Patologia radiologica a coloanei vertebrale

1. Malformatii congenitale vertebrale

Bloc vertebral (vertebre unite )
Reprezinta unirea a doua sau mai multe vertebre, ca urmare a modificarii
segmentarii somitelor in procesul de formare embrionara, putand apare la
oricare nivel al coloanei vertebrale. Implica corpul vertebrei, arcurile vertebrale,
spinoase ori toata vertebra. Sacrumul este format normal din vertebre unite, cu
ramasite de material discal ori spatii intervertebrale discale. Vertebrele unite pot
apare mai mici decat normal sau mai lungi.
Vertebra fluture
Rezulta din unirea vertebrelor in plan sagital, prin persistenta
notocordului, vertebra luan aspectul unui fluture cu aripile desfacute. Etiologia
este incomplet elucidata, presupunandu-se interventia unor factori ereditari.
Hemivertebra
Apare datorita deplasarii hemimetamerice a somitelor in timpul
recombinarii sclerotoamelor pentru a forma vertebra primordiala. Deficitul de
vascularizatie duce la lipsa osificarii unei jumatati a corpului vertebral acesta
putand fi cauza formarii hemivertebrelor unilaterale dorsale sau ventrale. Au
forma de pana, iar varful lor poate fi directionat dorsal, ventral sau median.
Pot fi asociate cu modificari moderate sau grave ale angulatiei coloanei
vertebrale cifoza, scolioza, lordoza - si pot fi deplasate dorsal in timpul
cresterii prin presiunea exercitata de vertebrele adiacente.

Se intalneste de regula la rasele brahicefalice (tip constitutional

longiliniu), dar poate apare si la celelalte rase. O incidenta crescuta
intrafamiliala s-a observat la Yorkshire-terrier.
De regula aceasta anomalie este insotita de disfunctii nervoase, aparand
semne clinice ale unei mielopatii progresiva.
Vertebre tranzitionale
Cainii pot avea variatii in numarul vertebrelor cervicale, toracale, lombare
sau sacrale. Modificarile congenitale precum absenta sau alterarea proceselor
articulare, variatii in localizarea vertebrelor anticlinale si diafragmatice pot avea
loc. Vertebrele ce dau caracteristica a doua diviziuni majore ale coloanei
vertebrale sunt numite vertebre tranzitionale. Alterarea poate fi unilaterala sau
bilaterala si frecvent implica arcuri vertebrale si procese transverse.
Pot apare la jonctiunile cervico-toracale, toraco-lombare, lombo-sacrale.
Intre modificarile observate apare procesul transvers al vertebrei C7 asemanator
cu o coasta, sau procesul transvers al ultimei vertebre toracale in locul ultimei
coaste. Aceste alterari pot fi insotite de modificarea marimii si formei corpului
vertebral sau ale suprafetei corpului ori discului intervertebral. La nivelul
vertebrelor lombare poate apare sacralizarea cu atasarea oblica a coxalului la
sacrum.
Tabloul clinic este reprezentat de semne produse prin compresiuni pe
radacinile nervoase.
Spina bifida
Defect de dezvoltare a vertebrelor, caracterizat prin lipsa fuziunii
arcurilor vertebrale cu sau fara afectarea meningelui sau a maduvei. Este un
clivaj median al arcurilor sau a proceselor spinoase. Arcul vertebral poate fi
incomplet fuzionat sau deloc si procesul spinos poate apare dublu. Apare la o
vertebra sau la mai multe vertebre adiacente.

Anomaliile arcului vertebral si maduvei depind de dezvoltarea canalului neural.

Normal, ectodermul embrionar se ingroasa de-a lungul liniei mediane, formand
placa neurala. Acesta se adanceste (rezultand santul neural si apoi canalul
neural, ce se separa de ectoderm si se formeaza maduva spinarii) si se
inconjoara de formatiunile sclerotomice ce formeaza vertebrele. Spina bifida
este o fisura mediana intr-unul sau mai multe arcuri vertebrale. Cauzele sunt
necunoscute (pot fi genetice, legate de mediu, alimentatie sau toxice ).Este
frecventa la rasele brahicefalice, determinand ataxie, pareze, paraplegii,
incontinenta urinara.
Exista doua forme spina bifida oculta si spina bifida manifesta.
Schistosoma reflexum
Maladie provocata de lipsa de unire pe linia mediana, nesudarea osului
sternal. Apare o serie intreaga de anomalii, deschiderea totala a cutiei toracice
si a cavitatii abdominale, o lordoza a coloanei vertebrale si scindarea sinfizei
ischiopubiene.
2. Boli inflamatorii
Spondilite si discospondilite
Sunt inflamatii ale vertebrelor si discurilor intervertebrale. Pot fi produse
de bacterii, virusi, miceti, infectii hematogene, etc. Aristele care sunt ingerate
pot migra prin peretele intestinal, mezenter si ajung la nivelul coloanei
vertebrale. S- a emis ipoteza ca aristele pot fi inhalate si migreaza prin pulmon,
diafragma, ajungand la coloana unde determina un proces inflamator.
O alta cauza ar fi bacteriile care pot proveni de la nivelul cordului
(endocardite ), extractii dentare,infectii genito-urinare.

Staphiloccocus aureus este cel mai des izolat din oasele sau sangele
cainilor cu spondilita. Pe langa acesta s-a mai izolat Staphiloccocus canis,
Proteus sp., Pasteurella multocida, miceti ca Aspergillus sp., Paccilomyces sp.
Aceste microorganisme se localizeaza la nivelul vertebrelor datorita vitezei mici
de circulatie a sangelui in acest sector, permitand localizarea lor aici. Infectia se
poate extinde la vertebrele adiacente.
La aparitia lor participa factori favorizanti si factori determinanti
traumatismele,interventiile chirurgicale, etc.
Afecteaza de obicei animalele ce apartin raselor de talie mare, de varsta
adulta Ciobanesc geman, Dog, Boxer.
Tabloul clinic este reprezentat de sindrom febril, hiperestezie,
schiopatura, parezia si parapareza inapoia discului afectat.
Diagnosticul se stabileste pe baza anamnezei, semnelor clinice,
examenului radiologic completat cu examen bacteriologic din os, sange, urina
cu evidentierea agentului patogen. Leziunile pot fi solitare sau multiple,
intalnindu-se de regula la nivelul c6 c7, t10 T 13, L1- L3 L4 si L7 S1.

3.Boli degenerative ale discurilor intervertebrale si ligamentelor

Osteofitoza
Spondilopatia sau osteofitoza consta in formarea de osteofite in jurul
marginilor capetelor osoase ale vertebrelor. Reprezinta o reactie osoasa
neinflamatorie ca raspuns la modificarile degenerative ale discurilor
intervertebrale, ce implica inelul fibros.
Numarul si marimea osteofitelor cresc cu varsta. Apar la toate rasele, dar
exista o anumita predispozitie legata de rasa. Sunt afectate segmentele

lombosacrale, toracolombare, zone in care coloana vertebrala are o mobilitate

mare. Factorii dinamici si mecanici pot avea rol in aparitia osteofitelor. Dar se
presupune si interventia tulbuendocrine si metabolice.
S-au desrcris trei forme de spondiloza: deformanta, anchilopoetica si
hiperostotica.
Tipul 1 _ se caracterizeaza prin formarea unui pinten la nivelul partii de
contiguitate corpurilor vertebrale, nucleul pulpos modificandu-si structura si
elasticitatea.
Tipul 2 apare ca urmare a dezvoltarii unui pinten cu o baza mai larga,
tinzand sa ocupe o jumatate din marginea ventrala a corpului vertebral.
Tipul 3 cand apare o formatiune osoasa ce cuprinde doua sau mai multe
corpuri vertebrale si uneste spatiile intervertebrale.
Clinic se manifesta prin durere locala, slabire, semne de neuropatii
periferice,tulburari locomotorii, urinare, etc. Apare atrofia masei musculare la
nivelul trenului posterior.
Diagnosticul se pune pe baza datelor anamnetice, semne clinice si
examenul radiologic. Osteofitele au forma curbata (ca un cioc) si margini netede
ventrale. Cresc in marime si se formeaza frecvent in jurul marginilor ventrale si
laterale ale capetelor osoase vertebrale. Se poate forma un tesut osos in masa
conjunctiva formate intre osteofitele in dezvoltare si raman neatasate de corpul
vertebral. Aceste fragmente, aparent libere, se pot incorpora in osteofitele ce se
dezvolta. Pe radiografie apar ca osteofite fracturate, fara sa aiba vreo legatura cu
un traumatism. In cazul osteofitozei hiperostotice se observa o punte continua
ce uneste ventral mai multe corpuri vertebrale.
Osteofitoza apare de obicei la rasele grele, de talie mare Ciobanesc
german, Dog, Boxer.
Discopatia intervertebrala

Este un proces degenerativ care se instaleaza la nivelul discului

intervertebral. Discurile intervertebrale, de la zona cervicala si pana la zone
lombara, realizeaza la caine 26 articulatii amfiartrodiale majore ale coloanei
vertebrale. Fiecare disc contine 2 zone anatomice: nucleul pulpos si inelul
fibros, care incercuieste nucleul pulpos. Leziunile care se instaleaza la nivelul
discului constau in degenerarea de diverse grade, degeneraree care se instaleaza
imediat sau mediat. Primele leziuni sunt caracterizate de grave modificari ale
componentei hidrice, iar alterarile mediate de fibroza, necroza si calcifierea
discurilor.
Prin degenerare, discurile isi pierd elasticitatea si calitatea de absorbtie a
socurilor. H.J. Hansen distinge 2 tipuri de modificari metaplazice la nivel discal.
Metaplazia condroida apare la rasele de caini numite condrodistrofice
la varsta de 8 luni 2 ani, cu o incidenta de 75 100% din totalul discurilor
vertebrale. Degenerarea condroida este caracterizata de sporirea continutului in
colagen, modificarea concentratiei nucleului in glicozaminoglicani specifici,
simultan cu degenerarea inelului fibros si scaderea concentratiei in apa a
discului. Acesta devine progresiv granular, chiar se mineralizeaza, alterare care
slabeste proprietatea hidroelastica a discului. H.J. Hansen ( 1952 ) denumeste
procesul de degenerare a discurilor intervertebrale ca boala discala sistemica
si descrie rezultatul mecanismului de rupere a acestui disc ca leziune de tip I
Hansen.
Tipul II de degenerare discala, clasificat ca tipul II Hansen, apare la
rasele considerate necondrodistrofice. Apare o rupere partiala a benzilor din
constitutia inelului fibros. Degenerarea este rezultatul metaplaziei fibrinoide
proces de maturare sau inbatranire a nucleului pulpos, cu cresterea continutului
in glicoproteine.Acest tip II de degenerare apare la cainii adulti.

Procesele degenerative discale pot fi insotite de deplasarea spontana a

nucleului pulpos. Leziunea initiala rezultata la protrusia discului este
compresarea medulara (tulburare functionala medulara) sau compresiuni
rahidiene (tulburari ale radacinelor nervoase ). Localizarea leziunii de-a lungul
canalului spinal influenteaza patogeneza sindromului medular. Nucleul pulpos
degenerat sufera progresiv protrusie cu compresiune pe maduva, determinand
iritatie permanenta si durere. Progresiv apare calcifierea care determina
compresiuni grave, aderente, fibrozari si calcificari ale meningelui, care duc la:
demielinizari, degenerescenta neurala, ducand in final la pareze si paralizii.
Cauza degenerarii discale ramane obscura. Traumatismul poate fi
considerat un factor

favorizant, dar nu este atat de important in initierea

procesului degenerativ. Tulburarile endocrine ocupa si ele un loc important, cu

toate ca si ele sunt inconstant implicate.
Rasele condrodistrofice sunt considerate rasele pitice (Teckel, Pekinez,
Beagle, etc), care prezinta predispozitie genetica la boala discala.
Diagnosticul se pune pe baza datelor anamnetice, varsta, rasa cu risc
crescut, semnele fizice si nervoase. Confirmarea se realizeaza prin examen
radiologic, prin pozitionarea latero - laterala si dorso ventrala.
4. Subluxatia atlanto - axiala
Articulatia atlanto axiala este o articulatie diartrodiala pe mai multe
fete, formata din primele doua vertebre cervicale. Axisul se formeaza din 6 7
centre de osificare. Epifiza craniala se dezvolta intre corpul axisului si procesul
odontoid. Un centru accesoriu pentru varful procesului este prezent la multe
rase de caini. Centrul de osificare a procesului odontoid si ai epifizei craniale a
axisului nu se unesc pana la varsta de 7 9 luni in mod normal. Absenta
ultimului centru de unire poate cauza subluxatia atlanto axiala la rasele mici

de caini. Atlasul si axisul sunt articulate impreuna de doua ligamente

(ligamentul transvers al atlasului si ligamentul dorsal axoatloidian). Articulatia
atlanto axiala permite rotatia si miscarile laterale ale capului.
Instabilitatea atlanto axiala la caine este asociata cu agenezia sau
hipogenezia procesului odontoid, lipsa unirii lui cu axisul, absenta ligamentului
transvers al atlasului si angulatia dorsala a procesului.
Subluxatia sau luxatia atlanto axiala apare fie in cazul procesului
odontoid normal sau modificat congenital. Aparitia subluxatiei cu procesul
odontoid normal rezulta ca urmare a rupturilor traumatice ale ligamentelor
atlanto axiale dorsal, transversal. Obisnuit animalele afectate au compresiuni
medulare grave. Procesul odontoid poate suferi modificari congenitale
agenezie sau hipogenezie, precum si un proces degenerativ asemanator cu
necroza capului femural.
Boala apare frecvent la rasele mici, cu varsta cuprinsa intre 6 si 18 luni.
Clinic se traduce prin durere cervicala si deficiente neuromotorii superioare prin
pareze, tetraplegii. Palpatia poate evidentia deplasarea axisului, cu crepitatie
osoasa si compresiune.
Diagnosticul se bazeaza pe anamneza si examen fizic, neurologic si
radiologic. Luxatia atlanto axiala, fractura corpului axisului si separarea
epifizelor se evidentiaza prin examen radiologic, in vedere lateralo laterala.
Distanta dintre arcul dorsal al atlasului si procesul spinos al axisului este
crescuta.

5. Fracturile coloanei vertebrale

Fracturile coloanei vertebrale sunt leziuni ce apar ca urmare a inteventiei
unor factori fizici contondenti asupra structurii osoase, avand ca rezultat
modificarea acestei structuri si a integritatii vertebrelor precum si a liniaritatii
axului vertebral. Aceste leziuni apar mai des la nivelul jonctiunilor zonelor
mobile cu cele mai putin mobile. Fiecare regiune anatomica a coloanei
vertebrale este predispusa la tipuri specifice de fracturi, in replica la fortele de
hiperflexie, hiperextensie, compresiune (in lungul axului ) si rotatie.
Fracturile pot apare la nivelul corpurilor vertebrelor, arcului vertebral,
proceselor spinoase, articulare si transverse, precum si la nivelul spatiilor
intervertebrale.
Stabilirea fracturii este condusa in parte de mecanismul implicat in
producerea leziunii vertebrale, de agentul cauzal, de durata actiunii lui,
intensitatea fortei ce actioneaza si de locul unde a actionat agentul.
Biomecanica fracturilor
Leziunile prin extensie. Hiperextensia coloanei vertebrale la animalele
mici rezulta ca urmare a loviturilor aplicate perpendicular pe axul coloanei.
Aceasta forta determina incovoierea coloanei, avand ca rezultat compresiunea si
fracturarea corpului vertebral, fetele articulare dorsale fiind zdrobite impreuna
cu portiunea ventrala a inelului fibros dintre doua vertebre adiacente. Nucleul
pulpos este impins ventral, avand loc hernierea acestuia.
Leziuni prin compresiune si flexie
In general, cele mai multe leziuni vertebrale implica implica flexia cu
compresiunea si scurtarea longitudinala a corpului vertebral sau a spatiului
intervertebral. Cand flexarea produsa este semnificativa, compresiunea excesiva

este absorbita de corpul vertebral. Acest fenomen determina fracturarea corpului

vertebral, aparand multe fragmente osoase (fractura cominutiva). Daca
hiperflexia este mai severa sau este combinata cu rotatia, rezulta deplasarea
capetelor fracturate. Discul vertebral poate hernia sau fortat sa ajunga adiacent
corpului vertebral, apasand pe substanta medulara.
Deplasarea luxatia corpurilor vertebrale cu modificarea spatiilor
intervertebrale rezulta cand flexia apare ca o forta traumatica primara aplicata
simultan cu rotatia regiunii vertebrale. Cand deplasarea este mica termenul
folosit este de subluxatie. Flexia si rotatia determina dislocarea unilaterala sau
bilaterala a fetelor articulare. Cand forta de roatie predominanta este insotita de
flexia in alta zona vertebrala rezulta fractura tip lacrima (teardrop). In
acest tip de fractura dislocarea fragmentelor apare ca urmare a zdrobirii unui
corp vertebral de vertebra adiacenta, craniala sau caudala.
Fractura transversala apare la nivelul proceselor spinoase si transverse
ca rezultat al loviturilor directe, flexiei, hiperextensiei acestor structuri sau
avulsiei musculare de pe procesele respective. Axisul este obisnuit locul unde
apar fracturile de tip transvers sau oblice. Anatomia zonei cervicale evidentiaza
implicarea axisului in leziunile de acest tip. Craniul, atlasul si corpul axisului
formeaza o zona relativ stabila numita cervicocraniu. Procesul spinal al axisului
si ale celorlalte vertebre cervicale sunt consolidate de atasarea ligamentului
nucal, muschilor spinali si capsulei articulare. Flexia si forta puternica transmisa
prin axis catre cervicocraniu, precum si faptul ca ligamentul nucal actioneaza ca
o coada de arc pe rocesul spinos al axisului determina aparitia fracturii
transverse. Aceasta fractura poate fi cominutiva si poate implica orice corp
vertebral. Gradul de oblicitate sau cominutivitate al fracturii este determinat de
dinamica fortei de tractiune pe procesul spinos, flexia si posibila rotatie in
timpul leziunii.

La nivel cervical pot apare toate tipurile de fracturi descrise - aceasta

datorita anatomiei zonei respective. In ceea ce priveste segmentul toracal al
coloanei vertebrale, stabilirea lui este mentinuta de cutia costala, ligamentul
supraspinos si procesele spinoase impreuna cu musculatura atasata. Relativa
imobilitate a coloanei vertebrale toracale reduce incidenta fracturilor deschise la
acest nivel. Zona de legatura a coloanei vertebrale in portiunea toraco lombara
este descrisa ca un centru de stres (stres concentrator), ceea ce duce la
cresterea incidentei fracturilor in aceasta arie. Fracturile intalnite la nivelul
acestei regiuni imbraca aspecte diferite in functie de agentul care le produce.
Mobilitatea coloanei vertebrale lombare este semnificativ mai ampla
decat a altor zone. Suportul cerut pentru propulsia membrelor posterioare, faptul
ca acest segment este mult mai mobil si solicitat face posibila aparitia leziunilor
intr-un procent mai ridicat la cest nivel. La nivelul jonctiunii lombosacrale
incidenta fracturilor este mai mare, iar semnele clinice privind disfunctiile
vezicii urinare si incontinenta defecarii pot insoti fractura in aceasta zona.
Fracturile vertebrelor coccigiene pot apare in numar mare pentru ca acest
segment prin natura lui este expus lezionarii; oricum, semnificatia leziunii in
acest segment este minima.
Diagnosticul fracturilor se stabileste pe baza datelor anamnetice, semnele
clinice, durerea la palpare, senzatia de crepitatie osoasa, parapareza sau
paraplegia prezente. Examenul neurologic si interpretarea clinica a reflexelor
sunt absolut necesare. Semnele depistate la interpretarea imaginii radiografice
au o importanta deosebita in stabilirea diagnosticului.
Cancerul osos la carnivore
Majoritatea tumorilor osoase la carnivore este reprezentat de
osteosarcoame tumori maligne. Stabilirea diagnosticului se realizeaz clinic i

prin examen radiografic, fr a permite elucidarea naturii benigne sau maligne a

tumorii.
Etiologie
Nu este cunoscut etiologia la ora actual. Factorii favorizani apariiei
acestor tumori se pare c sunt reprezentai de talia mare a unor rase (ciob.
german, boxer, saint-bernard) fiind totui ntlnite i la rase mijlocii ca setter,
caniche, sau vrsta predominant ca 7 11 ani. La pisic pot s apar de la
vrsta de 5 ani.
Simptome
In general osteosarcomul afecteaz un os lung determinnd tumefacie i
chioptur. La debut, tumefacia nu se observ iar chioptura este discret i
dispare uneori. In timp chioptura se intensific fiind treptat rebel la
tratamentele antiinflamatorii. Treptat membrul se edemaiaz, edem care poate
ceda apoi. Nefolosirea membrului duce la amiotrofie. In unele cazuri trenante
pot apare metastaze pulmonare.
Diagnosticul radiologic
Prinicipalele semne radiologice
Zonele radiologice de apariie a osteosarcomului sunt de obicei situate pe
subepifiza proximal a humerusului, regiunea subepifizar distal a radiusului i
ulnei, regiunea subepifizar proximal femurului i tibiei.
La pisic i cinii de talie mic se ntlnesc localizri atipice , la craniu,
vertebre, spat, metacarpiene i metatarsiene.
Se remarc modificarea structurii interne a osului.
La nceput aceste semne sunt dificil de observat. Mai trziu se observ o
structur anarhic a osului cu zone neoformaie i zone osteoliz. Unele aspecte
predomin ceea ce conduce la apariia de fracturi locale.

Distrugerea structurii osoase locale interne afecteaz compacta osoas,

tumora neoplazic trecnd spre esuturile moi cu fine travee sub forma unor
spicule de raze ce pleac de la un centru tumoral. In unele cazuri exist un con
triunghiular de neoformaie evident la extremitatea diafizar a leziunii i care
exercit presiuni asupra periostului caracteristic pentru tumorile maligne.
Condrosarcomul prinde cartilajul articular i are o radiotransparen
ridicat, ntlnindu-se la craniu, bazin, cot.
Metastazele osoase sunt greu de difereniat de osteosarcom.
Diagnosticul diferenial trebuie realizat fa de osteomielit, periostita
osifiant, calcinoza circumscris.
Osteomielita diagnosticul fa de osteosarcom este destul de dificil
osteomielita este infecioas, adesea post traumatic sau post chirurgical i la
cine ntotdeauna fistulizeaz. Radiologic se remarc zone de sechestrare
osoas, fragmente de os necrozat izolat, traiecte de fistulizare. Zona are caracter
de invadare rapid inclusiv la articulaie.
Periostita osifiant este ntlnit la cine mai ales la cei de talie mare.
Etiologia nu este bine cunoscut. Ipoteza cea mai plauzibil este c leziunile
osoase sunt cauza afeciunilor vasomotorii reflexe. Conturul diafizei i a epifizei
este nsoit de o margine osoas suplimentar omogen (chiar sub form de
spiculi cu aspect de pan)
Calcinoza este un sindrom caracterizat prin leziuni granulomatoase
datorate depozitelor de calciu, cunoscute la om, cine i cal. Etiologia nu este pe
deplin cunoscut. La cine apare numai la rasele de talie mare.
Leziunile apar mai nti ca noduli duri, nedureroi situai subcutan la
nivelul tarselor sau degetelor (pot fistuliza). Radiologic aceti noduli sunt
muriformi cu relativ presiune pe marginea osoas.

Displazia soldului

Definitie :
Displazia soldului este o anomalie de dezvoltare a articulatiei coxofemurale care are drept rezultat o instabilitate, o lipsa de soliditate a acestei
articulatii. Clinic, maladia se manifesta prin anomalii ale mersului, adica
schiopaturi; radiologic, se remarca o cooptatie nereusita a capatului femurului
cu acetabulumul.
Etiologie :
Displazia soldului este o afectiune ereditara. Modul sau de transmisie
trimite cu gandul la o ereditate polifactoriala [poligenica], adica mai multe gene
intervin in acelasi timp la transmisia bolii . Este, de altfel, ceea ce explica faptul
ca exista mai multe grade de gravitate ale acestei afectiuni . Intre animalele care
au soldurile normale si cele care au soldurile luxate complet, se pot observa toti
intermediarii. Clasam animalele in 4 categorii, dupa gradul gravitatii al
leziunilor puse in evidenta de radiografie.
Dar daca displazia soldului este ereditara, cativa dintre factorii de mediu
pot interveni pentru a agrava aceasta maladie. Astfel, spre exemplu, daca
obligam la mersuri fortate sau exercitii violente animalele tinere atacate deja de
formele incipiente ale afectiunii, acestea din urma vor avea tendinta sa se
agraveze puternic.
Daca displazia este ereditara ea nu este prezenta la nastere. Cazurile
severe pot fi deja diagnosticate de la varsta de 12 sapt. Prin examen clinic si
radiographic. Dar cel mai adesea pentru cazurile mai putin severe trebuie

asteptat dupa varsta de 6 luni. Se recomanda a nu se efectua radiografii la

animalele care nu manifesta inca semne clinice. Pentru animalele de reproductie
se recomanda a se astepta pana la varsta de un an deoarece unele cazuri negative
sub varsta de un an pot deveni mai apoi positive.
Afectiunea este mai frecvent diagnosticata la ciobanescul german,
ciobanesc belgian, boxer, bulldog, collie, cocker, caniche, dog danez, doberman,
pekinez, pointer, saint-bernard, terrier si altele.
Exista o corelatie indirecta intre musculatura pelvina si existenta
displaziei masurata prin indice procentual al raportului dintre greutatea
musculaturii pelvine si greutatea totala a cainelui. Acest coeficient este mult
scazut la rasele amintite mai sus.
In acelasi timp trebuie apreciata evolutia cresterii si luarea in greutate a
fiecarui caine.Astfel, la rasele de talie inalta si cu greutate medie de peste 12
15 kg, apar cele mai frecvente cazuri de displazie.
Simptome:
Trebuie apreciate diferit la cainii tineri fata de cei in varsta.
La cainii tineri
Trebuie suspicionata dispalzia atunci cand la cainii sanatosi apar semne
de usoara apatie cu evitarea ridicarii si cu o toleranta redusa la exercitii fizice
care implica miscari de balansare a trenului posterior. Se suspicioneaza cainii
care se deplaseaza cu leganarea evidenta a trenului posterior si care se lasa jos
pe aceeasi parte a corpului. De asemenea evit adoptarea poziiei *ezi*.
Este prezent durerea la abducia unui membru posterior. In caz de luxaie
se poate simi la palpaie, crepitaia produs de intrarea i ieirea capului
femural n articulaie. In acest caz cel mai adesea membrul prezint chioptur
evident pn la scoaterea din sprijin.
La cainii in varst

Se remarc refuzul scularii i alergrii, dar trebuie menionat c adesea se

observ mai puine semne clinice la cinii n vrst.
Examenul clinic trebuie ntotdeauna completat de examenul radiographic.
Examenul radiologic
Principala condiie penru o examinare bun este plasarea cainelui ntr-o
poziie corect pe masa radiologic.
Cea mai des utilizat poziie este cea ventro-dorsala respectiv prin
plasarea cinelui n decubit dorsal. Aceast poziie este inconfortabil pentru
cine ceea ce impune utilizarea unui substane tranchilizante, sau a anesteziei
totale. De asemenea, se indic a se utiliza un aparat de fixare a cinelui mai ales
prin intermediul unor perei laterali care sa asigure o poziionare ct mai corect.
Cinelui culcat n decubit dorsal i se ntind membrele de-a lungul axului
corpului, paralele, i cu o uoar pronaie. Simetria bazinului este f. important,
deoarece poate inflena poziia capetelor femurale modificnd diagnosticul
pentru cazurile cu un grad redus de displazie.
In aceeai poziie se mai poate efectua uneori o radiografie cu femurele
plasate n unghi de 90 grade, ca o carte deschis.
Interpretarea radiografic
Articulaia oldului normal
Radiologic la un cine normal, cavitatea cotiloid apare ca o
semicircumferin suficient de profund pentru capul femural. Cele dou
caviti trebuie s fie simetrice i s nu prezinte semne de degenerare a
articulaiilor. Capul femural trebuie s fie hemisferic iar spaiul articular trebuie
s fie egal pe toat lungimea lui. Capetele femurale trebuie s fie simetrice.
Displazia
In general, cavitatea acetabular trebuie s fie mai puin concav,
respectiv profund, neformnd o hemisfer.

La cinii displazici capul femural este aplatizat i nu ia perfect forma

cavitaii cotiloide. Astfel odat cu evoluia afeciunii rezult o subluxaie sau
chiar luxaie. La animalele tinere cartilajele articulare fiiind nc prezente pot da
dificulti n aprecierea displaziei.
Odat cu evoluia displaziei n timp articulaia coxo-femural poate fi
afectat de procese degenerative (ostefite).
Clasificarea gradelor de displazie
Gradul I Este vorba de o redus modificare de cooptare a capului femural cu
cavitatea acetabular.
Gradul II Corespunde unei deviaii mai mari ntre cele dou formaiuni. Se
observ reducerea profunzimii cavitii cotiloide iar capul femural are o
deplasare de pn la din raportul normal.
Gradul III Corespunde cu un acetabulum aplatizat respectiv la o subluxaie,
capul femural fiind deplasat pn la din articulaie.
Gradul IV - Este cel mai grav, cavitatea acetabular fiind complet aplatizat iar
capul femural luxat.
In ultimul timp gradele de displazie se pot aprecia i dup unghiul lui
Norberg, msurat direct pe filmul radiografic. Acest unghi este alctuit din 2
laturi plecate din centrul capului femoral, una transversal i una longitudinal
pe marginea cavitaii acetabulare. Dac acest unghi este mai mic de 105 grade
se vorbete de displazie de gradul I spre gradul II.