CREDITUL SI DOBANDA

6.1.
6.2.
6.3.
6.4.

Continutul si trasaturile creditului

Formele creditului si titlurile de credit
Intermediarii financiari si potentialul de creditare
Dobanda

6.1. Continutul si trasaturile creditului

Termenul de credit , abordat semantic are numeroase sensuri economice, fiind
utilizat deopotriva in activitatea comerciala, bancara, in contabilitate, cat si in
relatiile cotidiene, nu numai economice, dintre oameni. Desigur, cea mai larga
utilizare a creditului apartine insa domeniului financiar-bancar si comercial.
In esenta, creditul reprezinta schimbul unei valori monetare prezente contra unei
valori monetare viitoare. Deci, creditul este o "relatie baneasca ce apare in legatura
cu acordarea de imprumuturi unor pesoane juridice sau fizice, care urmeaza a se
rambursa ulterior, la scadenta" .
Caracterizand specificul creditului, Virgil Madgearu scria ca, prin credit se intelege
"schimbul de bunuri actuale contra bunurilor viitoare, valorificarea unei obligatii
viitoare pentru o afacere prezenta. Deci, creditul este o afacere in care prestatiunea
si contraprestatiunea sunt separate in timp" .
Operatiunea de acordare a creditului exprima o conexiune directa intre producator
si consumator, intre oferta si cerere si intre cei doi agenti economici reprezentativi
ai economiei: furnizorul si beneficiarul, aceasta relatie dintre cei doi parteneri
definind intreaga relatie a procesului de creditare.
Sub un alt aspect, creditul a aparut din necesitatea stingerii obligatiilor dintre diferiti
agenti economici, proces caruia nu-i poate face fata moneda lichida, din aceasta
perspectiva creditul reprezentand o parghie a desfasurarii oricarui proces economic.
La nivelul agentului economic se constata ca pe langa capitalul propriu, acesta
contracteaza si imprumuturi, in particular bancare, sub forma creditului. Largirea si
modernizarea productiei spre care tinde orice manager, crearea conditiilor pentru a
rezista concurentei si, nu in ultimul rand, obtinerea unui profit care sa-i asigure
desfasurarea normala a activitatii sunt de neconceput fara existenta creditului.
Depasind sfera de interese a agentului intern, creditul se extinde si in relatiile cu
partenerii externi, in cele mai complexe sfere de activitate in care intervin diferiti
agenti economici, chiar si la nivelul statului, confirmand adevarul (asa cum
demonstreaza monetaristii) ca astazi omenirea traieste prin credit.
In practica monetar- financiara, creditul se confunda adesea cu banii si cu finantele.
www.ro-referate.ro

Ori, banii si respectiv, finantele au functii care le asigura relativa independenta,

incat orice identitate intre cele trei notiuni nu poate fi decat generatoare de
concluzii incompatibile cu rigorile stiintifice ale adevarului. In acest sens, subliniem
ca numai in cadrul relatiei de ansamblu a capitalului, a mijloacelor materiale si
monetare, creditul se poate transforma fie in bani, fie in finante; in vreme ce
finantele presupun capitaluri deja formate care se acumuleaza, creditul reprezinta
un efect al proceselor economice, in urma carora apar capitaluri economice
temporar disponibile.
Victor Slavescu, oferind o ampla motivare a creditului, accepta unele interferente
ale sferei acestuia cu sfera notiunii de bani, surprinzand totusi elemente de continut
specific ale acestui concept (scadenta, dobanda). Astfel, in opinia lui V. Slavescu,
creditul si operatiunea de credit constituie acel fapt economic prin care se cedeaza
o suma de bani, efectuata la un moment dat din partea unui subiect economic, in
folosinta altui subiect economic, cu obligatia acestuia din urma de a restitui mai
tarziu, la un termen fixat, suma primita, plus o suma de bani, care se cheama
interes sau dobanda.
Cu toata complexitatea si varietatea lor, relatiile de credit au o esenta comuna data
de trasaturile lor caracteristice:
- subiectii relatiei de credit;
- promisiunea de rambursare;
- rambursabilitatea;
- dobanda;
- acordarea creditului;
- consemnarea si tranferabilitatea acestuia.
Subiectii relatiei de creditare sunt creditorul, respectiv persoana fizica sau juridica
care avanseaza imprumutul conditionat si pentru un interval de timp si debitorul, tot
o persoana fizica sau juridica care, in schimbul dreptului de folosinta asupra
obiectului imprumutului, se obliga sa restituie creditorului la scadenta suma
avansata impreuna cu dobanda.
Dupa natura participantilor la procesul de creditare, acestia se pot grupa in trei
categorii cu ampla cuprindere: firma, populatie, si stat. Intreprinderea si populatia
apar frecvent atat in postura de debitor, cat si de creditor. Pe plan intern, de regula,
statul este debitor, dar in raporturile internationale, statul poate sa apara atat ca
debitor, cat si in postura de creditor (fig.1).

www.ro-referate.ro

Fig. 1 Subiectii relatiei de creditare

Pe de alta parte, in calitate de creditori, firmele si populatia se afirma diferentiat in
diferite tari, tendinta fiind, in tarile dezvoltate economic, de crestere a ponderii
populatiei la procesul de creditare, ceea ce genereaza profunde modificari in
activitatea bancara, de transformare financiara a disponibilitatilor monetare in
economii financiare. In calitate de debitor, alaturi de firme si, in mai mica masura,
de populatie, se afirma cu putere statul, ponderea acestuia in debitul national
variind intre 20% si 40%, evident, in functie de tara si timp.
Promisiunea de rambursare reprezinta elementul esential al relatiei de credit,
presupunand riscuri care necesita, in consecinta, angajarea unor garantii.
In raporturile de credit riscurile probabile sunt:
- riscul de nerambursare;
- riscul de imobilizare.
Riscul de nerambursare consta in probabilitatea intarzierii platii sau a incapacitatii
de plata datorita conjuncturii, dificultatilor sectoriale sau deficientelor
imprumutatului.
Pentru prevenirea riscului se impune o analiza temeinica a imprumutatului din mai
multe puncte de vedere: competenta profesionala, situatie economica nationala si
internationala, situatie financiara, volumul datoriilor, capacitatea de rambursare,
cunoasterea legislatiei, legaturile juridice cu alte intreprinderi, etc. De regula,
prevenirea riscului se poate realiza prin diversificarea sa (prin colaborarea cu alte
institutii de credit) si/sau prin garantarea imprumutului.
Riscul de imobilizare survine la banca sau la detinatorul de depozite, care nu sunt in
masura sa satisfaca cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni nereusite
a creditelor acordate. Prevenirea unui asemenea risc se poate obtine prin
administrarea judicioasa a depozitelor si creditelor de catre banci, angajarea de
credite pe hartii de valoare, mobilizarea efectelor prin rescont si prin alte operatiuni.
Creditele care se acorda, de regula, prin banci, angajeaza fonduri ce nu apartin
bancii. De aceea, in scopul gestionarii ferme a fondurilor ce-i sunt incredintate spre
pastrare, banca trebuie sa-si intareasca pozitia sa de creditor prin garantii personale
si garantii reale.
Garantia personala reprezinta angajamentul unei terte persoane de a onora
obligatiile debitorului in cazul in care acesta este in incapacitate de plata. Garantia
poate fi simpla si solidara. In cazul garantiei simple, garantul are dreptul de a
discuta asupra indeplinirii obligatiei sale, de a cere executarea primordiala a
debitorului si, in cazul in care exista mai multi garanti, sa raspunda numai pentru
partea sa. In cazul garantiei solidare, garantul poate fi tras la raspundere pentru a
plati, concomitent, sau chiar inaintea debitorului, daca aparent prezinta conditii
preferabile de solvabilitate.
Garantia reala presupune afectarea unui lucru (al debitorului sau al unei alte
persoane) pentru asigurarea executarii obligatiei debitorului. Garantiile reale pot fi
www.ro-referate.ro

asigurate prin:
a) retinere care consfinteste dreptul creditorului de a pastra un bun al debitorului
atata vreme cat acesta nu a fost achitat integral;
b) gajare care invoca actul prin care debitorul remite creditorului un bun in garantia
creditului. Gajarea poate avea loc cu sau fara deposedare. Daca gajarea are loc fara
deposedare, creditorul primeste un titlu de recunoastere a gajului. Creditorul titular
al gajului are anumite drepturi:
- de preferinta, respectiv de a fi platit inaintea altora, in cazul vanzarii bunului ce
reprezinta garantia;
- de urmarire, daca se schimba proprietarul;
- de retinere, pastrarea obiectului gajului pana la achitarea obligatiunilor debitorului;
- de vanzare, vanzarea prin justitie a bunului gajat in cazul incapacitatii de plata a
debitorului.
c) ipotecare. Ipoteca este actul prin care debitorul acorda creditorului dreptul asupra
unui imobil, fara deposedare si cu publicitate, conferindu-i creditorului dreptul de
preferinta si dreptul de urmarire;
d) privilegiul reprezinta dreptul conferit prin lege unor creditori de a avea prioritate
in a fi platiti atunci cand dispun de o garantie asupra uneia din parti sau asupra
totalitatii patrimoniului debitorului. Creditorul privilegiat dispune de dreptul de
preferinta si de dreptul de urmarire. Privilegiile pot fi generale si speciale, respectiv
mobiliare si imobiliare.
Indiferent de garantiile oferite, creditorul nu poate pierde din vedere faptul ca o
buna garantie nu este decat o precautiune suplimentara si nu un suport al unui risc,
mai mult decat probabil. Transformarea garantiilor in bani (exercitarea dreptului
creditorului in cazul incapacitatii de plata a debitorului) presupune pentru creditor
eforturi si cheltuieli suplimentare si nu in ultimul rand, prelungirea perioadei de
imobilizare a fondurilor.
Rambursabilitatea. Prin natura sa, creditul este o finantare cu caracter temporar,
rambursarea lui dupa o anumita perioada de timp fiind obligatorie. Termenele de
rambursare sunt foarte variate si in functie de acestea creditele se pot clasifica in:
- credite pe termen foarte scurt pana la 24 de ore;
- credite pe termen scurt pana la un an;
- credite pe termen mediu pana la 5-7 ani;
- credite pe termen lung pana la 50 sau chiar 100 ani pentru (pentru constructie
de locuinte).
Pentru creditele pe termen scurt, caracteristica este rambursarea integrala la
scadenta. Creditele pe termen mijlociu si lung implica de cele mai multe ori o
rambursare esalonata, ceea ce arata ca, pe parcurs, la termene stabilite (lunare,
trimestriale etc.) odata cu platile cuvenite pentru dobanzi se ramburseaza o parte
din imprumut.
Dobanda reprezinta caracteristica esentiala a creditului. In acordurile de credit s-a
incetatenit clauza dobanzii fixe. Clauza dobanzii fixe, convenita in cadrul acordului
de credit, este acceptabila pentru ambele parti, pentru intregul imprumut si pe
toata durata creditului. Pe fondul presiunii inflationiste s-a instituit regimul
www.ro-referate.ro

dobanzilor variabile (sensibile), situatie in care dobanzile se modifica periodic (de

regula semestrial) in functie de nivelul dobanzii pe piata (nationala sau
internationala). In acordurile de credit se poate prevede aditionarea dobanzii
cuvenite si plata integrala a acesteia la incheierea contractului.
Acordarea creditului. Creditul poate fi consimtit in cadrul unei tranzactii unice:
acordarea unui imprumut, vanzarea unei obligatiuni, angajarea unui depozit. In
ultima vreme s-a dezvoltat sistemul de credit deschis (linii de credit), in cadrul
caruia imprumuturile efective intervin la intervale liber alese de debitor, cartile de
credit fiind modalitatile cele mai raspandite pentru aceasta forma. In consimtirea
tranzactiei, respectiv acordarea creditului, fiind un act de mare importanta,
creditorul trebuie sa-si asigure o buna informare si documentare pentru evitarea
riscului. Este vorba, in principal, de riscul in investirea de hartii de valoare,
obligatiuni, de o mare audienta publica.
Consemnarea este o trasatura clasica a creditului si presupune inscrierea termenilor
relatiei de creditare in documente. Exista insa si relatii de creditare neconsemnate
care se incheie doar prin acord verbal intre cele doua parti si sunt bazate pe
increderea personala, cum ar fi de exemplu acordarea de credit pe piata
interbancara.
Transferabilitatea creditului presupune transferul titlului de credit. Acesta poate face
obiectul unei operatii de vanzarecumparare prin care se realizeaza cesiunea
creantei, adica cedarea dreptului de a incasa suma inscrisa in titlul de credit (suma
totala de incasat la scadenta de la debitor). Vanzarea-cumpararea titlurilor de credit
se poate face:
a) direct intre investitori sub forma transmiterii unor cecuri, andosarii, scontarii sau
rescontarii unor cambii. Transmiterea prin andosare (sau gir) consta in inscrierea pe
verso-ul cambiei a formulei "Platiti lui X la ordinul acestuia" dupa care urmeaza
semnatura beneficiarului care a cedat dreptul de a incasa suma. Transmiterea prin
scontare consta in cumpararea cambiei de catre o banca, la un pret numit valoarea
actuala (Va) a cambiei si calculat ca diferenta intre valoarea nominala (Vn) si scont
(S).
Va = Vn (1 ), unde t numarul de zile din momentul scontarii pana la scadenta;
s taxa scontului.
b) indirect, in cadrul pietelor financiare. Pe aceste piete, atat vanzatorul cat si
cumparatorul sunt reprezentati de agenti. Pretul cursului de credit cursul acestuia
se stabileste in functie de cerere si oferta, dar acestea depind in mare masura de
nivelul ratei dobanzii pe piata pentru scadente similare, precum si de nivelul
dobanzii la instrumentul respectiv, astfel:
C = Vn , unde C cursul instrumentului respectiv;
Vn valoarea nominala a instrumentului;
ri0 rata dobanzii la instrumentul care face obiectul tranzactiei;
rp0 rata dobanzii pe piata.
In functie de operativitatea cu care se face transferul lor, titlurile de credit pot fi mai
mult sau mai putin lichide.
www.ro-referate.ro

6.2. Formele creditului si titlurile de credit

Intr-o economie de piata, relatiile de credit sunt considerabile, in dimensiunile lor si
multiple in varietatea lor.
Clasificarea creditelor in forme distincte va aparea, in aceste conditii, discutabila,
prin criteriile utilizate sau prin gradul de cuprindere. Totusi, gruparea operatiunilor
de credit, functie de natura lor si de cadrul in care actioneaza, ofera posibilitatea
caracterizarii fenomenului general si, totodata permite cuprinderea, in mare parte a
raporturilor de credit semnificative.
Criteriile care permit delimitarea principalelor tipuri de credit sunt:
- subiectii relatiilor de creditare: creditorul si debitorul;
- obiectul creditului si sfera de utilizare;
- sursa fondurilor imprumutate;
- durata relatiei de creditare.
Privite din perspectiva aceasta, raporturile de credit s-au structurat de-a lungul
timpului in cinci forme fundamentale:
1) creditul comercial;
2) creditul bancar;
3) creditul obligatar;
4) creditul ipotecar;
5) creditul de consum.
Creditul comercial
Creditul comercial este cea mai reprezentativa forma a creditului in economia de
piata si consta in acordul reciproc de amanare a platii de catre agentii economici cu
prilejul vanzarii marfurilor. El apare din faptul ca unii agenti economici dispun de
marfuri fabricate si pregatite pentru vanzare, in vreme ce alti agenti economici au
nevoie de aceste marfuri, dar nu dispun, o perioada de timp, de mijloacele banesti
pentru cumparare. In felul acesta creditul comercial favorizeaza desfacerea
productiei respective inainte ca agentul economic cumparator sa dispuna de
cantitatea de bani necesara si accelereaza circuitul si rotatia capitalului ocupat in
sfera productiei si circulatiei. In economia contemporana, creditul comercial este o
forma predilecta prin care furnizorul finanteaza activitatea cumparatorului,
acoperind o parte semnificativa a resurselor financiare ale intreprinderilor: 10-15%
in SUA; 20-22% in Franta; 30-35% in Japonia.
Motivatia pentru creditul comercial decurge din interesele comune ale partilor in
cresterea fluiditatii schimburilor si in diminuarea cheltuielilor de organizare,
amenajare si intretinere a depozitelor etc. Totodata el este si un mijloc de
concurenta, deoarece acordarea de facilitati in domeniul creditului de catre furnizor,
este o cale suplimentara de a atrage clientela. In acelasi timp, creditul comercial are
anumite limite, volumul sau depinzand de marimea capitalului disponibil al
intreprinderilor din productia si circulatia marfurilor si de regularitatea revenirii
capitalurilor la intreprinzatorii respectivi. In sfarsit, in economia de piata, creditul
www.ro-referate.ro

comercial are o mare audienta si pentru ca el poate fi usor transformat in credit

bancar, prin operatia de scontare a cambiilor sau a altor efecte de comert, de catre
beneficiarii acestora, in scopul obtinerii inainte de scadenta a disponibilitatilor
banesti cuvenite.
In desfasurarea raporturilor de credit comercial, intreprinderile apar in dubla
ipostaza:
- pe de o parte, ele primesc credite in calitate de cumparator, ceea ce le asigura un
aflux de resurse;
- pe de alta parte, ele acorda credite propriilor lor cumparatori.
Daca pe ansamblu putem vorbi, insa, de un transfer reciproc de resurse, care
avantajeaza pe fiecare intreprinzator in parte, judecand la o scara mai restransa,
pentru o parte din intreprinderi resursele primite de la furnizori sub forma de
marfuri, sunt cedate in valori egale, clientilor prin produse livrate pe credit. Pentru
aceste intreprinderi angajarea patrimoniului este neutra, pentru altele, angajarea
patrimoniului poate fi pozitiva cand soldul general le este favorabil (ele
beneficiind de un aflux de resurse), iar pentru altele, poate fi negativa cand
soldul general le este nefavorabil; pentru acestia diferenta trebuie suplinita prin
credit bancar. Asadar, intreprinderile pentru care angajarea patrimoniului este
negativa (reflux de resurse) devin, in cadrul circuitului generat prin creditul
comercial, intermediari ai creditului bancar. Ele obtin credite bancare pe care, in
parte, le redistribuie (ca furnizor) clientilor prin intermediul creditului sub forma de
marfuri. Aceasta operatiune de redistribuire a creditului sub forma marfurilor tine si
de inadecvarea activitatii bancare la nevoile financiare ale economiei.
Se poate concluziona, fata de cele de mai sus, ca intr-o sfera larga a economiei
nationale, creditul comercial suplineste importante fluxuri financiare, tocmai cu
ajutorul intreprinderilor nonfinanciare si nonbancare care asigura circuitul,
repartizarea si redistribuirea de fonduri financiare.
Inscrisurile de credit (cambia, trata, biletul la ordin, etc) au numeroase valente:
usureaza acordarea creditelor, permit transferabilitatea creantelor, cedarea lor unui
alt beneficiar (de regula banci sau societati financiare), aceasta insemnand, in final,
transformarea creditului comercial in credit bancar. In aceasta situatie banca isi
angajeaza resursele sale intr-un plasament de credit de la preluare (prin scontare
mai ales) pana la scadenta, operatiune similara cu acordarea unui credit pe termen
scurt. Apeland la scontare, valoarea actuala a creditului este de fapt pretul de
cumparare a creantei de catre banca. Dobanda incasata pentru aceasta perioada
revine bancii sub forma scontului. Deci, valoarea actuala este egala cu valoarea
nominala a creantelor din care se va deduce scontul.
Creditul obligatar
Creditul obligatar exprima acea forma a relatiilor de credit in care, pe de o parte,
intervin institutiile statale sau intreprinderile economice in calitate de debitori, care
emit obligatiuni, iar pe de alta parte subscriptorii de obligatiuni, in calitate de
creditori, care isi avanseaza capitalul in scopul obtinerii unei dobanzi.
www.ro-referate.ro

Obligatiunea este un titlu de recunoastere a datoriei, care reprezinta o creanta

financiara, pe care detinatorul (creditorul) o are asupra emitentului (debitorul). Altfel
spus, obligatiunea este o promisiune scrisa a debitorului de a plati o suma de bani
la o data stabilita, detinatorul incasand periodic dobanzile cuvenite in raporturile de
credite.
In general, obligatiunea este caracterizata prin valoare nominala, curs, pret de
emisiune, cupon, durata de maturitate si valoarea garantata la rambursare. In mod
repetat, pentru a atrage subscriptia de economii ale publicului, pretul de emisiune
al unei obligatiuni se situeaza sub valoarea sa nominala cu 10-15%. In acest caz,
subscriptorii beneficiaza de o prima de emisiune. Daca valoarea de rambursare la
maturitate depaseste valoarea nominala, intervine o prima de rambursare de
aceeasi marime ca prima de emisiune.
Durata unui imprumut obligatar este variabila de la 5 la 30 ani. Durata medie
inregistrata in ultimul deceniu, pentru emisiunile de credit public este de 8,7 ani in
SUA, 9 ani in Canada, 6 ani in Franta si 7 ani in Marea Britanie.
Rata stabilita la data emisiunii, de regula, este mai mica decat rata dobanzii curente
bancare cu aproximativ 20-30% si aceasta pentru ca pentru detinatorii de
obligatiuni riscul asumat este minim. Cu toate acestea, costul unui imprumut
obligatar este mai mare decat al creditului bancar pentru aceeasi durata, deoarece
acesta (costul imprumutului obligatar) cuprinde in plus:
- cheltuielile de emisiune (cca 6% din valoarea totala a emisiunii);
- comisionul anual platit bancilor pentru obligatiunile rascumparate (0,5% din
valoarea lotului de obligatiuni rambursate);
- comisionul bancar (1% din valoarea dobanzilor acordate anual investitorilor);
- rata dobanzii acordata investitorilor cu scopul de a exprima o apreciere asupra
riscurilor legate de rambursarea sau plata dobanzilor.
Desfasurand o activitate de expertizare in favoarea investitorilor, institutiile de
rating pot consolida buna apreciere a emitentilor de obligatiuni, promovand prin
aceasta emisiunea valorilor mobiliare.
Obligatiunile se vand in mod curent intre intreprinderi si banci, intre banci si Banca
Centrala, in cadrul operatiunilor de optimizare a plasamentelor pe care o urmareste
fiecare. In plus, activele in obligatiuni constituie baza unor operatiuni de imprumut,
detinatorii obtinand, astfel, in conditii avantajoase, importante disponibilitati lichide.
Pe de alta parte, benficiind de calitatea de proprietar al acestor obligatiuni au si
dreptul de a incasa la termenele stabilite, dobanzile ce li se cuvin.
Rata dobanzii care se cuvine creditorilor detinatori de obligatiuni poate fi fixa sau
variabila. In functie de valoarea ei nominala, de capitalul avansat si de
periodicitatea platilor dobanzilor, suma pe care creditorul o incaseaza se poate
determina astfel:
a) cand dobanda se plateste anual, se foloseste relatia:
D=
b) cand dobanda se plateste semestrial, se foloseste relatia:
D=
unde: D dobanda
www.ro-referate.ro

Vn valoarea nominala a obligatiunii

r0 rata anuala a dobanzii pentru obligatiunea respectiva, exprimata in procente.
Daca obligatiunea este nominala, atunci creditorul-detinatorul este inregistrat in
evidenta debitorului emitent si plata dobanzii se face periodic la domiciliul
creditorului (prin CEC) sau prin virament direct in contul sau bancar. Daca
obligatiunea este la purtator, atunci ea este emisa/transmisa impreuna cu un set de
tichete (cupoane) detasabile care trebuie prezentate la banca debitorului emitent
pentru a se putea incasa dobanda.
Principalul emitent de obligatiuni este statul, administratia centrala si administratiile
locale pentru acoperirea deficitelor bugetare, intreprinderile publice, bancile si, in
mod exceptional, chiar si societatiel industriale si comerciale private pentru a
finanta lucrari importante de investitii si sporirea capitalului fix si circulant (sub
forma bonurilor si certificatelor de depozit).
Referitor la obligatiunile emise de catre intreprinderi se evidentiaza specificul
acestora de a fi angajate primordial in sfera publica, fiind accesibile tuturor
doritorilor de a investi. Aceste obligatiuni, de regula, sunt negociate la bursa de
valori.
Dezvoltarea pe scara larga a creditului obligatar a reactivat si extins activitatea
institutiilor de rating. Ratingul este un proces de evaluare a standingului financiar al
unui titlu de imprumut.
Se poate conlcuziona ca obligatiunile, in sine, reprezinta fondul material al unor
ample operatiuni bancare active, generand numeroase si variate operatiuni de
credit bancar.
Creditul ipotecar
Creditul ipotecar priveste activitatile imobliliare si reprezinta una dintre cele mai
importante forme de credit in cadrul unei economii care cultiva, dezvolta, sprijina si
sustine proprietatea individuala.
Creditul ipotecar se bazeaza pe un acord realizat intre imprumutant si imprumutat,
in care sunt prevazute urmatoarele:
- proprietatea folosita drept garantie;
- daca aceasta mai este grevata de alte ipoteci;
- conditiile si scadentele de rambursare;
- penalitatile pentru nerespectarea scadentelor de rambursare;
- circumstantele in care, prin nerespectarea conditiilor de imprumut, debitorul poate
pierde proprietatea.
In functie de conditiile de rambursare se practica:
a) credite ipotecare cu rate fixe prin care se restrange o parte din capitalul avansat
si din dobanda cuvenita creditorului; aceasta suma este constanta datorita ratei fixe
a dobanzii si rambursarii esalonate, in transe identice a capitalului avansat. Aceasta
este forma clasica a creditului ipotecar;
b) imprumut pe ipoteca cu dobanzi variabile folosit in perioadele de variabilitate
accentuata a ratelor dobanzii;
www.ro-referate.ro

c) credite ipotecare cu rambursare progresiva prevad rate initiale mai mici decat
rata constanta si rate finale superioare. Ele sunt utilizate ca mijloc promotional
pentru a atrage clientii cu venituri mici in prezent, dar cu bune perspective de
ameliorare a situatiei financiare (mai ales tinerii casatoriti sau proaspat absolventi
de institutii de invatamant superior).
d) credite ipotecare purtatoare de anuitati urmaresc valorificarea capitalului
imobilizat in locuinte proprietate, fara a renunta la dreptul de proprietate si la
uzufruct. Ca urmare, imprumutul obtinut prin ipotecarea unei parti a proprietatii
serveste la achizitionarea unui contract de anuitati, aducand proprietarului un venit
regulat, fiind considerat din aceste ratiuni ca un credit de perspectiva.
Resursele disponibilizate prin creditul ipotecar s-au organizat in fluxuri distincte de
constituire si redistribuire, sub forma unor fonduri comune de plasament sau, intr-o
forma evoluata, a unei piete distincte (piata ipotecara), in cadrul careia operatiunile
se desfasoara sub supravegherea unei institutii de credit specializate. Pe aceasta
piata, obligatiile nu sunt decat obiectul gaj al operatiunii, creditele negociindu-se
prin instrumente speciale, care leaga pe ofertanti de capitaluri (banci sau institutii)
de utilizatorii creditului ipotecar (populatia sau intreprinderile).

Creditul de consum
In acest caz, relatia de credit se caracterizeaza prin obiectul creditului: finantarea
cumpararii de marfuri si servicii de catre populatie.
Subiectii relatiei de credit sunt creditorul, respectiv:
- creditorul primar: reteaua de comercializare a bunurilor si serviciilor, achitarea
contravalorii acestora facandu-se ulterior;
- creditorul secundar o banca care asigura refinantarea comerciantului prin
preluarea creantelor acestuia asupra cumparatorilor-debitori;
si debitorul cumparator al marfurilor si serviciilor.
Obiectul creditului poate fi reprezentat de cele mai diverse bunuri si servicii, cu
modificari substantiale in timp si diferente mari de la o tara la alta in functie de
legislatie si amploarea sferei de consum.
Rambursarea creditului se poate face:
- neesalonat, in functie de posibilitatile cumparatorului pana la un termen maxim
convenit. Aceasta este modalitatea clasica de rambursare in cadrul relatiei de credit
primar cand obiectul creditului comercial il reprezinta mai ales bunurile de valoare
redusa.
- esalonat cu plata obligatiilor la termene fixe, stabilite de comun acord cu cele
doua parti. Aceasta forma de rambursare caracterizeaza indeosebi perioada de
dupa primul razboi mondial si este motivata de caracterul de masa a productiei de
bunuri si de necesitatea de a asigura accesul deschis la acestea cumparatorilor.
Este modalitatea actuala de rambursare cu cea mai mare frecventa.
Cea mai populara forma de credit de consum esalonat o reprezinta creditele de
revolving (succesiv) acordate prin intermediul cartilor de credit eliberate de catre
www.ro-referate.ro

banci clientilor solvabili.

Elementele caracteristice acestui credit sunt:
- se acorda in cadrul unei conventii stabilite intre parti;
- permite consumatorului sa efectueze cumparaturile sau sa obtina imprumuturi, fie
direct, asupra creditorului, fie indirect, prin cartile de credit, la momentul oportun
pentru el;
- cumparatorul-consumator are posibilitatea sa efectueze plata fie in totalitate
pentru creditul in curs, fie prin plati partiale, periodice, dupa posibilitate.
Pe plan general, asa cum experienta a eviedentiat, creditul de consum a contribuit
direct la cresterea nivelului de trai al populatiei, stimuland in acelasi timp, productia
de bunuri de consum de nivel tehnic si oportunitate ridicata.
Pe de alta parte, creditul de consum, prin volumul sau, poate avea influente
semnificative asupra echilibrului monetar deoarece permite consumul in prezent cu
plata ulterioara. Astfel, in perioadele in care creditul de consum este in expansiune,
diferenta (pozitiva) dintre valoarea bunurilor si serviciilor cumparate pe credit si
valoarea ratelor scadente la creditele de consum contractate anterior, poate
exercita presiuni inflationiste asupra nivelului general al preturilor daca volumul
bunurilor nu creste corespunzator; creditul de consum apare astfel ca un factor
degenerator al economiei de consum.
Creditul bancar
Forma definitorie a creditului, creditul bancar cuprinde o sfera larga de raporturi,
angajand modalitati diferite, pe termen scurt si pe termen mijlociu si lung privind
operatii bazate sau nu pe inscrisuri garantate sau negarantate.
Creditul bancar ca forma de suplinire si completare a celui comercial se
delimiteaza de acesta acoperind o arie mai intinsa, fiind mai elastic si mai eficient.
La baza formarii creditului bancar se afla disponibilitatile devenite temporar libere in
urma rotatiei de ansamblu a fondurilor participante la procesele economice.
Participantii la angajarea creditului bancar sunt, pe de o parte, bancile care apar in
calitate de creditori, iar, pe de alta parte, diferite persoane fizice/juridice care
solicita credit, in calitate de debitori.
Raporturile de credit ale intreprinderilor cu bancile sunt de regula reciproce. Pe de o
parte, intreprinderile avand conturi deschise la banci formeaza depozite, care pot fi
folosite de catre acestea, ca resurse. Pe de alta parte, bancile acorda credite
intreprinderilor pentru nevoile lor de productie sau pentru investitii.
Creditul bancar imbraca mai multe forme, astfel:
a) din perspectiva raportului banca-intreprindere avem:
- avansurile in cont curent sau creditele de casa (sau trezorerie). Ele reprezinta
raporturile de credit intemeiate pe o deplina cunoastere a activitatii intreprinderii,
motiv pentru care nu mai sunt consemnate prin inscrisuri relative la fiecare
angajament si nici nu sunt garantate formal. Ele privesc nevoile curente de
productie ale intreprinderii (cu caracter imprevizibil si greu de localizat in obiecte
care sa reprezinte o garantie veridica). Aceste credite prezinta mai multe trasaturi:
www.ro-referate.ro

- acordarea lor, de regula, nu este conditionata de termene de rambursare; ea se

intemeiaza pe depozitele compensatorii;
- neavand la baza inscrisuri, ele nu au posibilitatea de recreditare. De aici si nivelul
mai ridicat al dobanzilor, dar corelat de regula cu nivelul dobanzii de piata;
- linia de credit care confera intreprinderii un credit provizoriu, deoarece banca
poate cere oricand acoperirea debitului;
- linia de credit confirmata este o forma mai favorabila intreprinderii si se realizeaza
in baza unui acord scris in care posibilitatea de acordare a creditului se mentine
pentru toata perioada inscrisa in acord;
- linia de credit revolving reprezinta un mod de obtinere de credite agreat de
intreprinderi, intrucat rambursarile reduc nivelul creditului si permit in perioadele
urmatoare obtinerea cu certitudine a unor noi credite;
b) avand in vedere scadenta de restituire, delimitam:
- credite pe termen scurt avand ca scop acoperirea unei penurii trecatoare sau
permanente de fonduri determinata de decalajul intre momentul cheltuirii fondurilor
proprii si cel al realizarii incasarilor;
- credite pe termen mediu si lung destinate finantarii investitiilor. Desigur, in functie
de natura investitiilor, de riscurile pe care le contin si de perioada pentru care sunt
acordate, unii specialisti considera acest tip de credit ca fiind un pariu pe rezultatele
viitoare ale intreprinderii.
In concluzie, analizand cele cinci forme de credit, cu tipurile si categoriile lor, cu
particularizarile lor proprii, rezulta ca, in general, raporturile de credit se desfasoara
in mod necesar pe doua planuri:
- un plan este acela al mobilizarii resurselor banesti temporar disponibile la
intreprinderi si populatie, realizandu-se astfel o sporire a capitalului destinat
activitatii economico-sociale si o mai buna utilizare a factorilor de productie in
vederea largirii si diversificarii productiei;
- al doilea plan priveste distribuirea resurselor banesti intre diferite intreprinderi si
ramuri favorizand astfel desfacerile de marfuri pe o scara larga si, in general,
tranzactiile comerciale.
In felul acesta, creditul se constituie intr-unul din mecanismele de baza ale vietii
economice, cu efect multiplicator asupra intregii activitati economice.
Titlurile de credit
Titlurile de credit sunt instrumente financiare prin care se asigura consemnarea
unor raporturi de credit. Ele sunt inscrisuri (documente scrise) avand forma si
continut consacrate prin acte normative. Ele reprezinta o obligatie a debitorului de a
plati, la vedere sau la termen, o suma de bani determinata, si eventual, o dobanda.
Ele nu au valoare proprie, fiind concomitent un document (dovada) ce exprima
relatii de credit si un simbol al banilor.
Dezvoltarea relatiilor de credit genereaza o mare varietate de titluri de credit,
fiecare forma a creditului caracterizandu-se prin tipuri specifice de titluri de credit,
astfel:
www.ro-referate.ro

a) in functie de scadenta creditului pe care il consemneaza, titlurile de credit pot fi:

- titluri de credit pe termen scurt: cambia, certificatele de depozit, bonurile de
tezaur, obligatiunile fara cupon;
- titlurile de credit pe termen mijlociu si lung: notele, obligatiunile, actiunile;
- titluri de credit fara scadenta: bancnotele.
b) in functie de modalitatea de identificare a beneficiarului de suma delimitam:
- titluri nominale pentru care precizarea beneficiarului (nume, prenume, domiciliu,
numar de cont etc.) este obligatorie.
- titluri la purtator de care beneficiaza cel care le depune spre incasare la debitori
sau la banca acestuia.

Titlurile de credit pe termen scurt

Acestea cuprind o gama larga de instrumente financiare cu scadente sub un an care
circula prin andosare (gir) sau scontare.
a) Cambia reprezinta un titlu negociabil, dovedind existenta unei creante de o suma
determinata, platibila imediat sau pe termen scurt. Utilizata in relatiile comerciale,
semnificand generic efectele de comert, cambia poate fi de doua tipuri:
- Biletul la ordin cuprinde doua nume: al debitorului platitor si al creditorului
beneficiar. Caracteristica principala a biletului la ordin este emiterea lui de catre
debitor in favoarea creditorului. Biletul la ordin cuprinde anumite elemente
obligatorii, fara de care el este nul. Acestea sunt:
- denumirea de "bilet la ordin" care trebuie sa fie inscrisa in text;
- data si locul intocmirii documentului;
- suma ("bun pentru n lei");
- obligatia de plata (voi plati contra acestui bilet la ordinul lui...)
- creditorul;
- scadenta si locul unde se va face plata;
- debitorul.
Biletul la ordin poate circula prin andosari succesive pana la scadenta si se poate
sconta la banca.
- Trata (polita) cuprinde un ordin de plata neconditionat dat de creditor debitorului.
Ea se adreseaza debitorului si contine formularea: "La data de....(scadenta), veti
plati....(numele beneficiarului) suma.... (numele trasului, semnatura tragatorului si
locul de plata)."
La circuitul tratei participa, de regula, trei persoane:
- creditorul numit tragator;
- debitorul numit tras;
- beneficiarul, care poate fi creditorul sau o terta persoana, fata de care creditorul
are obligatia de plata.
Ca si in cazul biletului la ordin, continutul tratei rezulta din mai multe elemente
www.ro-referate.ro

obligatorii:
- denumirea de "cambie" inscrisa in textul titlului;
- ordinul sau mandatul neconditionat de a plati o suma de bani exprimata intr-o
anumita moneda;
- numele trasului (cel care trebuie sa plateasca);
- scadenta si locul unde se facce plata;
- numele beneficiarului;
- data si locul unde a fost emisa trata;
- semnatura tragatorului sau a imputernicirii autentice, in cazuri speciale.
Pe langa cambia comerciala, asa cum s-a aratat pana aici exista si cambii financiare
emise de industriasi sau comercianti, exclusiv in vederea obtinerii unui credit
bancar.
O forma specifica a cambiilor financiare o reprezinta cambiile reciproce pe care, prin
intelegere, agentii economici le trag si le accepta, indatorandu-se reciproc sa
plateasca o anumita suma la termenul stabilit. Rolul lor este acela de a asigura prin
scontare sau alte modalitati, mijloace de plata partilor implicate.
Informatizarea circuitului cambial a dus la crearea cambiei informatizate, in cadrul
careia sunt inregistrate codificat carcteristicile cambiei, se transpun, apoi, pe benzi
magnetice, fiind supuse, in final, proceselor de prelucrare si transmitere in
informatica.
b) Cecul presupune ca si trata, prezenta a trei persoane: tragatorul (persoana care
dispune plata), trasul (banca solicitata sa faca plata) si beneficiarul (persoana
desemnata sa incaseze suma). Spre deosebire de cambie, cecul este intotdeauna
platibil numai la vedere si nu poate fi tras decat asupra unei banci.
Cecul se prezinta sub mai multe forme:
- cecul de virament care serveste la trecerea sumei din contul curent al emitentului
in contul curent al beneficiarului. El este folosit pentru achitarea facturilor, a unor
impozite, taxe sau prime de asigurare;
- cecul certificat sau garantat este cecul prin care banca confirma existenta
disponibilitatilor in cont si asigura pe beneficiar de plata cecului la prezentare;
- cecul barat prin doua linii paralele, trasate pe fata cecului; beneficiarul unui astfel
de cec nu poate fi decat o banca sau un titular de cont la banca caruia a fost tras.
Cecul barat poate avea doua forme particulare:
- cecul barat general, cand intre cele doua linii paralele de pe acesta nu figureaza
nici o indicatie si ca urmare, respectivul cec se deconteaza la orice banca;
- cecul barat specializat, cand intre cele doua linii paralele se mentioneaza o
anumita banca, incat un asemenea cec se deconteaza doar la respectiva banca;
- cecul de calatorie se prezinta ca o bancnota, cu o valoare nominala imprimata, dar
care trebuie sa poarte semnatura titularului, data si locul platii. Cu ajutorul lui
calatorii pot obtine de la o banca straina suma in valuta necesara pentru acoperirea
cheltuielilor de calatorie;
- cecul postal destinat sa faciliteze platile in localitatile unde nu exista filiale ale
bancilor asupra carora este emis cecul, plata efectuandu-se la oficiul postal;
c) Certificatele de depozit sunt inscrisuri eliberate de banci prin care se atesta
www.ro-referate.ro

dreptul detinatorului de a incasa la scadenta o anumita suma de la banca emitenta.

Aceasta suma reprezinta valoarea unui depozit la termen si dobanda aferenta. Pot fi
nominale sau la purtator, cu dobanzi fixe sau indexate, in moneda nationala sau
valuta. Au valori nominale mari, cu plafoane minime, fiind destinate mai ales
investorilor institutionali. Cele mai multe certificate de depozit sunt negociabile,
chiar si cele nominale, iar existenta unei piete secundare dezvoltate, in majoritatea
tarilor, asigura instrumentului lichiditate sporita.
d) Bonurile de tezaur sunt titluri pe termen scurt emise de Trezorerie si este cel mai
reprezentativ instrument al pietei monetare datorita urmatoarelor trasaturi:
- risc al creditarii practic nul, deoarece debitorul emitent este statul. Acest fapt le
face sa fie folosite drept garantie (mobiliara) pentru diverse tipuri de credite, drept
mijloace de plata in locul numerarului (la opertiuni la termen) si drept plasament
pentru excedentele temporare ale autoritatii locale.
- lichiditate maxima. Convertirea acestor active financiare in numerar se face rapid
si cu cheltuieli minime. O aproximare corecta a gradului de lichiditate este data de
diferenta dintre pretul cerut si cel oficial care este sub 1% (in SUA 0,02% - 0,04%).
- avantaj fiscal. Veniturile realizate din plasamente in bonuri de tezaur (diferenta
dintre valoarea nominala si pretul la care pot fi dobandite) pot fi scutite de impozite
si taxe (in SUA, de toate impozitele si taxele locale si statale).
- valoare nominala accesibila si investitorilor individuali.
e) Obligatiunile fara cupon sunt un titlu de credit pe termen scurt obtinut din titlul
de credit pe termen lung. La origine se afla o emisiune obisnuita de obligatiuni de
stat la care anual sau semestrial se incaseaza cuponul (renta).
f) Cartile de credit sunt un instrument de plata modern, care tinde sa inlocuiasca
cecul, mai ales pentru plati curente de valoare medie. Cartea de credit reprezinta un
titlu de credit fara scadenta precisa; ea se bazeaza pe o linie de credit revolving
deschisa de banca, clientului sau. Ea se prezinta sub forma unui dreptunghi de
plastic de format aproximativ A7 si include doua categorii de informatii:
- una formala: tipul de carte, numele titularului si numarul cartii;
- alta memorata (pe o banda magnetica): numarul contului bancar, eventual si
disponibilul in cont. Aceste informatii nu sunt accesibile decat dupa introducerea
unui cod secret (PIN), cunoscut si transmis titularului odata cu cartea de credit.
Cartea de credit permite (ca si cecul) efectuarea de plati in cadrul disponibilului din
cont si in cadrul plafonului liniei de credit deschise. Sunt utilizate ca mijloace de
plata atat pentru obtinerea de produse si servicii, cat si pentru obtinerea de
numerar de la ghiseele bancare automate.
Exista doua tipuri de sistem de plata care folosesc ca suport cartile de credit:
- on-line care presupune existenta unei legaturi intre banca si magazin; la citirea
cartelei se obtine practic acces la contul cumparatorului, putandu-se verifica si
plafonul maxim de plata;
- off-line presupune prelucrarea informatiilor din carte la locul de vanzare cu ajutorul
unui echipament care realizeaza citirea disponibilului din cartela, diminuarea
acestuia cu valoarea corespunzatoare a cumparaturilor, precum si cresterea
disponibilului magazinului intr-o cartela de debit: exista chiar posibilitatea
www.ro-referate.ro

inregistrarii tuturor incasarilor intr-o discheta (cartea de debit).

Cartea de credit se poate folosi pana la epuizarea totala a disponibilului, dupa care
se poate reincarca sau se poate elibera o alta carte.
In viitor se preconizeaza folosirea de cartele cu dubla destinatie prin care sa se
poata face atat incasarile, cat si platile, inlocuindu-se astfel atat cartile de credit,
cat si cele de debit.
Titlurile de credit pe termen mediu si lung
Titlurile de credit pe termen mediu si lung sunt actiunile si obligatiunile. Acestea
mai sunt cunoscute si sub denumirea de valori mobiliare, denumire care decurge
din mobilitatea valorii titlurilor, din caracterul lor schimbator.
Actiunea este o hartie de valoare negociabila la bursa, care dovedeste participarea
detinatorului la capitalul societatii pe actiuni care a emis titlul si pe baza careia
detinatorul primeste o parte corespunzatoare din beneficiul acestei societati (sau
suporta o pierdere) . Partea din beneficiu care revine unei actiuni poarta numele de
divident. Actiunile sunt individualizate prin denumirea societatii. Pe actiune este
inscrisa o suma care reprezinta valoarea nominala a actiunii, iar pretul la care ea
este cotata la bursa este cursul actiunii. Cursul actiunii este influentat de urmatorii
factori: dividentul, rata dobanzii, factori conjuncturali de natura economica sau
politica.
Actiunile si obligatiunile, ca titluri pe termen lung, prezinta o serie de asemanari,
cum sunt:
- ambele sunt hartii de valoare prin a caror emisiune este posibila finantarea unor
nevoi pe termen lung;
- si actiunile si obligatiunile sunt emise, in general, cu ajutorul acelorasi intermediari
financiari banci;
- ambele coteaza la bursa si au cursul sensibil la variatia ratei medii a dobanzii pe
piata.
Dintre elementele de delimitare a celor doua titluri subliniem:
- actiunile sunt titluri de proprietate, in vreme ce obligatiunile sunt titluri de credit
(obligatiunea avand de regula o scadenta);
- valoarea nominala a actiunilor este mai mica, in general, decat cea a
obligatiunilor;
- obligatiunea aduce un venit fix si sigur in timp ce venitul care revine actionarilor
este variabil ca marime si incert.
Din dorinta de a imbina avantajele relative ale celor doua titluri, au aparut cei doi
hibrizi si anume actiunea preferentiala si obligatiunea convertibila. Ele nu au
inlaturat insa titlurile originale, ponderea lor in totalul emisiunilor fiind in mod stabil,
relativ redusa.
Titlurile de credit fara scadenta
Titlurile de credit fara scadenta sunt bancnotele. La originea acestora se afla biletul
www.ro-referate.ro

de banca. Bancnota sau biletul de banca este un ban de credit care a aparut si s-a
dezvoltat odata cu relatiile de credit. In prezent, bancnotele emise de Banca
Centrala sunt considerate doar mijloace de plata si trebuie sa fie acceptate de toti
in schimbul unor marfuri, servicii sau pentru achitarea unei datorii. Au valori
nominale (cupiuri) diferite, in functie de puterea de cumparare a banilor si nevoile
circulatiei monetare.
6.3. Intermediarii financiari si potentialul de creditare

Analiza creditului din perspectiva formelor si functiilor sale evidentiaza faptul ca

anumiti agenti economici (sa spunem si populatia, dar nu neaparat si nu numai)
dispun de capacitati de finantare, in vreme ce alti agenti economici (de exemplu
intreprinderile) au nevoie de finantare. Echilibrul intre capacitatile de finantare si
nevoile de finantare se realizeaza printr-un ansamblu de operatiuni care impreuna
formeaza operatiunile de intermediere financiara. Cu alte cuvinte, operatiunile de
intermediere financiara se deruleaza intre doua planuri:
- pe un plan se afla oferta, respectiv capacitatea de finantare a agentilor economici
care au excedent de resurse in raport cu cererea lor curenta;
- pe un alt plan se afla cererea, respectiv forma de indatorare a agentilor cu deficit
de resurse financiare curente.
Rezulta ca in economie actioneaza trei mari categorii de participanti intermediari ,
respectiv:
a) agentii economici excedentari care economisesc si cauta plasament pentru
aceste economii. In aceasta categorie se plaseaza si populatia (menajele).
b) agentii economici deficitari ale caror nevoi (cheltuieli) de dezvoltare, in principal,
sunt superioare propriilor lor acumulari sau economii. In aceasta categorie, la modul
general se plaseaza intreprinderile non-financiare;
c) agentii economici cu situatii alternative (uneori excedentara, alteori deficitara). In
aceasta ipostaza se afla administratia si exteriorul (acesta din urma ca expresie a
interventiei agentilor economici externi pe piata interna).
Raportandu-ne la neokeynesism si la monetarismul modern desprindem ecuatia
general acceptata: economii=investitii, ecuatie care exprimand orientarea
fluxului economic general evidentiaza faptul ca in economie functioneaza doua
mecanisme extreme esentiale: unul tine de imprumutatorul final, iar altul tine de
imprumutatul ultim. Intre acesti participanti la redistribuirea capitalului in economie
se produc mai multe circuite.
Un prim circuit este reprezentat de datoria primara. In cadrul acestui circuit
intreprinderile non-financiare, pe de o parte, emit actiuni si obligatiuni pe care le
vand familiilor, mobilizand astfel o parte din capitalul suplimentar de care au
nevoie, pe de alta parte, intreprinderile non-financiare solicita imprumuturi pe
termen mijlociu si lung pentru acelasi scop.
Un alt circuit este reprezentat de datoria secundara. Datoria secundara este
alcatuita din ansamblul titlurilor de creanta pe termen scurt, mediu si lung, emise
de intermediarii financiari in contrapartida titlurilor datoriei primare pe care acestia
www.ro-referate.ro

le cumpara.
In cadrul intermediarilor financiari se disting, in principal, in functie de aportul lor la
creanta monetara, doua categorii:
a) intermediarii bancari (respectiv bancile comerciale si banca de emisiune) care pot
crea moneda. Intermediarii financiar-bancari sunt cei care transforma activele
financiare in active lichide, dezvoltand preferintele pentru lichiditati ale clientilor lor.
Pe de alta parte, intermediarii financiar-bancari sunt si cei care transforma
economiile pe termen scurt in imprumuturi pe termen mediu si lung, rezolvandu-se
astfel si contradictia dintre preferinta populatiei pentru depozite pe termen scurt si
dorinta intreprinderilor de a beneficia de imprumuturi pe termen lung in masura sa
le asigure finantarea investitiilor.
b) intermediarii nebancari. Este vorba in acest caz de organisme specializate in
colectarea economiilor (case de economii, fonduri de pensii, companii de asigurari).
Ele nu au putere sa creeze moneda, ele emit, de regula, cvasimoneda si uneori si
active financiare specifice: valori mobiliare.
Potentialul de creditare
Potentialul de creditare reflecta volumul maxim al creditelor, pe care institutiile
bancare le pot acorda solicitantilor cu conditia sa se pastreze lichiditatea creditelor.
Potentialul de creditare priveste atat potentialul de creditare al fiecarei banci, cat si
potentialul de creditare global al sistemului bancar.
a) potentialul de creditare al unei banci. Acesta se poate exprima fie static, fie
dinamic.
Privit static, potentialul de creditare al unei banci se refera la volumul de credite pe
care banca il poate acorda la un moment dat. Cantitativ, acest potential reprezinta
diferenta dintre resursele bancii respective (totalul pasiv al bilantului) si rezervele
obligatorii pastrate in cont la Banca Centrala.
Din perspectiva statica, potentialul de creditare al unei banci depinde de urmatorii
trei factori:
- volumul resurselor de care aceasta dispune. Aceste resurse trebuie considerate
atat ca dimensiune, cat si ca structura (depozitele la vedere, depozitele la termen,
fondurile proprii, imprumuturi la Banca Centrala);
- volumul rezervelor obligatorii. In cazul cresterii coeficientului acestor rezerve, o
parte din resurse devin indispensabile pentru credite;
- volumul rezervelor lichide facultative, create de banca pentru intarirea lichiditatii si
prevenirii riscurilor.
Privit in dinamica, potentialul de creditare al unei banci exprima volumul maxim al
creditelor pe care aceasta le poate acorda intr-o anumita perioada de timp.
Alaturi de factorii ce influenteaza potentialul de creditare al unei banci exprimat
static, analiza in dinamica a acestuia trebuie sa ia in considerare si urmatoarele
aspecte:
- la nivelul bancilor deoarece acestea, de regula, nu detin potential de creditare
nefolosit are loc fenomenul de multiplicare a creditelor care la randu-i depinde
www.ro-referate.ro

de:
- gradul de ramanere in banca a fondurilor luate cu imprumut de catre banca;
- gradul de reconstituire a resurselor bancii;
- viteza de multiplicare a creditului.
- la nivelul bancilor, aparitia si disparitia resurselor sunt fenomene cu caracter
permanent si concomitent si nu acte izolate si accidentale.
b) potentialul de creditare global al sistemului bancar.
Factorii care determina acest potential, ca natura, sunt identici cu cei ce determina
potentialul de creditare al unei banci, semnificatia si variabilitea lor prezentand
diferente determinate mai ales de dimensiunea la scara a fenomenului. Asemenea
diferente descind din mai multe aspecte, cum sunt:
- compensarea la nivelul intregului sistem bancar a transferurilor de resurse dintre
banci determina un grad de ramanere a fondurilor imprumutate in cadrul sistemului
foarte mare;
- viteza de multiplicare a creditelor este redusa pentru ca intervalul in care se
realizeaza transferul resurselor de la o banca la alta este mic.
- gradul de remanenta a imprumuturilor si viteza de multiplicare sunt mult mai
stabile decat la nivelul unei singure banci, datorita tot efectului de compensare.
Un loc aparte in dimensionarea si evolutia potentialului de creditare revine Bancii
Centrale. Explicatia tine, pe de o parte, de faptul ca Banca Centrala este unicul
creator de moneda primara (inclusiv moneda divizionara) si ca urmare ea nu va
putea deveni niciodata lipsita de lichiditate. Pe de alta parte, detinerea de moneda
primara de catre banci trebuie inteleasa ca fiind conditia esentiala de care depind
posibilitatile lor de a-si onora obligatiile de plata. Apoi, pentru ca Banca Centrala
poate crea, dupa dorinta, moneda primara, face ca potentialul sau de creditare sa
fie nelimitat si, ca urmare, si potentialul de creditare global al sistemului bancar
(incluzand si Banca Centrala) este tot nelimitat. De altfel, aceasta este principala
caracterisitica a sistemelor monetare contemporane, bazate pe circulatia banilor
simbol; cresterea masei banesti, in cadrul acestor sisteme, neavand nici o limita
intrinseca.

www.ro-referate.ro

6.4. Dobanda

S-a subliniat mai sus ca orice credit este purtator de dobanda.

Dobanda este o categorie complexa cu multe intelesuri. Ea este analizata, de
regula, in legatura cu imprumuturile banesti si considerata in sens restrans, dupa
unii autori, ca reprezinta: plata pentru o suma imprumutata , "recompensa pentru
renuntarea la lichiditate pentru o anumita perioada de timp" , "partea din
plusvaloarea incasata de creditor persoana fizica sau juridica de la debitor, ca
plata pentru capitalul de imprumut cedat" , "pretul pe care oamenii il platesc pentru
a obtine resursele acum in loc sa astepte pana cand vor castiga banii cu care sa
cumpere resursele; o prima platita pentru a intra in stapanirea curenta a
resurselor".
Fiind un concept care oglindeste numeroase aspecte din activitatea economica,
dobanda are atat in teorie, cat si in practica o insemnatate deosebita, o foarte mare
capacitate de a releva sintetic starea si tendintele unei economii. Despre dobanda,
Paul Samuelson spune ca este "pretul specific" platit pentru "a treia mare categorie
de factori de productie: capitalul". Rezulta ca dobanda este in mod evident
determinata de conceptul de capital, fiind legata de elementele de timp si de risc.
Avand ca punct de referinta aceste elemente, dobanda poate fi considerata ca fiind
pretul platit de debitor creditorului la scadenta pentru folosirea unui capital o
perioada de timp determinata.
Dobanda reprezinta, deci, suma ce revine proprietarului la rambursarea
imprumutului si totodata remunerarea riscului pe care-l implica respectivul
imprumut.
Daca se are in vedere faptul ca obiectul tranzactiei de imprumut il constituie banii
priviti ca lichiditate, atunci cu certitudine se poate spune ca dobanda reprezinta
pretul renuntarii la lichiditate cerut de cel ce acorda creditul sau pretul consimtit a fi
platit de cel ce se imprumuta pentru procurarea lichiditatii. Dobanda este deci plata
acordata pentru un imprumut de capital lichid, capital lichid care la randu-i se
transforma in capital fix, un stoc de bunuri de productie care vor fi disponibile in
viitor pentru a produce o cantitate sporita de bunuri de consum.
Din punctul de vedere al bancii, se pot delimita doua categorii de dobanzi: dobanda
bonificata si dobanda perceputa.
www.ro-referate.ro

Dobanda bonificata reprezinta remunerarea disponibilitatilor banesti ale titularilor

de conturi constituite ca depozite la banca, nivelul dobanzii fiind dependent de rata
inflatiei, rata dobanzii de refinantare (taxa oficiala a scontului, in cazul rescontarii) si
de ratele dobanzilor practicate de celelalte banci.
Dobanda perceputa este dobanda incasata de banci de la clientii lor in calitate de
debitori, in raport cu creditele acordate. Diferenta dintre cele doua asigura
functionarea bancilor comerciale, acoperirea cheltuielilor acestora si profitul.
Marimea si dinamica dobanzii sunt exprimate cu ajutorul a doi indicatori
fundamentali:
a) masa sau suma alocata a dobanzii (D);
b) rata dobanzii (d)
D= , iar d= , in care c reprezinta capitalul avansat.
Acesti indicatori exprima, de fapt, marimea dobanzii simple, adica a platii pentru
serviciul adus de un capital in conditiile in care dobanda nu este capitalizata. In
practica, dobanda simpla este mai rar folosita, dar ea constituie punctul de plecare
pentru calculul dobanzii compuse.
Dobanda compusa presupune capitalizarea ei, ajungandu-se sa se calculeze
dobanda la dobanda si sa devina capital avansat pentru perioada urmatoare.
D=(1+d)n, in care d rata dobanzii anuale, iar n numarul de ani.
sau
D=Snc; Sn=c(1+d)n, in care
Sn suma ce revine proprietarului dupa n ani de folosire a capitalului si este
formata din capitalul avansat (c) si dobanda cuvenita.
Aici se cuvine sa subliniem si o alta fateta a dobanzii. Astfel, daca pentru resursele
imprumutate se considera justificata dobanda, atunci, judecand economic, ea se
cuvine la fel de necesar si pentru resursele proprii folosite in calitate de capital. Nici
un posesor de economii nu si le-ar utiliza pentru investitii proprii daca n-ar spera sa
obtina un echivalent cu dobanda pietei. Or, tocmai aceasta speranta il motiveaza sa
economiseasca si sa investeasca. Venitul cuvenit posesorului capitalului, la nivelul
dobanzii pietei se justifica prin faptul ca, prin utilizarea capitalului in prezent, are loc
sporirea productiei, cresterea productivitatii si castigurilor viitoare.
Dobanda nu este, deci, numai o caracteristica a capitalului imprumutat, ci a oricarui
capital, prin a carui folosire sporesc resursele viitoare. Daca posesorul capitalului
este si intreprinzator, el isi va insusi in mod direct, din vanzarea marfurilor,
remuneratia capitalului echivalenta cu dobanda pietei ca parte a profitului normal,
minim sau necesar; daca el il da cu imprumut, va primi dobanda, ca venit indirect,
printr-un act de imprumut de la debitor.
Pentru debitor, dobanda este un cost, o plata inclusa in costul de productie. El
plateste dobanda pentru a intra in stapanirea curenta a resurselor, care este mai de
pret decat stapanirea viitoare a acelorasi resurse.
Dobanda are un rol important in mecanismul de functionare a economiei,
indeplinind din acest punct de vedere mai multe functii, cum sunt:
a) influenteaza repartizarea factorilor de productie, orientandu-i catre destinatiile
www.ro-referate.ro

care asigura folosirea lor cea mai eficienta;

b) instrument de stimulare atat a populatiei, cat si a intreprinderilor in economisirea
unei parti din venituri;
c) modalitate de a asigura bancilor recuperarea cheltuielilor efectuate si realizarea
unui profit normal;
d) parghie de redistribuire a venitului. Dobanda este o parghie economica deosebit
de importanta folosita de stat sau de diferite grupuri in orientarea activitatii
economice.
Factorii ce determina marimea si dinamica dobanzii
Ca element al contractului de credit, nivelul dobanzii este acceptat, de fiecare data,
de creditor si debitor in urma actiunii de negociere; fiecare parte urmarind
motivarea deciziei adoptata in contextul unui ansamblu eterogen de factori care
exercita o ampla influenta asupra dinamicii dobanzii. Desigur, dinamica dobanzii
este abordata aici sub aspectul ratei.
In acest sens, distingem ca marimea ratei dobanzii oscileaza intre o limita maxima
si alta minima. Ambele sunt greu de determinat cu precizie pentru ca sunt
conditionate atat de factori obiectivi, cat si subiectivi. Limita maxima, teoretic poate
prelua toate formele de venit care se constituie prin utilizarea unui capital,
asigurand o rata a dobanzii care, tot teoretic, poate atinge 100%. Limita minima,
considerata si ea in aceeasi optica, poate fi egala cu 0. Este foarte greu de crezut
daca cele doua limite se realizeaza practic vreodata, pentru ca la stabilirea dobanzii
intervin intotdeauna calcule si judecati subiective care-l determinape proprietarul de
capital sa aprecieze suficienta dobanzii.
Rata dobanzii se modifica in timp in sus sau in jos; de asemenea, ea difera pe tari si
chiar uneori pe zone economice din (aceeasi tara) diferite tari.
Aceste modificari si deosebiri au implicatii ample asupra economiilor nationale si
economiei mondiale avantajeaza sau dezavantajeaza pe debitori sau creditori,
amplifica sau restrang fluxurile de capital internationale, prilejuieste operatii
speculative etc.
a) Un prim factor ce determina nivelul dobanzii il constituie raportul dintre cererea
si oferta de capital de imprumut (de credite).
Oferta de credite este asigurata de resursele temporare disponibile din economie,
cum sunt:
- sumele degajate in cadrul circuitului productiv al capitalului: capitalul fix, capitalul
circulant si rezultatele finaciare ;
- sursele banesti temporar disponibile ale institutiilor publice (bugetare);
- sursele banesti temporar disponibile ale statului (care apar datorita decalajului
existent intre momentul incasarii veniturilor bugetare si cel al angajarii cheltuielilor
bugetare);
- disponibilitatile banesti temporare ale populatiei.
www.ro-referate.ro

Oferta de credite este corelata direct proportional cu rata dobanzii cu cat mai ridicat
este nivelul ratei, cu atat mai multi agenti vor deveni creditori, iar tot mai putin
debitori. (fig.1)

Rata dobanzii (%)

Curba ofertei de credite

Oferta de credite
Fig.1 Variatia ofertei de credite in functie de nivelul ratei dobanzii
Cererea de credite este determinata de factori de aceeasi natura, respectiv:
- nevoi temporare ale statului (deficit bugetar sezonier) sau ale populatiei
(contractare de credite pentru cumparari de bunuri de folosinta indelungata);
- nevoi de finantare pe termen lung ale statului (deficitul bugetului administratiei
centrale), populatiei (constructii sau cumparari de locuinte) sau agentilor economici
(investitii).
Cererea de credite variaza invers proportional cu nivelul ratei dobanzii, cuba ei
avand panta negativa. (fig.2)

Rata dobanzii (%)

Curba cereriide credite

Cererea de credite
Fig.2 Variatia cererii de credite in functie de nivelul ratei dobanzii
www.ro-referate.ro

b) Productivitatea capitalului reprezinta un alt factor ce influenteaza dobanda.

Astfel, mobilizand un capital suplimentar, intreprinzatorul trebuie sa evalueze realist
posibilitatile de rentabilitate, deci dimensiunile profitului, intrucat el va trebui sa-l
remunereze corespunzator pe furnizorul de capital. Angajandu-se in a plati o
anumita dobanda, debitorul admite o anumita diminuare a profitului sau net. Deci
profitul total=dobanda+profitul net.
Compromisul intre debitor si creditor trebuie sa armonizeze nevoile de profit ale
debitorului (imprumutatorului) si interesul de economisire al creditorului.
Ca urmare, detinatorii de capitaluri, in calitate de creditori, trebuie sa aprecieze
gradul real de productivitate a capitalului, atunci cand isi formuleaza pretentiile cu
privire la dobanda.
c) Lichiditatea semnifica faptul ca indiferent de conditiile in care se acorda
imprumutul, creditorii vor prefera acea forma care sa le asigure lichiditatea,
preferandu-se in acest sens termene scurte. Asadar, stabilitatea nivelului dat al
dobanzii in cadrul contractului de credit este si o expresie a compromisului intre
creditori, care doresc o lichditate cat mai ridicata, si debitori, interesati a plati cat
mai putin pentru aceasta.
d) Riscul nerambursarii ca factor al nivelului dobanzii motiveaza politica
personala a bancilor in acest domeniu. Ea este si trebuie sa fie orientata si in functie
de gradul de risc pe care-l presupune fiecare credit acordat si de conditiile reale de
rambursare de care dispune fiecare debitor.
e) Dinamica ratei dobanzii se afla si sub influenta inflatiei. Desigur, aceasta nu se
exercita in forma pura. De regula, posesorii de capital reclama in utilizarea acestuia
o dobanda nominala care sa acopere inflatia anticipata.
Din toate aceste aspecte se desprinde o concluzie generala: daca intr-o tara, intr-o
anumita perioada se doreste stabilizarea ratei dobanzii la o anumita marime trebuie
actionat de o asemenea maniera incat sa se compenseze variatiile in cererea de
moneda, de capitaluri prin modificarea cantitatii de moneda in circulatie. In plus,
cand economiile tarilor sunt larg interdependente, pentru dinamica ratei dobanzii
trebuie avut in vedere si factorul extern. In principal este vorba de raportul de
schimb si de paritatea ratelor dobanzii, deoarece toate relatiile economice
internationale se realizeaza pe baza lor.

Dobanda nominala si dobanda reala

Aprecierile privind nivelul dobanzii au valabilitate atata vreme cat stabilitatea
monetara asigura, la expirarea scadentei imprumutului, recuperarea integrala a
valorii avansate, respectiv o putere de cumparare echivelenta momentului acordarii
imprumutului. Ori, inflatia cu toate consecintele sale afecteaza si acest proces si
pune pe prim plan riscul eroziunii capitalurilor.
Riscul eroziunii capitalului se refera, inainte de toate, la dimensiunea pierderilor pe
care creditorul le poate inregistra prin faptul ca valoarea reala (la momentul de
referinta) a ratelor de rambursare a imprumutului sa nu mai aiba capacitatea de
www.ro-referate.ro

acoperire integrala a capitalului imprumutat, evaluat in aceeasi termeni.

In aceste conditii,
creditorul nu renunta a-si valorifica capitalul prin imprumuturi, dar, va cauta prin
atuurile creditului, sa-si asigure o compensare corespunzatoare, pentru eventualele
pierderi cauzate de deprecierea monetara sau cresterea nivelului dobanzii.
Tinand seama de contextul inflationist existent in mai toate tarile, se impune
constatarea ca dobanda capata o semnificatie mult mai profunda daca se iau in
considerare cele doua ipostaze ale sale:
- dobanda nominala, exprimata ca atare prin rata curenta de piata. Ea exprima
raportul de schimb dintre banii de azi si cei de maine. Daca rata nominala a
dobanzii (de pe piata) este de 15% pe an, inseamna ca un leu de astazi echivaleaza
cu 1,15 lei peste un an.
- dobanda reala, ca diferenta intre dobanda nominala si gradul de eroziune al
capitalului, determinat de evolutia procesului inflationist. In acest context, dobanda
reala este direct proportionala cu dobanda nominala si invers proportionala cu
gradul de depreciere monetara. Astfel rata reala a dobanzii se poate obtine din
relatia:

rr = - 1 , in care: rr - rata reala a dobanzii,

rn - rata nominala a dobanzii,
ri - rata inflatiei.
Considerand o rata a inflatiei de 2% si o rata nominala a dobanzii de 10%, vom
avea:
rr = - 1 = - 8,34%
Deci, in cazul in care rata inflatiei are valori scazute (sub 1%) atunci numitorul
poate fi aproximat cu 1, iar rata reala cu diferenta dintre rata nominala si rata
inflatiei.
Daca insa rata inflatiei ar fi de 50% pe an, iar rata nominala a dobanzii ar fi de 20%
pe an rezulta o rata reala a dobanzii egala cu 20%, respectiv:
rr = - 1 = - 20%
Din punct de vedere teoretic orice rata a inflatiei pozitiva implica un proces de
erodare a dobanzii sau chiar a capitalului avansat.
In primul exemplu, a avut loc un proces de erodare a dobanzii incasate (diminuarea
acesteia de la 10% la 8% real), iar in cel de-al doilea exemplu procesul de erodare
a afectat chiar capitalul avansat. Erodarea capitalului are loc ori de cate ori rata
reala a dobanzii este negativa sau este relatia:
< 1.
Tinand seama de aceste influente si de probabilitatea redusa a anticiparii corecte a
ratei inflatiei, rata nominala a dobanzii poate fi fixa sau variabila. Rata fixa a
dobanzii se practica in perioade de stabilitate monetara si se stabileste prin
contractul de imprumut inca din momentul acordarii creditului. Nivelul ei nu se
modifica decat in mod cu totul exceptional inainte de scadenta. Rate variabile ale
www.ro-referate.ro

dobanzii sunt practicate in perioade de instabilitate monetara. Folosirea unor

asemenea rate trebuie inteleasa ca o masura de protectie pentru creditori (cand
ratele dobanzii sunt in crestere), dar si pentru debitori (daca pe piata tendinta este
de scadere a nivelului ratei dobanzii).
Cum procesul inflationist exista, rata reala a dobanzii devine un indicator foarte
important pentru agentii economici

Teorii asupra dobanzii

Dupa cum sunt luati sau nu factorii monetari in judecatile asupra continutului si
impactului asupra economiei, teoriile privitoare la dobanda se structureaza, in
principal, in doua mari grupe:
- teorii pure sau ale capitalului real care nu tin seama de implicatiile factorilor
monetari asupra dimensiunii si evolutiei dobanzii;
- teorii monetare care considera factorii monetari raspunzatori de formarea
dobanzii.
1) Teoriile pure sau ale capitalului real care nu tin seama de implicatiile factorilor
monetari asupra dimensiunii si evolutiei dobanzii;
Este vorba aici de: teoria productivitatii si a folosirii capitalului, teoriile privind costul
formarii capitalului, teoria raritatii capitalurilor, teoria riscului, dobanda ca impozit
asupra profitului.
a) Teoria productivitatii si folosirii capitalului considera capitalul ca fiind inzestrat cu
o putere (capacitate) care atunci cand este folosit poate genera un prisos, un "ceva"
mai mare decat s-a consumat. Partea negativa a teoriei consta in incapacitatea de a
explica aceste valante ale capitalului atunci cand este utilizat.
b) Teoriile privind costul formarii capitalului au comun faptul ca explicarea dobanzii
se face cu ajutorul abstinentei. Astfel teoriile asteptarii si sacrificiului (Marshall si
McVane) considera structura capitalului ca fiind o acumulare in timp a rezultatelor, o
amanare a consumurilor catre un viitor indepartat in scopul obtinerii unor rezultate
superioare; teoriile profitului (Fisher, Zeiter, Bokn Bowerk) isi sprijina motivaiile pe
factorul timp, considerand mai avantajos a amana folosirea capitalului pentru ca
satisfactia sa fie mai mare.
c) Teoriile raritatii capitalurilor (Cassel, Child, Sargent), considerand ca dobanda
decurge din raritatea capitalurilor, constata ca si dobanda poate influenta
acumularea capitalului si deci rata raritatii acestuia.
d) Teoriile riscului (Galliani) leaga existenta si dimensiunea dobanzii de existenta
unui risc de piedere totala sau partiala a capitalului, scapand, cu sau fara voie, din
judecati ca riscul nu constituie cauza esentiala a dobanzii.
2) Teorii monetare asupra dobanzii
Este vorba, cu deosebire, de teoria fondurilor de imprumut si teoria preferintei
pentru lichiditate a lui Keynes.
a) Teoria fondurilor de imprumut (Hicks, Robertson, Ohlin). In opinia sustinatorilor
www.ro-referate.ro

aceste teorii, dobanda este determinata de echilibrul dintre partea de venit a unei
tari folosita pentru investitii si cea pentru consum, sau dintre cererea si oferta de
fonduri de imprumut. In teermeni stiintifici, dobanda reprezinta remunerarea facuta
pentru fondurile imprumutate.
b) Teoria preferintei pentru lichiditate a lui Keynes care invoca mai multe aspecte:
- economiile sunt o functie a veniturilor, iar fiecare variatie a cererii de economii
constituie cauza unei modificari de acelasi sens a ofertei de economii;
- functia monetara este considerata ca determinanta pentru dobanda;
- rata dobanzii se stabileste pe baza echilibrului dintre cererea si oferta de moneda;
cererea de moneda desconspirand preferinta pentru lichiditate;
- originea preferintei pentru lichiditate o reprezinta cunoscutele motive
tranzactionale, de precautie si de speculatie;
- motivul esential al preferintei pentru lichiditate este cel speculativ. Ca urmare,
dupa Keynes, caracteristic unei economii monetare este tendinta de descrestere a
ratei dobanzii.
Asadar, o cantitate mare de lichiditate si cu un cost redus este posibila in conditiile
unei rate reduse a dobanzii si invers, o lichiditate mai mica cantitativ, dau cu un
cost mai mare isi are originea intr-o rata a dobanzii mai mare.
Relatia dintre dobanda nominala si cea reala este un element esential al teoriilor
contemporane asupra dobanzii, avand ca sustinator pe Milton Friedman. Teoriile
contemporane pornesc de la constatarea ca rata dobanzii nominale isi mentine
tendinta de crestere, chiar in conditiile in care rata de crestere a masei monetare
revine la nivelul anterior, iar preturile inceteaza a mai creste.
In momentul in care rata de crestere a masei monetare depaseste rata de crestere
a produsului intern, cererea de bunuri si servicii devine excedentara si anticipa
inflatia. Ca urmare, deponentii vor solicita o dobanda nominala cel putin egala cu
rata reala a dobanzii, majorata cu rata anticipata a inflatiei. La randul lor, debitorii
vor fi dispusi sa plateasca dobanzi majorate, deoarece stiu ca sporirea preturilor le
va accesa plata acesteia.

www.ro-referate.ro