Sunteți pe pagina 1din 63

Academia de Studii Economice Bucureşti

Programul de masterat D.A.F.I - Management financiar și pieţe de capital

LUCRARE DE DIZERTATIE
Studiu privind datoria publică externă a României
în perioada 1990-2009

Conducător ştiinţific:
Profesor Doctor: Laura Obreja Brasoveanu

Masterant:
Crasi I. Andreea

Bucureşti
2010
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Cuprins

62

Capitolul I
Echilibrul macroeconomic

1.1. Premise şi condiţii

Economia naţională poate fi privită ca un ansamblu de sectoare, ramuri, şi activităţi


realizate de agenţii economici în domeniul producţiei, repartiţiei, schimbului şi consumului,
juridice, economice, organizatorice sau social-culturale, aflate în continuă mişcare şi în relaţii
de interdependenţă1. O premisă a echilibrului macroeconomic trebuie să conste într-o anumită
stare de concordanţă în toate sectoarele şi ramurile – componente ale mecanismului economic
de ansamblu, în cadrul unei relaţii de la parte la întreg: satisfacerea cerinţelor echilibrului
macroeconomic trebuie să aibă în vedere şi necesitatea realizării echilibrului la nivelul
ramurilor. Cu toate acestea, întrucât echilibrul macroeconomic are un caracter complex, acesta
nu poate fi redus la o simplă însumare a echilibrelor parţiale şi individuale, deoarece, în
economie coexistă şi unele dezechilibre temporare, care nu sunt, însă, în măsură să împiedice
funcţionarea mecanismului economic.
Analiza echilibrului economic se efectuează pornind de la formele sale de
manifestare2: echilibrul material al economiei naţionale (acea stare de concordanţă relativă
între volumul, structura şi calitatea producţiei (oferta globală), pe de o parte, şi nevoile de
consum final şi productiv (cererea globală), sub aspect cantitativ, pe de altă parte); echilibrul
resurselor de muncă (expresia concordanţei relative între volumul, structura şi calitatea
factorului uman activ disponibil şi necesităţile de resurse de muncă ale utilizatorilor (agenţii

1
Bucur, Ion, Bazele macroeconomiei, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 117
2
Văcărel, Iulian (coord.) şi colectiv, Finanţe publice, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2004, p. 598.
2
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

economici şi sectorul public), exprimate atât cantitativ, cât şi ca structură şi nivel de pregătire)
şi echilibrul valoric, care vizează, deopotrivă, mai multe echilibre, fiecare având o existenţă de
sine stătătoare, dar şi raporturi de interdependenţă cu celelalte forme valorice şi nevalorice ale
echilibrului general:
 echilibrul financiar (inclusiv echilibrul bugetar), care presupune concordanţa relativă
dintre sursele financiare şi necesităţile de plată din economia naţională (înglobând şi
concordanţa între veniturile bugetare şi cheltuielile bugetare);
 echilibrul monetar sau concordanţa relativă dintre masa bănească aflată în circulaţie şi
valoarea bunurilor economice destinate pieţei;
 echilibrul valutar sau concordanţa relativă dintre încasările şi plăţile în valută.
În unitatea lor, cele trei forme ale echilibrului economic asigură desfăşurarea
procesului creşterii economice, concretizat în sporirea dimensiunilor rezultatelor economice.
Cu alte cuvinte, contextul macroeconomic al unui stat trebuie astfel conceput încât să menţină
stabilitatea economică pe termen lung. Fluctuaţiile prea mari în nivelul rezultatelor economice,
ocupării forţei de muncă şi inflaţiei sporesc incertitudinea în rândul agenţilor economici, a
consumatorilor şi a sectorului public, putând diminua potenţialul creşterii economice pe
termen lung. Din contră, stabilitatea permite acestora să-şi planifice mai eficient activităţile pe
termen lung, îmbunătăţind calitatea şi cantitatea investiţiilor în capital fizic şi uman şi ajutând
astfel la creşterea productivităţii.
În legătură cu conceptul de echilibru economic general, se poate formula următoarea
definiţie: echilibrul macroeconomic exprimă acea stare spre care tinde piaţa bunurilor
economice, monetare, a capitalului şi a muncii, piaţa naţională în ansamblul ei, caracterizată
printr-o concordanţă relativă a cererii şi a ofertei (punctul de intersecţie al curbelor acestora
determinând simultan nivelul general al preţurilor şi produsul intern brut – PIB), în diferitele
lor segmente, abaterile dintre ele încadrându-se în limite considerate normale, nesemnificative
pentru producerea de dificultăţi, de dezechilibre: economie naţională se află în echilibru atunci
când ea realizează acel volum al producţiei pe care poate să îl producă, dispunând de potenţial
productiv necesar şi în condiţiile în care cantitatea respectivă de bunuri este cerută de piaţă.

1.2. Politici economice de asigurare a macrostabilităţii

3
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Politicile macroeconomice reprezintă intervenţii ale statului în economie menite să


corijeze anumite dezechilibre care pot afecta economia naţională. Acestea se concretizează
într-un ansablu de decizii luate de puterea publică, decizii menite să înfăptuiască, prin
utilizarea unor mijloace şi tehnici adecvate, obiective sigure privind situaţia economică a
statului respectiv, ce au fost sintetizate de către economistul britanic Nicholas Kaldor prin
“careul magic”. Corespunzător acestuia, obiectivele sunt: ocuparea, creşterea economică,
stabilitatea preţurilor şi echilibrul extern (balanţă externă echilibrată), toate acestea ducând
intr-un final la realizarea echilibrului macroeconomic.3
Printre politicile economice utilizate de autoritatea publică în vederea realizării
obiectivelor mai sus menţionate se numară politicile financiară (cu cele două componente ale
sale, fiscală şi bugetară), monetară, salarială şi politica de ajustare structurală.

1.2.1. Politica financiară


Politica financiară reprezintă ansamblul măsurilor, acţiunilor şi instrumentelor de
colectare a resurselor financiare şi de utilizare a acestora în scopul satisfacerii consumului de
bunuri publice.4 Obiectivele specifice ale politicii financiare se referă, în general, la:
mobilizarea veniturilor necesare pentru finanzarea cheltuielilor publice; redistribuirea
veniturilor între membrii colectivităţii în conformitate cu criteriul de distribuire justă ales prin
procesul politic de decizie; sprijinirea realizării obiectivelor politicii economice generale.
Componentele politicii financiare sunt politica fiscală şi politica bugetară.
Prin politica fiscală se inţeleg concepţia, măsurile şi acţiunile statului privind
impozitele şi rolul lor în formarea veniturilor bugetare şi în finanţarea cheltuielilor publice,
tipurile de impozite percepute, precum şi folosirea acestora ca instrumente de stimulare a
creşterii economice.5
Politica bugetară se referă la concepţia şi acţiunea statului in domeniul veniturilor şi
cheltuielilor publice, al căilor şi mijloacelor de mobilizare a încasărilor, precum şi al tipurilor
şi dimensiunilor cheltuielilor prin care statul poate interveni direct pentru a controla şocurile şi
instabilitatea economică sau pentru a ajuta relansarea economică.6 O politică bugetară viabilă
3
Bucur, Ion, Bazele macroeconomiei, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 219.
4
Văcărel, Iulian (coord.) şi colectiv, Finanţe publice, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2004, p. 624
5
Ceauşu, Iulian, Dicţionar enciclopedic managerial, Vol. I, Editura Academică de Management, Bucureşti,
2000, p. 593.
6
Ceauşu, Iulian, op. cit., p. 591.
4
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

presupune dimensionarea raţională a cheltuielilor publice şi prin integrarea acestora într-un


obiectiv realist privind deficitul bugetar, care să permintă finanţarea sa neinflaţionistă şi
realizarea unei îndatorări externe în limite rezonabile.
În funcţie de situaţia în care se regăseşte economia naţională, politica financiară poate
fi expansionistă (concretizată în creşterea cheltuielilor publice şi/sau reducerea impozitelor)
sau restrictivă (prin reducerea cheltuielilor publice şi/sau creşterea impozitelor şi taxelor), cu
efect asupra cererii agregate, pentru a asigura utilizarea cât mai completă a factorilor de
producţie în condiţii de echilibru durabil.

1.2.2. Politica monetară şi mixul de politici financiare şi monetare


Politica monetară este un instrument de intervenţie indirectă asupra proceselor
economice şi se referă la ansamblul măsurilor luate de banca centrală a unui stat pentru
asigurarea echilibrului dintre cerere şi ofertă pe piaţa monetară, prin manevrarea ofertei de
monedă şi a ratei dobânzii. În urma aplicării acesteia, se doreşte obţinerea anumitor obiective
generale7 la nivel macroeconomic: determinarea cantităţii optime de monedă necesare în
economie şi/sau a ratei de creştere a ofertei de monedă; asigurarea echilibrului balanţei de
plăţi, stabilitatea ratei de schimb; stabilitatea preţurilor; ocuparea într-un grad cât mai ridicat a
forţei de muncă; controlul deficitului bugetar; influenţarea variabilelor macroeconomice
pentru realizarea obiectivelor generale ale politicii economice: stabilitate, echilibru, creştere şi
dezvoltare economică.
Un rol important în asigurarea macrostabilităţii prin aplicarea politicilor economice îi
revine mixului politicilor financiare şi monetare. Aceasta deoarece tipul adecvat de politică
financiară depinde, pe lângă alţi parametri macroeconomici, de caracteristicile politicii
monetare.
Dacă este aplicată o politică monetară restrictivă, cererea agregată va scădea şi,
implicit, PIB se va diminua, făcându-se simţită “prăpastia recesiunii”. Pentru readucerea PIB
la valoarea iniţială, este necesară o politică financiară expansionistă (creşterea cheltuielilor
publice şi/sau reducerea impozitelor şi taxelor), ceea ce va genera un anumit deficit bugetar.
Doza de inflaţie generată de acesta poate fi redusă – în cazul unei economii cu un grad
incomplet de utilizare a resurselor, sau semnificativă – în cazul unei economii cu un grad înalt
de utlizare a resurselor.
7
Dodescu, Anca, Statul şi economia de piaţă, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p. 166.
5
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Legătura dintre politica financiară, ce se poate concretiza într-un anumit deficit bugetar
(implicit în creşterea datoriei publice), şi politica monetară, depinde de modul de acţiune al
Băncii Centrale. În principiu, o politică financiară expansionistă – concretizată într-un anumit
deficit bugetar – duce la creşterea PIB şi, în acelaşi timp, a preţurilor. În ceea ce priveşte piaţa
monetară, cererea de bani creşte, ceea ce va face ca echilibrul să se realizeze la o rată mai
ridicată a dobânzii. Însă dacă Banca Centrală consideră că această creştere a ratei dobânzii nu
este oportună, va acţiona în sensul creşterii ofertei de bani aflate în circulaţie, intensificându-şi
operaţiunile de open-market. De asemenea, ştiindu-se că sporirea ratei dobânzii este generată
de deficitul bugetar, putând duce la reducerea volumului de investiţii din economie – afectând
oferta agregată atât pe temen scurt, cât şi pe termen lung – este necesară acţiunea Băncii
Centrale în sensul creşterii ofertei de monedă.
Pe de altă parte, când guvernul optează pentru creşterea cheltuielilor publice şi
gestionarea deficitului bugetar, acesta trebuie să se împrumute atât de pe piaţa creditului intern
şi extern, cât şi de la populaţie, prin emisiunea de obligaţiuni de stat. Absorbind o parte din
creditul intern disponibil şi din economiile populaţiei, statul generează fenomenul de evicţiune
(“crowding out”) sau de contracţie, considerat de criticii politicilor financiare expansioniste ca
fiind nefavorabil sectorului neguvernamental, întrucât conduce la diminuarea cheltuielilor de
investiţii.
Efectul de contracţie exercitat asupra sectorului neguvernamental întâlneşte, însă, şi o
contraforţă, denumită efect anti-contracţie (“crowding in”). Aceasta se manifestă în perioadele
de utilizare incompletă a resurselor economice, când deficitul bugetar accelerează creşterea
economică, în acest context de relansare firmele considerând, în general, profitabilă extinderea
capacităţilor de producţie prin investiţii. Astfel, majoritatea economiştilor consideră că o
anumită creştere a cheltuielilor publice tinde să genereze mai degrabă sporirea investiţiilor
decât reducerea lor, cu condiţia ca acest lucru să aibă loc în perioadele de recesiune. Altfel, în
perioadele în care resursele economice sunt utilizate într-un grad ridicat, efectul de “crowding
out” este superior celui de “crowding in”.

1.2.3. Politica de ajustare structurală


Politicile de ajustare structurală urmăresc, de regulă, atingerea echilibrului economic
general, mai rar fiind utilizate pentru menţinerea acestuia sau pentru reechilibrări, datorită
decalajului de timp existent între implementarea politicii şi producerea efectului scontat.
6
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Macrostabilizarea pe calea acestui tip de politici se produce pe termen lung şi nu pe termen


scurt, de aici decurgând şi caracteristica lor de politici generative şi nu de gestionare.
Politicile structurale se referă in special la planificarea la nivel macroeconomic şi
presupun, în sens larg, elaborarea obiectivelor si strategiilor social-economice pe termen lung8
şi sunt menite să creeze, să corecteze sau să elimine structuri economice, prin stimularea
sistemului productiv al economiei în sensul creării unor condiţii favorabile de creştere şi
dezvoltare economică, pentru atingerea scopului urmărit de acestea: macrostabilizarea. Astfel,
programele de ajustare structurală au trei căi principale de acţiune pentru atingerea
macrostabilităţii:
 furnizează resurse financiare9 necesare serviciului datoriei publice şi deficitului
balanţei de plăţi ale unei ţări (răspunzând funcţiei generale a statului de alocare a
resurselor);
 produc o ajustare, realizând un echilibru între cerere şi ofertă, echilibru necesar pentru
crearea condiţiilor unei creşteri fără inflaţie;
 amelioreză performanţele in planul ofertei, eliminând distorsiunile din pieţele specifice
(energie, întreprinderi publice, agricultură etc.).
Politicile economice structurale cuprind politica industrială, politica agricolă, politica
energetică, reforma sistemului bancar, politica amenajării sau reamenajării teritoriului şi
vizează în principal oferta, urmărind influenţarea unor aspecte ale factorilor de producţie:
volumul şi natura creşterii capitalului, gradul de încorporare a progresului tehnic, condiţiile
tehnice de producţie, calitatea muncii etc.10

1.2.4. Politica salarială


În cadrul politicii salariale a statului obiectivul de la care se porneşte presupune
stabilirea unui anumit nivel al salariului nominal într-o sumă care să asigure un minim decent
de viaţă şi protecţia socială a salariaţilor. În consecinţă, ca element de referinţă în întregul

8
Băcescu, Marius, Băcescu-Cărbunaru, Angelica, Macroeconomie şi politici macroeconomice, Editura All
Educational, Bucuresti, 1998.
9
Prin denaţionalizarea (privatizarea) societăţilor cu capital de stat, ca măsură de ajustare structurală. Aceasta este
realizată prin modificarea structurii de proprietate, cu efect asupra ofertei. Privatizarea permite liberalizarea
pieţelor şi a concurenţei în anumite domenii care aparţin în întregime statului, prin demonopolizare, şi, totodată,
majorează încasările acestuia, dar şi în domenii în care proprietatea de stat, deşi nefiind preponderentă, ar
disturba libera concurenţă.
10
Dodescu, Anca, Statul şi economia de piaţă, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p. 137.
7
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

sistem salarial, guvernul unui stat promovează un anumit nivel al salariului minim pe
economie, care trebuie să stimuleze procesul de motivare a muncii.
Principiul de bază al politicii veniturilor salariale presupune ca majorarea salariului
mediu, în termeni reali, să nu depaşească sporul mediu al productivităţii muncii. Pe de altă
parte, indexarea salariilor (ca o componentă a politicii salariale), trebuie să se realizeze
prudent, pentru a nu genera inflaţie (sporul salarial utilizat pentru majorarea cheltuielilor de
consum, deci a cererii agregate care, în condiţiile în care capacităţile de producţie sunt utilizate
la capacitate aproape maximă, generează creşterea preţurilor).
O importanţă deosebită prezintă şi modul în care se realizează ierarhizarea salariilor în
funcţie de importanţa domeniului şi de performanţa serviciilor prestate. Sub incidenţa acestei
măsuri intră şi salariaţii din administraţia publică, domeniu care nu se bazează pe o activitate
productivă. Din acest motiv, nişte salarii supradimensionate şi necorelate cu specificul
activităţilor prestate ar genera cheltuieli prea mari de la bugetul de stat, care, în mod normal,
ar putea fi direcţionate către alte domenii.

1.3. Condiţiile apariţiei datoriei publice externe

În cadrul echilibrului economic general – la nivel macroeconomic – un loc aparte îl


ocupă echilibrul financiar şi, în cadrul acestuia, echilibrul financiar public, reprezentat de
concordanţa între necesităţile financiare ale statului (cheltuielile publice) şi sursele de
finanţare ale acestuia (veniturile publice). Acest echilibru nu se poate rezuma însă la o simplă
comparare şi egalitate a veniturilor şi cheltuielilor11, el fiind rezultatul acţiunii unui complex
de factori care stau la baza constituirii şi utilizării resurselor financiare şi se realizează în
anumite condiţii sociale şi economice.
Dezechilibrul financiar public este rezultatul cererii prea mari de resurse financiare
publice, în comparaţie cu fondurile ce se pot constitui la nivelul statului, acest decalaj
reprezentând deficit bugetar. Deficitul financiar public, rezultat din manifestarea
dezechilibrului bugetar, apasă asupra capacităţii investiţionale a unui stat, motiv pentru care se
poate proceda la acoperirea acestuia fie prin emisiune monetară, fie pe calea creditului public.
Emisiunea de monedă, însă, nu este recomandată, întrucât este generatoare de inflaţie, ceea ce
reduce mult această posibilitate de acţiune. Datoria publică este legată de intervenţia
11
Bucur, Ion, Bazele macroeconomiei, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 203.
8
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

financiară a statului în economie, prin care se urmăresc: formarea de capital public, stimularea
investiţiilor, creşterea ocupării forţei de muncă etc.
Datoria publică externă apare datorită mai multor condiţii caracteristice ţărilor
contractante. În ţările în curs de dezvoltare, în general, investiţiile sunt superioare economiilor,
întrucât nevoia de echipament tehnologic este foarte mare, în timp ce economiile diferitelor
categorii de agenţi economici (populaţie, întreprinderi, stat) nu se dovedesc pe măsura
acesteia. Administraţiile publice au, în general, resurse limitate şi cheltuieli curente ridicate
(apărare, sănătate, fondul de salarii, subvenţiile şi dobânzile asupra datoriei publice
reprezentând o pondere mult mai ridicată decât în ţările industrializate12). Întrucât creditul
public presupune apelarea la economiile interne (ale particularilor şi ale întreprinderilor) sau
contractarea de datorii externe, iar de multe ori economiile populaţiei şi ale agenţilor
economici interni – datorită condiţiilor prezentate mai sus – nu sunt suficiente pentru
susţinerea unor proiecte publice de anvergură, se recurge la soluţia contractării de datorii
externe.
Dacă în ţările dezvoltate datoria publică provine în cea mai mare parte din surse
interne, aceste ţări dispunând de o piaţă internă largă a capitalului de împrumut, ţările în curs
de dezvoltare apelează pe o scară mult mai largă la surse străine, aceasta nu numai din cauza
slabei dezvoltări a pieţei interne a capitalului de împrumut, dar şi a insuficienţei resurselor
valutare obţinute din comerţul exterior. Nevoia de contractare a creditelor externe, în condiţiile
unei insuficienţe a fondurilor financiare interne, este generată de necesitatea susţinerii unor
programe de dezvoltare, de investiţii, prin intermediul cărora se realizează dezvoltarea
economiei naţionale, creşterea economică, îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale populaţiei.
Soldul balanţei de plăţi are o semnificaţie deosebită pentru economia unei ţări. Dacă
acest sold este negativ, se evidenţiază faptul că economia respectivă consumă şi investeşte mai
mult decât produce. Pentru a finanţa consumul şi investiţiile suplimentare este necesar apelul
la creditele externe. Acestea nu contribuie la creşterea economică în condiţiile în care sunt
utilizate pentru finanţarea activităţilor neproductive sau pentru contrabalansarea exporturilor
excesive de capital. De fapt, în acest caz, împrumuturile respective ar putea chiar agrava
presiunile ce se exercită asupra operaţiunilor bugetare de administrare publică şi asupra

12
Pacquement, François, Gestiunea datoriei externe, Ministerul Economiei, Ministerul Bugetului, Franţa, 1993,
p. 4.
9
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

balanţei de plăţi. De aceea, o utilizare ineficientă a intrărilor de capital străin poate provoca în
final o criză a datoriei.
Apariţia îndatorării externe poate fi analizată şi plecând de la următoarea egalitate13:
( SA – I ) – ( X – IM ) = ( G – T ) sau ( SA – I ) + ( T – G ) = ( X – IM )14
Această egalitate exprimă relaţia cantitativă dintre soldul economiilor şi investiţiilor
sectorului neguvernamental (SA – I), soldul bugetului general consolidat al statului (T – G) şi
soldul curent al balanţei de plăţi (X – IM). Pornind de la această relaţie, pentru ca economia să
se prezinte echilibrat atât pe ansamblu, cât şi în plan financiar şi al sectorului extern, este
necesar ca suma algebrică dintre soldul economiilor şi investiţiilor sectorului
neguvernamental, pe de o parte, şi soldul sectorului guvernamental, pe de altă parte, sa fie
egală cu zero.
Dacă excedentul net al economiilor sectorului neguvernamental (SA – I > 0) este
superior deficitului bugetar (G – T > 0), atunci ţara respectivă este în poziţia de exportator net
de mărfuri şi servicii (X – IM > 0), creându-i premisele de a fi un potenţial exportator de
capital pe piaţa internaţională.
Însă, dacă investiţiile neguvernamentale sunt superioare economiilor acestui sector, iar
finanţele publice prezintă un excedent mai redus decât soldul negativ al sectorului
neguvernamental sau un anumit deficit bugetar, deficitul total de resurse interne trebuie sa fie
acoperit exclusiv pe calea surselor externe, ceea ce duce la un sold negativ al contului curent
al balanţei de plăţi, ţara respectivă fiind atât importator net de mărfuri şi servicii (X < IM), cât
şi importator de capital de pe pieţele externe.
De obicei, ţările cu economii competitive se află în calitate de exportatoare nete,
înregistrînd excedente nete ale sectorului neguvernamental, contului curent şi bugetului sau
eventuale deficite inferioare excedentului sectorului neguvernamental. În schimb, aşa cum s-a
menţionat şi mai sus, ţările în curs de dezvoltare (inclusiv economiile în tranziţie) sunt nevoite
să-şi finanţeze deficitul de economii faţă de investiţii şi cel bugetar pe seama surselor externe.
Din punct de vedere economic este foarte important ca împrumuturile externe să fie
folosite, în majoritatea lor, pentru finanţarea cheltuielilor de investiţii, întrucât pe această cale
se realizează progresul şi creşterea economică.

13
Văcărel, Iulian (coord.) şi colectiv, Finanţe publice, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2004 , p. 644.
14
Modelul de la care s-a pornit este prezentat în Anexa 1.
10
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Capitolul II
Datoria publică externă

2.1. Datoria publică externă – definiţie, conţinut şi rol

În situaţia în care autorităţile publice se confruntă cu resurse insuficiente pentru


finanţarea cheltuielilor bugetare, acestea sunt nevoite să suplinească resursele disponibile
(procurate de stat din impozite, taxe şi contribuţii, precum şi din venituri nefiscale) prin
apelarea la împrumuturi. Contractarea acestora este posibilă în măsura în care există persoane
fizice şi juridice care deţin mijloace băneşti temporar disponibile, iar în cazul împrumuturilor
externe, surplusurile de capital îşi caută plasament peste graniţă, în condiţii mai avantajoase
decât în interior, acestea devenind astfel o formă a exportului de capital. Pe lângă autoritatea
statului, însă, la împrumuturi externe pot apela şi întreprinderile private, publice şi mixte,
pentru desfăşurarea activităţii lor economice sau pentru efectuarea de investiţii.
Împrumuturile externe permit unei ţări să investească şi să consume peste limita
capacităţii sale interne de producţie şi, prin urmare, să finanţeze formarea de capital nu numai
prin mobilizarea economiilor interne, ci şi prin atragerea de resurse din ţările cu surplus de
capital. Pentru a defini datoria publică externă, se va porni de la definirea datoriei externe, ca
fiind suma în valută datorată, la un moment dat, de o ţară altor ţări şi/sau instituţii financiare
internaţionale în baza creditelor primite de stat (guvern) şi de întreprinderi private, dar cu
garanţia statului precum şi de firme sau persoane particulare şi care urmează a fi achitată intr-
o perioadă mai mare de un an.15
Datoria externă prezintă mai multe sensuri de abordare16:
1. Datoria externă brută în sens larg, care înglobează sumele datorate de stat, unităţi
administrativ-teritoriale şi alte entităţi de drept public, agenţi economici cărora statul le
garantează datoria sau nu, unor organisme internaţionale, guverne, bănci şi altor instituţii
publice străine, unor bănci private, firme şi altor creditori. Aceste datorii provin din
15
Ceauşu, Iulian, Dicţionar enciclopedic managerial, Vol. I, Editura Academică de Management, Bucureşti,
2000, p. 264.
16
Văcărel, Iulian (coord.) şi colectiv, Finanţe publice, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2004, p. 479.

11
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

împrumuturi contractate pentru achiziţii de bunuri, executări de lucrări şi prestări de servicii,


pentru investiţii directe de capital sau în scopul îndeplinirii altor obligaţii ce derivă din
contracte sau diverse reglementări.
2. Datoria externă brută în sens restrâns, care de obţine eliminând din datoria externă
brută în sens larg urmatoarele:
 împrumuturile pe termen scurt (sub un an), (de obicei, creditele sau împrumuturile
curente sunt excluse din datoria externă, ele fiind operaţiuni financiare indispensabile
ce însoţesc fluxurile materiale şi care cuprind datoriile uzuale rezultate din rulajul
zilnic al activităţii economice externe, precum şi operaţiunile financiare pe termen
scurt);
 investiţiile directe (nu au termene de rambursare sau de lichidare; cu alte cuvinte,
investiţiile directe nu au condiţii precise (se pot repatria dintr-o dată, profiturile diferă
în funcţie de activitatea economică etc.) şi sunt efectuate pe perioade nedeterminate);
 aporturi nerambursabile (asistenţă financiară multilaterală);
 împrumuturi externe cu o perioadă de graţie de 10-15 ani (se porneşte de la ideea
că, în realitate, povara datoriei generată de aceste împrumuturi nu există);
 împrumuturi acordate de unii creditori externi sucursalelor, filialelor sau
reprezentanţilor lor în condiţii mai avantajoase;
 împrumuturi contractate de persoane fizice sau juridice negarantate de autorităţile
competente.
3. Datoria externă în interpretarea Băncii Mondiale şi a instituţiilor din sistemul său,
având urmatoarele componente:
 sumele datorate de stat unor creditori publici şi privaţi în valută, bunuri, servicii, cu
o perioadă de rambursare de peste un an;
 sume datorate de persoane private garantate de autorităţi publice.
În această abordare, datoria externă nu include:
 datoriile persoanelor private către străinătate negarantate de autoritatea publică;
 datoria din tranzacţiile cu FMI;
 datoria care poate fi achitată în moneda debitorului (în ţările cu valută convertibilă,
datoria publică externă este asimilată datoriei publice interne, astfel că în terminologia
curentă pentru aceste ţări nu se foloseşte termenul de datorie externă, ci de dezechilibru
12
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

al balanţei de plăţi, de rambursare a împrumuturilor contractate etc., deoarece în orice


moment ele le pot achita cu propria lor monedă prin lansarea unor împrumuturi pe
piaţa internă sau pe europiaţă. De aceea, noţiunea de datorie externă este folosită în
literatura economică pentru a desemna datoria ţărilor cu valută neconvertibilă,
majoritatea lor fiind ţări în curs de dezvoltare);
 sume datorate unor creditori rezidenţi în străinătate, pentru care nu au fost stabilite
termene de achitare.
4. Datoria externă netă, care reprezintă diferenţa dintre activele publice şi private ale
rezidenţilor unei ţări în străinătate (disponibilităţi valutare, împrumuturi acordate, investiţii
directe, titluri, diverse alte creanţe şi valori) şi activele detinute de rezidenţii străini în ţara
considerată (împrumuturi primite de la guverne, agenţii guvernamentale şi alte entităti publice,
credite primite de la bănci private, organisme financiare şi alţi creditori, investiţii de capital,
titluri, disponibilităţi valutare şi alte valori aparţinând unor persoane publice sau private
străine). În această accepţiune, datoria externă netă include de obicei numai creanţele lichide
sau uşor realizabile faţă de străinătate, cele greu de mobilizat fiind excluse.
Definiţia datoriei externe consacrată la nivel internaţional în urma cercetărilor realizate
de către organismele internaţionale, care au ca obiect principal de activitate creditarea ţărilor
cu probleme în asigurarea necesităţilor financiare, prezintă datoria externă brută la un moment
dat ca fiind “suma totală a pasivelor contractuale utilizate şi neachitate ale rezidenţilor faţă de
nerezidenţi, şi obligaţia rezidenţilor de a rambursa ratele de capital, cu sau fără dobândă, sau
de a achita dobânda, cu sau fără ratele de capital”17. Astfel, datoria externă însumează
obligaţiile unei ţări faţă de creditori din străinătate şi cuprinde atât datoria statului, cât şi
datoria contractată de beneficiari privaţi (persoane fizice şi/sau juridice).
Figura nr. 2.1. Datoria externă totală şi datoria publică externă

Datoria externă totală

Datoria publică externă Datoria externă privată negarantată de stat

directă (a statului) privată, garantată de stat

17
Klein, Thomas M., External Debt Management – An Introduction, World Bank Technical Paper Number 245,
Washington, D.C., p. 56.
13
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Din schema de mai sus se poate observa că datoria publică externă are o sferă de
cuprindere mai redusă comparativ cu datoria externă, excluzând creditele externe către
sectorul privat, negarantate de către stat.
În România, Legea Datoriei publice nr. 313/2004 defineşte datoria publică
guvernamentală externă ca fiind “partea din datoria publică guvernamentală reprezentând
totalitatea obligaţiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau
garantate de stat de la persoane fizice sau juridice nerezidente în România”.
Datoria publică externă este un parametru fundamental pentru evaluarea stării
finanţelor publice, ea putând fi definită şi ca o consecinţă a următoarelor aspecte
macroeconomice18:
 capacităţi de producţie reduse, în raport cu consumul, investiţiile şi cheltuielile publice;
 economisirea internă insuficientă, faţă de investiţii şi deficitul bugetar;
 deficit al balanţei conturilor curente prea ridicat, comparativ cu intrările nete de
fonduri (datoria fiind exceptată);
 ieşiri de capital excesive, sub forma investiţiilor directe sau chiar “scurgeri de capital”
în afara graniţelor.
Datoria publică externă se manifestă în anumite forme în toate ţările lumii, dar
ponderea sa în totalul datoriei publice diferă de la o ţară la alta şi de la un grup de ţări la altul:
în ţările dezvoltate din punct de vedere economic, ponderea datoriei publice externe în totalul
datoriei publice este relativ scazută, pe când în ţările în curs de dezvoltare ponderea datoriei
publice externe în totalul datoriei publice este relativ ridicată, deoarece, de regulă, acestea sunt
nevoite să apeleze pe o scară mai largă la resurse externe de finanţare. Opţiunea ţărilor lumii
pentru împrumuturile interne şi externe este dependentă de marimea pieţei interne a capitalului
de împrumut, volumul comerţului exterior, raportul dintre importul şi exportul care compun
comerţul exterior, care diferă în funcţie de nivelul de dezvoltare al fiecărei ţări.
Rolul datoriei publice externe este acela de a suplimenta resursele naţionale,
contribuind la majorarea investiţiilor şi, în general, a tuturor cheltuielilor interne, şi poate fi
înţeles prin prisma avantajelor pe care contractarea de credite externe le presupune.

18
Gaftoniuc, Simona, Finanţe internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p. 403.
14
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Prin majorarea produsului intern brut – mai ales prin majorarea investiţiilor – capitalul
extern accelerează ritmul creşterii economice, în funcţie de mărimea intrărilor de capital şi de
eficienţa cu care este utilizat. Deci un prim avantaj rezidă în accelerarea creşterii economice.
Capitalul extern contribuie în cazul ţărilor mai puţin dezvoltate la suplimentarea
procesului intern de acumulare a capitalului, situat în aceste ţări la un nivel relativ redus.
Apelarea la credite externe poate contribui la ridicarea generală a nivelului calitativ al
activităţii economice, dacă este utilizat în sensul modernizării economiei şi al diversificării
exporturilor. Participarea capitalului extern la dezvoltarea unor ramuri moderne, restructurarea
exporturilor şi evoluţia pe termen lung a raportului de schimb sunt indicatori care pot fi
utilizaţi în aprecierea rolului capitalului extern la întărirea poziţiei competitive a ţării
respective pe plan internaţional.
Un ultim avantaj pe termen lung al capitalului extern este acela că fondurile externe
pot fi folosite pentru depăşirea unor dificultăţi pe termen scurt, inclusiv pentru depăşirea
crizelor de lichiditate, permiţând astfel realizarea planurilor de perspectivă. De exemplu,
contractarea de credite externe poate contribui la depăşirea unor dificultăţi în domeniul
balanţelor de plăţi, fără a fi afectate importurile în sensul scăderii lor, fără a se forţa creşterea
costisitoare a exporturilor şi, astfel, fără a se amâna realizarea proiectelor de investiţii.
În consecinţă, rolul datoriei publice externe poate fi văzut prin prisma următoarelor
implicaţii19:
a) împrumuturile externe permit ţării contractante să investească şi să consume peste
posibilităţile sale curente interne şi, de fapt, să finanţeze formarea capitalului nu numai prin
mobilizarea economisirilor interne, ci şi prin folosirea economisirilor ţărilor cu capital în
surplus;
b) împrumuturile externe pot conduce către o creştere economică mai rapidă,
permiţând finanţarea unui volum de investiţii mai mare şi antrenarea mobilizării resurselor de
care dispune ţara respectivă, conferindu-le totuşi o utilizare într-o manieră mai rezervată, mai
prudentă, dar şi mai eficientă.
c) împrumuturile externe pot servi, de asemenea, la finanţarea deficitelor temporare ale
balanţei de plăţi şi pot oferi autorităţilor soluţia evitării luării de măsuri care ar putea
compromite programul de dezvoltare a ţării.

19
Klein, Thomas M., External Debt Management – An Introduction, World Bank Technical Paper Number 245,
Washington, D.C., p. 2
15
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

2.2. Clasificarea datoriei publice externe

Din definiţia datoriei publice externe aşa cum apare în Legea Datoriei publice nr.
313/2004, rezultă că aceasta se prezintă sub două forme, în funcţie de debitor (de beneficiarul
creditului extern):
 contractată direct de stat – însumează obligaţiile externe contractate prin debitori
publici, inclusiv guvernul naţional, serviciile sale şi organismele publice autonome, şi
apare în urma manifestării unui dezechilibru al finanţelor publice, anterior prezentat;
 garantată în numele şi contul statului – reprezintă obligaţiile externe contractate prin
debitori privaţi pentru finanţarea unor proiecte de investiţii de amploare, a căror
rambursare este garantată de stat, acesta urmând să acopere incapacitatea totală sau
parţială a beneficiarului împrumutului, dobânzii şi a altor costuri aferente, cu
recuperarea lor ulterioară de la debitor.
De menţionat că, în cel de-al doilea caz, proiectele de finanţat ale întreprinderilor vor
trebui, în consecinţă, să fie analizate cu atenţie şi în amănunt, prin întocmirea unui studiu de
fezabilitate, pentru a se vedea dacă vor fi capabile să genereze profitul anticipat. De asemenea,
va fi necesară studierea situaţiei financiare a întreprinderii, deoarece, în timp ce proiectul
poate părea realizabil, profitabilitatea şi situaţia lichidităţilor întreprinderii ar putea fi însă mult
prea slabe pentru a susţine rambursarea creditului.
În cadrul acestei clasificări se poate face o detaliere a beneficiarilor creditelor externe;
astfel, pot apărea: întreprinderi private, bănci, guverne, unităţi administrativ-teritoriale,
întreprinderi de stat şi alte instituţii de drept public, cu menţiunea că împrumuturile care nu
sunt contractate direct de stat sunt garantate de acesta.
Fondurile ce constituie datoria publică externă permit clasificarea acesteia în funcţie de
destinaţie, astfel20:
 pentru susţinerea balanţei de plăţi;
 pentru consolidarea rezervei valutare a statului;
 pentru realizarea unor proiecte de investiţii, finanţarea exporturilor, mobilizarea şi
dezvoltarea unor domenii prioritare ale economiei;
 pentru realizarea unor reforme sectoriale;
20
Beleanu, Pavel, Anghelache, Gabriela, Finanţele publice ale României, Editura Economică, Bucureşti, 2005, p.
310.
16
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

 pentru realizarea unor importuri stabilite de guvernul statului;


 pentru finanţarea şi refinanţarea deficitului bugetului de stat.
Din cele de mai sus rezultă că împrumuturile externe pe care le contractează statul pot
avea ca destinaţii în primul rând înfătuirea unor operaţiuni economice propriu-zise (proiecte de
investiţii, dezvoltare de domenii prioritare, susţinerea balanţei de plăţi etc.) şi numai în al
doilea rând finanţarea şi refinanţarea deficitelor bugetare, în timp ce împrumuturile de stat
interne au ca destinaţie prioritară asigurarea resurselor băneţti necesare finanţării şi/sau
refinanţării deficitelor bugetare.
Clasificarea datoriei publice externe în funcţie de natura creditorilor cuprinde:
 creditori oficiali – reprezentaţi de organisme financiare internaţionale, ce acordă
asistenţă publică pe baze multilaterale (credite financiare) şi de guverne, ce acordă
asistenţă publică bilaterală;
 creditori privaţi, reprezentaţi de bănci şi alte instituţii financiare ce acordă credite pe
baze bilaterale (asistenţa bilaterală imbracă forma ajutoarelor în mărfuri sau în bani, a
asistenţei tehnice şi economice sau a împrumuturilor in condiţii privilegiate (credite
bancare)), întreprinderi furnizoare şi investitori privaţi.
Împrumuturile guvernamentale sunt împrumuturi „legate” acordate ţărilor beneficiare
pentru achiziţionarea anumitor produse de pe pieţele ţărilor creditoare, putând asigura şi
creditele pentru exportul de mărfuri către ţările în curs de dezvoltare (credite guvernamentale).
În ceea ce priveşte asistenţa publică multilaterală, aceasta este acordată de către:
 Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Asociaţia Internaţională
pentru Dezvoltare, Corporaţia Financară Internaţională – toate facând parte din Grupul
Băncii Mondiale (care are ca principală funcţie acordarea de credite pentru construcţie
şi dezvoltare, adică pentru finanţarea agriculturii, energiei, transportului, industriei
ş.a.);
 Fondul Monetar Internaţional, în special pentru echilibrarea balanţei de plăţi;
 organismele financiare regionale: Banca Interamericană de Dezvoltare, Banca Africană
de Dezvoltare; Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare;
 organismele financiare ale Comunităţii Europene: Fondul European de Dezvoltare,
Banca Europeană de Investiţii.

17
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

În funcţie de perioada pentru care se acordă21 (după scadenţă), creditele ce intră sub
incidenţa datoriei publice externe se pot acorda:
 pe termen scurt (1-2 ani);
 pe termen mediu (3-5 ani);
 pe lermen lung (peste 5 ani);
Privite din punctul de vedere al beneficiarului, acesta doreşte ca termenul de
rambursare să fie destul de indepărtat pentru a-i permite procurarea disponibilităţilor necesare
restituirii creditului şi plătii dobânzilor şi a altor cheltuieli aferente.
Dacă împrumutul extern are o destinaţie productivă, atunci termenul de rambursare
trebuie stabilit în funcţie de momentul punerii în funcţiune a obiectivului respectiv. Prin
urmare, în cadrul termenului final al unui împrumut extern, pot fi evidenţiate trei perioade
distincte:
 perioada de utilizare a creditului;
 perioada de graţie, în cursul căreia nu se fac plăţi pentru rambursarea creditului,
aceasta neacordându-se întotdeauna;
 perioada de rambursare propriu-zisă a creditului.
În cazul în care suma împrumutată se acordă dintr-o dată si se rambursează intr-o
singură tranşă, beneficiarul creditului dispune de aceasta pe toata durata creditului. Dacă însă
suma respectivă se primeşte şi se rambursează în mod eşalonat, termenul mediu al creditului
va fi mai scurt decât cel pentru care s-a contractat. Termenul creditelor se stabileşte în funcţie
de destinaţia acestora, de rentabilitatea obiectivului, de practica internaţională, de legislaţia
existentă în ţara creditorului si în ţara beneficiarului.

2.3. Indicatori ai datoriei publice externe

Pentru evaluarea nivelului datoriei publice externe, precum şi pentru corelarea acestuia
cu situaţia altor variabile macroeconomici (aceste rapoarte fiind mai concludente decât
mărimea absolută a datoriei), se folosesc o serie de indicatori:
 datoria publică externă la nivelul anului (DPE):

21
În cazul României, împărţirea datoriei publice externe după scadenţe presupune următoarea structură:
a) între 1-5 ani; b) între 5-10 ani; c) peste 10 ani.
18
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

DPE = DPE d + DPE g ,


unde:
DPEd reprezintă datoria publică externă a statului;
DPEg reprezintă datoria publică externă garantată de stat.
 serviciul datoriei publice externe (SDPE), ce reprezintă plăţile datorate pentru
rambursarea datoriei publice externe, reprezentând ratele scadente într-o perioadă de
un an (RDPE), dobânzile şi comisioanele aferente, precum şi cheltuielile ocazionate de
emisiunea şi plasarea valorilor mobiliare (DobDPE)22:
SDPE = R DPE + Dob DPE ;

 ponderea datoriei publice externe în PIB:


DPE
DPE / PIB = ⋅100 ;
PIB
 ponderea datoriei publice externe în volumul exporturilor de bunuri şi servicii (E):
DPE
DPE / E = ⋅100 ;
E
 ponderea dobânzilor aferente datoriei publice externe în PIB:
Dob DPE
Dob DPE / PIB = ⋅100 ;
PIB
 ponderea serviciului datoriei publice externe în PIB:
SDPE
SDPE / PIB = ⋅100 ;
PIB
 ponderea serviciului datoriei publice externe în volumul exporturilor de bunuri şi
servicii:
SDPE
SDPE /E = ⋅100 ;
E
 ponderea serviciului datoriei publice externe în cheltuielile bugetului de stat (ChBS):
SDPE
SDPE / Ch BS = ⋅100 .
Ch BS

22
Moşteanu, Tatiana (coord.) şi colectiv, Finanţe publice: note de curs şi aplicaţii pentru seminar, Editura
Universitară, Bucureşti, 2005, p. 264.
19
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Capitolul III
Evoluţia datoriei publice externe a României în perioada 1990-2009

3.1. Consideraţii generale asupra datoriei publice externe în România

În România, datoria publică guvernamentală externă este definită, începând cu anul


2005, prin Legea nr. 313/2004 a datoriei publice, ca parte a datoriei publice a statului care
reprezintă totalitatea obligaţiilor financiare externe ale statului provenind din împrumuturi
contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, în numele
României, de pe pieţele financiare externe. Până în 2005, datoria publică a României era
reglementată de Legea nr. 81/1999, care a fost modificată ca urmare a negocierilor cu Uniunea
Europeană, în vederea alinierii la prevederile legislaţiei acesteia referitoare la interzicerea
finanţării directe a sectorului public. Astfel, pentru îndeplinirea angajamentului asumat, a fost
elaborat şi aprobat de Guvern un proiect de modificare a Legii privind Datoria publică.
Guvernul României poate angaja, în condiţiile legii, împrumuturi externe pe termen
mediu şi lung, contractate direct sau de către societăţile comerciale, regiile autonome şi
autorităţile publice locale cu garanţia statului, pentru realizarea unor obiective sau acţiuni de
interes public, crearea şi menţinerea rezervei valutare a statului, asigurarea resurselor necesare
înlăturării efectelor determinate de calamităţi naturale sau în alte cazuri de forţă majoră.
Ca şi în cazul împrumuturilor externe contractate direct de stat, cele externe garantate
de stat se pot angaja numai pentru îndeplinirea de obiective considerate de importanţă
prioritară pentru România; în cazul imposibilităţii financiare a beneficiarului de a le rambursa,
acestea cad în sarcina statului (prin reprezentantul acestuia – Ministerul Finanţelor Publice) şi
majorează datoria publică externă. Contractarea de noi credite externe în fiecare an trebuie să
se facă pe baza unor criterii riguroase, ţinându-se cont de capacitatea ţării de a asigura
serviciul datoriei publice externe (de a rambursa ratele de capital, împreună cu dobânzile şi
comisioanele aferente). Astfel, necesarul de împrumuturi externe se determină pe baza
strategiei privind datoria publică externă, în limita plafonului de credite externe şi de
îndatorare externă, propusă de Guvern şi aprobată de Parlament.
Derularea operaţiunilor privind realizarea angajamentelor de datorie publică externă se
efectuează de către Ministerul Finanţelor care, în acest scop, încheie convenţii cu băncile

20
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

comerciale şi cu beneficiarii împrumuturilor contractate. Rambursarea ratelor scadente şi plata


dobânzilor, spezelor şi comisioanelor aferente angajamentelor de datorie publică externă se
realizează din resursele cu această destinaţie prevăzute în bugetul de stat, în bugetul local sau
în bugetul propriu al beneficiarului de împrumut, după caz.

3.2. Evoluţia datoriei publice externe a României în perioada 1990-2009

Rădăcinile a ceea ce se poate numi dezechilibrul structural al economiei româneşti


coboară în timp până la începutul anilor ’70, când, folosind o argumentaţie mai degrabă
ideologică decât strict economică, autorităţile române au decis industrializarea în ritm
sufocant. România a aderat la FMI şi Banca Mondială în 1972 şi a lansat un supraambiţios
program de investiţii, aproape în exclusivitate bazate pe tehnologie occidentală: petrochimie,
metalurgie, ciment, maşini grele, dar şi elicoptere, autoturisme, motoare electrice, avioane
mediu curier. Din păcate această dezvoltare a generat o dramatică dependenţă de pieţele
externe, atât pentru materii prime, cât şi pentru desfacerea unor produse prea puţin sofisticate;
în al doilea rând, pentru că eficienţa economică reală a proiectelor a fost prea puţin, dacă a
fost, luată în calcul; în al treilea rând, balanţa de plăţi externe a devenit mai mult decât
vulnerabilă la şocuri externe, ca urmare a nivelului greu sustenabil al serviciului datoriei
externe: la apogeu, datoria externă a ajuns la circa 280% din exportul de bunuri şi servicii în
devize convertibile.
După declanşarea “şocului” datoriilor externe de la începutul anilor ’80, autorităţile
române au schimbat cu 180o orientarea politicii economice – înspre rambursarea în ritm forţat
a datoriilor, prin generarea unor excedente dramatice în contul curent, concomitent cu
menţinerea unei rate a acumulării cifrate la peste 30% din PIB. Cifrele reci par incredibile : în
perioada 1983-1989 România a rambursat credite în valoare de 13,8 miliarde dolari şi a plătit
dobânzi de 4,5 miliarde dolari, în condiţiile în care exporturile în devize convertibile depăşeau
cu greu 5 miliarde dolari anual. În perioada 1983-1989, consumul final al populaţiei a
reprezentat numai 50-53% din PIB-ul fiecărui an.
Comprimarea brutală a importurilor a dus, printre altele, la uzura fizică şi morală
prematură a echipamentelor şi tehnologiilor achiziţionate un deceniu mai înainte şi la
întârzierea costisitoare a unor proiecte majore de investiţii, cum ar fi centrala nuclearo-

21
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

electrică, construită cu tehnologie canadiană. Primul reactor a putut intra în funcţiune abia în
1996, cu o întârziere de peste 5 ani faţă de proiect.
Pe scurt, prăbuşirea comunismului în 1989 a găsit o Românie fără datorii externe şi cu
rezerve valutare considerabile, dar cu economia vlăguită şi grav dezechilibrată structural.
După mai bine de două decenii cu rate ale acumulării de peste 30% din PIB, după ce s-a
împrumutat pentru dezvoltare şi a restituit intempestiv circa 15 miliarde dolari, România şi-a
încheiat experienţa de economie planificată centralizat fără datorii, dar cu un PIB pe locuitor
de numai 1.400 dolari, penultimul din Europa.
Cu acest trecut, constrăngerea externă a părut autorităţilor române post-comuniste cea
mai slabă. Utilizarea PIB a suferit o dramatică răsturnare încă din 1990. Ponderea consumului
a crescut an de an; formarea brută a capitalului fix a scăzut mult; acumularea masivă de
stocuri, chiar în condiţiile comprimării producţiei, arată continuarea inerţială a producţiei în
industrii fără piaţă de desfacere. Tendinţa de creştere a ponderii consumului şi de reducere a
investiţiilor n-a găsit corespondent decât într-o prea mică măsură în capacitatea industriilor de
a-şi adapta oferta la noua structură a cererii. Restructurarea economiei reale – oricum, un
proces dificil şi de durată – a fost mai lentă decât ar fi trebuit, în parte, pentru că nivelul relativ
scăzut al constrângerii externe a permis, pentru un număr de ani, susţinerea unei structuri
învechite a economiei prin deficite mari ale contului curent
Deşi la începutul anului 1990 România nu întregistra datorii externe şi dispunea de
rezerve valutare de circa 1,5 miliarde dolari SUA, această situaţie era rezultatul politicilor
economice iraţionale de forţare a exporturilor şi amputare exagerată a importurilor. Ulterior,
neconcordanţa dintre mecanismul de alocare a resurselor şi performanţa economică, reglarea
forţată, “încordată” a echilibrului din economie, au condus la discrepanţe grave în cadrul
sistemului, atribuind economiei o stare “normală” de “dezechilibru stabil”(cauzat în fond de
restricţia de ofertă). Tabloul iluzoriu al cifrelor favorabile s-a deteriorat an de an, dezechilibrul
structural al economiei adâncindu-se şi antrenând deficite continue şi în bugetul de stat.

22
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

3.2.1. Perioada 1990-1995

Acumularea datoriei s-a realizat în acest interval preponderent pe


seama celei externe (cu un vârf în anul 1993, când a reprezentat 90% din
totalul datoriei publice23), spre deosebire de ţările dezvoltate, unde situaţia
este inversă. Prin urmare, deşi era aproape zero înainte de 1990, după 1990 datoria publică
externă a României a început să crească vertiginos (Anexa 2 – Figurile nr. 1a şi 1b).
Tabelul nr. 1. Datoria publică externă (DPE) directă şi garantată, între 1990-1995 (mil. USD)
Indicatori 1990 1991 1992 1993 1994 1995
DPE - total, din care: 209,9 1.005,8 2.199,1 3.116,8 4.230,1 4.934,1
Datoria publică externă directă 209,9 1.005,8 2.009,4 2.369,2 2.980,6 3.388,4
Datoria publică externă garantată 0,0 0,0 189,7 747,6 1.249,5 1.545,7
Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.
În perioada analizată datoria publică externă a României a crescut, în medie, cu
aproximativ 1 mld. USD pe an (exceptând saltul considerabil între valoarea acesteia de la
sfârşitul anului 1991 şi cea de la sfârşitul anului 1990), cu menţiunea că datoria publică
externă garantată a cunoscut ponderi anuale în continuă creştere în totalul datoriei publice
externe, ceea a creat şi a sporit obligaţiile potenţiale de plată pentru bugetul de stat, în
condiţiile în care situaţia macroeconomică necesita o îmbunătăţire substanţială24. Astfel, dacă
în 1990-1991 datoria publică externă garantată a fost nulă, în 1992 aceasta reprezenta 8,63%
din datoria publică externă totală, urmând ca în 1995 să ajungă la 31,33% din aceasta. Totuşi,
contractarea de angajamente externe garantate public a reprezentat o inevitabilă treaptă în
acceptarea sectorului privat în creştere de către partenerii străini: primele contracte de credit
cu garanţia statului s-au materializat în 1992.
În ceea ce priveşte structura pe creditori (Anexa 2 – Figura nr. 2), datoria publică
externă de la sfârşitul anului 1990 fusese contractată numai pe baze bilaterale, urmând ca
ulterior în calitate de creditori să apară şi bănci private sau organisme financiare
internaţionale, împrumuturile contractate de la acestea din urmă, pe baze multilaterale,
deţinând ponderea majoritară, în scădere totuşi de la un an la altul.

23
Albu, Lucian-Liviu, Pelinescu, Elena, Sustenabilitatea datoriei externe (versiunea februarie 2002), Centrul
Român de Politici Economice, Bucureşti, 2002, p. 4.
24
Dăianu, Daniel, Vrânceanu, Radu, România şi UE: inflaţie, balanţă de plăţi, creştere economică, Editura
Polirom, Iaşi, 2002, studiul Fluxurile de capital străin în România (autori Daniel Dăianu, Liuviu Voinea), p. 181.
23
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Finanţările FMI şi ale creditorilor oficiali (BERD, BIRD, UE) au jucat un rol major în
primii ani ai tranziţiei, aceştia acţionând aproape ca împrumutători de ultimă instanţă, în
absenţa altor intrări de capital care să echilibreze fluxurile financiare externe: ponderea
finanţării de către FMI a deficitului contului curent era în 1991 de 76,2%, scăzând la 50,4% în
199425. Per ansamblu, ponderea împrumuturilor de la creditori multilaterali a scăzut de la
80,79% în 1991 la 56,02% în 1995, continuând totuşi să deţină o poziţie importantă în totalul
datoriei publice externe.
Împrumuturile primite de la creditorii oficiali prezentau o serie de avantaje: costuri mai
scăzute, ţinând seama de marja suportată pe piaţa privată de ţările percepute ca având un risc
mai ridicat; perioadă de graţie mai lungă; durată totală mai lungă – ceea ce diminuează efortul
de rambursare. Aceste credite au, însă, şi anumite dezavantaje: volumul disponibil este limitat,
iar apelul pe scară largă la acest tip de finanţare transmite un mesaj puţin încurajator pentru
investitorii străini, întrucât finanţarea excepţională este destinată acoperirii deficitului contului
curent şi sprijinirii eforturilor de ajustare structurală a economiei, în context, semnalul
respectiv demonstrând gradul insuficient de restructurare a economiei româneşti.
Asistenţa financiară din partea FMI s-a concretizat într-o serie de acorduri stand-by, în
1991, 1992, 1994 şi 1995, acordul din 1994 fiind extins şi reeşalonat, cu menţiunea că în cazul
ultimelor două acorduri, România nu a îndeplinit întru totul ţintele macroeconomice impuse de
FMI referitoare la deficitul fiscal, dezvoltarea agregatelor monetare, rezervele valutare şi
datoria externă netă26.
În ceea ce priveşte structura datoriei publice externe pe durata iniţială a creditelor
(Anexa 2 – Figura nr. 3) pe întreaga perioadă analizată, termenele de rambursare a acesteia au
fost în proporţie de 22,61% între 1 şi 5 ani, în proporţie de 42,99% între 5 şi 10 ani şi în
proporţie de 34,40% peste 10 ani. Scadenţele împrumuturilor contractate în perioada 1990-
1995 au variat după cum urmează:
Tabelul nr. 2. Structura pe scadenţe a datoriei publice externe
în perioada 1990-1995 (mil. USD)
Scadenţe 1990 1991 1992 1993 1994 1995
1-5 ani 0,0 547,5 809,5 815,0 774,0 602,7
5-10ani 0,0 458,3 1.033,7 1.303,8 1.702,7 2.249,6
peste 10 ani 209,9 0,0 355,9 998,0 1.753,4 2.081,8
Total 209,9 1.005,8 2.199,1 3.116,8 4.230,1 4.934,1
Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

25
Dăianu, Daniel, Vrânceanu, Radu, op. cit., p. 182.
26
Conform Prospectului de emisiune din 30 iunie 2003.
24
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Se observă că în anul 1990 toate împrumuturile contractate aveau scadenţa de peste 10


ani. Ulterior, în 1991, au fost contractate numai împrumuturi cu scadenţe sub 10 ani, dintre
care cele pe termen de 1-5 ani deţineau ponderea majoritară (54,43%), fapt ce a contribuit la
sporirea servicului datoriei publice externe în perioada imediat următoare. Până la sfârşitul
perioadei analizate, însă, ponderea acestora s-a redus considerabil, fiind de 12,21% din total în
1995, concomitent cu o creştere accelerată a ponderii împrumuturilor cu scadenţe de peste 10
ani, începând cu anul 1992 (de la 16,18% la 42,19% din totalul datoriei publice externe în
1995).

Împrumuturile cu scadenţe între 5 şi 10 ani au fluctuat destul de puţin în sensul


creşterii şi al scăderii ca pondere în total, practic la sfârşitul intervalului (în 1995) ajungând să
reprezinte 45,59%, pondere foarte apropiată de cea din 1991 (45,57%). În concluzie, pe
ansamblu, contractarea de astfel de împrumuturi a crescut proporţional cu creşterea datoriei
publice externe. Aceasta reflectă o situaţie acceptabilă din punctul de vedere al exigibilităţii,
întrucât cea mai mare parte a datoriei avea scadenţe de peste 5 ani, negenerând presiuni
imediate asupra bugetului de stat.
Creditele externe contractate de stat au fost destinate în perioada 1990-1995 în
principal finanţării dezechilibrelor externe (echilibrarea balanţei de plăţi şi consolidarea
rezervei valutare a ţării) şi într-o mai mică măsură realizării unor obiective de infrastructură,
finanţării unor obiective de investiţii, derulării unor importuri critice sau realizării reformei
sectoriale a economiei. Astfel, în 1992, datoria publică externă era folosită în proporţie de
85,8% pentru balanţa de plăţi şi rezerva valutară şi numai în proporţie de 14,2% pentru
proiecte. În 1994, situaţia era aproape neschimbată, ponderile fiind de 84,2% şi, respectiv,
15,8%. Cu alte cuvinte, îndatorarea României s-a făcut în mare măsură pentru nevoi de
consum şi într-o proporţie mai mică pentru diverse proiecte social-economice, societatea
românească consumând mai mult decât a produs27.
Serviciul datoriei publice externe a cunoscut o evoluţie extrem de rapidă în perioada
1990-1995 (Anexa 2 – Figura nr. 4), chiar cu mult mai rapidă decât aceea a datoriei publice
externe care l-a generat.

Tabelul nr. 3. Evoluţia serviciului datoriei publice externe (SDPE)


în perioada 1990-1995 (mil. USD)

27
Văcărel, Iulian (coord.) şi colectiv, Finanţe publice, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2004, p. 486-487.
25
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Indicatori 1990 1991 1992 1993 1994 1995


SDPE 3,9 33,9 294,0 302,6 442,5 839,7
din care:
-rate de capital 3,9 3,2 236,8 88,1 258,8 563,9
-dobânzi şi comisioane 0,0 30,7 57,2 214,5 183,7 275,8
din care:
-SDPE directe 3,9 33,9 291,1 209,1 319,7 606,8
-SDPE garantate 0,0 0,0 2,3 93,5 122,8 232,9
Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

Serviciul datoriei publice externe a sporit cu aproape 800% în anii 1991 şi 1992,
comparativ cu anii 1990, respectiv 1991. Totuşi, în primii doi ani ai tranziţiei, nu a atins cote
prea înalte (fiind de 3,9 mil. USD în 1990, respectiv de 33,9 mil. USD în 1991), dar anii ce au
urmat au marcat o sporire accelerată a acestuia, cu menţiunea că dobânzile şi comisioanele
aferente au deţinut ponderi însemnate (spre exemplu, de 90,56% în 1991 şi de 70,89% în
1993), condiţiile în care au fost contractate împrumuturile nefiind, prin urmare, favorabile
României (Anexa 2 – Figura nr. 5). Pe ansamblu, din suma de 1916,6 mil. USD reprezentând
serviciul cumulat între 1990-1995, 39,75% a fost reprezentat de plata dobânzilor şi
comisioanelor, îndatorarea externă fiind, deci, costisitoare pentru România.
De asemenea, a sporit şi ponderea serviciului datoriei publice externe în datoria
publică externă, de la 1,86% în 1990 la 17,02% în 1995, aceste creşteri fiind valabile şi la
nivelul componentelor datoriei, directă (de la 1,86% în 1990 la 17,91% în 1995) şi garantată
(de la 1,21% în 1992 la 15,07% în 1995), ceea ce dovedeşte că povara datoriei publice externe
a crescut mai repede decât îndatorarea ţării faţă de străinătate.
Potrivit metodologiei Băncii Mondiale privind gradul de îndatorare a ţărilor cu o
dezvoltare medie faţă de străinătate, România se număra, în perioada 1990-1995 printre ţările
puţin îndatorate, indicatorii calculaţi fiind sub limitele superioare privind ţările puţin
îndatorate.
Tabelul nr. 4. Indicatorii de îndatorare privind datoria publică externă (DPE) şi
serviciul datoriei publice externe (SDPE) în perioada 1990-1995
199 199 199
Indicatori u.m. 0 1 1992 3 1994 1995
DPE medie pe locuitor USD 9 43 96 137 186 218
Ponderea DPE în PIB % 0,9 8,6 16,8 19,8 15 17,5
Ponderea DPE în volumul exportului % 3,6 23,6 50,4 63,7 68,8 62,4
Ponderea SDPE în PIB % 0,02 0,3 2,2 1,9 1,6 3,0
Ponderea SDPE în volumul exportului % 0,07 0,8 6,7 6,2 7,2 10,6
Sursa: Calculat pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

26
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

De-a lungul perioadei analizate, ponderea datoriei publice externe în volumul


exportului a cunoscut cea mai accelerată creştere, situându-se totuşi cu mult sub limita uzuală
de 250% întâlnită în politica internaţională. De asemenea, ponderea datoriei publice externe în
PIB s-a situat cu mult sub limita de 50% în fiecare an din perioada analizată, iar serviciul
datoriei publice externe a avut o pondere în volumul exportului de bunuri şi servicii sub limita
de 25%28.
Deşi, în aparenţă, indicatorii de îndatorare nu prezentau valori îngrijorătoare, creşterea
accelerată a acestora arată atât o ineficienţă în utilizarea creditelor externe (în valorificarea
rezultatelor proiectelor finanţate), prin nerecuperarea cheltuielilor pe care investiţiile
respective le-au presupus, cât şi folosirea parţială a sumelor împrumutate în scopuri productive
(care să contribuie la crearea de valoare adăugată brută, la rambursarea ratelor scadente şi la
achitarea dobânzilor şi comisioanelor datorate creditorilor pe seama veniturilor proprii ale
beneficiarilor lor29), cealaltă parte fiind cheltuită în scopuri de consum.

3.2.2. Perioada 1996-2000


Acumularea datoriei publice externe a continuat şi în acest interval, însă cu ritmuri de
creştere mai mici de la un an la altul, în 1999 înregistrându-se chiar o scădere a acesteia (dar
pe fondul unui vârf al serviciului datoriei din acelaşi an şi al întâmpinării unor serii de
dificultăţi în contractarea de credite externe).

Tabelul nr. 5. Datoria publică externă (DPE) directă şi garantată,


între 1996-2000 (mil. USD)
Indicatori 1996 1997 1998 1999 2000
DPE - total, din care: 6.149,8 6.848,9 6.966,1 6.174,2 6.857,6
Datoria publică externă directă 4.317,8 4.810,6 4.814,1 3.925,4 4.639,4
Datoria publică externă garantată 1.832,0 2.038,3 2.152,0 2.248,8 2.218,2
Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.
Ponderea datoriei publice externe garantate în datoria publică externă totală a cunoscut
o creştere mai lentă de-a lungul perioadei (de la 29,79% în 1996 la 32,35% în 2000),
comparativ cu intervalul 1990-1995, concomitent cu o scădere mică a ponderii datoriei publice
externe directe (de la 70,21% în 1996 la 64,60% în 2001) în total (Anexa 2 – Figurile nr. 6a şi
6b).

28
Conform Rapoartelor anuale privind datoria publică externă a României întocmite de Ministerul Finanţelor
Publice.
29
Văcărel, Iulian, Politici fiscale şi bugetare în România: 1990-2000, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 296.
27
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Începând din 1996, România, prin Banca Naţională, a pătruns pe piaţa privată de
capital, prin împrumuturi sindicalizate şi emisiuni de obligaţiuni. Pentru a putea efectua astfel
de operaţiuni, Banca Naţională a primit împuternicirea Parlamentului, în virtutea recunoaşterii
prestigiului şi încrederii de care se bucură această instituţie în mediile financiare
internaţionale. Obiectivul declarat a fost mai puţin acela de a finanţa deficitul extern, cât de a
consolida rezervele valutare şi a deschide calea pieţei de capital pentru întreprinzătorii români,
cu atingerea aparentă a ambelor obiective: rezervele valutare au crescut, iar accesul la capitalul
străin privat a fost deschis, materializându-se prin operaţiuni directe sau intermediate de bănci
ce operează în România. Pe lângă avantajele decurgând din operaţiunile de acest tip
desfăşurate în anul 1996, momentul a constituit şi prima indicaţie a lipsei unei management
coerent al datoriei externe. Astfel, ca parte a preţului inerent primei ieşiri pe pieţele
internaţionale de capital, scadenţele de numai trei ani s-au suprapus exact peste vârful, deja
existent, al serviciului datoriei publice externe din 1999 (de 2.193,9 mil. USD) generat de
creditele pentru sprijinirea balanţei de plăţi contractate cu G24 în anii 1991-1992. Tot în anul
1996, cu ocazia lansării de obligaţiuni pe pieţele externe, plafonul de îndatorare publică
externă a fost acoperit aproape integral.
Ulterior, în anul 1997, Ministerul Finanţelor a lansat o emisiune de obligaţiuni de
aproape 2 mld. USD, cu scadenţa 5 ani. Aceste dezavantaje pe termen mediu ale primelor
operaţiuni de schimbare a surselor de finanţare către piaţa privată de capital, cu scadenţe
scurte, efectuate în anul 1996 şi apoi în anul 1997, au avut drept cauză structurală lipsa unei
strategii de bază a îndatorării externe, determinând o creştere rapidă a plăţilor în contul
serviciului datoriei publice externe. Această strategie era imposibil de realizat în lipsa unei
adoptări, în condiţii de consens general la nivelul deciziei politice, a unui program fezabil şi
coerent de dezvoltare a economiei naţionale, urmat de un program naţional de investiţii pe
termen mediu şi lung.
Pe lângă această nouă sursă de finanţare a datoriei publice externe, s-au menţinut
sursele anterioare, provenind de la creditori multilaterali, bilaterali, bănci private şi alţii:
ponderea surselor provenind de la creditori multilaterali şi bănci private a crescut pe
ansamblul perioadei (de la 43,20% şi, respectiv, 20,43% în 1996, la 49,75% şi, respectiv,
22,44%) (Anexa 2 – Figura nr. 7).
Asistenţa FMI a constat într-o serie de acorduri de finanţare stand-by încheiate în 1997,
1999 şi 2000, cel din 1999 fiind extins şi reeşalonat în 2000, România nereuşind să
28
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

îndeplinească toate criteriile de performanţă privind problema întreprinderilor de stat (nivelul


arieratelor, creşterile salariale) şi implementarea reformelor structurale. Prin urmare, România
a beneficiat doar de o parte a acestui acord stand-by, reuşind să tragă şi să utilizeze numai
două tranşe. În luna iunie 1999, Guvernul României a încheiat acordul de împrumut cu Banca
Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) pentru programul de ajustare a
sectorului privat (PSAL I), care cuprindea obiective majore în ceea ce priveşte privatizarea
societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, privatizarea băncilor, piaţa titlurilor şi
obligaţiunilor de stat, reforma sectorului utilităţilor şi îmbunătăţirea mediului de afaceri 30.
Acest program a fost incheiat cu succes în luna iunie 2000.
Evoluţia destinaţiilor datoriei publice externe în perioada analizată a fost următoarea:

Tabelul nr. 6. Structura datoriei publice externe (DPE) pe destinaţii, 1996 şi 2000
Nr. 31.12.1996 21.12.2000
Explicaţii % %
crt. (mil. USD) (mil. USD)
1 Soldul datoriei publice externe 6150 100 6847 100
a) pentru susţinerea balanţei de plăţi 3325 54 2471 36
b) pentru proiecte, din care: 2825 46 4375 64
- destinate agenţilor economici 1723 28 1926 28
- destinate instituţiilor publice 1102 18 2449 36
2 Soldul DPE directe a statului, din care: 4318 100 4639 100
a) pentru susţinerea balanţei de plăţi 3325 77 2471 53
b) pentru proiecte 993 23 2168 47
3 Soldul DPE garantate de stat, din care: 1832 100 2207 100
a) pentru proiecte ale agenţilor economici 1440 79 1137 52
b) pentru proiecte ale instituţiilor publice 392 21 1070 48
Sursa: Întocmit pe baza pe baza datelor preluate din Cartea Albă, Ministerul Finanţelor Publice, 2000.

Se observă, pe ansamblu, în 2000 faţă de 1996, o scădere a ponderii creditelor externe


utilizate pentru susţinerea balanţei de plăţi şi o sporire cu 54,87% a celei utilizate pentru
proiecte (ponderea acestora în totalul datoriei publice externe crescând cu 39,13%), cu
sporirea mai accentuată a datoriei utilizate pentru proiecte destinate instituţiilor publice
(Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne,
Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, Serviciul Român de Informaţii), de
la 18% în 1996 la 36% în 2000, comparativ cu cea utilizată pentru proiecte ale agenţilor
economici (Termoelectrica, Distrigaz, Hidroelectrica, Administraţia Naţională a Drumurilor),
aceasta păstrându-şi practic aceeaşi pondere în totalul datoriei publice externe. Astfel, deşi s-a
accentuat utlilizarea împrumuturilor pentru proiecte de dezvoltare şi modernizare (transporturi,
30
Moceanu, Răzvan, Împrumuturi pentru restructurare de la Banca Mondială, articol publicat în revista Tribuna
Economică nr. 42/2004.
29
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

sector energetic, educaţie, asistenţă socială etc.), creşterea acestora s-a făcut într-un ritm lent
(11,78%) în cazul proiectelor destinate agenţilor economici – care pot asigura direct sporirea
performanţelor şi competitivităţii economiei româneşti – şi într-un ritm extrem de accelerat în
domeniul instituţiilor publice (122,23%).
Structura pe scadenţe a datoriei publice externe (Anexa 2 – Figura nr. 8) arată că la
sfârşitul anului 2000 peste 50% din aceasta provenea din împrumuturi cu scadenţa de peste 10
ani, după ce iniţial scadenţele au evoluat negativ în 1996, comparativ cu sfârşitul anului 1995,
datorită emisiunii de obligaţiuni, aşa cum rezultă din tabelul următor:
Tabelul nr. 7. Structura pe scadenţe a datoriei publice externe
în perioada 2001-2006 (mil. USD)
Scadenţe 1996 1997 1998 1999 2000
1-5 ani 1.775,4 1.993,9 1.913,9 981,7 1.315,7
5-10 ani 1.955,7 1.954,1 1.921,9 1.720,4 1.618,7
peste 10 ani 2.418,8 2.900,9 3.130,3 3.472,1 3.923,2
Total 6.149,9 6.848,9 6.966,1 6.174,2 6.857,6
Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.
Între 1996 şi 2000, s-au contractat în proporţie de 23,22% împrumuturi cu scadenţa
între 1 şi 5 ani, în proporţie de 27,65% împrumuturi cu scadenţa între 5 şi 10 ani, 49,14% (deci
aproape 50%) fiind împrumuturi contractate pe mai mult de 10 ani. De asemenea, de-a lungul
perioadei a scăzut considerabil ponderea datoriei cu scadenţe de până la 5 ani (dacă în 1996
aceasta era de 28,87% din total, în 2000 a ajuns la 19,19% din total), cea cu scadenţe între 5 şi
10 ani înscriindu-se, la rândul ei, pe un trend descendent: de la 31,80% din totalul datoriei
publice externe în 1996 la 23,60% din total în 2000). În schimb, a crescut considerabil
ponderea împrumuturilor cu termene de rambursare peste 10 ani, de la 39,33% în 1996 la
57,21% în 2000), situaţie favorabilă pentru servicul datoriei publice externe din anii următori.
La sfârşitul anului 2000, peste 80% din datoria publică externă avea scadenţe de peste 5 ani.
De o importanţă deosibită este perioada 1997-1999, caracterizată printr-o evoluţie
nefavorabilă a economiei româneşti şi, în consecinţă, prin amânarea repetată de către FMI a
semnării unui nou acord stand-by sau a prelungirii acestuia şi prin ezitările Băncii Mondiale în
eliberarea unor tranşe la anumite împrumuturi aflate în derulare. De asemenea, înrăutăţirea
aprecierilor privind riscul de ţară al României31, chiar după onorarea tuturor angajamentelor
externe scadente în 1999 fără sprijin din exterior, au determinat unele bănci private să pretindă
dobânzi la creditele oferite de pâna la 20%-25% anual, comparativ cu 9% anual, rata dobânzii
31
La solicitarea unui împrumut extern de către o autoritate publică dintr-o ţară în curs de dezvoltare sau în
tranziţie, potenţialii creditori ţin seama de modul cum este cotată ţara respectivă de FMI, de Banca Mondială şi de
agenţiile internaţionale de rating.
30
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

la care s-au contractat cele din 1996. În 1999, s-a înregistrat un vârf de plată pentru serviciul
datoriei publice externe (de 2.193,9 mil. USD, comparativ cu 1.558,8 mil. USD în 1998 şi
1.331.1 mil. USD în 2000), datorită aglomerării unor scadenţe, ceea ce ar putea fi tradus
printr-un management defectuos al datoriei externe. Însă România a reuşit să evite intrarea în
incapacitate de plată a datoriei publice externe, datorită unei ajustări foarte severe a balanţei de
plăţi, constând dintr-o combinaţie de reducere şi schimbare a destinaţiei cheltuielilor publice,
care a redus la jumătate deficitul contului curent32.
Serviciul datoriei publice externe pentru intervalul 1996-2000 se prezintă astfel:
Tabelul nr. 8. Evoluţia serviciului datoriei publice externe (SDPE)
în perioada 1996-2000 (mil. USD)
Indicatori 1996 1997 1998 1999 2000
SDPE 1.042,0 1.553,3 1.558,8 2.193,9 1.331,1
din care:
-rate de capital 721,6 1.190,3 1.128,0 1.822,6 933,1
-dobânzi şi comisioane 320,4 363,0 430,8 371,3 397,9
din care:
-SDPE directe 754,7 594,7 804,6 1.598,0 591,7
-SDPE garantate 287,3 958,6 754,2 595,9 739,3
Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.
Se observă o evoluţie neuniformă a serviciului datoriei publice externe atât pe
ansamblu, cât şi pe componentele sale. Astfel, au existat ani în care acesta a sporit destul de
mult comparativ cu anii anteriori (în 1997 a crescut cu 49,07% faţă de 1996, iar în 1999 cu
40,47% faţă de 1998), precum şi ani în care s-a menţinut aproape constant (în 1998 faţă de
1997) sau chiar a scăzut (în 2000 faţă de 1999 s-a diminuat cu 39,33%), în funcţie de cum au
ajuns la scadenţă împrumuturile contractate anterior. Aceleaşi fluctuaţii au fost prezente şi în
cazul serviciului datoriei publice externe garantate şi directe (Anexa 2 – Figura nr. 9).
În anul 1999 s-a înregistrat plata, în contul serviciului datoriei publice externe a unei
sume substanţiale, de aproximativ 2 mld.USD (din care 1,6 mld. USD aferenţi datoriei directe
a statului). Achitarea acestei obligaţii externe, al cărei nivel mai ridicat se explică atât prim
acumularea serviciului aferent datoriei externe din perioada 1991-1998, cât şi prin
contractarea, în anul 1996, de către BNR, cu acordul Guvernului, a unor credite destinate
exclusiv consolidării rezervei valutare a statului şi susţinerii politicii monetare a Băncii
Centrale, ar fi fost efectuată în condiţii mai uşoare dacă, după 1997, nu s-ar fi redus, în mod
foarte accentuat, accesul României la finanţarea externă. Astfel, în 1999, când a fost rambursat

32
Dăianu, Daniel, Vrânceanu, Radu, op. cit., p. 175.
31
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

vârful serviciului datoriei, acesta aproape că s-a dublat în cazul celei directe (a crescut cu
98,61% comparativ cu 1998), diminuându-se în cazul celei garantate cu 20,99% faţă de 1998.
Ponderile serviciilor datoriei directe şi garantate în volumul total al serviciului datoriei
publice externe au fost şi ele fluctuante în intervalul analizat, dar la sfârţitul perioadei (2000)
faţă de începutul acesteia (1996) se constată o scădere în cazul componentei directe (de la
72,43% la 44,55%) şi o creştere a celei garantate (de la 27,57% la 55,54%), ceea ce arată o
aglomerare mai mare a scadenţelor în cazul datoriei publice externe garantate (Anexa 2 –
Figura nr. 9).
S-a manifestat o îmbunătăţire în ceea ce priveşte ponderea dobânzilor şi comisioanelor
plătite de-a lungul anilor 1996-2000 în total serviciu (24,53%), faţă de perioada 1990-1995
(Anexa 2 – Figura nr. 10), precum şi în ceea ce priveşte raportul dintre serviciul datoriei
publice externe şi datoria publică externă care, deşi pe parcursul perioadei a crescut, atingând
nivelul maxim în 1999 (35,53%), în 2000 a înregistrat o scădere bruscă, pînă la 19,41%.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul ponderii serviciului datoriei publice externe directe în
datoria publică externă directă, când în 2000 a scăzut la 12,75% de la 40,71% în 1999. În
cazul componentei garantate, însă, respectiva pondere a atins un vârf în 1997 – 47,03%, faţă
de 15,68% în 1996, a scăzut în următorii ani, pentru ca în 2000 să crescă din nou până la
33,33%, povara acestei datorii sporind mai repede decât îndatorarea întreprinderilor şi
instituţiilor garantate.
Indicatorii de îndatorare s-au situat sub limitele maxim cosiderate standard, unii dintre
aceştia înregistrând chiar tendinţe de scădere la sfârşitul perioadei (2000) comparativ cu
începutul acesteia (1996).
Tabelul nr. 9. Indicatori de îndatorare privind datoria publică externă (DPE) şi
serviciul datoriei publice externe (SDPE) în perioada 1996-2000, comparativ cu limitele standard
199 199 200
Indicatori u.m. 6 1997 8 1999 0 Standard
DPE medie pe locuitor USD 276 304 310 275 305 -
Ponderea DPE în PIB % 22,7 21,8 20,7 20,7 22,1 50
Ponderea DPE în volumul exportului % 77,1 81,2 83,9 72,6 56,5 250
Ponderea SDPE în PIB % 3,8 4,9 4,6 7,3 4,3 -
Ponderea SDPE în volumul exportului % 12,9 18,4 18,8 25,8 11,0 25
Sursa: Calculat pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

Ponderea datoriei publice externe în PIB nu a prezentat tendinţe majore de descreştere


de-a lungul perioadei 1996-2000, aceasta ajungând la sfârşitul anului 2000 aproximativ egală

32
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

cu cea din 1996. De asemenea, deşi pe parcursul anilor 1996-1999 ponderea serviciului
datoriei publice externe în PIB a cunoscut tendinţe de creştere, aceasta a revenit în 2000 destul
de aproape de valoarea din 1996, ceea ce semnifică o evoluţie favorabilă a acestui indicator.
Ponderea servicului datoriei publice externe în volumul exportului de bunuri şi servicii a
cunoscut o creştere accelerată până în anul 1999. Dar folosirea împrumuturilor externe pentru
acoperirea soldului nefavorabil al contului curent împovărează balanţa de plăţi cu noi
cheltuieli în valută legate de rambursarea ratelor de capital şi achitarea dobânzilor şi
comisioanelor aferente datoriei publice externe, care conduc la majorarea decalajului între
cheltuielile şi veniturile în valută, adică la accentuarea deficitului extern33. Situaţia s-a redresat
în anul 2000, când ponderea indicatorului a înregistrat o scădere importantă (până la 11%, în
condiţiile în care în 1999 ajunsese la 25,8%), situându-se sub valoarea din 1996 (12,9%).

3.2.3. Perioada 2001-2009

S-a manifestat o tendinţă generală de creştere a datoriei publice externe de la un an la


altul, cu excepţia perioadei anului 2006, când aceasta a înregistrat o scădere faţă de anul 2005,
urmând ca în anul 2007 sa se reia creşterea cu 4,28%.
Tabelul nr. 10. Datoria publică externă (DPE) directă şi garantată, între 2001-2009 (mil. USD)
Indicatori 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
DPE - 12,118.6 14,067.6 15,479.4
total 8,354.94 9,684.33 11,935.79 12,481.67 13,815.62 2 7 8 16,886.83
DPE 11,176.4 12,892.9
directă 5,397.30 7,531.54 9,399.92 9,340.74 9,899.56 9,108.68 3 8 14,847.77
DPE
garantată 2,957.64 2,152.79 2,535.87 3,140.93 3,916.06 3,009.94 2,891.24 2,586.49 2,039.06
Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.
Ponderile datoriei publice externe directe şi garantate în totalul datoriei publice externe
a fluctuat putin în perioada 2002 (77,75%, respectiv 21,25%), faţă de anul 2009 (87,93%,
respectiv 12,07%), ceea ce demonstrează că oportunităţile sectorului privat de a obţine garanţii
pentru împrumuturi au rămas aproximativ aceleaşi în decursul celor 9 ani (Anexa 2 – Figurile
nr. 11a şi 11b).
De menţionat că la sfârşitul anului 2002, cei mai mari debitori din împrumuturi garantate de
stat erau34: CONEL, Romtehnica (în numele Ministerului Apărării), Ministerul Sănătăţii şi

33
Văcărel, Iulian, op. cit., p. 296.
34
Conform Prospectului de emisiune din 30 iunie 2003.
33
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Familiei, Tarom, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, Societatea


Naţională Nuclearelectrica, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Grand Hotel, Romtelecom,
SNCFR.
Structura pe creditori a fost marcată de sporirea într-un ritm descendent de la un an la
altul a împrumuturilor contractate de la creditori multilaterali, pastrându-şi însă aproximativ
aceeaşi pondere în total, precum şi de diminuarea accentuată a împrumuturilor pe baze
bilatrale, atât ca valoare absolută, cât şi ca pondere în total (de la 10,24% în 2001 la 3,89% în
2009). Aceste descreşteri au fost compensate de emisiunile de obligaţiuni în creştere, precum
şi de împrumuturile contractate de la bănci private .
În octombrie 2001 România a incheiat un nou acord stand-by cu FMI pe 18 luni, de
aproximativ 383 mil. USD, condiţiile impuse fiind legate de salariile şi reducerea numărului
de salariaţi în întreprinderile de stat şi alte măsuri pentru reducerea deficitului cvasi-fiscal,
generat în principal de sectorul energetic. În septembrie 2002 s-au semnat al doilea împrumut
pentru Ajustarea Structurală a Sectorului Privat (PSAL II) şi împrumutul asociat acestuia,
destinat consolidării capacităţii instituţionale în sectoarele public şi privat (PPIBL). Obiectivul
principal al proiectului îl constituia relansarea economiei naţionale, opţiunile strategice vizând
asigurarea creşterii economice, realizarea unei macrostabilităţi consolidate şi îmbunătăţirea
substanţială a mediului de afaceri. Programul PSAL II conţinea măsuri adresate privatizării
sectorului bancar şi măsuri adresate privatizării, restructurării sau lichidării întreprinderilor de
stat.
La începutul lunii iulie 2004, FMI a aprobat derularea, pe o perioadă de 2 ani, a unui
nou acord stand-by de tip preventiv cu România, care nu presupunea tragerea sumelor
creditului. Obiectivele principale avute în vedere în cadrul noului aranjament se refereau la
consolidarea stabilizării macroeconomice, reducerea graduală a inflaţiei până în 2006,
menţinerea deficitului de cont curent în limite sustenabile şi a unor rezerve valutare la un nivel
confortabil.
Aparitia crizei economice si diminuarea accesului la pietele financiare face ca in
octombrie 2008 România a incheiat un nou acord stand-by cu Fondul Monetar Internationl,
Comisia Europeană, Banca Mondială şi BERD pentru o finanţare de circa 20 miliarde euro
pentru doi.România are un acord stand-by cu FMI pe doi ani, pentru suma de 12,95 miliarde
euro, bani care intră în rezerva BNR, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea

34
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Europeană (5 miliarde de la CE), BM (1 miliard) şi BERD-BEI-International Finance


Corporation (1 miliard) însumând 19,95 miliarde euro.
Prima transa a imprumutului de la FMI, in suma de 5 miliarde euro, a fost contractata
de catre Banca Nationala a Romaniei, pentru sustinerea balantei de plati si a a avut ca
destinatie consolidarea rezervelor valutare ale tarii iar fondurile respective au jucat un rol
important in reducerea rezervelor minime obligatorii in valuta ale bancilor romanesti, ajutand
la crearea de lichiditati corespunzatoare in piata monetara.
Acest imprumut nu reprezinta datorie publica potrivit Ordonantei de Urgenta a
Guvernului nr 64/2007 privind datoria publica, rambursarea urmand sa fie efectuata din
sursele proprii ale BNR.
A doua tranşă de la FMI a avut ca destinaţi bugetul de stat, pentru a acoperi o parte din
deficit, şi nu la rezerva valutară de la BNR, aşa cum s-a întâmplat cu prima tranşă. Luna
septembrie (2009) a marcat obţinerea aprobării Consiliului Executiv al FMI pentru eliberarea
celei de-a doua tranşe din împrumut, în valoare de 1,9 miliarde de euro.
Serviciul datoriei externe - pe termen scurt, mediu şi lung - a însumat în primele zece
luni din acest an 24,9535 miliarde dolari, din care 76,5% (26,771 miliarde euro) a fost pe partea
datoriei pe termen scurt, potrivit estimărilor băncii centrale.
Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung - sau raportul dintre serviciul
datoriei şi exporturi - a fost de 27,9% în primele zece luni din 2009, comparativ cu 31,5% in
2008, iar gradul de acoperire a rezervei oficiale de valute şi aur a României a fost de 8,7 luni
de import la 31 noiembrie 2009, de la 5,6 luni de import la finalul anului trecut.
Destinaţiile împrumuturilor reprezentând datoria publică externă directă şi garantată la
sfârşitul anului 2001 evidenţiază sporirea, comparativ cu sfârşitul perioadei anterioare
analizate (1996-2000), ponderii utilizate pentru susţinerea balanţei de plăţi (40%), în
detrimentul proiectelor (60%). În schimb, în cadrul acestora din urmă, a scăzut ponderea
împrumuturilor utilizate pentru proiecte destinate instituţiilor publice (de la 36% în 2000 la
29% în 2001), în favoarea finanţării proiectelor destinate agenţilor economici (de la 28% în
2000 la 31% în 2001). De asemenea, în cadrul datoriei publice externe garantate, proiectele
destinate agenţilor economici au cunoscut o evoluţie uşor favorabilă, reuşind să le egaleze pe
cele destinate instituţiilor publice.

35
Datoria externa este exprimata incepamd cu 2004 in euro. Pentru a pastra relevanta datelor, am folosit un curs
mediu USD/EURO mediu pe 2009 conform Anexa 3.
35
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

În 2003, datoria publică externă a fost destinată finanţării deficitului bugetar36 (23,9%),
spijinirii balanţei de plăţi şi pentru ajustare structurală (12,8%) şi creşterii rezervei valutare a
statului (4,9%). Principalul sector economic beneficiar al finanţării externe a fost sectorul
transporturilor (17,9%), urmat de cel energetic (6,4%), de importurile de combustibili (6,4%),
sănătate (3,7%), industrie (3,0%) etc.
Împrumuturile externe primite în anul 2002 au fost destinate finanţării deficitului
bugetar (20,6%) şi unor activităţi din economie: energie electrică şi termică, gaze şi apă
(16,9%), industria prelucrătoare (15%), administraţia publică (11,1%), transport (9,3%), poştă
şi teşecomunicaţii (8,4%).
Creditele externe contractate direct de stat în anul 2004 au fost destinate eliminării
efectelor inundaţiilor, pentru construirea de săli de sport, infrastructura educaţională,
diminuarea riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pentru reforma sectorului
irigaţiilor, în timp ce creditele garantate de stat au fost direcţionate spre sectorul transporturilor
şi comunicaţiilor, sectorul energetic, protecţia mediului, sănătate, ordine publică şi siguranţă
naţională, securizarea frontierei, radiocomunicaţii, două garanţii pentru privatizarea BCR,
precum şi pentru import de combustibil.
În anul 2005, creditele contractate direct de stat au fost utilizate pentru ajustarea
structurală a economiei, infrastructurile municipală şi rurală, dezvoltarea întreprinderilor mici
şi mijlocii, restructurarea transporturilor, modernizarea sistemului informaţional în agricultură,
înlăturarea efectelor inundaţiilor. În ceea ce priveşte creditele garantate de stat, acestea au fost
destinate în special sectorului energetic (importului de combustibil) şi extinderii centralelor
termice.
Se observă o tendinţă de creştere pe ansamblu a împrumuturilor contractate pe toate
tipurile de scadenţe, cu excepţia anului 2005 când, datorită existenţei unei datorii publice
externe în scădere comparativ cu anul 2004, s-a diminuat si volumul împrumuturilor cu
scadenţe între 1 şi 5 ani (cu 38,67%), respectiv între 5 şi 10 ani (cu 8,25). De asemenea,
ponderea datoriei publice externe cu scadenţă de până la 5 ani a cunoscut o scădere de aproape
50% în 2006 faţă de 2005, ceea ce indică o situaţie favorabilă care nu îngreunează cu mult
serviciul datoriei publice externe din anii următori .În acelaşi timp, această pondere s-a
36
Pentru finanţarea deficitului bugetar, în iulie 2003, România, prin Ministerul Finanţelor Publice, a lansat o
emisiune de Euro-obligaţiuni în sumă de 700 mil. EUR (807,9 milioane USD), cu scadenţa la 7 ani şi o rată a
dobânzii de 5,75 %.

36
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

diminuat considerabil pe tot parcursul perioadei: dacă în 2001 aceasta era de 19,05%, în 2006
reprezenta 4,98% din totalul datoriei publice externe.
Evoluţia favorabilă s-a manifestat pe întreaga perioadă, sugerând îmbunătăţirea
managementului datoriei publice externe, prin contractarea de împrumuturi cu scadenţe mai
lungi şi ţinând cont ca acestea să nu se aglomereze foarte mult într-o anumită perioadă (numai
în anul 2002, comparativ cu 2001, serviciul a înregistrat o creştere mai mare, de 19,81%,
datorată sporirii semnificative a celui aferent datoriei publice garantate, de 43,64%). De
asemenea, raportul dintre serviciul datoriei publice externe şi datoria publică externă s-a
diminuat continuu, atât pe ansamblu (de la 23,64% în 2001 la 20,60% în 2009).
În general, s-a manifestat o tendinţă de diminuare a ponderii serviciului datoriei
publice externe garantate, ajungând la sfârşitul perioadei la 13.73% (faţă de 35,39% la
începutul perioadei), respectiv o screstere a ponderii serviciului aferent datoriei directe a
statului, la 64,60% în 2001, comparativ cu 87.92% în 2009.
Toţi indicatorii de îndatorare s-au situat în perioada analizata pe un trend descendent,
sub nivelurile înregistrate pentru fiecare dintre aceştia în anul 199237. Scăderea accelerată a
indicatorilor de la un an la altul arată, pentru perioada analizată, o evoluţie favorabilă a
economiei româneşti, precum şi o utilizare mai eficientă a împrumuturilor externe, printr-o
selecţionare mai atentă a obiectivelor de finanţare şi printr-o eficienţă sporită a acestora la
darea lor în exploatare, comparativ cu perioadele anterior analizate.
România înregistra la finalul lunii noiembrie 2009 o datorie externă în creştere cu
6.47% faţă de finalul lui 2008, conform raportării Băncii Naţionale a României.
Datoria pe termen mediu şi lung reprezenta 80,72% din totalul datoriei externe a României
la finalul lunii noiembrie 2009, potrivit datelor Băncii Naţionale a Romaniei, iar ponderea datoriei
pe termen scurt a scăzut uşor, la 19,28%.
Din punctul de vedere al structurii se pot observa două trenduri:
 până în 2007 a fost un trend de creştere a datoriei pe termen scurt în totalul datoriei externe
de la 14,91% în 2004 la 33,97% în 2007
 începand cu 2008 un trend de diminuare , ajungând de la 32,57% în noiembrie 2008 la
19,28% noiembrie 2009

37
16,8% pentru ponderea datoriei publice externe în PIB, 50,4% pentru ponderea datoriei publice externe în
volumul exportului, 2,2% pentru ponderea serviciului datoriei publice externe în PIB şi 6,7% pentru ponderea
serviciului datoriei publice externe în volumul exportului.
37
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Produsul Intern Brut a înregistrat în ultimele trei luni ale anului 2008 o scădere de
1,5%, în termeni reali, comparativ cu trimestrul trei, astfel că economia României nu a ieşit
din recesiune, pe întreg anul 2009 declinul fiind de 7,2%, potrivit datelor publicate de
Institutul de Naţional de Statistică în 12 februarie 2009. Pentru 2010 se prognozează că
economia naţională va avea o creştere de 1.3%.
Din punct de vedere al evoluţiei, datoria publică, a cunoscut un trend descedent în perioada
de dupa 1999 şi până în 2006, urmând să crească uşor în 2007, accelerându-se odata cu apariţia
crizei economice în 2008. La sfârşitul lui 2008, datoria publică totală era de 109,75 miliarde lei şi
reprezenta 21,78% din PIB, urcand brusc cu 7,65% in 2009 la 29.43%.
Ca structura, in 2009, datoria publică a fost contractată prin împrumuturi de stat (37,95%),
urmată de certificate de trezorerie (15,44%) şi obligaţiuni de stat (14,09%). De asemenea, 7,24%
din datoria publică a fost contractată prin eurobonduri, 0,07% prin leasing financiar, iar 25,2%
prin alte surse.
Produsul Intern Brut in 2008 a fost de 503,958.7 miliarde lei, iar datoria publică era 51,7%
în lei, 35,9% era denominată în euro, 6,8% era în dolari, 1,5% era în yeni japonezi, iar restul în
alte valute.
Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, din totalul titlurilor emise de stat aflate în derulare
la 31 noiembrie 2009, de 37,2 miliarde lei, 58,08% aveau scadenţă pe termen scurt - de mai puţin
de un an, 38,44% erau pe termen mediu - între 1 si 5 ani, iar 3,48% urmau să ajungă la scadenţă
peste mai mult de 5 ani. Titlurile luate în calcul de Ministerul Finanţelor Publice în această
evidenţă nu includ eurobondurile şi certificatele de depozit adresate populaţiei, dar cuprind
obligaţiunea de stat denominata în euro (în echivalent lei). Valoarea medie a scadenţei rămase
pentru titlurile de stat active la 31 octombrie 2009 este de 1,7 ani.

3.3. Raportul dintre datoria publică externă şi datoria publică internă

38
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

În România, comparativ cu ţările dezvoltate, datoria publică externă a fost şi continuă


încă să fie principala componentă a datoriei publice. În întreaga perioadă, datoria publică
efectivă a fost alimentată în mod substanţial de împrumuturile contractate la extern şi numai
într-o mică măsură la intern, această structură fiind specifică ţărilor în curs de dezvoltare, care
nu dispun de o piaţă proprie de capital capabilă de a satisface atât nevoile sectorului privat, cât
şi pe cele ale sectorului public.
Este de remarcat faptul că, pentru acoperirea deficitelor bugetare, autorităţile române
au apelat în perioada 1990-1995, în mod preponderent, la credite externe, după care, o dată cu
scăderea ratingului acordat de agenţiile de specialitate internaţionale, s-a apelat la împrumuturi
interne într-o proporţie tot mai mare. Astfel pana in 2008 datoria publica externa era
supraunitara comparativ cu datoria publica interna. Incepand cu anul 2008 situatia acestui
raport s-a inversat, astfel pe fondul atragerii de imprumuturi de pe piata interna prin emisiuni
de obligatiuni, datoria publica interna este de aprosimativ doua ori mai mare decat cea externa
la nivelul anului 2009.
De la începutul lui 2009 şi până la finalul lunii noiembrie, Ministerul Finantelor
Publice s-a împrumutat cu 96,5 miliarde lei, din care 59,9 miliarde lei prin emisiuni de titluri
de stat pe piata internă şi 36,6 miliarde lei prin împrumuturi de stat, contractate direct în cea
mai mare parte.
Îmbunătăţirea ratingului acordat de agenţiile de specialitate internaţionale după anii
1999-2000 a condus la o reorientare spre sursele de finanţare externă: ponderea datoriei
externe în cadrul datoriei publice a scazut de la 75%, în anul 1996, la 38%, în anul 2003, în
timp ce ponderea datoriei interne a crescut de la 25% la 62%.
Pe ansamblul perioadei 1990-2009, datoria publică externă a reprezentat în jur de 60%
din datoria publică totală, în timp ce datoria publică internă numai 40%.
În plus, în perioada 2000-2003 raportul datorie publică externă / datorie publică internă a
fost în continuă creştere, de la 153,66% în 2000 la 292,44%, ceea ce arată o creştere mult mai
lentă a datoriei publice interne comparativ cu creşterea datoriei publice externe. Acest lucru
relevă faptul că statul nu dispunea încă de o capacitate optimă de a se împrumuta de la intern,
motiv pentru care recurge la împrumuturi externe.
Datoria externă pe termen mediu şi lung a crescut faţă de sfârşitul anului 2007 cu 31 la
sută,iar structura pe creditori a datoriei externe pe termen mediu şi lung relevă faptul că s-a
menţinut tendinţa de creştere a ponderii surselor private (de la 85,1 la sută în decembrie 2007
39
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

la 86,8 la sută în decembrie 2008), ca urmare a creditelor primite din partea băncilor private
străine, concomitent cu scăderea ponderii organismelor multilaterale la 12,6 la sută şi a
surselor bilaterale la 0,6 la sută din total .
La polul opus se gaseste perioada 2007-2009 unde datoria publica interna a fost în
continuă creştere, de la 121.94% în 2007 la 168.81%, ceea ce releva o imbunatatire a
capacitatii de a atrage imprumuturi de pe piata interna.
Cauzele capacităţi scăzute a pieţei împrumuturilor româneşti a fost rezultatul unei
economii nefuncţionale la data respectivă, inexistenţei unei pieţe concurenţiale şi a unui sistem
inflaţionist controlat, care se traduce prin neîncredere în moneda naţională. De aceea, piaţa
titlurilor de stat, după un uşor interes în perioada anilor 1996-2000, a stagnat sau chiar a
scăzut, populaţia preferând investiţiile în valută, metale preţioase sau în domeniul imobiliar,
considerându-le mai sigure. Situatia s-a inversat incepand cu 2008, pe fondul dobanzilor
atractive oferite si a limitarii accesului la imprumuturi externe, astfel incat ministerul
finantelor a putut emite cu succes 24 de emisiuni de titluri de stat in 2008 si 33 in 2009. Cauza
a fost data de necesitatea acoperirii balantei de plati pe fondul diminuarii accesului la pietele
externe si a instabilatii ce a dominat sistemul financiar mondial in 2008-2009.
Un alt element de analiză şi o posibilă explicaţie a ponderii reduse a datoriei interne în
totalul datoriei publice pana in 2008 este reprezentat de costul creditelor, care a fost mai redus
pe piaţa externă faţă de piaţa internă, ca urmare a nivelului ridicat al inflaţiei. De menţionat
este însă faptul că, şi din acest punct de vedere, ţara noastră a înregistrat o evoluţie constant
pozitivă.
Nu aceeaşi este situaţia în ţările central şi est-europene în tranziţie (spre exemplu,
Ungaria şi Polonia), unde datoria publică internă este mult mai mare decât cea externă. Prin
urmare, comparativ cu România, în aceste ţări există resurse interne mai mari care pot fi atrase
pentru a satisface nevoile temporare ale statului, ceea ce arată că economiile acestor ţări s-au
înscris pe linia formării unor pieţe interne reale şi funcţionale înaintea României. Acestea sunt
cu atât mai bune cu cât, din punct de vedere financiar şi valutar, împrumuturile de stat externe
generează eforturi legate de rambursarea acestora la scadenţă, ca şi de suportarea dobânzilor şi
comisioanelor aferente datoriei publice externe. Astfel, până la stingerea lor, împrumuturile de
stat externe grevează an de an bugetul de stat cu cheltuieli în lei, iar balanţa de plăţi cu
cheltuieli în valută. Este mai uşor de suportat serviciul datoriei publice interne în moneda
naţională, decât serviciul datoriei publice externe în valută, întrucît procurarea resurselor
40
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

valutare necesare acestuia din urmă este dependentă de volumul exporturilor de bunuri şi
servicii, de intrarea în ţară a altor fluxuri în valută, de mărimea rezervelor valutare, de evoluţia
cursului de schimb al monedelor în care au fost contractate împrumuturile externe, precum şi
de nivelul dobânzilor, când acestea nu sunt fixe, ci fluctuante38.
Potrivit Tratatului de la Maastricht, nivelul datoriei publice al statelor Uniunii
Europene nu trebuie să depăşească 60% din PIB. Din acest punct de vedere, se poate aprecia
că România se încadrează în grupa ţărilor cu o datorie publică sustenabilă, având încă un grad
de îndatorare redus. Cu toate acestea, experţi în domeniu consideră că menţinerea unui raport
echilibrat între serviciul datoriei şi nivelul exporturilor necesită păstrarea sub control a
deficitului bugetar şi a balanţei de plăţi externe39.

3.4 Analiză econometrică40


Pentru a analiza econometric datoria publică externă a României am luat în considerare
ponderea veniturilor guvernamentale, ponderea cheltuielilor guvernamentale şi ponderea ratei
dobânzii în Produsul Intern Brut.
38
Văcărel, Iulian, op. cit., p. 284.
39
Talpeş, Ioan, Economia României în faţa integrării europene, Occasional Papers No.6(III)/2004, Ministerul
Apărării Naţionale, 2004, p. 48.
40
Datele folosite în analiză sunt cuprinse în Anexa 4.
41
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Pentru a avea o imagine mai clară am realizat o analiză pe cinci ţări in curs de
dezvoltare: România, Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Cehia. Toate aceste ţări sunt în prezent
membre ale Uniunii Europene, sunt localizate în Europa Centrală şi de Est şi încă nu au trecut
la moneda euro.
În cele ce urmează am incercat să aflu cum este influenţată ponderea datoriei publice
externe în PIB de către ponderea veniturilor, cheltuielior şi a ratei dobanzilor în PIB
Cele cinci ţări supuse analizei au avut în cadrul perioadei analizate fluctuaţi
semnificative în ceea ce priveşte ponderea veniturilor în produsul intern brut. Toate aceste ţări
au în comun o ciclitate asemanatoare. La începutul perioadei a fost o tendinţă uşoară de
creştere, urmată de o scădere semnificativă şi de o reluare a trendului crescător dupa 2000.
Până în 1998 cele mai puternice scăderi le-au avut Cehia, Polonia şi Ungaria. Romania a avut
o evoluţie liniară comparativ cu aceste ţări.
Figura nr. 19. Venituri Guvernamentale

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional

Pentru toate ţările analizate se observă in ansamblu cheltuieli mai mari decât venituri.
În plus s-a păstrat corelaţia evoluţiei între venituri şi cheltuieli. Toate tările analizate prezintă
din acest punct de vedere deficit de cont curent.
Figura nr. 20. Cheltuieli Guvernamentale

42
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional

La sfârşitul lui 1992, cursul dolarului a stat la 430 de lei timp de trei luni. Până
în martie 1993, a sărit cu 50%, pe fondul inflaţiei galopante. În 1993, preţurile au crescut cu
aproape 300%.
La sfârşitul lui 1996, dolarul s-a învârtit în jurul pragului de 3.200 de lei. Până în
februarie 1997, s-a dublat. În 1997, preţurile au crescut cu 150%. Pentru celelalte tari evolutia
ratei dobanzi a fost linear. Dezechilibrele din socitatea romaneasca a cauzat puternice
deprecieri ale valori economice.

Figura nr. 21. Rata Dobânzii

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional

43
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

În cazul României şi Cehiei se observă o creştere constantă a datoriei publice externe


pe perioada analizată fara fluctuatii majore, iar la Bulgaria o scadere puternica, incepand cu
2000. În schimb datoria externa a Ungariei a cunoscut incepand cu 2002 o crestere puternica,
Poloniei a cunoscut o evoluţie mult mai lineara in comparatie cu celelalte tari din analiza.
.
Figura nr. 22. Datoria Publică Externă

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional

Conform modelului prezentat in figura 23, au reieşit următoarele: variabilele ponderea


veniturilor guvernamentale în PIB şi ponderea ratei dobânzii în PIB au o legătură indirectă cu
variabila principală (-1,885466 respectiv -0,080681). În schimb variabila ponderea
cheltuielilor guvernamentale în PIB are o relaţie directa cu variabila principală.
R-squared arată cât la sută din varianţa totală a variabilei dependente este datorată
variabilelor independente şi ia valori între 0 şi 1, cu cât valoarea acestuia este mai apropiată de
1, regresia este bine specificată. În acest caz R-squared de 0.245725 este destul de mică, iar
modelul nu este suta la suta valid, doar 24% din variabila principală fiind explicată de celalate
variabile venituri guvernamentale, cheltuieli guvernamentale şi rata dobănzii. R-squared
ajustat mai mare decât 0,5 arată că există legatură între variabilele analizate. Un Adjusted R-
squared de 0.220859 arată o legătură slabă între variabilele analizate.

44
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Valoarea probabilităţii corespondente testului t este mai mare decât 5%. Testul F
urmăreşte verificarea semnificaţiei simultane a tuturor estimărilor obţinute pentru parametrii
(9,881902 este o valoare slabă).
Durbin Watson statistic (DW) testează corelaţia serială a erorilor. O valoare mai mică
de 2 arată că erorile succesive ale termenilor sunt în medie apropiate una de cealaltă, deci
reziduurile nu sunt autocorelate, iar o valoare mai mare de 2 arata ca sunt autocorelate.
Concluzia de ansamblu este că modelul analizat nu este sută la sută valid.

Figura nr. 23. Metoda Pooled Least Squares

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional

45
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Concluzii

Construirea treptată a unei economii de piaţă nu a fost uşoară pentru România,


dificultăţile neîntârziind să apară şi încetinind procesul tranziţiei, schimbările structurale în
cadrul economiei şi, ulterior, alinierea acestora la standardele europene.
Pentru realizarea acestui obiectiv, statul român a avut nevoie de infuzii masive de
capital, care nu au fost întotdeauna utilizate în scopuri bine definite, pe baza unei evaluări
corecte a priorităţilor (o greşeală a constituit-o, spre exemplu, axarea spre consum şi nu spre
latura productivă a datoriei publice externe pentru o lungă perioadă de timp). Aceste
neajunsuri au determinat şi o anumită reticenţă a instituţiilor financiare internaţionale în
acordarea de împrumuturi în unele perioade şi au făcut ca fluxurile de capital străin să
ocolească teritoriul României o un inteval destul de îndelungat, în condiţiile în care ţara se
confrunta cu deficit de reurse. Astfel, acumularea deficitelor externe în fiecare an a condus, de
asemenea, la întârzierea procesului de tranziţie.
De aceea, în lipsa unor fluxuri considerabile de capital străin, contractarea de
împrumuturi externe s-a făcut în mare parte pentru susţinerea balanţei de plăţi (deci, în scopuri
de consum), în primii ani ai tranziţiei statul român apelând la creditorii multilaterali ca
împrumutători de ultimă instanţă, şi în proporţii mai mici pentru proiecte social-economice de
care România avea nevoie. Mai mult, nu a existat, cel puţin până în anul 1999, o gestionare
eficientă a datoriei publice, contractarea acesteia ducând la creşteri ale serviciului datoriei
superioare împrumuturilor externe care l-au generat.
Cu toate acestea, în ceea ce priveşte gradul de îndatorare, România nu a depăşit
limitele standard impuse pentru diferite categorii de indicatori, nici chiar în momente de vârf
ale serviciului datoriei publice externe (cum a fost cel din 1999), deşi au existat şi creşteri
îngrijorătoare de la an la an ale acestora.

46
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

În ultimii ani, însă, s-a produs o ameliorare a fluxurilor de capital, care, pe fondul
evoluţiei mai lente a datoriei publice externe, au făcut ca lucrurile să se îndrepte mai sigur pe
direcţia urmată de ţările cu reformă avansată în prezent.
Anul 2008 si aparitia crizei economice a facut ca datoria externa sa creasca din nou. De
data asta motivul care a dus la noi imprumuturi a fost generat de instabilitatea de pe pietele
financiare internationale, care a dus la o diminuare a fondurilor externe disponibile, pe fondul
unor iesiri importante de capital.
Ingrijorarea de a intra in incapacitate de plata, instabilitatea politica interna si datoria
ridicata pe termen scurt, au dus la inflamarea pietei valutare prin atacuri speculative la adresa
monedei nationale si la scaderea rating-ului Romanie de catre institutiile internationale. Toti
acesti factori, colaborati cu situatia economica mondiala din 2008 si 2009 au facut ca accesul
Romaniei la finantarea pe pietele internationale sa fie limitat. Acordurile incheiate cu
institutiile internationale si calmarea situatie politice a dus la o relativa stabilitate economica.
Cu toate acestea, lipsesc masurile de stimulare a economiei.
Ca si pana acuma , imprumuturi externe sunt utilizate pentru acoperirea deficitului de
cont curent, deci, sunt din nou axate spre consum. Romania nu stie sa si gestioneze intr-un
mod eficient datoria publica externâ, motiv pentru care politica datorie externe este prinsa intr-
un cerc vicios- cel al consumului.

47
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Anexa 1

Deducerea relaţiei cantitative dintre soldul economiilor şi investiţiilor sectorului


neguvernamental, soldul bugetului general consolidat al statului şi soldul curent al
balanţei de plăţi.

Se porneşte de la egalitatăţile:
S = Y + IM = D = C + I + G + X, unde:
S = oferta agregată;
D = cererea agregată;
Y = PIB;
C = consumul gospodăriilor populaţiei;
I = investiţiile sectorului neguvernamental (agenţi economici şi populaţie);
G = cheltuieli publice (consumul sectorului guvernamental);
X = export;
IM = import.
Se introduce în ecuaţie rolul politicii fiscale (al impozitelor şi taxelor), reprezentate prin T:
( Y – T ) + IM = C + I + G + X – T
( Y – T ) – X + IM – C – I = G – T
( Y – T ) – ( X – IM ) – C – I = ( G – T )
( Y – T – C ) – ( X – IM ) – I = ( G – T ), unde:
Y – T – C reprezintă economisirea sectorului neguvernamental (SA).
De aici, ( SA – I ) – ( X – IM ) = ( G – T ) sau ( SA – I ) + ( T – G ) = ( X – IM ), unde:
SA – I reprezintă soldul economiilor şi investiţiilor sectorului neguvernamental;
T – G reprezintă soldul bugetului general consolidat al statului;
X – IM reprezintă soldul curent al balanţei de plăţi.

48
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Anexa 2

Figura nr. 1a. Evoluţia datoriei publice externe (directe şi garantate)


în perioada 1990-1995

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

Figura nr. 1b. Structura datoriei publice externe (directe şi garantate)


în perioada 1990-1995 (ca pondere în total)

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

49
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Figura nr. 2. Evoluţia datoriei publice externe a României pe categorii de creditori


în perioada 1990-1995 (ca pondere în total)

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

Figura nr. 3. Evoluţia datoriei publice externe a României după scadenţe


în perioada 1990-1995 (ca pondere în total)

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

50
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Figura nr. 4. Evoluţia serviciului datoriei publice externe (SDPE) a României


pe componente în perioada 1990-1995

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

Figura nr. 5. Structura serviciului datoriei publice externe a României


în perioada 1990-1995 (ca pondere în total)

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

51
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Figura nr. 6a. Evoluţia datoria publice externe (directe şi garantate) a României
în perioada 1996-2000

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

Figura nr. 6b. Evoluţia datoriei publice externe a României (directe şi garantate)
în perioada 1996-2000 (ca pondere în total)

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

52
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Figura nr. 7. Evoluţia datoriei publice externe a României pe categorii de creditori


în perioada 1996-2000 (ca pondere în total)

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

Figura nr. 8. Evoluţia datoriei publice externe a României după scadenţe


în perioada 1996-2000 (ca pondere în total)

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

53
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Figura nr. 9. Evoluţia serviciului datoriei publice externe (SDPE) a României


pe componente în perioada 1996-2000

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

Figura nr. 10. Structura serviciului datoriei publice externe a României


în perioada 1996-2000 (ca pondere în total)

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

Figura nr. 11a. Evoluţia datoriei publice externe a României (directe şi garantate)
54
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

în perioada 2001-2009

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

Figura nr. 11b. Evoluţia datoriei publice externe a României (directe şi garantate)
în perioada 2001-2009

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

55
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Figura nr. 12. Evoluţia datoriei publice externe a României pe categorii de creditori
în perioada 1990-2009 (ca pondere în total)

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice


.

Figura nr. 13. Evoluţia comparativă a datoriei publice externe a României (DPE), a serviciului datoriei
publice externe (SDPE) şi a ponderii SDPE în DPE (%SDPE/DPE) în perioada 1990-2009

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.


56
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Figura nr. 14. Evoluţia comparativă a datoriei publice externe a României (DPE) şi a ponderii datoriei
publice externe în PIB (DPE/PIB) în perioada 1990-2009

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

Anexa 3
Tabelul nr. 11. Curs de schimb

Perioada (RON/EUR) (RON/USD) (USD/EUR)

2009 4.23 2.94 0.69

2008 3.99 2.83 0.71

2007 3.61 2.46 0.68

2006 3.38 2.57 0.75

2005 3.68 3.11 0.84


2004 Curs mediu de pe www.x-rates.com 0.83

Sursa: Întocmit pe baza datelor BNR şi de pe site www.x-rates.com.

57
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Anexa 4
Tabelul nr. 12. Ponderea Veniturilor Guvernamentale în PIB

Ponderea Veniturilor Guvernamentale în PIB


An CZ HU PL BG RO
1991 38,1 50,92 38,1 38,4 33,8
1992 38,7 49,99 43,8 37,2 37,4
1993 34,8 50,66 47,6 39,9 33,9
1994 33,2 49,05 46,4 35,7 32,1
1995 32,2 45,92 45,6 31,9 31,4
1996 31,1 47,31 45 31,3 29,4
1997 30,3 46,12 43 30,7 30,7
1998 29,8 42 41,7 35,4 30,2
1999 35,8 42,4 38,9 38,6 31,9
2000 36,5 46 37,5 38,7 31,4
2001 36,7 45,2 38,2 37,6 30,5
2002 37,5 44,6 38,3 36,5 30,5
2003 38,9 43,7 39,6 37,9 30
2004 42,2 45,1 38,8 37,6 30,7
2005 41,3 44 39,1 39,8 30,2
2006 41,1 42,6 39,8 38,8 31
2007 41,6 44,9 40 40,7 31,4
2008 41,2 45,9 38,5 39,7 34,7
2009 41,1 46,5 38,8 41,3 35,2

58
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional


Tabelul nr. 13. Ponderea Cheltuielilor Guvernamentale în PIB
Ponderea Cheltuielilor Guvernamentale în PIB
An CZ HU PL BG RO
1991 41,8 54,16 41,1 43,6 38,5
1992 44,5 56,48 49,5 48,1 42
1993 34,6 58,17 50,5 45,7 34,2
1994 32,3 55,47 48,9 41,3 33,9
1995 31,6 49,64 47,9 42,3 34,7
1996 31,2 46,64 47,5 33,4 34
1997 31,2 50,95 46,1 36,5 34,3
1998 31,5 40,4 44,9 40,05 35,2
1999 38,3 39,7 42 41,5 35,5
2000 39,5 48,8 40,4 39,7 35,4
2001 41,7 49,7 43,6 38,4 33,8
2002 44,2 54 44,6 37,2 33,4
2003 47,3 50,9 45,3 38,4 32,3
2004 45,1 50,4 46 37,5 32,4
2005 44,8 48,8 43 37,5 31
2006 43,8 51,9 43,7 35,3 31,6
2007 42,6 49,8 42 37,2 33,7
2008 42,5 49,2 41,6 36,7 36,8
2009 44,4 49,3 44,3 39,99 38,2
Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional

Tabelul nr. 14. Ponderea Ratei Dobânzii în PIB

Ponderea Ratei Dobânzii în PIB


An CZ HU PL BG RO
1991 7 22 8 -0,3 26
1992 10 21 9 4,8 44
1993 9,5 22 11,4 8,3 416
1994 12 25 11,4 12,2 78
1995 11 28 11,4 11,3 67
1996 9,75 23 12 17 66,9
1997 8,8 20,5 12,5 7 138,8
1998 8,8 17 15,5 5,2 105
1999 8,1 14,5 16,5 4,6 62,2
2000 7,6 11 19 4,7 60,1
2001 6 9,75 11,5 4,8 39,9
2002 3,9 8,5 6,75 7,2 21,5
2003 4,8 12,5 5,25 6,06 23,4
2004 4,2 9,5 6,5 5,01 20,75
2005 4 6 4,5 3,49 7,5
2006 4 8 4 4,17 8,75
59
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

2007 4,2 7,5 5 5,07 7,5


2008 4,5 10 5 7,76 10,25
2009 4,5 6,25 3,5 6,61 9,5
Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional

Tabelul nr. 15. Ponderea Datoriei Publice Externe în PIB

Ponderea Datoriei Publice Externe în PIB


An CZ HU PL BG RO
1991 18,5 68 36,8 11,74 8,63
1992 24,88 57,7 64,1 140,4 16,78
1993 27,93 63,8 63,1 115,1 19,85
1994 29,71 68,9 45,5 107,2 15,01
1995 31,11 71,2 34,9 69,1 19,2
1996 34,15 62,4 29,5 89,8 24,5
1997 37,82 57,9 29,1 89,8 26,9
1998 39,4 65,8 25,2 85,5 23,9
1999 38,4 73 39,7 84,2 25,7
2000 38,8 64,5 41,7 88,2 27,7
2001 36,8 64,6 38,7 79,4 31,2
2002 36,6 56,1 44,3 44,9 30,8
2003 38,9 63,6 49,6 37,4 30,9
2004 41,3 63,4 51,4 30,1 35,8
2005 37,3 75 43,7 20,4 39,1
2006 40,2 90,4 49,6 14,7 42,9
2007 42,9 97,2 54,8 10,7 48,5
2008 40,3 114,4 45,9 8,3 49,4
2009 40,3 131,1 59,3 14,1 49,7
Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional

60
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Bibliografie

1. Albu, Lucian-Liviu, Pelinescu, Elena, Sustenabilitatea datoriei externe (versiunea


februarie 2002), Centrul Român de Politici Economice, Bucureşti, 2002;
2. Băcescu, Marius, Băcescu-Cărbunaru, Angelica, Macroeconomie şi politici
macroeconomice, Editura All Educational, Bucureşti, 1998;
3. Beleanu, Pavel, Anghelache, Gabriela, Finanţele publice ale României, Editura
Economică, Bucureşti, 2005;
4. Bucur, Ion, Bazele macroeconomiei, Editura Economică, Bucureşti, 1999;
5. Burada, Mihaela Alina, Raportul dintre datoria publică internă şi datoria externă,
articol publicat în revista “Tribuna Economică” nr. 19/2004;
6. Ceauşu, Iulian, Dicţionar enciclopedic managerial, Vol. I, Editura Academică de
Management, Bucureşti, 2000;
7. Dăianu, Daniel, Vrânceanu, Radu, România şi UE: inflaţie, balanţă de plăţi, creştere
economică, Editura Polirom, Iaşi, 2002, studiul Fluxurile de capital străin în România
(autori Daniel Dăianu, Liuviu Voinea);
8. Dodescu, Anca, Statul şi economia de piaţă, Editura Economică, Bucureşti, 2000;
9. Gaftoniuc, Simona, Finanţe internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2000;
10. Klein, Thomas M., External Debt Management – An Introduction, World Bank
Technical Paper Number 245, Washington, D.C.;
61
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

11. Marin, Dinu, Mereuţă, Cezar, Economia României 1990-2000. Compendiu, Editura
Economică, Bucureşti, 2001;
12. Moceanu, Răzvan, Împrumuturi pentru restructurare de la Banca Mondială, articol
publicat în revista “Tribuna Economică” nr. 42/2004;
13. Moşteanu, Tatiana (coord.) şi colectiv, Finanţe publice: note de curs şi aplicaţii
pentru seminar, Editura Universitară, Bucureşti, 2005;
14. Pacquement, François, Gestiunea datoriei externe, Ministerul Economiei, Ministerul
Bugetului, Franţa, 1993;
15. Talpeş, Ioan, Economia României în faţa integrării europene, Occasional Papers
No.6(III)/2004, Ministerul Apărării Naţionale, 2004;
16. Văcărel, Iulian (coord.) şi colectiv, Finanţe publice, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2004;
17. Văcărel, Iulian, Politici fiscale şi bugetare în România: 1990-2000, Editura Expert,
Bucureşti, 2001;
18. *** Strategia naţională de dezvoltare economică a României pe termen mediu:
http://www.cdep.ro/pdfs/strategie.pdf
19. *** Legea Datoriei publice nr. 313/2004;
20. *** Prospectul de emisiune din 30 iunie 2003;
21. *** Raportele Anuale ale BNR pe anii 2001-2009;
22. *** Rapoartele anuale ale Ministerului Finanţelor Publice privind datoria publică
externă a României pe anii 2000-2009;
23. *** Rapoartele anuale ale Fondului Monetar International din: 1997, 2000, 2002 si
2009
24. *** Serii de date privind evoluţia datoriei publice externe a României în perioada
1990-2009 furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.
25. ***www.capital.ro
26. ***www.newsin.ro
27. ***www.financiarul.ro
28. ***www.ectap.ro
29. ***www.epp.eurostat.ec.europa.eu
30. ***www.x-rates.com
31. ***www.zf.ro
62
Master D.A.F.I
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

32. ***www.sfin.ro
33. ***www.imf.org/external/pubs
34. ***http://devdata.worldbank.org/DataVisualizer/

63