Sunteți pe pagina 1din 2

Politica de cruciada a domnitorilor romani in secolele XIV- XVI

Cruciadele au fost expeditii militare ale feudalilor apuseni cu scopul de a


cuceri si coloniza regiuni din Orientul Mijlociu, indeosebi Palestina si Ierusalim. Ele
au aparut intr-o societate aflata in plina expansiune politico-militara si sunt o
intregire a procesului de colonizare, la ele participand toate clasele sociale.
Proclamate razboaie sfinte, au fost organizate in scopul eliberarii Ierusalimului de
sub dominatia musulmana. Cruciada tarzie este reprezentata de luptele
antiotomane din secolele XIV-XVI.
In urma expansiunii otomane si atingerea liniei Balcanilor in secolul al XIV lea,
voievozii romani au dus o lupta continua de pastrare a fronturilor istorice ale Tarilor
Romane, de pastrare a autonomiei, a independentei si a statutului extern in raport
cu Marile Puteri: Ungaria, Polonia si Imperiul Otoman.
Primul domnitor care a abordat o politica de cruciada a fost Mircea cel
Batran(1386-1418). Acesta ia masuri pentru dezvoltarea economica a tarii: deshcide
mine de arama, exploateaza sarea, incheie tratatee oficiale comerciale cu Polonia,
pune bazele organizarii interne: desavarseste organizarea sociala, sistemul de
obligatii si de privilegii si stabileste sistemul propritetatii feudale si dregatoriile, iar
pe plan militar organizeaza oastea cea mare. Referitor la politica externa a
intreprins actiuni politico-militare.
Mircea cel Batran a incheiat tratate de alianta impotriva Imperiului Otoman
cu Serbia,cu Moldova, cu Sigismund de Luxemburg, regale Ungariei. Lupta
antiotomana a inceput in anul 1389, la Kossovopolje, unde domnitorul roman a fost
infrant,iar Serbia cade sub stapanire otomana. In 1391 domnitorul roman il infrange
pe Baiazid in Campania de la Nordul Dunarii. O lupta importanta a fost cea din
1394-1395 de la Rovine in care Mircea cel Batran a adoptat tactica hartuielii si a
iesit biruitor. Cruciada de la Nicopole din 1396 a reprezentat o infrangere pentru
tarile romane si aliatii lor cavaleri italieni, francezi si englezai. Dupa 1402, datorita
implicarii sale in alegerea sultanului, impotriva lui Mohamed care va fi ales in 1413,
Mircea a semnat prima Capitulatie din istoria neamului romanesc care prevedea
plata unui tribut anual si pierderea Cetatii Giurgiu si Turnu.
Iancu de Hunedoara (1441-1456), voievod al Transilvaniei, a dus o intensa
politica antiotomana prin actiuni politico-militare. Cele mai semnificative sunt:
Cruciada de la Varna din 1444 in care trupele voievodului impreuna cu osti
bosniace, croate si o oaste condusa de Vlad Dracul au fost infrante de Imperiul
Otoman. Cruciada de la Belgrad din 1456 a fost importanta aducand victoria
trupelor ungaro-polono-romane, aceasta victorie oprind inaintarea turcilor in Europa
Centrala. Iancu de Hunedoara a incheiat aliante antiotomane: in 1447-1448 cu Tara
Romaneasca, Moldova si conducatorul albanezilor primind ajutor in lupta de la
Kossovopolje din 1448.

Voievozii romani, in lupta lor antiotomana, au adoptat diferite strategii si


tactici militare.
Au desfasurat actiuni militare de mare amploare folosind tactici ca:
tacticaPamantului parjolit adoptata de Stefan cel Mare in Batalia de la Vaslui din
1475, tactica invaluirii adoptata de Vlad Tepes in 1462, la Targoviste, producand
panica, turcii macelarindu-se intre ei, iar o alta tactica este cea a hartuielii
aplicata in batalia de la Rovine din 1394 de MIrcea cel Batran. Strategia adoptata
este in general defensiva.
Luptele purtate de romani in Cruciada tarzie au avut nu doar o semnificatie
interna, aceasta a permis conservarea integritatii territoriale, a autonomiei si a
religiei, ci si una europeana. Expansiunea otomana in aceasta parte a continentului
a fost oprita in general la linia Dunarii, fortele turcilor fiind impiedicate si fortate sa
se extinda in alte arii geografice si datorita implicarii domnitorilor romani si a
participarilor la lupte antiotomane.