolii in spitalele si clinicile de boli infectioase
accesul persoanelor seropozitive la anumite servicii sociale

discriminarea in relatiile de munca

discriminarea si marginalizarea in comunitate

Toate aceste forme de discriminare nu au insa nici o justificare deoarece virusul HIV nu se
transmite prin relatii sociale!
III.

FUNDAMENTARE TEORETICA

A. Discriminarea si stigmatizarea persoanelor infectate cu HIV/SIDA

Discriminarea impiedica persoanele infectate HIV/SIDA sa traiasca o viata normala n
societate, le obliga sa isi ascunda diagnosticul si chiar sa evite sa isi afle diagnosticul.
Totodata, stigmatul HIV/SIDA perpetueaza o teama nejustificata fata de acest subiect, fata de
informare sau fata de testare, iar discriminarea poate determina forta persoanele seropozitive
sa adopte comportamente riscante. In egala masura discriminarea si stigmatizarea persoanelor
infectate cu HIV se dovedesc a fi poate cele mai dificile obstacole intampinate de programele
de prevenire a infectiei HIV.
Persoanele afectate de HIV/SIDA sunt discriminate pentru c:

HIV este asociat cu comportamente care sunt stigmatizate sau considerate imorale
(homosexualitatea, prostituia, consumul de droguri);
persoanele infectate cu HIV sunt considerate responsabile pentru c au contractat HIV;
fiindc oamenii se tem s nu contracteze HIV;
pentru c, n ciuda eforturilor depuse pentru educaia despre HIV/SIDA, modalitile
de transmitere a virusului nu sunt cunoscute nc de foarte muli oameni;
fiindc religia sau convingerile morale conduc la prerea c infectarea cu HIV este
rezultatul unei greeli morale, a relaiilor cu mai muli parteneri sau a
homosexualitii;
fiindc persoanele infectate cu HIV provin din medii cu un nivel sczut de acces la
informaii, medii n general srace.

Toate aceste prejudecai i stereotipuri conduc la aciuni care lezeaz demnitatea celor care
triesc cu HIV/SIDA, ceea ce reprezint o nclcare a drepturilor omului.
Ce este stigmatizarea social a persoanelor afectate de HIV/SIDA?
Stigmatizarea este un proces de devalorizare a anumitor grupuri sociale pe care, n
baza unor norme morale, societatea le consider ca fiind indezirabile, scandaloase, nedemne.
Stigmatul este o puternic etichet social care schimb n mod radical felul n care oamenii
se auto-percep i sunt percepui de ctre societate .
Stigmatizarea devalorizeaz i discrediteaz oameni, atand o serie de trsturi
negative anumitor categorii. n cazul persoanelor care triesc cu HIV/SIDA, stigmatizarea
simit sau anticiparea discriminrii afecteaz serios viaa acestor persoane crendu-le
nenumrate griji i neliniti n legtur cu divulgarea statutului seropozitiv HIV.

Ce este discriminarea pe criteriul HIV?

Lipsa unui tratament egal a persoanelor care au HIV/SIDA sau sunt bnuite c ar avea
HIV/SIDA. O persoana poate fi discriminat i atunci cnd este asociat sau nrudit cu o
persoan afectat de HIV/SIDA. Discriminarea se manifest n mod direct, indirect, sub forma
calomniei sau a hruirii.
Discriminarea persoanelor care traiesc cu HIV, asa cum este definita de UNAIDS in
Protocolul pentru identificarea discriminarii impotriva persoanelor care traiesc cu HIV
reprezinta orice masura care face o diferentiere arbitrara intre persoane in functie de statusul
HIV confirmat sau suspectat ori in functie de starea de sanatate.
Discriminarea este determinata de lipsa de cunostinte, intoleranta, prejudecati si este
strans legata de stigmatizarea, etichetarea persoanelor. Efectele discriminarii sunt dramatice,
atat pentru grupurile care sunt discriminate, cat si pentru cele care discrimineaza. Astfel, intr-o
societate in care exista stigmatizare si discriminare pe criteriul HIV/SIDA, oamenii nu vor
dori sa afle daca sunt infectati, vor fi siliti sa isi ascunda diagnosticul, nu vor accesa serviciile
medicale sau sociale, nu vor avea curaj sa caute informatii care sa ii ajute in prevenirea
infectarii. Discriminarea persoanelor vulnerabile social (din cauza varstei, comportamentelor,
situatiei sociale, situatiei legale, orientarii sexuale etc.) duce la lipsa accesului acestora la
informatii si servicii, expunandu-le riscului de infectare cu HIV.
Discriminarea se poate regasi la multe niveluri: politici sociale, legislativ, comunitar,
institutional, interpersonal sau chiar intrapersonal (autodiscriminarea) toate fiind strans
legate intre ele si influentandu-se reciproc. In plus, de multe ori, discriminarea este subtila,
mascata, greu de demonstrat si de recunoscut, unori fiind considerata chiar de persoanele
discriminate ca masura sau atitudine justificata.
Stigmatizarea si discriminarea sunt injuste, atat in cazul persoanelor care traiesc cu
HIV, cat si in cazul femeilor, persoanelor cu handicap, consumatorilor de droguri injectabile,
persoanelor in varsta, femeilor implicate in sexul comercial, persoanelor fara adapost sau al
persoanelor cu venituri reduse, al tinerilor etc.
Legislatia internationala si nationala protejeaza persoanele impotriva discriminarii si
incearca, prin masuri afirmative, sa asigure sanse egale tuturor persoanelor.
Discriminarea direct:
Mai muli copii au fost respini la coal, tratai cu dispre sau invitai s se mute la
alte scoli datorit statutului lor seropozitiv.
Discriminarea indirect:
Intervine atunci cnd un anumit criteriu, procedur, practic aparent neutr
dezavantajeaz persoanele care triesc cu HIV/SIDA i nu poate fi justificat n mod obiectiv.
O persoan seropozitiv HIV, al crei statut este cunoscut n comunitate, aplic pentru
un loc de munc i ndeplinete toate cerinele pentru acel post. Cu toate acestea, ea este
respins pe motiv c nu corespunde cerinelor.
Calomnia:
Reprezint mai mult dect o form de discriminare, este o infraciune de competena
instanei penale i nu a CNCD. Ea apare atunci cnd se fac declaraii publice, prin orice

mijloace, despre persoanele care triesc cu HIV/SIDA, declaraii care le expun pe acestea din
urma, dispreului public.
Apariia intr-un ziar a unui articol in care autorul, vorbind despre o personalitate
public despre care se tia ca este gay i seropozitiv, sugereaz c boala ar fi o pedeaps
pentru modul su de via periculos.
Hruirea:
Este definit ca o un comportament agresiv din punct de vedere psihic, care are ca
efect violarea demnitii unei persoane care triete cu HIV/SIDA i crearea unui mediu
intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator.
O persoan angajat a unui magazin alimentar, n urma unor analize, descoper c este
seropozitiv i le spune i colegilor si despre rezultatul analizelor. Relaia ei cu ceilali se
schimb brusc din acel moment. Colegii ncep s dezinfecteze toate obiectele atinse de ea i i
cer zilnic s prseasc locul de munc deoarece le este team s mai lucreze alturi de ea.

Care sunt domeniile n care apar frecvent discriminri ale persoanelor care triesc cu
HIV/SIDA?
Piaa muncii: obligativitatea efecturii testului HIV nainte de angajare, respingerea
cererii de angajare n cazul n care rezultatul testului este pozitiv, hruirea la locul de munc,
concedierea
Educaie: dificulti la nscrierea la coala a copiilor seropozitivi, respingerea,
hruirea i marginalizarea acestor copii
Servicii de sntate: refuzul accesului la servicii stomatologice, dermatologice, luarea
unor masuri excesive de protecie n consultarea unor pacieni seropozitivi sau suspectai de a
fi seropozitivi, neacordarea de tratament i de servicii medicale gratuite conform legii etc.
Asisten social: neacordarea alocaiilor de hran pentru persoanele seropozitive,
neacordarea unor drepturi prevzute de lege (abonament gratuit) pentru asistenii personali ai
persoanelor cu handicap grav (HIV/SIDA) etc.
Care sunt drepturile omului frecvent nclcate n cazul persoanelor care triesc cu
HIV/SIDA?

Dreptul la via
Dreptul la nediscriminare
Egalitate n faa legii
Dreptul la intimitate
Dreptul la munc
Acces egal la educaie
Acces egal la servicii de sntate
Acces egal la asigurri sociale i servicii de asisten social
Libertate de micare
Libertatea de expresie i opinie precum i dreptul de a primi i disemina informaii
Dreptul de a se cstori i ntemeia o familie
Dreptul de a participa la viaa social i cultural.

Izolarea sociala a celor infectati HIV si a familiilor lor este un fapt des intlnit, constituind
o caracteristica particulara a bolii. Persoana seropozitiva este tratata de multe ori de cei din
preajma ca fiind ,,altfel" (att in sens pozitiv, prin grija manifestata fata de cel bolnav, dar mai
ales in sens negativ, de cei care cu usurinta il eticheteaza: ,,persoana cu SIDA"). Sunt cazuri
frecvente de familii care isi abandoneaza copilul infectat cu HIV in spital sau in centre de
plasament in ideea protejarii celorlalti membri ai familiei de transmiterea virusului.
Alimentata de frica si prejudecati, imaginea copilului HIV intr-o colectivitate este mult
modificata. Ceilalti considera ca acesta nu mai poate face anumite lucruri la fel ca o persoana
sanatoasa si atunci apare nevoia unui tratament special: este plasat in ultima banca, in pauza
nu este lasat sa se joace cu ceilalti copii de frica lovirii si sngerarii, nu mai este solicitat la
lectii, parintii il supraprotejeaza prin retragerea de la scoala sau prin neimplicarea in treburile
casnice.
Copilul infectat HIV este o persoana care nu poarta raspunderea acestui statut.
Nevoile sale sunt strns legate de drepturile sale, de starea de infectat HIV sau de bolnav
SIDA. Nevoile copilului infectat HIV trebuie sa constituie o prioritate fundamentala a
tuturor: familie, scoala, servicii de asistenta medicala si sociala, societatea in intregul ei.
Principalele categorii de nevoi ale copilului infectat HIV:
1.
Protectia sociala adecvata presupune nevoia copilului de a beneficia de sprijin
social si de legislatie care sa-i apere interesele. Copilul infectat HIV necesita ca familia sa il
accepte, sa lase deoparte senzatia de neputinta si sa apeleze la serviciile sociale si medicale de
specialitate, sa faca demersurile necesare in vederea obtinerii drepturilor legale.
2. Viata sociala a copilului - copilul are nevoie sa se simta acceptat de cei din jurul
sau, are nevoie de comunicare si intelegere din partea familiei, prietenilor si a comunitatii in
general, pentru a putea depasi situatiile de impas. Copilul seropozitiv HIV are dreptul si simte
nevoia de a se implica in activitatea celor din jur, de a-si consuma energia intr-un mod
constructiv si de a nu fi izolat.
3.
Nevoia de a cunoaste si de a fi educat - scolarizarea are efecte benefice asupra
starii de sanatate a oricarui copil, raspunznd dorintei lui de a fi la fel ca ceilalti copii, de a-si
satisface curiozitatea. Marginalizarea copiilor seropozitivi din invatamntul de masa si
orientarea lor catre invatamntul special este contrara intereselor lor si trebuie amnata atta
timp ct starea de sanatate si capacitatea intelectuala permite frecventarea scolii normale.
4.
Nevoia de a avea propria familie - specialistii sustin ca cel mai bun mediu de
ingrijire al copilului este cel familial. Copilul are continuu nevoie de afectiune, stabilitate si
protectie din partea unor persoane de referinta care pot fi parintii naturali, membri ai familiei
largite sau familiile de ingrijire temporara.
5.
Ingrijire medicala adecvata - una dintre cele mai importante nevoi ale copilului
seropozitiv HIV este de a avea acces la terapia ARV.

6.
In mentinerea starii de sanatate a copilului infectat cu HIV, o importanta
deosebita o are alimentatia suficienta, consistenta si echilibrata; aceasta asociata cu tratament
corespunzator si confort psihic adecvat scad sau intrzie riscul de trecere in stadiul de SIDA.
De asemenea, tratamentul trebuie sa fie administrat la orele si in cantitatea prescrisa de
medicul infectionist.
7.
Pastrarea curateniei in locuinta, folositul alimentelor proaspete, respectarea
normelor elementare de igiena asigura prevenirea multor boli si ii ofera copilului un climat
optim pentru dezvoltare.
Apararea drepturilor copilului, interesul major al acestuia, abordarea problemelor pe
principiul unicitatii si a identitatii proprii fara prejudecati si discriminari sunt principiile unei
bune practice in domeniul protectiei copilului.
B. Prevederi legislative
Legea de reglementare HIV/SIDA i alte acte normative aflate n legtur direct cu aceasta:
* LEGE Nr. 584 din 29 octombrie 2002 privind msurile de prevenire a rspndirii maladiei
SIDA n Romnia i de protecie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA
* HOTRRE DE GUVERN Nr. 2.108 din 24 noiembrie 2004 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a Legii nr. 584/2002 privind msurile de prevenire a rspndirii
maladiei SIDA n Romnia i de protecie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de
SIDA
* ORDIN Nr. 223 din 21 martie 2006 al Ministrul muncii, solidaritii sociale i familiei
pentru aprobarea Metodologiei de acordare a indemnizaiei lunare de hran cuvenite adulilor
i copiilor infectai cu HIV sau bolnavi de SIDA i de control al utilizrii de ctre cei n drept
a acesteia
* ORDIN Nr. 1849/401/2008 al ministrului economiei i finanelor i al ministrului muncii,
familiei i egalitii de anse privind monitorizarea plii unor drepturi de natur social
* HOTRRE Nr. 429 din 16 aprilie 2008 privind nivelul alocaiilor de hran pentru
consumurile colective din unitile sanitare publice
* HOTRRE Nr. 330 din 20 martie 2003 privind organizarea i funcionarea Comisiei
naionale pentru supravegherea, controlul i prevenirea cazurilor de infecie HIV/SIDA
* REGULAMENT de organizare i funcionare a Comisiei de experi a Casei Naionale
de Asigurri de Sntate pentru implementarea subprogramului de tratament i monitorizare
a persoanelor cu infecie HIV/SIDA i tratamentul postexpunere din cadrul Programului
naional de boli transmisibile
Legislaie privind discriminarea i confidenialitatea
* ORDONANA Nr. 137 Republicat din 31 august 2000 privind prevenirea i
sancionarea tuturor formelor de discriminare

* LEGE Nr. 116 din 15 martie 2002 privind prevenirea i combaterea marginalizrii sociale
* Legea drepturilor pacientului Nr. 46 din 21 ianuarie 2003
* LEGE Nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecia persoanelor cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter personal i libera circulaie a acestor date
* Alte dispoziii privind discriminarea/egalitatea n drepturi (selecie din diverse acte
normative, cum ar fi: Statutul funcionarilor publici, Codurile deontologice ale medicilor,
asistenilor medicali i farmacitilor, Contractul cadru de sntate pe anul 2012 etc.)
Legislaie din domeniul sntii
* HOTRRE Nr. 1.388 din 28 decembrie 2010 privind aprobarea programelor naionale
de sntate pentru anii 2011 i 2012
* ORDIN Nr. 1591/1110/2010 al ministrului sntii i al Casei Naionale de Asigurri de
Sntate pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naionale de sntate
pentru anii 2011 i 2012
* ORDIN Nr. 1.163 din 15 decembrie 2003 privind aprobarea definiiilor de caz utilizate n
sistemul naional de supraveghere i control al bolilor transmisibile
* ORDIN Nr. 1.611 din 7 decembrie 2004 privind aprobarea circuitului informaional i a
fielor de declarare i supraveghere a infeciei HIV/SIDA
* ORDIN Nr. 1723/950/2011 al ministrului sntii i CNAS pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare n anul 2012 a Contractului-cadru privind condiiile acordrii
asistenei medicale n cadrul sistemului de asigurri sociale de sntate pentru anii 2011 2012, aprobat prin Hotrrea Guvernului nr. 1.389/2010
* ORDIN Nr. 860 din 30 iunie 2004 privind aprobarea Listei bolilor transmisibile prioritare
n Romnia
* ORDIN Nr. 1.193 din 7 iulie 2007 pentru aprobarea normelor privind informaiile care
trebuie oferite donatorilor de snge i de componente sanguine de origine uman, precum i
informaiile care trebuie comunicate de ctre donatori la fiecare donare i admisibilitatea
donatorilor de snge i de componente sanguine umane
* ORDIN Nr. 888 din 19 iulie 2006 privind revizuirea reglementrilor referitoare la
examinrile radiologice de mas
* ORDIN Nr. 546/469/2001 al ministrului sntii i al CNAS pentru aprobarea Listei
cuprinznd bolile pentru care asiguraii beneficiaz n tratamentul ambulatoriu de
medicamente eliberate fr contribuie personal, decontate din Fondul de asigurri sociale de
sntate
* HOTRRE Nr. 355 din 11 aprilie 2007 privind supravegherea sntii lucrtorilor

* HOTRRE Nr. 720 din 9 iulie 2008 pentru aprobarea Listei cuprinznd medicamentele
de care beneficiaz asiguraii, cu sau fr contribuie personal, pe baz de prescripie
medical, n sistemul de asigurri sociale de sntate
* ORDIN Nr. 363 din 5 aprilie 2012 pentru modificarea Ordinului ministrului sntii nr.
1.275/2011 privind aprobarea listelor i preurilor de decontare ale medicamentelor care se
acord bolnavilor n cadrul programelor naionale de sntate
Legislaie privind persoanele cu handicap i alte drepturi sociale
* LEGE Nr. 448 Republicat din 6 decembrie 2006 privind protecia i promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap
* HOTRRE Nr. 268 din 14 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecia i promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap
* HOTRRE Nr. 680/28.06.2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap
* ORDONAN Nr. 68 din 28 august 2003 privind serviciile sociale
* ORDIN Nr. 762/1992/2007 al Ministerului Muncii, Familiei i Egalitii de anse i al
Ministerului Sntii Publice pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza crora
se stabilete ncadrarea n grad de handicap
* ORDIN Nr. 725/12709/2009 al Ministerului Sntii i al Autoritii Naionale pentru
Protecia Copilului i Adopie privind criteriile pe baza crora se stabilete gradul de handicap
pentru copii i se aplic msurile de protecie special a acestora
* ORDIN Nr. 175 din 12 iulie 2006 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru
serviciile sociale la domiciliu pentru persoane adulte cu handicap
* ORDIN Nr. 90 din 9 august 2002 pentru aprobarea Regulamentului de organizare i
funcionare a comisiilor de expertiz medical a persoanelor cu handicap pentru aduli i a
Comisiei superioare de expertiz medical a persoanelor cu handicap pentru aduli

C. Statistica
Asociatia Romana Anti-SIDA (ARAS) a efectuat un studiu -STUDIU PRIVIND
DISCRIMINAREA FA DE PERSOANELE INFECTATE CU HIV- n cadrul proiectului
de Reea social pentru promovarea accesului nediscriminatoriu al persoanelor care triesc
cu HIV la servicii medicale, finanat prin intermediul Programului FSA al Ambasadei
Regatului rilor de Jos la Bucureti, ce a avut ca obiectiv obinerea unei imagini generale
asupra discriminrii percepute de persoanele infectate cu HIV, precum i a situaiilor n care
persoanele afectate de HIV consider c au fost discriminate. Studiul a avut la baz un
interviu individual semistructurat, aplicat unui numr de 115 persoane infectate cu HIV din

Bucureti, Constana i Neam, cu vrste cuprinse ntre 16 i 73 de ani i care primesc servicii
sociale de la ARAS.
n ceea ce privete situaiile discriminatorii, ntrebrile studiului s-au axat pe
urmtoarele teme: opiniile fa de discriminare, descrierea situaiilor i locurile n care
respondenii consider ca au fost discriminai.
n urma sondajului s-au constatat urmtoarele:
Considerai c ai fost sau suntei discriminat din cauza diagnosticului de infecie cu HIV?
- 52,2% din persoane consider c au fost discriminate
- 28,7% consider c nu au fost discriminate
- 19,1% nu tiu dac s-au aflat n situaii de discriminare.
Cunoatei alte persoane infectate cu HIV care consider c au fost discriminate?
- 65,2% cunosc persoane care au fost discriminate
- 15,7% nu cunosc persoane care au fost discriminate
- 19,1 nu stiu.
Cine anume v-a nclcat confidenialitatea?
- 7,5% de ctre cadre didactice
- 7,5% de ctre vecini
- 5% de ctre rude
- 2,5% de ctre angajatori
- 20% de ctre mai multe categorii de personae
Situaiile n care au fost discriminate persoanele infectate cu HIV:
- Le-a fost refuzat nscrierea n nvmntul de mas / le-a fost impus retragerea din coal
- Le-a fost refuzat angajarea
- Au fost concediai/ li s-a cerut s ias la pensie, dei erau api pentru munc
- Le-a fost refuzat internarea n spital / efectuarea unor intervenii medicale
- Au fost tratai diferit fa de alte persoane care aveau aceeai problem de sntate
- Diagnosticul a fost notat pe documente accesibile mai multor persoane, n afar de cadrele
sanitare
- Le-a fost refuzat nchirierea unei locuine / Au fost dai afar din locuina nchiriat
- Li s-a cerut s nu mai locuiasc n casa familiei
- S-au fcut aprecieri nefavorabile despre stilul lor de via
- Li s-au adresat bancuri, glume rutcioase, porecle jignitoare, ameninri
Acest studiu arat c 52% dintre persoanele infectate cu HIV intervievate consider c
au fost discriminate. Se remarc ns faptul c, din enumerarea de situaii de discriminare,
72% dintre persoanele care au participat la studiu noteaz c s-au aflat n astfel de situaii,
ceea ce poate indica faptul c unii dintre respondeni consider c este normal s fie tratai
diferit fa de alte persoane care nu sunt infectate cu HIV. 69% dintre persoanele care
consider c au fost discriminate afirm c discriminarea a avut loc ntr-o unitate sanitar
(stomatologie, alte spitale dect cele de boli infecioase, cabinetul de medicin de familie,

spitalele de boli infecioase). De asemenea, studiul arat c nclcarea confidenialitii este

strns legat de discriminare, astfel nct toi cei 46,1% subieci care declar c le-a fost
nclcat confidenialitatea se regsesc i n situaiile de discriminare. Dei 61% dintre
respondeni declar c i cunosc drepturile, doar 46% tiu unde se pot adresa pentru a sesiza
o situaie de discriminare i doar 5% au acionat pentru sesizarea discriminrii. Persoanele
infectate cu HIV consider c, pentru combaterea discriminrii, sunt necesare informarea i
educarea populaiei cu privire la infecia cu HIV (37%), nsprirea pedepselor pentru
discriminare (14,7%) i implicarea persoanelor infectate cu HIV n activitile de combatere a
discriminrii (8,7%).
D. Programe destinate prevenirii/combaterii discriminarii persoanelor infectate cu
HIV/SIDA
Uniunea Naional a Organizaiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) este
singura federaie neguvernamental din Romnia format din organizaii ale persoanelor
afectate de HIV/SIDA, axat pe advocacy pentru promovarea i aprarea drepturilor
persoanelor infectate i afectate de HIV/SIDA din Romnia. Din iunie 2000 i pn n
prezent, UNOPA a aprat i promovat drepturile a mii de copii, tineri i aduli infectai HIV
sau bolnavi SIDA, precum i drepturile familiilor lor:

Acces la tratament antiretroviral continuu, gratuit i nediscriminatoriu

Acces egal la servicii i ngrijiri medicale
Dreptul la o protecie social adecvat nevoilor persoanelor infectate/afectate de
HIV/SIDA i la un suport psiho-social adecvat
Dreptul la nediscriminare i incluziune social
Dreptul la educaie i integrare socio-profesional.

UNOPA este o voce la nivel naional pentru:

Persoanele infectate HIV (copii, tineri, aduli) din Romnia

Familiile afectate de HIV/SIDA din Romnia
Organizaiile comunitare membre (n prezent 22) din Bucureti i din 18 judee din
Romnia i care numr peste 2000 de membri, persoane infectate / afectate HIV

UNOPA este o voce la nivel naional prin:

Activitatea de promotor i Vicepreedinte n Comisia Naionala pentru Supravegherea,

Controlul i Prevenirea Cazurilor de Infecie HIV.
Organizarea de conferine, seminarii i reuniuni de lucru
Organizarea/participarea la campanii publice, proteste, scrisori deschise, apeluri la
solidaritate, manifeste, comunicate i conferine de pres
Organizarea de expoziii, spectacole i evenimente specifice
Publicaii (Rapoarte de monitorizare, revista Pozitiv)
Reprezentare n instan
Advocacy/Lobby pentru:
promovarea i respectarea drepturilor persoanelor care triesc cu HIV

 influenarea politicilor publice din Romnia n sensul adaptrii lor la nevoile

persoanelor care triesc cu HIV n Romnia
servicii publice, medicale i sociale de calitate
Proiecte UNOPA derulate/in curs de derulare :
o Integrarea socio-profesionala a persoanelor seropozitive din Romania
o From vulnerability to empowerment advocacy pentru reducerea stigmatizarii si
discriminarii
o Advocacy pentru integrarea socio-profesionala a tinerilor care traiesc cu HIV/SIDA
o Campania nationala Deschide-ti inima. Sunt la fel ca tine, ce are ca obiective:
- Contientizarea populaiei generale cu concentrare pe publicul adult c
discriminarea persoanelor care triesc cu HIV/SIDA exist i se manifest
n cele mai variate forme
- Formarea unei atitudini pozitive fa de persoanele care triesc cu
HIV/SIDA prin promovarea unor modele de comportament
o Cresterea capacitatii institutionale UNOPA pentru promovarea si respectarea
drepturilor omului in context HIV/SIDA
o Conferinta Nationala pentru educarea parintilor in vedera oferirii de suport.
HIV/SIDA si prevenirea abandonului familial si emotional
o Implicarea tinerilor care traiesc cu HIV/SIDA in apararea si promovarea drepturilor
lor
o Campania de ne-discriminare 2005!
IV.

CARACTERIZAREA GRUPEI DE VARSTA A MINORULUI PREZENTAT

IN STUDIUL DE CAZ

Profilul psihologic al varstei prescolare a doua copilarie (de la 3 la 6 ani)

PREZENTARE GENERALA
Copilul prescolar ia contact mai strans cu mediul de gradinita, diferit de cel familial, si
traverseaza observativ mediul social (strada, magazinele, mijloacele comune de transport).
Cele trei componente ale mediului solicita copilului ajustari ale comportamentului la
sistemele nuantat diferite de cerinte, in conditii de tutela, protectie si afectiune diferite, si
creeaza si o mai mare sesizare a diversitatii lumii si vietii, o mai densa si complexa antrenare
a deciziilor, curiozitatii, emotiilor si cunoasterii in situatii numeroase inedite. Astfel
dezvoltandu-se bazele personalitatii copilului si capacitatile de cunoastere, comunicare,
expresia si emanciparea personalitatii. Se dezvolta, de asemenea, capacitatile de proiectare
incontextul evenimentelor prin care trece copilul. Capacitatile de cunoastere devin complexe,
sunt insa specific impregnate de caracteristicile varstelor, si concomitent cu dezvoltarea lor, se
dezvolta reprezentarile.
Fluiditatea acestui plan de produse psihicealimenteaza imaginatia, comportamentele si
strategiile mintale care sunt incarcate de o simbolistica ampla si o emotionalitate complexa.

Tipul fundamental de activitate este jocul, care reprezinta o decentrare a psihicului de

pe activitatea de percepere pe activitatea de implantatie in viata cultural-sociala, prin
simbolizari ample si complexe. Tipul de relatii se nuanteaza si se diversifica, amplificanduse conduitele din contextul colectivelor de copii. Are loc concomitent si diferentierea
conduitelor fata de persoane de diferite varste si ocupatii, aflate in ambianta cultural-sociala a
copilului.
Dezvoltarea fizica este evidenta, de la 3 la 6 ani are loc cresterea de la aproximativ 92
cm la 116 cm ca statura, si o crestere de la circa 14 kg la 22 de kg ponderal. De asemenea, are
loc o schimbare si dezvoltare a structurii muschilor, descreste ponderea tesutului adipos,
pielea devine mai elastica, mai densa si mai putin friabila, procesul de osificare este intens la
nivelul epifizelor oaselor lungi, a celor toracice, claviculare, dantura provizorie incepe sa se
deterioreze si mugurii danturii definitive se intaresc. Organismul (in intregime) devine mai
elastic, miscarile mai suple si sigure. Persista o oarecare iritabilitate a cailor rino-faringiene si
implicit o sensibilitate fata de bolile copilariei, plus o usoara contractare de gripe si.
Continua dezvoltarea diferentierilor fine in antrenarea functionala a structurilor
scoartei cerebrale, angajarea mozaicala fina a zonelor vorbirii si a dominatiei asimetrice a
uneia dintre cele doua emisfere (de obicei, stanga), fapt ce determina caracterul de dreptaci,
stangaci sau ambidextru a manualitatii copilului. Dezvoltarea biochimismului intern devine
mai complexa si impregnanta de hormonii tiroidieni si cei ai timusului (glanda cresterii).
Comportamentele alimentare se culturalizeaza intens. Se stie ca alimentarea nu este
numai un act de satisfacere a unei trebuinte vitale de intretinere a organismului. Alimentatia
este impregnata de o serie de ritualuri si s-au diferentiat in mesele principale ale zilei, micul
dejun, pranzul si cina, iar pentru copil un plus de doua gustari. Consistenta si orele acestor
mese se afla in plina transformare sub influenta regimului de viata modern. Cea mai evidenta
schimbare consta in cresterea consistentei micului dejun si a cinei, si diminuarea consistentei
si duratei mesei de la mijlocul zilei ca si iesirea desertului din regimul de aliment premial.
Din punctul de vedere al modului cum se realizeaza alimentati, interesanta este asezarea si
tinuta la masa, utilizarea tacamurilor, paharului si a altor ustensile (solnita, servetelele etc.).
Perioada prescolara este dominata de intensificarea consolidarii deprinderilor legate de folosirea acestor ustensile (latura instrumentala a alimentarii). Spre sfarsitul perioadei prescolare,
aceste deprinderi sunt evidente.
Tot in procesul alimentatiei exista un al doilea cerc de conduite, cel al reactiilor
cultural-sociale privind modul de a se servi, de a cere, de a multumi, tinuta la masa,
relationarea cu ceilalti. Atentia la cerintele acestora. Acestea iradiaza si in alte zone ale
conduitelor civilizate, fiind intretinute apoi de cele din urma.
In perioada prescolara, latura instrumentala a alimentatiei trece in faze progresive
complexe. La 3 ani, copilul reuseste sa manance cu furculita bucati de carne ce i-au fost taiate
in prealabil. Intre 4 si 6 ani isi insuseste conduitele de utilizare adecvata a furculitei, lingurii si

linguritei, paharului cu apa, a servetului, solnitei etc. Copilul trece la o alimentatie complexa.
La 4 ani, preferintele alimentare devin mai selective.
Ne-adaptarea culturala alimentara se exprima prin carente in constituirea deprinderilor
curente implicate in alimentatie in sensul celor mai sus descrise. Manuirea grosolana si stanga
ce a tacamurilor, ori ignorarea lor, nefolosirea servetelelor, imprastierea de alimente,
murdarirea fetei de masa, tendinta de a nu tine seama de ceilalti in timpul mesei etc., fac parte
din insemnele inadaptarii cultural-alimentare.
La acestea se adauga mica psihopatologie alimentara - unele reactii nevrotice sau
unele reactii excesive ca voma, dezgustul, obsesiile alimentare (de dulciuri) sau refuzul lor,
stocarea in gura de boluri alimentare ce nu pot inghitite etc.
Intre 4 si 5 ani, copilul trece printr-o diminuare a poftei de mancare, adesea
determinata de monotonia regimului alimentar sau de tensiuni afective.
Progresele similare se manifesta si in domeniul culturalizarii legate de imbracare,
igiena si toaleta. Imbracarea implica numeroase deprinderi, dar si competente implicate in
decizia de a alege imbracamintea in functie de o serie de factori sezonieri sau ai zilei (imbracamintea de zi si imbracamintea de noapte). La 3 ani, copilul este dependent de adult pe
acest plan. La 6 ani, el dispune de numeroase deprinderi legate de imbracare.
O problema interesanta prin latura psihologica pe care o implica este aceea a
continutului buzunarelor copiilor, copilul de 3-4 ani avand buzunarele relativ goale, insa spre
5 ani, incep sa cuprinda dulciuri si ambalaje de dulciuri, spre 6 ani unele obiecte mici, dopuri,
baloane, pietricele colorate, capse si chiar cioburi de sticla colorata.
Igiena alimentara, de spalare a mainilor inainte de orice masa si dupa orice vizita la
toaleta, spalarea obrazului, a urechilor, a gatului, baia, taierea unghiilor, pieptanarea parului,
spalarea dintilor, c 424i87e onduita la toaleta, folosirea hartiei igienice, a jetului de apa etc.
precum si folosirea de lotiuni, folosirea batistei etc. oglindesc gradul de dezvoltare a
deprinderilor igienice, dar si interesele copilului care contribuie la formarea imaginii de sine.
Si pe acest plan exista diferente mari intre copii: unii se ingrijesc excesiv sau prelungit,
deoarece transforma momentele de ingrijire in joc; in schimb, altora le este teama de apa sau
raman indiferenti fata de murdarie. In genere, pana la 6 ani copiii reusesc sa stie sa se spele pe
dinti si sa o faca zilnic. In majoritatea cazurilor, ei devin sensibili la curatenie, iar fetitele
manifesta adeseori forme evidente de cochetarie.
Prin toate cele descrise mai sus, copilul isi insuseste elementele de baza ale fondului
de adaptare culturala, amplu concentrate in asa-numitii 'cei 7 ani de acasa'. Expresia isi
mentine sensul, dar anii nu mai sunt 7, ci 6, si substanta conduitelor la care se refera nu se mai
dobandeste numai in familie, ci si in gradinita.
In perioada prescolara, copilul accepta mai greu sa mearga la culcare, spectacolul
relationarii cu ceilalti, interesul pentru ce fac adultii (adultrism) ca si placerea jocului fiind de

mare atractie. Protestul fata de mersul la culcare poate fi verbal, evaziv sau categoric, de
tergiversare, incarcat de tot felul de tranzactii, ca si de necesitatea de a avea un fetis, prezenta
unei persoane, a unei surse de lumina, cu liniste totala sau cu muzica etc.
Exista diferente mari intre copii in ceea ce priveste adormirea, modul de a dormi (acoperit,
descoperit, linistit, zbuciumat), trezirea (prelungita, imediata), dispozitia (linistit, tacut, vesel,
rasfatat, plangacios).
Asadar, pana la 6 ani are loc acest amplu proces de constituire de deprinderi exprimate
prin conduite alimentare, vestimentare si igienice etc. Importanta lor este mare si creeaza
personalitatii un suport de adaptare ce are ecouri profunde ordonatoare generale, creand si un
suport de responsabilitate pentru propria persoana si de autonomie reala, dar si de contributie
la structura constiintei de sine, a eu-lui corporal.
CARACTERISTICI PSIHICE GENERALE
Aceasta este una din perioadele de intensa dezvoltare psihica deoarece presiunea
structurilor sociale, culturale, absorbtia copilului in institutiile prescolare solicita toate
posibilitatile lui de adaptare, diferentele de cerinte din gradinita si din familie solicitand o mai
mare varietate de conduite, iar contradictiile dintre solicitarile externe si posibilitatile interne
devin astfel mai active, acestea constituind puncte de plecare pentru dezvoltarea exploziva a
comportamentelor, a conduitelor sociale diferentiate, a castigarii de modalitati diverse de
activitati, a dobandirii de abilitati inscrise in programele gradinitelor. In aceste conditii,
comunicativitatea si sociabilitatea copilului cresc.
Devine activa contradictia dintre cerintele interne, dorintele, aspiratiile, interesele
copilului si posibilitatile de a fi satisfacute. Copilul parcurge contradictii legate de
modalitatile mai simple si primitive de satisfacere a trebuintelor si cerintelor implicate in
trebuintele noi si in modalitatile mai complexe si civilizate de a fi satisfacute.
Copilul descopera faptul ca imaginar poate sa se transpuna in orice situatie, fie ea si
fantastica, pe cand in realitate situatiile de viata sunt foarte restranse si banale ca semnificatie.
Legata de aceasta contradictie se dezvolta dorinta de a crea, de a schimba, de a se imbogati si
de a trai din plin.
Perioada prescolara poate fi impartita in trei sub-perioade: aceea a prescolarului mic
(3-4 ani), a prescolarului mijlociu (4-5 ani) si a prescolarului mare (5-6 ani).
Perioada prescolara mica se caracterizeaza printr-o crestere a intereselor, a aspiratiilor
si a aptitudinilor marunte implicate in satisfacerea placerii de explorare a mediului. De la un
relativ echilibru la 3 ani, are loc o trecere spre o oarecare instabilitate, o oarecare expansiune
ce exprima o mare decentrare de pe obiectele concrete si manipularea lor pe integrarea
obiectelor in strategii mai largi de utilizare in care li se confera functii simbolice. Integrarea in
gradinita se face cu oarecare dificultate la aceasta varsta, data fiind dependenta mare a
copilului prescolar mic fata de mama sa si de ambianta familiala.

Instabilitatea psihomotorie, anxietatea crescuta in situatii de desprindere de mediul

familial contribuie la adaptarea dificila a copilului la conditiile de gradinita. Adaptarea este cu
atat mai dificila, cu cat copilul nu stie inca sa se exprime destul de clar si nu intelege prea bine
ce i se spune. La acestea se adauga inconsistenta unor limite clare intre realitatea personala
subiectiva si realitatea obiectiva, favorizand dilatarea si inundarea realitatii obiective de
realitatea subiectiva, fenomen pe care Jean Piaget l-a denumit "egocentrism".
Perioada prescolara mica este vadit de trecere de la centrarea activitatii organismului
pe satisfacerea necesitatilor imediate, adeseori dominant biologice spre activitati in care devin
mai complicate modalitatile de satisfacere a unor trebuinte psihologice. Prescolarul mic este
instabil, foarte impresionabil, plange razand si trece usor de la o dispozitie la alta. Durerea sa
ca si bucuria sunt explozive, totale.
Spre 4 ani, copilul devine mai puternic, dar si mai neindemanatic iar miscarile sale
devin mai brutale
In perioada prescolara mijlocie, copilul traverseaza un usor puseu de crestere. Pe plan
psihologic se intensifica dezvoltarea limbajului (intre 3 si 5 ani se castiga cam 50 cuvinte pe
luna). Este evidenta dezvoltarea autonomiei datorita progreselor ce se realizeaza in planul
deprinderilor alimentare, de imbracare, igienice. Se intensifica dezvoltarea constiintei de sine,
fapt ce se exprima prin cresterea opozabilitatii, a bravadei, a dorintei de a atrage atentia asupra
sa. Jocul devine o activitate de baza incarcata de caracteristici active de manipulare a
experientei de viata, a observatiilor a emotiilor, a actiunilor si a conduitelor ce se vehiculeaza
in ambianta sa.
Receptivitatea copilului fata de habitusurile conservate de familie si apoi de gradinita
creste- copilul isi insuseste regulile specifice implicate in convietuirea din aceste colective.
Copilul devine mai sensibil la semnificatia evenimentelor. Conduitele lui devin mai nuantate
si incorporeaza mai numeroase reactii si adresari reverentioase, dar creste si fragilitatea sa
afectiva. Ii plac povestile, prezinta interes pentru carti cu imagini, pentru desen, modelaj,
jocuri cu cuburi, teatru de papusi ori de marionete,
TV., desene animate etc.
Prescolarul mare (5-6 ani) manifesta o mai mare forta, agilitate, inteligenta, reticente
in situatii usor penibile. Campul atentiei este dominat de o intelegere mai profunda a
situatiilor.
Exista si in aceasta perioada o opozitie fata de adult ce se manifesta spontan, urmata
de dorinte vadite de reconciliere. La unii copii, acestea sunt oprimate in comportament, dar
alimentate subconstient. Se manifesta in conduitele alimentare si pun in evidenta
susceptibilitatile nesatisfacute. Este caracteristica prescolarului mare adaptarea conduitelor de
diferite persoane, de caracteristicile acestora in cele doua medii concurente, familia si
gradinita. In acest sens, copilul poate fi acasa destins, disponibil, iar in gradinita, rasfatat,
nervos, si invers, fapt ce pune de asemenea probleme legate de dificultatile sale de adaptare,
manifestate prin aceste mari distante psihologice de conduita in cele doua medii.

Adeseori, in timpul in care copilul are conduite incarcate de negativism exista

persoane devalorizate psihic pentru el - sau persoane cu care nu stabileste relatii firesti
datorita unor baraje psihice (din teama, din antipatie, din nesiguranta). Concomitent se
exprima cerinta activa a copilului de a fi de folos adultilor. Atentia mare fata de acestia se
exprima evident prin imitatia discreta, contagiuni (inclusiv de dispozitie afectiva) etc. In
perioada prescolara mare, activitatea creatoare este evidenta, cu tendinte de diferentiere.
Desenul, muzica, colajele, constructia, mozaicul intereseaza foarte mult copiii.
Capacitatea de invatare devine activa si este dublata de interese de cunoastere care
incorporeaza si forme, mai evoluate de simbolizare in care actioneaza integratori verbali.
In gradinita copilul traverseaza programe educative diverse care-i maresc sensibilitatea
intelectual-observativa, il abiliteaza cu manualitati tot mai complexe, uneori il pun in contact
cu elemente ale simbotisticii artistice. Imaginatia utilizeaza probabilul fantastic si mai putin in
viata de fiecare zi ramanand activa insa in joc.
Simbolistica infantila este impregnata, de un decalaj intre dezvoltarea afectivitatii fata de cea
intelectuala. In acest sens, exista o varsta a simbolului mimat intre 4 si 6 ani si o faza a
identificarii de simbol intre 5 si 6 ani. In orice caz, dominatia planului imaginativ este
evidenta ca suport al dezvoltarii simbolistice ludice, dar si a unei anumite coloraturi a
universului mental al copilului.
ADAPTAREA (LA VIATA DE GRADINITA)
Se considera ca exista cel putin trei planuri ale conduitelor in care este solicitata
adaptarea prescolarului in mod diferit: planul deservirii, cel al prezentei regimului de activitati
obligatorii din gradinita si implicit solicitarea intensiva a atentiei, a memoriei, a activitatilor
intelectuale, prin aceasta si planul integrarii in colectivitate, in activitatile ce o caracterizeaza
la un moment dat. Astfel, s-au pus in evidenta 6 tipuri de adaptare :
1) Adaptarea foarte buna se caracterizeaza prin despartiri fara ezitari de persoana care
a adus copilul in gradinita, prin conduite saturate de curiozitate si de investigatie activa in
mediul de gradinita. La acestea se adauga stabilirea rapida de relatii cu educatoarea si cu
copiii din grupa.
2) Adaptarea buna se caracterizeaza prin despartirea fara ezitari de persoana care a
adus copilul la gradinita, prin stabilirea facila de relatii verbale cu educatoarea si cu cativa
copii din grupa, cu atitudine de expectativa si nu atitudine activa de investigatie.
3) Adaptarea dificila, intermitent tensionala se manifesta prin nervozitate, retinere tacita
(de mana) a persoanei insotitoare, dispozitie alternanta, nesiguranta dar si curiozitate fata de
ambianta.

4) Adaptarea tensionala continua se manifesta printr-o nervozitate de fond, prin retinere

insistenta a persoanei insotitoare (insistente verbale - uneori scancit), prin stabilirea de relatii
foarte reduse cu educatoarea si ceilalti copii. Conduite de abandon evidente.
5) Adaptarea dificila se manifesta prin refuzul copilului de a se desparti de persoana
insotitoare, prin refuzul cvasi-general de a stabili relatii verbale (mutism), prin blocajul
curiozitatii si al investigatiei, prin dispozitia tensionala evidenta si continua.
6) Ne-adaptarea, refuz activ al copilului de a se desparti de persoana insotitoare,
negativism, uneori violent, conduite refractare, ori agresive.
La prescolarii mici exista cazuri cand adaptarea ramane foarte grea multe zile in sir, in
unele cazuri, parintii abandonand si nu mai aduc copiii la gradinita. Adaptarea dificila poate
dura la prescolarii mici de la 4 la 8-10 saptamani. Nervozitatea acestora devine si acasa mai
mare si este insotita de anorexie (lipsa de pofta de mancare) si enuresis nocturn. Si copiii cu
adaptare buna manifesta o crestere a nervozitatii intre saptamanile 4 si 6 insotite de fenomene
semnalate pentru ceilalti, lucru ce se datoreaza "oboselii" de adaptare, amplificate de
diferentele de regim din cele doua medii.
La prescolarii mijlocii, adaptarea foarte grea si grea se amelioreaza simtitor dupa 4-5
saptamani. Totusi, cei care raman cu adaptare dificila pana la 8-9 saptamani manifesta neparticipare la activitati obligatorii, negativism, mutism. O parte din copii cu adaptare
tensionala intermitenta in primele zile se acomodeaza regimului de gradinita dupa 3-4
saptamani. La unii prescolari mijlocii, ca si la cei mici, se instaleaza dupa cateva saptamani de
frecventare a gradinitei o afectiune de tip simbolic (dependenta afectiva) fata de educatoare,
atitudine usor tensionala, dar foarte utila in constituirea de deprinderi si conduite legate de
regimul de viata. Prescolarii mari devin dupa 3-4 saptamani bine adaptati la regimul de
gradinita.
In primele zile de adaptare la regimul vietii de gradinita apar, ca relativ in stare critica,
zonele afectivitatii. In etapa a doua, jocul este relativ blocat, copilul manifestand mai mult o
particularitate doar observativa dupa intrarea in gradinita.
In relatia deprinderi-obisnuinte, deprinderile raman nealterate, insa obisnuintele trec printr-o
faza critica evidenta acasa, deoarece orele de masa, culcare, joc etc. nu coincid totdeauna cu
cele din orarul gradinitei pentru astfel de activitati. Activitatea intelectuala, memoria, atentia,
gandirea si chiar inteligenta sunt partial blocate. Stilul de lucru prea rapid sau prea sever in
timpul activitatilor obligatorii prelungeste tensiunea de adaptare.
La copiii din grupa mijlocie si la multi copii din grupa mare se constituie, dupa cateva
saptamani, doua stiluri de conduita paralele: unul acasa, altul la gradinita. Adaptarea la viata
de gradinita afecteaza tot latura afectiva si a conduitei de acasa, creand o oarecare nervozitate
si exuberanta timp de 3-4 saptamani, dupa inceputul frecventarii gradinitei. In aceasta faza are
loc transferul unor obisnuinte si deprinderi. Uneori se manifesta, o tendinta de unificare a

comportamentelor de acasa si de la gradinita prin transfer activ al stilului si continuturilor

activitatilor de gradinita la cel de acasa.
DEZVOLTAREA PSIHICA COGNITIVA
Intregul plan perceptiv se subordoneaza actiunilor de decodificare a semnificatiilor,
care incep sa se constientizeze. Actiunile perceptive se incarca cu intentii si capata directie,
focalizare si functii de intretinere si satisfacere a intentiilor. In aceste conditii, perceptia
devine observatie perceptiva ce serveste invatarii in larga masura. In ansamblu, satisfacerea
trebuintelor biologice devine dependenta de trebuintele psihologice care se dezvolta si se
dilata, fiind intretinute de curiozitate, care capata un statut similar cu cel al jocului.
Senzatiile si perceptiile furnizeaza materia prima extrem de importanta pentru planul
mintal si al actiunilor desfasurarii in mediul inconjurator si in cel cultural.
Copilul prescolar incepe sa cunoasca interiorul si exteriorul locuintei si al gradinitei,
strada pe care merge spre gradinita, sau eventual magazinul alimentar. Incepe sa cunoasca
denumirea mobilierului, camerele, particularitatile acestora, poate identifica locul a diferite
obiecte. Curiozitatea copilului exploreaza caracteristicile fiecarui membru al familiei,
identitatea acestora, comportarea, iar cunoasterea persoanelor din gradinita se realizeaza ca o
identificare a lor. Copilul incepe sa fie interesat de conditiile de viata, de activitatile si
profesiunile umane de baza, ca si de bunurile implicate in aceste activitati. Lumea uneltelor
incepe sa fie cunoscuta: bicicleta, motocicleta, automobilul, troleibuzul, tramvaiul, camionul,
trenul, vaporul, barca, avionul etc. Incep sa fie cunoscute semnele de circulatie, pentru
pietoni, semafoarele colorate. Se construiesc cunostinte cu privire la oras si sat si se fac
avansuri importante in ceea ce priveste cunoasterea naturii: plantele si viata lor, partile lor,
animalele. Incep sa se consolideze generalizari cantitative, logica practica a relatiilor:
marimea (lung, lat, inalt), cantitatea (mult, putin, foarte putin, deloc), spatiale (langa, pe, sub,
aproape, departe), ecuatia temporala si spatiala, parte-intreg (putin, tot, nimic, mai mult, mai
putin, amandoi, sfert, jumatate, inca unul), succesiunea si simultaneitatea (acum, dupa aceea,
intai, dupa, deodata), comparatia (la fel, tot atat). Perceptia de spatiu si timp incepe sa devina
operativa.
La copiii orbi si ambliopi perceptia si logica spatiala prezinta caracteristici care arata
ca in formarea lor au un rol important coordonarea miscarilor de pipaire. La copiii cu tulburari
evidente de limbaj, planul relationarilor este mai putin dezvoltat, procesul de decentrare mai
lent. Reprezentarile sunt incarcate de impresii concrete.
Transformari calitative importante permit sa creasca gradul de intelegere.
Reprezentarile sunt de mai multe feluri: reprezentari privind obiecte vazute, evenimente traite,
dar si reprezentari ale evenimentelor evocate care circula liber dinspre adult si dinspre viata
culturala. Astfel, au loc combinatii de rezerve de experiente acceptate care sunt reprezentari
ale imaginatiei si se construiesc in situatii ce necesita completari pentru a fi intelese aspectele
noi, in situatii in care este solicitata anticiparea sau in situatii de constructii mentale fantastice.

Un rol de seama in dezvoltarea planului perceptiv si al activarii reprezentarilor poate fi

atribuit jocului care solicita si antreneaza vigoarea, forta fizica, rapiditatea, supletea si
coordonarea, echilibrul, evaluarea spatialitatii, abilitatea in folosirea diferitelor parti ale
corpului. Concomitent jocul solicita coordonare oculomotorie, coordonare audio-motorie,
tact, sensibilitate cutanata, presiune, temperatura.
Deosebit de activa se manifesta dupa 4 ani, capacitatea de memorare. Datorita vorbirii,
memoria capata caracteristici psihice si sociale importante. Ea este mai activa in joc, copilul
intuind cerinta fixarii si pastrarii sarcinilor care i se traseaza. Copilul invata poezii si le reproduce cu placere, insa are unele aspecte in care se evidentiaza o oarecare rigiditate: copilul
nu poate continua recitarea unei poezii daca este intrerupt, trebuie sa reproduca poezia in
intregime.
Evidenta este implicatia memoriei ca proces de fixare, pastrare, recunoastere si
reproducere in fixarea de conduite care redau pe cele ale celor din jur. Imitatia pe acest plan se
asociaza cu observatia, fapt ce creeaza pana la urma numeroase asemanari intre stilul
conduitelor celor din aceeasi familie.
Prescolarul uita repede fiindca fixarea este fluctuanta si adeseori superficiala. Campul,
inca relativ restrans al capacitatilor de percepere si implicit de fixare, confera pastrarii si
reproducerii caracteristici fragmentare. Recunoasterea este in plina dezvoltare ca insusire
individuala, manifestandu-se tot mai pregnant ca un fel de sira a spinarii pentru activitatea
psihica.
Atentia voluntara este alimentata de inflatia mare a dorintelor si intentiilor si
necesitatea de a le finaliza. Jocul este, de asemenea, un teren de antrenare a atentiei, de
focalizare, concentrare, ca si de dezvoltare extensiva a atentiei, de distribuire, de largire a
angajarii psihice. Concentrarea creste de la 5-7 minute (la prescolarul mic), la 12-14 minute la
prescolarii mijlocii si 20-25 minute la cei mari - in situatii obisnuite, si chiar 45-50 minute in
joc - in auditia de povesti, teatru de copii, etc.
Intreaga dezvoltare a inteligentei intra intr-o noua etapa, parcurge o etapa de
inventivitate ce pregateste gandirea operativa complexa. Progrese importante face notiunea de
conservare. O serie de experimente cu pahare de aceeasi marime, umplute cu margelute ori
cu lichid colorat, dintre care unul se pastreaza ca ecran de referinta, iar din celelalte se
transfera continutul in pahare de diferite forme si marimi, pune copilului probleme dificile.
Copilul de 3 ani si chiar cel de 4-5 ani are tendinta de a considera cantitatea de margele ori
lichidul colorat ca fiind inegale, daca vasul in care s-a facut simultan mutarea este mai inalt
sau evident mai plat, fapt ce modifica foarte mult "nivelul". Aceasta inseamna ca nu este inca
elaborata deplin notiunea de conservare.
In dinamica dezvoltarii gandirii, corectia, dar si eroarea pe aceste planuri se datoreaza
perceptiei si reprezentarilor care opereaza inca lacunar. Totusi, aceste scheme de evaluare
logica se formeaza. Spre 6 ani copilul evalueaza cu mai multa corectitudine obiectele de la

distanta ca fiind mici sau mari, late sau inguste. Dupa 5 ani si marimea persoanelor este
evaluata relativ mai bine de la distanta.
Relatia cauzala pune in evidenta o serie de particularitati in cazul unor experiente
privind plutirea obiectelor, prescolarul de 4-5 ani asociaza marimea cu greutatea. La 5/6 ani
copilul, desi spontan, poate opera cu relatia marime - greutate, anticipeaza corect in
numeroase situatii. Prin intermediul intuirii relatiilor, se constituie intuitii articulate si ceva
mai reversibile prin intermediul carora se pregateste operatia mintala ca reactie fata de
operatii concrete, creandu-se un alt raport intre aparenta si esenta. Oricum, pana la 6 ani
gandirea dobandeste o operativitate generala (nespecifica) relativ complexa cu o oarecare
viteza ce pune in evidenta constituirea unor operatori de baza pe acest plan, figurile logice.
Marea frecventa a intrebarii "de ce ?", la 4 ani, constituie un indiciu pentru marea foame de
realitate si de sesizare de relatii a gandirii copilului prescolar.
Interogatia isi schimba directia in functie de densitatea si saturatia culturala a mediului si in
functie de caracteristicile de "disonanta cognitiva" cu care se confrunta copilul, ori acest
fenomen nu este neglijabil.
In genere, inteligenta copilului trateaza numeroasele impresii si reprezentari,
acumulate si pe cale de acumulare, prin modalitati si strategii formate intre timp, dar si prin
incercare si eroare. Accesul la cultura ofera insa o redusa experienta intelectuala, ce se
asimileaza ca atare odata cu faptele, situatiile, activitatile, prin care se solicita antrenarea
inteligentei. Intarirea suplimentara, prin "succes", "reusita", "rezultate bune" sau "rezultate
slabe", "proaste" etc. constituie terenul de validare practica atat a cunostintelor cat si a
strategiilor prin care se dobandesc sau se utilizeaza cunostintele.
Perioada prescolara este o perioada de mari achizitii culturale, de intensa asimilare
intelectuala, de largire a intelegerii si a posibilitatilor gandirii de a aborda situatii, repere, evenimente. Ea se caracterizeaza prin faptul ca inteligenta depaseste animismul primar,
sincretismul simplist, investigatia interogativa cu privire la existenta, deplasandu-se spre si
aspecte tot mai largi si mai distantate de "acum" si "aici". Functiile mintale isi amplifica
fortele, directia, eficienta, dar si structura datorita dezvoltarii capacitatilor simbolistice.
COMUNICAREA
Dezvoltarea exprimarii verbale face importante progrese. In aceasta etapa se exprima
aproximativ valorile existente ale vocabularului
- la 3 ani, vocabularul maxim - aproximativ de 1000 de cuvinte, minim de 400, mediu de 700800 cuvinte
- la 6 ani vocabularul maxim sa fie de 2500 cuvinte, cel minim de 1500, iar cel mediu de 2000
cuvinte.

Raportul dintre limbajul activ si cel pasiv se modifica similar, limbajul pasiv
apropiindu-se de cel activ ca valoare de comunicare. Se dezvolta cerinta interna de folosire de
cuvinte noi, creatii verbale si fantezii verbale. Constructia propozitiilor se complica.
Expresivitatea vorbirii seamplifica, la fel nuantarea ei, intonatiile. Limbajul copiilor conserva
aspecte dialectale din familie, fapt ce evidentiaza rolul foarte mare al acesteia in dezvoltarea
vorbirii.
In vorbire incep sa fie folosite numeroase adjective, structuri comparative si de
evaluare dar si acordari de sensuri aproximative sau incorecte.
In general, limbajul fixeaza experienta cognitiva si organizeaza activitatea. Aceasta functie a
vorbirii se pune in evidenta cand copilul intocmeste un colaj sau deseneaza. Activitatea este
marcata de exclamatii, evaluari exprimari de intentii etc
Dezvoltarea vorbirii se realizeaza si in directia alcatuirii contextului. Propozitiile devin
mai lungi si, mai complexe.
Dezvoltarea vorbirii confirma punctul de vedere generativ. Se observa faptul ca un
cuvant nou insusit de copil se implica in foarte scurt timp intr-un anumit numar de combinatii,
fara o invatare organizata a acestora, evidentiindu-se astfel structura generativa a limbajului.
Exista diferenta sesizabila intre vorbirea (comunicarea) dintre copii, dintre copii si
adulti, copii si comunicarea cu mama. Spre 6 ani se manifesta diferente de comunicare intre
acestia si copiii mici. In acest caz diferentele apar ca reducere a lungimii propozitiei, evitare a
cuvintelor dificil de pronuntat, inlocuiri pe alocuri ale acestora cu cuvinte din limbajul mic. In
cazul comunicarii cu copii mai mari, se manifesta reticente, ceva mai reduse decat in cazul
comunicarii cu adultii mai putin cunoscuti.
In comunicarea cu educatoarea din gradinita, eforturile principale ale copilului se
orienteaza spre alcatuirea de propozitii complete si usor stereotipe. In comunicarea cu mama
se manifesta cea mai libera forma de exprimare ca topica si cea mai mare deschidere spre
largirea "performantei".
Defectele de vorbire in perioada prescolara cer o activitate pedagogica adecvata. Ele
sunt dislalii, defecte de articulare, tulburari de debit si de ritm al vorbirii si distonii ca defecte
de emisie, rezonanta si motricitate verbala. Se mai manifesta si forme de mutism electiv,
logofobii, afonii (vorbiri cu voce foarte slaba sau in soapta, fara voce), disfrazii (tulburari de
frazare ce pot pune in evidenta si intarzieri de dezvoltare intelectuala) si logonevroze sau
balbaieli. Dintre dislalii (defecte de pronuntare de sunete) au o oarecare incidenta polilaliile
(sunetele s, s, r, b si t) ori dislaliile partiale.
Comunicarea nonverbala devine mai discreta la prescolari si insoteste comunicarea
verbala, integrand-o sau anihilandu-i, in parte, mesajul. In recitarea de poezii, prescolarul
foloseste insa o gestica pregnanta. Atunci cand prescolarul comunica, avand partener un copil
mai mic decat el, gestica este mai pregnanta decat in comunicarea cu adultii. Cu cat este mai

mic partenerul, cu atat este mai incarcata comunicarea ce i se adreseaza cu elemente de

gestica si mimica accentuate. Gesturile si mimica sunt folosite in diferite prilejuri pe langa
limbajul vorbit uneori substituindu-l. Exista o gestica sociala care devine parte constitutiva a
comunicarii in diferite arii culturale. Se considera ca mimica se consolideaza prima si poate fi
dezordonata, fapt evident in perioada prescolara. Miscarile mainii sunt mai spontane si
incarcate de energie, iar ale corpului mai proiective si mai dense in structura totala a
comunicarii la acest nivel.
EXPANSIUNEA PERSONALITATII PRIN JOC
Activitatea de joc ramane de departe cea mai contribuanta in formarea personalitatii.
Jocul se considera ca o activitate fizica sau mintala ce se realizeaza doar datorita placerii ce o
provoaca.
Jocul "de-a familia" este intens proiectiv si prezinta foarte mare importanta si din
cauza ca familia este scena principala de viata a copilului si totodata nucleul social in care se
condenseaza si reflecta in mod sensibil intreaga viata sociala. Variabilitatea mare a acestui tip
de joc se datoreaza faptului ca familia ofera experienta cea mai nuantata si traita intens de
catre copii. Jocul "de-a familia" oglindeste habitudinile, atmosfera, stilul de comunicare si
afectiune din tensiunile ce se consuma in familie, evenimentele ce o traverseaza.
La 3 ani jocul este inca legat de obiecte si cuprinde elemente numeroase de manualitate
activa. Incep insa sa apara terenuri noi, mai complexe de antrenare ale acestuia. Interesul mare
al copilului fata de adulti, conduitele si fortele acestuia creeaza jocului o noua consistenta.
Copilul incepe sa decupeze din conduitele umane din jur momente, situatii si sa le reproduca.
In aceste conditii capata teren jocul cu subiect si rol. Prescolarul detaseaza papusa ca personaj
in jocul "de-a familia" sau "de-a scoala", "de-a teatrul" etc. De multe ori rolul acesteia se
estompeaza relativ sau ramane pregnant pasiv. In schimb, rolul copilului capata contur, profil,
se diferentiaza ca atare ca rol de medic sau parinte, si se integreaza intr-un subiect (vizita
medicala la policlinica, in gradinita sau in familie) sau ca episod de familie (copilul in rol de
adult pune masa impreuna cu papusa sau duce copiii - papusile - la plimbare etc.).
La 4 ani, jocul nu mai este izolat. Partenerul concret este solicitat desi copilul de 4 ani
nu este intotdeauna multumit de el, din care motiv are numeroase interventii extrajoc in care
spune partenerului ce sa faca. In genere, se joaca mai bine cu un copil mai mare sau cu unul
mai mic. In jocul cu copilul mai mare, initiativele acestuia alimenteaza jocul, in cazul jocului
cu copii mai mici,copilul de 4 ani isi asuma si rolul de animator. La 5 ani jocu1 cu subiect si
rol atinge un foarte important nivel de dezvoltare, adaptarea la posibilitatile de rol ale
partenerului sunt evidente, dupa cum evidenta este si capacitatea de a alimenta subiectul. Apar
acordurile si proiectele in joc, astfel, in timp ce actiunea si conduitele ce o compun devin din
ce in ce mai dense spre 5 ani in joc, jucariile si accesoriile au o crestere de participare mai
putin pregnanta, substitutiile si "adaptarea" acestora la conditiile subiectului jocului fiind
evidenta. Totusi exista o relatie pozitiva intre jucarii si jocuri, subiecte de joc. Antrenarea
ludica se realizeaza intotdeauna spontan in cazul unei mari bogatii de jucarii.

Jucaria este un stimulent al jocului, dar jocul propriu-zis este o stare psihologica, o
antrenare energetica intr-o relationare imaginativa coerenta cu jucaria. Cate odata copilul are
o lunga faza de organizare a jocului care ulterior poate sa nu se mai realizeze ca atare. La 5
ani, copilul are nevoie de partener in cele mai multe cazuri, ceea ce pune in evidenta o
stimulare sociala inter-relationala ca instrumentare a jocului. Copilul poate crea subiectul unui
joc si fara partener la aceasta varsta, dar acesta din urma aduce un plus de neprevazut necesar
in jocul cu subiect si creeaza realitatea unei relatii duale, de care copilul are nevoie, jocul lui
fiind trecut pe planul existential al relatiilor vii si impregnat de conditia socialului. Subiectul
are o forta atat de activa incat adeseori copilul se joaca si cu parteneri imaginari la 5 ani.
Interesante sunt rolurile profesionale prezentate in jocurile copiilor de 5-6 ani (medic,
vanzator in magazin, casier la teatrul de copii etc.). Copilul utilizeaza paternuri elementare
profesionale, decupate din profesiunile ce se exercita in public sau sunt de contact cu publicul,
asa ca pot fi observate. E vorba de roluri in care exista actiuni tipice, o oarecare autonomie a
comportamentelor. Prin aceste jocuri, copilul se apropie de universul profesiunilor si al
muncii.
Imitatia in joc este creatoare. Jocul raspunde trebuintei de creatie a personalitatii, dar si
a sinelui in raport cu viata si ipostazele ei felurite. Analiza jocului pune in evidenta statutul
mintal, cel afectiv, cel de sanatate al copilului. Dar si structura experientei si a mediului de
cultura.
La 4 ani si jocurile de miscare se complica si se dezvolta. Copilul incepe sa se joace
mai mult cu mingea, cu cercul, face cu tricicleta tururi complicate, ii plac jocurile de
constructii, dar si papusile, carucioarele, este atras de truse, colectii. La 5 ani, ii plac cuburile
mari, ii plac si casele de papusi in care aranjeaza mobile. Este un moment ontogenetic in care
papusile intereseaza si pe baieti, care le considera bebelusi. La 6 ani au mare atractie jocurile
cu apa si pamant. Copilului ii place sa faca tunele, turnuri etc. Mingea ramane pe primele
planuri; apare o mai mare atentie fata de coarda (la fetite). Jocul cu papusi ajunge la apogeu.
Are, de asemenea, o mare incidenta jocul cu coarda, mingea, patinele cu roti, dar si jocul "dea travestirea". Mai ales fetitelor le place sa se costumeze, rascolesc dulapurile, sau imbraca si
dezbraca papusile, incearca sa le confectioneze si accesorii, baietilor le place mai mult sa se
joace "de-a pieile rosii", ori "de-a cow-boy-ii". O tot mai mare incidenta incepe sa aiba dupa 5
ani jocul cu reguli. Si jocurile didactice sunt jocuri cu reguli, ceea ce face sa se poata vorbi de
jocuri cu reguli de miscare (fizice) si jocuri cu reguli in care domina strategiile intelectuale.
Dealtfel, regulile incep sa devina importante si in jocurile cu subiect. Printre jocurile cu
reguli, jocul "de-a ascunselea" este tipic. In acest joc, copilul prescolar mic, mijlociu si mare
are comportari diferite, oglindind prin acestea caracterul si nivelul insusirii si exercitarii
regulilor implicate in desfasurarea lui.
Prescolarul mic desprinde din regulile jocului "de-a ascunselea" doar regula ascunderii
si aceea a alergarii la locul de numarat a celui ce are rolul de a cauta pe ceilalti. Exercitarea
celor doua roluri este insa ne-coordonata si nelegata de conduitele celorlalti copii care se
joaca. In acest sens, prescolarul mic se "ascunde" asezandu-se cu spatele intr-un colt al

camerei. Faptul ca el nu mai vede pe ceilalti echivaleaza pentru el cu a "fi ascuns", ceea ce
exprima o conduita inca egocentrica.
Prescolarul mijlociu face exces de zel privind regula ascunderii. El cauta locurile cele
mai complicate fapt ce afecteaza de cele mai multe ori strategiile de ajungere prioritara la
locul de bataie. Aceste conduite pun in evidenta dificultatile prescolarului mijlociu de a vedea
latura de strategii, in jocul cu reguli, acestea facand parte din latura instrumentala.
Prescolarul mare (la 6 ani) exprima in conduita din jocul "de-a ascunselea' o orientare mai
evidenta spre strategiile care faciliteaza telul atingerii facile a locului de numaratoare. In acest
sens, scolarul mare se ascunde aproape de locul de bataie si speculeaza atingerea lui inaintea
celui ce cauta pe ceilalti.
Perioada prescolara este dominata de trebuinta de joc in care actioneaza combinatii
mintale, reprezentari de imaginatie si sunt actionate forme de experienta complexa. Intreaga
perioada prescolara este dominata de socializarea subiectelor jocului, dar si de socializarea
rolurilor. Regulile se refera la conduitele de rol in jocul cu rol si subiect, la obligatia de a
ramane in rol pentru a permite replica partenerului.
Exista si reguli de obligativitate care se refera la obligatia copilului de a participa la
joc dupa ce s-a angajat, astfel incat sa nu se strice jocul. Aceasta, regula devine activa mai ales
dupa varsta de 5 ani, cand un copil ce o incalca este taxat ca neserios sau nepriceput,
neindemanatic. In genere, un astfel de copil este greu acceptat in jocurile urmatoare.
Astfel, are loc o crestere a compozitiei numerice si de conduite diferentiate, mai ales
dupa 5 ani, o crestere a organizarii jocului si a vietii jocului. Acest din urma aspect se refera la
durata unui joc, situarea lui pe locul de joc prioritar.
Jocul capata roluri psihologice tot mai complexe, functii formative, functii de relaxare,
functii de facilitare a adaptarii copiilor la aspectele mai complexe ale mediului inconjurator,
functie de umanizare, constituind o preparare a copilului pentru viata.
Jocul creeaza copilului o apropiere intuitiva complexa, de aspecte si laturi importante ale
realitatii. In joc, copilul descopera legea gravitatiei, aspectele diferentiate ale diferitelor tipuri
de parghii, a echilibrului pozitional al acestora, ale relatiilor si diferentelor de viteze
Important este si rolul jocului ca instrument si mijloc al educatiei sociale si morale. Prin jocul
cu subiect si rol se faciliteaza ca acceptare aspecte legate de frustratie si de regulile de viata
sociala mai greu de acceptat.
Jocul vehiculeaza experienta umana pozitiva, cat si experienta negativa.
Adultul are rol de securizare in joc, rol care se poate exercita prin participare intr-un
rol definit, intr-unul nedefinit clar sau in rolul sau de adult. In genere copiii se obisnuiesc cu

aceasta situatie. Daca apare alt adult, jocurile tind sa inceteze sau sa piarda caracterul lor
spontan.
In jurul jocului si al jucariei se organizeaza o serie intreaga de conduite evaluabile.
APTITUDINILE
O imaginatia se antreneaza nu numai in joc, ci si in activitati creatoare. Perioada
prescolara este prima in care copilul devine abilitat, manifestand aptitudini. Domeniul
muzicii, al desenului, al picturii, al colajului, modelajul sunt abordate de copii cu succes.
Exista o dezvoltare a trebuintei de expresie creativa in perioada prescolara. Aceasta
trebuinta se exprima ca o cerinta a imaginatiei intretinuta de conditiile vietii, fie ca trebuinta
de expresie creativa solicitata in mediul social-creativ, fie ca trebuinta de expresie
compensativa in mediul mai putin impregnat de solicitari artistice.
Mass-media, mai ales T.V., are un rol important in intretinerea si difuzarea expresiei
artistice. Exista zone de inter-corelatie intre arta si joc. Astfel, copilul de la 4 la 5 ani
poate alcatui constructii de cuburi in structuri tridimensionale. La 6 ani preferinta pentru
constructiile bidimensionale este iar pregnanta.
Pictura, desenul, modelajul, colajul incep sa emotioneze si sa intereseze pe copil in
mod deosebit dupa 4 ani. Deoarece ii place culoarea, el lucreaza cu pensulele incarcate de
culoare in linii largi. Ii place si pictura cu degetele, acuarelele, creioanele colorate. Amestecul
de culori ii sugereaza solutii specifice de redare a figurilor. Dificultatile legate de
dimensiunile posibile de redat pe foaia de hartie si de redare propriu-zisa pe hartie a formelor,
ca si cele legate de miscarile mainii si instrumentarea creion-hartie sunt numeroase si greu de
depasit de catre prescolari.
La 3 ani, mana copilului nu este inca apta de a reda intentiile. Copilul trage linii la
intamplare, conferindu-le apoi valori si semnificatie. Mai evidenta apare dificultatea de a reda
obiecte complexe asamblate. Dupa 4 ani desenul copilului incepe sa capete organizare liniara,
iar diferite obiecte incep sa fie redate prin contururi care au functii de simboluri si sunt
incarcate proiectiv, din care motiv se folosesc in unele teste proiective. Exista in acest proces
de detasare a formei o tendinta de stereo-tipizare, din care motiv copilul utilizeaza
aproximativ aceeasi forma in desene cu compozitie diferita. La 4 ani si jumatate cliseele devin
mai numeroase si uneori pentru aceeasi forma se exprima 2-3 clisee. Un cliseu este o
modalitate de a desena forma obiectelor satisfacatoare, construita ca expresie artistica si de
comunicare si are la baza aplicatia economiei si semnificatiei de contur.
In desenul liniar al prescolarului mijlociu exista tendinta de nivelare a proportiilor,
obiectelor cuprinse in compozitie, ca si tendinta de impodobire suplimentara a compozitiei cu
forme ornamentale. Coloratia este neomogena cand devine cerinta in desen si se suprapune
relativ greu pe formele desenate. La 3 ani copilul foloseste de obicei o singura culoare. La 4
ani, coloratia devine generoasa si originala. Dupa 5 ani, desenul se debaraseaza in mare

masura de suplimentele decorative, relatiile de marime, proportii nu se acorda inca la realitate,

rareori apare relatia de perspectiva prin acoperirea unui obicei, cel departat de unul apropiat.
Specifica este si o oarecare independenta a vizibilitatii. Lipseste umbra, desi adesea soarele
este prezent pregnant. Apar si unele ciudatenii, cum ar fi fenomenul "rontgen", mai ales in desenarea caselor, fenomen ce consta in clisee ale acestora din perspectiva exterioara cu unele
accesorii din interior, astfel incat se creeaza impresia de ziduri transparente. Apropierea,
departarea, marimea, plasarea in foaie si fata de aceea a propriei persoane in desenul familiei
sunt de asemenea proiective. Desenul familiei prezinta o foarte mare importanta, aceasta fiind
scena de viata principala a copilului.
In aceste tipuri de desene, prezinta importanta marimea desenului in pagina, pozitia lui
(zonele din josul paginii sunt in simbolistica proiective pentru dominatia inconstientului, a
regresiei si a pulsiunilor conflictuale, spre deosebire de zonele superioare care sunt ale
conceptualizarii si zonele mediane ale afectivitatii si prezentismului). Marimea personaje si
desenarea lor cu trasaturi ferme pune in evidenta vigoarea fiica. Desenele efectuate cu linii
subtiri si nesigure indica lipsa de vigoare, dar si spiritualitate, finete de conduite. Daca
persoanele desenate corespund cu cele ale familiei reale, proiectia este transparenta si
coerenta. In cazul in care exista persoane in plus in desen fata de numarul familiei reale,
imaginile adaugate prezinta importanta fie ca expresie a unei disponibilitati afective, fie ca
expresie a unor aspiratii, dorinte, dedublari ale persoanelor vazute in doua variante sau un
dublu al copilului. Lipsa unei persoane din familie in desen pune in evidenta atitudini
tensionale, negative, opozitie, conflict acut. Desenarea incompleta fara o mana sau un picior
sau alte parti de corp are o semnificatie similara. Desenarea fara ornamentatii unor membri ai
familiei si ornamentarea cu accesorii si podoabe ale altora exprima, de asemenea, tensiune si
opozitie fata de persoanele devalorizate si investitii de admiratie si afectiune fata de
persoanele ornamentate. Distanta dintre cel ce deseneaza si ceilalti, pozitia, directia privirii
celorlalti si a sa exprima distante psihologice si directii ale acestora, si ale afectiunii ce leaga
membrii familiei. Cand exista probleme mai complexe, inclusiv sentimente de culpabilizare,
copilul se deseneaza pe el insusi devalorizat si adeseori mic.
Activitatile de tip colaje si artizanale sunt, de asemenea atractive, chiar fascinante
pentru copil. Ele il pun in situatia de a domina insusiri particulare ale materialelor, de a-si
exercita functiile creatoare, dar si demiurgice. Relativ repede, copilul isi insuseste tehnici
rudimentare artistice, dupa care fapt creatia se poate desfasura liber.
Expresiile ritmice, bazate pe potentialul ritmic, devin active in jurul varstei de 5 ani.
Ritmul se poate exprima prin dans si prin muzica. In acest caz e vorba fie de cantec, fie de
muzica instrumentala. In primul caz au importanta auzul muzical cat si vocea (putin formata
la copil, dar educabila). Exista si dotatia complexa muzicala, implicata in compozitie
muzicala sau in dirijarea de coruri ori orchestre. Pe aceste planuri de creativitate exista mari
diferente intre copii.Organizarea de plugusoare, episoade versificate de urari in cadrul
sarbatorilor de iarna constituie alte forme de implicatie al artelor ritmului.

Aprecierea artei constituie o latura a activitatii creatoare. In apreciere se consuma

emotii artistice si estetice, se manifesta forme speciale de expresie a sinelui si a sensibilitatii
intereselor si creativitatii. Aceste capacitati se dezvolta ramanand inca stratificate ca
experienta reactionala sensibila, ca forma de perceptie evaluativa extrem de avertizata in ceea
ce priveste simbolistica artistica.
AFECTIVITATEA
Afectivitatea constituie musculatura vietii de relatie-tonalitate existentiala subiectiva
care, dilatand trairile, le confera pregnanta si le polarizeaza.
Dezvoltarea emotionala in ansamblul sau trebuie raportata in perioada prescolara la
procesul identificarii. Acest proces trece prin cateva faze. In jurul varstei de 3 ani,
identificarea se manifesta prin cresterea starilor afective difuze in care copilul plange cu
lacrimi si rade cu hohote, in exploziile lui de afectiune, de abandon sau de manie dupa care se
simte vinovat.
Identificarea se realizeaza cu modelele umane cele mai apropiate, modelele parentale.
Conditia de identificare parcurge patru cai.
Prima se realizeaza pe seama perceperii unor similitudini de infatisare cu modelele
parentale (parul, ochii),
A doua - pe seama perceperii unor similitudini de caracteristici psihice (este tot asa de
inteligent ca tata sau tot atat de talentat ca mama),
A treia cale se realizeaza prin adoptarea de conduite atribui si gesturi ale modelelor,
A patra - prin insusirea de conduite gesturi si atribute pe care le identifica urmarind
modelul.
Ori de cate ori copilul percepe sau constientizeaza similitudini cu modelul,
identificarea se intensifica. Identificarea cu parintii incepe din perioada ante-prescolara mai
ales pe calea 3 si 4. In perioada prescolara sunt mai active caile 1 si 2. Cand cei doi parinti
sunt amandoi admirati, copilul se straduieste sa se identifice cu amandoi. In mod obisnuit,
identificarea mai activa este cu parintele de acelasi sex. Impartirea afectiunii parentale nu se
face fara frustratii si tensiune. Din fericire, exista complementar o forma de amnezie infantila
puternica ce elibereaza copilul de tensiunea acestor aspecte afective.
Dupa 5 ani, identificarea are tendinta de a se largi datorita contactelor sociale si
culturale care vehiculeaza modele de oameni foarte diferite si valori cultural-morale diferite.
Identificarea cu modelele parentale are doua efecte: primul consta in dezvoltarea de conduite
considerate ca atribuibile sexului caruia apartine copilul in conformitate cu modelele din
mediul cu cultura. Al doilea efect consta in formarea constiintei (a superego-ului). Constiinta
reuneste standarde de conduita morale, valori, dorinte, dar si autocontrol privind respectarea

acestora. De aceea, perioada prescolara se caracterizeaza prin dezvoltarea vietii interioare in

care are loc evenimentul complex ca rezonante ale evenimentelor reale.
In contextul identificarii, prezinta importanta deosebita triunghiul afectiv mama-tatacopil. Copilul (baiat) descopera treptat, dupa 3 ani, ca mama de care este atat de legat este
altfel decat el, iar tatal, la fel cu el, este puternic, viril, iubit si admirat de mama, fapt ce este
considerat ca o frustratie a propriului drept de a fi iubit de mama. Cu fetitele se petrec relatii
complementare. Prezinta importanta relatiile fraternale. Se stie ca fiecare copil dispune de un
anumit loc in ierarhia familiala. Atentia ce se acorda fiecaruia este diferentiata. Mamele
acorda o atentie mai mare copiilor mai mici.
Identificarea are efecte importante in ceea ce priveste dezvoltarea personalitatii.
Copilul incepe sa manifeste o mai mare nuantare a emotiilor. Printre altele, incepe sa
manifeste reticente in manifestarea suferintelor, nu mai plange cand cade chiar daca se loveste
relativ tare. Inca de la 5 ani se manifesta si un declin evident al negativismului brutal ca
insemn de protest.
IDENTIFICAREA (SI REGULILE MORALE)
Rolul educatoarei in dezvoltarea constiintei morale este foarte mare, deoarece
contribuie la constientizarea regulilor si incalcarea lor in colectiv. Dealtfel, colectivul
genereaza securitate, situatii de emotii comune de veselie, incantare, entuziasm, emulatie; in
colectiv constituindu-se emotii de mandri, stari de vinovatie, crize de prestigiu, de pudoare.
Printre aceste tipuri de stari emotionale complexe exista si asa-numitul "sindrom al
bomboanei amare", prin care se denumeste situatia in care copilul primeste o recompensa nemeritata si constientizeaza acest fapt printr-o emotie penibila. Sentimentele de culpabilitate,
ca si fenomenul de culpabilitate incep sa devina active si creeaza trairi diferite ca distante
psihologice intre modelul acceptat si felul in care a reactionat copilul. Constientizarea acestei
distante este o traire interioara ce provoaca reactii afective, fapt ce duce la complicarea vietii
interioare exprimand imbogatirea ei cu totul remarcabila. Intre 5 si 6 ani identificarea se
largeste incorporand experienta sociala mai ampla.
Datorita situatiilor de colectiv, se dezvolta sentimente si emotii legate de relatia ce
trebuie sa existe intre faptele reale si promovarea lor. Acest tip de stare afectiva se manifesta
si cand copilul nu este apreciat pozitiv dupa ce i s-a promis ca se va evalua efortul sau, el
simtind ca a corespuns intru totul cerintelor morale. Starile afective ca agresivitatea,
brutalitatea (mai frecventa la baieti) creeaza bariere interne care pot determina o dezvoltare
ulterioara reactiva, susceptibila, recalcitranta la influentele educative si excesiv ne-adaptata.
In genere, perioada prescolara favorizeaza reprezentarea colectiva a scopului si a
demersurilor prin care pot fi atinse si chiar a organizarii acestor demersuri. Dealtfel, in viata
de colectiv se exercita mai mult acele tipuri de conduite ce sunt acceptate social. In colectiv se
organizeaza performante de conduite, roluri si atitudini acordate de expectatia grupului,
structurarea de atitudini, care sa permita angajarea de relatii sociale constructive. Efectele

grupului social sunt puternice si importante, dar conditionate de numerosi factori. De

exemplu, copiii cu abilitati si aptitudini recunoscute de ceilalti copii si de educatoare se
adapteaza vietii de gradinita fara efort. Copiii cu incredere in ei si cu sentimente de securitate
cauta mai mult sa impace si sa aplaneze situatiile complexe conflictuale. Ii intereseaza mai
putin standardele de grup. Copiii cu sentimente de nesiguranta si dificultati de adaptare devin
izolati sau ostili grupului, uneori atat de dornici de a castiga favoarea acestuia incat recurg
chiar la conduite duplicitare.
Problemele cele mai complexe se manifesta in perioada prescolara in ceea ce priveste
negativismul si constituirea minciunii intentionate.
Negativismul ca forma de dezadaptare se manifesta mai ales ca reactie la
neconcordanta dintre inflatia de dorinte ce apare la copii si cresterea situatiilor de frustratie si
interdictie de manifestare si satisfacere a majoritatii lor. Inflatia de dorinte este o expresie a
expansiunii personalitatii in formare si este animata de curiozitate, de dezvoltarea de interese,
de descoperirea de tot felul de situatii, activitati si mai ales situatii de joc ce absorb copilul si-l
antreneaza pana la uitarea de sine. Pe acest rond adultii intervin cu temperari, cu intreruperi
bruste si neindemanatice dorind sa impuna un regim de viata mai ordonat. Ostilitatile se
insumeaza si copilul manifesta crize de refuz, negativism, incapatanare, adesea agresive, dar
uneori cu tente depresive.
Negativismul de inadaptare este mai putin zgomotos, se manifesta ca dificultate de a
participa la activitati distincte din alt mediu decat in cel de acasa. Nu numai ca nu se
incadreaza in activitatile cu alti copii, dar uneori, realizeaza mici escapade, fug de la gradinita
sau refuza total orice, plasandu-se intr-o atitudine indiferenta usor ostentativa.
Tot in perioada prescolara se dezvolta minciuna intentionata. Pana la 4 ani, relatarile
copilului amesteca realitatea cu intentiile si cu dorintele. La 4 ani, copilul incepe sa utilizeze
uneoricircumstantele atenuante si incearca sa iasa din situatii de culpabilitate prin minciuna,
de cele mai multe ori spontana. Exista si situatii de minciuna pentru a obtine ceva, pentru a
scapa de situatii neplacute. Din pacate, copilul intalneste in viata de fiecare zi minciuna
conventionala, fapt ce are efectele sale de generare de confuzii.
Tot in perioada prescolara are loc dezvoltarea de emotii si sentimente estetice si
intelectuale. Emotiile si sentimentele estetice sunt relativ apropiate de cele morale.
In joc si in viata de fiecare zi, prescolarul invata sa-si exprime mai discret sentimentele si
chiar si le disimuleaza, sa aiba stil in exprimarea lor si sa-si exprime mai putin exploziv
impulsurile. Se dezvolta discretia, mila, mirarea, anxietatea si teama devin mai deseori
antrenate in diverse situatii, dar si de situatii si persoane imaginate.
Expresivitatea personalitatii se evidenta in perioada prescolara, nu numai prin
dezvoltarea de aptitudini, capacitati, chiar talente, spirit de creatie, conduite, inclusiv
rezonantele lor, ci si prin interese.

Interesul pentru joc este generator de numeroase activitati ce se incorporeaza in jocuri.

Interesul pentru joc satisface si impregneaza distanta dintre realitate si posibilitate cu
activitati si conduite, trairi intense si un fel de fericire a acestora. Jocul efectuat cu pasiune
este izvor de bucurie. Specific acestei perioade - jocul debordeaza personalitatea copilului,
instaland-o in realitate cu generozitate si stralucire. Insa nu toti copiii stiu sa se joace, desi
jocul nu cere neaparat jucarii costisitoare. Jocul e terenul pe care personalitatea si interesul
sunt fortele de dinamizare ale acestuia; el se invata si se transmite cultural.
Interesul fata de activitati este inglobat in cel de joc si intretinut de el. Interesul social fata de
oameni se satisface prin jocurile cu rol si subiect.
Interesele culturale se dezvolta sub influenta mass-media, prin cartile cu povesti, etc.
Copilul prescolar castiga o bogata experienta culturala prin intermediul intereselor.
Unele din insusirile dobandite in perioada prescolara devin stabile (spiritul de
competitie, cooperarea, altruismul etc.), altele influenteaza ca structuri conduitele in etapele
urmatoare (un copil anxios la 5 ani va putea fi timid si retras in adolescenta, o fetita
dependenta, are sanse mari de a deveni mai tarziu o adolescenta dependenta).
EVOLUTIA LIMBAJULUI GRAFIC INFANTIL
Conform
conceptiei
piagetiene
si
neopiagetiene,
in
cadrul
functiei simbolice (semiotice) sunt incluse: imitatia amanata, limbajul verbal, reprezentarea
(imaginea mintala), jocul simbolic si desenul.
Jocul simbolic si desenul apar ca activitati tipic infantile. Pana la 8-9 ani, desenul se
integreaza in conduitele ludice. Desigur, si adolescentii, precum si adultii "se joaca", si
deseneaza; totusi, destul de rar si destul de putini adolescenti si adulti deseneaza spontan. In
schimb, la copii, mai ales la prescolari, jocul si desenul se manifesta cu o forta nestapanita, ca
manifestare a tumultului gandirii simbolice (Bideaud, Houde, Pedinelli, 1993). Dupa expresia
lui Piaget (1978), desenele sunt manifestari, dar si "instrumente semiotice", in masura in care
intervin simbolurile si
semnele verbale. Dar simbolul este mai mult decat un semn; el exprima o semnificatie si este
incarcat cu afectivitate si dinamism, actioneaza activ si emotiv asupra structurilor mintale
(Durand, 1988).
Desenul este activitatea grafica ce debuteaza realmente atunci cand copilul,
care percepe forma traseului sau grafic, se straduieste sa reproduca forma unei imagini
perceptive sau a unei reprezentari figurale. Desenand, copilul percepe forma care este in
acelasi timp noua in intregime - caci ea tine de hazard si de imperfectiunile miscarii grafice si, totodata, este o amintire - reproducere - in masura in care aceasta miscare grafica a redat o
forma interiorizata (Rey, 1962). Deci, a desena inseamna a incerca sa se traduca ajustarea

motorie la o imagine, cu ajutorul miscarilor speciale care introduc factori noi in productia
grafica.
Capacitatea de a desena si aptitudinile pentru desen sunt analizate de A. Rey prin
prisma urmatorilor parametri:
-

capacitatea, mai ales motorie, de a reproduce un traseu regulat si ferm;

capacitatea intelectuala de analiza si reproducere geometrica a spatiului;

capacitatea de a produce desene care dau impresia de realitate a obiectului.

REPERE ONTOGENETICE IN EVOLUTIA DESENULUI

Sistematizarea stadiilor desenului infantil, devenita clasica, ii apartine lui G.H. Luquet
(1927). Conform acestei sistematizari, evolutia desenului infantil se caracterizeaza printr-un
efort relativ indelungat si constant al copilului de a reda cat
mai realist obiectele din lumea inconjuratoare. Luquet indica urmatoarele stadii in evolutia
desenului infantil:
a) Stadiul realismului fortuit sau faza mazgaliturilor - de la 2 la 3 ani. Este
un stadiu de "joc-exercitiu grafic". Copilul efectueaza trasee grafice la intamplare gasind "a
posteori" o asemanare cu un obiect, traseul grafic devenind o reprezentare pe care copilul o
verbalizeaza, o afirma cu tarie, manifestand tendinta de a o controla.
b) Stadiul realismului neizbutit sau stadiul de incapacitate sintetica - intre 3 si 4
ani. Copilul isi controleaza mazgaliturile, desfasurand o activitate imaginativa de tipul jocului.
Este stadiul in care neindemanarea motorie manuala si neatentia il impiedica pe micul copil
sa-si atinga scopul de a reproduce prin desen obiectele pe care le percepe.
c) Stadiul realismului intelectual sau stadiul desenului ideo-plastic se manifesta la
circa 5-6 ani, fiind caracterizat printr-o aglutinare in desene, a ceea ce copilul vede si ceea ce
cunoaste despre diferite obiecte. Dupa expresia cunoscutului
poet-pictor si desenator Michaux (1984), se manifesta o "coexistenta a ceea ce se vede si a
ceea ce se cunoaste". Este o etapa fluctuanta, cu dezvoltari rapide, dar si cu unele regresii.
Este considerata cea mai propice perioada pentru dezvoltarea capacitatii de a desena. Copilul
isi exprima prin desen propriile trairi si idei despre un obiect; deseneaza ceea ce crede despre
un obiect, ceea ce stie despre el si nu atat ceea ce percepe. Sunt realizate desene "radiografice"
, "transparente" (de exemplu, prin zidul casei desenate se vad diferite obiecte). Copilul
foloseste desenul si ca un mijloc de comunicare cu cei din jur sau a unor atitudini si trairi
afective referitoare la membri familiei, la cei din anturajul sau (a se vedea testul familiei).

d) Stadiul realismului vizual - intre 7-9 ani. Copilul articuleaza elementele obiectului
desenat, unele in raport cu altele, tinzand spre atingerea unei existente a coerentei vizuale. La
7-8 ani apar "intuitii proiective" in desen. La 8-9 ani, desenele cuprind doar ceea ce se vede
dintr-o perspectiva vizuala particulara. Apar elemente de perspectiva liniara, de pozitie
spatiala. Copiii tin seama de asezarea obiectelor in spatiu, pe un plan de ansamblu - utilizand
axe de coordonare - precum si de proportii metrice ale obiectelor desenate.
P. Osterrieth (1976) a propus o noua schema de analiza a evolutiei desenului infantil,
pe baza propriilor observatii sistematice si a reperelor propuse de Luquet. Astfel, dupa
Osterrieth, evolutia desenului se realizeaza pe patru niveluri, pe care le . redam in cele ce
urmeaza, completand remarcile pedagogului belgian cu ideile expuse de alti cercetatori,
precum L. Lurcat, H. Wallon, J. Piaget, A. Rey, J. Bideaud, O.
Houde, J.L. Pedinelli.
Nivelul 1 - Stadiul "mazgaliturii" - de la doi ani la trei ani. Copilul produce trasee
grafice prin activitatea motorie manuala, fara intentie figurativa. Apar unele elemente de
reprezentare, relevate mai ales prin verbalizari, intrand in joc si functia simbolica. Incepand
de la aproximativ doi ani, in cursul evolutiei activitatii grafice infantile, intra in joc si evolutia
activitatii perceptive: copilul constientizeaza faptul ca exista o relatie intre gestul sau grafic si
traseul grafic. Ochiul - care pana la aceasta varsta urma miscarile mainii - incepe sa ghideze
aceste miscari. Gesturile graficeproduc o intensa placere, astfel incat asistam, adesea, la o
adevarata frenezie gestuala, care se traduce printr-o modulare foarte bogata a acestor
trasee. In acest context ludic, grafismul va primi valoare de simbol sau de semn. Ceea ce
Luquet (1967), numeste la aceasta varsta "realism fortuit" este interpretat si in alte moduri.
Astfel, dupa Osterrieth, nu ar fi vorba de descoperirea unei asemanari vizuale intamplatoare,
caz relativ rar, ci de emergenta functiei simbolice - asa cum a fost studiata de Piaget (1971) si
Wallon (1984). De altfel, in majoritatea cazurilor, activitatea de desenare a copilului este
insotita de denumiri si de interpretari. La acest nivel, bucuria ludica sporeste. Luarea in
gestiune a actului grafic de catre functia simbolica se va insoti de o ameliorare a traseului
grafic si, mai ales, de realizarea unor forme desenate ferm, tot mai precis, ceea ce implica, in
fapt, controlul vizual. De asemenea, traseul grafic va fi insotit de denumirea a ceea ce se
deseneaza. Aceasta confera o anumita semnificatie, pe care desenul ca atare este departe de a
o induce. Este frapant sa gasim aici aceeasi structura fictiva - "a-l face sa semene" - care este
o caracteristica a jocului simbolic.
Deci, desenul nu vizeaza de la inceput o copie a realului. Desenul simuleaza, la fel
cum face si jocul simbolic la aceasta varsta. In ambele cazuri, limbajul
verbal denota simbolul, comunicand altuia sensul. Totusi, desenul progreseaza rapid catre
reproducerea
realului,
ca
si
jocul.
Tocmai
de
aceea,
J.
Piaget
situeaza desenul intre simbol si imaginea mintala, aratand ca asimilarea si acomodarea tind sa
se echilibreze. In schimb, in opinia lui Wallon (1984), simularea introduce reprezentarea in
desen, adaugand abordarii grafo-motorii o abordare imagistica.
Nivelul 2 - Stadiul schematismului - intre trei si noua ani. Apare si se dezvolta intentia
figurativa manifesta, desenul fiind bazat pe imagini mintale. Este "varsta de aur" a desenului

infantil. Copiii abstractizeaza imaginativ. Ne-cunoscand toate laturile fenomenelor vietii, ei

simplifica, elimina, au un limbaj "concret-abstract". Copilul uzeaza de desen, dar nu retine in
desen, in pictura, decat schema abstracta, delimitarea "rationala" a formelor.
Abstractizand imaginativ, copiii renunta la modurile cunoscute firesc, organic, sau le
depasesc fiindca nu le cunosc. Apare un fel de "vocabular grafic", cu scheme individuale
produse prin juxtapunerea si combinarea elementelor grafice simple (la circa trei ani).
La patru ani, copilul realizeaza o combinare de scheme grafice in scene elementare. La
varsta de cinci-sase ani, este capabil de combinarea schemelor in scene complexe si peisaje;
apar, primele tentative de reprezentare a miscarii si a spatiului. Intre trei si sapte ani, in
desenele copiilor se manifesta in chip pregnant schematismul. Copilul isi construieste un
repertoriu de structuri grafice pe care unii
cercetatori le numesc scheme (Osterrieth),iar altii le numesc ideograme (Lurcat, 1965, 1970).
Este perioada de varsta in care se manifesta - dupa Luquet (1967) - realismul neizbutit si,
apoi, realismul intelectual. In cadrul acestor faze de evolutie a desenului, copilul cauta sa
reprezinte grafic in mod obiectiv ceea ce vede, dar esueaza in diferite moduri datorita
incapacitatii de a observa corect, precum si a unor inabilitati grafo-motorii si a insuficientei
dezvoltari a capacitatii de sinteza. Gradul de asemanare vizuala dintre desen si obiect nu pare
a fi pentru copil ceva atat de important. Esentialul pentru copil este ceea ce semnifica desenul
pentru el, pornind de la propria experienta. Copilul tinde sa reprezinte grafic tocmai aceasta
experienta cu diferite obiecte si evenimente si nu numai ceea ce percepe cand deseneaza sau
ceea ce a perceput in trecut, la un moment dat. Dupa cum sustine Wallon (1984), copilul nu
incearca atat de mult sa "copieze" obiectul, ci el deseneaza din memorie sau dupa unele
scheme foarte simplificate si, mai mult sau mai putin, stereotipe. Copilul povesteste adesea
ne-sistematic, pe masura ce evoca detaliile. Observate de adult, desenele copilului de treipatru ani prezinta mai ales un caracter enumerativ, cu o asamblare de obiecte heteroclite, fara
legatura aparenta. Incepand cu varsta de patru ani, in desene apar scene rudimentare, in
care juxtapunerile grafice nu mai sunt aleatorii, ci indica o legatura (de exemplu, o masina pe
sosea, copilul si jucaria sa preferata etc.). De asemenea, la aceasta varsta se poate remarca in
desenele copilului cum redarea mai multor personaje evolueaza spre reprezentarea grupului
familial (deci, incepand de la aceasta varsta se poate apela si la aplicarea "Testului familiei",
alaturi de "Testul omuletului"). Spre varsta de cinci ani, copilul "povesteste grafic", desenand
scene veritabile, cu personaje care joaca diferite roluri. Aceste scene redau evenimente traite,
mai ales familiale, sau observate la televizor, pe strada, in institutii scolare sau de ocrotire
etc. La sfarsitul celui de al cincilea an sunt realizate desene cu peisaje - cuflori, arbori, case
etc. Casa este redata, adesea, "radiografic", ca un suport transparent al unor scene familiale.
Aceasta, reflecta faptul ca micul desenator introduce, in productiile, sale grafice, puncte de
vedere ireconciliabile: el reprezinta grafic, in acelasi timp, ceea ce este in, exterior, vizibil, si
ceea ce este in interior, invizibil. Copilul stie foarte bine ca el nu poate, sa vada din exterior,
cu ochii, interiorul casei, dar ceea ce este, important pentru el este redarea a ceea ce stie, a
ceea ce sesizeaza pe plan mintal. Aceasta atitudine se manifesta si in desenele in care sunt
redate toate evenimentele: vizibile si invizibile ale unor obiecte. Miscarile si actiunile sunt
redate - pe de o parte - prin alterarea reprezentarilor grafice (lungimea exagerata a bratului,

unui personaj care prinde un obiect, desenarea mai multor picioare pentru a reda un personaj
alergand),
iar pe de alta parte prin, desenarea profilului personajelor, pentru a figura o deplasare. Aceasta
figurare a deplasarii este, in general, orientata spre stanga foii de hartie pentru dreptaci.
Copilul introduce in unele desene litere mari, cifre sau elemente ale unor litere si cifre. Si
acestea pot avea o functie ludica sau/si simbolica. Schemele grafice, scenariile sau scrierile
simplificate prezinta caracteristici tipice desenului infantil. Copilul are inca mari dificultati in
coordonarea sub-ansamblelor desenului. De exemplu, sapca este desenata prea sus sau prea
jos in raport cu capul omuletului, ceea ce se explica prin faptul ca la aceasta varsta copilul a
realizat separat cele doua scheme grafie (privind capul si sapca).
In desenul liber, la copilul prescolar apar incoerente si juxtapuneri. In momentul in
care deseneaza un detaliu, copilul uita, adesea, alte detalii si raporturile dintre ele. In desenul
dupa natura, descentrarile succesive ale perceptiei determina dificultati grafice si impiedica
prescolarul sa atinga realismul vizual. Voind sa reproduca un detaliu perceput dintr-un anumit
unghi, micul desenator modifica traseul exterior pentru a sesiza mai bine detaliul intrevazut.
De altfel, detaliul nu poate fi redat in desen, sub unghiul ales la plecare. Aceasta se intampla
pentru fiecare detaliu sau aspect al obiectului, chiar daca ansamblul realizat releva aspectul
unei juxtapuneri a elementelor izolate arbitrar sau formand un tot recognoscibil, dar cu
distorsiuni si rabaturi mai mult sau mai putin marcante. A. Rey invoca si centrarile grafomotorii sau de executie pentru a explica dificultatile intampinate de copil. Astfel, copilul se
pierde in traseul sau, deoarece punctarile succesive ale creionului, respectiv opririle in
trasarea grafica, antreneaza de fiecare data o noua centrare grafo-motorie.
Intre sapte si noua ani se produce trecerea schemelor spre o reprezentare grafica mai
supla, mai realista, uneori anecdotica. Putem spune ca la copilul prescolar functia imaginativa
manifestata pe plan verbal prin fabulatie poate sa se exprime si grafic. Schematismul atinge
punctul culminant intre sapte si noua ani. De la aceasta varsta se manifesta o evolutie foarte
neta spre atentia acordata in desene datelor vizuale. Incepand de la opt ani apare preocuparea
pentru detalii, copilul stapaneste formele grafice, precizia sporeste. In ciclul primar, din cauza
unor constrangeri legate de principalele activitati scolare, precum si a cerintelor impuse
copilului in sensul de a desena "mai realist", asistam la un declin treptat al desenului spontan.
Desenul pierde, putin cate putin, toate caracteristicile tipice fazei precedente: transparenta,
confuzia punctelor de vedere, reductiile, schematismul. Reprezentarea grafica a spatiului
tridimensional se apropie de cea a adultului. Perspectiva liniara corecta se instaleaza o data cu
introducerea in desen a raporturilor euclidiene (masura, coordonate, proportii). Deci, in
desene se instaleaza si se manifesta realismul vizual.
Nivelul 3 - stadiul realismului conventional - intre noua si treisprezece ani, se
caracterizeaza prin: reprezentarea mai fidela a aparentelor vizuale, abandonarea
schematismului, acordarea unei atentii crescute formelor, detaliilor, atitudinilor posturale ale
personajelor, raporturilor topologice si proportiilor. Subiectele reprezentate grafic se

particularizeaza, apare tendinta spre o figurare obiectiva si conventionala. Intre desenele

copilului de noua ani si desenele copiilor mai mici se observa o diferenta frapanta.
Nivelul 4 se manifesta in adolescenta. Se caracterizeaza prin reducerea activitatii
grafice, printr-o oarecare secatuire a interesului pentru desen, dar si prin diferentierea
atitudinilor pentru desen.
PSIHOTERAPIA COPILULUI SI DESENELE
Morgenstern (1937) considera ca in momentele dificile ale vietii sale, copilul evadeaza
intr-o lume imaginara in care nimic nu il mai impiedica sa isi realizeze dorintele.
Manifestarile vizibile ale acestei fugi din realitate sunt jocurile, povestile si desenele. In
creatiile sale originale, copilul exprima prin simboluri esecurile, conflictele ideo-afective,
dorintele sale. El cauta sa se echilibreze si gaseste o eliberare de tensiunile afective prin
creatiile sale. Toata aceasta activitate catarctica se desfasoara pe plan inconstient.
IMAGINATIA VIZUAL-PLASTICA SI ESTETICA DESENULUI INFANTIL
Imaginatia vizuala este un dar universal al mintii omenesti, un dar care la omul
obisnuit se manifesta de la o varsta foarte frageda (Amheim, 1979). In momentul in care
copiii incep sa experimenteze cu forme si culori, ei simt nevoia de a inventa un mod de
reprezentare specific, printr-o anumita tehnica, a obiectelor percepute sau cunoscute anterior.
Numeroase solutii originale gasite de copil sunt cu atat mai remarcabile cu cat subiectul
abordat pare mai elementar. Pentru, reprezentarea grafica a aceluiasi obiect, copiii recurg la
diferite forme: rotunde, unghiulare, liniare, juxtapuneri si suprapuneri. De asemenea, ei pot
reda imagini rafinate, complexe, pe masura sporirii abilitatilor de a desena. Intalnim insa si
imagini simple, grosiere sau firave. Diferentele intre desenele copiilor de aceeasi varsta se
datoreaza atat stadiului de dezvoltare, cat si deprinderi lor, aptitudinilor si temperamentului
fiecarui copil. Dar, dupa cum sustine Blaga (1923, p. 480), daca studiem desenele, vom
observa ca la anumite varste, copiii -chiar daca sunt diferiti ca inteligenta si temperament - isi
au, oarecum, stilul lor comun. "Ceea ce caracterizeaza acest stil e redarea schematica a
lucrurilor". Desenul copilului, subliniaza L. Blaga, "are un caracter abstract, la fel ca si o parte
din orientarea sa sufleteasca. Intalnim, la copii, aceeasi vointa a valorii absolute pe care W.
Worringer o atribuie omului primitiv". Copilul - scrie L. Blaga - "are, parca, aceeasi frica de
multiplicitatea imediata a naturii: mintea lui se framanta sa cucereasca notiunile lucrurilor,
constantele vastului relativism al simturilor" . "Copilul deseneaza de obicei notiunea lucrului,
adica, valoarea lui constanta, si nu lucrul insusi. Ar fi totusi gresit sa se creada ca un copil
vede numai atat cat e in stare sa deseneze. Desenul se pune la el mai mult in slujba
abstractiunii decat a viziunii (a ceea ce vede - n.n.). De aici schematismul geometric al artei
sale. Arta copilului trebuie sa o intelegem in lumina straduintelor sale spre abstract. Arta
copilului, privita sub unghiul de vedere al tendintelor sale firesti, place in sine. E o arta aparte,
care trebuie judecata in cadrul propriilor sale intentii inconstiente. Estetica ar castiga, desigur,
inspiratii noi si rodnice din adancirea prin simpatie in aceste produse ale artei copilului. De
altfel, curentele noi de arta au invatat multe de la copii" (p. 480-481).

In stadiile initiale ale dezvoltarii, copilul creeaza figuri foarte schematice, abstracte, deoarece
contactul strans cu complexitatea lumii fizice nu este inca relevant. Desenul este rezultatul
unei stari sufletesti si al unei atitudini a celui care deseneaza. Arta copilului - scrie L. Blaga
(1923, p. 481) - privita sub unghiul de vedere al tendintelor sale firesti place in sine. E o arta
aparte, care trebuie judecata in cadrul propriilor sale intentii inconstiente. Sesizam in aceste
randuri ale lui Lucian Blaga posibile analogii cu ideile lui Luquet despre caracteristicile
desenelor copiilor, mai ales in stadiul realismului intelectual, precum si cu ideile sustinute de
fenomenologii care subliniaza faptul ca fiecare copil deseneaza dupa structurile sale proprii,
productiile lor grafice deosebindu-se de ale adultilor. De exemplu, prin desenarea drumurilor
curbe si a dealurilor, copiii sugereaza profunzimea si distanta. O alta modalitate de a sugera
profunzimea este si acoperirea partiala a elementelor. Astfel, desenarea norilor si a unei
jumatati din soare reprezinta soarele acoperit de nori, deci situat dupa nori.
In perceperea formelor, stadiul dezvoltarii proceselor analitico-sintetice joaca un rol
important. Printre obiectivele educatiei estetice, trebuie sa-si gaseasca locul si obisnuirea
copiilor sa observe specificul obiectelor aflate in diverse contexte spatiale si sa redea si trairile
afective. Atingerea acestor obiective duce si la dezvoltarea proceselor de analiza, sinteza,
comparare si abstractizare, precum si la dezvoltarea unor emotii si sentimente estetice. Unele
cercetari au urmarit mai punctual aspectul estetic al desenelor copiilor. Astfel, Zs. Gero (citata
de M. Ferenc, 1985) a supus evaluarii unor persoane specializate in arta grafica (istorici ai
artei, profesor de desen, artisti plastici), precum si unor amatori desene ale copiilor. Aceste
desene au fost considerate reusite, frumoase, de catre ambele categorii de evaluatori. Copiii au
fost, apoi, implicati intr-un program de dezvoltare prin jocuri de imitatie, punandu-se accent
pe imaginatia lor. In jocul copiilor s-au introdus si elemente care au aparut, initial, in desene.
In urma analizei si interpretarii produselor grafice ale copiilor, s-a ajuns la concluzia ca
desenele considerate a fi realizate cu simt estetic au la baza elaborarii lor, in mare masura,
trairile afective ale celor care le-au creat.
Desenul mareste increderea in sine si are un rol important in cunoasterea obiectiva a
realitatii si in educatia estetica. Pe langa placerea estetica, legata de trairea frumosului, copiii
vor cunoaste si bucuria transpunerii in activitatea grafica a imaginatiei si a germenilor
creativitatii.

V.

STUDIU DE CAZ

Numele si prenumele:
Data si locul nasterii:
Greutatea:
Inaltimea:
Domiciliul actual:

C.R.-M
06.07.2006, maternitatea Caritas, str.Traian, nr.2,
Bucuresti
30 kg
145 cm
Plasament Fundatia MGH/Casa Speranta
Constanta

A. Prezentarea studiului de caz

Minorul C.R.-M. s-a nascut la data de 06.07.2006, in maternitatea Caritas. Mama copilului
a parasit maternitatea si nu s-a mai interest de situatia fiului ei. In urma demersurilor efectuate
de organele de politie s-a constatat ca mama copilului este C.F, insa nu a fost depistata. Astfel
D.G.A.S.P C. Sector 3 Bucuresti a facut demersurile necesare pentru clarificarea situatiei
minorului. Primarul Sectorului 3 a dispus inregistrarea in registrul de nou- nascuti a copilului
de sex barbatesc, nascut la data de 06.07.2006, Bucuresti, din parinti necunoscuti, copilul
purtand numele de C si prenumele de R-M.
Ulterior copilul a fost diagnosticat cu infectie HIV asimptomatica- transmitere
verticala, distrofie grupa I, anemie carentiala.
De la data abandonarii copilului in spital, numita C.F., nu s-a mai interesat de situatia
copilului , nu a fost posibila identificarea mamei si nici nu a fost facut nici un demers pentru
stabilirea filiatiei materne.
Astfel D.G.A.S.P.C.Sector 3 Bucuresti a dispus plasamentul minorului C.R.-M in regim
de urgenta la Complexul de Servicii pentru Copii Seropozitivi Casa Soarelui. In ceea ce
priveste adaptarea copilului C.R.-M la Complexul de Servicii pentru Copii Seropozitivi Casa
Soarelui aceasta a fost adecvata, copilul s-a dezvoltat normal si si-a insusit deprinderi si
abilitati normale varstei lui.
Avand in vedere faptul ca majoritatea beneficiarilor acestui centru aveau varste cuprinse
intre 18-20 ani, jumatate din acestia prezentand deficienta mentala, echipa pluridisciplinara ce
instrumenteaza cazul minorului, a considerat ca nevoile copilului R-M, sunt diferite de cele
ale celorlalti beneficiari, iar in timp mediul de viata din cadrul centrului nu va mai fi potrivit
pentru acesta.
Astfel, in mai 2009, minorul a primit masura de plasament in cadrul Fundatiei MGH
pentru Copii Bolnavi de SIDA, Constanta, pe perioada nedeterminata.
Din raportul de reevaluare privind situatia psiho-sociala a copilului C.R.-M din 2008
efectuat de specialistii D.G.A.S.P.C. Bucuresti, reies urmatoarele:
o Mama copilului, numita C.F., mai are 3 copii, din care 2 copii de sex barbatesc,
nascuti in 2001, respectiv 2003 si un copil C.A. nascut la data de 08.07.1999, care in
prezent beneficiaza de masura de protectie sociala in cadrul Centrului de plasament
Sf.Maria Bucuresti. Toti copii sunt rezultati din relatii diferite.
o Familia extinsa:
Bunica materna: B.L., nascuta la 15.01.1955, cu domiciliul in Bucuresti, str. P.S. nr.19.
Bunicul matern: C.D., nascut la data de 29.08.1954, cu domiciliul in sat B, jud.B
In urma anchetelor sociale, nici unul din bunicii materni nu mai locuiesc la adresele
mai sus mentionate.

In toamna anului 2003, minorul a fost inscris in invatamant de masa la Gradinita cu

program prelungit nr.33 Constanta, situata langa Fundatia MGH/Casa Speranta.
De aici au inceput problemele minorului R.-M, intrucat situatia sociala si medicala a
acestuia era cunoscuta, atat de personalul gradinitei, cat si de copiii inscrisi in acea institutie
de invatamant, dar si de parintii acestora.
Totul a inceput cand unul din copii grupei mici, colegul lui R.-M., l-a acuzat pe acesta
din urma ca l-a muscat. Parintii, revoltati s-au dus la directorul gradinitei, doamna P.M.,
cerand excluderea minorului din grupa si chiar din unitatea de invatamant, pe motiv ca acesta
reprezinta un pericol pentru ceilalti copii, fiind seropozitiv.
In cadrul gradinitei au avut loc discutii aprinse intre parinti si personalul educator. In
urma acestor discutii, parintii au hotarat sa vina la Fundatia MGH pentru a cere retragerea
minorului C,R.-M, din gradinita.
Reprezentantul legal al Fundatiei MGH le-a adus acestora la cunostinta ca unul din
drepturile fundamentale ale copilului este EDUCATIA, ca minorul nu va parasi gradinita,
nimeni si nimic nu-i poate ingradi copilului dreptul la educatie, indiferent de rasa, religie,
handicap, diagnostic, etnie, etc., ca sunt liberi sa isi tranfere copii unde doresc, daca nu ii vor
pe acestia cu R.-M. in clasa.
Din cauza numeroaselor presiuni facute de parintii copiilor, reprezentantul legal al
Fundatiei MGH le-a adus acestora la cunostinta faptul ca aceste actiuni sunt discrimanatorii
si ca Fundatia va sesiza atat Federatia UNOPA unde fundatia este membru, cat si consiliul
National Anti-discriminare.
Fundatia MGH l-a sesizat pe presedintele Fundatiei UNOPA, domnul Cristian ROSU,
care s-a deplasat in cel mai scurt timp la Constanta pentru o intalnire cu directorul gradinitei
nr.33 si reprezentantul Fundatiei MGH, privitoare la drepturile si obligatiile persoanelor HIV,
la legislatia privitoare la discriminare, la consecintele actului discriminator.
In vederea rezolvarii acestei situatii reprezentantul Fundatiei MGH a luat legatura si
cu medicii specialisti infectionisti (rector prof.conf.dr.RUGINA Sorin, dr. MATUSA Rodica)
cu specialisti din Fundatia Baylor Marea Neagra, pentru a veni in sprijinul fundatiei, in
vederea sustinerii unor sesiuni de instruire pe temativa HIV/SIDA.
Cei mentionati s-au oferit in mod voluntar sa organizeze sesiuni de informare. In
prima faza, conducerea gradinitei a fost de acord cu acest aspect, ulterior nu au mai dorit
sustinerea acestora.
Pentru a veni in ajutorul copilului s-a luat legatura cu specialistii fundatiei Baylor
Marea Neagra, care s-au oferit sa il sprijine pe minorul R.-M., in vederea depasirii traumelor
cauzate de actele de discriminare , marginalizare si stigmatizare ale copiilor si parintilor
acestora.

Pentru a preveni alte acte de discriminare, personalul Fundatiei MGH a insotit

copilul in timpul orelor educationale pana la finalizarea gradinitei.
Atat acasa cat si pe parcursul consilierii psihologice, in nenumarate randuri, copilul
C.R.-M a exprimat ca ai sai colegi nu vor sa se joace cu el deoarece parintii le-au transmis ca
are SIDA, ca radeau de el din cauza faptului ca nu are parinti si ca traieste in centru, ca este
altfel decat ei, ca vor ca el sa plece din gradinita lor.
Din cauza comportamentului de marginalizare, discriminare al colegilor, minorul C.R.M. devenea nervos, frustrat, incerca sa iasa in evident si sa atraga atentia prin diferite actiuni,
cum ar fi: deranjarea colegilor in timpul orelor, ras isteric, strica diverse jucarii / se certa cu
acestia pe diferite obiecte, iar uneori chiar devenea violent.
In prezent, copilul este elev in clasa a II-a, in cadrul scolii Gimnaziale nr.37, este bine
integrat in colectivul clasei, are nevoie de sprijinul permanent al cadrului didactic pentru
indeplinirea sarcinilor scolare.
Exista o foarte buna colaborare intre personalul Fundatiei MGH si colectivul de cadre
didactice din scoala.
Din punct de vedere psihologic R.-M. este un copil vioi, afectuos, comunicativ,
sociabil, impulsiv, cu o dezvoltare senzoriala perceptiva si psihosomatica specifica varstei,
prezinta dificultati la nivelul atentiei, motivatiei intrinseci si actului volitional.
Minorul C.R.-M. este foarte atasat de personalul Fundatiei, de doamna invatatoare, de
ceilalti beneficiari ai Fundatiei ( chiar daca uneori mai exista situatii conflictuale intre el si
acestia pe tema jocului) si de cativa colegi.
Din punct de vedere medical, starea de sanatate a minorului este favorabila, copilul
beneficiaza de tratament ARV, dar si de tratament neuropsihiatric, intrucat este diagnostricat si
cu ADHD.
Toate aceste informatii au fost obtinute prin urmatoarele tehnici si metode: observatia,
interviu aplicat minorului, reprezentantului legal al minorului din cadrul Fundatiei MGH,
specialistilor Fundatiei Baylor; nu s-a folosit un ghid de interviu propriu-zis (discutii libere).
B. Ecomapa
Legenda:

VI.

MARTURII ALE PERSOANELOR INFECTATE CU HIV / SIDA

REFERITOARE LA DISCRIMINARE

Alexandra : A spune c discriminarea este o problem, nu cred c este

potrivit, eu cred c discriminarea este o nenorocire care aduce mult
suferin unei suferine care deja exist. Mai mult dect att ea se
rsfrnge i asupra celor care ne sunt cei mai apropiai nou, parinti,
frai, prieteni. Dar atunci cnd vine de la oameni, dac se mai pot numi
oameni, care au ajuns n funcii de conducere i care au datoria cel
puin moral s ne ajute, dar care dau dovad de total nepsare,
atunci doare foarte tare. M gndesc ce a fost in sufletul acelor copii
cnd li s-a spus s nu mai vin la scoal, m gndesc cum nite oameni
pot s ia dreptul unui copil la educaie, cum pot pur i simplu s-i
tearg o perioad din viaa pentru c asta fac ??? Dac discriminarea
este o problem ? Nu, nu este o problem, este mult mai mult dect
att, este ceva ce mintea mea de copil nu-i gsete o definiie, dar am
o mare dorin care cred c este a multora: VREAU SA DISPAR !
Rzvan : Trebuie s nelegei c HIV nu face diferena c est alb sau
negru, c eti bogat sau srac, c ai studii sau nu tii s trieti. Cum
vad eu lupta mpotriva discriminrii? nvndu-i pe adolescenii c au
dreptul de a lua decizii, de a comunica, de a spune ceea ce gndesc.
Vreau s arat lumii c am un suflet curat i inocent trind printre
oameni, atingndu-i i mbrindu-i. Viaa mea are un sens, bucuria

de a trai printre voi, bucuria de a tri viaa. Vreau s dau lumii tot ce
am mai bun chiar dac niciodat nu va fi de ajuns.
Cristina : Pentru noi persoanele seropozitive discriminarea este o
atitudine pe care an simit-o att de des nct practic face parte din
viaa noastr. Fie c suntem ntr-un spital, ne lovim de respingere din
partea celorlali, de team, de marginalizare; dezgust, ceea ce ne face
s ne pierdem ncrederea n noi nine i uneori la rndul nostru s
avem o atitudine de respingere, fa de lumea care ne condamn fr
s ne cunoasc. Cum putem noi lupta mpotriva sentimentelor pe cer le
au ceilali? Nu e uor pentru noi, fiecare zi este o lupta, (vorbind din
punctul de vedere al unei persoane seropozitive care se confrunt cu
aceasta problem). Dar in aceasta lupta a supravieuirii avem nevoie de
ceilali, avem nevoie de nelegere, de comunicare de toleran, dar in
nici un caz de mil i de compasiune. Discriminarea constituie o
problema n msura n care comunitatea n ansamblul ei ne respinge,
nu ne recunoate nici un drept ne izoleaz, nu ne las sa ne valorificam
potenialul. Sunt multe persoane care pot aduce argumente c au fost
discriminate, dar exista i situaii favorabile n care copii nu au
abandonat cursurile colii de mas dup aflarea diagnosticului de ctre
cadrele didactice, din contr au gsit sprijin moral, situaii n care
adulii nu au fost dai afar de la locul de munc. Situaiile de
discriminare nu pot fi generalizate la ntreaga societate, depinde de
comunitatea n care te afli, depinde de oamenii care ii sunt alturi, i
nu in ultimul rnd depinde de tine. Personal pot spune c am simit de
multe ori c sunt privit diferit, c oamenii evit s se uite n ochii mei,
c nu-mi acord multe anse n ceea ce privete viitorul meu, dar m-am
adaptat, sunt optimist i iau fiecare zi ca pe o provocare. M comport
ca orice adolescent normal cu vise idealuri, cu muli prieteni, am
preocupri care m stimuleaz i ncerc s am o via ct mai activ. A
fi persoan seropozitiv nu nseamn a renuna la via, ci s te ncrezi
n tine, s creti s te dezvoli, s ajungi n viata ceea ce ii propui.
M numesc Cornelia si c rspuns la aceast ntrebare as spune c
discriminarea este o problema foarte mare in Romnia, mai ales pentru
persoanele seropozitive. Poate multe persoane m-ar ntreba de ce spun
acest lucru. Ei bine cred c oamenii dei sunt foarte bine informai
despre HIV sau SIDA, ei nu neleg c aceast boal nu se transmite
printr-o simpl atingere de mini, sau prin aer. Muli elevi seropozitivi
au renunat la scoal din cauza faptului c s-a aflat ca erau bolnavi, iar
prinii copiilor sntoi, din lips de informaii sau din cauza fricii, c
copii lor s-ar putea mbolnvi, ceea ce nu era adevrat, au hotrt s-l
exclud din clasa sau din scoal. Intr-o bun zi, venind vorba despre

aceast boal, am ntrebat-o pe prietena mea cea mai buna care, mi

este si coleg de banc, ce ar face dac ar afla ca sunt seropozitiv. Ea
mi-a spus c nu prea tie, dar cu sigurana ar rupe prietenia cu mine de
fric s nu se mbolnveasc, iar dac ea nu ar face asta cu sigurana
mama ei dac ar afla i-ar interzice s mai stea in banc cu mine,
deoarece ei ii este tare teama de aceasta boal. Bineneles c nu zic,
c eu dac a fi sntoas nu mi-ar fi fric, dar dac a avea informaii
despre HIV/SIDA nu mi-ar mai fi att de team.
VII.

BIBLIOGRAFIE:

http://www.seximus.ro/articole/hiv_sida_3.php
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16174722-persoanele-infectate-hiv-sida-romiipersoanele-dizabilitati-sunt-cele-mai-discriminate-romania.htm
http://www.pozithiv.ro/_client/files/articole/60/studiu-privind-discriminarea-fata-de-persinfectate-cu-HIV.pdf
http://unopa.ro/
Ghid de asistenta sociala a persoanelor infectate si afectate HIV/SIDA, IASI 2004, Manuela
IFTIMOAIE (coord.)
https://ro.scribd.com/doc/IMPLICATII-PSIHOSOCIALE-ALE-INFECTIEI- HIV/SIDA