Notiuni generale de

management

Managementul organizatiei rezida in studierea

proceselor si relatiilor de management din
cadrul lor, in vederea descoperirii legitatilor si
principiilor care le guverneaza si a conceperii
de noi sisteme, metode, tehnici si modalitati de
conducere, de natura sa asigure obtinerea,
mentinerea si cresterea competitivitatii.

Esenta stiintei managementului o reprezinta

studiul relatiilor si proceselor de management.
Ca urmare a acestui studiu se descopera
principiile, legitatile si celelalte elemente de
esenta care explica continutul si dinamica
managementului.
Un rol major in cadrul sau il detine conceperea
de noi sisteme, metode, tehnici, proceduri de
management al organizatiei in ansamblul sau
si ale componentelor sale majore.

Caracteristic stiintei managementului organizatiei este

situarea, in centul investigatiilor sale, a omului in
toata complexitatea sa, ca subiect si ca obiect al
managementului, prin prisma obiectivelor ce-i revin,
in stransa interdependenta cu obiectivele, resursele
si mijloacele sistemelor in care este integrat.
Managementul firmei reprezinta o componenta a
stiintei managementului organizatiilor, de fapt cea
mai dezvoltata, cunoscuta in conditiile economiei de
piata importanta.
Este o disciplina economica de sinteza.
Are un caracter multidisciplinar se manifesta
tendinta conturarii ecomanagementului.

In orice organizatie, se pot diviza in doua

categorii principale:
a) Procesele de executie;
b) Procesele de management.

Mai concret, procesul de management in

organizatie consta, in ansamblul fazelor, in
procesele prin care se determina obiectivele
acesteia si ale subsistemelor incorporate,
resursele si procesele de munca necesare
realizarii lor si executantii acestora, prin care
se integreaza si controleaza munca
personalului folosind un complex de metode si
tehnici in vederea indeplinirii cat mai eficiente
a ratiunilor ce au determinat infiintarea
respectivei organizatii.

Functiile sau atributele conducerii - previziunea,

organizarea, coordonarea, antrenarea si
control-evaluarea.
In functie de modul in care sunt concepute si
exercitate atributele sale:
a) faza previzionala;
b) faza de operationalizare;
c) faza finala, de comensurare si interpretare a
rezultatelor.
Functiile manageriale sunt informatia si oamenii
Informatiile servesc la elaborarea deciziilor principalul instrument managerial.

Relatiile manageriale pot fi definite ca

raporturile care se stabilesc intre
componentii unei organizatii si intre
acestia si componentii altor sisteme,
in procesele previzionarii, organizarii,
coordonarii, antrenarii si controlevaluarii activitatilor acestora.

Relatiile de management in cadrul organizatiilor

releva o tripla determinare:
a) social-economica;
b) tehnico-materiala;
c) umana.

Resurse
umane
materiilor prime si
materialelor
Caracteristicile
procesului de
aprovizionare
Caracteristicile
procesului de
vanzare
Gradul
de
automatizare al
tratarii informatiei
Potentialul uman
Parametrii
organizarii
neformale
Conceptia
managerilor asupra
managementului
firmei
Legislatia

Proprietatea
asupra firmei
Tipul firmei
Dimensiunea firmei
Complexitatea
productiei
Caracteristicile
procesului
Nivelul
dotarii
tehnologic
Gradul
de
tehnice
specializare si de
cooperare in
Dispersia
teritoriala
productie
a subdiviziunilor
Continuitatea
firmmei
procesului de
productie
Caracteristicile

Structura
organizatori
ca

Sistemul
Sistemul
Sistemul
metodologic
informational
decizional
de
management
Caracteristici ale sistemului de
management

Resurse
materiale
Resurse
financiar
e

Firma

Alte
elemente de
management

Caracteristicile relatiilor de management

Variabile
Resurse
information
ale

Procesul de management se poate partaja,

avand in vedere natura sarcinilor implicate de
desfasurarea lui si modul de realizare, in cinci
functii:
a) previziune;
b) organizare;
c) coordonare;
d) antrenare;
e) evaluare-control.

Previziunea
Functia de previziune consta in ansamblul proceselor de
munca prin intermediul carora se determina principalele
obiective ale organizaiei si componentelor sale,
precum si resursele si principalele mijloace necesare
realizarii lor.
Rezultatele previziunii se impart in functie de orizont,
grad de detaliere si obligativitate in trei categorii
principale.
prognozele;
planurile;
programele.

Ciclu previzional fara sfarsit sau infinit

Noi
previziu
ni

Viziun
e
Misiun
e

Analiz
e

Scopu
ri
Viziun
e

Masurar
e

Previziun
e
Monitorizar
e

Organizarea
Functia de organizare desemneaza ansamblul
proceselor de management prin intermediul carora
se stabilesc si delimiteaza procesele de munca
fizica si intelectuala si componentele lor (miscari,
timpi, operatii, lucrari, sarcini etc.), precum si
gruparea acestora pe posturi, formatii de munca,
compartimente si atribuirea lor personalului,
corespunzator anumitor criterii manageriale,
economice, tehnice si sociale, in vederea realizarii
in cat mai bune conditii a obiectivelor previzionate.

In cadrul organizarii delimitam doua subdiviziuni

principale:
- organizarea de ansamblu a societatii comerciale
sau regiei autonome;
- organizarea principalelor componente ale
organizatiei:
La fel ca la previziune, existenta dublului caracter al
organizarii: functie a managementului si domeniu
de sine statator al organizatiei, ce nu se exclud, ci,
dimpotriva , sunt complementare, evident
subordonate realizarii obiectivelor fundamentale
ale societatii comerciale, regiei nationale etc.

Coordonarea
Functia de coordonare consta in ansamblul
proceselor de munca prin care se armonizeaza
deciziile si actiunile personalului organizatiei
si ale subsistemelor sale, in cadrul
previziunilor si sistemului organizatoric
stabilite anterior.

Coordonarea este o organizare in dinamica, a carei necesitate

rezulta, in principal, din:
dinamismul organizatiei si al mediului ambiant, imposibil de
reflectat in totalitate in previziuni si in sistemul organizatoric;
complexitatea, diversitatea si, partial, ineditul reactiilor
personalului si subsistemelor organizatiei, ce reclama un
feed-back operativ, permanent, de natura sa asigure
corelarea adecvata a deciziilor si a actiunilor acestora.
Pentru asigurarea unei coordonari eficace este esentiala existenta
unei co-municari adecvate la toate nivelurile managementului,
prin comunicare intelegand transmiterea de informatii si
perceperea integrala a mesajelor continute.
Din analizele efectuate a rezultat ca, in principal, coordonarea
imbraca dou forme:
bilaterala;
multilaterala.

Antrenarea
Functia de antrenare incorporeaza ansamblul
proceselor de munca prin care se determina
personalul organizatiei sa contribuie la
stabilirea si realizarea obiectivelor
previzionate, pe baza luarii in considerare a
factorilor care il motiveaza.
Fundamentul antrenarii il reprezinta motivarea.
Motivarea, in functie de modul de conditionare a
satisfactiilor personalului, de rezultatele
obtinute, este pozitiva sau negativa.

Scari motivationale
Valoarea motivationala
relativa a necesitatilor
determinate pe baza
de experienta

statut
securitate
social si
si
stima
contact
siguranta
fiziologice
e
elementar
umane
e
si
afiliere
la grup

autorealiza
re

Evolutia necesitatilor in raport cu satisfacerea lor

Pentru a realiza o antrenare eficace este necesar

ca procesul motivarii personalului sa
intruneasca simultan mai multe caracteristici:
sa fie complex;
sa fie diferentiat;
sa fie gradual.

Control-evaluare
Functia de evaluare-control poate fi definita ca ansamblul proceselor prin care
performantele organizatiei, subsistemelor si componentilor acesteia sunt masurate si
comparate cu obiectivele si standardele stabilite initial, in vederea eliminarii
deficientelor constatate si integrarii abaterilor pozitive
Implica patru faze:
masurarea realizarilor;
compararea realizarilor cu obiectivele si standardele stabilite initial, evidentiind
abaterile produse;
determinarea cauzelor care au generat abaterile constatate;
efectuarea corecturilor care se impun, inclusiv actionarea, pe masura posibilitaatlor,
asupra cauzelor ce au generat abaterile negative.
Continutul functiei de control evaluare este necesar sa:
fie continuu;
fie preventiv;
se bazeaza pe analiza relatiilor cauza-efect;
fie flexibil si adaptiv;
se axeze pe elementele cheie;
fie contructiv;

Tratarea sistemica a functiilor managementului

implica, pe langa luarea in considerare a
evolutiilor lor separate, in calitate de entitati, si
analiza relatiilor dintre ele. Daca efectuam o
incursiune retrospectiva asupra functiilor
managementului si asupra raporturilor dintre
acestea la nivelul organizatiilor, al firmelor in
special, constatam ca, in decursul timpului, au
survenit o serie de schimbari.

Deosebit de importanta este variatia amplorii

procesului de management pe verticala
sistemului managerial.
PREV
IZIU
NE
CON
TROL
EVAL
UARE

ORGA
NIZA
RE

COO
RDO
NAR
E

ANTR
ENAR
E

M
T AN
EX AG
EC EM
UT EN
IE

Management
de nivel
superior
Management
de nivel
mediu
Management
de nivel
inferior

Concomitent, se constata si variatia procesului

de management in timp, atat in ansamblul sau,
cat si la nivelul functiilor componente.
In ansamblu, evolutia procesului de
management, rezultanta a evolutiei functiilor
componente, este ciclica, ondulatorie,
intensitatile maxime corespunzand incheierii si
inceperii principalelor subdiviziuni temporale
folosite in previzionarea activitatilor firmei.

Principiile generale ale managementului organizatiei

Principiile generale, pe care le prezentam succint in
continuare, exprima nivelul de dezvoltare al stiintei
managementului si fundamentele teoretice preconizate
pentru modelarea de ansamblu a sistemelor de management
ale organizatiilor, alcatuind impreuna un sistem a carui
cunoastere si aplicare este indispensabila pentru toti
managerii si pentru personalul de specialitate implicat in
managementul activitatilor.
Principiile specifice se refera la subsistemele manageriale sau
la alte componente majore ale managementului. Principiile
specifice sunt, in mare masura, particularizari sau detalieri
ale principiilor generale la specificul managerial al
activitatilor implicate.

Functionalitatea si competitivitatea organizatiei

implica o permanenta corelare, adaptare si
perfectionare a sistemului de management la
situatia efectiv existenta in cadrul sau, la
cultura organizationala si la contextul socioeconomic in care-si desfasoara activitatile.

Exercitarea celor mai importante si complexe

procese si relatii de management in cadrul
organizatiei este necesar sa se bazeze pe
implicarea de manageri, specialisti,
reprezentanti ai proprietarilor si alti
stakeholderi apeland la leadership si realizand
un nou tip de cultura organizationala.

Motivarea, ca principiu de management al

firmei, exprima necesitatea unei asemenea
stabiliri si utilizari a stimulentelor si
sanctiunilor materiale si morale de catre
factorii decizionali incat sa asigure o impletire
armonioasa a intereselor tuturor partilor
implicate, a stakeholderilor organizatiei,
generatoare de performante superioare.

Dimensionarea, structurarea si combinarea

tuturor proceselor si relatiilor manageriale este
necesar sa aiba in vedere maximizarea
efectelor economico-sociale cuantificabile si
necuantificabile ale organizatiei in vederea
asigurarii unei competitivitati ridicate.

Unul din elementele cele mai frapante ce rezulta

din abordarea evolutiva a domeniului
managementului il reprezinta discrepanta
dintre istoria indelungata a activitatii de
management si varsta tanara - in timp istoric a stiintei managementului.
Trecerea de la un sistem economic la altul i-a
corespuns nu numai un nivel calitativ superior
al activitatilor productive, ci si o activitate de
management cu caracteristici structurale si
functionale sensibil mai bune.

Studiile in domeniul managementului se pot

grupa in functie de natura conceptelor si
metodelor utilizate cu precadere, de functiile
managementului carora li se acorda prioritate
si de functiunile organizatiei asupra carora se
axeaza, in patru scoli sau curente principale:
clasica sau traditionala;
behaviorista sau comportista;
cantitativa si sistemica.

SCOLILE DE
MANAGEME
NT

Criterii de clasificare
Natura
conceptelor
si metodelor
utilizate

SCOAL
A
CLASIC
A

Functiile
managementul
ui

SCOALA
COMPOR-

SCOAL
A
CANTIT
A-VITA

Functiile
firmei

SCOALA
SISTEMI
CA

Romania se inscrie in randul tarilor in care preocuparile teoretice si

pragmatice privind managementul firmelor au debutat foarte
timpuriu.
Utilizarea pentru prima data in Europa a sistemului taylorist de
organizare a muncii bazat pe MTM a avut loc la Tesatoria
romaneasca de bumbac din Pitesti.
Al doilea element semnificativ cu multiple rezonante, atat teoreticometodologice, cat si aplicative, l-a constituit introducerea in
planul de invatamant al Academiei de inalte stiinte Comerciale si
Industriale a cursului de management al firmei.
Preocupari si actiuni sustinute pe planul teoriei si practicii
managementului firmei se manifesta dupa primul razboi mondial.
Animatorul actiunilor teoretice l-a constituit Institutul roman
pentru organizarea stiintifica a muncii (IROM) creat in anul 1927.

Managementul romanesc s-a afirmat si in perioada:

interbelica;
comunista.
Instaurarea comunismului in perioada de dupa cel de-al doilea
razboi mondial a determinat pentru o perioada indelungata,
de aproape doua decenii, o ignorare cvasitotala a stiintei
managementului. A fost o perioada de regres in planul teoriei
si al practicii managementului.
Dupa 1966, ca urmare a numeroaselor intreprinderi in care s-a
concretizat marele efort investitional efectuat, necesitatea
unui management riguros mai ales la nivel microeconomic sa resimtit puternic. Sub presiunea necesitatilor practicii si in
contextul unei anumite deschideri de scurta durata a
Romaniei spre Occident, se intreprind mai multe actiuni pe
planul practicii cercetarii stiintifice si invatamantului in
domeniul conducerii si organizarii.

In managementul din Romania din ultimile doua decenii si jumatate, pana la

evenimentele din decembrie 1989, se impun urmatoarele precizari:
a. pe planul teoriei si practicii se produce o difuzare apreciabila a
cunostintelor de management ale organizatiei, in care se regasesc o mare
parte din conceptele si instrumentarul managementului din tarile dezvoltate.
b. cursurile si cercetarile stiintifice de management erau marcate de preceptele
doctrinei comuniste, mai putin in ceea ce priveste instrumentarul si mai
mult in privinta interpretarii si folosirii unor concepte.
c. practica managementului intreprinderilor a fost puternic influentata de
manifestarea sa in cadrul unui sistem economic de tip comunist,
supercentralizat, in care elementele politice si administrativ functionaresti
prevalau adesea asupra celor economice. Restrictiile si mecanismele proprii
abordarii comuniste amplificate, in deceniul al noualea, de optica ceausista
in care au fost exercitate, au determinat o reducere treptata a functionalitatii
si eficientei sistemelor de management utilizate in economia romaneasca
d. intre teoria si practica managementului intreprinderii s-a manifestat un
decalaj, care s-a marit treptat, ultima fiind mai pregnant afectata de sistemul
comunist in varianta sa ceausista.

Anul 1990 a marcat si in acest domeniu inceputul unor

schimbari radicale. In anii care au trecut, invatamantul si
cercetarea stiintifica de management s-au debarasat in
cvasitotalitate de malformatiile si limitarile perioadei
comuniste.
Criza de autoritate a proprietarului si de autoritate a
managementului ce se manifesta pe fondul unor crize
economice si de mentalitate (cultura organizationala)
reprezinta cauzele principale ce genereaza progresele lente
in practica manageriala din fostele intreprinderi de stat.
Ceva mai buna este situatia manageriala a firmelor mici si
mijlocii private infiintate de intreprinzatorii particulari.
Motivatia puternica a acestora pentru actiune si profit se
reflecta pozitiv in managementul lor.

Ansamblul proceselor prin care elementele

teoretico-metodologice furnizate de stiinta
managementului sunt operationalizate in
practica sociala reprezinta managementul
stiintific.

Nu tot ce fac managerii reprezinta management stiintific, ci numai acea

parte a muncii lor care se fundamenteaza pe cunoasterea si aplicarea
elementelor teoretico-metodologice puse la dispozitie de catre stiinta
managementului, cealalta parte a muncii managerilor apartine conducerii
empirice, desfasurate numai pe baza bunului simt si experientei care,
inainte de aparitia stiintei managementului, alcatuia in exclusivitate
continutul activitatii de conducere din cadrul tuturor domeniilor sociale.
Managementul stiintific prezinta urmatoarele caracteristici:
Creativ;
divers si eterogen;
uman;
complex si dificil.
Ca raspuns la necesitatile cu caracter obiectiv ale practicii sociale s-a
cristalizat profesiunea de conducator sau manager. Cu alte cuvinte, pentru
a fi in masura sa intelegi si sa solutionezi specificele, complexele si
multiplele probleme ale muncii manageriale, este necesar sa apelezi la
cadre specializate in acest domeniu, adica la manageri profesionisti.

A aparut o noua categorie de relatii si procese manageriale si

economice care nu existau in perioada anterioara - cele
dintre proprietarii firmelor si managerii acestora. Guvernarea
corporativa are drept obiect tocmai modelarea si exercitarea
acestor relatii.
Guvernarea corporativa reprezinta practica manageriala prin
care se asigura conducerea unei firme in interesul
proprietarilor.
Doua sunt perspectivele din care poate si trebuie sa fie
considerata guvernarea corporativa: a firmei si a economiei in
ansamblu.
Guvernarea corporativa reprezinta un set de reguli si stimulente
prin care managementul unei firme este astfel directionat si
controlat incat sa maximizeze profitul si valoarea organizatiei
pentru stakeholderii sai.

Interconditionarea dintre stiinta managementului si

managementul stiintific se amplifica in perioada actuala
ca urmare a manifestarii unui complex de factori.
Trinomul stiinta a managementului management
stiintific - competitivitate a dobandit noi valente,
devenind tot mai mult una din liniile de forta invizibile
de care trebuie sa se tina cont in practica economica.
In ce priveste continutul raporturilor dintre stiinta
managementului si managementul stiintific trebuie
precizat de la bun inceput ca acesta depaseste cadrul
clasic al relatiilor dintre teorie si practica, in special
datorita dimensiunii umane specifice si a caracterului
de masa al activitatii de management.