Tema 1.

BAZELE CONCEPTUALE ȘI METODOLOGICE ALE DIAGNOSTICII

FUNCȚIONALE A ÎNTREPRINDERII

1.1. Conținutul, scopul și sarcinile diagnosticului functional al întreprinderilor

1.2. Structura și tipurile de diagnostic functional
1.3. Metodologia diagnosticării funcționale
1.4. Matricea tridimensională de diagnosticare a întreprinderii
1.5. Suport informațional pentru diagnosticul funcțional

1.1. Conținutul, scopul și sarcinile diagnosticului functional al întreprinderilor

Prin termenul de diagnostic, se înțelege studierea metodelor și a principiilor de recunoaștere a

dereglării activității întreprinderii, cu scopul de a spori eficiența funcționării acesteia.
În știința și practica modernă există două abordări cu privire la analiza și optimizarea
activității întreprinderii: funcțională și de procesare. Prima se concentrează pe analiza
diferitelor funcții ale întreprinderii (producție, vânzări, management etc.) pentru a identifica
,,blocajeleˮ și probabilitatea de îmbunătățire a acestora.
A doua abordare se numește Reengineeringul Proceselor de Afaceri (Business Process
Reengineering - BPR) și constă în evidenţierea a mai multor procese din activitățile
întreprinderii, a analizei și optimizării acestora. Eficacitatea procesului de optimizare a activităţii
întreprinderii se obţine numai prin combinarea acestor două metodologii, întrucît angajații
întreprinderii îşi îndeplinesc funcțiile în cadrul anumitor diviziuni structurale.

Elaborarea unei strategiei eficiente reprezintă rezultatul optimizării activității întreprinderii.

Obţinerea acestui rezultat este posibilă numai datorită aplicării diagnosticului aprofundat a
activităţii întreprinderii.
Diagnosticul aprofundat sau global reprezintă modelul de bază, ce permite examinarea
întreprinderii din punct de vedere global, în contextul funcțiilor şi organizării sale.
Diagnosticarea aprofundată este o combinație de metode care permite înţelegerea şi explicarea
activităţii întreprinderii. Acesta include patru componente: diagnosticul economic, diagnosticul
funcțional, diagnosticul mediului și diagnosticul strategic [7; p.41].
Pentru a diagnostica obiectul de studiu, este necesară descrierea acestuia, indeosebi:
reprezentarea parametrilor de bază (descrierea parametrică), a compoziției și a structurii

1
elementelor sale (clasificări, descriere etc), a interacțiunilor elementelor atât în formă sa statică
cât și în cea dinamică (descrierea funcțională, statistică, dinamică și descrierea sistemului).
Acestea sunt incluse în procesul diagnosticului funcțional, care are drept scop soluţionarea
problemelor legate de funcționarea internă a întreprinderii și îmbunătăţirea activităţii acesteia.
Deci, o parte componentă importantă a diagnosticului întreprinderii este diagnosticul
funcţional, adică diagnosticul funcțiilor specializate ale întreprinderii. În funcţie de rolul spre
care se orientează analiza, există următoarele tipuri de diagnostic funcţional: diagnosticul
comercial (marketing), diagnosticul funcţiei de aprovizionare, diagnosticul funcţiei de producţie,
diagnosticul activității de inovare, diagnosticul resurselor umane, diagnosticul financiar şi
diagnosticul sistemului managerial.
În legătură cu cele menţionate mai sus, este necesară specificarea noţiunii de „funcție“.
Cuvântul ,,funcție" provine din latina ,,fungi“ și semnifică ,,efectuarea unei sarcini“ [14].
De exemplu, funcția comercială constă în vînzarea produselor, executarea lucrărilor şi prestarea
serviciilor (a produselor); funcția de aprovizionare- în achiziționarea de materii prime,
echipamente și tehnologii necesare pentru realizarea funcției de producție; funcția de producție
(operațională) constă în producția de bunuri (prestarea serviciilor, efectuarea muncii) etc.
Diferite funcții sunt legate între ele și realizate în structuri numite ,,organizaționale“. Prin
urmare, este necesar să se analizeze structura organizatorică și diagnosticul sistemului
managerial. Și, în sfârșit, pentru realizarea sarcinilor, întreprinderea trebuie să se asigure cu
resursele umane necesare -aceasta fiind o activitate cu privire la gestionarea resurselor umane
sau funcția socială.
Diagnosticul funcțional, fiind o nouă direcție de analiză managerială, este în primul rând o
metodă pentru analiza falimentului, elaborată pe baza cercetării metodei diagnostice.
Diagnosticul funcţional al întreprinderii reprezintă baza întregului sistem de planificare și
prognozare. Diagnosticul funcțional – presupune baza planului de restabilire atât pe termen scurt,
cât și pe termen lung. Elaborarea metodei de realizare a diagnosticului funcţional contribuie la
soluţionarea sarcinilor legate de una dintre cele mai importante funcții de management –
planificarea.
Diagnosticul funcțional al întreprinderii, împreună cu alte tipuri de diagnostic, vizează:
 Identificarea dereglărilor și a dificultăților care denaturează funcționarea economică a
întreprinderii;
2
  Identificarea cauzelor interne și externe care afectează activitatea întreprinderilor, analiza
acestora;
 Elaborarea unui program de acțiuni legate de restabilirea funcţiilor și restructurarea
întreprinderii;
 Realizarea implementării practice la un nou nivel calitativ al deciziilor manageriale luate
sub forma unor planuri actuale, pe termen mediu şi cu perspectivă de dezvoltare a afacerii
comercial-industriale şi controlul efectuării acestora.
Această enumerare reflectă nu doar procedurile analitice, dar și planificarea și reglementarea,
care, împreună cu analiza, de asemenea reprezintă principalele funcții ale managementului.
Astfel, diagnosticul funcțional este cel mai important mijloc în sporirea calităţii
managementului, deoarece permite creşterea eficienţei și eficacităţii deciziilor de gestionare în
diferite domenii de acțiune a întreprinderii.

1.2. Structura și tipurile de diagnostic funcțional

În literatura economică, diagnosticul întreprinderilor este clasificat după diferite criterii, ceea
ce are o importanță deosebită pentru înțelegerea corectă a conținutului și obiectivelor sale.
Această clasificare definește, de asemenea, direct, rolul și valoarea diagnosticului funcțional,
care, de asemenea, poate fi clasificată după diferite direcţii. Cu toate acestea, privind această
problemă, nu există diferențe semnificative între clasificări.
După subiectul realizarii există:
• diagnosticul activităţii (vânzări,resurse umane , producție etc.);
 diagnosticul resurselor (materiale, financiare, informaționale etc.)
După obiectul diagnosticării distingem:
 diagnosticul structural - bazat pe descompunerea obiectului de studiu şi studierea
caracteristicilor structurale a acestuia;
• diagnosticul funcțional, constă în investigarea procesului de funcționare a organizaţiei;
 diagnosticul organizațional, stabilește caracteristicile climatului social și psihologic din
echipă, stilul și metodele de gestionarea și identifică momentele problematice ce apar în
procesul de lucru.
În funcție de indiciile, rolul și sarcinile funcționale efectuate de analiza funcțională există
[23, p.11]:
3
  Analiza financiară, care poate fi descrisă ca un proces de cunoaștere a esenței
mecanismului financiar ce contribuie la funcționarea întreprinderii. Scopul ei principal constă
în studierea, diagnosticarea și prognozarea situației financiare a întreprinderii și identificarea
rezervelor care sporesc durabilitatea activității economice.
 Analiza managerială- este efectuată de către toate departamentele
întreprinderii cu scopul de a obține informația necesară, ceea ce contribuie la luarea celor mai
corecte decizii manageriale, elaborarea strategiilor și a tacticilor cu privire la politica
financiară, activitățile de marketing, îmbunătăţirea tehnologiei și organizarea producției.
 - Analiza socio-economică studiază relația dintre procesele economice şi cele
sociale, influența lor reciprocă și cea asupra rezultatelor economice ale activităţii. Ea este
efectuată de către departamentele întreprinderii ce se ocupă de activităţile economice, de
organele superioare de conducere, laboratoarele sociologice, birourile de statistică, etc.
 Analiza statistico-economică este utilizată de organizațiile statistice pentru
studierea fenomenelor sociale în masă la diferite niveluri de gestionare: a întreprinderii, a
industriei, a regiunii.
 Analiza de marketing este efectuată de serviciul de marketing al întreprinderii
pentru a studia mediul extern al întreprinderii: piețele de materii prime și comercializarea
produselor finite, competitivitatea, cererea și oferta, politica prețurilor, tacticile și strategiile de
marketing.
 Analiza economico-ecologică este efectuată de autoritățile ce se ocupă de
mediu, serviciile economice ale întreprinderii, cu scopul examinării interacțiunii proceselor
economice și a celor ecologice legate de conservarea și îmbunătățirea mediului și a costurilor
de mediu.
 Analiza investiției este utilizată pentru dezvoltarea programului și evaluarea
eficacității activității investiționale ale entităților comerciale.
 Analiza costurilor funcționale cercetează funcțiile efectuate de obiectul de
studiu și metodele de implementare a acestora. Scopul ei principal este de a identifica funcțiile
inutile ale obiectului studiat și de a preveni costurile suplimentare prin eliminarea unor
elemente ce crează dificultăți, a unor detalii, simplificarea designului produsului, înlocuirea
materialelor etc.

4
 În funcție de natura problemelor și urgența lor, există următoarele trei forme de diagnostic
[10; pag.9]:
̶ profund (global);
̶ diagnostic expres;
̶ diagnostic funcțional.
În același timp, diagnosticul funcțional face parte din diagnosticul global.
Structura diagnosticului global este următoarea:
1. Diagnosticul economic;
2. Diagnosticul funcțional, care include:
• diagnosticul marketingului și a furnizării (a activității comerciale);
• diagnosticul de producție și inovare;
• diagnosticul funcțiilor administrative și financiare;
• diagnosticul sistemului de management;
• diagnosticul de gestionare a personalului.
3. Diagnosticul mediului extern;
4.Diagnosticul strategic.
Diagnosticul economic al întreprinderii are drept scop sporirea eficacității activității
întreprinderii pe baza studierii sistemului activității economice, și anume – rezultatele producției
și cele comerciale, situația financiară, rezultatele dezvoltării sociale și utilizării forței de muncă,
starea și utilizarea activelor, costul producției și vânzarea produselor (lucrări, servicii).
Diagnosticul funcțional este diagnosticul oricărei funcții specializate a întreprinderii,
care constă în rezolvarea problemelor ce țin de funcționarea internă a întreprinderii, pentru
îmbunătățirea rezultatelor în anumite direcții.
Diagnosticul activității comerciale a întreprinderii se efectuează cu scopul de a
manifesta înțelegerea obiectivelor și a sarcinilor din domeniul marketingului și a vînzărilor în
fața managerilor și a angajaților din diferite departamente și de a evalua rolul, locul și gradul lor
de responsabilitate în procesul de realizare a acestor obiective și sarcini.
Diagnosticul de aprovizionare presupune evaluarea rezultatelor, analiza gestionării
rezervelor, politicile de aprovizionare, auditul metodelor de achiziție și gestionarea rezervelor.
Diagnosticul industrial - analiza realizărilor tehnice ale întreprinderii și potențialul ei
de producție.
5
 Diagnosticul gestionării personalului – studierea oportunităților a potențialului
personalului și determinarea realizărilor sale sociale.
Diagnosticul funcțiilor administrative și financiare - evaluarea calității politicii
financiare și a eficacității managementului: studierea politicii financiare, evaluarea mijloacelor și
a organizării acestei funcții, auditul metodelor de contabilitate și management, analiza activității
financiare.
Diagnosticul sistemului de management vizează analizarea și evaluarea rezultatelor
activității cadrelor de conducere a întreprinderii, studiază structurile organizatorice și politica
generală, analiza modalitatății de conducere și nivelul de cultură a organizației.
Diagnosticul mediului extern permite identificarea oportunităților și a amenințărilor
posibile în viitor pentru întreprindere, pentru a identifica strategia și politica corespunzătoare.
Diagnosticul mediului extern implică studierea diferitelor aspecte ale mediului extern:
economice, comerciale, tehnologice, socio-culturale, administrative, sociale și politice
(tendințele pieței, comportamentul consumatorilor).
Diagnosticul strategic examinează procesul de elaborare a unui plan de dezvoltare a
întreprinderii pe baza rezultatelor a diagnosticului funcțiilor specializate, pe termen scurt, mediu
și lung, precum și metodele de evaluare a alegerii strategice optimale pentru elaborarea reacțiilor
la schimbările globale din mediul extern. În timpul diagnosticului strategic se examinează
concordanța strategiei întreprinderii cu condițiile mediului extern și oportunitățile organizației.
Astfel, pentru a asigura dezvoltarea eficientă a întreprinderii, diagnosticul funcțional al acesteia
trebuie efectuat permanent și implicînd toate aspectele activității, întrucît aceasta permite
prezentarea imaginii complete a întreprinderii, procesele de utilizare a resurselor, determină
strategia de dezvoltare a întreprinderii, asigură cea mai bună utilizare a resurselor, reducerea
costurilor, îmbunătățirea înțelegerii reciprocă dintre membrii conducerii și personalul.

1.3. Metodologia diagnosticării funcționale

Metodologie - studierea structurii, organizării logice, a metodelor și mijloacelor de activitate.

Metodologia diagnosticului - studierea principiilor structurii, a formelor și metodelor de
cunoaștere științifică a analizei diagnostice.
Pentru a stabili regulile de efectuare a diagnosticului întreprinderii, este necesar de a
preciza procesul de diagnostic global. În timpul examinării metodologiei globale de
6
diagnosticare, este necesară identificarea a două direcții principale în cercetarea activității
întreprinderii: analiza factorilor externi și interni
Cercetînd aspectele externe care afectează activitățile întreprinderii, trebuie accentuată
necesitatea studierii stării pieței, activitatea competitivă a întreprinderii, materiile prime, starea
tehnologiei, piața muncii, capitalul, legislația, factorii socio-culturali. În acest sens, este
recomandabil identficarea tendințelor de dezvoltare din viitor, prognozarea rezultatelor și a
consecințelor impactului acestora asupra obiectului analizat.
Din punctul de vedere al mediului intern, o întreprindere este considerată un sistem de
resurse umane, materiale și financiare ce vizează atingerea obiectivelor proprietarului. Analizând
în ordine cronologică esenţa conceptului, ajungem la concluzia că baza funcționării întreprinderii
reprezintă: scopul final al managerilor întreprinderii, obiectivele, strategiile pentru realizarea lor,
mijloacele, organizarea, metodele de gestionare, precum și activitățile curente și rezultatele
acestora. Analiza acestor părţi componente trebuie aplicată atît la nivel global (la nivelul
întreprinderii), cît şi în cadrul fiecărei funcţii importante: marketing, producție etc. Prin urmare,
pentru atingerea obiectivelor întreprinderii, poate fi menţionată baza metodologiei de
diagnosticare, care constă în succesiunea cronologică a diferitelor etape, una după cealaltă:
analiza unei sau a altei funcţii; evaluarea politicilor desfăşurate; evaluarea fondurilor necesare
pentru realizarea acestei funcții; auditul metodelor de management și de control; analiza
mediului concurențial; concluzia privind calitatea realizării funcţiei specializate.
Determinarea etapelor, fazelor și a componentelor diagnosticului global: etapele includ
analiza factorilor externi și interni; fazele includ analiza economică şi financiară, diagnosticul
funcțional şi strategic; părţile componente, de exemplu, diagnosticul funcțional cuprinde
marketingul, producerea, furnizarea, personalul, etc. În fig. 1.1 sunt redate fazele şi părţile
componente ale diagnosticului global al întreprinderii.

7
 FIGURA 1.1 . Fazele și componentele diagnosticului global în contextul diagnosticului funcțional
Sursa: Glazov MM Linii directoare pentru disciplina ,,Diagnosticul functional al întreprinderii
industrial” - SPb.: Editura RSHU, 2004. - 40 p.
Una dintre cele mai eficiente direcții în diagnosticul întreprinderilor reprezintă analiza
sistemului, a cărei efectuare implică examinarea diagnosticului ca parte a unei abordări
modulare. Astfel, este determinat rolul diagnosticului funcţional. Procedura de studiere a
realizării modulelor poate fi diferită. Componența fiecărui modul (lista de cercetare specifică,
sarcinile și metodele de soluționare a acestora) se pot diferenţia, de asemenea, în ceea ce privește
organizarea și cercetarea specifică. Modelul general și cele ulterioare ale sistemului de diagnostic
implică luarea în considerare de la ,,general la particular”, de la integritatea activității
organizației la subsistemele și elementele separate (Figura 1.2).

8
 Fig. 1.2 Abordarea sistemică în studiul diagnostic al întreprinderii
Sursa: elaborat de autor

Toate funcțiile specializate ale întreprinderii trebuie supuse procesului de diagnosticare:

marketingul, producția, furnizarea, personalul, etc. Totuși analistul, după propria dorinţă şi în
funcție de sarcinile care îi revin, poate efectua diagnosticul nu la nivel sistematic și nu pentru
toate funcțiile, dar numai pentru acelea, care trebuie analizate la moment, din cauza unor
dereglări. De exemplu, dacă întreprinderea tocmai a fost tehnic renovată sau într-o oarecare
măsură modernizată, este posibil de a nu fi efectuat diagnosticul de producţie, deși, totuşi unele
aspecte ale diagnosticului de producţie vor fi examinate, întrucît este vorba de interacțiunea
funcțiilor, dar funcţia de producție are legătură cu celelalte funcţii.
În Fig. 1.3 sunt prezentate regulile diagnosticului funcţional.

Fig. 1.3. Schema analizei a funcțiilor specializate ale întreprinderii

Sursa: Glazov MM Analiza și diagnosticul activității financiare și economice ale întreprinderii: Textbook. - SPb.: Editura
Andreevski LLC, 2006. - p. 58

În continuare, se repetă ciclul procedural. După studierea interacţiunii reciproce a

funcţiilor şi a mediului extern asupra activităţii curente, este necesară începerea din nou a
analizei rezultatelor uneia sau a altei funcţii. Mai mult decât atât, o etapă a diagnosticului
întreprinderii reprezintă punctul de plecare spre o altă etapă. Astfel, funcțiile specializate ale
întreprinderii sunt interdependente şi se influențează reciproc, toate, afectînd şi formulînd
rezultatul final al activităţii obiectului analizat.
9
 Procesul oricărui diagnostic funcțional începe cu analiza rezultatelor (pentru serviciile
comerciale-rezultatul va fi cel financiar, iar pentru serviciul de producţie-rezultatul va fi cel de
producţie etc.)
Luînd în considerare desfăşurarea diagnosticului funcțional, indiferent de tipul de funcție
specializată, analizată, se poate observa că una dintre etapele sale este auditul de conformitate
și eficacitate – o nouă direcție în analiza diagnosticului. Auditul de conformitate și eficacitate în
diagnosticul funcțional diferă de cel financiar și contabil în diagnosticul economic, prin faptul că
obiectivele lui sunt mai diverse, întrucît acestea vizează oferirea tuturor departamentelor ajutor în
luarea decziilor manageriale optimale.
Auditul de conformitate constă în identificarea sistematică a conformității procedurilor și
metodelor utilizate în cadrul întreprinderii, normele şi regulile din toate sferele (comercială,
tehnică, financiară, socială). Auditul de eficacitate implică determinarea eficacității metodelor și
a procedurilor menționate.
Implementarea practică a acestei tehnici (auditul de conformitate și eficacitate) constă în
studierea diferitor tehnici și metode utilizate de către întreprindere pentru desfăşurarea politicii
cu privire la o anumită funcţie specializată, pentru realizarea planurilor şi controlul rezultatului
activităţii funcţiei examinate ale întreprinderii. De exemplu, în procesul auditului de
conformitate şi eficacitate, se examinează aspectele legate de gestionarea pieței, a mărfurilor, a
preţurilor de vînzare, clienții, distribuția, creșterea vânzărilor, promovarea produselor,
publicitatea și vânzările.
O altă trăsătură a metodologiei de efectuare a diagnosticului funcțional reprezintă
efectuarea lui pe baza cercetării şi înţelegere a conceptului ,,avantajul competitiv” din punct de
vedere al funcţiei, adică trebuie studiat ciclul de viaţă al avantajului competitiv în contextul
funcţional al întreprinderii.
Astfel, procesul de diagnostic funcțional este cea mai principală parte a procesului
general de diagnosticare, atît după spectrul metodelor efectuate de diagnosticare, cît şi după
diversitatea tehnologiilor de efectuare a acestora. În baza metodologiei prezentate, se poate
afirma că diagnosticul funcțiilor specializate are drept scop rezolvarea problemelor ce împiedică
eficacitatea, prin creșterea nivelului avantajului competitiv, care apare și se dezvoltă în diferite
departamente și servicii funcționale ale întreprinderii. Acest proces în cele din urmă, determină

10
locul și rolul diagnosticului funcțional pentru îmbunătățirea calității managementului
întreprinderii.
1.4. Matricea tridimensională de diagnosticare a întreprinderii
Întreprinderea modernă are trei niveluri de conducere: nivelul corporativ, nivelul de
afaceri și nivelul funcțional. Pentru aceasta, în întreprindere sunt utilizate patru tipuri de resurse:
materiale, financiare, profesionale și informaționale. Pe lîngă aceasta, în orice întreprindere
există trei niveluri de activitate: de producție, de analiză și de comunicare. Pentru a obține
informaţie veridică şi actuală, G.V. Loginov și E.V. Popov propun o matrice tridimensională de
diagnosticare a întreprinderilor [44]. Axa X indică nivelurile de activitate a întreprinderii, axa
Y - nivelurile de management ale întreprinderii, iar axa Z indică resursele pe care le posedă
întreprinderea (figura 1.4).

Fig. 1.4. Matricea diagnosticului managementului întreprinderii

Sursa: Loginov G.V.,Popop E.V. Matricea diagnosticului întreprinderii. Managementul în Rusia
și în străinătate, 2004, №5, p. 22.
Matricea permite urmărirea eficientă a utilizării resurselor, efectuarea diagnosticului a tuturor
tipurilor de activități, asigurarea analizei complexe a situaţiei. Ea de asemenea permite şi

11
monitorizarea vizuală a proceselor ce au loc în întreprindere şi evaluarea utilizării resurselor în
fiecare tip de activitate și de la fiecare nivel de conducere.
În matrice sunt precizate următoarele niveluri ale activității întreprinderii:
a) analitic: cercetare externă și internă; analiză mediului pieţei; analiza concurenților;
modelarea simulare; segmentarea pieţei;
b) de producție: analiză financiară; analiza producției; analiză logică; modelarea vînzării
produselor; modelarea afacerii electronice;
c) de comunicaţie: evaluarea economică a informațiilor; evaluarea activităţii de comunicaţie;
potențialul de piață al întreprinderii.
Resursele utilizate de întreprindere sunt:
1. Materiale (echipamente, materii prime, resurse biologice);
2. Informaționale (zona de cunoaştere a întreprinderii, fluxuri de informații din cadrul
companiei);
3. Profesionale (personalul);
4. Financiare (resursele financiare ale întreprinderii).
La nivelul conducerii corporative, se analizează intrările ce au loc în afacerea
întreprinderii, adică are loc realizarea analizei portfoliului şi a analizei situaţiei generale în
întreprindere, se soluţionează problemele globale. Nivelul de afaceri include diagnosticul care
este legat de o anumită unitate operaţională și cel mai adesea se referă la un anumit produs. La
nivel de afaceri se analizează caracteristicile acestui produs şi situaţia pe piaţă a acestuia. Nivelul
funcțional cercetează factorii care influenţează sferele funcţionale ale întreprinderii.
La nivelul conducerii corporative, poate fi efectuat diagnosticul utilizării resurselor în
diverse activități ale întreprinderii. De exemplu, analiza resursei informaționale din punct de
vedere a trei tipuri de activităţi a întreprinderii, la nivel corporativ, într-o anumită situaţie,
permite stabilirea faptului că întreprinderea are nevoie de un nou sistem de informaţii. Cercetînd
această resursă la nivel de afacere, adică la nivelul unei subdiviziuni independente, se poate
stabili că în această diviziune, pentru asigurarea unei activităţi eficiente, este necesară
dezvoltarea unui nou element în sistemul de informaţie. La următorul nivel funcțional (fie că este
vorba de marketing sau gestionarea personalului) se efectuează, de asemenea, diagnosticul de
utilizare a resursei informaționale şi se determinată elementul sistemului informaţional necesar
pentru această zonă funcțională particulară.
12
 Monitorizarea actuală a utilizării forţei de muncă la nivelul managementului corporativ
din punctul de vedere al activităţii de producție, poate indica necesitatea atragerii în industrie de
noi specialiști, îmbunătățirea competențelor specialiștilor existenți. La nivel de afaceri,
monitorizarea poate arăta o insuficienţă de specialiști (a forţei de muncă) pentru asigurarea unei
analize eficiente a situației de pe această piață.
La nivel corporativ pentru asigurarea eficienței activităţii de producție a întreprinderii,
poate fi necesară, ca rezultat al monitorizării, elaborarea unui program care să asigure securitatea
materiei prime a întreprinderii. La nivel de afacere poate fi necesară elaborarea unui program de
reducere a costurilor materiilor prime la etapa activității de producție. La nivel funcțional
(direcția ,,gestionarea personalului") - asigurarea eficientă a faptului că informaţia a ajuns la
membrii colectivului (forța de muncă).
Astfel, matricea tridimensională a diagnosticului întreprinderii permite determinarea
rolului, a locului și a valorii diagnosticului funcțional în activitatea întreprinderii. Analizând
componentele matricei, poate fi prezentată imaginea completă a activităţii întreprinderii şi anume
procesele de utilizare a resurselor, determinarea strategiei de dezvoltare a întreprinderii,
asigurarea celei mai bune modalităţi de utilizare a resurselor şi reducerea cheltuielilor.

1.5. Suport informațional pentru diagnosticul funcțional

Diagnosticul funcțional se bazează pe sistemul informaţional socio-economic, care stă
la baza deciziilor manageriale optimale.
Cuprinsul, conținutul și calitatea informaţiei supusă analizei contribuie la efectuarea
unui diagnostic funcţional complex. Diagnosticul nu se limitează doar la date economice, dar
sunt şi de asemenea, pe larg precizate informații tehnice, tehnologice, sociale și de altă natură.
Pregătirea şi prelucrarea analitică a informațiilor implică:
- verificarea relevanței informației (informaţie completă şi corectă);
- verificarea conformităţii (coinciderea cu realitatea);
- comparea indicatorilor, simplificarea informațiilor, analiza directă.
Rolul principal în asigurarea informaţiei cu privire la diagnosticul funcțional îi aparține
contabilității şi dării de seamă, unde se reflectă cel mai bine activităţile, procesele economice şi
rezultatele acestora. Analiză completă a datelor conținute în evidenţele contabile (de bază şi cele

13
rezumative) şi dările de seamă, asigură luarea măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea realizării
planurilor şi obţinerea celor mai bune rezultate în domeniul gestionării activităţii de producţie şi
a activităţii comerciale.
Datele statistice a evidenţei contabile care reflectă caracterul cantitativ a proceselor şi a
fenomenelor pe scara largă, sunt utilizate pentru studierea aprofundată şi înțelegerea relațiilor şi
identificarea modelelor economice.
Evidenţa şi darea de seamă operativă în comparaţie cu evidenţa statistică sau contabilă,
contribuie la asigurarea mai operativă a analizei datelor necesare (de exemplu, privind producția
și transportul produselor, starea stocurilor), creînd condiții pentru sporirea eficacităţii
cercetărilor analitice.
Documentul contabil al întreprinderii este registru economic, unde se adună datele
privind rezultatele activităților economice pentru cîţiva ani. Detaliile semnificative ale
indicatorilor din acest registru permite efectuarea numeroaselor cercetări cu privire la dinamica şi
identificarea tendințelor și a legitimităţii de dezvoltare a întreprinderii.
În categoria surselor de informații care nu ţin de contabilitate, se includ documente şi
date care reglează activitatea economică, acestea fiind următoarele:
1. Documentele oficiale de care întreprinderea trebuie obligatoriu să ţină cont în procesul
activităţii: legile statului, decretele prezidențiale, ordinele autorităților guvernamentale și locale,
ordinele autorităților superioare, certificatele de audit și inspecții, ordinele administratorilor
întreprinderii.
2. Documente economice și juridice: contracte, acorduri, decizii arbitrare și cele ale
autorităților judiciare, reclamații.
3. Deciziile adunărilor generale ale colectivului, a comisiei pentru muncă din întreaga
întreprindere sau din anumite departamente.
4. Materiale de învățare a celor mai bune practici din diferite surse de informații (radio,
televiziune, ziare etc.).
5. Documentația tehnică și tehnologică.
6. Materiale din studii speciale privind starea producției din direcţiile de la locul de muncă
(sincronizare, fotografii, etc.).
7. Informația verbală obținută în timpul întâlnirilor cu membrii colectivului întreprinderii sau
reprezentanții altor întreprinderi.
14
 În diferite domenii funcționale de activitate, separat, se pot menţiona următoarele surse
necesare de informații:
Analiza producției și a vânzărilor. Pentru diagnosticul producției este necesar de a poseda
informații complete cu privire la progresul procesului de producţie și planul de execuție.
Surse de informații sunt: planuri de dezvoltare social-economică, forme de raport despre
producţie, dări de seamă despre exportul mărfurilor, listele despre circulația produselor finite,
transportarea şi vînzarea acestora, registrul ,,Sinteza contabilă, analiza volumului producției”,
planuri-grafice operative şi planificate, raportul statistic ,,5-CI – cheltuielile și investițiile
întreprinderii” ; raportul privind cheltuielile de producție și cele de vânzări ale produselor
(lucrări, servicii) întreprinderii, raportul întreprinderii cu privire la producţie, declarația contabilă
a stocurilor ; rapoartele din depozit cu privire la producția finită etc.
Analiza logisticii. Surse de informații: plan de achiziții, cereri, specificații, contracte de
furnizarea materiilor prime și a materialelor, forme de raportare statistică privind disponibilitatea
și utilizarea resurselor materiale și a cheltuielilor de producție și vânzare a produselor,
planificarea și raportarea calculelor a prețurilor de cost pentru produsele fabricate, date privind
standardele și normele de cheltuieli pentru resursele materiale.
Analiza Mijloacelor fixe (MF) ale întreprinderii. Surse de informații: plan de dezvoltare
socio-economică, plan de dezvoltare tehnică, raportul despre mișcarea MF, balanța capacității de
producție, documentele reevaluării a MF, registre de evidență a MF.
Analiza personalului întreprinderii. Drept surse de informații pentru diagnosticul personalului
întreprinderii și eficacitatea punerii în aplicare a managementului resurselor umane pot servi:
statutul; actul constitutiv, planul de afaceri, regulamentul personalului, regulamentul privind
plățile și stimularea muncii, tabelul cu privire la programul de lucru, date statistice: FORPRO
Formarea profesională a personalului (anual); 1-SSM Securitatea muncii (anual); M1 Salariu
lunar (lunar); M3 Plata muncii și a forței de muncă (anual); LM Mișcarea lucrătorilor și locurile
de muncă.
De regulă, rezultatele diagnosticului funcțional sunt prezentate sub forma unei note
explicative, a unui certificat sau a unei concluzii. Într-un mod mai complet, rezultatul
diagnosticului se prezintă sub forma unei note explicative, care de obicei conține întrebări
generale - nivelul economic al dezvoltării întreprinderii, condițiile de afaceri (registrul economic
al întreprinderii); o relație analitică- rezultatele realizării planului, dinamica indicatorilor,
15
impactul factorii, cantitatea rezervelor etc; recomandări –ele trebuie să fie justificate și să aibă
drept scop îmbunătățirea proceselor și a fenomenelor din cadrul întreprinderii. Referințele și
concluziile pot fi mai concrete, concentrate pe reflectarea lacunelor sau realizărilor, identificarea
rezervelor etc.
Pentru asigurarea informațională a analizei, se prezintă anumite cerințe: caracterul analitic al
informației, obiectivitatea acesteia, unitatea, eficacitatea, raționalitatea și altele. Astfel, sistemul
informațional al analizei diagnostice trebuie să fie creat în așa fel, încît să țină cont de cerințele
enumerate, ceea ce reprezintă o condiție necesară pentru creșterea nivelului de eficiență și
eficacitate a diagnosticului funcțional.

16