Parotidita

epidemica

Dr. Diana Stoica

Medic specialist epidemiologie

 Parotidita epidemica este o boala infectioasa,

de origine virala, caracterizata prin tumefierea
dureroasa a glandelor salivare si afectarea in
particular la adulti, a glandelor sexuale,
meninge, pancreas si alte organe.
Parotidita epidemica se impune si in prezent
ca o problema de sanatate, prin complexitatea
manifestarilor ei clinice si mai ales prin
complicatiile pe care le produce.

Agentul etiologic
Virusul parotiditei epidemice sau virusul
urlian (este un virus ARN) face parte din
familia PARAMYXOVIRIDAE (ca si v.
rujeolos), genul Rubulavirus.
Rezista la temperatura camerei mai multe zile
dar isi pierde infectiozitatea dupa 3-4 ore.
Este inactivat de caldura, UV, fenol, formol,
eter, cloroform.

Procesul epidemiologic
Sursa de agent patogen o constituie omul bolnav
cu forme tipice sau atipice de boala. Bolnavul este
contagios din ultimele 2-6 zile ale perioadei de incubatie
pana la a 12-14 zi de boala. Contagiozitatea este maxima
in stadiul prodromal si prima saptamana de boala, cand
se poate izola virusul din saliva. Deoarece exista
posibilitatea multiplicarii virusului si la nivelul altor
tesuturi glandulare, perioada de contagiozitate poate fi
considerata pana la 21 zile de la debutul bolii.
Existenta purtatorilor sanatosi si fosti bolnavi are
o semnificatie epidemiologica redusa, comparativ cu cei
preinfectiosi, care constituie o sursa periculoasa, fiind
deosebit de contagiosi cu 2-6 zile inainte de aparitia
primelor simptome de boala.

 Modurile si caile de transmitere

Modul de transmitere este frecvent direct
prin picaturile de saliva eliminate de bolnavul
contagios si inhalate de persoanele receptive
din anturajul acestuia.
Modul indirect de transmitere a virusului prin
aer, obiecte sau maini contaminate recent cu
lichid oral este putin raportat.

 Receptivitatea este generala, remarcandu-se o

frecventa diferita a imbolnavirilor care variaza cu varsta.
Boala este rar semnalata la copii cu varsta sub 1 an, ca
urmare a protectiei pasive transplacentare.
In lipsa vaccinarii, mai mult de 50% dintre cazuri sunt
inregistrate la copiii de 5-9 ani si 90% la copiii de pana
la 14 ani. Totodata in acelasi circumstante, 80-90%
dintre adultii peste 20 ani sunt considerati imuni ca
urmare a trecerii anterioare prin infectia cu virusul
urlian. Deci imunitatea postinfectie este de lunga
durata, reimbolnavirile fiind foarte rare.
Incidenta maxima a cazurilor survine iarna si
primavara, ca urmare a scaderii rezistentei generale a
organismului si a conditiilor impuse de aglomerarea ce
favorizeaza un contact strans si prelungit (crese,
gradinite, scoli, internate, cazarmi).

 Manifestarea procesului epidemiologic

este predominat sporadica, ca urmare a
faptului ca numeroase tari au adoptat, in PNI
obligativitatea vaccinarii antiparotidita.
Manifestarile endemice si epidemice sunt
semnalate mai frecvent in colectivitatile
inchise de copii si adulti tineri (recruti)
provenind din regiuni indemne.

Tablou clinic
Dupa o incubatie de 14-18 zile, se instaleaza
invazia (prodromul) cu un debut brusc cu:
febra, frison, cefalee, mialgii, anorexie, stare
de rau.
Perioada de stare se caracterizeaza prin
aparitia tumefactiei si a durerii la nivelul
glandelor parotide.

 Durerea este situata preauricular, cu

accentuare in timpul masticatiei.
A 2-a zi apare tumefactia preauriculara, care
progreseaza rapid, ajungand la maximum in 13 zile. Tumefactia este la inceput unilateral,
pentru ca ulterior (2-4 zile) sa devina bilateral
in 75% din cazuri.
Tumefactia parotidiana se recunoaste dupa
modul cum aceasta imbraca unghiul
mandibulei si ramul ascendent al acesteia
(care nu se mai pot palpa). Daca procesul este
bilateral apare faciesul in para.

 La examenul cavitatii bucale se constata o faringita

eritematoasa, iar orificiul canalului lui STENON este
inflamat, rosu si cu puncte echimotice.
Canalul STENON (ductul parotidian)= canalul
excretor al glandei parotide ce se deschide la nivelul
cavitatii bucale printr-un orificiu situat deasupra
primului molar superior.
Limba este intens saburala
Secretia salivara parotidiana este redusa.
Mucoasa bucala este uscata si bolnavul are o halena
fetida.
Concomitent exista febra si cateodata trismus
(constrictie a maxilarelor cauzata de contractura
involuntara a muschilor masticatori).

 Uneori in cursul bolii apare si inflamatia

celorlalte glande salivare: glanda submaxilara
(boltire net proeminenta sub barbie, dificil de
deosebit de o adenopatie submaxilara), glanda
sublinguala (apare tumefactia planseului
lingual, langa frenul limbii, insotita de edem
pronuntat si jena la alimentatie).
Evolutia este benigna la copil. Dupa pubertate si
la adult, poate fi mai severa, cu febra inalta,
stare generala alterata si cu afectarea altor
glande (pancreas, glande sexuale).
S-a constatat un exces al avortului si mortalitatii
fetale in cazul evolutiei parotiditei in primul
trimestru de sarcina.

Alte localizari ale infectiei cu virusul

urlian:
Orhita urliana- apare dupa 4-5 zile de la
debutul parotiditei cu dureri in testicol si
cresterea brusca a temperaturii (febris
testicularis), insotita de cefalee, varsaturi,
agitatie, uneori lipotimie.
Testiculul este tumefiat si dureros, iar scrotul
este edematiat si rosiatic.
In peste 50% din cazuri apare vindecarea cu
restitutio ad integrum in 10 zile. In rest
ramane un grad variat de atrofie testiculara si
in 1-2% survine sterilitatea cu azoospermie (in
caz de orhita bilaterala).

 Pancreatita urliana- se manifesta prin

varsaturi, dureri in abdomenul superior
(dureri in bara), febra, frison.
Meningita urliana- apare in 1-10% din
cazuri. Apare febra, cefaleea, greata, varsaturi,
semne meningiene, tulburari senzoriale si
uneori convulsii. Evolutia este benigna. LCR
este clar.
Alte localizari: ooforita, mastita, miocardita,
artrita, tiroidita, etc.

Diagnosticul pozitiv
Date clinice (febra si tumefactia lojelor
parotidiene)
Date epidemiologice (contact infectant si lipsa
infectiei in antecedente)
Date de laborator. Formele tipice nu necesita
diagnostic de laborator. Diagnosticul clinic
insa poate fi confirmat serologic prin
evidentierea Ac IgM.

Tratament
Nu exista tratament specific.
Tratament
smptomatic
(antiinflamator,
antipiretic)
Tratament igieno-dietetic (repaus la pat, regim
alimentar, fara dulciuri, prajeli, grasimi).

Preventia
Preventia generala- presupune supravegherea
epidemiologica si igienico-sanitara a colectivitatilor de
prescolari, scolari, adolescenti si tineri adulti, indeosebi
in sezonul de iarna si primavara; cresterea rezistentei
generale a grupurilor cu risc prin masuri de igiena a
spatiilor de locuit, a alimentatiei, a muncii si odihnei.
Preventia speciala- se refera la utilizarea Ig standard.
Ig std se pot folosi pentru protectia unor copii cu tare
organice sau a gravidelor in cazul unor conditii de risc
major, prin contactul cu sursele de virus. Dar din
pricina titrurilor reduse de Ac specifici, continute in
preparatele de Ig, rezultatele sunt in general,
nesatisfacatoare.
Preventia specifica- vaccinul ROR.