ARBITRAJUL INTERNATIONAL

Prin arbitraj international se intelege modul de reglementare a

diferendelor internationale, in care partile, printr-o conventie formala, se
supun deciziei unei terte parti in urma unei proceduri contencioase din
care rezulta o hotarare definitiva si obligatorie. Scopul arbitrajului este
acela de a hotari pe baza aplicarii regulilor convenite anterior de parti si
a dreptului international, solutionarea intr-un anumit mod a conflictului
ivit intre ele.
Partile contractante prefera arbitrajul comercial pentru: simplitatea
procedurii, caracterul confidential al dezbaterilor, cheltuieli de arbitrare
reduse, rapiditatea rezolvarii, specializarea arbitrilor, posibilitati egale de
informare pentru ambele parti cu privire la procedura de urmat si
alegerea arbitrilor.
In litigiile comerciale internationale1 se aplica atat regulile Curtii de
Arbitraj romane cat si prevederile conventiilor internationale la care
Romania este parte.
Partile au libertatea sa opteze fie pentru regulile Curtii de Arbitraj,
fie pentru Regulamentul de arbitraj al Curtii Natiunilor Unite pentru
dreptul comercial international UNCITRAL. In cazul in care se opteaza
pentru regulamentul UNCITRAL, autoritatea de nominare a arbitrilor este
Presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei.
UNCITRAL2 este organismul legal central in cadrul sistemului
Natiunilor Unite in domeniul dreptului comercial international. UNCITRAL
a fost insarcinata de Adunarea Generala cu armonizarea si unificarea
progresiva a dreptului comercial international, in special prin pregatirea
de noi conventii internationale, modele de lege si legi uniforme.
UNCITRAL cuprinde 36 de membri alesi de catre Adunarea Generala.
1

O. Capatana, B. Stefanescu, Dreptul comertului international

Octavian Capatana, Aplicarea in Romania a Legii-model si a regulamentului de arbitraj al UNCITRAL,
Revista de drept comercial nr.7-8 / 1996.
2

Structura este de asa natura incat sa reprezinte diferitele zone

geografice ale lumii si principalele sisteme economice si juridice.
Legea procedurala dupa care se solutioneaza litigiul poate fi
prevazuta de parti prin conventia arbitrala sau printr-o intelegere
separata, in lipsa unei identificari conventionale, un arbitraj international
desfasurat in Romania va fi judecat dupa procedura romana. Dreptul
comun in Romania il reprezinta Codul de procedura civila dar partile au
dreptul sa apeleze si la alte institutii specializate sau chiar sa-si creeze
propriile reguli procedurale.
Codul de procedura civila califica un arbitraj desfasurat pe
teritoriul Romaniei ca fiind international in functie de caracterul de
internationalitate al raportului litigios dedus judecatii. Existenta unuia
sau mai multor elemente de extraneitate in alcatuirea acestui raport
juridic este esentiala.
Arbitrajele internationale se clasifica:
1. In raport cu regulile urmarite de arbitri in solutionarea litigiilor.
In cadrul arbitrajului de drept arbitri solutioneaza cauza aplicand
normele procedurale legale si dreptul material competent intocmai
judecatorilor. Arbitrajul in echitate nu se situeaza in afara dreptului.
Arbitrajul in echitate este specific contractelor complexe de comert
international care nu cunosc reglementari proprii in legislatiile nationale
si nici forme uniforme formulate de conventii internationale.
2. Un al 2-lea criteriu de clasificare este acela al existentei in timp
a instantei de arbitraj. Instantele de arbitraj sunt: ad-hoc sau ocazionale
si instante permanente sau institutionalizate. In arbitrajul ad hoc
completul de arbitri este ales pe durata solutionarii litigiului, poate fi
organizat de parti sau de un tert, in cazul unui tert acesta nu trebuie sa
fie o institutie specializata. Tribunalul arbitral ad-hoc3 isi inceteaza
existenta o data cu pronuntarea sentintei, existenta acestuia fiind,
asadar, efemera.

Viorel Ros, Arbitrajul comercial international

Arbitrajul ad-hoc nu exclude implicarea Curtii de Arbitraj, aceasta

poate ajuta la solutionarea litigiului la cererea partilor sau a uneia dintre
parti, urmata de acceptarea celeilalte parti.
Arbitrajul

institutionalizat

are

un

caracter

permanent

si

solutionalizeaza diferite litigii de comert international dupa reguli proprii.

Spre deosebire de arbitrajul intern, arbitrajul international poate fi
desfasurat atat in Romania cat si in orice alta tara, asa cum partile
convin. Aceasta posibilitate de libera exprimare contractuala privind
locul unde se desfasoara arbitrajul este caracteristica arbitrajului
international si ofera lejeritate in acest sens pana chiar, in cazul
arbitrajului ad-hoc, locatia isi pierde importanta.
In aceeasi paralela se observa ca in arbitrajul international, codul
civil roman impune formarea tribunalului arbitral dintr-un numar impar
de arbitri, fiecare din parti avand dreptul sa numeasca un numar egal de
arbitri.
Cu privire la cetatenia arbitrilor, acestia pot fi alesi de catre partea
straina dar arbitrul unic sau supraarbitrul poate fi cetatean al unei tari,
terta parte fata de tarile din care provin partile. Suportarea onorariilor
arbitrilor straini, daca nu a fost convenit altfel, cade in sarcina partii care
si-a numit arbitrul strain, daca este cazul arbitrului unic sau al
supraarbitrului, cheltuielile sunt platite in avans de catre ambele parti in
cote egale. Spre deosebire de arbitrajul intern, onorariile arbitrilor nu
sunt incluse in taxa arbitrala.
Arbitrul4 trebuie sa aiba capacitatea deplina de exercitiu a
drepturilor. Codul nostru de procedura civila nu solicita ca arbitrii sa aiba
o anumita calificare profesionala, dar dificultatile care pot sa apara in
legatura cu solutionarea conflictelor de legi si a interpretarii normelor
materiale determina, de regula, partile sa recurga la juristi.
Limba in care se poarta dezbaterile in fata tribunalului arbitral este
fie stabilita de parti anterior, fie printr-o intelegere ulterioara separata
iar in cazul in care nu se ajunge la o intelegere, tribunalul arbitral este
cel care stabileste limba dezbaterilor. Tribunalul poate alege prin
4

Ion Deleanu, Sergiu Deleanu, Arbitrajul intern si international

raportare la limba in care s-a semnat contractul din care s-a nascut
litigiul sau poate alege o limba de circulatie internationala, tinandu-se
cont de nationalitatea partilor dar si a arbitrilor. In cazul partii care nu
cunoaste limba in care se desfasoara dezbaterile, ea poate fi asistata de
un traducator propriu sau de catre unul asigurat prin decizia tribunalului,
la cererea si pe cheltuiala partii.
Termenele procedurale5 in cazul arbitrajului international sunt
dublate ca si durata, ele fiind cauzate de distanta fizica dintre parti si vin
ca necesitate pentru indeplinirea unor formalitati procedurale.

Un

termen esential dar neluat in calcul in acest caz este cel de solutionare a
arbitrajului, care ramane si in cazul arbitrajului international ad-hoc tot
de 5 luni de la data constituirii tribunalului arbitral, daca nu exista o
prevedere de derogare expresa a Codului de procedura civila. In cazul
arbitrajului institutionalizat, tribunalul arbitral pronunta hotararea in
termen de 9sau 12luni.
Privind recunoasterea si executarea hotararilor arbitrale straine in
Romania, Codul roman de procedura civila dispune ca aceste hotarari
pot fi recunoscute in tara noastra spre a beneficia de puterea lucrului
judecat.
Arbitrajul international a primit consacrare ca si denumire prin
conventii

internationale

ce

reglementeaza

arbitrajul

comercial

international si care au o deosebita importanta in recunoasterea si

executarea hotararilor arbitrale straine. Una dintre aceste conventii este
Conventia de la New York din 1958 privind recunoasterea si executarea
hotararilor arbitrale straine6, ratificata de Romania in 1961.
O alta conventie importanta este conventia europeana de arbitraj
comercial international, incheiata la Geneva in 1961, la care Romania a
devenit parte in 1963. Din aceasta conventie se desprinde si o definitie
a conventiei de arbitraj, care are doua forme: compromisul (sub forma
unei intelegeri de sine statatoare) sau clauza compromisorie (inscrisa
in contractul principal).
5
6

Titus Prescure, Radu Crisan, Curs de arbitraj comercial

Octavian Capatana, Circulatia transnationala a sentintelor arbitrale, Revista de drept comercial nr. 1 / 1998.

Atat clauza compromisorie cat si compromisul trebuie sa indice

numele arbitrilor sau modalitatea de numire a acestora.
Conventia arbitrala nu isi produce efectele decat intre cei care au
incheiat-o, neputand fi opusa tertilor, chiar daca si acestia sunt parti in
contractul principal.
In cazul raporturilor de solidaritate sau indivizibilitate, ori a
coparticiparii procesuale pasive, in care cel putin o parte nu este legata
de conventia arbitrala, se apreciaza ca reclamantul nu poate sa ii
actioneze pe toti paratii inaintea instantei judecatoresti, ci este tinut sa
respecte conventia arbitrala referitor la cei care au semnat-o, deci
paratul interesat poate solicita instantei judecatoresti ca, in privinta lui,
sa se declare necompetenta.
Conventia de arbitraj nu vizeaza doar modalitatea de solutionare,
pe cale arbitrala a litigiului dintre parti, ci si alte elemente cum sunt cele
referitoare la: constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea si
inlocuirea arbitrilor, termenul si locul arbitrajului, normele de procedura
pe care tribunalul arbitral trebuie sa le urmeze in judecarea litigiului,
inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea intre
parti a cheltuielilor arbitrale, continutul si forma hotararii arbitrale.
Una dintre cele mai importante clauze de arbitraj este clauza
compromisorie. Prin aceasta clauza se exprima vointa comuna a partilor
ca un eventual litigiu ce s-ar ivi intre ele cu referire la diferite aspecte
ale raportului juridic obligational convenit sa fie solutionat pe calea
arbitrajului. Partile inlatura astfel jurisdictia de drept comun normal,
competenta pentru un asemenea litigiu.
Clauza compromisorie, desi este cuprinsa in contractul principal
are un obiect distinct, se refera doar la modalitatea de solutionarea a
unui litigiu viitor.
De

obicei

clauza

compromisorie

se

insereaza

in

cuprinsul

contractului, poate fi adaugata si ulterior, insa doar pana la ivirea

litigiului. Datorita caracterului preparator al clauzei, partile nu se pot
adresa arbitrajului in mod direct.

Fiind inclusa in contractul principal, clauza compromisorie se

infatiseaza cel putin din punct de vedere formal ca o stipulatie
contractuala, in realitate, ea este un veritabil contract distinct si are
obiect distinct si o fizionomie proprie. Prin acest contract partile isi
asuma reciproc obligatia ca in eventualitatea ivirii unui litigiu intre ele cu
privire la contractul principal sa incheie un compromis cu privire la acest
litigiu.
Compromisul este conventia intervenita intre partile in litigiu prin
care acestea convin sa supuna solutionarii arbitrale, precizand si
instanta de arbitraj competenta. Capacitatea partilor va fi determinata
de legea personala pentru persoanele fizice respectiv de legea nationala
pentru persoanele juridice.
Existenta unui litigiu este de esenta contractului de compromis.
Inexistenta litigiului semnifica lipsa de obiect a compromisului si este
sanctionata cu nulitatea actului de compromis, precum si a sentintei
care ar fi data in aceste conditii. Arbitrii pot statua numai asupra cererii
ce au fost sesizati, daca ei se pronunta cu privire la un litigiu inexistent,
inseamna ca statueaza ultra petita, cu toate consecintele aferente unei
asemenea statuari.
Hotararile arbitrale straine pot produce efecte pe teritoriul
Romaniei astfel:
recunoasterea puterii de lucru judecat a hotararii
arbitrale straine, de catre instanta judecatoreasca sau tribunalul arbitral
roman in fata caruia se ridica aceasta exceptie;
recunoasterea fortei probatorii a aspectelor de fapt
retinute in cuprinsul hotararii arbitrale straine;
posibilitatea punerii in executare silita, pe teritoriul
Romaniei, a unei hotarari arbitrale straine.
Recunoasterea hotararilor arbitrale straine in Romania este de
doua feluri :

de drept se refera la statutul civil al cetatenilor tarii unde

au fost pronuntate

pe cale judecatoreasca dupa verificarea de catre instanta

competenta a tuturor conditiilor (pozitive/negative)

Hotararile care nu implica procesele privitoare la statutul civil al
persoanei, pot fi recunoscute in tara noastra, spre a beneficia de puterea
lucrului judecat, daca se indeplinesc cumulativ conditiile :
hotararea este definitiva potrivit legii statului unde a fost
pronuntata
instanta care a pronuntat hotararea a avut, potrivit legii
competenta sa judece procesul respectiv
exista reciprocitate in ce priveste efectele hotararilor straine
intre Romania si statul al carei instante a pronuntat
hotararea
Refuzul recunoasterii hotararilor straine poate exista in cazul
in care :
1. cand hotararea este rezultatul unei fraude comise in procedura
urmata in strainatate
2. cand hotararea incalca ordinea publica de drept international
privat roman
3. cand un proces avand acelasi obiect a fost solutionat intre
aceleasi parti printr-o hotarare a unei instante romane, chiar nefinitiva,
ori se afla in curs de judecare in fata unei instante romane la data
sesizarii instantei straine
Recunoasterea hotararilor arbitrale straine7 se face dupa regulile
procedurale ale tarii in care se solicita aceasta recunoastere.
Procedura judecarii acestui tip de cereri are caracter contencios,
astfel se cere citarea partilor de fiecare data, exceptie face situatia in
care, din cuprinsul hotararii straine rezulta ca paratul a fost de acord cu
admiterea actiunii in fata tribunalului arbitral strain.
Executarea silita a hotararilor arbitrale straine se face in situatia in
care aceste hotarari nu sunt aplicate de catre cei obligati sa o faca. In
Romania, executarea silita in cazul hotararilor straine se face prin
aplicarea corespunzatoare a prevederilor din legea nr.105/1992.
7

Ion Deleanu, Sergiu Deleanu, Arbitrajul intern si international

Pentru incuviintarea executarii sunt obligatorii conditiile:

1. hotararea sa fie executorie potrivit legii statului in care a fost
pronuntata
2. sa nu se fi implinit termenul de prescriptie a dreptului de a cere
executarea silita , determinat potrivit legii
Avand in vedere evolutia fascinanta a comertului, practica
internationala a trebuit sa puna in valoare noi metode de contractare,
deoarece in conditiile unei economii care cunoaste o productie in masa,
o consumatie in masa si schimburi comerciale in serie, mijloacele de
comunicare si de transport fara precedent, vechea tehnica de a
contracta in urma unor lungi si prealabile negocieri, care reclama timp,
si prin urmare intarzieri in circulatia bunurilor (mai cu seama in sfera
distributiei)

devenit

incompatibila

cu

exigentele

comertului

international.
Extinderea continua a practicii solutionarii litigiilor internationale
prin arbitrajul ad-hoc dar mai ales prin arbitrajul institutionalizat , are ca
beneficiu dezvoltarea si perfectionarea dreptului afacerilor, precum si
dezvoltarea fara precedent a relatiilor de comert exterior ale Romaniei
atat cu tarile memebre Uniunii Europene cat si cu celelalte tari care
participa la schimbul mondial de valori.

BIBLIOGRAFIE:

O. Capatana, B. Stefanescu, Dreptul comertului international, Editura

Academiei, Bucuresti 1985;

Ros Viorel, Arbitrajul comercial international, Editura Monitorul Oficial

2000;

Titus Prescure, Radu Crisan, Curs de arbitraj comercial, Editura

Rosetti 2005;

Ion Deleanu, Sergiu Deleanu, Arbitrajul intern si international, Editura

Rosetti 2005;

Revista Dreptul.