Gradul de informare și de acceptare al tinerilor cu

privire la HIV/SIDA

Prof. coordonator: Lector Univ. Dr Teodorescu Camelia

Student: Toma Ioan Adrian

 Master: GVST, 2020

Abstract
Motivul pentru care am ales să tratez această temă a fost dorința de a afla cât de bine stau
studenții la „capitolul” informații despre HIV/SIDA, și pe lângă aceasta, a fost și curiozitatea.

Gradul de informare al studenților poate fi considerat o problemă sociala. Cu cât studenții

sunt mai puțin informați despre HIV/SIDA, cu atât scade gradul de acceptare asupra persoanelor
infectate cu HIV/SIDA, totodată vor crește și numărul de noi infectări.

Cercetarea temei alese se concentrează pe gradul de informare și pe gradul de acceptare,

analizand totodata corelația dintre acestea.

Scopul cercetării este de a afla care este gradul de acceptare și informare cu privire la
persoanele infectate cu HIV/SIDA în rândul studenților care urmeză cursurile unei facultăți. În
cercetare, mi-am propus să aflu, in primul rand, dacă studenții dețin informații despre
HIV/SIDA, dacă cunosc modalitățile de transmitere a infecției cu HIV/SIDA, dacă cunosc
modalitățile de prevenire a infectării, iar in al doilea rand dacă sunt dispuși să accepte persoane
infectate cu HIV/SIDA. Cercetarea isi propune astfel, sa afle legatura dintre gradul de informare
si gradul de acceptare al studenților cu privire la persoanele seropozitive.

Cercetarea s-a facut pe 100 de studenții din București, de la facultati diferite, proveniți
din mediul urban sau rural, cu vârsta cuprinsă între 19 –24 de ani. Datorită faptului că crecetarea
s-a aplicat pe un număr mare de subiecți, metoda de cercetare a fost cantitativă (un chestionar cu
19 intrebari, majoritatea inchise). Chestionarul a fost realizat in Google Forms, iar raspunsurile
au fost prelucrate in Microsoft Excel.

Rezultatele cercetarii ne arata ca studenții care au un nivel crescut de informații cu privire

la HIV/SIDA tind să accepte persoanelele infectate mai mult decat cei neinformați.

În concluzie, se constata că studenții sunt informați într-o anumită măsură astfel încât să
se protejeze, însă este nevoie de mai mult pentru a crește gradul de acceptare și de a reduce frica
de a se infecta. In acest scop, campaniile cu un impact emoțional, precum si cursurile informative
pentru studenti vor putea ajuta la creșterea gradului de cunoaștințe în ceea ce privește
HIV/SIDA.

Introducere
Conform UNAIDS (2008) se descoperă 2,7 milioaane de noi infecții HIV/SIDA pe an iar în
Europa 50% din persoanele infectate nu-și cunosc statutul de seropozitivitate( Șerban, 2013, p.
45). De aceea, lipsa informațiilor în legătură cu acestă epidemie poate fi considerată o problemă
socială.

Cu toate că informațiile despre infecție și transmitere nu erau clare nici pentru cercetători
și fiind o infecție cu caracter ascuns,din lipsă de informații, HIV/SIDA, a creat panică, de-a
lungul timpului, datorită răspândirii miturilor și a steriotipurilor, însă acum, lucrurile s-au
schimbat, și, chiar dacă lumea este mai informată, numărul cazurilor noi infectate nu s-au
diminuat. Tratamentele anti–HIV au evoluat, astfel încât au ajuns să reducă cantitatea de HIV din
sânge până ajunge să fie nedetectabil și aproape netransmisibil, dacă medicamentele se
administrează corect. Cu toate acestea, numărul cazurilor noi infectate se menține la un nivel
ridicat. În consecință, din distribuția de cazuri noi infectate pe județele din România,orașul
București se află pe primul loc la numărul de cazuri noi infectate într-o perioadă scurtă de timp,
de pe 1 ianuarie- până pe 30 iunie 2018 au fost depistate 108 cazuri de infecții.

Pentru anumite persoane, teama față această maladie nu s-a estompat, preferând să evite
tot ce este legat de epidemie, inclusiv cunoștințe. La gândul că personaele infectate cu
HIV/SIDA pot fi un pericol pentru societate, discriminarea și marginalizarea persoanelor
infectate a fost și este inevitabilă atâta timp cât informarea tinerilor nu este tocmai corectă.

De asemenea , UNAIDS își propune până în anul 2030 să reducă numărul de infecții noi
HIV cu până la 300000, iar rata discriminării să fie zero. Pentru a duce la îndeplinire acest lucru
organizațiile trebuie să identifice grupuri care nu au cunoștințe de bază despre acest subiect și
informeze cât mai multe categorii de persoane.

„În România, la 30 iunie 2012, un total de 17819 persoane erau infectate cu HIV/SIDA, dintre
care, la data diagnosticului, 9886 de copii (de vârstă 0-14 ani) și 7933 de adulți (vârsta >14 ani)
figurau în evidența comisiei Naționale de Luptă anti SIDA”(Stoian, 2015, p. 8). Ceea ce
înseamnă că respectivii copii infectați, acum sunt adolescenti si in mare parte studenți, fiind un
motiv destul de bun pentru a se lua măsuri pentru informarea tuturor categoriilor din formele de
învățământ pentru prevenirea infectării și acceptarea persoanelor seropozitive.

In ceea ce priveste descoperirea virusului HIV, unii cercetători au considerat că acesta

ar fi o „rudă umană” a virusului SIV, identificat în sângele unor maimuțe africane, alții au
avansat ipoteza că virusul HIV a fost creat în laborator. „Chiar dacă, virusul imunodeficienței
umane (HIV) a fost decoperit în 1983 și descris în 1984,studiul literaturii medicale indică faptul
că boala exista cu siguranță înainte de 1970 și chiar înainte de 1960, putând fi regăsită chiar și
mai devreme, în ultimile decenii ale secolului XIX- lea” (Usaci, 2003).

SIDA (Sindromul imunodeficienței dobândite), in schimb se dobândește în urma

infecției cu virusul HIV care nu face altceva decât să distrugă sistemul imunitar al organismului
pana cand acesta nu mai poate face față anumitor boli (Velica, 2006). Fiindcă o parte dintre
oamenii care au virusul nu prezintă simptome, stadiul de SIDA poate apărea după 7-10 ani și mai
poate fi menținută cu medicamente o perioadă de timp, însă cu mai puține șanse de supraviețuire
decât în cazul diagnosticului incipient.

Se stie că până in prezent, virusul nu se vindecă cu tratament (aceasta fiind principala

problema legata de eradicarea HIV/SIDA), însă, tratamentul îl poate face netransmisibil atât prin
cale sexuală, cât și prin cale verticală, de la mamă la făt, dacă tratamentul este urmat cu strictețe.

Scopul cercetării este de a afla care este gradul de acceptare și informare cu privire la
persoanele infectate cu HIV/SIDA în rândul studenților care urmeză cursurile unei facultăți. În
cercetare, mi-am propus să aflu, in primul rand, dacă studenții dețin informații despre HIV/SIDA
(modalitățile de transmitere a infecției, modalitățile de prevenire a infectării), iar in al doilea rand
dacă sunt dispuși să accepte persoane infectate cu HIV/SIDA.

Cercetarea isi propune sa afle legatura dintre gradul de informare si gradul de acceptare
al studenților cu privire la persoanele seropozitive, dar si compararea gradului de acceptare al
studenților în functie de profilul facultatii acestora.

Este deci nevoie de cresterea continua a gradului de informare pentru a creste gradul de
acceptare a persoanelor seropozitive in societate, dar si pentru prevenirea si limitarea raspandirii
HIV/SIDA.

Abordarea aleasă, prin intermediul chestionarului cu întrebari în mare parte închise, va

permite aflarea unor răspunsuri care sa nu distorsioneze prea mult realitatea, să elimine
posibilitatea unor răspunsuri vagi sau posibilitatea ca respondenții să nu raspundă la intrebari.

Descrierea pe larg a problemei

Arealul de studiu
În ceea ce privește arealul de studiu, am ales să studiez gradul de informare și de acceptare al
tinerilor studenți cu privire la situația HIV/SIDA din România, iar pentru asta am aplicat
chestionarul studentilor de la mai multe universități din Bucuresti.

Scurt istoric al apariției HIV/SIDA

„Chiar dacă, virusul imunodeficienței umane (HIV) a fost decoperit în 1983 și descris în
1984,studiul literaturii medicale indică faptul că boala exista cu siguranță înainte de 1970 și chiar
înainte de 1960, putând fi regăsită chiar și mai devreme, în ultimile decenii ale secolului XIX-
lea” (Usaci, 2003).
 Un marinar decedat în 1959 a fost considerat cel mai vechi caz din Europa, după o
moarte suspectă, i s-au făcut teste, însă nu s-a găsit ceva concret, ca mai târziu să regăsescă
virusul cu ajutorul unei noi metode de amplificare a ADN – ului. Testând sângele acestuia s-a
descoperit că în sângele acestuia existau viruși care luptau cu sistemul de apărare al
oragnismului.

Locul de unde a apărut virusul este Africa, urmând ca acesta să se extindă până în
Europa, inclusiv România, nefiind o țară trecută ușor cu vederea datorită numărului de copii
infectați HIV/SIDA dintre anii 1985- 1990, fiind descoperite 4372 de cazuri infectate din acea
perioadă.(Răspop, 2009)

În anul 1956-„primul caz recunoscut de infecție HIV umană la un bărbat din

Leopoldville (Congo Belgian), în urma testărilor efectuate pe sângele congelat în anul 1998”
(Mărdărescu, 2007, apud Buzducea și Lazăr, 2008).

Datorită faptului că nu se știau prea multe informații despre HIV, în România, acest
lucru, a avut un impact negativ asupra copiilor, de exemplu, generația de copii din 1986- 1992, a
fost infectată cu virusul HIV din cauza netestării sângelui înainte de a fi pus în folosință, cât și a
folosirii aceleiași seringi asupra mai multor pacienți, ceea ce a dus la infectarea copiilor născuți
în perioada respectivă (Buzducea și Lazăr, 2008).

In 1990, cand mai multi copii nou-născuți au fost infectați cu HIV/SIDA, nu se știa cum
s-a transmis și prin interemediul cui, cum nici până astăzi nu se știe clar din punct de vedere
științific ce s-a întâmplat. Cel mai probabil, copiii au fost infectați prin transfuzii netestate sau
instrumente nesterilizate corespunzător.

Apariția viruslui în România

Conform virusologului Victor Patrascu, din anul 1985 și până în vara anului 1989, în România
au fost descoperite în jur de 20 de cazuri de SIDA, asta deşi regimul comunist a negat cu
vehemență prezența bolii.

1990 este anul care a scos la iveală proporțiile unui dezastru. Imaginile cu copiii bolnavi de
SIDA din spitalele româneşti au făcut înconjurul lumii.

Conform estimărilor doctorilor, 13.000 de copii au fost infectați cu virusul HIV între 1988 și
1992 în spitalele din România. Peste jumătate dintre ei au reușit totuși să supraviețuiască, deși
nimeni nu le dădea nicio șansă. 

Asa cum afirma doctor Simona Erscoiu de la Institutul Matei Balș, se presupune că SIDA a venit
în România cu trenul. Pacientul Teodorescu, în vârstă de 42 de ani, însoțitor de vagon pe rute
internaționale, a fost primul român diagnosticat cu această boală. În lipsa mijloacelor moderne de
analiză din laboratoarele românești, confirmarea virusului s-a făcut la Viena. Pe 20 octombrie
1985, pacientul Teodorescu avea să moară într-un anonimat total. 
Regimul comunist o numea „boala Occidentului decadent". Într-o țară aflată în plin avânt
socialist, unde homosexualitatea și prostituția erau pedepsite, existența SIDA era ceva de
neconceput. În lumea medicală din România, veștile despre virusul care făcea ravagii în Vest
veneau greu.

Nicolae Ceaușescu trăia cu iluzia că o societate perfectă, precum cea socialistă, nu poate fi atinsă
de boală. Drept care, cele aproximativ 20 de cazuri de SIDA diagnosticate de medici între 1985
și 1989 nu au fost consemnate în nicio statistică oficială.
Însă, cu doar câteva luni înainte de evenimentele din decembrie 1989, situația avea să se
schimbe. Victor Pătrașcu, cercetător în medicina veterinară, descoperea în țara noastră, din
întâmplare, cea mai mare epidemie de SIDA în rândul copiilor din Europa.

„A fost o infecție nemaiîntâlnită în lume”, spune doctor Victor Pătrașcu, virusolog.

Echipa doctorului Victor Pătrașcu a extins testarea la toate secțiile de pediatrie din București.
Rezultatele obținute au fost înfiorătoare. În fiecare spital, peste 10% dintre copiii internați erau
infectați cu HIV. Cercetarea a continuat cu aceleași rezultate la nivelul întregii țări.
Deși au fost înștiințate despre riscurile epidemiei, organele de partid și de stat nu au luat nicio
măsură concretă. Singura grijă a fost ca, indiferent de numărul de victime, informația să nu
părăsească granițele țării.
Mărturiile doctorilor spun că pe atunci sângele donatorilor nu era testat împotriva virusului HIV.
Județul Constanța este considerat epicentrul epidemiei de HIV/SIDA la copiii din România. Aici
au fost descoperite cele mai multe cazuri, după București, din toată țara.

„Portul Constanța era poarta României spre lume și erau marinarii care veneau din toată lumea,
mai aveam și turiști străini, erau șantierele mari, Petrochimia și Canalul. Toate aceste grupuri de
oameni donau sânge”, spune Rodica Mătuşa. „Probabil că jumătate din copiii infectați cu HIV au
fost infectați prin transfuzii, pentru că așa era indicația”. Pentru acești copii, decembrie 1989 a
însemnat salvarea. Dintr-o dată, un secret bine păzit de comuniști ajunsese pe buzele tuturor. În
anul 1990, România raporta pentru prima dată la Organizația Mondială a Sănătății cifrele reale.
Jumătate din cazurile de HIV/SIDA din toată Europa proveneau din țara noastră.

Statistica actuală în România

Situația a evoluat astfel âncat în România, la finalul anului 2018, existau în evidențe
15661 persoane in viață dintr-un total cumulat de 23892 diagnosticați din 1985 pana in prezent.
România are în continuare un număr mare de supraviețuitori de lungă durată, din grupa de vârstă
20- 29 ani, care provin din cohorta anilor 1987-1990 (>5 500).

Conform Planului National Strategic HIV/SIDA 2019 – 2021, din anul 2007 până în anul
2016 cazurile noi au crescut în mod surprinzător și în același timp îngrijorător de dramatic cu un
total de 7.139 cazuri noi și în medie 714 cazuri pe an. În perioada 2007 – 2018, cazurile de
transmitere heteroexuală au continuat să fie calea principală de transmitere cu un procent de 64%
din totalul de cazuri consemnate.

În România în anul 2016, mai mult de 61% din cazurile noi de infecții HIV, au fost
diagnosticate cu întârziere în comparație cu nivelul din Europa care avea 48% din cazuri noi
diagnosticate. Cu toate eforturile făcute în prevenirea infecției HIV și introducerea noilor
medicamente împotriva HIV, UNAIDS afirmă că numărul noilor infecții la nivel internațional nu
a scăzut conform așteptărilor.

Principala cale de transmitere HIV prin care românii s-au infectat de-a lungul anilor
2007– 2018 a fost cea heterosexuală, urmata de relațiile homosexuale și de CDI (consumatorii
de droguri pe cale intravenoasă).

Sursa: Compartimentul pentru Monitorizarea şi Evaluarea Infecţiei HIV/SIDA în România – INBI

“Prof.Dr.M.Balş”

Totuși in 2018 se observă o scădere a numărului de cazuri infectate pe cale heterosexuală

față de 2017, de la 430 de cazuri noi infectate la 165 de cazuri în 2018.
 În ceea ce privește distribuția cazurilor noi de HIV/SIDA pe judete, în anul 2018 (ultimul
an de referință), din totalul de 692 de cazuri, peste o treime erau inregistrate in București (242),
urmate de Constanța (46), Brașov (27), Cluj (25) si Iași (20). De remarcat faptul că judetul
Constanța înca se menține pe pozitia a doua după București, după aproape 30 de ani, primul
focar extins aparut acolo încă făcându-și simțită prezența in gradul de transmitere al HIV/SIDA

Legat de distributia pe sexe, cele mai multe cazuri, 74% (174) au fost la barbați si numai
179 (26%) la femei.

.
 În ceea ce privește numărul de decese, acestea se mențin în ultimii ani în jurul valorii de
200 de persoane, mult sub recordurile din primii ani ai apariției epidemiei in România cand
numărul acestora depășea uneori 400 in fiecare an.

Durata medie de supravieturire (in luni), a bolnavilor de SIDA (1990-2018)

Sursa: Compartimentul pentru Monitorizarea şi Evaluarea Infecţiei HIV/SIDA în România – INBI

“Prof.Dr.M.Balş”

Analizând graficul de mai sus, se poate observa că durata medie de supraviețuire a

crescut constant, apropiindu-se in prezent de 10 ani (110 luni), un rol important avandu-l
introducerea noilor tipuri de medicamente antivirale.

De la virusul HIV la boala SIDA

SIDA se dobândește în urma infecției cu virusul HIV care nu face altceva decât să distrugă
sistemul imunitar al organismului pana cand acesta nu mai poate face față anumitor boli (aparitia
bolii SIDA).(Velica, 2006). Fiindcă o parte dintre oamenii care au virusul nu prezintă simptome,
stadiul de SIDA poate apărea după 7-10 ani și mai poate fi menținută cu medicamente o perioadă
de timp, însă cu mai puține șanse de supraviețuire decât în cazul diagnosticului incipient.

„Sindromul imunodeficienței dobândite, cunoscut sub sigla de SIDA, nu este o boală în

sens uzual al termenului. SIDA reprezintă un sindrom polimorf, caracterizat prin infecții repetate
și rebele, ce apar și se dezvoltă la persoane al căror sistem imunitar este puternic afectat” (Usaci,
2003).

„SIDA reprezintă, atât pentru tineri, cât și pentru adulți un risc de suferință și de moarte,
o amenințare psihologică și socială care creează panică și stres și se asociază cu crize psihologice
importante” (Usaci, 2003). Acest fapt determină indivizii să adopte diferite comportamente,
depinzând de modul fiecăruia de a reacționa la traumă pentru a trece mai ușor peste starea nou
instalată, de exemplu pot folosi modalități de control asupra emoțiilor negative, cum ar fi
negarea, aceasta fiind un sistem apărare de împotriva fricii și anxietății.

Tratament
Tratamentul pentru HIV/SIDA sunt antiretrovirale, acest tratament nu poate vindeca,
însă poate elimina o parte a virusului din organism sau îl poare face nedetectabil prin reducerea
îmulțirii și ajută, pentru un număr mare de ani ca simptomele să nu apară. Pe lângă acest
aspect,folosirea unui singur medicament sau unei singure scheme, după o anumită perioadă de
timp, determină rezistența virusului la tratament, făcând ca acel tratament să nu mai fie eficient,
dacă medicamentul nu este combinat cu 2 sau 3 tipuri de medicamente (Andrei, et al. 2005).

Fiindcă s-au descoperit medicamente care luptă împotriva maladiei SIDA , decesele
datorate infectării s-au redus substanțial, cu peste 80% .Combinații de medicamente au ajutat ca
persoanele infectate să trăiască mai mult cu 7 sau 10 ani, decât ar fi trăit normal, fără tratament.
(Andrei, et al., 2005).

Virusul nu se vindecă cu tratament, însă, tratamentul îl poate face netransmisibil atât prin
cale sexuală, cât și prin cale verticală, de la mamă la făt, dacă tratamentul este urmat cu strictețe.

Modalități de transmitere – HIV/SIDA

În România, în momentul actual, cea mai frecventa modalitate prin care se transmite
virusul, este prin intermediul sexului neprotejat, în comparație cu alte țări în care rata transmiterii
este mai mare în rândul celor care sunt dependenți de droguri. (Buzducea și Lazăr, 2008)

Esențial este ca în societate să se știe că virusul nu se poate transmite din relațiile sociale și
apropiate dacă se ține seamă de toate normele esențiale de igienă (Andrei, et al. , 2005).

„Virusul HIV nu se transmite prin: strângeri de mână, prin sărut social, îmbrățișări, prin
strănut sau tuse, prin folosirea în comun a dușului, prin înțepături de insecte, prin intermediul
mijloacelor de transport în comun, prin intermediul lenjeriei, prin bazine de înot, prin folosirea în
comun a veselei și a tacâmurilor” (Andrei, et al. , 2005). Pentru a preveni confuziile asupra
modului de transmitere, trebuie ca poulația să fie informată, în special tinerii care interacționează
cu multe persoane în viața de zi cu zi sau studenții care provin din diferite culturi, medii.

„HIV/SIDA se transmite prin contact sexual (anal, vaginal, oral), folosirea de seringilor
în comun, instrumental medical dezinfectat necorespunzător sau alte obiecte tăioase infectate,
transfuzie sanguină, de la mamă la făt (în timpul nașterii sau a alăptatului)” (Velica, 2006).

Prevenirea confuziei, discriminării, stigmatizării, infectării, depresiei, anxietății

populației, în special a studenților, se realizeză, în mare parte, cu ajutorul deținerii informațiilor
concrete despre ceea ce înseamnă HIV/SIDA și cum se transmite. Dacă vor avea în vedere aceste
lucruri, aceștia vor fi mult mai înțelegători față de cei infectați, contribuind în mod indirect la
reducerea propriei anxietăți și depresii, vor fi mult mai precauți când vine vorba de sex
neprotejat, vor fi mult mai atenți atunci când intră în contact cu obiecte tăioase. „În mod normal,
nu ar exista motive de panică. Virusul HIV, deși extrem de contagios, este absolut inofensiv în
împrejurări obișnuite de viață” (Usaci, 2003). De aceea este necesar ca sa fie cunoscute căile de
transmitere și modalitățile de protecție pentru evitarea transmiterii.

Tipuri de prevenire HIV/SIDA

Dat fiind faptul că ne confruntăm cu lipsa unui tratament pentru distrugerea virusului,
modalitatea care a mai rămas este prevenirea (Usaci, 2003, p. 28). Așa că, studenții fiind un grup
de tineri numeroși, și în același timp, preocupați de viitor, vor lua mult mai în serios informațiile
despre HIV/SIDA decât restul populatiei.

1) Prevenirea prin evitarea sângelui infectat se face evitând contactul direct cu sângele
unei persoane infectate, sterilizarea instrumentelor de unică folosință în mod corespunzător,
utilizarea propriilor instrumente de igienă personală, evitarea stomatologilor și medicilor care nu
sterilizează corect instrumentarul, evitarea folosirii seringilor în comun. (Andrei et al., 2005).

2) Prevenirea materno- fetală, depinzând și de încărcătura virală a mamei, ca virusul să

nu se transmită, se face prin: administrarea de medicamente antretrovirale maimei în timpul
sarcinii și apoi nou-născutului, ceea ce reduce riscul de transmitere până la 5% ; nașterea prin
cezariană; evitarea alăptării

3) Prevenirea transmiterii sexuale cu HIV se face prin: „ abținerea de la relații atunci

când nu se poate folosi prezervativul, fidelitate, folosirea prezervativelor în caz de risc”(Andrei
et al., 2005).

4) Prevenirea prin intermediul programelor HIV/SIDA se poate face prin programe de

informare si activități de educație în randul populației, prin testarea grupurilor de risc, precum
consumatorii de droguri injectabile, prelevarea datelor demografice și de sănătate. Rolul
programului de prevenire este acela de a reduce infectarea cu HIV asupra indivizilor prin
intermediul informării și sensibilizării celor care au prejudecăți.( Buzducea și Lazăr, 2008)

Informarea făcută în școli poate ajuta la prevenirea acestor infectări considerabil implicit la
reducerea prejudecăților, însă nu este de ajuns să se facă campanie de informare doar în liceu sau
în școli generale, ci și în facultăți pentru că informațiile se pot pierde în timp.

5) Prevenire prin educație se face pe baza cunoștințelor despre normele de igienă

personală, fiind un lucru esențial să se folosească doar instrumentele personale pentru pensat,
depilare, bărbierit, periuță de dinți, tăiat unghiile.

Soluții de reducere și de protejare a tinerilor asupra răspândirii infecției HIV/SIDA: educația în

școli, educația în spitale, în cabinete stomatologice, în cabinete de cosmetică, în saloanele de
tatuaje. Soluții se găsesc de reducere, însă educația este cea care oferă soluția pentru stoparea
răspândirii virusului sau prevenirii transmiterii acestuia. ”(Andrei et al., 2005).

6) Prevenire prin rețeaua de sprijin social se face în primul rând prin intermediul
rețelor sociale (prieteni, colegi de serviciu, membrii familiei, cunoștințe).

Prevenirea în rândul tinerilor cu ajutorul pliantelor poate fi eficientă, însă și părinții pot avea un
impact mare asupra lor decât pliantele sau sursele secundare de informare, pentru că tinerii au un
interes mai crescut de a asimila informații de la părinți. Informarea despre HIV ar trebui să se fie
îndreptată și către părinții copiilor din școli pentru a continua ceea ce programele din școală
încearcă să educe și pentru asta este nevoie de comunicare.

7) Prevenire prin sensibilizare se face prin campaniile de informare și sensibilizare a

populației care ajută la conștientizarea problemei, pentru a nu ajunge în situația în care cei
infectați cu HIV/SIDA să fie discriminați și marginalizați. Insa, făcute abuziv, aceste campanii
vor face un rău suplimentar populației, prin panica, însă, informațiile cu caracter pozitiv în ceea
ce privește HIV/SIDA vor atenua frica și vor crește gradul de acceptare.

Reducerea discriminării
Studiile continua să ne informeze că persoanele infectate cu HIV/SIDA sunt persoane
discriminate, prin acest fapt, persoanele în cauză, își găsesc cu greu modalitaea prin care pot
funcționa normal în societate. Individul de cele mai multe ori, are tendința de a discrimina, de a
pune „eticheta” conform prejudecăților, înainte să cunoască personal ceea ce discriminează,
fiindcă asta este un lucru simplu, dezinteresul de ceea ce judecă poate avea un impact negativ
asupra societății, prin influiențarea propriului cerc de prieteni, să reacționeze cu aceiași atitudine,
chiar dacă nu își propun acest lucru, cei dezinformați pot fi influiențați ușor.

Rezultatele cercetării
Scopul cercetării este de a afla care este gradul de acceptare și informare cu privire la
persoanele infectate cu HIV/SIDA în rândul studenților care urmeză cursurile unei facultăți. În
cercetare, mi-am propus să aflu, in primul rand, dacă studenții dețin informații despre
HIV/SIDA, dacă cunosc modalitățile de transmitere, dar si pe cele de prevenire ale infecției cu
HIV/SIDA, iar in al doilea rand dacă sunt dispuși să accepte persoane infectate cu HIV/SIDA.
Cercetarea isi propune sa afle legatura dintre gradul de informare si gradul de acceptare al
studenților cu privire la persoanele seropozitive, dar si compararea gradului de acceptare al
studenților în functie de profilul facultatii acestora.

Ipoteza 1: Există diferențe semnificative între studenții din mediul urban și din mediul
rural în ceea ce privește gradul de informare cu privire la HIV/SIDA și acceptare
 Analiand rezultatele putem afirma că există diferențe semnificative statistic între
participanții din mediul rural și cei rural în ceea ce privește gradul de informare cu privire la
HIV/SIDA. Constatăm că studenții care provin din mediul urban au un grad mai ridicat de
informare cu privire la HIV/SIDA, comparativ cu persoane care provin din mediul rural. Acest
fapt se poate datora unui acces mult mai ridicat la informații prin faptul că au acces la mai multe
surse încă de la o vârstă mică, anume internetul, programele educative, centrele de informare,
campanii de sensibilizare.

La întrebarea 1 „Considerați că sunteți bine informat/ădespre HIV/SIDA?” observăm că 54%

din studenții sunt informați parțial în ceea ce privește HIV/SIDA, ceea ce însemnă că gradul lor
de informare în legătură cu HIV/SIDA nu lipsește complet, pe când un procent destul de
semnificativ 13,6%, nu consideră că sunt informați.

Sunteți bine informat despre HIV/SIDA?

70

60 58

50

40
31
30

20
13
10

0
Da Nu Parțial

La întrebarea 2, studenții au fost întrebați dacă au participat în ultimii 3 ani la programe

de informare, iar 80% dintre ei au răspuns că nu au participat la programe de informare despre
HIV/SIDA, in timp ce doar 20% au participat. Cu toate acestea, observăm că principala sursă de
informare este internetul, unde informațiile pot fi găsite ușor. Poate că internetul este o sursă
accesibilă pentru toată lumea, însă campaniile de informare au un rol esențial în educarea
studenților deoarece ele furnizeză informații exacte. Desfășurate la timpul potrivit și la locul
potrivit, vor starni curiozitatea cu privire la acestă problemă socială.

La întrebarea 3, referitor la sursele de informare ale studenților, remarcăm faptul că

principala sursă de informare este internetul (34%), urmat de facultate (18%), programe de
sănătate (16%) și de familie (12%).
 Surse de informare

Facultate
6% Liceu
12% 18%
Programe de sanatate
1% Internet
7%
Familie
7% 16%
Prieteni
Mass media
Nu am cunostinte
34%

Ipoteza 2: Există diferențe semnificative între studenții de la profil real și cei de la profil uman
în ceea ce privește gradul de informare cu privire la HIV/SIDA.

Facultățile la care am aplicat chestionarul au fost din diverse domenii, după cum
putem obeserva în graficul de mai jos, astfel că, 47 de studenți sunt la facultati de profil uman,
iar 53 sunt la cele de profil real.

Facultatea respondenților

22
21
19

13
10

6
5
4

Politehnică Economie Matematică SAS Psihologie Teologie Filosofie Geografie

Astfel, rezultă faptul că nu există diferențe semnificative statistic între studenții de profil
real, fata de cei de profil uman in ceea ce priveste gradul de informare si de acceptare în ceea ce
privește HIV/SIDA si persoanele seropozitive. Constatăm că studenții de la facultatile de profil
uman au un grad de informare similar cu cei de la facultatile de profil real în ceea ce privește
gradul de informare si acceptare. Deci această ipoteză nu s-a confirmat, ceea ce însemnă că
informațiile asupra infecției cu HIV nu depind în mare măsură de facultate.
 La întrebarea 4 „Credeți că există diferențe între HIV și SIDA?”Mai mult de jumătate
din subiecți au răspuns că există diferențe între acestea. Ca să mă asigur că subiecții știu
diferența dintre HIV și SIDA, am mai pus o întrebare de control (nr. 5), prin care să aflu dacă
într-adevăr știu care este diferența dintre ele și într-adevăr, 50% dintre ei au răspuns care este
diferența „HIV – este virusul și SIDA – boala dobândită în urma infectării cu virusul HIV”.

Exista diferențe între HIV și SIDA?

30% Da
Nu
Nu stiu
60%
10%

În situația în care studenții nu știu că există diferențe între HIV și SIDA, reiese că nu
au idee cum acționează virusul asupra corpului uman și cum ajunge virusul să provoace boala
SIDA. Alti 30% nu știu dacă există vreo asemănare, iar 10% au răspuns că nu există asemănare
între HIV și SIDA.

Prin întrebarea 6 „Credeți că pentru HIV/SIDA există tratament de vindecare?”, era

de așteptat ca cei mai mulți studenți să răspundă că nu există tratament care vindecă HIV/SIDA,
dar totusi, după cum puteți observa mai jos, 43% cred că există tratament pentru vindecarea
HIV/SIDA, ceea ce demonstrează că aproape jumătate din respondenți cred că virusul se poate
vindeca, ceea ce înseamnă că dețin informații imparțiale despre tratament. După cum știm,
tratamentul reduce răspândirea infecției în organism, dar în niciun caz nu o vindecă.
 Există tratament care vindecă HIV?
60 57

50
43
40

30

20

10

0
Da Nu

Intrebarea numărul 7 are rolul de a evidenția cât de mult sunt informați studenții despre
despre evoluția virusului în organism: „Ce credeți că afectează virusul HIV atunci când o
persoană se infectează?”. Din 100 de studenți, doar 39% dintre ei au știut că virusul atacă
sistemul imunitar, ceea ce înseamnă că aproximativ 61% nu știu ce afectează virusul.

Prin întrebarea 8: „Credeți că infectarea cu HIV prezintă simptome?” am vrut sa aflu

dacă studenții sunt conștienți de faptul că oricând pot avea virusul în organism, fără ca acesta să
prezinte simptome semnificative, iar din răspunsurile lor ne dăm seama că doar 32% știau că
infecția nu prezintă simptome, 28,2% „nu știu dacă prezintă simptome”, iar 16.5% au afirmat că
o persoană care se infectează cu HIV poate avea simptome. Cei care știu că HIV-ul este
asimptomatic sunt mult mai precauți în ceea ce privește infectarea decât cei care știu că
simptomele există.

HIV Prezintă simptome?

35 32
30 28
25 23
20
16
15
10
5
0
Da NU Nu știu Depinde de organism

Întrebarea 9, „Virusului HIV/SIDA se transmite prin?”, variantele de răspuns au fost:

„prin aer sau sărut social”, „contact sexual neprotejat și sânge”, „instrumente de igienă
personală”,„ înțepături de țânțari”, „alimente/băuturi”. Intr-un procent de 95% au ales varianta
„contact sexual neprotejat și sânge”, ceea ce înseamnă că subiecții cunosc modalitățile de
transmitere a virusului în comparație cu gradul de informare din 2011 în care 13% din
respondenți afirmau că nu cunosc modalitățile de infectare.

Totusi, studenții nu cred că modalitatea de transmitere se face prin indermediul

alimentelor sau băuturilor, ceea ce înseamnă că într-o anumită măsură gradul de discriminare
scade, acceptând persoanele cu mai puțină teamă

La întrebarea 10 „În timpul unei intervenții chirurgicale, pacientul se poate infecta cu

virusul HIV?” studenții au avut trei variante de răspuns, iar 60.6% cred că nu se transmite, dacă
regulile de igienă din spital sunt respectate, 36.5% cred că se transmite, iar 3% au afirmat că nu
se transmite. Prin întrebările 9 si 10 observăm faptul că studenții cunosc modalitățile de
transmitere, însă acordă o importanță mai mica riscului de a se infecta prin instrumente de igienă
personală.

Întrebarea 11 „Ca să preveniți infecția cu HIV, ce faceți ?”face legătura dintre cele două
variabile, anume gradul de informare în ceea ce privește HIV/SIDA și acceptarea persoanelor
infectate cu HIV/SIDA.

Prevenirea infecției cu HIV în rândul studenților

90
80
80
a)      Nu interacționați cu
70 persoane infectate cu HIV
60 b)      Vă protejați când aveți
un contact sexual cu o
50 persoană străină
c)      Nu folosiți instrumente
40 de igienă ale altor persoane
30 d)     Nu mănâncați/beți
după alte persoane
20
12
10 5
3
0
1

Astfel, putem observă că 80% din studenți sunt informați că printr-un contact sexual
neprotejat cu o persoană străină se pot infecta cu virusul HIV, ceea ce este un plus pentru
obiectivele pe care și le propune România, reducerea de noilor infecții HIV la tineri și adulți.
Datorită acestui lucru, autoritatile trebuie să-și propună camapanii de informare asupra
studenților si programe prin care acestia să beneficieze de cel puțin un curs sau două pe an.
 Legat de intrebarea precedenta, mai exista un procent mic, de 2,9% care preferă să nu
interacționeze cu persoanele infectate cu HIV, dar si un contingent de 5% din studenți care se
protejează de persoanele infectate neconsumând alimente și băuturi după alte persoane, ceea ce
înseamnă că încă mai sunt persoane care cred că virusul se transmite prin mâncare și băuturi,
nefiind informați în totalitate asupra transmiterii cu HIV.

Prin faptul că studeții știu metodele de transmitere și prevenție a infecției HIV/SIDA se

confirmă ipoteza secundară: “O bună informare asupra studenților cu privire la HIV/SIDA
contribuie la cunoașterea măsurilor de prevenție, una peste alta, crește gadul de acceptare asupra
persoanelor infectate cu HIV/SIDA.”

Ipoteza 3: „Cu cât gradul de informare este mai ridicat, cu atât studenții vor acceptamai mult
persoanele infectate cu HIV.”

Rezulta că există o corelație pozitivă, asta însemnand că gradul de informare se corelează

pozitiv cu gradul de acceptare. În altă ordine de idei, studenții care sunt mai informați vor
accepta mai mult persoanele infecate cu HIV comparativ cu persoanele care au un nivel scăzut
de informare

La întrebarea numărul 12, „Cunoașteți o persoană care are HIV?”, din 100 de studenți
12% au răspun că știu o persoană infectă cu HIV, ceea ce este procentul destul de mare. Restul
de 88% dintre respondenți au răspuns că nu cunosc o persoană infectată cu HIV.

Întrebarea 13, „Dacă da, cum credeți că se simte?”, este legată de întrebarea anterioară, și
era plasată pentru cei 12% din respondenți care au răspuns la întrebarea 12. După cum putem
vedea, 30% dintre subiecti cred că persoanele se simt „discriminate unneori”,alti 19 % „de cele
mai multe ori anxioasă”, iar 7% cred că persoana infectată cu HIV este „asemenea ca toți
ceilalți” ceea ce înseamnă că gradul de acceptare este mai mare, pe când doar 2% din
respondenți considera că este integrata în societate, iar 3% considera că persoanele sunt dornice
de viață.

Cum credeți că se simte o persoană infectată cu HIV?

35
30
30
25
20 19
15
10 7
5 2 3
0
1

a)      Integrată în societate b)      Asemenea ca toți ceilalți

c)      Dornică de viață d)    Discriminată uneori
e)      De cele mai multe ori anxioasă
 Din întrebarea 14,„Dacă ați ști că o persoană cu care interacționați, a fost depistată cu
HIV, ați fi dispus să interacționați în continuare cu ea?” putem observa în ce măsură acceptă
studenții o persoană infectată cu virusul HIV. Dintre respondenti, 47% au spus că vor
interacționa în continuare cu acea persoană (aici gradul de acceptare este complet), 38% dintre ei
susțin că se vor informa, așadar situația este la mijloc, nici nu discriminează persoana,
marginalizând-o, nici nu o acceptă, dar balanța înclină spre acceptare. Pe când 18%, preferă să
fie precauți din teama de a nu se infecta cu virusul HIV, așa că, neavând un contact zi de zi,
preferă să păstreze distanța.

Interacțiunea cu o persoană cunoscută infectată cu HIV

50 47
45
40 38 a)      Da
b)      Ma voi informa în
35 legătură cu metodele de
30 transmitere ale HIV/SIDA
25 c)      Nu, prefer să fiu
20 18 precaut pentru orice
eventualitate
15
10
5
0
1

Întrebarea 15 „Dacă ați afla că colegul/colega de cameră are HIV, ați accepta să locuiți
în continuare cu el/ea?”, Studenții sunt rugați să-și imagineze că vor fi puși în situația în care
vor trebui să locuiască cu o persoană infectată cu HIV.

Acceptarea colegului/colegei de cameră infectate cu HIV

60
54
50
39 a)Da
40
b) Pentru început analizez
situația
30
c) Nu
20
11
10

0
1

Surprinzător este că în comparație cu întrebarea de sus, unde gradul de acceptare ar fi

trebuit să fie mai mare, pentru că persoana infectată este la nivel de interacțiune, este tocmai
invers, studentul acceptă mai usor un coleg de cameră decât o persoană cunoscută cu care doar
interacționează. Astfel, 39% din studenți accept să locuiască cu persoane infectate cu HIV, ceea
ce înseamnă că gradul de aceptare este mare iar gradul de discriminare este mai mic, cei mai
mulți dintre studenți doresc să analizeze situația și să se mai informeze (54%), ceea ce înseamnă
că informațiile sunt vagi, înainte de a acepta să stea în continuare cu o persoană, iar 11% refuză
categoric să stea cu o persoană infectată cu HIV.

Întrebarea 16„Ați fi dispus să fiți într-o relație cu o persoană care are HIV/SIDA? Dacă
da/nu, de ce?”. Din 100 de persoane, doar 80 au ales să răspundă la această întrebare.

Aceptarea unei relații cu o persoană HIV/SIDA

60

50 48

40

30 25
20
20

10 7

0
Da Nu Nu știu Nu au răspuns

Aproximativ 48% au răspuns că nu vor să fie într-o relație cu o persoană infectată cu

HIV iar motivele pe care le-au adus în acest răspuns au fost „Nu, ar fi prea greu, m-aș gândi
constant sa nu mă infectez”, mai mult de jumătate dintre acești subiecți au teama de a se infecta,
însă cred că au acestă teamă pentru că nu știu că HIV-ul devine netransmisibil dacă este ținut sub
controlul medicamentelor. Riscul mai mare de a se infecta este atunci când persoana infectată nu
știe că are virusul HIV și nu se află sub tratament. Însă nu toate persoanele care nu acceptă
persoanele cu HIV sunt neinformate, ci sunt temătoare că s-ar putea infecta. Totusi, 25%, au
răspuns că ar accepta să aibă o relație cu o persoană seropozitivă, raspunzand: „da, deoarece dacă
se află pe tratament, virusul nu este transmisibil”, și pentru faptul că sentimentele ar prima
împotriva orcărui virus sau boli „Da,deoarece i-aș fi alături în momentele grele”.

La ultima întrebare 17 „Cum ați privi o persoană infectată cu virusul HIV?”

Cei mai mulți studenți dintre cei chestionați au ales varianta de răspuns “ca pe o persoană
normală (38%), ceea ce înseamnă că studenții acceptă persoanele infectate ca fiind normale, 20%
consideratăcă este o victimă, 15 % consideră că ar fi o persoană bolnavă, 11% consider persoana
infectată o persoană marginalizată.
 Cum este privită persoana infectată cu HIV? 38
40
35
30
25 20
20 16 15
15 11
10 4
5
0

a)      persoană iresponsabilă b)      persoană care nu a știut să se protejeze c)      victimă

d)     persoană bolnavă e)      marginalizată de societate f)persoană normală

Prin urmare, aceste raspunsuri fac ca ipoteza secundară să se confirme ”Cu cât tinerii vor
fi mai informați cu privire la modalitățile de transmitere și prevenire, cu atât va crește gradul de
acceptare asupra persoanelor infectate.”

In ceea ce priveste limitele cercetarii, as putea mentiona numarul relative mic de

raspunsuri, neincluderea studentilor din alte centre universitare in studiu, dar si limitarea intr-un
spatiu restrans (numar mic de pagini).

Concluzii si propuneri
Din rezultatele cercetării am constatat că prima ipoteză s-a confirmat prin faptul că
studenții din mediul rural sunt mai puțin informați decât cei din mediul urban, iar fiindcă sunt
mai puțin informați am observant că cei din mediul rural au un grad mai mic de acceptare asupra
persoanelor infectate cu HIV.

Ipoteza a doua, “există diferențe semnificative între studenții de la profil real și cei de la
profil uman în ceea ce privește gradul de informare și acceptare cu privire la HIV/SIDA”, nu s-a
confiramt concluzionând că nu exsită diferențe din punct de vedere statistic al gradului de
informare și acceptare a studenților de la profil real și profil uman.

După cum am putut observa în analiza răspunsurilor privind informațiile pe care le dețin
despre HIV/SIDA, cei mai mulți studenți se informează cu ajutorul internetului, studenții știu
modalitățile de transmitere, de prevenire, dar mai puțin despre cum se tratează virusul. Totodata,
jumătate din cei chestionați știu care este diferența între HIV și SIDA, aproape jumătate din
studenți știu că virusul atacă sistemul imunitar, în condițiile în care itemul nu a avut variante de
răspuns. La întrebarea despre prevenire și transmitere HIV/SIDA, aproape toți au știut răspunsul.
În consecință, studenții în principiu sunt informați astfel încât să nu discrimineze o persoană, dar
si pentru a ști să se protejeze.
 La partea de acceptare, studenții sunt conștienți că persoanele infectate cu HIV sunt
discriminate unoeori și aproape jumătate din studenți vor interacționa cu persoanele infecate cu
HIV, iar 39% ar accepta să locuiască cu o persoana seropozitiva, insa, mai puțin, 25% au fost cei
care acceptă săfie intr-o relatie cu o astfel de persoana. Totusi, neacceptarea unei persoane
seropozitive într-o relație nu este neapărat din cauza neinformării, ci din cauza fricii și a
protejării sănătății lor, prin urmare, atitudinea lor față de persoanele infectate cu HIV este de
acceptare într-o anumită măsură.

Prin urmare, putem confirma ipoteza ca studenții care au un nivel crescut de informații cu
privire la HIV/SIDA vor tinde să accepte persoanelele infectate mai mult decat cei neinformați.

În concluzie, consider că studenții sunt informați într-o anumită măsură astfel încât să se
protejeze, însă este nevoie de mai mult pentru a crește gradul de acceptare și de a reduce frica de
a se infecta.

Chiar dacă nu mi s-a confirmat o ipoteză, am aflat că cei de la profil real sunt la fel de
informați ca cei de la profil uman.

Consider ca anumite cursuri introduse in facultati ar ajuta la creșterea gradului de

cunoaștințe în ceea ce privește HIV/SIDA si la prevenirea cazurilor noi de infectare. Totodata am
convingerea că prin propunerea mea voi contribui indirect la reducerea gradului de infectări noi
și la depistarea cazurilor infectate.

Bibliografie
Andrei, L,.et al. (2005).Fundația Romanian Children’s Appeal: Informare și
sensibilizare în problematica HIV/SIDA. București: Editura Andvertising.

Buzducea, D., Lazăr, F.(2008). O monografie a fenomenului HIV/SIDA în România,

București: Editurauniversității bucurești

Buzducea, D. (1999).Pierdere. Durere. Suferință. Comunicarea veștilor rele în Primii

pași- Asistarea psiho- socială a familiilor afectate de HIV/SIDA și a personalului implicat în
îngrijirea lor. București:Editura Astrobios.

Buzducea, D. (2007). Riscuri la tineri: Studiu de caz: adolescenți cu HIV/SIDA din

România. București: Editura universității din bucurești.
 Chelcea, S. (2001). Metodologia cercetării sociologice: Metode cantitative și calitative.
București: Editura Econmică.

Lazăr, F., coord. Buzducea, D (2010). Hiv/sida și relevanța acesteia pentru asistentul
social din România în Asistența socială a grupurilor de risc. Iași: EdituraPolirom.

Răspop, D. A., (2009). Flagelul HIV-SIDA, o bătălie pierdută? Analiza flagelului la

nivel global - Studiu de caz: România. Iași: EdituraLumen.

Râșnoveanu, D., (2001). Infecția cu HIV - SIDA : Ghid practic. Brăila: EdituraM.T.M.
Prodesign.

Rotaru, C. (2012). Ce este H.I.V.? Ce este S.I.D.A.?: A fi creștin. Iași: Editura Qin.

Stoian, A.,C. (2015). Considerații asupra infecțiilor bacteriene la pacienții HIV pozitivi.
Craiova: EdituraSitech.

Șerban, I., G. (2013). Considerații epidemiologice asupra infecției cu HIV. Constanța:

Editura Ex Ponto.

Usaci, D. (2003). Imunodeficiența psihoafectivă și comportamentală în raport cu

HIV/SIDA. Iași: EdituraPolirom.

Velica, L. , Asociația Română Anti-SIDA (2006). Consilierea pre- și post - test HIV.
București: Editura Speed Promotion.

Site-uri:
***Ordonanţei Guvernamentale Numărul 77 din 2003

***http://www.aidsmap.com/page/3435326

***https://www.unaids.org/en/resources/fact-sheet

***http://www.dspvs.ro/dsp2/images/Informare%20HIV-SIDA%20%202013.pdf

***https://www.unaids.org/en/topic/prevention

***http://www.ms.ro/wp-content/uploads/2018/11/Anexa-la-HG-Plan-National-HIV-
2019-2021.pdf

*** Compartimentul pentru Monitorizarea şi Evaluarea Infecţiei HIV/SIDA în România

– INBI “Prof.Dr.M.Balş”